Curs Gatag2 PDF

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.
MAŞINI. CLASIFICAREA MAŞINILOR. DEFINIŢII.
CUPRINS
1.1Definiţie 2
1.2.Clasificarea generală a maşinilor 2
1.2.1 După scopul urmărit 2

1.2.2 După felul mişcării organului activ 2
1.3 Clasificarea maşinilor energetice 3
1.3.1 După energia transformată 3

1.3.2 După sensul transformării energetice 3
1.4 Clasificarea maşinilor navale 4
1.5 Indici de perfecţiune ai maşinilor navale 4
1.5.1 Indici constructivi 5
Lucrare de verificare Unitatea nr. 1 5
Răspunsuri la testele de autoevaluare 5
Bibliogarfie Unitatea de învăţare nr. 1 6
1
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 1:
Principalele obicetive ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:
Însuşirea noţunilor despre maşini şi clasificarea maşinilor

Înţelegerea noţiunilor de maşini energetice şi maşini navale
Cunoaşterea indicatorilor de perfecţiune a maşinilor navale
1.1 Definiţie
Maşina este un ansamblu de corpuri dintre care unele cu mişcări bine
determinate, iar altele în repaus în care se transformă energia în scop util.
Precizări
a)o caracteristică esenţială a maşinii este existenţa mişcării.
b)un transformator energetic lipsit de piese în mişcare poartă denumirea de
aparat(de ex: reşoul, becul electric, căldarea navală etc).
1.2Clasificarea generală a maşinilor
1.2.1 După scopul urmărit

a)Maşini energetice sau maşini de forţă
Acestea urmăresc obţinerea unei energii în stare brută, adică a unei energii
care pentru a fi utilă mai trebuie să sufere transformări, astfel:
- un motor este o maşină energetică căci el furnizează energie mecanică care va
servi pentru antrenarea altor maşini.
- un generator electric este şi el maşină energetică, căci energia electrică produsă
va fi folosită în alte aparate sau maşini.
b) Maşini de lucru
Acestea îşi execută acţiunea asupra diferitelor corpuri pentru a le mări
valoarea de întrebuinţare(de ex: maşini unelte, textile, tipografice etc).
c) Maşini de ridicat şi transportat
Acestea servesc pentru deplasarea pe verticală sau pe orizontală a
corpurilor.
1.2.2 După felul mişcării organului activ

a)maşini rotative la care organul activ este un rotor de obicei paletat care se
învârte continuu. Existenţa mişcării continue conduce la curgerea continua a
fluidului şi la o transformare energetică continuă deci la o mare capacitate de
curgere şi de transformare energetică.
b) maşini alternative(maşini cu piston). La maşinile alternative organul activ
este pistonul care are o mişcare de dute-vino, transformată obişnuit în /sau din
mişcarea de rotaţie printr-un sistem bielă-manivelă.
2
Mişcarea variată cu opriri la capetele cursei conduce la o transformare
energetică intermitentă respectiv la o curgere intermitentă a fluidului.
1.3 Clasificarea maşinilor energetice
1.3.1 După energia transformată

-maşini hidraulice
-maşini eoliene
- maşini pneumatice
- maşini electrice
- -etc.
1.3.2 După sensul transformării energetice
-maşini motoare, în care o anumită formă de energie primară se
transformă în energie mecanică
-maşini generatoare, în care energia mecanică se transformă intr-o altă
formă de energie
Sensul MOTOARE GENERATOARE

Energia transformării
transformată
Maşini Rolative -Roţi de apă a) Pompe volumice
hidraulice -Turbine rotative
hidraulice -cu un rotor
-cu două rotoare
b)Pompe cu rotor paletat
-radiale
-diagonale
-axiale
Alternative - -Pompe cu piston
-Pompe cu membrană
-pompe cu clapetă oscilantă
Rolative -Turbine cu a)Compresoare volumice
abur rotative
-Turbine cu -cu un rotor
gaze -cu două rotoare
b)Compresor cu rotor
paletat(turbocompresor)
-centrifuge
-axiale
-combinate
Alternative -Maşini cu Compresoare cu piston
abur cu piston
-Motoare cu
ardere internă
3
1.4 Clasificarea maşinilor navale
Definiţie. în general orice maşină instalată la bordul unei nave, care este
folosită pentru a transforma energia dintr-o formă în alta este numită maşină
navală.
La bordul unei nave întâlnim mai multe tipuri de maşini navale precum maşini
termice, maşini hidraulice şi maşini electrice.
După rolul pe care îl îndeplinesc la bordul navei maşinile navale se împart în:
a)maşini principale, care sunt folosite pentru propulsia navei
b)maşini auxiliare, care servesc la realizarea condiţiilor necesare pentru
funcţionarea maşinilor principale şi a altor agregate şi instalaţii de bord şi de
punte.
Cele mai inteligente tipuri de maşini navale la bordul navei sunt cele termice.
Maşinile navale termice pot fi clasificate după mai multe criterii
1. In funcţie de natura agentului termic utilizat
a) maşini termice cu ardere internă, la care agentul termic prin intermediul
căruia se transformă energia este amestecul de gaze obţinut în urma arderii
combustibilului.
Astfel sunt: MAS, MAC şi TG
b) maşini termice cu ardere externă, la care agentul motor este constituit în
general din aburul produs într-un agregat separat de maşina termică.
2. După modul de transformare a energiei
a) maşini termice cu piston, la care transformarea energiei termice în energie
mecanică se realizează prin intermediul unui piston a cărui mişcare alternativă în
interiorul unui cilindru datorită destinderii fluidului motor este transformată în
mişcare de rotaţie prin mecanismul bielă-manivelă.
b) maşini termice cu rotor, care energia termică conţinută în agentul rotor la un
anumit nivel(potenţial) reprezentat prin presiunea şi temperatura acestuia se
transformă mai întâi în energie cinetică, după care urmează transformarea din
energie cinetică în energie mecanică prin efectul dinamic al agentului motor asupra
paletelor rotorului.
3. După rolul pe care îl îndeplinesc în sistemele de propulsie
deosebim:
a)maşini principale, care sunt folosite pentru propulsia navei
b)maşini auxiliare, care servesc la realizarea condiţiilor necesare pentru
funcţionarea maşinilor principale şi a altor agregate şi instalaţii de bord şi de punte.
1.5 Indici de perfecţiune ai maşinilor navale
Pentru aprecierea calităţilor unei maşini navale, precum şi pentru comparaţia

unei maşini cu o altă maşină se folosesc mai mulţi indici care sunt mărimi
caracteristice proprii fiecărei maşini. In funcţie de aspectul calitativ pe care îl
reprezintă, indicii se împart în două grupe: constructivi şi economici.
4
Indicii constructivi sunt acele mărimi caracteristice ale maşinilor navale care
evidenţiază performanţele de putere, masă relativă şi spaţiul necesar pentru
instalarea la bordul navei.
1.5.1 Indici constructivi
1. Puterea efectivă a maşinii Pe[kw]

2.Masa maşinii Mm[kg]
Mm
3.Masa pe unitatea de putere m= [ kg / kw]
Pe
4.Volumul maşinii Vm [m3 ]
5.Puterea pe unitatea de volum Pv= Pe / Vm [kg/m3]
6.Aria necesară pentru instalare Am [m2]
7.Puterea instalată pe unitatea de arie Pa =Pe/Am. ]km/mz]
8.Lungimea totală a maşinii L [m]
9.Puterea pe unitatea de energie PL = Pe/L[kw/m]
10.Lăţimea maximă a maşinii B[m]
11 .Înălţimea maximă H[m]
Test de autoevaluare Unitatea de învăţare nr. 1:
1. Motorul face parte din categoria:

a) maşini de lucru
b) maşini de forţă
c) maşini de ridicat şi transportat
d) maşini energetice
2. Care este rolul indicilor de perfecţiune al motoarelor navale:

a) aprecierea calităţilor unei maşini navale
b) stabilirea gradului de perfecţiune în funcţionarea maşinilor
c) aprecierea funcţionării economice a maşinilor navale
d) determinarea performanţelor maşinilor navale
Rezolvare: 1 d ; 2 a.
5
BIBLIOGARFIE:
1. Bocănete P.- Turbine cu abur- construcţie şi exploatare, Editura Dobrogea,

Constanţa, 1996
2. Bocănete P. – Turbine cu abur şi gaze, Curs predat la Universitatea Maritimă din
Constanţa, 2009-2010
3. Bocănete P- Maşini navale cu abur, Editura Gaudeamus, Constanţa 2003
4. Grecu T- Maşini mecanoenergetice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983
6
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2
SISTEME NAVALE DE PROPULSIE
CUPRINS
2.1. Definiţie 8
2.2 Clasificarea sistemelor navale de propulsie după tipul fluidului 8
2.2.1 Sisteme de propulsie cu MAP 8

2.2.2 Sisteme de propulsie cu MAI 9
2.2.3 Sisteme de propulsie cu TA 9
2.2.4 Sistemele de propulsie cu TG 10
2.2.5 Sisteme de propulsie pe bază de energie nucleară 10
7
Înţelegerea noţiunii de sistem naval de propulsie, cu sublinierea rolului

acestuia în cadrul navei
Familirarizarea studenţilor cu principalele tipuri de sisteme navele de
propulsie
Cunoaşterea avantajeor şi dezavantajelor fiecarui sistem naval de propulsie
şi facilitarea comparaţiilor între sisteme
2.1 Definiţie
Complexul format din maşinile principale şi auxiliare, care au rolul de a

transforma energia conţinută în combustibil în energie: termică, mecanică, electrică
şi hidraulică destinată pentru :
a)deplasarea navei, în condiţii normale de exploatare, cu viteza prevăzută pe ruta
dorită.
b)funcţionarea maşinilor şi a instalaţiilor ce deservesc maşinile principale de
propulsie.
c)alimentarea cu energie electrică a aparaturii de navigaţie, a instalaţiilor de
semnalizare şi a aparatelor şi sistemelor de măsură, control şi comandă a
sistemului de propulsie şi a altor instalaţii.
d) acţionarea mecanismelor de punte folosite pentru diverse operaţiuni în timpul
exploatării navei.
e)funcţionarea instalaţiilor care asigură condiţii normale de viaţă pentru călători şi
echipajul navei.
f)funcţionarea diferitelor agregate şi instalaţii care îndeplinesc sarcini deosebite la
bordul navei.
2.2 Clasificarea sistemelor navale de propulsie după tipul fluidului care

evoluează în maşinile principale şi auxiliare ale instalaţiei de propulsie.
2.2.1 Sisteme de propulsie cu MAP(fig 1).
Prima maşină alternativă cu abur a fost montată pe o navă CLAIRMONT In

anul 1807 de 18 CP. Puterea dezvoltată de cele două maşini alternative de pe
Titanic era de 55000 CP. Datorită dezavantajelor pe care le au aceste maşini
construcţia lor a fost abandonată, iar cele existente în exploatare au fost înlocuite
treptat cu MAI.
8
2.2.2 Sisteme de propulsie cu MAI
Avantajele motoarelor cu ardere internă şi în special ale MAC au condus la

răspândirea lor în propulsia navelor.
Avantajele comparativ cu sistemele cu turbine cu abur sunt:
a)consum de combustibil mai redus, fiind din acest punct de vedere cele mai
economice maşini navale η= 40-52%.
b)cheltuielile necesare pentru reviziile generale periodice sunt mai mici cu 40-50%
la sistemul cu MAC.
c)costul precum şi cheltuielile de exploatare al sistemelor cu MAC având puteri 10-
30 MW sunt mai mici decât la sistemele cu TA. La puteri mai mari de 30 MW,
sistemele cu TA devin mai economice.
d)durata necesară pentru punerea în funcţiune a sistemului cu MAC poate fi de 10-
30 min, iar pentru sistemele cu TA de l-3h.
e)posibilitatea apariţiei incendiilor şi a producerii exploziilor este mai mică la MAC
datorită inexistenţei căldărilor de abur.
Dezavantaje :
a) MAI este o construcţie mult mai complexă decât TA
b) nivelul vibraţiilor şi al zgomotului este mult mai înalt decât în cazul TA
c) posibilităţi mai reduse privind funcţionarea la turaţii mici (mai mici de 1/3...
1/4 din turaţia nominală).
2.2.3 Sisteme de propulsie cu TA
Avantaje comparativ cu sistemul cu MAI

a)Funcţionarea silenţioasă
b)Siguranţă mai mare în exploatare
c)Moment uniform la arborele turbinei
d)Posibilităţi mai mari de a folosi combustibili inferiori
e)Masa pe unitatea de putere este mai mică decât a sistemelor cu MAC lente.
Dezavantaje
a)pericolul de incendiu şi explozie la bordul navei este mai mare decât în cazul
sistemelor cu MAC
b)consumul specific de combustibil mai mare comparativ cu al sistemelor cu MAC
Precizare
Avantajele tehnico-economice bazate pe date recente evidenţiază că
sistemele de propulsie cu TA sunt competitive cu sistemul cu MAC numai pentru
navele ale căror sisteme de propulsie necesită puteri mai mari de peste 30 MW.
Puterea maximă reprezintă 60MW?
9
2.2.4. Sistemele de propulsie cu TG
Avantaje comparativ cu sistemul cu MAI şi cu TA

a)masa instalaţiei pe unitatea de putere este mai mică (circa 11... 14 kg/kw)
b)volumul compartimentului de maşini mai redus
c)datorită lipsei organelor cu mişcare alternativă în timpul funcţionării instalaţiei nu
se produc vibraţii.
d)durata de timp necesară punerii în funcţiune a instalaţiei aste mult mai mică decât
la sistemele cu turbină cu abur şi comparabilă cu durata de timp necesară punerii
în funcţiune a sistemelor cu MAC.
c)consum de lubrifianţi mai redus decât la sistemele cu MAC
d)subsistemul de răcire mult mai simplu.
Observaţie : Prin combinarea motorului cu ardere internă cu piston, cu
turbină cu gaze s-au realizat sistemele de propulsie cu generatoare de gaze cu
pistoane libere şi turbine cu gaze.
Dezavantaje :
a)economicitate mai redusă comparativ cu sistemele cu MAI sau TA.
b)în cazul recuperării mari de căldură din gazele de ardere volumul schimbătoarelor
de căldură devine foarte mare.
c)posibilitatea apariţiei incendiilor datorită depunerilor de negru de fum şi reziduuri
de combustibil nears pe suprafeţele schimbătoarelor de căldură.
Observaţii
Se utilizează în mod special pe nave militare şi pe unele nave de transportat
gaze naturale lichefiate sau pentru produse petroliere lichide.
2.2.5 Sisteme de propulsie pe bază de energie nucleară
Avantaje
a)autonomie mare de marş
b)realizarea unor puteri mari de propulsie
Dezavantaje
Pericolul poluării radioactive a mării şi a personalului navigant
10
Fig.l Sisteme de propulsie navală cu MAP
11
Fig. 2 Sistem de propulsie cu TA
12
Fig.3 Schema de principiu I.T.G.
Fig.4 Schema de principiu a unei instalaţii navale cu propulsie nucleară
13
Test de autoevaluare Unitatetea de învăţare nr. 2:
1. Sistemul de propulsie cel mai des utilizat pe nave militare este:

a) Sistem de propulsie cu MAP
b) Sistem de propulsie cu MAI
c) Sistem de propulsie cu TA
d) Sistem de propulsie cu TG
2. Principalul avantaj al sistemelor cu propulsie cu MAI este:

a) Funcţionarea silenţioasă
b) Prezintă cel mai redus consum de combustibil
c) Incapacitatea de a funcţiona la turaţii mici
d) Prezintă cel mai redus volum al compartimentului de maşini mai redus
3. Care din următoarele siteme de propulsie este cel mai puţin economic:
a) Sistem de propulsie cu MAP
b) Sistem de propulsie cu TG
c) Sistem de propulsie cu TA
d) Sistem de propulsie cu MAI
Rezolvare: 1d; 2 b, 3 a
14
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
4. Bocănete Paul şi Rouădedeal F.- Ghid de pregătire profesională în
termoenergetică, Editura tehnică, Bucureşti, 1989
15
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.3
LEGILE FUNDAMENTALE UTILIZATE

ÎN STUDIUL TURBINELOR TERMICE
CUPRINS
3.1 Ecuaţia de debit 17

3.2 Ecuaţia continuităţii 17
3.3 Ecuaţia energiei 18
3.3.1 Ecuaţia generală a energiei într-un proces de curgere 18
3.3.2 Ecuaţia energiei pentru curgerea lichidelor 19
3.3.2 Ecuaţia energiei pentru curgerea lichidelor 19
3.4 Aplicaţia ecuaţiei generale a energiei pentru turbinele termice 19
3.5Legea impulsului 20
16
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 3 sunt:
Cunoaşterea şi înţelegerea principalelor legi utilizate în studiul turbinelor

termice
3.1 Ecuaţia de debit
Debitul este cantitatea de fluid scursă în unitatea de timp printr-o secţiune

dată.
Deosebim:
a)Debit masic (Dm, m) masa scursă în unitatea de timp.
m= Dm = dm/dτ
Precizare:
În procesele de curgere se utilizează debitul pe secundă.
La schimbătoarele de căldură şi la căldări se utilizează debitul orar Dmh sau
mh în kg/h sau t/h având relaţia:
m= Dm = Dmh [kg/h] / 3600 = Dmh [t/h] / 3,6
h)Debit volumic (Dv, V ) - volumul scurs în unitatea de timp
V = Dv = dV/dτ [m3/s]
Relaţia de legătură:
Dm = ρDv = Dv/v ;m= ρ V = V /v
3.2 Ecuaţia continuităţii
Reprezintă aplicarea principiului conservării materiei la fenomenele de

curgere.
Se porneşte de la două premise curgerea fiind un fenomen fizic, deci:
a)materia nu suferă transformări
b)fluidele sunt continue fără goluri interioare.
În aceste condiţii diferenţa dintre continuitatea dintre cantitatea de fluid intrată
ş ieşită dintr-o anumită regiune a unui tub de curent se regăseşte în acea regiune şi
deci expresia ecuaţiei continuităţii este:
m = Dm = Ac / V = ct
17
Pentru aplicarea acestei relaţii trebuie calculată sau dedusă valoarea vitezei
astfel:
-conducte de abur supraîncălzit c = 40 - 60m/s
-tubul de evacuare din turbina de condensatie c = 80 - 120m/s
-conducte de refulare c = 20 - 3Om/s, aer, gaze
-conducte de aspiraţie la pompe c = 0,5 - lm/s
-conducte de refulare la pompe c = 2 - 4m/s
Observaţii:
a)Dacă debitul Dm este constant în timp, regimul de curgere este permanent sau
staţionar adică viteza se menţine constantă în fiecare punct al liniei de curent
putându-se modifica de la o linie la alta
b)Dacă debitul Dm se modifică în timp, regimul se numeşte variabil, nestaţionar sau
nepermanent
3.3 Ecuaţia energiei

3.3.1 Ecuaţia generală a energiei într-un proces de curgere
e = u + pv +c2 / 2 + gz [J/kg]
în care u - energia internă,

pv - energia de presiune,
c2 - energia cinetică,
gz - energia sistemului faţă de un punct de referinţă.
Ecuaţia generală pentru curgerea gazelor:
e = i + c2 / 2 [J/kg]
Observaţii:
a)Suma i = u +pv reprezintă în fond energia potenţială a fluidului denumită
entalpie.
b)Gazele fiind uşoare se neglijează termenul gz
c)În condiţiile conservării energiei adică e = ct, dacă viteza ar fi nulă energia totală
ar deveni egală cu entalpia fluidului.
i* =i + e2/2 = e,
în care
i*- entalpia corespunzătoare vitezei nule denumită şi entalpia totală sau entalpia
de frânare .
18
3.3.2 Ecuaţia energiei pentru curgerea lichidelor
c2
e=pv0 + + gz [ J / kg ]
2
Observaţii:
a)Lichidele fiind practic incompresibile, energia internă m poate fi neglijată.
b)Energia de poziţie gz poate fi în acest caz foarte mare.
3.4 Aplicaţia ecuaţiei generale a energiei pentru turbinele termice
Căldura dq primită de fluidul care curge serveşte pentru creşterea energiei

fluidului de pentru producerea lucrului mecanic dl şi o parte se consumă prin frecări
(dhl).
dq = de + dl + dhf [J/kg]
În cazul gazelor, căldura dq provine din căldura schimbată cu exteriorul

notată dqe şi căldura dezvoltată prin frecări dqf care este practic egală cu lucrul
mecanic de frecare, deci:
dqf = dhf
şi
dq = dqe + df [J/kg]
dqe + dqf = de + dl + dhf [J/kg]
Rezultă:
dqe = de + dl [J/kg]
dar: de = di + d(e2/2) [J/kg]
şi deci: dqe = di + d(e2/2) + dl [J/kg]
Curgerea prin turbină fiind foarte rapidă : dqe = 0° In tubulatura de intrare şi
ieşire din turbină viteza este cam de acelaşi ordin de mărime, deci :
d(e2/2) = 0 => di + dl = 0 sau dl = - di
Concluzie:
La turbinele termice, lucrul mecanic se produce pe seama scăderii
entalpiei.
Integrând între intrare şi ieşire rezultă : i = ii - ic = h [J/kg]
Se numeşte cădere de entalpie, cădere termică, cădere adiabată.
19
Precizări:
a)Căderile termice(de entalpie)la turbinele cu gaze sunt de circa 250-500kj/kg iar la
turbinele cu abur, 100-1400 kj/kg.
b)Căderea de entalpie mai mare în cazul turbinelor cu abur se explică prin căldura
specifică, aproximativ dublă faţă de cea a gazelor şi prin faptul că se utilizează şi o
parte din căldura latentă de vaporizare.
c)Căderile termice fiind atât de mari nu mai pot fi transformate dintr-o dată în lucru
mecanic, căci paletajul are capacitatea limitată de prelucrare. De aceea majoritatea
turbinelor termice sunt cu trepte de presiune, fluidul destinzându-se treptat în mai
multe şiruri de ajutaje alternând cu şiruri de palete
3.5Legea impulsului
Forţa cu care fluidele în mişcare acţionează asupra corpurilor întâlnite în cale

este dată de presiune, greutate, şi variaţia impulsului.
F = ΣFp + G + Dm (c1 − c2 ) = ΣFp + G + I1 − I 2 [ N ]
în care termenul I = Dm ⋅ c [N], reprezintă impulsul în unitatea de timp şi care are

dimensiunile unei forţe. Pentru aplicarea acestei relaţii se înconjoară regiunea
considerata cu o suprafaţă de control şi se consideră forţele de presiune exercitate
din exterior pe suprafaţa de control, greutatea fluidului din interiorul suprafeţei de
control şi impulsul fluidului la trecerea prin suprafeţe de control.
De exemplu, cazul unui cot de conductă la 90°.
Însumarea vectorială s-a făcut conform metodei poligonului. Forţa F poate

acţiona asupra corpurilor respective în trei moduri: prin acţiune, prin reacţiune şi
prin efect de aripă portantă.
20
1. Forţa cu care fluidele în mişcare acţioneză asupra corpurilor întălnite nu este

influienţată în mod direct de:
a) greutatea fluidului din interiorul suprafeţei de control
b) forţele de presiune exercitate din exterior pe suprafaţa de control
c) scăderea entalpiei
d) impulsul fluidului la trecerea prin suprafeţe de control.
2. Căderile termice la turbinele cu cu gaze se situează în următorul interval:

a) 500- 800 kj/Kg
b) 50-150 kj/kg
c) 250-500 kj/kg
d) 900- 1100 kj/kg
3. Cum se explică căderea de entalpiie mai mare în cazul turbinelor cu abur

comparativ cu turbinele cu gaze?
a) forma constructivă a treptelor turbinei cu abur, care pot preluca căderi mari de
entalpie
b) faptul că treptele turbinelor cu abur sunt de tipul cu acţiune
c) paletajul turbinelor cu gaze are posibilităţi limitate din punct de vedere al
procesului de destindere
d) căldura specifică a aburului este aproximativ dublă faţă de cea a gazelor
Rezolvare: 1 c; 2 c
21
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Grecu T- Cârdu N, Nicolau I- Turbine cu abur, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976
22
APLICAŢIILE LEGII IMPULSULUI
CUPRINS:
4. 1 Efectul de acţiune 24
4.2 Efectul de reacţiune 25
4.3 Efectul de aripă portantă 26
4.4 Legea momentului cinetic 28
23
Cunoaşterea principalelor aplicaţii ale legii impulsului, şi anume: efectul de

acţiune, efectul de reacţiune şi efectul de aripă portantă
Înţelegerea şi însuşirea legilor momentului cinetic
4.1 Efectul de acţiune
Forţa produsă asupra unui corp prin lovirea lui de către un fluid cu viteză, se
numeşte forţă de acţiune. Ea se datorează.impulsului pozitiv I1.
Cu referire la efectul de acţiune deosebim 3 cazuri:
a) lovirea normală a unui perete plan infinit vertical. Considerând suprafaţa de
control după ieşirea din ajutaj , aceasta este în zonă de aceeaşi presiune deci
ΣFp = 0; G → forţa de greutate este paralelăxu peretele deci poate fi considerată nulă,
G = 0.
După ciocnire fluidul se împrăştie simetric deci I 2 = 0
Fig. 1
24
Astfel, forţa asupra peretelui este F = I1 = Dm ⋅ c1
F este dirijată în sensul şi direcţia I1 , respectiv c1
c) lovirea unei suprafeţe concave care deviază fluidul cu 180o

b) lovirea unei suprafeţe concave care deviază fluidul cu 180o
Fig.2
Neglijând pierderile, avem : c2 = −c1

Considerând apoi suprafaţa de control în mediu de aceeaşi
presiune, putem de asemenea scrie ΣFp = 0
Dacă susţinerea este în plan orizontal, greutatea nu intervine
deci: F = Dm c1 − ( −c1 )  = 2 Dm c1
Concluzie
Prin introducerea fluidului cu 180°, for ţa s-a dublat faţă de cazul peretelui
plan.
De aceea paletele turbinelor termice ca şi ale ventilatoarelor şi
compresoarelor, turbinelor hidraulice se confecţionează având profil concav
4.2 Efectul de reacţiune
Forţa produsă asupra unui corp prin ieşirea dintr - însul a unui fluid se
numeşte forţă de reacţiune. Ea se datorează impulsuluilfteg negativ I 2 şi este
dirijată cu sens invers vitezei de ieşire.
25
Ca aplicaţie se consideră cazul unei rachete care se deplasează orizontal.
Considerând suprafaţa de control împrejuruljachgtei şi deplaşându - se odată cu
aceasta, rezultă
ΣFp = 0; I1 = 0; F = − I 2 = − Dm w2
4.3 Efectul de aripă portantă
Aripile portante sunt corpuri care datorita formei sunt supuse unei forţe
normale pe viteza relativă medie a curentului Wm.
La o aripă portantă se deosebeşte q faţă convexă denumită extrados E şi o
faţă plană sau concavă denumită intrados I .
Datorită bombării extradosului se produce o îngrămădire a liniilor de curent,
respectiv o creştere de viteză ( W), ceea ce conduce la o scădere de presiune
( p) pe extrados.
Diferenţa de presiune conduce la apariţia unei forte portante Rz , normală pe
viteza medie Wm şi dată de relaţia:
Rz=cz⋅ρ/2⋅Wm2⋅A[N]
Unde:
- cz este coeficientul de portantă determinat experimental
- ρ este densitatea fluidului
- A este suprafaţă corpului
Datorită vâscozităţii şi devierii fluidului apare însă şi o forţă de rezistenţă la
înaintare Rx , paralelă cu Wm.
Rx=cx⋅ ρ/2Wm2⋅A[N]
Unde cx este coeficientul de rezistenţă la înaintare.
Forţa rezultantă R este înclinată faţă de Rz cu unghiul λ
Raportul Rx / Rz = cx / cz = tgx = se numeşte coeficientul de fineţe al
profilului (este analog coeficientului de frecare)
26
de unghiul dintre viteza medie Wm şi coarda profilului
Coarda profilului xx este o dreaptă convenţională. Poate fi dreapta care

uneşte extremităţile profilului sau dreapta tangentă la intrados.
La creşterea unghiului f, se accentuează devierea liniilor de curent, deci va
creşte cz, dar şi cx.
La început cz creşte aproximativ liniar cu f, până la unghiul critic δc, pentru
care se atinge viteza sunetului într-un punct de pe extrados.
Fig. 4
Cum această viteză nu poate fi depăşită , la mărirea în continuare a lui 5
viteza va creşte numai în punctele în care nu s-a atins încă viteza sunetului şi care
vor fi dintre cele mai puţine. Astfel creşterea lui cz se atenuează până la unghiul 8d,
la care liniile de curent se desprind de pe extrados ceea ce conduce la scăderea
bruscă a lui cz.
27
Fig. 5
4.4 Legea momentului cinetic
Această lege este analogia legii impulsului şi permite calcularea

momentului produs de fluidul în mişcare în raport cu un pol 0. Fie o linie de curent
şi vitezele c1 şi c2 tangent la aceeaşi linie. Momentul produs de fluid se datorează
momentului forţelor de presiune M p , momentului greutăţii M G şi variaţiei
momentului cinetic al fluidului raportat la unitatea de timp.
Mi = M p + M G + m(r1 xc1 − r2 xc2 ) [ Nm ]
Legea momentului cinetic se foloseşte în cazul turbinelor radiale, adică la

maşinile la care curgerea fluidului prin canalele rotorice se face într-un plan
perpendicular pe axul de rotire.
28
Fig.6
Este interesantă calcularea momentului cinetic în raport cu axul de rotire ,

deci polul 0 este pe ax. Facem următoarele precizări:
- Curgerea radială este axial simetrică, deci suprafeţele izobare sunt cilindri
coaxiali. Astfel, în fiecare punct al paletei, presiunile sunt aceleaşi pe ambele feţe şi
deci forţele de presiune nu produc moment în raportxu polul 0 => MP = 0.
29
Momentul greutăţii obişnuit nu intervine, întrucât la turbinele termice
greutatea gazelor sau a aburului este neglijabilă, deci rămâne:
M i = m(r1 xc1 − r2 xc2 ) c sin α =cu
Fig. 7
Dar produsul vectorial are valoarea I r x c | = rcsinα = rc în care cu= c

sinα este componenta vitezei pe direcţia tangentei un cerc cu polul în 0, de
unde numele de componentă tangenţială.
Astfel, valloarea momentului transmis rotorului este :
Mi = m(r1c1u − r2 c2u ) N
30
1. Efectul de aripă portantă se datorează:

a) diferenţei de presiune dintre extradosul şi intradosul paletei la curgerea fluidului
b) construcţiei speciale a paletei
c) vitezei e curgere a fluidului
d) vâscozităţii fluidului
2. În cazul lichidul loveşte suprafaţa în unghi de 180o , forţa lichidului:

a) se menţine acceaşi ca în cazul peretului plan
b) se dubleză faţă de cazul peretului plan
c) este de două ori mai mica decât în cazul peretului plan
d) este de trei ori mai mare decât în cazul peretului plan
Rezolvare: 1a; 2 b.
31
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
3. Bocănete P- Maşini navale cu abur, Editura Gaudeamus, Constanţa 20034.
4. Creţa G- Turbine cu abur şi gaze, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
32
TEORIA ELEMENTARĂ A FUNCŢIONĂRII TURBINEI TERMICE.

PROCESUL DE AJUTAJE. STUDIUL GAZODINAMIC AL AJUTAJULUI
CUPRINS:
5. 1.Teoria elementară a funcţionării turbinei termice 34
5.1.1 Noţiuni generale 34
5. 2.Procesul de ajutaje 35
5. 2.1 Tipuri de ajutaje 35
5. 2.2 Studiul energetic al ajutajului 37
5. 3. Studiul gazodinamic al ajutajului 39
5.3.1 Legea de variaţie a secţiunii ajutajului 39
33
Însuşirea unor noţiuni generale referitoare la funcţionarea turbinei termice şi

la elementele componente ale acesteia
Înţelelegerea procesului din ajutaje sub aspectul studiului energetic şi
gazodinamic
5. 1.Teoria elementară a funcţionării turbinei termice
5.1.1 Noţiuni generale
Turbina este un motor rotativ care transformă energia unui fluid în energie
mecanică de rotaţie.
Turbinele care funcţionează cu fluide purtătoare de energie termică sunt
turbinele cu abur sau gaze spre deosebire de cele care folosesc energia potenţială
a apei.
Avantajele turbinelor termice comparativ cu alte motoare primare sunt:
a)transformarea energetică este continuă, fapt ce face posibilă realizarea unei
puteri foarte mari.
b)forţele centrifuge care apar în cazul mişcării de rotaţie se echivalează reciproc.
c)nu este nevoie de mecanisme intermediare, cum ar fi mecanismul bielă-manivelă
al motoarelor cu piston.
d)punctele de frecare sunt numai cele din lagăre, ceea ce face ca pierderile
mecanice să fie minime, iar consumul de ulei pentru ungere redus. f)randamentul
transformărilor energetice este ridicat, ceea ce duce la un consum specific mic.
Dezavantaje
a)obligativitatea realizării unor jocuri foarte mici între elementele statice şi cele în
mişcare.
b)necesitatea adaptării unui sistem special de etanşare.
Elementele componente ale turbinelor termice:

O turbină termică cuprinde două mari grupe de organe funcţionale :
a)STATORUL - construit dintr-un şir sau mai multe şiruri de canale fixe denumite
ajutaje , palete fixe, palete directoare în care fluidul se destinde mărindu-şi viteza
absolută.
Deci, în ajutaje energia potenţială a fluidului se transformă în energie
cinetică.
b)ROTORUL cuprinde un şir sau mai multe şiruri de palete. Fiind lovite de fluid,
paletele se transformă în lucru mecanic util. Deoarece sunt în mişcare se mai
numesc şi palete mobile spre a le deosebi de paletele fixe ale statorului.
34
Fig. 1
Deoarece sunt în mişcare, paletele în general se mai numesc şi palete

mobile spre a le deosebi de paletele fixe ale statorului. Atât ajutajele cât şi paletele
se fixează pe piese suport. Ajutajele sunt amplasate circular pe plăci numite
diafragme care sunt fixe fiind încastrate în carcasa turbinei.
Paletele mobile se fixează pe roţi pline denumite discuri (R) sau pe corpuri de
revoluţie lungi denumite tamburi. Acestea se fixează la rândul lor pe un arbore (A)
care se sprijină pe lagăre. Un şir de ajutaje cu diafragma respectivă şi un şir de
palete cu discurile respective, formează o treaptă a turbinei.
La turbinele termice destinderea se face în trepte, treptele fiind amplasate
astfel încât fluidul are posibilitatea să se destindă în fiecare treaptă până când
energia lui potenţială devine neglijabilă. In acest scop întrucât presiunea scade
şi volumul specific creşte de-a lungul tubului, este necesar ca paletele să crească
progresiv.
5. 2.Procesul de ajutaje
5. 2.1 Tipuri de ajutaje
Ajutajul este canal sau un tub a cărui secţiune variază în mod continuu după
o anumită lege pentru a se obţine modificarea dorită a vitezei.
După modul de variaţie a secţiunii deosebim:
35
a)ajntaje convergente - la care secţiunea este în continuă scădere
b) ajutaje divergente- la care secţiunea este în continuă creştere
Fig. 2
c) ajutaje convergente- divergente- la care secţiunea scade până la o valoare

minimă şi apoi creşte.
Fig. 3
Studiul ajutajelor se poate face sub două aspecte: studiu energetic pentru
stabilirea vitezei de ieşire şi a pierderilor şi studiu energetic pentru stabilirea legii de
variaţie a secţiunii.
36
5. 2.2 Studiul energetic al ajutajului
Se aplică ecuaţia energiei cu următoarele observaţii: a)curgerea fiind rapidă

nu este timp pentru schimb de căldură cu exteriorul dge = 0
dge=di+d(C2/2) + dl[J/kg]
b)ajutajul fiind fix, nu se produce lucru mecanic dl = 0 . In aceste condiţii ecuaţia
energiei devine :
d(c2/2) = - di - energia cinetică creşte pe seama scăderii de entalpie
Integrând între intrare şi ieşire (indici 0 şi 1) se obţine viteza de ieşire c1
c12/2 = c02/2 = i0- i1 => c1 = 2(i0 − i1 ) + c02 [ kJ / kg ] + c02 [ kJ /kg]
Notăm : c02/2 = h0, obţinem :

c1 = 2(i0 − i1 ) + h 0 = 2(i0 * −i1 ) [ m/s ]
Teoretic procesul din ajutaje este o adiabată, adică o izentropă

reprezentată în diagrama i — s prin verticala ABt.
Fig. 4
37
Căderea termică respectivă se numeşte cădere teoretică de entalpie sau
cădere adiabată.
ha= i0 — I1t [J/kg]
Rezultă viteza teoretică c1t = 2 ( h 0 + i0 – i1 t )
în realitate apar pierderi care conduc la creşterea entalpiei, procesul real este
adiabata ireversibilă AB, entalpia finală ij > ijt, deci scade căderea termică utilizată
şi ca atare şi viteza:
c1 = pc1t
c1 < c1t sau c1t =ρ 2 ( h 0 + h a ) [ m / s ]
în care ρ< 1 se numeşte coeficient de reducere a vitezei în.ajutaje
Acest coeficient este determinat experimental, putând fi luat din diagrama lui
Jiritchi funcţie de viteza teoretică c1t şi de înălţimea l a ajutajelor la ieşire.
Pierderea în ajutaj ha este diferenţa dintre energia cinetică teoretică şi cea

reală.
ha = clt2/2 - cl2/2 = c1t2/2 [1- (c1/c1t)2] [J/kg]
ha = (1- p2) (ha + h0) = ξe(ha + h0) [J/kg]
în care ξe(1 – ρ2 ) — coeficientul de pierdere în ajutaje
Calculând pierderile se poate găsi entalpia reală de ieşire ii = iit
I1 = i1t + ha şi deci punctul B pentru care se citeşte volumul specific V1 la
ieşirea din ajutaje
38
5. 3. Studiul gazodinamic al ajutajului
5.3.1 Legea de variaţie a secţiunii ajutajului
în regim permanent debitul este constanta în lungul ajutajului deci legea de

variaţie a ariei secţiuni va trebui să fie de forma:
m= A c / v = ct = > A = m v/c ~ v/c
Conform definiţiei ajutajului convergent sau convergent - divergent, în lungul

acestuia viteza trebuie să crească.
La lichide volumul specific este practic constanta deci Creşterea vitezei
necesită scăderea continuă a secţiunii.
Ca atare la lichide se folosesc exclusiv ajutaje convergente.
La gaze şi abur scăderea de presiune o însoţeşte creşterea volumului
specific. în relaţie creşte şi numitorul şi numărătorul deci variaţia secţiunii va
depinde de intensitatea de variaţie a lui v şi c.
Fig.6
Pe baza diagramei se pot trage următoarele concluzii:

a)Volumul variază după legea transformării adiabate pvk = ct, deci la început
creşte încet apoi din ce în ce mai rapid.
39
b)Pentru viteză se consideră ecuaţia lui Bernonlli simplificată neglijând
variaţia volumului specific
p0v + c02/2 = pv + c2/2
2(p0v - pv) + c02 = c2 => c = 2v ( p0 − p ) + c0 2  m 2 

 
Neglijând mărimea c02 care are valoare foarte mică în comparaţie cu c,

rezultă că viteza creşte parabolic cu căderea de presiune p0<p , deci viteza creşte
mai întâi rapid , apoi din ce în ce mai lent.
c)Raportul v/c şi deci şi secţiunea A întâi scade apoi creşte .
Concluzii:
a)pentru destinderi mici se folosesc ajutaje convergente
b)pentru destinderi mari devine necesar ajutajul convergent - divergent, din cauza
creşterii foarte rapide a volumului specific.
40
1. La ajutajele divergente secţiunea se prezintă astfel:
a) în continuă scădere
b) creşte până la o valoare maximă şi apoi scade
c) în continuă creştere
d) scade până la o vaoare minimă şi apoi creşte
2.Din punct de vedere teoretic procesul energetic din ajutaje este reprezentat de:
a) o transformare politropă
b) o transformare adiabată
c) o transformare izocoră
d) o transformare izobară
3. Pentru realizarea unor destinderi mari într-o tubină termică sunt necesare:
a) ajutaje convergente
b) ajutaje divergente
c) ajutaje convergent- divergente
d) ajutaje divergent- convergente
Rezolvare: 1 a; 2 b; 3 c
41
BIBLIOGRAFE

Constanţa, 1996
5. Grecu T- Turbine şi turbocompresoare, Editura Didactică şi Pedagogocă,
Bucureşti, 1967
42
STUDIUL GAZODINAMIC AL AJUTAJULUI.

PROCESUL DIN PALETE. PIERDEREA REZIDUALĂ
CUPRINS:
6.1. Studiul gazodinamie al ajutajului 44
6.1.1 Stabilirea limitei dc utilizare a ajutajelor convergente. 44
6.1.2 Criterii la alegere a ajutajului 46
6. 2. Procesul din palete 47
6. 2.1. Diagrama de viteze 47
6.3. Intrarea fluidului în palete 49
6.4. Pierderea reziduală 50
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare 52
43
Înţelegerea proceselor care au loc în ajutaj sub aspectul gazodinamic

Cunoaşterea criteriilor de alegere a tipului de ajutaj pentru turbinele termice
Studiul energetic al procesului din palete
6.1. Studiul gazodinamie al ajutajului
6.1.1 Stabilirea limitei dc utilizare a ajutajelor convergente.
Se porneşte de la ecuaţia continuităţii :
A⋅c
Dm = = ct
v
Prin logaritmare şi diferenţiere, se obţine :
In Dm = In A + Inc - lnv = ct
dDm dA dc dv
= + −
Dm A c v
dA dv dc dc  dv c 
= − = ⋅ −1
A v c c  v dc 
Raportul dv rezultă din ecuaţia adiabatei : V

pvk = ct In p + k - In • v = ct
lnp+k⋅ln⋅v=ct
dp dv dv dp
+k =0⇒ =−
p v v kp
Raportul dc rezultă din ecuaţia lui Bernoulli simplificată, c
admiţând V = ct
c2
pv + = ct ⇒ vdp + cdc = 0
2
dc vdp
=
c c
44
înlocuind în relaţia de mai sus. se obţine
da dc  dp   c 2   dc  c 2 
=  −  ⋅  −  − 1 =  − 1
A c  kp   vdp   c  kpv 
kpv = a − viteza sunetului
dA dc  c 2 
=  2 − 1
A c c 
dar.
dc
Întrucât viteza creşte în lungul ajutajului > 0 semnul lui dA va fi
c A
acelaşi ca semnul parantezei.
Avem 3 cazuri :
a)pentru c < a ⇒ dA < 0 - secţiunea scade(partea convergentă a ajutajului)

A
b)pentru c > a ⇒ dA > 0 - secţiunea creşte (partea divergentă a ajutajului);
A
c)pentru c = a secţiunea este minimă.
Fig. 1
45
Concluzii:
In ajutajele convergente viteza fluidului (abur sau gaz) poate creşte până la
viteza sunetului.
Depăşirea vitezei sunetului necesită ajutaje convergent-divergente în care în
partea convergentă viteza creşte până la viteza sunetului, iar în partea divergentă
ea depăşeşte viteza sunetului.
6.1.2 Criterii la alegere a ajutajului
Secţiunea de trecere prin ajutaj în care se obţine viteza sunetului se numeşte

secţiune minimă.
în realitate, din cauza pierderilor în secţiunea minimă, viteza este ceva mai
mica decât viteza sunetului, în acest caz numindu-se viteză critică ( er).
Presiunea din secţiunea în care se atinge viteza critică se numeşte presiune
critică ( pcr).
Variaţia presiunii de-a lungul unui ajutaj convergent-divergent este arătat în
figură.
Raportul dintre pcrl şi presiunea de frânare (presiunea corespunzătoare vitezei

nule) se notează cu β şi depinde numai de natura fluidului.
pcr  2  k
β= = 
p0*  k +1  k −1
în care k este exponentul adiabat:
Câteva valori uzuale ale lui k şi β:
a)pentru abur supraîncălzit :

k = 1,3 ; β = 0,546
b)pentru abur saturat uscat:
k = 1,135 β = 0,577
c)pentru aer:
k = 1,4 ; p = 0,528
Pentru a alege tipul de ajutaj, se calculează raportul dintre presiunea de ieşire

p1 şi presiunea de frânare p0* şi se compară cu raportul β :
p1
a)dacă : ≥ β ⇒ p1 ≥ pcr - deci se alege ajutaj convergent;
p0*
46
p1
b)dacă: < β ⇒ p1 < pcr , deci se alege ajutaj convergent - divergent.
p0*
6. 2. Procesul clin palete

6. 2.1. Diagrama de viteze
Studiul energetic şi gazodinamic al procesului care are loc în palete
se bazează reprezentarea grafică vectorii lor viteză ai fluidului(gaze şi abur).
Această reprezentare este numită diagrama de viteze.
Fig.2
Fluidul vine din ajutaje eu vîteza absolută c1 sub unghiul α1 faţă de direcţia
de mişcare a paletei. Întrucât paleta se mişcă cu o viteză periferică măsurată
la mijlocul paletei. Huidui va intra în spaţiul dintre palete cu viteza relativă w1 sub
unghiul β1.
Viteza W1 se obţine din relaţia vectorială :
W1 = c1 − µ
Rezultă un triunghi de viteze pentru intrarea în palete.

Viteza perifericăuu adică viteza de transport sc obţine din relaţia :
Unde :d- diametrul mediu măsurat la mijlocul paletei în metri, iar n- turaţia
turbinei în rot/min. în canalul dintre palete fluidul suferă o deviaţie şi
eventual o variaţie de viteză ieşind cu viteza relativă W2 sub unghiul
β aproximativ în prelungirea paletei. Viteza absolută la ieşire va fi :
c2 = W2 + µ
Însumarea vectorială se face printr-un triunghi de ieşire. Pentru a putea fi
folosite în calcule cele două triunghiuri, se trasează într-un sistem de axe
rectangulare, axa orizontală reprezentând direcţia de mişcare a paletei, iar cea
verticală, direcţia de curgere a aburului.
Fig.3
Precizare ; Diagonalele de viteză sunt un importam instrument de calcul

întrucât :
a)vitezele releative determină direcţiile de intrare şi de ieşire din palete, deci forma
paletei ;
b)din diagramă rezultă variaţia vitezei fluidului la trecerea printre palete şi de aici
momentul şi lucrul mecanic transmis paletei.
6.3. Intrarea fluidului în palete

48
Deosebim 3 cazuri:
a)cazul optim : intrarea fluidului se face tangent la suprafaţa paletei β1p=β
β
b)cazul β1 > β1p
Fig. 4
Viteza W1 a fluidului se descompune într-o componentă tangentă la supmiaţa
W1p, care determină intrarea fluidului în canalul dintre palete şi o componentă
normală W1n= W1 sin δ care se prinde prin ciocnirea plastică cu suprafaţa
paletei . La rândul ei, Wln are o componentă tangenţială W1t dirijată în sens
invers mişcării paletelor producând deci cu efect frânare pentru învingerea
căruia se consumă din lucrul mecanic util al fluidului. Astfel pierderea totală de
energie prin şocul la intrarea în palete este :
W2 W2 W2   W 2 
∆hsoc = 1n + 1t = 1n 1 +  1t  
2 2 2   W1n  
 
W12
Regula ∆hşoc = sin 2 δ (1+ sin 2 β1 p ) [ J / kg ]
2
c)cazul β1 < β1p
49
Fig. 5
Şi în acest caz apare componenta normală Wj„ care ciocneşte paletele . Dar
W|„ are componentă tangenţială W!t în sensul mişcării, deci pierderea este
diminuată.
w1m 2 w1t 2 w1n 2   w1t   w12
2
∆hsoc = − = 1 −   = sin 2 δ (1− sin 2 β 1 p)
2 2 2   w1n   2
 
6.4. Pierderea reziduală
Energia cinetică cu care iese fluidul din palete constituie o pierdere prin energia
cinetică reziduală sau, pe scurt, pierdere reziduală.
c2
∆hc =
2
[ J / kg ]
Conform Fig.6, viteza absolută se descompune în două componente :c2a şi

c2u
În ideea celor de mai sus trebuie ca viteza c2 să fie cât mai mică.
Componeneta normală c2a este însă necesară pentru ieşirea fluidului din canalul
dintre palete. Componenta c2u nu are însă utilitate, deci pentru reducerea pierderii
ar trebui sa fie nulă. adică α≅90o . la turbinele termice cu trepte de presiune,
energia reziduală a unei trepte poate fi utilizată ca energie de intrare în ajutajele
treptei următoare.
50
Fig.6
ha următor = hc
În care este un factor de reutilizare cu < 0,94
Observaţie:
In condiţiile reutilizării nu sc mai impune ca α2 = 90O, ci poate scădea la 75O-
80°, fluidul ie şind în sens invers învârtirii, măreşte momentul transmis palcteţu-.
51
1. Sitaţia în care c> a caracterizează:
a) Partea convergentă a ajutajului
b) Partea divergentă a ajutajului
c) Secţiunea minimă a ajutajului
d) Secţiunea maximă a ajutajului
2. Coeficientul adiabatic pentru abur supraîncălzit are următoarea valoare:

a) k= 1,3
b) k=1
c) k=1,4
d) k=1,6
Rezolvare: 1 b; 2 a
52
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
53
STUDIUL ENERGETIC AL TREPTEI TURBINEI TERMICE.

PIERDERI DE ENERGIE LE TURBINELE TERMICE
CUPRINS:
7.1. Studiul energetic al treptei turbinei termice 55
7.1.1. Treapta cu acţiune 55
7.1.2. Treapta cu reactiune 57
7.2. Pierderi de energie la turbinele termice 60
7.2.1 Pierderi interne 60
7.2.1.1 Pierderi generale 60
7.2.1.2 Pierderile treptei 61
54
Înţelegerea funcţionării treptei cu acţiune şi treptei cu reacţiune, sub aspect

energetic
Cunoaşterea principalelor tipuri de pierderi de energie la turbinele termice şi
a modului de determinare a valorii acestora
7.1. Studiul energetic al treptei turbinei termice
7.1.1 Treapta cu acţiune
La aceste trepte destinderea are loc numai în ajutaje iar în palete presiunea
rămâne constantă. Forţa asupra paletelor se produce prin lovirea lor de către fluidul
venit cu viteză din ajutaje.
Căderea de entalpie în palete se produce pe seama scăderii vitezei absolute
a fluidului.
c12 − c22
hu =
2
[ J / kg ]
Fig.1
În Fig.1 s-a reprezentat variaţia vitezei absolute c şi presiunii P în lungul

treptei. Se constată că presiunea scade în ajutaje de la p0 la P1 şi rămâne constantă
55
în palete : viteza absolută creşte în ajutaje de la C0 la C1 pe seama destinderii de la
p0 la p1 şi scade în palete de la C1 la c2 prin producerea de lucru mecanic.
Fig.2
Reprezentarea procesului în diagrama i-s permite următoarele constatări:
a)Destinderea din ajutaje are loc teoretic după izcntropa ABt cu cădera teoretică a
treptei şi real, după adiabata ireversibilă AB , conducând la pierderile ha.
b)Datorită pierderilor în palete, procesul evoluează după izobara BC. Întrucât nu
avem destindere în palete, ar trebui ca viteza relativă să rămână teoretic
constantă W2 = W1
în realitate, datorită pierderilor din palete, viteza relativă scade, având: W2 =
ΨW1, în care Ψ < 1 este coeficientul de reducere a vitezei în palete.
Fig. 3
56
Pentru a nu avea destindere, canalul dintre palete trebuie să aibă lăţime
constantă, respectiv un cerc de diametru constant ar trebui să se încadreze în
lungul canalului.
În particular, lărgimea canalului la intrare b1 şi la ieşire b2 ar trebui să fie
aceeaşi.
Notând cu tp pasul paletelor şi neglijând grosimea muchiei rezultă:
tp sin β1 = tp sin β2 ⇒ β2≅p1
Deci la paletele cu acţiune unghiul de ieşire este aproximativ egal cu unghiul
de intrare.
La mijloc paleta este mult îngroşată, iar muchiile de intrare şi de ieşire sunt
subţiri. Pentru ca forţa de lovire să fie maximă, trebuie ca Huidui să schimbe
puternic direcţia, ceea ce necesită ca unghiul β să fie cât mai mic. Din aceeaşi
cauză unghiul β2 se ia ceva mai mic decât β1 .
Se recomandă:
- pentru β1 ≤ 25o ; β2 > β1(-0,3o)
α1 + β1
- pentru β1>25o ; β2= + 1,3
o
2
7.1.2 Treapta cu reactiune

La acest tip de treaptă, forţa asupra paletelor se produce atât prin efectul de
acţiune, cât şi prin efectul de reactiunc.
Aşa cum se poate constata din Fig.4 , în treapta cu reacţiune presiunea
scade, atât în ajutajele A cât şi în paletele P.
Viteza absolută c creşte în ajutaje şi scade în palete.
Fig. 4.
La treapta eu reacţiune apare o cădere de entaipie în ajutaje ha şi o cădere

de entaipie,în palete hp.
57
Căderea pe treaptă ht = ha + hp
Raportul dinlre'cudera du entaipie în palete şi căderea de entaipie în treaptă
se numeşte grad de reacţiune ρ
hp hp
ρ= =
ht ha + hp
OBSERVAŢII:
Dacă ρ ≤ 0,15, treapta este eu reacţiune mică sau redusă, profilul paletelor
semănând cu cei de la acţiune.
Dacă ρ > 0,15 turbina este cu reacţiune propriu-zisă.
Fig.5
58
a)o destindere în ajutaje de la p0 la p1
- teoretic, după îzentropa ABt cu căderea de entalpie ha
- real, după oblical AB conducând la pierderile în ajutaj ha
b)o destindere în palete de lajpj la p2

- teoretic, izentropa BCt cu căderea hp
- real oblica BC conducând la pierderile în palete hp
c)încălzirea izobară CD datorată altor pierderi.
Fig.6
Pentru ca fluidul să se destindă în canalul dintre palete, acest canal trebuie
să formeze un ajutaj convergent, deci lărgimea canalului la ieşirea b2 trebuie să fîe
mult mai mică decât lărgimea la intrare b|.
b2« b => tp sin β2 « tp sin β1=> β2 « β1
Deci în paletele cu reacţiune unghiul de ieşire este mult mai mic decât unghiul
de intrare,
Cu cât gradul de reacţiune creşte, diferenţa β1- β2 creşte.
Cum unghiul β2 nu poate scădea prea mult, β1 creşte eu ρ , putând ajunge la
90° pentru ρ = 1,5.
59
7.2. Pierderi de energie la turbinele termice
Procesul real de transformare a energiei termice în energie mecanică este

însoţit de o serie de pierderi precum: pierderi interne care afectează destinderea
agentului termic şi pierderi externe care sc produc în arară procesului de
destindere.
7.2.1 Pierderi interne
Se clasifică la rândul lor în pierderi generale şi pierderi ale treptei.
7.2.1.1 Pierderi generale(din afara procesului treptei)
Se datoresc curgerii agentului termic prin valvulele de reglare şi prin

tubulatura de legătură între diferitele părţi ale turbinei. Ele conduc la micşorarea
capacităţii de a produce lucru mecanic. Se calculează cu reiaţii de forma :
2
p = ξρ W [N/m2]
2
Se exprimă ca o cotă din presiunea fluidului la intrarea în elementul respectiv

p = Kpi; în care k = 0,01 - 0,08.
Precizare: Se consideră că toate aceste pierderi de presiune au loc la
entalpie consumată(laminare).
Fig.7
60
La sarcini parţiale pe turbină aceste pierderi cresc mult.
7.2.1.2 Pierderile treptei
Apar ta fiecare treaptă în parte şi se împart în principale şi secundare

- Pierderi principale:
Afectează lucrul mecanic transmis de agentul termic paletelor.
Astfel sunt:
a)Pierderi în ajutaje:
ha = (1 - φ2)(ho + ha) - Σ (ho - ha)
b) Pierderi în palele
La trecerea aburului printre palete ca şi în cazul ajutajelor apar
pierderi ceea ce face ca viteza reală de ieşire c2 să fie mai mică decât cea
teoretică c2t, deci c2 = c2,Ψ unde Ψ < este un coeficient de pierderi.
Pierderile energetice în palete vor fi calculate în acelaşi mod ca
pierderile din ajutaje.
c2 c 2 c 2   c 2 
∆hp = 2 − 2 = 2 1 −  2  
2 2 2   c2t  
 
c2t 2
=
2
( )
1 − ρ 2 [ J / kg ]
Această relaţie este valabilă pentru orice tip de treaptă a turbinei cu acţiune
sau cu reacţiune.
Coeficientul Ψ se determină experimental.
Componentele pierderilor în paiete sunt următoarele:
a)pierderî la intrarea în palete - aburul care intră în palete arc o viteză relativă
Wf faţă de paletă şi ca urmare chiar în cazul ideal când intră tangent la suprafaţa
paletei, apare ciocnirea cu muchia acesteia, ceea ce duce la şocuri şi frânări.
Totodată, diferenţa de presiune între intrarea şi ieşirea din paletă produce scurgeri
de abur în afara canalului dintre palete, ceea ce reprezintă mari pierderi.
b)pierderi în canalul dintre palete - aceste pierderi se datorează frecărilor cu
suprafaţa paletei, schimbării direcţiei de curgere a aburului şi eventualei umpleri
incomplete ale canalului dintre palete.
c)pierderi Ia ieşirea din palete-elc se datorează zonei de vârtejuri care se
formează la muchiile de ieşire ale paletelor. Pentru a micşora aceste pierderi,
muchia de ieşire se face cât mai îngustă.
d)pierderi peste vârful paletei - acestea apar datorită faptului că există o
diferenţă de presiune între faţa concavă şi cea convexă a paletei. Pentru a
împiedica aceste pierderi peste vârf. capetele paletelor sunt legate cu un bandaj de
tablă.
61
1. Care din următoarele tipuri de pierderi sunt datorate diferenţei de presiune între
faţa concavă şi cea convexă a paletei?
a) pierderi la intrarea în palete
b) pierderi în canalul dintre palete
c) pierderi Ia ieşirea din palete
d) pierderi peste vârful paletei
2. Treapta cu acţiune se caracterizează prin următoarele variaţii ale parametrilor:

a) presiunea aburului scade atât în ajutaje cât şi în palete
b) presiunea aburului creşte în ajutaje şi rămâne constantă în palete
c) presiunea aburului scade în ajutaje şi rămâne constantă în palete
d) presiunea aburului creşte atât în ajutaje cât şi în palete
Rezolvare: 1 d; 2 c
62
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
5. Grecu T- Cârdu N, Nicolau I- Turbine cu abur, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976
63
PIERDERI DE ENERGIE LA TURBINELE TERMICE.

RANDAMENTE ŞI PUTERI LA TURBINELE TERMICE
CUPRINS:
8.1. Pierderi ele energie secundare Ia turbinele termice 65

8.1.1 Pierderi prin frecare şi ventilaţie ( hfv) 65
8.1.2 Pierderi prin scăpări interioare ( nd) 65
8.2. Pierderi externe Ia turbinele termice 68
8.2.1 Pierderi prin scanări exterioare dc agent termic( het) 68
8.2.2 Pierderi mecanice( hm) 68
8.3. Randamente şi puteri la turbinele termice 68
8.3.1. Randamentul intern al treptei 68
8.3.2. Randametul intern al turbinei 68
8.3.3 Randamentul teoretic al turbinei 69
8.3.4 Randamentul efectiv 69
8.3.5Randamentul mecanic 69
8.3.6. Legătura între ηe, ηm, şi ηi 69
8.3.7 Randamentul total al turbinei (randametul efectiv absolut) 69
8.3.8 Randamentul general al lurboagregatorului 69
64
Cunoaşterea şi înţelegerea pierderilor de energie secundare în funcţionarea

turbinelor
Cunoşterea şi însuşirea relaţiilor de calcul pentru randamentele şi puterile
turbinelor termice.
8.1. Pierderi ele energie secundare Ia turbinele termice
Aceste pierderi intervin între lucrul mecanic transmis paletelor şi lucrul

mecanic obţinut de la arbore.
8.1.1 Pierderi prin frecare şi ventilaţie ( hfv)
Se datorează frecării între suprafeţele laterale ale rotorului şi agentul termic în

care acesta se învârteşte şi fenomenului de ventilare care apare la treptele eu
admisie parţială.
Fenomenul de ventilare se datorează efectului de antrenare a fluidului prin
mişcarea paletelor în zona în care nu curge fluidul.
8.1.2 Pierderi prin scăpări interioare ( nd)
Prin jocurile existente între rotor şt stator sub acţiunea diferenţei de presiune
se produce o curgere nedirijată de agent termic m . La paletele cu reacţiune
apar scăpări de agent termic atât peste vârful paletelor fixe sub acţiunea căderii
de presiune, p0 – p1 cât şi peste vârful paletelor mobile sub acţiunea p1 — p2.
65
Fig. 1
Aceste pierderi au caracter calitativ în sensul că agentul termic rămâne în

turbină, dar se pierde lucrul mecanic pe care l-ar fi produs.
Atât la treptele cu acţiune, cât şi la cele cu reacţiune este valabilă relaţia:
m = m1 + m2
Precizare: La treptele cu acţiune m2 peste vârful paletelor poate să apară

datorită uşoarei reacţiuni existente obişnuit Ia orice treaptă cu acţiune.
∆m
hd = ( hu - hfv) [J/kg]
m
1.3 Pierderi prin umiditate
Sunt caracteristice numai turbinelor cti abur şi anume numai la acele trepte la
care procesul de destindere are loc în zona umedă(ultimele trepte ale turbinei).
Prezenţa picăturilor de apă produce atât corodarea paletelor, cât şi pierderi
de energie.
Pierderile dc energie au următoarele cauze:
- reducerea debitului de abur care se destinde în treaptă(apa este practic
incompresibilă. deci nu se destinde)
- efectul de frânare a picăturilor prin lovirea feţei convexe a paletelor
- consumul de energie pentru antrenarea picăturilor de apă
hx =(1 - x0x1) ( hu - hfv) [J/kg]
66
unde xo şi x1 reprezintă titlul aburului la intrarea şi ieşirea din treaptă. Se
consideră că pierderea prin nedestinderea apei depinde de Xo şi pierderea prin
frecare şi frânare prin x1.
Explicaţia efectului de eroziune în acest caz este următoarea:

*** Picăturile de apă rezultate prin condensarea aburului, având o densitate
mult mai mare decât cea a aburului viteza căpătată de acestea prin
destinderea în ajutaje este mai mică decât viteza aburului, astfel că picăturile
de apă rămân în urma jetului de abur şi lovindu-se de muchia de intrare a
paletelor pe partea extradosului, execută asupra lor atât o acţiune de frânare,
cât şt o acţiune erozivă.
Fîg.2
Conform Fig. 2, intensitatea maximă de bombardare a muchiei de intrare a

extradosuiui este punctul M în care viteza relativă a picăturilor de apa este normată
pe profil. Curba cu linie întreruptă reprezintă energia de impact.
Când energia de impact depăşeşte valoarea admisibilă pentru materialul
muchiei, are loc procesul de eroziune care începe în punctul M şi
se dezvoltă rapid ajungând la îndepărtarea materialului după o linie P'P paralelă cu
W1a.
Sub influenţa forţei centrifuge, picăturile de apă sunt concentrate spre vârful
paletei, deci eroziunea apare în special în treimea dinspre vârful paletei.
La începuturile eroziunii suprafaţa paletei prezintă mici cratere între care se
aflu cristalele care au rezistat eroziunii iniţiale. Prin aceasta, intensitatea eroziunii
se reduce căci picăturile lovesc oblic suprafaţa cristalelor scăzând energia de
impact şi sfărâmându-se. De aceea, cu ocazia reviziilor nu se va şlefui muchia
67
erodată căci s-ar îndepărta cristalele. Pentru a micşora efectul de eroziune, muchia
de intrare trebuie să fie foarte dură în treimea dinspre vârf ceea ce se poate obţine
prin placare cu stetit
8.2. Pierderi externe Ia turbinele termice
8.2.1 Pierderi prin scanări exterioare dc agent termic( het)
Acolo unde arborele turbinei iese în exterior se produc scăpări de agent

termic prin jocul dintre carcasă şi arbore. Aceste scăpări au un caracter cantitativ
întrucât agentul termic în acest caz nu lucrează deloc în turbină, pierzându-se în
mediul ambiant.
La turbinele cu abur A mei se admite o valoare proporţională cu întregul debit
al turbinei:
∆m et = k • m .
unde k = 0,5 • 2% crescând cu cât puterea este mai mică şi presiunea fluidului mai
mare.
8.2.2 Pierderi mecanice( hm)
Se referă la acea parte din lucrul mecanic obţinut la arborele turbinei care se
consumă prin frecări în lagăre sau prin antrenarea mecanismelor auxiliare ale
turbinei.
8.3. Randamente şi puteri la turbinele termice
Rcferindu-ne la o treaptă a turbinei, dacă din căderea utilă hu, scădem pierderile
secundare, rezultă căderea internă a treptei.
hi =hu( hfv+ hd + hx) [J/kg]
hi = hu(Ahfv + AJhd + Ahx ) [J/kg]
8.3.1. Randamentul intern al treptei
hi hi
ηi = sau η =
ht h0 + ht + µ∆hc
8.3.2. Randametul intern al turbinei
Hi=Σhi
Ht= Σht
68
Hi P
ηi = sau ηi = i
Ht Pt
unde Pi = m • lwI jwj; Pt = m • Ht|w|, în care :

Pi = puterea internă
Pt = puterea teoretică
Pi < Pt – din cauza pierderilor interne
m – debitul de fluid care străbate turbina
8.3.3 Randamentul teoretic al turbinei

Ht
ηt = , unde
Q1
Q1 - căldura introdusă în ciclu
Ht
ηt = = ct
Q1
8.3.4 Randamentul efectiv - ηe
Pe
ηe =
Pt
Pe - puterea obţinută la cuplajul turbinei cu maşina automată

Pe < Pi - datorită pierderilor externe (pierderi mecanice şi pierderi datorate
scăpărilor de abur prin etanş uri le terminale)
8.3.5 Randamentul mecanic - ηm
Pe Pi − ∆Pm 1 − ∆Pm
ηm = = =
Pi Pi Pi
Pm - reducerea de putere datorată pierderilor mecanice

Pe
ηe =
Pt
8.3.6. Legătura între ηe, ηm, şi ηi

Pe Pe Pi
ηe = = ⋅ = η m ⋅η i
Pt Pi Pt
8.3.7 Randamentul total al turbinei (randametul efectiv absolut)
Pe Pe Pi Pt
ηea = = ⋅ ⋅ = η m ⋅ηi ⋅ηt = ηe ⋅ηt
Q1 Pi Pt Q1
8.3.8 Randamentul general al lurboagregatorului
ηagregat = ηmaηea = ηmaηeηt
69
1. Din categoria pierderilor externe la turbinele termice fac parte:
a) pierderile prin frecare şi ventilaţie
b) pierderile prin umiditate
c) pierderile mecanice
d) pierderi prin scăpări interioare
2. Randamentul efectiv absolut se calculeză utilizând relaţia:

Pe
a) ηea =
Pi
Pe
b) ηea =
Pt
Pe
c) ηea =
Q1
Pt
d) ηea =
Q1
unde: Pi = puterea internă

Pt = puterea teoretică
Pe - puterea obţinută la cuplajul turbinei cu maşina automată
Q1 - căldura introdusă în ciclu
Rezolvare: 1 c; 2 c
70
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
71
CICLUL INSTALAŢIILOR DE FORŢĂ CU ABUR NAVALE.

METODE DE AMELIORARE A CICLULUI TERMIC TEORETIC AL IFAN
CUPRINS:
9.1. Ciclul instalaţiilor de forţă cu abur avale 73
9.1.1 Consideraţii generale 73

9.2. Metode de ameliorare a ciclului termic teoretic al IFAN 75
9.2.1 Generalităţi 75
9.2.2 Creşterea presiunii iniţiale a aburului la intrarea în turbina 76
9.2.3 Creşterea temperaturii iniţiale a aburului 77
9.2.4 Creşterea simultană a presiunii şi temperaturii aburului
78
în diafragma T-s,
9.2.5 Creşterea randamentului ciclului termic prin sinc intermediară 79
72
Cunoaştera schemelor şi diagramelor de funcţionare a instalaţiilor de forţă cu

abur navale
Înţelegerea şi însuşirea metodelor de ameliorare a randamentului ciclului
termic al instalaţiilor de forţă cu abur navale
9.1. Ciclul instalaţiilor de forţă cu abur avale
9.1.1 Consideraţii generale
Instalaţiile de forţă cu abur navale au ca ciclu de referinţă ciclul teoretic

clausius-Rankine.
Schema unei instalaţii de forţă cu abur navală, alături de reprezentarea
ciclului în diagramele T-s şi i-s sunt redate mai jos
Fig. 1
Suprafaţa S-al234b - căldura transmisă apei reci din căldare pentru
transformarea acesteia în abur supraîncălzit. Este deci căldura totală care intră în
ciclu.
Suprafaţa a65b reprezintă căldura evacuată din ciclu cu ajutorul apei de
răcire ce circulă prin condensator.
Suprafaţa închisă de ciclul 12345 este chiar lucrul mecanic It produs de ciclu.
73
lt i −i
Randamentul termic al ciclului va fi: ηt = = 4 5
q14 i4 − i1
Fig. 2
74
9.2. Metode de ameliorare a ciclului termic teoretic al IFAN
9.2.1 Generalităţi
Randamentul termic al ciclului poate fi exprimat intuitiv cu ajutorul

temperaturilor medii Tm a fazelor de primire şi de cedare a căldurii. De exemplu,
conform figurii alăturate, pentru faza de .primire a căldurii, temperatura medie
superioară, Tms, rezultă din relaţia:
q14 = i4 < i5 = Tm s ( s2 − s1 )
Analog, temperatura medie inferioară, Tm1: Iq51=i5-i1 =Tmi(s2-s1)

q51 Tmi ( s2 − s1 ) Tmi
iη t = 1 − = 1− = 1−
q14 Tms ( s2 − s1 ) Tms
Fig. 3
75
Din această relaţie rezultă că pentru îmbunătăţirea randamentului se pot folosi
două grupe de metode:
a) Metoda urmărind ridicarea temperaturii sursei calde (temperatura medie
superioară Tms)
Astfel sunt:
-mărirea presiunii aburului
-mărirea temperaturii de supraîncălzire
-preîncălzirea apei de alimentare
b) Metoda urmărind coborârea temperaturii sursei reci(temperatura medie
inferioafă Tmi)
Astfel creşte ridicarea temperaturii de condensaţie.
De remarcat că la ciclul cu abur cedarea căldurii către sursa rece, facându-se
într-un proces de condensare temperatura Tmi este chiar temperatura minimă a
procesului.
Aceasta permite obţinerea unui randament termic ridicat chiar în condiţiile unor
temperaturi medii superioare relativ reci.
9.2.2 Creşterea presiunii iniţiale a aburului la intrarea în turbina
Fig. 4
Observaţii:
a) Prin mărirea presiunii iniţiale a ciclului, presiunea aburului la intrarea în turbină la
temperatura de supraîncălzire constantă creşte deci şi temperatura Tms a sursei
calde şi, ca urmare, randamentul circuitului se măreşte.
76
b) Destinderea 4-5 este deplasată uşor spre stânga 4'-5', astfel că pentru aceeaşi
presiune la ieşirea aburului din turbină, titlul aburului se micşorează X1’< X1 ceea ce
are ca efect amplificarea procesului de erodare a ultimelor trepte ale turbinei şi
creşterea pierderilor de energie.
9.2.3 Creşterea temperaturii iniţiale a aburului
In diafragma T-s se constată efectele favorabile ale creşterii temperaturii

aburului la intrarea în turbină la presiune constantă, astfel:
Fig.5
a) S12345 ce reprezintă lucrul mecanic util, se măreşte cu porţiunea 44'5'5 ca
urmare, randamentul circuitului creşte.
b) Prin deplasarea curbei 45 spre dreapta are loc o creştere a titlului aerului în
punctul final al destinderii X1’> X1, fapt ce conduce la micşorarea pericolului apariţiei
picăturilor de apă în zona finală a turbinei.
Observaţie:
Creşterea temperaturii de supraîncălzire este limitată de rezistenţa materialului.
Trebuie utilizate oţeluri austenitice care.sunt scumpe şi greu de sudat.
77
9.2.4 Creşterea simultană a presiunii şi temperaturii aburului a)în
diafragma T-s,
Combinarea efectelor acestor două soluţii este deosebit de avantajoasă în

sensul că în acest fel se poate realiza atât o îmbunătăţire apreciabilă a
randamentului ciclului cât şi producerea umidităţii în punctul final al
destinderii
Fig. 7
a) În diafragma T- s pentru aceeaşi temperatură a sursei Tmi, adică a temperaturii
de evacuare a căldurii din condensator, prin creşterea simultană a căldurii şi
presiunii la intrarea aburului în turbină, aria utilă a ciclului de referinţă 1,2,3,4,5 se
măreşte cu porţiunea 22'3'4'432, ca atare, lucrul mecanic obţinut în acest caz va fi
mai mare şi randamentul ciclului se va îmbunătăţi.
b)In diafragma 1-s căderea teoretică de entalpie creşte cu creşterea presiunii
iniţiale p1< p’1 < p1" pornind de la starea 1 şi continuând cu stările 1' şi 1",
temperatura iniţială a aburului T\ presiunea finală p2 şi temperatura finală T2
mentinându-se constante.
c)In paralel cu creşterea presiunii aburului entalpia scade i1’’ < i1’ <i1 adică
consumul de căldură se micşorează, dar destinderea conduce tot mai mult în
domeniul umidităţii inadmisibile a aburului.
d)La temperatura iniţială a aburului crescând presiunea iniţială constantă şi
presiunea finală constantă, căderea de entalpie creşte de asemenea dar în acelaşi
timp cu creşterea entalpiei aburului are loc o scădere a umidităţii aburului în punctul
final al destinderii.
78
Concluzie:
Efectele secundare de creştere a umidităţii aburului în punctul final al
destinderii prin creşterea presiunii iniţiale şi de reducere a umidităţii lui prin
creşterea temperaturii aburului în zona respectivă, efecte evidenţiate anterior, se
pot compensa prin creşterea simultană a celor doi parametrii ajungându-se la un
efect optim din punct de vedere tehnico-economic.
9.2.5 Creşterea randamentului ciclului termic prin sinc intermediară
Fig.7
Observaţii:
Aria utilă 12345 creşte cu porţiunea 55'4'4" ca urinare creşte r\ şi de asemenea şi
tilul aburului.
79
1. Care din urmpătorele metode se utilizează pentru ridicare temperaturii sursei
calde în cazul unui ciclu Rankine:
a) micşorarea presiunii aburului
b) micşorarea temperaturii de supraîncălzire
c) mărirea presiunii aburului
d) menţinerea constantă a presiunii şi temperaturii aburului
2. În figura de mai jos Suprafaţa a65b reprezintă:
a) căldura totală care intră în ciclu

b) căldura evacuată din ciclu
c) lucrul mecanic It produs de ciclu
d) variaţia căldurii în ciclu
3. Care din următoarele metode de ameliorare a randamentului ciclului termic
prezintă o eficienţă maximă?
a) creşterea presiunii iniţiale a aburului
b) creşterea temperaturii iniţiale a aburului
c) creşterea simultană a presiunii şi temperaturii aburului
d) scăderea temperaturii iniţiale a aburului
Rezolvare: 1 c; 2; 3
80
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
81
METODE DE AMELIORARE A RANDAMENTULUI CICLULUI TERMIC

TIPURI DE TURBINE CU ABUR
CUPRINS:
10.1 Metode de ameliorare a randamentului ciclului termic 83
10.1.1 Preîncălzirea regenerativă 83
10.2. Reducerea temperaturii de condensare 84
10.3. Utilizarea căldurii reziduale 85
10.4. Tipuri de turbine cu abur 86
10.4.1 După principiul de funcţionare 86
10.4.2 După direcţia de curgere aburului 86
10.4.3 După felul în care are loc transformarea energiei aburului 88
82
Înţelegerea metodelor de ameliorare a randamentului ciclului termic al

instalaţiilor de forţă cu abur navale
Cunoaşterea tipurilor de turbine cu abur şi a principiilor de funcţionare
10.1. Metode de ameliorare a randamentului

ciclului termic
10.1.1 Preîncălzirea regenerativă
Constă în preîncălzirea apei de alimentare a căldării prin utilizarea

căldurii aburului deja destins parţial în turbină.
In acest fel temperatura Tms creşte, iar necesarul de combustibil
utilizat în focarul generatorului de abur scade.
Fig.l
83
Aburul de la priza nereglabilă (caracterizată prin. aceea că în exploatare
presiunea aburului la priză se modifică în funcţie de regimul momentan al maşinii)
este trimis la preîncălzitorul P, unde cedează căldura Qp.
Condensul astfel rezultat se reintroduce în circuitul principal.
Dacă se neglijează pierderile schimbătoarelor de căldură va rezulta:
qp= SaAA’a’= SfF’E’e
Utilizarea preîncălzirii regenerative aduce în sine următoarele efecte: a)se
micşorează căldura necesară în căldare cu qp şi deci se reduce consumul de
combustibil.
b)se reduce lucrul mecanic produs cu l = AF’FEE’
Randamentul ciclului termic este în acest caz
l − ∆l l 1 − ∆l / l
ηt = = ⋅
ql − qp ql 1 − qp / ql
Observaţii:
a) la creşterea temperaturii de preîncălzire, creşte atât qp cât şi l .
b) la mărirea exagerată a temperaturii de preîncălzire, pierderea relativă de
lucru mecanic l /l creşte mai repede decât qp/qe
c) curba de variaţie a randamentului cu temperatura apei de alimentare prezintă
un maximum care cuprinde temperaturi optime.
d) pentru mărirea eficacităţii preîncălzirii trebuie micşorată pierderea de lucru
mecanic prin folosirea preîncălzirii în trepte cu abur de presiune din ce în ce mai
mare.
In prezent este limitat numărul de trepte de preîncălzire la maximum 8;
temperatura de preîncălzire alegându -se după relaţia:
ta = (0,56...0,75) ts
10.2. Reducerea temperaturii de condensare
Este una dintre metodele cele mai eficiente de ameliorare a randamentului

ciclului termic CLAUSIUS RANKINE
84
Fig. 2
a)prin micşorarea temperaturii de la T2 la T2' se măreşte aria utilă a ciclului cu
porţiunea 11 '5 '5 deci lucrul mecanic efectuat este mai mare şi randamentul
ciclului creşte.
b)titlul aburului la evacuarea din turbină se reduce (x'<x) şi creşte foarte mult
volumul specific.
Precizare: îmbunătăţirea randamentului prin metoda reducerii temperaturii
de condensare depinde în primul rând de posibilitatea producerii apei de răcire
în cantitatea şi cu temperatura necesară şi în al doilea rând de posibilitatea
prelucrării în ultimele trepte ale turbinei a unor volume mai mari de abur cu un
nivel de umiditate mai ridicat.
10.3. Utilizarea căldurii reziduale
Eficienţa ciclului termic poate fi radical majorată prin utilizarea căldurii

reziduale adică a căldurii evacuate cu apa de răcire din condensator.
Precizare: într-o instalaţie de forţă cu abur , chiar dacă se aplică metodele
arătate, randamentul nu poate fi mai mare de 35-40%, aceasta deoarece 55-60%
din cantitatea de căldură introdusă în ciclu este evacuată cu apa de răcire care
circulă prin condensator.
85
Fig. 3
a)cantitatea de căldură evacuată în apa de răcire nu poate fi utilizată în nici
un fel întrucât are un potenţial termodinamic redus. Aburul trebuie evacuat la
presiunea p2' pentru a se găsi consumatori.
bjutilizarea căldurii a' 1'5'b conduce la creşterea randamentului ciclului. Este
căldura conţinută în aburul prelucrat parţial sau total în turbină.
Acest procedeu se numeşte termoficare. Termoficarea poate fi
urbană(încălzirea locuinţelor) sau industrială(alimentarea consumatorilor industriali
cu abur).
10.4. Tipuri de turbine cu abur
Clasificarea turbinelor cu abur:
10.4.1 După principiul de funcţionare

a)cu acţiune(destinderea are loc numai în ajutaje Fig. 4) b)cu
reacţiune(destinderea are loc şi în ajutaje şi în palete Fig. 5) c) cu acţiune şi
reacţiune redusă la care destinderea în cea mai mare parte în ajutaje şi în măsură
mai mare în palete.
d)combinate - turbina cuprinde atât trepte cu acţiune cât şi cu reacţiune
10.4.2 După direcţia de curgere aburului

a)axiale - aburul curge paralel cu axul turbinei(Fig.6). La aceste turbine paletele
fiind dispuse radial sunt solicitate la întinderi de forţă centrifugă ceea ce permite
realizarea unor secţiuni mari de trecere a aburujui.
86
Fig. 4
b) diagonale (fig. 7) la care aburul curge oblic faţă de axul turbinei,

unghiul de înclinare α este cuprins între 0o şi 90o.
87
Fig. 6 Fig. 7
c)radiale, la care aburul curge în direcţie perpendiculară pe axul

turbinei(turbine Ljungsrom).
d)radial axiale - au primele trepte tip radial iar ultimele de tip axial.
10.4.3 După felul în care are loc transformarea energiei aburului

10.4.3.1 Turbine unietajate (într-o singură treaptă)
Astfel este turbina Laval cuprinzând un singur şir de ajutaje şi un şir de palete
(Fig.8)
Este o turbină cu acţiune.
88
Fig.8
Caracteristici:
Turbina este de putere mică, utilizată pentru antrenarea unor compresoare,
pompe, suffante etc.
Se utilizează mult şi în domeniul naval la acţionarea pompelor de la bordul
navei.
hp = 15% - 20% ht; n,c = 0,3 - 0,4

întrucât C1 »u => W1 » u
Rezultă pierderi reziduale hc foarte mari.
89
1. Care din următoarele metode de ameliorare a randamentului ciclului termic este
cea mai eficientă?
a) utilizarea preîncălzirii regenerative
b) utilizarea supraîncîlzirii intermediare
c) reducerea temperaturii de condesare
d) utilizarea căldurii reziduale
2. La care din următoarele tipuri e turbine destinderea aburului are loc numai în
ajutaje:
a) cu acţiune
b) cu reacţiune
c) cu acţiune şi reacţiune redusă
d) combinate
3. Turbina Laval este compusă:

a) numai din trepte de presiune
b) o treaptă de viteză şi mai multe trepte de presiune
c) o singură treaptă de presiune
d) o singură treaptă de viteză
Rezolvare: 1 c; 2 a; 3 c
90
BIBLIOGRAFIE:

Constanţa, 1996
91
CLASIFICAREA TURBINELOR CU ABUR

POSIBILITĂŢI DE REGLARE A TURBINEI
CUPRINS:
93
11.1.Clasificarea turbinelor după felul în care are loc
transformarea energiei aburului
11.2. Clasificarea generală a turbinelor cu abur 94
11.3. Unele particularităţi privind clasificarea turbinelor navale 96
cu abur
11. 4. Posibilităţi de reglare a turbinei 97
92
Cunoaşterea clasificării turbinelor cvasietajate şi multietajate.

Înţelegerea principiilor de reglare a turbinei cu abur.
11.1. Clasificarea turbinelor după felul în care are loc

transformarea energiei aburului
11.1.1 Turbine cvasietajate (cu trepte de viteză - Fig. 1)
Energia cinetică a aburului destins într-un singur şir de ajutaje este utilizată
în două sau mai multe şiruri de palete.
Rotorul constă dintr-un disc pe care sunt montate mai multe palete mobile cu
acţiune (P|, P2). Intre acestea sunt rânduri de palete fixe PF care dirijază din nou
aburul în direcţia rotirii, fără a-1 destinede, deci paletele fixe PF care dirijază din
nou aburul în direcţia rotirii, fără a-1 destinde, deci paletele fixe au rolul de palete
direcţionare. Numărul de trepte de viteză este dat de numărul rândurilor de palete
mobile.
Turbina cu două trepte de viteză este denumită "roata curtis" .
Turbinele cu trepte de viteză au o construcţie simplă şi ieftină care permite
prelucrarea unor căderi de entalpie mari, în schimb randamentul lor este inferior
turbinelor cu trepte de presiune.
Din aceste considerente, la turbinele cu parametric înalţi, la intrare se preferă
înlocuirea primelor trepte de presiune cu o treaptă de viteză (de obicei cu două
şiruri de palete mobile roata curtis).
Se crează astfel posibilitatea reducerii chiar în ajutajul treptei de viteză, atât

a presiunii cât şi a temperaturii aburului la valori mult mai mici decât acelea
corespunzătoare stării de intrare, lucru ce permite micşorarea numărului de trepte
(o treaptă de viteză putând înlocui mai multe trepte de presiune).
Se simplifică astfel construcţia turbinei.
93
Fig. 1
11.1.2. Turbine cu trepte de presiune şi trepte de viteză (multietaiate)
Energia cinetică a aburului este este utilizată mai întâi în paletele mobile ale
treptelor de viteză şi apoi în paletele mobile ale treptelor de presiune. In această
categorie deosebim două tipuri de turbine:
a) Turbine cu trepte de presiune cu câte o singură treaptă curtis;

b) Turbine cu trepte de presiune cu mai multe trepte de viteză;
Turbina este constituită dintr-o succesiune de roti curtis.

Roţile curtis prelucrează căderi mari, deci turbine are puţine trepte, fiind ieftină.
în schimb are randament slab. Se folosesc pentru utilizatori auxiliari.
11.1.3. Turbine cu trepte de presiune
Aburul se destinde treptat în mai multe şiruri de ajuatje alternând cu şiruri de

palete.
11.2. Clasificarea generală a turbinelor cu abur
11.2.1 După posibilităţile de prelevare, sunt:

a) turbine fără prize;
b) turbine cu prize nereglabile (fixe);
c) turbine cu prize reglabile şi prize fixe;
94
Priza - locul special amenajat de unde se poate extrage o parte din abur înainte
de a se ajunge la ieşirea din turbine.
La prizele fixe, neexistând organe de reglaj, presiunea aburului variază funcţie
de regimul de funcţionare al turbinei.
La prizele reglabile, presiunea aburului este menţinută constantă la orice regim
de funcţionare al tubului.
Aburul extras prin prizele reglabile este folosit în scopuri industriale şi pentru
încălzire.
11.2.2. După parametrii aburului la ieşirea din turbină, sunt:

a) cu parametrii coborâţi (sub 30 bar şi 400° C);
b) cu parametrii medii (30-70 bar; 435-535° C);
c) cu parametrii înalţi (70-215 bar; 535-560° C);
d) cu parametrii critici (219-230 bar; 535-560° C);
e) cu parametrii supracritici (peste 230 bar; 560° C) ;
11.2.3. După presiunea aburului la ieşirea din turbină, sunt:

a) cu condensaţie;
b) cu contrapresiune;
11. 2.4. După numărul de corpuri, sunt:

a) într-un singur corp;
b) în mai multe corpuri;
11.2.5. După numărul de fluxuri, sunt:

a) într-un singur flux;
b) în mai multe fluxuri;
95
11. 2.6. După numărul de linii de arbori, sunt:
a) pe o singură linie de arbori;
b) pe două sau mai multe linii de arbori;
11.2.7. După locul de amplasare, sunt:

a) turbine terestre;
b) turbine navale.
11.3. Unele particularităţi privind clasificarea turbinelor navale cu abur
11.3.1. După rolul pe care îl au la bondul navei, sunt:

a) turbine principale, care acţionează arborii postelice
b) turbine auxiliare, care acţionează unele mecanisme şi instalaţii de bord şi de
punte.
11. 3.2. După posibilitatea asigurării schimbării sensului de rotire a
arborelui postelice, sunt:
a) turbine principale pentru marş înainte;
b) turbine principale pentru marş înapoi.
11. 3.3. După poziţia arborelui rotorului, sunt:

a) orizontale;
b) verticale.
11.3.4. După modul de transmitere a puterii, sunt:

a) directe - care lucreză direct asupra organului consummator de lucru mecanic şi
sunt folosite numai ca turbine auxiliare;
b) cu transmisie - se folosesc transmisii cu roţi dinţate, electrice sau hidraulice.
11.3.5. După posibilitatea schimbării sensului de rotaţie, sunt:

a) turbine ireversibile care nu au posibilitatea schimbării sensului de rotaţie;
96
b) turbine reversibile care au posibilitatea schimbării sensului de rotaţie, astfel că
aburul lucrează în ambele sensuri de rotaţie.
11. 4. Posibilităţi de reglare a turbinei
Pornind de la relaţia: Pt = m • Ht[CPh, Kwh] Se constată că pentru a modifica

puterea turbinei, trebuie modificat fie debitul, fie căderea totală de entaipie.
Apar astfel două posibilităţi de reglare a turbinei:
11.4.1. Reglarea prin laminare sau calitativ.
Se realizează prin introducerea unei valvule V pe conducta de admisie, la

intrarea în camera de distribuţie D. Prin închiderea parţială a valvulei V se
realizează laminarea aburului. In acest fel, aşa cum se poate constata pe figură
destinderea, se deplasează spre dreapta diagramei, căderea adiabatei totale în
turbine Ht, scăzând până la Ht
Acest rnod de reglare este mecanic, diminuează randamentul efectiv al
turbinei, dar este simplu şi ieftineşte turbina. De aceea se utilizează în mod special
la turbinele mici.
Fig.2
97
11.4.2. Reglarea prin admisie sau cantitativă
Aburul intră într-o cutie de oţel numită cutie(camera de distribuţie. Ea
conţine un număr de.valvule V1, V2, V3 de admisie reglaj).
Fig. 3
Prin deschiderea acestor valvule sunt alimentate ajutajele grupate pe

sectoarele de admisie Si, S2, S3. Aceste valvule se deschid pe rând asigurând
creşterea treptată a secţiunii şi deci a debitului.
Pentru a asigura o variaţie continuă a puterii este necesar ca închiderea sau

dechiderea următoarei valvule să se facă treptat, având loc şi aici deci o laminare
care afectează însă numai debitul ce trece prin valvula parţial deschisă. Astfel
reglarea prin admisie asigură un randament mai ridicat decât prin laminare.
Precizări:
a)majoritatea turbinelor cu acţiune au câte o treaptă de reglaj la intrare căt şi după
fiecare priză reglabilă.
Acesta treaptă de reglaj poate fi alcătuită dintr-o singură treaptă de viteză (treapta
Rateau) sau din două trepte de viteză(treapta Curtis).
b)Căderea totală de entaipie prelucrată în treapta Curtis este de 200-400kJ/kg şi de
50-100 kJ/kg în cazul treptei Rateau. Prin prelucrarea acestei căderi mari de
entaipie în treapta de reglaj Curtis, turbina se ieftineşte prin scăderea numărului de
trepte şi prin reducerea presiunii şi temperaturii la intrarea în partea turbinei cu
trepte de presiune.
98
c)Intrucăt admisia aburului în turbină se face paralel prin sectoarele de admisie,
după treapta de reglaj există o cameră ăn care aburul se repartizează uniform pe
toată circumferinţa, admisia ăn trepte de presiune care urmează imediat fiind totală.

1. Denumirea de „roata Curtis” se referă la :
a) turbină cu trepte de presiune
b) turbină cu trepte de viteză şi trepte de presiune
c) turbină cu o singură treaptă de viteză
d) turbină cu două trepte de viteză
2. Presiunea aburului este menţinută constantă la orice regim de funcţionare al

tubului în cazul:
a) turbinelor fără prize
b) turbinelor cu prize fixe
c) turbinelor cu prize reglabile
d) turbinelor cu prize nereglabile
3. Principalul avantaj al reglării prin admisie este următorul:

a) ieftineşte turbina
b) ameliorează condiţiile de exploatare ale turbinei
c) simplifică constructiv turbina
d) creşte randamentul turbinei
Rezolvare: 1 d; 2 c; 3 d
99
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
100
ELEMENTE PRIVIND CONSTRUCŢIA TURBINELOR CU ABUR.

PALETELE ROTORICE ALE TURBINELOR CU ABUR
CUPRINS:
12.1. Elemente privind construcţia turbinelor cu abur 101
12.1.1 Rotorul 101

12.1.2. Arborele 101
12.1.3 Discurile 102
12.2. Paletele rotorice ale turbinelor cu abur 104
12.2.1 Generalităţi 104
12.2.2 Părţi componente 104
12.2.3 Fixarea paletelor în rotor sau în tambur 104
101
Analiza tehnico- funcţională a elementelor constructive ale turbinei termice

Însuşirea şi aprofundarea cunoştiinţelor despre diferitele tipuri de palete
rotorice ale turbinelor termice
12.1. Elemente privind construcţia turbinelor cu abur
12.1.1 Rotorul
Ansamblul format din totalitatea pieselor aliate în mişcare de rotaţie în

interiorul turbinei.
Există mai multe tipuri de rotoare pentru turbinele cu abur astfel:
a) Rotoare cu discuri - se utilizează la turbinele cu acţiune.
Astfel este rotorul monobloc(fig.l), compact şi sigur în funcţionare putând fi
folosit la temperaturi ridicate . Se construieşte cu diametre mai mari. limita fiind dată
de posibilitatea de forjare.
Dacă posibilităţile de forjare nu permit realizarea un arbori cu diametrele
discurilor suficient de mari discurile se forjează, se srrunjese separat şi se fretează
la cald. Rotoarele cu discuri fretate (fig.2) se utilizează la turbine cu puteri unitare
mari .
b)Rotoare cu tambur - se utilizează la turbinele cu reacţiune. Astfel sunt rotorul cu
tambur monobloc (fig.3) pentru d < 600mm şi rotorul cu tambur gol în int.erior(fig.4)
pentru d > 6()0mm alcătuit din două sau trei bucăţi asamblate prin sudură sau chiar
prin şuruburi.
c)Rotoare combinate (cu discuri şi cu tambur) - utilizate pentru turbine cu trepte de
acţiune şi trepte de reacţiune. Principalele componente ale unui rotor sunt:
arborele, discurile şi paletele mobile.
12.1.2. Arborele
Are rolul de a susţine piesele aflate în mişcare de rotaţie în turbină.

Arborele unei turbine cu acţiune se execută în trepte mai gros la mijloc pentru
uniformizarea solicitărilor şi pentru uşoara introducere a pieselor de la mijloc.
Poziţia axială a pieselor se asigură prin inele elastice, iar împiedicarea rotirii prin
pene longitudinale. Una din principalele probleme legate de funcţionarea arborelui
101
este problema turaţiei critice care reprezintă turaţia ta care arborele execută un
număr de rotaţii în unitatea de timp egal cu frecvenţa oscilaţiilor proprii.
Evident că dacă turaţia rotorului devine egală cu frecvenţa proprie a arborelui
acesta intră în rezonanţă executând oscilaţii cu amplitudini din ce în ce mai mari.
provoacă vibraţia puternică a întregii maşini şi în final ruperea materialului.
Arborii turbinelor sunt de două feluri: rigizi şi elastici.
Cei rigizi au ncr> n. în general ncr = (1,15... 1,4)n, iar arborii elastici au ncr> r se
indică ncr(l,6,„0.75)n. Pentru evitarea avariilor pe care le poate provoca fenomenul
de rezonanţă la trecerea prin turaţia critică la turbinele cu arbori elastici. Trebuie să
se facă foarte rapid la pornire şi oprire.
La turbinele cu reacţiune se folosesc aşa cum am mai arătat arbori sub formă
de tambur.
12.1.3 Discurile
Intră în componenţa numai a turbinelor cu acţiune fiind fixate pe arbore în

extremitatea lor fiind montate paletele mobile.
La treptele cu diametre mici (sub 1 m) şi palete scurte se utilizează discuri cu
corp de grosime constantă(fig.5a).
La treptele cu diametre mai mari şi cu palete lungi la care corespund forţe
centrifuge mari. discurile au, de regulă corp cu secţiune conică (fig. 5 b) sau sunt
delimitate de suprafeţe hiperbolice (fig. 5 c).
La un disc se deosebesc 4 zone caracteristice (fig. 5 b): obada 1 de care se
prind paletele, corpul 2 reprezentând partea continuă ce conferă rezistenţă discului
şi care este prevăzut cu un anumit număr de găuri 3 pentru egalizarea presiunilor.
Butucul 4 are rolul de a susţine corpul discului. Discurile se execută prin forjare şi
strungi re din oteluri aliate cu Gr, Ni, Mo etc în funcţie de temperatura agentului
termic şi de solicitările termice.
Fig. 1
102
Fig. 2
Fig. 3
Fig. 4
a b c
Fig. 5
103
12.2. Paletele rotorice ale turbinelor cu abur
Dimensiunile paletelor variază în funcţie de mărimea turbinei şi de turaţia

acesteia.
Pentru o turbină cu abur cu n = 3000 rot/min. lungimea paletelor este de
!650mm. iar n = 1500rot/.min, Ip = 1600mm.
D
Paletele scurte cu Ip < 12 se realizează cu profil constant, cele lungi sunt
D
răsucite, iar paletele cu lp ⇒ . se fac substrate pentru a se reduce solicitarea
5
produsă de forţa centrifugă.
12.2.2 Părţi componente
2.1 Corpul - partea profilată este lovită de jetul de abur pentru a produce forţa.
între corpurile a două palete alăturate se formează canalul de abur.
2.2 Piciorul - constituie partea de prindere a paletei de disc sau tambur .
2.3 Vârful - este subţiat de paletele cu reacţiune. iar la cele cu acţiune este
prevăzut cu niturile 4 în continuarea corpului, pentru pierderea bandajelor care
rigidizează paletele unei trepte prin unirea lor împiedicând în acelaşi timp scăpările
de abur.
Pentru ca ia aceeaşi treaptă canalele dintre corpurile paletelor să fie identice,
este necesar ca distanţa dintre palete să 11c constantă. Se folosesc în acest sens
piese de distanţă (fig. 7) care au aceeaşi curbură ca şi piciorul paletei şi o grosime
potrivită ca la montare să se păstreze între palete distanţa necesară.
În cazul paletelor lungi şi grele cu forţe centrifuge importante piesele de
distanţă se execută dintr- o bucată cu piciorul paletei prin frecare (fig. 7a), iar la
paletele subţiri piesele de distanţă se execută separat de piciorul paletei prin
laminarei (Fig. 7b).
12.2.3 Fixarea paletelor în rotor sau în tambur
Se realizează prin mai multe sisteme cu atât mai complicate cu cât solicitările
mecanice cresc, astfel:
a) Cu piciorul introdus într-un canal comun de pe periferia rotorului.
Există mai multe soluţii în acest sens:
104
Fig. 6 Fig.7 a) Fig. 7 b)
Fig. 8 Fig. 9 a) b) c)
Fig. 10 a) b) Fig. 11 a) b)
Fig. 12 a) b) c)
105
1. Pentru turbinele cu trepte de acţiune şi trepte de reacţiune se folosesc:
a) rotoare combinate
b) rotoare cu discuri fretate
c) rotoare cu tamburi
d) rotare monobloc
2. Dimensiunile paletelor rotorice ale turbinelor cu abur variază în funcţie de:

a) materialul din care sunt confecţionate
b) mărimea turbinei şi turaţia acesteia
c) forma arborelui
d) tipul turbinei
3. Care este cel mai frecvent mod de fixare a paletei în rotor sau tambur?
Rezolvare: 1 a; 2 b
106
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
107
MATERIALELE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA TURBINELOR TERMICE

STATORUL. AJUTAJELE
CUPRINS:
13. 1. Materiale utilizate în construcţia turbinelor termice
13. 2. Statorul 109
13.2.1 Ajutajele 109
13.2.1.1 Ajutaje pentru treapta de reglaj 110
13. 2.1.2 Palete fixe 110
12. 2.1.3. Ajutajele treptelor de presiune cu acţiune 110
13.3. Diafragmele 110
108
Cunoaşterea materialelor utilizate în confecţionarea paletelor turbinelor

termice
Cunoaşterea şi însuşirea elementelor constructive ale statorului maşinilor
termice
13. 1. Materiale utilizate în construcţia turbinelor termice
Materialele pentru palete trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)să reziste la oboseală, solicitarea produsă de abur având caracter
alternative;
b)să aibă rezistenţă mecanică corespunzătoare;
c)să aibă duritate superficială pentru a rezista la eroziunea produsă de abur şi
de picăturile de apă;
d)să reziste la temperatura de lucru. în sensul acestor condiţii se fac
următoarele precizări cu privire la oţelurile utilizate la construcţia paletelor.
a)Pentru temperaturi până la 60°C se utilizeaz ă oţel superaliat perlitic cu 12%
Cr Şi 4% Mo , iar peste 600°C o ţel austenitic cu 12... 14% Ni Şi 14-16% Cr
stabilizat cu Ti (Titan) Şi Nb (Niobiu).
b)Porţiunile supuse întins coroziunii (muchiile de intrare a aburului în palete se
plachează în zona de joasă presiune, în special cu metale dure, ca de exemplu,
stelit (un aliaj de W, Cr Şi Ni).
13. 2. Statorul
Statorul este format din ansamblul pieselor fixe care au rolul de a destinde
aburul Şi a-1 dirija către paletele mobile. Principalele părţi componente sunt:
ajutajele şi diafragmele.
13.2.1 Ajutajele
Se deosebesc 3 categorii de ajutaje;

a)ajutaje pentru treapta de reglaj;
b)palete fixe;
c)ajutaje pentru treptele de presiune
109
13.2.1.1 Ajutaje pentru treapta de reglaj
Sunt de tipul convergent-divergent grupate pe sectoare de admisie. Se

execută sub forma unei piese unice denumită bloc de ajutaje , care poate fi
confecţionat prin 3 procedee şi anume: a)prin turnare cu miezuri de forma canalului
ajutajelor b)cu pereţi despărţitori din profile laminate fixate la capete în fontă turnată
c)prin frezare dintr-o piesă unică
13. 2.1.2 Palete fixe

Se întâlnesc cu rol canale directoare la treptele de viteză, în care caz se mai
numesc şi palete directoare sau cu rol de ajutaje la treptele cu reacţiune.
12. 2.1.3. Ajutajele treptelor de presiune cu acţiune

Au forme diferite şi mod diferit de execuţie în funcţie de presiunea la care sunt
folosite, fiind montate la periferia diafragmelor. Deosebim astfel:
a)Ajutaje frezate(fig 1) - ajutajul 1 este fixat în diafragma 2 prin niturile 3. La partea
superioară ajutajele între ele cu niturile 4,
b)Aiutaie sudateffig. 2)-canalele ajutajelor sunt delimitate de piesele l,al căror profil
este asemănător cu cel al paletelor mobile; aceste piese executate prin laminare
sunt sudate de bandajele 2 şi 3 care la rândul lor se sudează pe diafragma 4.
Ajutajele frezate ca şi cele sudate sunt folosite în special la treptele care
lucrează cu abur la presiune mare sau medie.
c)Ajutajele cu pereţi intermediari din tablă de oţel - (fig.3) Pereţii 1 din tablă sunt
ăncastraţi prin turnare în corpul diafragmelor .
Tablele de oţel care delimitează canalele ajutajelor sunt astfel curbate încât să
reaşizeze canale de forma dorită .
Marginile care se fixează în corpul diafragmelor sunt prevăzute cu tăieturi de
diferite forme pentru a asigura o prindere caât mai bună . Se utilizează la ultimele
trepte ale turbinelor. Ajutajele se execută din oţeluri inoxidabile care conţin
elemente de aliere, crom, nichel, molibden. Alegerea aliajului se face în funcţie de
temperatura aburului.
13.3. Diafragmele
Sunt pereţi care despart treptele de presiune la turbinele cu acţiune sau cu

reacţiune redusă susţinând ajutajele.
Părţi componente(fig. 4): 1 inelul exterior care se sprijină pe carcasă ; 2
regiunea ajutajelor; 3 corpul diafragmei; 4 orificiul central - necesar pentru permite
accesul arborelui turbinei.
110
Pentru a micşora pierderile de abur prin acest orificiu, pierderi datorită
diferenţei de presiune dintr faţa din amonte şi cea din aval a diafragmei, se prevăd
dispozitivele de etanşare 5.
Diafragma se fixează în şanţuri ale carcasei cu un joc necesar datorită
diferenţei care apare între dilatarea diafragmei şi a carcasei.
Fig. 1 Fig. 3 Fig. 2
111
Centrarea diafragmei se realizează prin pene sau cepuri dispuse pe
circumferinţa inelului exterior. în majoritatea construcţiilor, diafragma este formată
din două jumătăţi centrate astfel încât cele două axe imaginare AB şi CD să se
intersecteze într-un punct 0 care să coincidă cu axul arborelui (fig. 5).
în general diafragmele sunt piese turnate fixe comune cu inelul exterior, fie
separat de acesta. Rareori se execută prin forjare sau din tablă. Ca materiale se
folosesc: fonta perlitică la temperaturi ale aburului sub 250°C ţi oţelul turnat sau
forjat la temperaturi peste 250°C.
Fig. 4 Fig. 5
112
1. Alegerea materialelor pentru palete nu este influenţată de:

a) rezistenţa la temperatura de lucru
b) rezistenţa la eroziunea produsă de abur
c) rezistenţa la presiunea aburului
c) rezistenţa la eroziunea prousă de picăturile de apă
2. Ajutajele frezate fac parte din categoria:

a) paletelor fixe
b) ajutajelor pentru trapta de reglaj
c) ajutajelor pentru treptele de presiune
d) ajutajelor sudate
Rezolvare: 1 c; 2 c;
113
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
114
LAGĂRELE TURBINELOR TERMICE. CONDENSATORUL. ETANŞERILE

CLASIFICAREA LABIRINŢILOR
CUPRINS:
14.1. Lagărele turbinelor termice 116
14.1.1 Lagărele radiale 116
14.1.2 Lagărul axial 116
14.2. Cuplajele 117
14.3. Instalaţia de condensare. Condensatorul 117

14.4. Etanşerile 118
118
14.4.2 Clasificarea labirinţilor 118
115
Înţelegerea principiului de funcţionare a lagărelor, cuplajelor, instalaţiei de

condensare şi etanşerilor.
Cunoaşterea tipurilor de labirinţi şi însuşirea principiului de funcţionare
14.1. Lagărele turbinelor termice
14.1.1 Lagărele radiale(fig. 1) - Susţin rotorul preluând greutatea

acestuia şi împiedicând în acelaşi timp deplasarea radială a lui.
Turbinele sunt prevăzute cu cel puţin două lagăre radiale.
Partea principală a lagărului radial este împărţită printr-un plan orizontal în
două jumătăţi: cuzinetul superior(l) şi cuzinetul inferior(2), aceasta deoarece pana
de ulei se realizează doar în partea inferioară şi de asemenea pentru uşurarea
montajului.
Cuzinetele se execută prin turnare din fontă sau din oţel şi cu suprafaţa
interioară acoperită cu un aliaj antifricţiune(3), numit compozite pentru lagăre,
babbit sau metal alb. Acest aliaj este constituit dintr-o masă de bază care preia
forma fusului şi cristale dure înglobate în masa de bază. Cel mai utilizat amestec
este 88-89% Sn şi Cu pentru masa de bază 11-12%Sb pentru partea dură.
Cuzinetul se sprijină pe suporţii 4, denumiţi saboţi care reprezintă piese
intermediare de fixare. Intrarea uleiului de ungere are loc prin orificiul 5 ajungând la
ambele capete ale diametrului orizontal prin canalul 6.
Scutul 7, comunică cu paharul cu pereţi de sticlă 8. Dacă uleiul se vede în
pahar, înseamnă că presiunea în lagăr este suficientă. Pentru controlul
temperaturii, lagărul este prevăzut cu un locaş special 9, în care se introduce un
termometru.
14.1.2 Lagărul axial - Preia eforturile axiale ale rotorului. Se

compune dintr-un disc plan 1 (fig. 1 )aşezat pe arborele rotorului între două
coroane cu segmenţi (denumite pastile) 2.
Pastilele dinspre corpul turbinei care lucrează în mod normal, se numesc pastile
active , spre deosebire de cele aflate pe partea opusă discului care se numesc
pastile inactive.
Pastilele au faţa dinspre discul rotitor acoperită cu compoziţie pentru lagăre 4,
fiind aşezată cu spatele pe un suport fix plan 3 (fig. 3).
În timpul funcţionării turbinei uleiul este dus în spaţiul în care se găsesc pastilele
şi fusul.
Pastilele având spatele(faţa opusă) de formă cilindrică sau cu prag oscilează
aşezându-se puţin înclinat faţă de suportul fix 3, astfel încât se formează între
116
discul 1 şi suprafaţa pastilei un joc în formă de pană în care pătrunde uleiul de
14.2. Cuplajele
Se utilizează pentru a lega (a cupla) între ele rotoarele turbinelor de rotoarele

maşinilor acţionate. De exemplu generatoarele electrice sau în cazul turbinelor cu
mai mulţi arbori pentru a cupla între ei aceşti arbori. Tipuri de cuplaje
a) Cuplaje rigide constau din două flanşe forjate sau împănate pe arbori care
se fixează între ele cu ajutorul unor şuruburi(fig. 4).
Pentru a asigura coaxialitatea capetelor arborilor cuplaţi, semicuplele sunt
prevăzute cu o adâncitură în care se introduce şaiba de centrare.
b) Cuplaje semielastice(fig.5) Sunt alcătuite din două semicuple legate
printr-un manşon subţire şi ondulat care are rolul de compensator de dilatare.
Datorită elasticităţii manşonului, acest tip de cuplaje permite la centrarea
arborilor abateri radiale şi unghiulare mai mari decât cuplajele rigide; nu permit
însă deplasări axiale importante şi de aceea se foloseşte când este necesară
cuplarea unui arbore neprevăzut cu lagăr axial.
c) Cuplaje elastice (fig. 6) Prin construcţia lor, aceste tipuri de cuplaje
permit descentrări radiale mai mici de 3 mm şi unghiulare de circa. , cât şi
deplasări axiale arborilor mai mari decât alte cuplaje 4-20mm.
Transmiterea mişcării se poate face prin arcuri lamelare care fac legătura între
flanşe.
14.3. Instalaţia de condensare. Condensatorul
La turbinele cu abur se utilizează condensatoare de suprafaţă unde schimbul de

căldură se face prin intermediul ţevilor de apă de răcire.
Elemente componente(fig.7) 1 Montarea de formă cilindrică sau paralelipipedică
închisă la ambele capete prin plăcile tubulare 2 între care sunt fixate prin
mandrinare ţevile de trecere a apei de răcire 3 la cele două capete ale
condensatorului se găsesc camerele de apă 4 prin care se face repartizarea apei
de răcire în ţevi.
Camerele de apă sunt împărţite în două prin peretele separator 5. Fiecare
jumătate de condensator este prevăzută cu racorduri separate pentru intrarea 6 şi
ieşirea 7 a apei(fig. 8)
8 – Dom de pătrundere a aburului racordat la difuzorul 9 10 - plăci intermediare
pentru a se evita încovoierea exagerată a plăcilor tubulare sub influenţa greutăţii
proprii a apei din ele. Condensul se strânge în colectorul 11. Aerul pătruns prin
neetanşeităţi este eliminat prin racordul 12.
117
Pentru menţinerea vidului în condensator este utilizată o instalaţie auxiliară (vid,
pompă de vid) care evacuează în exterior gazele necondensate pătrunse prin
neetanşeităţi sau ca urmare a unei degazări insuficiente a apei de alimentare.
14.4. Etanşerile
Pentru limitarea pierderilor de abur sau a pătrunderilor de abur din exterior în

turbină, precum şi a reducerii scurgerilor de abur prin secţiunea inelară existentă
între diafragmă şi arbore se prevăd sisteme speciale de etanşare.
Deoarece turbina funcţionează la turaţie ridicată şi diametrul arborilor este destul
de mare, viteza periferică în regiunea etanşerilor este de câteva zeci de metri pe
secundă. La astfel de viteze nu există nici o etanşare cu frecare (presetupă).
De aceea la turbine se folosesc dispozitive de etanşare cu labirinţi. O cameră de
labirint constă dintr-o îngustare şi o lărgire de secţiune. In secţiunea îngustă
presiunea şi entalpia aburului scade cu creşterea vitezei. In partea lărgită a
camerei, viteza aburului este distrusă prin vârtejuri, entalpia aburului devenind
teoretic egală cu valoarea de intrare, în schimb presiunea rămâne scăzută.
De subliniat că labirintul nu suprimă complet pierderea de abur ci numai o
micşorează(fig. 6).
Un labirint acţionează cu atât mai bine cu cât are mai multe camere şi cu cât
secţiunea de trecere este mai mică.
14.4.2 Clasificarea labirinţilor

14.4.2.1 Din punctul de vedere al eficienţei lor sunt:
a)cu distrugere totală a vitezei (fig.6)
b)cu trecere directăffig. 7 şi 8) la care inelele sunt fie rotorice fie statorice
cealaltă parte fiind netedă.
14.4.2.2 După modul de fixare sunt:
a)rigizi, la care inelele sunt prinse de un suport(fig. 7 şi 8)
b)elastici (fig. 9 ) la care suportul de prindere este secţionat în mai multe
segmente, în care se fixează garniturile, de asemenea secţionate.
Aşa cum se poate constata în fig.9 în spaţiul dintre statorul 1 şi suportul 2 se
găsesc arcurile lamelare 3 care împing suporturile cu inele 4 spre arborele 5.
14.4.2.3 Din punctul de vedere al locului în care sunt fixaţi
a)labirinţi între trepte
b)labirinţi terminali
118
Schema sistemului de etanşeri terminale pentru o
turbină cu condensaţie de parametri medii(fig. 10)
Este compusă din:

a) Regiunile I, II, III - pentru etanşarea de înaltă presiune
b) Regiunile IV, V şi VI pentru etanşarea de joasă presiune Regiunile sunt
delimitate de camerele colectoare C i C2 şi de camerele de
ventilaţie V] ,V2
De la prima treaptă a turbinei aburul cu presiunea p se destinde în Ci .
Aburul din Ci este trimis în C2 de aici o parte curge în turbină iar restul spre
capătul arborelui şi de aici în atmosferă.
Canalele V] şi V2 sunt puse în legătură cu atmosfera prin nişte pipe (Pi ,P2)
pentru a controla existenţa aburului la labirinţi. Daca pipele fumează, putându-se
observa ieşirea aburului saturat(de culoare albicioasă) prin ele înseamnă că
etanşerile au abur.
Carcaşa(fig. 11)- Are rolul de a separa interiorul turbinei de aerul atmosferic, de
a fixa poziţia relativă a pieselor statorului şi rotorului şi de a transmite la blocul
fundaţiei forţa şi vibraţiile provocate de trecerea aburului prin turbină.
Elemente componente
1. Zona de admisie compusă din cutia de abur şi sectoarele de admisie.
2. Cilindrul în care se montează diafragmele şi paletele fixe.
3. Difuzorul (zona de evacuare) alcătuit din: canalul colector şi racordul de
evacuare a aburului în condensator.
4. Canalele de evacuare pentru prize în care este colectat aburul de la prizele
fixe sau de la cele reglabile.
5. Piesele de legătură cu elementele din afara carcasei.
6. Lagărele din faţă respectiv din spate ale turbinei
In scopul facilitării operaţiei de introducere şi scoatere, carcasa se construieşte
din două bucăţi (superioară şi inferioară) separate printr-un plan orizontal, care
trece prin axa carcasei asamblate prin şuruburi metal pe metal.
119
Fig. 1.
Fig. 1 Fig. 2
120
Fig. 3
Fig. 4
Fig. 5
121
Fig. 6
122
Fig. 6
Fig. 7 Fig. 8
123
Fig. 9
Fig. 9
124
Fig. 10
Materiale din care se execută carcasele turbinelor

a) pentru t < 25° C - font ă superioară sau oţel carbon
b) pentru t < 400° C - o ţeluri slab aliate cu molibden
c) pentru t < 550° C - o ţeluri aliate cu crom
d) pentru t >550° C - o ţeluri aliate cu crom molibden şi vandiu.
125
1. Cuplajele alcătuite din două semicupe legate printr-un manşon subţire şi ondulat
poartă denumirea de:
a) Cuplaje semielastice
b) Cuplaje rigide
c) Cuplaje elastice
d) Cuplaje mixte
2. Din punct de vedere al eficienţei lor labirinţii sunt:

a) rigizi şi elastici
b) labirinţi între trepte şi labirinţi terminali
c) activi şi inactivi
d) cu distrugere totală a vitezei şi cu trecere directă
3. Carcasa turbinei se execută din fontă superioară sau oţel carbon în cazul în
care:
a) t < 25° C
b) t < 400° C
c) t < 550° C
d) t >550° C
Rezolvare: 1 a; 2 d ; 3 a
126
BIBLIOGRAFIE:

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
127
CIRCUITULUI DE ULEI AL TURBINELOR CU ABUR

REGLAREA TURBINELOR CU ABUR
CUPRINS:
15. 1. Principalele componente ale circuitului de ulei 129
15.1.1 Pompele de ulei 129
15.1.2 Rezervorul de ulei (tancul de ulei) 129
15.1.3 Răcitorii de ulei 130
15.1.4 Caracteristicile uleiului de ungere 130
15.2. Reglarea turbinelor cu abur 131
15.3. Circuitul de ulei al turbinelor cu abur 134
15.3.1 Descrierea circuitului de ulei(fig. 9) 134
128
Cunoaşterea caracteristiciilor principalelor componente ale circuitului de ulei

Înţelegerea funcţionării sistemului de reglaj al turbinei termice şi al
regulatorului de turaţie
Însuşirea schemei circuitului de ulei în instalaţia de turbine
15. 1. Principalele componente ale circuitului de ulei
15.1.1 Pompele de ulei
Pompele de ulei pot fi principale sau auxiliare.

Ca pompe principale se folosesc în mod special cele cu roţi dinţate şi mai rar
centrifuge, iar ca pompe auxiliare se utilizează numai tipul centrifug, acţionate de o
turbină sau de un motor electric.
Pompele cu roţi dinţate sunt formate din două, mai rar din trei roţi cilindrice
care se rotesc în interiorul carcasei. Roata conducătoare este antrenată prin
intermediul unui angrenaj elicoidal de arborele turbinei. Prin mişcarea pe care o
execută roţile, uleiul aspirat din rezervor este condus prin spaţiul dintre dinţi şi
carcasă şi apoi este refulat în circuitul de ulei al turbinei.
Pompele cu roţi dinţate sunt simple şi fiabile, dar au randament scăzut.
La unele turbine moderne pompele cu roţi dinţate au fost înlocuite cu pompe
cu angrenaje elicoidale care au un gabarit mai mic şi un randament mai bun decât
al primelor.
Pompele centrifuge pot fi acţionate de un motor sau de o turbină cu abur într-
o singură treaptă.
15.1.2 Rezervorul de ulei (tancul de ulei)
Este construit din tablă de oţel şi se află montat sub planşeul sălii maşinilor
sau la distanţă de turbină într-un compartiment rezistent la foc.
Caracteristici:
a)Pentru a permite dezemulsionarea uleiului, tancul este compartimentat cu
mai mulţi pereţi verticali de tablă.
b)Capacitatea tancului este astfel dimensionată ca să poată separa aerul
dizolvat, apa infiltrată şi produsele de eroziune.
129
c) În interior este montată o sită pentru ulei care reţine impurităţile mai mari
antrenate de uleiul returnat.
d) funcul este prevăzut cu pantă
e)In partea cea mai de jos este montată o valvulă pentru evacuarea apei
separate de ulei şi un racord pentru instalaţia de centrifugare a uleiului.
f)Pe capac este amplasat un ventilator pentru evacuarea vaporilor de ulei.
g)In partea inferioară este montat un robinet special pentru prelevarea
probelor de ulei.
15.1.3 Răcitorii de ulei
În general sunt două răcitoare unul în funcţiune şi unul în rezervă. Ţevile de

răcire, confecţionate din alamă, sunt străbătute de apa de răcire. Ţevile sunt
mandrinate la ambele capete în plăci tubulare. Presiunea uleiului în răcitor este mai
mare decât presiunea apei pentru că la spargerea unei ţevi apa să nu pătrundă în
circuitul de ulei.
15.1.4 Caracteristicile uleiului de ungere
Uleiul de ungere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de calitate:

a)densitate mică pentru a se putea separa uşor de apă
b)viscozitate 2,6-5°E la T= 50°C
c)punctul de inflamabilitate 190°C-200°C
d)aciditatea trebuie să fie cât mai mică şi anume în uleiul nou să nu
depăşească 0,04mg katt/g ulei, iar în uleiul aflat în exploatare trebuie să fie sub
0,18 mg katt/g ulei
e)să fie greu oxidabil (aciditatea se formează în exploatare prin
descompunerea grăsimilor şi oxidare).
f) timpul de dezemulsionare trebuie să fie mic(în general 4-8minute).
- Uleiul se curăţă de apă şi impurităţi prin centrifugare în timpul
exploatării.
-Acizii graşi se îndepărtează prin spălare cu condensaţi.
-Indicii de calitate ai uleiului trebuie urmăriţi cu mare atenţie în exploatare.
-Impurităţile pot obtura canalele de ulei din lagăr sau pot împiedica
funcţionarea sistemului de reglaj şi de protecţie.
-Apa conţinută în ulei poate avea ca efect ruperea peliculei de curgere sub
presiune.
130
15.2. Reglarea turbinelor cu abur
Sistemul de reglaj are rolul de a menţine în permanenţă egalitatea dintre

puterea produsă şi puterea necesară consumatorului la o variaţie cât mai mică a
turbinei.
La turbinele care pe lângă energia mecanică necesară antrenării elicei sau
generatorului electric livrează şi abur(adică la turbinele cu condensaţie şi prize
reglabile), sistemul de reglaj are rolul de a menţine constanţă presiunea aburului
livrat consumatorului.
Un sistem de reglaj cuprinde:
a) un regulator de turaţie
b) una sau mai multe valvule de admisie(de reglaj)
c) dispozitive pentru trimiterea comenzii de la regulatorul de turaţie la valvulele
de admisie
Cel mai utilizat regulator de turaţie este cel de tipul centrifug (fig 1) bazat pe
variaţia forţei centrifuge cu turaţia.
El este alcătuit din două bile fixate la capetele unor braţe 2 , care sunt
articulate pe axul 3. Braţele sunt legate prin tiranţii 4, de un manşon 5 care alunecă
pe axul regulatorului. Axul regulatorului este învârtit de arborele turbinei prin
intermediul unui angrenaj şurub melc roată elicoidală 6. La creşterea turaţiei, bilele,
sub acţiunea forţei centrifuge se îndepărtează întinzând arcul şi ridicând manşonul.
La micşorarea turaţiei cele două bile se apropie, iar manşonul alunecă în jos.
Manşonul fiind legat printr-un sistem cu valvulele de reglaj, unei anumite poziţii îi va
corespunde şi o anumită cantitate de abur admis în turbină, întrucât regulatoarele
mecanice au o sensibilitate scăzută datorită frecării dintre manşon şi ax, la turbinele
moderne se utilizează regulatoare hidraulice(pompe centrifuge de ulei montate pe
arborele turbinei) sau electronice care acţionează rapid, sigur şi sunt foarte
sensibile.
Indiferent de tipul regulatorului, impulsul de la aceste ventile de reglaj se
poate transmite fie direct cu ajutorul unui sistem de pârghii, este cazul reglării
directe (fig 2) , fie cu ajutorul unor servomotoare speciale care amplifică comenzile
date folosind ca sursă de energie din exterior, presiunea uleiului, energia electrică
sau mecanică, este cazul reglării indirecte(fig 3)
Dezavantajul reglării directe este că necesită o forţă mare pentru deschiderea
valvulei de reglaj din partea regulatorului , ceea ce reduce sensibilitatea acestuia şi
conduce la un regulator de mari dimensiuni.
Se utilizează la turbinele mici.
131
1. regulator centrifug
2. manşon
A-B-C- pârghie
3. angrenaj
132
1. regulator centrifug
2. regulator
3. angrenaj elicoidal
4. pompă principală
5. sertăraş
6. piston sertăraş
7. servomotor
8. piston servomotor
9.valvulă de reglaj (admisie)
10.pârghie ABC
11 .turbină 12. lagăr
13.intrare abur în turbină
C, C1 - canalele servomotorului
Ce - camera sertăraşului
15.3. Circuitul de ulei al turbinelor cu abur

15.3.1 Descrierea circuitului de ulei(fig. 9)
Uleiul este folosit pentru ungerea lagărelor, cuplajelor şi diferitelor angrenaje,

precum şi pentru transmiterea impulsurilor şi executarea comenzilor în sistemul de
reglaj.
Pompa principală de ulei 1, acţionată de arborele turbinei printr-un angrenaj,
aspiră uleiul din rezervorul 2 prin sorbul cu filtru 3 şi îl refulează pe conducta 4 cu
presiunea p - 5-15 bar.
Uleiul refulat de pompa principală se împarte în două părţi: o parte trece prin
conducta 5 la sertăraşul servomotorului şi lucrează în sistemul de reglaj şi a două
parte prin conducta 6 spre lagărele turbinei.
In reductorul 7 se reduce presiunea uleiului de ungere 2,5-35 bar.
In continuare uleiul trece prin răcitorul 8.
Debitul de ulei trimis la fiecare lagăr este reglat cu ajutorul diafragmelor
9 montate fiecare pe câte o derivaţie din conducta 6.
Reglajul debitelor se face prin alegerea diametrului găurii fiecărei diafragme.
Uleiul care a lucrat în lagăre este returnat prin cădere liberă prin conducta
10 în rezervorul de ulei.
Uleiul care se scurge din sertăraş poate fi introdus în conducta 6 după
reductorul de presiune şi poate fi deci folosit la ungere sau poate fi trimis direct în
rezervorul 2.
Supapa de siguranţă 11 trimite o parte din ulei în rezervor dacă presiunea în
sistemul de curgere depăşeşte valorile admise.
Turbopompa auxiliară 12, montată pe rezervorul doi aspiră ulei direct din
rezervor şi îl refulează prin conducta 13 în tubulatura 14.
Această pompă este pusă în funcţiune la pornirea şi oprirea turbinei când
turaţia rotorului fiind mică, pompa principală nu poate asigura presiunea necesară.
Clapeta de reţinere 14 împiedică uleiul refulat de pompa principală să intre în
turbina auxiliară. Pentru evitarea pericolului de incendiu pe circuitele de ulei trebuie
evitate îmbinările cu flanşe.
134
Traseul circuitelor de ulei trebuie separat de traseul tubulaturilor de abur
fierbinţi.
In cazul în care încrucişările nu pot fi evitate se prevăd manşoane speciale în
jurul îmbinărilor cu flanşe pentru fiecare conductă de ulei.
Fig. 3
135
1. Un dintre condiţiile de calitate ale uleiului este:

a) timpul de dezemulsionare să fie de aprox. 30 min.
b) viscozitate 7°E la T= 50°C
c) punctul de inflamabilitate 150°C
d) densitate mică pentru a se putea separa uşor de apă
2. Răcitorii de ulei se caracterizează prin:

a) au ţevile de răcire confecţinate din oţel
b) sunt dispuşi în general în număr de trei
c) presiunea uleiului din răcitor este mai mică decât presiunea apei
d) sunt compartimentaţi cu mai mulţi pereţi verticali de tablă
Rezolvare: 1 d; 2 b
136
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
137
EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA TURBINELOR CU ABUR
CUPRINS:
16. 1. Pornirea 139

16. 2. Funcţionarea 141
16. 3. Oprirea turbinei 141
16. 4. Întreţinerea turbinei 142
16. 5. Avarii la turbinele cu abur 143
138
Însuşirea aspectelor practice privind exploatarea turbinelor cu abur.

Cunoaşterea principlalelor tipuri de avarii precum şi înţelegerea cauzelor care
le produc.
Cunoaşterea şi înţelegerea măsurilor pentru prevenirea avariilor la turbinele
termice
Pentru asigurarea unei exploatări în condiţii bune, personalul de deservire
trebuie să cunoască instrucţiunile de deservire şi să le aplice întocmai.
Principiile generale care trebuie avute în vedere la exploatarea unei turbine
sunt:
16. 1. Pornirea
Înainte de a se trece la pornirea propriu-zisă, se face o vizitare a întregii
instalaţii de turbină şi condensator, pentru a se verifica dacă este în stare
corespunzătoare punerii sale în funcţiune.
Se verifică:
- jocurile axiale şi radiale ale rotorului turbinei, ale reductorului şi ale
lagărelor axiale şi radiale;
- starea şi funcţionarea regulatorului de turaţie, a valvulei de
închidere rapidă şi a limitatorului de turaţie;
- cantitatea şi calitatea uleiului disponibil, existenţa uleiului în tancul de
conservare;
- alimentarea cu ulei a tuturor organelor deservite (dacă nu este
înfundată vreo conductă de ulei);
- posibilitatea manevrării comenzilor robinetelor, manetelor(dacă nu sunt
blocări);
După executarea verificărilor, se trece la încălzirea turbinei. La turbinele mai
mari, încălzirea nu se face pe conducta principală, ci pe o conductă de diametru
mai mic.
În timpul încălzirii, turbina se balansează şi se roteşte cu ajutorul instalaţiei
de rotire.
Încălzirea ultimelor trepte ale turbinei se face după ce s-a decuplat instalaţia
de rotire, prin deschiderea treptată a valvulelor principale de intrare şi ieşire, atât
cât rotorul să efectueze numai câteva rotaţii; turaţia va fi cea 10% din turaţia
maximă.
Balansarea se începe imediat după ce s-a dat drumul la abur în etanşări
pentru a se evita încălzirea neuniformă a axului.
139
De asemenea, trebuie să se dea drumul la abur în turbină, pentru a se
preîntâmpina pătrunderea aburului în turbină, în urma depresiunii formate prin
condensarea aburului.
în timpul încălzirii, se deschid încet toate robinetele de purjare şi de izolare,
de pe turbină şi de pe conductele sale pentru a se elimina condensatul.
Rotirea turbinei în timpul încălzirii se va începe numai după ce s-a controlat
jocul axial al turbinei calde.
Un vacuum prea mare la condensator poate atrage ambalarea turbinei în
timpul balansării.
în timpul încălzirii, aburul care a lucrat în mecanismele auxiliare ale navei
trebuie îndepărtat spre condensatorul auxiliar sau în lipsa acestuia, în atmosferă.
încălzirea se continuă până la încălzirea flanşelor tubulaturii de admisie la
turbina de joasă tensiune.
Modul de încălzire variază foarte mult cu tipul turbinei şi este indicat de
fabrica constructoare.
Se menţionează că la pornirea unei turbine mari care este numai parţial
răcită, încălzirea trebuie să fie mai îndelungată decât cea normală, deoarece rotorul
turbinei este răcit neuniform.
După terminarea încălzirii turbinei, ţinând mai departe robinetele de purjare
deschise, prin deschiderea lentă a valvulei de manevră, se balansează din nou
turbina la "marş înainte" şi la "marş înapoi".
Robinetele de purjare se ţin deschise, cât timp aburul este umed.
încălzirea ultimelor trepte ale turbinei se face după ce s-a decuplat instalaţia
de rotire, prin deschiderea treptată a valvulelor principale de intrare şi ieşire, atât
cât rotorul să efectueze numai câteva rotaţii; turaţia va fi cea 10% din turaţia
maximă.
Balansarea se începe imediat după ce s-a dat drumul la abur în etanşări
pentru a se evita încălzirea neuniformă a axului.
De asemenea, trebuie să se dea drumul la abur în turbină, pentru a se
preîntâmpina pătrunderea aburului în turbină, în urma depresiunii formate prin
condensarea aburului.
în timpul încălzirii, se deschid încet toate robinetele de purjare şi de izolare,
de pe turbină şi de pe conductele sale pentru a se elimina condensatul.
Rotirea turbinei în timpul încălzirii se va începe numai după ce s-a controlat
jocul axial al turbinei calde.
Un vacuum prea mare la condensator poate atrage ambalarea turbinei în
timpul balansării.
In timpul încălzirii, aburul care a lucrat în mecanismele auxiliare ale navei
trebuie îndepărtat spre condensatorul auxiliar sau în lipsa acestuia, în atmosferă.
încălzirea se continuă până la încălzirea flanşelor tubulaturii de admisie la
turbina de joasă tensiune.
Modul de încălzire variază foarte mult cu tipul turbinei şi este indicat de
fabrica constructoare.
Se menţionează că la pornirea unei turbine mari care este numai parţial
răcită, încălzirea trebuie să fie mai îndelungată decât cea normală, deoarece rotorul
turbinei este răcit neuniform.
140
După terminarea încălzirii turbinei, ţinând mai departe robinetele de purjare
deschise, prin deschiderea lentă a valvulei de manevră, se balansează din nou
turbina la "marş înainte" şi la "marş înapoi".
Robinetele de purjare se ţin deschise, cât timp aburul este umed.
în vederea pornirii, după aceste operaţii, se pun în funcţionare de regim
pompele de răcire şi pompele de condensat şi supraveghind cu atenţie indicaţiile
manometrului şi tahometrului se deschide treptat valvula de manevră.
în tot acest timp se ascultă cu atenţie orice bătaie sau vibraţie neobişnuită ce
apare în turbină.
în momentul apariţiei unei vibraţii, se reduce turaţia treptat; dacă după trei
încercări de felul acesta, vibraţiile nu dispar, turbina se opreşte şi se cercetează
cauza.
16. 2. Funcţionarea
Se urmăreşte:
- menţinerea turaţiei necesare;
- menţinerea presiunii şi temperaturii normale a circuitului de ulei;
temperatura uleiului nu trebuie să depăşescă 65°.
- supravegherea etanşărilor la ieşirea aburului din fiecare corp;
indicaţia manometrului de pe cutia etanşării finale a turbinei nu trebuie să
depăşescă 0,1 bar.
- supravegherea aparatelor indicatoare, manometre, termometre,
tahometre, vacuummetre;
- supravegherea mersului liniştit, fără zgomote a reductorului şi turbinei;
- supravegherea menţinerii unui raport normal între presiunea aburului la
admisie şi turaţia turbinei;
- supravegherea stării lagărelor axiale şi radiale;

- supravegherea funcţionării normale a regulatorului de turaţie;
- supravegherea funcţionării corespunzătoare a mecanismelor auxiliare,
condensator, pompă de răcire;
Se controlează periodic dacă apa nu a pătruns în ulei, precum şi calitatea
aburului care vine de la cazan. La apariţia unor zgomote anormale, bătăi, vibraţii
sau a unor defecţiuni în circuitul de ulei, se vor lua măsuri urgente pentru
înlăturarea cauzei şi oprirea turbinei.
Dacă turbina a lucrat mai mult imp la "marş înainte" poate fi pusă la "marş
înapoi" numai după o încălzire prealabilă.
16. 3. Oprirea turbinei

Se face prin manevrarea treptată a valvulei de manevră.
Pentru a se evita ambalarea, dacă turbina are prize intermediare sau se
introduce abur la trepte intermediare, acestea trebuie izolate înainte de a se închide
141
valvula principală de manevră. După deschiderea acesteia, se închid imediat
robinetele de purjare. După 20-30 de min de la oprire, se anunţă fochiştii să
micşoreze focul la cazane. Dacă după oprire nava va staţiona un timp oarecare,
turbina trebuie uscată.
Pentru aceasta, se închide aburul la etanşările terminale şi se lasă deschisă
comunicarea cu condensatorul; pompa de răcire a acestuia va funcţiona, un timp,
mai departe în regim redus cea 40-50 min. Dacă turbina se opreşte pentru scurt
timp, este preferabil să fie lăsată să funcţioneze în gol prin decuparea elicei. După
oprire, trebuie închis circuitul de ulei pentru ca uleiul din tancul de consum să nu se
scurgă prin tancul de scurgere. Pentru opririle îndelungate, se iau măsuri speciale
de deshidratare şi înlăturare a oxigenului din aer.
16. 4. Întreţinerea turbinei
Orice turbină care funcţionează, trebuie rotită zilnic.

La intervale mai lungi, de maxim o săptămână, trebuie pusă în funcţiune
instalaţia condensatorului şi se usucă turbina. întimpul staţionării, turbina trebuie
periodic controlată; cu această ocazie se verifică jocurile axiale şi radiale ale
rotorului, acţionarea regulatorului, manevrarea valvulelor şi robinetelor şi starea lor.
La deschidera turbinei se va controla starea rotorului şi a carcasei în general şi în
special a paletelor fixe şi mobile. Se vor urmări şi depista depunerile de piatră şi
alte impurităţi, coroziunile, crăpăturile, rigiditatea fixării paletelor.
Principalele cazuri în care nu este permisă utilizarea turbinei:
- defectarea unuia din regulatoarele automate de funcţionare sau a unei
instalaţii de siguranţă;
- lipsa datelor exacte asupra jocurilor rotorului, în special jocul axial sau jocuri
anormale;
- vibraţii şi zgomote anormale în interiorul turbinei;

- înfundarea paletelor şi valvulei de manevră cu piatră;
- defectarea, lipsa, sigiliu rupt sau termen de verificare depăşit la
aparatele de măsură;
- defectarea reductorului, aliniei de arbori sau a uneia din pompele de ulei;
- neetanşeitatea turbinei;
- lipsa pieselor de schimb.
142
16. 5. Avarii la turbinele cu abur
16.5.1 Principalele cauze de avarii
16. 5.1.1 Abateri de la condiţiile normale de funcţionare

a) Nerespectarea limitelor de variaţie a parametrilor de exploatare a turbinei,
precum turaţie, debit, presiune şi temperatură, aburul viu(aburul ce lucrează în
turbină) şi temperatură şi vibraţii în lagăre, presiunea şi calitatea uleiului de ungere
şi reglaj, deplasările axiale negative sau pozitive ale rotorului.
16. 5.1.2 Manevre greşite ale personalului de exploatare
Aceste erori de exploatare apar în general la pornirea şi oprirea
turbinei sau în cazul unor manevre impuse de variaţiile de sarcină din cauza
nerespectării instrucţiunilor de exploatare.
Din aceste tipuri de avarii mai frecvent întâlnite sunt:
a) drenarea incorectă sau insuficientă a tubulaturii de abur a corpului turbinei,
ceea ce poate conduce la şocuri hidraulice, avarierea utilajului, deteriorarea
garniturilor de etanşare, încşlziri neuniforme etc.
b) nerespectarea diagramei de pornire a turbinei din stare rece, ceea ce poate
provoca deformări termice grave.
c) nerespectarea instrucţiunilor de pornire a turbinei din stare rece sau după o
oprire de scurtă durată, lucru ce poate provoca încovoierea arborelui, distrugerea
labirinţilor, frecarea rotorului de stator.
d) încărcarea rapidă a turbinei care poate să slăbească prinderea discurilor
pe arbore şi să provoace solicitări nepermise ale lagărului axial.
16.5.1.3. Calitatea slabă a proiectării şi fabricaţiei pieselor turbinei, fapt ce

conduce la defecte ascunse care nu pot fi depistate la montaj sau la reviziile
periodice .
16.5.1.4.Reparaţii necorespunzătoare sau amânarea termenului de
executare planificat pentru reparaţii.
16.5.2 Tipuri de avarii mai frecvente
16.5.2.1 Avariile paletelor
a) Ruperea paletelor
Cauze:
- folosirea unor materiale de calitate necorespunzătoare
- defecte de fabricaţie
- pătrunderea unor corpuri străine în turbină
- atingerea rotorului de stator din cauza vibraţiilor intense
- variaţiile bruşte de sarcini
- defectările lagărului axial
- pătrunderea apei în turbină
- apariţia fenomenului de rezonanţă
143
O atenţie deosebită trebuie acordată fenomenului de rezonantă datorat multelor
cauze între care:
- funcţionarea turbinei la o turaţie diferită de cea normală;
- dezechilibrarea rotorului, schimbarea frecvenţei proprii a paletelor datorită :
slăbirii prinderii în disc sau a ruperii bandajelor sau sârmelor de rigidizare sau
modificările secţiunii şi formei paletelor produse prin coroziune.
16.5.2.2 Eroziunea şi coroziunea paletelor - ambele procese au loc sub
acţiunea picăturilor de apă din abur şi se produce mai ales în ultimele trepte unde
umiditatea aburului poate întrece valoarea permisă în în instrucţiuni de 8-12%
Prin eroziune şi coroziune se uzează suprafeţele exterioare ale paletelor şi în
special muchiile de intrare unde efectul şocului picăturilor de apă este mai puternic.
Pentru evitarea acestor fenomene, este necesar:
-a) respectarea parametrilor aburului la intrarea şi ieşirea din turbină
-b) conservarea corectă a turbinei în timpul opririlor în sensul evitării umidităţii
-c) degajarea corectă a apei de alimentare spre a se evita depăşirea cantităţilor de
oxigen permise de norme,
-d) respectarea purităţii aburului
16.5.2.3 Vibraţia paletelor

Poate fi provocată de:
- o construcţie sau montare defectuoasă - funcţionarea turbinei la turaţie
diferită de cea nominală.
- erodarea şi corodarea paletelor
- funcţionarea turbinei cu depuneri de săruri pe palete
- oboseala materialelor
Precizare: Determinarea cauzelor vibraţiilor paletelor este o problemă grea,
necesitând un personal experimentat şi o aparatură specială.
16.5.2.4 Vibraţiile turbinelor
Vibraţia - întregii turbine poate apărea din următoarele cauze:
- încălzirea neuniformă a turbinei la pornire
- atingerile între rotor şi stator datorită deformărilor termice.
- temperatura prea joasă a uleiului în lagăre
- împiedicarea dilatării normale a carcasei
- dezechilibrarea rotorului turbinei din cauza depunerilor de săruri
16.5.2.5 Avarierea lagărelor
Consecinţe:
- distrugerea labirinţilor, paletelor, diafragmelor şi arborilor Cauze principale:
- calitatea slabă a materialului antifricţiune
- prelucrarea greşită a suprafeţei cuzineţilor
- curgere sau răcire nesatisfăcătoare
- curenţi vagabonzi
Precizare:
La lagărele axiale, distrugerea stratului de compoziţie poate fi provocată şi de
creşterea exagerată a împingerilor axiale.
144
1. Una dintre posibilele cauze ale vibraţiei paletelor este:
a) variaţia bruscă a sarcinii
b) temperatura prea joasă a uleiului din lagăre
c) funcţionarea turbinei la o turaţie diferită de cea normală
d) împiedicarea dilatării normale a carcasei
2. Valorile maxime admisibile a temperaturii şi presiunii circuitului de ulei la

turbinele termice este:
a) t= 65o şi p= 0,5 bar
b) t=65o şi p= 0,1 bar
c) t= 80o şi p= 0, 01 bar
d) t= 80o şi p= 0,1 bar
Rezolvare: 1 c; 2 b
145
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
146
CICLUL DE FUNCŢIONARE AL I.T.G
CUPRINS:
17.1. Ciclul teoretic al I.T.G. cu comprimare şi destindere

izentropă şi ardere izobară, fără recuperare de căldură (Breyton) 148
17.2. Ciclul Breyton cu recuperare de căldură 149
17 .3. Ciclul cu comprimare şi destindere în trepte. 151
(Ciclul Erickson)
147
Cunoaşterea şi însuşirea metodologiei de calcul a randamentului ciclului

Breyton, fără şi cu recuperarea căldurii şi a comparaţiei între cele două
situaţii
17.1. Ciclul teoretic al I.T.G. cu comprimare şi destindere izentropă şi

ardere izobară, fără recuperare de căldură (Breyton)
Fig.1 Fig. 2
1-2 - comprimare izentropă, realizată în compresorul C, care aspiră aer la

presiunea p1 şi comprimă până la p2.
| Lc | = i2- i1
2-3 - ardere izobară la p2 = p3. realizată în camera de ardere CA.

q1 = i3 -i2
148
3-4 - destindere izentropă, realizată în turbina cu gaze TG în care p3 scade până
la p4 şi se produce Lt
Lt = i3-i4
4-1 - răcire izobară la p1 = p4, în cursul căreia gazele de ardere destines în turbină
sunt eliminate în mediul înconjurător unde se răcesc.
q2 = i4- i1
Se utilizează notaţiile:
δ = T3/T1 — raport dintre temperatura maximă şi minimă a ciclului;

ε= p2 / p1 - raport de comprimare;
Τ= T3 / T2 - raport de creştere a temperaturii în camera de ardere .
Ecuaţiile adiabatei:
p1v1k= p2v2k
T1v1k-1=T2v2k-1 rezultă T2/T1=(p2/p1)(k-1)/k=ε(k-1)/k
T3/T4=(p3/p4) (k-1)/k=(p2/p1) (k-1)/k=ε(k-1)/k
Deci: T3/T4=T2/T1 rezultă T3/T2=T4/T1= Τ
δ = T3/T1= (T3/T2)x(T2/T1)= ΤX ε(k-1)/k rezultă δ= ΤX ε(k-1)/k
Randamentul ciclului Breyton:

ηt=Lu/q1=(Lt- I LcI ) /q1
= (i3-14-i2+i1) / (i3-i2)
= 1- (i4-i1)/(i3-i2)
=1-(CpT4- CpT1)/ (CpT3- CpT2)
=1-T1 [T1 (T4 / T1 ) − 1] / T2 (T3 / T2 ) − 1
(τ −1) / ( δ − ε ( k −1) k ) 
=1-  
(τ −1) / (δ − ε ( k −1) k
) (τ −1) Rezultă ηt=1- 1 / ε (k −1)k 
=1- 
ηt e influenţat de gradul de comprimare şi de natura fluidului de lucru. Cu î s
rezultă ηt continuu, fiind avantajos un s cât mai mare. In realitate, cu ţ s | pierderile
de energie în compresor şi în turbină.
Există un ε optim pentru care η, atinge valoarea maximă. ηt nu e influenţat de
temperatura maximă T3 a ciclului.
17.2. Ciclul Breyton cu recuperare de căldură
Pt. î ηt al I.T.G. ce funcţionează după ciclul Breyton;. se introduce în instalaţie

un recuperator de căldură, ce recuperează o parte din căldura conţinută în gazelle
de ardere destines în turbină pt. încălzirea aerului înaintea intrării în instalaţia de
ardere.
149
Fig. 2 Fig. 3
In cazul teoretic, suprafeţele de schimb de căldură fiind infinite, temperatura

până la care se poate încălzi aerul în recuperator R (T2') este egală cu temperatura
de ieşire a gazelor din turbină (T4) iar temperatura până la care se pot răci gazele
este T41.
Pe încălzirea izobară 2 - 3 se primeşte:

qr= 12- i2 qi = h - h'
Pe răcirea izobară 4 — 1 se cedează:

|qr |=i4-i4
|q2 | = i4I-i1
Randamentul termic al ciclului Breyton cu recuperare:
 iI − i / i − iI 
( )( )
ηtR=(q1- Iq2I )/q1 = 1- (|q2 |/q1)= 1-  4 1 3 2 
=1-[(T4I-T1)/(T3-T2l)
T4' = T2
T2' = T4
Rezultă:
ηtR=1-[(T2-T,)/(T3-T4)]
=1- {[T1(T2/T1)-1] / [T1(T3/T1)-(T4/T1)]}
=1-[( ε(k-1)/k- 1)/(δ-τ)]
150
=1-{( ε(k-1)/k- 1)/τ[(δ /τ)-1]}
=1-(1/τ)
Rezultă: ηtR = 1 - [ε(k-1)/k X (T1 / T3)].
ηtR e influenţat de temperatura maximă T3.

Pentru a compara randamentul ciclului de recuperare cu cel al ciclului fără
recuperare, se presupune egalitatrea lor.
ηt = ηtR rezultă: 1 - [1 / (ε(k-1)/k)]

= 1 - (1 / τ) rezultă: 1 / ε(k-1)/k = 1 / τ rezultă: T1 / T2= T1 / T4 rezultă: T1 = T4.
Dacă: T4 > T2 rezultă: 1 / T4 < 1 / T2 rezultă: T1 / T4 < T1 / T2 rezultă: 1 I τ < 1 /

ε(k-1)/k K rezultă: ηt < ηtR
17 .3. Ciclul cu comprimare şi destindere în trepte. (Ciclul Erickson)
Pentru îmbunătăţirea ηt al ciclurilor I.T.G. se caută să se ajungă la un ciclu cu

comprimare şi destindere izotermă, aportul şi cedarea de căldură făcându-se
isobar.
Fig. 5
1 -2-3-4 - ciclul Erickson

1-2 - comprimare izotermă
| L12I= RT] Ln ε
151
| q12I = RT1 Ln ε
2-3 - încălzire izobară

q23 = i3 - i2 = cp (T3 - T2)
3-4 - destindere izobară
q34 = RT3 Lnε
L23 = RT 3 Ln ε
4-1 - răcire izobară
|q41 | = i4- i1 = cp(T4 – T1)
In acest ciclu: - se primeşte căldura q1 = q23 + q34
- se cedează căldura |q2| - |q41 | + Iq12l
rezultă: nte = 1 - | q2 | / q1 = 1 - [CP(T4- T1)+RT1Lnε] / [CP(T3- T2)+RT3Lnε]
rezultă: ηtE < η tB12’34’
Dacă în cadrul ciclului Erickson se introduce recuperator de căldură pentru
încălzirea aerului după comprimare, se constată că în condiţii teoretice întreaga
cantitate de căldură cedată pe procesul 4-1 se poate recupera pe procesul 2-3.
qr= | q41 | = q23.
In aceste condiţii, la sursa caldă se va primi din exterior qlr= q34, iar la sursa
rece se va ceda | q2r | = | q12 |
rezultă: ηtER = 1 – RT1Ln ε / RT3Ln ε = 1 – T1/T3 = 1 - Tmin/Tmax = ηcarnot(12’’34’’)

Deci, cel mai avantajos pentru I.T.G. ar fi ciclul Erickson cu recuperare de
căldură.
In realitate, un astfel de ciclu este imposibil de realizat d.p.v. tehnic.
Este posibil de realizat o instalaţie cu comprimare, destindere şi ardere în
trepte, care să realizeze procesul de comprimare şi destindere cu variaţii de
temperatură în jurul unei temperature medii, apropiind η de ηtER.
In practică, numărul de trepte de comprimare, destindere şi ardere este limitat
datorită complexităţii acestor instalaţii şi a îngreunării procesului de ardere în
camerele de ardere situate după treptele de destindere.
Pentru a evita complexitatea construcţiei, se utilizează I.T.G. cu comprimare în
2 trepte, o răcire intermediară şi destindere într-o treaptă sau cu comprimare în 2
trepte şi răcire intermediară şi destindere în 2 trepte şi ardere intermediară.
Fig. 6
Fig. 7 Fig. 8 Fig. 9
153
1. Din punct de vedere economic cel mai avantajos ciclu de funcţionare al

instalaţiilor termice cu turbine cu gaze care are aplicabilitate practică este:
a) ciclul Breyton
b) ciclul Breyton cu recuterator de căldură
c) ciclul Erikson
d) ciclul Erikson cu recuperator de căldură
1 / ε ( k −1) k 
2. Formula ηt=1-   reprezintă:
a) expresia de calcul a ciclului Breyton
b) expresia de calcul a ciclului Breyton cu recuterator de căldură
c) expresia de calcul a ciclului Erikson
d) expresia de calcul a ciclului Erikson cu recuperator de căldură
Rezolvare: 1 c ;
154
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
155
INSTALAŢII DE FORŢĂ NAVALE CU TURBINE CU GAZE
CUPRINS:
18.1.Generalităţi 157
18. 2 . Principalele tipuri de instalaţii de turbine cu gaze de tip 157

clasic
18. 2.1 Instalaţia de turbine cu gaze cu ardere la presiune 157
constantă şi cu circuit deschis
18. 2.2 Instalaţia de turbine cu gaze cu circuit deschis şi cu 158
recuperarea căldurii gazelor evacuate
18.2.3 Instalaţii de turbine cu gaze cu circuit închis 159

18. 2.3.1 Generalităţi 159
18.2.3.2 Instalaţie cu circuit închis de tip clasic cu aer cald, heliu 160
sau alte gaze
18. 2.3.3 Instalaţia cu circuit închis ce foloseşte ca sursă de 162
căldură reactorul atomic.
156
Cunoaşterea particularităţilor principalelor tipuri de instalţii navale cu turbine

cu gaze
Abilitatea de a identifica elementele componente ale fiecărui tip de instalaţie
navală şi de a reda schematic fiecare tip de instalaţie
18.1.Generalităţi
Instalaţiile de forţă din această categorie se compun din două părţi distincte şi
anume:
- o parte care generează gazele de lucru în care energia chimică a
combustibilului este transformată în energie termică rezultând gazele de ardere cu
o anumită energie potenţială şi cinetică corespunzătoare cantităţii de combustibil
arse în instalaţie.
- o parte care dezvoltă putere în urma transformării entalpiei gazelor de lucru
în energie mecanică pe care o dă la axul turbinei cu gaze.
în funcţie cum sunt generate gazele de ardere, instalaţiile de turbine cu gaze
se împart în două mari categorii şi anume:
a) Instalaţii cu compresor de aer şi cameră de ardere - se mai numesc şi
instalaţii tip clasic.
Ele pot fi cu ardere la volum constant şi cu ardere la presiune constantă.
b) Instalaţii cu generatoare de gaze cu pistoane libere
18. 2 . Principalele tipuri de instalaţii de turbine cu gaze de tip clasic

18. 2.1 Instalaţia de turbine cu gaze cu ardere la presiune constantă şi cu
circuit deschis(fig.l)
157
Fig. 1
18. 2.2 Instalaţia de turbine cu gaze cu circuit deschis şi cu recuperarea

căldurii gazelor evacuate
Instalaţia are în plus un recuperator de căldură a gazelor evacuate din

turbină.
Se montează între compresorul de aer şi camera de ardere.
Gazele ce ies din turbină la o temperatură de circa 300°-400°C sau chiar mai
mult sunt dirijate spre recuperatorul de căldură.
Schema instalaţiei este în acest caz simplificată întrucât s-a înlocuit elicea cu
pasul fix cu elicea cu pasul reglabil, nemaifiind necesară turbina de marş înapoi ca
în fig. 1.
în acest caz, prin reglarea pozitivă sau negativă a pasului elicei se obţine
propulsia înainte, respectiv înapoi a navei, fără a inversa sensul de rotaţie şi fără
variaţii de turaţie.
Putându-se menţine o turaţie aproximativ constantă, la turbina de marş, se
poate cupla pe acelaşi ax compresorul de aer cu pompa de injecţie.
In această variantă, gazele care ies din camera de ardere intră direct în
turbină şi apoi în recuperatorul de gaze.
Dispare de asemenea inversorul de marş şi turbina de acţionare a
compresorului.
a)Dacă la o instalaţie cu ciclu simplu, fără regenerare, randamentul termic este de
18%, montându-se un recuperator cu o suprafaţă de 0,7m2 /kw, randamentul creşte
până la 23%.
Dacă suprafaţa recuperatorului creşte la 1,2 m2 /kw, randamentul poate
ajunge înjur de 26%.
b)Deşi randamentul creşte cu creşterea suprafeţei de recuperare, nu se poate
merge la valori prea ridicate din cauza volumului şi greutăţii prea mari a
recuperatorului, care în cazul navelor are o importanţă majoră.
158
Fig. 2
18.2.3 Instalaţii de turbine cu gaze cu circuit închis
18. 2.3.1 Generalităţi
Dezavantajele instalaţiilor în circuit deschis precum: precum putere unitară

redusă, uzarea potenţialului turbinelor datorită coroziunii generate de particulele
solide(pulberile conţinute în gaze), dificultatea utilizării combustibililor solizi şi
reducerea importantă a randamentului la sarcini parţiale, au condus la răspândirea
pe scară tot mai mare a instalaţiilor de turbine în circuit închis.
Acest tip de instalaţii a căpătat o extindere tot mai mare în domeniul
propulsiei navelor maritime şi în special la instalaţiile termoenergetice de mare
putere.
159
18.2.3.2 Instalaţie cu circuit închis de tip clasic cu aer cald, heliu sau
alte gaze
Aceste instalaţii sunt compuse din două circuite : un circuit închis format din
aerul, heliul sau alte gaze folosite ca agent termic şi un circuit deschis format din
gazele de ardere care nu trec prin turbină, ci au rolul de a încălzi agentul termic ce
alimentează turbina pentru propulsie (fig. 3). Sensul de rotaţie este mic, iar turaţia
are variaţii mici la variaţii mari de sarcină datorită posibilităţii de reglaj a pasului
elicei.
1-motor de pornire; 2-compresor de aer pentru circuitul deschis; 3-

compresor de aer pentru circuitul deschis; 4- turbina de aer cald pentru
propulsie; 5- pompa de injecţie; 6- camera de ardere; 7- cuplaj de antrenare;
8- reductor de turaţie; 9- recuperatorul de căldură al circuitului închis;
10- recuperatorul de căldură al circuitului deschis; 11- răcitorul de aer;
12 - încălzitorul de aer al circuitului deschis; 13-elicea cu pas reglabil(Fig.3)
160
Fig.3
Circuitul deschis este format din : compresorul 2 , recuperatorul 10 ,
camera de ardere 6 , încălzitorul de aer (heliu) 12 , din nou recuperatorul 10 şi apoi
evacuarea în atmosferă.
Circuitul închis : aerul cald iese din turbina 4 , cedează o parte din căldură
în recuperatorul 9 , apoi este răcit în schimbătorul de căldură(răcitorul de aer)
161
comprimat în compresorul 3 , apoi încălzit în recuperatorul 9 , încălzit în încălzitorul
de aer 12 , unde ajunge la parametri necesari de intrare în turbina de aer cald 4 .
Incălzitorul de aer , căldura gazelor regulate în camera de ardere, este
cedată aerului din circuitul închis fără a se amesteca cei doi agenţi termici, întrucât
schimbul de căldură se face printr-un schimbător de suprafaţă.
Acesta este asemănător căldării navale, numai că în loc să se vaporizeze
apa, se încălzeşte aer. în răcitorul de aer, aerul circulă prin ţevi, iar apa de răcire în
jurul lor.
Aici are loc răcirea aerului până aproape de temperatura mediului ambiant.
Deoarece este dificilă răcirea pereţilor încălzitorului de aer, la acest tip de instalaţii,
în general, se limitează temperatura agentului termic la cca. 700°C.
18. 2.3.3 Instalaţia cu circuit închis ce foloseşte ca sursă de

căldură reactorul atomic.
Aceste instalaţii, în afara centralelor atomoelectrice, se pot folosi la propulsia

navelor, iar special, la spărgătoarele de gheaţă, submarine atomice, nave militare
etc.
Schema de principiu este prezentată în fig. 4, unde răcirea reactorului atomic
este făcută chiar de agentul termic ce pune în mişcare turbina de propulsie.
Ca agent termic, se poate folosi aerul, C02, azotul şi mai ales heliul.
Instalaţiile care folosesc reactoarele atomice permit mărirea puterii unitare şi a
temperaturii agentului termic, mărirea randamentului instalaţiei, simplificarea
instalaţiei etc. Acestea prezintă marele dezavantaj că necesită protecţie specială
împotriva iradierii ceea ce duce la creşterea greutăţii globale a instalaţiei şi mărirea
volumului ocupat.
η pentru instalaţiile atomoelectrice este de 40-42% ceea ce le face să fie
competitive cu turbinele cu abur.
162
Fig. 4
1- motor electric de pornire; 2- compresor de joasă presiune; 3- compresor de
înaltă presiune; 4- turbină cu aer cald(heliu sau azot); 5- recuperatorul de
căldură; 6- reactorul atomic(sursa de căldură); 7- schimbătoare de căldură
pentru agentul termic; 8- reductor de turaţie; 9- elice cu pasul reglabil; 10-
cuplaj de antrenare.
163
1. Randamentul instalaţiilor atomoelectrice utilizate în sistemele de propulsie
navale cu turbine cu gaze este:
a) η=30- 32 %
b) η= 40- 42 %
c) η= 45- 48%
d) η= 48- 50%
2. Care din următoarele proprietăţi enumerate mai jos nu este proprie instalaţiilor
de turbine cu gaze cu circuit închis:
a) sensul de rotaţie este mic
b) turaţia are variaţii mici de sarcină
c) este compus din două circuite
d) nu prezintă posibilitatea de reglaj a pasului elicei
Rezolvare: 1 c; d
164
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
165
ELEMENTELE COMPONENTE ALE INSTALAŢIEI DE TURBINE

DE TIP CLASIC CU CAMERĂ DE ARDERE
CUPRINS:
19.1 Compresorul de aer 167
19.2 Camera de artiere a unei I.T.G. 167
166
Înţelegerea principiului de funcţionare al instalaţiei de turbine cu gaze de tip

clsic cu cameră de ardere
Cunoaşterea poceselor şi fenomenelor termochimice care se desfăşoară în
camera de ardere a unei instalaţii de turbine cu gaze de tip clsic
a. Componente principale
Compresorul de aer, camera de ardere, turbinele de marş înainte şi marş
înapoi, inclusiv sistemul de reglaj şi ungere, recuperatorul de căldură, reductorul de
turaţie, linia de axe, elicea de propulsie.
b. Părţi auxiliare
Instalaţiile de alimentare cu combustibil, instalaţii de răcire a aerului, motorul
sau motorul electric de pornire şi sistemul de comandă şi control al întregii instalaţii.
Numărul şi tipul turbinelor compresoarelor de aer, răcitoarelor etc şi modul de
cuplare a elementelor a elementelor depind de tipul instalaţiei.
19.1 Compresorul de aer
Rol: De a debita cantitatea necesară de aer pentru arderea combustibilului în

camerele de ardere, răspunzând în acelaşi timp unor condiţii de economie şi
randament şi anume:
-greutate şi volum redus la pornire şi debitul de aer cât mai mare
-siguranţă în funcţionare, construcţie simplă şi robustă
-aerul furnizat să aibă o presiune continuu constantă , fără pulsaţii cu variaţii
mici de debit la modificarea regimului de turaţie al motorului de antrenare. Se
utilizează atât compresoare de tip centrifugal cât şi de tip axial.
19.2 Camera de ardere a unei I.T.G.:
În general camerele de ardere , corpul (carcasa exterioară) în formă tubulară.

In interior, concentric cu aceasta se află tubul de foc.
Aerul de ardere care pătrunde prin secţiunea de intrare 1 se împarte în două
părţi: o cantitate mică de aer (aerul primar), cam 20-30% din debitul total este
îndreptată direct în zona de ardere aflată în partea frontală a camerei şi asigură
arderea întregii cantităţi de combustibil realizându-se o temperatură de
167
1500-1800°C , fapt ce favorizeaz ă stabilitatea arderii. în caz de exces de aer α la
aerul primar este 1,5. Cam 70-80%) din debitul total de aer (aerul secundar), circulă
prin exteriorul tubului ocolind zona de ardere, pătrunzând în zona de amestec
printr-o serie de orificii şi canale speciale. în zona de amestec, aerul se combină cu
gazele de ardere determiriarîu arderea produselor rămase nearse micşorând
totodată şi temperatura amestecului până la temperatura T < cu 800° (temparatura
admisibilă în cazul instalaţiilor navale). Aerul secundar mai are şi rolul de a răci
pereţii tubului de foc şi de a forma un strat izolator de căldură între acesta şi
carcasa exterioară a camerei de ardere. La un exces de aer prea mare, amestecul
combustibil-aer se aprinde mai greu, procesul de ardere devenind instabil şi de
intensitate mai mică. Drept consecinţă, flacăra poate fi întreruptă foarte uşor de
curentul de aer care trece prin aceasta.
În general, flacăra din zona de ardere este stabilă numai dacă viteza aerului
care pătrunde este mai mică decât viteza de propagare a flăcării.
Deşi viteza de propagare a flăcării creşte prin îmbunătăţirea amestecului de
aer-combustibil în zona de ardere, experienţa arată însă că totuşi ea este mai mică
decât viteza aerului la intrarea în camera de ardere. De aceea, curentul de aer
debitat de compresor, se frânează la intrarea în camera de ardere până la o viteză
de 40.. .60m/s, prin mărirea secţiunii de trecere respective.
În continuare aerul primar este frânat cu ajutorul ecranelor stabilizatoare de
flacără până la o viteză de 15...25m/s în zona de ardere, ceea ce asigură şi un
coeficient de exces de aer mai redus α = 1-1,5. După ecranul stabilizator de
flacără, în zona de ardere se creează o zonă de stagnare, adică curenţii de aer şi
gaze calde sunt turbionaţi în toate direcţiile. Acest lucru asigură pătrunderea aerului
în continuare în zona respectivă contribuind la o bună amestecare a acestuia cu
combustibilul.
Curenţii de gaze calde turbionate în sens contrar aerului asigură aprinderea
amestecului proaspăt şi arderea lui stabilizată. Iniţial, la pornirea camerei de
ardere, se utilizează bujia electrică, cu ajutorul căreia se amorsează arderea
amestecului combustibil-aer. Ecranele stabilizatoare de flacără, cu forma unor
trunchiuri de con goale, cu numeroase orificii şi sunt îndreptate cu baza mare spre
zona de ardere(fig. 1) sau forma unor grătare plane sau tronconice formate din
plăci subţiri cu un număr mare de orificii care permit trecerea aerului primar. Aceste
ecrane sunt fixate în jurul injectoarelor şi în zona fazei de ardere. Tot în scopul
obţinerii unui amestec uniform şi intensiv al aerului primar cu combustibilul injectat
se montează în acelaşi plan cu injectorul sau în faţa acestuia, turbionatoare
speciale formate dintr-o serie de palete fixe, radiale şi curbate dispuse sub un
anumit unghi. Deoarece turbionarea amestecului duce la aruncarea unor particule
de combustibil pe părţile laterale ale camerei de ardere o parte din aerul secundar
se aduce la periferia zonei de ardere printr-o serie de orificii practicate în peretele
tubului de foc.
Variaţia vitezei aerului şi a temperaturii de-a lungul camerei de ardere se
poate urmări în figura 2. Pentru obţinerea unui amestec mai bun de aer şi folosi o
cameră cu vaporizarea prealabilă a combustibilului (fig. 3). în această cameră de
ardere, apare în plus faţă de cea anterioară spaţiul de vaporizare 12 cu tuburile de
vaporizare a combustibilului 11, care sunt învăluite la exterior gazele fierbinţi.
168
Fig.1
1.tubulatura de combustibil 2.intrarea aerului comprimat 3.carcasa exterioară

4.camera(tubul de foc) 5.stabilizatorul de flacără 6.injectorul cu duze pentru
pulverizare 7.turbionatorUl de aer 8.bujia pentru aprinderea combustibilului
9.conductor electric de înaltă tensiune 10.ieşirea amestecului de combustibil -aer
din camera de ardere 11 .orificiu de pătrundere a aerului secundar în camera de
ardere
169
Fig. 2
Fig. 3
170
1. Flacăra din zona de ardere este stabilă numai dacă:

a) viteza aerului care pătrunde este mai mică decât viteza de propagare a flăcării
b) viteza aerului care pătrunde este mai mare decât viteza de propagare a flăcării
c) viteza aerului care pătrunde este egală decât viteza de propagare a flăcării
d) viteza aerului care pătrunde în zona de ardere nu influienţează stabilitatea
flăcării
2. Condiţiile ca un comprensor să funcţioneze cât mai economic sunt:

a) debitul de aer să fie cât mai mic
b) aerul furnizat să aibă o presiune variabilă
c) debitul de aer să fie cât mai mare
d) greutate şi volum redus la pornire
Rezolvare:1 d; 2 c
171
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
172
GENERATORUL DE GAZE CU PISTOANE LIBERE
CUPRINS
20.1 Generatorul de gaze cu pistoane libere 174
173
Obiective:
Cunoaşterea elementelor componente ale generatorului de gaze cu pistoane
libere
Înţelegerea şi însuşirea modului de funcţionare al generatorului de gaze cu
pistoane libere
20.1 Generatorul de gaze cu pistoane libere
Este format dintr-un cilindru motor 11, situat între doi cilindri compresori 4.
In cilindrul motor se află două pistoane opuse 7, care sunt rigide cu partea de
compresie 3 şi se pot mişca liber neexistând alte piese în mişcare (nu au ambreaj).
În cilindrul motor are loc un ciclu identic ca la motoarele Diesel în doi timpi cu
o înaltă supraalimentare şi baleaj în echicurent în care se produce transformarea
energiei chimice a combustibilului în energie a gazelor de lucru. Pentru formarea
generatorului de gaze cu pistoane libere se introduce aer comprimat din butelie în
cilindrul tampon 2, prin tubulatura de aer 1, care împinge pistoanele motoare 7 ,
spre interior, comprimând în acelaşi timp aerul din cilindri compresori 4 şi
reflectându-l în colectorul de baleaj 12 prin supapele de refulare 6.
În continuare pistoanele libere(motoare) 7 comprimă aerul din cilindrul motor
11, încălzindu-l la o temperatură mai mare decât temperatura de aprindere a
combustibilului.Aproape de PMI se injectează combustibilul care se aprinde
arderea şi destinderea desfăşurându-se în acelaşi mod ca la motoarele Diesel în
doi timpi. Temperatura şi presiunea gazelor cresc considerabil împingând
pistoanele spre capete. Prin aceasta, în spaţiul aferent cilindrilor compresori 4, se
aspiră o nouă cantitate de aer prin suprafeţele 5, iar saltelele de aer din cilindri
tampon 2 acumulează energie potenţială de presiune frânând elastic mişcarea
pistoanelor.
Aproape de capetele cursei pistoanele 7 deschid mai întâi ferestrele(luminile)
de evacuare împreună cu o parte din aerul de baleiaj scăpând spre colectorul de
gaze 13, presiunea în cilindrul motor scăzând brusc.
174
O clipă mai târziu se deschid şi ferestrele de admisie 8, permiţând aerului
proaspăt din colectorul de baleiaj 12 să pătrundă în cilindrul motor 11 realizându-se
astfel baleiajul în echipament şi umplerea cu aer a cilindrului motor. Amestecul de
aer de la baleiaj împreună cu gazele de evacuare formează gazele de lucru ce
alimentează turbina cu gaze. Sincronizarea mişcării celor două pistoane libere este
asigurată de dispozitivul sincronizare 25. în faza următoare, saltelele de aer din
cilindrul tampon 2 împing din nou pistoanele spre PMI şi procesul reîncepe.
Generatoarele de gaze cu pistoane libere funcţionează cu 600...2400 cicluri/minut
frecventa crescând cu debitul de combustibil.
Pentru aprindere se lasă să scape aerul din saltele prin valvulele 26.La
ieşirea din instalaţie, gazele de lucru(amestecul de aer la baleiaj cu gaze de
evacuare) au entalpia ridicată pe care o cedează în procesul de destindere în TG,
în urma transformării rezultând lucrul mecanic de activare a elicei.
Fig. 1
175
1. tubulatura de aer comprimat pentru pornire(lansare); 2.cilindru
tampon(camera amortizorului); 3.partea de compresie a pistonului liber;
4.cilindru compresor; 5.supapă de aspiraţie; 6.supapă de refulare; 7.piston
liber(partea din motor); 8.ferestre de baleiaj; 9.corpul; lO.injectorul de
combustibil; 11.cilindru motor; 12.colectorul de baleiaj; 13.colectorul
secundar de gaze; 14.ferestre de evacuare; 15.colector principal de gaze;
16.valvulă principală pentru tubulatura de gaze a turbinei de marş înapoi;
17.tubulatura de gaze pentru turbina de marş înapoi; 18.turbina de gaze
pentru marş înapoi; 19.reductorul de turaţie; 20.1inie axială(arborele
portelice); 21.elicea pentru propulsie; 22.tubulatura de evacuare a gazelor;
23.turbina de gaze pentru marş înapoi; 24.valvula principală pentru tubulatura
de gaze a turbinei de gaze pentru marş înapoi; 25.dispozitivul de
sincronizare; 26. tubulatura racord la buteliile de aer comprimat.
176
1. Ciclul care are loc în generatorul de gaze cu pistoane libere se caracterizează
prin:
a) este identic cu ciclul motorului Diesel în doi timpi cu o înaltă supraalimentare şi

baleaj în echicurent
b) este identic cu ciclul motorului Diesel în doi timpi cu o înaltă supraalimentare şi

fără baleaj în echicurent
c) este identic cu ciclul motorului Diesel în doi timpi fără supraalimentare
d) este identic cu ciclul motorului Diesel în patru timpi
2. Frecvenţa de funcţionare a generatoarelor de gaze cu pistoane libere utilizate în

domenul naval este:
a) 400... 600 cicluri/minut
b) 600...2400 cicluri/minut
c) 800.. 2200 cicluri/minut
d) 800... 2000 cicluri/minut
177
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
Bucureşti, 1967
178
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE . 21
MAŞINI ALTERNATIVE NAVALE CU ABUR CU PISTON
CUPRINS:
21.1. Generalităţi: 180

21.2. Clasificarea maşinilor navale cu abur 180
21. 3. Schema si principiul de funcţionare 181
21. 3.1 Schema de principiu 181
179
Principalele obicetive ale Unităţii de învăţare nr. 21

sunt:
Însuşirea unor generalităţi privind maşinile navale cu abur cu piston

Identificarea şi cunoaşterea componentelor unei maşini alternative cu abur
cu piston
Înţelegerea principului de funcţionare a maşinilor cu abur cu piston cu
plină introducere şi cu expansiune
21. 1. Generalităţi:
Sunt maşini termice în care energia potenţială a aburului se transformă în lucru

mecanic în interiorul unui cilindru cu piston. Aburul acţionează pe ambele feţe ale
pistonului deplasându-1 în interiorul unui cilindru transmiţând lucrul mecanic prin
intermediul mecanismului Bielă-manivelă la axul port elice sau la axul unui
mecanism auxiliar. Maşinile cu abur cu piston mai sunt încă folosite la locomotive în
unele instalaţii de forţă terestre şi ca maşini navale pentru diferite tipuri de nave.
21.2. Clasificarea maşinilor navale cu abur

a) După destinaţie
- maşini principale care servesc pentru propulsarea navei
- maşini auxiliare care servesc pentru acţionarea unor mecanisme auxiliare
b) După calitatea aburului
- maşini care folosesc abur saturat (în special pentru acţionarea unor
mecanisme auxiliare)
- maşini care utilizează abur supraîncălzit(pentru propulsia navelor)
c) După modul de destindere a aburului
- maşini cu simplă expansiune - unde destinderea aburului se face într-un
singur cilindru
- maşini cu multiplă expansiune - la care destinderea aburului se face într-un
singur cilindru
- maşini cu multiplă expansiune - la care destinderea aburului se face în doi
sau mai mulţi cilindri
d) După modul de aşezare a cilindrilor
180
- maşini cu cilindri orizontali
- maşini cu cilindri verticali
- maşini cu cilindri înclinaţi
- maşini cu cilindri oscilanţi
e) După modul de dispunere a cilindrilor maşinii

- maşini cu cilindri în serie, unde aburul este introdus succesiv prin fiecare
cilindru.
- maşini cu cilindri în paralel, la care aburul este introdus în câte do cilindri
deodată.
f) După numărul de rotaţii ale maşinii

- maşini lente, cu turaţie mai mică de 1000 rot/min
- maşini normale cu 100<n <200 rot/min
- maşini rapide cu n>200rot/min
g) După caracteristicile aburului evacuat

- maşini cu evacuarea aburului în condensor
- maşini cu evacuarea aburului în atmosferă(fără condensor)
- maşini cu evacuarea aburului la diferite presiuni (cu priză
intermediară de abur)
21. 3. Schema si principiul de funcţionare

21. 3.1 Schema de principiu
Maşinile alternative cu abur cu piston sunt de diferite tipuri, dar elementele lor
principale şi funcţionarea de principiu rămân aceleaşi.
181
Fig. 1
1 .cilindru 2.piston 3.cap de cruce 4. sertar 5.canal de introducere 6.orificiu de
evacuare abur lucrat 7.tija pistonului 8.tija sertarului 9.capul de cruce al sertarului
10.canal de introducere abur 11 .manivela arborelui cotit 12.biela maşinii 13.biela
sertarului 14.excentricul
Distribuţia aburului în cilindrul maşinii este făcută de către un sertar acţionat

de un excentric.
Excentricul este un disc fixat rigid pe arborele cotit montat excentric faţă de
centrul acestuia(fig.2).
182
În jurul excentricului se găseşte un guler 2
de care este fixată biela sertarului 3.în
timpul rotirii arborelui cotit se roteşte şi
excentricul alunecând în interiorul gulerului
2 , permiţând astfel deplasarea verticală a
sertarului 5 pe o distanţă fixă egală cu
diametrul cercului descris de centrul
excentricului.
Raza acestui cerc este distanţa între
circuitul O al traiectoriei descrise de
sistemul bielă-manivelă al arborelui cotit şi
centrul excentricului O Se numeşte rază de
excentricitate sau raza manivelei sertarului.
Fig.2
Observaţie:
La unele maşini cu abur de putere
mică introducerea aburului în cilindru se
face pe întreaga cursă a pistonului.
Se numesc maşini cu plină
introducere spre deosebire de maşinile la
care introducerea aburului se face numai
pe o porţiune a cursei pistonului numite mamita alternative cu abur cu expansiune.
Principiul de funcţionare al maşinii cu abur cu piston cu plină introducere.
La maşina cu plină introducere există un decalaj de 90° între raza manivelei
arborelui cotit R şi raza manivelei sertarului r (Fig 3).
Dacă pistonul 1 se află la PMI (punctul mort interior, sertarul 6 se va găsi într-
o poziţie medie astfel încât tălpile sertarului acoperă complet canalele 3 şi 4 de
introducere a aburului în cilindru(Fig. 3a).
Prin rotirea arborelui cotit în sensul indicat de săgeată, pistonul începe să
coboare, iar sertarul de asemenea, permiţând intrarea aburului în cilindru prin
orificiul 3 şi acţionând asupra pistonului, deplasându-1 spre PME. Aburul aflat în
spaţiul inferior al cilindrului(rămas din ciclul anterior) va fi evacuat prin canalul
inferior 4 , descoperit de sertar în afara maşinii prin orificiul de evacuare 5. Astfel se
ajunge în poziţia din Fig 3b, când pistonul se află în poziţie medie şi sertarul se află
în poziţia cea mai de jos descoperind complet ambele canale de introducere a
aburului.
Este momentul de introducere maximă a aburului în cilindru pentru spaţiul
superior al acestuia. Prin rotirea arborelui cotit în acelaşi sens, pistonul continuă
Sc. 4.oboare, dar sertarul după ce a fost în poziţie extremă începe să urce
ajungând la un momentdat să acopere canalele 3 şi 4 şi întrerupând astfel
procesele de introducere şi evacuare a aburului Fig. 3c.
183
Fig. 3 a Fig. 3 b Fig. 3 c
Fig. 3 d.
184
în continuare pistonul începe să urce, iar sertarul îşi continuă cursa
ascendentă, descoperind cele două canale de introducere 3 şi 4 şi permiţând de
data aceasta intrarea aburului în spaţiul inferior al cilindrului prin canalul 4 pentru ca
în spaţiul superior să se producă evacuarea aburului lucrat, prin canalul 3 spre
orificiul de evacuare.
în continuare se ajunge într-o poziţie de maximă introducere a aburului în
spaţiul inferior al cilindrului când sertarul se află în poziţia cea mai de sus
descoperind complet canalele 3 şi 4 iar pistonul se află în poziţie medie(Fig.3d).
Continuând rotirea arborelui cotit pistonul va continua să urce datorită
presiunii exercitate de abur în spaţiul inferior, iar sertarul va începe acum să
coboare acoperind treptat canalele 3 şi 4 şi ajungând astfel în poziţia 3 a ciclul se
repetă.

1. Decalajul între raza manivelei arborelui cotit şi raza manivelei sertarului la
maşina cu plină intoducere este:
a) 60o
b) 90o
c) 120o
d) 30o
2. Maşinile cu simplă expansiune corespund următoului criteriu e clasificare al
maşinilor:
a) calitatea aburului
b) modul de destindere al aburului
c) caracteristicile aburului evacuat
d) numărul de rotaţii ale maşinii
Rezolvare: a b; 2 b.
185
BIBLIOGRAFIE

Constanţa, 1996
5. Grecu T- Maşini mecanoenergetice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983
186
CARACTERISTICIILE FIZICO- CHIMICE ALE COMBUSTIBILILOR

ARDEREA COMBUSTIBILILOR
CUPRINS
22.1.Caracteristicile fizico-chimice specifice combusţibililor 189

solizi
22.1.1.Conţinut de materii volatile (V) 189
22.1.2. Umiditatea (W) 189
22.1.3. Conţinutul de cocs (K) 190
22.1.4 Conţinutul de carbon fix (CV) 190
22.1.5.Conţinutul dc cenuşă (A) 190
22.1.6 Conţinutul de sulf (S) 190
22.2. Caracteristicile fizico-chimice ale combustibililor lichizi 191
22.3. Arderea combustibililor energetici 192
22.3.1. Definiţie 192

22.3.2.Condiţiile realizării arderii 192
22.3.3 Bilanţul material şi energetic al arderii 192

22.3.3.1 Bilanţul material 192
22.3.3.2 Bilanţul energetic 192
22.3.4.Arderea perfectă şi imperfectă 193
Lucrare de verificare unitatea de învăţare nr. 22 194
187
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de învăţare nr. 194
22
Bibliografie unitatea de învăţare nr. 22 195
188

sunt:
Însuşirea caracteristiciilor fizico-chimice ale combustibililor solizi şi a

combustililor lichizi
Cunoaşterea şi înţelegerea procesului de ardere a combustibililor
energetici
22.1.Caracteristicile fizico-chimice specifice combusţibililor solizi
22.1.1.Conţinut de materii volatile (V)
Este constituit din hidrocarburile gazoase degajate prin arderea

combustibilului. Nu se includ şi vaporii de apă rezultaţi din această încălzire.
Caracteristici:
a)Cu cât V este mai mare, cu atât cărbunele se aprinde ami uşor şi la o
temperatură mai mică. De asemenea, flacăra este mai lungă, iar luminiscenţa
flăcării mai bună.
b)Conţinutul V depinde de vârsta combustibilului şi anume cu cât combustibilul
este mai tânăr, cu atât V este mai mare (de exemplu turba are 70% V,
comparativ cu antracitul - 15-20%)
22.1.2 Umiditatea (W) - cantitatea de apă conţinută în combustibil

Wi - umiditatea de îmbibaţie - provine din apa amestecată în mod mecanic cu
cărbunele.
Poate fi eliminată prin uscare la aer timp îndelungat.
Wh - umiditatea higroscopică se referă la particulele de apă legate intim de
structura moleculară a cărbunelui.
Sc elimină prin încălzire la t > 105 C.
Dificultăţi create de umiditate:
a)Cheituieli inutile de transport şi manipulare
b)Dificultăţi la descărcarea cărbunelui din vagoane mai ales iarna
c)îngreunarea procesului de măcinare a cărbunelui d)înrăutăţirea procesului
de ardere
e)în focar apa din cărbune înmagazinează o parte din puterea calorică sub
formă de căldură latentă de vaporizare sau se pierde pe coş odată cu
umiditatea din gazele de ardere.
189
Precizare:
Cu cât cărbunele este mai vechi, cu atât conţinutul de W este mai mare.
22.1.3 Conţinutul de cocs (K) - partea din cărbune care rămâne după
degajarea materiilor volatile şi a vaporilor de apă.
K = Cf + A - cărbune fix + cenuşă
22.1.4 Conţinutul de carbon fix (CV) - partea din conţinutul de cocs al

cărbunelui care rămâne după eliminarea umidităţii, a materiilor volatile şi a
cenuşii.
22.1.5.Conţinutul dc cenuşă (A) - reprezintă masa minerală rămasă
după arderea cărbunelui .
22.1.6 Conţinutul de sulf (S) - Sulful din cărbune ca de altfel din Orice
tip de combustibil nu arde în întregime.
Sulful combustibil (Sc) - se regăseşte în cenuşă sub formă de sulfaţi. Prezenţa
sulfului în gazele de ardere poate da naştere acidului sulfuric H2So4 care,
corodează suprafeţele de transfer termic poluând de asemenea şi atmosfera.
Stabilirea participaţiilor masice sau volumice a materiilor volatile,
umidităţii, cocsului, cărbunelui fix, sulfului şi cenuşii se face prin operaţia
denumită analiză imediată.
v + cf+s + w + e= 1 kg comb
V + Q+ S + W + A = 100%
v + k + s + w = 1 kg comb
V + K + S + W= 100%
Părţile componente ale cărbunelui utilizate pentru efectuarea analizai
elementare sau imediate sunt:
a) masa iniţială(mi) - cuprinde masa cărbunelui în starea în care este
utilizat;
b) masa uscată la aer (mu) - se obţine prin uscarea cărbunelui la
temperatura mediului ambiant deci prin eliminarea umidităţii de îmbibaţie.
c) masa anhidră (manh) - se obţine prin uscarea cărbunelui la t 105oC se
elimină deci complet umiditatea;
c) masa combustibilă (mc) - cuprinde toate componentele combustibilului
exclusiv cenuşa şi apa;
d) masa organică (m°) - reprezintă suma conţinutului de (C); (H); (N);
oxigen(O) şi sulf organic(necombustibil) Sc.
190
22.2. Caracteristicile fizico-chimice ale combustibililor lichizi
a)Vâscoziratea - rezistenţa pe care o opune lichidul la deplasarea

particulelor lui în timpul curgerii.
Se măsoară în (° E) - în practic ă, Gradul Engler exprimă raportul dintre timpul
de scurgere a 200m3 din lichidul cercetat în aparatul denumit vâscogimetru
Engler la temperatura dată (20°C sau 50°C) şi timpul necesar pentru
scurgerea a 200m3 de apă distilată la temperatura de 20oC.
b)Temperatura de congelare - (punctul de congelare) Cea mai înaltă
temperatură la care un combustibil lichid supus răcirii încetează practic de a
mai curge.
Determinarea acestei temperaturi are mare importanţă pentru stocarea
şi transportului combustibilului lichid greu sau uşor. în general, temperatura de
congelare este de 50°C pentru combustibilul lichid greu.
c) Temperatura de inflamabilitate - cea mai joasă temperatură Ia care
un combustibil lichid emite destui vapori astfel ca aceştia în contact cu
oxigenul din aer, la presiune atmosferică normală şi în prezenţa unui punct
incandescent să se aprindă.
Temperatura de inflamabilitate - caracterizează combustibilul în ceea ce
priveşte pericolul de aprindere în timpul depozitării şi comportarea atestuia în
timpul utilizării. La cele mai multe pacuri româneşti, punctul de inflamabilitate
este 90HC.
d)Temperatura de autoaprindere - semnifică temperatura cea mai
slăzută la care un amestec de vapori de combustibili lichizi şi aer se
191
autoaprinde fără prezenţa unei llăcări speciale de amorsare (aprindere).
Temperatura de autoaprindere a pacurilor româneşti este de 212°C.
e) Conţinutul de pentaoxid de vanadiu V205. Când V205 se găseşte
într-un anumit raport cantitativ faţă de masa totală a combustibilului la
temperaturi ale oţelului mai mari de 550-560° C, poate da na ştere la compuşi
care să distrugă prin reacţii chimice stratul protector de oxid de fier ai
suprafeţei de transfer termic şi în final la corodarea suprafeţei acestuia.
22.3. Arderea combustibililor energetici
22.3.1. Definiţie. Reacţia chimică de combinare a părţilor

combustibile dintr-un combustibil cu oxigenul dîn aer având ca rezultat
degajarea de căldură şi emisie de lumină.
22.3.2.Condiţiile realizării arderii
a) să se introducă combustibil şi aer în cantitate suficientă

b) să se creeze posibilitatea ca oxigenul din aer să intre în contact cât mai
intim cu particulele de combustibil.
c)să se ridice temperatura combustibilului şi a aerului de ardere la o valoare
cât mai apropiată de temperatura de aprindere a combustibilului. d)să existe
posibilitatea evacuării produselor arderii.
22.3.3 Bilanţul material şi energetic al arderii
22.3.3.1.Bilanţul material
Reprezintă egalitatea dintre cantitatea totală de materii prime, materiale

care intră într-un focar şi cea care iese.
în cazul cel mai simplu, ecuaţia de bilanţ se scrie:
C + L = V + A [kg/h; m3 N/h]
unde C,L,V,A reprezintă cantitatea de combustibil, respectiv aer, gaze de
ardere şi cenuşă.
22.3.3.2. Bilanţul energetic - reprezintă egalitatea între cantităţile de

energie intrate în generatorul de abur şi cele ieşite.
Qi + (lC+lCrcf) + (IL-lLrcf) ± Σ q =
(Iv + Ivref) + (IA+ IAref)  KJ / Kg cb KJ / m3 N cb 
 
unde IC, IL , Iv şi IA entalpiile substanţelor respective corespunzătoare
temperaturilor la care acestea se află, iar IB et, Ivre , ILref, IAref sunt entalpiile la
temperaturile de referinţă fixate prin norme sau arbitrar.
192
± Σ q - suma tuturor cantităţilor de căldură schimbate în generatorul de
abur şi anume:
+ Σ q - călduri dezvoltate prin procese exotermice în masa minerală a
combustibilului sau alte cantităţi de căldură introduse în căldare.
- Σ q - călduri consumate în procese endotermice în masa minerală sau
pierderi de căldură.
22.3.4. Arderea perfectă şi imperfectă
Definiţie - Arderea perfectă este arderea potrivit căreia tot carbonul

trece în CO2 , sulful trece în S02, hidrogenul trece în afară (H2O), iar în gazele
de ardere nu mai există oxigen liber. Arderea perfectă nu se poate realiza
niciodată practic. Aceasta deoarece volumul de aer necesar arderii fiind de
aproape 2000 de ori mai mare decât volumul combustibilului este foarte dificil
să se facă un amestec cât mai intim al combustibilului cu aerul, fapt ce ar
conduce la o ardere bună aproape completă.
De aceea pentru a mări posibilitatea ca în focar particulele de combustibil să
intre în contact cu oxigenul din aer se introduce în focar o cantitate L de aer
mai mare decât cantitatea teoretică de aer L0 necesar arderii perfecte.
L
Raportul α= se numeşte coeficient de exces de aer.
L0
193
1.Masa combustibilă a unui combustibil solid cuprinde:

a) toate elementele combustibilului, exclusiv azotul, oxigenul şi sulful
necombustibil
b) toate elementele combustibilului, exclusiv cenuşa şi apa
c) conţinutul de carbon, hidrogen, azot, oxigen şi sulf necombustibil
d) conţinutul de carbon, hidrogen, azot, oxigen şi sulf combustibil
2. Temperatura de inflamabilitate a păcurilor româneşte are valoare:
a) 50ºC
b) 90ºC
c) 100ºC
d) 212ºC
3. Ce reprezintă mărimea L în relaţia de bilanţ material a arderii
C+L=A+V?
a) cantitatea de combustibil,
b) cantitatea de aer,
c) cantitatea de gaze de ardere
d) cantitatea de cenuşă.
1. d 2. d 3
194
BIBLIOGARFIE:
1. Aldea, M ; Chiţu, I; Delibas, C - Îndrumar de cazane de abur şi recipienţi sub

presiune ET 1981 ;
2. Bocanete, P - Ghid de pregătire profesională în termoenergetică Ed.
Tehnică ,1981;
3. Bocanete, P şi Melinte S.- Căldări navale de abur. Teorie, construcţie,
exploatare, Ed Gaudeamus, 2006
4. Leonachescu N. - Probleme de termotehnică Editura Didactică şi
Pedagogică 1994 ;
5. Popa, B - Termotehnică şi maşini termice Editura Didactică şi Pedagogică
1981 ;
6. Toader, M - Motoare, maşini şi instalaţii navale Ed. Tehnică 1979 :
7. Uzunov, G - Îndrumarul ofiţerului de navă Ed. Tehnică 1993 ;
195
CALCULUL ARDERII. CONTROLUL CALITĂŢII ARDERII
CUPRINS
23.1. Calculul cantităţii teoretice de aer necesar arderii şi a 197
cantităţii de gaze de ardere rezultate.
23.1.1. Consideraţii generale. Ecuaţia arderii. 197

23.1.2. Calculul cantităţii teoretice de oxigen necesar arderii 198
23.1.2.1. Cantitatea teoretică de oxigen O'p necesară arderii 198
perfecte a 1 kg combustibil.
23.1.3. Calculul cantităţii teoretice de aer necesar arderii 198
23.1.4 Cantitatea teoretică de gaze rezultate din ardere 199

23.1.4.1 Pentru cazul arderii perfecte 199
23.1.4.2 Pentru cazul arderii incomplete 199
23.1.4.3. Cantitatea teoretică de gaze de ardere uscate 199
23.2. Calculul real de aer şi a cantităţii reale de gaze de ardere 200

rezultate
23.3. Controlul calităţii arderii 200
23.3.1 Controlul pe baza analizei gazelor de ardere 200
23.3.2 Controlul calităţii arderii cu ajutorul diagramelor 202

23.3.3 Mijloace vizuale de control al arderii 203
204
Lucrare de verificare unitatea de învăţare nr. 23
204
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de învăţare nr.
23
205
Bibliografie unitatea de învăţare nr. 23
196
Însuşirea şi aprofundarea calculelor aferente arderii combustibililor.

Cunoşterea metodelor de investigare a calităţii arderii .
23.1. Calculul cantităţii teoretice de aer necesar arderii şi a cantităţii de

gaze de ardere rezultate.
23.1.1. Consideraţii generale. Ecuaţia arderii.

Determinarea cantităţii teoretice de aer necesar arderii şi cantităţii de
gaze de ardere rezultate se face pornind de la consumul teoretic de oxigen al
reacţiilor de ardere.
Calculul se face pentru fiecare element din componentele combustibililor
prin exprimarea reacţiilor arderii sub forma unor ecuaţii de bilanţ material pe
baza maselor molare ale elementelor respective din care se folosesc ca unităţi
de măsură kilogramul, metrul cub normal şi kilomolul.
Pentru combustibili solizi sau lichizi, care conţin ca elemente combustibile:
C,H,S, principalele ecuaţii ale arderii sunt:
a) Arderea perfectă a carbonului
c+o2=co2
1kmol C+1kmol O2=1kmol C02
12kg C+32kg 02= 44kg C02
12kg C+22,4m3 N02= 22,4m3 NC02
12kg C+32kg 02= 44kg C02
1kg C+32/12kg 02= 44/12kg C02
sau 1kg C+22,4/12m3 N02= 22,4/12m3 NC02
b) Arderea imperfectă a carbonului
C+1/202=CO
1kmol C+1/2kmol 02=1kmol CO
12kg C+16kg 02= 28kg CO
12kg C+11,2m3 N02= 22,4m3 NCO
1kg C+16/12kg 02= 28/12kg CO
1kg C+11,2/12m3 N02= 22,4/12m3 NCO
c) Arderea hidrogenului
H2+1/202=H20
1kmol H2+l/2kmol 02=lkmol H20
2kg H2+16kg 02=18kg H20
2kg H2+11,2m3 N02=22,4 m3 NH20
1kg H2+16/2kg 02=18/2kg H20
1kg H2+11,2/2m3 N02=22,4/2m3 NH20
197
d) Arderea sulfului
S+O2=SO2
1kmol S+1kmol O2=1kmol S02
32kg S+32kg 02= 64kg S02
32kg S+22,4m3 N02= 22,4m3 NS02 lkg
S+32/32kg 02=64/32kg S02
1kg S+22,4/32m3N02= 22,4/32m3 NS02
23.1.2. Calculul cantităţii teoretice de oxigen necesar arderii
Precizare:
La efectuarea acestui calcul trebuie avut în vedere faptul că întrucât oxigenul
din compoziţia chimică a combustibilului participă şi el la ardere, acesta
trebuie scăzut din cantitatea teoretică de oxigen necesar calculat cu ajutorul
ecuaţiilor de ardere de mai sus.
Dacă avem în vedere că în baza analizei elementare participaţiile masice
referitoare lai kg de combustibil sunt:
c + h + n + o + a + e + m = lkg cb
Din ecuaţiile aderii menţionate mai sus rezultă:
23.1.2.1. Cantitatea teoretică de oxigen O'o necesară arderii

perfecte a lkg combustibil.
a) O'0=32/12c+16/2h+32/32s-o=2,66c+8h+s-o kg/kg cb
b) O'0=22,41/12c+22,41/4h+22,41/32s-22,41/32o[m3N/kg cb]
Cantitatea teoretică de oxigen Oo necesară arderii imperfecte

O'0=16/12c+8h+s-o[kg/kg cb]
O'0=ll,2/12c+22,41h+22,4/32s+22,41/32o [m3N/kg cb]
23.1.3. Calculul cantităţii teoretice de aer necesar arderii
Compoziţia aerului atmosferic introdus în focarul căldării, aer presupus a fi

lipsit de umiditate(uscat) şi de impurităţi este:
23,1% oxigen; 76,9% azot - procente masice
21% oxigen; 79% azot - procente volumice
Cantitatea teoretică de aer necesară în cazul arderii perfecte L0

L0=l/0,231 O0 [kg/kg cb]
L0=l/0,21 O0 [m3N/kg cb]
198
Cantitatea de aer necesară în cazul arderii imperfecte L0
L'o=l/0,231 O'0[kg/kg cb]
L0=l/0,21 O'0 [m3N/kg cb]
23.1.4 Cantitatea teoretică de gaze rezultate din ardere
În acest caz trebuie avute în vedere şi elementele necombustubile care se

regăsesc în urma procesului de ardere şi care ar trebui adăugate la cantitatea
de gaze ce rezultă pe baza ecuaţiilor stoichiometrice.
23.1.4.1 Pentru cazul arderii perfecte
mgo = mC02 + mSO2 + mN2 + mH2O = 44/12c + 18/2h + 64/32s + w + n + 0,769Lo

[kg/kg cb]
Vg0 = Vco2 + Vso2 + VN2 + VH2O = 22,41/12c + 22,41/2h + 22,41/32s +
22,41/18w + 22,41/28n + 0,79Lo[m3N/kg cb]
23.1.4.2 Pentru cazul arderii incomplete
mg'0 = mco + mS02 + mN2 + mH2o = 28/12c + 18/2h + 64/32s + w + n + 0,769L'o

+ Oo - O'o [kg/kg cb]
Vg'0 = 22,41/12c + 22,41/2h + 22,41/32s + 22,41/18w + 22,41/28n + 0,79L’o +
Oo - O'o [m3N/kg cb]
23.1.4.3. Cantitatea teoretică de gaze de ardere uscate
Pentru gazele de ardere considerate fără vapori de apă se utilizează

denumirea de gaze de ardere uscate, astfel:
a) Pentru cazul arderii complete :
V"g0 = Vco + Vso2 + VN2 + VH2O [m3N/kg cb]
Pe baza celor de mai sus se poate scrie relaţia:

Vg0 = V"g0 + Vaer H2O0 [m3N/kg cb]
Vaer H2O0 [m3N/kg cb] reprezintă umiditatea care poate pătrunde odată
cu aerul necesar arderii şi este dată de relaţia:
199
δ o ⋅ L0 ⋅ d
Vaer H2O0 =
1000 ⋅ δ H 2O
δQ — densitatea aerului în m3N/kg cb
d — conţinutul de umiditate în aer în g/kg aer uscat
δH2O- densitatea vaporilor de apă la presiune atmosferică

Precizare:
în cazul combustibililor lichizi şi gazoşi metodologia de calcul este aceeaşi.
23.2. Calculul real de aer şi a cantităţii reale de

gaze de ardere rezultate
În condiţiile reale de exploatarea căldărilor este practic imposibilă

realizarea unei arderi complete introducând numai cantitatea Lo.
Se introduce o cantitate L > Lo, denumită cantitatea reală de aer de
ardere.
L — Lo = exces de aer
L
α= - coeficient de exces de aer.
L0
Rezultă L = α Lo
αf cb = 1,4 - 1,6; αf p = 1,25 - 1,4; αf g = 1,05 - 1,25;
Cantitatea reală de gaze de ardere :
Vg-Vg0 = L-Lo
Vg = Vgo+(α- 1)Lo
23.3. Controlul calităţii arderii
23.3.1 Controlul pe baza analizei gazelor de ardere
In acest caz se indică procentul de gaze încă combustibile care se

găsesc în gazele de ardere şi permit determinarea coeficienţilor de exces de
aer cu care a avut loc arderea.
Analiza cantitativă a gazelor de ardere se face cu ajutorul analizoarelor
care din punctul de vedere al principiului de funcţionare pot fi: chimice,
mecanice şi electrice.
200
Aceste aparate pot funcţiona automat sau manual, indicând în mod
continuu compoziţia gazelor din instalaţii sau numai intermitent pentru
măsurători de control şi de laborator.
In practica curentă cel mai simplu şi larg aparat pentru analiza gazelor
de ardere este analizorul de gaze Orsat. Acesta funcţionează pe principiul
absorbţiei gazelor şi permite analiza conţinutului de CO2 , O2 şi CO din gazele
de ardere.
Pentru absorbţia CO2 se utilizează o soluţie de hidroxid de potasiu
(KOH), soluţie alcalină de pirogalol CH3(OH)3 pentru absorbţia oxigenului, iar
pentru absorbţia monoxidului de carbon(CO) se utilizează o soluţie de clorură
cuproasă(CuCl2)
Precizare:
Deoarece în timpul prelevării probei de gaz, de regulă 100 cm3 vapori de
apă existenţi se condensează, analiza trebuie să se refere la gazele uscate,
aparatul stabilind participaţia procentuală volumică, pentru CO2, 02, CO, iar
azotul se obţine din diferenţă.
N2 = 100 CO2 - O2- CO[%]
Valoarea conţinutului de exces de aer a, se determină pornind de la
relaţia de definiţie :
L L
α= =
L0 L − ( L − Lo )
Ştiind că participaţia volumică a azotului în aer este de 79% iar cea a
N2
oxigenului 21% se poate scrie L =
0, 79
Cantitatea de aer în exces L - L0 se determină în funcţie de procentul de

oxigen din gazele de ardere cu observaţia că oxigenul din gazele de ardere
provine, în cazul arderii incomplete, atât din aerul în exces, cât şi din excesul
rămas disponibil prin arderea incompletă a carbonului şi formarea dioxidului de
carbon.
O2 − 0,5CO
L-Lo =
0, 21
N2
α=
N 2 − 3, 78 ( 02 − 0,5 CO )
Alte relaţii de calcul pentru α sunt:
(CO2 ) max
α=
(CO2 ) real
21
α=
21 − (O2 )usc
201
23.3.2 Controlul calităţii arderii cu ajutorul diagramelor
Pe baza reiaţilor menţionate anterior se poate constitui Triunghiul

arderii (Triunghiul lui Ostwald) utilizat la controlul arderii.
Dreapta BC taie axa absciselor în punctual C, astfel încât

OC=(02max)=21%, iar axa ordonatelor în punctual B, astfel încât DB = (C02)max
Pentru toate punctele situate pe dreapta BC, arderea este completă,
punctele reprezentate în interiorul triunghiului reprezentând arderea
incompletă.
Dreptele paralele cu ipotenuza BC sunt drepte de conţinut constant de
CO.
Se poate demonstra că pentru α=1 şi producerea exclusivă de CO,

cantitatea procentuală de oxigen dintre gazele de ardere este jumătate din
cantitatea procentuală de dioxid de carbon.
Se obţine punctul D pe abscisă.
Dreapta BD împarte triunghiul în două părţi.
In dreapta acesteia arderea este incompletă cu exces de aer, în stânga
arderea este incompletă, fără exces de aer.
202
23.3.3 Mijloace vizuale de control al arderii
În practică, personalul de exploatare utilizează două metode de control

a arderii pe cale vizuală:
a)culoarea flăcării în focar
b)culoarea fumului în coşul căldării.
Cularea galbenă a flăcării, ca spicul de grâu semnifică o ardere bună.
Arderea cu flăcări roşiatice întrerupte, deci cu porţiuni întunecate indică
aer insuficient în amestecul de ardere.
Dacă flacăra este de culoare galben deschis- argintie aerul de ardere
este în exces în focarul căldării.
Culoarea gri deschis a fumului la coşul căldării semnifică o ardere bună.
Dacă fumul are culoarea alb - argintie în focarul căldării este exces de
aer, iar în cazul când fumul are o culoare neagră aerul din focar este
insuficient.
203
1. Valoare coeficientul de exces de aer α în cazul arderii păcurii în

focarul căldării este:
αf p = 1,4 - 1,6;
αf p = 1,25 - 1,4;
αf p = 1,05 - 1,25;
αf p =1,5-1,8
2. Care din dreptele reprezentate în Triunghiul arderii al lui Ostwald sunt
drepte de conţinut constant de CO
a) ipotenuza BC
b) dreapta BD
c) dreptele paralele cu ipotenuza BC
d) dreptele paralele cu dreapta BD
3. Culoarea galben deschis – argintie a flăcării în focarul căldării indică:
a) exces de aer în amestecul combustibil din focar
b) ardere bună
c) insuficienţa aerului în căldare
d) o umiditate a combustibilului foarte mare
1b 2 c 3 a
204
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
4. Panoiu, N - Cazane de abur Ed. Tehnică 1981 ;
205
DIAGRAMA IG-T A ARDERII. PUNCTUL DE ROUĂ. BILANŢUL
TERMIC AL GENERATORULUI DE ABUR
CUPRINS
24.1. Diagrama Ig-t a arderii 207
24.2. Punctul de rouă 208
24.3. Bilanţul termic al generatorului de abur 208

24.3.2 Calculul căldurii disponibile a unităţii de combustibil 209
24.3.3 Calculul fluxului termic preluat de agentul termic în 210
căldarea de abur (Q1 sau Q1)
24.3.3.1 Consideraţii generale 210
24.3.3.2 Calculul mărimii Q1 pentru un generator 211
24.3.3.3 Calculul fluxului termic Qi (<Pi) în cazul unei căldări 212
cu abur cu străbatere forţată (circulaţie forţată mică)
213
Lucrare de verificare unitatea de învăţare nr. 24
213
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de învăţare nr.
24
214
Bibliografie unitatea de învăţare nr. 24
206
Însuşirea şi aprofundarea unor cunoştiinţe despre punctul de rouă şi

diagrama Ig-t a arderii, elemente esenţiale în eploatarea căldărilor navale
Cunoaşterea elemntelor de calcul al bilanţului termic al căldării
24.1. Diagrama Ig-t a arderii
La efectuarea calcului termine al generatoarelor de abur, atât la

proiectare cât şi la studiul comportării în exploarare se foloseşte diagrama Ig-t.
Aceasta indică valorile entalpiai Ig a cantităţii de gaze formate prin
arderea stoichiometrică a 1 kg comb solid sau lichid, respectiv 1 m3N de
combustibil gazos.
Ig = ico2 ⋅ Vco2 + iso2 • Vso2 + iN2 • VN2 + iH2o • VH2O+ iL(α-l)L
Diagrama cuprinde curbele Ig = f(tt) pentru cantitatea de gaze formată la

arderea teoretică şi pentru cantitatea de gaze conţinând diferite excese de aer
alegându-se ca valori limită ale excesului de aer excesul din focar(αf) şi
excesul probabil la coş(αc).
Diagrama se construieşte prin puncte cu ajutorul relaţiei de mai sus în
care se calculează entalpia Ig la diferite temperaturi.
Fiecare tip de combustibil are o diagrama Ig -t a arderii datorată
compotiţiei chimice la diferite a gazelor de ardere.
207
24.2. Punctul de rouă
Reprezintă temperatura de condensare a vaporilor de apă din de

ardere.
Este una dintre caracteristicile importante ale acestora, cunoaşterea lui
fiind necesară atât în proiectarea cât şi în exploatarea generatoarelor de abur.
Vaporii se condensează la temperatura de saturaţie corespunzătoare
presiunii parţiale în amestecul de gaze (conform legii lui Dalton).
nH 2 O
p H 2O =
nm + nH 2O
Temperatura de condensare depinde de conţinutul de umiditate al

gazelor de ardere şi excesul de aer.
Prezenţa sulfului sub formă de S02 şi S03 în gazele de ardere
influenţează punctul de rouă ridicându-l cu 50° - 120° C, denumit fiind "punct
de rouă acid".
Este temperatura la care se formează acidul sulfuric puternic coroziv.
Depunerea condensatului vaporilor de apă pe suprafaţa economizorului
sau preîncălzitorului de aer are ca efecte:
a)Corodarea chimică a suprafeţei metalice datorită prezenţei acidului
sulfuric în condensator.
b)Corodarea electrochimică a suprafeţei metalice datorită formării în
zonele umede a unor elemente galvanice din oxidul de fier şi din fierul aferent
compoziţiei chimice a motorului suprafeţei de încălzire.
c)Formarea de depuneri aderente pe suprafeţele de încălzire.
La arderea hidrocarburilor cu conţinut de sulf mare, principala măsura
pentru coborârea punctului de rouă este reducerea excesului de aer.
24.3. Bilanţul termic al generatorului de abur
Bilanţul termic reprezintă egalitatea dintre cantitatea de căldură intrată

în instalaţie şi cantitatea de căldură ieşită.
In conformitate cu normativele RNR, bilanţurile termice se efectuează
pentru cel puţin patru debite : minim, normal, nominal şi mediu anual.
Durata măsurătorilor termotehnice trebuie să fie de cel puţin 4 ore
pentru căldări acvatubulare funcţionând cu combustibil lichid, aceasta după
stabilirea stării de echilibru termic, considerat atins dacă s-a menţinut sarcina
la care urmează să aibă proba cel puţin 2-3 ore înaintea începerii
măsurătorilor.
208
In cazul general al efectuării bilanţului termic la generatoarele de abur
suprafaţa de referinţă este suprafaţa exterioară a peretelui căldării, iar
temperatura de referinţă, o temperatură aleasă arbitrar sau fixată prin norme.
Bilanţul termic al unui generator de abur se întocmeşte luându-se ca
referinţă fie unitatea de timp (h sau s) fie unitate de combustibil introdusă în
instalaţie.
Cu aceste precizări ecuaţia bilanţului termic se scrie sub forma :
Qd = Q1 + Q2 + Q3 + Q4+ Q5 [kj / kg(m3N)comb]
Фd = φ1+ φ2+ φ3 + φ4 + φ5 [Kw(w)]
unde Qd este căldura disponibilă a unităţii de combustibil, iar Фd - fluxul de
căldură disponibil,
Q1(Ф1) - căldura utilă (fluxul de căldură util);
Q2(Ф2) - căldura pierdută (fluxul de căldură pierdută) prin gazele de ardere la
ieşirea pe coş ;
Q3(Ф3) - pierderea de căldură (fluxul de căldură pierdut) prin ardere
incompletă din punct de vedere chimic ;
Q4(Ф4) - pierderea de căldură (fluxul de căldură pierdut) prin ardere
incompletă ;
Q5(Ф5) - pierderea de căldură (fluxul de căldură pierdut) în mediul exterior prin
suprafaţa de referinţă (montarea generatorului);
Q6(Ф6) - pierderea de căldură (fluxul de căldură pierdut) prin entalpia
produselor solide ale arderii (cenuşa şi zgura) evacuate din focarul căldării.
24.3.2 Calculul căldurii disponibile a unităţii de combustibil
Se compune din toate cantităţile de căldură ce intră în căldare şi se

calculează cu ajutorul relaţiei :
Qd = Qi + (Ic- Icref) + (IL- Itref) + (If- Ifref) - v[kj / kg(m3N)comb]
unde Qi - puterea calorică inferioară a combustibilului, iar Ic, Icref, IL, ILr , If, Ifref,
entalpiile combustibilului, aerului umed necesar arderii combustibilului,
produselor necesare pentru nevoi funcţionale.
Menţionăm că entalpiile specificate mai sus corespund temperaturii de
intrare în căldare, respective de ieşire din căldare.
+ q semnifică cantităţile de căldure produse prin reacţii exotermice
+ v sau consumate prin reacţii endoterice (procesul de transformare a masei
minerale, de exemplu descompunere sulfaţi, carbonaţi, etc.)(- v)
209
24.3.3 Calculul fluxului termic preluat de agentul termic în căldarea de
abur (Q1 sau Q1)
24.3.3.1 Consideraţii generale :
Fluxul de căldură util preluat de agentul termic în căldarea de abur

reprezintă suma fluxurilor termice preluate de agent în fiecare suprafaţă de
transfer căldură.
Pentru o căldare de abur în general se precizează următoarele
suprafeţe de transfer termic parcurse.... de agentul termic, economizor,
sistem vaporizator (fierbător) supraîncălzitor de bază (primar) şi unul sau mai
multe supraîncălzitoare intermediare.
Notaţiile utilizate în calculul fluxului de căldură prin suprafeţele de
transfer termic menţionate sunt: Daa, Dea, Dn, Df, Dp, Dsij, debitul de apă de
alimentare care intră în economizor, debitul de apă de alimentare care iese din
economizor, debitul nominal de abur, debitul pentru nevoi funcţionale, debitul
de purjă, debitul de abur din supraîncălzitorul intermediar.
paa, peo Pt, Pn, Pv, Pisii Pcsii presiunile : apei de alimentare la intrarea în
economizor, la ieşirea din economizor, presiunea aburului în tambur, în
vaporizator, presiunea nominală, presiunea la intrarea în supraîncălzitorul
intermediar şi la ieşirea din acesta.
taa, tcc, ts, tjsii, tcsii - temperatura apei de alimentare la ieşirea din economizor,
de saturaţie nominală, de intrare în supraîncălzitorul intermediar de ieşire din
supraîncălzitorul intermediar :
iaa, ic, i, i*, iII , in iisii, icsii entalpia apei de alimentare la intrarea în economizor, la
ieşirea din economizor, la purjă, la ieşirea din tambur sau din vaporizatorul de
radiaţie VR, la ieşirea din vaporizatorul de convecţie Vc, la ieşirea din
vaporizatorul de convecţie Vc la ieşirea din supraîncălzitorul de bază Sb, la
intrarea Sii, la ieşirea din supraîncălzitorul intermediar .
Orientativ se aleg următoarele valori :
tec = ts-(15-50°C)
paa= 1,1pt~ 1,2pn
i’'=i’+xr
x = 0,95 .. .0,99 la căldările cu circulaţie naturală,
x = 0,75...0,85 la căldările cu străbatere forţată.
Dp=(0,02...0,05) Dn
210
24.3.3.2 Calculul mărimii Q1 pentru un generator
Dp = (0,02....... 0,05)Dn
a)Fluxul termic preluat de economizor
δ EC = aa(iec- iaa)[kw]
b)Fluxul de căldură preluat de agentul termic în sistemul

vaporizator (V)
Qv = Dn(i* - iec) + Df(i* - iec) + Dp(iI - iec)[kw]
c)Fluxul de căldură preluat de agentul termic în supraîncălzitorul de
bază(primar) - SB
Qsi = Dn(in -i*) [kw]
d)Fluxul de căldură preluat de agentul termic în supraîncălzitorul

intermediar (Sii)
Qsn = Dsii (Isn - hsn) [kw]
e)Fluxul util total preluat de agentul termic
Qn = Qec + Qsi + Qsii [kw]
211
24.3.3.3 Calculul fluxului termic Qi (<Pi) în cazul unei căldări cu abur cu
străbatere forţată (circulaţie forţată mică)
Fig. 4
a)Fluxul de căldură preluat de agentul termic în economizor

Qec = Daa(iec - iaa) [kw]
b)Fluxul termic preluat de agent în sistemul vaporizator(Vr + Vc)
Qv = Dn (i* - iec ) + Dn(in- I*)[kw]
c)Fluxul termic preluat de agent în supraîncălzitorul de bază (SB)
QSB=Dn(in-iII) [kw]
d)Fluxul termic preluat în supraîncălzitorul intermediary
Qsii=Dsii (ieSii - iisii) [kw]
e)Fluxul termic total preluat în căldare cu circulaţie forţată mică
Qu=Q1 = Qec + Q + Qsii [kw]
212
1.Valoare punctului de rouă acid este influenţată de :

a) conţinutul de umiditate din gazele de ardere
b) prezenţa sulfului sub formă de SO2 şi SO3 în gaze de ardere
c) excesul de aer
d) temperatura gazelor de ardere evacuate la coş
2. Mărimea Q2 din ecuaţia bilanţului termic reprezintă:
a) pierderea de căldură în mediul exterior prin suprafaţa de referinţă

(montarea generatorului);
b) căldura pierdută prin gazele de ardere la ieşirea pe coş ;
c) pierderea de căldură prin ardere incompletă din punct de vedere chimic ;
d) pierderea de căldură prin ardere incompletă ;
Rezolvare: 1 d; 2 b.
213
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
214
PIERDERI DE CĂLDURĂ ÎN CĂLDĂRILE NAVALE CALCULUL
RANDAMENTULUI CĂLDĂRII
CALCULUL CONSUMULUI DE COMBUSTIBIL
CUPRINS:
25.1. Pierderi de căldură în căldările navale 216
25.1.2 Pierderi de căldură prin gazele evacuate la coşf (Q2 216

;q2)
25.1.3. Pierderi prin ardere chimic incompletă 217
25.1.4 Pierderi de căldură prin rediatie şi convecţie în 218

mediul înconjurător Q5 (q5)
25.2. Calculul randamentului căldării 220
25.3. Calculul consumului de combustibil 221
25.3.1 Consumul orar în regim stabilizat 221
25.3.2 Consumul specific de combustibil 221
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de învăţare 222

nr. 25
215
Cunoaşterea principalelor tipuri de pierderi de căldură în căldările navale

şi a modului de determinare a valorii acestora
Înşurirea calculelor utilizate în scopul determinării randamentului căldării
25.1. Pierderi de căldură în căldările navale
Căldarea în calitate de agent termic funcţionează cu anumite pierderi de

căldură.
Cunoaşterea pierderilor de căldură este necesară atât pentru
determinarea randamentului căldării, cât şi pentru a cunoaşte căile şi
mijloacele de reducere a pierderilor.
La căldările navale moderne, randamentul este de 90-99%.
25.1.2.Pierderi de căldură prin gazele evacuate la coşf (Q2 ;q2)
Gazele de ardere părăsesc căldarea conţinând încă o cantitate

apreciabilă de căldură . Această căldură se pierde în atmosferă fără a fi
utilizată în instalaţie şi din această cauză este considerată drept o pierdere de
căldură.
Cercetările arată că temperatura gazelor de ardere evacuate de
căldările navale au temperatura 300-400°C.
Pierderea Q2 este inerentă ca fenomen, dar poate fi limitată cantitativ.
Formula generală de calcul al acestor pierderi este:
Q2 = Vg cg (teg - tar) [KJ/kg comb]
unde:
Vg = Vgu + VH2o [m3N/kg comb]
Vg - volumul gazelor de ardere umede în [m N/kg comb]
Vgu - volumul gazelor de ardere uscate [m N/kg comb]
VH20 - volumul vaporilor de apă rezultaţi din ardere în [m N/kg comb]
tge [°C] - temperatura gazelor evacuate
216
tar [°C] - temperatură aer rece (temperatură mediul ambiant)
Alte formule de calcul ale pierderilor Q2 sunt:
a) Q2 = Ige – Iar- IC[KJ/kg COMlb]

Ige - entalpia gazelor de ardere evacuate în KJ/kg comb
Iar - entalpia corespunzătoare căldurii fizice a aerului la temperatura
mediului ambiant KJ/kg comb
Ic - entalpia corespunzătoare căldurii fizice a combustibilului la temperatura
de intrare în focar [KJ/kg comb]
Ige = Σ Vg cg tg — se determină cu ajutorul diagramei I-t, dacă se cunoaşte tge
Iar = αL0 x car x tar [KJ/kg (m3N)
car- căldura specifică a aerului umed [KJ/ m N grad];
tar - temperatura mediului ambiant [°C];
Ic = cc x tc [KJ/kg comb]
cc - căldura specifică medie la temperatura cu care combustibilul este introdus
în focar;
tc - temperatura combustibilul este introdus în focar ;
b) Q2 = Ige - Iar - Ic -Iinj [KJ/kg comb]
Această relaţie se aplică atunci când există instalaţie de suflare cu abur :
Mărimea Iinj se calculează cu relaţia :
Ijnj = minj (iinj - 597) şi reprezintă entalpia introdusă în focar de aburul insuflat
prin intermediul injectorului de abur la 1 kg de combustibil ars.
minj - consumul de abur în injector în [KJ/kg comb];
Iinj - entalpia aburului injectat determinată după tabelele de abur în funcţie de
parametrii aburului în [KJ/kg comb];
597 - entalpia aburului la t = 0° C şi 760 mm Hg.
Factorii de care depind pierderile Q2 sunt:
a) -temperatura gazelor de ardere la evacuare pe coş ;
b) -pătrunderile de aer fals ;
c) -depunerile în interiorul tuburilor suprafeţelor auxiliare ale căldurii ;
d) -depunerile exterioare pe suprafeţele auxiliare ;
e) -tirajul căldării;
Valori orientative pentru tgc:
tgcpentru căldări ignitubulare = 25°- 45° C.
tgev = 150 - 250° C pentru c ăldări acvatubulare.
25.1.3.Pierderi prin ardere chimic incompletă
Dacă nu se asigură aer suficient în focar precum şi un amestec intim

între aer şi combustibil şi o temperatură suficientă în focar, arderea este
incompletă, gazele conţinând componente gazoase necombustibile
necombustibile, precum CO, H2, CH4, CmHn
217
Q3
q3 = ⋅100 [ % ]
Qd
Q3
q3 = ⋅100 [ % ]
Qi
De regulă la căldările navale cu ardere bine reglată q3 = 1 - 2 %, iar în

cazul dereglării arderii poate ajunge 4 - 5 %.
Pentru calculul pierderilor se poate utiliza următoarea relaţie :
co
Q3 =56,7(c + 0,368 s) [ KJ / kg ]
ro2 + co
25.1.4 Pierderi de căldură prin rediatie şi convecţie în mediul

înconjurător Q5 (q5)
Q5
q5= ⋅ [100% ]
Qi
Q5
q5 = ⋅ [100% ]
Qd
Q5r(q5r) - pierderi prin radiaţie;

Q5c(q5c) - pierderi prin corecţie;
Q5 = Q5r + Q5c
Pentru un regim oarecare:
qx5=q5 -
Dn
[%] unde:
Dx
Dn- debitul nominal, iar Dx - debitul pentru regimul la care se funcţionează.

Valoarea pierderilor de căldură în mediul înconjurător depinde de următorii
factori:
- tipul constructiv al căldării şi dimensiunile acesteia;
- calitatea izolaţiei termice a căldării;
- cantitatea de combustibil arsă în focar.
Determinarea analitică a acestor pierderi este foarte complicată şi din
această cauză în calculul lor se utilizează coeficienţi experimentali numiţi
coeficienţi de reţinere η.
Mărimea n reprezintă raportul dintre cantitatea de căldură captată de
căldare şi cantitatea de căldură disponibilă într-o anumită zonă a circuitului de
gaze al căldării.
218
Pentru schema căldării din figură pierderile de căldură în mediul
înconjurător se determină separat astfel:
Qsf = (1 – η)(I0 - If) [KJ/kg] - pentru zona focarului;
Q’ 5= (1 - η)(If – I’) [KJ/kg] - pentru zona snopului principal de tuburi;
Q’’5 = (1 - η)(I’ – I’’) [KJ/kg] - pentru zona supraîncălzitorului;
Q’’’5= (1 - η)(I’’ - Iev) [KJ/kg] - pentru zona preîncălzitorului de aer sau a
economizorului.
Adunând aceste pierderi de căidură se obţine pentru întreaga căldare

relaţia Q 5 = (1- η )(I0 - Icv) [KJ/kg] în care:
I0 - entalpia gazelor în centrul focarului căldării;
η - coeficientul de reţinere;
Icv - entalpia gazelor la evacuarea din căldare.
Pentru a evidenţia pierderile de căldură în valoare absolută vom lua ca
exemplu o căldare acvatubulară. Cunoscând că puterea calorică a
combustibilului este de 100 %, bilanţul termic al căldării se poate reprezenta
astfel:
219
100 % = q1 + q2 +q3 +q5
Reprezentarea grafică a bilanţului termic a căldurii constă în construirea
unei diagrame de tip Sankey.
25.2. Calculul randamentului căldării
Prin randamentul căldării se înţelege raportul dintre cantitatea de

căldură util acumulată pentru vaporizarea apei şi cantitatea totală de căldură
de care dispune căldarea prin arderea fiecărui Kg de combustibil.
Qu Φu Qu
ηc = = = ⋅100 [ % ]
Qc Φ c Ch ⋅ Qd
Qu
ηc = ⋅100 [ % ]
Ch ⋅ Qi
Qu=Q1 = Qd-(Q2 + Q3 + Q5) sau

Qu=η(l0-Iev)[KJ/kg]
Neglijând debitul de purjă şi pentru nevoi funcţionale rezultă:

Q =Dnx(in-iQa) deci:
Dn (in − iaa )
ηc = sau
Ch ⋅ Qi
Dn (in − iaa )
ηc =
Ch ⋅ Qi
Observaţie.
Din expresia de mai sus rezultă că ηc depinde şi de presiunea din căldare.

Cu cât presiunea căldării pK va fi mai mare cu atât randamentul creşte,
deoarece în expresia randamentului creşte entalpia aburului in.
Metoda indicată mai sus se numeşte metoda directă de calcul a
randamentului.
Există şi metoda indirectă prin cunoaşterea pierderilor de căldură.
3
ηc = 100 − ∑q
i =1
i
220
25. 3. Calculul consumului de combustibil
25.3.1 Consumul orar în regim stabilizat
Qu''
Ch =
ηc Qd
Qu
Ch =
ηc Qi
[ KJ / h / s; t / h]
Ch ⋅ Qd
Ch = kgcc / h / s  sau tcc / h 
29308 
C ⋅Q
Ch = h i  kgcc / h ( s ) ; tcc / h 
29308
25.3.2 Consumul specific de combustibil
ch
c=  kg / kg cb; kg / tab 
Dn  
chcc
ccc =  kg cc / kg ab; kgcc / tab 
Dn  
ch
c= [ kg / kj ]
Qu
chcc
ccc = kg cc / kj 
Qu
221
1.Pierderea de căldură prin ardere chimc incompletă este influenţată de :

a) temperatura amestecului combustibil – aer
b) omogenitatea amestecului combustibil- aer
c) compoziţia gazelor de ardere evacuate la coşul căldării
d) temperatura aerului de ardere
b
2.Valoarea pierderilor de căldură în mediul înconjurător este inluenţată de:
a) intimitatea amestecului combustibil-aer
b) caliatatea izolaţei termice a căldării
c) temperatura gazelor de ardere la evacuarea pe coş
d) depunerile de funingine pe tuburile fierbătoare din focar
b
Rezolvare: 1b; 2b.
222
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
223
PARAMETRII DE BAZĂ ŞI CARACTERISTICILE GENERATOARELOR
DE ABUR CLASIFICARE CĂLDĂRILOR NAVALE CĂLDĂRI
IGNITUBULARE
CUPRINS:
26.1. Parametrii de bază şi caracteristicile generatoarelor de 226

abur
26.1.1. Parametrii de bază 226
26.1.1.1.Debitul 226
26.1.1.2. Presiunea 227
26.1.1.3. Temperatura 227
26.2. Clasificare căldărilor navale 229
26.2.1. După destinaţie: 229
26.2.2. Din punct de vedere al presiunii aburului: 229
26.2.3. După construcţia sistemului vaporizator 229
26.2.4. După modul de circulaţie a apei: 229
26.2.5. Din punctul de vedere al tirajului: 230
26.3 Căldări ignitubulare 230
26.3.1. Clasificare: 230
26.3.1.1. După poziţia corpului căldării: 230
26.3.1.2. După modul de execuţie al îmbinărilor: 230
26.3.2. Căldări orizontale: 231
26.3.2.1.Căldarea ignltubulară cu flacără întoarsă 231
224
225
Cunoaşterea parametrilor de bază şi al mărimlor caracteristice

generatoarelor de abur
Însuşirea tipologiei căldărilor navale acva şi ignitubulare
26.1.Parametrii de baza şi caracteristicile generatoarelor de abur
2.6.1.1.Parametrii de bază
26.1.1.1.Debitul
a) Debitul nominal Dn, reprezintă debitul maxim de abur, pe care căldarea

trebuie să-l asigure pe timpul unei exploatări permanente la presiunea
nominală şi temperatura nominală a aburului.
Qu
Dn =  kg / h sau t / s 
in − iaa  
Qn - cantitatea de căldură utilă acumulată de căldare.
b) Debitul normal (Dnor ~ 0,8 Dn) este debitul corespunzător funcţionării

căldării cu randament maxim.
c) Debitul minim (Dmin) este debitul cel mai mic de abur cu care căldarea
poate funcţiona nelimitat fără a suferi avarii.
d) Debitul de vârf (maxim) (Dv, Dmax) este debitul cel mai mare de abur pe
care căldarea îl poate produce în cazuri excepţionale pentru o perioadă de
funcţionare de 30mm.
Dv(Dmax) = 1,1 D
e) Debitul specific (ds) reprezintă raportul dintre debitul nominal

al căldării D şi suprafaţa de încălzire A.
Dn  kg (t ) 
ds = ⋅1000  2 
A m h
226
26.1.1.2. Presiunea
a) Presiunea nominală (pn) este presiunea maximă admisibilă a

aburului la ieşirea din căldare corespunzătoare debitului nominal
şi temperaturii nominale.
Mărimea pn se are în vedere la proiectare.
b) Presiunea maximă (pmax) presiunea maximă a aburului admisă

în elementele căldării.
c) Presiunea nominală de regim (pr) reprezintă valoarea presiunii

aburului în căldare în timpul exploatării.
Pr = 0,95 pn
d) Presiunea de utilizare (pu) este valoarea presiunii aburului la ieşirea din

căldare.
e) Presiunea de probă este presiunea la care se face recepţia căldării, după

montaj sau reparaţie.
26.1.1.3. Temperatura
a) Temperatura nominală (tn) este temperatura maximă admisibilă a aburului

la ieşirea din căldare, corespunzătoare debitului nominal şi presiunii
nominale.
b) Temperatura maximă (tmax) este temperatura maximă admisă în

elementele căldării.
c) Temperatura nominală de regim (tr) este temperatura aburului în căldare

la un moment dat în timpul exploatării.
d) Temperatura apei de alimentare (ta)
e) Temperatura de evacuare a gazelor de ardere la coş (tegc)
227
26.1.2. Mărimi caracteristice
a) Suprafaţa de încălzire (A) [m2] reprezintă valoarea suprafeţei măsurată pe

partea gazelor de ardere a pereţilor căldării scăldaţi pe de o parte de gaze, iar
pe cealaltă de apă şi abur.
b) Randamentul termic al căldării (ηc) reprezintă raportul dintre cantitatea de

căldură transmisă apei pentru a se vaporiza la parametrii de lucru şi cantitatea
de călduiră introdusă, prin arderea combustibilului în focar.
D(i2 − iaa )
ηc = ⋅100 [ % ]
Ch Qi
unde:
in- entalpia aburului la ieşirea din căldare (poate fi abur saturat sau
supraîncălzit) în kj/kg;
Ch - consumul orar de combustibil în kj/h sau t/h;
c) Capacitatea de vaporizare a combustibilului sau

cifra de vaporizare brută (U)
Semnifică debitul de abur care se obţine prin arderea unităţii de combustibil.

D η Qi  kg abur 
U= =  3 
Ch in − iaa  kg cb, m Ncb 
d) Capacitatea de vaporizare pe abur normal sau

cifra netă de vaporizare (Uan)
Se utilizează pentru aprecierea comparativă a funcţionării mai multor

generatoare de abur.
i1 - entalpia aburului normal;
in − iaa Q  kg abur 
U =U = ηc ⋅ i  
i1 i1  kg cb 
abur normal - aburul obţinut la p = 0,981 bar din apa ce a avut iniţial
temperatira 0°C, sau aburul saturat la p = 1 bar şi i = 2676,6 kj/kg;
e) Încărcarea (tensiunea) termică a focarului

Ch ⋅ Qi
qf =  KJ / mh3  [KJ/m3h]
VF  
228
f) Factorul de formă al focarului
A  −1 
f= m
Vf  
26.2. Clasificarea căldărilor navale
Căldările navale sunt generatoare de abur de tip special care se

deosebesc de cele staţionare prin:
a) Caracterul constructiv (gabarite şi greutăţi mici);

b) Condiţiile speciale de funcţionare impuse (ruliu, tangaj, vibraţii,etc).
Precizăm următoarele criterii de clasificare a căldărilor navale:
26.2.1. După destinaţie:
a) Căldări principale, care produc şi alimentează cu abur maşinile sau

turbinele principale ale navei.
b) Căldări auxiliare (caldarine), care produc abur pentru funcţionarea
diferitelor mecanisme şi aparate auxiliare ale navei, când aceasta se
află în staţionare la chei sau în radă.
26.2.2. Din punct de vedere al presiunii aburului:
a) Căldări de joasă presiune, când presiunea de regim a căldării

pk < 15 bar
b) Căldări de medie presiune, când Pk = 15-29 bar
c) Căldări de înaltă presiune, când pk > 30 bar
26.2.3. După construcţia sistemului vaporizator:
a) acvatubulare (cu volum mic de apă) – apa prin tuburi;

b) ignitubulare (cu volum mare de apă) – apa prin exteriorul tuburilor;
26.2.4. După modul de circulaţie a apei:
a) cu circulaţie naturală, la care circulaţia apei se bazează pe

principiul termosifonului, deci fără intervenţia unui aparat din
afară. Deosebim două tipuri:
229
- cu circulaţie naturală lentă, când apa din interiorul căldării circulă cu o
viteză apreciabilă
b) cu circulaţie forţată (artificială), în care circulaţia apei se face
sub impulsul unor pompe speciale de circulaţie.
26.2.5. Din punctul de vedere al tirajului:
a) căldări cu tiraj natural, la care aerul necesar arderii pătrunde în focar în

mod absolut natural, fără ajutorul vre-unui mecanism special.
b) căldări cu tiraj artificial: sunt acele căldări în care aerul destinat arderii
este introdus în focar cu ajutorul unor ventilatoare sau suflante.
26.3 Căldări ignitubulare
26.3.1.Clasificare:
26.3.1.1. După poziţia corpului căldării:
a) căldări orizontale care au evident corpul amplasat în plan orizontal;

b) căldări verticale care au corpul amplasat în plan vertical;
26. 3.1.2. După modul de execuţie al îmbinărilor:
a) prin nituire;
b) prin sudare;
Căldările nituite deci care au îmbinările executate prin nituire, au o greutate

mai mare ca a căldărilor nidate cu un grad de rigidizare sporit, un cost mai
ridicat şi o presiune limitată de funcţionare.
230
Fig. 1 Fig. 2
26.3.2. Căldări orizontale
Principalele tipuri de căldări orizontale sunt: căldarea cu flacără întoarsă

şi căldarea cu flacără directă.
26.3.2.1. Căldarea ignltubulară cu flacără întoarsă
Este tipul de căldare ignitubulară cea mai utilizată în domeniul naval.

Funcţionare: combustibilul introdus prin pulverizatorul 1 arde de-a lungul
tubului de flacără 2, gazele de ardere rezultate antrenând o parte din
combustibilul introdus în focar, care va continua să ardă şi întâlnind vatra 3 şi
peretele dorsal 4 al căldării sunt obligate să se întoarcă, străbătând ţevile de
fum 5, fiind apoi evacuate prin intermediul camerei de fum 6 spre coşul navei
7.
Descrierea principalelor elemente componente
a) Corpul cilindric (anvelopa) - 8 este prevăzut în domul 14.
Se construieşte din oteluri calmate K2, K5, K6
L = 2500 - 5000 mm b = 2000 mm
b) Tubul de flacără 2 - Forma cilindrică ondulată.
Este supus la solicitări termice mari deoarece cea mai mare parte a
combustibilului arde în interiorul lui, iar pereţii suportă presiunea apei care îl
înconjoară. D = 700 - 1200 mm L = 1500-2600 mm.
231
c) Cutia de foc - 9 - este o cameră suplimentară pentru
desăvârşirea procesului de ardere şi în acelaşi timp ea asigură
schimbarea sensului de curgere a gazelor. Peretele frontal al cutiei
formează placa tubulară 10. Partea superioară a cutiei de foc denumită
cerul focarului 11 este prevăzută cu şurubul de bronz 12 care are în
interior un canal umplut cu plumb.
Dacă nivelul apei în căldare scade sub nivelul admis, plumbul din
canalul şurubului se topeşte iar aburul pătrunde în focar şi în tubul de flacără,
provovând stingerea focului.
d) Ţevile de fum 5 - constituie partea principală a suprafeţii de
încălzire a căldării. Avem ţevi simple (ordinare sau obişnuite) - 5a -
ţevi tirante - 5b.
Ţevile simple - au rolul de a canaliza gazele spre evacuare şi de a
transmite căldura spre spaţiul de apă al căldării. Reprezintă 60 -70 % din
totalul ţevilor.
Ţevile tirante - au în plus rolul asigurării rigidităţii dintre peretele căldării
şi cutia de foc. Ele au o grosime mai mare Dint= 60 - 80 m.
e) Antretoazele 13 - sunt legături scurte de rigidizare între peretele din

spate al cutiei de foc şi peretele dorsal al căldării. Se mai folosesc şi la
prinderea cutiilor de foc între ele. Acestea sunt constituite din bare de oţel sau
cupru prevăzute la ambele capete cu filet şi care prin înfiletare între doi pereţi
apropiaţi menţin distanţa constantă între ei. Antretoazele pot fi ştemuite la
capete sau asigurate cu piuliţe şi şaibe ca şi în cazul ţevilor de fum în ultimul
timp a început să se folosească tot mai des prinderea legăturilor scurte prin
sudare. Deseori antretoazele au canale centrale de control cu diametrul de 5
mm pe toată lungimea sau numai la capete. Aceste canale au rol de protecţie
şi anume avertizează la timp ruperea vre-unei legături. Astfel apa care se
găseşte în exterior va pătrunde în canalul central şi scurgându-se afară poate
fi observată de personalul care deserveşte instalaţia.
f) Camera de fum 6 are rolul de a canaliza gazele care ies din ţevile de
fum spre coşul căldării. Este construită din tablă de oţel cu grosimea de 3-5
mm. Pereţii sunt fixaţi prin şuruburi de peretele frontal pentru a se putea
înlătura cu uşurinţă în vederea înlocuirii unor ţevi sau în vederea curăţăii
acestora.
Camera de fum trebuie să protejeze partea superioară a peretelui
vertical frontal împotriva gazelor calde, deoarece în această zonă peretele nu
este răcit de apă ci de abur. La unele căldări în camera de fum se instalează
economizoare. Camera de fum se continuă cu conul de fum 7 care se execută
din oţel cu δ = 3-5mm. Coşul este executat din doi pereţi concentrici. Prin zona
centrală se scurg gazele evacuate de căldare, iar prin zona laterală circulă
aerul pentru răcirea coşului.
g) Vatra de cărămidă 3 are rolul de a proteja metalul căldării în

zona cu temperaturi ridicate şi îndeosebi în partea inferioară unde se găseşte
tubul de flacără şi unde circulaţia apei în jurul suprafeţelor calde este foarte
lentă.
232
h) Orificiile de vizitare 15 sunt practicate în corpul cilindric al căldării
pentru executarea unor lucrări diferite. Are formă ovală cu dimensiunile 300 x
400 mm. Se închid cu autoclave, capace de formă specială care se închid cu
ajutorul unor şuruburi şi ancore.
i) Legăturile lungi sunt bare de oţel care au rolul de a rigidiza în interior
corpul căldării. De regulă sunt dispuse în spaţiul superior şi fac legătura între
pereţii verticali ai căldării.
233
234
1. Debitul corespunzător funcţionării căldării cu randament maxim este:
a) Debitul minim
b) Debitul de vârf (maxim)
c) Debitul specific
d) Debitul nominal
2. Ce reprezenită antretoazele ca elemente componente a căldărilor

ignitubulare cu flacără întoarsă ?
a) legături scurte de rigidizare între peretele din spate al cutiei de foc şi

peretele dorsal al căldării
b) bare de oţel care au rolul de a rigidiza în interior corpul căldării.
c) camere suplimentare pentru desăvârşirea procesului de ardere
d) ţevile cu rolul de a asigura rigiditatea dintre peretele căldării şi cutia de foc
3. Care din următoarele caracteristici este reală pentri căldările nituite?
a) parametrii înalţi de funcţionare
b) grad de rigidizare redus
c) greutate mai mare
d) cost mai redus
Rezolvare:1 d; 2 a; 3 c.
235
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
1981 ;
6. Ungureanu, C - Generatoare de abur pentru centrale clasice şi nucleare
Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
236
CĂLDĂRI IGNITUBULARE CU FLACĂRĂ DIRECTĂ. CIRCULAŢIA
APEI ÎN CĂLDARE
27.1. Căldări ignitubulare cu flacără directă 238
27.1.1 Căldări cu unul sau mai multe drumuri de flacără 238

(fig.1, 2)
27.1.2 Căldări cu tub de flacără şi ţevi de fum 238
27.1.3 Avantajele şi dezavantajele căldărilor ignitubulare 239
27.2. Circulaţia apei în căldare 239
27.2.1 Circulaţia naturală a apei în căldare 240
27.2.2 Circulaţia forţată a apei în căldare 240
27.2.2.1 Circulaţia forţată multiplă (forţată repetată) 241

27.2.2.2 Circulaţie forţată mică 241
27.2.2.3 Avantajele şi dezavantajele căldărilor cu circulaţie 241

forţată comparativ cu căldările cu circulaţie naturală.

nr. 27
237
Cunoaşterea tipurilor de căldări ignitubulare şi a aprofundarea

principiilor de funcţionare.
Înţălegerea şi înşuşirea principiilor de funcţionare a căldărilor
acvatubulare cu circulaţie naturală şi forţată.
27.1. Căldări ignitubulare cu flacără directă
27.1.1 Căldări cu unul sau mai multe drumuri de flacără (fig.1, 2)
Vaporizatorul căldării cu un singur drum de flacără (fig.1) este format

dintr-un tambur orizontal cu d= 1500-2000 mm, în interiorul căruia se află
focarul format dintr-un tub sau mai multe tuburi metalice cu pereţi netezi sau
ondulaţi cu d=800-l 100 mm, montat asimetric fată de tambur.
în spatele căldării se găseşte o cameră de zidărie numită cameră de fum care
serveşte la evacuarea gazelor de ardere.
În partea superioară căldării se află domul care serveşte la separarea
picăturilor de apă. în scopul măririi debitului de abur se măreşte numărul
tuburilor de flăcăritşi diametrul tamburului, (fîg. 2)
Acest tip de căldări produc în general abur saturat la parametri coborâţi.
Unele tipuri mai noi livrează şi abur supraîncălzit având un
supraîncălzitor şi un economizor montate în camera de fiim.(fig. 3)
27.1.2 Căldări cu tub de flacără şi ţevi de fum
Corpul cilindric şi tubul de flacără sunt similare cu cele descrise anterior iar
ţevile de fum sunt fixate prin mandrinare sau sudare in fundurile plane ale
corpului cilindric.
In funcţie de numărul drumurilor există mai multe tipuri constructive de
astfel de căldări.
a) cu tub de flacără şi ţevi de fum de ducere(flg. 4)
b) cu tub de flacără şi ţevi de fum de ducere şi întoarcere (fig. 5 a)
c) cu tub de flacăra si tevi de fum cu triplu drum de gaze (fig.5b)
238
27.1.3 Avantajele şi dezavantajele căldărilor ignitubulare
Căldările cu tub de flacără şi ţevi de fum se mai folosesc în prezent la unele

nave ale Marinei Comerciale datorită următoarelor avantaje:
a) permit obţinerea aburului cu conţinut mic de umiditate datorită volumului
mare al camerei de abur;
b) sunt mai puţin sensibile faţă de calitatea apei de alimentare;
c) sunt mai simple în exploatare;
d) menţin randamentul relativ ridicat (65-75%) chiar la variaţii de regim.
Folosirea lor la toate navele este limitată datorită dezavantajelor pe care le
posedă acest tip de căldări şi anume:
a) au greutate mare (cea 15 Kg metal/Kg abur);
b) funcţionează la presiuni mici (15-16 bar);
c) au debit mic de abur (6-7 t/h );
d) necesită timp îndelungat pentru ridicarea presiunii);
e) sunt sensibile în ceea ce priveşte procesul de dilatare şi contractare la
diferite sarcini termice;
f) prezintă pericol de explozie datorită volumului mare de apă, iar
spargerea ţevilor de fum poate produce explozii puternice;
g) prezintă dificultăţi în ceea ce priveşte curăţirea şi întreţinerea lor în
staţionare.
Precizare:
La majoritatea navelor comerciale şi militare acest tip de căldare a fost
definitiv abandonat.
Se constată o revenire in ultimii ani prin căldările performante şi complet
automatizate fabricate de firma Mitshubishi.
27.2. Circulaţia apei în căldare
Precizare: Având în vedere că suprafaţa de încălzire a căldării e

spălată pe de o parte de gazele de ardere, iar pe de altă parte de apa din
căldare, e necesar ca acestei suprafeţe să i se creeze condiţii optime de
răcire. In caz contrar suprafaţa de încălzire se poate supraîncălzi sau se poate
arde. Rezultă deci că în scopul asigurării unei cantităţi suficiente de apă în
interiorul tuburilor pentru a realiza o răcire corespunzătoare, circulaţia apei în
căldare trebuie efectuata la parametrii optimi.
In acest sens în practică există două soluţii de circulaţie a apei în
căldare: naturală şi forţată (artificială).
239
27.2.1 Circulaţia naturală a apei în căldare
Se datoreşte diferenţei de densitate intre masa apei în diferite puncte

ale căldării (fig. 6). în construcţia căldărilor cu circulaţie naturală se ţine seama
de faptul că circulaţia apei trebuie să se facă în aşa fel încât să nu se producă
o vaporizare a întregii cantităţi de apă din tuburile în ascensiune.
Pentru aceasta este absolut necesar ca tuburile aflate în zona cu temperaturi
ridicate să fie răcite în interior cu un amestec de apă cu vapori care să circule
cu viteza de cel puţin 0,3m/s.
Pentru a caracteriza modul în care se face circulaţia apei într-o căldare
s-a introdus noţiunea de "grad de circulaţie" K, reprezentând raportul dintre
cantitatea de apă Gapa din tuburile de ascensiune şi cantitatea de abur Gab,
obţinută în aceste tuburi în aceeaşi unitate de timp.
K=Gapa/Gabur.
Precizare: La căldările acvatubulare cu circulaţie naturală K este

cuprins între 5 şi 30. In căldările ignitubulare circulaţia apei se face mult mai
lent decât în cazul căldărilor acvatubulare, astfel înât apare pericolul arderii
tuburilor datorita lipirii unor bule de abur de pereţii lor, deoarece se realizează
o insuficienta răcire a acestora în locul respectiv.
Din practică s-a constatat că în cazul că gradul de circulaţie, K este
cuprins între 1 şi 5 în interiorul tuburilor se formează dopuri de abur care
determină deformarea locală a tubului sau chiar arderea lui.(fig.7)
în tuburile căldării (îndeosebi în cele ascendente) poate avea loc separarea
apei şi aburului care de asemenea este un fenomen periculos pentru tuburi.
Pentru a evita această separare tuburile ascendente nu trebuie să fie înclinate
faţă de orizontală la un unghi α< 17°- (fig. 8)
27.2.2 Circulaţia forţată a apei în căldare
Precizare: Ca urmare a tendinţei de a se construi căldări, de înaltă

presiune cu greutate şi gabarite cât mai mici s-au realizat căldările cu circulaţie
forţată (artificială) a apei.
în aceste căldări apa circulă sub efectul impulsului de recirculaţie create
în mod artificial (forţat) cu ajutorul pompelor de circulaţie. Dupa modul cum se
realizează circulaţia forţată, deosebim: căldări cu circulaţie forţată repetată sau
multiplă şi căldări cu circulaţie forţată unică sau cu străbatere forţată.
240
27.2.2.1 Circulaţia forţată multiplă (forţată repetată)
Precizare: Căldările cu circulaţie forţată repetată sau multiplă se

regăsesc în literatura de specialitate şi sub denumirea simplificată de căldări
cu circulaţie forţată. Apa refulată de pompa de recirculaţie (fig.9) este forţată
să circule prin fiecare tub în stare de amestec apă-abur spre colectorul
superior Cs.
Aburul este captat în colectorul superior şi trimis în tuburile
supraîncălzitorului şi unde îşi măresc conţinutul de căldură.
Gradul de circulaţie K la astfel de căldări este de 5-8.
27.2.2.2 Circulaţie forţată unică
Dacă gradul de circulaţie a apei în căldare se micşorează pană la K=1,

circulaţia se numeşte unică, deoarece apa introdusă în tuburile căldării
execută în acest caz un singur circuit; deci la un capăt al căldării intră apă iar
în celălalt iese aburul.
27.2.2.3 Avantajele şi dezavantajele căldărilor cu circulaţie forţată

comparativ cu căldările cu circulaţie naturală.
Avantaje:
a) Pentru aceeaşi proucţie de abur şi aceeaşi parametri, gabaritul şi greutatea
căldării este mai mică de cea 10 ori.
b) Căldarea permite obţinerea aburului dupa cea 5-6 minute
c) Tuburile căldării pot fi dispuse în orice poziţie
d) Circulaţia apei în căldare este asigurată la diferite valori de prsiune de
regim
Dezavantaje:
a) Sistemul greoi de fixare a serpentinelor formate din tuburi orizontale;
b) Căldarea necesită un standard înalt al calităţii apei de alimentare;
c) Consum mare de abur pentru funcţionarea pompei de circulaţie;
d) Funcţionare instabilă la regim diferit de cel calculat
e) In staţionare tuburile căldării sunt supuse unui proces intensde coroziune
datorita faptului ca nu se poate realiza o scurgere totala a apei din tuburile
orizontale.
f) Căldările cu circulaţie forţată unică nu pot funcţiona la variaţii mari de regim
dat fiind faptul că punctul de vaporizare a apei in tuburi isi schimba poziţia
odată cu variaţia regimului.
241
Fig. 2
I, II, III Drumul gazelor
1- manta, 2- tubulatura de alimentare cu apă; 3. supapa de siguranţă; 4- dom

căldare; 6- gură de ventilare dom căldare; 7- tubulatura de purje; 8-
dispozitivele de susţinere căldare; 9- nivel apă căldare; 10- cameră de fum;
11- evacuare gaze; 12- gura de vizitare; 13-tub de flacără
242
Fig. 3
Fig. 4
243
Fig. 5 a Fig. 5 b
1- tub de flacără, 2-cameră de fum, 3- evacuare gaze spre coş, 4- tubulaturi

elice cu apă, 5-dom, 6- tubulatura abur spre consumator, 7- suprafaţă de
siguranţă, 8- suprafaţă de siguranţă, 9- gura de vizitare cameră de fum, 10-
suporţi de susţinere, 11- ţevi de fum
I, II, III – drumuri de gaze
Fig. 6 Fig. 7
244
Fig. 8
Fig. 9 Fig. 10
245
1. La căldările cu circulaţie forţată multiplă gradul de circulaţie al apei K are

valoarea:
a) K=1
b) 5<K<8
c) 8<K<10
d) K>10
2. Care din următoarele caracteristici constitue un avantaj al căldărilor cu
circulaţie forţată comparativ cu cele cu circulaţie naturală?
a) o greutate de zece ori mai mică decăt a căldărilor cu circulaţie naturală,
pentru aceeaşi producţie de abur şi aceeaşi parametrii
b) tuburile căldării pot fi dispuse numai pe verticală
c) permite obţinerea aburului după cca 1 oră
d) necesită un standard scăzut al caliăţii apei de alimentare
a
Rezolvare: 1b; 2a.
246
BIBLIOGARFIE:
1.Aldea, M ; Chiţu, I; Delibas, C - Îndrumar de cazane de abur şi recipienţi sub

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
247
CĂLDĂRI ACVATUBULARE CU CIRCULAŢIE NATURALĂ
CUPRINS
28.1 Căldări cu tuburi cu înclinare mică şi camere secţionate 249
28.2 Căldări acvatubulare verticale 250
28.2.1. Căldări acvatubulare triunghiulare 250
28.2.2. Căldări triunghiulare simetrice - normale 251
28.2.3. Căldări triunghiulare asimetrice (ecranate)-fig.3 251
28.2.4. Căldări acvatubulare cilindrice - fig. 4,5 251
28.2.5. Căldări cilindrice simetrice(normale)-fîg.4 251
28.2.6.Căldări simetrice ecronate(nesimetrice) 251
28.2.7. Alte tipuri de căldări triunghiulare sau simetric 251
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de învăţare nr. 256

28
248

sunt:
Cunoaşterea şi însuşirea particularităţilor constructive ale diferitelor

tipuri de căldări acvatubulare cu circulaţie naturală
28.1 Căldări cu tuburi cu înclinare mică şi camere secţionale

(fig.1)
Descriere: Tuburile fierbătoare au înclinare de 10-15° fa ţă de orizontală

fiind în general drepte. Rândurile fasciculului de ţevi vaporizatoare sunt aflate
fiecare la câte doua camere (anterioară şi posterioară) denumite camere
secţionale.
Camerele sunt legate prin ţevi, numite lumânări, de colectorul orizontal
superior de abur; acesta este aşezat perpendicular faţă de tuburile fierbătoare.
Lumânările camerelor posterioare fac legătura cu colectorul de abur în
spaţiul de abur al acestuia, iar lumânările camerelor anterioare fac legătura cu
spaţiul de apa al colectorului de apă, in regiunea de intrare a apei de
alimentare.
Amestecul de apă şi abur din ţevile de apă trece prin lumânările
posterioare în colectorul de abur unde se separă aburul iar apa revine prin
lumânările şi camerele anterioare in ţevile de apă . Aburul din colector trece in
supraîncălzitor de unde este apoi îndrumat spre consumator.
Circulaţia în căldările cu camere secţionale este mult mai slabă decât in
cazul căldărilor verticale. Cantitatea de apă mai mare pe care o conţine le fac
să aibă o inerţie mare la variaţii bruşte de sarcină.
249
1-drumul gazelor
2-camerele anterioare
3-camerele posterioare
4-lumânările camerelor posterioare
5-lumânările camerelor anterioare
6-tubulatura de abur
7-colectorul de abur
8-supraîncălzitor
9-priza de abur
10-focar
11-drumul gazelor de ardere
28.2 Căldări acvatubulare verticale

28.2.1. Căldări acvatubulare triunghiulare
Sunt formate din două colectoare inferioare prin intermediul tuburilor de

un colector superior.
250
28.2.2. Căldări triunghiulare simetrice – normale
Cele două snopuri de tuburi sunt egale, gazele de ardere in drumul lor
spălând ambele snopuri.
28.2.3. Căldări triunghiulare asimetrice (ecranate)-fig.3

Unul din snopurile de tuburi conţine un număr mai redus de tuburi,
gazele de ardere fiind evacuate numai prin partea snopului cu tuburi mai
multe, celălalt snop fiind ecranat(acoperit), nepermiţând trecerea gazelor de
ardere printre tuburi.
28.2.4. Căldări acvatubulare cilindrice - fig. 4,5

Sunt formate numai din două colectoare (unul superior si altul inferior),
unite de snopurile de tuburi care închid între ele focarul de formă cilindrica.
28.2.5. Căldări cilindrice simetrice(normale)-fîg.4

Cele două snopuri de tuburi sunt egale şi simetrice.
28.2.6.Căldări simetrice ecronate(nesimetrice)
La aceste tipuri de căldări,unul din snopurile de tuburi este format din

foarte multe tuburi comparativ cu celălalt snop ,care datorită ecranelor nu
permit trecerea gazelor prin tuburi (fig.5).
28.2.7. Alte tipuri de căldări triunghiulare sau simetrice
La bordul navelor se pot întâlni diferite tipuri constructive de căldări.în

principiu, toate sunt combinaţii ale celor de mai sus.
Spre exemplu,căldarea din fig.7 are trei colectoare inferioare şi unul
superior.
În anumite cazuri,atât căldările triunghiulare cât şi cele cilindrice pot fi
prevăzute cu supraîncălzitoare plasate pe lângă unul din snopurile de tuburi
(fig.6) sau chiar între snopurile de tuburi(fig.7).
Căldări acvatubulare cu circulaţie naturală cu tevi cu înclinare mare
Sunt folosite la producerea aburului necesar propulsiei cu turbine cu abur.
Caracteristici tehnice -Debit 4-80 t/h

-Suprafaţa de încălzire < 110m2
-Presiunea nominală 6-70bar
-Temperatura de supraîncălzire 500°C
Caracteristici constructive
251
a)Fasciculele fierbătoare sunt formate din ţevi relativ scurte cu diametrul
mic (25-50mm) fixate de 2-3 tambure cu axe paralele din care unul superior
(colector separator) şi unul sau două tambure inferioare cu diametrul mai mic.
b)O parte din ţevi ecranează focarul,restul sunt dispuse în drumul
gazelor de ardere.
c)Inalţimea instalaţiei este mică.De exemplu pentru o căldare cu
D=50t/h,p=70bar,t=450°C,h=5,6m ,iar pentru o centra lă termoelectrală terstră
de aceiaşi parametrii, înălţimea h=35m
d)Focarul este complet ecranat şi compartimentat printr-un perete din
ţevi expus schimbului de căldură prin radiaţie.
e)Supraîncălzitorul este format din serpentine şi plasat între fasciculele
sistemului fierbător. f)Temperatura de supraîncălzire se reglează prin
realizarea unei intermitenţe a arderii în focarul căldării.
g)Preîncălzitorul de aer este amplasat în partea finală după sistemul
fierbător de convecţie.
h)Aceste tipuri de căldări au de regulă un singur drum de gaze ,iar cele
cu trei tambure au două drumuri de gaze paralele (uneori 3 drumuri realizate
prin şicane).
252
Fig. 4 Fig. 5
Fig. 6
253
Fig. 7
254
1-colector separator de abur
2-colector uscător de abur
3-colectoare inferioare
4-fascicul fierbător de reducţie
5-supraîncălzitor
6- fierbător de convecţie
7-preîncălzitor de aer
8-mantă metalică
9-locaşul arzătorului
10-intrare aer
11-gaze de ardere
12-economizor tip I şi II
255
1. Căldările acvatubulare cu circulaţie naturală cu ţevi cu înclinare mare
au următoarea carateristică tehnică:
a) debit 30- 120 t/h
b) temperatura de supraîncălzire 700oC
c) presiunea nominală 6- 70 bar
d) suprafaţa de supraîncălzire >110 m2
c
2. Căldările acvatubulare cu tuburi cu înclinare mică şi camere
secţionale se caracterizează prin:
a) circulaţia mult mai intensă decât în cazul căldărilor verticale
b) inerţie mică la variaţiile bruşte de sarcină
c) camerele sunt legate prin ţevi de colectorul orizontal superior de abur
d) tuburile fierbătoare au înclinare de 15o- 25o faţă de orizontală
c
Rezolvare:1 c;2 c.
256
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
257
CĂLDĂRI CU CIRCULAŢIE FORŢATĂ(ARTIFICIALĂ). TIPURI DE
CĂLDĂRI UTILIZATE PE NAVE TIP PETROLIER
CUPRINS:
29.1. Căldări cu circulaţie forţată(artificială) 259

29.1.2. Căldări cu circulaţie forţată repetată a apei 259
29.1.2.1 Căldarea La Monte (fig. 1) 260
29.1.3. Căldări cu circulaţie forţată unică sau trecere directă 261
29.1.3.1 .Generalităţi 261
29.1.3.2.Căldarea Benson.Descriere.Schema de principiu. 261
Funcţionare
29.2. Tipuri de căldări utilizate pe nave tip petrolier 262
29.2.1. Căldarea utilizată pe tancuri petroliere de 850000 262
29.2.2 Căldări cu tuburi de apă cu dublă evaporare(dublu 265
circuit sau dublu contur)
29.2.2.1 Caracteristici 265

nr. 29
258
Cunoaşterea principalelor caracteristici şi a modului de construcţie al al

căldărilor cu circulaţie forţată
Familiarizarea cu tipurile de căldări utilizate pe tancurile tip petrolier şi
studierea caracteristicilor constructive
29.1. Căldări cu circulaţie forţată(artificială)
Am arătat în cursurile anterioare că generatoarele de abur(căldările)

navale,trebuie să aibă greutate şi dimensiuni cât mai reduse pentru parametri
ai aburului ridicaţi.La căldările cu circulaţie naturală creşterea presiunii este
limitată de dimensiunile colectoarelor care nu pot să scadă sub un anumit
diametru ,iar pentru o anumită valoare a presiunii căpătă grosimi
mari.Căldările cu circulaţie forţată au colectoarele mici sau chiar lipsesc ,iar
presiunea poate creşte până la 200bar datorită faptului că aburul şi apă circulă
cu viteză mare, existând un schimb de căldură mai intens.
Căldările cu circulaţie forţată sunt de două feluri:
a)Căldări cu circulaţie forţată repetată (sau multiplă) a apei şi aburului
cunoscute în literatura de specialitate ,pe scurt,căldări cu circulaţie forţată.
b)Căldări cu circulaţie forţată unică a apei sau cu trecere directă.
29.1.2. Căldări cu circulaţie forţată repetată a apei
Caracteristici
a)Pompa de circulaţie asigură circulaţia apei în sistemul vaporizator
al căldării.
b)Circuitele de apă de căldări sunt compuse dintr-un circuit de
alimentare şi dintr-un circuit de vehiculare a apei şi amestecului de abur şi
apă.
259
29.1.2.1 Căldarea La Monte (fig. 1)
Fig. 1
Pompa de alimentare 1 aspiră apa din rezervorul de apă de alimentare

denumit başă şi o refulează în colectorul 2 al serpentinelor economizorului
3.Din economizor apa curge In colectorul 4 şi de acolo în separatorul de apă şi
abur(tamburul )5.Pompa de circulaţie 6 aspiră apa din separatorul 5 şi o trimite
în separatorul vaporizatorului după care se întoarce din nou în separatorul de
apă abur 5..Aburul trece în continuare în serpentinele supraîncălzitorului 8.
Alimentarea cu combustibil se face prin sistemul 9.
260
29.1.3. Căldări cu circulaţie forţată unică sau trecere directă
29.1.3.1 .Generalităţi
Caracteristica principală a acestor tipuri de căldări constă în aceea că

au un singur circuit pentru apă de alimentare care intră în circuitul de tuburi
fierbătoare de căldări şi pe parcurs se încălzeşte şi se transformă în
abur.AburuI merge apoi în supraîncălzitor de unde pleacă la consumatori,
trecând deci o singură dată prin tuburile căldării.
Un tip de căldare cu circulaţie forţată unică răspândit atât în domeniul
terestru cât şi în cel naval este căldarea Benson.
29.1.3.2.Căldarea Benson.Descriere.Schema de principiu.

Funcţionare
Se compune din 4 fascicule de tuburi: economizoarele şi 2 ,

vaporizatorul 3 şi supraîncălzitorul 4 şi preîncălzitorul de aer 5(fig.5).
261
Fig. 2
29.2. Tipuri de căldări utilizate pe nave tip petrolier

29.2.1. Căldarea utilizată pe tancuri petroliere de 850000
Schema de principiu a căldării şi principalele elemente componente

se regăsesc în figura 3.
262
Fig. 3
263
Fig. 5 Căldarea de tip AT- 4
1.colector separator superior;

2.colector inferior;
3.tuburi descendente;
4tubun ascendnte;
5supraîncălzitor;
6.manta metalică;
7.locaş arzător principal(de bază);
8.locaş arzător auxiliar
264
29.2.2 Căldări cu tuburi de apă cu dublă evaporare(dublu circuit
sau dublu contur)
29.2.2.1 Caracteristici
a)Se montează pe tancuri petroliere cu deplasament de peste

100.000tdw, fiind utilizate ca instalaţii auxiliare.
b)Se fabrică în dimensiuni standard de 6-40 t/h abur cu denumiri AT-
2...AT-8 cu p=6 bar în circuitul primar şi p=15-60 bar în circuitul secundar.
c)Avantaje
- folosesc apă de calitate inferioară pentru producera aburului în circuitul
secundar.
-este exclusă posibilitatea formării crustei în căldarea circuitului
primar.In figurile 4 şi 5 sunt prezentate căldările Aaalborg tip AT4(fig.4)şi
Aaalborg tipAT8(fig.5).
265
1. Căldările care din punct de vedere constructiv şi funcţional permit

realizarea unor parametrii înalţi sunt:
a) căldăr acvatubularei cu circulaţie naturală
b) căldări ignitubulare
c) căldări acvatubulare cu circulaţie repetată
d) căldări acvatubulare cu circulaţie forţată unică sau cu străbatere forţată
2. Un tip de căldare cu circulaţie forţată unică a apei este:

a) căldarea La Monte
b) căldarea Benson
c) căldarea Aaalborg tip AT4
d) căldarea Aaalbor tip AT8
Rezolvare:1 d; 2 b.
266
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
267
CALDARINE CU ABUR
CUPRINS
30.1. Generalităţi 269

30.2. Caldarinele cu combustibil 269
30.2.1 Caracteristici 269

30.3. Caldarinele recuperatoare 271
30.3.1 Caracteristici 271
30.3.2. Clasificarea caldarinelor recuperatoare 271
30.3.3. Caldarfima recuperatoare acvatululară pentru abur 273
saturat (fig.. 5)
30.3.3.1. Descrierea principalelor elememte componente: 273

nr. 30
268
Cunoaşterea şi însuşirea aspectelor constructive şi funcţionale ale

caldarinelor cu combustibil
Înţelegerea principiilor de funcţionare şi cunoaşterea caracteristiciilor
constructive ale caldarinelor recuperatoare
30.1. Generalităţi
Toate tipurile de nave maritime, indiferent de principiul sistemului de

propulsie (cu MA, TA, TG etc.) pentru acoperirea nevoilor gospodăreşti şi
punerea în funcţiune a unor mecanisme şi instalaţii auxiliare aferente
(turbopompe, servomotoare etc.) sunt prevăzute cu generatoare de abur de
tipul căldărilor navale, dar de dimensiuni şi parametri reduşi.Acestea poartă
denumirea de caldarine sau căldări auxiliare.Deosebim în acest sens caldarine
cu combustibil şi caldarine recuperatoare care folosesc entalpia acumulată în
gazele evacuate de la motorul principal şi motoarele auxiliare.
30.2. Caldarinele cu combustibil
30.2.1 Caracteristici
a). Sunt căldări acvatubulare dar de dimensiuni mai mici

b). Nu sunt prevăzute cu suprafaţă de schimb de căldură auxiliare
(economizor, supraîncălzitor, preîncălzitor de aer etc.)
c). Utilizează în general numai combustibil lichid
d). Au un grad înalt de automatizare pentru alimentarea cu apă, aprinderea şi
arderea combustibilului, menţinerea constantă a presiunii de regim, oprirea în
caz de avarie a caldarinei.
e). Pompele de alimentare pot aspira apa în tancuri speciale din tubulatura de
retur a aburului consumat sau chiar din tancurile de apă tehnică
f). Alimentarea cu combustibil se poate face şi dintr-un tanc separat şi dintr-un
tanc comun, de obicei, cu motoarele auxiliare La unele caldarine arzătoarele
sunt prevăzute cu preîncălzitoare de combustibil.
Acest tip de caldarină este folosită foarte frecvent pe nave.
269
30.2.2. Construcţia caldarinei (fig. 2)
Colectorul superior 1 este legat de colectorul inferior prin tuburile de apă-6.

Focarul 3 este amplasat în interiorul colectorului inferior, fiind prevăzut cu
vatra de cărămidă refractară-4, având legătura printr-un racord cu camera de
fum 7 , permiţând gazelolor de ardere să treacă prin tubulatura (eşapamentul-
8) spre coşul navei.Combustibilul este introdus în focar prin tubul 9 şi arzătorul
5, de una sau două duze, care face parte din instalaţia de pulverizarea
combustibilului şi care permite aprinderea automată, reglează combustia şi
realizează tirajul artificial printr-o suflantă acţionată de un motor electric cuplat
şi cu pompa de combustibil pentru arzător.
Fig. 1
Pentru curăţarea spaţiilor de apă din colectorul inferior, caldarina este

prevăzută cu autoclavele, iar pentru curăţirea spaţiului de fum, cu capacele de
vizitare 12.
Mantaua 10 este formată din tablă de oţel, este căptuşită cu straturi de
azbest pentru a asigura izolaţia termică a căldării.
Pe colectorul superior sunt montate toate armăturile, accesoriile şi
aparatele de măsură necesare ( indicatoarele de nivel, valvulele de abur,
supape de siguranţă, capete de alimentare, robinete de control şi purgare).
270
Operaţiile de exploatare şi întreţinere sunt asemănătoare cu cele efectuate
căldărilor mari, dar în volum mai restrâns,,
Precizare : La unele nave mici şi în special la navele fluviale, unde nu este
nevoie de abur viu, ci numai de apă caldă pentru încălzire, se găsesc montate
caldarine cu combustibil cu apă caldă, care sunt recipiente cilindrice,
prevăzute cu focar şi arzător mecanic, de acelaşi tip cu cele folosite în
caldarinele cu abur.Pornirea şi oprirea arzătorului se realizează în funcţie de
temperatura apei din recipient. Şi aceste caldarine cu apă caldă sunt
prevăzute cu supape de siguranţă şi aparate de măsură şi control.
30.3. Caldarinele recuperatoare

30.3.1 Caracteristici
a).Asigură recuperarea unei părţi din energia termodinamică a

combustibilului utilizat la propulsia navei cu motor cu ardere internă în
proporţie de până la 25% din putere instalată a motorului
b).Sunt căldări de tipul cu circulaţie forţată şi folosesc pentru vaporizarea
apei căldura gazelor evacuate de motorul auxiliar şi doar de la motoarele
auxiliare.
c).Temperatura gazelor la intrare este de cea 300-400 C.
30.3.2. Clasificarea caldarinelor recuperatoare
După modul de construcţie al sistemului vaporizator, deosebim
a) Căldări recuperatoare ignitulbulare

Se utilizează pentru caldarina de capacitate redusă, sub 3 t/h debit.
Sistemul vaporizator arată ca în fig. 2. Echipează cargouri sau mineraliere.
b) Căldări acvatubulare cu sistem vaporizator tip spirala lui Arhimede

(fig.3)
Se racordează cu un capăt la colectorul de apă şi cu altul la cel de abur.
Serpentinele se grupează în fascicule de 10-16 buc., fiecare fascicul
contribuind ca element de vaporizare. Elementele se montează pe o
construcţie metalică, realîzându-se suprapunerea a 2-4 buc.
c) Căldări acvatubulare tip serpentină ( fig 4 )
271
Fig. 2
Fig. 3 Fig. 4
Echipează, de regulă, caldarinele recuperatoare din dotarea petrolierelor de
tonaj ridicat. Pentru mărirea suprafeţei de încălzire sunt prevăzute cu
aripioare.
272
30.3.3. Caldarfima recuperatoare acvatululară pentru abur saturat (fig. 5)
30.3.3.1. Descrierea principalelor elememte componente:
a). Vaporizatorul - elementul în care se produce vaporizarea apei cu gazele de

la motorul principal. Este format din 2-4 serpentine tip spirala lui Arhimede,
instalate independent, una deasupra celeilalte şi legate independent prin câte
o valvulă de tubulaturile 5-tui şi 6-retui Serpentinele sunt montate concentric
pe un colector cilindric cuplat cu galeria de evacuare 8 a motorului principal şi
cu colectorul de gaze pentru coş. în acest fel, se permite trecerea gazelor pe
direct spre coş fie prin serpentinele vaporizatoare. Rolul de dirijare a gazelor îl
are clapeta 4, acţionată mecanic din exterior, care atunci când este complet
indusă (poziţie orizontală) obligă gazele să treacă prin serpentinele 3 şi să
iasă prin difuzorul 12, care are forma de ajutaj, înlesnind astfel curgerea mai
rapidă a gazelor spre coşul navei .Când clapeta navei este complet deschisă
(poziţie verticală), gazele de la motor trec spre coş, ocolind serpentinele de
evacuare.
Vaporizatorul este montat la partea superioară a compartimentului
maşinii, pe o punte special amenajată, cât mai aproape de coşul navei, fiind
prevăzut cu supape de siguranţă monometre, instalaţia de suflare a
serpentinelor 3 şi izolaţia termică corespunzătoare. Pentru verificare şi
întreţinere vaporizatorul este prevăzut cu guri de vizitare în spaţiile de fum ale
serpentinelor.
b) Separatorul de abur, unde se produce separarea aburului de apă, fiind
colectat aburul pentru nevoile de la bord, iar apa fiind din nou recirculată
pentru vaporizare. Are o formă cilindrică, fiind prevăzut cu armăturile şi
aparatele de măsură şi control caracteristice colectorului superior şi în cazul
caldarinei cu combustibil, precum şi cu autoclave pentru vizitarea în interior şi
cu izolaţie termică corespunzătoare.
Separatorul de apă mai este prevăzut şi cu instalaţii de purgare de
suprafaţă şi de fund
Principiu de funcţionare
Pompa de recirculaţie 7 aspiră apa din separatorul 2, pe care o refulează prin
tabulatura 5, în serpentinele 3 ale vaporizatorului, unde, primind căldura
gazelor evacuate, produce vaporizarea apei într-un procent corespunzător
vitezei de circulaţie a apei prin serpentine şi căldurii primite, care este în
funcţie de cantitatea de gaze care circulă prin tuburile de vaporizare
Amestecul apă-abur este recirculat prin tubulatura 6 de separatorul de
abur 2, unde gravitaţional se separă aburul de apă, formând în interiorul
separatorului spaţiile de abur şi apă. Aburul este colectat şi repartizat spre
diferiţi consumatori principali şi auxiliari prin tubulaturile special destinate 10 şi
11, unde se unesc cu tubulaturile de abur de ia caldarina cu combustibil. Apa
din separator este din nou aspirată şi reintrodusă în sistem şi pentru
vaporizare
273
Alimentarea cu apă se face prin capetele de alimentare 2 cu ajutorul
unor pompe de alimentare, menţinând un nivel constant al apei în separator.
Reglarea debitului de abur se relizează prin reglarea cantităţii de gaze
care trece printre serpentine cu ajutorul valvulei 4, prin introducerea treptată în
circulaţie a două sau mai multor serpentine de vaporizare sau prin reglarea
debitului pompei de circulaţie 7, care măreşte sau micşorează viteza de
circulaţie a apei prin serpentine.
Precizări:
a). Navele echipate cu caldarine recuperatoare au în acelaşi timp şi cu
caldarine cu combustibil care funcţionează în staţionare şi numai în anumite
situaţii şi în mers şi anume când necesarul de abur depăşeşte debitul normai
al caldarinei recuperatoare.Pentru aceasta, navele sunt prevăzute cu instalaţie
comună pentru distribuirea aburului la diferiţi consumatori,
b). Pompele de alimentare sunt pompe comune pentru ambele caldarine,
schimbarea pe una din ele făcându-se prin manevrarea de valvule.
274
1. Care din următoarele schimbătoare de căldură auxiliare intră în

componenţa caldarinei cu combustibil şi a instalaţiilor aferente acesteia?
a) economizorul
b) preîncălzitorul de combustibil
c) supraîncălzitorul
d) preîncălzitorul de aer
2. Care din următorele tipuri de caldarine recuperatore se foloseşte pe

tancurile petroliere de tonaj ridicat?
a) căldare acvatubulară cu sistem vaporizator tip spirala lui Arhimede
b) căldare acvatubulară cu sistem vaporizator tip serpentină
c) căldare recuperatoare ignitubulară verticală
d) căldare recuperatoare ignitubulară orizontală
Rezolvare: 1 b; 2 b.
275
BIBLIOGARFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
1981 ;
276
CĂLDĂRI RECUPERATOARE UTILIZATE PE NAVE TIP PETROLIER.

CONSTRUCTIA CĂLDĂRILOR ACVATUBULARE
31.1. Căldări recuperatoare utilizate pe nave tip petrolier 278
31.1.1. Căldarea recuperatoare cu un singur tambur separator 278
31.1.2. Căldarea recuperatoare cu două tambure separatoare 279
31.2.Constructia căldărilor acvatubulare 279
31.2.1. Colectoarele 279
31.2.2.Tuburile căldării 280
31.2.3. Focarul căldării 283
Răspunsuri la testele de autoevaluare unitatea de 286

învăţare nr. 31
277
Principalele obicetive ale Unităţii de învăţare nr. 31 sunt
Cunoaşterea tipurilor constructive de căldări recuperatoare utilizate pe

nave tip petrolier
Însuşirea şi aprofundarea elementelor constructive din componenţa
căldărilor acvatubulare recuperatoare
31.1.Căldări recuperatoare utilizate pe nave tip petrolier

31.1.1. Căldarea recuperatoare cu un singur tambur separator
278
31.1.2. Căldarea recuperatoare cu două tambure separatoare
31.2.Constructia căldărilor acvatubulare
31.2.1. Colectoarele
Colectorul - are forma unei camere cilindrice metalice şi este construit

din oţel laminat cald. Are rolul de a face legătura între diferitele grupuri de
tuburi prin care circulă apa sau amestec de apă/abur şi de a distribui aburul şi
apa prin tuburile căldării.
După poziţia lor, ele pot fi superioare sau inferioare, iar după agentul
înmagazinat pot f pentru apă sau pentru abur .
Fiecare colector se compune dintr-o porţiune cilindrică(tub cilindric) şi
două capace bombate(vezi fig.3).
Fig.3
Corpul cilindric poate avea o grosime constantă sau variabilă; el are

întotdeauna în zona de prindere a tuburilor (placa tubul ară) o grosime sporită
faţă de rest.
279
Grosimea colectorului se determină prin calcul şi depinde de presiunea
de lucru, de calitatea metalului din care este confecţionat şi de numărul şi
dimensiunile tuburilor.
De regulă, δ1 = 10 - 40 mm şi δ2= 15 - 75 mm
Diametrul interior al colectorului superior depinde de debitul de abur ce
trebuie produs în care caz trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
-diametrul trebuie ales astfel încât colectorul superior să includă în
partea sa inferioară toate tuburile căldurii în aşa fel încât distanţa de la ultimul
rând de tuburi până la nivelul mediu al apei în colector să nu fie mai mică de
150mm pe verticală.
-nivelul maxim al apei în colectorul superior să nu depăşească cu mai
mult de 60 mm nivelul mediu.
-volumul inferior al colectorului trebuie să fie astfel încât cantitatea de
abur ce revine fiecărui metru cub să nu depăşească anumite limite; astfel-
sarcina camerei de abur q este cuprinsă între 1200-1800[m3/mJh] şi se
calculează cu relaţia :
q= Dv2/V
unde: D - debitul căldurii, m3/h
v2 - volumul specific al aburului saturat uscat, m3 /kg
V - volumul camerei de abur , m3
Diametrul colectorului de apă inferior se alege ţinând cont ca la partea
superioară să fie dispuse toate tuburile destinate lui. Prinderea tuburilor
trebuie să se facă în aşa fel încât axa tubului să formeze cu axa ultimului rând
de tuburi şi diametrul orizontal un unghi α=17°.Valoarea diametrului interior
este de 350-700mm pentru colectoarele inferioare şi de 600-1500mm pentru
colectoarele superioare.
Metoda modernă de execuţie a colectoarelor constă în îmbinarea cap la
cap a celor două părţi distincte ale colectoarelor prin sudare electrică cu arc
voltaic.
Până la 300°C colectoarele se confec ţionează din oţel carbon. La
temperaturi peste 300°C se utilizeaz ă oţel aliat cu crom şi molibden.
Capacele(fundurile bombate) se prelucrează prin matriţare după care se
efectuează asupra lor un tratament termic de recoacere. Fixarea capacelor se
face prin nituire sau sudare.
Orificiile de vizitare au de regulă formă eliptică pentru a nu slăbi din
rezistenta capacului cât şi pentru introducerea mai comodă a omului în
colector.
31.2.2.Tuburile căldării
Alcătuiesc suprafaţa de încălzire a căldării care are rolul de a capta

căldura gazelor şi a o transmite apei care circulă în interiorul tuburilor.
In funcţie de modul dispunerii tuburilor faţă de focar, acesta funcţionează
în diferite condiţii termice.
Primele rânduri de tuburi ce împrejmuiesc focarul formează tuburile de
radiaţie(absorb căldura prin radiaţie); celelalte sunt tuburi de convecţie.
280
Se confecţionează din oţel laminat de calitate prin tragere la cald; nu se
folosesc tevi sudate.
înainte de fixarea tuburilor în colectoare, acestea suferă câteva operaţii
şi anume : deconservarea, îndoirea şi proba hidraulică.
1.Deconservarea : Are ca scop îndepărtarea stratului de vaselină
aplicat de fabrica constructoare. In exterior, stratul de vaselină se
îndepărtează cu ajutorul unor materiale textile îmbibate cu petrol. In interior,
deconservarea se face pe două căi:
a)mecanic: prin introducerea unor perii acţionate prin ax flexibil de
motoare electrice.
b)chimic: prin introducerea unei soluţii care să descompună vaselina.
Amestecul de benzină cu petrol constituie un bun dizolvant al vaselinei,
dar este periculos din punct de vedere al incendiilor.
2.Îndoirea tuburilor : Tuburile căldărilor moderne sunt mai mult sau mai
puţin curbate în scopul asigurării unui volum suficient focarului şi cu scopul
măririi suprafeţei de transfer termic.
În operaţia de îndoire trebuie avute în vedere următoarele caracteristici :
-curbarea tuburilor trebuie efectuată pe raze şi nu pe o linie întâmplătoare,
-tuburile trebuie să intre între cele două colectoare perpendicular pe
suprafaţa"acestora şi nu sub un unghi.
-îndoirea tuburilor trebuie făcută la o rază optimă, întrucât prin îndoire,
grosimea tubului se diminuează, iar la un moment tubul poate să se rupă.
Cu cât raza de îndoire este mai mare, cu atât şi subţierea pereţilor va fi
mai accentuată, iar durata de deservire a tuburilor scade.
În baza experienţei, raza de îndoire trebuie să fie de 8 ori- mai mare
decât diametrul tubului şi numai în cazuri speciale se admite ca raza curbării
să fie de 5 ori mai mare decât diametrul tubului.
Îndoirea se face după un şablon executat după modelul tuburilor din
schiţa căldării desenată la scara 1/1 de firmele constructoare.
Îndoirea tuburilor se poate face cu umplutură de nisip sau fără
umplutură.
Tuburile cu d = 40 mm şi cu rază mare de curbură se pot îndoi fără
umplutură manuală sau cu ajutorul unor aparate speciale prevăzute cu role
(vezi fig.4). Rolele sunt fixate pe suportul 2 şi sunt acţionate de motoare
electrice în acelaşi sens. Rolela 3 de împingere se roteşte în sens opus şi se
poate deplasa conform săgeţii A.
Rolele au canal identic cu dimensiunile tubului.
281
3.Proba hidraulică : Se execută la o presiune hidraulică superioară
creată de o pompă specială. Aceste presiuni sunt astfel alese încât să creeze
tubului o tensiune corespunzătoare tensiunilor reale care apar în procesul real
de funcţionare.
Fiecare tub se menţine sub presiune cea 5-10 minute, urmărindu-se
comportarea sa din exterior.
In timpul probei, tubul se loveşte uşor cu un ciocan urmărindu-se dacă
apar scurgeri pe undeva.
După proba hidraulică fiecare tub se suflă cu aer, după care se trec bile
cu diametrul aproximativ egale cu diametrul interior al tubului pentru a se
constata dacă secţiunea tubului este constantă pe toată lungimea sa.
După proba hidraulică tuburile se taie la dimensiunile dorite cu ajutorul
unei freze dese, după care ele pot fi considerate gata pentru montaj în
căldare.
Dimensiunile tuburilor
Dimensiunea caracteristică a tuburilor o constituie diametrul exterior şi

interior al acestora care pot avea valori diferite în funcţie de condiţiile termice
de lucru ale tuburilor.
La căldările navale pot fi întâlnite maximum, trei dimensiuni de tuburi
.Pentru primele rânduri de tuburi di jurul focarului care sunt solicitate termic
mai puternic, schimbul de căldură fiind prin radiaţie se utilizează
dinamometrele 44,5/37mm; 44,5/30mm; 38/32mm.
Pentru snopul convectiv şi pentru supraîncălzitor se utilizează:
29/24mm; 25/21 mm; 25/20mm.
282
Fixarea tuburilor
Prinderea tuburilor pe plăcile tubulare ale colectoarelor(inferior şi
superior) se face numai prin mandrinare.
Mandrinarea constă în lărgirea tubului la rece din interior spre exterior,
astfel încât suprafaţa exterioară a tubului în orificiul plăcii tubulare să se
lipească cât mai bine de suprafaţa orificiului executat în placa tubulară?
Orificiile plăcilor tubulare au diametrul mai mare ca diametrul exterior al
tubului.
Pentru o bună fixare, tuburile se introduc în colectoare perpendicular pe
suprafaţa acestora, adică pe rază, iar dispunerea lor pe placa tubulară se face
în sistem rombic. In acest caz, distanţa între muchiile a două orificii alăturate
trebuie să fie mai mare de 0,5 d?
31.2.3. Focarul căldării
Spaţiul destinat arderii combustibilului este delimitat de primele rânduri

de tuburi de pereţii verticali şi de vatra căldării.
Fiecare perete vertical este alcătuit din doi pereţi, unul se găseşte spre
focar, iar celălalt, spre compartiment.
Peretele vertical interior, care se găseşte în imediata apropiere a
focarului, se acoperă cu un strat de cărămidă refractară.
Peretele exterior este acoperit numai de capacele de vizită ale carcasei
căldării.
Intre peretele exterior şi cel interior se formează aşa-numita cameră de
aer a peretelui vertical.
Fiecare perete(interior şi exterior) se compune dintr-un schelet metalic
peste care se aplică table de oţel cu grosimea de 3-4mm în interior şi l-2mm în
exterior.
Tablele peretelui interior se acoperă cu un carton de azbest cu grosimea
de lOmm peste care se prinde un strat de cărămidă refractară prins cu
^şuruburi; fără şuruburi cărămizile nu s-ar menţine dat fiind faptul că în timpul
funcţionării căldării apar trepidaţii puternice(vezi fig.5).
In peretele frontal sunt practicate orificiile pentru introducerea
pulverizatoarelor.
In dreptul acestor orificii se aplică cărămizi cu configuraţie conică care
formează aşa-numitul con de flacără pe peretele vertical al căldării.
283
Fig. 5
1 .schelet metalic 2.tablă de oţel 3.carton de azbest 4.strat refractar 5.cărămizi

refractar cu conformaţie conică
Vatra focarului este alcătuită din suprafeţe înclinate şi orizontale care

închid focarul în partea de jos. Aceasta constituie baza fixării stratului de
cărămidă refractară în partea inferioară a focarului unde în timpul funcţionării
căldării, sub acţiunea temperaturii relativ ridicate apare tendinţa de dilatare
anormală, deteriorarea etanşării focarului, scurgerea combustibilului în santina
navei şi ceea ce este mai periculos, scăpării de flacără în afara căldării.
Vatra de cărămidă se sprijină pe fundul metalic al focarului care trebuie
să suporte greutatea mare a cărămizilor şi să nu-şi piardă etanşarea sub
acţiunea temperaturilor înalte.
Fundul metalic (vezi fig.6) se compune din: tabla fundului 1 cu 5 = 3-
4mm şi tabla exterioară 2 cu 5= 0,7-l,00mm.Ambele table care formează între
ele o cameră izolatoare de aer se fixează de colectoarele inferioare 3 şi 4 ale
căldării. Tabla fundului se sprijină pe cadrul metalic alcătuit din profile
transversale 5 şi longitudinale 6.Pentru realizarea unor izolaţii cu aer în partea
interioară, între tabla fundului şi tabla exterioară este o distanţă de cca 130
mm, care se menţine cu ajutorul cornierelor 7.
284
Fig. 6
Peste tabla fundului se aplică tabla de azbest-carton cu δ = cca 10mm,
un strat de pământ refractar, un strat de cărămidă refractară cu δ = 40mm, un
strat de pământ refractar şi al doilea rând de cărămidă refractară. La aşezarea
cărămizilor trebuie avut în vedere să existe un joc de dilatare între cărămizi,
care se umple cu pământ refractar.
Fixarea căldării pe postament

Precizări:
a)o căldare navală modernă împreună cu apa din interiorul ei are o
masă de cca.50t.
Structura corpului navei însă este alcătuită din table subţiri. De aceea
pentru asigurarea unei poziţii stabile orizontale a căldării şi pentru repartizarea
uniformă a masei căldării în corpul navei aceasta se fixează pe postamente.
b)la navele militare care se deplasează cu viteze mari, căldările se
fixează cu o mică înclinare spre prova deoarece în timpul mersului aceste
nave, datorită vitezei se apupează , adică prova navei iese din apă pe o
anumită distanţă sau un anumit unghi. Căldarea se fixează pe postament cu
ajutorul săniilor care pot fi două, trei sau patru fixate prin nituire de colectorul
inferior al căldării. Colectorul 1 se sprijină mai întâi pe sania 2 şi aceasta la
rândul ei pe postamentul 3 care se găseşte dispus şi pe tabla dublului fund 4.
Numărul săniilor sub colector depinde de lungimea colectorului.
285
1. Orificiile de vizitare amplasate pe căldare au în general forma:

a) dreptunghiulară
b) pătrată
c) eliptică
d) rotundă
2.Raza de îndoire a tuburilor trebuie să fie:

a) de 5 ori mai mare decât diametrul tubului
b) de 8 ori mai mare decât diametrul tubului
c) de 3 ori mai mare decât diametrul tubului
d) de 2 ori mai mare decât diametrul tubului
Rezolvare: 1 c 2 b
286
BIBLIOGRAFIE:

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
287
SUPRAFEŢELE AUXILIARE DE TRANSFER TERMIC ALE CĂLDĂRII
CUPRINS:
32.1. Precizări 290
32.2. Supraîncălzitorul de abur 290

32.2.1. Rol 290
32.2.2. Clasificarea supraîncălzitoarelor 290
32.2.2.1. Pentru căldări ignitubulare 290
32. 2.2.2. Pentru căldări acvatubulare 291
32. 2.2.2.1. După poziţia tuburilor 291
32.2.2.2.2. După forma tuburilor 291

32.2.2.2.3. După modul de amplasare a serpentinelor 292
32.2.2.2.4. După deplasarea relativă a agenţilor termici 292

32.2.2.2.5. După modul de transfer termic 293
32. 2.3. Unele caracteristici ale supraîncălzitoarelor 293
32.2.4. Fixarea supraincălzitorului pe căldare 294
32.3. Economizorul 295

32.3.1. Generalităţi 295
32.3.2. Clasificare 295
32.4. Preîncălzitorul de aer 296
32.4.1. Rol 296
32.4.2. Clasificare 296
32.4.2.1 .Preîncălzitoare de aer recuperative 296
32.4.2.2.Preîncălzitoare de aer regenerative (cu transfer 297
direct)
288

învăţare nr. 32
289
Cunoaşterea tipologiei supraîncălzitoarelor, economizoarelor şi al

preîncălzitoarelor de aer din componenţa căldărilor navale
Cunoaşterea şi însuşirea principiilor funcţionale şi constructive a
suprafeţelor auxiliare aferente căldărilor navale
32.1.Precizări :
a).Pe lângă suprafaţa principală de transfer termic (de încălzire) care

contribuie nemijlocit la procedeul de obţinere a aburului, căldarea mai conţine
şi suprafeţe auxiliare de încălzire care au .rolul de a mări randamentul căldării
şi de a îmbunătăţi calitatea aburului,
b). Suprafeţele de transfer termic sunt constituite din supraîncălzitoare,
economizoare şi preîncălzitoare de aer.
c). La căldările de tip mai vechi sau la căldările care produc abur
saturat, nu se întâlnesc suprafeţe auxiliare.
32.2. Supraîncălzitorul de abur
32.2.1. Rol
serveşte la acumularea unei părţi din căldura gazelor pentru ridicarea

temperaturii peste valoarea de saturaţie cu care aburul vine din vaporizator.
Prin ridicarea temperaturii aburului, acesta îşi măreşte entalpia şi, ca
urmare, fiecare kg de abur cu un conţinut mai mare de entalpie va fi capabil să
producă un lucra mecanic mai mare la maşină.
32.2.2. Clasificarea supraîncălzitoarelor
32.2.2.1. Pentru căldări ignitubulare
Se compun din unul sau două colectoare în care sunt introduse

capetele elementelor de supraîncălzire.Elementele de supraîncălzire, formate
din tuburi, sunt introduse în plăcile tubulare, unde intră în contact cu gazele
calde5 după care se îndreaptă spre ieşirea din căldare.
290
32.2.2.2. Pentru căldări acvatubulare
32.2.2.2.1. După poziţia tuburilor
a).Verticale - pot fi dispuse după fasciculul convectiv de tuburi (fig.l) sau în

interiorul lui. (fig.2)
b).Orizomtale - sunt dispuse, în general, numai în interiorul fasciculului
respectiv.
Observaţie:
Colectoarele sunt dispuse orizontal la supraîncălzitoarele verticale şi invers la
cele orizontale.
Fig.1 Fig. 2
32.2.2.2.2. După forma tuburilor
a).Cai ţevi drepte (fig.3) - mai multe ţevi drepte legate între două
colectoare.
b).Cu serpentină simplă (fig.4) - o singură serpentină este legată între
colectorul de intrare şi ieşire.
c).Cu serpentine multiple (fig.5) - mai multe serpentine sunt legate între
colectorul de intrare şi ieşire.
În racordarea şi depozitarea serpentinelor de supraîncălzitor se
urmăreşte realizarea unor debite şi temperaturi uniforme cu serpentinele lui.
Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5 a Fig. 5 b
291
Viteza aburului în serpentine este de 15-20 m/s la p < 30=35 bar şi scade
la 12-15 m/s la presiuni mai mari,
32.2.2.2.3. După modul de amplasare a serpentinelor .
a).Orizontale (fig.6) - serpentinele sunt paralele cu curentul de gaze.

Prezintă avantajul unei goliri uşoare, în schimb se înfundă uşor cu
depuneri.
b)Verticale (fig.7) - serpentinele sunt perpendiculare pe direcţia curentului
de gaze.Nu se pot goli uşor, dar au un sistem de suspendare foarte simplu şi
posibilitatea curăţării depunerilor exterioare.
Fig. 6 Fig. 7
32.2.2.2.4. După deplasarea relativă a agenţilor termici

A). În echicurent (fig. 8a)
b). În contracurent (fig. 8b)
c). Combinate (fig 8c)
Fig. 8a Fig. 8b Fig. 8c
292
SUPRAÎNCĂLZITOARELE ÎN CONTRACURENT prezintă o solicitare
termică mai mare a ţevilor decât cele în echicurent, dar necesită suprafeţe mai
mici pentru aceleaşi debite şi temperaturi de supraîncălzire.
PRECIZARE:
La căldările navale moderne se utilizează numai supraîncăizitoare
verticale cu tuburi tip serpentină care se pot goli complet.
32.2.2.2.5. După modul de transfer termic
a). De radiaţie - au următoarele caracteristici:

- sunt constituite din ţevi drepte, formând fascicule plane amplasate în focar;
- constituie ecrane independente, acoperind singure un perete întreg de
focar sau fiind intercalate printre ţevile sistemului vaporizator amplasat în
focare.
b). De convecţie - au următoarele caracteristici:
- sunt amplasate în canalul de gaze al căldării, imediat după fasciculele
vaporizatoare;
- supraîncălzitorul de convecţie se leagă cu un supraîncălzitor de radiaţie,
aburul trecând mai întâi prin supraîncălzitorul de radiaţie pentru a asigura
răcirea.
c). Combinate (convecţie cu radiaţie) - se mai numesc şi supraîncăizitoare cu
radiaţie bilaterală sau supraîncăizitoare paravan.
Sunt amplasate în zona de ieşire a gazelor de ardere din focar, de obicei
suspendat în plafonul focarului.
32.2.3. Unele caracteristici ale supraîncălzitoarelor
a). Viteza medie a gazelor care spală suprafeţele de schimb de căldură 5-15
m/s. .
b). Pierderea de presiune p = 0,5-1,5 mb
c). Coeficientul global K= 30-80 w/m2 k
d). Colectoarele supraîncălzitoarelor de abur se execută din oţel carbon sau
cu secţiune rotundă sau dreptunghiulară (pătrată), iar serpentinele din oţeluri
superaliate rezistă la temperaturi înalte.
e). Serpentinele se racordează de un ştuţ montat de colector. Sudarea
serpentinelor se face cap la cap sau prin suprapunere, fj. Raza de curbură a
serpentinelor este de 2-2,5de.
32.2.4. Fixarea supraincălzitorului pe căldare
Pentru funcţionarea normală a căldării, supraîncălzitorul trebuie să fie

bine fixat pe căldare.Fixarea supraîncălzitorului trebuie să asigure:
293
- o poziţie constantă faţă de căldare;
- imposibilitatea deplasării colectorului în urma diferitelor efecte
inerţiale;
- posibilitatea dilatării prin încălzire.
Spre exemplu, pentru asigurarea acestor cerinţe, fixarea
supraîncălzitorului vertical, dispus după fasciculul convectiv de ţevi, se face în
următoarele condiţii ( fig.9)
Fig. 9
a).Colectorul 1 al supraîncălzitorului se dispune faţă de colectorul

inferior al căldării, astfel încât dreapta care uneşte centrele ambelor colectoare
să se găsească faţă de o dreaptă verticală la un unghi d < 30°. Acesta este
necesar pentru micşorarea eforturilor de încovoiere a sistemului de fixare pe
colectorul inferior.
b).Distanţa a, între cercurile exterioare ale colectoarelor, nu trebuie să
fie mai micăde 200 mm.Aceasta, în scopul asigurării condiţiilor optime de
control şi eliminare a funingine! care, de regulă, se acumulează în cantitate
mare în această zonă.
c).Distanţa b, între vârful serpentinelor supraîncălzitorului şi suprafaţa
exterioară a colectorului superior trebuie să nu fie mai mică de
200mm.Această distanţă este necesară în scopul asigurării accesului spre de
protecţie pe care se sprijină vârful buclelor.
Şicana de protecţie este o tablă din oţel rezistent la temperaturi înalte
care nu admite trecerea gazelor prin zona vârfurilor serpentinelor.In această
zonă tuburile supraîncălzitorului sunt supuse unor accentuate eforturi
termice.Colectorul unui astfel de supraîncălzitor se sprijină printr-un cadru
metalic pe colectorul inferior ai căldării.
294
32.3. Economizorul
32.3.1. Generalităţi
Acumulează o parte din căldura gazelor ce se îndreaptă spre coşul navei

şi o redă circuitului de apă ce urmează a intra în căldare.În prealabil, gazele
de ardere au cedat căldura după ce au trecut prin zonele încălzire ale
vaporizatorului şi supraîncălzitorului.
În mod normal, economizorul constituie o a doua treaptă de încălzire a
apei de alimentare, prima treaptă constituind-o preîncălzitorul de apă care
foloseşte căldura latentă a aburului prelucrat în mecanismele auxiliare.
În economizor temperatura apei de alimentare se ridică până la o valoare
cu. 30-40° C mai mic ă decât temperatura de saturaţie din căldare.
Economizorul se foloseşte la căldările de înaltă presiune, deoarece, în
aceste căldări, temperatura de saturaţie are valori mari, iar gazele din focar,
având o viteză de scurgere mare, tind să părăsească căldarea cu o cantitate
apreciabilă de căldură.
Prin utilizarea unei părţi din această cantitate de căldură în economizor,
apa de alimentare va necesita o cantitate de căldură şi, deci, de combustibil
mai mică, pentru a atinge temperatura de vaporizare în căldare.
32. 3.2. Clasificare
a) Economizoarele nefierbătoare la care apa se preîncălzeşte cel mult

până la temperatură de 20-25°C sub cea de satura ţie.
Se execută din tuburi de fontă cu aripioare dispuse orizontal, având
direcţia de curgere a gazelor de ardere perpendiculară pe ele.
b): Economizoare fîerbătoare la care apa se încălzeşte până la
temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii din căldare şi se
vaporizează parţial, maximum 15% din debitul de apă trecut prin economizor.
Se execută din ţevi de oţel fără suduri (ţevi trase) cu diametral de 32-51
mm, dispuse în serpentine paralele.
Waec = 0,6-l,2m/s
Wgec = 6-10m/s
ta = 50°-250°C
PRECIZARE:
Economizoarele din fontă sunt am puţin rezistente din punct de vedere
mecanic şi la şoc termic, dar mai rezistente la coroziune.
AVANTAJELE UTILIZĂRII ECONOMIZOARELOR:
a).Reducerea suprafeţei de încălzire a vaporizatorului;
b).Folosirea raţională a entalpiei reziduale din gazele de ardere;
295
c).Eliminarea parţială a dilatărilor inegale a părţilor componente ale sistemului
vaporizator;
d).Reducerea radiaţiilor de nivel în tambur.
32. 4. Preîncălzitorul de aer
32.4.1.Rol
Serveşte la preîncălzirea aerului necesar arderii în focar cu ajutorul căldării

reziduale din gazele de ardere.
32.4.2. Clasificare
După principiul transferului de căldură de la gaze la aer, deosebim:

- preîncălzitoare de aer recuperative cu transfer indirect;
- preîncălzitoare de aer regenerative cu transfer direct.
32.4.2.1 .Preîncălzitoare de aer recuperative
Există două tipuri de astfel de recuperatoare:

a).Preîncălzitoare tubulare - se execută din tuburi de oţel trase sau sudate cu
40-100 mrn.Tuburile se fixează prin mandrinare sau sudare în două plăci
tubulare de capăt. Gazele circulă prin interiorul tuburilor, iar aerul prin exterior.
Wgm= 12-18m/s
Waerm = 6-9m/s
296
b).Preîncălzitoare cu plăci - se execută din foi de tablă de 2-4 mm asamblată
prin sudare , formând o serie de canale verticale, alternând cu canale
orizontale cu secţiuni dreptunghiulare.Canalele de gaze alternează cu cele de
aer, formând o cutie perpendiculară care formează un element al
preîncălzitoralui.
32.4.2.2.Preîncălzitoare de aer regenerative (cu transfer direct)
Atât gazele de ardere, cât şi aerul, trec alternativ peste' o masă metalică
de acumulare a căldurii,gazele cedând căldura, iar aerai preluând-o,
Preîncălzitoarele de aer sunt de două tipuri; cel mai utilizat în domeniul
naval este cel cu mase metalice de acumulare rotative.
Fig. 12
297
Acesta se compune dintr-un rotor 1 de formă cilindrică înconjurat de o
manta 2 închisă de două plăci frontale în care sunt prevăzute deschizători
mari 3 pentru trecerea gazelor şi aerului şi stufuri cu reducţii pentru racordarea
canaielelor de gaze şi aer.
In canalele în formă de sectoare ale rotorului sunt introduse elementele
de încălzire care constituie masa de acumulare a căldării, realizate din table
ondulate, în scopul măririi suprafeţei de încălzire şi menţinerii distanţei dintre
plăci.
Fig. 13
Între aceste table se formează fante de trecere a aerului şi a gazelor de

ardere,
Montarea cilindrică 1 este fixată pe un ax vertical în două lagăre,
superior şi inferior, în care se roteşte masa metalică antrenată de un motor
electric.
FUNCŢIONARE:
Corpul rotativ, care poate fi dispus orizontal sau vertical, trece prin rotire
succesivă în dreptul canalului de gaze de ardere, apoi de aer, cu o viteză de
rotire mică, de 2-4 rot/ min.
298
1. Principlalul criteriu de clasificare al supraîncălzitoarelor de radiaţie

este:
a) după modul de amplasare al serpentinelor
b) după deplasarea relativă a agenţilor temici
c) după modul de transfer termic
d) după poziţia tuburilor
c
2. Printre caracteristiciile supraîncălzitoarelor se află:
a) coeficientul global K= 30- 80 w/m2k
b) pierderea de presiune p=1,5- 2 mb
c) raza de curbură a serpentinelor este 3- 3,5 de
d) viteza medie a gazelor care spală suprafeţele de schimb de căldură este
20- 35 m/s
a
3. În economizoarele nefierbătoare apa se preîncălzeşte cel mult până
la temperatură de:
a) 20-25°C sub cea de satura ţie.
b) 10- 15°C sub cea de satura ţie
c) 25-30°C sub cea de satura ţie
d) 5-10°C sub cea de satura ţie
Rezolvare: 1 c; 2 a; 3 a.
299
BIBLIOGARFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
300
CALCULUL TERMIC AL FOCARULUI
CUPRINS:
33.1.Calculul termic al focarului 302
33.1.1Alegerea unor caracteristici constructive şi 302
funcţionale
33.1.2 Dimensionarea focarului 302
33.2.CaIculul suprafeţelor de transfer termic convectiv 304
33.2.1. Principii generale 304

33.2.2. Calculul de dimensionare 304
33.2.3. Calculul de verificare 305
33.2.4. Calculul diferenţei medii de temperatură 305
33.2.5. Calculul termic al suprafeţelor de transfer termic ale 306

generatorului de abur(continuare)
33.2.5.1. Determinarea vitezei de curgere a fluidelor 306
33.2.5.2. Determinarea coeficientului de transfer de căldură 307

33.3. Calculul sistemului vaporizator 308

învăţare nr. 33
301
Cunoaşterea şi înţelegerea formulelor utilizate în calculu termic al

focarului
Însuşirea elementelor de calculul ale suprafeţelor de transfer temic
convectiv şi al sistemului vaporizator
33.1.Calculul termic al focarului
33.1.1 Alegerea unor caracteristici constructive şi funcţionale
- Tipul combustibilului(lichid,gazos, solid)

- Amplasarea arzătoarelor şi a ţevilor schimbătoare de căldură
- Solicitarea termică admisibila a focarului
33.1.2 Dimensionarea focarului
a) Calculul volumului :
Ch ⋅ Qi  3 
Vf = m
qf  
, unde
qf [ kJ ] - solicitarea termică a focarului

Pentru arzătoare cu turbionare qt-=230.. .250kJ/m3, iar pentru cele fără
turbionare qf = 1400kJ/rrr
Ch - consumul orar de combustibil
b) Determinarea suprafeţei de transfer termic prin radiaţie

Acest calcul este destul de complicat întrucât depinde de foarte mulţi factori
precum:
-temperatura realizata de arderea combustibilului
-structura compoziţională a flăcării
-parametrii constructivi(geomeria focarului şi gradul de umplere cu flacără)
-parametrii funcţionali(debit, presiune, temperatură)
Etape de calcul :
a) Determinarea temperaturii teoretice de ardere în focat tt, care este de fapt,
temperatura gazelor de ardere în focar. Pentru aceasta vom considera că
302
întreaga cantitate de căldură se regăseşte în entalpia gazelor de ardere, deci
pentru lkg de combustibil.
Qi
 kJ / m3 N 
Vg  
Ig =ig =
Din diagrama I-t obţinem tt

Având în vedere că erul este preîncălzit şi de asemenea şi combustibilul
înainte de a fi introduse în focar, entalpia gazelor de ardere va avea altă relaţie
de calcul:
ig = qg + qL + qch [kJ/m3N]
L ⋅ cL ⋅ t L 
kj / m3 N 
Vg  
qL = [kJ/m3N]
ic ⋅ tc
 kj / m3 N 
Vg  
Qch=
Qic + L ⋅ cL ⋅ t L + cc ⋅ ic
 kj / m3 N 
Vg  
Qch=
Din diagrama I-t, putem calcula tt
b) Calculul fluxului unitar de căldură

- densitatea fluxului temic - gr, transmis direct suprafeţei de transfer termic
prin radiaţie (Ar).
In realitate temperatura de ardere cu focar tteste mai mică : o parte din
căldură este transmisă suprafeţei de încălzire, deci în realitate vom avea ig’< ig.
ε (t f ) 4 _ (T p ) 
4
qr=  
100 100
Entalpia ia a gazelor de ardere în condiţiile transferării prin radiaţie a

cantităţii de căldură qr x Ar va fi determinată de relaţia :
ig ⋅ qr ⋅ Ar
qr =  kJ / m3 N 
Vg ⋅ Ch  
cunoscând ttdin diagrama Ig.t putem calcula ig In final
putem calcula Ar
303
33.2.CaIculul suprafeţelor de transfer termic convectiv
33.2.1 Principii generale
Se bazează pe rezolvarea simultană ecuaţiei schimbului de căldură -

fluidul cald(gaze de ardere) şi fluidul rece(apă-abur) şi a ecuaţiei bilanţului
termic.
Ф = KA x tm [kw]
Ф = Ch (ig ’-ig + α iqr L0) - Ф5 [kw] unde :
Ф- fluxul de cădură între* [kw]
K - coeficientul global de transfer termic în kw/m2K
tmed- diferenţa medie logaritmică între fluidul cald şirece în K.
ig şi ig - entalpiile specifice ale gazelor de ardere la intrarea, respective la
ieşirea din suprafaţa de transfer termic considerată în KJ/kg.
Ch- cantitatea orară de combustibil care arde efectiv în focar în kg/h
α - coeficientul pătrunderilor de aer fals în porţiunea de canal de gaze de
ardere în care este montată suprafaţa de transfer termic
L0 - cantitatea teoretică de aer de ardere în nr N/kg
îqr — entalpia specifică a (Ugfcilui la temperatura aerului fals în kJ/nr'N
A — suprafaţa de încălzire în m2
Ф5[kw] — fluxul de căldură pierdut prin radiaţie sau convecţie în mediul
înconjurător.
A se consideră egală cu suprafaţa tuburilor determinată după diametrul
exterior cu excepţia preîncălzitorului de aer tubular, pentru care suprafaţa de
preîncălzire se determină după diametrul mediu.
33.2.2. Calculul de dimensionare
a) Se dau toate mărimile care intervin în ecuaţiile de mai sus. In plus şi

temperaturile fluidului cald şi rece la intrarea şi ieşirea din suprafaţa de
încălzire considerată.
b) Se calculează tmcd
c) Se aproximează conform datelor din literature de specialitate pentru tipul
respective de schimbător de căldură, valoarea coeficientului «K»,
determinându-se apoi mărimea «A »
d) Pe baza valorii lui A se evaluează schimbul ţevilor, lungimea, pasul pe
orizontală sau verticală, secţiunile de curgere ale fluidelor, cald şi rece
e) Cunoscând debitul fluidelor cald şi rece se calculează viteza de circulaţie
a acestora.
f) Se reia din nou calculul pentru evaluarea exactă a coeficientului K,
respective a suprafeţelor de încălzire. Calculul se consideră terminat când
304
diferenţa dintre cantitatea de cădură preluată de suprafaţa de încălzire şi
cea necesară a fi transmisă nu depăşeşte 2%.
33.2.3. Calculul de verificare
a) Se cunoaşte mărimea şi forma geometrică a suprafeţelor de încălzire,

debitele şi temperaturile de intrare a le fluidului cald şi rece.
b) Se aproximează temperaturile de ieşire ale fluidelor din suprafaţa de
încălzire.
c) Se calculează vitezele de circulaţie ale fluidelor, coeficientul de trecere a
căldurii, diferenţa medie de şi cantitatea de căldură schimbată.
d) Din ecuaţia bilanţului termic se determină entalpia fluidelor, respectiv
temperatura la ieşirea din suprafaţa de încălzire considerată.
Notând tg’’ e temperatura gazelor de ardere la ieşirea din schimbătorul de
căldură a cărei valoare a fost aproximată la începutul calculului şi cu
tg ’’e - temperatura rezultată din calcul, atunci dacă :
tg ’’e- tg ’’c = ± 10 calculul se consideră acceptat
tg’’e - tg’’c = ± (10-50)°C - calculul se repet ă precizându-se doar valoarea lui
tmed
tg’’e – t ’’c > 50°C - calculul se repet ă precizându-se atât valoarea lui tmed cât şi
al lui K
33.2.4. Calculul diferenţei medii de temperatură
Este dependentă de direcţia curgerii celor două fluide care schimba căldura
între ele şi şi pentru aceeaşi suprafaţă de încălzire, are valoare maximă la
curgerea in contracurent.
In construcţia căldărilor se întâlnesc scheme de curgere în curent
încrucişat.
Pentru schema de curgere în contracurent şi echivalent
∆tM − ∆tm
∆tM
ln
tmed= ∆tm
Dacă tM > 1,7 se poate folosi relaţia simplificată

∆tM + ∆tm
tmed = 2 [°C]
In cazul în curgerii în current încrucişat : tmedr= Ψ x tmed
unde Ψ este un coefficient de corecţie subunitar care se ia din diagramă.
305
33.2.5.Calculul termic al suprafeţelor de transfer termic ale generatorului
de abur(continuare)
33.2.5.1 Determinarea vitezei de curgere a fluidelor
a) Pentru gazele de ardere :

Ch ⋅ Vgm
[m / s]
Wg = Ag
b) Pentru aer :
Ch L0 ⋅ α mpa
[m / s]
Wa= Aa
c) Pentru apa sau abur :
D ⋅V m
[m / s]
W= A
unde:
αmpa coeficientul mediu de exces de aer în preîncălzitorul de aer ;
D[kg/s] - debitul de abur, apă;
B[kg/s] - consumul de combustibil
L0[m3N/kg] - cantitatea teoretică de aer necesar arderii unităţii de combustibil ;
Vm[m3/kg] - bolumul specific mediu al aburului, apei;
Ag, Aa, A[m2] - secţiunea liberă de trecere a gazelor, aerului sau aburului(apei).
Secţiunea liberă de trecere a fluidului sr determină ţinând cont de curgerea
fluidului în raport cu axa ţevilor astfel : a) Pentru spălarea longitudinală :
- la curgerea fluidului prin interiorul ţevilor
2
π di
A = z x 4 [m2]
- la curgerea fluidului prin exteriorul ţevilor
π d e2
A =(ab - z x 4 ) [m2]
b) Pentru spălarea transversală :
Secţiunea de curgere se calculează în porţiunea cea mi îngustă a
canalului, în funcţie de aşezarea ţevilor în interiorul cazanului :
A = ab – z1 x dex b[m2] sau
A = ab - zi x dex a[m2]
unde :
- dide[m] - diametrul interior, exterior ;
- z,z1 - numărul total de ţevi în fasciculul respective sau într-un rând de
fascicule
- a,b - lăţimea şi înălţimea(adâncimea) canalului de gaze
306
c)pentru spălarea mixtă a suprafeţei de încălzire, aceasta se separă în mod
convenţional în porţiuni spălate longitudinal şi transversal şi calculul se face
separat.
In cazul în care canalul de gaze are dimensiuni variabile sau caracteristicile
fasciculului variază (numărul de ţevi, diametru etc) se recomandă întocmirea
unui calcul pe porţiuni distincte cu aceleaşi caracteristici şi în final stabilirea
secţiunii libere ca medie ponderată
33.2.5.2. Determinarea coeficientului de transfer de căldură
a) peritru supraîncălzitorul de abur :

1 1 W / m 2 ⋅ grd 
K= =
1 1 1 1  
+m+ +m+
α1 α1 ωα c α1
b) pentru suprafeţele vaponzatoare şi economizoare din tevi netede
1 1 W / m 2 ⋅ grd 
K= =
1 1  
+m +m
α1 ωα c + α r
c) pentru preîncalzitoarede aer tubulare şi din plăci:
1 1 W / m 2 ⋅ grd 
K= =ξ
1 1 1 1  
+ +
α1 α2 αc α2
Unde
α1[w/m2xgrd] - coeficient de transfer de căldură de la gaze la peretele metalic;

α1[w/m2xgrd] - coeficient de transfer de căldură de la peretele metalic la fluidul
rece;
α1[w/m2xgrd] - coeficient de transfer de căldură prin convecţie de la
gaze la perete ;
α1[w/m2xgrd] - coeficient de radiaţie termică de la gaze de ardere la perete
ω - coeficient de utilizare al canalelor de gaze ;
m - coeficient de murdărire a suprafeţelor de încălzire prin convecţie ;
ξ - coeficient de murdărire a suprafeţelor de încălzire prin radiaţie.
307
33.3. Calculul sistemului vaporizator
Are ca scop determinarea suprafeţei de schimb de căldură necesară

producerii în generatorul de abur a aburului saturat umed şi uscat.
Saturat uscat caracterizat de punctual b din diagramă este căldura latentă de
vaporizare.
Grafic această căldură este echivalentă cu ∫ abb a a . Din tabele
11
termodinamice sau din diagrama i-s rezultă căldura latentă de vaporizare

r =i II - iI
Cantitatea de căldură necesară a fi transmisă pentru vaporizarea întregii
cantităţi de apă este
Qr = D a x r
Calculul diferenţei medii logaritmice de temperatură se face având în vedere
următoarea diagramă de variaţie a temperaturii în vaporizator.
308
tM - tgVI - tb
tm = tgv2 - ta]
tmedr = Ψ x tmed - deoarece circulaţia e încrucişatăde calcul, în funcţie de
parametrii P şi R.
σm σm
P= =
tgv1 − tb ∆t M σ m = tgv1 − tgv2
σM
R=
σm σ M = ta − tb
1 1 W / m 2 ⋅ grd 
K= =
1 1  
+m +m
α1 ωα c + α r
1. Formula este utilizată pentru calculul
coeficientului de transfer de căldură în cazul:
a) preîncalzitoarelor de aer tubulare şi din plăci
b) economizoarelor
c) supraîncălzitoarelor de abur
d) suprafeţelor vaponzatoare şi economizoare din tevi netede
Ch ⋅ Vgm
Ag
[m / s]
2. Relaţie este utilizată pentru determinarea vitezei de
curgere pentru:
a) ulei
b) gaze de ardere
c) aer
d) apa sau abur
Rezolvare: 1 d, 2 b.
310
BIBLIOGRAFIE
1.Aldea, M ; Chiţu, I; Delibas, C - Îndrumar de cazane de abur şi recipienţi sub

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
1981 ;
311
PURITATEA APEI DE ALIMENTARE ŞI A ABURULUI LA
GENERATOARELE DE ABUR. CALCULUL DE REZISTENŢĂ AL
GENERATOARELOR DE ABUR
CUPRINS:
34.1. Puritatea apei de alimentare şi a aburului la 314

generatoarele de abur
34.1.1. Consideraţii generale 314
34.1.2. Indici caracteristici ai apei de alimentare şi aburului 314
34.1.3. Etapele tratării apei de adaos 316
34.1.3.1. Decantarea 316
34.1.3.2. Filtrarea 316
34.1.3.3. Eliminarea uleiului 316
34.1.3.4. Eliminarea impurităţilor coloidale şi organice 316

34.1.3.5. Eliminarea durităţii 317
34.1.3.6. Demineralizarea apei 317
34.1.3.7. Degazarea 317
34.2.Materiale metalice folosite în construcţia 318

34.3.Calculul de rezistenţă al generatoarelor de abur 318
34.3.1.Calculul grosimii pereţilor pentru tambure şi 318

colectoare sudate
34.3.2. Calculul grosimii colectoarelor cilindrice supuse la 319

presiune interioară
312
34.3.3. Calculul grosimii fundurilor bombate supuse Ia 319
presiune interioară

învăţare nr. 34
313
Cunoaşterea şi aprofundarea indicatorilor folosiţi pentru aprecierea

calităţii apei de alimentare şi aburului şi a etapelor tratării apei de adaos
Învăţarea relaţiilor utilizate în calcululul de rezistenţă al generatoarelor
de abur
34.1. Puritatea apei de alimentare şi a aburului la generatoarele de abur
34.1.1. Consideraţii generale
Pentru ca suprafaţa interoară a generatorului de abur să nu se

murdărească şi să nu fie expusă la coroziuni reducându-se astfel la minim
deranjamentele în exploatare trebuie ca apa de alimentare să conţină cât
mai puţine săruri, gaze, suspensii mecanice, substanţae organice, acizi şi
uleiuri.
Depunerile pe suprafeţele interioare ale generatoarelor de abur
(piatra şi nămolul) se formează datorita proceselor fizico-chimice dintre care
principal este procesul cristalizării caracterizat prin separaţia fazei solide
din soluţia suprasaturată.
Depunerile sunt condiţionate de :
a) scăderea solubilităţii sărurilor odată cu creşterea temperaturii apei ;
b) procesele chimice care duc la transformarea unori ioni în alţii capabili
de a forma compuşi greu solubili ;
c) creşterea totală a concentraţiei sărurilor în apa din cazan ca urmare a
faptului că aburul degajat antrenează în cazul unei exploatări chiar
corecte o anumită cantitate de săruri.
Procesul de depunere începe cu apariţia particulelor solide formate prin
precipitare odată cu depăşirea limitei de solubilitate (soluţia este suprasaturată
cu sarea respectivă). Aceste particule solide formează centrele de cristalizare
ale sărurilor. Pe aceste cristale se depun celelalte molecule de săruri care se
cristalizează trecând la dimensiuni din ce în ce mai mari.
Unele săruri se cristalizează mai ales pe suprafeţele încălzite, formând
piatră dură şi densă.
34.1.2. Indici caracteristici ai apei de alimentare şi aburului
Pentru aprecierea calităţii apei de alimentare şi aburului se utilizează

următorii indicatori :
a) Duritatea - conţinutul apei în compuşi de calciu şi magneziu.
Deosebim duritate: temporară, permanentă şi totală
314
Duritatea temporară (carbonatică) sau trecătoare este este constituită
din bicarbonaţii de calciu şi magneziu (Ca(HC03)2,Mg(HC03)2 ).Aceşti compuşi
se depun sub formă de crustă tare în economizor şi sub formă de nămol în
zonele vaporizatoare.
Duritatea permanentă (necarbonică) este constituită din clorurile,
sulfaţii şi azotaţii de calciu şi magneziu (Cl2Ca, Cl2Mg, CaS04, MgS04 ). Aceşti
compuşi sunt termosensibili şi precipită la încălzire formând depuneri tari.
Duritatea totală reprezintă suma durităţii temporare şi a durităţii
permanente. Unitatea de măsură este gradul de duritate . In ţara noastră se
utilizează gradul german de duritate care corespunde unui conţinut de 10 mg
CaO/dm3 şi care se notează cu °d.
b)Alcalinitatea - se determină prin conţinutul de sodiu şi hidroxid de

sodiu conţinut în apa de alimentare. Alcalinitatea are un efect de protecţie
împotriva coroziunii, dar la o concentraţie mai mare poate conferi oţelului din
care este confecţionat generatorul de abur aşa numita fragilitate caustică
care duce la fisurarea cusăturii de sudură. Afară de aceasta, la o alcalinitate
prea mare a apei creşte umiditatea aburului. Alcalinitatea se exprimă
convenţional în unităţi ale indicelui de alcalinitate.
c)Conţinutul în cloruri(salinitatea) - concentraţia clorurilor se exprimă

în mg ioni de clor conţinuţi într-un litru de apă. In general, clorurile sunt
solubile în apă, iar concentraţia lor în generatorul de abur creşte progresiv fără
a da depuneri. Conţinutul mare de cloruri favorizează spumegarea apei şi
murdărirea aburului, iar anumite cloruri(MgCL) se hidrolizează în apă
formând acizi corozivi.
d)Conţinutul în substanţe insolubile - se referă la coţinutul de

impurităţi mecanice în suspensie, la conţinutul de fosfaţi, silicaţi, hidroxid de
magneziu şi uleiuri. Silicaţii şi hidroxidul de magneziu se depun pe suprafeţele
schimbătoare ale cazanului, formând o crustă a cazanului care înrăutăţeşte
transmisia căldurii.
Uleiul se depune sub formă de peliculă pe suprafeţele de încălzire,
înrăutăţind de asemenea transmisia căldurii.
e)Conţinutul de gaze dizolvate - interesează in principal conţinutul de

oxigen şi de bioxid de carbon liber.Aceste gaze sunt foarte solubile în apă şi
produc coroziunea metalului suprafeţelor de încălzire.
f)Conţinutul în ioni de hidrogen (ph)

ph-ul - dă indicaţii asupra alcalinităţii sau acidităţii apei.
Apa la 22°C are ph = 7 ; la un ph < 7 apa este acid ă iar la ph > 7 apa
este alcalină. Caracterul acid sau alcalin al apei se datorează ionilor
suplimentari de hidrogen sau OH, proveniţi din substanţe străine.
315
34.1.3. Etapele tratării apei de adaos
În scopul obţinerii unei purităţi corespunzătoare a apei din cazan şi a

aburului, atât apa de adaos cât şi cea din cazan trebuie tratată.
34.1.3.1. Decantarea
Constă în conducerea apei de alimentare într-un bazin numit decantor, în

care ca urmare a reducerii vitezei de circulaţie a apei, timpul de cădere la fund
a suspensiilor (datorită greutăţii proprii a acestora) devine mai mic decât timpul
de parcurgere a instalaţiei.
Datorită acestui fenomen, particulele străine din apă se depun pe fundul
decantorului, viteza de depunere fiind cu atât mai mare cu cât densitatea şi
dimensiunile lor sunt mai mari.
34.1.3.2. Filtrarea
Prin decantare nu se pot îndepărta complet impurităţile mici în suspensie

pentru sedimentarea cărora ar fi necesare dimensiuni exagerate ale
decantorului. Limpezirea completă se obţine prin filtrare.Aceasta constă prin
trecerea apei printr-un strat de material granulat care constituie de fapt o sită
cu ochiuri foarte mici.
Dimensiunile acestor ochiuri de reţea sunt însă mai mici de dimensiunile
particulelor în suspensie, astfel că reţinerea nu se face numai mecanic ci şi
printr-un proces de absorbţie a particulelor pe suprafaţa materialului granulat.
34.1.3.3. Eliminarea uleiului
Se folosesc 3 procedee :
a) mecanice - constau în separarea, decantarea şi filtrarea apei cu conţinut
de ulei ;
b) fizice - constau în trecerea apei prin filtre încărcate cu cărbune vegetal
activat des.
Prin absorbţie, cărbunele reţine uleiul într-o proporţie de 22-30% din
greutatea proprie, în funcţie de temperatură.
c)chimice - constau în absorbţia uleiului de către fulgii de suspensie formaţi
în apă prin adăugarea unor reactivi(ex : sulfat de amoniu)
34.1.3.4. Eliminarea impurităţilor coloidale şi organice
Particulele coloidale având sarcina electrică de acelaşi semn, se

resping făcând imposibilă aglomerarea lor în scopul separării în fază solidă
dacă nu intervine un factor extern.
316
Procedeele pentru eliminarea impurităţilor se bazează pe
neutralizarea sarcinilor particulelor având ca urmare legarea diferitelor
particule coloidale între ele. Acest procedeu se numeşte coagulare. El se
obţine prin adăugarea de coagulanţi în apă(sulfatul de aluminiu, sulfatul
feric, sulfatul feros şi clorura ferică).
Prin descompunerea hidraulică a coagulanţilor se formează hidroxizii
metalelor respective; aceştia sunt greu solubili în apă formând o soluţie
coloidală cu particule încărcate negativ.
Prin neutralizarea sarcinilor particulelor de hidroxid, acestea se unesc
formând fulgii care se depun.
34.1.3.5. Eliminarea durităţii
Se utilizează trei procedee:

a)fizice - se elimină numai duritatea temporară a apei adică bicarbonaţii şi
carbonaţii de calciu şi magneziu cu ajutorul căldurii.
b)chimice - procedeul cu var(hidroxid de calciu).Se foloseşte drept reactive o
soluţie saturată de hidroxid de calciu, aşa-numita apă de var. -procedeul de
sodă caustică(soluţie 10%)
-procedeul combinat var - soda - se elimină duritatea totală a apei,
indiferent de raportul dintre duritatea totală şi cea permanentă.
34.1.3.6. Demineralizarea apei
Prin procedeele de dedurizare efectuate de obicei cu mase Na -

cationice se elimină din apă numai cationii. Pe lângă aceştia, apa mai cuprinde
şi vilice şi nu poate fi folosită cu aceste calităţi la alimentarea cazanelor de
înaltă şi foarte înaltă presiune. Este necesară demineralizarea totală a apei.
Se face prin procedee fizico-chimice şi prin procedee fîzice(prin vaporizare).
Prin procedeee fîzico-chimice demineralizarea se realizează în principiu prin
trecera curentului de apă succesiv printr-un schimbător cationic şi unul
anionic. După trecera prin schimbătorul cationic, catonii sunt reţinuţi, iar în apă
nu rămân decât acizii sărurilor pe care le-a conţinut. Schimbătorul anionic
reţine acizii formaţi.
34.1.3.7. Degazarea
Gazele dizolvate în apă(oxigen şi bioxid de carbon) produc coroziuni în

cazan şi în circuitul termic. De aceea este necesară eliminarea lor atât din apa
de adaos cât şi din circuitul termic. Cel mai răspândit procedeu de degazare
constă în încălzirea apei în aparate speciale numite degazoare până la
temperatura de fierbere, la care solubilitatea gazelor în apă devine nulă astfel
încât acestea se elimină integral.
317
34.2.Materiale metalice folosite în construcţia
Materialele de construcţie ale elmentelor metalice care intră în

competenţa generatoarelor de abur sunt supuse în timpul exploatării unor
solicitări compuse datorită presiunii, temperaturii şi acţiunii corozive a mediilor
din interiorul şi exteriorul acestora.
Partea metalică a generatoarelor de abur se execută din oţel de diferite
calităţi, alături de care se foloseşte fontă şi alte materiale neferoase. Oţelurile
folosite sunt:
a)oţel carbon obişnuit OL livrat su formă de produse semifabricate forjate sau
laminate. Se întrebuinţează pentru elementele scheletului metallic sau pentru
tabure supuse la presiuni mai mici de 7,8 bar şi la temperaturi sub 120° C.
b)oţel carbon de calitate slab aliat OLC, livrat sub formă de produse
semifabricate, forjate sau laminate.
c)oţeluri aliate rezistente la coroziune şi la temperaturi ridicate(peste 580°C)
d)table de oţel de calitate superioară pentru confecţionarea taburilor şi
colectoarelor generatoarelor de abur.
34.3.Calculul de rezistenţă al generatoarelor de abur
Acest calcul prezintă o importanţă deosebită ca mijloc de prevenire a

unor accidente grave.
Elementele cele mai vulnerabile la deteriorare, în cazul unui generator
de abur sunt cele supuse la presiune interioară (tambur,colectoare, ţevi).
34.3.1.Calculul grosimii pereţilor pentru tambure şi colectoare

sudate
p ⋅ Di
S= + c [ mm ] sau
230 ρσ a − p
8 pDe
S=
230 ρσ a + p
[ mm]
în care:
p - presiunea de calcul în daN/mm2
Di, De - diametrul interior şi exterior al taburului în mm ;
σ - rezistenţa admisibilă la temperatura de lucru în daN/mm2; ρ-
coeficientul de slăbire;
c - adaos la grosimea de calcul în mm(adaos de coroziune).
Valoarea presiunii de calcul p este egală cu presiunea cea mai ridicată
la care este stabilit să lucreze cazanul sau elementul de cazan considerat.
Rezistenţa admisibilă se dermină în raport cu calitatea oţelului şi
temperatura peretelui.
318
σ a = ησ an
în care :
σ an - rezistenţa admisibilă nominală (se ia din tabele în daN/mm2)
η - coeficient de corecţie dependent de particularităţile constructive şi de
exploatare ale tamburilor (se ia din tabele) Coeficientul ∫ de slăbire are o
valoare subunitară.
Valoarea mărimii c depinde de grosimea peretelui şi de viteza de
coroziune pentru :
s - c < 20mm; c = 1 mm
s - c > 20mm; c = 0mm
34.3.2. Calculul grosimii colectoarelor cilindrice supuse la presiune

interioară
În construcţia generatoarelor de abur moderne se folosesc aproape în

exclusivitate colectoare cilindrice, executate exclusiv din ţevi laminate sau
forjate. Relaţiile calcul sunt cele ca pentru tambure cu observaţia :
C = A(s - c) [mm]
unde :
A este un coeficient care se ia din tabele (depinde de abaterea faţă de
grosimea nominală a colectorului).
34.3.3. Calculul grosimii fundurilor bombate supuse Ia presiune

interioară
în construcţia generatoarelor de abur se folosesc funduri bombate,

având secţiuni sub formă eliptică, sferică sau altă formă confecţionate prin
ambutisare cu sau rară cusături sudate, cu pereţi de grosime constantă sau
variabilă.Grosimea fundurilor eliptice se determină cu relaţia :
p ⋅ Di D
s= ⋅ i + c [ mm ]
400 z ⋅ σ a − p 2h
319
unde:
Di - diametrul interior al fundului în milimetri
h - înălţimea părţii bombate care se ia de minimum 0,2 Di în mm
c - adaos la grosimea la grosimea de calcul în mm
z - un coeficient care are valoarea 1 pentru fundurile negăurite iar pentru
fundurile prevăzute cu guri de vizitare sau cu orificii neconsolidate, de
diametru d, Se calculează cu relaţia :
d
z = 1−
Di
Observaţie :
In calculele pe baza relaţiilor de mai sus se calculează presiunea

maximă admisibilă şi rezistenţa admisibilă.
320
1. Care din următorii indicatori reprezintă conţinutul de sodiu şi hidroxid

de sodiu conţinut în apa de alimentare?
a) duritatea
b) alaclinitatea
c) conţinutul în substanţe solubile
d) conţinutul de gaze dizolvate
2. Trecerea apei prin filtre încărcate cu cărbune vegetal activat are drept
scop:
a) eliminarea impurităţilor coloidale şi organice
b) eliminarea uleiului
c) eliminarea durităţii
d) demineralizarea apei
Rezolvare: 1b; 2b
321
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
exploatare, Ed Gaudeamus, 2006:
322
CALCULUL ŢEVILOR DE OŢEL, FĂRĂ SUDURĂ, SUPUSE LA
PRESIUNE INTERIOARĂ LA CĂLDĂRILE ACVATUBULARE.
CALCULUL HIDRODINAMIC AL GENERATOARELOR DE ABUR
35.1. Calculul ţevilor de oţel, fără sudură, supuse la presiune 324

interioară la căldările acvatubulare
35.2. Calculul hidrodinamic al generatoarelor de abur 325
35.2.1. Căldarea de presiune într-un sistem de ţevi paralele 325
35.2.2. Calculul pierderilor de presiune în cazul unui contur de 327

circulaţie naturală simplu
35.2.3. Calculul unui contur complex de circulaţie 328
35.3.Claculul aerogazodinamic al generatorului de abur 328
35.4. Calculul coşului de fum 329

învăţare nr. 35
323
Cunoaşterea calculului ţevilor de oţel, fără sudură, supuse la presiune

interioară la căldările acvatubulare
Înţelegerea şi însuşirea calculului hidrodinamic şi aerogazodinamic al
generatorului de abur, precum şi dimensionarea coşului de fum al
aferent generatorului de abur
35.1. Calculul ţevilor de oţel, fără sudură, supuse la presiune interioară la

căldările acvatubulare
Relaţiile sunt asemănătoare cu cele folosite la dimensionarea tamburelor

sau colectoarelor cilindrice, cu deosebirea că φ=1 Astfel, pentru determinarea
grosimii peretelui ţevii se foloseşte relaţia:
p ⋅ De
s= + c [ mm ]
230 ρσ a + p
iar pentru verificare relaţiile:
230( s − c)σ a
p=
De − ( s − c)
p  De ( s − c) 
σa =
230( s − c)
De — diametrul exterior al ţevilor î
Relaţiile de mai sus sunt valabile pentru:
De
s= ≤ 1, 6
De − 2( s − c )
Presiunea de calcul "p" se consideră presiunea maximă a mediului,
inclusiv presiunea hidrostatică a coloanei de apă de deasupra ţevii, atunci
cănd aceasta este mai mare decât 2,5% din presiunea de regim. Relaţia de
calcul pentru rezistenţa admisibilă σ a = ησ an
Pentru η se aleg următoarele valori:
η = 0,9 - pentru ţevile supraîncălzitorului

η= 1,0 - pentru ţevile suprafeţelor fierbătoare, economizor sau conducte
σ an [daN/mm2] - rezistenţa admisibilă nominală se alege din tabele
Adaosul c se stabileşte cu relaţia :
c=A1(s-c)[mm] în care A1 este un coeficient ale cărui valori depind de
subţirimea peretelui ţevii la curburi.
324
35.2. Calculul hidrodinamic al generatoarelor de abur
35.2.1. Căldarea de presiune într-un sistem de ţevi paralele
La trecerea printr-un sistem de ţevi paralele se produce o cădere de

presiune datorată următoarelor cauze:
a) rezistenţe la frecare (liniare);
b) rezistenţe locale;
c) acceleraţia fluidului;
d) variaţia diferenţei de nivel.
a) Pierderi de frecare (liniare)

Sunt pierderi datorate rezistenţelor de frecare de-a lungul traseului :
L Wm2
Apf = λ f ⋅ ⋅ ⋅ ϕm  N / m 2 
di 2  
unde :
L [m] - lungimea traseului
d1 [m] - diametrul interior al ţevii
Wm [m/s] - viteza medie a cutentului de fluid
φm [kg/m3] - densitatea medie a fluidului
λ f - coeficientul de frecare ; depinde de diametrul ţevii şi de rugozitate
Se ia din nomograme.
325
b) Pierderi locale
Sunt pierderi la intrarea şi la ieşirea din ţevi, în coturi şi în locurile de
bifurcaţie ale ţevilor, precum şi cele care rezultă prin diafragmarea acesteia.
w2 
∆ploc = ξϕ N / m2 
2  
unde :
W şi φ reprezintă viteza curentului şi respectiv densitatea fluidului în
secţiunea unde se consideră concentrată rezistenţa locală, iar ξ
coeficient de pierderi locale.
Calculul rezistenţei locale la un număr considerabil de coturi cum se întâlnesc
în cazul serpentinelor economizorului sau supraîncălzitorului se face folosind
valorile medii φm şi wm
ϕm ⋅ wm2
∆pcot = ξ cot ⋅ zcot ⋅
2
unde :
zcot- numărul de coturi
c)Pierderi datorate acceleraţiei, vitezei de circulaţie

Încălzirea curentului determină creşterea volumului specific şi deci al
vitezei de circulaţie.Această accelerare conduce la pierderi de presiune.
∆pacc = f 2 m22 − f1m12  N / m 2 

 
unde:
m1,m2 [m/s] - vitezele curentului la începutul şi la sfârşitul porţiunii
φ1 φ2 [kg/m ] - densitatea fluidului la începutul şi la sfârşitul porţiunii
d)Pierderi datorate variaţiei diferenţei de nivel

În cazul unei circulaţii ascendente a fluidului într-un contur de circulaţie
naturală, componenta cea mai importantă a căderii totale de presiune este
presiunea hidrostatică.
∆phst = H ϕm g  N / m 2 
 
unde:
H[m] - înălţimea porţiunii considerate
326
35.2.2. Calculul pierderilor de presiune în cazul unui contur de circulaţie
naturală simplu
Se alege un contur simplu pentru cazul unui cazan cu circulaţie naturală

format din ţevi coborâtoare şi ţevi de ecran, legate în partea superioară la
tambur, iar în partea inferioară la un colector.In acest contur de circulaţie,
mişcarea apei şi a amestecului apă - abur se realizează sub acţiunea
diferenţei de greutate a celor 2 coloane care dă naştere la presiunea acivă
Pact. In regim de lucru staţionar al cazanului, presiunea activă serveşte la
învingerea rezistenţelor întregului contur de circulaţie. Diferenţa între
presiunea activă şi căderile de presiune aferente circiutului de ridicare ( prid),
inclusiv căderea de presiune în dispozitivele de separare ( pSep) reprezintă
puterea utilă put.
put = pact - prid - psep [N/m2]

Rezolvarea acestei ecuaţii este foarte dificilă , de aceea se foloseşte o
metodă grafo- analitică, având la bază următoarea relaţie :
 N / m2 
pact = f0⋅Kp⋅Ka⋅hab(φ’φ”)⋅g  
unde:
φ0 coeficient care ţine seama de

porţiunea din secţiunea unei ţevi
drepte ocupată de abur;
Kp - coeficient de corecţie pentru
persiune;
Ka - coeficient de corecţie pentru

unghiul de înclinare a ţevii faţă de
verticală;
hab - porţiunea din conturul de cir-

culaţie în care se găseşte
amestecul apă - abur
Conform figurii:
I II III IV
hab = hab + hab + hab + hab
φ’şi φ”- densitatea apei şi aburului la saturaţie pentru [kg/m3] presiunea

din tamburul cazanului.
g[m /s] - acceleraţia gravitaţională
327
Valorile lui Kp , Ka şi φ0 se determină din nomograme în funcţie de viteza
raportată a aburului la capătul ţevii.Calculul lui prid şi psep se face utilizând
relaţiile date anterior.
35.2.3. Calculul unui contur complex de circulaţie
Se execută ca şi pentru un contur simplu , admiţându-se următoarele

ipoteze:
a)într-un sistem de circulaţie complex presiunile utile ale contururilor
paralele sunt egale cu condiţia ca circuitul de coborâre să fie comun;
b)debitul total al apei care străbate toate contururile paralele este egal cu
debitul in sistemul comun descendent.
Presiunea utilă se determină pentru fiecare contur paralel folosind relaţia:
Put = pact - prid - psep
35. 3.Claculul aerogazodinamic al generatorului de abur
Pe traseul circuitului de gaze de ardere ca şi pe traseul circuitului de aer

deosebim:
a)pierderi de presiune de frecare(liniare)
L mm2
∆h f = λ f ⋅ ⋅ ⋅ ϕm  N / m 2 
de 2
b)pierderi de presiune locale
mm2
∆∆h1 = ξ ⋅ ϕ  N / m2 
2  
λ f şiξ - coeficienţi de pierderi de presiune prin frecare, respective pierderi de
presiune locale ;
L[m] - lungimea totală a traseului de gaze, respectiv de aer ;
de[m] - diametrul echivalent al canalului de curgere a gazelor sau aerului;
4A
de = [m]
U
A[m ] — aria secţiunii libere de curgere a fluidului;
U[m] — partea perimetrului secţiunii A prin care are loc schimbul de căldură.
Pierderea totală Ha pe traseul de aer rezultă din relaţia :
Ha = Σ ha + Σ h’ tn + h'f [N/m2]
unde :
Σ ha — suma pierderilor de presiune prin frecare şi locale în canale, în
preîncălzitorul de aer şi în ventilatoarele de aer ;
Σ h’ tn — autotirajul canalelor de aer ;
328
h'f — depresiunea care există în focar
Pierderea totală de presiune Hg pe traseul gazelor de ardererezultă din

relalaţia :
Hg = Σ hg + Σ h tn + h"f [N/m2]
Σ hg — suma pierderilor prin frecare şi locale ;

Σ h tn - autotirajul canalelor şi colţul de fum ;
h'’ f - depresiunea gazelor la ieşirea din focar
Determinarea debitului de aer şi de gaze de ardere
a)Calculul debitului de aer aspirat de ventilatoarele de aer :
Tar
Va = β1 • B • α ip • L0 . T0
[m3/s]
b)Calculul debitului de gaze de ardere refulat de exhaustor

Tg
Vg =β1 • B(Vgt + αL0). T0

[m3/s]
unde:
β - coeficientul de rezervă al debitului ventilatorului de aer, respective al
exhaustorului, egal cu 1,1 ;
αip — coeficientul de exces de aer la intrarea în preîncălzitorul de aer ;
L0 [m3N/kg] - cantitatea teoretică de aer necesară arderii;
Tar [k] - temperatura aerului rece;
Vgt [m3N/kg] sau [m3N/m3N] - volumul total al gazelor de ardere
α - creşterea coeficientului de aer fals în canalele de gaze;din focar până la
exhaustor în cazul tirajului forţat, respectiv până la baza coşului în cazul
tirajului natural;
Tg [k] temperatura gazelor de ardere în exhaustor, respective la baza coşului
în cazul tirajului natural.
35.4. Calculul coşului de fum
Constă în determinarea înălţimii şi secţiunii de ieşire

a)pentru tirajul artificial- inălţimea se alege în funcţie de condiţiile
regiunii înconjurătoare.înălţimilre uzuale ale coşurilor sunt între 30 şi
80m.Pentru generatoarele de abur de debit mare, afernte centralelor
termoelectrice, înălţimile coşurilor de fum ting 220-240 m .
329
Diametrul coşului se determină cunoscându-se debitul volumic de gaze
evacuate la temperatura dinaintea exhaustorului la o viteză de ieşire a gazelor
pe coş de 10 -20 m/s
b)pentru tirajul artificial - înălţimea se determină astfel încât la baza
coşului să se producă depresiunea necesară acoperirii rezistenţleor traseului
gazelor din cazan, inclusiv rezistenţa coşului.
Înălţimea coşului se poate calcula în acest caz cu ajutorul relaţiei :
β- H = hctn- hcf- hc1
unde :
P — 1,2 coeficientul de rezervă la tirajului;
H — rezistenţa totală a traseului ;
hctn — tirajul natural al coşului;
hCf, hC1 — pierderile de presiune datorate rezistenţelor de frecare şi locale
aferente traseului gazelor de-a lungul coşului.
Temperatura medie a gazelor la coş se calculează ca media aritmetică a
temperaturii la baza coşului tc temperatura de ieşire te ,care se determină
astfel :
te = tc + t
unde răcirea gazelor la coş t are următoarele valori:
a)pentru coşuri din tablă necăptuşite:
2
∆t =
D
[ grd / m]
b)pentru coşuri din tablă căptuşite:
0,8
∆t =
D
[ grd / m]
c)pentru coşuri mici din cărămidă cu grosimea medie a zidăriei sub 0,5m:
0, 4
∆t =
D
[ grd / m]
D - debitul nominal al cazanului racordat la coşul respectiv ; Diametrul
coşului se calculează cu ajutorul ecuaţiei continuităţii find cunoscut debitul
gazelor care trece prin coş şi fiind admisă viteza gazelor de ieşire.
330
1. Răcirea gazelor la coş pentru coşurile din tablă căptuşite se determină cu
următoarea relaţie de calcul:
2
a) ∆t = [ grd / m]
D
0,8
b) ∆t = [ grd / m]
D
1,5
c) ∆t = [ grd / m]
D
0, 4
d) ∆t = [ grd / m]
D
2. Mărimea η=0,9 din relaţia de calcul pentru rezistenţa admisibilă

σ a = ησ an se referă la:
a) ţevile suprafeţelor fierbătore
b) economizorului
c) ţevilor supraîncălzitorului
d) conductelor
Rezolvare: 1 b; 2 c.
331
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
332
ACCESORII INTERIOARE ALE CĂLDĂRILOR NAVALE
ACVATUBULARE. ARMĂTURI EXTERIOARE ALE CĂLDĂRILOR
NAVALE
CUPRINS
361. Accesorii interioare ale căldărilor navale acvatubulare 334

36.1.1. Tubul culegător de abur (colectorul de abur saturat) 334
36.1.2. Placa calmantă 335
36.1.3. Prelungitorul tubului de alimentare 336
36.1.4. Separatorul apei de alimentare 337
36.1.5. Pâlnia extracţiei de suprafaţă 337
36.1.6. Zincurile căldării 338
36.2. Armături exterioare ale căldărilor navale 339

învăţare nr. 36
333
Studierea şi însuşirea elementelor constructive şi funcţionale privind

accesoriile interioare ale căldărilor navale acvatubulare
Cunoaşterea şi familiarizarea cu diferitele armături exterioare ale
căldărilor navale
36.1. Accesorii interioare ale căldărilor navale acvatubulare
36.1.1. Tubul culegător de abur (colectorul de abur saturat)
La partea superioară a colectorului superior (tamburului) căldării se află

spaţiul de abur, adică spaţiul cuprins între oglinda apei (oglinda de vaporizare)
şi plafonul superior de unde aburul este captat fie spre supraîncălzitor, fie spre
consumator.
Captarea aburului se face cu ajutorul unui tub de formă specială numit
tub culegător de abur.
Rolul tubului este atăt de a capta aburul produs în căldare căt şi de a
elimina umiditatea din abur.
Efectele negative de umidităţii în abur sunt:

a) lovituri de apă periculoase
b) antrenări de săruri care dau depuneri în supraîncălzitor şi chiar pe
tubulatura de abur.
c) consum suplimentar de căldură pentru evaporare.
Caracteristicile tubului culegător :

a) - este amplasat în partea cea mai de sus a colectorului superior, la o
distanţă de cea 80 mm de oglinda apei, cu ajutorul unor coli
b) - forma este conică cu diametrul mare amplasat spre zona de ieşire din
colector unde se află o zonă « A », prevăzută cu orificii pentru a colecta şi
elimina picăturile de apă antrenate de abur.
c) - pătrunderea aburului în tub se face prin crestăturile transversale
executate în partea superioară a tubului. Lăţimea fiecărei crestături (fante)
este de cea 8 mm. Distanţa între crestături variază între 28 mm la începutul
tubului, fiind în creştere până la 65 mm la capătul închis al tubului.
d) In scopul montării şi demontării în incinta tubului se confecţionează din mai
multe elemente (tronsoane) asamblate prin flănşi cu grosimea peretelui de
3-4 mm.
334
Precizare:
Căldările moderne folosesc tuburi culegător mai perfecţionate în sensul
ataşării unor elemente care amplifică procesul de reţinere a umidităţii din abur
şi ajunge astfel la o umiditate a vaporilor de 0,01-1,2.
36.1.2. Placa calmantă
Din punct de vedere constructiv, majoritatea tuburilor ascendente ale

căldării ajung în colectorul superior în zona centrală, astfel că majoritatea
bulelor de abur pătrund prin masa apei şi se sparg la nivelul oglinzii formând
aşa-zisa cocoaşă de vaporizare. Aceasta constă în faptul că oglinda de
vaporizare nu mai este orizontală, în partea centrală apa ridicându-se mai mult
decât în părţile laterale. Acest lucru este periculos pentru faptul că nivelul apei
se apropie de tubul culegător de abur şi se poate arunca apă, ceea ce
conduce la creşterea însemnată a umidităţii. De asemenea există riscul ca
ţevile laterale să rămână nealimentate, fapt ce ar conduce la arderea lor.
Cocoaşa de vaporizare se poate înlătura prin distribuirea uniformă a
bulelor de abur pe întreaga suprafaţă a oglinzii de vaporizare. In acest scop s-
a introdus la căldările navale moderne placa calmantă. S-a pornit de la
concluzia experimentală că pentru evitarea cocoaşei de vaporizare trebuie ca
suprafaţa orificiilor din dreptul tuburilor ascendente trebuie să fie mai mică
decât suprafaţa tuturor orificiilor din zona tuburilor periferice.
Aceasta se poate realiza fie micşorând orificiile în zona tuburilor în zona
tuburilor centrale, fie prin executarea de orificii cu diametre diferite mai mici în
zona centrală şi mai mari spre zonele laterale.
Suprafaţa orificiilor trebuie să fie 10-25% din suprafaţa întregii plăci
calmante şi condiţia este ca viteza aburului prin orificii să fie 1,3-2,5 m/s.
335
Placa calmantă se amplasează la 40-200 mm sub oglinda de vaporizare
şi se confecţionează din tablă de oţel cu d-3 mm.
Montarea plăcii calmante a dus la reducerea umidităţii în abur da la 7-
8% la 1-2%.
In plus placa calmantă are şi rolul de menţinere a stabilităţii nivelului
când nava şi deci şi căldarea se înclină în borduri.
Înclinările transversale ale navei fac ca apa în colector să se deplaseze

când într-un bord când în celălalt, lăsând ţevile marginale descendente
nealimentate şi deci în pericol de ardere.
36.1.3. Prelungitorul tubului de alimentare
Are rolul de a asigura alimentarea cu apă a căldării fără a tulbura

circulaţia normală a apei.
Până la folosirea acestor prelungitoare, alimentarea cu apă se făcea în
colectoarele inferioare.
In etapa actuală se alimentează cu apă numai colectorul superior şi
anume de la pompa de alimentare prin tubulatura de alimentare până la
colectorul superior şi de aici apa pătrunde în colector şi este distribuită în
interior prin prelungitorul tubului de alimentare.
Acesta este un tub simplu sau bifurcat astupat la capătul posterior,
prevăzut cu o serie de orificii plasate astfel încât apa să ţâşnească spre
ultimele rânduri de tuburi, care sunt tuburi de coborâre.
Prelungitorul tubului de alimentare este dispus pe toată lungimea
colectorului superior având un diametru de 5 mm.
Montarea lui se face spre pereţii colectorului în zona de coborâre cu
ajutorul unor colier
336
36.1.4. Separatorul apei de alimentare
Pentru a nu permite apei de alimentare să se întâlnească cu bulele de

abur (înrăutăţind circulaţia apei) şi nici bulelor de abur să treacă în zona
tuburilor de coborâre pe lungimea colectorului, de-a lungul prelungitorului
tubului de alimentare se montează o tablă de oţel de 3-4 mm fixată cu un
capăt de traversa plăcii calmante, iar celălalt de peretele colectorului superior.
36.1.5. Pâlnia extracţiei de suprafaţă
Apa de alimentare care intră în căldare are de regulă o salinitate foarte

mare şi o duritate de 0,2°d. In timpul vaporiz ării cea maimare parte din săruri
rămân în căldare, deci concentraţia acestora creşte conducând la fenomenul
de eboliţiuni (spumegare). Acest fenomen determină aruncarea de umiditate şi
de săruri în tubul culegător de abur care conduce la lovituri de de apă şi
depuneri de săruri cu tubulatură şi armături.
Pe de altă parte apa poate fi impurificată la trecerea prin instalaţiile
auxiliare precum başa condensorul, preîncălzitorul de combustibil, etc) cu
uleiuri, grăsimi care adunate la suprafaţa oglinzii de vaporizare, dau naştere la
doua fenomene :
a) depuneri de cocs pe suprafeţele interioare ;
b) spumegarea deci antrenarea acestora în abur ;
Pentru eliminarea grăsimilor de la suprafaţa apei şi menţinerea salinităţii în
limite normale s-a introdus în colectoarele superioare ale căldărilor
acvatubulare instalaţia pentru extracţia de suprafaţă.
Se compune dintr-o pâlnie cu diametrul mai mare din tablă de oţel
groasă de 2 mm şi tubulatură ce pune în legătură pâlnia cu valvula extracţiei
de suprafaţă de pe colectorul superior.
Pâlnia se instalează în centrul căldării la 10-60 cm sub nivelul minim al
apei în căldare. In funcţie de lungimea colectorului se pot folosi două pâlnii.
Conductele pâlniei de extracţie cu diametrul 20/24 mm sau 24/29 mm.
337
Fixarea pâlniei de extracţie în apropierea oglinzii de vaporizare a fost
determinată de următoarele considerente :
a) din experienţa exploatării căldărilor navale apa cu concentraţie mare de
sare se află în straturile din apropierea oglinzii de vaporizare.
b) Corpurile grase mai uşoare stau la suprafaţa oglinzii de vaporizare
c) îndepărtarea unei cantităţi din apa căldării prin extracţia de suprafaţă se
face la orice regim al căldării, fara a provoca avarii (scurgerea totală a
apei şi fără a perturba circulaţia)
In unele căldări instalaţia de extracţie de suprafaţă compusă din 4-6
tuburi verticale legate prin tub comun.
Tuburile verticale dispuse pe toată lungimea colectorului au capătul liber
tăiat oblic la 10-60 mm sub nivelul minim al apei din colector.
36.1.6. Zincurile căldării
In funcţionarea căldării în interior apar curenţi galvanici ca urmare a

tendinţei de echilibrare a potenţialelor electrice defecte, proprii diferitelor
metale folosite în construcţia căldărilor.
Apa căldării cu rol de electrolit prin care curenţii galvanici pot transporta
particulele din metalul căldării.
Pentru a proteja căldare împotriva acestor procese electrochimice in
interiorul căldării se introduce o placă de zinc electrochimie prinsă de peretele
căldării la limita spaţiului de apă şi care se împart egal pe toată suprafaţa
căldării .
338
Pe pereţii căldării se dispune un strat fin de hidrogen care apără
împotriva coroziunilor provocate de oxigen şi acizi, iar pe electrozii de zinc se
vor depune radicali de acizi şi astfel acţiunea corozivă va fi dirijată împotriva
zincului.
Plăcile de zinc electrolitic trebuie să aibă un bun contact cu suprafaţa
căldării.
Cantitatea de zinc introdisă în căldare trebuie să fie de 10-25 kg zinc
pentru 1 tonă de apă.
Plăcile de zinc folosite la căldările navale au dimensiuni 300 x 100 x 25
mm şi 300 x 150 x 25 mm. Aceste plăci se fixează în cutii speciale din tablă
perforată pentru a împiedica căderea bucăţilor de zinc în tuburile căldării când
zincurile încep să se descompună.
36.2. Armături exterioare ale căldărilor navale
a) Valvulele principale si auxiliare de abur

Acestea asigură cuplarea şi decuplarea căldării de la reţeaua de tubulatura
consumatorilor. Asigură de asemenea posibilitatea cuplării în paralel a două
sau mai multe căldări.
b) Valvulele de alimentare
Constituie un ansamblu de două valvule cu rol distinct ce permit introducerea
apei în căldare şi asigură în acelaşi timp evitarea trecerii apei în spaţiul de apă
al căldării spre instalaţia de alimentare cu apă. Din cele două valvule
aparţinând ansamblului, una este valvula de serviciu tip ventil unisens, iar cea
de-a doua este o valvulă de siguranţă.
c) Valvulele de extracţie
Au rolul de a asigura comunicaţia între interiorul căldării şi mediul înconjurător,
printr-o instalaţie care să elimine impurităţile şi depunerile din căldare. Avem
două categorii de valvule: de extracţie, de fund şi de suprafaţă. Extracţia de
suprafaţă se poate executa la presiunea nominală a căldării (în cart), în timp
ce extracţia de fund se face la intervale mari şi anume cu ocazia lăsării la rece
a căldării la presiunea de 2 daN/cm2.
d) Robineţii pentru controlul nivelului apei de alimentare

Aceştia controlează indicaţia normală a apei în sticla de nivel.
Aceştia au rolul de a asigura scoaterea din funcţiune a sticlelor şi de a asigura
purificarea periodică a acestora.
f) Supapele de siguranţă
Asigură protecţia la suprapresiune realizând comunicaţia între tubulatura de
abur şi atmosferă. Se realizează la 1,1-1,2 pn.
g) Aparatele de măsură şi control (monometru, tetmometru, termostate)
339
1. Care dintre următoarele dispozitive fac parte din categoria armăturilor

exterioare ale căldărilor navale?
a) pâlnia extracţiei de suprafaţă
b) separatorul apei de alimentare
c) tubul culegător de abur
d) valvulele principale şi auxiliare
2. Care din următoarele accesorii interioare ale căldărilor navale are rolul
de a evita formarea cocoaşei de vaporizare?
a) prelungitorul tubului de alimentare
b) separatorul apei de alimentare
c) placa calmantă
d) tubul culegător de abur
3.Pâlnia extracţiei de suprafaţă se amplasează:
a) în partea laterală a căldării la 15 cm sub nivelul minim al apei în căldare
b) în centrul căldării la o distanţă de 60-70 cm sub nivelul minim al apei în
căldare
c) în centrul căldării la o distanţă de 10-60 cm sub nivelul minim al apei în
căldare
d) în partea laterală a căldării la cm sub nivelul minim al apei în căldare la
suprafaţa oglinzii de vaporizare
4. Care din următoarele tipuri de valvule este alcătuită dintr-un ansamblu de
două unităţi, valvulă de serviciu tip unisens şi valvulă de siguranţă?
a) valvulele principale
b) valvulele de alimentare
c) valvulele auxiliare
d) valvulele de extracţie
Rezolvare: 1 d; 2c ;3 c; 4 b.
340
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
341
INSTALAŢII CE DESERVESC CĂLDĂRILE NAVALE
CUPRINS:
37.1 Instalaţia de alimentare cu aer 343
37.2 Instalaţia de alimentare eu apă 343
37.3 Instalaţia de alimentare cu combustibil 344
342
Cunoaşterea rolului, a construcţiei şi funcţionării instalaţiilor auxiliare ce

deservesc căldările navale.
37.1. Instalaţia de alimentare cu aer
Rol : asigură cantitatea de aer necesară arderii la diferite regimuri de

funcţionare a căldării.
Elemente componenete :
- Ventilator - aspiră aerul din mediul înconjurător şi îl refulează în focar
- Conducte (trasee) - au de obicei secţiune triunghiulară cu rolul de a
canaliza aerul spre căldări. Sunt alcătuite din tronsoane confecţionate din tablă
de oţel prevăzute la intrarea în căldare cu valvule tip registru (şubăr) pentru
izolarea traseului de aer faţă de căldare.
- Preîncălzitor de aer - principiul de funcţionare şi construcţia a fost
studiată anterior.
- Valvula tip registru pentru reglare - reglează cantitatea de apă necesară
procesului de ardere în funcţie de regimul de sarcină supus căldării care poate
fi acţionată manual sau automat.
37.2 Instalaţia de alimentare cu apă
Rol : asigură nivelul admisibil de apă în căldare pentru orice regim de

funcţionare.
343
Elemente componenete : 1 .focar ; 2.colector superior; 3.colectoare
inferioare; 4.rezervor apă alimentare căldare (puţ cald , base); 5.filtru; 6.pompe
de alimentare căldare; 7.încălzitor apă căldare; 8.economizor; 9,9 .capete de
alimentare căldare; 10.tanc compensator(rezervor apă de adaos); 11 .pompa
apă de adaos; 12.manta căldare; 13.gaze de ardere (vezi fig. 1).
37.3 Instalaţia de alimentare cu combustibil
Rol : asigură aducerea combustibilului sub presiune şi pulverizarea lui în

focarul căldării.
Elementele componenele :
- tancurile de combustibil - sunt dispuse în apropierea compartimentului
căldări (în dublul fund sau în borduri).Capacitatea este astfel dimensionată
încât să poată depozita o cantitate suficientă de combustibil care să asigure
menţinerea căldurii un timp prestabilit. De asemenea este prevăzută
posibilitatea execuţiei manevrei de transvoazare (transfer) a combustibilului
între diferitele tancuri, astfel ca tancul de serviciu sa aibe permanent un nivel
optim, cât şi pentru menţinerea asietei navei.
- pompele de combustibil deosebim două categorii de pompe : de
transfer şi de alimentare
Pompele de transfer asigură aspiraţia combustibilului din tancurile de
bunker şi trimiterea lui în tancul de serviciu sau alt tanc.
Pompele de alimentare aspiră combustibilul din tancul de serviciu
imprimându-i o anumită presiune necesară unei bune pulverizări şi pentru o
344
degajare corectă a combustibilului in procesul de ardere în funcţie de sarcina
căldării la un moment dat. Se utilizează pompe cu purtare centrifuge cu roţi
dinţate sau pompe cu şurub inelic.Utilizarea unui tip sau altul de pompe se
face în funcţie de natura combustibilului şi de vascozitate mare care se
utilizează pompe cu roţi dinţate sau cu şurub.
- filtrele de combustibil - instalaţia în ansamblu este ocupată cu două
categorii de filtre reci şi calde.
Filtrele reci - asigură filtrarea combustibilului la temperatura mediului
ambient sau la o temperatură apropiată temperaturii din tancul de serviciu.
Filtrele calde - asigură filtrarea după ce combustibilul a trecut prin
preîncălzitor . Acestea au roiul de a reţine impurităţile ce nu au fost reţinute de
filtrele reci.
- preîncălzitorul de combustibil - este un schimbător de căldură
destinat încălzirii combustibilului înaintea intrării în preîncălzitoare.
De subliniat că încălzirea este necesară pentru reducerea vâscozităţii,
ceea ce asigură îmbunătăţirea pulverizării.
Pentru asigurarea preîncălzirii combustibilului, se utilizează căldura
aburului prelucrat în diferite maşini şi mecanisme auxiliare de la bord. In
funcţie de natura combustibilului folosit, temperatura preîncălzire este de 70° -
I IOV.
- tubulaturile şi valvulele
- asigură legătura, cuplarea şi decuplarea tuturor celorlalte elmente ale
instalaţiei. Tubulatura de combustibil este izolată termic pentru reducerea
pierderilor de căldură.
- pulverizatoarele - sunt aparate pentru realizarea unui bun proces de
ardere în căldare, combustibilul fiind necasar să fie introdus în particule cât
mâi line omogendistribuite în mare de aer din focar; acestor particule trebuie
să li se imprime o anumită viteză pentru a asigura un front de flacără pentru
toata adâncimea focarului.
Pentru realizarea acestor condiţii se se utilizează pulverizatoare în
funcţie de vapori sau jet de aer sau pulverizatoare mecanice.
Pulverizatoarele cu jet de aer sau jet de vapori folosesc energia cinetică
a jetului în scopul asigurării unei bune pulverizări a combustibilului. Aceste
pulverizatoare necesită o instalaţie pentru introducerea aburului sau a aerului
comprimat.
Pulverizatoarele mecanice folosesc energia cinetică a jetului de
combustibil ce trece prin pulverizator prin comprimarea combustibilului cu
ajutorul unei pompe.
Aceste pulverizatoare pot asigura reglarea cantitativă sau calitativă a
debilului de combustibil necesar procesului de ardere, la variaţia sarcinii
căldării.
Reglarea cantitativă constă în reglarea cantităţii de combustibil ce
părăseşte pulverizatorul menţinând presiunea constantă.
Reglarea calitativă a debitului de combustibil pil veri zat se asigură prin
variaţia presiunii combustibilului în tubulatura la care este racordat
pulverizatorul.
345
1 .tanc de decontare ; 2.tanc de seviciu ; 3.filtru grosier ; 4.preîncălzitor de
combustibil ; 5.pompă de alimentare ; 6. baterie de filtre calde ;
7.pulverizator ; 8.tubulatura de retur ; 9.focar
Reglarea cantitativă este cea mai des utilizată şi se realizează cu ajutorul

valvulelor de închidere a combustibilului spre puiverizator a unor duze.
Îmbarcarea şi păstrarea combustibilului la bord.
Implică următoarele operaţii :
- primirea ceritlicatului de analiză a combustibilului solicitat şi
studierea lui
- efectuarea măsurătorilor în locurile propice, stabilirea cantităţii totale
de combustibil existent la bord.
- stabilirea tancurilor ce urmează a fi umplute cu combustibilul solicitat
şi stabilirea modalităţii de livrare , aceasta presupunând legătura cu furnizorul,
cunoaşterea debitului de livrare, stabilirea începutului şi sfârşitului livrării.
- asigurarea pe tot parcursul ambarcării a unor măsuri deosebite privind
normele P.S.l.
- după livrare, recoltarea unei probe din combustibilul furnizai, şi
sigilarea acestei probe în vederea efectuării unor eventuale probe de
laborator.
346
1.În instalaţia de alimentare cu combustibil filtrul cald este amplasat :
a) înaintea preîncălzitorului de combustibil
b) pe conducta de retur a combustibilului în tancul de serviciu
c) imediat după preîncălzitorul de combustibil, înaintea pompei de alimentare
d) imediat după pompa de alimentare
2. Încălzirea combustivilului cu ajutorul preîncălzitorului se realizează la o
temeperatură de:
a) 70- 100oC
b) 50-70oC
c) 100- 130oC
d) mai mare de 100oC
3. Valvulele tip registru sunt utilizate:
a) pe circuitul de apă al căldării
b) pe circuitul de aer al căldării
c) pe circuitul de combustibil al căldării
d) pe circuitul de abur al căldării
Rezolvare: 1 d; 2 a; 3 b.
347
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
1981 ;
348
AUTOMATIZAREA CĂLDĂRILOR NAVALE
CUPRINS:
38.1 Generalităţi 350
38.2 Reglarea automată a debitului de apă 350

38.3. Reglajul arderii la o căldare
352
349

sunt:
Cunoaşterea şi înţelegerea sistemului de reglaj automatizare a căldărilor

navale
38.1. Generalităţi
Conducerea automată a proceselor de lucru din căldare constituie una din

cele mai importante căi pentru optimizarea consumului de combustibil şi
creşterii siguranţei în funcţionare.
• Mărimile principale reglate in cadrul sistemului de automatizare şi reglare
a cădărîlor navale sunt:
- debitul apei de alimentare
- debitul de gaze evacuate
- debitul de combustibil
- nivelul apei în colectorul superior al căldării
- temperatura şi presiunea aburului etc
Precizare: debitul de combustibil şi debitul gazelor evacuate sunt 2 mărimi
reglate , aflate în corelaţie directă. Debitul de apă,respectiv nivelul apei în
căldare sunt mărimi reglate independent.
38.2. Reglarea automată a debitului de apă
Operaţia se realizează cu ajutorul unorregulatoare cu un singur impuls sau

cu ;mai multe impulsuri.
Pentru înţelegerea fenomenului mai bine se poale lua ca exemplu cazul cel
mai simplu şi anume cel al unui regulator monoimpuls cu acţiune directă.
Se compune dintr-un flotor (1) ce acţionează un braţ curb(2) care are rolul
de a transforma mişcarea de translaţie în mişcare de relaţie .Braţul exterior(3)
comandă printr-o bandă metalică (4) valvula principală de reglaj a debitului de
apă care alimentează colectorul.La creşterea nivelului de apă în căldare ,
flotorul se ridică acţionând asupra închiderii valvei de alimentare(5)(vezi fig. 1).
350
Precizări :
La căldările mari, însă cu volum mic de apă la care întârzierea în exe-
cuţie a reglajului nivelului poate duce la fluctuaţii mari de nivel, se folosesc
sisteme de automatizare cu mai multe impulsuri.
Spre exemplu, în cazul automatizării cu două impulsuri , unul din
impulsuri este dat de nivelul apei în colector,iar al doilea impuls auxiliar este
dat dc debitul de abur generat de căldare.Astefel, ia o variaţie a debitului de
abur impusa de consumatori înainte de a se produce o scădere a nivelului de
apă ir colector, apare impulsul de modificare a debitului de apă de alimentare
corectat permanent de impulsul apei în colector.
b)La căldările cu circulaţie forţată la care volumul de apă este foarte mic,
se întrebuinţează scheme de automatizare a nivelului de apă cu trei impulsuri .
Cel de-al treilea impuls îl constituie însăşi debitul apei dc alimentare care arc
rolul de a corecta celelalte impulsuri pentru reducerea întârzierii în acţiune şi
stabilizarea sistemului.
Sistemul de automatizare al arderii cuprinde în general trei categorii de
mărimi reglate :
- debitul de combustibil
- debitul de aer
- debilul de gaze evacuate
Cele trei mărimi reglate sunt corelate între ele şi împreună determină
sarcina de funcţionare a căldării. Reglajul celor trei mărimi se face prin blocuri
de automatizare care în orice lip de sistem de reglaj hidraulic, electric sau
electronic) sunt formate din aceleaşi elemente principale şi anume :
Fig. 1. Schema reglării automate a debitului de apă
351
38.3. Reglajul arderii la o căldare
Reglajul arderii cuprinde în general reglajul aerului, reglajul

combustibilului şi reglajul gazelor rezultate de procesul de ardere. Reglajul
celor trei mărimi se face prin blocuri de automatizare care sunt formate din
aceleaşi elemente principale precum:
-sesizor - care este un traductor dând impulsuri după o mărime
măsurată.
-releu acesta primeşte comanda sesizorului şi produce o variaţie într-un
anumit sens transformând-o în energie mecanică.
-organe de comandă - care acţionează direct asupra debitului de apă de
alimentare.
-organe suplimentare - acestea, în număr de două, sunt necesare pentru
alcătuirea blocului de automatizare. Astfel sunt;
- releuI de corelaţie - este comandat simultan de două mărimi prin două
sesizoare asigurând corelaţia între ele .Releele de corelaţie sunt atunci când
între două mărimi reglate trebuie să existe în permananţă un anumit raport .
Este cazul debitului de aer şi debitului de combustibil care trebuie să se
găsescă întotdeauna într-un raport fix pentru menţinerea excesului de aer
prescris.
- releuI de readucere acesta poate fi necasar când timpul de răspuns al
agrgatului faţă de impulsul primit arc o valoare relativ mare .In acest caz
efectul comenzii făcute este perceput ea variaţie a parametrului reglat cu o
întârziere relativ mare şi ,în consecinţă, după efectuarea unei prime comenzi
este necesar un releu care readucă în poziţia iniţială releu! de comandă minte
de a se produce răspunsul cu întârziere al parametrului regulat . Un exemplu
de schemă de automatizare pentru o căldare este redat în figura 2.
Se constată cele trei blocuri de reglaj ale arderii : blocul de combustibil,
blocul de aer şi blocul de gaze. Deoarece între toate aceste elemente trebuie
să existe o anumită proporţionalitate , impulsul principal este primit lot de la
regulatorul principal al căldării.Regulatorul principal R.P. este un traductor dc
presiune montat pe turbina care aduce aburul la consumatori.Elementul final,
reglat fiind debitul de abur , la consumator evident că presiunea aburului
trebuie menţinută constantă aceasta fiind deci mărimea seseizoare
(neconcordanţă între debitul de abur produs de căldare şi cel solicitat de
consumator). Regulatorul principal R.P. trimite un impuls blocului de
combustibil . impulsul este primit de sesizor şi transmis releului care
acţionează asupra servomotorului. Servomotorul acţionează direct printr-un
sistem mecanic, asupra dispozitivului de alimentare. Regulatorul principal R.P.
comandă în acelaşi timp şi blocul de alimentare cu aer care primeşte impulsul
necesar printr-un senzor şi îl transmite releului care acţionează
servomotorul.Servomotorul în chide sau deschide clapetele de reglaj ale
suflantei de aer ,modificând astfel debitul de aer insuflat.
352
Fig. 2. Automatizarea arderii la o căldare
1 .bloc dc combustibil ; 2.bloc de aer ; 3.bloc de gaze ; 4.releu principal ;

5.releu sesizor; 6.releu de comandă ; 7.servomotor(organ de comandă):
8.releu readucător ; 9.manometru pentru presiunea aburului ; 10.valvulă de
alime .tare cu combustibil; 1 1 .vacuumetru pentru depresiunea în focar; I
2.preîncălzitor de aer ; 1 3.suHanţă de aer.
Îndată ce se realizează concordanţa între debitul de aer şi de combustibil,

releul readucător opreşte acţiunea servomotorului astfel încât impulsul
încetează .De obicei, ca o măsură a debitului de aer se ia căderea de presiune
pe preîncălzitorul de aer care dă comandă releului de readucere R.R.
Regulatorul principal R.P. acţionează şi cel de-al treilea bloc, blocul de gaze
(blocul de reglaj al presiunii în focar).Printr-un sesizor,un releu şi un
servomtor, se comandă clapetele de reglaj instalate înaintea exhauslorului .
În felul acesta este modificată depresiunea din focar prin variaţia
debitului de gaze evacuate prin instalaţie.
Orice dereglare în depresiunea normală a focarului comandă debitul de
gaze evacuate din instalaţie, chiar dacă reglatorul principal a intrat în
funcţiune.
353
1. Care din următoarele mărimi reglate în cadrul sistemului de

automatizare a căldărilor navale sunt aflate în corelaţie directă?
a) debitul de apă şi debitul de gaze evacuate
b) debitul de combustibil şi debitul de gaze evacuate
c) debitul de aer şi presiunea aburului
d) debitul de gaze evacuate şi temperatura şi presiunea aburului
2.Care din următoarele elemente transmite impulsul de comandă asupra
organului de execuţie?
a) sesizorul
b) releul de corelaţie
c) releul de readucere
d) releul principal RP
Rezolvare:1. b; 2 d
354
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
Pedagogică 1994 ;
355
REGLAJUL TEMPERATURII ABURULUI ASUPRA ÎNCĂLZITORULUI
39.1 Reglajul temperaturii aburului supraîncălzit 357
39.2 Reglarea automată a căldărilor auxiliare 357
39.3 Reglarea automată a căldării recuperatoare tip La Mont 358
356
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr.39:
Cunoaşterea modului în care se realizează reglarea automată a căldărilor

auxiliare
Înţelegerea şi însuşirea principiului reglării automate a caldării
recuperatoare tip La Mont
39.1 Reglajul temperaturii aburului supraîncălzit
Temperatura aburului se reglează după un sistem cu mai multe

impulsuri şi anume :
a) Impulsul principal - este impulsul preluat chiar de la zona temperaturii
finale a aburului.
b) Impulsul dat de debitul căldării - acest impuls are în vedere că există o
anumită corelaţie între corecţia de temperatură care trebuie făcută valorii
temperaturii finale a aburului şi debitul de căldură .
c) Impulsul dat de releu! de întârziere - este format din tensiunea de
ezechilibru care se naşte între nişte termocuple izolate şi altele neizolate
introduse n curenţii.jide abur.
Servomotorul în acest bloc comandă debitul de apă sau de abur
injectat eu aburul supraîncălzit; intervalul de de timp obţinut trebuie sa fie egal
cu întârzierea realizată prin releul de întârziere, respectiv timpul diferit de
încălzire al cennoeuplelor izolate ale acestui releu .
39.2 Reglarea automată a căldărilor auxiliare
Instalaţia de căldări auxiliare se compune din una sau mai multe căldări
care pot funcţiona în paralel pe tubulatura de vapori şi sunt deservite frecvent
de aceleaşi mecanisme auxiliare (pompe de alimentare, combustibil şi
ventilatoare).
În regim de marş pot exista cazuri de funcţionare în comun a căldărilor
auxiliare şi a celor principale, dacă debitul de abur nu satisface cerinţele
utilizatorilor. Căldările auxiliare diferă de cele principale nu numai constructiv şi
din punct ofe vedere al calităţilor termotehnice , ci şi datorită condiţiilor de
exploatare care sunt determinate de destinaţia şi tipul navei.
Căldările navale auxiliare livrează abur saturat la presiunile nominale de
4 - 15 bar şi au un debit de abur care poate ajunge la tancurile petroliere până
la 15 şi chiar mai mult.
357
Reglarea căldărilor auxiliare se execută printr-unul din următoarele
sisteme :
a)sistemul poziţional, funcţionează pe baza dispozitivelor
electromagnetice ce menţin mărimile care le realizează în limitele date pe
calea cuplării sau decuplării pompelor de eliminare şi totodată prin menţinerea
constantă a debitului pompei de combustibil şi a debitului ventilatoarelor.
Sistemul este simplu dar are dezavantajul că mărimile reglate variază în
limite determinate, mişcarea intervalelor de lucru ducând la mărirea numărului
de cuplări-decuplări a mecanismelor pe care Ie deservesc. Acest sistem se
justifică în cazul funcţionării cu motorină, aprinderea realizându-se sigur cu
ajutorul unei scântei electrice.
b) sistemul de reglare continuu , se realizează frecvent în sistemele de
automatizare pneumatice şi hidraulice, sunt mai complexe decât cele
electromecanice, dar care prezintă mai puţine neajunsuri în funcţionare.
c) sistemul combinat, este un sistem electromecanic care realizează un
reglaj continuu pentru sarcini până la 20-30%, din cea nominală, iar la sarcini
mai mici , poziţional.
Precizare : Reglarea automată a căldărilor auxiliare mici (caldarine) se
relizează fie pe calea by-passării gazelor de evacuare, fie prin variaţia
temperaturii şi cantităţii apei de alimentare,
În alte cazuri se întrebuinţează trimiterea surplusului de abur în
condensorul auxiliar.
39.3 Reglarea automată a căldării recuperatoare tip La Mont
Acest tip de căldare recuperatoare funcţionează independent sau în

paralel cu caldarina de combustibil.
Reglajul caldarinei se realizează prin variaţia cantităţii de apă trimisă în
serpentinele de vaporizare.
Funcţionare :
Cu ajutorul pompelor de alimentare 5 se introduce apă până la nivelul
normal în căldarea cu arzător. Apa este preluată de electropompele de
circulaţie 22 şi trimisă spre valvula cu trei căi 15, care în funcţie de poziţie,
trimite apa fie în distribuitorul de apă 77 şi serpentinele 19 ale căidărtne
recuperatoare, fie din nou la aspiraţia pompei de circulaţie 22.
In serpentinele de vaporizare apa se încălzeşte până la 250°C şi se
vaporizează parţial. Amestecul apă-abur este trimis în domul caldarinei unde
se separă aburul trecând prin valvula principală 9, spre valvulele distribuitoare
10. Presiunea aburului în dom este supravegheată la momentul 8 şi de un
presistat diferenţial 11. Variaţia presiunii în dow este dependentă de variaţia
consumului. în scopul unui consum sporit presiunea scade, presostat
diferenţial transmite comanda Ia tabloul de automatizare 13, care acţionează
motorul electric al valvulei cu trei căi mişcând-o în sensul măririi debitului de
apă spre serpentinele de vaporizare.
358
În cazul în care debitul de apă este prea mare, presiunea în dom creşte,
şi ansamblul de automatizare acţionează în consecinţă.
Când bilanţul energetic al caldarinei recuperatoare este scăzut, căldarea
transportată de gazele evacuate are o valoare redusă (ca urmare a sarcinii
reduse a motorului principal) şi elementele de automatizare vor introduce în
funcţiune şi caldarina cu arzător iniţiind în aceasta procesul de ardere.
Arderea va avea loc până la stabilirea echilibrului termic în întreaga
instalaţie, respectiv până la menţinerea constantă a presiunii aburului
impuse de noul regim de lucru.
Reglarea automată a caldarinei recuperatoare tip ba Mont 1. căldare

cu arzător ; 2.arzător; 3.sticle de nivel; 4.capete de alimentare ; 5.pompe de
alimentare ; 6.başă ; 7.alimentare başă ; 8.manometru ; 9.valvulă principală ;
10.valvulele distribuitoarelor ; 11 .presostat diferenţial ; 12.valvule de aspiraţie
a pompei de circulaţie ; 13.tablou de automatizare ; 14.electromotor de
acţionare a valvulei cu trei căi ; 15.valvule cu trei căi ; 16.tubulatură apă-abur
spre domul căldării ; 17.distribuitor apă la serpentine ; 18.colector amestec
apă-abur ; 19.serpentine de vaporizare ; 20.eşapament motor principal ; 21
.motor electric ; 22.pompă de circulaţie.
359 2
1. Care din următoarele caracteristici se referă la sistemul de reglare

continuu?
a) se realizează cu precădere în sistemele de automatizare hidraulice
b) este mai puţin complex decât sistemul electromecanice
c) se justifică în cazul funcţionării cu motoare
d) funcţionează pin menţinerea constantă a debitului pompei de combustibil şi
a debitului ventilatoarelor
2. Care din următoarele metode de reglare automată se referă la

căldările auxiliare mari?
a) by- passarea gazelor de evacuare
b) aplicarea sistemul de reglare continuu
c) variaţia temperaturii şi a presiunii apei de alimentare
d) aplicarea sistemului de reglare combinat poziţional şi continuu
Rezolvare:1a; 2 d.
360
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
361 2
EXPLOATAREA CĂLDĂRILOR NAVALE
CUPRINS
40.1 Exploatarea căldărilor navale 364
40.1.1. Pregătirea căldării pentru exploatare 364
40.1.1.1. Pregătirea căldării pentru punerea în funcţiune după 364

reparaţii
40.1.1.2.Pregăfirea pentru funcţionarea după o scurtă 365

staţionare
40.2. Ridicarea presiunii la căldare 365
40.2.1. Când nava nu dispune de nici un fel de energie 365
40.2.2. Când nava dispune de energie electrică 365
40.2.3. Nava dispune de abur 366
40.3. Deservirea căldării în funcţionare 366
40.4. Oprirea căldării 366
40.5. Incidente caracteristice în exploatarea căldărilor navale 367
40.5.1. Incident ce nu permit funcţionarea în continuare a 367
căldării
40.5.2. Incidente ce pot deveni cauze ale unor avarii 368
periculoase
40.5.2.1. Creşterea presiunii peste cea de regim 368
40.5.2.2. Apariţia fenomenului de eboliţiune 368
40.6. Curăţarea căldărilor 368
362
363
Cunoaşterea şi însuşire principalelor activităţii în cadrul procesului de

exploatare al căldărilor navale
Cunoaşterea şi înţelegerea principalelor incidente şi avarii ce pot apărea
în exploatarea căldărilor navale
40.1 Exploatarea căldărilor navale
În exploatarea căldărilor navale, principalele etape sunt:

- pregătirea căldării pentru exploatare;
- ridicarea presiunii pe căldare;
- deservirea căldării în funcţionare.
40.1.1. Pregătirea căldării pentru exploatare
în această etapă trebuie asigurate măsurile care să permită trecere la

funcţionarea căldării în condiţii normale.
întâlnim două situaţii distincte în pregătirea căldării:
40.1.1.1. Pregătirea căldării pentru punerea în funcţiune după

reparaţii, după ti perioadă îndelungată de staţionare, constă în următoarele
faze:
a) Controlul interior al căldării

In acest caz se urmăreşte:
curăţarea în bune condiţiuni a suprafeţelor de încălzire;
- verificarea stării tehnice şi a modului de fixare a tuturor dispozitivelor
în interiorul căldării;
- verificarea spaţiilor interioare în vederea depistării unor obiecte, scule,
etc în interiorul coprpului căldării.
b) Controlul exterior
Acesta urmăreşte verificarea armaturilor exterioare, verificarea modului de
fixare a căldării pe postament, deschiderea capacelor şi a valvulelor registru
de evacuare, deschiderea robinetelor de aer a căldării şi asigurarea umplerii
cu apă a căldării 1/3 faţă de nivelul minim.
364
40.1.1.2.Pregătirea pentru funcţionarea după o scurtă staţionare
Aceasta presupune executarea unui control exterior al căldării având în

vedere că din căldare nu a fost scoasă apa şi căldarea nu a fost deschisa.
40.2. Ridicarea presiunii la căldare
Durata încălzirii şi punerii în funcţiune de la rece până în momentul

cuplării la tubulatura principală de abur (consumatorii), se stabileşte funcţie de
tipul căldării, posibilităţile de dilatare, volumul de apă. temperatura apei de
alimentare, lipul şi condiţiile de circulaţie a apei.
Timpul necesar ridicării presiunii în căldare poate varia de la 15-20 min.
până ta 4-6 ore.
Ridicarea presiunii Ia nave are loc în următoarele trei situaţii:
- când nava nu dispune dc nici un fel de energie;
- când nava dispune doar de energie electrică:
- când nava dispune numai dc energic termică (abur);
-
40.2.1. Când nava nu dispune de nici un fel de energie
Spre exemplu esc din şantier. Această situaţie este întâlnită la navele
unde sursa principală dc energie o constituie aburul. în acest ea/ operaţiile
principale ce se execută sunt:
a) sc umple cu o pompă manuală un tanc de combustibil, aflat la înălţime de
2-4 m, de unde combustibilul vine prin căldare liberă la pulverizatoarele
de primă aprindere.
b) se asigură aprinderea combustibilului, după care se ţine în funcţiune
pulverizatoarele de primă aprindere, până in momentul în care în căldare
se realizează o presiune de 4-5 bari. La atingerea presiunii dee 5 buri se
închide rob (netul de aer. La presiunea de 5-6 bari se asigură trimiterea
aburului spre mecanismele auxiliare, se stopează pulverizatoarele de
primă aprindere şi se pun în funcţiune pulverizatoarele principale.
40.2.2. Când nava dispune de energie electrică
În această situaţie sc disting trei faze:

a) Se pun în funcţiune mecanismele auxiliare ale căldării ce pol fi acţionate
electric.
asigurându-se astfel preventilarea şi ventilarea căldării: h) Se pun în
funcţiune pompele de combustibil, se trimite combustibilul şi se
preîncălzeşte:
365
c) Se scot din funcţiune mecanismele acţionate electric şi se pornesc
mecanismele
acţionate mecanic.
40.2.3. Nava dispune de abur
Pe tubulatura auxiliară se trimite abur sub presiune, abur necesar punerii

în . funcţiune a mecanismelor auxiliare de căldări ce urmează să intre în
funcţiune.
40.3. Deservirea căldării în funcţionare
Principalele probleme care trebuie avute în vedere în activitatea de

deservire a căldării în timpul funcţionării sunt:
|
a) Asigurarea alimentarii cu apă a căldării.
Aceasta presupune menţinerea constantă a nivelului apei în căldare şi
controlul indicaţiei sticlelor de nivel.
În cazul spargerii unei sticle de nivel este permisă funcţionarea căldării
cu cealaltă sticlă maxim 20 minute.
La dispariţia nivelului apei în sticla de nivel căldarea trebuie scoasă din
funcţiune.
b) Menţinerea constantă a presiunii.
Constituie o problemă de bază indiferent de regimul de sarcini impus
căldării la un moment, dat. Aceasta se realizează prin corelarea proceselor de
ardere cu necesarul de abur solicitat la un moment dat. Pentru o bună ardere
şi corelate cu consumul dc abur se impune reglarea cantităţii de abur în focar,
a cantităţii de aer, precum şi menţinerea constantă a temperaturii
comcustibilului pulverizat.
c) Asigurarea bunei funcţionări a mecanismelor auxiliare ce deservesc
căldarea precum instalaţia de alimentare cu aer, instalaţia de alimentare
cu apă, etc.
d) Asigurarea controlului şi supravegherii permanente a tuturor AMC' şi a
elementelor de. automatizare.
40.4. Oprirea căldării
Presupune efectuarea următoarelor operaţii:

închiderea pulverizatoarelor;
închiderea valvulei principaledc abur:
continuarea alimentării cu apă
închiderea posibilităţilor de acces a aerului în focar.
366
Apoi căldarea se lasă să se răcească treptat.
40.5. Incidente caracteristice în exploatarea căldărilor navale
40.5.1. Incident ce nu permit funcţionarea în continuare a căldării
a) Pierderea apei în sticlele de nivel

Se manifestă prin înroşirea suprafeţei de încălzire şi apariţia unui miros
speciile de cauciuc ars.
Cauze:
neatenţia motoristului:
defecţiuni în sistemul automat de alimentare cu apă; sticle de
nivel înfundate:
tuburi fierbăioare înfundate:
pompa de alimentare nu poate asigura debitul şi presiunea necesară :
Măsuri:
- se opreşte căldarea:
- se efectuează un control al suprafeţelor de schimb de căldură;
- se lasă căldarea la rece şi se remediază defecţiunea.
După punerea în funcţiune se urmăreşte îndeaproape funcţionarea
căldării.
b) Spargerea tuburilor
Se manifestă prin apariţia unei cantităţi mari de abur pe coş, zgomot
speciile, jet puternic dc abur în zona tuburilor.
Cauze:
- supraîncălzirea locală a tubului;
- cruste groase pe pereţi:
- lipsa apei în tuburi;
- coroziunea accentuată a tubului.
Măsuri:
- se opreşte căldarea şi se lasă la rece;
- se deschide căldarea;
- se depistează tuburile sparte şi se tamponează,
c). Apariţia fisurilor în corpul căldării
Se manifestă prin apariţia dc abur în cutia de fum.
Cauze:
- încălzire neuniformă;
- răcire bruscă;
- aer rece în focar.
Măsuri:
- se opreşte căldarea;
- se răceşte lent;
367
- se remediază fisura.
40.5.2. Incidente ce pot deveni cauze ale unor avarii periculoase
40.5.2.1. Creşterea presiunii peste cea de regim
Cauze:
- defectarea sistemului de automatizare;
Măsuri:
- se reduce cantitatea de combustibil;
- se asigură alimentarea cu apă la nivelul maxim:
- se verifică manometrele.
40.5.2.2. Apariţia fenomenului de eboliţiune
Reprezintă fenomenul de fierbere turbulentă a apei în colector şi se

observă prin variaţia excesivă a nivelului apei în colector.
Cauze:
- conţinut sporit de impurităţi mecanice şi uleioase;
- creşterea durităţii şi deschiderea bruscă a valvulei spre consumator;
- presiunea marc a aerului depăşeşte limita admisibilă, drept consecinţă
pulverizatoarele proiectează combustibil pe pereţi.
- izolaţie deteriorată;
40.6. Curăţarea căldărilor
Se face atât în interiorul cât şi în exteriorul căldării în spaţiul de apă şi

abur, în spaţiul de gaze, focar. canale de gaze şi coşul de fum. Curăţarea
exterioară se efectuează în timpul funcţionării căldării îndepârtându-se din
spaţiul dc gaze. depunerile dc cenuşă, funinginea şi combustibil nears.
Operaţia se realizează prin suflare cu abur sau cu aer comprimat, apoi
manual cu perii şi raşchcle fixate pe tije. Precizare: Conform instrucţiunilor
RNR. suflarea ţevilor pentru căldările ignitubularc se face cel puţin odată la 24
h, iar pentru căldările acvatubulare cel puţin de două ori în 24 h, în timpul
marşului şi odată în 24 h în timpul staţionării.
Curăţirea interioară se face la intervale stabilite prin instrucţiuni interne.
Se îndepărtează piatra şi nămolul depus. Cu ocazia curăţirii interioare se face
o revizie generală a căldării. Sunt obligatorii următoarele lucrări:
- revizia şi ajustareaannăturilor:
- revizia şi repararea căptuşelilor refractare;
368
- revizia şi repararea izolaţiei clădirii.
Curăţirea interioară a căldării sc efectuează prin spălare cu apă şi
curăţire mecanică şi chimica. S ălarea se realizează cu un jet de apă de 30-
40°C, care conduce la desprinderea de pe pere ţi adunate în partea inferioară,
fiind evacuate prin locaşele special prevăzute pentru spălare.
Curăţirea mecanică: Se efectuează când piatra este încă umedă, după
răcireacăldării pentru a sc desprinde uşor de pe pereţi.
Se utilizează mijloace mecanice precum: perii speciale, raşchetc, freze,
ciocane manuale sau pneumatice, sau orice perii de sârmă.
De menţionat că trebuie o grijă specială să nu ciupească peretele
metalic, deoarece defectele de suprafaţă contribuie la accelerarea proceselor
de coroziune a metalului.
La căldările ignitubulare. atunci când sunt depuneri mari de piatră uneori
este necesară tăierea parţială sau totală a ţevilor de fum şi scoaterea tubului
focar pentru a se putea curăţa placa tubulară.
Pentru curăţirea ţevilor de apă a căldărilor acvatubulare se utilizează
perii metalice şi piese care sc introduc în interiorul tuburilor.
Spălarea chimică: Constă în introducerea în interiorul căldării a unor reactivi
cu rolul de a dizolva sau afâna crusta în vederea unei curăţiri mecanice
ulterioare.
Exemplu: Procedeul de spălare chimică prin alcalini/are. Acesta constă în
fierberea timp îndelungat în căldare a unei soluţii de sodă caustică 1-2% (cam
15-20 kg) la tona de apă care a fanează crusta şi permite îndepărtarea
manuală mai uşoară.
Dezavantaj: Procedeul durează mult timp şi nu are efect asupra crustelor de
carbonaţi, ci numai asupra celor din silieaţi şi sulfaţi.
Presiunea în timpul fierberii se menţine la 15-20 bari.
La fiecare două ore se fac purtări de suprafaţă pentru eliminarea uleiului,
completând cu apă sistemul de injectoare.
369
1. Timpul necesar ridicării presiunii în căldare este:

a) 5 min
b) sub 15 min
c) 5 ore
d) 15 min- 4 ore
2. Care din următoarele tipuri de incidente nu impune oprirea imediată a

călării:
a) pierderea apei în sticlele de nivel
b) spargerea tuburilor
c) apariţia fisurilor în corpul căldări
d) creşterea presiunii peste cea de regim
3. Care din următoarele tipuri de avarii se manifestă prin apariţia unei

cantităţii mari de abur pe coş:
a) pierderea apei în sticlele de nivel
b) spargerea tuburilor
c) apariţia fisurilor în corpul căldări
d) apariţia fenomenului de eboliţiune
Rezolvare: 1 d 2 d: 3 b.
370
BIBLIOGRAFIE

presiune ET 1981 ;
Tehnică ,1981;
371

Curs Gatag2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Gatag2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.

MAŞINI. CLASIFICAREA MAŞINILOR. DEFINIŢII.

1.2.Clasificarea generală a maşinilor 2

1.2.1 După scopul urmărit 2

1.3.1 După energia transformată 3

1.4 Clasificarea maşinilor navale 4

1.5 Indici de perfecţiune ai maşinilor navale 4

1.5.1 Indici constructivi 5

Lucrare de verificare Unitatea nr. 1 5

Răspunsuri la testele de autoevaluare 5

Bibliogarfie Unitatea de învăţare nr. 1 6

Principalele obicetive ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

Însuşirea noţunilor despre maşini şi clasificarea maşinilor

1.2Clasificarea generală a maşinilor

1.2.1 După scopul urmărit

1.2.2 După felul mişcării organului activ

1.3 Clasificarea maşinilor energetice

1.3.1 După energia transformată

Sensul MOTOARE GENERATOARE

1.5 Indici de perfecţiune ai maşinilor navale

Pentru aprecierea calităţilor unei maşini navale, precum şi pentru comparaţia

1.5.1 Indici constructivi

1. Puterea efectivă a maşinii Pe[kw]

Test de autoevaluare Unitatea de învăţare nr. 1:

1. Motorul face parte din categoria:

2. Care este rolul indicilor de perfecţiune al motoarelor navale:

1. Bocănete P.- Turbine cu abur- construcţie şi exploatare, Editura Dobrogea,

SISTEME NAVALE DE PROPULSIE

2.2 Clasificarea sistemelor navale de propulsie după tipul fluidului 8

2.2.1 Sisteme de propulsie cu MAP 8

Lucrare de verificare Unitatea nr. 2 14

Răspunsuri la testele de autoevaluare 14

Bibliogarfie Unitatea de învăţare nr. 2 15

Principalele obicetive ale Unităţii de învăţare nr. 2 sunt:

Înţelegerea noţiunii de sistem naval de propulsie, cu sublinierea rolului

Complexul format din maşinile principale şi auxiliare, care au rolul de a

2.2 Clasificarea sistemelor navale de propulsie după tipul fluidului care

2.2.1 Sisteme de propulsie cu MAP(fig 1).

Prima maşină alternativă cu abur a fost montată pe o navă CLAIRMONT In

Avantajele motoarelor cu ardere internă şi în special ale MAC au condus la

2.2.3 Sisteme de propulsie cu TA

Avantaje comparativ cu sistemul cu MAI

Avantaje comparativ cu sistemul cu MAI şi cu TA

2.2.5 Sisteme de propulsie pe bază de energie nucleară

Fig.4 Schema de principiu a unei instalaţii navale cu propulsie nucleară

1. Sistemul de propulsie cel mai des utilizat pe nave militare este:

2. Principalul avantaj al sistemelor cu propulsie cu MAI este:

1. Bocănete P.- Turbine cu abur- construcţie şi exploatare, Editura Dobrogea,

LEGILE FUNDAMENTALE UTILIZATE

3.1 Ecuaţia de debit 17

3.3.2 Ecuaţia energiei pentru curgerea lichidelor 19

3.3.2 Ecuaţia energiei pentru curgerea lichidelor 19

3.4 Aplicaţia ecuaţiei generale a energiei pentru turbinele termice 19

Lucrare de verificare Unitatea nr. 3 21

Răspunsuri la testele de autoevaluare 21

Bibliogarfie Unitatea de învăţare nr. 3 22

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 3 sunt:

Cunoaşterea şi înţelegerea principalelor legi utilizate în studiul turbinelor

3.1 Ecuaţia de debit

Debitul este cantitatea de fluid scursă în unitatea de timp printr-o secţiune

m= Dm = Dmh [kg/h] / 3600 = Dmh [t/h] / 3,6

h)Debit volumic (Dv, V ) - volumul scurs în unitatea de timp

3.2 Ecuaţia continuităţii