Am văzut un film și în acel film un poet era recitat. El se numea Pessoa,odinioară portughez.

Filmul, era japonez-chinezesc,

și povestea cred, despre fericirea care se lasă mereu căutată.

Cică nu poți găsi ceva până nu pierzi acel ceva. Oare așa să fie? Ar trebui să pierd răspunsul la această întrebare (și la
altele), ca să-l găsesc puțin mai încolo.

Apoi, după film,am vrut să citesc ceva din Păstorul de turme.O scriere a unui creștin portughez care mai întâi se pierduse...
Când va creşte iarba pe mormântul meu,
să vă fie semn să mă uitaţi cu totul.

Natura nu-şi aminteşte nimic şi de-aceea-i frumoasă.

Iar de-o fi să vă pălească nevoia bolnăvicioasă
de a ,,interpreta” iarba verde de pe mormântul meu,
spuneţi că eu continuu să înverzesc şi să fiu natural.

Filmul s-a numit: Cinci minute până mâine.

Fragmentul de poem de aici: http://lumini-pe-maluri-de-prut.blogspot.com/2013/10/fernando-pessoa-pastorul-de-

turme.html