1. Angrenaje, generalitati, clasificare.

Avantaje si dezavantaje

Angrenajele sunt mecanisme care realizează, prin transmiterea forţată a mişcării de rotaţie între doi
sau mai mulţi arbori, un raport de transmitere constant. De regulă, un angrenaj este format din două
roţi dinţate care se rotesc în jurul axelor lor şi care ocupă o poziţie relativă invariabilă.

Roata dinţată este un organ de maşină dinţat destinat a pune în mişcare sau a fi pus în mişcare de
cǎtre alt organ de maşină dinţat, prin intermediul dinţilor aflaţi succesiv şi continuu 10 în contact.
Procesul de antrenare a dinţilor, aflaţi succesiv şi continuu în contact, se numeşte angrenare.

Intr-un angrenaj una din cele două roţi este conducătoare iar cealaltă este condusă. Transmiterea
energiei mecanice de la roata conducătoare la roata condusă se face cu modificarea caracteristicilor
mişcării (multiplicare sau demultiplicare a vitezei unghiulare, schimbare de sens) precum şi cu
modificarea momentului de torsiune (amplificare la reductoarele de turaţie şi reducere la
multiplicatoarele de turaţie). Modificarea mişcării de rotaţie şi a cuplului se realizează în limitele puterii
transmise. Astfel, puterea la roata dinţată condusă este întotdeauna mai mică decât cea de la roata
conducătoare ca urmare a pierderilor din cuplele cinematice. Raportul dintre puterea de la arborele de
ieşire şi cea de la arborele de intrare reprezintă randamentul transmisiei.

Utilizarea angrenajelor pe scară largă se datorează avantajelor pe care acestea le au în raport cu

celelalte transmisii mecanice:

- raport de angrenare constant: u 1..6 pentru angrenajele cilindrice şi conice şi u  (10)15...80(300)

la angrenajele melcate;

- randament mecanic mare:   0,97...0,99 pentru angrenajele cilindrice şi conice şi  

(0,60)0,70...0,80 pentru angrenaje melcate;

- gamă largă de puteri transmise: P=0,001…10 000 kW;

- gamă largă de viteze periferice de lucru: v 10(100)m/s ;

- pot transmite puterea între arbori cu direcţii diferite în plan şi în spaţiu;

- construcţie compactă; pot fi închise în carcase pentru a putea fi protejate împotriva factorilor
externi;

- siguranţă şi durabilitate mare în exploatare;

- întreţinere relativ uşoară.

Angrenajele prezintă şi unele dezavantaje în raport cu celelalte transmisii mecanice, şi anume:

- necesită maşini de prelucrat, scule, dispozitive şi verificatoare complicate şi de precizie ridicată;

- costul ridicat de fabricaţie;

- funcţionează cu zgomot şi vibraţii la turaţii ridicate;

 - nu se poate realiza orice raport de transmitere deoarece numerele de dinţi ale roţilor sunt numere
întregi; ca urmare a acestui fapt, la proiectare se admite şi o eroare cinematică de  3% a raportului de
angrenare.

Avantajele prezentate mai sus, condiţionate şi de unele dezavantaje, impun utilizarea angrenajelor
în domenii diverse atât în scop cinematic (pentru transmiterea şi modificarea mişcării de rotaţie) cât şi în
scop dinamic (pentru transmiterea momentului de torsiune). Se întâlnesc în construcţii de sine
stătătoare (ansamble) precum reductoarele şi variatoarele de turaţie, în cutiile de viteze ale unor maşini,
în diferite aparate şi dispozitive pentru realizarea unor lanţuri cinematice.

Clasificarea angrenajelor.

Clasificarea angrenajelor se face în principal în funcţie de poziţia relativă a axelor mişcării de rotaţie,
dar şi în funcţie de forma suprafeţelor de rostogolire, forma profilului dinţilor, rezultând astfel formele
constructive de bază.

Mecanismele alcătuite din două roţi dinţate se numesc angrenaje iar cele cu mai multe angrenaje
care concură la realizarea unui anumit raport de transmitere se numesc sisteme de angrenaje sau
trenuri de roţi dinţate.

In continuare se prezintă o clasificare a angrenajelor şi sistemelor de angrenaje având la bază

următoarele criterii:

a) poziţia relativă a axelor

- cu axe concurente

- cu axe încrucişate

- cu axe paralele

b) mişcarea relativă a axelor roţilor dinţate:

- sisteme de angrenaje cu axe fixe

- cu roţi aşezate în serie

- cu roţi aşezate în paralel

- sisteme de angrenaje cu axe mobile

- planetare

- diferenţiale

c) poziţia relativă a roţilor dinţate

- angrenaj exterior (ambele roţi au dantură exterioară)

- angrenaj interior (pinionul are dantura exterioară iar roata are dantura interioară);

d) forma roţilor dinţate: angrenaje cu roţi cilindrice, conice, hiperboloidale, melcate, cu cremalieră,
necirculare;
 e) forma profilului dinţilor:

- în evolventă angrenaje cu profil

- cicloidal (epicicloida, hipocicloida)

- în arc de cerc

f) forma dinţilor: angrenaj cu dantură dreaptă, înclinată, compusă, curbă;

g) posibilitatea variaţiei în timp a raportului de transmitere:

- cu raport de transmitere constant (reductoare, multiplicatoare);

- cu raport de transmitere variabil în timp (cutii de viteze);

- cu raport de transmitere variabil ciclic (angrenaj cu roţi eliptice).

Utilizarea asamblărilor cu caneluri este însoţită de avantaje şi dezavantaje, după cum urmează:

-avantaje: transmit momente de torsiune mari, reduc gabaritul axial al pieselor asamblate;

-dezavantaje: tehnologie de execuţie mai complicată, cost mai ridicat, introduc concentratori mari
de tensiuni.

2. Cremaliera de referinta

Prin rostogolirea fără alunecare a unei drepte peste un cerc de bază, puncte de pe aceasta descriu
evolvente asemenea. In cazul în care raza cecului de bază creşte, profilul dinţilor se aplatisează. Dacă rb
  , cercul de bază degenerează într-o dreaptă. Numărul de dinţi al roţii tinde către infinit z  iar
profilele dinţilor devin linii drepte. Roata dinţată se transformă în cremalieră. Cercurile de cap, picior,
divizare şi rostogolire devin linii drepte. Astfel cercul de rostogolire devine linie de referinţă iar cercul de
divizare devine linie de divizare. In angrenarea dintre cremalieră şi roată, linia de referinţă ( ref ) este
tangentă cercului de rostogolire al roţii iar dreapta de de divizare ( div ) este tangentă cercului de
divizare.

Profilul dinţilor cremalierei are forma unui trapez isoscel, normala dintelui face unghiul  cu linia de
referinţă a cremalierei. Cremaliera de referinţă este o cremalieră fictivă ai cărei dinţi au forma şi
dimensiunile precizate şi care este folosită la definirea danturii roţilor dinţate.

Profilul cremalierei de referinţă (profilul de referinţă) este rezultatul intersecţiei dintre cremaliera de
referinţă cu un plan perpendicular pe linia flancului dintelui (fig.1.8) .

Cremaliera de referinţă se caracterizează prin următoarele proprietăţi:

 - este o cremalieră fictivă, situată de aceeaşi parte cu roata;

- roţile care au aceeaşi cremalieră de referinţă pot angrena între ele.

Pentru a micşora numărul sculelor pentru danturat şi a asigura interschimbabilitatea roţilor este
necesar să se standardizeze dimensiunile profilului de referinţă al cremalierei. Profilul cremalierei de
referinţă este standardizat conform STAS 821-82. Parametrii cremalierei (profilului) de referinţă sunt
afectaţi de indicele zero (h0a – înălţimea capului dintelui de referinţă). Având în vedere că în definirea
ulterioară a geometriei roţilor dinţate parametrii nu mai sunt afectaţi de acest indice, se va face
abstracţie de el în continuare.

Parametrii standardizaţi ai cremalierei de referinţă pentru un angrenaj cilindric cu dinţi drepţi sunt:

- 0   20 ; unghiul de presiune al cremalierei (unghiul de înclinare al flancului dintelui cremalierei);

-  ha =1; coeficientul înălţimii capului dintelui de referinţă;

- * c = 0,25; coeficientul jocului la piciorul dintelui de referinţă;

- * f =0,375; coeficientul razei de racordare la piciorul dintelui de referinţă. Parametrii     a f ,

h , c , pot avea şi alte valori, diferite de cele standardizate, pentru dantură modificată .

Elementele geometrice ale profilului cremalierei de referinţă sunt:

m - modulul cremalierei de referinţă [mm], STAS 822-82;

ha - înălţimea capului dintelui de referinţă: h  ha m  ;

c - mărimea jocului la piciorul dintelui de referinţă: c  c m  ;

hf - înălţimea piciorului dintelui de referinţă: hf  (ha  c )m   ;

h - înălţimea dintelui de referinţă: h  ha  hf  (2 ha  c )m   ;

f - raza de racordare la piciorul dintelui de referinţă: f  f m  .

Exemple de valori standardizate ale modulului: 1; 1,25; 1,5; 1,75; 2; 2,25; 2,5; 2,75; 3; 3,5; 4; 4,5; 5;
6; 8.

In continuare se mai pot defini următoarele elemente geometrice ale cremalierei de referinţă:

p - pasul cremalierei de referinţă: p  m ;

s - grosimea dintelui pe linia de referinţă: s  p/ 2  m/ 2 ;

e - mărimea golului pe linia de referinţă: e  p / 2  m/ 2

Cremaliera de referinţă este o cremalieră fictivă ai cărei dinţi au forma şi dimensiunile precizate şi
care este folosită la definirea danturii roţilor dinţate.
 3. Elementele geometrice ale angrenajului cilindric cu dinţi drepţi cu profil nedeplasat

Pe baza parametrilor cremalierei de referinţă se pot defini elementele geometrice ale danturii roţilor
dinţate ale unui angrenaj cilindric cu dinţi drepţi. Pe lângă parametrii cremalierei de referinţă se mai
consideră cunoscute numerele de dinţi z1 şi z2 ale celor două roţi şi modulul danturii, m.

- înălţimea capului dintelui: ha1  ha2  ha  ha m  ;

- înălţimea piciorului dintelui: hf1  hf 2  hf  (ha  c )m   ;

- înălţimea totală a dintelui: h1  h2  ha  hf ;

Inălţimile parţiale şi totală ale dinţilor celor două roţi sunt egale pentru un angrenaj căruia nu i s-a
efectuat o deplasare de profil.

- pasul pe cercul de divizare: p   m ;

Pasul pe cercul de divizare reprezintă porţiunea din cercul de divizare (este o lungime de arc)
corespunzătoare unui plin şi un gol de dinte. Pasul are valori diferite măsurat pe cercuri de diametre
diferite. Pasul măsurat pe un cerc oarecare de rază ry se notează cu py. In afara pasului măsurat pe
cercul de divizare p, important în definirea geometriei angrenajului este pasul măsurat pe cercul de bază
pb. Invariantul y y b r  cos r se poate extinde prin transformări simple şi la pas,

py  cos  pb sau p cos pb .

- diametrele de divizare.

4. Materialele utilizate pentru construcţia roţilor.

Roţile dinţate se pot executa dintr-o gamă foarte largă de materiale, grupate în materiale metalice şi
nemetalice. Pentru alegerea materialului şi stabilirea tratamentului termic trebuie să se ţină seama de:
forţele care încarcǎ angrenajul, durata de funcţionare impusă angrenajului, caracteristicile mecanice ale
materialelor, tehnologia de execuţie adoptată, etc.

Având la bază clasificarea din schema de mai jos vor fi prezentate principalele materiale utilizate pentru
construcţia roţilor dinţate, tratamentul termic sau termochimic recomandat precum şi caracteristicile
mecanice pe care le dobândesc aceste materiale în urma tratamentului.
Materiale pentru roţi dinţate:

- nemetalice

- metalice

- neferoase

- feroase

- fonte

- oţeluri

- de uz general pentru construcţii

- turnate - de îmbunătăţire

- de cementare

- călite superficial

- de nitrurare

Materialele plastice sunt recomandate pentru construcţia roţilor din industria textilă, de
produse electrocasnice şi de birou, de împachetare. Insuşirile fizico-mecanice care au determinat
utilizarea materialelor plastice în construcţia roţilor sunt:

- funcţionare silenţioasă;

- rezistenţă ridicată la acţiunea agenţilor chimici şi atmosferici.

Funcţionarea silenţioasă este determinată de modulul de elasticitate mic, fapt ce permite o

deformare considerabilă a dintelui sub sarcină. Prin aceasta se realizează o bună compensare a erorii
pasului de bază şi a formei dinţilor.

Roţile dinţate din materiale plastice mai prezintă în plus următoarele avantaje:

- inerţie mecanică redusă la frânări bruşte;

- greutate specifică redusă;

- preţ de cost scăzut în cazul formelor complicate, acestea putând fi executate prin presare sau
prin injectare (la serii mari).

Materialele plastice utilizate mai des în construcţia roţilor dinţate sunt: textolitul, poliamidele,
policarbonaţii. Textolitul are proprietăţi antifricţiune ridicate. Rezistenţa la încovoiere este comparabilă
cu cea a fontei şi mai mică decăt a bronzului sau oţelului turnat.

Poliamidele sunt materiale termoplastice, utilizate tot mai mult ca urmare a proprietăţilor lor:

- rezistenţă ridicată la şocuri;

- elasticitate mare;
 - coeficient de frecare redus.

Se recomandă pentru roţi de dimensiuni mici care funcţionează cu şocuri mici şi la viteze
periferice reduse. Roţile se obţin de regulă prin injectarea materialului iar dacă sunt 57 aditivate cu grafit
sau bisulfură de molibden pot funcţiona fǎrǎ ungere.

Materialele neferoase utilizate pentru construcţia roţilor sunt aliaje de aluminiu, bronzuri,
alamă, etc. Roţile executate din aceste materiale se caracteirizează prin:

- funcţionare silenţioasă;

- rezistenţă ridicată la gripare datorită proprietăţilor antifricţiune ale materialelor;

- rezistenţă ridicată la coroziune.

Roţile din materiale neferoase se pot executa prin procedeele clasice de danturare pe maşini-
unelte cât şi prin turnare centrifugală sau sub presiune.

In multe situaţii aliajele neferoase se pot înlocui cu oţeluri obişnuite, nitrurate în băi cu sare.

5. Forme principale de deteriorare a danturii roţilor dinţate

Principalele cauze ale ieşirii din funcţiune a angrenajelor se pot grupa în două categorii importante:
ruperea dinţilor şi deteriorarea flancului dinţilor. Fiecare dintre aceste cauze are la bază proiectarea şi
exploatarea necorespunzătoare a angrenajului sau aplicarea incorectă a tehnologiei de fabricaţie şi
tratament a roţilor dinţate. Solicitările mecanice importante care conduc la deteriorarea danturii sunt
solicitarea de încovoiere a dintelui şi solicitarea la presiunea de contact a flancului dintelui.
Cunoscând cauzele principale de deteriorare a danturii se poate proceda la efectuarea unui
calcul corect de rezistenţă al angrenajelor. Calculul de rezistenţă al angrenajelor constă în determinarea
dimensiunilor minime, a toleranţelor şi condiţiilor de ungere a angrenajelor la care nu are loc niciunul
din formele de deteriorare amintite. In funcţionarea corectă şi pe durata de timp proiectată a
angreanajelor este important să se cunoască şi modul în care alte organe de maşini pot influenţa
performanţele acestora, ca de exemplu: uzura lagărelor, defecţiuni ale cuplajelor elastice, deformaţii
mari ale arborilor încărcaţi nesimetric.

Ruperea dinţilor este forma cea mai gravă de deteriorare a danturii, atât prin scoaterea imediată din
funcţionare a angrenajului cât şi prin posibilitatea distrugerii altor organe de maşini din componenţa
transmisiei.

Ruperea statică a dinţilor se datorează acţiunii unor suprasarcini sau existenţei unor erori de montaj.
Tensiunile de încovoiere dezvoltate la baza dintelui provoacă ruperea fragilă a dinţilor la roţile cu
duritate mare sau o rupere tenace prin deformare plastică la roţile cu durităţi mici şi mijlocii. In general,
ruperea statică nu se consideră a fi efectul unei erori de proiectare. In cazul în care se pot estima
vârfurile de sarcină sau mărimea şocurilor se pot face calcule preliminare de verificare, considerând că
suprasarcina acţionează static.
 Ruperea parţială a dinţilor se datorează unor erori de execuţie, montaj sau deformărilor mari ale
arborilor elastici, încărcaţi nesimetric. In situţia în care axele celor două roţi ale angrenajului nu mai sunt
paralele datorită deformaţiilor arborilor, dinţii aflaţi în contact nu mai sunt încărcaţi uniform în lungul
acestora.

Ruperea parţialǎ a dinţilor se mai poate produce şi la intrarea progresivă în angrenare a dinţilor
roţilor cu dinţi înclinaţi. Pentru evitarea ruperii parţiale se impune o execuţie îngrijită a roţilor, un
montaj corect şi o verificare a rigidităţii arborilor pe care sunt montate roţile.

Ruperea prin oboseală se manifestă prin apariţia, la baza dintelui, pe partea fibrelor întinse, a unor
microfisuri de oboseală. Acestea se dezvoltă în timp şi slăbesc secţiunea transversală a dintelui,
provocând ruperea acestora. Apariţia acestor fisuri au drept cauze variaţia ciclicǎ a tensiunilor maxime
de încovoiere F care determină oboseala materialului şi duce la apariţia unei fisuri. Fisura apare în zona
de racordare a dintelui la corpul roţii unde este localizat un puternic concentrator de tensiuni. Ruperea
prin oboseală este principala cauză de distrugere a roţilor dinţate cu flancurile dinţilor durificaţi
superficial ( HB  350) . Pentru creşterea rezistenţei la oboseală a dinţilor se recomandă:

- mărirea modulului dinţilor care are ca efect mărirea lăţimii secţiunii din încastrare a dintelui;

- creşterea razei de racordare de la piciorul dintelui în vederea micşorării efectului concentratorului

de tensiuni;

- corijări de profil pozitive cât mai mari, corijǎri care au ca efect mărirea grosimii dintelui la bază.

Pittingul (ciupirea) este principala cauză de ieşire din uz a angrenajelor cu roţi executate din
materiale cu duritate mică sau medie (oţelurile de îmbunatăţire, HB  350 ). Se manifestă ca efect al
oboselii de contact al stratului superficial, prin apariţia unor mici fisuri iniţiale. Acestea sunt determinate
de tensiunile tangenţiale superficiale, produse de forţa normală pe dinte şi de forţa de frecare. Asupra
formării ciupiturilor o influenţă deosebită o are şi acţiunea lubrifiantului.

Ciupiturile apar mai întâi pe flancurile pinionului datorită numărului mai mare de cicluri de
funcţionare (turaţie mai mare) cât şi razelor de curbură ale flancului mai mici (tensiuni de contact mai
mari). Sunt distribuite cu precădere în zona cilindrilor de rostogolire. Dacă ciupiturile iniţiale nu
progresează ca număr şi mărime, pittingul nu constituie un pericol pentru scoaterea din uz a
angrenajului. Pericolul apare dacǎ viteza de formare a acestora este constantă sau progresivă

Griparea este o formă de distrugere a flancurilor dinţilor prin uzare de aderenţă. Griparea poate
fi atermică în cazul angrenajelor puternic încărcate care funcţionează la viteze mici şi mijlocii sau termică
la angrenajele rapide şi puternic încărcate. Griparea este favorizată de o ungere insuficientă, vâscozitate
necorespunzătoare a lubrifiantului, rugozitate mare a flancurilor active ale dinţilor, viteze de alunecare
mari, abateri importante de pas şi de profil, deformaţii elastice mari ale arborilor

Mecanismul de producere a gripării este următorul: în momentul în care forţele mari din
angrenaj sparg pelicula de lubrifiant dintre dinţi, distanţele dintre acestea sunt comparabile cu
distanţele de interacţiune atomicǎ. Intre suprafeţele celor doi dinţi apar microsuduri care se rup (smulg)
la ieşirea din angrenare a dinţilor şi se refac de fiecare dată când dinţii ajung iar în contact şi gǎsesc
condiţii favorizante. Punctele de sudură astfel formate produc urme adânci pe suprafeţele flancurilor
dinţilor conjugaţi, orientate în direcţia alunecarii. Aceste urme, sub forma unor rizuri, poartǎ numele de
benzi de gripare. Efectul gripării asupra funcţionării angrenajului constă în apariţia unor concentrări
locale mari de sarcină şi a unor deformaţii termice mari care pot anula jocul dintre dinţi

Uzarea abrazivǎ este procesul mecanic de îndepărtare a unor particole fine de pe flancul
dintelui. Cauzele care provoacǎ acest fenomen sunt: existenţa unor particole abrazive între suprafeţele
aflate în contact provenite din procesul de gripare, din atmosferă la transmisiile deschise; vâscozitatea
prea micǎ a lubrifiantului şi viteza de alunecare mică nu permit formarea unui film portant de lubrifiant
între dinţi, în special la transmisiile închise.

Uzura abrazivă este foarte periculoasă la roţi cu straturi superficiale dure unde, în urma
îndepărtării prin uzură abrazivǎ a stratului superficial dur, capacitatea portantǎ a roţii scade foarte mult.
Uzura abrazivă constituie forma principală de distrugere a flancurilor active ale dinţilor la transmisiile
deschise.

Exfolierea stratului superficial al dinţilor se manifestă prin desprinderea stratului dur de pe

miezul moale al dintelui. Cauza care produce această formă de deteriorare a flancului activ al dintelui
constă în efectuarea unui tratament termic de durificare superficială (călire superficială, cementare,
nitrurare) necorespunzător. Mecanismul exfolierii constă în apariţia unor microfisuri de oboseală a
materialului la graniţa dintre stratul superficial şi cel de bază, ca urmare a acţiunii ciclice a tensiunilor
normale şi tangenţiale de cotact, după un număr mare de cicluri.

Curgerea plasticǎ a materialului constă în deformarea plastică a materialelor dinţilor. Cauzele

care provoacă curgerea plasticǎ sunt: forţe de frecare mari, sarcini mari la viteză redusă, ungere
insuficientă, duritatea mică a flancurilor dintelui. Curgerea plasticǎ se manifestă prin apariţia în zona
cilindrului de rostogolire a unor adâncituri pe dinţii roţii conducătoare, proeminenţe pe dinţii roţii
conduse.

6. Transmisiile prin curele

Transmisiile prin curele servesc la transmiterea puterii între doi sau mai mulţi arbori. Transmisia
prin curele este un mecanism format din urmǎtoarele elemente cinematice: subansamblul roţii
conducǎtoare, subansamblul roţii conduse şi cureaua ca element cinematic, flexibil, de legǎturǎ între
roţile de curea.

Transmiterea energiei mecanice de la roata conducǎtoare la roata condusǎ se face prin

intermediul curelei sub acţiunea forţelor de frecare dezvoltate între aceasta şi roţile transmisiei. Ca
urmare a acestui fapt, în timpul funcţionǎrii transmisiei, ramura conducǎtoare este mai puternic
solicitatǎ decât cea condusǎ.

Transmisiile prin curele au o mare utilizare datoritǎ avantajelor certe pe care acestea le prezintǎ
în raport cu alte transmisii mecanice:

- funcţionare silenţioasǎ;

- protejeazǎ lanţul cinematic din care fac parte, la suprasarcinǎ, prin efectul de patinare;
 - amortizeazǎ şocurile şi vibraţiile;

- permite transmiterea energiei mecanice la distanţe mari şi într-o gamǎ largǎ de distanţe dintre
axe;

- construcţie simplǎ şi robustǎ, cost scăzut şi întreţinere uşoarǎ;

- sunt standardizate şi aceasta asigurǎ interschimbabilitate;

- pot realiza orice raport de transmitere, cu schimbarea sensului şi direcţiei de mişcare;

- izoleazǎ electric motorul de utilajul acţionat.

Dintre neajunsurile pe care la prezintǎ utilizarea transmisiilor prin curele se pot aminti:

- durabilitate limitatǎ din cauza oboselii sau îmbǎtrânirii cauciucului;

- randament scǎzut:  0,94...0,96 ;

- necesitǎ dispozitive de întindere;

- dimensiuni de gabarit relativ mari;

- sunt sensibile la caldurǎ, umiditate şi unsoare;

- raportul de transmitere nu este riguros constant din cauza posibilitǎţii de alunecare elasticǎ
sau patinare la suprasarcinǎ;

- introduc forţe de apǎsare în arbori (forţe radiale) deoarece transmisia prin curele poate
funcţiona doar dacǎ ramurile de curea sunt tensionate (preîntinse);

- se încarcǎ electrostatic prezentând risc de explozie şi incendiu.

Domenii de utilizare Domeniile de utilizare vizează:

- rapoarte de transmitere i  8 ;

- distanţe dintre axe: A

7. Osii si arbori

Clasificarea arborilor şi osiilor oferă informaţii privind problemele care se pun la proiectarea,
execuţia şi exploatarea acestora

Clasificarea osiilor şi arborilor:

o după forma axei geometrice: drepţi, cotiţi;

o după forma secţiunii transversale: circulară, inelară, poligonală;

o după rezemare; static determinaţi, static nedeterminaţi;

 o poziţia arborilor: orizontală; verticală; înclinată;

o după posibilitatea de mişcare a osiilor: fixe, rotative, oscilante.

Mai pot fi adăugate şi alte criterii de clasificare. Pe baza clasificării prezentate se poate face
următorul comentariu:

- arborii drepţi şi static determinaţi nu prezintă probleme deosebite în proiectare şi execuţie ;

- arborii cu secţiune inelară se recomandă pentru dimensiuni (diametre) mari în scopul uşurǎrii
acestora ;

- este necesar a se cunoaşte poziţia arborilor pentru că aceasta oferă informaţii asupra
posibilitaţilor de ungere a organelor de maşini care se montează pe aceştia.

Materiale recomandate pentru construcţia arborilor şi osiilor Pentru construcţia arborilor şi

osiilor se recomandă:

 oţeluri carbon de uz general pentru solicitări mici şi mijlocii : OL50; OL60; OL70. Utilizarea
acestor oţeluri prezintă dezavantajul obţinerii unor diametre mari dar şi avantajul realizǎrii unor
rigidităţi ridicate.

 oţeluri carbon de calitate de cementare sau îmbunătăţire, pentru solicitări medii: OLC25;
OLC35; OLC45; OLC60.

 oţeluri aliate cu Ni, Cr, Mn, Ti pentru arbori puternic solicitaţi: 40Cr10; 41MoCr11; etc.
Utilizarea acestor materiale prezintă avantajul obţinerii unor diametre mici dar şi dezavantajul obţinerii
unor arbori supli, elastici, cu rigiditate scăzută.

 oţeluri aliate cu destinaţie specială pentru funcţionarea arborilor în condiţii de coroziune şi

temperaturi ridicate;

 oţeluri turnate sau fonte de înaltă rezistenţă pentru arbori de dimensiuni mari;

Semifabricatele utilizate pot fi:

 laminate cu d≤140 mm pentru arborii de diametre mici şi medii la care variaţiile de secţiune nu
sunt semnificative. 107

 laminate cu forjare sau matriţare ulterioară. Forjarea este recomandată pentru un numǎr
redus de repere iar matriţarea pentru serie mare si masă;

 forjate din lingou sau prin turnare pentru dimensiuni mari.

Prelucrarea semifabricatelor în scopul obţinerii arborilor constă în :

 strunjire de degroşare pentru toate suprafeţele pentru a se îndepǎrta stratul exterior corodat,
deformat, ars şi a se aduce anumite suprafeţe la cote libere;

 strunjire de finisare pentru suprafeţele care impun o rugozitate de 1,6; 3,2 şi o precizie în
clasele 7 şi 8, ca de exemplu pentru tronsoanele de montaj ale semicuplajelor, roţilor dinţate şi de curea;
  rectificare de degroşare şi finisare pentru suprafeţele care necesită o precizie ridicată
(suprafeţe pentru montaj rulmenţi) sau o calitate deosebită (suprafeţe de montaj pentru garnituri la
care există mişcare de rotaţie sau translaţie). O calitate bună a suprafeţei conduce şi la o creştere a
rezistenţei la oboseală a arborelui.

 prelucrarea unor canale de pană prin frezare, a unor filete şi găuri. Pentru ridicarea
proprietăţilor mecanice ale materialului, arborii sunt supuşi unor tratamente termice de îmbunătăţire
cât şi unor tratamente de ecruisare superficială.

8 . Lagărele cu rulmenţi

Lagărele cu rulmenţi (lagăre cu frecare de rostogolire) sunt subansambluri folosite la rezemarea

arborilor în carcasă, prin intermediul fusurilor şi pivoţilor. Construcţia unui lagăr cu rulmenţi este
formată din rulment şi carcasa lagărului.

Rulmentul este un organ de maşină compus alcătuit din:

- inelul exterior ce se reazemă în carcasă şi are calea de rulare la interior;

- inelul interior ce se fixează pe arbore şi are calea de rulare la exterior;

- corpurile de rostogolire: bile, role, ace;

- colivia rulmentului care are rolul de a menţine corpurile de rostogolire echidistante pentru a nu
se bloca.

Carcasa poate face corp comun cu batiul sau poate fi separată, în construcţie monobloc sau din
două elemente. Aceasta este prevăzută cu inele de fixare şi cu sistem de ungere şi etanşare a
rulmenţilor.

Lagărele cu rulmenţi au o largă utilizare în construcţia de maşini datorită avantajelor pe care

aceştia le au în raport cu lagărele de alunecare:

- randament ridicat:   0,97...0,99 (frecarea este foarte mică,   0,001...0,003 );

- precizie ridicată; - standardizare internaţională; - construcţie simplă; - întreţinere uşoară -

gabarit axial mic;

- consum de lubrifiant redus.

Aceştia prezintă şi unele neajunsuri:

- nu amortizeaza şocurile şi vibraţiile;

- cost ridicat;

- gabarit radial mare;

- necesită precizie de execuţie ridicată şi condiţii severe de montaj.

 Rulmenţii se execută într-o gamă foarte mare de tipodimensiuni care să acopere necesităţile
diverse din tehnică. Ca atare aceştia se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:

- după direcţia forţei preluate: radiali, radial-axiali, axiali, axialradiali;

- după numărul rândurilor corpurilor de rostogolire: cu un rând sau mai multe rânduri;

- după forma corpurilor de rostogolire pot fi rulmenţi cu bile, role cilindrice, conice, butoi sau
rulmenţi cu ace (rolă cilindrică cu diametrul rolei dr  5 mm). Rolele butoi pot fi simetrice sau asimetrice.
Rolele cilindrice pot fi scurte (lungimea rolei r 5dr l  2, ) sau lungi ( r 5dr l  2, );

- după capacitatea de adaptare a inelului interior la direcţia fusului: oscilanţi sau normali.

Identificarea, producerea, comercializarea şi utilizarea acestora a impus necesitatea simbolizării

rulmenţilor. Simbolul rulmentului este format din simbolul principal şi simbolul secundar. Simbolul
principal oferă informaţii privind tipul rulmentului, seria de dimensiuni şi dimensiunile alezajului
acestuia. Tipul rulmentului este dat de prima cifră, literă sau grup de litere din simbolul principal, astfel:

1 -rulment radial-oscilant cu bile pe două rânduri;

2 -rulment radial-oscilant cu role butoi pe două rânduri;

3 -rulment radial-axial cu role conice;

N, NU, NJ, NF -rulment radial cu role cilindrice;

5 -rulment axial cu bile pe un rând;

6 -rulment radial cu bile

7 -rulment radial-axial cu bile.

9. Asamblǎrile filetate

Asamblǎrile filetate fac parte din categoria ansamblǎrilor demontabile, asamblǎri cu cea mai
largǎ utilizare în tehnicǎ. O ansamblare filetatǎ este formatǎ de regulǎ din: şurub (sau prezon), piuliţǎ,
piese strânse şi elemente de asigurare împotriva deşurubǎrii (fig.6.1). Surubul este o piesǎ cu filet la
exterior, cuprinsǎ în ansamblare. Piuliţa este o piesǎ cu filet la interior, cuprinzǎtoare.

Filetul este o nervurǎ elicoidalǎ înfǎşuratǎ pe o suprafaţǎ conjugatǎ. Forma secţiunii transversale
a nervurii cât şi tipul suprafeţei conjugate constituie criterii de clasificare a filetelor

Noţiuni generale. Clasificare. Indicaţii tehnologice

Utilizarea pe scarǎ largǎ a asamblǎrilor filetate se datoreazǎ avantajelor pe care acestea le

prezintǎ:

 asigurǎ împotriva deplasǎrii axiale a piesei strânse;

 se preteazǎ la înşurubǎri-deşurubǎri repetate;

  acţiunea de montare-demontare a ansamblǎrilor filetate necesitǎ timp redus de lucru, cu atât
mai mult dacǎ sunt utilizate scule si dispozitive specializate;

 cost scǎzut de prelucrare a pieselor filetate dacǎ acestea sunt realizate pe maşini specializate,
procesul de fabricaţie pretându-se la aceasta;

 pot fi utilizate în scopuri diverse: fixarea unor piese într-o anumitǎ poziţie pe diferite maşini şi
utilaje; fixare-etanşare la ansamblarea conductelor; la sistemul de acţionare al diverselor mecanisme
care transformǎ mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie (filetul de mişcare poate fi utilizat la
robineţi, piese de maşini-unelte, etc.)

 interschimbabilitatea ridicatǎ datǎ de standardizarea acestora.

Ansamblǎrile filetate prezintǎ şi unele dezavantaje precum:

 filetul este un puternic concentrator de tensiuni şi de acest lucru trebuie ţinut seama la
utilizarea şuruburilor în ansamblǎrile cu risc ridicat de accident sau avarie;

 necesitǎ elemente de asigurare împotriva deşurubǎrii accidentale, la funcţionarea cu şocuri şi

vibraţii;

 randament mecanic scǎzut. Filetele şi ansamblǎrile filetate se regǎsesc în tehnicǎ într-o foarte
largǎ diversitate. Clasificarea filetelor se poate realiza dupǎ urmǎtoarele criterii:

a) Dupǎ forma secţiunii transversale a spirei cosideratǎ profil generator al filetului (fig.6.3):

 triunghiular; se întâlneşte la filetele obişnuite pentru fixare cât şi la filetele de fixare-etanşare

(withworth, gaz);

 patrat; este un filet de mişcare cu randament ridicat şi capacitate de transmitere mai micǎ
decât celelalte filete de mişcare;

 trapezoidal: este un filet de mişcare cu randamentul mai mic decǎt cel patrat, dar portanţǎ mai
mare decât acesta. Se foloseşte la transmisii reversibile (în ambele sensuri);

 ferǎstrǎu: filet de mişcare care permite preluarea forţei într-un singur sens. Este un filet
trapezoidal-asimetric;

 rotund: se foloseşte la şuruburile neprotejate ce lucreazǎ în medii abrazive (conducte, tije de

robineţi); filetul Edison utilizat la becuri este tot un filet rotund;

 speciale: sunt filete modificate pentru a asigura funcţii speciale de fixare, etanşare sau mişcare

b) Dupǎ forma suprafeţei conjugate (forma corpului pe care se genereazǎ filetul):

 filete cilindrice (diametrul nominal al filetului este constat pe lungimea sa);

 filete conice. Aceste filete prezintǎ avantajul înfiletǎrii-desfiletǎrii rapide (doar cateva rotaţii),
realizeazǎ o bunǎ etanşare. Prezintǎ dezavantajul unei prelucrǎri dificile mai ales a piesei de tip piuliţǎ.
Prezintǎ avantajul compensǎrii uzurii filetului prin forma sa conicǎ.

c) Dupǎ destinaţie:
  filet de fixare: filetul triunghiular, metric;

 filet de fixare-etanşare: filet triunghiular withworth;

 filet de mişcare: patrat, trapezoidal, rotund;

 filete cu utilizǎri reduse: filete de reglare, masurǎ, speciale.

d) Dupǎ sensul de înfǎşurare a elicei:

 filete dreapta-cele mai des întâlnite;

 filete stânga-utilizate la ansamblǎrile la care existǎ riscul desfiletǎrii favorizat de sensul de

rotire al pieselor strânse şi al vibraţiilor.

e) Dupǎ mǎrimea pasului filetului:

 cu pas normal, cele mai frecvente; la simbolizare se dǎ mǎrimea pasului;

 cu pas fin: pasul filetului este mai mic decat cel normal. Se recomandǎ la asamblǎrile care
funcţioneazǎ în mediul cu vibraţii şi socuri. Pasul fin presupune un unghi mic al spirei, acesta mǎrind
frecarea dintre spire. La simbolizare se trece diametrul nominal al filetului şi pasul acestuia.

f) Dupǎ sistemul de mǎsurare:

 filete metrice (mm), cele mai uzuale. Au simbolul “M”, profilul un triunghi echilateral;

 filete în ţoli (withworth), au simbolul “W”, este un filet triunghiular cu unghiul de 55 0 . La acest
filet pasul se exprimǎ prin numǎrul de spire pe ţol. Se foloseşte şi la îmbinarea ţevilor cu simbolul “G”,
notarea filetului gaz se face dupǎ diametrul interior al ţevii exprimat tot în ţoli.

g) Dupǎ numǎrul de începuturi:

 cu un început-este un filet normal;

 cu mai multe începuturi; aceste filete prezintǎ un randament ridicat, avans axial mai mare la o
rotaţie completǎ a şurubului. Trebuie verificatǎ condiţia de autoblocare, dacǎ aceasta este impusǎ de
asamblarea în care este utilizat.

Materialele utilizate pentru realizarea şuruburilor, piuliţelor şi şaibelor.

Suruburile şi piuliţele se confecţioneazǎ din oţeluri, metale şi aliaje neferoase cât şi din nemetale
(mase plastice).

Pentru alegerea tipului de material trebuie ţinut seama de: mediul de lucru (temperaturǎ, risc
de coroziune); condiţiile de solicitare (staticǎ, variabilǎ, existenţa şocurilor); tehnologia de fabricaţie
(individualǎ, serie mare si masǎ) şi costul de fabricaţie.

Oţelurile recomandate pentru şuruburi sunt:

 OL37; OL44-pentru şuruburile cu destinaţie generalǎ; se preteazǎ la prelucrarea prin rulare;

 OL50; OL60; OLC35; OLC45-pentru utilizarea şuruburilor în condiţii mai severe de lucru;
  AUT20; AUT30; AUT40Mn - pentru şuruburi care lucreazǎ în condiţii mai severe de lucru şi care
sunt confecţionate pe maşini automate de prelucrare;

 41Cr10; 33MoCr11; 41MoCr11; 13CrNi30; 18MoCrNi13 - la şuruburile care lucreazǎ în condiţii

de înaltǎ solicitare. Aceste oţeluri aliate sunt tratate termic pentru ridicarea proprietǎţilor mecanice;

 Oţeluri aliate cu crom, aliaje Fe-Cr-Ni, aliaje Ni-Cr pentru funcţionarea la temperaturi ridicate
(mai mici de 11000 C);

 Oţeluri inoxidabile sau protejate prin cromare, argintare pentru şuruburi care funcţioneazǎ în
medii corozive. Pentru piuliţe se recomandǎ oţeluri carbon sau aliate dacǎ acestea funcţioneazǎ la
temperaturi cuprinse în intervalul de temperaturi (-50 C - +300 C). Pentru utilizarea în medii corozive se
recomandǎ protejarea acestora la fel ca la şuruburi.

Tehnologia de fabricaţie

Filetul se poate realiza manual cu filiera pentru şuruburi şi cu tarozi pentru piuliţe. Se
recomandǎ pentru unicate dar şi pentru filetare pe piese cu gabarit ridicat care nu pot fi montate pe
maşini-unelte şi se impune filetarea la faţa locului.

Filetarea se poate executa pe strung sau maşini automate cu cuţit de filetat de exterior (pentru
şurub) şi interior pentru piuliţe.

Filetarea se mai poate realiza prin frezare sau rulare între bacuri, procedeu cu productivitate
ridicatǎ.

Saibele de aşezare (plate) se executǎ din OL32, AUT08T. Saibele elastice sau de sigurantǎ
(GROWER) se executǎ din oţeluri pentru arcuri.

10. Asamblari cu pene

Penele sunt organe de maşini care servesc, de regulă, la transmiterea momentului de torsiune
de la arbore la butuc şi invers. Ca atare, se poate spune că o asamblare cu pană este formată din:
arbore, pană, butuc.

Asamblările cu pene fac parte din categoria asamblărilor demontabile, prezentând avantaje şi
dezavantaje în execuţie, montaj şi exploatare, după cum urmează:

 avantaje

- construcţie simplă;

- execuţie uşoară atât a penelor cât şi a canalelor de pană;

- montare şi demontare rapidă;

- cost scăzut de prelucrare.

 dezavantaje
 - slăbesc secţiunea transversală a arborelui (cu excepţia asamblării cu pană concavă);

- produc ovalizarea pieselor strânse în cazul pieselor asamblate cu strângere;

- introduc concentratori de tensiuni.

Exemple constructive de pene:

- pana paralelă cu cele trei forme (fig.7.2)

- pana plată (în asamblarea din fig.7.c)

- pana concavă (fig.7.3.c)

- pana disc (fig.7.3.a)

- pana înaltă cu nas (fig.7.3.b) şi fără nas.

Pana înaltă are înclinări diferite în funcţie de scopul pentru care este utilizată. In cazul utilizării
penei în asamblările de fixare cu demontări dese înclinarea este de 1/20; pentru demontări rare se
recomandă o înclinare de 1/100...1/50. Pentru penele de reglare se recomandă o înclinare de 1/10...1/5
atunci când acestea sunt asigurate cu şurub şi o înclinare de 1/100...1/50 atunci când acestea sunt
motate cu autofixare. Autofixarea trebuie să respecte condiţia ca unghiul de înclinare să fie mai mic
decât dublul unghiului de frecare.

Clasificarea penelor

 după poziţia penelor în raport cu axa pieselor strânse:

- pene longitudinale care se montează paralel cu axa pieselor asamblate (arbore-butuc) şi care
transmit moment de torsiune. Din această categorie fac parte penele paralele, înalte, concave, plate,
tangenţiale (fig.7.5);

- pene transversale care se montează perpendicular pe axa pieselor asamblate; au întotdeauna

cel puţin o faţă înclinată.

 după scop:

- pene pentru transmiterea momentului de torsiune arbore-butuc şi invers; din această

categorie fac parte penele longitudinale;

- pene pentru asamblare; sunt utilizate la asamblarea rapidă a doi tiranţi cu pene transversale; -
pentru reglare, la reglarea jocului dintre cuzineţii unui lagăr;

- pentru asigurare.

 după efectul de strângere:

- pene fără efect de strângere; din această categorie fac parte penele paralele şi pana disc;

- pene cu efect de strângere radială respectiv tangenţială ; din această categorie fac parte
penele plată, concavă, înaltă, tangenţială.
 Tipuri de asamblări cu pană

a) Asamblarea cu pană concave. Este utilizată pentru transmiterea unor momente de torsiune
relativ mici. Transmiterea momentului de torsiune de la arbore la butuc şi invers se realizează prin
frecarea dintre pană şi arbore.

b) Asamblarea cu pană plată (fig.7.4.c) Transmite momente de torsiune reduse ca mărime.

Prelucrarea arborelui este redusă şi ca atare şi slăbirea acestuia nu este semnificativă. Montarea penei
se face tot prin batere. Este tot o pană înclinată. Se recomandă pentru diametre de arbore d – 230

c) Asamblarea cu pană înaltă (fig.7.4.a) Penele înalte se recomandă pentru momente de torsiune
mari şi turaţii mici ale organelor asamblate. Pana se montează prin batere. Lungimea canalului de pană
din arbore trebuie să fie dublul lungimii penei. Prelucrările din arbore şi butuc produc o slăbire
semnificativă a secţiunii acestora. Forţa de batere are drept consecinţă şi ovalizarea pieselor strânse,
dezaxarea acestora. De aceea se recomandă a fi utilizate pentru momente de torsiune mari şi turaţii
scăzute.

d) Asamblarea cu pene tangenţiale (fig.7.5) Penele tangenţiale se montează perechi - pană şi

contrapană. Inclinarea este dată suprafeţelor aflate în contact ale celor două pene. Prin baterea celor
două pene se realizează o puternică forţă tangenţială între arbore şi butuc. Sunt recomandate pentru
transmiterea unor momente de torsiune foarte mari. Dacă se montează o singură pereche de pene
tangenţiale se poate transmite momentul de torsiune întrun singur sens; dacă se montează două
perechi de pene, decalate la 120 sau 180 se poate transmite momentul de torsiune în ambele sensuri.

e) Asamblarea cu pană disc (fig.7.6) Penele disc se utilizează pentru transmiterea de momente
de torsiune mici sau ca pene de fixare. Sunt des utilizate în construcţia dispozitivelor, cu arbori de
diametre mici.