UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Master: Studii de limba si literatura romana

Specializarea: Literatura romana

Anul I, semestrul II

Student: Geambasu Mariana Denisa

 Recenzie

Enigma Otiliei
 George Călinescu

Enigma Otiliei de George Călinescu este primul roman ce mi-a oferit o idee
modernistă despre iubire, dedicație și familie. Un roman din perioada interbelică,
de tip realist balzacian, ce construiește tipologii diferite de personaje, de la tipul
avarului până la cel parvenit.
Enigma Otiliei prezintă povestea a doi protagoniști orfani, Felix și Otilia, care au
țeluri diferite în viață, dar care la un moment dat se intersectează, însă nu pentru
mult timp...
"Dacă fugi după bani vei găsi doar pământ."
Povestea începe cu tânărul Felix Sima, orfanul naiv ce sosește în locuința lui
Costache Giurgiuveanul,-tutorele său-, ce îl primește într-un mod bizar. Îi
întâlnește pe membrii familiei, dar și pe Pascalopol, cel ce îi va deveni în cele din
urmă rival în lupta pentru câștigarea inimii frumoasei Otilia.
Moș Costache este personajul pe care l-am îndrăgit. Comparativ cu sora sa,
Aglae, acesta este cel care își construiește averea și nu-şi dorește să o împartă
sub nicio formă.  Din acest motiv Otilia, fiica sa vitregă, nu a fost adoptată încă
de către acesta.
Aglae și ginerele său Stănică Rațiu își doresc din toată inima averea lui Moş
Costache, dar oare chiar vor reuși? Pe lângă că am avut rețineri în legătură cu
acest roman la început, după ce am citit 3 capitole mi-a fost de ajuns să știu ce
va urma, deși mi-ar  fi plăcut ca Otilia să aleagă cu inima și nu cu rațiunea.
"Frumusețea lucrurilor simple îți oferă fericirea."
Pascalopol, moșierul rafinat și elegant în vârstă de cinzeci de ani este cel care îi
oferă Otiliei ceea ce are ea nevoie: bani. Acesta încă nu știe ceea ce simte
pentru micuța năzdrăvană. Oare e un sentiment patern sau el chiar o privește ca
pe o femeie?
Pe Otilia Mărculescu o văd ca și pe o pasăre sălbatică și libertină care, ținută în
colivie, privată de cunoaștere, ar putea pieri. Plictisită mai mereu, Otilia găsește
în Pascalopol o distracție, plimbările cu trăsura, invitația lui la moșie, călătoria la
Paris, o fac pe aceasta să-l aleagă în detrimentul tânărului student la medicină,
Felix.
George Călinescu folosește tehnica detaliului semnificativ ceea ce mie personal
nu mi-a plăcut deoarece a încărcat opera inutil cu detalii. Însă mi-a plăcut faptul
că până în anul apariției romanului, nu a mai apărut un alt roman care să
vorbească despre elementul citadin, să vorbească despre oraș, despre mediul în
care au trăit persoanajele, despre gândirea acestora și despre abordarea temei
orfanului.
Un alt lucru ce mi-a stârnit curiozitatea la Enigma Otiliei a fost faptul că autorul a
pornit propriul său roman de la elemente reale din copilăria sa. Obsesia
paternității, un alt episod legat de o problemă succesorală din propria familie. De
asemenea Otilia exista în realitate, fiind o rudă îndepărtată, dar cultivată.
Triunghiul amoros dintre Felix-Otilia-Pascalopol a fost cireașa de pe tort.
Literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman.

 „Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dându-ți impresia
unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a
mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic,
fără altă motivație decât gratuitatea sa estetică prea evidentă; această tehnică
pură ca un joc se aplică însă pe un material realist, instabil ca însăși viața și
totuși captat, încorsetat de recea voluptate a autorului. Stilul a fost redus la
funcția comunicării directe, elementele artistice ale prozei au dispărut-la un
scriitor atât de bogat în valori imagistice, vădite și în romanul anterior, Cartea
nunții (1933) -, resorturile psihologice înseși rămânând ascunse (dar cu rezultate
precise) în materialitatea faptică, schematizată, esențializată până la caricatură
-o caricatură încă romantică. Enigma Otiliei nu te angajează afectiv, nu te
absoarbe într-o altă realitate, care să anuleze pe a ta proprie, ci te atrage, te
amuză, te farmecă, te subjuga estetic, îți da o plăcere pur intelectuală, gratuită,
ludică [...]“- I. Negoițescu.