Cartea nunţii

De George Călinescu

George Călinescu este o personalitate plurivalentă a culturii române, remarcându-se ca

prozator, poet, critic şi istoric literar.
Prin apariţia primului său volum, Cartea nunţii în 1933, George Călinescu a anulat idea
lansată de Titu Maiorescu(1886) că un critic literar este incapabil să scrie proză de ficţiune,
domeniul pe care le l-a abordat, aşa cum mărturiseşte, din cel puţin două motive: "pe de o parte
de a mă recrea, pe de alta de a face un exerciţiu minor în vederea unei plănuite opera epice."
Călinescu susţinea idea unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria lui Camil
Petrescu despre sincronizarea literaturii cu filosofia şi pshihologia, argumentând că "literature nu
e în legătură cu pshihologia, ci cu sufletul uman". Susţinea deasemenea scoaterea romanului din
mrejele tematicii romane şi inaugurarea unui nou tip de roman- romanul citadin.
Titlul Cartea nunţii, defineşte latura lirică a romanului, care are ca temă centrală eternul
sentiment de iubire ce se maniferstă reciproc între tânărul proaspăt doctor în litere, Jim
Marinescu şi absolventa de liceu Vera Policrat şi care se împlineşte prin căsătorie.
Tema romanului ilustrează, în principal împlinirea în plan erotic a cuplului Jim Marinescu şi
Vera Policrat, apoi o radiografie a şcolii româneşti în perioada interbelică, în care accentual cade
pe relaţia elev- professor. Nu în ultimul rând cartea reliefează, prin contrast, societatea modernă,
în plin process de civilizaţie care învinge definitive colecţia de babe decrepite (ramolite) şi fete
bătrâne sterile din "casa cu molii".
Romanul Cartea nunţii de George Călinescu are o insuficientă substanţă epică, fiind
structurat pe trei planuri care se întrepătrund şi se determină reciproc. Primul plan priveşte
poemul iubirii şi căsătoria lui Jim cu Vera, al doilea plan conturează imaginea şcolii româneşti,
relaţia elev- professor în perioada interbelică şi în sfârşit, aceeaşi epocă istorică este ilustrată din
punct de vedere al înnoirilor, civilizaţiei şi progresului în plan social, economic, tehnologic, etc.
George Călinescu este un narator omniscient, care ştie totul despre personaje, emite aprecieri
asupra lor prin naraşiunea la persoana a III-a, conturând adevărate caractere, într-o unitate
canonică. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului,
de unde reiese şi trăsătura de roman obiectiv. Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe
relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu real, deschis,
acela al caselor, străzilor, locurilor concrete din Bucureşti şi unul imaginar, închis, prin care se
conturează trăirile interioare şi gândurile personajelor.
“Estetica lui Călinescu nu va arăta niciodată ce este arta, ci cum este arta, normele sale fiind
deschise continuu libertăţii creaţiei, fără restricţii canonice” 1.
Romanul începe prin relatarea detaliată a stărilor provocate personajului principal, Jim, de
disconfortul călătoriei cu trenul: tehnica detaliului înregistrează aspectul canapelelor, mirosul
încins şi atmosfera sufocantă din compartiment, acestă desciere constituind şi incipitul romanului.
Romanul este structurat în douăzeci de capitole, fiecare purtând un titlu sugestiv pentru
conţinutul acestuia, de la O sărutare în tren, ca simbol esenţial al sentimentului de iubire şi
terminând cu Facerea lumii, sugerând perpetuarea speciei umane, prin facerea altei lumi,
înnoitoare şi moderne care să se înalţe pe ruinele celei învechite.
În primul capitol ne este prezentat Jim, care se urca în tren. Acesta se aşează pe locul lui de
lângă fereastra din compartiment şi începe să privească pe geam. La un moment dat, el zăreşte în
compartiment o fată tânără, care stătea pe fotoliul din faţa lui. După puţin timp, fata a vrut să
deschidă mai mult geamul compartimentului, dar nu a reuşit. Jim se ridică şi deschise mai mult
geamul, atingând şi mâinile fetei. Jim se gândea cum va fi când va ajunge acasă. Când trenul a

1
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1983.
ajuns la Breaza, tânăra vru să închidă geamul, deoarece se făcuse frig. Jim se repezi s-o ajute, şi
când s-a întins să închidă geamul o sărută pe fata. În scurt timp trenul ajunse în Gara de Nord
unde Jim a coborât.
Casa cu molii. Ion Marinescu(Jim) ajunse acasă pe strada Udricani. În casă totul era vechi şi
plin de praf. Toate femeile care locuiau în acea casă: Baba Chiva, tanti Magdalina(mama lui),
tanti Ghenca, tanti Fira, tanti Mali, tanti Agespina şi tanti Caterina(soţia domnului Popescu)
strângeau toate vechiturile şi le păstrau în lăzi vechi, ceea ce nu-i plăcea deloc lui Jim. Acesta nu
se prea înţelegea cu nici una dintre femei, nici măcar cu mama lui cu care mereu se contrzicea şi
se certa.
Lola, Dora şi Medy. A doua zi, Jim s-a trezit mai devreme, s-a spălat în camera lui, a
mâncat şi apoi a plecat cu maşina lui mică, un Peugeot, în oraş. Ajuns în dreptul unei cabine
telefonice, acesta o sună pe o foarte bună prietenă, Dora, care îl invită la Lola la ora patru unde va
veni şi Medy(altă prietenă de a lui). Acesta s-a distrat împreună cu cele trei fete, fiind foarte
bucuros să le vadă, dar s-a întrebat dacă nu cumva fetele îl iubesc.
Oracolul lui Bobby. Bobby nu şi-a învăţat acasă la istorie, şi deoarece înainte avea muzica,
spera ca în acea oră să îşi înveţe pentru că presimţea că Silivestru Capitanovici(rudă cu Jim, şi
locuiau în aceeaşi casă) avea de gând să le dea lucrare. Dar profesorul de muzică (Ostrogotul), l-a
ascultat printre alţii şi n-a apucat să înveţe. Cum se aştepta, au dat lucrare la istorie. Bobby, nu
ştia nimic, aşa că a început să copieze din carte, dar după puţin timp îi căzu cartea pe jos şi
Silivestru veni lângă el şi îi luă cartea şi un caiet din bancă după ce îi semna lucrarea lui Bobby.
Acel caiet era un oracol al unei colege de-a lui pe care acum Silivestru îl citea cu interes. După
terminarea orei, singurul lucru la care se gândea Bobby acum era să-şi repare greşeala.
Planetă de tânăr. Bobby s-a gândit să-şi trimită sora la Silivestru şi să-i ceară scuze în
numele lui. Între timp, Jim avea impresia că s-a îndrăgostit de Dora. Vera, sora lui Bobby s-a dus
la Silivestru şi cel care a condus-o până la el a fost Jim, care a realizat că fata pe care a sărutat-o
în tren era chiar Vera. După ce Silivestru i-a dat oracolul, Jim a condus-o pe Vera cu maşina lui şi
se împrieteniră.
O partidă de nataţie. Dora i-a trimis lui Jim o scrisoare prin care îl invita la Constanţa
împreună cu Lola şi Medy. Când Jim credea că Dora îi va spune că îl iubeşte, aceasta îi spune că
este logodită, iar Jim rămâne fără cuvinte şi acum avea impresia că o iubeşte pe Lola.
Pitia modernă şi căile soartei. Tanti Magdalina le ghicea surorilor ei în cărţi şi se tot certau
pe tema destinului fiecăruia, cât timp Jim se gândea la ce s-a întâmplat la Constanţa şi la Vera cu
care trebuia să se întâlnească mai târziu aşa că profita că toate femeile erau strânse într-o cameră
şi începu să umble prin camerele fiecăreia, dar trecu şi pe lângă camera lui Silivestru unde el scria
scrisori de dragoste unei colege.
Ce are Vera noastră? Vera se îndrăgosti atât de tare de Jim, încât nu mai ieşea din casă şi
nici părinţii ei nu ştiau ce se întâmplă cu ea. Ea şi Jim se întâlneau aproape în fiecare seară, dar
Jim nu voia să facă primul pas încă, pentru că nu ştia ce simţea Vera pentru el.
Eros asiatic. În fiecare după-amiază, Jim se ducea la Lola, cu care se înţelegea foarte bine,
şi într-o zi i-a spus că o iubeşte, dar ea era mai cu nasul pe sus şi nu a primit vestea prea bine. În
următoarea zi în care Lola l-a invitat pe Jim, ea a invitat şi pe sublocotenentul Popescu, lucru care
l-a supărat pe Jim şi a înţeles că nu o iubeşte cu adevărat pe Lola. În acea zi trebuia să se
întâlnească şi cu Vera, dar pentru că era foarte târziu, el nu credea că l-a mai aşteptat mai ales că
şi începuse să ningă şi era frig. Dar Vera era acolo şi îl aştepta. Acesta a întrebat-o dacă ea îl
iubeşte, iar ea i-a spus că da, iar Jim a cerut-o de soţie imediat şi ea a acceptat fără ezitare.
În restul capitolelor, Jim şi Vera s-au dus mai întâi să-i dea de veste mamei Verei care era
foarte încântată şi nu s-a împotrivit în nici un fel celor doi. A doua zi, Jim le dădu vestea şi
femeilor cu care locuia în aceeaşi casă (mamei şi mătuşilor), care nu au fost de acord, fiecare
având ceva de obiectat, dar Jim nu le lua în seamă. Jim şi Vera se iubeau atât de mult, încât
majoritatea timpului îl petreceau împreună povestindu-şi nimicuri şi făcându-şi planuri de viitor.
Într-una din serile următoare, Bobby, Jim şi Vera au fost la o gală de box, unde Bobby s-a simţit
foarte bine. Jim şi Vera se căsătoresc şi pleacă de acasă, pe când Silivestru, de singurătate se
sinucide, spânzurându-se. Cartea se încheie însă cu o întâmplare fericită. Vera descoperă că este
însărcinată şi se bucură enorm de mult împreună cu Jim.
Finalul romanului este, aşadar, unul fericit şi deschis, ultima frază fiind o declaraţie de
dragoste plină de patos a tinerei soţii: "- Jim, te iubesc ca pe nimeni pe lume!...Te iubesc fiindcă
tu eşti tatăl copilului nostru!".
“Orice roman trebuind să fie clasic prin atitudinea faţă de realitate, e modern prin decor, care
e isotric: aceasta fiind ideea de bază a lui G. Călinescu, ne vom întâlni în Cartea Nunţii cu o
încercare de a o ilustra."2
Ion Marinescu, zis şi Jim, este tipul tânărului modern şi monden al perioadei interbelice din
Bucureşti, care a călătorit în Europa şi s-a deprins să meargă la cinematograf, la gale de box, la
bar, să vorbească la telefon şi să conducă autoturismul. El îndeplineşte, în unele secvenţe
narrative, rolul de personaj-martor, deoarece prin ochii săi cititorul ia cunoştinţă de aspectul unei
case ori de înfăţişarea unor persoane. Tânărul este prezent în roman şi în ipostaza de personaj-
actor, despre care naratorul obiectiv ştie ce gândeşte, ce planuri are, ce sentimente îl frământă.
Jim are o structură morală solidă, dar şi o sensibilitate accentuată, deoarece el se simte atras
puternic de tânăra care, nu peste mult timp va deveni soţia sa. Delicat şi tandru, proaspătul soţ se
poartă ca un bărbat adevărat, grijuliu şi ocrotitor cu femeia iubită.
Bobby Policrat este elev la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, în clasa a VII-a B, fiind
reprezentativ pentru liceenii din toate timpurile, indiferent de epocă sau ideologie, iar în roman el
ilustrează, prin atitudine şi mentalitate, aspecte ale învăţământului de stat. Bobby este superficial,
învaţă pe apucate şi numai dacă este în pericol de a rămâne coregent, chiuleşte de la cursuri
pentru a merge la piscină sau la meciuri. Bobby sprijină, discret, dragostea dintre Jim şi Vera,
duce scrisorile de amor de la unul la altul şi atunci când e nevoie, nu se sfieşte să ceară bani de la
tânărul universitar. El este singurul prieten al cuplului după căsătorie, fiind acceptat ca musafir
unic şi participant la distracţiile din casa tinerilor.
Celelalte personaje ale romanului sunt construite prin tehnica detaliului, element care dă
operei character balzacian, alături de prezentarea relaţiilor degradate dintre membrii familiei din
"casa cu molii" sau ai familiei Policrat.
Numele personajelor sunt sugestive pentru radiografia societăţii interbelice din Capitală,
aspectele lumii vetuste, nesociabile şi sterile contrastând flagrant cu preocupările şi activităţile
tinerilor, care sunt neobosiţi şi plini de energie.
Locatarele din "casa cu molii" poartă nume demodate şi ridicole, cărora toţi le spuneau tanti-
Magdalina, Ghenca, Fira, Iaca, Mali, Lisandrina, Agepsina, Caterina- şi ale căror obiceiuri
caracterizau sterilitatea acestora. În contrast, tinerii din noua generaţie au nume scurte, moderne,
de influenţă europeană- Lola, Dora, Medy, Vera, Jim, Bobby- sunt mereu în mişcare, iau lecţii de
scrimă, dansează, merg la cinematograf sau în excursii la mare, conduc automobilul, vorbesc la
telefon, fac vizite, plini de viaţă şi viguroşi.
Romanul Cartea nunţii, ca şi următorul (Enigma Otiliei), reuneşte trei teme interesante
pentru umanitate- iubirea, familia şi societatea- prezentate realist şi obiectiv, naratorul omniscient
şi omnipresent reuşind să transmită o radiografie a mentalităţii şi structurii societăţii societăţii
interbelice.
Compoziţional, Cartea nunţii este şi un roman de familie, realizat de G. Călinescu în
manieră balzaciană, evidenţiind idea că, dacă relaţiile între membrii familiei sunt nocive, atunci
întreaga societate, lumea se duce de râpă.
Definind ambiţia dăunătore şi distrugătoare a casei cu molii, Dumitru Micu afirma:
"Edificiul cu pereţi igrasioşi în care ele veghează, ca într-o tristă vizuină, ocroteşte un mod de

2
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1983.
existenţă propriu unor rânduieli anacronice balcanice, un climat moral perpetuat din epoca
matriarhatului. Prin opoziţie, căsnicia celor doi tineri devine simbolul prefacerii înnoitoare, al
instaurării lumii moderne pe ruinele celei vechi, al triumfului civilizaţiei asupra naturii primare".
Limbajul artistic anticalofil se caracterizează, în principal prin tehnica detaliului, utilizată
atât în descrierea caselor, a interioarelor, cât şi pentru marcarea trăsăturilor fizice, a
îmbrăcămintei şi a coafurii personajelor, constituind adesea un procedeu artistic de caracterizare.
De pildă, este descrisă fiecare cameră locuită de femeile din "casa cu molii", înfăţişarea fiecărui
erou în parte, din îmbinarea carora reiese firea sau caracteristica dominantă a personajului
respectiv.
Stilul colocvial defineşte limbajul artistic al romanului şi îndeplineşte funcţia de comunicare
în sfera relaţiilor cotidiene dintre personajele romanului.
Romanul Cartea nunţii de George Călinescu este mai mult un poem liric de iubire şi mai
puţin un roman, este mai mult o "monografie a familiei văzută ca instituţie"(S. Damian).
“Toate romanele lui G. Călinescu constituie moduri de experimentare a romanului,
indiferent că scopul urmărit conştient de autor poate fi altul. Cartea Nunţii repeat Dafnis şi
Chloe, punând într-o schemă dată fapte noi. Dar convenţia, în loc să fie atenuată, este agravată.
Între aceste fapte de viaţă contemporană, (meciuri de box, călătorii cu trenul, cinematograf etc.) şi
schema este un contrast căutat şi atât de mare încât sugerează de îndată caraterul experimental. Ce
vom urmări în acest prim roman călinescian nu va fi adevărul psihologic sau social, deşi ambele
pot să nu lipsească, ci adevărul unei estetici, practicarea unei teorii a romanului”. 3

Bibliografie:
1. Literatura Română Crestomatie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1983.
2. George Călinescu, Cartea nunţii, Editura eminescu, Bucureşti, 1972

3
Literatura Română Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1983.