Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sesizarea Organelor de Urmărire Penală CPP
Sesizarea Organelor de Urmărire Penală CPP
Sesizarea organelor de urmărire penală se realizează prin plângere sau denunț, prin
actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. De
asemenea și plângerea prealabilă reprezintă un act de sesizare al organelor de urmărire penală
dar trebuie făcut numai de către persoana vătămată iar în lipsa acesteia acțiunea penală nu
poate fi pusă în mișcare.
Pe de altă parte, în raport de numărul sesizărilor, modurile de sesizare pot fi: moduri
primare de sesizare (atunci când sesizarea se realizează o singură dată, printr-un singur act de
sesizare) și moduri secundare/subsidiare (atunci când sesizarea se realizează prin două sau
mai multe acte de sesizare).
Plângerea trebuie să fie realizată de persoana vătămată, de aceea atunci când plângerea
penală se introduce prin substituiți procesuali în mod obligatoriu persoana vătămată este
chemată de organul de urmărire penală și este întrebată dacă își însușește plângerea și numai
dacă persoana vătămată declară că își însușește plângerea ea poate produce efecte juridice.
De asemenea există și situația plângerii penale greșit îndreptate, pentru că este posibil
ca plângerea să se îndrepte la un organ de urmărire penală care nu este competent, în raport cu
oricare dintre formele de competență prevăzute de lege. Într-o asemenea situație organul de
urmărire penală necompetent nu poate refuza primirea plângerii, chiar dacă în momentul
primirii plângerii, la verificarea propriei competențe constată că este necompetent. El este
obligat să primească plângerea și apoi să o trimită pe cale administrativă organului de
urmărire penală pe care îl consideră competent potrivit legii.
Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană
juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.
Spre deosebire de plângere, denunțul este introdus de către o altă persoană decât aceea
care a suferit vătămarea prin infracțiune, are în principiu caracter facultativ, adică poate fi
formulat de orice persoană în mod voluntar , fără a fi impus la o obligație juridică. Dreptul de
a face denunț îl are orice persoană, deoarece acesta este un act informativ în interes public, nu
în interes personal.
Unele dispoziții din conținutul plângerii se aplică și denunțului. Atunci când este scris
trebuie semnată de denunțător iar în cazul denunțului oral, acesta se consemnează într-un
proces verbal de către organul în fața căruia a fost făcut. Persoana care denunță trebuie să o
facă personal, nu prin alte persoane. Dacă denunțul nu cuprinde datele prevăzute de lege,
organul de urmărire penală nu se va considera legal sesizat și nu este obligat să se pronunțe
asupra începerii urmăririi penale decât după completarea datelor cerute de lege.
Cu toate că, denunțul are caracter facultativ, în unele cazuri, determinat de gravitatea
infracțiunii și de protejarea interesului general, denunțul este obligatoriu; în cazul
infracțiunilor contra vieții sau infracțiunilor care au avut ca urmare moartea victimei. De
asemenea, se sancționează și omisiunea funcționarului public care a luat la cunoștință despre
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu atribuțiile de serviciu în cadrul
căreia își îndeplinește sarcinile. Obligația sesizării organului de urmărire penală o au și unele
organe de constatare respectiv comandanții navelor și aeronavelor cu privire la săvârșirea
unor infracțiuni.
În cazul unei infracțiuni de acest gen, constatarea se poate realiza nu doar de organele
de urmărire penală, ci și de către o anumită categorie de organe speciale de constatare cum ar
fi: organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul
exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. De asemenea, aceste organe de stat au obligația de a
lua măsuri de conservare a probelor, de ridicare a corpurilor delicte și a altor obiecte care ar
putea servi la descoperirea adevărului.
Sesizarea din oficiu are la bază constatările personale, directe și proprii ale organelor
de urmărire penală și reprezintă un mod intern de sesizare. Este un mod de sesizare prin
intermediul căruia chiar organul de urmărire penală se autosesizează cu privire la săvârșirea
unei infracțiuni, atunci când află pe orice cale de săvârșirea acesteia.
Sursele de sesizare din oficiu sunt nelimitate. Organele de urmărire penală se pot
sesiza nu doar pe baza constatărilor proprii, prin propriile simțuri, ci și prin alte dosare penale,
prin alte proceduri, și chiar prin mass-media, din presa scrisă și cea audiovizuală.
Totodată, la baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală ar putea sta și
utilizarea unor metode de cercetare cu caracter proactiv. Cercetarea proactivă este, însă, mai
puțin utilizată astăzi, pentru că este necesar să fie începută urmărirea penală cel puțin in rem și
este vorba de recurgerea la metodele speciale de dovedire a infracțiunilor (cele de
supraveghere și de cercetare), în special în cazul infracțiunilor consensuale, sau a
infracțiunilor care sunt considerate clandestine (ce aparțin criminalității organizate). De aceea
ele servesc mai mult unei extinderi decât începutul unei urmăriri penale, pentru că ele
presupun ca urmărirea să fie deja declanșată.
Plângerea prealabilă trebuie deosebită de plângerea penală, pentru că mai întâi, spre
deosebire de plângerea penală, plângerea prealabilă este obligatorie. Ea dacă lipsește în
cazurile în care legea penală o cere, nu poate fi începută urmărirea penală și nu poate fi pusă
în mișcare acțiunea penală. De asemenea, plângerea prealabilă, spre deosebire de plângerea
penală, are caracter strict personal (intuitu personae). Acesta este motivul pentru care
plângerea prealabilă nu ar putea fi introdusă prin substituit procesual, ci doar personal sau
mandatar, cu condiția ca mandatul să fie special, însă niciodată prin substituit procesual.
Plângerea prealabilă are un caracter indivizibil. Este vorba atât despre o indivizibilitate
activă, cât și de o indivizibilitate pasivă. Aceasta înseamnă că dacă există mai multe persoane
vătămate, pentru ca plângerea prealabilă să producă efecte juridice, este suficient ca o singură
persoană să formuleze plângere prealabilă.
Dacă fapta împotriva căreia se îndreaptă plângerea prealabilă are mai mulți făptuitori,
este suficient ca plângerea prealabilă să se îndrepte asupra unei singure persoane dintre
acestea, ca ea să se răsfrângă asupra tuturor celorlalte. De asemenea, spre deosebire de
plângerea penală, plângerea prealabilă nu este un simplu mod de sesizare a organelor de
urmărire penală, ci este și o condiție de procedură, de legalitate, în absența căreia acțiunea
penală nu poate fi pusă în mișcare.
Plângerea prealabilă trebuie să îndeplinească niște condiții stricte cum ar fi: trebuie
întotdeauna adresată organelor de urmărire penală prevăzute de lege. Pentru a fi valabilă,
trebuie introdusă organului de urmărire penală competent.