Bistrița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Pentru alte sensuri, vedeți Bistrița (dezambiguizare).
Bistrița

—  municipiu și reședință de județ[*]  —

Biserica evanghelică (monument istoric de importanţă

naţională)

Stemă

Poreclă: Poarta Transilvaniei
Bistrița

Bistrița (România)

Localizarea orașului pe harta României

Bistrița

Bistrița (Județul Bistrița-Năsăud)

Localizarea orașului pe harta județului Bistrița-Năsăud

Coordonate: 47°08′N 24°29′E47°08′N 24°29′E

Țară  România
Județ  Bistrița-Năsăud

SIRUTA 32394

Atestare documentară 16 iulie 1264

Reședință Bistrița[*]

Componență [arată]

Guvernare

 - Primar Ovidiu-Teodor Crețu[*][1]

[2]
 (PSD, 2008)

Suprafață

 - Total 145,47 km²

Altitudine 356 m.d.m.

Populație (2011)

 - Total ▼ 75076 locuitori

 - Densitate 516,09 loc./km²

 - Recensământul anterior,
81.259 locuitori
2002

Fus orar UTC+2

Cod poștal 420008–420198

Localități înfrățite

 - Montreuil Franța

 - L'Aquila Italia

 - Besançon Franța

 - Zielona Góra Polonia

 - Columbus[*] Statele Unite ale Americii

 - Herzogenrath Germania

 - Rehovot Israel

Prezență online

site web oficial 

GeoNames 

Facebook Places 

Poziția localității Bistrița

 Bistrița pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773.

(Click pentru imagine interactivă)

Modifică date / text 

Bistrița (în germană Bistritz, Nösen; în maghiară Beszterce; în dialectul săsesc Nîsner-

Bistritz, Nîzn, Bästerts, Bîsterts) este municipiul de reședință al județului Bistrița-
Năsăud, Transilvania, România, format din localitățile componente Bistrița
(reședința), Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița, Unirea și Viișoara. Este și cel mai mare
oraș din acest județ, cu o populație de 75.076 locuitori (2011). Ocupă o suprafață de
14.547 ha.

Cuprins

 1Istorie
 2Geografie
o 2.1Relief
o 2.2Climă
 3Peisaj urban
 4Demografie
 5Politică și administrație
 6Personalități
 7Media locală
 8Orașe înfrățite
 9Note
 10Legături externe
 11Bibliografie
 12Lectură suplimentară
 13Vezi și
 14Galerie de imagini

Istorie[modificare | modificare sursă]
Bistrița este situată într-o depresiune largă, înconjurată de dealuri cu culmi domoale și
de înălțimi ce domină peisajul, străbătută de cursul văii Bistriței, de la care și-a luat și
numele. Așezarea s-a închegat și s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din
colțul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile
regale, fundus regius, au fost instalați începând cu domnia regelui Géza al II-lea (1141-
1161) al Ungariei, grupuri de flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți
ulterior sub numele generic de sași, înzestrați prin Bula de Aur a sașilor din 1224, cu o
serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat,
proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. [3] Prima mențiune a localității
datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările
distruse de către mongoli și „oppidum Nosna”, numele dat de către coloniști așezării
întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici,
Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche). Tot în acest an este amintit și în analele de
la Erfurt și în lucrarea „Carmen miserabile” a călugărului Rogerius, captiv la momentul
năvălirii mongole în Oradea.[3]
Marea invazie mongolă din 1241-1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii
au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări ale lor au fost distruse. Înaintea
invaziei multe orașe transilvănene au fost fortificate și erau dezvoltate economic. Multe
erau apărate de către Kirchenburgen - biserici fortificate cu ziduri masive. Expansiunea
rapidă a orașelor populate de sași a dat Transilvaniei numele german
de Siebenbürgen și Septem Castra în latină, făcându-se referire la șapte din orașele
fortificate: Bistrița, Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș, Sighișoara. Nu se știe cu
exactitate care din cele șapte localități săsești a stat la originea denumirii Siebenbürgen,
("Șapte Cetăți"), existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat
așezările săsești care au alcătuit inițial numele.
După acest episod nefericit Bistrița își revine, devenind posesiune a reginei regatului
maghiar, ca în 1285 să sufere din nou serioase distrugeri, în urma celei de-a doua
năvăliri tătare, se pare, mai devastatoare decât cea din 1241. În acest context regi
precum Ladislau al IV-lea Cumanul și Andrei al III-lea îi scutesc pe locuitorii orașului de
trei părți din plata dărilor, motivând: „...deoarece locuitorii noștri din Bistrița au fost
prăpădiți și sărăciți de pustiirile și pârjolul tătarilor...”.[4]
Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert de Anjou a acceptat
o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune și districte, entități
juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de
autonomie. Prin poziția sa geografică Bistriței îi este consacrat statutul de centru al
regiunii beneficiară de privilegii, Nösnerland. De altfel, în cele mai timpurii izvoare care
menționează așezarea, legate de invazia mongolă de la 1241, era înregistrată sub
numele de Nosa, figurând în șirul localităților importante, opido (târg) Nosa, care au
avut de suportat pierderi majore. După acest dramatic moment localitatea, intrată sub
autoritatea unui comite regal, se reface rapid și la cea de-a doua invazie din anul 1285
reacția comunității bistrițene va fi mult mai bine coordonată. Prezența ca reprezentant al
regalității a unui comite, atestat documentar la 1274, presupune și existența unei mici
fortificații în care acesta își avea reședința, documentele înregistrând un „turn de piatră”
care era situat cel mai probabil în extremitatea de nord-est a așezării medievale, nu
departe de mănăstirea franciscană, și care va fi inclus mai târziu în sistemul de apărare
al orașului. Astfel poate fi explicată planimetria cetății, consemnată în planul din anul
1736, cu un turn, fostul donjon, înconjurat de ziduri și șanțuri, resturi ale mai vechilor
centre de putere.
O dată cu întărirea forței sale economice și a sporului demografic susținut, Bistrița
devine un oraș liber regal care beneficia de toate drepturile și obligațiile conferite de
acest statut, între care și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată
proprie. Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina
Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecați de judele „ales de ei
dimpreună și din mijlocul lor” și a dreptului de liberă trecere pentru negustorii și
mărfurile produse și comercializate de dânșii. Prin actul amintit erau deschise larg căile
pătrunderii mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului și recunoscută cetățenilor
săi autonomia juridică. Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potențat forța
economică a orașului. Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în
anul 1366, prin care locuitorii Bistriței primesc dreptul la alegerea anuală “ după
deopotriva lor învoire a tuturor, judele și jurații”, orașul având dreptul la pecete și stemă
proprie , simboluri caracteristice unui oraș liber. Ridicarea fortificației de zid se
apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistrița figurează în documente cu
titlul de civitas, fiind definitivate sub forma unei incinte continue de zid după 1400. În
acest mod Bistrița se alătură celorlalte orașe libere regale înconjurate de sisteme de
apărare proprii: Sibiu, Brașov, Sebeș, Sighișoara, Mediaș și Cluj. Documentele rămân
oricum obscure în privința acestei etape a sistemului de apărare al orașului. Singurul
document care vorbește de zidurile și turnurile orașului, muri et aedificia fortalitii,
datează din anul 1438, prin care regina Elisabeta atrăgea atenția asupra stării de ruină
în care se găsea fortificația, solicitând lucrări de reparații și întărire a incintei.
Aflați sub protecția și grija reginei Ungariei, bistrițenii devin cei mai importanți negustori
din zonă intermediind comerțul dintre Transilvania și Moldova. În acest sens,
regele Ludovic de Anjou a acordat Bistriței la 1352 dreptul de a ține „târgul cel mare” de
Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piața Centrală.
Burgul este declarat „oraș liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică,
juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriței cuprinde
un cap de struț încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerțului și coiful regal al
regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou [2]. În anul 1465
regele Matia Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și să
fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari,
fierari, dogari, rotari, funari, etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10
m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta
și morile din întreg orașul.
Cum Bistrița nu s-a găsit în prima linie de rezistență aflate în calea primejdiilor, sistemul
său de apărare s-a păstrat în formele impuse de arhitectura militară de factură gotică și
renascentistă, spre deosebire de alte burguri nevoite să-și adapteze permanent
sistemele de apărare în funcție de evoluția tehnicii de război și a armelor de foc. Chiar
dacă din vechea cetate nu s-au păstrat decât niște mici fragmente evocarea
elementelor care au format unul din cele mai puternice sisteme de apărare din
Transilvania medievală poate sugera amploarea eforturilor materiale și umane investite
în afirmarea și păstrarea libertății și autonomiei urbane. Zona vulnerabilă a cetății care
nu era dublată de mlaștini și heleștee era practic zona dintre cele două porți din partea
de vest a orașului unde însă existau un sistem de două rânduri de canale cu apă care
îngreuna un acces frontal spre zidurile fortificației.

Orașul Bistrița văzut de sus

Apărarea orașului cădea în sarcina cetățenilor, porțile având câte un paznic care avea
misiunea de încasare a taxelor și supraveghere și semnalizare a evenimentelor. Aceștia
locuiau de obicei în turnul porții. În caz de război sarcina supravegherii și apărării
zidurilor revenea breslelor. În 1542 s-a hotărât ca fiecare cap de familie să facă pe rând
de pază la porți, iar în anul 1639 s-a decis ca paza să fie asigurată în permanență de
fiecare om din fiecare centurie. Pregătirea cetățenilor pentru apărare era asigurată prin
desfășurarea unor exerciții militare. Erau organizate trageri cu armele de foc, anual de
Rusalii. Aceste trageri au fost stabilite a se desfășura în șanțul dintre cele două ziduri
ale fortificației, între Poarta Ungurească și Spitalului. La adăpostul acestor ziduri
bistrițenii construiesc începând din 1480, în Piața Centrală, unul dintre cele mai lungi
ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter, ansamblul
Sugălete (Sub gălete). Cele 13 case au fost nucleul economic al orașului unde
negustorii și meșteșugarii își vindeau produsele. Între străzile largi care porneau din
Piața Centrală și zidurile cetății au fost trasate scurtături, străzi înguste, pietonale care
parcurg orașul pe direcția nord-sud – ele aveau numele turnurilor sau a breslelor care
apărau orașul dar azi se numesc simplu „pasaje”. Centru istoric al Bistriței păstrează 22
de pasaje, cel mai mare număr de pasaje între burgurile Transilvaniei.
Orașul Bistrița păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice și
monumente sculpturale de interes național / internațional și 145 de interes local. Între
acestea Biserica Evanghelică din Piața Centrală este cel mai reprezentativ simbol
arhitectural al orașului. Construită din secolul al XIII-lea în mai multe etape este azi o
biserică hală de mari dimensiuni, cu cel mai înalt turn bisericesc din piatră din România
(cca. 75 m).
Turnul Dogarilor

Formele gotice ale bisericii au fost îmbrăcate în stilul Renașterii de un meșter italian
care a lucrat la Bistrița. La 1564 Andrea Gromo descrie Bistrița ca pe un oraș frumos,
bogat, populat și puternic, cu străzi drepte tăiate de la un capăt al orașului la celălalt de
pâraie care curg prin tot orașul spre marele folos al locuitorilor și totodată spre
desfătarea ochilor privitorilor, iar Giovanni Botero, un alt peregrin italian contemporan cu
cel de mai sus, considera că Sibiul era cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul cel
mai populat, iar Bistrița cel mai frumos. Dacă în anul 1533 erau înregistrate un număr
de 16 bresle, la mijlocul secolului al XVIII-lea erau un număr de 29, tradiția breslelor
fiind continuată de asociații ale meșterilor și după desființarea sistemului medieval al
breslelor.
La 1333 a fost înregistrat parohul Bisericii Sf. Nicolae, Johannis plebanus de Bystricia,
biserica parohială fiind desigur mult anterioară. Biserica, inițial o bazilică cu trei nave si
două turnuri pe latura de vest a fost extinsă și transformată în a doua jumătate a
secolului al XV-lea într-o biserică de tip hală, cu un turn amplasat în coltul de nord-vest,
care avea și un rol în sistemul de apărare al orașului, ridicat între 1482 și 1519. Biserica
a suferit o refacere în spiritual artei renascentiste prin intervenția mesterului Petrus
Italus da Lugano, din anii 1560 – 1563.
La Bistrița, oraș de margine a regatului și centru economic în expansiune, sunt de
timpuriu instalate și ordinele călugărilor mendicanți. Astfel, în extremitatea sud-estică a
localității a fost amplasat conventul dominican, ale cărui începuturi sunt plasate imediat
după invazia mongolă. Ordinul fraților minoriți au fost instalați în extremitatea estică a
orașului, menționați documentar la 1268, Biserica Minorită fiind deja terminată la 1280.
Conventul franciscan, așezat aproape de Poarta Lemnelor, actualul Protopopiatului
Ortodox Bistrița, este amintit într-un document din 1268, în care călugării de aici sunt
numiți „viris religiosis fratribus minoribus” (bărbați religioși frați/călugări
franciscani/minori). Clădirea se înscrie în ceea ce se numește în termeni de specialitate
„categoria bisericilor sală”, fiind decorată cu o rozasă pe frontonul vestic,
cu contraforți înalți de o parte și de alta, având la momentul construcției în aripa sudică
și o sacristie, astăzi dispărută. Istoricii de artă observă asemănările arhitectonice ale
conventului cu cele ale mănăstirii cisterciene de la Cârța, incluzând astfel clădirea în
perioada goticul timpuriu.[4] Cunoaștem puține date despre existența conventului cu
hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, în perioada medievală, deoarece la
momentul plecării franciscanilor din Bistrița, odată cu începutul Reformei, aceștia au
dus cu ei și arhiva mănăstirii. După plecarea lor, în anul 1543 clădirea este vândută de
către sfatul orașului unui anume Iohannes Organista pentru suma de doar 42 de florini.
Imobilul ajunge o ruină după această dată, ca în cele din urmă, la sfârșitul secolului XIX,
să fie cumpărat pentru suma de 35.000 de florini, de către parohia greco-catolică. [4]
Dacă edificiul fostului convent franciscan încă se află în picioare, nu se poate spune
același lucru și despre clădirea fostului convent dominican din care se mai păstrează
doar aripa vestică, fiind însă o importantă mănăstire dominicană (cu hramul Sfintei
Cruci) din întregul Regat al Ungariei medievale. Prima atestare certă a conventului este
în anul 1309, când fratele „Christianus”, priorul mănăstirii, participă în calitate de
mediator din partea sașilor într-un conflict pe care aceștia l-au avut cu episcopia
Transilvaniei.[5] Din păcate mărturiile cu privire la activitatea conventului sunt relativ
sărace, multe dintre ele regăsindu-se în acte de danie ale diverșilor nobili sau în acte ce
relevă disputele avute cu biserica evanghelică. În urma hotărârii Dietei de la Cluj din
anul 1556, în contextul efervescenței religioase introduse de Reforma religioasă,
activitatea conventului se oprește, clădirile acesteia intrând în proprietatea orașului și
fiind folosite ca magazii de cereale, apoi date piariștilor, cedate azilului săracilor din
oraș, astăzi adăpostind azilul de bătrâni.[5] Ordinul dominican aveau prezentă în Bistrița
și o mănăstire de maici (așa numitul „ordin secundar”) cu hramul Sf. Treimi, amplasată
pe fosta stradă Ungurească, în prezent strada Nicolae Titulescu. Tot în urma hotărârilor
Dietei de la Cluj din 1556 clădirile mănăstirii  au intrat în posesia orașului, fiind
transformate în magazii de cereale și fânar public. [6]
La începutul secolului al XVIII-lea pe locul fostului hospital au fost instalați piariștii, care
au amenajat o școală care a funcționat din 1717 până în 1849. Între elevii Liceul Piarist
din Bistrița s-au numărat Gheorghe Șincai, Andrei Mureșanu, Karoly Torma. Lângă
școală, între anii 1781 și 1787, a fost edificată biserica romano-catolică, după proiectul
arhitectului Paul Schmidt, în stil baroc, după ce vechea biserică a căzut pradă
incendiului din 18 aprilie 1758, alături de încă 132 clădiri.

Biserica romano-catolică

Prima mențiune a unei școli confesionale la Bistrița datează din anul 1388, aceasta
câștigând în valoare prin șirul de dascăli, instruiți în universități de prestigiu ale vremii.
După adoptarea Reformei scoala a fost transformată în gimnaziu cu predare în limba
latină, al cărui Regulament elaborat în 1596 de către umanistul Gallus Rohrmann
prevedea două cicluri de studii. Școala, amplasată în vecinătatea bisericii parohiale, a
fost reconstruită în anul 1565. În 1548 preotul orășenesc Michaei Fleischer a constituit
un fond pentru susținerea studenților săraci, în valoare de 172 de ducați. Un mare
număr de tineri din oraș au urmat de-a lungul secolelor cursurile unor universități de
prestigiu din Europa, cartea și cuvântul scris devenind componente importante ale vieții
sociale. Dacă cea mai veche scriere păstrată din biblioteca fostului gimnaziu evanghelic
datează din anul 1475, achiziția de cărți și existența unor biblioteci este reflectată
documentar încă de la începutul secolului al XVI-le. La 1745 este menționată o
tipografie , cea a lui Emerich Gall. Primele publicații bistrițene au fost Bistritzer
Wochenblatt, cu an de apariție 1862, iar prima publicație românească, Revista ilustrată.

Parcul Central

Clădirea gimnaziului a fost reconstruită în anii 1832 – 1833, clădire care a funcționat ca
școală până în 1935, când a fost demolată. Școala de fete a fost edificată în Piața Mică,
la 1865. Din 1870 la Bistrița a funcționat o scoală agricolă, iar după 1874 o scoală de
ucenici mesteșugari. Gimnaziul evanghelic s-a mutat în anul 1911 în clădirea nouă de
pe Fleischerallee, ridicată între anii 1908 – 1910 după proiectul arhitectului vienez Paul
Brang, arhitect care a realizat și proiectul clădirii Gewerbeverein-ului, actualul Centru
Cultural Municipal, edificat între anii 1894 – 1895. Școala maghiară de stat a fost
adăpostită inițial în localul din strada Al. Odobescu, ridicat între 1893 – 1895 după
planurile arhitectului Frölich. Clădirea Colegiului National „Andrei Mureșanu” a fost
edificată în 1911 – 1912, pe baza proiectului arhitectului Ludovic Ybl. Cea mai veche
farmacie a orașului, menționată documentar în 1516, se numea „Vulturul Negru” și se
afla în proprietatea orașului. În 1857 un groaznic incendiu a cuprins orașul, 184 de case
au fost mistuite de flăcări, inclusiv turnul bisericii evanghelice. În 1861 a fost înființată
secțiunea bistrițeană a Societății Gustav Adolf care a contribuit la construcția a
numeroase biserici evanghelice în districtul Bistriței.
Magazin în Bistrița

În anul 1874 s-a înființat Societatea bistrițeană a pompierilor voluntari. În 1886 era dată
în exploatare linia ferată Dej – Bistrița. Iluminatul public cu lămpi de petrol a fost
introdus la Bistrița 1862. Localul actual al Primăriei a fost edificat ca și hotel între 1854
și 1855. În 1858 telegraful se instala la Bistrița, iar în 1900 era realizată rețeaua de
telefonie. Între 1907 – 1910 se realizează aducțiunea de apă de la Cușma, în lungime
de 21 km și se amenajează sistemul de canalizare al orașului. În 1913 era edificată
uzina electrică și introdus iluminatul electric în oraș. Primele proiecții cinematografice au
fost efectuate în anul 1910 la Asociația meșteșugarilor din Bistrița (Gewerbeverein) iar
în 1913 s-a deschis sala de cinema „Omnia” de pe Fleischeralle. Casele patricienilor din
acele timpuri precum Casa Andreas Beuchel (numită și Ioan Zidaru), Casa Petterman,
Casa Argintarului, Casa cu Lei etc. sunt doar câteva din exemplele unor case a căror
valoare nu este dată doar de istorie ci mai ales de frumusețea și originalitatea stilistică.

Bistrița împodobită de sărbători

În secolul al XVIII–lea burgul intră sub dominația forței militare a habsburgilor și are un
rol important în controlarea graniței estice a imperiului austriac. Acum este perioada
poștalioanelor ce porneau din Piața Mică a orașului spre Sibiu, Cernăuți, Cracovia sau
Viena pe drumuri istovitoare ce puteau dura și 44 de ore. Cu diligența Bistriței, prin
Pasul Bârgăului se deplasa și Jonathan Marker, eroul lui Bram Stoker, pentru a se
întâlni cu contele Dracula. Astfel legenda unui roman influențează real un ținut și o zonă
în care natura frumoasă îndeamnă la poveste.
Din secolul al XIX–lea orașul își demolează o parte a zidurilor păstrând doar Turnul
Dogarilor, iar în locul șanțurilor și pietrelor de zid se sădesc șirurile de castani ce fac azi
din Bistrița, un oraș verde și secular.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Municipiul Bistrița este situat în partea de nord-est a Podișului Transilvaniei, în
Depresiunea Bistriței și este străbătut de râul Bistrița. Principala cale de acces este
drumul european E58 (DN17) care face legătura între Transilvania și Moldova.
Municipiul este amplasat pe un teren plan, la o altitudine de 356 m, pe coordonatele
47°10' latitudine nordică și 24°30' longitudine estică. Bistrița este înconjurată de coline
acoperite cu întinse livezi. Localitățile limitrofe sunt:

 Dumitra (N)
 Tărpiu (NV)
 Șieu-Măgheruș (SV)
 Mărișelu (S)
 Jelna (SE)
 Livezile (NE)
Relief[modificare | modificare sursă]
Municipiul Bistrița este situat în subunitatea morfologică Dealurile Bistriței. Suprafata pe
care se află este o regiune mai coborată cunoscută ca Depresiunea Bistriței. Această
depresiune este deschisă la sud-vest și nord-est, iar înspre nord și sud este marginită
de dealurile: Cetate (Burgberg) 686 m, Bistriței (549 m), Ciuha (620 m), Corhana,
Cocoș, Jelnei, Codrișor (Schieferberg), Cighir. Depresiunea Bistriței este de origine
eroziv-acumulativă. Este strabatută de râul Bistrița care izvorăște de pe versantul nordic
al Munților Călimani, de sub vârful Bistricioru, de la o altitudine de 1562 m, parcurgând
un traseu de 64 km până la intrarea în oraș. Aici primeste doi afluenti cu debit foarte mic
și inconstant, pârâul Ghinzii și pârâul Jelnei. De pe Dealul Cetății își adună apele pârăul
Căstăilor care se varsă în râul Bistrița între Bistrița și Viișoara. Râul Bistrița traverseaza
localitatea Viișoara, trece pe la marginea localitații Sărata și se varsă în râul Șieu.
Climă[modificare | modificare sursă]
Clima Bistriței este temperat-continentală, cu veri mai umede și relativ călduroase, iar
iernile mai puțin uscate și relativ reci. Regimul temperaturii este determinat de cadrul
natural în care este amplasat municipiul Bistrița, precum și de urbanistica sa care
creează microclimatul specific Bistriței. Astfel:

 temperatura medie multianuală este de 8,3 °C,

iar temperaturile extreme absolute au fost de:

 37,6 °C, înregistrată la 16 august 1952 (maxima absolută) și de

 -33,8 °C, înregistrată la data de 18 ianuarie 1963 (minima absolută).
Luna cea mai rece este:
 ianuarie cu o medie multianuală de -4.7 °C, iar
cea mai caldă:

 iulie, media fiind de 18,9 °C.

[ascunde]Date climatice pentru Bistrița
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun

−0.1 3.0 9.3 15.7 20.7 23.2

Maxima medie °C (°F)
(31,8) (37,4) (48,7) (60,3) (69,3) (73,8) (

−5 −2.1 3.1 9.1 14.3 17.0

Media zilnică °C (°F)
(23,0) (28,2) (37,6) (48,4) (57,7) (62,6) (

−9.6 −6.1 −1.6 3.5 7.9 11.0

Minima medie °C (°F)
(14,7) (21,0) (29,1) (38,3) (46,2) (51,8) (

−33.8 −33.2 −22 −5.7 −3 0.3

Minima istorică °C (°F)
(−28,8) (−27,8) (−7,6) (21,7) (26,6) (32,5) (

46 31 34 57 76 97
Precipitații mm (inches)
(1.81) (1.22) (1.34) (2.24) (2.99) (3.82) (

13.9 14.3 9.8 2.0 0.0 0.0

Zăpadă cm (inches)
(5.47) (5.63) (3.86) (0.79) (0) (0)

Nr. de zile cu precipitații (≥ 1.0 mm) 9 8 7 9 11 12

Ore însorite 67.3 92.8 147.9 171.1 225.9 232.5 2

Sursă: NOAA[7]

Peisaj urban[modificare | modificare sursă]

Bistrița 1911 - „pe corso”

Monumente de arhitectură:

 Cetatea Bistriței (secolele XV-XVI) din care se păstrează Turnul Dogarilor și

câteva fragmente de ziduri.
 Sugălete – complex din 13 clădiri datând din secolele XV-XVI, cele mai tipice
construcții renascentiste din Transilvania. Sugăletele sunt formate din mai multe
clădiri etajate, legate între ele prin niște intrări spațioase ce formează o galerie cu 20
de bolți ce se sprijină pe 21 de pilaștri.
 Casa Argintarului – monument de arhitectură de la începutul Renașterii.
 Casa lui Ion Zidarul - Casa lui Johannes Lapicida – monument de arhitectură de
la începutul Renașterii. Cea mai veche clădire din Bistrița.
 Palatul Culturii, Bistrița
 Colegiul Național ˝Liviu Rebreanu˝
 Colegiul Național ˝Andrei Mureșanu˝
 Primăria veche
 Banca Națională, Bistrița
 Clădirea Poștei Vechi, Bistrița
Lăcașe de cult:

 Biserica evanghelică a fost construită inițial în stil romanic, fiind extinsă în a doua
jumătate a secolului al XIV-lea în stil gotic. Turnul bisericii a fost ridicat între
anii 1487 și 1519. Are o înălțime de 75 m, fiind unul din cele mai înalte turnuri gotice
din Transilvania.
 Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”  - fostă biserică a
mănăstirii minorite, devenită în secolul al XIX-lea greco-catolică, este de
stil gotic timpuriu (1270-1280), cu influențe cisterciene. Din 1948 este folosită de o
parohie ortodoxă română. Din 1990 este revendicată ca biserică protopopială de
către Biserica Română Unită (Greco-Catolică) BRU.
 Catedrala ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița
 Biserica romano-catolică
 Sinagoga din Bistrița
 Mănăstirea dominicană din Bistrița
Muzee și expoziții:

 Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, Bistrița

 Muzeul de sub poartă, Livezile
 Muzeul Casa Argintarului, Bistrița
 Casa Memorială Andrei Mureșanu, Bistrița
 Galeria Arcade 24
 Sala de expoziții „George Coșbuc”
Obiective memoriale:

 Cimitirul eroilor români, germani și maghiari căzuți în Primul Război Mondial este
amplasat în incinta cimitirului românesc din municipiul Bistrița. În cadrul acestuia
sunt înhumați 121 de eroi, în morminte individuale, iar ca însemne de căpătâi au
câte o cruce din beton. În cimitir se află și două monumente comemorative: un
obelisc și un altar, ambele realizate din beton și piatră. Pe fațada obeliscului este un
înscris comemorativ: „Construit de Societatea „Cultul Eroilor” Comitetul Central, cu
concursul Comitetului Județean Bistrița, în frunte cu autoritățile militare și civile.
1937 / Aici odihnesc ostașii căzuți la datorie pe aceste locuri în războiul 1916-1919“.
Pe fațada celui de-al doilea monument scrie în limba română: „Eroilor din 1914-
1918“. Același înscris, dar în limbile germană și maghiară, este pe fețele II și III, în
timp ce pe fața a IV-a sunt inscripționate numele celor 121 de eroi.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Componența etnică a municipiului Bistrița

      Români (85,04%)

      Maghiari (5,13%)

      Romi (2,17%)

      Necunoscută (7,17%)

      Altă etnie (0,45%)

Componența confesională a municipiului Bistrița

      Ortodocși (76,51%)

      Romano-catolici (1,68%)

      Reformați (3,8%)

      Penticostali (4,73%)

      Greco-catolici (2,61%)

      Baptiști (1%)

      Necunoscută (7,45%)

      Altă religie (2,18%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Bistrița se ridică la

75.076 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se
înregistraseră 81.259 de locuitori.[8] Majoritatea locuitorilor sunt români (85,05%).
Principalele minorități sunt cele de maghiari (5,14%) și romi (2,18%). Pentru 7,18% din
populație, apartenența etnică nu este cunoscută. [9] Din punct de vedere confesional,
majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,51%), dar există și minorități
de penticostali (4,74%), reformați (3,8%), greco-catolici (2,62%), romano-catolici (1,69%
) și baptiști (1,01%). Pentru 7,45% din populație, nu este cunoscută apartenența
confesională.[10]

Compoziția etnică a Municipiului Bistrița (1850–2002)

 Maghiar German
an Total Români Romi Evrei Altele[11]
i i

1850 (e)[12] 5.214 1.207 90 3.704* 176 * 37

1880 (e) 8.063 2.114 574 5.074* * * 301

1890 (l)[13] 9.109 2.274 1.126 5.517* 164 * 28

1900 (l) 12.081 3.753 2.318 5.887* * * 123

1910 (l) 13.236 4.470 2.824 5.835* * * 107

1920 (e) 12.364 3.716 1.302 5.163 * 2.018 165

1930 (l) 14.128 5.671 1.479 4.677 112 1.891 298

1941 (l) 16.313 4.125 7.374 4.162 41 539 72

1956(l&e) 20.292 13.724 3.028 2.595 195 754 *

1966 (l) 20.559 15.500 2.911 1.904 130 47 67

1977 (e) 38.649 33.049 4.261 1.093 149 24 73

1992 (l) 82.366 74.323 6.045 535 1.368 22 73

2002 (l) 74.933 68.274 4.885 268 1.311 15 180

* - La unele recensăminte Romii au fost trecuți la categoria „Altele”, iar evreii cu limbă maternă Idiș au fost
trecuți Germani. În anul 1930 populația orașului era de 14.128 de locuitori. Din punct de
vedere confesional populația Bistriței era alcătuită în anul 1930 din 4.201 greco-catolici,
4.149 lutherani, 2.198 mozaici, 1.594 ortodocși, 1.046 romano-catolici, 869 reformați
ș.a.
Recensământul din anul 2002 a relevat că în Bistrița există următoarele
confesiuni: Ortodocși, Reformați-Calvini, Greco-catolici, Penticostali, Unitarieni, Roman
o-catolici, Baptiști și Adventiști de Ziua a Șaptea. De asemenea 93 persoane s-au
declarat fără religie și 77 atei.
Bistrița - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Municipiul Bistrița este administrat de un primar și un consiliu local compus din 21
consilieri. Primarul, Ovidiu-Teodor Crețu[*], de la Partidul Social Democrat, a fost ales
în 2008. Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea
componență pe partide politice:[14]

    Partid Consilieri Componența Consiliului

Partidul Social Democrat 11                      

 Partidul Național Liberal 5                      

Partidul Ecologist Român 2                      

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 2                      

Uniunea Democrată Maghiară din

1                      
România

Personalități[modificare | modificare sursă]
 Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821), mitropolitul Chișinăului și al Hotinului;
 Joachim Bedeus von Scharberg (1746-1810), jurist;
 Andrei Mureșanu (1816-1863), scriitor și publicist;
 Oskar Wittstock, (1865-1931), scriitor;
 Gustav Kisch (1869-1938), filolog, membru de onoare al Academiei Române;
 Wilhelm Zehner (1883-1938), general de infanterie, între 1934-1938 secretar de
stat în Ministreul Austriac al Apărării, decedat în contextul anexării Austriei de către
cel de-al Treilea Reich;
 Imre Haynal (1892-1979), medic, academician;
 Arnold Graffi (1910-2006), medic oncolog;
 Maria Bosi (n. 1954), handbalistă;
 Angelica Aposteanu (n. 1954), canotoare;
 Adrian Titieni (n. 1963), actor;
 Viorel Moldovan (n. 1972), fotbalist;
 Gabriela Szabó (n. 1975), atletă, campioană olimpică;
 Valeria Beșe (n. 1980), handbalistă;
 Adrian Crișan (n. 1980), jucător de tenis de masă;
 Marius Berbecar (n. 1985), gimnast;
 Anita Hartig (n. 1983), soprană a Operei de Stat din Viena.

Media locală[modificare | modificare sursă]

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris
sub formă de text format din fraze legate.

Zile și Nopți - Bistrița ([1])

 AS-TV (as-tv.ro)
 Bistrițeanul.ro (Bistriteanul.ro)
 Radio Transilvania Bistrita (radiotransilvania.ro)
 Scandal de Bistrita
 Realitatea TV Bistrita
 Tv Bistrita
 Mesagerul de Bistrița-Năsăud
 Răsunetul
 Bistrita24.ro
 Sportulbistritean.ro
 BNNEWS (Bnnews.ro)
 Cronica de BN (www.cronicabn.ro)
 N1TV Nasaud
 Gazeta Bistritei (GB-News.ro)

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

  L'Aquila, Italia
  Besançon, Franța (1997)
  Zielona Góra, Polonia (2001)
  Columbus, Georgia, United States (2003)
  Herzogenrath, Germania (2005)
  Wels, Austria (2014)
  Wiehl, Germania (2015)

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012  (PDF), Biroul Electoral Central[*]
2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*]
3. ^ a b Wagner, Ernst (2000).  Istoria sașilor ardeleni. Limes. p.  23.
4. ^ a b c Rădulescu, Gabriela (2004). Bistrița. O istorie urbană. Limes. p. 24.
5. ^ a b Salontai, Mihaela Sanda (2002). Mănăstiri dominicane din Transilvania. Nereamia Napocae.
p. 97-106.
6. ^ Salontai, Mihaela Sanda (2002). Mănăstiri dominicane din Transilvania. Nereamia Napocae. p.  122-
124.
7. ^ „Bistrița Climate Normals 1961–1990”. National Oceanic and Atmospheric Administration. Accesat
în 21 martie 2015.
8. ^ „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”.
Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în 6 august
2013.
9. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe,
municipii, orașe, comune”.  Institutul Național de Statistică  din România. iulie 2013. Accesat în  5
august 2013.
 10. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe,
municipii, orașe, comune”.  Institutul Național de Statistică  din România. iulie 2013. Accesat în  5
august 2013.
11. ^ În special Ucrainieni, Slovaci, Sârbi, Polonezi și Cehi
12. ^ Etnie.
13. ^ Limbă maternă.
14. ^ „Lista competitorilor care au obținut mandate”  (XLSX). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale
din 2016.

2 Albert Arz von Straussenburg, în Archiv des Vereins für Siebenbürgische

Landeskunde, vol. 49/2, 1938, p. 1-5;Andras Kovacs, op. cit., p. 2.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bistrița

 Site oficial
 Portalul orasului Bistrița
 Informații despre cetatea din localitate
 Fotografii vechi
 Dicționar de localități din Transilvania
 FOTO Primul primar român al Bistriței, „responsabil” pentru ștrandul, canalizarea
sau stadionul de astăzi, 10 aprilie 2013, Bianca Sara, Adevărul
 De la “oppidum Nosa” la Bistrița, Bistritz sau Bezterce , 28 mai 2013, Bianca
Sara, Adevărul
 Mănăstirea Căpriana
 Gavril Bănulescu, biografie și fotografii
Imagini

 FOTO De un sfert de secol colecționează imagini cu Bistrița. Printre piesele de

rezistență: un bulevard surprins în 1891, 30 aprilie 2013, Bianca
Sara, Adevărul - Foto
 FOTO La scăldat în 1900, de la Râul Bistrița la ștrandul lui Bonnet sau
„Cascadă”, 4 aprilie 2013, Bianca Sara, Adevărul

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Dr. Corneliu Gaiu, istoric de arta Vasile Duda : Topografia monumentelor din
municipiul Bistrita, 2008 Editura Accent – Cluj Napoca
 DUDA, Vasile, MANDRESCU, Gheorghe, Consideratii privind arhitectura din
Bistrita in secolele XIV-XVII, in Studia Universitatis Babes-Bolyai, HistoriaArtium, 1,
Anul LIII, 2008, pp. 29–48.
 GAIU, Corneliu, DUDA, Vasile, Biserica Evanghelica C.A. din Bistrita, Bistrita,
2010.
 GAIU, Corneliu, DUDA, Vasile, Bistrita-Nasaud, Monumente de arhitectura, 1,
Biserica evanghelica – Bistrita, Cluj-Napoca, 2005.
 GAIU, Corneliu, DUDA, Vasile, Bistrita-Nasaud, Monumente de arhitectura, 3,
Cetatea bistritei, Cluj-Napoca, 2008.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Bistrița: o istorie urbană, Gabriela Rădulescu, Editura LIMES, 2004

Vezi și[modificare | modificare sursă]
 Biserica evanghelică din Unirea
 Biserica evanghelică din Slătinița
 Biserica evanghelică din Viișoara
 Biserica de lemn din Sărata

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]



Vedere din turnul bisericii evanghelice

 

Prefectura
 
 

Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, opera sculptorului Mircea Mocanu
 

Hotelul Coroana de Aur

 

Strada Gheorghe Șincai

 

Casa Argintarului (monument istoric)

 
 

Pasajul Funarilor
 

Biserica reformată
 

Biserica romano-catolică „Sfânta Treime” (monument istoric)

 

Biserica romano-catolică „Sfânta Treime” (altarul)

 
 

Casa Icoanei, monument istoric (detaliu)

 

Mănăstirea dominicană (monument istoric)

 

Statuia lui Georg Pfaffenbruder

 

Bustul lui Nicolae Bretan

 

Bustul lui Liviu Rebreanu (monument istoric)

  

Statuia lui Alexandru Roșu, primul fotograf bistrițean

[arată]
v • d • m
Subdiviziunile administrative ale județului
[arată]
v • d • m
Reședințele județelor Român
[ascunde]
v • d • m
Cele mai populate orașe ale Rom
Orașele cu mai mult de 50 000 de locuitori conform recensă
Peste 1 000 000 de locuitori București (1.883.425 loc.)

Peste 300 000 de locuitori Cluj-Napoca (324.576 loc.) · Timișoara (319.279 loc.)

Peste 200 000 de locuitori Iași (290.422 loc.) · Constanța (283.872 loc.) · Craiova (269.506 loc.) · Brașov (253.200 loc.) · Galați (249.432 loc.) · Ploi

Oradea (196.367 loc.) · Brăila (180.302 loc.) · Arad (159.074 loc.) · Pitești (155.383 loc.) · Sibiu (147.245 loc.) · Bacău (14

Peste 100 000 de locuitori
loc.) · Satu Mare (102.411 loc.)

Peste 75 000 de locuitori Râmnicu Vâlcea (98.776 loc.) · Drobeta-Turnu Severin (92.617 loc.) · Suceava (92.121 loc.) · Piatra Neamț (85.055 lo

Tulcea (73.707 loc.) · Reșița (73.282 loc.) · Slatina (70.293 loc.) · Călărași (65.181 loc.) · Alba Iulia (63.536 loc.) · Giurg

Peste 50 000 de locuitori
loc.) · Bârlad (55.837 loc.) · Vaslui (55.407 loc.) · Roman (50.713 loc.)

[arată]
v • d • m
Localități din Județul Bistrița-Năsăud locuite de maghiari, organizate după

[arată]
v • d • m
Localități din Transilvania locuite de sași, organizate ecleziastic în
[arată]
v • d • m
Localități săsești care au aparținut de Districtul Bistriței, care a fost î
2065317f (data)

6973-4

7131028

43200

028916492

863071

Identities (via VIAF): 154863071