Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale 235

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

INTERNAŢIONAL ÎNTRE EVOLUŢIE ŞI ACTUALITATE,
CARACTERE ŞI IMPORTANŢĂ
Oleg BONTEA,
doctor în drept, conferențiar universitar,
Universitatea Agrară de Stat din Moldova

SUMMARY
The principles of public international law are legal constructions around values that are con-
sidered important for international relations, for their highlighting, their promotion in the system
of legal norms and institutions that govern the international conduct of states and, in particular,
their protection. Reflecting a certain set of social needs at a given moment, the legal conscious-
ness of international society is an important element that ensures the transition from the structu-
ral level of the normative level.
Keywords: legal principles, state of law, state, international relations, international organiza-
tions, legal order international, international conventions, UN charter.

Evoluţia dreptului internaţional general a dus, îndeosebi în secolul al XX-lea, la for-

marea unor principii fundamentale care domină întreaga sa materie. În prezent, în cadrul
comunităţii internaţionale statele întreţin între ele o gamă variată de relaţii economice,
politice, militare, culturale, ştiinţifice etc., raporturi în cadrul cărora ele participă în calita-
te de entităţi independente, subiecte principale ale dreptului internaţional. Desfăşurarea
acestor relaţii în condiţii de stabilitate şi corectitudine este condiţionată de respectarea
ordinii juridice internaţionale, ordine ce se fundamentează pe existenţa anumitor principii
diriguitoare [1, p.59].
Principiile dreptului internaţional public reprezintă construcţii juridice în jurul unor va-
lori considerate importante pentru relaţiile internaţionale, pentru evidenţierea acestora,
promovarea lor în sistemul normelor şi instituţiilor juridice ce guvernează conduita inter-
naţională a statelor şi, mai ales, protecţia acestora. Reflectând un anume set de nevoi soci-
ale la un moment dat, conştiinţa juridică a societăţii internaţionale reprezintă un element
important care asigură trecerea de la nivelul structural al nivelului normativ.
Principiile de drept internaţional îşi regăsesc geneza în conştiinţa juridică a naţiunilor,
ca idei care apoi, printr-un proces de însumare a judecăţilor de apreciere, construiesc valori
sociale. În momentul în care aceste valori capătă rezonanţă juridică printr-o recunoaştere
internaţională largă, ele încep a fi protejate juridic, intrând practic (sub formă de principiu),
în spaţiul dreptului internaţional – unde îşi construiesc conţinutul normativ.
Principiile sunt, de regulă, definite în teoria dreptului ca idei conducătoare ale întregu-
lui sistem de drept. Principiile dreptului internaţional nu sunt idei călăuzitoare şi nu sunt
nici norme. Caracterul lor normativ este determinat nu de faptul că sunt norme, ci de faptul
că ele conţin norme.
Astfel, principiile dreptului internaţional conţin reguli de conduită cele mai generale,
a căror respectare este indispensabilă pentru dezvoltarea relaţiilor prieteneşti cooperării
între state, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Ele au un caracter de ge-
neralitate, atât din punctul de vedere al substanţei, acoperind toate domeniile raporturilor
236 Teoria şi practica administrării publice

pe care le reglementează dreptul internaţional, cât şi prin aplicarea lor în raporturile dintre
toate statele lumii [2, p.286].
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional constituie partea esenţială a siste-
mului de norme de drept internaţional. Ele sunt nişte reguli de conduită de maximă genera-
litate, universal valabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internaţional, care au
fost create în baza acordului de voinţă al statelor. Astfel, dicţionarul de drept internaţional
public defineşte principiile fundamentale ale dreptului internaţional ca fiind „reguli de ma-
ximă generalitate, recunoscute tacit sau expres de toate statele lumii ca obligatorii pentru
acestea în relaţiile de cooperare dintre ele”. Având în vedere cele de mai sus, putem defini
principiul de drept internaţional ca fiind o prescripţie normativă ce se caracterizează printr-
un înalt nivel de abstractizare, dând expresie unei valori internaţionale universal acceptate şi
care guvernează conduita subiectelor de drept internaţional.
Sistemul principiilor de drept internaţional ar putea fi imaginat, conceptual vorbind, ca
fiind format din principiile generale de drept (la care face referire  art. 38 din Statutul Curţii
Internaţionale de Justiţie), principiile fundamentale ale dreptului internaţional şi principii-
le specifice ale dreptului internaţional.
Principiile generale de drept, menţionate de art. 38 ca mijloc pe care Curtea Interna-
ţională de Justiţie îl poate utiliza pentru soluţionarea diferendelor ce-i sunt supuse, pot fi
definite ca nucleu comun al experienţei şi conştiinţei juridice a statelor, care sintetizează, în
formule ce vin uneori chiar din dreptul roman, anumite standarde sau elemente de experi-
enţă juridică, acceptate în ordinea juridică internă a tuturor statelor, chiar dacă nu se regă-
sesc întotdeauna înscrise în dreptul pozitiv al acestora.
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional sunt acelea care au drept conţi-
nut norme de aplicaţie universală, ca nivel maxim de generalitate şi un caracter imperativ, ce
dau expresie şi protejează valori internaţionale fundamentale în raporturile dintre subiectele
dreptului internaţional. Ele determină conţinutul celorlalte principii, norme şi instituţii ale
întregului sistem al dreptului internaţional, conţinând norme juridice ale căror trăsături le
caracterizează ca principii fundamentale.
Principiile specifice ale dreptului internaţional sunt principii ce dau expresie unei va-
lori internaţionale specifice şi care au acţiunea limitată la o ramură sau mai multe ale dreptu-
lui internaţional, reprezentând nucleele de bază ale ramurilor respective.
Principiile dreptului internaţional formează un sistem coerent în cadrul căruia se sta-
bilesc legături de determinare şi de influenţare reciprocă. Este firesc ca principiile fundamen-
tale să reprezinte cadrul principal de referinţă pentru principiile specifice, limitele în care
pot să apară acestea. Pe de altă parte, includerea unui principiu într-o categorie sau alta nu
este imuabilă. Pe de altă parte, există o legătură directă între sistemul principiilor şi sistemul
normelor dreptului internaţional, care, la rândul lor, se structurează într-o ierarhie proprie,
mergând de la norme “individuale” la norme imperative. Principiile conţin norme, iar dina-
mica acestora asigură dinamica conţinutului principiilor, pentru celelalte norme, principiile
constituie o sursă de inspiraţie şi, în acelaşi timp, cadrul în care aceste norme pot fi adoptate.
Până în prezent, principiile fundamentale ale dreptului internaţional public au fost co-
dificate parţial. Activitatea de enumerare, precizare şi sistematizare a lor a fost realizată prin
Carta ONU, Carta Organizaţiei Statelor Americane, semnată la Bogota la 30 aprilie 1948, De-
claraţia Adunării Generale asupra principiilor de drept internaţional ale relaţiilor prieteneşti
şi de colaborare dintre state, în conformitate cu Carta ONU, din 1970, Carta Drepturilor şi
Îndatoririlor Economice ale Statelor adoptată în anul 1974, Actul Final al Conferinţei pentru
Cooperare şi Securitate în Europa, de la Helsinki, din 1975, Carta de la Paris pentru o nouă
Europă din 1990 etc [1, p. 59].
Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale 237

Principiile fundamentale ale dreptului internaţional constituie puntea esenţială a siste-

mului de norme ale acestui drept, precum şi criteriul legalităţii celorlalte principii şi norme
ale dreptului internaţional, deoarece fac parte din categoria normelor de jus cogens şi apă-
ră valorile fundamentale pentru ordinea juridică internaţională [3, p. 62].
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional au o serie de trăsături caracte-
ristice care le individualizează şi le deosebesc de celelalte principii de drept internaţional.
Aceste trăsături sunt:
1. Principiile fundamentale se caracterizează prin maxima generalitate, în sensul că,
spre deosebire de alte principii ale dreptului internaţional, aplicabile într-un domeniu
distinct al relaţiilor internaţionale, ele reprezintă abstractizarea a ceea ce este esenţial din
întregul sistem de drept internaţional, având un rol diriguitor şi dominant pentru acest
sistem [4, p.63].
2. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional au un caracter universal, în sen-
sul că apariţia şi dezvoltarea lor sunt rodul acordării de voinţă ale tuturor statelor lumii, ele
fiind aplicabile tuturor acordurilor interstatale, extinzându-se asupra tuturor normelor şi
instituţiilor dreptului internaţional.
3. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional au un caracter juridic obligatoriu,
fiind create şi dezvoltate prin acordul de voinţă al tuturor statelor. Toate principiile funda-
mentale au aceeaşi valoare juridică. De aceea nu se admite o ierarhizare a lor, chiar dacă
într-un domeniu sau altul al evoluţiei relaţiilor internaţionale, unul dintre aceste principii
poate fi mai actual. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional fac parte din nor-
mele imperative ale acestui drept.
4. Afară de aceasta, putem evidenţia caracterul politic al principiilor de drept internaţi-
onal. În literatura de specialitate, dar şi în practica internaţională a statelor s-a insistat, dar
şi se insistă asupra faptului că statele sunt tentate să recurgă în mod prioritar la modalităţi
politice de soluţionare a conflictelor. Astfel, politica poate determina afinităţi temporare
sau de lungă durată în relaţiile dintre state, la fel de bine după cum poate cauza ostilităţi
de durată, dictate de rivalităţi ce nu pot fi conciliate cu uşurinţă, şi care influenţează cu
siguranţă întregul climat internaţional. Un exemplu î-l constituie rivalităţile dintre SUA şi
ex-URSS, antagonismul dintre cele două alianţe create de aceste puteri, care au guvernat
puternic relaţiile dintre state, relaţiile internaţionale în general, pe parcursul a 45 ani [5,
p.154].
5. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public se caracterizează prin
faptul că apără valori internaţionale de o deosebită importanţă pentru omenire, cum sunt
apărarea păcii şi securităţii internaţionale, libertatea popoarelor şi progresul lor.
6. Pntre principiile fundamentale ale dreptului internaţional O altă caracteristică im-
portantă ţine de interdependenţa principiilor fundamentale. Deoarece fiecare dintre prin-
cipiile fundamentale se afirmă prin celelalte principii. Mai mult decât atât, un principiu nu
va putea fi privit, conceput, interpretat şi aplicat decât în contextul întregului sistem de
principii fundamentale ale dreptului internaţional. Această interdependenţă postulează
înţelegerea dezideratului aplicării lor unitare în viaţa internaţională a statelor, fără nici un
fel de rezerve, condiţionare sau discriminare. Principiile fac parte din categoria normelor jus
cogens de drept internaţional, chintesenţa regulilor de morală şi a celor de drept internaţi-
onal, norme de la care nu se admite nici o derogare, şi care proiectează pe locul de frunte
al raporturilor dintre naţiuni valorile fundamentale pentru ordinea juridică internaţională
cum, ar fi pacea şi securitatea internaţională.
7. Principiile de drept internaţional au un caracter dinamic, ca urmare a tendinţei afir-
mării permanente a unor noi laturi ale principiilor fundamentale, dar şi apariţia unor princi-
238 Teoria şi practica administrării publice

pii noi, cu prilejul desprinderii unor noi norme de conduită internaţionale. Principiile direc-
ţionează comportamentele statelor în relaţiile lor mutuale şi asigură în baza principiului
echităţii armonizarea intereselor fiecărui stat cu interesele întregii comunităţi internaţi-
onale. Considerăm că respectarea lor reprezintă o condiţie sine qua non pentru evitarea
stărilor conflictuale dintre state.
Pe parcursul evoluţiei istorice, sistemul principiilor s-a modificat, pentru a reflecta aceste
transformări, apărând principii noi, în funcţie de apariţia unor noi valori care se cer apărate
şi consacrate prin ansamblul reglementărilor de drept internaţional. De exemplu, sunt de
menţionat mutaţiile suferite de principiul suveranităţii (practica cedării unor atribute de su-
veranitate din partea  statelor componente, în baza unor Tratate sau acte (Hotărâri) ale Uniu-
nii Europene sau pe care, se pare, că le va suferi principiul neamestecului în treburile interne.
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional au început să fie creionate încă din
antichitate. Chiar dacă unele principii considerate astăzi fundamentale pentru dreptul in-
ternaţional au apărut de foarte mult timp, o veritabilă operă de sistematizare a acestora
începe abia după cel de-al Doilea Război Mondial, operă care este astăzi în plină desfăşurare.
Astfel, principiul respectării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate sau principiul pacta sunt
servanda constituie una dintre pietrele de temelie ale apariţiei şi dezvoltării dreptului inter-
naţional contemporan [1, p. 61].
Odată cu crearea Societăţii Naţiunilor, se produce o schimbare substanţială în dreptul
internaţional, acesta se transformă gradual şi de o manieră lentă dintr-un drept al războiului
într-un drept al păcii. Pactul de la Paris (Pactul Briand-Kellog) din 27 august 1928, prin incri-
minarea şi scoaterea în afara legii a războiului de agresiune, dar şi prin obligaţia sancţionării
prin mijloace paşnice a disputelor dintre state, se prezintă ca o mare izbândă pentru fortifi-
carea ordinii juridice internaţionale.
Un moment crucial în vederea dezvoltării mai ample a dreptului internaţional, l-au con-
stituit Carta ONU şi Declaraţia Adunării Generale a ONU privind principiile de drept interna-
ţional ale relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între state, în conformitate cu Carta ONU din
1970. Carta ONU enunţă şapte principii fundamentale ale dreptului internaţional: principiul
egalităţii suverane a statelor; principiul egalităţii popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele
însele; principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat sau principiul neingerinţei;
principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale sau prin-
cipiul neagresiunii; principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale;
obligaţiunea statelor de a coopera unele cu altele în conformitate cu Carta ONU; principiul
îndeplinirii cu bună credinţă de către state a obligaţiunilor asumate în conformitate cu Carta
ONU.
Dintre documentele elaborate şi adoptate în cadrul ONU în legătură cu principiile drep-
tului internaţional, pentru identificarea şi precizarea conţinutului acestor principii un loc
important îl ocupă Declaraţia Adunării Generale a ONU din 1970, referitoare la principiile
dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state, în conformitate
cu Curtea O.N.U.
Textul acestei Declaraţii a făcut obiectul negocierilor în cadrul unui Comitet special for-
mat din 31 de state. Declaraţia din 1970, a cărei negocieri a durat 8 ani, reprezintă com-
promisul realizat din confruntarea intereselor celor trei grupări politice (ţările occidentale,
ţările blocului socialist şi ţările în curs de dezvoltare) care au dominat viaţa politică din acea
perioadă.
Importanţa Declaraţiei rezidă în faptul că s-a putut ajunge la o înţelegere asupra căror
comandamente de comportament să li se atribuie calificativul de principii ale dreptului in-
ternaţional care coincid cu cele din Cartea ONU.
Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale 239

Un alt document în cuprinsul căruia sunt enunţate aceleaşi principii şi se aduc o serie
de precizări ale conţinutului acestora este Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa, semnat la Helsinki în 1975. Acest document stabileşte un „decolog”
de principii, la lista celor şapte principii mai sus enumerate adăugându-se alte trei principii:
inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială şi respectul drepturilor omului şi liber-
tăţilor fundamentale.
Cele zece principii din Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Euro-
pa sunt reconfirmate în Cauza de la Paris pentru o nouă Europă (1990) [6, p. 70].
În ultimii ani, în cadrul ONU se examinează dezvoltarea şi codificarea unor principii
importante ale dreptului internaţional. Datorită importanţei lor covârşitoare în menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale, procesul de afirmare şi dezvoltare a principiilor de drept
internaţional nu este unul desăvârşit. În prezent, are loc consacrarea şi formarea unor noi
principii fundamentale ale dreptului internaţional precum principiul dezarmării, princi-
piul securităţii colective, principiul solidarităţii internaționale, principiul bunei vecinătăţi şi
principiul primatului dreptului internaţional în ordinea juridică actuală.

BIBLIOGRAFIE
1. Drept internaţional public, sub red. A.Burian, Chişinau, 2009, 649 pag.
2. Diaconu, I. Drept internaţional public. Editura Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bu-
cureşti, 1995. 309 pag.
3. Niciu, M. Drept internaţional public. Editura fundaţiei „Chemarea”, Vol. I, Iaşi, 1993. 256
pag.
4. Andronovici, C. Drept internaţional public. Editura: Actami, Iaşi, 1997, 354 pag.
5. Ecobescu, N. Duculescu, V. Drept internaţional public, Bucureşti 1993, p.154.
6. Beşteliu, R. M. Introducere în dreptul internaţional. Editura ALL Beck, Bucureşti,1999,
637 pag.