1. Din istoria opiniei...

Strămoşii jurnalismului de opinie sunt considerate a fi aşa-

numitele „mazarinade”, poezii satirice sau burleşti, pamflete în
proză, calomnii. Textele au fost publicate pe timpul unui şir de
revolte, numite Fronde, ce au avut loc în Franţa între 1648 şi
1653. Numele de „mazarinade” provine de la Jules Mazarin,
născut Giulio Raimondo Mazzarino, un cardinal, diplomat şi
politician italian, care a fost prim-ministru al Franţei din 1642
până la moartea sa. „Mazarinadele” erau articolele ironice şi
batjocoritoare la adresa prim-ministrului. De cealaltă parte, şi
textele scrise întru apărarea lui erau numite la fel. Prima
„mazarinadă” a apărut la sfârşitul anului 1648. De atunci şi
până în 1652 au apărut mai mult de 4000 satire îndreptate, în
mare parte, împotriva cardinalului. Bătăi de joc privind accentul
lui italian şi obiceiurile sale efeminate, atacuri grosolane la
adresa relaţiei pe care o avea cu regina şi la comportamentul
nepoatelor sale, toate se reuneau în „mazarinade” împotriva
cardinalului, care, potrivit dovezilor istorice, părea insensibil la
insulte.
„Curierul Noii Anglii” a fost al patrulea ziar american apărut
în 1721. Întemeietorul acestuia, James Franklin, a publicat un
editorial în care critica guvernul. După această întâmplare, el a
fost arestat şi trimis la închisoare. Ben, fratele său de 13 ani a
preluat conducerea ziarului. Şase luni mai târziu lui James
Franklin i s-a interzis să mai scrie. Fratele i-a fugit în New York,
iar ziarul a funcţionat până în 1726 sub numele lui Ben Franklin,
deşi era condus de James. Astfel, în secolul a XVIII-lea, articolele
de opinie erau încă privite cu scepticism şi rezervare. Abia în
perioada instaurării regimurilor liberale şi democrate, libertatea
expresiei a devenit un drept al cetăţenilor şi jurnaliştilor şi o
obligaţie a autorităţilor.

2. Definiţii şi interpretări

Cuvântul „opinie” derivă din latinescul „opinari” care

înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere și este expresia
unei convingeri subiective într-o anumită problemă, față de o
anumită situație.
Lexemul  „opinie” poate fi înțeles din mai multe
perspective, fie ca o declarație neargumentată, ca un punct de
vedere, asupra unui anume obiect, proprietate, relație,
eveniment, sau atribuire de valoare, fie ca afirmație
argumentată a unui specialist care își folosește competența
pentru a descrie sau determina, o anume stare de lucruri într-
un interval oarecare al acțiunii sau cunoașterii umane.
Opinia mai poate fi neutră sau implicantă, în prima
variantă, cel care o formulează are doar o atitudine
conceptuală, relaxată informațional, cu privire la subiectul sau
situația discutată și caracterizată, fără a fi cumva legat prin
interese, emoții, realizări proprii, sau alte dependente, de
câmpul realității în care formulează și eliberează opinia. Opinia
implicantă presupune o dependență oarecare între
propunătorul de opinie și compartimentul modal opinat.
Opiniile implicante se asamblează în acele zone ale realității
apte de a primi măsuri evaluant –valorizante, generatoare de
satisfacții, indispoziții sau chiar suferințe, precum spațiile
culturale, sportive, politice, religioase, unde subiecții sunt
cuplați prin diferite, condiționări, sau așteptări de realizare, a
unui eveniment dat. Cu cât structura și corelabilitatea internă a
unui spațiu fenomenal, societal sau pur conceptual e mai
complicată cu atât diversitatea, divergentă și lipsă de relevanță
a opiniilor este mai mare. Un exemplu ilustrativ de diversitate,
divergență și majoritar irelevantă caracterizare sau apreciere,
este opinia politică unde tot individul se simte competent și
obligat să spună ceva definitiv, să stabilească el și numai el
adevărul, să se proclame autoritatea ultimă în domeniu.
Opinii divergente și irelevante se mai formulează în
teritoriile culturii, unde sunt judecate prin diferite criterii
valorizante naive sau nepotrivite, diferite opere sau spectacole
la modă, ori considerate de referință. Și sportul este bine dotat
cu felurite opinii angajante, pătimașe, deseori contradictorii,
greu conciliabile, violente, sistematic adverse. Sunt bine
cunoscute nenumăratele controverse și agresiuni între
admiratorii diferitelor echipe sau sportivi, tratați ca idoli și
apreciați fără rezervă, fie ca un merit sau nu.
Există intervale ale cunoașterii și stabilirii adevărului, unde
opinia este riscantă și de regulă neavizată, dacă cel care o emite
nu are informații solide și o competență recunoscută în
domeniu. Este cazul cu lansarea de opinii în diferite intervale
ale cunoașterii științifice, sau tehnologice, unde faptele se
stabilesc numai după cercetări îndelungate și foarte precise,
implicând instrumente de observație, și strategii modelante
cauzal sau interpretante, abstracte, construite matematic și
evident neinteligibile omului oarecare. Cu toate acestea și în
știință oamenii fără pregătire și calități, riscă tot felul de analize
sau descrieri eronate și fac tot felul de propuneri de posibilitate
funcțională, fără nici o bază teoretică justificantă.
Spre exemplu istoria cunoaște multe situații în care oameni
fără cunoștiințe specializate au propus dispozitive care să
funcționeze cu încălcarea legilor naturii, spre exemplu
propunerii de construcție a perpetuum mobile, sau propuneri
de dispozitive, care să nu se supună legii gravitației sau să o
anihileze pe diferite căi.
Opinia de orice fel este locul de permanentă și spontană
exprimare de sine, a oricărui om, de orice condiție, competență
și grad de implicare, în indiferent ce interval al faptelor. Oferta
unei opinii, cerută sau nu, definește caracterul socio-interactiv
al omului din toate timpurile, cu sine, cu semenii, cu întreaga
societate, cu toată realitatea, în care acționează pentru a
supraviețui sau pentru a se distra.

3. Dreptul la opinie
Deseori, în justificarea unei teze, se face uz de argumentul
„suprem”: fiecare are dreptul al opinie. În acest context,
cuvântul „opinie” este echivoc şi poate fi interpretat prin două
perspective:
1.perspectiva legală – Fiecare cetăţean are dreptul la
liberă gândire şi exprimare. Acest privilegiu, garantat de
Constituţia Republicii Moldova, nu specifică şi nu fac diferenţă
însă între o părere corect formată şi una greşit construită.
Fiecare are dreptul la opinie, argumentată sau neargumentată,
corectă sau greşită, informată sau nu.
2.perspectiva epistemică – În acest sens, dreptul la opinie
este un drept care trebuie câştigat şi care nu este garantat
necondiţionat. Astfel, o persoană are dreptul să aibă dreptul la
o opinie numai atunci când aceasta este bazată pe cunoştinţe
anterioare. Părerea respectivă poate fi exprimată doar în cazul
în care este fondată pe argumente şi justificări.
Cele două perspective ilustrează, prin urmare, două faţete
diferite ale dreptului la opinie. Aceste viziuni sunt contrare şi
diferite. Prima spune că putem crede orice, fără a ne preocupa
de veridicitatea faptelor. A doua meţionează că putem exprima
numai ceea ce putem argumenta, implicându-ne la nivel moral
şi responsabilizându-ne opinia.
Opinia este o afirmaţie subiectivă, un gând, o judecată
despre un anumit subiect, este rezultatul atitudinii, interpretării
unor fapte. O opinie trebuie susţinută de argumente, pentru că,
în caz contrar, aceasta nu va fi credibilă. Oamenii îşi schimbă cu
greu părerea dacă nu sunt prezentate fapte şi argumenet noi.
Opinia este un element emergent al perspectivei,
mentalităţii, stării de spirit, credinţelor, aspiraţiilor, dorinţelor,
principiilor şi valorilor unei persoane; un element inerent al
personalităţii umane. Pe de altă parte, opinia poate fi
percepută ca şi informaţie nesubstanţială, în contrast cu fapte,
informaţie factuală şi cunoştinţe.
În economie şi ştiinţe sociale, cum ar fi filosofia, analiza
bazată pe opinii este considerată normativă, reprezentând
situaţia teoretică, ideală dintr-un anumit context (ceea ce ar
trebui să fie). Analiza pozitivă însă este bazată pe observaţia
ştiinţifică (ceea ce există din punct de vedere material, real şi
poate fi demonstrat experimental).
Distincţia dintre opinie şi informaţia care poate fi
demonstrată a fost subliniată încă din antichitate. Filosoful grec
Platon, în lucrarea sa „Republica”, explică diferenţa dintre fapt
şi opinie. El menţionează că opinia nu poate fi corectă sau
greşită, ea poate fi convingătoare; numai argumentele pe care
se bazează ea pot fi adevărate sau false.

4. Opinii colective / opinii profesionale

Opinia publică – un agregat de atitudini şi credinţe

individuale ale populaţiei; colecţie complexă de opinii a mai
multor persoane; suma viziunilor lor
Opinia ştiinţifică – orice judecată formulată printr-o
metodă ştiinţifică şi sprijinită de dovezi; se referă, de obicei, la
părerea unei instituţii, a unui corp ştiinţific şi ia deseori forma
unui articol publicat.
Opinia legală – un gen de opinie profesională, care se
conţine, de obicei, într-o scrisoare avizată, acordată de avocat
clientului sau unei terţe părţi. De cele mai multe ori, opinia
legală este acordată în legătură cu tranzacţii economice şi
exprimă judecata profesionaşă a avocatului cu privire la
chestiunile legale adresate. Opinia legală nu este o garanţie în
cazul unui eventual proces. Oricum, o opinie legală formulată
greşit conţine temei de malpraxis. Clientul îl poate da în
judecată pe avocat pentru că acesta i-ar fi oferit o opinie legală
incorectă.
 Opinia juridică sau opinia curţii – părerea unui judecător
sau a unui grup de judecători, care explică o decizie a curţii.
Opinia editorială – politica editorială a unui ziar, conturată
de editorul publicaţiei şi inserată în pagina editorială.