Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută

în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la

începutul anilor 1800. Romantismul a influențat artele vizuale,
literatura și muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra
istoriografiei, educației și istoriei naturale.
“ Alexandru Lapusneanul” este o nuvela romantica prin specie,
deoarece nuvela istorica este una preferata de romantici, prin tema,
pentru ca istoria este una dintre favoritele teme ale romantismului,
prin inspirația din istoria națională, conflict, narațiune liniară,
personaje excepționale surprinse în situații limită, personaje
construite în antiteză, dar și personalitatea alcătuită din calități și
defecte sau patetismul gesturilor, culoarea epocii în mentalități,
comportamente, relații sociale, obiceiuri, descrieri cu valoare
documentară.
Constantin Negruzzi se inspira din cronicile moldovenești,
Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche și Miron Costin. Din
cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalității
domnitorului Alexandru Lăpușneanul, dar și scene, fapte, replici
(mottoul capitolului I și al IV-lea), iar din Letopisetul lui Miron Costin
sunt preluate scena decimarii si moartea domnitorului. Scriitorul se
distanteaza de aceasta realitate istorica prin apelul la ficțiune și prin
viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia
pașoptistă. Boierul Motoc nu mai traia la vremea celei de-a doua
domnii a lui Lapusneanul, el fiind decapitat la Liov, insa este pastrat in
nuvela pentru ilustrarea tipologiilor fiintei umane.
Conflictul operei este concentrat si reprezinta un pretext pentru
portretizarea protagonistului. Tensiunile dintre domn si boieri
marcheaza un conflict preexistent actiunii din nuvela, din cauza
tradarii din prima domnie. Acesta se reactualizeaza odata cu opozitia
solilor fata de reintoarcerea lui Alexandru Lapusneanul, simbolizata
de ignorarea ritualului de intampinare. Din faptele sale din a doua
domnie, exterminarea boierimii urmata de iertarea pe care o cere
acestora, leacul de frica oferit Ruxandei si aruncarea lui Motoc fara
remuscari in mainile multimii, reiese cruzimea aproape patologica a
voievodului, un tiran al epocii medievale, cu daruire pentru tara
actionand pentru intarirea autoritatii domnesti si inlaturarea puterii
boierilor. Conflictul puternic interior este conturat in scena dialogului
dintre domnitor si boieri unde se evidentiaza vointa lui intensa de a
domni spre a se razbuna. Cruzimea si impulsivitatea scoasa din
comun reies din scena in care tinand-o in brate pe doamna Ruxanda,
intr-un moment de nemultumire ii da drumul si pune mana la junghi
”strigă sărind în picioare, și mâna lui, prin deprindere, se răzimă de
junghiul său”. In timpul monologului tinut la slujba sunt evidentiate
trasaturile unui bun actor. Scriitorul își lasă eroul să se miște singur,
fără nicio intervenție, obiectivând total acțiunile acestuia. Tonul
sarcastic si luciditatea cu care i se adreseaza lui Motoc cu cateva clipe
inainte de a-l arunca in mainile prostimii, dezvaluie un om diabolic,
razbunator. In finalul operei, in scena finala a bolii, protagonistul
traieste sentimente de umilinta si de revolta impotriva celor care l-au
calugarit. George Calinescu afirma ca Lapusneanul ramane”un
damnat osândit de Providență să verse sânge și să nazuie la
mântuire”.
Liniaritatea in constructia personajului deriva din trasatura
dominanta a caracterului sau; el pare sa traiasca doar pentru a-si
arata o singura latura, despotismul, sa-si vadeasca printr-o fulgerare
caracterul sau sau sa lase in urma sa replici menite a fi memorate,
precum “Proști, dar mulți”, ”Dacă voi nu mă vreți pre mine, eu vă
vreu pre voi”, ”De mă voi scula pre mulți am să popesc și eu”, „Moară
tatăl ca să scape fiul”; ”liniaritatea psihologică în construcția
personajelor, intriga liniară și previzibilă denotă artificialitate”-
G.Călinescu.
 Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice, adica sunt
personaje exceptionale care au calitati si defecte iesite din comun,
asa cum Lapusneanul este de o cruzime patologica, fiind caracterizat
drept tiran de majoritatea personajelor ce ii apar in cale, in situatii
exceptionale, antiteza fiind procedeul de constructie favorit al
textului. Voievodul desi caracterizat in mod exceptional, nu este
supus unor situatii obisnuite. Protagonistul intra in conflict cu toate
celelalte personaje care devin, pe rand antagonistii lui. Trasaturile
sale de caracter se evidentaza pregnant.
O alta trasatura a romantismului sunt personajele alcatuite in
antiteza, blandetea si gingasia in jurul carora este realizata
caracterizarea doamnei Ruxanda in opozitie cu tirania si cruzimea
domnitorului. Ea nu actioneaza din vointa proprie nici cand ii cere
sotului sau sa inceteze omorurile, nici cand il otraveste, reprezentand
astfel tipul supusului in antiteza cu cel al voievodului dominant. Desi
in Evul Mediu femeia nu avea prea multe drepturi, doamna Ruxanda
intruchipeaza in nuvela un caracter slab care pune in lumina prin
contrast vointa protagonistului. Personajele sunt alcatuite din lumini
si umbre, calitati si defecte. Desi domnitorul este un personaj
dionisiac fiind condus de instinctualitate si impulsivitate, acesta este
si un om cu daruire de sine pentru popor si boieri “Cu averile voastre,
nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar
au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. Destul, boieri! Întoarceţi-vă
şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el”.
Protagonistul este drept si principial, calitati ce se desprind din
autocaracterizarea sa:” Cum au fost oblăduirea mea? Ce sînge am
vărsat? Care s-au întors de la uşa mea, fără să cîştige dreptate şi
mîngîiere? ”. Alexandru Lapusneanul este un actor si un bun
cunoscator al psihologiei umane.
Patetismul gesturilor reprezinta o alta trasatura a
romantismului ilustrata in nuvela lui Negruzzi. In primul
capitol“Rîdea; muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma
clipeau”. In conversatia cu Ruxanda se posomoraste bursc, da drumul
femeii din brate si duce automat mana la junghi, semn al celei mai
pure nestapaniri. In capitolul 3, acesta rade in fata piramidei de
capete ca la un spectacol comic. Tot in acest capitol aflam ca
nascocește schingiuiri pentru a nu-si uita “dorul lui cel tiranic”. In
capitolul final gesturile descrise de narator arata umilinta prin care
trecea Lapusneanul “horcaie de turbare”, “mugeste ca un taur”.
Culoarea locala a vremii este realizata prin mentalități,
comportamente, relații sociale, obiceiuri si descrieri, insa acestea nu
sunt facute de dragul plasticitatii, ci au rol informativ. „Peste zobonul
de stofă aurită, purta un benişel de felendreş albastru blănit cu
samur, a căruia mînice atîrnau dinapoi; era încinsă cu un colan de aur,
ce se închia cu mari paftale de matostat, împregiurate cu petre
scumpe; iar pe grumazii ei atîrna o salbă de multe şiruri de
margaritar. Şlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu
un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde”. Beniselul era
o haina lunga ce avea manecile despicate si era stramta pe bust,
surguciul reprezinta un panas din pene de strut impodobite cu pietre,
slicul era o caciula de blana, iar felendresul din care era facut
beniselul era o stofa fina. Toate aceste elemente arhaice ce
reprezinta tinuta Ruxandei, reflecta rangul domnesc. In al treilea
capitol aflam ca Lapusneanul, contrar obiceiului sau, era imbracat cu
toata „pompa domneasca”. „Purta corona Paleologilor şi peste
dulama poloneză de catifea roşie, avea cabaniţa turcească”.
Prin specie, tema, inspirația din istoria națională, conflict,
narațiune liniară, personaje excepționale surprinse în situații limită,
personaje construite în antiteză, dar și personalitatea alcătuită din
calități și defecte sau patetismul gesturilor, culoarea epocii în
mentalități, comportamente, relații sociale, obiceiuri, descrieri cu
valoare documentară, se realizeaza romantismul in opera „Alexandru
Lapusneanul” de Constantin Negruzzi