Ion

de Liviu Rebreanu
- Scena horei -

REZUMAT
Intr-o zi de duminica locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Aici toti oamenii din sat sunt prezenti.
Atmosfera de sarbatoare este intretinuta de cei trei lautari, Briceag, Holdea
si Gavan care canta atat de inversunat ca aproape isi rup arcusurile. De la
hora nu lipsesc nici fruntasii satului , primarul si chiaburii care discuta separat
de taranii mijlocasi asezati pe prispa. Fetele ramase nepoftite privesc la hora
,iar mamele si babele, mai retrase vorbesc despre gospodarie. Copiii se
amesteca in joaca printre adulti. La un moment dat apare si Savista, oloaga
satului . Toata lumea se opreste,barbatii isi scot palariile,cei care stateau pe
prispa se ridica,caci venisera preotul Belciug impreuna cu doamna Maria
Herdelea,nevasta invatatorului,cu domnisoara Laura si cu Titu. In acest timp
Ion isi daduse intalnire cu Ana,in gradina sub nuc.In timp ce stateau
imbratisati,au fost vazuti de catre Ilie,fratele de cruce al lui George,caruia ii
si spune imediat.Acesta impreuna cu tatal Anei,se duc la locul cu pricina,iscandu-
se un scandal ,cu tot felul de reprosuri. Baciu il acuza pe Ion ca ar vrea sa-i
suceasca mintile Anei pentru a-i lua pamantul . Dupa toate acestea oamenii se
imprastie unii ducandu-se la casele lor iar altii spre carciuma.

Scena Horei este momentul in care cititorul dezvaluie personajele. La aceasta

iau parte Ion al Glanetasului, chiaburii, Ana, florica, Vasile Baciu, primarul,
preotul Belciug, Herdelea si familia lui, Ilie Onu, George Bulbuc si cei trei
lautari.

Scena este redata cinematografic , autorul dezvaluind fiecare miscare a

Somesanei, un dans care le starnea buna dispozitie localnicilor. Acesta
exemplifica pasii specifici , vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de
catre lautari “ Cu cat Briceag inteteste cantecul...flacaii trec fetele pe sub
mana, le dau drumul sa se invarteasca singure, topaie pe loc ridicand talpile, isi
ciocnesc zgomotos calcaiele, isi plesnesc tuercii cizmelor...Numai arar vreunul mai
tantos incepe o chiuitura in tactul zvapaiat..”
 SIMBOLISTICA
Simetria romanului Ion rezulta si din scena horei . Din punct de vedere
simbolic , hora corespunde motivului "cercului" , sugerand ciclitatea . Hora
reprezinta viata , reunind toate personajele semnificative in evenimentele ce
vor fi narate . Hora este o pagina etnografica memorabila prin jocul
traditional, vigoarea flacailor si candoarea fetelor prin lauta tiganilor care
compune imaginea unui ritm impetuos “ De tropotele jucatorilor se hurduca
pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune ca potcoavele
flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
invaltoreste, se aseaza in straturi joase pe fetele brazdate de sudoare,
luminate de oboseala si de multumire”. Hora e un eveniment cu semnificatii
adanci in traditia satului. Aici oamenii stau asezati dupa prestanta si locul
fiecaruia intr-o ierarhie nescrisa , dar respectata de toti. De aici se disting
categoriile de bogatasi si saraci. Cele doua grupuri de barbate reprezinta
stratificarea economica. Femeile in varsta stau si se uita la cei tineri
amintindu-si ,parca, de tineretea lor. Alaturi de acestea se afla fetele
nepoftite care se uitau “ cu jind, soptindu-si uneri cine stie ce si izbucnind in
rasete silite”.
Naframa de matase de pe capul femeilor simboliza faptul ca erau casatorite si
puteau intra in hora doar cand barbatul vroia sa o ia la joc.
În tradiţia populară “ieşitul la horă” însemna trecerea celor care implineau
varsta cuvenita în rândul fetelor şi flăcăilor. De numele acestui dans se leagă şi
expresia “dacă ai intrat în horă, trebuie să joci”, ceea ce înseamnă că un lucru
început trebuie dus până la capăt. Hora nu este un eveniment oarecare, ci unul
care oferă prilejul unei autentice manifestări de sărbătoare în viaţa comunităţii,
fetele de la hora avand o vestimentatie deosebita. Cele care jucau in hora
erau imbracate in ii albe, acestea semnificand si puritatea lor dar si porturile
populare specific zonei. Cele tinere aveau “ la urechi si in cosite” “ buchetele de
vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai marisor” acestea urmand
sa fie daruite baietilor care le invitau la hora pentru a si le pune in palarie.
Este un ritual bine stabilit accentuand respectarea traditiei ardelenesti.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Familiile prezente la hora sunt stratificate pe plan social in: tarani bogati, cu
mult pamant ( Baciu, Bulbuc) si tarani saraci, fara pamant (Glanetasu,
Florica). Intelectualitatea satului era reprezentata de invatatorul Herdelea,
preotul Belciug si de primar. Acestia erau respectati in sat si aveau un statut
privilegiat, in discutiile lor nu se amesteca taranimea.
In aceasta framantare continua, actiunile invalamasite, patimile, micile
conflicte ale personajelor redau tocmai realitatea nefardata a vietii,
autenticitatea ei cea mai expresiva. Intelectualii satului, Zaharia Herdelea ,
preotul Belciug si Titu Herdelea au rolul de personaje-reflector care
interpreteaza atitudinea celorlati oameni.
Rebreanu ii face o scurta fisa lui Ion , din care aflam ca era baiatul lui
Alexandru Glanetasu si al Zenobiei .Ion , taran harnic , dar sarac, o iubeste pe
Florica insa ii face curte Anei pt ca este bogata .Ion este urmarit incontinuu cu
interes . Setea de a fi bogat , de a avea pamant , este conturata prin faptul
ca o curteaza pe Ana, fata instarita . Personajul se construieste din actiuni ,
comportament , relatiile cu lumea . El se distinge dintre flacaii satului prin
infatisarea fizica si prin orgoliu , nepusortand cuvintele jognitoare ale lui Vasile
Baciu “sarantoc”.
Personajele Ion-Florica , George-Ana se afla in contrast . Ana si Florica par a fi
create dupa modelul basmului , in antiteza: Florica este frumoasa , dar saraca ,
in timp ce Ana este urata , dar bogata . De asemenea , George este cel mai
instarit flacau din sat , in timp ce Ion este cel mai sarac .
Scena Horei este momentul in care cititorul face cunostinta cu majoritatea
personajelor si cu relatiile statornicite intre ele, conflictuale sau nonconflictuale.
In centrul intamplarilor se afla Ion al Glanetasului . Inca de la inceput este
prezentat conflictul dintre Ion , personajul principal , si Vasile Baciu , tatal
Anei , fata cu care Ion vrea sa se casatoreasca . A fost atras mai mult de
averea acesteia decat sa se lase indemnat de ''glasul inimii '' .
Tot aici , la hora ,se afla preotul Belciug si o parte a familiei Herdelea ,
protagonistii unui alt conflict evident , prin adoptarea unor atitudini diferite
fata de Vasile Baciu . Naratorul schiteaza conflictul latent dintre Ana si tatal
ei care bea foarte mult , conflictul interior al lui Ion , care nu stie ce sa aleaga ,
iubirea pt florica sau pamanturile Anei. Savista este oloaga satului care
tulbura apele atunci cand isi face aparitia.

TIPUL DE NARATOR
Pe parcursul scenei se denota prezenta unui autor obiectiv si omniscient care
intervine prin comentarii explicative “ vaduvia-i-saracie lucie ce agoniseste un
cap de barbat intr-o viata intreaga, muiere nepriceputa prapadeste intr-un an
de zile, si mai putin “ si impersonal, care relateaza de la persoana a3a dand
veridicitate evenimentelor. Naratorul inregistreaza detaliile si evenimentele
asemenea unei camere de luat vederi .

EXPRESIVITATE
Tipul narativ al scenei este auctorial , evidentiand viziunea din spate . Scena
este caracterizata prin coerenta , prin antiteza si gradatie . Stilul este sobru ,
de o banalitate aparenta , specifica relatarii obiective si omnisciente . Limbajul
intrebuintat este bogat in regionalisme , fiind specific mediului rural :"sura ,
zaduf , sopron , palc" . Scena este memorabila nu doar datorita faptului ca
dezvaluie conflictele romanului , dar si datorita dinamismului cu care este
realizata . Verbe precum "se hurduca , bat , scapara , se invaltoreste " au rolul
de a sugera vitalitatea scenei . Lipsesc insa figurile de stil , exprimarea este
obisnuita , specifica romanului realist , Rebreanu adoptand un stil anticalofil . (
=care nu acorda o atentie deosebita ori excesiva a expresiei)
CRITICI LITERARE Aurel Sasu observa ca Ion renunta la erosul
identificat in Florica pentru a se indrepta spre tema pamantului . Lucian Raicu
demonstreaza ca renuntand la eros , Ion se indeparteaza defapt de sine ,
constientizand mai tarziu realitatea tragica . In arta prozatorilor romani ,
Tudor Vianu considera ca Vasile Baciu si Ion reprezinta "pasiuni identice " .
Nicolae Manolescu observa ca , intr-adevar , la Rebreanu exista o adevarat
tiarnie a semnificativului , ca in incipiturile rebreriene totul semnifica ceva , f
iecare detaliu este o sugestie a unu destin. Despre aceasta scena a romanului,
Aurel Goci spune ca este inceputul drumului lui Ion spre a-si implini scopul:
„Initial, Ion are sentimentul rusinii morale, ceea ce in varianta sociala
inseamna saracie; Ana, Florica, isi pierd in constiinta lui orice contur real,
devenind embleme ale valorilor reprezentate. Mama, Zenobia, este intr-un fel
inspiratoarea tuturor actiunilor lui Ion, direct sau printr-un contra-exemplu.
Strategia lui Ion incepe cu Jocul, mometul ceremonial devenind impuls erotic:
dansul, chemarile, alcoolul, clocotul sangelui.”
Pentru Eugen Lovinescu, Ion este un erou cu o psihologie complexa, inteligent
si care actioneaza intotdeauna conform unui plan: „Ion, expresia instinctului de
posesie a pamantului in seviciul caruia pune inteligenta, o viclenie procedurala si,
cu deosebire, o vointa imensa (...) Redus la un instinct puternic, Ion e un om de
vointa si de actiune simplu, frust si masiv, el pare crescut din pamantul iubit cu
ferocitate.”
George Calinescu insa, vede in Ion un om lipsit de inteligenta, condus numai de
brutalitate si reactiile primare ale subconstientului, fara contiinta premeditarii
si a reflexiei: „Actele lui Ion au aerul unor defecte ale deliberatiei si nu sunt
defapt decat viclenii ale unei fiinte reduse”