„Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”

„Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García

Lorca, în regia lui Zalán Zakariás, este cel mai nou spectacol produs
de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava.
Povestea e simplă, tatăl îngropat în datorii (Cătălin Ştefan
Mândru) găseşte salvarea în măritişul fetei - Rosita (Clara Popadiuc)
cu un individ bogat - Don Cristóbal (Răzvan Bănuţ). De aici se
rostogoleşte acţiunea şi personajele se precipită în tot felul de situaţii
comice. Dincolo de a fi doar o farsă, spectacolul lasă să se întrevadă
prin construcţia personajelor şi alte poveşti, poveşti secundare ale
locului şi a locuitorilor lor, ale relaţiilor şi evoluţiei lor.
Rosita vrea să se mărite, dar cu cel pe care îl iubeşte, cu
Cocoliche (Horia Andrei Butnaru) care la rândul lui o iubeşte pe ea,
dar e sărac lipit pământului, astfel că această căsătorie este respinsă
de tatăl tinerei.
Rosita nu este doar tânăra ingenuă, îmbătată de romantism,
îndrăgostită, care se lasă purtată de destinul pe care i-l pregăteşte
tatăl său. Rosita are un trecut, a mai fost îndrăgostită, a suferit când a
fost părăsită şi caută/ improvizează soluţii. Rosita este profund
umană în trăiri, în reacţii, în tot ceea ce face. Spre desosebire de Don
Cristóbal, care „nu este om”, dar care are totuşi apucături omeneşti.
Don Cristóbal adaugă o nouă dimensiune tipologiei personajului
negativ - bogatul bădăran care deţine puterea şi obţine întotdeauna
ce-şi doreşte indiferent de consecinţe. Are o aură de basm, iar
prezenţa sa se face simţită înainte de a fi văzută. E un soi de
zmeu/căpcăun cibernetic cu puteri supranaturale, are un acolit umil,
servil şi sperios (Bogdan Amurăriţei), „are capul din lemn”, o
măciucă pe care doar el o poate ridica şi un apetit pantagruelic care îi
provoacă câte un scurtcircut de fiecare dată când bea licoarea bahică.
Currito (Cosmin Panaite) este un personaj plin de umor, o
combinaţie de elemente ce amintesc de eroi de legendă (Zorro,
Călăreţul singuratic, Mărgelatu), încearcă să îşi ascundă identitatea,
dar este recunoscut de toţi. Currito bântuie scena observând din
umbră desfăşurarea evenimentelor, dar iubirea pentru Rosita îl
aruncă în mijlocul evenimentelor, devenind un instrument în planul
de salvare al miresei nefericite. Pe lângă capa şi pălăria (îi lipseşte
masca) specifice personajelor justiţiare, costumul său mai adaugă un
văl de mister prin faptul că jumătate din ţinuta sa e în dungile alb
negre specifice deţinuţilor. Ce istorii ascunde personajul misterios
dincolo de identitatea sa? Prin ce peripeţii şi aventuri a trecut Currito
până la momentul întoarcerii sale în locurile natale?
Espantanublos - cârciumarul şi Pisălogul - cizmarul (Cătălin
Ştefan Mîndru), Figaro - bărbierul (Alexandru Marin), flăcăii
(Alexandru Marin şi Bogdan Amurăriţei) sunt personaje secundare
care crează o unitate de timp şi spaţiu, invită spectatorul să simtă
atmosfera comunităţii şi dau materialitate unei poveşti cu accente
supranaturale.
Personajele fantastice cărora le dau viaţă Cristina Florea
(Ţânţarul), Diana Lazăr (asistenta Ţânţarului, zână, spiriduş, spiritul
vântului sau un nor rătăcit, meduză sau caracatiţă - cel mai misterios
dintre personaje) şi Delu Lucaci (Ora/Timpul) formează un soi de
cor antic care supervizează întâmplările, dar şi intervin părtinitoare
în desfăşurarea lucrurilor. Intervenţiile lor, deşi minimale, sunt
savuroase şi crează nevoia de mai multă interacţiune.
Costumele Corinei Grămoşteanu sunt prin ele însele un
spectacol, atent concepute, nu doar îmbracă personajele ci le
definesc, le subliniază detaliile structurale şi invită spectatorul să
descopere povestea nespusă, tandreţea şi sensibilitatea fiecarui
personaj, ceea ce nu se vede dintr-o singură privire.
Dincolo de comicul situaţiilor, de comicul interpretării, de
comicul machiajului exagerat care dă impresia că personajele sunt
nişte marionete în mărime naturală, comicul spectacolului sporeşte şi
prin modul ingenios în care regizorul Zalán Zakariás a ales să
folosească fiecare element din spaţiul de joc/joacă.
Spectacolul este o comedie curată, antrenantă, care bucură şi dă
ocazia unei întoarceri în timp, dă ocazia imaginaţiei să proiecteze o
epocă în care trupele de teatru ambulant reuşeau să adune
comunitatea în jurul unui spectacol, adaptându-se la locurile şi
oamenii pe care-i întalneau. „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a
Rositei” aminteşte de acest moment din istoria teatrului, dar se
desprinde din epocă şi se transpune în vremurile noastre.

Echipa de producţie: regia Zalán Zakariás, scenografia Corina

Grămoșteanu, compozitorul Csiki Csaba, traducerea şi adaptarea
Lavinia Seiciuc.
Distribuţia: Bogdan Amurăriței (Servitorul / Un flăcău), Răzvan
Bănuț (Don Cristóbal), Horia Andrei Butnaru (Cocoliche), Cristina
Florea (Țânțarul), Diana Lazăr (Caracatița), Delu Lucaci (O oră),
Alexandru Marin (Fígaro, Un flăcău), Cătălin Ștefan Mîndru (Tatăl
Rositei / Espantanublos / Pisălogu’), Cosmin Panaite (Currito), Clara
Popadiuc (Rosita).
Luana Popa