Sunteți pe pagina 1din 3

Comentariu literar

,,Biografie” de Lucian Blaga


Înscriindu-se în cea de-a doua etapă a creaţiei blagiene, acea “v îrstă simbolică” marcată de
“ruptura ontologică” între eu şi cosmos, pierderea dimensiunii para-disiace şi sentimentul
înstrăinării.

Tema poeziei o reprezintă: universul, destinul omului, cunoaşterea şi necunoscutul.


Cunoaşterea şi necunoaşterea (“lumina” şi “umbra”), iadul şi raiul (“muntele cu crini”), toate
acestea sînt marcate de contradicţiile universului eului liric.

Poezia dată poate fi inclusă în curentul literar – expresionismul, deoarece este un apel
de salvare a omului, a spiritului, a valorilor sufleteşti. Se observă întoarcerea spre etern. Se pune
accent pe detaşarea de trup şi contopirea lui cu natura. Este vizibilă preferinţa pentru
transcendent (dincolo de lumea reală) şi escaladarea universului ceresc (trecerea spre absolut) .

Titlul textului ne poate duce în eroare, deşi poezia se întitulează “Biografie”, ceea ce
sugerează consemnarea amănuntelor bine ştiute, textul insistă asupra necunoscutului din viata sa
(“Unde şi cînd m-am ivit în lumină, nu ştiu/ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea este o
cîntare / Străin zîmbind, vrăjit suind/ în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare”).

Biografie e un poem orfic despre cîntăreţul care însufleteşte lucrurile cu glasul, lira, cuvîntul său.
Ivit din umbră, din întunericul şi tăcerea iniţială, poetul mirat de sine însuşi şi de lume , ,,străin  ,
,,vrăjit , păşeşte în această cîntare şi lumină care este şi lumea, pentru a rosti cuvîntul său poetic.

În vraja luminii cosmice şi a cîntecului universal, eul străbate calea ascensională a desăvîrşirii ca
eu orfic. Fiinţă atemporală, el vine dintr-un neştiut tărîm al adîncului: “Unde şi cînd m-am ivit în
lumină nu ştiu, / din umbră mă ispitesc singur să cred / că lumea e o cîntare”. Lumea - lumină spre
care suie vrăjit e totuşi tărîmul în care chemarea orfică înlesneşte întîlnirea cîntării şi a cuvintelor
stinse în magia poeziei. Aici împlinindu-se, tentînd către “dezmărginire”, cîntăreţul îşi cercetează
“puterile” orfice: “Cîteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, / cîteodată iubesc lucruri cari nu-mi
răspund”.

Paralelismul Sintactic

Instanţa intermediară între “coperişele iadului” şi “muntele cu crini”, între vinovăţie şi


neprihănire, pune acent pe faptul că poetul aduce cu sine povara destinului omenesc,
accesul la taine fiindu-i deschis: “Închis în cercul aceleiaşi vetre / fac schimb de taine cu
strămoşii, / norodul spălat de ape subt pietre”. Matricea, sensul primordial al iniţierii în
lume e împlinit în gestul magic al rostirii muzicale. Tainele şi “Poveştile sîngelui uitat de
mult” sunt energiile sale secrete; timpul poveştilor e privilegiul fiinţei pure, paradisiace, în
ipostaza căruia se afla eul poetic.

Chiar din primele doua versuri, eul liric a folosit ca mijloc de exprimare antonimia dintre
lumină şi umbră. În acest context lumina este semnul împlinirii, al cunoaşterii poetice, iar umbra
simbolizează destinul uman, misterios, limitele cunoaşterii raţionale, necunoscutul. Prin
contrdicţiile universului, eului liric se dedubleaza (“străin zîmbind”, “ma-mplinesc”). Aici sensul
implinirii este cunoaşterea poetică a lumii prin proiectarea ideilor eului.
În versul al şaptelea (“Cîteodată spun vorbe cari mă cuprind,/ cîteodată iubesc lucruri cari
nu-mi răspund”) tensiunea lirica se naşte din negaţie; apare mărturisirea “nevoii de trasfigurare a
lumii”.
Metafora din prima strofa( “Lumea e o cantare”) situează figura umană în două sfere
diferite: în sfera Binelui şi în cea a Răului. Sfera Binelui aparţine paradisului, raiului,
muntelui cu crini, iar sfera Răului aparţine unui plan opus Binelui şi anume iadului(“
coperişele iadului”). Dar lumea este o cîntare pentru că în diversitatea ei fascinanţă există o
armonie unificatoare. Cîntecul reprezintă o prelungire în lumea tăcerii originare fiindcă
numai în el se regăseşte echilibrul şi armonia.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul închis; meditativ incercînd să
sondeze necunoscutul(“ Seara se-ntamplă mulcom s-ascult/ în mine cum se revarsă / poveştile
sîngelui uitat de mult”). Seara se asociaza cu reîntoarcerea spre sine şi spre strămoşi,
concentrînd spaţiul (“ în cercul aceleiaşi vetre”) şi timpul (o durată temporală este parcursă în
acest “ schimb de taine cu strămoşi”), iar “ziua” devine simbol al “risipei pe sine” (“ziua trăiesc
împrăştiat ca furtuna”). Tot în această strofă sunt şi alte simboluri: pîinea (ca simbol al hranei
spirituale ce reprezintă amintirea originilor) şi luna (simbol al trasformării, al visului)(“
Binecuvînt pînea şi luna”).
Pe parcursul poeziei putem desprinde o serie de motive literare. Spre exemplu în prima strofă se
desprinde motivul luminii, a umbrei, a străinului, a împlinirii, a vorbelor, a vînturilor, a iadului, a
muntelui cu crini, motivul vetrei şi cel a strămoşilor.

In stofa a doua descoperim motivul norodului, a serii, a sîngelui, a pîinii, a lunii.

In strofa a treia sînt aşa motive ca : motivul cuvintelor, a cîntecului, a tăcerii, a somnului lumii şi
motivul stelei.

“Biografie” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este
deplasat de la principiile tehnicii poetice la relaţia poet-lume. Fiindcă poemul are doar un plan
filozofic secundar, nu este o creaţie filozofică. Eul liric abordînd problematica cunoaşterii, poezia
poate deveni atît pentru cel care o scrie, cît şi pentru cel care o citeşte, o formă de
autocunoaştere.

Biografie prezinta reflexe ale expresionismului metafizic. Ea refacedestinul poetic intr^o


maniera originala surprinzand aspecte semnificative ale gandirii poetice de pana atunci si lasandu-
le sa se clarifice sau sa se complice reciproc sub semnul unor suspendari, suisuri si coborasuri.

Titlul. Cuvantul biografie este folosit in mod evident la figurat, este o definire, o punere in-


imagini artistice a starilor, a framantarilor poetice in raport cu existenta si creatia.

Teme. Motive. Biografia poetica apare ca un loc de coincidenta a contrariilor, ea se deruleaza pe


fundalul unei lumi orfice {lumea e ocantare) impregnate de problematica relatiei intre adevar si
expresivitate intr-un moment in care eul liric se percepe ca dilematic, ca departat de lumea in care
fiinteaza. instrainarea ii produce un dezechilibru pe care incearca sa-l devanseze tot printr-o
cautare.

Structura - compozitie. Marcat de contradictiile universului, eul se dedubleaza (strain


zambind) sau se regaseste (ma-mplinesc) permanent, ca intr-o vraja. Sensul miscarii
ascensionale este dat de cunoasterea poetica a lumii prin proiectarea perceptiilor eului,
descoperirea sinelui in misterul lui. Tensiunea lirica se naste din negatie (nu ma cuprind, nu-mi
raspund) si din surprinderea aspectelor care nu pot fi prinse in cuvinte, si nevoia de sugerare a lor
prin absenta.
in acest sens, poate fi vazuta si relatia dintre vinovatie si puritate, ca o complementaritate si o
continuitate a contrariilor surprinsa in relatia dintre iad si rai - coperisurile iadului, muntele cu
crini. Atat coperisul cat si muntele sunt simboluri ascensionale si poate tocmai aceasta face
legatura intre cei doi termeni antonimiei, reunindu-i intr-o semnificatie aparte, tipicblagiana. Poetul
vede intr-un fel dincolo de bine si de rau, varianta lui nu este una etica, ci principiala, legata de
fortele de naturi diferite care se atrag si se presupun reciproc. Apare si o sugestie cromatica
contrastanta indusa de cuvintele coperis si crini.
Aceste trasaturi contradictorii apar ca fiind comune fiintei umane ingenere - umblu ca
fiecare. Eul liric semnaleaza aceasta contradictie inpropria-i existenta, intre personalitatea sa
artistica care traieste in lumea imaginatiei, are legaturi cu iluminatul, cu ideile, cu visele si  natura
sa umana de faptura ce umbla pe pamant la fel ca toti ceilalti oameni. El isi asuma aceasta dilema
existentiala la nivelul individual. Apare astfel fondul ontologic pe care se proiecteaza unicitatea
poetului, dar si incercarea continua de recuperare a sensului apartenentei si fiintarii in lumea in
cadrul careia se afla si care continua sa fie o vesnica mirare.

Autorul foloseşte metaforele relevatoare pentru a crea imagini artistice (mai ales vizuale)
memorabile: "srtăin zâmbind", "coperişele iadului", "muntele cu crini". "îngerii de ceară",
"steaua ca o povară".

Totodată, ca prezenţă modernistă pot aminti marea problemă a cunoaşterii ce implică


conexiuni cu filosofia şi mitologia, dar şi cultivarea temelor luminii, umbrii, efemerităţii
vieţii,, a vieţii şi a morţii şi motivul raiului şi iadului. Singura prezenţă tradiţionalistă e tema
cultului înaintaşilor.

"Biografie" de Lucian Blaga este o artă poetiă deoarece capătă valoare emblematică pentru
viziunea asupra lumii.

Poetul (eul liric) vede lumea ca "o cântare" prin lumină spre umbră. Totodată eul liric simte
legătura cu înaintaşii, cu strămoşii într-o manieră magică, aproape de teoria reîncarnării din
religia budistă ("Seara se-ntâmplă molcom s-ascult / în mine cum se tot revarsă / poveştile
sângelui uitat de mult").

Prin toate acestea am încercat să demonstrez că poezia "Biografie" de Lucian Blaga este o
artă poetică, definitorie pentru modelul orfic pe care autorul îl propune în cadrul
modernismului autohton.