Procesul de la Nurnberg

Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva războiului, a

violenţei şi forţei ridicate la rangul de normă etică şi politică în stat. În Hotărârea
Judecătorească se spune în mod categoric: "În concepţia Tribunalului, renunţarea
solemnă la război, ca instrument al politicii naţionale, implică faptul că războiul, astfel
conceput, este, în Dreptul Internaţional, nelegitim. Acei care îl pregătesc sau îl conduc,
determinând prin aceasta consecinţe inevitabile şi teribile, comit o crimă. Or războiul <
pentru reglementarea diferenţelor internaţionale >, războiul folosit de un stat ca <
instrument al politicii naţionale > cuprinde în mod sigur războiul de agresiune..."

Folosirea forţei în raporturile dintre state trebuie interzisă pentru totdeauna.

Aceasta este una dintre marile probleme imperative ale prezentului, şi Nürnbergul
constituie un argument de o uriaşă valoare.

Mai este oare necesar să răscoleşti trecutul? Unul dintre avocaţii criminalilor de
război rostea patetic la Nürnberg : "Aici, la Nürnberg, mă gândesc la simplul şi frumosul
dicton al evului mediu german : Geschehenes hat keinen Umkehr (Ceea ce s-a petrecut
nu se poate schimba)." Cu alte cuvinte : Nu are rost să se mai revină asupra trecutului
pentru că tot nu se mai poate face nimic.

Aşa să fie oare ? Oare simpla uitare a unor decenii care au împins omenirea la
marginea unei catastrofe totale, ameninţând popoare întregi cu sclavia pentru generaţii
şi generaţii, poate ajuta umanitatea în drumul ei spre progres ?

"Conştient de necesitate de a stabili un text autentic al Procesului marilor criminali

de război germani, Tribunalul Militar Internaţional a hotărât publicarea dezbaterilor.
Această lucrare este editată în cele patru limbi - franceză, engleză, rusă şi germană -
folosite în cursul audierilor. Documentele reţinute ca probe sunt reproduse doar în
textul lor original.

Primul volum cuprinde documentele oficiale fundamentale, anterioare începerii

dezbaterilor, sentinţa Tribunalului, precum şi condamnările care formează concluzia.
Volumele următoare sunt consacrate dării de seamă integrale a dezbaterilor, începând
cu audierea preliminară, din 14 noiembrie 1945, şi terminând cu audierea finală din 1
octombrie 1946... Dezbaterile Tribunalului Militar Internaţional au fost stenografiate şi
au făcut obiectul unei înregistrări sonore..."

Rândurile de mai sus reprezintă cuvântul înainte cuprins în primul din cele 43 de
volume cu scoarţe albastre, groase de aproximativ 600 de pagini fiecare. Paginile au ca
indice calendarul acelui an în care au fost dezvăluite în faţa istoriei crimele fascismului
hitlerist comise împotriva tuturor popoarelor, inclusiv a poporului german, împotriva
celor mai sacre idei ale justiţiei şi echităţii umane, ale demnităţii.

Ne aflăm în faţa unui a adevărat document-fluviu. Procesul-verbal complet cuprinde

peste 4 000 000 de cuvinte. Traducerea în cele patru limbi a necesitat 6 000 000 de foi
de hârtie. O greutate de peste 20 de tone... Acuzarea a prezentat 2 630 documente şi a
citat 33 de martori; apărarea, la rândul ei, 2 700 de documente şi 64 de martori.

În cursul celor 403 audieri publice au fost prezentate în plus de către apărare 143
depoziţii în scris. Au mai fost prezentate 1809 depoziţii în scris emanând de la diverşi

1
martori, iar 6 rapoarte au rezumat cuprinsul unui mare număr de alte depoziţii; 38 000
de depoziţii scrise, semnate de 155 000 persoane, au fost prezentate în legătură cu
şefii politici, 136 213 cu privire la SS; 10 000 asupra SA-ului, 7 000 asupra SD-ului; 3
000 privitoare la Marele stat-major şi O.K.W.-ul şi 2 000 despre gestapo.

Documentele acuzării au fost descoperite şi prezentate de către fiecare dintre

părţi. Cine erau acuzaţii ? Conducătorii fostului Reich hitlerist, ai regimului fascist care a
adus moarte şi pustiire atâtor popoare.

Adolf Hitler, fostul cancelar al Reichului, inspiratorul principal al acestei "nopţi

negre" de ani de zile, căzută asupra lumii, s-a sustras de la judecată sinucigându-se.

Alţi trei foşti demnitari nazişti - Himmler, Göbbels şi Robert Ley - au procedat la fel.

Toţi ceilalţi conducători nazişti, cu excepţia lui Martin Bormann care a dispărut, au
compărut pe banca acuzării.

Îi prezentăm în lumina acuzaţiilor formulate împotriva lor în Actul de acuzare

(şedinţa din 20 noiembrie 1945).

Hermann Wilhelm Göring. Conducător al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost
şeful suprem al SA, general al SS, membru şi preşedinte al Reichstagului, ministru de
interne al Prusiei, şef al poliţiei prusiene şi al poliţiei secrete a Prusiei, şeful Consiliului
de stat prusian, directorul planului de patru ani, ministru al Aerului, comandant suprem
al forţelor aeriene, preşedintele Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului,
membru al Consiliului secret al cabinetului, şeful trustului industrial "Hermann Göring"
şi locţiitor numit al lui Hitler.

Profitând de poziţia pe care o deţinea, de influenţa şi de relaţiile de strânsă

prietenie cu Hitler, Göring a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor nazişti şi
întărirea influenţei lor asupra Germaniei, a favorizat pregătirea militară şi economică a
războiului, a participat la alcătuirea planurilor conspiratorilor nazişti de pregătire şi
dezlănţuire a unor războaie de agresiune, a unor războaie care au violat tratate,
acorduri şi angajamente internaţionale, a autorizat şi a condus direct săvârşirea de
crime de război, de crime împotriva umanităţii, de crime împotriva unor persoane şi
bunuri.

Joachim von Ribbentrop. Conducător al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost
membru al Reichstagului, consilier al lui Hitler pentru problemele de politică externă,
reprezentantul partidului hitlerist în chestiunile de politică externă, delegat special al
Germaniei hitleriste pentru dezarmare, ambasador extraordinar, ambasador la Londra,
organizatorul şi directorul serviciilor Ribbentrop (Dienststelle), ministru de externe al
Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, membru al statului-major politic
al lui Hitler la Cartierul general, general al SS.

Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva celui de-al

doilea razboi mondial. Cine erau acuzatii ? Conducatorii fostului Reich hitlerist
Adolf Hitler, s-a sustras de la judecata sinucigându-se. Alti trei fosti demnitari nazisti -
Himmler, Göbbels si Robert Ley - au procedat la fel.
Toti ceilalti conducatori nazisti, cu exceptia lui Martin Bormann care a disparut, au
comparut pe banca acuzarii.

Göring, Ribbentrop, Rudolf Hess si ceilalti lideri nazisti sunt adusi in fata
dumneavoastra si depun marturie despre cum a fost posibila crearea Reichului, cine l-a

2
ajutat pe Hitler sa ajunga la putere, cum a fost decisa campania impotriva Europei si
cine este raspunzator pentru exterminarea evreilor.

Joe.J.Heydecker a fost unul din ziaristii acreditati la proces iar principala sursa
documentara o constutuie interogatoriile si declaratiile acuzatilor, fara comentarii de
prisos.

Aceasta este prima editie in limba romana necenzurata care contine cele doua capitole
despre Stalin, legat de masacrul de la Katyn si pactul Ribbentrop Molotov.

Fragmente din articolul ""60 de ani de la Procesul de la Nurnberg"" publicat in revista

Der Spiegel

Niciodata in istorie nu a mai avut loc un asemenea eveniment. Niciodata pana la

Nurnberg, tiranii si conducatorii militari nu au avut deasupra capului lor legea si nu au
stiut ca acest lucru ii poate costa viata. In acelasi timp, nici o natiune invingatoare si
nici o alta alianta nu au avut indrazneala sa faca ceea ce au facut aliatii cu conducatorii
germanilor. Nici o varsare de sange. Nici un tratat de pace, ci un proces. Principalul
acuzator, americanul Robert Jackson si-a propus la Nurnberg „sa ordoneze lumea
conform principiilor dreptului”.

In acele zile, sala de judecata dintr-un oras distrus in proportie de 91% era centrul
lumii. La 1 octombrie 1946, Tribunalul Militar si-a pronuntat sentintele condamnand
„razboiul de agresiune”, „crimele de razboi” si „crimele impotriva umanitatii” comise de
conducatorii nazisti. Doisprezece dintre conducatorii regimului nazist au fost
condamnati la moarte prin spanzurare. Sapte au fost condamnati la sentinte ce
prevedeau privarea de libertate in inchisoarea Spandau si trei au fost gasiti nevinovati.

In procesul de la Nurnberg au fost implicati 23 de acuzati, 270 de martori si studiate

peste 2630 de documente. Intrucat acuzatii negau orice vina, Robert Jackson a decis ca
drept probe incriminatorii sa nu fie folosite declaratiile acuzatilor si cele ale victimelor,
ci documentele emise in timpul regimului. La amiaza zilei de 16 octombrie 1946,
sentintele Tribunalului Militar International de la Nurnberg fusesera executate.

Odata cu Nurnberg, istoria razboiului si pacii a luat o noua turnura. Totusi, timp de o
jumatate de secol putini au crezut in acest lucru. Guvernele germane sustineau ca
Nurnberg reprezenta „dreptul invingatorilor” asupra invinsilor si nu considerau ca
verdictele vor avea urmari legale, pe viitor.

Judecatorul american Jackson afirma in 1946 la Nurnberg: „Sa nu uitam niciodata, ca

masura cu care-i judecam pe acuzati, va fi valabila si pentru noi in fata istoriei.”

La Nurnberg a fost ingropata acea ordine a lumii, construita pe principiile Pacii

Westfalice din 1648. Conform acelor principii, statele suverane aveau dreptul primar sa
faca cu cetatenii lor ce vor. Statele aveau dreptul sa poarte razboaie impotriva altor
state, oricand se simteau suficient de puternice. La Nurnberg razboaiele au fost
declarate crime, iar conducatorii condamnati pentru „crime impotriva umanitatii”.

Cum se impaca totusi pacea cu dreptul? Autorul sustine ca, conducatorii nazisti erau
constienti de faptul ca principiile dreptului international in acea perioada erau de partea
lor, si considerau ca problema Holocaustului era una ce tinea de afacerile interne ale
regimului nazist.

3
Cu cateva zile inainte de capitularea neconditionata a Germaniei naziste, la 8 mai 1945,
nimeni de la Casa Alba, fara a mai pomeni de puterile aliate, nu avea o imagine clara
despre ceea ce se va intampla cu cei invinsi. In culoarele puterii de la Casa Alba existau
cateva pareri. Spre exemplu, Henry Morgenthau, Ministrul de Finante al lui Roosevelt ar
fi vrut ca la sfarsitul razboiului aprox. 20 de milioane de germani sa fie deportati
undeva, ca sa nu mai poata provoca daune.

Ministrul de Razboi, Henry Stimson era ceva mai moderat, chiar daca era si el revoltat
de „razboiul total” purtat de Hitler. Acesta era pentru un proces moderat in fata unui
tribunal militar, unde acuzatii ar fi fost condamnati pentru crime de razboi.

Constructorul dreptului de la Nurnberg a fost avocatul Murray Bernays, care considera

ca atrocitatile comise de nazisti trebuie pedepsite, pentru ca altfel ar exista prea multi
nemultumiti.

Judecatorul american Robert Jackson numit responsabil de organizarea procesului de la

Nurnberg l-a cooptat pe Bernays in echipa sa dupa venirea la putere a lui Harry
Truman, care era in favoarea unui proces istoric. Procesul de la Nurnberg a avut loc in
zona americana de ocupatie.

Dupa cum remarca autorul, celelalte puteri invingatoare nu erau de acord cu

condamnarea conducatorilor nazisti pentru organizarea Holocaustului, acest lucru fiind
prea radical pentru sistemul de drept international din acea perioada. Abia 50 de ani
mai tarziu, odata cu procesul impotriva lui Milosevic, comunitatea internationala a
acceptat sa pedepseasca teroarea unui guvern impotriva propriului sau popor si crimele
impotriva umanitatii"