FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

1. Caracteristicile funcţiilor de management

2. Previziunea
3. Organizarea
4. Coordonarea
5. Antrenarea-motivarea
6. Controlul
1. Caracteristicile funcțiilor managementului

Managementul este un proces al cărui esență

constă în funcțiile sau atributele sale.
Funcţiile - reprezintă anumite grupe omogene de
activităţi, ce trebuie urmate de echipa de management,
în vederea conducerii întreprinderii, cu scopul realizării
obiectivelor şi sarcinilor ei.

Termenul de funcție provine din latinescul “funcțio” –

execuție, îndeplinire.
Trăsăturile generale ale funcţiilor managementului:
• Sunt elemente specifice procesului de management;
• Au o pondere diferită pe verticala piramidei ierarhice.
• Sunt executate în toate unităţile economice,
indiferent de mărime, formă de proprietate sau formă
organizatorică şi juridică;
• Se execută la toate nivelurile ierarhice, dar diferă de
forma de manifestare şi conţinut;
• Diferă de la un compartiment la altul;
• Conţinutul funcţiilor este dinamic în funcţie de
factorii de influenţă.
 Funcţiile manageriale

1. previziunea (planificarea)
2. organizarea;
3. coordonarea;
4. antrenarea (motivarea);
5. control (evaluarea)
 Previziunea (planificarea)
• Este funcția ce presupune proiectarea și estimarea
viitoarei evoluții a firmei, incluzând toate activitățile
care conduc la definirea obiectivelor și la
determinarea direcțiilor de actiune pentru atingerea
obiectivelor stabilite.

• Funcția de planificare răspunde la întrebările CE,

CUM și CAND se va realiza și CINE este
responsabil.
 Avantajele planificării
 Forțează managerii să gîndească în perspectivă și
să fixeze obiective clare;
 Crează unitatea de viziune și focalizează
eforturile tuturor angajaților către acțiuni
convergente (același direcție, scop);
 Conduce la dezvoltarea standardelor de
performanță care permit un control managerial
mult mai eficace;
 Planificarea permite firmei să fie mai bine
pregatită pentru situații neașteptate, (adică este
un instrument de adaptare la schimbare).
Interconexiunea mediului extern cu cel intern
a organizației
 Factorii mediului extern al firmei sunt:
• alte întreprinderi (clienţi, concurenţi, furnizori);
• factori economici (inflaţie, rata dobânzii, venituri,
şomaj);
• resurse (materiale, forţă de muncă, investitori);
• factori sociali (trendul populaţiei, condiţii de locuit,
natalitatea);
• factori culturali (sistem de valori, nevoi, obişnuinţă,
siguranţa, mentalitate);
• guvern, factori politici (legi, reglementări, contracte,
comerţ, sisteme politice, taxe).
 Factorii interni sunt următorii:
• managementul (capacitatea personalului, relaţiile de
conducere);
• cultura managerială (sistemul de valori, mentalitatea,
grupurile de muncă, obiectivele individuale);
• capitalul (disponibilul de capital, posibilitatea de împrumut);
• capacitatea de producţie,
• posibilitatea de aprovizionare;
• organizarea (structura organizatorică, metode de adaptare a
deciziilor);
• resursele umane (calificarea, relaţiile de muncă);
• tehnologia (nivelul tehnic, condiţiile de comercializare).
 Categoriile (grupele) previziunii sunt:

• Prognoze
• Planuri
• Programe
 Prognozele

• Reprezintă un set de date fără mari detalieri,ce

ţin de strategii şi politici, direcţie de evoluţie a
întreprinderii.

Sunt nişte orientări de lungă durată, ţin de

previziuni în jurul limitei de cel puţin 10 ani.
 Planurile

Pot fi de durată:
• lungă (3-5 ani),
• medie (2-3 ani),
• curente (1 an)
• operative (mai mici de 1 an).

Detalierea lor este invers proporţională cu durata,

planurile operative sunt cele mai detaliate.
 Programele

• Reprezintă concretizarea, detalierea, în timp şi

spaţiu, a acţiunilor planurilor operative, ţinând cont
mai mult de o anumită funcţiune sau activitate a
întreprinderii.
Ex: graficul de aprovizionare zilnică cu materie primă,
programul de producție pe secție, programul de
reparații a utilajului,etc.
Activităţile specifice funcţiei de previziune sunt:

• definirea obiectivelor;
• elaborarea strategiilor, politicilor, direcţiilor de
evoluţie ale întreprinderii;
• programarea acţiunilor, stabilirea ordinii de
succesiune a acestora, în funcţie de importanţa şi
condiţionările reciproce, precizarea duratei de
realizare a fiecărei acţiuni;
• evaluarea eforturilor financiare, resurselor materiale
şi umane necesare, stabilirea modului lor de utilizare.
 Organizarea

• Organizarea, ca funcţie managerială, constă în

delimitarea proceselor de muncă în componente
primare (sarcini), gruparea acestora pe posturi şi
compartimente şi atribuirea lor spre exercitare
personalului întreprinderii în vederea realizării
obiectivelor.
 Organizarea răspunde la întrebările:

• cine anume şi ce trebuie să facă?

• cine răspunde şi de ce răspunde?
• care sunt canalele de comunicare?
• gruparea concretă a activităţilor omogene şi
specializate.
 Elementele care determină cadrul organizatoric

• structura organizatorică, elementele şi relaţiile din cadrul

acesteia;

• componentele de funcţionalitate a întreprinderii:

cercetarea-dezvoltarea, serviciul comercial, producţia,
personalul, finanţele;

• sistemul informaţional, care trebuie să corespundă cu

sistemul organizatoric;

• metodele de îmbinare a factorilor de producție în vederea

realizării obiectivelor de activitate a întreprinderii.
 Coordonarea

• constă în ansamblul proceselor prin care se

armonizează deciziile şi acţiunile personalului şi ale
subsistemelor întreprinderii în cadrul sistemului de
planificare şi organizare stabilite.
2 forme de coordonare:
- Bilaterală (exercitată între șef și subordonat),
- Multilaterală (manifestată între șef și mai mulți
subordonați).
 Necesitatea funcției de coordonare se explică prin:

• coordonarea elementelor întreprinderii în

scopul atingerii unor proporţionalităţi şi
rapoarte;
• necesitatea corelării adecvate a deciziilor şi a
acţiunilor de întreprins;
• comunicarea adecvată la toate nivelurile
manageriale, care pot fi atât bilaterale, cât şi
multilaterale.
 Antrenarea-motivarea
• Antrenarea-motivarea - constă în corelarea
satisfacerii necesităţilor intereselor personalului
cu realizarea obiectivelor previzionale a
întreprinderii.
Suportul economic al antrenării îl reprezintă motivarea
personalului.
Motivarea presupune corelarea recompenselor şi
sancţiunilor materiale şi morale cu rezultatele efectiv
obţinute din realizarea obiectivelor.
 Motivația are două categorii:
1. Motivația extrinsecă (indirectă) reprezintă acele
rațiuni de a munci, generate de surse exterioare sferei
muncii, și sunt de două tipuri:
a) Pozitivă – când prioritare sunt recompensele
materiale și morale (lucruri obținute prin muncă și
pentru care omul consideră că trebuie să muncească).
Ex:salariul, beneficiile economice, prestigiul
profesional și social, avansarea in funcție ș.a.
b) Negativă – sancționează individul dacă nu muncește,
sau acă rezultatele lui nu corespund cerințelor (ex:
penalizări, sancționări administrative, concediere, etc.).
2. Motivația intrinsecă (directă)
Această motivație este generată fie de surse intrene
a subiectului motivației - de nevoile și trebuințele sale –
fie din surse provenite din activitatea desvășurată. Munca
îl face pe om să muncească din proprie conștiință, din
plăcere, fără vreo presiune exterioară.
In funcție de nevoi, trebuințe ale omului putem defini:
Motivație cognitivă – este legată de nevoia de a ști, de
a cunoaște, etc.
Motivația afectivă – este detreminată de nevoia
omului de a obține recunoașterea celorlalți și de a se simți
bine în compania lor.
 Sistemul de stimulare a personalului trebuie să fie:

• complex, să întrunească stimulente materiale şi

morale;
• diferenţiat, să ţină cont de specificul fiecărei
persoane, fiecărui grup de persoane;
• gradual, să satisfacă succesiv necesităţile
personalului, ţinând cont de interdependenţele dintre
diferite categorii de necesităţi.
 Controlul

• Poate fi privită ca ansamblu al proceselor prin care

sunt determinate performanțele întreprinderii sau ale
subdiviziunilor sale, care sunt măsurate și comparate
cu obiectivele și standardele stabilite inițial în
vederea eliminării deficiențelor constatate.
 Etapele funcției de control
 măsurarea rezultatelor obţinute;

 compararea rezultatelor atinse şi calcularea abaterii

lor de la cele planificate;

 determinarea cauzelor care au generat acestei abateri;

 efectuarea corectării procesului de realizare a

obiectivelor sau a sarcinilor planificate.
 Cerințele funcției de control:

 Existenţa unui sistem informaţional care să permită

transmiterea rapidă a informaţiilor privind
performanţele planificate;
 Efectuarea controlului direct, la locul acţiunii;
 Analiza cauzelor abaterilor şi tratarea diferită a
acestora în funcţie de importanţa lor;
 Evitarea suprapunerii dintre activităţile de control
şi cele de evidenţă;
 Realizarea unui control general şi permanent, la
toate nivelurile, ceea ce presupune existenţa unui
sistem de control managerial.
Vă mulţumim pentru atenţie !