BALBISMUL
TULBURARE DE COMUNICARE CU EFECTE ÎN PLAN SOCIAL
1 2
Lucia Samochiº , Laura Rus , Felicia Iftene
Rezumat. Articolul rezumã date din literatura de
specialitate privind balbismul. Sunt urmãriþi factorii care cresc
riscul de bâlbâialã, cauzele acesteia (care ar intrica factori
genetici, psihologici ºi de mediu), criteriile de diagnosticare a
tulburãrii, precum ºi terapia farmacologicã ºi cea psihologicã
folositã pentru tratarea bâlbâielii. În cadrul articolului, sunt
prezentate câteva dintre cercetãrile în domeniul studiat, care iau în
considerare schimbãrile în perspectiva bâlbâielii, privind
etiologia, cât ºi orientãrile mai noi în domeniu privind focusarea
pe intervenþia precoce, fãrã a lãsa la o parte studierea factorilor
cauzali, în special cei genetici. Ca modalitate de intervenþie în
tratarea bâlbâielii sunt prezentate unele tehnici de ordin
comportamental, bazate pe învãþarea unui nou ritm al vorbirii.
Cuvinte-cheie: psihiatrie, balbism.
INTRODUCERE
Una dintre problemele cu care se confruntã copiii
ºi adolescenþii este bâlbâiala, o problemã cunoscutã încã
din antichitate. Aceastã tulburare a stârnit dintotdeauna
interes, fiind emise mai multe ipoteze în ce priveºte natura
ei ºi tratamentul adecvat.
Balbismul constã în alterarea ritmului vorbirii, ca
urmare a unei stãri particulare de tensiune intrapsihicã, care
duce la evitare, repetiþii, prelungiri ale sunetelor. Apare la
copii în perioadele lor de maximã vulnerabilitate adaptativã,
între 3-4 ani, la începutul ºcolaritãþii sau la pubertate (1).
Prevalenþa balbismului la copii este de 3-4%, iar
la vârsta adultã de 1% din populaþia generalã. Raportul
bãieþi-fete este de 3:1.
1
Dr. Lucia Samochiº, doctorand, U.M.F. “Iuliu Haþieganu”, Cluj-Napoca.
2
Doctor în Psihologie Laura Rus, logoped.
3
Prof. dr. Felicia Iftene, medic primar psihiatru, Catedra de Psihiatrie Pediatricã, U.M.F. “Iuliu Haþieganu”, Cluj-Napoca;
profesor asociat Queen's University, Canada, Kingston, Ontario.
84 Medicina modernã, 2011, vol. XVIII, nr. 2
3
Abstract. The article summarizes information from
specialist literature on stuttering. The emphasis is put on those
factors that increase the risk of stuttering, its causes (intersecting
genetic, psychological and environment factors), diagnosis
criteria of the disorder, as well as pharmacological and
psychological therapy used in treating stuttering. The article
describes some of the researches carried out in the field,
considering the changes on the perspective of stuttering regarding
its etiology as well as the most recent trends within the field
regarding focusing on the early intervention, without leaving
aside the study of causal factors, especially genetic ones. As an
intervention modality for treating stuttering, some behavior
triggering techniques are presented, based on learning a new
rhythm of speech.
Keywords: psychiatry, stuttering.
Studiile retrospective pe indivizii cu balbism
descriu un debut tipic între vârstele de 2 ºi 7 ani (mai ales la
vârsta de 5 ani). În 98% din cazuri, debutul survine înaintea
vârstei de 10 ani. Debutul este de obicei insidios, întinzându-
se pe o perioadã de mai multe luni, în care disfluenþele de
vorbire, episodice, devin o problemã cronicã. Pe mãsurã ce
tulburãrile progreseazã, evoluþia prezintã ameliorãri ºi
agravãri. Pe mãsurã ce copilul devine conºtient de
dificultãþile de vorbire, pot sã aparã mecanisme de evitare a
disfluenþelor de vorbire ºi reacþii emoþionale. Cercetãrile
aratã cã un anumit procent se recupereazã, estimãrile
mergând de la 20% pânã la 80%. Unii indivizi cu balbism se
recupereazã spontan, de regulã înainte de 16 ani (2).
În ultimele 8 decenii, a început sã creascã ºi sã se
organizeze interesul pentru studierea ºi înþelegerea cauzelor
 BALBISMUL, TULBURARE DE COMUNICARE CU EFECTE ÎN PLAN SOCIAL
bâlbâielii, ºi, ca urmare, s-au realizat schimbãri în teoriile
etiologiei sau terapiei balbismului. În ultimele 3 decenii,
însã, au avut loc schimbãri notabile de
teoretizare/conceptualizare, susþinute de cercetãri în
domeniu. Astfel, concepþia privind etiologia balbismului a
parcurs un drum care pune tot mai mult accentul pe geneticã.
În ce priveºte neuropsihologia balbismului,
atenþia a trecut de la caracteristicile neuromusculare
periferice ale vorbirii la mecanismul principal al formulãrii
limbajului ºi al vorbirii, la planificarea ºi execuþia acesteia.
În domeniul clinic, tratamentul pentru adulþi a
trecut de la modificarea balbismului la sporirea fluenþei.
Pentru copiii preºcolari, a început sã capete importanþã
abordarea indirectã – modificarea ambientului familial,
pentru a obþine modificãri ale limbajului. De asemenea, s-a
fãcut o trecere considerabilã de la focusarea de pe adultul
bâlbâit la copilul mic care se bâlbâie.
Prin anii '50, Johnson vorbea despre faptul cã
bâlbâiala este provocatã de reacþia negativã a pãrinþilor la
disfluenþa normalã, dar studiile recente aratã cã,
dimpotrivã, pãrinþii reacþioneazã la disfluenþa anormalã. De
aceea, a sporit numãrul cercetãrilor, care aratã cã genetica
are un rol important în apariþia balbismului.
Orientarea nouã în studierea ºi tratamentul
bâlbâielii este de a stabili criterii clare de predicþie timpurie
a ºanselor de recuperare a bâlbâielii. În acest sens, copiii cu
risc crescut trebuie avuþi în vizor ca primã prioritate pentru
intervenþia precoce. Pentru cei care au ºanse crescute de
recuperare, cercetãtorii actuali cred cã intervenþia poate fi
amânatã, cel puþin pentru un timp, atât timp cât cazul este
monitorizat ºi copilul nu prezintã reacþii negative faþã de
balbism. Acest fapt a fost centrul unor acute controverse.
Unii clinicieni insistã în intervenþia imediatã, pentru orice
copil care începe sã se bâlbâie. Alþii considerã cã este
necesarã o triere a cazurilor.
Printre factorii care cresc riscul de bâlbâiala
persistentã sunt:
- sexul copilului (bãieþii sunt mult mai predispuºi
decât fetele);
- pattern specific de istoric familial de bâlbâialã
(tendinþa de existenþã printre rude a bâlbâielii);
- pattern de disfluenþã (curba de frecvenþã a
diverselor tipuri de disfluenþã pe o perioadã de câteva luni);
- timpul parcurs de la debutul bâlbâielii.
Sunt luaþi în considerare ºi alþi factori ca: miºcãri
ale gâtului sau capului; abilitãþi fonologice; tipul de
disfluenþã; severitatea bâlbâielii, care însã sunt consideraþi
secundari ca importanþã.
Deºi progresul fãcut pânã acum în domeniu este
promiþãtor, predicþiile timpurii cu mare grad de acurateþe
rãmân o mare provocare.
P ro g re s u l c e rc e t ã r i l o r î n d o m e n i u .
Din pãcate, puþine cercetãri au fost orientate spre acest
domeniu. Actualmente, se gãseºte în plinã desfãºurare în
SUA un proiect multi-site, iniþiat de National Institute on
Deafness and Other Communication Disorders din cadrul
National Institutes of Health, cu scopul de a studia
patologia bâlbâielii, urmãrind delimitarea subtipurilor, dar
cu referiri speciale la bâlbâiala persistentã (cronicã) ºi cea
recuperatã (tranzitorie).
În acest scop, 10 savanþi de la câteva universitãþi
de renume din SUA vor identifica subtipurile bâlbâielii,
integrând date detaliate despre factorii de risc/ameliorare în
4 domenii: epidemiologie ºi geneticã, motricitate,
lingvisticã ºi personalitate, pentru 3 grupe de participanþi:
copii preºcolari, ºcolari ºi adulþi. Proiectul este unic în
studierea bâlbâielii, în scopul de a aduce o înþelegere
globalã asupra naturii, caracterului, patologiei bâlbâielii
din copilãria timpurie. Aceasta reprezintã o tranziþie de la
ideea bâlbâielii ca tulburare omogenã la cea a celei
diferenþiate pe subtipuri.
Una dintre cele mai promiþãtoare linii de cercetare
cu mare contribuþie în înþelegerea bâlbâielii este genetica.
Câþiva ani înainte, cercetãtorii au folosit metode statistice
aplicate, cuprinzând informaþii despre distribuþia familialã
a bâlbâielii. Sub îndrumarea lui Nancy Cox, s-a definitivat
un studiu internaþional de geneticã biologicã, în SUA, Israel
ºi Suedia, care pe baza unor analize de sânge încearcã sã se
apropie de localizarea în genom a genei “responsabile”
pentru bâlbâialã. Va rãmâne totuºi necunoscut ce factori de
mediu au influenþã criticã absolutã în bâlbâialã.
O altã importantã linie de cercetare, imagistica
creierului, desfãºuratã în câteva laboratoare din lume, cautã
sã descopere structuri cerebrale ºi procese asociate cu
vorbirea ºi limbajul în balbism (de ex., Anne Foundes la
Tulana University, Luc de Nil la University of Toronto).
Una din descoperiri pare sã fie cã la bâlbâiþi atât emisfera
dreaptã, cât ºi cea stângã, sunt implicate în vorbire, spre
deosebire de persoanele cu fluenþã normalã, care folosesc
mai mult emisfera stângã pentru aceastã funcþie. Pânã
acum, însã, cercetãrile s-au focusat pe adulþi. Din acest
motiv, nu se poate spune cã diferenþele observate au fost
prezente de la debutul bâlbâielii sau pot reflecta efectele
anilor de bâlbâialã (3).
Mai este mult de studiat în domeniul geneticii
bâlbâielii, a structurii ºi funcþionãrii creierului, a
funcþionãrii motrice ºi a personalitãþii/temperamentului.
Oricum, progresul este tot mai accelerat în ultimii ani, iar în
viitor se preconizeazã cã, în funcþie de noi descoperiri, sã
creascã posibilitatea de diagnostic diferenþial, prognostic ºi
tratament, bazate pe dovezi ºtiinþifice clare.
85
BALBISMUL, TULBURARE DE COMUNICARE CU EFECTE ÎN PLAN SOCIAL
ETIOPATOGENIE
Cauzele incriminate în apariþia bâlbâielii la
copil/adolescent sunt diverse. Dupã o clasificare destul de
recentã, acestea ar fi (4):
Factori genetici:
- ereditatea (dacã unul sau ambii pãrinþi sunt bâlbâiþi,
riscul pentru copil sã dezvolte balbism este mai mare);
- gemenii monozigoþi sunt mai predispuºi sã
dezvolte balbism, faþã de gemenii heterozigoþi.
Factori psihologici:
- traume suferite în copilãria micã;
- caracteristici de personalitate, ca emotivitate
crescutã, etc.
Factori de mediu:
- comportament inadecvat al pãrinþilor, care
fixeazã tulburarea, în loc sã o înlãture (reproºuri, atragerea
atenþiei, etc.);
- perfecþionismul pãrinþilor, în ce priveºte vorbirea
copilului;
- presiunea exercitatã de cãtre mediul ºcolar
(limitã de timp, ritm accelerat al activitãþilor, etc.).
- evenimente diverse din viaþa familiei copilului
(naºterea unui alt copil în familie, intrarea în primul an de
ºcoalã, schimbarea ºcolii, schimbarea domiciliului,
divorþul pãrinþilor sau alte traume afective, etc.).
Dintr-un alt punct de vedere, principalele cauze
ale bâlbãielii, cunoscute prin diverse cercetãri pânã azi, pot
fi enumerate astfel (5):
- ipoteze psihologice;
- cauze musculare;
- tulburãri ale dominanþei emisferice;
-disfuncþii cortico-subcorticale – implicaþia
talamusului;
- modificãri specifice biochimice;
- leziuni neurologice.
Dintre ipotezele psihologice, se subliniazã
observaþia, conform cãreia bâlbâiala dispare atunci când
balbicul vorbeºte singur. Copilului îi este teamã în primul
rând de propria bâlbâialã (reacþiile laringiene care o
însoþesc, reacþiile emoþionale intense). La început, teama se
centreazã mai mult pe persoane decât pe situaþii. În al doilea
rând, se dezvoltã teama de situaþii de vorbit (la ºcoalã în faþa
profesorului, în public).
DIAGNOSTIC
DSM-IV TR introduce, ca elemente de
diagnostic psihiatric, perturbarea în fluenþa normalã ºi în
timpul de structurare a vorbirii, care este inadecvat pentru
vârsta individului. Aceastã perturbare este caracterizatã
86
prin repetiþii frecvente sau prelungiri ale sunetelor sau
silabelor. Pot fi implicate ºi alte tipuri de disfluenþã a
vorbirii incluzând interjecþii, cuvinte întrerupte, blocaj
audibil sau mut, circumlocuþiuni (substituiri de cuvinte cu
scopul de a evita cuvintele problematice), cuvinte produse
cu un exces de tensiune fizicã ºi repetarea unor întregi
cuvinte monosilabice. Perturbarea fluenþei interfereazã cu
performanþa ºcolarã sau profesionalã ori cu comunicarea
socialã. Intensitatea perturbãrii variazã de la o situaþie la
alta ºi adesea este mai severã când existã o presiune specialã
de a comunica (de exemplu prezentarea unui referat la
ºcoalã, interviu).
Existã 4 elemente, unanim recunoscute de
specialiºtii din domeniu pentru evaluarea bâlbâiellii (6):
- Ezitarea - copilul începe cuvântul, sau silaba, dar
ezitã în a-l completa.
- Repetiþia - copilul pronunþã cuvântul sau silaba
corect, dar le repetã integral.
-Prelungirea - copilul pronunþã silaba,
prelungind-o.
- Blocajul - copilul este incapabil sã înceapã un
cuvânt sau o silabã.
TERAPIE
Farmacoterapia folositã cel mai adesea în
tratarea balbismului include urmãtoarele tipuri de
medicamente:
- miorelaxante/decontracturante: tolperisonã
(Mydocalm), clorzoxazonã;
- anxiolitice ºi sedative: tioridazinã,
levomepromazinã, diazepam, alprazolam (Xanax);
- antidepresive: sertralina, imipramina.
Ca urmare a muncii de cercetare desfãºurate în
domeniu pe parcursul a câtorva decenii de cercetãri, au fost
puse la punct câteva tehnici de ordin comportamental,
bazate pe învãþarea unui nou ritm expresiv (7):
1. Training-ul legat de luarea la cunoºtinþã.
Aceasta îi permite persoanei cu balbism sã îºi
conºtientizeze balbismul. În general, balbicii nu sunt
conºtienþi decât de 28% din perturbãrile lor de tip balbic.
Aceastã conºtientizare faciliteazã diminuarea balbismului.
La început, terapeutul îi dã subiectului definiþia balbismului
ºi îi semnaleazã prezenþa acestuia. Acesta trebuie sã îºi
identifice conduitele balbice. Aceastã fazã a terapiei
continuã pânã când subiectul identificã 80% din bâlbâieli
pe parcursul a douã ºedinþe consecutive.
2. Regularizarea respiraþiei, care include
urmãtoarele activitãþi:
- Evidenþierea inconvenientelor. Subiectul enumerã
inconvenientele ºi frustrãrile determinate de balbism.
 BALBISMUL, TULBURARE DE COMUNICARE CU EFECTE ÎN PLAN SOCIAL
- Antrenamentul într-o metodã de relaxare.
Subiectul se relaxeazã la începutul fiecãrei ºedinþe,
adoptând o poziþie destinsã, închide ochii ºi respirã
profund ºi lent.
- Anticiparea balbismului. Subiectul face o pauzã
în momentul în care prevede bâlbâiala.
- Activitãþile incompatibile. Subiectul înceteazã sã
vorbeascã în timpul bâlbâielii. Expirã ºi inspirã lent,
destinde muºchii pieptului ºi gâtului ºi emite cuvintele
dorite.
- Antrenamentul corectiv. Dupã o bâlbâialã,
subiectul reîncepe activitãþile incompatibile, la indicaþia
terapeutului.
- Antrenamentul preventiv. Dacã subiectul
anticipeazã bâlbâiala, practicã activitãþi incompatibile.
- Practica pozitivã. Subiectul face activitãþi
structurale cu terapeutul, în scopul de a-ºi ameliora
abilitãþile verbale.
- Suportul social. Subiectul explicã membrilor
familiei ºi prietenilor noile sale obiceiuri de limbaj. Solicitã
apropiaþilor sã comenteze progresele sale ºi sã-i
reaminteascã sã utilizeze metoda.
- Exerciþii în public. Subiectul cautã ºi infruntã
situaþii dificile, pe care le evita înainte.
- Exerciþii postterapie. Subiectul este încurajat sã
continue tratamentul.
3. Creºterea gradatã a debitului verbal.
Faciliteazã integrarea respiraþiei regularizate, permiþând
introducerea unor obiective proxime. Aceastã fazã a
terapiei este introdusã pe parcursul a douã ºedinþe
consacrate învãþãrii regularizate. La început, subiectul
vorbeºte cu o vitezã de 50 SPM, utilizând respiraþia
regularizatã. Pentru atingerea acestui obiectiv, terapeutul
cronometreazã câteva eºantioane din conversaþia
pacientului sãu. La aceastã vitezã, fiecare cuvânt este
pronunþat lent, ceea ce faciliteazã abilitatea verbalã. Dacã
subiectul menþine aceastã vitezã ºi emite 3% SB în timpul a
douã ºedinte consecutive, debitul verbal va fi crescut la 75
SPM (+20). Aceastã creºtere este menþinutã pânã când
subiectul atinge cel puþin debitul verbal dinaintea terapiei
cu <3% SB în timpul a douã ºedinte consecutive / subiectul
sau terapeutul nu prevãd nici un progres.
4. Restructurarea cognitivã. Aceasta are ca scop
corectarea cogniþiilor negative, inadecvate ale subiectului.
Acesta îºi exprimã gândurile sale negative ºi automate cu
privire la balbismul sau în diferite situaþii sociale. Cu
ajutorul terapeutului, el evalueazã dimensiunile iraþionale
ºi inhibitorii. Formuleazã noi gânduri raþionale ºi
productive, care faciliteazã reducerea anxietãþii sociale.
5. Practica în grup. Se recomandã alcãtuirea unor
grupuri terapeutice formate din balbici, în scopul
generalizãrii beneficiilor terapiei, sugestii noi pentru
depãºirea situaþiilor dificile, învãþarea unor noi strategii de
rezolvare a problemelor, precum ºi antrenamentul
abilitãþilor sociale.
6. Consilierea pãrinþilor în aplicarea metodelor
învãþate ºi acasã. Împreunã cu aceºtia, se identificã
atitudinile negative dezvoltate în ce priveºte copilul balbic.
Câteva atitudini sunt esenþiale în raport cu copilul. Astfel:
- evitarea blamãrii copilului în timpul ezitãrilor;
- evitarea întreruperii copilului în timp ce
vorbeºte;
- evitarea finalizãrii cuvintelor sale înainte ca
acesta sã o facã;
- evitarea finalizãrii frazelor sale;
- evitarea anticipãrii a ceea ce copilul încearcã sã
spunã;
- evitarea chestionãrii copilului fãrã oprire sau fãrã
a-i acorda timp de rãspuns;
- evitarea corectãrii constante a comportamentului
verbal al copilului, critica diminuatã;
- acordarea de laude în cazul în care se exprimã cu
o mai bunã fluiditate;
- orientarea interesului spre copil, când copilul li
se adreseazã, arãtând atenþie ºi interes faþã de ceea ce spune
copilul;
- diminuarea propriului debit verbal – vorbirea
lentã;
- utilizarea unui limbaj simplu;
- identificarea ºi modificarea împrejurãrilor în
care copilul ezitã mai mult sã vorbeascã;
- încurajarea copilului de a vorbi în timpul
situaþiilor care îi faciliteazã un bun debit verbal.
EVOLUÞIE ªI PROGNOSTIC
Balbismul este o tulburare care diferã de la caz la
caz în fluctuaþie ºi severitate. Pe parcursul evoluþiei în timp,
persoana care se bâlbâie poate prezenta atât perioade de
ameliorare spontanã, cât ºi perioade de agravare.
De asemenea, ºi patternul de disfluenþã se schimbã
în timp. Astfel, deºi la debut apare doar la anumite cuvinte,
ulterior, poate sã se extindã la mai multe cuvinte/expresii
verbale, tinzând sã se cronicizeze.
Cu cât intervenþia medico-psihosocialã este mai
precoce, cu atât ºansele de recuperare sunt mai mari.
Copilul aflat la pubertate ºi adolescentul pot dezvolta ºi alte
tulburãri psihice asociate (tulburãri emoþionale), având în
vedere faptul cã el este conºtient de efectele în plan social a
tulburãrii de care suferã.
Prognosticul pentru adolescenþii ºi adulþii cu
balbism este rezervat, iar tratamentul la aceastã vârstã
87
BALBISMUL, TULBURARE DE COMUNICARE CU EFECTE ÎN PLAN SOCIAL
urmãreºte identificarea trãsãturilor lor de personalitate,
care menþin comportamentul ºi tratarea acestora prin
psihoterapie.
BIBLIOGRAFIE
1. Iftene F - Psihiatria Copilului ºi Adolescentului, Ed. Casa Cãrþii de
Stiinþã. Cluj-Napoca, 1999: 36.
2. American Psychiatric Association - DSM IV, editia a IV-a revizuitã,
Asociaþia Psihiatrilor Liberi. Bucureºti, 2003:67-68.
Isabela Siloºi, Manole Cojocaru, Cristian Siloºi, Suzana Rogoz
RELEVANÞA CLINICÃ A INVESTIGÃRII AUTOANTICORPILOR
Autorii lucrãrii sunt remarcabile cadre didactice la
Facultatea de Medicinã. Activitatea ºtiinþificã deosebit de
însemnatã s-a concretizat în numeroase lucrãri de o valoare
incontestabilã publicate ºi comunicate în þarã ºi în
strãinãtate. Experienþa dobânditã în þarã în probleme de
imunologie a fost completatã ºi îmbogãþitã cu noi
cunoºtinþe în strãinãtate, unde s-au specializat.
În lucrarea “Relevanþa clinicã a investigãrii
autoanticorpilor”, autorii trateazã un subiect de mare
importanþã. Autorii pun accentul pe faptul cã medicina a
acumulat în ultimele decenii numeroase date privind
leziunile imunopatologice, ajungând cu ajutorul metodelor
moderne sã descopere mecanismele cele mai intime ale
88
3. Yairi E, Ambrose N - Stuttering:Recent developments and future
directions. The ASHA Leader, 2005 oct 5:4-5, 14-15.
4. De Chassey Juliette, Brignone Sylvie - Terapia comportamentalã ºi
cognitivã a tulburãrilor de ritm ºi fluenþã. Polirom. Iaºi. 2008: 16-18.
5. Moldovan, Ioan - Corectarea tulburãrilor limbajului oral. Presa
Universitarã clujeanã. Cluj-Napoca. 2006: 186-94.
6. Lupu V - Introducere în hipnoterapia ºi în psihoterapia cognitiv-
comportamentalã a copilului ºi adolescentului. Ed. ASCR. Cluj-Napoca,
2003: 130-133.
7. Lupu V - Introducere în hipnoterapia ºi în psihoterapia cognitiv-
comportamentalã a copilului ºi adolescentului. Ed. ASCR. Cluj-Napoca,
2003: 133-136.
Editura Medicalã Universitarã, Craiova, 2011
bolilor autoimune ºi sã ducã la depistarea cât mai precoce ºi
la un tratament cât mai adecvat al acestora.
Monografia oferã o informare bogatã cu
aplicabilitate clinicã. Bolile autoimune reprezintã o
problemã fascinantã clinic ºi imunologic, deosebit de
importantã, actualã ºi cu largã implicare în toate domeniile
medicinei. La noi, nu existã date precise privind prevalenþa
bolilor autoimune, însã aceste afecþiuni nu sunt rare.
Frecvent, bolile autoimune apar asociate. Severitatea
variazã. Pot persista toatã viaþa.
Autorii pornesc de la necesitatea cunoaºterii
relevanþei clinice a prezenþei autoanticorpilor. Creºterea
eficienþei investigãrii autoanticorpilor ºi asigurarea
precocitãþii diagnosticului bolilor autoimune sunt obiective
importante pentru îmbunãtãþirea calitãþii vieþii ºi creºterea
speranþei de viaþã a pacienþilor cu boli autoimune.
Monografia aduce noi contribuþii la unele
probleme neelucidate sau încã discutabile. Competenþa
autorilor, noutatea aspectelor tratate, face ca prezenta
monografie sã constituie un punct de referinþã important
pentru cei care studiazã ºi aprofundeazã problemele privind
bolile autoimune. Cartea, însoþitã de o bibliografie recentã,
este o reuºitã prezentare, stimuleazã interesul ºi studiul
bolilor autoimune.
Cuprins: I - Toleranþa imunã ºi autoimunitatea; II -
Autoantigene ºi Autoanticorpi; III - Metodologia de
investigare a autoanticorpilor; IV - Autoanticorpii ca
imunomarkeri pentru diagnosticul ºi monitorizarea bolilor
autoimune; V - Autoanticorpi în boli autoimune.
Se adreseazã: medicilor, indiferent de specialitate,
studenþilor la medicinã.
Conf. univ. dr. Corneliu Zeanã