Sunteți pe pagina 1din 2

I.1.3.

Competentele socio – relationale

Aspectul relational este esential in actul didactic, scoala fiind un mediu al comunicarii si

comuniunii. Competentele socio-relationale se refera la relatia educator – educat, dar si la relatia


educatorului cu parintii si cu comunitatea locala. Accentul este pus pe dezvoltarea personalitatii

atat pe orizontala cat si pe verticala a celui care invata. Asigurarea unui raport educator – educat

este bazat pe relatii de cooperare, comunicare si indrumare nemijlocita care sa incurajeze


individualizarea muncii, ceea ce constituie o premiza pentru activitatea postscolara productiva.

În cadrul acestei relatii exista “o invatare permanenta a elevului de catre dascal, dar si a
dascalului de catre elev” (B. Nicolescu, 1999). Realizarea climatului afectiv, cu puternice valente
motivationale este generat de actul comunicarii.

În cadrul unui invatamant modern, profesorul si elevul se afla in fireasca rezonanta de


comunicare, care presupune largirea statuturilor lor: profesorul  care este un: organizator, animator,
indrumator al activitatii elevilor; elevii care devin participanti activi, coparticipanti la propriul proces de
formare.

Competentele socio – relationale pot include (N. Mitrofan 1988):

   capacitatea de a adopta un rol diferit;


   capacitatea de a stabili usor, adecvat relatii cu altii;
   capacitatea de a influenta usor grupul, de a comunica usor cu elevii;
   capacitatea de a utiliza adecvat autoritatea si puterea;
   capacitatea de a adopta usor diferite stiluri de conducere.

Aceste competente mai pot fi structurate si astfel:

Planul teoretic (asimilarea continutului pedagogiei generale, teoriei educatiei,

didacticii cognitive, managementului didactic si educativ, psihopedagogiei generale, psiho-


pedagogiei varstelor, psihologiei sociale; realizarea sistemelor, corelatiilor  intre continuturile
asimilate;

prelucrarea, transformarea, adaptarea si dezvoltarea continuturilor prin aplicarea in situatiile


educationale specifice; intelegerea genezei psihicului copilului si a tanarului; intelegerea
obiectivelor invatamantului contemporan; intelegerea conceptiei managementului didactic si
educational; intelegerea raporturilor dintre psihologia pedagogica, didactica si didacticile
speciale; asimilarea teoriei si metodologiei studierii personalitatii copilului si a cercetarii
procesului de invatamant);
Planul operational (analizarea si diagnosticarea starii educationale a grupului

S-ar putea să vă placă și