Cybersecurity: Sistemele de calcul în istoria criptografiei.

Coduri
secrete.

Autori: Badea Antonia Ștefania Cristiana

Codescu Victoria Ștefania

Macaria Andreea Maria

Pamfil Simina Anamaria

Tecușan Maria Magdalena

Grupa 6104

1
 Cuprins

Capitolul I: Sisteme de calcul. Ce sunt? Cum funcționează? Istoric

Capitolul II:Criptografie. Ce înseamnă criptarea și la ce este folosită?

Cum funcționează? Istoric

Capitolul III: Coduri secrete de atunci și de acum

Capitolul IV: Concluzii și recomandări

Bibliografie
 Capitolul I - Sisteme de calcul

Ce sunt sistemele de calcul?

Un sistem de calcul este un ansamblu de componente hardware şi componente software
cu rolul de a prelua, stoca, prelucra și transmite informații.

I. Componenta hardware: echipamentele fizice ce formează sistemul de calcul, tot ce

putem vedea și atinge.
II. Componenta Software: toate programele ce sunt incluse într-un sistem de calcul. Au
rolul de a face legatura utilizatorului cu componenta hardware pentru a realiza diferite
sarcini.

Cum funcționează sistemele de calcul?

Un sistem de calcul (calculatorul) este un ansamblu de componente hardware (partea
fizica) şi componente software (partea logica) cu rolul de a prelua, stoca, prelucra și
transmite informații. Prin impulsuri electrice sau prin transfer de biți

Istoric

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat să simplifice anumite activități, cum
este și aceea de numărare. Astfel a luat naștere abacul, care poate fi considerat unul dintre
cele mai primitive instrumente menite să automatizeze procesul de numarare.

Matematicianul britanic Charles Babbage a inventat primul dispozitiv ce poate fi

considerat un computer în sensul modern al cuvântului. Acest prim dispozitiv modern calcula
tabele de funcții logaritmice și trigonometrice prin intermediul unor oameni ce se numeau
“computers”.

Cea dintai mașina concepută în 1822 de Charles Babbage se numea “Difference

Engine”, fiind construită parțial, iar cea de-a doua mașina a fost denumită “Analytical
Engine”(1830), dar nu a fost construită.

“Difference Engine” a fost costruită ulterior conform desenelor originale de către o

echipă la Muzeul Științei din Londra. Aceasta mașina de calcul avea urmatoarele
caracteristici:

 4000 componente
 cânatarea 3 tone
 aproximativ 3 metri lațime și 2 metri și jumătate lungime

Acest echipament a efectuat prima secvență de calcule la începutul anilor 1990,

obținându-se rezultate cu o precizie de 31 de cifre zecimale.

Prima generație de calculatoare

Prima generație în evoluția calculatoarelor (1938-1953) a fost caracterizată de

utilizarea tuburilor electronice, iar calculatoarele erau destinate calculelor științifice și
comerciale. În această perioadă se încadrează calculatoarele Harvard Mark 1 și ENIAC -
Electronic Numerical Integrator And Computer.

A doua generație de calculatoare

Generația a doua (1954-1963) a fost caracterizată prin folosirea tranzistorului pentru

realizarea circuitelor logice. Cercetarea în domeniul semiconductorilor a început în anul 1945
la faimosul centru de cercetare Bell Laboratoires din SUA. Cei trei ingineri care lucrau la
acest proiect, William Shockley, Walter Battain și John Bardeen au creat primul tranzistor pe
23 decembrie 1947.

Primele calulatoare din această a doua generație au fost constuite pentru a fi utilizate
în industria energiei atomice.

A treia generație de calculatoare

Generația a treia de calulatoare (1964-1980) se caracterizează prin utilizarea

circuitelor integrate pe scară mică și medie. Cercetarile în domeniul circuitelor integrate au
debutat cu succes în cadrul firmei Texas Instruments, unde în anul 1958 inginerul Jack Kilby
a reușit să combine mai multe componente pe o singură bucată de semiconductor, realizând
astfel primul circuit integrat. La numai trei ani după aceasta realizare, în anul 1961, Fairchild
(cercetator la Texas Instruments) și Texas Instruments au realizat primele circuite integrate
comerciale ce conțineau funcții logice de bază, două părți logice fiind implementate prin
 intermediul a 4 tranzistori bipolari și 4 rezitoare. Tot Fairchild introducea în anul 1970 pentru
prima oară memoria de 256 biți static RAM (Random Access Memory).

A patra generație de calculatoare

Generația a patra de calculatoare (1981-prezent) se caracterizează prin construcția de

calculatoare ce utilizează circuite integrate pe scară mare (LSI – Large Scale Integration) și
foarte mare (VLSI – Very Large SCale Integration). Folosirea microprocesorului și a
microprogramării a oferit calculatoarelor posibilitatea utilizării unui set complex de
instrucțiuni și asigură un grad sporit de flexibilitate.

În această perioadă a fost scos pe piață primul calculator personal (PC – Personal
Computer) de către firma IBM în anul 1981. Toate calculatoarele personale ce au fost
construite ulterior și au păstrat arhitectura originală.

În prezent, cele mai moderne calculatoare sunt cele care au și gradul de miniaturizare
cel mai mare, aici incluzand calculatoarele portabile de tipul laptop sau palmtop (denumit și
PDA – Personal Digital Assistant sau PocketPC)

A cincea generație de calculatoare

Calculatoarele din cea de-a cincea generație (prezent – viitorii ani), sunt încă în fază
de dezvoltare. Ele se bazează pe utilizarea inteligenței artificiale, a circuitelor integrate
specializate și a procesării paralele. Exista unele aplicații ale celei de-a cincea generații de
calculatoare care sunt deja utilizate astăzi, cum ar fi recunoașterea vorbirii și recunoașterea
facială. Utilizarea procesării paralele și a superconducatorilor face viabila inteligența
artificială.

Procesarea molecurală și cuantica precum și nanotehnologiile se pare că vor schimba

fața calculatoarelor în următorii ani. Scopul principal al celei de-a cincea generații de
calculatoare este acela de a dezvolta echipamente capabile să raspundă limbajului natural
uman și să fie capabile de învățare și organizare proprie.

Capitolul II:Criptografie. Ce înseamnă criptarea și la ce este folosită?

 Cum funcționează? Istoric

Criptografia-Istoric

Criptografia are o istorie veche și interesantă. Istoria criptografiei începe de la egipteni,

cu aproximativ 4000 de ani în urmă, unde a jucat un rol vital în rezultatul războaielor mondiale,
până în epoca recentă, adică secolul XXI. Principalii utilizatori ai sistemului criptografic sunt
serviciile militare, diplomatice, bănci, comerciale și guvernamentale. Creșterea computerelor și
sistemelor de comunicații la mijlocul anilor '60, a adus cu sine o cerere din partea sectorului
privat, pentru a proteja informațiile în formă digitală și pentru a furniza servicii de securitate.
Criptografia a fost folosită inițial ca instrument pentru a proteja secretele și strategiile
naționale. DES, Standard Encryption Data, este cea mai cunoscută metodă criptografică cu cheie
simetrică folosită de militarii americani de câțiva ani. Oamenii obișnuiți nu știau despre asta la
acea vreme. Însă acum, a devenit învechită in lista lor. DES oferă tranzacții electronice
securizate pentru multe instituții financiare, militare, guverne etc. din întreaga lume.

Criptografia este o ştiinţă destul de veche care s-a născut din necesitatea de a transmite
mesaje secrete şi de a comunica eficient fără ca duşmanul să cunoască conţinutul scrisorii.

Simplitatea şi eficienţa acestui mod de codare a mesajului a făcut ca substituţia să domine

scrierile din primul secol. Dar tot în această perioadă au apărut şi indivizii specializaţi în
spargerea codurilor. Deşi marii învăţaţi credeau că nu este posibil ca mesajele secrete create prin
substituţie să fie sparte, din cauza numărului uriaş de potenţiale chei, spărgătorii de coduri au
găsit metode prin care mesajele erau descifrate rapid.
De fapt, descoperirea s-a produs în Orient, acolo unde comerţul, dar şi dezvoltarea
culturală erau în floare şi unde rata infracţionalităţii era redusă datorită legilor şi pedepselor
stricte. Mare parte din comunicarea de aici era bazată pe criptare. Până şi administratorii foloseau
alfabete cifrate pentru a-şi scrie actele, iar important este faptul că ei nu au făcut numai atât, ci au
reuşit să pună bazele criptanalizei, ştiinţa prin care codurile pot fi sparte fără a fi nevoie de
cunoaşterea cheilor care au dus la criptare.
Cunoscând arta prelucrării hârtiei, civilizaţia musulmană a ajutat la răspândirea
cunoştinţelor dobândite. Astfel europenii au putut învăţa modalităţile de decriptare pe care au
început să le pună în practică în diverse instituţii, pe măsură ce criptografia devenea un
instrument diplomatic.

În Cartea Codurilor scrisă de Simon Singh, autorul susţine că istoria europeană îl indică
drept prim mare cartograf pe Giovanni Soro, care a fost numit în funcţia de secretar criptograf
al Veneţiei în 1506. Soro era faimos în toată Italia iar statele prietene îi trimiteau mesaje pentru a
le descifra. Chiar şi Vaticanul, care la ora aceea era al doilea centru activ de analiză, apela la
serviciile lui.
Şi la alte curţi din Europa criptologia era foarte serios tratată de specialişti renumiţi. În
Franţa, de exemplu, Philibert Babou era un criptanalist dedicat regelui Francisc I. Din păcate,
însă, regele a profitat de faptul că Babou lucra zi şi noapte le descifrarea mesajelor şi a avut o
relaţie amoroasă cu soţia sa. Un alt francez renumit pentru capacitatea sa uimitoare de a descifra
mesaje a fost Francois Viete care avea o pasiune pentru decriptarea mesajelor spaniole. Atunci
când regele Spaniei, Filip al II-lea, a aflat că francezii i-au interceptat mesajele a considerat că
abilităţile lui Viete sunt diavoleşti şi s-a plâns Vaticanului. Deşi conducătorul spaniol a cerut
judecarea criptanalistului pe motiv că "s-a făcut frate cu dracu" şi utilizează magia, Papa, care
avea proprii specialişti în decriptare, a respins cererea.

Între timp, dându-şi seama de importanţa cifrului, marile puteri au optat pentru
îmbunătăţirea lui. Una din cela mai simple modificări a fost adoptarea nulelor, a acelor
simboluri care nu înlocuiesc litere, ci care au rolul de a-l induce în eroare pe inamic.
Probabil cel mai reprezentativ şi cunoscut caz care a implicat criptanaliza a fost cel al Reginei
Maria a Scoţiei, a cărei soartă a fost hotărâtă de un petec de hârtie. În anul 1568, Maria merge în
Anglia unde caută refugiu, fiind alungată de nobilime, însă Regina Elisabeta I, o arestează sub
pretextul că şi-ar fi omorât propriul soţ. De fapt, adevăratul motiv era că Maria, o catolică,
reprezenta o ameninţare pentru verişoara ei Elisabeta care încerca să persuadeze poporul şi să
adopte protestantismul. În 1586, după 18 ani de închisoare, ea primeşte de un val de scrisori cu
mesaje criptate de la susţinători. Mai mulţi tineri plănuiesc să o elibereze pe Maria şi să o
înlăture pe "uzurpatoarea" Elisabeta, fiica nelegitimă a lui Henric.
Din păcate, spionii lui Sir Francis Walsingham, secretarul de stat al reginei Elisabeta, pun
mâna pe mesaj şi reuşesc să îl descifreze şi chiar să îl şi falsifice.

După ce Maria le dă susţinătorilor ei binecuvântarea de a-şi duce la bun sfârşit planul

care presupunea uciderea Elizabetei, Walsingham, cel ce interceptase şi acest mesaj, falsifică un
postscriptum la scrisoarea întemniţatei şi le cere susţinătorilor mai multe detalii pentru a putea
afla cine stătea în spatele acestui complot.

Din cauza acestui cifru slab, în data de 15 octombrie, Regina Maria este adusă în faţa
justiţiei şi este acuzată de trădare, iar la 8 februarie 1587 este decapitată la Castelul
Fotheringhay, în faţa a sute de oameni.

În secolul al XVIII-lea, criptanaliza devine o industrie, iar fiecare putere europeană avea
aşa-numitele Camere Negre unde se opreau scrisorile pentru ambasadori, se copiau şi se
descifrau.
Pe lângă evoluţia criptanalizei, şi crearea telegrafului specialiştii sunt determinați să
caute metode tot mai sigure de criptare. De exemplu, la începutul anilor 1800 în Anglia, Sir
Charles Wheatstone şi William Fothergill Cooke au construit detectoare din ace magnetizate,
care erau deviate în prezenţa curentului magnetic. Astfel se puteau trimite mesaje la câteva zeci
de kilometri distanţă. Informaţiile legate de telegraf s-au răspândit rapid, iar la popularizarea lui a
contribuit puternic la vestea naşterii celui de-al doilea fiu al reginei Victoria şi al prinţului
Alfred. Ştirea a ajuns în Londra prin intermediul telegrafului şi în mai puţin de o oră a fost
publicată în The Times.
După naşterea ARPANet, în 1969, care a permis conectarea a 4 site-uri într-un an, şi care,
mai târziu, a dus la dezvoltarea internetului, criptograful Whitfield Diffie, pasionat de problema
codurilor, se dovedeşte a fi capabil să schimbe istoria. El a prevăzut revoluţia digitală şi
gândindu-se că va veni o vreme când aproape fiecare om va avea propriu calculator şi-a imaginat
situaţi în care un individ ar dori să cumpere bunuri de larg consum prin intermediul internetului
şi cu ajutorul unui card de credit. În astfel de cazuri, cele două părţi ar trebui să cunoască cheia.
Dificultatea, însă, constă în faptul că acea cheie nu poate fi cunoscută de ambele părţi
decât dacă una dintre ele călătoreşte până la cealaltă pentru a o împărtăşi. Împreună cu profesorul
Martin Hellman de la Universitatea Stanford, California, Diffie crează criptografia
asimetrică sau criptarea cu cheie publică. Tehnica utilizează o pereche de chei: o cheie publică
şi o cheie privată. Un utilizator care deţine o astfel de pereche îşi publică cheia publică astfel
încât oricine doreşte să o poată folosi pentru a îi transmite un mesaj criptat. Numai deţinătorul
cheii secrete (private) este cel care poate decripta mesajul astfel criptat. Metaforic vorbind,
criptografia asimetrică poate fi imaginată astfel: un lacăt poate fi închis de oricine apasă pe el,
dar numai deţinătorul cheii îl mai poate deschide.
În acest context, este lesne de înţeles de ce în Epoca Informaţiei, criptografia reprezintă
una din cele mai importante ştiinţe. Informaţiile care circulă de la un capăt al lumii la altul, prin
intermediul internetului trebuie să fie protejată. Timp de 2000 de ani criptografia a fost
importantă pentru regi, regine, guverne şi armată, dar acum ea facilitează şi dezvoltarea
afacerilor şi chiar protejarea intimităţii.

De calitatea şi evoluţia criptologiei depinde Succesul Epocii Informaţionale, ea

asigurându-ne lacătele şi cheile datelor celor mai de preţ.

Ce înseamnă criptarea și la ce este folosită?

Acum, voi lua ajutor unui exemplu sau a unui scenariu pentru a explica “Ce este
criptografia?”

Să spunem că există o persoană pe nume Andy. Acum să presupunem că Andy trimite un

mesaj prietenului său Sam, care se află în cealaltă parte a lumii. Acum, evident, vrea ca acest
mesaj să fie privat și nimeni altcineva nu ar trebui să aibă acces la mesaj. El folosește un forum
public, de exemplu, WhatsApp pentru trimiterea acestui mesaj. Scopul principal este asigurarea
acestei comunicări.

Să zicem că există un tip inteligent numit Eaves care a primit în secret acces la canalul
tău de comunicare. Întrucât acest tip are acces la comunicarea dumneavoastra, el poate face mult
mai mult decât simpla simplificare, de exemplu, poate încerca să schimbe mesajul. Acum, acesta
este doar un mic exemplu. Ce se întâmplă dacă Eave are acces la informațiile dvs. private?
Rezultatul ar putea fi catastrofal.

Deci, cum poate Andy să fie sigur că nimeni din mijloc nu poate accesa mesajul trimis lui
Sam? Acolo vine criptarea sau criptografia. Permiteți-mi să vă spun „Ce este criptografia”.

Criptografia este practica și studiul tehnicilor de securizare a comunicării și a datelor în

prezența adversarilor.

Bine, acum când știm „ce este criptografia”, să vedem cum poate criptografia poate ajuta
la asigurarea conexiunii dintre Andy și Sam.

Așadar, pentru a-și proteja mesajul, Andy a transformat mai întâi mesajul său citibil în
formă de citit. Aici, el transformă mesajul în unele numere aleatorii. După aceasta, el folosește o
cheie pentru a cripta mesajul său, în criptografie, numim acest cifrat.

Andy trimite acest text criptat sau mesaj criptat pe canalul de comunicare, nu va trebui să
se îngrijoreze de cineva în mijlocul descoperirii mesajelor sale private. Să presupunem, Eaves
descoperă aici mesajul și el reușește cumva să-l modifice înainte să ajungă la Sam.

Acum, Sam ar avea nevoie de o cheie pentru a decripta mesajul pentru a recupera textul
original. Pentru a converti cifrul în text simplu, Sam ar trebui să utilizeze cheia de decriptare.
Folosind tasta, el va converti cifra de text sau valoarea numerică în textul corespunzător.
 După utilizarea cheii pentru decriptare, ceea ce va apărea este mesajul original, este o
eroare. Acum, această eroare este foarte importantă. Este modul în care Sam știe că mesajul
transmis de Andy nu este același cu mesajul pe care l-a primit. Astfel, putem spune că criptarea
este importantă pentru a comunica sau a partaja informații prin rețea.

Acum, pe baza tipului de chei și algoritmi de criptare, criptografia este clasificată în

următoarele categorii:

Algoritmi de criptare

Criptografia este clasificată în două categorii: Criptografie cu cheie simetrică și

Criptografie cu cheie asimetrică (cunoscută popular sub numele de criptografie cu cheie publică).

Acum, criptografia cheie simetrică este în continuare clasificată drept criptografie clasică
și criptografie modernă.

În continuare, criptografia clasică este împărțită în Cipher de transpunere și Cipher de

substituție. Pe de altă parte, criptografia modernă este împărțită în fluxul Cipher și Block Cipher.

Deci, să înțelegem acești algoritmi cu exemple.

Cât de variați sunt algoritmi criptografici funcționali?

Criptografie cu cheie simetrică

 “Un sistem de criptare în care expeditorul și receptorul unui mesaj împărtășesc o singură
cheie comună, care este utilizată pentru criptarea și decriptarea mesajului. Cel mai popular
sistem simetric - cheie este Standard Encryption Standard (DES)”

Cifrele de transpunere
  „În criptografie, un cifru de transpunere este o metodă de criptare prin care pozițiile
deținute de unitățile de text complet (care sunt în mod obișnuit caractere sau grupuri de
caractere) sunt deplasate în funcție de un sistem obișnuit, astfel încât cifratele constituie o
permutare a textului complet.”
Adică se schimbă ordinea unităților (se reordonează textul complet). Matematic, o funcție
bijectivă este utilizată pe pozițiile caracterelor pentru a cripta și o funcție inversă pentru a
decripta.

Exemplu:

Cifru de înlocuire

“Metoda de criptare prin care unitățile de text complet sunt înlocuite cu cifră de text,
conform unui sistem fix; „unitățile” pot fi litere unice (cele mai comune), perechi de litere,
triplete de litere, amestecuri de mai sus și altele.”

Exemplu:

Luați în considerare acest exemplu prezentat pe diapozitiv: Folosind sistemul discutat,

cuvântul cheie „zebre” ne oferă următoarele alfabeturi:

Criptare in flux

Algoritmul de criptare simetric sau cu cheie secretă care criptează un singur bit la un
moment dat. Cu un flux de cifrare, același bit sau octet de text va cripta la un bit diferit sau octet
de fiecare dată când este criptat.

Criptare Block

“O metodă de criptare care aplică un algoritm determinist împreună cu o cheie simetrică

pentru a cripta un bloc de text, în loc să cripteze un bit la un moment dat ca în cifrele de flux”

Exemplu: Un cifru de bloc comun, AES, criptează blocuri de 128 biți cu o cheie de
lungime predeterminată: 128, 192 sau 256 biți. Criptare bloc sunt familii de permutare
pseudorandom (PRP) care operează pe blocul de biți cu dimensiuni fixe. PRP-urile sunt funcții
care nu pot fi diferențiate de permutările complet aleatorii și, prin urmare, sunt considerate de
încredere până nu se dovedesc fiabile.

Criptare asimetrică a cheilor (sau criptografie cu cheie publică)

Procesul de criptare în care se utilizează diferite chei pentru criptarea și decriptarea

informațiilor. Tastele sunt diferite, dar sunt legate matematic, astfel încât recuperarea textului
simplu prin decriptarea cifrului este posibil.

RSA este cea mai utilizată formă de criptare a cheilor publice.

Algoritmul RSA

 RSA reprezintă Rivest, Shamir și Adelman, inventatori ai acestei tehnici

 Atât cheia publică cât și cea privată sunt interschimbabile
 Dimensiunea cheii variabile (512, 1024 sau 2048 biți)

Iată cum sunt generate cheile în algoritmul RSA

Capitolul III: Coduri secrete de atunci și de acum

Criptologia este împărțită în două subdiviziuni: transpoziția și substituția.
 Transpoziția presupune ca literele dintr-un mesaj să fie pur și simplu rearanjate cu
scopul de a crea anagrame. Totuși, această metodă este folosită cu precădere pentru mesajele
scurte și poate fi nesigură având în vedere că, în acest caz există un număr limitat de litere ce pot
fi rearanjate relativ repede. În textele lungi, transpoziția oferă oarecare siguranță. Pe măsură ce
numărul literelor crește, numărul combinațiilor posibile se multiplică, iar descifrarea mesajului
se poate face doar cunoscând sau aflând procedeul exact de codificare.

Substituția, pe de-altă parte, ca metodă de codificare, este una dintre cele mai vechi
modalități de criptare și unele dintre cele mai vechi descrieri ale sale apar în Kama-Sutra — aici,
femeilor li se recomandă să studieze 64 de arte printre care și arta scrierii secrete prin care pot
comunica în secret cu iubiții. Una dintre tehnicile recomandate de brahman este gruparea
alfabetului pe perechi alese la întâmplare pentru ca apoi fiecare literă sa fie substituită cu
perechea ei.

Codurile secrete sunt folosite de secole. Primul cifru cunoscut din istorie a fost dezvoltat
de liderul roman Julius Caesar — schimbarea Caesar. Codul lui, folosit pentru codificarea
mesajelor sale militare, era foarte simplu: el a înlocuit fiecare literă a alfabetului prin schimbarea
acesteia către stânga sau spre dreapta, cu un număr specific de litere. Cu toate acestea, inamicilor
săi le-a luat 800 de ani să învețe cum să îl spargă și aproape încă 800 de ani pentru a veni cu ceva
mai bun.

Pe măsură ce oamenii deveneau mai deștepți în ceea ce privește ideea codurilor, au fost
dezvoltate cifruri mai puternice. În 1467, un arhitect italian, pe nume Leon Battista Alberti, a
făcut o nouă invenție, numită roată cu cifru sau discul lui Alberti. Acesta era alcătuit din două
inele concentrice: inelul exterior gravat cu un alfabet standard și inelul interior, gravat cu același
alfabet, dar scris în ordine. Rotind inelul interior și potrivind literele de pe disc, un mesaj ar putea
fi încifrat, câte o literă pe rând, într-un mod extrem de complex. Cu toate acestea, dacă inamicul
nu știa unde să potrivească discul, ai putea ascunde câteva secrete destul de bune, chiar dacă
aveau un disc similar.

Alături de inscripția Shugborough, manuscrisul Voynich a fost studiat de mulți

criptografi profesioniști și amatori, incluzând codificatori americani și britanici atât din Primul
Război Mondial, cât și din Al Doilea Război Mondial. Acest codex extraordinar din secolul al
XV-lea este plin de ilustrații bizare și scrise într-un alfabet unic pe care nimeni nu l-a identificat
vreodată. Textul este scris de la stânga la dreapta, iar unele pagini sunt foi pliabile. Până în ziua
de astăzi, nu există nimic concret în legătură cu acest manuscris dacă ar conține secrete
valoroase, dacă sunt ravagiile unui nebun sau dacă este pur și simplu o farsă veche.

În secolul al XVI-lea , a apărut cifrul Vigenère care folosește un cuvânt cheie pentru a
genera o serie de diferite schimbări Caesar în cadrul aceluiași mesaj. Deși este simplă de utilizat,
această metodă de codificare a rezistat tuturor încercărilor de a o sparge timp de peste 300 de ani,
obținându-și porecla de “le chiffre indefatigable”: cifra indescifrabilă

În cea mai mare parte a istoriei noastre, cifrurile au necesitat ca atât codificatorul, cât și
decodificatori, să aibă aceeași cheie pentru a debloca. În anii 70, cercatătorii de la Massachusetts.

Institute of Technology au găsit o modalitate de a codifica mesajele în siguranță, fără a

împărtăși cheia în prealabil. Numită criptografie cu cheie publică, acest tip de securitate
protejează în prezent cele mai multe comunicații electronice, însă nu se știe dacă poate fi
descifrat.

În secolul al XVIII-lea, pe Monumentul Păstorilor din Shugborough Hall, Staffordshire,

a fost sculptată de un meșter necunoscut o secvență de 8 litere — O U O S V A V V — între alte
2 litere, D și M, cunoscută ca inscripția Shugborough, sub o imagine în oglindă a picturii lui
Nicolas Poussin, Păstorii din Arcadia. Mii de spărgători de coduri în devenire, inclusiv Charles
Darwin și Charles Dickens, au căutat semnificația din spatele acestei inscripții, însă din păcate
fără succes. Din acest motiv, a fost și numit unul dintre cele mai mari texte criptate nedescifrate.

Cu trecerea timpului, codurile și cifrurile au devenit tot mai sofisticate. Tehnologia a

început să fie folosită pentru a face coduri mai complicate. În secolul al XVIII-lea, criptanaliza
devine o industrie și crearea telegrafului îi determină pe specialiști să caute metode tot mai
sigure de criptare. De exemplu, la începutul anilor 1800 în Anglia Sir Charles Wheatstone și Wil
liam Forthergill Cooke au construit detectoare din ace magnetizate, care erau deviate în prezența
curentului magnetic, astfel făcând posibilă trimiterea de mesaje la câteva zeci de kilometri distanț
ă.

Între timp, în America, Samel Morse construise un alt sistem de telegraf care folosea un
electromagnet cu scopul de a amplifica semnalul care, odată ajuns la destinatar, era destul de
puternic pentru a trasa o serie de semne și care, cu timpul a fost dotat cu un dispozitiv sonor
astfel încât destinatarul să poată identifica fiecare literă. Alfabetul Morse a fost inițial transmis
sub formă de pulsații electrice de-a lungul unei linii telegrafice, dar poate fi transmis ca un ton
audio, ca un semnal radio având pulsații ori tonuri lungi și scurte , sau ca semnale mecanice ori
vizuale, utilizând o lanternă, un heliograf sau aș-numita lampă Aldis. Codul Morse poate fo
considerat o formă timpurie de transmitere digitală a informației; totuși, este dificil de adaptat la
transmiterea automată din cauza lungimii variabile a caracterelor sale. Ca atare, a fost înlocuit cu
alte coduri de transmitere, incluzând codul Baudot și ASCII, ce au lungimi standard pentru

fiecare caracter distinct al mesajului. Acesta a fost utilizat pentru mai mult de 160 de ani — mai
mult decât orice alt sistem electric de codificare.

În momentul în care nu rămâne nimeni dintre persoanele care știu să citească o anumită
limbă, aceasta devine un cod secret. Exact acest lucru s-a întâmplat cu hieroglifele din Egiptul
antic. Aceste personaje frumoase, iconice, i-au zguduit pe lingviști timp de secole, până când
trupele lui Napoleon au descoperit Piatra din Rosetta, care le-a permis savanților să asorteze
hieroglifele cu cuvinte cunoscute grecești, oferindu-ne cheia pentru înțelegerea limbii și a culturii
uneia dintre cele mai mari civilizații din istorie.

În timp de război, britanicul Alan Turing și echipa sa de la Bletchley Park, împreună cu

spărgătorii de coduri aliați, au lucrat zile și nopți la rând timp de câțiva ani pentru a construi
mașini numite bombe pentru a sparge mesajele militare ale germanilor, devenind în scurt timp
cel mai de temut sistem de criptare din istorie. Prin eforturile lor, au creat mașina Enigmă, un
dispozitiv infam de codare nazist, care arăta ca o mașină de scris, dar înăuntrul său ascundea cel
mai complex sistem criptografic de rotori și angrenaje concepute încă, scurtând războiul cu până
la doi ani și salvând astfel milioane de vieți. Cu ajutorul acestei mașini, expeditorul putea să
tasteze textul în clar, iar mașina genera mesajul criptat; la rândul său, destinatarul, dotat și el cu o
astfel de mașină și un exemplar al cărții de coduri, tasta textul cifrat pentru a genera mesajul în
clar.

În 1990, CIA și-a tachinat analiștii prin instalarea unei sculpturi intitulată Kryptos,
realizată de artistul Jim Sanborn, cu un cod complex în patru părți pe terenul sediului Langley,
Virginia. De atunci s-au speculat foarte multe teorii despre însemnătatea acestor patru mesaje
criptate, reușindu-se ca doar primele trei să fie descifrate. Sculptura este în continuare în vizorul
analiștilor, atât amatori, cât și profesioniști, care încearcă să descifreze al patrulea pasaj, unul
dintre cele mai faimoase coduri nedeterminate din lume.

În Al Doilea Război Mondial, situația se schimbă iar supremația în domeniul decriptării o

dețin englezii, care au inventat dispozitivul de decodificare numit Colossus. Această mașinărie a
fost considerată părintele computerului modern și a determinat dezvoltarea criptografiei în
timpul ultimei jumătăți a secolului XX.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, limba Navajo a fost utilizată drept cod
militar de comunicare, între vorbitorii nativi ai acesteia, pe frontul de luptă al războiului din
Pacific. Acești agenți, numiți code talkers (organizați după modelul vorbitorilor în cod Choctaw
din Primul Război Mondial, numiți Choctaw Code Talkers), care se găseau peste tot unde exista
un front de luptă, schimbau mesaje dublu codificare in Navajo care erau transmise eficient și
rapid. Codul nu a fost niciodată descifrat de către forțele militare imperiale japoneze.

Ideea de a folosi Navajo pentru comunicații sigure a venit de la Philip Johnston, fiul unui
misionar la Navajos și unul dintre puținii non-navajați care vorbeau limba lor fluent. Johnston,
aflat în rezervația Navajo, a fost un veteran din Primul Război Mondial care știa căutarea
militarilor pentru un cod care să reziste tuturor încercărilor de a îl descifra. Acesta credea ca
Navajo a răspuns cerinței militare pentru un cod nedeterminabil, deoarece Navajo este o limbă
nescrisă de o complexitate extremă. Când un vorbitor de coduri Navajo a primit un mesaj, ceea
ce a auzit a fost un șir de cuvinte Navajo aparent fără legătură. Vorbitorul de cod a trebuit mai
întâi să traducă fiecare cuvânt Navajo în echivalentul său englez, apoi a folosit doar prima literă
a echivalentului englez pentru a scrie un cuvânt englezesc. Majoritatea literelor aveau mai mult
de un cuvânt Navajo care le reprezenta. Nu toate cuvintele trebuiau scrise literă cu literă.
Dezvoltatorii codului inițial au atribuit cuvinte Navajo pentru a reprezenta aproximativ 450 de
termeni militari utilizați frecvent, care nu existau în limba Navajo.

Așadar, un cifru reprezintă un algoritm pentru transformarea unui mesaj inteligibil într-
unul care este neinteligibil prin metode de transpunere și/sau substituție, cheia înseamnă câteva
informații importante utilizate de cifru, cunoscute numai de expeditor și de receptor, iar un cod
este un algoritm pentru transformarea unui mesaj inteligibil într-un mesaj neinteligibil folosind
un cod de carte.

Capitolul IV: Concluzii și recomandări

Ceea ce am încercat noi să prezentam în acest proiect este importanța criptografiei și a
codurilor secrete atât în istorie cât și în viața noastră de zi cu zi.

Fără acestea nu am fi ajuns în punctul în care suntem astăzi atat din punct de vedere
economic cât și politic. Nu am fi putut face tranzacții bancare pe internet în deplină siguranță,
fară a ne compromite datele personale, conturile bancare etc.

Atât specialiștii din domeniul securității cybernetice, cât și noi vă sfătuim să evitați
transmiterea informațiilor cu caracter personal, a actelor, a documentelor importante cât și a
informațiilor legate de contul/cardul bancar prin intermediul rețelelor de socializare/internetului,
chiar dacă în zilele noastre acestea sunt metoda principală de comunicare.

Bibliografie:
http://irek.ase.md/xmlui/bitstream/handle/123456789/236/Zgureanu%20A.%20Criptarea
%20%C5%9Fi%20Securitatea%20Informa%C5%A3iiei.%20Note%20de%20curs.pdf?
sequence=1&isAllowed=y
http://www.cse.psu.edu/~pdm12/cse543-f14/slides/cse543-cryptography.pdf
http://vssut.ac.in/lecture_notes/lecture1428550736.pdf
https://www.researchgate.net/publication/276317739_Cryptography
https://www.exploratorium.edu/ronh/secret/secret.html
https://www.edureka.co/blog/what-is-cryptography/
https://www.topspysecrets.com/codes-and-ciphers.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Base64
https://www.theguardian.com/childrens-books-site/2015/sep/10/top-10-codes-
keys-and-ciphers
https://www.history.navy.mil/content/history/nhhc/research/library/online-
reading-room/title-list-alphabetically/n/code-talkers.html
https://www.descopera.ro/cultura/10056537-criptografia-si-codurile-secrete-
care-au-marcat-istoria
https://www.academia.edu/9890684/Sisteme_de_calcul_si_operare
 Dodescu Gh., Vasilescu A. Sisteme de Operare MS-DOS si UNIX, Bucuresti, Editura Viata
Romaneasca, 1994
 Dodescu Gh., Nastase F. - Sisteme de calcul si operare, Bucuresti, 1995
https://en.wikipedia.org/wiki/Voynich_manuscript
https://en.wikipedia.org/wiki/Shugborough_inscription
https://en.wikipedia.org/wiki/Kryptos#Encrypted_messages
https://ro.wikipedia.org/wiki/Codul_Morse
https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_navajo