Ion – Liviu Rebreanu

-fixarea cunoştinţelor-

1. Demonstrează faptul că Ion de L.Rebreanu este roman.

Definiţie: Romanul este o scriere epică în proză, cu acţiune complexă, de mare
întindere, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi cu o
intrigă complicată. Romanul are o structură narativă amplă, organizată pe mai
multe planuri paralele sau intersectate, în care se prezintă un numar mare de
personaje, cu pondere diferită în structura epică (personaje principale, secundare,
episodice etc).

2. Încadrează romanul Ion de L.Rebreanu în tipologia romanului, ţinând cont

de următoarele afirmaţii:
- “M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întâi.. Hiperbolizarea
aceasta a eului, rămăşiţă anacronică de la romanticii care, ei şi atunci puteau
să se creadă aevea buricul pământului, mi se pare puţin ridicolă […} Fără
amestecul meu direct, opera va putea creşte şi trăi mai
independent.”(L.Rebreanu, Cred, 1926)
Din afirmaţia de mai sus rezultă că romanul Ion este un roman obiectiv.
- “Iluzia vieţii este mai presus de iluzia artei”. (N.Manolescu, Arca lui Noe )
Din afirmaţia de mai sus rezultă că romanul Ion este un roman doric după
clasificarea lui Nicolaie Manolescu.
- Romanul prezinta lumea satului, iar unele incursiuni citadine ale personajelor
(în Armadia, Sângeorz) se datorează legăturii fireşti dintre sat şi oraş, fără ca
scrierea să-şi piardă din această cauză aspectul de proză care înfăţişează
mediul rural.
- Amploarea şi natura epicului fac din Ion un roman de tip social, sensul că
textul desfăşoară în amănunţime scene caracteristice din viaţa personajelor şi
lumii lor.
- Roman psihologic, Ion pune în evidenţă câteva probleme ale existenţei
umane precum: drama obţiunii între a avea şi a fi;omul ca fiinţă sortită
eşecului, orice ar face; libertatea dobândită prin sinucidere.
“Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o altă
lume nouă, cu legile ei, cu întâmplările ei”(L.Rebreanu, Mărturisiri).
Din afirmaţia de mai sus rezultă că romanul Ion este un roman realist.

3 Trasături ale romanului obiectiv:

-narator obiectiv, omniscient, omniprezent;focalizare zero, viziune
“dindărat”;naraţiune la persoana a III-a;
-naratorul din Ion este obiectiv, detaşat, nu se implică în derularea
 evenimentelor, relatează la persoana a III-a,îintr-o maniera
nonfocalizată.El este omniprezent şi omniscient, dirijănd destinele
personajelor asemeni unui regizor care prestabileşte evoluţia
personajelor,ele având un destin bine conturat, motiv pentru care în roman
apar semne prevestitoare ale destinelor personajelor (de exemplu, crucea
strâmbă de la marginea satului), elemente ce conferă veridicitate şi
obiectivitate;
4 Temele romanului (evidentiate prin citate) :
- problematica pămîntului: “Problema pământului mi-a apărut atunci ca
însăşi problema vieţii româneţti, a existenţei poporului românesc, o problemă
menită să fie veşnic de actualitate, indiferent de eventualele soluţii ce i s-ar da
în anume conjucturi.”
-  imaginea ţăranului dornic de pământ: “Dacă aş izbuti să fac pe Ion al
Glanetaşului să înfăţişeze şă să simbolizeze pasiunea organică a ţăranului român
pentru pământul pe care s-a născut, pe care trăieşte şi pe care moare...”
- iubirea pentru o singură femeie: “Mai târziu , când va fi dobândit, cu aprige
lupte,i se va redeştepta îninimă dragostea adevărată, care totuşi e mai puternică în
sufletul omului decât toate celelalte pasiuni.”
5 Geneza romanului :
Liviu Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a
transfigurat în opera sa. În articolul Mărturisiri romancierul vorbeşte amănunţit
despre geneza romanului său.
- În primul rând romancierul mărturiseşte că a fost impresionat de o scenă
surprinsă la hotarul satului Prislop, când un ţăran s-a aplecat şi a sărutat
pământul ca pe o ibovnică. Scena i s-a întipărit în minte, l-a uimit, l-a obsedat şi a
fost fixată în desfăşurarea epică a romanului.
- Liviu Rebreanu a reţinut o întâmplare petrecută în sat: un taran înstărit şi-a
bătut unica fiică, Rodovica, pentru că a greşit cu cel mai becisnic flăcau din sat.
Dacă fata ar fi greşit cu un băiat înstărit, ţăranul ar fi gasit mijlocul să împace
lucrurile. Aşa însă ruşinea lui era mai amară pentru că trebuia să se
încruscrească, fruntaş, cu pleaba satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de
flăcau, care nu iubea pământul. Întâmplarea Rodovicăi va constitui pentru început
subiectul nuvelei Ruşinea.
-Tot în zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorba cu un flăcău din vecini,
voinic, harnic, dar foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului. Din discuţiile cu acest
flăcau se simţea o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicească. Pronunţa
cuvantul pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba
despre o fiinţă vie şi adorată.
Combinând aceste date, imaginând scene, gesturi, dialoguri, Liviu Rebreanu a
trecut la elaborarea romanului. El îşi propune să reprezinte prin Ion al
Glanetaşului pasiunea organică a ţăranului roman pentru pământul pe care s-a
născut, pe care trăieşte şi moare.

6 .Argumenteaza titlul romanului :

Titlul romanului este semnificativ pentru intenţia autorului de a face din Ion
tipul generic al ţăranului ardelean, dar şi de a sugera evoluţia lui spre atipic,
ca personaj puternic individualizat.

7 .Constructia discursului narativ, relatia incipitului cu finalul :

Romanul Ion este conceput ca având o structură circulară, prin simetria incipitului
cu final, se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din satul
Pripas,loc al acţiunii romanului ,descrierea finală a romanului închide simetric
romanul şi face accesibilă semnificaţia simbolică a drumului prin metafora
şoselei-viaţa.

8 .Romanul are două parti(Glasul pământului,Glasul Iubirii) si 13 capitole care

au titluri semnificative :
Glasul pământului: Începutul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea,
Nunta.
Glasul iubirii: Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul,  Blestemul,
George, Sfârsitul.

9 Identifica modurile de expunere din roman.

Naraţiunea obiectivă ,descrierea şi dialogul îndeplinesc o serie de funcţii
epice în discursul narativ.
Descrierea iniţială pe lângă faptul că are rolul obişnuit de fixare a
coordonatelor spaţio-temporale,funcţie simbolică şi de anticipare.Pasajele
descriptive susţin interesul cititorului pentru desfăşurarea epică.
Naraţiunea obiectivă îşi realizează funcţia de reprezentare a realităţi prin
absenţa mărcilor subiectivităţii.În roman apare şi funcţia epică de
interpretare/semnificare.
Dialogul susţine verdicitatea şi concentrarea epică.

10 Defineşte conceptul operational descriere.

Descrierea iniţială pe lângă faptul că are rolul obişnuit de fixare a coordonatelor
spaţio-temporale,funcţie simbolică şi de anticipare.Pasajele descriptive susţin
interesul cititorului pentru desfăşurarea epică
 11 In ce consta technica planurilor paralele ?
Dar cea a contrapunctului?
Gândit ca lume nouă,cosmos nou şi corp sferoid,romanul se constituie ca univers
secund,care urmăreşte sa genereze o intensă iluzie a realului.
Prin tehnica planurilor paralele şi a contrapunctului, se prezintă viaţa ţărănimii
şi a intelectualităţii săteşti,dar şi diverse momente esenţiale sau conflicte
puternice.
Actiunea romanului Ion este dispusă pe două mari planuri narative, care uneori
se derulează paralel,constituind imagini ale aceleiaşi lumi,ansamblate într-o
realitate complexă,care dă impresia unei viziuni totale şi generează aspectul de
monografie a satului transilvănean.

12 . Momentele subiectului :
Expoziţiunea
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică , în care locuitorii satului
Pripas se află la horă în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
În centrul adunării este grupul dansatorilor. Descrierea dansului
tradiţional someşan este o pagină etnografică prin portul popular, prin
paşii specifici, prin viguarea dansului, prin figurile pitoreşti ale lăutarilor.
Cercul horei este centrul lumii satului, este o descătuşare de energie.
Aşezarea privitorilor reflectă relaţiile socilale, fruntaşii satului, primarul şi
chiaburii discultă separat de ţăranii aşezaţi pe prispă. Fetele rămase
nepoftite la hora privesc, iar mamele şi babele mai retrase vorbesc despre
gospodărie. Este prezentată şi Savista, oloaga satului, prezentată cu un
portret grotesc.
Sunt prezentati intelectualii satului, preotul Belciug, familia învăţătorului
Herendelea care vin să privească fără să se amestece în joc.
În horă sunt numai fete şi flăcăi. Hotărârea lu Ion de o lua pe Ana la joc,
deşi o place pe Florica cea săraca constituie începutl confictului.
Intriga
Venirea lui Vasile Baciu , tatăl Anei , de la cârciumă la horă şi
confruntarea verbală cu Ion pe care-l numeşte hoţ şi tâlhar pentru că
sărăntocul umblă să-i ia fata promisă unui bogat George Bucluc constitiue
intriga romanului.
Ruşinea pe care i-o face Vasile Baciu lui Ion la horă în faţa satului
stârneşte dorinţa de răzbunare a lui Ion care la rândul lui îl face de ruşine
pe Baciu lăsând-o însărcinată pe Ana pentru al determina să accepte nunta.
Conflicte
 La sfârşitul petrecerii flăcăii merg la cârciumă. Este prezentată bătaia
flăcăilor în aparenţa pentru plata lăutarilor, dar în fapt pentru a o lua pe
Ana de soţie. Acest lucru constituind victoria lui Ion care îl răpune până la
urmă cu parul pe George.
Conflictul central al romanului este lupta ţăranului pentru pământ.
Drama lui Ion este drama ţăranului sărac care nu-şi acceptă condiţia şi este
pus în situaţia de a alege între iubirea lui petru Florica şi averea Anei.
Conflictele secundare între Ion şi George Bucluc mai întâi pentru Ana şi
apoi pentru Florica.
Conflictul tragic este sinuciderea Anei.
Desfasurarea actiunii
Dorind să obţină pământ mult, Ion îi face curte Anei, o seduce şi îl
forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria.
Ion nu cere acte pentru zestre şi din acest moment încep bătăile şi
drumurile de la Ion la Baciu.
Sinuciderea Anei nu constituie pentru Ion un act de vinovaţie deoarece el
nu vede în Ana şi în copilul lor Petrişor decât garanţie asupra
pământurilor. Nici moartea copilului nu-l împiedică pe Ion sa meargă la
Florica , ea fiind măritată cu George.
Deznodămantul
George nu este decât un instrument în mîna destinului pentru ca îl omoară
pe Ion. Este arestat, Florica rămâne singură, iar averea revine Bisericii.

13 . Conceptul operaţional conflict:

Conflictul central al romanului este amplu prezentând lupta pentru pământ în
satul tradiţional, unde posesiunea averii condiţionează dreptul indivizilor de a fi
respectaţi în comunitate.

14 . Aspecte monografice ; caracterul epopeic si de fresca al romanului

Aspectul monografic surprinzând viaţa rurală cu momentele importante din
existenţa individului(naşterea, botezul, nunta, moartea), diferenţele sociale
produse de posesia pământului, relaţiile de familie. Fiind un roman cu
tematică rurală dat fiind caracterul său epopeic şi de frescă ilustrat de
numărul mare de personaje.

15 . Modalitaţi de caracterizare a personajelor:

Naratorul omniscient şi omniprezent realizează portretul şi biografia
personajelor dintr-o perspectivă obiectivă,neimplicată.
 Prin caracterizare directă,la care contribuie modul în care se
autocaracterizează personajele sau felul în care sunt privite de ceilalţi.
Caracterizarea indirectă permite dezvăluirea reacţiilor,a gesturilor şi
atitudinilor,precum şi a relaţiilor dintre personaje.

16 . Evidentiaza opozitia dintre personajenele Ana si Florica.

În timp ce Ana Baciu este urâtă şi bogată având pământuri, Florica este
frumoasă, săracă şi fără zestere.De aici rezultă şi faptul că romanul este împărţit
în doua parţi Glasul pământului si Glasul iubirii deoarece sunt reprezentată
planurile paralele între ele cele două personaje.

17 . Care este importanţa personajului Savista in roman?

Savista are un rol esenţial în roman, pentru că ea apare în toate momentele
cruciale ale textului, chiar şi în scena horei. Înaintea sinuciderii Anei, ea îi va
reproşa acesteia în enunţuri asintactice întreaga existenţă. Sătenii o consideră
nebună şi aproape nimeni nu ia în seama vorbele ei. De fapt, Savista mediază între
text şi vocea autorului. Ea este asemenea carului antic din tragediile greceşti sau
ale bufonului din dramele lui Shakespeare. Bufonul sau nebunul întruchipează
singurul personaj care putea rosti adevărul, fără teama de a fi pedepsit. În
capitolul al XII-lea, Savista îi spune lui George despre Ion şi Florica.

18 . Calitati si defecte ale personajului principal :

-Calităţi: Ion e un flăcău voinic , deştept , energic care suferă de sărăcia lui şi
care se crede , prin calităţile enumerate , capabil de o altă soartă.
-Defecte:egoist, obsesiv, lipsit de sentimente, lacom, brutal, violent.
19 . Evenimentele care anunta moartea Anei sunt:
Imaginile spânzuratului Avrum şi a lui Moarcăş revin obsedant şi sunt
evenimente anticipative mortii Anei : „Încet, tacticos, îşi scoase năframa şi o
puse pe parul ce despărţea pe Joiana de Dumana. Se duse apoi furioasă sub
ştreangul care-i venea până la ochi. (...) Se căzni mult să-şi potrivească funia
pe gâtul gol, ţinând cu o mână ştreangul şi cu cealaltă laţul. (...) Simţi o
gâdilitură încât trebui să caşte gura şi ochii. Deodată îi trecu prin minte că
acuma are să moară, se îngrozi şi vru să se întindă să atingă pământul, să fugă
de moarte. (...) Pe urmă toate se încâlciră... Ochii holbaţi nu mai vedeau nimic.
Doar limba creştea mereu, sfidătoare şi batjocoritoare, ca o răzbunare pentru
tăcerea la care a fost osândită toată viaţa... Joiana, nemaisimţind nici o
mişcare, întoarse capul şi se uită nedumerită. (...) Şi fiindcă Ana rămase
ţeapănă, Joiana îşi înfundă limba verzuie, apăsat, întâi într-o nară, apoi în
cealaltă şi porni să rumege domol, plictisită..."
 20. Limbajul prozei narative se caracterizeaza prin:
Limbajul operei conţine calităţi specifice unui discurs de factură realistă:
precizia, proprietatea termenilor, claritatea, concizia. Armonizarea conţinutului cu
expresia artistic creează o construcţie polifonică, în ritmuri alternante şi cu
tonalităţi variate.

21. Relaţia protagonistului cu pământul:

Relaţia protagonistului cu pământul este puternic evidenţiată de două scene
simbolice şi cu semnificaţii contrare în roman.
Cea dintâi apare în prima parte, Glasul pământului", capitolul Zvârcolirea" şi îl
prezintă pe Ion contemplând, în zorii zilei, fostele pământuri ale familiei.
Pământul apare ca un stăpân, ca o divinitate mitologică - glasul pământului
pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l", iar Ion, în
ipostaza fiintei umile - se simţea mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în
picioare". Exclamă "Cat pamant, Doamnei". Lucrarea pământului schimbă însă
raportul de forţe; omul intră în stăpânire şi, asemeni divinităţii primordiale,
recreează lumea: Se simţea atât de puternic încăt să domnească peste tot
cuprinsul".
A doua scenă apare în capitolul Sărutarea" din Glasul iubirii". Ion, posesorul
pământurilor mult râvnite, este acum un uriaş (Se vedea acum mare şi puternic ca
un uriaş din basme care a biruit o ceată de balauri îngrozitori"), venit la câmp în
straie de sarbătoare, să le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase".