Mateiu Caragiale

Cel mai bizar scriitor roman

Cu aceste cuvinte a fost caracterizat Mateiu Caragiale, nascut la data de 12 martie 1885, un scriitor fascinant cu nostalgia trecutului, a unui ideal de viata aristocratic si care s -a bucurat de atentia celor mai mari critici din perioada interbelica(Ion Haines). A debutat cu versuri destul de tarziu, la varsta de 27 de ani in revista Viata romaneasca . Primele creatii au fost cuprinse in volumul Pajere din 1936. Opera lui a fost publicata in editii de masa in editia Biblioteca pentru toti care i-a oferit un tiraj de peste o suta de mii de exemplare. Creator de ocazie, M. Caragiale de indeparteaza si se intoarce periodic la literatura. In 1921 publica povestirea Remember, dupa o calatorie facuta in Berlin,de fapt a fost o vizita la tatal sau. In 1929, se publica Craii de Curtea- Veche. Intre 1912 si 1914 este numit sef de cabinet la Ministerul Lucrarilor publice. Intre 1930 si 1933 apare in Gandirea romanul Sub pecetea tainei, dar care a ramas neterminat. La 17 ianuarie 1936, la Bucuresti se stinge din viata Mateiu Caragiale in varsta de 51 de ani. Ne atrage atentia romanul Craii de Curtea-Veche publicat in 1929 care trebuia sa deschida o trilogie din care urmau sa faca parte Sub pecetea tainei si Soborul tatelor. Romanul este capodopera autorului, este o opera moderna cu un epic sarac ce prezinta mai multe confesiuni. Autorul se proiecteaza in personajele sale, traind fie in vis, fie in crunta realitate a viciului si desfraului intr-un Bucuresti de pe la 1910. Romanul e structurat din 4 parti: Intampinarea crailor, Cele trei hagialacuri, Spovedanii si Asfintitul crailor. Putem afirma cu convingere ca M. Caragiale e un precursor al romanului modern. Ceea ce asigura modernitatea acestei naratiuni sunt: caracterul eteogen al cartii, renuntarea la tehniile traditionale, nota parodica, proiectia onirica, incursiunea in sfera mitologica si simbolica(Gheorghe Glodeanu) Inca din titlu deduce inclinatia pentru mister a autorului. Pasadia, unull dintre crai, recunoaste:E o asociatie de cuvinte din cele mai fericiteAre ceva ecvestru, mistic. Prima sectiune a romanului- Intampinarea crailor are ca motto:ne stransesem la carciuma, fapt care indica rolul important al acestui loc, spatiu al confesiunilor si al intalnirilor. Acest loc este birtul de pe strada Covaci, nu departe de biserica Curtea-Veche, spatiu al gloriei de odinioara, acum simbolal decaderii si ruinei, aspect proiectat si in viata personajellor.

Din debutul romanului aflam ca Povestitorul este anuntat ca i-a sosit o scrisoare de la tatl sau, darr refuza sa desfaca scrisoarile cu substrat moralizator intrucat uraste scrisoile. De altfel, mustrarile erau intemeiate: De o luna, pet acute si nerasuflate, cu nadejde si temei o dusesem intr-o bautura, un crailac, un joc. Totusi, acesta scrisoare ii aminte ste de intalnirea cu Pantazi, supranumit cel mai bun prieten. Intalnirea initiala in birtul din Covaci este o intalnire funebra care anticipeaza finalul. Masa celor patru: Povestitorul, Pasadia, Pantazi si Pirgu, avea aerul unui ospat de inmormantare. Chiar si Pirgu, cel care isi asuma rolul de bufon, este framantat de o mahnire neagra. Atmosfera este intensificata de valsul domol, voluptos si trist interpretat de lautari. Pantazi si Psadia sunt caractere nobile, admirabile, pe cand Pirgu e privit cu ostilitate, el e acceptat doar in calitate de tovaras al lui Pasadia. Interesanta este figura lui Pasadia ce este asemuit cu un luceafar. E o fire patimasa, tainica, o faptura in care se imbina nobletea si viciul. El este numit crai in sens de petrecaret. Toate aceste figure se trezesc la viata abia dupa lasarea intunericului. Prozatorul recurge la simbolul casei, spatiu protector si oglinda a sufletului personajului. In umbra unei batrane gradini fara flori se ridica, neprimitoare si posomorata, o casa veche unde se rasfrangea sever, sufletul stapanului, a lui Pasadia cu care Povestitorul a legat o relatie de prietenie. Singurul lui defect este prietesugul cu Gorica Pirgu, portret contrastant cu cel al lui Pasadia: o liche fara seaman,bun nu era decat de rele,inhaitat cu toti codosii si masluitorii simteo o atragere bolnava fata de tot ce e murder si putred. In esenta, Pirgu era tot un crai, dar al unei lumi malefic(Gheorghe Glodeanu). Cei patru crai gasesc multa placer in vorba imbratisand subiecte precum: calatoriile, artele, istoria. Desigur, Pantazi si Pasadia erau liderii spirituali, pe cand Pirgu era comentatorul ironic. La iesirea din birt, cei patru o intalnesc pe Pena Corcodusa, care urla ca o fiara si se lupta cu niste barbate. Ea este o locuitoare a Curtii Vechi si se indeletnicea cu scaldatul mortilor. E privita ca o alta faptura a iadului. Intalnirea cu Pena Corcodusa ii aminteste lui Pantazii de povestea de iubire pe care aceasta a trait-o cu bunicul sau, ducele Serghie, poveste ce s-a sfarsit tragic cu moartea ducelui. In cele din urma, Pena se intuneca de durere. Rolul Penei este acela de a explica titlul romanului, care ii numeste Crai de Curtea- Veche. Iar Pasadia ofera semnificatia exacta. Prima parte se incheie cu despartirea temporara a crailor. Cea de-a doua parte se intituleaza Cele trei hagialacuri si are ca motto un citat din Diderot: Ce frumos lucru, draga prietene, sunt calatoriile. Hagialacul se refera aici la un stil de viata caracterizat prin petreceri neintrerupte. Aceasta parte evoca trei calatorii: in spatiu(prin descrierea calatoriilor lui Pantazi pe mare), in timp( adica in trecut prin redarea amintirilor lui Pasadia) si in viata care vietuieste o calatorie in realitate in lumea pestrita a periferiei Bucurestiului, a carciumilor si a adevaratilor Arnoteni, - a carei intermediar este Pirgu.

Se dezvaluie aici prietenia profunda de cand lumea dintre Povesstitor si Pantazi care se dovedeste a fi stapan pe mestesugul de a zugravi cu vorba. Cei doi se intalnesc si povestesc, Dar Povestitorul isi asuma mai mult rolul de confident al confesiunilor tovarasului sau. Seara de seara continua sa se intalneasca timp de aproape trei luni: Dar incantarea incepuse: omul vorbea. Povestirea unduia agale, impletind in bogata-I ghirlanda nobile flori culese din literature tuturor popoarelor. Daca muntele e spatiul symbolic unde se refugiaza periodic Pasadia, marea devine teritoriul ce defineste chemarea departelui pe care o simte Pantazi. In ceea ce il priveste pe Porgu, acesta este un locuitor al societatii decadente: orasul. Treptat, Povestitorul reuseste sa medieze apropierea dintre cele doua pesonaje menite sa se inteleaga sis a se pretuiasca: Pantazi si Pasadia. Povestitorul e captivat de biografia lui Pasadia, care, se pare, traia cu schimbul doua vieti: ziua citea si scria, iar sub imperiul intunericului impartasea dezmatul lui Pirgu. Totusi, el stie sa ramana la fel de maret in viciu ca si in virtute(Gheorghe Glodeanu). Aflam despre Pasadia ca se retragea adeseori la munte intrucat avea crize groaznice declansate de o boala. Finalul celui de al doilea capitol se incheie tot sub semnul misterului. Cea de-a treia sectiune se intituleaza Spovedanii si are ca motto din La Fontaine:intelept cetatean al vastului univers. Povestitorul a ramas singur in compania lui Pantazi care isi dezvaluie adevarata identitate a neamului sau. Else tragea dintr-o familie de nobili greci, dar e si descendentul unor pirate mediteraneeni de la care mosteneste vocatia calatoriilor. Copilaria sa e marcata de figura parintilor si de cea a dadacei, mama Sia. Existenta paradisiacal din sanul familiei se darama atunci cand isi pierde parintii si traieste mai apoi o iubire nefericita pentru Wanda. E vorba de o pasiune mistuitoare ce se naste din mila pentru conditia chinuitoare a iubitei sale. Intentioneaza sa se logodeasca cu Wanda, dar afla cu stupoare ca aleasa inimii e o femeie decazuta. Toate femeile pe care le-a intalnit mai tarziu erau interesante doar in masura in care aminteau prin ceva de Wanda. Incearca sa depaseasca aceasta criza aruncandu-se in valtoarea petrecerilor unde isi pierde toti banii. Situatia e salvata cand afla ca e mostenitorul unei averi immense. De atunci se hotaraste sa renunte la viata desfranata pentru a da o intrebuintare nobila banilor. In final, un alt aspect relevant de Pasadia anticipeaza unele evenimente tragice. Partea a patra a romanului Asfintitul Crailor, are ca motto din Charles Monselet urmatorul citat: Veti fi invitati in caminele familiilor, vom descrie interioare domestice, vom face drama burgheza, vom cladi ziduri de aparare mari sau mici. Aceasta part e este o coborare in Infern, unde eroii isi beau pana la capat cupa cu otrava atrasi de puterile distrugatoare ale viciului. Casa Arnotenilor reprezinta un asemenea spatiu al decaderii, al desfraului: Deschisa vraiste oricand, oricui, casa era locul de intalnire al deocheatilorsi desucheatilor timpului: jucatorii si chefliii de meserie, poticnitii si cazutii unii fosti in puscarie, altii pe cale sa intre.

Capul familiei, Maiorica, era asa doboitoc, sarac lipit, dator-vandut, respins de neamuri, dar isi pastra ifosele. Sotia, Elvira, il iubea slujindu-I ca o sclava desi stia ca maiorica al ei mergea si la alte femei. Cele doua fete ale lor, Mima si Tit a, sunt expresia degenerarii. Prima avea toate cusururile: rea de gura, rea de plata, haihuie, primejdioasa, pe cand cealalta era tembela si toanta, iar in afar ade destrabalare, de minciuni si de rautate nu avea inn cmun cu dansa decat murdara. In aceeasi casa mai traia o fetita muta, pe care Maiorica o facuse cu una din fetele lui la betie. Ilinca, a treia fiica a Arnotenilor, cea mai mica, crescuta pana la 16 ani de o ruda din Piatra Neamt, o fat frumoasa si cuminte, devine obiectul de tranzactie intre parinti si Pasadia, care e gata sa o cumpere. Dar, Pantazi, fiind indragostit si el de fata, nu renunta la ea si se va incaiera cu Pasadia. Romanul se incheie prin moartea lui Pasadia, care moare in bratele unei curtezane pe nume Raselica Nahmanson si cu plecarea definitive din tara a lui Pantazi. Surse: Haines, Ion, Mateiu I. Caragiale, 1995, ed. Roza Vanturilor Bucuresti Glodeanu, Gheorghe, Poetica misterului in opera lui Mateiu I. Caragiale, ed. Dacia, 2009, Cluj Napoca

Ciurdas Claudia LRE II