Sunteți pe pagina 1din 4

Second-Class Postage Paid in Detroit, Michigan

Revistă
românească
de
spiritualitate ortodoxă
niiiiiiniiiiiiiiiHHiiiiMiiiiii

Romanian Herald
of
Orthodox Spirituality
"THE FAITH
Vol XX — No. 10 DETROIT, MICHIGAN — OCTOMBRIE 1970 ANUL. XX — No. 10

EPISCOPIA MISIONARA ÎN ARIA INTER-CREŞTINA Polemică de după deget


Conferinţa Teologică dela Boston De la o vreme revista „Solia" încearcă pe toate căile sd
reînvie o polemică absurdă şi lamentabilă la aăresa Episcopiei
O manifestare de mare prestigiu internaţional Preotul Dr. Stefan Slevoacă.
noastre. Dacă sensul acestei polemici ar fi acela de a restabili
a Societăţii Teologice Ortodoxe din America a A fost mult regretată lipsa Părintelui Prof.
un adevăr canonic sau dogmatic, sau de a divulga vreo aba-
fost Conferinţa Teologică ce s'a ţinut între 7-11 Dumitru Stăniloae dela Institutul Teologic Uni-
versitar din Bucureşti, care era programat să sus- tere de la duhul comunitar al Ortodoxiei Universale, n'am
Septembrie 1970, la Colegiul elen „Sfânta Cruce" avea, fireşte, nimic de obiectat. Dimpotrivă, am contribui cu
din Brookline-Boston, Massachusetts. La această ţină un referat esenţial despre „Unitate şi diver-
sitate în tradiţia ortodoxă". încă nu se ştie pen- plăcere la limpezirea problemelor care, eventual, ar forma
întrunire au participat delegaţi din aproape toată
tru care pricină a trebuit ca din Londra să se obiectul unei asemenea polemici justificate şi cinstite. Din
aria Ortodoxiei, în număr de 70 fruntaşi teologi
înapoieze în ţară. nefericire, procedeele polemice folosite de revista „Solia" au
şi reprezentanţi ai ierrahiei bisericeşti.
Intre alţii, au fost de faţă: Mitropolitul Chry- Problemele prezentate şi discutate la Boston cu totul alt scop, necreştinesc, neromânesc şi neortodox. Ele
sostomos, delegatul Patriarhiei Ecumenice de s'au axat pe aspectele cele mal noi ale teologiei trădează în mod vizibil spaima de adevăr. Altfel nu se pot
Constantinopol, Episcopul Demetrios din Bos- şi vieţii bisericeşti, cuprinzând capitole alese din explica ieşirile tot mai dese, hazardate şi necontrolate, ale
ton, Arhiepiscopul Kiprian, rectorul Seminarului toate ramurile teologiei. Nivelul discuţiilor a fost revistei „Solia", care se aventurează pe terenul unei polemici
rus din South Canaan, Pa., Episcopul Mark Lipa cu adevărat academic, de o înaltă distincţie şi improvizate şi subtil camuflate, arborându-şi un disperat aer
al Diocezei Albaneze. Leonidas Contos, rectorul profunzime intelectuală. Concluzia generală este de superioritate menit să-i salveze aparenţele, destul de stră-
Colegiului elen din Brookline, Prof. Nikos Nissio- aceea că, în mijlocul confuziei şi al crizei prin vezii, în faţa propriilor săi cititori. Lipsa de eleganţă este
tis din Atena, director al Institutului Ecumenic care trece creştinătatea astăzi* Ortodoxia pre- evidentă.
din Geneva, Prof. B. Bobrinskoy dela Academia zintă un centru de stabilitate, un centru de refa- Fără să vrem, conştiinţa noastră teologică şi românească
Teologică din Paris, Preot Prof. L. Voronow dela cere a unităţii spre care năzuiesc Bisericile creş- este pusă la grea încercare intre bunul simţ de a nu alimenta
Academia Teologică din Leningrad, Preotul Prof. tine. o polemică sterilă, lipsită de orice sens, şi intre datoria de
Alexander Schmeman, rectorul Seminarului „Sf. Conferinţa dela Boston s'a încheiat cu o Li- onoare pe care o avem faţă de fraţii noştri ortodocşi, atra-
Vladimir" din Brooklyn, N.Y., Preotul Prof. John turghie arhierească slujită de un sobor de epis- găndu-le atenţia, în mod serios, asupra unor primejdioase
Meyendorf dela acelaş seminar, etc. copi şi preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Iakovos. deformări ale dreptei credinţe şi ale adevăratei practici bise-
Delegaţia Episcopiei Misionare Ortodoxe Ro- Următoarea Conferinţă a fost stabilită pentru riceşti de totdeauna, pe care le întâlnim în paginile revistei
mâne a fost compusă din Prea Sfinţitul Episcop anul 1972. ~ ~ L S o Z i a N u vrem, nu este in firea noastră să dăm lecţii de
Victorin, Arhimandritul Dr. Vasile Vasilachi şi Pr. Dr. STEFAN SLEVOACA teologie ortodoxă sau de comportare creştină altora, dar ne
vedem siliţi să combatem cu toată tăria un anumit fel de a
Consultaţia inter-creştină din New England înţelege şi de a prezenta esenţa Ortodoxiei şi spiritul Creşti-
nismului românesc, de către revista „Solia", care se pretinde
Cea de a doua Adunare anuală a Conferinţei nard J. Flanagan al Diocezei romano-catolice de
ortodoxa şi de ,jzidire sufletească".
Conducătorilor Bisericeşti din New England a Worcester.
Rândurile de faţă ne-au fost provocate de articolul „Tri-
avut loc intre 29 Septembrie — 1 Octombrie 1970, Problemele discutate au vizat în special edu-
bunalele civile nu pot judeca cine este canonic şi cine nu",
in Espousal Retreat Center din V/attham, Massa- caţia clerului şi a credindogiV^r, sărăcia socială,
publicat în revista „Solia'* din 27 Septembrie 1970, pagina a
chusetts. Au luat parte conducătorii Bisericilor rasele şi minorităţile, abuzurile de stupefiante, 7-a. Ca de obicei, articolul este nesemnat, ceea ce înseamnă
creştine, cu câte un însoţitor sau doi, din cele distrugerile pricinuite de războaie, drepturile o- că redacţia revistei işi asumă responsabilitatea paternităţii lui.
şase state ale ţinutului New England: Vermont, mului în cadrul adevăratei libertăţi şi a demnită- Fireşte, este la mintea oricui că tribunalele civile nu pot
Rhode Island, Massachusetts, Maine, New Hamp- ţii umane. Fireşte, s'au discutat nu numai proble- judeca cine este canonic sau nu. De aceea candidatul pentru
shire şi Conneticut. mele în sine, ci şi căile practice prin care Biseri- arhierie este cercetat canonic de un Sfânt Sinod, iar hirotonia
Au participat 110 delegaţi, dintre care 29 epis- cile creştine din America pot coopera la soluţio- i se face public de arhierei canonici, in văzul lumii care as-
copi şi preoţi din partea Bisericii Romano-Cato- narea lor, printr'un efort comun, în lumina învă- cultă cu atenţie mărturisirea de credinţă ortodoxă a celui
lice şi, desigur, un mare număr de reprezentanţi ţăturilor evanghelice. Printre aceste căi s'a nu- ce-şi ia pe grumajii lui jugul arhieriei lui Hristos. De aceea
ai Bisericilor Protestante. mărat şi redactarea unei Scrisori Pastorale din poporul aflat in biserică încuviinţează şi rosteşte solemn:
Partea ortodoxă a fost reprezentată de Prea partea Conducătorilor bisericeşti către toţi creş- „Vrednic este!" Cine a luat parte măcar o dată în viaţa lui
Sfinţia Sa Episcopul Victorin, care este şi mem- tinii, preoţii şi pastorii din New England. După la o astfel de hirotonie intru arhiereu, făcută după toate rân-
bru permanent în Comitetul de Conducere cum s'a remarcat şi în Conferinţă, o contribuţie duielile bisericeşti, îşi dă seama că tribunalele civile n'au cum
(Steering Committee) al Conferinţei. Prea Sfin- esenţială in limpezirea unor probleme şi în re- judeca validitatea sau invaliditatea unei hirotonii, că n'au
ţia Sa a fost însoţit de Arhimandritul Dr. Vasile dactarea căt mai adecvată a Scrisorii Pastorale competenţa de a decreta cine este canonic şi cine nu este
Vasilachi din Southbridge, Mass. De asemenea, a avut-o Prea Sfinţia Sa Episcopul Victorin. canonic. In acest caz, tribunalele civile sunt îndreptăţite să
au mai participat reprezentanţi ai Bisericii Orto- Conferinţa a marcat unul din paşii cei mai refuze judecarea chestiunilor strict bisericeşti, ca de pilă:
dtxce Greceşti şi ai Diocezei Ortodoxe Albaneze hotărîtori spre rezolvarea gravelor probleme so- cine este adevăratul episcop, cine este canonic şi cine nu este
din America. ciale ale lumii americane de astăzi, prin contri- canonic, aşa cum insistent subliniază revista „Solia".
buţia Bisericii lui Hristos.
Sesiunea a fost prezidată de Episcopul Ber- Tribunalele americane au fost consternate să judece ast-
Arhim. Dr. V. VASILACHI
fel de probleme speciale bisericeşti, dar a cui este oare vina?
Funeraliile Episcopului Scaife Cine a provocat aceste fracţiuni (nu „facţiuni", cum repetat
La 23 Septembrie 1970 au avut loc în oraşul scrie „Solia") în sânul jurisdicţiilor ortodoxe americane? De
mare număr de ierarhi şi preoţi ortodocşi.
Buffalo, New York, funeraliile Episcopului angli- ce fracţiunile bisericeşti rebele, dacă sunt aşa de sensibile la
Din cauză că la acea dată Prea Sfinţia Sa
can Lauriston Livingstone Scaife, decedat în ur- cele duhovniceşti, nu s'au supus judecăţii canonice compe-
Episcopul Victorin se afla în cursul unor vizite
tente a Sfintelor Sinoade respective, ca sâ nu oblige astfel
ma unei grele suferinţe. Episcopul Scaife a fost canonice, Episcopia Misionară Ortodoxă Română
pe cei rămaşi credincioşi Bisericilor Mame şi ordinei cano-
unul din cei mai buni prieteni ai ortodocşilor din în America a fost reprezentată la funeralii de
către Preotul Nicolae Ciurea din Hamilton, On- nice, să apeleze la tribunalele americane? Dar dacă tribuna-
America şi de pretutindeni, ceeace explică par- lele n'au calitatea să se pronunţe în astfel de probleme gin-
ticiparea la serviciul înmormântării sale a unui tario.
Preot NICOLAE CIUREA gaşe, înseamnă că necanonicitatea Episcopului Valerian s'a
rezolvat de la sine? înseamnă că nimeni nu mai poate judeca
Instalarea Arhiepiscopului Medeiros încălcarea rânduielilor canonice bisericeşti, pentrucă Episcopul
La 7 Octombrie 1970, comunitatea romano- au fost reprezentaţi de Prea Sfinţia Sa Episcopul de la Vatra se prevalează de legile civile şi nu de cele biseri-
catolică din Boston a cunoscut una din cele mai Victorin al Episcopiei Misionare Ortodoxe Ro- ceşti, pe care nu le recunoaşte? înlocuind autoritatea cano-
strălucite manifestaţii religioase din istoria ei: măne în America, invitat printre oaspeţii de o- nică bisericească, de care se teme, cu autoritatea civilă ome-
instalarea oficială a Arhiepiscopului Humberto noare ai festivităţii. nească, Episcopul Valerian îşi agravează singur situaţia peni-
Sousa Medeiros, succesorul Cardinalului Cushing bilă în care se află. Scopul acestei tactici perfide, necreşti-
Ceremonia instalării a avut loc in uriaşa cate-
pe Scaunul Arhidiocezei de Boston. După cum se neşti, de a semăna confuzie în mintea credincioşilor prin
drală „Sfănta Cruce" din Boston şi a fost oficia-
ştie, Cardinalul Cushing s'a retras, pentru moti-
tă de Arhiepiscopul Luigi Raimondi, Nunţiu A- ! (Urmare fn pag. 2)
ve de sănătate, după o arhipăstorie de 26 de ani. postolic la Washington, care i-a înmânat noului
In locul său, Sfântul Părinte l-a numit pe Hum- arhiepiscop cărja arhipastorală şi l-a investit, in
berto Medeiros, născut în Portugalia şi imigrat numele Sfântului Scaun, cu puterea conducătoa-
în Statele Unite, împreună cu părinţii săi, la vâr- re. UN NOU PREOT A L EPISCOPIEI
sta de 15 ani, fost pănă mai deunăzi Episcop de In seara zilei de 15 Octombrie
Prea Sfinţia Sa Episcopul Victorin a luat par- La 29 Septembrie 1968, Diaco-
Brownsville, Texas. te apoi la dineul oficial, cu care prilej s'a între- 1970 a sosit în Statele Unite, ca nul Băluşel a primit taina preo-
La ceremonia instalării au participat 4 cardi- ţinut îndelung cu Arhiepiscopul Luigi Raimondi imigrant, Prea Cucernicul Preot ţiei prin mâinile Prea Fericitu-
nali şi 50 de episcopi romano-catolici, peste 2.500 şi cu alţi prelaţi ai Bisericii Romano-Catolice din Octavian Băluşel, împreună cu lui Patriarh Justinian şi a fost
de preoţi, călugări, călugăriţe şi mireni, precum America, mulţi dintre aceştia fiindu-i cunoscuţi Dna Preoteasă Dr. Maria Bălu- numit preot Sn parohia Meri din
şi reprezentanţi ai celorlalte culte religioase din personali cu prilejul diferitelor întruniri inter- şel, medic. comuna Drăgăneşti, judeţul
America. creştine. Prahova. La chemarea Episco-
Romănii ortodocşi din Statele Unite şi Canada Născut in anul 1930, in comu-
CORESPONDENT piei noastre, Părintele Octavian
na Dagâţa din judeţul Iaşi, tâ-
Băluşel a primit aprobarea Prea
Conferinţa Episcopilor Ortodocşi nărul Octavian Băluşel şi-a fă-
cut studiile teologice mai intâi
Fericitului Patriarh Justinian de
Şedinţa de toamnă a Conferinţei Permanente al Conferinţei, şi de Arhimandritul Bartolomeu a veni în Statele Unite şi a-şi
la Seminarul din Roman şi apoi
a Episcopilor Canonici Ortodocşi din cele două V. Anania, membru permanent al Comisiei de pune serviciile la dispoziţia Epis-
la Institutul Teologic Universi-
Americi (Standing Conference of the Orthodox Studii şi Proiecte. copiei. Prea Sfinţitul Episcop
tar din Bucureşti, devenind Li-
Bishops) a avut loc la New York în dimineaţa Victorin l-a numit preot admi-
S'a discutat cu precădere problema unificării cenţiat în teologie in anul 1954.
zilei de 15 Octombrie 1970, prezidată de Arhie- nistrator al parohiei .Sfânta
Ortodoxiei americane, problemă care, în ultima TreimeM din Philadelphia, Pa*
piscopul Iakovos. La 15 Septembrie 1968 a fost
vreme, a căpătat accente dramatice. Comisia de unde enoriaşii l-au primit cu
Episcopia românească a fost reprezentată de hirotonit diacon in Catedrala
Studii şi Proiecte a primit noi dispoziţii de lucru. foarte multă căldură.
Prea Sfinţitul Episcop Victorin, membru titular Patriarhiei din Bucureşti, de că-
tre Prea Sfinţitul Episcop Vic- Părintelui Băluşel şi Doamnei
Şedinţă la Consiliul Naţional al Bisericilor torin, care se afla în vizită In Preotese le dorim, din toată ini-
In urma dezastrelor provocate de revărsarea ţional al Bisericilor din Statele Unite a trimis în România şi a slujit la acea dată ma, bun venit!
apelor in Transilvania şi Moldova, Consiliul Na- (Urmare fin pag. 2) in Catedrala Patriarhală. REDACŢIA
Pagina 4 CREDINŢA Septembrie 1970

Credinţa— 3»" 1
ECUMENICAL
Patriarch Theodosios VI of anon, on September 21, 1970. He
NEWS
Metrooplitan Eli as (Moua-
Antioch passed away on Sep- was the one hundred sixty third wad) of Alepo was elected as
3 jj new Patriarch of Antioch, suc-
tember 19, 1970 at the age of successor of Sts. Peter and Paul
Published by the 83, after a prolonged illness of ceeding the late Patriarch Theo-
Romanian Orthodox Missionary Episcopate in America = nearly four years. Funeral ser- to the See of Antioch where the dossios VI. The election took
Editor: V. Rev. Archimandrite B.V. Anania vices were conducted at the St. disciples of Christ were first place in Damascus on Septem-
Georges Cathedral, Beirut, Leb- called Christians. ber 25, 1970, where the Holy
OCTOBER, 1970 Synod of Antioch had already
Monthly Publication, except August been convened for the intern-
1 iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin^
Year XX, No. 10 ment of Patriarch Theodosios.

Familia noastră
Subscription Price: $5.00 per year Metropolitan Philip Saliba of
Address: 19959 RIOPELLE, DETROIT. MICH. 48203 New York and all North Ameri-
Phone: 366-1998 ca attended.
— Second Class paid at Detroit Post Office — Botezuri
The new Patriarch was born
iojiiiifiiM KAYVILLE, Sask. — La 14 Septembrie au fost botezate fetiţele in 1914, studied at the Halki
Linda Dianne Himmelbauer, născută la 21 Ianuarie 1965 în Cali- Theological Academy of the Pa-

STIR I DIN EPARHIE


fornia, şi Lisa Marlene Himmelbauer, născută la 5 Septembrie 1968 triarchate of Constantinople,
în Los Angeles, fiicele soţilor John şi Velma Himmelbauer din taught the Arabic language and
Watervliet, N. Y. Naşi au fost Rose Round, B. C., John Cojocar şi literature in Damascus and Rio
Geo Petrescu din Kayville. Botezul a avut loc în biserica parohiei de Janeiro, and in 1950 was
„Sf. Petru şi Pavel" şi a fost oficiat de Părintele Protopop D. Dia- elected Metropolitan of Alepo.
conescu. He is well known in the Ecu-
Din agenda pastorală menical world.
a Prea Sfinţitului Victorin WOOD MOUNTAIN, Sask. — La 20 Septembrie a fost botezat *
pruncul David Joseph Harder, fiul soţilor Robert şi Linda Harder
din Duncan, B. C., născut la 7 Mai 1970. Naşi au fost James şi Episcopal Bishop Lauriston L.
20 Septembrie — Slujeşte Sfânta Liturghie la Misiunea „Sf. Scaife of Western New York
Dumitru" din Winnipeg, Manitoba şi oficiază slujba de Jeanette Moldovan din Flintoft, Sask. Botezul a fost oficiat de
Protoiereul D. Diaconescu, administrator al parohiei. passed away after a long and
pomenire a repausatei Magdalena Holunga. serious illness. He was a great
27 Septembrie — Oficiază Sfânta Lturghie în biserica paro- Nunţi friend of the Orthodox world.
hiei „Sf. Gheorghe" din Pontiac, Michigan şi participă The funeral services were held
SOUTHBRIDGE, Mass. — Dl şi Dna Thomas C. Ziu au avut in Buffalo, N.Y. on September
la masa dată în folosul Episcopiei.
bucuria căsătoriei fiicei lor Shirley Ann Ziu cu tânărul Richard 23, 1970. The Romanian Ortho-
19 Septembrie - 1 Octombrie — In Waltham, Mass., participă, Edward Marcin. Mai înainte de nuntă, tânărul şi-a făcut trecerea dox Missionary Episcopate in
împreună cu Arhim. V. Vasilachi, la Consultaţia Leaderi- la credinţa ortodoxă. Naşi întru ortodoxie şi cununie religioasă au America was represented by the
lor bisericeşti din New England. fost Dl şi Dna Inginer D. Popovici. Slujba s'a oficiat în biserica Rev. Fr. Nicolae Ciurea.
parohiei „Sfântul Mihail", de către Părintele Arhim. Dr. Vasile
4 Octombrie — Slujeşte Sfânta Liturghie în biserica parohială Vasilachi.
din Philadelphia, Pa. An impressive and colorful
Aniversări ceremony took place in Boston,
7 Octombrie — Participă, ca invitat de onoare, la instalarea Mass. on October 7, 1970 when
noului Arhiepiscop romano-catolic de Boston, Humberto KITCHENER, Ontario — La 6 Octombrie, Dl şi Dna John Scopu
Humberto Sousa Medeiros was
S. Medeiros, succesor al Cardinalului Cushing. Ia parte au oferit un "birthday party" fiului lor cel mare, George Scopu,
officially installed as Archbish-
la banchetul festiv dela Statler Hotel. care a împlinit 20 de ani. Secretar al Clubului cultural sportiv ro-
op of Boston, succeeding retired
mân „Vulturul" şi talentat acordeonist, tânărul George Scopu se
10 Octombrie — Oficiază prohodirea repausatei Elena Drăgă- Cardinal Cushing. The installa-
distinge printr'o purtare aleasă în societate şi la Highschool, unde
nescu, în Philadelphia, Pa. tion was officiated by Archbish-
se află în ultimul an de studii. Oaspete de onoare a fost P. C. Arhi-
op Luigi Raimondi, Apostolic
mandrit Bartkplomeu V. Anania, Directorul Cancelariei Episcopiei
11 Octombrie — Slujbă liturgică la Philadelphia, Pa. Delegate to the United States.
Misionare Ortodoxe Române în America.
Four Cardinals, 50 Bishops and
1 2 - 1 4 Octombrie — Lucrări administrative la reşedinţa din 2,500 clergy, nuns and faithful
Detroit. DAYTON\Ohio — La 17 Octombrie, soţii Stelian şi Narcisa attended. The Romanian Ortho-
Vlădescu şi-au sărbătorit aniversarea a 26 de ani de căsnicie. Mai dox Missionary Episcopate in
15 Octombrie — Dimineaţa: împreună cu Arhim. B.V. Ana-
mulţi membri ai parohiei „Sf. Andrei" din Cincinnati, Ohio, în America was represented by His
nia, participă la lucrările sesiunii de toamnă a Conferinţei
frunte cu preşedintele George Cristia, le-au fost oaspeţi la o recep- Grace Bishop Victorin.
Episcopilor Ortodocşi (Standing Conference), în New
York. ţie în cadru familial. A fost de faţă, de asemenea, Arhimandritul
B. V. Anania dela Centrul Eparhial.
The 24th regular meeting of
— După amiază: Tot în New York şi împreună cu Arhim.
DETROIT. Mich. — Dl Mitică Banciu, cunoscutul poet popular the Standing Conference of the
B. V. Anania, ia parte la o şedinţă a Consiliului Naţional
al românilor americani, şi-a sărbătorit, împreună cu Dna Banciu, Canonical Orthodox Bishops in
al Bisericilor din Statele Unite.
50 de ani de fericită căsnicie. Soţii Banciu au primit felicitări din the Americas was held in New
18 Octombrie — Slujeşte în biserica parohiei „Sf. Treime" partea Preşedintelui Nixon şi un dar simbolic din partea Senatoru- York City on October 15, 1970,
din Philadelphia, Pa. şi-l prezintă enoriaşilor pe noul lui Philip A. Hart. u n d e r the chairmanship of
preot, Octavian Băluşel, proaspăt sosit din România. Archibishop Iakovos. Our Epis-
copate was represented by Bish-
19 Octombrie — In New York, ţine o consfătuire cu Protopo- op Victorin and Archimandrite
pul Nicolae Bârsan şi membrii Consiliului Misiunii paro- B. V. Anania. The issue of the
hiale. care Octavian Goga, poetul pă- piscopiei Misionare, începe să Orthodox unity in America was
timirii transilvănene, a evocat capete o înfăţişare nouă, prove- dramatically discussed.
rosturile lor naţionale şi sufle- nită din întrepătrunderile fi-
teşti în poezia sa intitulată sem- reşti ale melodiilor tradiţionale "The creation of the Orthodox
HAMILTON, Ontario — La 20 Septembrie s'a deschis Şcoala nificativ: „Dascălul". bucovinene, transilvănene, bă- Church in America by the Rus-
Duminicală a parohiei „învierea Domnului", cu un număr de 22 M'am gândit că şi cântăreţii năţene, moldovene şi muntene. sian Orthodox Church late in
de copii, sub supravegherea Părintelui Paroh Nicolae Ciurea şi bisericeşti din Episcopia Misio- Nu este pentru nimeni o surpri- April has not served to unite
îndrumarea învăţătoarelor Victoria Maucek, Magdalena Ciurea şi nară Ortodoxă Română în A- ză că, de multe ori, la strana United States Orthodoxy but
Marcela Somordolea. Pentru cei trecuţi de 10 ani se va institui un merica au adus cu ei nu numai aceleeaşi biserici, se întâlnesc merely underlines its divided
curs special, în zilele de Sâmbătă. Paralel cu orele de religie se frumoasele şi adânc mişcătoare- cântăreţi din mai toate provin-
state" was the starting opinion
predă şi un curs de limba română. le melodii bisericeşti româneşti, ciile româneşti, toţi unindu-şi
in an article published by the
dar şi ceva din patosul şi îndem- glasurile întru preamărirea lui
Ecumenical Press Service in
— La 21 Septembrie s'a ţinut şedinţa de toamnă a Reuniunii nul nemuritor lăsat ca testa- Dumnezeu, departe de ţară, fie-
care amintindu-şi melodiile în- Geneva.
Femeilor, sub preşedenţia Doamnei Victoria Todorel. A fost prezen- ment moral tuturor cântăreţilor
tat raportul de activitate pe ultimele şase luni. dela strană, de Anton Pann, în văţate în copilărie la şcoală, sau
dela dascăli mai bătrâni. Feno- The National Council of
versurile: „Cântă măi frate ro-
— Clubul Tineretului „Doina" şi-a reînceput activitatea cultu- menul este desigur original şi Churches of Christ in the Unit-
mâne, / Pe graiul şi limba ta /
rală, prin repetiţii ce se ţin regulat în Casa Română. demn de studiat, mai ales că ed States decided to raise money
Si lasă cele streine, / Ei de a
puţini cântăreţi cântă după no- from the American Christians
şi le cânta!" Si nu m'am înşelat.
— Noua casă parohială este aproape gata şi va fi sfinţită în te bisericeşti. Ori, cum se ştie, for helping the reconstruction
Ca preot misionar al Episcopiei
cursul lunii Noiembrie 1970. Până în prezent au contribuit 81 fami- cântarea practică bisericească of Romania after the disastrous
noastre, am slujit, cu binecu-
lii, cu suma de 6.675 dolari. lasă deschis un cămp larg de floods which occured this spring.
vântarea Prea Sfinţitului nostru
inspiraţie şi improvizaţie muzi- A special meeting was held in
Episcop Victorin, în multe bise-
cală în cadrul glasurilor şi ca- New York City on October 15,
rici şi am ascultat mulţi cântă-
1970, under the chairmanship
Cântăreţii noştri bisericeşti
reţi sau cantori de toată isprava, denţelor psaltice respective, iar
înfrăţirea naturală dintre melo- of Rev. William Du Val. The
executând cu multă simţire cân-
sul bisericesc şi cel popular ro- Orthodox side was represented
tările dela strană. Si tot mai
mânesc dă totdeauna forme in- by Bishop Silas. Bishop Victorin
— Introducere — mult m'am convins de importan-
teresante de nuanţare a muzicii of the Romanian Orthodox
ţa cantorilor în viaţa noastră de
bisericeşti dela strană. Missionary Episcopate in Amer-
peste Ocean.
încă nu s'a scris deajuns de- Mihail Berezovschi, Gh. Popes- ica, and Archimandrite Barthol-
spre rostul cântăreţilor biseri- cu-Brăneşti, Gheorghe C ucu, Pentru cei imigraţi înainte de omew V. Anania attended. The
Dacă ai prilejul să vizitezi
ceşti in istoria Bisericii Ortodo- Ion Croitoru, Nicolae Lungu, Ion primul război mondial, ca şi possibility of opening a dialog
centrele mari americane sau ca-
xe Române şi despre contribuţia D. Chirescu, dar mai ales neui- pentru cei ce au venit după cel between the American and Ro-
nadiene, unde se află parohii cu
adusă de ei nu numai la dezvol- tatul Paul Constantinescu. de-al doilea război mondial, sute de familii româneşti, cum manian Christians was the main
tarea muzicii româneşti, dar şi înzestraţi nu numai cu darul graiul românesc, doinele şi co- sunt de pildă în U.S.A.: Detroit, issue of the meeting.
a culturii noastre naţionale în de a cânta, dar şi cu alte alese lindele le-au fost primele mân- Cleveland, Cincinnati, Philadel-
general. Macarie Ieromonahul, însuşiri artistice, unii dintre ei gâieri sufleteşti. Dela psalmodia phia, New York, East Chicago,
cantorului dela strana bisericii Aniversare la Pontiac
Antonn Pann, Dimitrie Suceveţi- au fost zugravi de biserici, alţii Hollywood. Omaha, Southbridge
nu, Ghelasie Basarabeanu, sau miniaturişti de manuscrise, ca şi dela formaţiile corale biseri- şi Worcester, sau în Canada: In Duminica din 15 Noiem-
mai aproape de vremea noastră, Picu Pătruţ din Săliştea Sibiului, ceşti, au pornit organizările ăe Windsor, Kitchener, Hamilton, brie 1970, Parohia românească
Varlaam, Neagoie Ionescu, Ste- alţii scriitori, ca Nicolae Filimon, serbări cultural-religioase pen- Timmins, Winnipeg, Boianu Ma- „Sf. Gheorghe" din Pontiac, Mi-
fănache Popescu şi Ion Popescu- părintele romanului modern ro- tru sărbătorile Crăciunului, pen- re, Edmonton, Hairy Hill, Ham- chigan, îşi va sărbători cea de
Pasărea, — ca să nu pomenim mânesc, sau poeţi populari şi tru hramul fiecărei biserici, pen- lin, Kayville, Wood Mountain şi a 34-a aniversare a înfiinţării
decât câteva nume, — au dat un folclorişti, ca Anton Pann şi a- tru alte sărbători creştine şi na- altele, poţi asculta frumoasele ei, printr'o slujbă religioasă şi
avânt deosebit cântării tradi- tâţia alţii, cântăreţii bisericeşti, ţionale, la banchete de aniver- noastre cântări bisericeşti, in- printr'o masă festivă ce va avea
ţionale dela strană, făurind un umilii dascăli dela strană, au ju- sări şi la picnicurile de vară. terpretate de cantori renumiţi, loc In hala parohială din 456
bogat repertoriu de muzică psal- cat un rol ăe seamă în istoria Dar ceea ce este mai intere- sau de coruri bisericeşti formate Arthur St., Pontiac, Michigan.
tică din care, mai târziu, se vor artei şi culturii româneşti. De sant şi demn de notat este fap- din tineri şi bătrâni cu dragoste Consiliul parohial, Reuniunea
inspira sau îl vor armoniza în aceea se cuvine să cinstim după tul că în America şi Canada, de cântare bisericească. Femeilor şi Societatea „Muncito-
mare parte compozitori ca Di- cuviinţă pe aceşti fraţi ai noştri muzica psalticâ românească, aşa rul Român" vă invită cu drag
mitrie Kiriac, Gavril Musicescu, cu aceeaşi dragoste fierbinte cu cum se practică în bisericile E- Protos. FELIX DUBNEAC să luaţi parte.
Octombrie 1970 ORE DIN T A Pagina 3

(Urmare din numărul trecut)


Zi festivă la Pontiac
Colecta Noastrâ Pentru
Parohia romănească „Sfăn- Consiliului parohial, în frunte
tul Gheorghe" din Pontiac, Mi- cu Dl Preşedinte Tommy Scoro-
chigan se administrează inde- bets, Dl Vicepreşedinte John Da-
Donaţii în bani pendent, dar în Aprilie 1970,
când a rămas fără preot, a cerut
vis şi Dl Secretar George Farco,
preşedintele Societăţii „Munci-
ONTARIO Ont. Mixed oficial afilierea la Episcopia torul Român".
Hamilton $150 noastră, în ceeace priveşte asis- Printre oaspeţii din Detroit şi
$50 V. Rev. N. Cicala — Sarnia tenţa religioasă. Consiliul epis- împrejurimi s'au remarcat: Pă-
Holy Resurrection Rom. Church $20 copesc i-a aprobat cererea, sluj- rintele Protopop Glicherie Mo-
Ladies Soc. Holy Resurrection Rom. Church L. Gontcharenko — Ingersoll bele divine au fost luate pe sea- raru, Părintele Diacon Aurel
Rodica Brugger $10 ma Centrului eparhial, iar paro- Plantus cu familia, Dna şi Dl
$30 Bill Bordian — Waterdown hia şi-a luat obligaţia ca, pe Constantin Bărdaş, preşedintele
Sofia Zivan Anton Ciuntu — Sault Ste. Marie lângă remuneraţia preoţilor slu- Consiliului parohial Trei-
$25 Leon Flutur — Puslinch jitori, să sprijine material Epis- me", Dna şi Dl John Bondi, pre-
Victor K. Copps, Mayor A. O. Somodolea Steve Flutur — Puslinch copia printr'un disc anual şi şedintele Societăţii ,Mărăşeşti",
Bill Flutur A. Tudoreanu Norman & Sylvia Raut — Oakville printr'o masă anuală, în benefi- Dna şi Dl Barbat, secretar al
John Paulowich Mrs. George Ursul James Titian — Puslinch ciul Episcopiei. acelei Societăţi, Dl Tom Cornea,
$15 $5 Pentru anul acesta, discul şi preşedintele Clubului Pensiona-
John Veronica Washniuk Mr. Sam Krakana — Delhi masa au avut loc în ziua de Du- rilor, Dl Meyer, secretar al ace-
George Omorean — Princeton minică 27 Septembrie. lui Club, Dna Bella Rotar, pre-
$10 Slujba Sfintei Liturghii a fost şedinta Reuniunii Femeilor dela
Gordon Christian Da mi an Moloci MANITOBA Catedrala „Sf. Treime", Dna şi
oficiată de Prea Sfinţitul Epis-
Cazacea Eduard OK Food Fair $100 Dl Niculai Fedorovici cu fiica.
cop Victorin, asistat de Arhi-
N. Friscofont H. Paikin N.W. Holunga — Winnipeg Dna şi Dl Saghin, Dna Nick
mandritul Bartolomeu V. Ana-
Bunda George The Right House $10 Oană, Dl John Aldea, Dna Mary
nia. Răspunsurile la strană au
Ana Hablea Paul Sekesan Nistor & Alexandra Holunga — Winnipeg Trolio, Dna Patrick, Dl şi Dna
fost date de cantorul Grigore
Jack Marchese Vasile & Magdalena Holunga — Winnipeg Buliga, Părintele Aurel Plantus Goga, Dna şi Dl Condrea Bizovi,
$5 Emanuel Onofreiciuc — Shell Valley din Detroit şi cantorul Ilie Djan Dna şi Dl Nicolae Preda (Royal
Traian Boleantu $5 din Windsor, Ontario, precum şi Oak), Dna Mary Mihai, Dra Lil-
Corsini's Supermarket Mrs. Anna Russell — Winnipeg J de corul parohienilor. Prea Sfin- lian Majeran, Dra Leonora Lu-
Dr. B. Finkelstein ţia Sa Episcopul Victorin a ros- pastean, Dl Buhoci, Dna şi Dl
Less than $5 ALBERTA tit predica zilei, ascultată cu e- Stanley, Dna Ioannou, Dl Ilie
I. M. Fisher, Trifu Margan, Miller Shoe Store, $291 moţie de enoriaşii din Pontiac, Zamfir, Dna şi Dl Nicolae Suciu
Mrs. M. Puiu, Ross E. Rabjohn, Jerry Sherna, Sts. Constantine & Helen Romanian care de foarte multă vreme nu şi alţii.
Union Furniture Co., Jean Vail. Orthodox Parish — Edmonton mai avuseseră o slujbă arhie-
Kitchener O caldă manifestaţie de sim-
$50 rească în biserica lor. Liturghia
patie i s'a făcut familiei Dumi-
$100 Mr. Wasyl Hudema — Manning I a fost urmată de pomenirea cti-
tru Grigorescu, de curând imi-
St. Peter and Paul Rom. Orth. Church torilor şi enoriaşilor repausaţi.
SASK. grată în Statele Unite. Dna Ma-
$25 South Porcupine Ca şi biserica la slujbă, hala ria Grigorescu este sora Dnei
$60 parohială, frumos decorată cu Paraschiva Poponea şi, împreu-
Gheorghe Alexe $100
Matei Chiuşdea Alex Krakana Anna Isfan — Dysart eşarfe tricolore, a fost arhiplină nă cu soţul Dumitru şi copiii Vi-
Mrs. Mary T. Krakana $50 de meseni, printre care numero- viana şi Liviu, este acum rezi-
$20 şi oaspeţi din Detroit şi Wind- dentă a oraşului Pontiac.
$25 Rev. Fr. Peter Avram — Regina*
George Barbu sor, veniţi să se bucure de tra- O loterie cu premii în obiecte
Trifu Miter Mrs. Vasilie Moskal George Ciocia — Wood Mountain
V. Rev. Fr. Oncescu — Assin. diţionala şi faimoasa ospitalita- de artă românească a fost con-
Helen Serafinchan te a românilor din Pontiac. Bu- dusă de Dna Mary Scorobets.
$10 $20 St. Mary's Church — Kayville
Ana Barbu na dispoziţie s'a instalat încă In timpul mesei au luat cu-
St. Peter & Paul Church — KayWUe
Traian Barbu Alexandra Krakana dela început, atât prin gustarea vântul: Dl Tommy Scorobets,
$25
George Belu Vicky & Helen Ane Onieu minunatelor mâncări româneşti preşedintele Consiliului parohial,
V. Rev. Fr. D. Diaconescu — Kajfrville pregătite şi servite de harnicele
Pavel Cirisan George Stoian care a salutat prezenţa Prea
ROCLA Club — Kayville
Panta Cosariu $10 doamne din Reuniune, cât şi Sfinţitului Victorin şi a oaspeţi-
$20 prin muzica desfăşurată de Or-
John Scopu Virginia Krakana lor de onoare, Părintele Arhim.
Valeria Acmet — Kayville chestra ,J>oina" a Asociaţiei B. V. Anania, care i-a prezentat
Ion Voin William Merinchuk
Tiberiu Zalac Mrs. Maria Apostol — Regina Culturale Centrale Române A-
Adam Posteuca nominal pe oaspeţi. Părintele
Mrs. Aneta Bucel — Regina mericane Canadiene, alcătuită Protopop Glicherie Moraru, care
John Posteuca
$5 Mr. Wm Donison — Regina din Dnii Tudorică Tamaş, Ilie a adus salutul enoriaşilor dela
$5
Tom Dimitrie Petre Jura vie — Kayville Djan, Petre Dimitrie şi Florin Catedrala ,J5fânta Treime" şi, in
Gordon Bimm
Traian Penta Gabriel Krasiun — Regina Buţu. final. Prea Sfinţitul Episcop
A.'D. Robison
Nicolae Rasa Katie Majeran — Kayville Victorin, a cărui cuvăntare a
F. D. Watters Preşedinţi aranjatori ai mesei
Vasile Tonita — Wood Mountain au fost familiile Tom Poponea şi fost ascultată cu religiozitate
Less than $5 Mary Vulcu — Kayville
T. A. Belanger, H. Hayes, R. Kaurn, Richard La- John Phillips, dar munca de creştină şi entuziasm românesc.
$15.50 pregătire şi servire a mâncări- Numeroase pasaje i-au fost su-
roche, Tom Neill, C. Pasala.
Timmins Radu Ciocia — Wood Mountain lor a fost depusă de aproape bliniate de întreaga asistenţă
$200 $10 toate doamnele din Reuniune, prin vii şi îndelungate aplauze.
Neagu Adamache — Assin. in frunte cu Dna Preşedintă Vir- Discul şi masa au realizat un
St. Mary Romanian Orth. Church beneficiu net de 700 dolari in
Vasile Bachiu — Limerick ginia Parker. Reuniunea a donat
$100 Stefan Chrisbasan — Ormiston toate alimentele necesare unui favoarea Episcopiei, fapt pentru
St. Mary's Ladies Aux. George Cojocar — Kayville care Parohiei „Sf. Gheorghe"
menu bogat şi delicios.
$50 John Cojocar — Kayville Excelenta organizare a dineu- din Pontiac i s'au adus călduroa-
V. Rev. John Jifcu Mrs. Ana Isfan — Dysart lui s'a datorat, de asemenea, se mulţumiri.
$25 Andrew Jura vie

ABONAMENTE
Loyal Order of Moose Cozma Kiriak — Lakenheath
Mrs. Eva Varteniuk Mr. & Mrs. Dan Kozak — Kayville
Dan Marcenko — Wood Mountain
$15 Mulţumim călduros noilor noş- Ohio
Anna Muntean — Assin.
Mrs. Lina Ouriuk John J. Oncescu — Limerick tri abonaţi, ca şi celor ce inţeleg Nico Miok, Bradford
Less than $5 Vasile Popesku — Assin. să sprijine apariţia regulată a Pavel Balos, Cleveland
Mrs. J. Blahay, Stella Cauieter, Lucien Leblond, Mrs. Reveica Petriuc — Regina Credinţei, prin reînnoirea abo- Petru Al. Pomuti, Dayton
Mr & Mrs. A. Taylor. Tudor Radu — Assin. namentului: Lică Herşcovici. Cincinnati
Toronto Mr. Roman Ursan — Regina California Petru Moga. Cleveland
$15 Eva Ursu — Kayville Oeorge Pleşa, Bell Victoria Tătaru, Cleveland
Peticila Petre Stefan Zaremba — Ormiston Conneticut Pauline Costein, Willard
$10 $6 Stelian Xantopoulos, John Bruda, Warren
George Barbita W. Hartford Todor Sekoşan, Sidney
Eliot C. Jene Andrew Gherasim — Ormiston Florida Alberta (Canada)
Nicholas C. Stefanoff Mr. George Banda — Marcelin Rev. James J. Laliberte.
Mr. James Banda — Marcelin N. W. Svekla, Willingdon
$6 Tallahassee Manitoba (Canada)
M. Posen George Boghan — Kayville
John Lazăr, Hollywood Eman oil Onofreichuc,
$5 Elizabeth Daniliuk — Assin. Helen Hill, Ft. Lauderdale Shell Valley
L. Rubin Mrs. Irodia M. Donisan — Regina Nick Beldean, Hollywood Ontario (Canada)
Less than $5 Adam Elicuik — Ormiston Teresa Getyina, Hollywood
Dan Guraliuk — Kayville John Scopu, Kitchener
C. Bunatt. Barbara Calinici, D. Dosen, Boris Du- Iosif Jiga, Hollywood Pearl Oncescu, Windsor
mitroff, Geneva Restaurant, N. K., NN, Nick Nic- Alex Ionel — Ormiston Indiana
Sager Ionel — Ormiston Constantin Ciolac, Windsor
koloff. Hie Bara, E. Chicago Raoul Marian, Toronto
Anita Mamitean — Wood Mountain Minnesota
Windsor John Moldovan — Assin. Sam Krakana. Delhi
$50 $6 Nicolae Stan, St. Paul Quebec (Canada)
Raymond Mynatt — Wood Mountain Massachusetts
John Cristescu Harry Luves William Naslor — Kayville Paul Ursaki. Montreal
Valentin Dima $5 Pandeli Christo, Worcester
Alex Hivol — Ormiston Michigan Saskatchewan (Canada)
$20 Lazar Bolohan Dan Olarie — Kayville David Punga. Regina
K. Kyriakon Vasile Bolohan Vasile Borka, Warren
Gordon Popescu — Kayville Traian Mihalţian, Dearborn Gavril Kraciun, Regina
Will Mellian Mr. Constantin Ciolac Anton Punga — Wood Mountain Vista Coroy, Marcelin
$10 Mary Cojocar Gavril Bobaila, Detroit
Art Zaremba — Ormiston Elizabeth Culda, Prot. D. Diaconescu,
Roxin Avram Elizabeth Dima Less than $5 Kayville
Silviu Avram Maria Donison Mt. Clemens
R. Dan Erina — Wood Mountain, Alex Punga Tiberiu Sfăt, Detroit Prot. J. Oncescu, Assiniboia
Mrs. Bilusack Koutsonicolas
Nick Penzar Wood Mountain, Alex Ivanoff — Kayville, Joseph Daniel Candea, Detroit Neagu Adamache. Assiniboia
Constantin Ciolac Kivol — Ormiston, Mr. John Pampu, Earl Pass- România
Nick Krakana Mike Phillips Leon Rusu, Detroit
Dan Pricop more — Ormiston, Agafia Petrescu Kayville, Mitică Banciu, Detroit Prot. Veniamin Oavrilovici
Nestor Donald John Rachmistriuk — Regina, L. Saboreta —
N. Pann Rands Flower Shop New York Yugoslavia
Gus Radu Mrs. Stanutz Wood Mountain, Joseph Ursu — Kayville Ion Nistorescu, New York Vesei George Duia
Jim Turcon Tarnoiechi Stefan
Emanuel Jichos Ellis Suchiu
John Donison Mike Zabat APARE IN CURAND
Less than $5
CALENDARUL CREDINŢA PE ANUL 1971
Dashboard Res. LTD, S. Manolakos, Dimitru Ni- Teologie — Viaţă bisericească şi naţională — Literatură
kola Stela Sterjon. Stephen Dima. Grigora Strati, Bogat ilustrat Preţul 3 dolari Coperta în culori
Colonbia Reston, Vacratsis E., M. Vasiliadis.
Pagina 2 CRED INT A Octombrie 1970
(Urmare din -pagina 1)

EPISCOPIA MISIONARA ÎN ARIA INTER-CREŞTINÂ


De când „glasul celui ce strigă România a delegaţie de trei reprezentanţi, care
In pustie" a intrat sub jurisdic- Special invitaţi la această şedinţă au fost
să constate la faţa locului nevoile reconstrucţiei, Prea Sfinţitul Episcop Victorin şi Arhimandritul
ţie rusească iar „Troiţa" Părin- naţionale. Urmare a raportului delegaţiei, Consi-
telui Tânase pare a se uita lung Bartolomeu V. Anania, pe baza considerentului
liul a hotărit să colecteze dela creştinii americanii
după troică, „Solia" Încearcă să suma de 200.000 dolari, în special pentru rînzes- că Episcopia Misionară Ortodoxă Română în
suplinească ce-a suprimat şi să trarea spitalelor. America, fiind organizaţie americană şi menţi-
devină, măcar din când In când, nând, în acelaş timp, relaţii canonice cu Biserica
Şi culturală. In numărul din 27 Ajutorarea României şi posibilitatea deschide-i Ortodoxă Română, ar putea fi o „punte de legă-
Septemvrie publică celebra poe- rii unui dialog între Consiliul Naţional al Biseri- tură" între creştinii americani şi cei din Romă-
zie cilor din Statele Unite şi Consiliul Cultelor Reli- nia.
Intre reprezentanţii Consiliului Naţional al
„Mult e dulce şi frumoasă gioase din România au fost discutate in cadrul Bisericilor şi delegaţia Episcopiei noastre a avut
,JLimba ce-o vorbim..." unei şedinţe speciale ce a avut loc la New York loc un substanţial şi fructuos schimb de păreri.
sub titlul „Limba Românească" în după amiaza zilei de 15 Octombrie 1970, sub Discuţiile vor continua.
şi identificată, pe foarte româ- preşedenţia Reverendului William Du Val. Arhim. B. V. ANANIA
neşte. ca fiind "by Vasile Alec-
sandri".
După vreo cincizeci şi ceva de (Urmare din pagina 1)
ani de cultură, P. S. Trifa încă
n'a descoperit că poezia nu-i a-
parţine lui Alecsandri, ci lui G.
Sion!
Polemică de după deget Rev. Deacon Harold V. Bicki
accentuarea puterii autorităţii civile in dauna celei bisericeşti
Romanian Deacon ordained
Acelaş număr al „Soliei" pu- este vizibil de la o poştă.
blică un lung articol, pe două Pentru adevărata conştiinţă creştină, problema proprie-
coloane, cu titlul in litere grase: tăţilor bisericeşti şi a averilor materiale este cu totul secun- His Grace Bishop Victorin and Rev. Antonie Plamadeala,
„Tribunalele civile nu pot jude- dară faţă de problemele de natură spirituală, care sunt esen- graciously officiated in the Holy who is studying for his doctor-
ca cine este canonic şi cine nu". ţiale vieţii creştine. Datoria creştinului este de a-şi agonisi Liturgy at St. Michael's Church ate in London, England.
Asta înseamnă că P. S. Trifa comori îfi cer, nu pe pământ. Acest duh materialist şi profan, at Southbridge, Mass. on July
şi-a dus mâna la căciulă, a alun- reliefat nu odată de revista „Solia", ucide spiritul ortodox 19, 1970. At this time he ordain- By far, the greatest honor ex-
gat musca şi a început să răsu- autentic. îngrijorează mai ales prezentarea stâlcită şi falsă ed as deacon, Harold Bicki. tended to OUT new deacon was
fle ceva mai uşurat... a noţiunilor de Ortodoxie, canonicitate şi de sinodalitate, dar his official ordination by His
mai ales de comuniune spirituală, interpretate unilateral, Harold V. Bicki is the ninth Grace, Bishop Victorin. The
O podoabă de limbă româ- într'o viziune schismatică, afectând in mod serios atât învăţă- son of the late Vasil Bicki and presence of His Grace and the
nească (dulce şi frumoasă) a tura ortodoxă despre Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, Sophia (Spau) Bicki of Woon- special wisdom and advice he
„Soliei" din 11 Octombrie: „Nu cât şi viaţa creştină, care suferă de pe urma acestor abateri socket, R. I. He is married to gave to the new servant of our
uitaţi... Că la Redacţia Calenda- de la calea cea dreaptă. the former Georgia (Tersa) Bic- Lord, added to the enrichment
rului se lucrează pentru inchee- ki of Southbridge, Mass. and is and grandeur of the Holy Ser-
rea paginilor cu fotografii şi re- Episcopul de la Vatra crede că-şi apără situaţia cu aju- the father of five children. The
vice and the piety of the faith-
clame fără intărziere!" torul legilor americane. Se înşeală amarnic. In concepţia sa, Bicki family has resided in
ful attending.
comuniunea spirituală canonică se numeşte „Control canonic Southbridge for the past 25
ori administrativ", iar parohiile care o compun sunt declarate years.
Din aceeaşi sursă aflăm că simple proprietăţi de care Episcopia poate dispune după bunul Rev. Plamadeala gave the in-
Vatra a mai fost vizitată de doi ei plac. In articolul citat se afirmă cu ton de ameninţare The new deacon is a graduate itial sermon at the services and
episcopi slavi:: Kirill al Biseri- că: „nimeni nu poate merge la un Tribunal am&rican să ceară of Woonsocket, RJ. High School explained to those present the
cii Bulgare şi Mstyslav al Bise- drepturi de proprietate asupra parohiilor pentru simplul mo- and a vocational technical true meaning of deaconship.
ricii Ucrainene, şi că P. S. Trifa tiv că cineva le declară schismatice ori necmionice! Legea school. He also attended college Father Vasilachi introduced
le-a întors, de curând, vizita. americană nu cunoaşte schismă, nu cunoaşte cknonicitate ori in Worcester. Deacon Harold officially to the
necanonicitate, ci numai dreptul de proprietate aşa cum este faithful and further explained
Pe când i-o va întoarce şi His primary religious educa- the importance of the duties and
Mitropolitului Nicodim al Lenin- prevăzut în legile Statului respectiv şi in ConsAuţia corpora- tion was obtained in Woonsock-
ţiilor religioase". gifts of a deacon. Father Sle-
gradului? Că dacă nu i-o va în- et, R.I. where he attended Sun- voaca also graciously expressed
toarce, înseamnă că prezenţa Cât de ortodoxă mai este şi această aberaţii de a consi- day School for 11 years. He has his joy at being present and ex-
trimisului Moscovei la Vatra a dera parohia ca o proprietate a Episcopiei, ca pe o feudă also served 30 years in the ser- tended to Deacon Harold the
fost o vizită de serviciu, nu de păstrată cu forţa civilă, in care libertatea credincioşilor este vice of our church, first as an congratulations of the Roman-
protocol. anulată, Dumnezeu să judece! Nu, de o mie ori nu! Numai în altar boy and later as a reader ian Parish of Worcester. Deacon
iluzia Episcopului de la Vatra parohia este o proprietate. and cantor. His deep, rich voice Harold clearly radiated the hap-
De curând, ruşii americani După învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, observată
has added to the beauty of our piness this occasion had added
l-au canonizat pe Sfântul Her- cu stricteţe de Episcopia Misionară Ortodoxă Română in Ame-
church services. to his life and extended his sin-
man de Alaska, patron al Mitro- He was recommended as a cere and heartful thanks to all
poliei Ruse şi prim sfânt orto- rica, parohiile nu sunt subjugate Episcopiei sau Episcopului,
nu sunt proprietăţi particulare de care dispui ca de nişte candidate for this position of who came to share this great
dox al Americii. moment with him. The joy of
obiecte, ci ele sunt unităţi spirituale care participă libere deacon by the parish priest and
Dar ruşii soborului Mitropo- şi neconstrânse de nimeni la viaţa in Hristos, făcănd parte, the unanimous vote of the par- Deacon Harold's ordination per-
liei, din care face parte şi P. S. prin Episcopie, din trupul Ortodoxiei Universale, ca părţi ish council. Then his name was meated Southbridge?s annual
Trifa, nu puteau să nu opereze, conştiente care formează trupul tainic al Mântuitorului, adică submitted for approval to His Romanian picnic celebration
şi aici, un fals. Căci pe vredni- Grace Bishop Victorin.
which followed the official cere-
cul de laudă misionar rus nu „una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică". Demni- mony.
l-a chemat Herman, ci Gherman tatea şi libertatea credincioşilor şi a parohiilor nu sunt anu- In order for Mr. Bicki to qual-
(nume de origine grecească, late de Episcopie, ci dimpotrivă afirmate în duhul Sfintelor ify for his new role, His Grace
Predanii şi al Creştinismului românesc. Many thanks, Your Grace
foarte obişnuit la călugării or- directed that he prepare him- Bishop Victorin for officiating
todocşi). Legile americane, pe care le apreciem şi le respectăm, self by receiving further and in- at this ordainment! We, the
Dar vezi, d r a g ă Doamne, ocrotesc libertatea religioasă de manifestare a tuturor cetăţe- tensive instructions concerning faithful of this small parish in
Gherman se scrie pe englezeşte nilor americani, indiferent de religiile practicate de aceştia. the Divine Liturgy, Catechism, Southbridge are deeply honored
German, nume care poate să a- De această libertate ne bucurăm şi noi ortodocşii, fără să and Religious Music. Upon com- that you have chosen this son of
ducă a „nazist" şi care ar suna fim împiedicaţi de cineva de a face parte dintr'o Episcopie pletion of this training and a Macedonian of the U.SA. and
nepotrivit într'o Americă demo- sau alta. Legea americană nu are putere asupra structurii course of study, the Theological one of our own dear parish
cratică. Si atunci, dezbaterile noastre canonice şi ierarhice şi ea nu are menirea de a dovedi Commission of our diocese gave members to be one of your offi-
soborului rus (publicate parţial cine este canonic sau necanonic, schismatic sau eretic. him an examination. He was cial servants. We are also joy-
în revista Mitropoliei, "The Or- Dar dacă legea civilă nu are această putere, „Solia" evită found worthy to be ordained a ful that his distinguished quali-
thodox Church") l-au transfor- să spună cine anume o are! Ei bine, o spunem noi: legea bise- deacon. ties have made him worthy to
mat la repezeală în Herman (tot ricească. Autoritatea competentă, pe care legea americană nu At the ordainment services the receive this great gift, and he
nemţeşte sună, nimic de zis, dar o ignoră, este Sfăntul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe following clergymen took part: will prove always worthy to hold
ceva mai dulce). Mame şi, în ultimă instanţă. Marele şi Sfântul Sinod Ecume- Archimandrite Dr. Vasile Vasi- it with dignity and apprecia-
In definitiv, dece nu? Oare din nic Ortodox. Numai aceste foruri pot judeca cine este adevă- lachi of Southbridge, Father Dr. tion.
Viorel nu s'a putut face un Va- ratul episcop şi cine este necanonic, schismatic sau eretic. Stefan Slevoaca of Worcester, CORRESPONDENT
lerian?
GHEORGHE ALEXE
In informaţiile pe care le dă
diferitelor organizaţii inter-creş-
tine, ca şi în comunicatele de Autocefalia şi presa exilului De-a joaca pe sârmă
presă emise dela Vatra, P. S. In ziarul Solia din 25 Octombrie, sub titlul ,JNu suntem
Trifa se dă drept căpetenie a Presa politică a exilului, cea „Necazul, pentru noi, e că de supăraţi" şi sub aceeaşi emblemă a toporului polemic, P. S.
unei Episcopii cu 50.000 de atât de grabnic săritoare în a zisa mitropolie, decretată „au-
comenta şi chiar dirigui eveni- tocefală" prin graţia Kremlinu- Trifa încearcă o „replică" la articolul nostru din numărul
membri. De unde i-o fi scos, anterior al Credinţei.
Doamne? Căci dacă am socoti mentele bisericeşti, a luat act lui, e legată şi o episcopie româ-
50 de parohii sub jurisdicţia E- de autocefalia Mitropoliei Ruse nească: a P. S. Trifa. Carea, de- Trebuie să observăm că Episcopul Valerian confundă
. piscopului Valerian (bineînţeles, din America şi de completa în- sigur, numai la remorca Mosco- genul polemic cu arta de a bate câmpii, artă în care, recu-
. nu are 50), ar însemna că fie- feudare a Episcopului Valerian vei nu a visat s'ajungă! Sinodul noaştem. e un mare maestru. Căci in polemica pe care singur
. care parohie numără 1.000 de D. Trifa în ţesătura intereselor mitropolitan a încercat să preîn- a provocat-o, nu a fost vorba de enumerarea succeselor noas-
membri. Dar noi am fi bucuroşi ruseşti, şi continuă să tacă chi- tâmpine dilema, făcând din e- tre misionare şi literare, aşa cum face articolul de care ne
să cunoaştem una, o singuri, pa- tic. Nimeni nu suflă o vorbă. piscopul ei un... arhiepiscop", ocupăm. (In treacăt fie spus, ne felicităm că parohii ca acelea
rohiecare să aibă acest număr Nici chiar dl Sima, care, de vreo dar procedeul e copilăresc, oa- din Hollywood, Philadelphia, New York. Kitchener şi Winni-
de membri. Doar una, să aco- câţiva ani încoace, nu se mai menii de calibru nu pot fi in- peg se află astăzi sub jurisdicţie românească şi că le-am ferit
pere minciuna!
mulţumeşte să fie doar „coman- fluenţaţi, vorba lui Avram Ian- de pravoslavnica oblăduire a ruşilor din Mitropolie.)
dant", ci-şi arogă şi prerogative- cu, de „Jucării". Ce va face a-
le unui fel de mitropolit al „E- cum episcopia românească? Căci In schimbul de articole a fost vorba de altceva: de stabi-
Pentrucă a „răsuflat" şi cir- piscopiei Exilului", dând de la dacă-i vorba de tratative cu lirea unui adevăr. Noi l-am poftit pe Episcopul Valerian să
culă vicios, preferăm s'o poves- Madrid ordine şi dispoziţii de „biserica-mamă", biserica ei ma- declare public, sub semnătură şi pe conştiinţa sa de arhiereu,
tim noi: bătaie în câmpul de luptă al Or- mă e la Bucureşti şi nu la Mos- că nu l-a invitat pe Mitropolitul Justin să slujească la Vatra.
In conversaţia dintre Episco- todoxiei româneşti din America. cova!" Aceasta a fost întrebarea, la care P. S. Trifa nu răspunde.
pii Victorin şi Valerian, acesta Dacă P.S. Sa a învăţat puţină logică, ar trebui să ştie că
din urmă pleda patetic pentru o Singura voce care s'a pronun- Cam aşa am zis şi noi! acest viciu se cheamă ignoratio elenchi, adică, pe româneşte,
cooperare in cadru rusesc: ţat in această problemă este a- Si nu se poate spune, In nici a fugi de subiect şi „a te face că plouă".
— Am un picior la ruşi, ai un ceea a dlui Dr. Petre Vălimărea- un caz, că dl Dr. Vâlimăreanu e Nu, Prea Sfinţite, nu da bir cu fugiţii! Revino la temă,
picior la români. Ce n'am putea nu, din Freiburg. Semnalând e- „de-al nostru" sau că „s'a dat" răspunde la întrebare, apoi putem discuta şi alte probleme.
face? Avem două picioare!.. venimentul In numărul de pe cu Episcopia noastră. Slavă Legea onoarei obligă.
-r-Vâ mai trebuie şi-un cap! Aprilie-Iunie al publicaţiei sale, Domnului, ne „arde" ori de câte
a glumit, din colţ. părintele „Vatra", dl Vâlimăreanu con- ori II pică bine. Arhim. B. V. ANANIA
Anania. chide:

S-ar putea să vă placă și