Sunteți pe pagina 1din 3

Țacu Ramona-Florentina

Foto-Video

Dejunul pe iarbă
de Édouard Manet

Puncte introductive despre operă :

•artist - Édouard Manet;


•titlu – Dejunul pe iarbă;
•data – 1862-1862;
•curent artistic – impresionism;
•tehnica – ulei pe pânză;
•dimensiuni – 208 x 264;
•conservare - Musée d'Orsay, Paris, Franța, Departamentul de Picturi din Muzeul Luvru.
Țacu Ramona-Florentina
Foto-Video

„Édouard Manet(1832-1883) s-a născut într-o familie selectă, fiind împins de la spate
spre o carieră juridico-diplomatică, adolescentul preferând rătăcirile. La 18 ani, intră în
atelierul pictorului de scene istorice, Thomas Couture, unde dă dovadă de aptitudini tehnice
excepţionale. Susţinut din umbră de un unchi, în spiritul lui Manet se creiona întreaga
perspectivă a unei cariere de pictor. Din jurul anului 1870, cercul impresionist îl adoptă ca pe
un precursor. Influenţa impresionistă se manifestă în special prin adoptarea unor subiecte
lejere.”

Pictura „Dejunul pe iarbă” este reprezentată de un nud feminin și o femeie îmbrăcată


sumar, aflate la un picnic, alături de un coș dezordonat și de doi bărbați complet îmbrăcați,
scena întâmplându-se într-un cadru rural.
Artistul a fost respins cu această lucrare, de juriul Salonului, în 1863, dar a profitat de
oportunitatea de expunere a tabloului în Salonul refuzaților, unde a stârnit o controversă
uriașă. „Tabloul a devenit imediat simbolul rupturii dintre arta academică oficială şi ceea ce
avea să fie arta modernă, iar Manet un adevărat erou în ochii tinerilor artişti.”

În sensul iconologic și iconografic, vom dezbate pictura prin intermediul lui Panofsky,
urmând cele 3 nivele ale sale.
Subiectul operei de artă este pur vizual : într-o pădure, doi bărbați sunt surprinși luând
parte la o discuție. În prim-plan, sunt pictate hainele femeii, coșul cu fructe și pâinea, ca un
peisaj cu natură moartă. În fundal, o femeie îmbrăcată superficial, se scaldă într-un râu. Bizară
este prezența unei femei goale, pe numele ei, Victorine Meurent, puternic luminată, cu atât
mai mult cu cât personajele masculine sunt îmbrăcate adecvat. Unul dintre cei doi(cel din
stânga) era fratele artistului, Eugéne, iar celălalt viitorul cumnat, Ferdinand Leenhoff. Din
punct de vedere estetic, Manet a încercat să redea lumina de zi, naturală, renunțând la
strălucirea tablourilor pictate în stilul Academiei. Despre acest tablou, se consideră că ar fi
inspirat din operele lui Raphael, renumitul pictor al anilor 1500.
„Opera lui Manet semnifică eliberarea femeii din ipocrizia epocii. Este o afirmare
clară a ideii că, nuditatea femeii nu este rușinoasă. Bărbații se poartă firesc, ceea ce denotă
normalitatea, iar femeia procedează la fel, ceea ce înseamnă că și ea își acceptă adevărata
natură. Până atunci, nudul feminin fusese aprobat doar la temele mitologice, prin
reprezentarea nimfelor și a zeițelor.”

În ceea ce privește semiotica, principalele semne care stârnesc o mulțime de întrebări


spectatorilor sunt reprezentate de goliciunea femeii, în raport cu bărbații complet îmbrăcați și
în special privirea acesteia, adresată direct către privitor. Acest ultim gest a devenit scandalos
în rândul societății, deoarece femeia îndrăznește să-și îndrepte vederea spre privitor, fără
gram de jenă sau urmă de puditate referitoare la nuditatea ei.

Acest tablou a fost adus în discuție în repetate rânduri, în cadrul cursurilor de


fotografie de profesorii universitari, prin urmare a fost primul care mi s-a schițat în minte
pentru tema intitulată „Peisaj”. Este unul dintre acele tablouri care oferă cu ușurință înțelesul,
având puține personaje de interpretat. Focusul este îndreptat spre întrebarea: „de ce această
femeie este goală, iar bărbații îmbrăcați?” Reflectarea asupra acesteia, va aduce în timp util
răspunsul, din punctele introductive ale operei, conectate între ele.

Bibliografie:
- https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/edouard-manet-picturi-scandaluri-si-
prejudecati;
- https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/07/dejunul-pe-iarba-edouard-manet/ .
Țacu Ramona-Florentina
Foto-Video

S-ar putea să vă placă și