Particularităţile unui text narativ din creația lui Liviu Rebreanu (roman

realist obiectiv)

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu şi publicat în anul 1920, descrie realitatea
vieţii rurale din perioada interbelică, şi totodată veşnicul conflict între clasele
sociale, ilustrat prin nedreptățile aduse ţăranilor fără posibilităţi materiale.

Romanul Ion este un roman realist. O primă trăsătură a acestui curent, prezentă
în text, o reprezintă construirea unui univers ficţional care reuşeşte să creeze
iluzia vieții. Prin prezentarea în mod verosimil a unei realităţi, autorul prezintă cu
fidelitate lumea satului ardelean. Situaţiile de viaţă relatate dau impresia implicării
într-o lume vie şi cunoscută. Scena horei, în care se detaliază jocul tradiţional,
respectiv redarea obiceiurilor de nuntă şi înmormântare, îi conferă textului un
caracter monografic.

O altă trăsătură a realismului, prezentă în opera dată, o constituie caracterul tipologic

al personajelor. Ion reprezintă tipologia ţăranului sărac, frustrat profund de situaţia sa
socială şi materială, dar care îşi doreşte să se îmbogăţească, respectiv tipologia
ţăranului ardelean a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din convingerea că acesta îi
va susține demnitatea şi valoarea în comunitate. Societatea îi pune în prim plan pe cei
cu averi semnificative, pe când cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă
marginalizați, lucru ce stârnește o obsesie în mintea protagonistului romanului „ii
plăcea să muncească şi îşi respecta orele de muncă, exact ca ceilalţi săteni, care se
trezesc la primele ore ale dimineţii". De asemenea, numele acestuia,Ion Pop al
Glanetașului" indică tipologia, numele Ion şi Pop, fiind foarte comune, iar apelativul „al
Glanetașului" subliniază categoria socială joasă căreia îi aparţine.

Tema principală a romanului este patima pământului, care este ilustrată evidenţiind
drama ţăranului ardelean, constrâns să supravieţuiască într-o societate în care
pământul reprezintă atât un mijloc de trai, cât şi un criteriu al valorilor individuale.

Aceasta este conturată cel mai clar în secvența intrării cu plugul pe lotul lui Simion
Lungu. Frustrarea lui Ion aceea de a se fi născut într-o familie săracă îl face să intre cu
plugul în pământul vecinului său. Acest gest este născut din dorinţa acestuia de a
recupera pământul pierdut de părinții săi în timp: „Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din
pământul meu". Monologul este dublat de notaţia naratorială ce dezvăluie intensitatea
dorinţei sale cu obrajii aprinşi de o poftă nestăpânită".
Secvenţa sărutării pământului din capitolul „Sărutarea", reprezintă, de asemenea, un
moment ce evidenţiază tema operei. Aceasta ilustrează relaţia specială dintre
protagonist şi pământ, pe care îl sărută ca pe o „ibovnică" şi de care se simte atras ca
de braţele unei iubiri pătimaşe. Gestul său se naşte involuntar datorită intensității
trăirilor sale şi îi subliniază idolatria faţă de pământ, îi justifică patima, respectiv
sugerează că pământul este privit erotizat.

Un element de structură specific romanului Ion il reprezintă relaţia de simetrie între

incipit şi final. Romanul are o construcție circulară, pentru că începutul şi finalul sunt
poziționate simetric, prezentând drumul şoseaua cea mare şi fără de sfârşit", care intră
şi iese din lumea ficţiunii, o iluzie a vieţii care continuă în mod insesizabil. Prezența
tehnicii contrapunctului, care infăţişează două evenimente care încep la fel şi sfârşesc
diametral opus conferă textului o coeziune unică şi serveşte la întărirea caracterului
moralizator.

Initial, intrarea în Pripas este descrisă în ritm alert, ca fiind veselä, marcând astfel
zăpuşeala unei duminici liniştite în sat; în antiteză, drumul de la sfârşit se deplasează
„monoton monoton ca însuşi mersul vremii", obosit şi îmbătrânit de toate patimile
cărora le-a fost martor. De asemenea, cadrul temporal este simetric, evenimentele
iniţiale, respectiv finale având loc într-o duminică, iar numele capitolelor „Începutul" şi
„Sfârşitul" sugerează momentul desfăşurării acţiunii. Incipitul şi finalul evidenţiază
aspectul de corp - sferoid" al romanului, care închide în sine un bogat univers rural,
stratificat social şi economic, dar şi cultural.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradiţional, în care statutul
social al omului este stabilit în funcţie de averea pe care o are. Drama lui Ion este cea
a ţăranului nemulţumit de condiția sa, deoarece el nu poate însemna nimic în ordinea
socială şi umană a lumii, din cauza lipsei de avere. Conflictul de natură exterioară îl
reprezintă eterna neînţelegere pe plan social între cei privilegiaţi şi cei marginalizaţi, şi
se manifestă între Ion Pop al Glanetaşului şi Vasile Baciu, legat de posesia
pământurilor, Ana fiind doar un pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul
acesta se manifestă interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între
dragostea pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului şi glasul
iubirii. La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu acelaşi glas, iar această polifonie
îi grăbeşte eroului drumul spre moarte.

Prin opera Ion, Liviu Rebreanu reuşeşte să urmărească firul vieţii rurale, şi mai exact, a
personajului a cărui obsesie pentru avere şi pământ a atins extremul, arătând că
pentru el bogăţia este mai importantă decât valorile şi demnitatea.