Ghiță Iuliana-Georgiana

Psihologie I

Balbismul

Balbismul constă în alterarea ritmului vorbirii, ca urmare a unei stări particulare de

tensiune intrapsihică, care duce la evitare, repetiții, prelungiri ale sunetelor. Apare la
copii în perioadele lor de maximă vulnerabilitate adaptativă, între 3-5 ani, la începutul
școlarității sau la pubertate. În cele mai multe cazuri,balbismul este temporar și
persistă o perioadă cuprinsă între două luni și cinci ani,însă există cazuri în care
tulburarea continuă până la maturitate (1% din populația generală).
De cele mai multe ori o persoană care are balbism vorbește normal atunci când se
află într-un mediu familial relaxant și se simte în siguranță, atunci când cântă, când
vorbește cu animalele, șoptește, vorbește singur, sau când vorbește la unison cu un
grup de persoane.
Nu se cunoaște o cauză sigură a dezvoltării balbismului.
Cauzele posibile ale apariției balbismului:
Factori genetici:
- ereditatea (dacă unul sau ambii părinți au balbism, riscul pentru copil să dezvolte
balbism este mai mare);
Factori psihologici:
- traume suferite în copilăria mică;
- caracteristici de personalitate, ca emotivitate crescută
Factori de mediu:
- comportament inadecvat al părinților, care fixează tulburarea, în loc să o înlăture
(reproșuri, atragerea atenției);
- perfecționismul părinților, în ce privește vorbirea copilului;
- presiunea exercitată de către mediul școlar (limită de timp, ritm accelerat al
activităților)
- evenimente diverse din viața familiei copilului (nașterea unui alt copil în familie,
intrarea în primul an de școalã, schimbarea școlii, schimbarea domiciliului, divorțul
părinților sau alte traume afective).
Există 4 elemente, unanim recunoscute de specialiștii din domeniu pentru evaluarea
balbismului:
- Ezitarea - copilul începe cuvântul, sau silaba, dar ezită în a-l completa.
- Repetiția - copilul pronunță cuvântul sau silaba corect, dar le repetă integral.
-Prelungirea - copilul pronunțã silaba, prelungind-o.
- Blocajul - copilul este incapabil să înceapă un cuvânt sau o silabă.
În general, simptomele de balbism apar în jurul vârstei de 2-4 ani. Deşi mai puţin
comun, simptome pot să apară şi în primii ani de şcoală.
Balbismul apare în general mai frecvent la băieţi decât la fete. Se estimează că
bâlbâiala apare de 3-4 ori mai frecvent la băieţi decât fete. Preşcolarii nu sunt în
general conştienţi de existenţa tulburărilor de vorbire, mai ales în stadiile incipiente. În
timpul şcolii, o dată cu înaintarea în vârstă şi maturizarea, copiii încep să devină
conştienţi de existenţa bâlbâielilor şi de felul în care ceilalţi reacţionează atunci când ei
nu vorbesc fluent.
Tratamentul balbismului
Majoritatea programelor de tratament ale balbismului sunt programe
comportamentale. Aceste tehnici au rolul de a învăţa persoanele cu tulburări de limbaj
anumite comportamente sau tehnici menite să le îmbunătăţească modul de comunicare
orală. Ajutorul unui logoped este foarte important pentru dobândirea unui discurs
fluent.
Fluenţa discursului poate fi controlată prin schimbarea ratei de pronunţie a
cuvintelor. În acest sens se poate dovedi utilă învăţarea pacienţilor cu balbism să
pronunţe cuvintele mai rar şi într-un mod mai puţin tensionat. De asemenea aceştia pot
învăţa să îşi controleze şi să îşi monitorizeze respiraţia în timpul vorbirii. Atunci când
persoanele cu balbism învaţă să îşi controleze rata vorbirii, ele încep prin practicarea
unui discurs uşor, fluent şi lent, folosind propoziţii şi fraze scurte. Cu timpul ei vor
învăţa să vorbească mai fluid şi mai rapid, folosind cuvinte şi fraze mai lungi. Cu mult
exerciţiu se încearcă dobândirea unui discurs cât mai natural şi mai fluent, fără
bâlbâiala deranjantă.
Alte tulburări cu simptome asemănătoare balbismului: autismul, boala Parkinson,
tremorul esențial, mutismul selectiv, anxietatea socială.
Studiul Monster
Studiul Monster este o investigație asupra tulburării de fluență a limbii, realizat sub
supravegherea lui Wendell Johnson, de către Mary Tudor, o elevă a acestuia, în 1939.
Studiul a fost efectuat la Universitatea din Iowa, pe 22 de copii dintr-un orfelinat, cu
vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani. Obiectivul principal al studiului a fost de a analiza
dacă bâlbâielile ar putea fi induse și dacă aceasta ar putea să scadă cu o terapie bazată
pe consolidare pozitivă.
Jumătate dintre copii au primit terapie logopatică pozitivă,fiind lăudați pentru
fluența vorbirii lor, iar cealaltă jumătate, terapie logopedică negativă, fiind certați
pentru imperfecțiunile din limbajul. Mulți dintre copiii orfani care vorbeau normal dar
au primit terapie negativă în experiment au suferit efecte psihologice negative, unii
având probleme de vorbire pentru tot restul vieții.
Rezultatele studiului: Copii care sufereau de tulburări de limbaj și au primit terapie
negativă au păstrat aceste tulburări posobil pe tot parcursul vieții; cei care nu aveau
aceste tulburări au dezvoltat anxietate.
De ce este cunoscut ca un studiu "monstru"?
Acest studiu este cunoscut ca "monstru" datorită dilemelor etice pe care le-a generat.
Grupul de copii care au primit terapia pe bază de întăriri negative a prezentat efecte
psihologice, negative pe termen lung, cei care sufereau deja de tulburări de limbaj, le-
au păstrat pe tot parcursul vieții.
Odată ce studiul s-a terminat, Mary Tudor s-a întors voluntar la orfelinat pentru a
oferi ajutor celor care au dezvoltat anxietate și celor care li s-au înrăutățit fluența
discursului. Chiar testat cu terapie bazată pe agenți de întărire pozitivi.
Johnson și-a cerut scuze un an mai târziu spunând că copiii s-ar recupera cu
siguranță în timp, deși era clar că studiul lor a lăsat o amprentă asupra lor.
Colegii lui Johnson au numit această anchetă "Studiul Monster", care descrie ca
inadmisibilă utilizarea copiilor orfani pentru a testa o ipoteză.
https://youtu.be/LanY7FUWlVI