Subiectul III.

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în anul 1920, descrie realitatea
vieții rurale din perioada interbelică, și totodată veșnicul conflict între clasele
sociale, ilustrat prin nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Romanul Ion este un roman realist. O primă trăsătură a acestui curent, prezentă în
text, o reprezintă construirea unui univers ficțional care reușește să creeze
iluzia vieții. Prin prezentarea în mod verosimil a unei realități, autorul prezintă
cu fidelitate lumea satului ardelean. Situațiile de viață relatate dau impresia
implicării într-o lume vie și cunoscută. Scena horei, în care se detaliază jocul
tradițional, respectiv redarea obiceiurilor de nuntă și înmormântare, îi conferă
textului un caracter monografic.

O altă trăsătură a realismului, prezentă în opera dată, o constituie caracterul

tipologic al personajelor. Ion reprezintă tipologia țăranului sărac, frustrat
profund de situația sa socială și materială, dar care își dorește să se
îmbogățească, respectiv tipologia țăranului ardelean a cărui patimă pentru pământ
izvorăște din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în
comunitate. Societatea îi pune în prim plan pe cei cu averi semnificative, pe când
cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru ce stârnește o
obsesie în mintea protagonistului romanului „îi plăcea să muncească și își respecta
orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se trezesc la primele ore ale
dimineții”. De asemenea, numele acestuia „Ion Pop al Glanetașului” indică
tipologia, numele Ion și Pop, fiind foarte comune, iar apelativul „al Glanetașului”
subliniază categoria socială joasă căreia îi aparține.

Tema principală a romanului este patima pământului, care este ilustrată evidențiind
drama țăranului ardelean, constrâns să supraviețuiască într-o societate în care
pământul reprezintă atât un mijloc de trai, cât și un criteriu al valorilor
individuale.

Aceasta este conturată cel mai clar în secvența intrării cu plugul pe lotul lui
Simion Lungu. Frustrarea lui Ion – aceea de a se fi născut într-o familie săracă îl
face să intre cu plugul în pământul vecinului său. Acest gest este născut din
dorința acestuia de a recupera pământul pierdut de părinții săi în timp: „Măcar o
brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu”. Monologul este dublat de notația
naratorială ce dezvăluie intensitatea dorinței sale „cu obrajii aprinși de o poftă
nestăpânită”.

Secvența sărutării pământului din capitolul „Sărutarea”, reprezintă, de asemenea,

un moment ce evidențiază tema operei. Aceasta ilustrează relația specială dintre
protagonist și pământ, pe care îl sărută ca pe o „ibovnică” și de care se simte
atras ca de brațele unei iubiri pătimașe. Gestul său se naște involuntar datorită
intensității trăirilor sale și îi subliniază idolatria față de pământ, îi justifică
patima, respectiv sugerează că pământul este privit erotizat.

Un element de structură specific romanului Ion îl reprezintă relația de simetrie

între incipit și final. Romanul are o construcție circulară, pentru că începutul și
finalul sunt poziționate simetric, prezentând drumul „șoseaua cea mare și fără de
sfârșit”, care intră și iese din lumea ficțiunii, o iluzie a vieții care continuă
în mod insesizabil. Prezența tehnicii contrapunctului, care înfățișează două
evenimente care încep la fel și sfârșesc diametral opus conferă textului o coeziune
unică și servește la întărirea caracterului moralizator.

Inițial, intrarea în Pripas este descrisă în ritm alert, ca fiind veselă, marcând
astfel zăpușeala unei duminici liniștite în sat; în antiteză, drumul de la sfârșit
se deplasează „monoton – monoton ca însuși mersul vremii”, obosit și îmbătrânit de
toate patimile cărora le-a fost martor. De asemenea, cadrul temporal este simetric,
evenimentele inițiale, respectiv finale având loc într-o duminică, iar numele
capitolelor „Începutul” și „Sfârșitul” sugerează momentul desfășurării acțiunii.
Incipitul și finalul evidențiază aspectul de „corp – sferoid” al romanului, care
închide în sine un bogat univers rural, stratificat social și economic, dar și
cultural.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional, în care

statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are. Drama
lui Ion este cea a țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu poate
însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei de avere.
Conflictul de natură exterioară îl reprezintă eterna neînțelegere pe plan social
între cei privilegiați și cei marginalizați, și se manifestă între Ion Pop al
Glanetașului și Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar un
pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul acesta se manifestă
interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între dragostea
pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului și glasul iubirii.
La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu același glas, iar această polifonie
îi grăbește eroului drumul spre moarte.

Prin opera Ion, Liviu Rebreanu reușește să urmărească firul vieții rurale, și mai
exact, a personajului a cărui obsesie pentru avere și pământ a atins extremul,
arătând că pentru el bogăția este mai importantă decât valorile și demnitatea.