Universitatea Transilvania Braşov

Facultatea de Alimentaţie şi Turism

Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism
Instalaţii de agrement în turism

Tenisul de câmp

Îndrumător,
Conf.dr.ing.MSc. Walter Thierheimer

Studentă: Ciocan Andreea

Grupa : 16181, an III

2011
 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................................................2
ISTORIC.....................................................................................................................................................4
I. DATE GENERALE.................................................................................................................................6
1.1. Prevenirea accidentărilor..................................................................................................................7
1.2. Regimul alimentar............................................................................................................................8
1.3. Stadiul actual şi tendinţe manifestate în evoluţia tenisului.............................................................10
II. JOCUL TENISULUI DE CÂMP..........................................................................................................12
2.1. Conţinutul jocului de tenis.............................................................................................................12
2.2. Caracteristicile de bază ale jocului de tenis...................................................................................12
2.3. Modelul de joc pentru cursul de bază............................................................................................14
2.4. Elemente de terminologie..............................................................................................................15
III. TEHNICA JOCULUI DE TENIS........................................................................................................19
3.1. Rolul şi conţinutul tehnicii în tenisul de performanţă....................................................................19
3.2. Sistematizarea tehnicii jocului de tennis........................................................................................21
3.3. Principiile de bază ale tehnicii jocului de tenis..............................................................................23
IV. PREGĂTIREA PENTRU ANTRENAMENT.....................................................................................29
4.1. Obiectivele pregătirii.....................................................................................................................29
4.2. Conţinutul procesului de instruire practică....................................................................................30
4.3. Încălzirea înainte de antrenament..................................................................................................31
V. METODOLOGIA INSTRUIRII ÎN TENIS..........................................................................................37
5.1. Bazele metodicii............................................................................................................................37
5.2. Învăţarea mecanismului de lovire..................................................................................................38
5.3. Serviciul........................................................................................................................................39
5.4. Voleiul...........................................................................................................................................39
5.5. Smeciul.........................................................................................................................................40
VI . CONSTRUCŢIA ŞI ÎNTREŢINEREA UNUI TEREN DE TENIS...................................................41
6.1. Noţiuni de bază privind cosntrucţia si întreţinerea terenului de tenis...........................................41
6.2. Caracteristicile constructive şi întreţinerea terenului de tenis.......................................................41
6.3. Construcţia terenului de zgură......................................................................................................43
6.4. Întreţinerea terenului de zgură......................................................................................................44
6.5. Construcţia şi întreţinerea altor terenuri.......................................................................................45
6.6. Clasificarea suprafeţelor de joc....................................................................................................47
CONCLUZII.............................................................................................................................................50
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................51

1
 INTRODUCERE

Agrementul este o parte a produsului turistic, definit ca fiind ansamblul mijloacelor,

echipamentelor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni şi zone turistice, capabile să
asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia
unei satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o amintire favorabilă .
Oferta de agrement turistic reprezintă o componentă indispensabilă a sectorului turistic.
Astfel, se impune ca un domeniu necesar de analizat, în lipsa căruia, percepţia fenomenului de
turism contemporan, ar fi nu numai incompletă, dar şi deformată.
Rolul agrementului este de a satisface nevoia oamenilor de a-şi petrece timpul liber într-un
mod cât mai plăcut. Agrementul presupune existenţa unor echipamente: puncte de închiriere,
mijloace de transport pe cablu, piscine, centre de echitaţie, săli şi terenuri de sport; programe:
concursuri, expoziţii, festivaluri, excursii,etc. Prin rolul său de a aduce bună dispoziţie şi relaxare
atât localnicilor, cât şi turiştilor, agrementul este o componentă importantă a produsului turistic.
De aceea, s-au depus eforturi pentru a îmbunătăţi şi diversifica permanent baza de agrement în
vederea atragerii unui număr important de turişti şi reducerii sezonalităţii turismului.
Serviciile de agrement reprezintă o componenta importanta a produsului turistic indiferent
daca sunt oferite ca servicii de baza sau suplimentare. Ele sunt alcătuite dintr-o paleta larga de
activităţi cu caracter: recreativ-distractiv, sportiv, cultural-artistic şi educativ.
In categoria serviciilor cu caracter recreativ-distractiv se includ: cele oferite de cazinouri,
discoteci, restaurante şi baruri cu program artistic etc.
Activităţile sportive presupun punerea la dispoziţie a unor săli de sport, gimnastica
aerobica, fitness, tenis, terenuri amenajate pentru schi, echitaţie, minigolf etc.
Activităţile cu caracter cultural-artistic şi educativ vizează: participarea în calitate de
spectator la diverse spectacole; vizite la case memoriale, muzee, galerii de arta, expoziţii;
vizitarea unor obiecte istorice, culturale, ştiinţifice; întâlniri cu personalităţi din domeniul
culturii, artei, ştiinţei.
Instalaţiile de agrement se caracterizează prin faptul că existenţa lor într-o anumită zonă
motivează deplasarea turiştilor, respectiv: terenuri de golf, plaje omologate, „Blue Flag”,
instalaţii de agrement nautic, parcuri de distracţii, herghelii.
Agrementul menţine produsul turistic pe o coordonată optimă satisfăcând o multitudine de
motivaţii umane. Acesta se constituie într-un factor cantitativ şi calitativ al fenomenului turistic
paralel cu calitatea sa de factor de dezvoltare al turismului. Poate fi inclus în diverse categorii în
funcţie de mai multe criterii cum ar fi: spaţiile de desfăşurare închise (hotel, teatru, discotecă), în

2
are liber (parcuri de distracţii, stadioane, grădini publice) şi sezonul ( agrement de vară, agrement
de iarnă şi agrement permanent).
De regulă agrementul îndeplineşte mai multe funcţii între care: destinderea şi reconfortarea
fizică, se constituie ca mijloc principal de individualizare a ofertei turistice, se constituie într-o
sursă importantă de încasări şi de creştere a eficienţei economice a activităţii turistice.
Serviciile de agrement, acceptate ca prestaţii de bază numai de către o parte a specialiştilor,
sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de vacanţă. Ele sunt alcătuite
dintr-o paletă largă de activităţi având caracter distractiv-recreati, în concordanţă cu specificul
fiecărei forme de turism sau formă de sejur. Serviciile de agrement reprezintă elementul
fundamental în satisfacerea nevoilor turiştilor modalitatea de concretizare a motivaţiilor
deplasării şi capătă un rol tot mai important în structura consumurilor turistice.

3
 ISTORIC

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumuseţea şi spectaculozitatea sa.
Mişcările sportivilor au graţie şi ritm, sunt armonioase şi precise în ciuda marelui efort la care
sunt supuşi.
Marea sa atractivitate constă în faptul că este accesibil la orice vârstă, partenerii de joc se
pot alege între ei în funcţie de preferinţe sau nivel de pregătire. El presupune calităţi ca:
perspicacitate, curaj, îndemânare, reflex, viteza, forţă etc.
Primele menţiuni despre începuturile acestui sport atestă existenţa sa în secolul al Xll-lea.
Se presupune că tenisul s-a jucat mai întâi în mediul de la curţile regilor Franţei şi Angliei.
Răspândirea sa în rândul populaţiei s-a datorat invenţiei cauciucului, care a permis ca mingea
elastică să fie jucată pe orice teren şi nu nurnai în săli unde se juca cu mingi de piele umplute cu
câlţi şi păr.
Din anul 1870, tenisul a început să-şi desăvârşească forma pe care o cunoaştem şi noi în
prezent (fig.1.1), fiind denumit iniţial “lawn-
tenis” (tenis de câmp, în englezeşte) spre a-l
deosebi de cel vechi numit “jeu de paume” (joc
cu palma - în franceză). În 1884, se precizează
dimensiunile terenului şi fixarea regulilor de
joc, reguli ce sunt modificate pe parcursul
timpului. În 1887 are loc primul campionat de la
Wimbledon, iar în 1900 se înfiinţează Cupa
Davis. Fig.1.1. Tenisul în 1870
Etimologia cuvântului «tenis», provine de la francezul «tenez» cu care jucatorii îşi anunţau
adversarii că aruncă mingea pentru serviciu şi pe care
englezii, preluând în secolul XV “jocul cu palma”, l-au
numit “tennis”. Denumit multă vreme şi “sportul alb”
datorită echipamentului alb obligatoriu al sportivilor
(fig.1.2, b), tenisul cunoaşte, după 1968, introducerea
echipamentului colorat (fig.1.2, a), care a trebuit să fie
acceptat şi de către organizatori, mai ales datorită
transmisiunilor televiziunii. Fig.1.2. Echipamentele sportivilor
În ţara noastră tenisul era practicat la început de studenţii români reveniţi în ţară de la
studiile efectuate în străinatate.

4
 Începuturile datează din anul 1885, an în care sunt organizate primele cluburi în Bucureşti,
Cluj, Braşov, Ploieşti, etc. Dupa 1907, in capitala au fost organizate primele competitii inter-
cluburi, iar la 8 mai 1910 se înfiinţează la Bucureşti “Tenis Club Roman”. In 1911 se desfasoara
primul campionat national urmand apoi ca prin Nicolae Misu sa se participe la competitiile
internationale din 1921 si la Jocurile Olimpice de la Paris. La 12 martie 1929 ia fiinţă “Federaţia
Societăţilor Române de Tenis” care se afiliază la F.I.T, iar in 1922 participam pentru prima oara
la “Cupa Davis”, iar prin marii jucatori Ilie Nastase si Ion Tiriac, tara noastra a ajuns de 3 ori in
finala acestei prestigioase competitii, numele Romaniei fiind inscris pe “Salatiera” in 1969, 1971
si 1972.
Câtă deosebire ca valoare a spectacolului sportiv între ceea ce vedem acum pe terenurile de
tenis şi afirmaţia, de acum câteva zeci de ani a lui Jean Giraudoux: “Tenisul este un dans trist în
aşteptarea ceaiului”. De altfel, datorită dezvoltării , a creşterii spectaculozităţii şi popularităţii
sale, tenisul a fost inclus în programul J.O. începând cu anul 1984.
În prezent, acest joc sportiv este extrem de răspândit în ţara noastră, Federaţia Română de
Tenis organizând numeroase secţii şi având jucători legitimaţi, la care se adaugă zecile de mii de
copii, tineri şi adulţi care joacă de plăcere. Acest interes
deosebit pentru tenis se datorează transmisiunilor prin
televiziune a marilor competiţii internaţionale dar, mai
ales, foştilor mari campioni Ion Ţiriac şi Ilie Nastase
(fig.1.3) care, aşa cum afirma publicistul francez
Christian Quidet: “au marcat cu amprenta lor viitorul
tenisului modern”. În România, ca şi în alte ţări, ei au
facut ca tenisul sa coboare în stradă, acest sport, pe care
uneori l-au dramatizat, iar alteori l-au înveselit peste
măsură. Fig.1.3.Primii campioni ai României

5
 I. DATE GENERALE

Tenisul de câmp este un sport jucat fie între doi jucători (simplu), fie între două echipe a
câte doi jucători (dublu). Jucătorii folosesc o rachetă pe bază de racordaj pentru a lovi o minge
de cauciuc acoperită cu pâslă peste fileu, mingea trebuind să ajungă în terenul adversarului. Ilie
Năstase spune că “tenisul este un joc foarte complicat, iar dacă într-un joc lucrurile sunt mai
complicate, castigă cel care ştie să improvizeze”.
În acest joc nu ai contact fizic direct cu adversarul, iar faptul că nu te ciocnesti la tot pasul
de acesta nu este o lipsa de bărbăţie, căci tenisul pune multe probleme legate de puterea de
concentrare şi de starea mentală astfel încât, în multe momente, căderile psihice pot fi mai dure
decât durerea fizică. Pentru a greşi în tenis nu înseamna neapărat a pierde; poti pierde un punct
dar ai şansa punctului următor. Nu în ultimul rând, acest jos este şi foarte practicat în societate
iar pe terenurile de tenis se pot lega prietenii dar se şi pot pune bazele unor afaceri.
Tenisul este acum un sport olimpic şi este jucat indiferent de bani, de vârstă, în multe ţări
de pe glob. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului "tie-break", regulile sale au rămas
neschimbate din 1890.
Regulamentul elaborat de către Federaţia
Internaţională de Tenis (F.I.T.) este respectat şi
aplicat în ţară de către Federaţia Română de Tenis.
Terenul de joc este foarte diferit ca suprafaţă de joc.
Astfel se joacă pe iarbă (fig.1.4, a), pe zgură (fig.1.4,
b), pe bitum, pe suprafeţe acoperite cu materiale
sintetice: plastic, în aer liber sau în sală. Fig.1.4.Teren de tenis din iarba şi
zgură
Mingile sunt de dimensiuni standardizate, fabricându-se şi tipuri speciale, diferite ca
greutate, săritură şi culoare (fig.1.5).

Fig.1.5. Mingi de tenis de culoare galbenă şi verde

6
 Rachetele pot fi alese în funcţie de preferinţele jucătorilor, dar lungimea lor se menţine
între 63,5 cm si 69 cm, iar greutatea în jurul a 400 g (fig.1.6).

Fig.1.6. Rachete de tenis

Fileul este confecţionat din nylon sau sfoară împletită, având ochiurile foarte mici, o bandă
albă care-l delimitează lateral şi deasupra (fig.1.7), fiind fixat la o înălţime la centru de 0,91 m
(verificarea se face printr-o rachetă aşezată vertical şi o alta orizontală pusa deasupra primei).

Fig.1.7. Fileul terenului de tenis

1.1. Prevenirea accidentărilor

Solicitările repetate la care este suspusă încheietura jucătorilor de elită duc în mod frecvent
la accidentări. Eforturile şi tensiunea aplicată încheieturii mâinii rezultă în tendiniţe la tendoanele
musculare care se încrucişează peste încheietură şi asigură stabilitatea şi mobilitatea antebraţului
şi mâinii. În plus, fracturile provocate de stress, întinderile de ligamente şi rupturile de cartilaje
la capătul osului antebraţului (ulna) pot apărea destul de frecvent şi pot limita performanţele.
Mai mulţi factori importanţi pot coroborâ pentru a preveni accidentările încheieturii mâinii.
Primul şi cel mai important este utilizarea unor tehnici de joc potrivite. Jucătorii care ţin racheta
foarte strâns îşi ţin încheietura mâinii şi antebraţul în poziţii care aplica un efort suplimentar
asupra muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor şi le predispun accidentărilor. În plus, utilizarea
încheieturii şi mâinii ca generatoare principale de forţă pot duce, de asemenea, la accidentări.

7
 Încheietura şi mâna trebuie privite la legături în lanţul kinetic prin care sunt transferate
forţe mari generate de partea de jos a corpului şi trunchiului. Tendoanele delicate care se
încrucişează peste încheietură, nu pot fi solicitate pentru a genera forţa necesară loviturilor
puternice din tenis fără a suferi accidentări. Alţi factori care previn accidentările sunt reprezentaţi
de mărirea forţei şi mobilităţii prin exerciţii specifice care vor forma baza acestui material.
Muşchii care controlează antebraţul, încheietura şi mâna îşi au originea în apropierea
cotului. Prin urmare, întărirea încheieturii mâinii implică folosirea exerciţiilor considerate a fi
utile pentru mărirea rezistenţei cotului. Aceste exerciţii cuprind deviaţia laterală a încheieturii şi
deviaţia de ulnă şi flexiile şi extensiile de încheietură. Utilizarea acestor patru exerciţii va stimula
dezvoltarea virtuala tuturor muşchilor care susţin încheietura mâinii. Totuşi,este de preferat a se
evita aceste exerciţii imediat după ce s-a jucat tenis deoarece nu sunt recomandate pentru muşchi
deja obosiţi de efort.
Un alt exerciţiu care poate îmbunătăţi forţa şi rezistenţa încheieturii este driblingul cu
mingea de baschet. Driblingul se va face mai întâi în podea şi apoi în perete la nivelul ochilor.
Fiecare serie de dribling-uri va dura 30 de secunde. Executarea acestor exerciţii ar trebui să facă
parte din antrenamentul de zi cu zi al jucătorilor de tenis.

1.2. Regimul alimentar

Tensiul a evoluat către un sport de forţă. Jucătorii au nevoie să susţină mişcările anaerobe
rapide solicitate de sportul în care meciurile pot dura mai multe ore. Sezonul tenisului competitiv
se desfăşoară în timpul lunilor călduroase, în care temperatura ridicată şi terenul încins sunt
medii obişnuite. Aceste condiţii îi fac pe jucătorii de tenis ţinte pentru deshidratare şi boli
provocate de căldură ridicată.
Regimul alimentar al jucătorului de tenis ar trebui să fie orientat spre hrana energizantă şi
hidratarea adecvată, administrate la momentul potrivit înainte şi după un număr de competiţii.
Următoarele indicaţii sunt utile pentru a ajuta la adoptarea unor practici nutriţioniste şi de
hidratare de succes.
Înainte de meci este necesar ca jucătorii de tenis să acorde o atenţie deosebită meselor şi
băuturilor, deoarece acestea trebuie să le fie suficiente ore în şir în timpul meciului. Ei trebuie să
fie învăţaţi să aleagă mese şi gustări care le sunt cunoscute şi se ştie că sunt sănătoase, care
conţin mulţi carbohidraţi ce aduc aport de energie muşchilor, sunt moderate în proteine şi care cu
o cantitate scăzută de grăsimi se digerează repede (nu conţin multe fibre şi grăsimi).
Exemple de mese şi gustări dinaintea meciului bogate în carbohidraţi sunt pastele, pâinea,
fructele proaspete, batoanele energizante (fig.1.8) şi băuturile pentru sportivi.

8
 Fig.1.8.Alimente care conţin carbohidraţi
Prânzul (cu 3-4 ore înaintea competiţiei) este format din: sandvich de pui sau curcan la
grătar cu muştar; sărăţele; măr; 1 ceaşcă de lapte degresat; 25 cl de băutură pentru sportivi.
Gustarea dinaintea meciului (cu 1-2 ore înaintea competiţiei) conţine : iaurt cu fructe sau o
banană; 1 pahar de apă; 1 baton energizant; 25 cl de băutură pentru sportivi.
Se recomandă a se evita sau limita băuturile cu cafeină (ceai la gheaţă, cafea, cola) în
special imediat înainte sau după meci. Acestea pot produce o pierdere suplimentară de lichide
prin urină. Cu o noapte înainte de meci este bine a se umple şi a se ţine la rece sticlele cu lichide
şi apoi, a se aduce la fiecare meci sau antrenament. Fiecare jucător ar trebui să aibă la dispoziţie
cel puţin 2 litri de lichide pe teren. Trebuie să se consume suficiente lichide în timpul zilei,
aproximativ 15-25 de fluide cu 2 ore înaintea meciului.
Setea nu este un indicator bun al nivelului de hidratare. Consumul adecvat de lichide este
cel mai mare aliat al jucătorului în combaterea deshidratării. Pentru că jucătorii să concureze la
potenţial maxim, trebuie încurajat consumul de fluide la fiecare 15 minute, în special în pauze.
Jucătorii ar trebui să consume 5-10 cl de fluide (băuturile pentru sportivi, care conţin
carbohidraţi şi electroliţi sunt ideale) la fiecare 15-20 de minute pentru o hidratare optimă.
Alegeţi băuturile pentru sportivi pentru a mări rehidratarea. Aceste băuturi conţin carbohidraţi şi
electroliţi precum sodiul. Consumul de carbohidraţi în timpul meciului s-a dovedit a fi de ajutor
în menţinerea forţei şi acurateţei la serviciu şi lovituri de la pământ în timpul meciurilor
prelungite. Înlocuirea sodiului consumat este de asemenea importantă, deoarece o cantitate
semnificativă de sodiu se pierde prin transpiraţie.
Jucătorii trebuie să consume alimente şi să bea fluide care refac energia muşchilor şi
electroliţii consumaţi în timpul meciului ca de exemplu:
- să bea fluide bogate în carbohidraţi cât de curând posibil, preferabil în primele 30 de
minute după meci, iar apoi să înceapă a consuma o băutură pentru sportivi în momentul în care
au părăsit terenul;

9
 - să înlocuiască 150% din fluidele pierdute în timpul meciului sau cel puţin 20 de cl per
kilogram în primele 2 ore de după meci şi să consume un meniu bogat în carbohidraţi care
conţine de asemenea o cantitate redusă de proteine la două ore după meci pentru a maximiza
recuparearea glicogenului muscular şi a susţine sinteza proteinelor în muşchi.
Exemplu de masă după meci:
- o farfurie mică cu paste cu sos marinara (conţine cantităţi reduse de carne şi grăsimi), 2-3
felii de pâine cu usuturoi (cu puţină margarină), salată cu sos vinaigrette sau alt sos slab, 2-3
ceşti de lapte degresat sau altă băutură energizantă;
- o farfurie mică de orez gătit la aburi cu legume şi pui înăbuşit, 2-3 ceşti de lapte degresat
sau altă băutură energizantă.
Întrucât jucătorii de tenis joacă în condiţii de temperatură ridicată şi meciuri prelungite,
este important ca ei să fie bine hrăniţi şi hidrataţi. Dacă sunt respectate cele descrise mai sus,
jucătorii vor face faţă cu succes celui mai dificil meci.

1.3. Stadiul actual şi tendinţe manifestate în evoluţia tenisului

Jocul actual de tenis de înaltă performanţă, se caracterizează prin mare dinamism, jucătorul
fiind pus în situaţia de a gândi şi acţiona rapid pentru aplicarea eficientă a arsenalului tehnico-
tactic, în diversitatea situaţiilor de adversitate.
Plecând de la aceste considerente, tehnicienii şi specialiştii domeniului afirmă tot mai mult
că tenismenul de performanţă este necesar să întrunească cerinţele mai multor sporturi şi anume:
picioare de sprinter, braţ de aruncător cu suliţa, subtilitatea şi prospeţimea unui scrimer, atenţia şi
puterea de anticipare a boxerului, supleţea gimnastului, inteligenţa jucătorului de şah, rezistenţa
unui maratonist şi viteza de reacţie şi de execuţie a taleristului.
Unele din aceste tendinţe sunt :
- pe plan metodico-ştiinţific, se constată apariţia unor şcoli de tenis care-şi bazează
originalitatea pe organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire a sportivilor pe criterii
ştiinţifice, cu sportivi bine selecţionaţi şi dotaţi biologic, pregatiţi de mari specialişti, sportivi
care se consacră în totalitate ideii de a deveni mari jucători de tenis, activitate ce necesită
regimuri de pregătire dintre cele mai severe;
- apariţia în diverse perioade ale evoluţiei tenisului a unor mari campioni de talia lui:
B.Tildent, H.Cochet, F.Perry, R.Laver, M.Santana, J.Newcombe, St.Smith, I.Nastase, J.Connors,
B.Borg, I.Lendl, J.McEnroe, B.Becker, St.Edberg, A.Agassi, P.Sampras, J.Courier, M.Chang, şi
mulţi alţii care prin nota personală imprimată acţiunilor tehnico-tactice şi prin creaţiile în fazele

10
de joc, au adus îmbunataţiri tehnice şi tactice de joc, precum şi laturi spectaculoase în marile
competiţii de tenis;
- industria materialelor sintetice a determinat apariţia unor noi suprafeţe de joc, a
contribuit la fabricarea de rachete, mingi, cordaje şi o serie de materiale ajutătoare. La acestea se
pot adăuga diversitatea şi coloritul echipamentului pentru joc.
- structura mecanismului de execuţie a unor procedee tehnice s-a modificat ca urmare a
creşterii vitezei de circulaţie a mingii, a lovirii acesteia pe traectorie ascendentă, a săriturilor ei
de pe sol, precum şi a măririi preciziei şi forţei la lovirea mingii;
- readaptarea şi specializarea unor procedee tehnice la particularităţile suprafeţelor de joc,
a tipologiei jucătorului şi a specificului adversităţii, au generat soluţii tehnice pentru lovirea
mingii cu două mâini, de pe partea stangă şi chiar de pe partea dreaptă;
- tendinţa de realizare în toate fazele de joc, a unor momente de ofensivă permanentă (în
mod deosebit la serviciu, retur şi atacul la fileu) ;
- creşterea stabilităţii şi eficienţei acţiunilor tehnico-tactice în condiţii de stres ;
- creşterea permanentă a popularităţii jocului, cu implicarea televiziunii şi a altor mijloace
de sponsorizare a competiţiilor de tenis, atrag tot mai mult tineretul la practicarea acestui
minunat sport.

11
 II. JOCUL TENISULUI DE CÂMP

2.1. Conţinutul jocului de tenis

Cele două probe, simplu şi dublu-mixt, specifice acestui joc, implică o variată gamă de
procedee tehnice şi acţiuni tactice, solicitând jucătorii din punct de vedere al calităţilor motrice şi
al gradului de pregătire fizica cât şi al pregătirii psihologice.
Jucătorii neaflându-se în contact direct, acţiunile de joc, atac şi apărare sau aşteptare, sunt
rezultatul unor succesiuni de lovituri prin care jucătorii încearcă preluarea iniţiativei,
concretizată prin acţiuni ofensive care să ducă la câştigarea punctului. Apare astfel o
caracteristică şi o cerinţă în acelaşi timp a jocului actual şi anume jocul ofensiv (atac permanent).
Jocul de tenis constă dintr-un ansamblu de procedee tehnice şi acţiuni tactice, care se
realizează pe o gamă largă de deplasări specifice, în concordanţă cu regulile şi principiile jocului
de tenis.
Factorii determinanţi ai conţinutului jocului de tenis sunt :
• Calitatea suprafeţei de joc, condiţiile de macroclimat;
• Nivelul de pregătire şi participare la joc al sportivului;
• Conţinutul fazelor de joc în atac şi apărare;
• Calitatea FEF a procedeelor tehince ;
• Miza, forma sportivă, context psihologic;
• Loviturile: dreapta, rever, servă.
Jocul competiţional de tenis, reprezintă o dispută între nivelul de însuşire al elementelor
tehnice şi al procedeelor tehnice pe fondul solicitării calităţilor motrice şi psihologice. Factorul
psihologic este important datorită complexităţii situaţiilor din teren, mereu schimbătoare.

2.2. Caracteristicile de bază ale jocului de tenis

Tenisul face parte din marea familie a jocurilor sportive, fiind un sport individual şi de
echipă (în proba de dublu).
Prin sistemul de procedee tehnico-tactice utilizate în joc, precum şi prin scopul umărit în
pregătire şi joc, tenisul reprezintă atât un mijloc al educaţiei, cât şi un sport, o disciplină sportivă.
Disputa sportivă se realizează fără contact direct între jucători, aceştia fiind despărţiţi în
timpul jocului de un fileu care împarte, în mod egal, terenul de joc.
În manevrarea mingii, jucătorii folosesc racheta de joc, confecţionată din lemn, metal,
grafit sau din alte materiale sintetice. Lovirea mingii se efectuează cu partea cordajului (fig.2.1).

12
 Toate procedeele tehnico-tactice utilizate de jucători se fac în scopul trecerii mingii peste
fileu, în condiţii cât mai dificile pentru adversar , pentru realizarea punctului.
În organizarea acţiunilor din teren, jucătorii au voie să lovească mingea o singură dată
după ce aceasta a cazut pe sol, sau înainte de a cadea pe sol utilizând la lovirea mingii în această
situaţie voleul, sau smeciul.

Fig.2.1. Modul de lovire a mingii de tenis

Tenisul este un mijloc accesibil tuturor vârstelor; el poate fi practicat, începând cu vârsta
de 7 ani până la 70 şi chiar peste această limită. Accesiblitatea rezidă şi din numărul redus de
procedee tenice cu care se dispută un joc, precum şi dimensiunile terenului care, în aceste
condiţii simplificate de joc, nu solocită un efort de deplasare crescut.
Practicarea tenisului de performanţă presupune şi solicită un mare efort în pregătire şi joc,
un înalt grad de îndemânare, viteză, forţă de lovire a mingii, de deplasare în teren, precum şi o
mare rezistenţă fizică şi psihică.
Complexitatea jocului creşte pe scara măiestriei sportive, ceea ce presupune un efort fizic
şi psihic pentru realizarea de performanţe la nivel international. Durata jocului nu are limite în
timp : o partidă poate dura de la o oră până la 4-5 ore.
În tenis se dispută 5 probe : simplu bărbaţi, simplu femei, dublu bărbaţi, dublu femei şi
dublu mixt. Jocurile la femei se desfasoară după sistemul două seturi câştigătoare din trei, iar la
bărbaţi trei seturi câştigătoare din cinci. Desigur, sunt concursuri care pot reduce numărul de
seturi – în special simplu bărbaţi. În unele concursuri se poate utiliza regula de scurtare a
seturilor (denumită “tie-break”).
Din punct de vedere fiziologic, jocul se caracterizează prin acte motrice rapide şi precis
alternate, cu lovituri în forţă şi o adaptare permanentă a execuţiilor tehnice la situaţii mereu
schimbătoare. Efortul la care sunt supuşi jucătorii este de intensitate variabilă : momente de
intensitate maximă, alternând cu eforturi moderate.

13
 Sub aspect psihologic, tenisul poate fi caracterizat ca fiind un joc sportiv care solicită
aproape integral activitatea psihică: atenţia, gândirea, dârzenia, perseverenţa, curajul, hotărârea,
iniţiativa, puterea de anticipare etc.

2.3. Modelul de joc pentru cursul de bază

Asigurarea unui conţinut corespunzător tehnico-tactic şi fizic fazei de joc fix (servici şi
retur) :
• Conţinutul tehnico – tactic, fizic şi regulamentar al serviciului 1 şi 2;
• Preocupări pentru realizarea unui procentaj de 50-60 % a acţiunilor reuşite în joc a
serviciului 1 si de 70-80 % a serviciului nr.2;
• Realizarea unui plasament corect şi cât mai rapid în zona liniei de fund a terenului pentru
returnarea mingii venită de la adversar;
• Utilizarea în egală măsură, a loviturii de dreapta şi stânga pentru returnarea mingii din
serviciu;
• La returul de serviciu, asigurarea unei poziţii şi plasament cât mai corecte pentru
returnarea mingii;
• Asigurarea unui procentaj de 60-70 % a acţiunilor reuşite la returnarea mingii;
• La retur, orientarea mingii cu o traectorie medie, lungime şi direcţie corespunzătoare;
• Replasamentul după retur, în vederea continuării jocului şi crearea condiţiilor pentru
finalizarea punctului.
Asigurarea unui conţinut corespunzător tehnico-tactic şi fizic al fazelor de joc alternativ
(schimbul de lovituri şi finalizarea punctului) :
• Realizarea unui procentaj corespunzător de acţiuni reuşite al tehnicii loviturilor de
dreapta şi stânga, cu lungimi, efecte, traectorii, direcţii şi forţă corespunzătoare;
• Preocupări pentru realizarea unui plasament corect în zona liniei de fund, respectând
principiile tactice ale acestei faze de joc;
• Utilizarea tactică, în procentaje crescute, a celor două lovituri de bază, cu orientarea
mingii în diagonală, lung de linie şi pe centrul terenului;
• Centrarea mingii în cordaj şi asigurarea unei prize ferme pentru procedeele tehnice
utilizate.
Preocupări constante pentru imprimarea unui ritm corespunzător şi eficient fazelor tactice
ale jocului de simplu :
• Lovirea mingii pe traiectorie ascendentă , în faţa corpului;
• Lovirea cu forţă crescută a mingilor ce vin de la adversar in zona liniei de serviciu;

14
 • Schimbarea, la momentul oportun, a direcţiei mingii din diagonală în lung de linie şi
invers;
• Alternarea judicioasă a loviturilor în fortă, cu cele plasate;
• Abordarea unui ritm corespunzător al formelor de deplasare în teren, care să asigure
plasamentul corespunzător faţă de zona de cădere a mingii şi lovirea acesteia;
• Cunoaşterea şi aplicarea în procesul de instruire şi joc a principiilor tactice ale jocului de
simplu, precum şi adaptarea specifică la condiţiile tactice speciale de joc.

2.4. Elemente de terminologie

În tenis, ca şi în celelalte ramuri sportive, există un limbaj propriu; respectiv, anumiţi

termeni de specialitate care servesc ca mijloc de comunicare între oameni, ajutând la înţelegerea
unitară a conţinutului acestora.
Termenii folosiţi, se referă la definirea acţiunilor tehnico-tactice de joc, de arbitraj, la
materialele sportive, precum şi la aspectele generale privind organizarea şi desfăşurarea jocului.
Denumirea clară, precisă şi concisă a procedeelor tehnice sau a altor aspecte tactice din joc
au o importanţă deosebită în procesul de instruire. Aceşti termeni uşurează comunicarea între
profesor şi elev în procesul de instruire şi conduc la o înţelegere unitară a noţiunilor folosite în
organizarea şi desfăşurarea jocului de tenis.
În continure, voi prezenta o serie de termeni care au o circulaţie mai mare şi prezintă
interes în instruirea studenţilor. Aceşti termeni sunt :
- lovitura de dreapta (forehand) : procedeu tehnic care constă în trimiterea mingii peste
fileu, după ce aceasta a atins terenul de joc, de pe partea mâinii în care se ţine racheta;
- lovitura de stânga (rever sau “back-hand”) : procedeu tehnic care constă în trimiterea
mingii peste fileu după ce aceasta a atins terenul de joc, de pe partea opusă mâinii care ţine
racheta;
- serviciul (serva) : procedeu tehnic de punere a mingii în joc, care constă în aruncarea ei în
sus, în lovirea cu racheta şi trimiterea ei peste fileu, urmărindu-se dirijarea către careul de
serviciu advers;
- trimiterea mingii în diagonală (cross) : orientarea loviturii de pe partea dreaptă a celui
care loveşte, pe partea dreaptă a adversarului. La fel se petrec lucrurile de pe partea stangă;
- trimiterea mingii în lungul liniei (long-line) : orientarea loviturilor în lungul liniilor
laterale ale terenului de joc;
- pasarea adversarului (passing-shot, passant) : se referă la trecerea mingii pe langă, printer
adversarii aflaţi într-o poziţie avansată (în drum spre fileu, sau langă fileu). Când adversarul a
fost depăşit pe deasupra, în loc de “pasat” se foloseşte în mod curent termenul de “lobat”.

15
 - as : înseamnă realizarea unui punct direct din servicu, fără să fie nevoie ca jucătorul care
a servit să mai execute lovitura următoare.“Asul” poate fi realizat atât din primul, cât şi din cel
de-al doilea serviciu.
- brec (break): înseamnă câştigarea unui ghem pe serviciul adversarului;
- lovitura plată: presupune lovirea mingii cu planul rachetei, perpendicular pe direcţia de
deplasare în care aceasta a fost trimisă. Deci, mingii nu i se imprimă nici un efect.
- lovitura liftată : presupune imprimarea unui efect asupra mingii (mişcare de rotaţie în
jurul axului ei), dinapoi-înainte, pe direcţia ei de zbor;
- topspin : presupune imprimarea unui efect asupra mingii, dinapoi-înainte, dar lovirea se
aplică deasupra planului orizontal- imaginar- al mingii, care o împarte în două jumătăţi egale;
- underspin: presupune imprimarea unui efect asupra mingii, în sensul de sus –spate –jos;
- lovitura taiată (chop) : presupune imprimarea unui efect asupra mingii în sensul de rotire
spre înapoi, deci opus direcţiei de zbor (invers efectului liftat);
- lovitura “draivată” (drive) : presupune lovirea mingii puternic;
- greşală de picior (foot - fault) : denumire care se referă, în exclusivitate, la lovitura de
serviciu; înseamnă executarea serviciului cu un picior pe linia de fund a terenului, execuţie
interzisă de regulamentul de joc;
- afară (out) : mingea cazută în afara terenului de joc;
- alegerea terenului este un moment care are loc înaintea începerii jocului; se face prin
învârtirea rachetei cu vârful în jos pe sol, iar unul dintre jucători (hotărât de regulamentul de joc)
rosteşte unul din însemnele de pe o faţa a rachetei. În cazul în care partea de sus a rachetei are
însemnul rostit de jucător, atunci el alege terenul sau serviciul.
- anticiparea reprezintă calitatea deosebit de importantă a jucătorului de tenis de a intui
intenţia adversarului în execuţiile tehnice, ceea ce-i va permite să se plaseze eficient pentru
executarea proprie lovituri;
- atacul reprezintă declanşarea unei acţiuni ofensive, prin avansarea jucătorului spre fileu;
- lovitura de pe partea dreaptă, lovitura de pe partea stângă şi serviciul sunt considerate
lovituri de bază, deoarece asigură jucătorului minimum de deprinderi pentru susţinerea unei
partide de tenis (fig.2.2);

16
 Fig.2.2. Loviturile de bază în jocul tenisului de câmp

- careul pentru serviciu este spaţiul de teren (6.40 x 4.115 m) în care servantul este obligat
să trimită mingea la executarea serviciului. Fiecare jumătate de teren are două careuri de
serviciu, în total patru careuri situate în vecinătatea plasei.
- culoarul este spaţiul lateral (de 1.37 m) care se adaugă la fiecare parte a terenului de joc
- ghem (game) : joc, unitate de scor., valabil numai pentru proba de dublu;
- dublă greseală : ratarea celor două lovituri de serviciu;
- efect : rotaţie imprimată mingii de către rachetă, printr-un anumit mod de a o lovi;
- egalitate : situaţie în evoluţia scorului, în care se realizează rezultat egal (de exemplu :
15-15, 30-30 sau 40-40 ) după care jucătorul trebuie să puncteze de două ori consecutiv pentru a
câştiga ghemul;
- linia : delimitează spaţiul de joc (inclusiv careurile de serviciu). Are lăţimea de 2.3 – 5
cm (linia de fund, linia laterală, linia mediană, linia de serviciu).
- lovitură : termen ce denumeşte procedeul specific de lovire a mingii cu racheta.;

17
 - priză : maniera specifică de a ţine (apuca) mânerul rachetei la executarea unei lovituri;
- punct : unitate de bază în numărătoarea dintr-o partidă de tenis, care începe cu punerea
mingii în joc şi continuă până la comiterea unei greşeli de către unul dintre jucători;
- retur : lovitura de răspuns la primirea serviciului executat de către un adversar ;
- “tie-break” : sistemul de punctare care elimină prelungirile setului după scorul de 6-6. În
ghemul de “tie-break” pentru primul punct se serveşte din dreapta apoi serviciul se schimbă şi
jucătorii servesc de câte 2 ori consecutiv, până la obţinerea a 7 puncte (cu 2 puncte avans
necesare); la rezultatul de 6 puncte, se schimbă terenul.

18
 III. TEHNICA JOCULUI DE TENIS

3.1. Rolul şi conţinutul tehnicii în tenisul de performanţă

Tehnica jocului de tenis reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă şi

conţinut, ce caracterizează modul de mânuire a rachetei, lovirea mingii şi deplasările specifice în
teren, toate desfăşurându-se după legile activitaţii nervoase superioare şi alebiomecanicii, în
scopul realizării randamentului maxim în joc.
Tehnica în jocul de tenis actual , are un caracter dinamic, complex şi mereu perfectibil,
prin diversitatea variantelor şi nuanţelor specifice imprimate mingii de către marii campioni.
Tehnica, prin mecanismele specifice, are o stransă legătură cu conţinutul tactic al fiecărei faze de
joc, cu calităţile motrice şi psihice ale jucătorului.
Deprinderile motrice specifice se pot sintetiza în procedee tehnice de sine stătătoare, care
au un conţinut tehnic şi o frecventă importanţă în fazele de joc.
Procedeul tehnic reprezintă un sistem complex şi stereotip de acte motrice, o succesiune
stereotipă de poziţii şi mişcări ale segmentelor corpului structurate cât mai raţional, aplicabile
într-o fază asemănătoare de ofensivă în cadrul jocului.
În tenisul actual, tehnica s-a adaptat permanent la suprafeţele de joc, tot mai diversificate
sub aspectul creşterii vitezei de circulaţie a mangai, la caracteristicile diferitelor ‘‘şcoli’’ de tenis
şi a particularităţilor morfologice ale jucătorilor. De aceea, tehnica jocului de tenis nu trebuie
înţeleasă ca ceva static, doarece aceasta este legată de dinamica jocului, unde predomină lupta
acerbă pentru câştigarea punctului.
Nota personală imprimată tehnicii de joc, mai poartă numele de ‘‘stil’’ , întâlnit la marii
campioni, ce au reuşit prin jocul lor să crească eficenţa procedeelor în joc şi mai mult, acest mod
superior de lovire a mingii a fost imprumutat şi aplicat de o mare majoritate de jucători.
Cerinţa de bază a tehnicii în jocul actual de tenis este aceea de a contribui alături de tactica
şi pregătirea fizică, la creşterea vitezei de circulaţie a mingii în toate fazele de simplu şi de dublu.
După opinia specialiştilor, jocul de tenis se compune din : 1/3 tehnică, 1/3 fizic şi 1/3
psihic, iar din totalul acţiunilor întreprinse de jucători în desfăşurarea unui joc, aproximativ 50%
din acţiuni sunt greşite, iar restul de reuşite se împart între învingător şi învins.
Importanţa tehnicii în jocul actual de tenis poate fi evaluată din următoarele considerente :
- tehnica stă la baza cursivităţii jocului de tenis, având, după opinia tuturor specialiştilor,
rol de asigurare a conţinutului tacticii pe fazele de joc;
- tehnica are un caracter individual , datorat particularităţilor individuale ale jucătorilor
(aspecte morfologice, psihomotricitate, etc.);

19
 - tehnica, în tenisul de performanţă, este complexă şi se realizează pe o gamă diversificată
de nuanţe şi doză de fineţe, ce asigură jocului spectaculozitate ;
- tehnica realizată la un grad superior de măiestrie, contribuie la derularea dinamică a
segmentelor corpului, făcând să crească viteza de lovire a mingii ;
- tehnica diferitelor procedee de bază specifice, se derulează diferit din punct de vedere al
ritmului , al efortului fizic şi psihic, precum şi a zonelor din teren unde frecvenţa este mare şi
care are o contribuţie mărita la declanşarea sau finalizarea punctului în joc ;
- tehnica modernă vizează, printre altele, următoarele aspecte mai importante : pregătirea,
echilibru, compensarea efortului la nivelul segmentelor, sincronizarea segmentelor,
reechilibrarea corpului, plasament şi replasament cu forme diversificate de deplasare în teren,
acceleraţii şi deceleraţii ale segmentelor corpului, adaptarea şi readaptarea corpului la lovirea
mingii, gândire, imaginaţie, anticipare şi reacţie rapidă, calităţi motrice de viteza-forta în regim
de rezistenţă, aspecte adaptative ale marilor funcţiuni organice etc ;
- tehnica deşi este fundamentală pentru joc, totuşi ea reprezintă numai un mijloc de
manifestare a capacităţii jucătorului de realizare a fazelor de joc, care însă trebuie să fie însoţită
şi de calităţi motrice şi psihice a jucătorului pe măsură cerinţelor de joc ;
- tehnica este influenţată de personalitatea jucătorului, de suprafeţele de joc, de materialele
(racheta minge etc.), de miză şi spectacolul sportiv în ansamblul lui ;
În conţinutul tuturor procedeelor tehnice distingem următoarele aspecte prioritare :
- rolul şi importanţa privirii;
- rolul şi acţiunea picioarelor;
- rolul şi acţiunea trunchiului ;
- rolul şi acţiunea braţelor ;
Tehnica are o importanţă majoră în acţiunile de joc, dacă se respectă printre altele
următoarele repere ale execuţiei :
- aprecierea corectă şi rapidă a direcţiei spre care se îndreaptă mingea din terenul advers şi
a locului de cădere pe sol în terenul propriu ;
- pregătirea pentru lovirea mingii trebuie să se înceapă odată cu primii paşi de deplasare
spre minge şi să se finalizeze cu o fracţiune de secundă înainte de lovirea mingii ;
- amplitudinea mai mare sau mai mică a rachetei la retragere, precum şi de creştere a
vitezei de acceleraţie a acesteia pe tot traseul până la impact, inclusiv în momentul impactului la
minge ;
- controlul spaţial al vârfului rachetei, din momentul iniţial, până la finalul loviturii şi chiar
după aceea ;

20
 - lovirea mingii, indiferent de procedeul tehnic, să includă factorii de eficienţă (direcţie,
traiectorie, efect, lungime şi viteza) ;
- replierea rapidă în cele două zone strategice ale terenului de joc şi pregătirea pentru o
nouă acţiune de joc ;
Utilizarea corectă şi eficientă a forţelor corpului la lovirea mingii este condiţionată de
următoarele aspecte :
- plasarea corectă a centrului de greutate al corpului la reluarea poziţiilor în teren,
determina în totalitate calitatea poziţiei, care trebuie să fie favorabilă starturilor rapide ;
- plasarea corectă a tălpii piciorelor şi a proiecţiei genunchilor, favorabilă direcţiilor de
start ;
- utilizarea corectă a forţei trunchiului în acţiunile de rotaţie (flexie sau extensie), în
funcţie de procedeul tehnic utilizat ;
- rolul conducător al capului pentru toate procedeele tehnice şi în mod special în timpul
deplasărilor prin alergare, în special pentru loviturile de sus (serviciu şi smeci), la urmărirea
traiectoriei mingilor înalte ;
- rolul de acompaniere, de compensare sau de cuplare a forţelor, la nivelul braţului, ce nu
ia parte la susţinerea rachetei la lovirea mingii ;
- ritmul, sincronizarea şi amplitudinea segmentelor la derularea actului motric de lovire a
mingii treebuie să asigure conţinutul tactic al fiecărui procedeu tehnic în parte ;
- starea de concentrare optimă, de reechilibrare psihică şi fizică înainte, în timpul şi după
lovirea mingii trebuie să asigure derularea corectă a mecanismului tehnic ;
- inteaga gestica a tenismenului înainte, în timpul şi după lovire, trebuie să fie cât mai
‘‘rotunjita’’, îngrijită, cu un control permanent al rachetei.
În conţinutul procedeelor tehnice distingem urmatoarele aspecte prioritare:
- rolul şi importanţa privirii;
- rolul şi acţiunea picioarelor, trunchiului, braţelor.

3.2. Sistematizarea tehnicii jocului de tennis

Sistematizarea tehnicii se poate împărţi în 4 moduri de utilizare a tehnicii de joc şi anume:

- după specificul procedeelor tehnice utilizate în joc: priză, poziţie, deplasări, plasament,
lovituri;
- după zona de utilizare a proceselor tehnice;
- după modul şi direcţia de orientare a mingii;
- după variantele de execuţie.

21
 În continuare sunt prezentate câteva caracteristici ale modurilor de utilizare în tehnica de
joc.
Poziţia de bază poate fi:
- înaltă (la serviciu, smeci şi voleul de sus) ;
- medie (la returul de serviciu şi în schimbul de lovituri pregătitor);
- joasă (voleul de jos);
Priza rachetei este :
- schimbătoare: închisă, semiînchisă şi deschisă;
- neschimbătoare : continentală.
Deplasarea în teren :
- păşirea (în toate direcţiile);
- mersul (toate direcţiile);
- alergarea (forme şi direcţii multiple);
- pornirea (startul);
- oprirea (într-un timp, în doi timpi şi prin frânare);
- pivotarea (spre exterior său interior);
- săritura (înainte, lateral, pe verticală);
- fandarea (în toate direcţiile);
- schimbarea de direcţie (toate direcţiile);
- alunecarea (înainte, lateral).
Jocul de picioare :
- de pe loc ;
- din deplasare.
Serviciul 1 şi 2 (din dreapta şi din stânga):
- direcţia : exterior, interior, median;
- efect : tăiat, liftat, plat.
Lovitura de dreapta şi de stânga :
- de pe loc ;
- din deplasare (de atac) ;
- efecte (plat, tăiat, liftat) ;
- direcţii (diagonal, median, lung de linie) ;
- lungime (mare, medie, mică) ;
- traectorie : înaltă (5-6 m.), medie (1-2 m.), razantă.
Voleul de dreapta şi de stânga :
- pregătitor şi decisiv ;

22
 - de pe loc şi din deplasare ;
- efecte (tăiat, plat) ;
- direcţii (diagonal, median lung de linie).
Pentru a înţelege mai bine conţinutul tehnicii de bază, se va prezenta în continuare
momentele esenţiale pentru descrierea procedeelor tehnice.
Cadrul general de descriere al unui procedeu tehnic :
a) Poziţia iniţială (fundamentală) :
- poziţia picioarelor şi trunchiului ;
- poziţia şi felul de ţinere a rachetei ;
- plasarea centrului de greutate ;
- orientarea privirii.
b) Modul de executare :
- de pe loc ;
- din deplasare ;
- cu sau fără efect.
c) Priza rachetei :
- schimbătoare ;
- neschimbătoare.
d) Pregătirea pentru lovirea mingii :
- acţiunea trunchiului şi retragerea rachetei ;
- acţiunea picioarelor şi transferul centrului general de greutate al corpului.
c) Lovirea mingii :
- acţiunea picioarelor şi transferul centrului general de greutate al corpului ;
- acţiunea trunchiului şi a braţelor.
d) Finalul loviturii :
- acţiunea picioarelor şi transferul centrului general al greutăţii corpului ;
- acţiunea trunchiului şi a braţelor.

3.3. Principiile de bază ale tehnicii jocului de tenis

1. Principiul fundamental al jocului de tenis (actual şi de perspectivă), constă în

capacitatea jucătorului de a lovi mingea permanent pe traiectoria ascendentă şi în faţa corpului
(asigură caracterul ofensiv) ;
2. Principiul realizării eficiente a acţiunilor de pregătire (priză, poziţia jucătorului,
deplasarea în teren, plasament şi replasament în zonele strategice 1 şi 2 ale terenului);

23
 3. Principiul utilizării şi combinării corecte a formelor de deplasare în teren;

4. Principiul compunerii şi utilizării în succesiune corectă a forţelor corpului la lovirea

mingii.
5. Principiul utilizarii şi combinării în proporţii diferite a celor 5 factori de eficienţă a
mingii (D, L, V, E, T) , alternarea ritmului şi cursivităţii acţiunilor întreprinse, fapt ce asigură
tehnicitate, conţinut tactic şi complexitate jocului de tenis.
Factorii de eficienţă la lovirea mingii în jocul de tenis sunt unici după cum urmează:
direcţia, viteza, lungimea, efectul şi traiectoria. De precizat că la lovirea mingii sunt prezenţi toţi
aceşti factori realizându-se într-o intercondiţionare, care se pot concretiza într-o varietate
permanentă de valori exprimate prin gradul ridicat de tehnicitate şi idei tactice ce se constituie în
strategia de joc.
Materializarea acestor factori de eficienţă la lovirea mingii îşi găsesc utilizarea în cadrul
diferitelor faze tactice de joc, exprimate prin momentele componente specifice fiecărei faze de
aplicare a acestora în joc şi anume: declanşarea, menţinerea, schimbarea sau combinarea lor cu
fiecare acţiune la minge.
În continuare se va prezenta conţinutul tehnico-tactic al fiecărui factor de eficienţă în parte
după cum urmează:
1. Direcţia imprimată mingii
Direcţia imprimată mingii, reprezintă acţiunea tehnico-tactică fundamentală la lovirea
mingii în tenis, condiţionând o serie de principii, reguli şi cerinţe de ordin tehnico-tactic, fizic şi
psihic,ce au drept consecinţă abordarea în totalitate sau în proporţii diferite a celorlalţi factori de
eficienţă (lungime, viteză traiectorie şi efect). Este factorul de eficienţă PRIORITAR ce
contribuie la derularea şi asigurarea avantajelor de utilizare a celorlalţi factori de eficienţă.
Caracteristici:
- asigură şi determină întregul conţinut tactic al procedeelor tehnice utilizate;
- condiţionează întreaga tactică de joc;
- este generatoare de variante tactice concretizate prin declanşarea şi finalizarea punctului
de joc;
- fereşte jucătorul de improvizaţii tactice ineficiente;
- asigură o mare economie de efort şi o eficienţă crescută în joc;
- asigură controlul strategic al spaţiului de teren (zonele strategice 1 şi 2) în toate planurile;
- condiţionează calitatea şi derularea cursivă a celorlalţi factori de eficienţă;
- prin diferitele manevre tehnico-tactice de schimbare sau menţinere a direcţiei mingii (se
asigură complexitatea fazelor de joc);

24
 - declanşează şi amplifică deschiderea de unghiuri mari de ofensivă, facilitând finalizarea
punctului;
- realizarea în joc a direcţiei mingii este condiţionată de o serie de principii, reguli şi
cerinţe ale tacticii fazelor de joc şi a momentelor componente;
- direcţionarea mingii este specifică celor trei tipologii de jucători (ofensivi, defensivi şi
combinativi), fapt ce atestă rolul fundamental al acestei manevre tehnico-tactice în acţiunile de
joc;
- direcţia mingii presupune un efort psihomotric considerabil, având la bază gândirea
tactică, anticiparea acţiunilor adverse, precum şi efortul propriu repetat de realizare a direcţiei
mingii.
2. Viteza imprimată mingii
Viteza imprimată mingii reprezintă un factor de bază ce asigură eficienţa şi valorificarea
superioară a celorlalţi factori la lovirea mingii. Viteza la lovirea mingii reprezintă sensul şi
scopul jocului actual de tenis de înaltă performanţă.
Caracteristici:
- viteza este componenta cu mare pondere în jocul actual de tenis ce asigură momentului
de lovire a mingii, virtuţile unui joc ofensiv total;
- viteza prin efectele ofensive produse în cadrul desfăşurării fazelor de joc, reprezintă un
element ce decide performanţa în tenisul actual;
- viteza de lovire a mingii crează pentru adversar timp puţin de reacţie la minge, precum şi
dificultatea de acoperire a spaţiilor mari de teren pentru returnarea mingii;
- viteza devine prioritară la lovirea mingii atunci când se cuplează cu forţa, deoarece în
felul acesta se realizează forţa explozivă în acţiunile la minge, acţiune de exprimare sugestivă a
sportivului specific tenisului modern;
- măreşte şi amplifică ofensiva de joc prin avantajele create în plan tactic, datorate
deschiderii de unghiuri favorabile de atac şi fructificarea acestora;
- diversifică şi amplifică registrul tehnico-tactic de joc în fiecare acţiune la minge.
3. Traiectoria imprimată mingii
Traiectoria imprimată mingii, reprezintă o condiţie esenţială a derulării fazelor de joc,
asigurând eficienţă tuturor loviturilor de bază şi speciale. Prin conţinutul acestui factor de
eficientă de lovire a mingii se asigură valorificarea la un stadiu corespunzător a derulării fazelor
tactice de joc precum şi exercitarea permanentă a unei ofensive puternice.
Caracteristici :
- traiectoria imprimată mingii este prezentă la toate procedeele tehnice, având ponderi
diferite de la un procedeu la altul, datorită în primul rând, realizării unei traiectorii mai ample sau

25
reduse care se poate imprima mingii, a scopului tactic urmărit, precum şi a momentului specific
de adversitate întâlnit;
- imprimarea unei traiectorii optime la lovirea mingii, crează de multe ori pentru un jucător
timp suficient de replasament în zonele strategice şi de plasament la minge;
- contribuie la scoaterea adversarului din spaţiul geometric al terenului de joc;
- obligă adversarul să lovească mingea în condiţiicritice, cum ar fi loviturile întârziate sau
de multe ori pripite, ambele cu diminuarea scopului tactic;
- imprimarea de traiectorii diferite la lovirea mingii, care pot fi condiţionate şi de suprafaţa
de joc (mai amplă pe suprafeţelele lente şi mai redusă pe cele rapide);
- traiectoria eficientă la lovirea mingii contribuie la evidenţierea şi amplificarea celorlalţi
factori de eficienţă;
- calitatea şi momentul optim de alegere a traiectoriei mingii exprimă esenţa jocului
ofensiv modern şi defineşte gradul de tehnicitate şi pregătire psihomotrică a jucătorului de tenis;
- imprimarea unei traiectorii eficiente la lovirea mingii solicită din partea jucătorului un
efort considerabil în selectarea cu mare atenţie a momentului tactic, precum şi o măiestrie
tehnică mărită de mânuire a rachetei;
- imprimarea traiectoriei la lovirea mingii este diferită în jocul din preajma liniei de fund a
terenului sau din cea a fileului, datorată tocmai concretizării unui plan tactic de ofensivă
specifică;
- traiectoria este elementul de bază ce asigură de multe ori passing-shoot-ul.
Este dificil de realizat şi greu de menţinut traiectoria optimă pe tot parcursul jocului (de la
o lovitură la alta) şi mai mult solicită timp îndelungat pentru perfecţionarea ei.
4. Lungimea imprimată mingii
Lungimea imprimată la lovirea mingii reprezintă cerinţa fundamentală de declanşare şi
fructificare a diferitelor momente tehnico-tactice de ofensivă, realizate de către jucător.
Prin conţinutul acestui factor de eficienţă se asigură valorificarea la parametrii crescuţi a
celorlalţi factori de eficienţă, precum şi câştigarea de timp preţios pentru jucător, în vederea unor
noi acţiuni de joc.
Caracteristici:
- lungimea imprimată mingii se amplifică şi se diversifică în cadrul fazelor tactice de joc şi
numai în limitele suprafeţei geometrice a terenului de joc;
- lungimea la lovirea mingii este dificilă de realizat, precum şi de menţinut în cadrul
derulării fazelor de joc, dar odată declanşată fereşte jucătorul de griji şi de improvizaţii tactice,
având timp preţios de replasament în zonele strategice şi de plasament la minge în mod
corespunzător;

26
 - se corelează optim, din punct de vedere tehnic şi tactic cu direcţia, viteza şi traiectoria la
lovirea mingii;
- se poate realiza în funcţie de diferite momente ale fazelor tactice de joc, atât în plan
longitudinal cât şi pe lăţimea terenului de joc;
- în contextul fazelor tactice de joc lungimea la lovirea mingii se poate diversifica şi adapta
permanent prin alternarea distanţelor, care pot fi maxime sau reduse;
- datorită specificului jocului de tenis, lungimea la lovirea mingii include, în mod
obligatoriu, forţă, viteză, direcţie şi traiectorie optimă;
- printre multiplele efecte ofensive de joc, lungimea la lovirea mingii are rolul de a ţine
adversarul în spatele liniei de fund a terenului, obligându-l să reducă distanţa şi forţa de returnare
a mingii, creându-se posibilitatea în felul acesta de a declanşa contraofensiva prin deschideri de
unghiuri mari de atac;
- prin alternarea distanţelor şi a asocierii acestora cu direcţia mingii se poate schimba
ritmul şi tempoul de joc, provocându-se dereglări tactice în jocul adversarului;
- replasamentul în zonele strategice (în special zona 1), precum şi plasamentul la minge, se
realizează cu mai multă siguranţă, datorită faptului că adversarul este ţintuit pe linia de fund a
terenului.
5. Efectul imprimat mingii
Efectul imprimat mingii reprezintă, după opinia noastră, valoarea şi complexitatea tehnicii
abordate de către jucător, deoarece efectul la lovirea mingii amplifică, diversifică şi combină
ideea tactică a fiecărui procedeu tehnic în parte.
Datorită efectului imprimat mingii în momentul lovirii acesta oferă jucătorului siguranţă şi
posibilităţi multiple de a utiliza ulterior în mod eficient această situaţie de joc creată.
Caracteristici:
- datorită specificului tehnicii, toate procedeele de bază şi cele speciale conţin înproporţii
mai mari sau mai mici diferite efecte la lovirea mingii;
- printre aspectele evidente cu privire la efectul imprimat mingii, reţinem: direcţionarea
mingii, ridicarea sau acoperirea mingii, contracararea, amplificarea sau reducerea efectelor
imprimate mingii la returnarea acesteia de către adversar etc.;
- creează prin natura diferitelor efecte imprimate mingii, sărituri imprevizibile la ricoşarea
acesteia de pe sol, de multe ori greu de returnat de către adversar;
- prin realizarea unui efect sau combinarea mai multor efecte la lovirea mingii, oferă
jucătorului posibilitatea de realizare a unor manevre tactice multiple, asigurându-i caracterul
ofensiv al acţiunilor la minge;

27
 - prin conţinutul şi sfera tactică de utilizare a efectului la minge se crează o presiune
permanentă asupra adversarului;
- efectele imprimate mingii, precum şi schimbarea acestora, conduce la alternarea
tempoului şi a ritmului de joc;
- efectul la lovirea mingii este o condiţie şi o cerinţă pentru realizarea celorlalţi factori de
eficienţă.

28
 IV. PREGĂTIREA PENTRU ANTRENAMENT

4.1.Obiectivele pregătirii

Pregătirea fizică generală constă în:

- dezvoltarea fizică generală ;
- adaptarea marilor funcţiuni ale organismului la eforturile solocitate de procesul de iniţiere
şi însuşire a jocului de tenis ;
- formarea unui sistem larg de deprinderi motrice şi aplicative ;
- dezvoltarea calităţilor motrice de bază cu accent pe îndemanare, viteză şi rezistenţă.
Pregătirea fizică specifică se referă la:
- dezvoltarea vitezei şi forţei specifice de mânuire a rachetei, a deplasării în teren şi
utilizarea corectă a forţelor corpului la lovirea mingii ;
- dezvoltarea rezistenţei specifice, solicitată în regim de lovituri şi a deplasării în teren.
Pregătirea tehnică constă în:
- iniţierea şi însuşirea procedeelor tehnice de bază ;
- priza schimbătoare ;
- poziţia şi formele de deplasare în teren ;
- aşezarea la minge (jocul de picioare) ;
- lovitura de dreapta, cu efect plat şi liftat, de pe loc şi din deplasare ;
- serviciul cu efect tăiat ;
- voleul de dreapta şi de stânga pregătitor.
Pregătirea tactică se bazează pe:
- iniţierea şi însuşirea modului de apreciere a săriturii şi a efectelor mingii, precum şi a
sincronizării acţiunii cu racheta în funcţie de momentul de săritură şi lovire a mingii ;
- iniţierea şi însuşirea plasamentului corect faţă de minge şi orientarea ei median, pe
diagonală şi în lungul liniei al terenului de joc (dirijarea serviciului 1 şi 2 în spaţiile şi zonele de
teren precizate) ;
- însuşirea corectă a modului de organizare şi desfăşurare a fazelor de joc, după principii şi
reguli de bază ale tacticii jocului de simplu ;
- însuşirea conţinutului tehnico-tactic al fazelor de joc fix şi momentele lor (serviciu şi
returul);
- însuşirea conţinutului tehnico-tactic al fazelor de joc alternativ şi momentele lor
(schimbul de lovituri pregătitor şi finalizarea).

29
 Pregătirea psihologică constă în:
- formarea şi consolidarea unor deprinderi de atenţie, concentrare, anticipare, dârzenie,
curaj, perseverenţă şi tenacitate în procesul de instruire şi joc ;
- creşterea ariei de conştientizare pentru însuşirea tehnicii corecte de lovire a mingii.
Pregătirea teoretico-metodică se referă la :
- însuşirea unor cunoştinţe generale despre teoria şi practica jocului de tenis ;
- însuşirea metodică de predare şi demonstrare a tehnicii şi tacticii jocului de simplu ;
- capacitatea de descriere a tehnicii şi tacticii jocului, a depistării greşelilor tehnice ;
- utilizarea unei terminologii adecvate, specifice tehnicii, tacticii şi regulamentului de joc ;
- formarea de deprinderi practice privind igiena personală, ţinuta la lecţiile practice,
comportamentul în raport cu colegii şi cu cadrele didactice ;
- formarea de deprinderi corecte de jucător, respectarea regulamentului de joc şi a
îndeplinirii funcţiei de arbitru la concursurile organizate la nivelul grupei sau a anului de studii.

4.2.Conţinutul procesului de instruire practică

Pregătirea fizică generală cuprinde:

- exerciţii din gimnastica de bază executate individual şi pe perechi, cu şi făra aparate ;
- exerciţi din atletism (alergări, sărituri, aruncări) ;
- ştafete şi jocuri dinamice.
Pregătirea fizică specifică conţine:
- exerciţii pentru fortificarea articulaţiilor, ligamentelor şi musculaturii de primă
importanţă în acţiunile specifice la minge ;
- exerciţii pentru motricitatea analitică şi globală;
- exerciţii pentru îmbunătăţirea calităţilor motrice specifice (viteză de reacţie, execuţie, de
deplasare, de repetiţie, forţă de mânuire a rachetei şi lovire a mingii, îndemânare în deplasare şi
în lovirea mingii, rezistenţă în regim de lovire a mingii) ;
- exerciţii de mobilitate şi supleţe musculară la nivelul segmentelor de primă importanţă la
lovirea mingii.
Pregătirea tehnică constă în:
- exerciţii de acomodare cu racheta şi cu mingea de tenis ;
- exerciţii pentru priza schimbătoare ;
- exerciţii de însuşire a poziţiei, formelor de deplasare în teren şi a jocului de picioare
specific fiecărui procedeu tehnic în parte;

30
 - exerciţii de însuşire a mecanismului de lovire a mingii la procedeele tehnice(dreapta,
stânga, servici, vole), analitic şi global ;
- însuşirea pregătirii pentru lovirea mingii ;
- însuşirea finalului de lovitură ;
- exerciţii pentru însuşirea centrării mingii în cordaj, a efectului imprimat mingii, a
conducerii în momentul lovirii mingii şi a dirijării precise a acesteia ;
- exerciţii de însuşire a tehnicii, în condiţii izolate de joc şi în acţiuni de joc, cu şi fără
adversitate.
Pregătirea tactică se referă la:
- exerciţii pentru însuşirea conţinutului tactic al execuţiilor tehnice ;
- exerciţii pentru plasamentul pe teren ;
- exerciţii pentru deplasarea şi aşezarea la minge ;
- exerciţii pentru orientarea mingii cu efecte, direcţii, traiectorii, lungimi şi eficienţă
crescută ;
- exerciţii pentru schimbara direcţiei, efectului, traiectoriei şi a vitezei de circulaţie a
mingii ;
- exerciţii pentru însuşirea conţinutului tactic al fazei de joc fix (serviciul şi returul) ;
- serviciul 1 şi 2 (direcţii, precizie, forţă şi constanţă) ;
- exerciţii pentru însuşirea returului de serviciu cu lovituri de dreapta şi stânga, de pe amble
părţi ale terenului de joc;
- exerciţii pentru însuşirea acţiunilor ce succed serviciul şi returul ;
- exerciţii pentru însuşirea conţinutului tactic al fazei de joc alternativ (schimbul de lovituri
pregătitor) ;
- exerciţii de jocuri-şcoală pentru însuşirea tacticii jocului de simplu.

4.3. Încălzirea înainte de antrenament

În orice sport, înainte de un antrenament trebuie făcută încălzirea. Acest lucru ajuta să
evităm eventualele accidentări şi permite masei musculare să lucreze eficient prin ridicarea
temperaturii corpului şi pregăteşte inima, plămânii, sistemul nervos pentru antrenamentul
propriu-zis. Exerciţiile de mobilitate statică (stretching) trebuie făcute întodeauna după
antrenament ca parte a programului de încălzire.
Programul de încălzire (pentru un antrenament de tenis) trebuie început cu 5-10 minute de
alergare uşoară sau cu săritul corzii apoi se efectuează exerciţii ca: rotirea încheieturilor şi
braţelor, pasi adăugaţi, pasi incrutisati, alergare cu genunchii sus, pasul săltat şi sprinturi pe
distanţe scurte pe o distanţă de 15-20 de metri (fig.4.1). Pentru fiecare exerciţiu se execută între 3

31
şi 5 repetări. Se pot include şi exerciţii de simulare ale loviturilor (dreapta, rever, voleu, serviciu)
cu sau fără rachetă.

Fig.4.1. Încălzirea înainte de antrenament

Programul de încheiere al antrenamentului face şi el parte din programul de încălzire. Cum

am menţionat şi mai sus, cele mai des utilizate în această parte a antrenamentului sunt exerciţiile
de stretching. Acestea ajută la revenirea unui ritm normal a sistemului circulator şi respirator.
Partea de încheiere dureazaă maxim 15 minute.
Serviciul este un exerciţiu în care antrenorul împarte careul de serviciu în trei părţi egale
(după cum se observă în fig.4.2.).

32
 Fig.4.2. Exerciţiul pentru serve

Jucătorul A exersează serviciul, lovind mai întâi numai într-una din părţi iar apoi pe rând în
celelalte două. Jucătorul foloseşte ambele servicii ( 1 şi 2). Dacă greşeşte primul serviciu îl dă pe
al doilea. Dacă îl greşeşte şi pe al doilea începe din nou cu primul serviciu.
Smash rapid (fig.4.3) : antrenorul loveşte o minge înaltă către jucătorul A . Jucătorul
păşeşte înainte, loveşte un smash apoi aleargă înainte, atinge fileul cu rachetă şi se deplasează
înapoi pregătindu-se pentru a doua minge venită de la antrenor. Antrenorul trebuie să forţeze
puţin jucătorul dar trebuie să permită executarea unei lovituri corecte.

Fig. 4.3. Smash

Vole - Smash – Vole (fig.4.3) : antrenorul loveşte mai întâi o minge înalta apoi una joasă
către jucătorul A care păşeşte înainte, loveşte un smash apoi se pregaste pentru a lovi a doua
minge cu voleul. Antrenorul continua să lovească o minge înaltă şi una joasă. Poate folosi
diferite combinaţii pentru a încerca să surprindă jucătorul.
Mitralieră (fig.4.4) este un exerciţiu în care antrenorul loveşte din coş, 6-8 mangai. El
poate lovi lung de linie, cros, scurte loburi etc. fără ca jucătorul să ştie unde va veni mingea.
Jucătorul A începe de pe linia de fund din mijlocul terenului şi încearcă să recupereze toate
mingiile lovite de antrenor. Pe cele uşoare trebuie să le lovesca serios cu puţin agresivitate iar pe

33
cele mai grele doar să le pună în teren. Jucătorul nu are voie să lovească voleuri, trerbuind să lase
fiecare minge să cadă. Numărul optim de jucători 2-4.

Fig.4.4. Mitraliera

Dreapta invers sau evită reverul (fig.4.5) este un exerciţiu în care antrenorul loveşte 3
mingi din coş. Prima în partea dreaptă a terenului, a doua pe mijloc iar a treia în partea stângă a
terenului. Jucătorul A se deplasează în poziţia A1, executa lovitura de dreapta după care revine la
mijlocul terenului de unde executa o a doua lovitură de dreapta, iar apoi se deplasează în partea
stângă a terenului de unde executa o a treia lovitură de dreapta. Această ultimă lovitură trebuie să
fie puţin mai agresivă, jucătorul trebuind să lovească fie puţin mai lung şi cu mai mult spân, fie
să folosească un unghi puţin mai scurt (de preferat un cros invers). Numărul de jucători este între
2 şi 4.
Dacă jucătorul dispune de o lovitură de dreapta sigură, trebuie să o folosească cât mai mult
în timpul jocului. Acest exerciţiu ajuta foarte mult la perfecţionarea loviturii de dreapta.

Fig.4.5. Dreapta invers

Passing shot (fig.4.6) este exerciţiul în care antrenorul loveşte din coş câte 4-6 mingi.
Jucătorul A se deplasează din dreptul conului în poziţia A1 de unde loveşte un passing shot lung
de linie sau cros scurt pentru evitarea unui posibil adversar care atacă la fileu. Număr optim de

34
jucători 2-4. Antrenorul trebuie să lovească mingea puţin mai lung şi mai puternic simulând o
lovitura de atac a adversarului.

Fig.4.6. Passing shot

Optarul (fig.4.7) este exerciţiul în care jucătorul A loveşte o dreaptă cros apoi se
deplasează în poziţia A1 de unde loveşte cu reverul cros. B loveşte cu dreapta lung de linie, se
deplasează în poziţia B1 de unde loveşte cu reverul lung de linie. Antrenorul începe mingea din
afara terenului. Joacă în acest fel (A numai cros şi B numai lung de linie) un număr fix de minute
după care schimbă: A joacă numai lung de linie şi B numai cros. Jucătorii trebuie să fie la acelaşi
nivel de pregătire.

Fig.4.7. Optarul

Triunghiul cu 2 jucători (fig.4.8) este exerciţiul în care A loveşte o dreaptă lung şi una
cros, B loveşte cu reverul lung de linie apoi se deplasează în poziţia B1 de unde loveşte o dreaptă
cros. Antrenorul începe mingea din afara terenului. Joacă în acest fel un număr fix de minute
după care schimbă: A loveşte o dată cu reverul lung de line şi o dată cros, iar jucătorul B loveşte
o dată cu dreapta lung apoi se deplasează în poziţia B1 de unde loveşte cu reverul cros. Jucătorii
trebuie să aibă acelaşi nivel de pregătire pentru că exerciţiul să decurgă cum trebuie.

35
 Fig.4.8. Triunghiul cu 2 jucători

Triunghiul cu 3 jucători (fig.4.9) este exerciţiul în care jucătorul A loveşte o dreaptă lung şi
una cros, B loveşte numai cu reverul lung de linie iar C numai dreapta cros. Antrenorul începe
mingea din afara terenului sau poate să ocupe locul jucătorului A. Joacă în acest fel un număr fix
de minute după care schimba. Fiecare jucător trebuie să joace cu dreapta lung şi cros, reverul
lung de linie şi dreapta cros. Pentru a merge cum trebuie schimbul de mingi, jucătorii trebuie să
aibă acelaşi nivel de pregătire.

Fig.4.9.Triunghiul cu 3 jucători

36
 V. METODOLOGIA INSTRUIRII ÎN TENIS

5.1. Bazele metodicii

Deprinderea procedeelor de lovire a mingii şi a regulilor tactice specifice tenisului.

Necesită o muncă sistematică şi individuală din partea elevului cât şi a antrenorului sau a
profesorului. Având în vedere ca tenisul este un sport foarte complex, învăţarea trebuie să
înceapă la o vârstă foarte timpurie (recomandată fiind 7-8 ani) şi să se desfăşoare sistematic
urmărind însuşirea corectă şi eficientă a deprinderilor tehnico-tactice.
Procesul învăţării se eşalonează pe mai mulţi ani, constituind o activitate îndelungată.
Volumul însuşirii deprinderilor şi cunoşiinţelor se eşalonează pe perioade mai mari (6 -8 ani) ,
ulterior în funcţie de progrese şi diferenţierile dintre copii. Mai ales la juniori, planificarea
pregătirii acestora se individualizează.
Astfel se impune ca în anii de pregătire să se deprindă mijloacele cu ajutorul cărora să se
poată îndeplini sarcinile fazelor disputării punctului în joc şi anume:
1.Începerea disputării punctului:
- serviciul
- returul de serviciu
2. Schimbul pregătitor de lovituri:
- lovitura de dreapta şi de stânga
3. Declanşarea atacului la plasă:
- lovitura de atac de dreapta şi de stânga
4. Finalizarea punctului :
- voleul decisiv de dreapta şi de stânga, smeci
- lovitura de dreapta şi de stânga decisive
5. Trecerea din atac în apărare şi invers:
- passing (lovituri de trecere dreapta, rever)
- lob
În procesul învaţării, loviturile se abordează într-o anumită succesiune. Astfel recomandată
este învăţarea loviturii de dreapta liftată, lovitura de stânga liftată,serviciul, voleul, smeciul.
Având în vedere faptul că fiecare lovitură constă din o seamă de acţiuni ale segmentelor
corpului, în învăţare aceste acţiuni se abordează într-o anumită ordine.
Pornind de la caracterul complex al loviturilor,de la necesitatea învăţării execuţiei corecte
şi eficiente a acestora, procesul învăţării, consolidării şi perfecţionării, se realizează în mai multe
etape şi anume:
37
 - învăţarea mecanismului de lovire ;
- consolidarea şi perfecţionarea loviturilor în condiţii izolate de joc;
- consolidarea şi perfecţionarea loviturilor în acţiuni de joc ;
- jocul cu temă şi de verificare;
Învăţarea mecanismului de lovire are ca sarcină deprinderea corectă a mişcării de lovire,
recomandându-se utilizarea următoarelor succesiuni de exerciţii:
- exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta;
- exerciţii de imitaţie;
- exerciţii la minge oferită;
- exerciţii la minge aruncată şi lansată de antrenor.
Din acel moment începe lucrul în condiţii izolate de joc care are ca sarcini capacitatea de:
- a dirija loviturile
- a lovi din mişcare
- a lovi în ritm şi în traiectorii diferite
Astfel se deprind calităţile care conferă execuţiei loviturilor conţinutul tactic, calităţi
care reprezintă aşa numiţii factori de eficienţă a unei lovituri (direcţie, lungime,traiectorie,
efect, viteză).

5.2. Învăţarea mecanismului de lovire

1. Lovitura de dreapta.
a) Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta:
- lovirea mingii în sol cu palma: de pe loc, din mers, din alergare, din săritură .
b) Exerciţii de imitaţie :
- imitarea loviturii de pe partea dreaptă (fără minge), (după explicaţie, demonstraţie)
- imitarea din poziţia finală a părţii pregătitoare a loviturii propriu-zise şi finalul mişcării
de lovire(de pe loc) ,imitaţie, execuţie fragmentară cu accent pe: poziţia finală a părţii
pregătitoare, lovitura propriu-zisă, terminarea (finalul) loviturii.
c) Exerciţii la minge oferită:

- din poziţia finală a părţii pregătitoare, lăsarea mingii să cadă în faţa piciorului stâng şi
efectuarea loviturii propiu-zise şi terminarea mişcării de lovire (se execută la gardul de sârma şi
pe terenul de joc) ;
- acelaşi exerciţiu dar început din poziţie fundamentală execuţie globală de pe loc ;

38
 - din poziţia finală a părţii pregătitoare, aruncarea mingii mai departe şi deplasare pentru
găsirea punctului de lovire.
d) Exerciţii la minge aruncată şi lansată de antrenor:

- din poziţia finală a părţii pregătitoare, lovirea mingii aruncată de antrenor: de pe loc,din
deplasare, execuţie globală, de pe loc, din deplasare ;
- schimb de lovituri cu antrenorul la mingi lansate de acesta, lovituri sub formă de întrecere
:cine loveşte mai corect mingea, cine loveşte mai multe mingi peste fileu, utilizarea aparatelor
ajutătoare: coş, tun de mingi etc.

5.3. Serviciul

Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta :

- aruncarea mingii cu braţul întins deasupra capului în sus şi înainte pentru a ateriza în faţa
liniei de fund a terenului ;
- aruncarea mingii cu braţul întins şi prinderea ei cu acelaşi braţ, fără a mişca piciorul din
faţă ;
- aruncarea mingii cu mana stângă şi prinderea ei cu mâna dreaptă (pentru dreptaci, invers
pentru stângaci) ;
- mâna dreaptă după ceafă, ţine o minge (mâna stângă lansează mingea şi loveşte mingea
lansată de mâna stangă) ;
- învăţarea prizei corecte pentru servici (continentală sau semideschisă)
Exerciţii de imitaţie :
- imitarea serviciului global
Execuţia propriu –zisă :
- se va executa la început din zona strategică 2 apoi din zona strategică 1.

5.4. Voleiul

Exerciţii pregătitoare (cu mingea şi racheta):

- aruncarea mingii în sol şi prinderea ei din zbor, se prinde cu ducerea braţului în
faţă,palma întampinând mingea (se execută pe loc şi din deplasare);
- învăţarea prizei corecte pentru voleu (continentală).
Exerciţii de imitaţie :
- imitarea voleului după explicaţie, demonstraţie, fragmentat, global;

39
 - din poziţia finală a părţii pregătitoare, imitarea mişcării de lovire propriu – zisă şi
terminarea mişcării de lovire: de pe loc după deplasare, imitatie globală .
Exerciţii la minge aruncată şi lansată :
- din poziţia finală a părţii pregătitoare, executarea loviturii, propriu –zise, terminarea
mişcării de lovire de pe loc;
- din poziţia finală a părţii pregătitoare, executarea loviturii, propriu – zise, terminarea
mişcării de lovire din deplasare.
Execuţie globală la minge lansată de antrenor:
- de pe loc ;
- din deplasare (laterală, înainte) ;
- acelaşi exerciţiu dar din poziţia fundamentală;
- momentul impactului coincide cu punerea piciorului stang (drept) pe sol: de pe loc din
deplasare (lateral, înainte ).

5.5. Smeciul

Exerciţii pregătitoare cu mingea :

- mingea aruncată de sus cu braţul întins oblic înainte;
- mingea aruncată de antrenor deasupra capului şi lovire cu palma: de pe loc, cu retragere,
din săritură, din foarfece;
- învăţarea prizei corecte (continentală, semideschisă)
Exerciţii de imitaţie :
- imitaţie după explicaţie, demonstraţie: fragmentar, de pe loc şi global;
- din poziţia finală a părţii pregătitoare, executarea: loviturii propriu-zise, terminarea
mişcării de lovire de pe loc după deplasare.
Exerciţii la minge aruncată :
- din poziţia finală a părţii pregătitoare, executarea: loviturii propriu-zise; terminarea
mişcării de lovire: de pe loc, după deplasare la mingea aruncată de antrenor, după săritura mingii
din zbor .
Execuţie globală la minge lansată de antrenor:
- de pe loc
- după deplasare
- după căderea mingii
- din zbor

40
 VI . CONSTRUCŢIA ŞI ÎNTREŢINEREA UNUI TEREN DE
TENIS

6.1. Noţiuni de bază privind cosntrucţia si întreţinerea terenului de tenis

Terenul de joc reprezintă oglinda antrenorului de tenis. Starea în care acesta se prezintă,
gradul de curăţenie, ordinea materialelor şi a aparaturii auxiliare caracterizează profilul şi
preocuparea celui care dirijează procesul instructiv-educativ.
Majoritatea sportivilor care păşesc pe un teren întâia oară observă cu interes suprafaţa de
joc, fileul, liniile de marcaj, scaunul de arbitraj, tăvălugul sau mătura şi învaţă puţin câte puţin
despre modul cum se amenajează şi se întreţine terenul.
Astăzi, pretutindeni în lume se construiesc terenuri de tenis. Iarbă, zgură, betonul, gazonul
sintetic etc., au fiecare avantajele şi dezavantajele lor, pe care le vom prezenta ulterior. Factorii
economici sunt cei care determină în ultimă instanţă alegerea suprafeţei de joc.
În ţara noastră, cele mai răspândite terenuri în aer liber sunt cele de zgură, iar pe locul
secund sunt terenurile de asfalt. În săli predomină terenurile de parchet, iar în ultimul timp apar
cele de material sintetice.
Buna cunoaştere de către antrenori a structurii terenului, a influenţei pe care diferitele
suprafeţe de joc o exercită asupra conţinutului jocului se repercutează favorabil în conducerea
procesului de pregătire şi joc al sportivilor.

6.2. Caracteristicile constructive şi întreţinerea terenului de tenis

Un teren de tenis poate fi construit, aşadar, în aer liber sau în sală, din diferite suprafeţe de
joc, fiind suplu sau dur, permeabil sau impermeabil şi necesitând sau nu întreţinere curentă.
Oricare ar fi tipul suprafeţei de joc a unui teren, acesta va respecta anumite dimensiuni
omologate şi anumite recomandări constructive.
Terenul de joc trebuie să fie dreptunghiular, cu o suprafaţă ale cărei dimensiuni să măsoare
23,77 m lungime si 8,23 m lăţime pentru terenul de simplu, iar pentru terenul de dublu se mai
adaugă câte 1.37 m pe lătime de ambele părti, ajungând deci la o lăţime de 10,97 m (fig.6.1).
Lungimea totală a terenului este împărtită în două jumătăti egale de un fileu aşezat
transversal, susţinut la marginea superioară de un cablu metalic cu diametrul maxim de 0,8 cm,

41
ale cărui capete sunt ancorate de doi stâlpi cu înălţimea de 1.07 m, fixaţi la distanţa de 0,81 cm în
afara terenului de joc.
Fileul are o înăltime de 91,5 cm la centru, unde este prins de sol cu o chimgă lată de 5cm,
iar la cele două capete are 1,07 cm.

42
Fig.6.1. Dimensiunile terenului de tenis

43
 Cablul metalic şi partea superioară a fileului vor fi acoperite de o bandă cu dimensiunile
cuprinse între 5 şi 6,3 cm lătime. De fiecare parte a fileului, la o distanţă de 6.40 m (şi paralel cu
el) se vor marca liniile de serviciu.
Spaţiul cuprins de fiecare parte a fileului între linia de serviciu şi liniile laterale este
împărţit în două părti egale, printr-o linie de mijloc, care are o lătime de 5 cm. Linia va fi trasată
paralel cu liniile laterale. Suprafeţele rezultate formează careurile de serviciu.
Proiecţia imaginară a liniei de mijloc (de serviciu) pe linia de fund a terenului este marcată
printr-o linie lungă de 10 cm şi lată de 5 cm, numită semn de centru.
Toate celelalte linii nu vor avea o lătime mai mică de 2,5 cm sau mai mare de 5 cm.
Măsurătorile spaţiului de joc se vor efectua din partea exterioară a liniilor.
Între linia de fund şi gardul de sârmă se va lăsa un spaţiu de minim 6,4 m, iar în lateral de
minim 3,66 m. În cazul unor grupări de terenuri, distanţa minimă dintre ele va fi de 4 m.
Amplasamentele pentru construcţia terenurilor de tenis izolate sau grupate vor fi astfel
alese încât să beneficieze de un cadru adecvat, în vecinătatea spaţiilor verzi, să dispună de
posibilitatea racordării la retele de apă, canalizare, energie electrică (eventual termică), să fie
uşor accesibile si să se încadreze în prevederile schiţelor de sistematizare. De asemenea,
constructorul va urmări amplasarea în locuri ferite de orice fel de poluare.
Terenurile nu se construiesc niciodată pe suprafeţe de rambleu, unde există şi riscul unor
tasări, iar zonele expuse la vânt trebuie evitate. De asemenea, nu este recomandată amplasare în
apropiere a arborilor foioşi. Frunzele ar cădea în acest caz pe teren, iar umbra îi poate deranja pe
jucători, dacă e repartizată inegal. Un gard viu din arbori persistenţi, ca tuia sau ciprul, plantat în
spatele terenului poate însă ameliora vizibilitatea în joc.
Pentru o bună orientare în spatiul de teren, în special pentru pregătirea fizică specifică, s-au
fixat distanţele (în metri) de la linia de fund a terenului până la toate punctele de intersecţie a
liniilor terenului de joc.

6.3. Construcţia terenului de zgură

Orientarea terenului se face de regulă cu axa longitudinală pe directia nord-sud, cu o

abatere maximă admisă de 150. Jucătorii vor avea astfel mai puţin soarele în ochi.
Lucrările pregătitioare cuprind determinarea celor 4 unghiuri ale terenului, marcarea cu
tăruşi şi depănarea pământului vegetal la o adâncime de până la 0,5 m.
Drenajul. La fiecare capăt al terenului se amplasează câte o drenă colectoare, confecţionată
din tuburi de beton, găurite la jumătatea lor superioară. La aceste drene se fixează alte 4 drene, în

44
unghi de 900, la o distanţă de 5,5 m între cele de pe margine şi la o distanţă de 4 m între cele de
la mijloc. Întregul sistem de drenaj se va racorda la reţeaua de canalizare.
Stratul de fundaţie este constituit din material dur, ca piatra de râu, şi va avea o grosime de
0,15-0,20 m după stropire şi tăvălugire.
Straturile intermediare vor fi constituite din pietriş, cu o grosime de până la 0,06 cm şi din
zgură neagră sau roşie necernută, cu granulaţia cuprisă între 25 şi 80 mm.
Stratul de la suprafaţă este constituit dintr-un amestec special din 75% zgură roşie, 5%
nisip cu diametrul mai mic de 3 mm şi 20% argilă.
Liniile de marcaj vor fi trasate cu praf de cretă (cu ajutorul unui cărucior special dotat cu
rezervor) sau vor fi confecţionate din material plastic şi încastrate în sol.
Iluminatul unui teren de tenis trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
- să asigure excelenţa percepţie a mingilor şi a fileului;
- să asigure vizibilitatea optimă a tuturor traiectoriilor mangai;
- să asigure contrastul liniilor de marcaj cu suprafaţa de joc;
- să asigure protecţia surselor de lumină;
- nivelul ideal de iluminare se situează în jurul valorii de 700 lux şi nu trebuie să coboare
sub 300 lux.
Împrejmuirea este realizată dintr-un gard de sârmă, alcătuit din panouri (grilaj), cu
înălţimea de 4 m în spatele liniilor de fund şi între 1,20 şi 2,00 m pe laturile lungi.
Gardul prevăzut cu prelate sintetice sau pereţi vopsiţi, de preferinţă în verde, asigură
contrastul eficient pentru percepţia mingilor rapide.
Toate contribuie la crearea unei ambianţe confortabile şi asigură în acelaşi timp calitatea
jocului.

6.4. Întreţinerea terenului de zgură

Terenurile de zgură necesită o refacere anuală si o întreţinere curentă. Datorită condiţiilor

climatic din ţara noastră, terenurile sunt impracticabile 5-6 luni pe an, cu excepţia acelora care în
perioada sezonului rece pot fi acoperite cu un balon, ceea ce permite continuarea activităţii în
condiţii destul de bune. De asemenea, ploile de lungă durată sau cele torenţiale din timpul verii
fac imposibilă continuarea jocului pe anumite perioade, care variază de la câteva ore la o zi
întreagă, în funţie de cantitatea drenajului şi aportul personalului de serviciu.
Refacerea anuală constă din răscolirea zgurei cu grebla (la o adâncime de 5 cm), curăţirea
(cernerea) ei de impurităţile adunate în timpul verii, nivelarea (perierea, compresarea cu ruloul)
şi stropirea. Ultimile 3 operaţii se repetă de mai multe ori si vor fi urmate de trasarea liniilor.

45
 Întretinerea curentă se face prin stropire (dimineată, la prânz si seara), trecerea cu mătura şi
retrasarea liniilor. Trecerea cu tăvălugul si dreptarul este de asemenea necesar să fie făcută cât
mai des, pentru a asigura priza stratului de suprafată.
Zgura este constituită din roci naturale (calcare, sisturi roşii de steril, roci metamorfice sau
eruptive), transformate în granule cu asemenea dimensiuni încât să se obţină o bună coeziune şi
o permeabilitate suficientă. Cu cât roca este mai dură, cu atât rezistă mai bine la uzura datorată
călcării cu picioarele şi agenţilor climatici. Cu cât o rocă este mai poroasă, cu atât va reţine mai
mult umiditatea, asigurând astfel supleţea terenului si evitând formarea prafului la suprafaţă.
Menţinerea unei bune porozităţi depinde în mod esenţial de întreţinerea corespunzătoare a
terenului.
Astăzi, majoritatea terenurilor de zgură sunt dotate cu linii din material plastic, care sunt
montate la începutul sezonului tenisistic.
Este de dorit ca amenajarea şi întreţinerea terenurilor de zgură să constituie preocuparea în
egală măsură a conducerii administrative (prin personalul de servici, acolo unde el există), dar şi
a antrenorilor şi sportivilor. De altfel, în majoritatea cluburilor care se respectă, sportivii de
performanţă şi membrii amatori sunt deprinşi să perie şi eventual să stropească terenul după
încheierea jocului.

6.5.Construcţia şi întreţinerea altor terenuri

Terenurile de iarbă sunt terenuri extreme de agreabile, dar construcţia lor este costisitoare,
iar întreţinerea este diferită. Suprafaţa de joc constituită dintr-o specie de gazon foarte stufos este
netedă, fiind obţinută prin treceri regulate cu maşina de tuns iarbă şi cu tăvălugul. Terenurile sunt
dependente de un bun drenaj.
Terenurile cu ciment permit desfăşurarea activităţii în orice sezon. Chiar şi după o ploaie
torenţială jocul poate fi reluat în câteva minute prin evacuarea apei cu ajutorul unor dreptare
prevăzute cu lamele de cauciuc. Suprafaţa se vopseşte sau, mai des, se acoperă cu o răşină
sintetică, cu o grosime variind între 1 şi 3 mm. Suprafaţa lor netedă dar foarte dură solicită intens
articulaţiile piciorului. Dacă sunt construite în sală, terenurile de ciment pot fi reacoperite cu un
material din plastic-cauciuc, care ameliorează supleţea săriturii mangai.
Terenurile de bitum sunt cunoscute şi sub denumirea de ”Quick”. Tehnologia derivă din
tehnicile rutiere, se execută în genreal la rece şi necesită aportul constructorilor de la lucrările
publice. Aceste terenuri întrunesc sufragiile a numeroşi proprietari, datorită posibilităţii
suprimării personalului de întreţinere. Construite pe fundaţii asemănătoare celor de zgură, ele
sunt acoperite cu o mantie special, realizată dintr-o substanţă pe bază de bitum aglomerat. Sunt

46
rapide dar rugoase şi mai puţin suple ca cele de zgură. Este indispensabilă aplicarea pe suprafaţa
de joc a unui produs de sinteză, introdus în vopsea, produs necesar atât pentru colorarea şi
protecţia învelişului, cât şi pentru fixarea frisoarelor de nisip de la suprafaţă. Principalul
inconvenient rezidă în uzura rapidă a mingiilor şi a încălţămintei.
Terenurile de lut respectă aceleaşi principii constructive şi sunt alcătuite aproximativ din
aceleaşi materiale ca şi terenurile de zgură, având însă în componentă mai mult lut. Amenajarea
şi întreţinerea lor este însă puţin diferită. Principala deosebire constă în faptul că din când în când
stratul de suprafaţă este udat abundent, până la băltire, apoi este lăsat să se usuce atât cât să
permită întinderea unei prelate, peste care se va trece cu tăvălugul. Granulele de zgură existente
la suprafaţă sunt astfel tasate, făcând o bună priză cu lutul. Suprafaţa de joc obţinută astfel este
mult mai riguroasă decât zgura. Liniile sunt trasate cu var, sau pot fi din material plastic.
Terenurile de parchet sunt întâlnite în general în sălile acoperite, fiind confecţionate din
elemente de parchet cu lamă foarte fină, ajustate perfect. Lemnul utilizat este din stejar sau brad.
Jocul este rapid, dar diferit de la un teren la altul, în funcţie de dispoziţia lamelor (lamele
perpendiculare pe fileu sunt mai rapide decât cele dispuse paralel cu fileul) şi rigurozitatea
vopselei utilizate. Întreţinerea curentă se rezumă la ştergerea sprafeţei de joc cu o cârpă umedă.
Terenurile de gazon sintetic se prezintă sub forma unui covor compus dintr-o urzeală
sintetică, pe care se pilesc sau se ţes fibre de polipropilenă, lungi de aproximativ 2 cm. Un nisip
special ocupă golurile dintre smocurile de fibre. Bucăţile de covor se leagă între ele în sensul
lungimii terenului, iar pe margine se recomandă să existe o bordură pentru a stabiliza învelişul.
Este o suprafaţă nouă, plăcută la vedere şi confortabilă la joc, dar cu un preţ ridicat, legat de
construcţia unei fundaţii foarte rezistente (beton sau înveliş). Întreţinerea este uşoară, trecându-se
cu mătura o dată pe săptămână şi adăugându-se nisip, dacă e cazul.
Terenurile de tartan au ca liant răşina sintetică sau poliuretanul. Procedeul derivă de la cel
prin care se realizează pistele de atletism şi se prezintă sub forma unui covor sintetic de 5-15 cm
grosime. Materialul este preparat pe şantier cu ajutorul unui malaxor adaptat şi se toarnă apoi la
faţa locului. Turnarea se face cu o maşină special sau adaptată. În funcţie de tehnilogia folosită,
se obţin rezultate diferite privind elasticitatea, care nu e legată neapărat de grosimea învelişului.
Acest procedeu permite să se obţină suprafeţe care imită zgura, prin adăugarea unor particule de
elastomeric.
Terenurile de mateflex sunt alcătuite din elemente alevolare prefabricate, perforate, de
dimensiuni reduse, realizate din material sintetice (polietilenă sau polipropilenă) şi legate între
ele printr-un sistem adecvat de îmbinare. Suprafaţa astfel realizată se poate aşeza în aer liber sau
sală, peste o altă suprafaţa mai dură şi netedă, de obicei pe ciment. Periodic, este necesară
demontarea elementelor şi aspirarea prafului.

47
 6.6. Clasificarea suprafeţelor de joc

Dacă dezideratul uniformizării diferitelor suprafeţe de joc rămâne pentru moment de

nerealizat, este limpede că dificultatea cea mai serioasă pe care o au de surmontat jucătorii şi
antrenorii lor este adaptarea cât mai eficientă la un tip sau altul de suprafaţă.
Problema cu care se confruntă jucătorii la schimbarea diferitelor suprafeţe de joc constă în
modificarea uneori nesemnicativă a traiectoriei şi vitezei de circulaţie a mingii după impactul cu
solul. Viteza şi traiectoria mingii sunt factorii care subordonează conţinutul tehnico-tactic al
jocului. Viteza este o mărime vectorială rezultată din raportul dintre spaţiul parcurs de minge şi
timpul consumat, iar traiectoria este o curbă ale cărei puncte sunt date de poziţiile successive pe
care le ocupă mingea în diferitele momente ale zborului. Mingea aflată în zbor suportă
concomitent cu viteza de deplasare şi o viteză de rotaţie, datorată efectului imprimat prin lovirea
cu racheta.
În momentul impactului cu suprafaţa de joc intervine forţa de frecare (generată de duritatea
şi asperitatea solului), care, în compunere vectorială cu viteza iniţială şi cu cea de rotaţie a
mangai, generează următoarele fenomene:
- săritură medie a mangai, cu păstrarea influenţei efectului imprimat, pe suprafeţele relative
moi şi rugoase;
- săritură înaltă a mangai, cu păstrarea influenţei efectului imprimat, pe suprafeţele dure şi
rugoase;
- săritură joasă a mangai, cu diminuarea influenţei efectului imprimat, pe suprafeţele moi şi
lunecoase;
- săritură medie a mangai, cu diminuarea influenţei efectului imprimat, pe suprafeţele dure şi
lunecoase.
Alături de forţa cu care jucătorul loveşte mingea şi de calităţile rachetei, a racordajului şi a
mingii însăşi, un alt factor determinant al unghiului de respingere este efectul (sensul de rotaţie a
mangai). Acesta din urmă, asociat cu factorii mai sus prezentaţi, conferă mingii o anumită
traiectorie, deci un anumit unghi de cădere.
În general, mingea achiziţionează după contactul cu solul o rotaţie către înainte, indiferent
de efectul care i-a fost imprimat iniţial. Numai mingile cu efect lateral conservă după săritură o
parte din respectivul efect. O minge cu efect care sare pe verticală îşi poate conserva rotaţia către
înapoi (este cazul lovirii scurte, care, executată cu măiestrie, uneori sare înapoi fileul, spre
deliciul spectatorilor).
În mod normal, o minge cu efect liftat sare mai sus după contactul cu solul decât o minge
cu efect tăiat. Acest lucru se datorează unghiului de cădere, de obicei mai mare.

48
 Cu toate acestea, unghiul de respingere al unei mingi liftate este mai mic decât unghiul de
cădere. În cazul unei mingi tăiate, situaţia este inversă.
Viteza mingii după contactul cu solul, independent de natura suprafeţei de joc, este pentru
efectul liftat superioară efectului plat. Pentru efectul tăiat ea este redusă.
Exceptând terenurile de iarbă, există o relaţie direct proporţională între duritatea suprafeţei
de joc şi viteza mingii după impactul cu solul. Cu cât rigurozitatea (aderentă) suprafeţei de joc
este mai redusă, cu atât viteza mingii va creşte. Aşadar, duritatea şi rigurozitatea solului sunt
factorii esenţiali care contribuie la clasificarea diverselor suprafeţe de joc.
În opinia noastră, suprafeţele de joc cele mai cunoscute, pot fi clasificate astfel:
- suprafeţe de joc lente (zgură);
- suprafeţe de joc medii (lut bătătorit, tartan, gazon sintetic, alte mochete);
- suprafeţe de joc rapide (beton poros, green-set);
- suprafeţe de joc foarte rapide (iarbă, ciment lăcuit, parchet, linoleum, mateflex).
Considerăm că această clasificare este destul de apropiată de realitate. Totuşi, din punct de
vedere didactic, pentru simplificarea înţelegerii influenţei pe care un anumit tip de suprafaţă o
are asupra conţinutului jocului, vom accepta clasificarea suprafeţelor de joc în două categorii:
lente şi rapide.
Suprafeţele de joc lente conferă jocului următoarele caracteristici:
- eficienţa serviciului este mai redusă, necesitând creşterea preciziei execuţiei;
- atacurile la fileu după execuţia seviciului sunt mai puţin numeroase;
- o mare parte din joc se desfăşoară prin intermediul schimbului de lovituri executate din
zona liniilor de fund ale terenului;
- dintre formele de deplasare în teren ale jucătorului predomină cele laterale şi cele
oblic-laterale;
- viteza de circulaţie a mingii face posibilă schimbarea ritmului de joc;
- durata timpului efectiv de joc este crescută, schimburile de lovituri sunt prelungite.
Suprafeţele de joc rapide influenţează conţinutul jocului astfel:
- majoritatea punctelor sunt câştigate cu seviciul, voleul, smeciul şi loviturile de atac;
- disputarea unui punc constă în medie din 3-4 lovituri;
- returul de serviciu se execută cu mai mare dificultate, datorită creşterii eficientei
serviciului;
- predomină deplasările către înainte pentru finalizarea punctului din zona fileului;
- ritmul de joc este intens şi relativ uniform pe toată durata partidei.

49
 Dorim să precizăm că diversitatea suprafeţelor de joc nu schimbă mecanismul de bază al
procedeelor tehnice, ci numai îl adaptează, scurtând sau amplificând partea pregătitoare şi
contracarând efectul imprimat mangai.
Din punct de vedere al procentajului de utilizare în joc a principalelor procedee tehnico-
tactice, situaţia se prezintă astfel pentru cele două tipuri de suprafeţe:
Pe suprafeţele lente:
- serviciul (minimum 2 precedee);
- returul de serviciu;
- schimbul de lovituri pregătitior;
- lovitura de atac de pe partea dreaptă şi stângă;
- voleul;
- smeciul;
- stopul;
- lovitura de trecere.
Pe suprafeţele rapide:
- serviciul (minimum 2 procedee);
- voleul;
- smeciul;
- lovitura de trecere.
Clasificarea suprafeţelor de joc se află într-o relaţie directă cu tipologia de jucători.
Suprafeţele de joc lente îi avantajează pe jucătorii care preferă fundul terenului, iar suprafeţele de
joc rapide îi avantajează pe jucătorii ofensivi care preferă jocul din apropierea fileului. Jucătorii
combinative sunt cei care se adaptează cel mai uşor pe orice tip de suprafaţă.
Atât tenisul ”lent” cât şi cel ”rapid” îşi au fiecare spectaculozitatea specifică, spectatorii
savurând cu frenezie atât o serie de ”asi” sau de servicii urmate de voleuri câştigătoare, cât şi o
alternare prelungită de mingi, punctat cu efecte şi ”artificii”. Creşterea vitezei de joc şi scurtarea
duratei unor partide, par a fi pe plac unor sponsori importanţi şi televiziunii.
Ca metodică de învăţare a tenisului, este de preferat lucrul pe suprafeţele lente-medii, până
la deprinderea corectă a tehnicii de bază şi trecerea ulterioară pe suprafeţe mai rapide.

50
 CONCLUZII

În concluzie, cele mai de bază lucruri într-o activitate sportivă ca să poţi face faţă unui
program intens este ODIHNA şi ALIMENTAŢIA. În tenisul de performanţă acest lucru prezintă
o foarte mare importanţă. El reprezintă programul de activitate pe care jucătorul trebuie să îl
respecte pentru a da randament în competiţii.
Tenisul ajută mult la dezvoltarea mentalităţii, la felul de a gândi şi de a se comporta în
societate. Treptat, persoana care practică acest joc, va ajunge una mai calculată, mai răbdătoare,
calmă şi mult mai înţelegătoare.
Dezvoltarea permanentă a tenisului se datorează perfecţionării continue a tehnicii şi tacticii
de joc precum şi a metodelor de pregătire, la care se adaugă materialele şi suprafeţele de joc
mereu mai diversificate şi perfecţionate. La aceasta se adaugă şi apariţia marilor campioni care
etalează noi procedee tehnice tot mai perfecţionate.
Acest sport are avantajul că se practică şi în aer liber, în timp ce multe alte sporturi
accesibile la o vârstă fragedă s-au mutat în sală.
Tenisul este un sport ce poate fi învăţat şi practicat la vârste înaintate şi nu puţine sunt
cazurile când oamenii de etate respectabilă au descoperit tenisul învăţând mişcările de baza
atunci când mulţi alţii îşi luau gândul de a face sport.
Jocul de tenis, încă de la apariţie şi până în zilele noastre, s-a răspândit pe toate
continentele, fiind practicat ca sport de performanţă şi ca divertisment de către milioane de
oameni, bucurându-se de o popularitate fără precedent.

51
 BIBLIOGRAFIE

[1]. Dobosi S, Moise Gh, Moise D. -Tenis pentru începători, Editura Garamod, Cluj-
Napoca, 1995.
[2]. Moise D. - Teoria tenisului modern, Volumul II, Editura Printnet, Bucureşti, 2002.
[3]. ***www.etenis.ro.
[4]. ***www.google.ro.

52