Eu nu strives-Paralelă Paradis în destrămare

Paralelă între „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și „Paradis în destrămare” de Lucian
Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni

  Paradis în destrămare
a lumii
  A apărut în primul volum de
Aparține volumului Laudă somnului
versuri al lui Lucian Blaga
(1928) ;
Apariție Poemele luminii (1919);
Este o artă poetică modernă
Este o expresie a destrămării echilibrului
deoarece interesul autorului este
  lumii, a toposului sacru, poetul dând glas
deplasat de la tehnica poetică la
unei tristeți metafizice;
relația poet-lume și poet-creație;
 
este o structură metaforică și metaforă-simbol revelatorie, surprinde o
sintetizează ideea poetică centrală; acțiune distructivă în proces de
 
metafora „corola de minuni” se desfășurare; paradisul pierdut este un motiv
referă la perfecțiunea universului de proveniență biblică, dar pierderea lui
 
înconjurător prin asocierea cu este perpetuată cu fiecare generație care se
simbolistica noțiunii de cerc; înstrăinează tot mai mult de sacralitate;
Titlul
  se identifică trei secvențe ale
poezia este compusă din trei secvențe
poeziei, a cărei construcție este
lirice, prezentând lumea și viața ca pe un
  adversativă („dar eu[...]), iar, în
„paradis în destrămare”, care trăiește
final, explicativă („căci eu
drama trecerii spre moarte;
Structural iubesc”);
  se derulează pe baza unei
antinomii clar subliniate de poet:
  „Eu”-„Alții”, unde cuvântul cheie
 
„Eu” presupune prezența poetului
Confesiunea care optează pentru cunoașterea
lirică luciferică;
Enumerația de metafore din finalul
  a textului este grefată pe o secvenței inițiale reprezintă elementele
antinomie extinsă, pe mai multe lumii care nu pot fi nici înțelese, nici
Textura planuri: paradis biblic-„paradis în receptate vreodată pe cale rațională:
stilistică destrămare”, „ flăcări-frig”; frumusețea („flori”) sufletul („ochi”)
iubirea („buze”) ;
este cel subiectiv, folosind un
  subiectiv, invocația retorică „ vai mie, vai
procedeu specific liricii
ție” exprimă disperarea neputinței poetului
moderniste, numit exacerbarea
Tipul de lirism de a salva spiritual omenirea;
eului liric;
  poeziei o reprezintă atitudinea o constituie viziunea apocaliptică a
 poetică în fața marilor taine ale
universului, cunoașterea lumii în universului aflat în pericolul de a pieri, din
planul creației poetice fiind cauza lumii care și-a pierdut sacralitatea
Tema
posibilă numai prin iubire;
 
poeziei corespunde primului
  termen al antitezei și ilustrează
alegerea eului liric, dar și
  condamnarea subtilă a celor care
optează pentru rațiune;
 
Verbele „nu strivesc” și „nu ucid”, este o imagine a degradării, făcând trimiteri
  asociate sintagmei „cu mintea”, la pasajul biblic al izgonirii din Rai;
reliefează distrugerea misterelor „Portarul înaripat” este cel pus,de fapt, să
  prin încercarea de a le rezolva; păzească drumul spre pomul vieții, iar
„cotorul de spadă fără flăcări” nu mai
  Îngerii, izgoniți din spațiul sacru, reprezintă o amenințare, ci dispariția
se află pretutindeni, pe pământ (în graduală a unei interdicții;
  profan), îndeplinind metaforic
„munci” specific umane; aceștia
  „însetează după adevăr” și „ară
fără îndemn”, ambele acțiuni
  sugerând nevoia lor de a cerceta
pentru a cunoaște;
Incipitul
poezia este alcătuită din 23 de
  versuri libere (cu metrică poezia respectă toate trăsăturile
variabilă), al căror ritm interior modernismului: vers liber, ingambament,
Prozoida susține ideea generală de măsură variabilă și organizare astrofică;
decădere;
 
este dedicată prezentării celui de- o constituie momentul sfârșitului de zi ce
al doilea termen al antitezei: este prezentat ca un sfârșit de lume:
 
„lumina altora”; dezaprobarea „porumbelul Sfântului Duh” (vestitorul
eului liric față de cunoașterea morții) „stinge cele din urmă lumini”,
 
paradisiacă se face atât prin verbul anticipând apropierea apocalipsei;
„sugrumă ”cât și prin metafora
A doua
„adâncimi de întuneric”;  
secvență lirică
  marcată prin conjuncția debutează cu o invocație accentuată retoric
adversativă „dar”, realizează „vai mie, vai ție”, un strigăt disperat care
  revenirea la „lumina mea”; actualizează momentul de criză în care se
află oamenii și îngerii;
  Se observă o antiteză la nivelul
verbelor; dacă pentru cunoașterea Păienjenii (simbol al răului) devin un
paradisiacă se utilizează verbe impediment în calea cunoașterii, pentru că
 cum ar fi: „ucid”, „strivesc”, „au umplut apa vie”;
 
„sugrumă”, pentru a descrie
cunoașterea luciferică apar cuvinte Îngerii, ca și oamenii, se supun morții
Ultima
precum „sporesc”, „mărește”, și („vor putrezi și îngerii sub glie”), iar, odată
secvență lirică
„iubesc”; cu ei, vor fi îngropate și „poveștile”;
Poezia „Eu nu strivesc corola de
Extrapolând semnificațiile discursului liric,
  minuni a lumii ”este
putem afirma că poezia „Paradis în
reprezentativă pentru
destrămare” înfățișează chiar lumea în care
  modernismul interbelic prin tema
trăim, universul plin de mistere, dar care,
filozofică (creația), exacerbarea
odată cu trecerea timpului, își pierde
Concluzie eului liric, prozodie și prezența
sacralitatea, decăzând permanent în profan.
metaforei-cheie.