Sunteți pe pagina 1din 2

BAZELE MANAGEMENTULUI

Studiu de caz – Școlile de management

“Demon sau erou”

Malcom Douglas, absolvent al unei prestigioase școli de afaceri, este fostul manager al Ashley
Shoes Company, un om a cărei copilărie trăită alături de bunici l-a făcut să fie extrem de bine organizat și
de dur.
Ashley Shoes Company este un producător de încălțăminte cunoscut în rândul populației canadiene.
Înființată în 1984, în scurt timp a devenit unul dintre cei mai mari producători de încălțăminte din Canada
însă, din cauza avântului și a investițiilor mari, profitul companiei era din ce în ce mai mic, iar, odată cu
intensificarea competiției, dezvoltarea ei a stagnat ajungând ca în 1994 să înregistreze pierderi însemnate
care i-au afectat serios solvabilitatea.
A sosit momentul angajării lui Malcom care s-a apucat serios de treabă. A disponibilizat 9000 de
muncitori, a închis secțiile nerentabile, a oprit și a vândut orice unitate a cărei activitate era adiacentă
domeniului principal de activitate (secția de catarame, șireturi și curele pentru pantofi de damă).
Într-un timp relativ scurt, reducerea pierderilor și a activităților nerentabile a făcut ca profitabilitatea
firmei să crească semnificativ, Malcom reușind să repoziționeze compania, acesta spunând că a pregătit
compania să producă câștiguri investitorilor pe termen lung.
Bineînțeles că au fost și critici care vedeau în acțiunile lui Malcom un plan bine pus la punct care
urmărea vânzarea companiei, lucru confirmat un an mai târziu când Ashley Shoes Company a fuzionat cu
Elan Shoes Company contra unei sume cu mai multe zerouri în coadă.
Disponibilizările de personal au continuat, Elan Shoes Company reducând numărul de personal cu
încă 3000 de angajați, noii proprietari închizând chiar și sediul central al Ashley Shoes Company, aceasta
transformându-se într-o sucursală a Elan Shoes Company.
Cât despre Malcom, a crezut și crede cu tărie că totul se calculează în valoarea acțiunilor și în cote
de piață, iar abordarea sa este în stare să modifice comportamentul firmelor conducându-le către un singur
punct PROFIT.
Ulterior, Malcom a părăsit compania cu câteva zeci de milioane de dolari obținuți din salarii, prime,
vânzare de acțiuni spunând “nu-mi pare rău pentru ce am făcut, știu că uniii mă urăsc de moarte, dar am
muncit, munca trebuie să creeze valoare, afacerile sunt afaceri, nu trebuie făcute de dragul partenerilor, de
dragul muncitorilor, ci numai în folosul investitorilor (acționarilor)”.
Singurul element important rămas de discutat este dacă câștigurile acționarilor pe termen scurt sunt
bune pentru companii pe termen lung.
Cât despre Malcom, el rămâne sigur un conducător care va fi mereu căutat de către investitorii
firmelor aflate în dificultate pentru a crește cota acțiunilor deținute de către aceștia.
Rămâne de apreciat o temă extrem de importantă și anume .. cum vor influența pe termen lung
companiile, acțiunile întreprinse de Malcom?
Întrebări:
1. Încadrați acțiunile lui Malcom în una dintre școlile (abordările de management) de management.
2. Descrieți și explicați punctele bune și rele ale acțiunilor întreprinse la Ashley Shoes Company
de către Malcom din perspectiva angajatului, partenerilor și a acționariatului.

Rezolvare:
1. Actiunile lui Malcom se incadreaza in scoala sistematica, fiind un rezultat al cresterii gradului
de complexitate al fenomenelor economice, manageriale si nu numai. La baza ideilor acestei
scoli sta conceptul de "sistem", care reprezinta un "ansamblu de elemente organizat pe baza
legaturilor de interconditionare, a carui functionare permite atingerea unor obiective". Asadar,
organizatia de tip economic, firma, este vazuta ca un sistem complex (productiv, social,
economic) aflat în strânsa interdependenta cu mediul ambiant.
2. Perspectiva angajatului:
- Actiunile lui Malkom au avut ca efect pierderea credibilitatii din partea viitorilor angajati, au
creat frica de un loc de munca nesigur.
Perspectiva partenerilor, perspectiva actionarului
- Aici, parerile sunt impartite ( partenerul a avut un moment oportun de a se afirma pe piata cu
ajutorul lui Malcom, iar actionarul a profitat de ocazie si a disponibilizat multi angajati, a
inchis o parte din punctele de vanzare si a redus foarte mult costurile cu angajatii ).

S-ar putea să vă placă și