Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PREVENŢIE ŞI RECUPERARE
A PERSOANELOR DEPENDENTE
DE ALCOOL ŞI ALTE DROGURI
2010
I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator
II. Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator
Obiectivul cursului.
Cursul isi propune sa faca posibila asimilarea informatiei si formarea atitudinii necesare unei intelegeri
comprehensive si nuantate a comportamentului adictiv, in toate formele sale, si,pe aceasta baza, a problematicii
preventiei,terapiei si recuperarii persoanelor dependente de alcool si alte droguri ,precum si a altor dependente.
Seminarul este orientat inspre aprofundarea problematicii,cunoasterea si asimilarea abordarilor/modelelor de buna
practica ce sunt consacrate,la nivel international,a metodelor,instrumentelor si tehnicilor folosite in terapia si
recuperarea persoanelor dependente.
Continutul cursului/disciplinei:
Instrumental – aplicative: competente in elaborarea de lucrari stiintifice (referate stiintifice si proiecte de cercetare
si interventie sociala) pe problematica specifica preventiei terapiei si recuperarii in adictii precum si competente in
dezbaterea analitic-critica a lucrarilor stiintifice.
Cognitive: achizitionarea de cunostinte despre strategii, modele, programe si proiecte de cercetare si interventie pe
domeniul comportamentelor adictive ,active actualmente in Romania si in plan international
Modalitatea practica de evaluare la examenul scris final: lucrare scrisa,din tematica abordata in cursurile
sustinute si cu trimiteri precizate pe parcurs spre bibliografia de baza indicata ;dintre cele 2 subiecte pentru
examenul scris ,unul va solicita o abordare sintetica si critic-constructiva ,pe o tematica mai larga din substanta
disciplinei,celalalt va avea un caracter mai reproductiv,pe teme cu trimitere aplicativa directa.
- Alcoholics Anonymous. A story of how many thousands of men and woman have recovered from
alcoholism, New York, Alcoholics Anonymous World Services, Inc. 1976.
-Beck,T. Aron;Wright,D. Fred;Newman,F. Cory;Liese,S. Bruce (1993),Cognitive Therapy of
Substance Abuse,New York:The Gruilford Press.
- Bercheanu V., Pletea C., Drogurile si traficantii de droguri, Pitesti, Editura Paralela 45, 1998.
- Boisteanu,P. (1995),Comportament si alcoolism,Iasi:editura Moldova.
- Delay, P., Kicking addictive habits once and for all, New York,Lexington Books,1975.
- Freud, Sigmund (1929), Malaise dans la civilisation, Paris, PUF, 1971.
- Laurie, Peter, Drugs: medical, psychological and social facts, Middlesex,Penguine Books, LTD,
1969.
- Marinov,Vl. (coord.), (2005),Anorexie,adictii si fragilitati narcisiace,Bucuresti: Editura Trei
- Schneider, R.; Lux, H. (1999),Alcoolul si medicamentele-droguri,Sibiu: Editura Hora.
Curs I
Una dintre cele mai cunoscute forme de adicţie este alcoolismul, care a apărut odată cu
specia umana.
În ceea ce priveşte adictiile,alcoolismul in particular, mereu au existat controverse
despre cum să fie privit: ca boală sau ca devianţă.
Dacă privim alcoolismul ca fiind o boală, atunci această adicţie este plasată în sarcina
personalului medical, tratamentul fiind unul medicamentos, însă pe de altă parte dacă privim
alcoolismul ca fiind o devianţă, se presupune că cel în cauză trebuie controlat, penalizat. Deci,
în funcţie de aceste atitudini, avem două abordări diferite.
Ca orice adicţie, alcoolismul este doar tratabil,nu si vindecabil, iar
efortul,implicarea,participarea persoanei cu comportament adictiv este absolut necesară
deoarece responsabilizarea este cheia spre reusita.
Până în ultimele decenii,in lumea specialistilor,in explicarea adictiei,a alcoolismului in
particular,s-au disputat doua pozitii.Pozita medicilor ce susţineau că alcoolismul este o boală,
cauzată de mecanisme biologice, alterare biologică (cauze genetice, de metabolism etc.) şi
pozitia specialiştilor din ştiinţele sociale şi comportamentale ce afirmau că alcoolismul este o
devianţă, un comportament alterat.A existat insa mereu o problema,care s-a dovedit a fi de
nedepasit in contextul dat,in ce priveste intelegerea medicala,a adictiei ca boala:ce fel de
boala este,somatica sau psihica? Depasirea s-a realizat in ultimele 2 decenii,cind s-a statuat o
noua categorie in patologia umana: boala de adicţie.
Studiându-se mecanismele plăcerii s-a observat cum diferite comportamente au efecte
asupra neurotransmiţătorilor (ex. la stimulul frică se secretă adrenalina, la bucurie se secretă
serotonina, dopomina, melatonina).Astazi,la nivelul celor mai performanti
specialisti,intelegerea acceptata este aceea ca,la nivel neuro-psihic,adictiile rezida in
dereglarea mecanismelor cu neurotransmitatori,cei care controleaza activarea si dispozitia
afectiva,controleaza mecanismele placerii si durerii.
Influenţele ce derivă din ştiinţele sociale pun accentul pe partea psihică pe când
influenţele medicale accentuează latura somatică. Terapia medicală clinică, este una de
dezalcoolizare (pacientului i se administrează o doză de alcool iar pe urmă o doză de antalcol,
pentru a i se provoca aversiune faţă de consumul de alcool).
Spre deosebire de abordarea medicală, specialiştii din ştiinţele sociale consideră că
alcoolismul reprezintă un comportament învăţat, iar tratamentul derivă tocmai din această
abordare şi anume prin terapii cu accent comportamental precum: terapia cognitiv-
comportamentală, analiza tranzacţională, psihoterapia pozitivă etc.
La întrebarea: dacă alcoolismul este vindecabil, răspunsul este că: alcoolismul este
tratabil nu şi vindecabil, adică, cu alte cuvinte un alcoolic va rămăne sănătos atâta timp cât îşi
menţine abstienţa, boala lui fiind similară cu diabetul: un individ ce suferă de această boală nu
poate funcţiona normal decât dacă îşi administrează insulina (care îl ţine în viaţă) de vreme ce
o persoană cu comportament adictiv nu poate funcţiona normal decât dacă recurge la
abstinenţă.
Ca un argument la afirmaţia că: alcoolismul este tratabil şi nu vindecabil, există o
expresie a membrilor de la alcoolicii anonimi Cluj Napoca: „dintr-un castravete murat
niciodată nu poţi face un castravete verde”.
Deci concluzia este că: alcoolismul (şi adicţia în general) este remediabil, respectiv
tratabil dar niciodată vindecabil, cine asimiliează o dependenţă rămâne cu ea toată viaţa.
Mai există dicuţii, cum că unele droguri precum LSD-ul ar da doar dependenţă psihică şi nu
somatică (şi că ar lipsi fenomenele de sevraj), bineînţeles că acestă percepţie este falsă
(deoarece pastila de LSD, deşi conţine o cantitate infirmă de substanţe psihoactive, totuşi ele
acţionează la nivel fiziologic respectiv neurosomatic atunci când interferează cu
neurotransmiţătorii- adică mediatori chimici ce transmit, modulează şi amplifică impulsurile
nervoase).
O dependenţă întotdeauna are două laturi: una somatică şi una psihică. De exemplu la
alcoolism se manifestă acea stare de „beţie uscată”, adică dependenţa maifestată la nivel
psihic, care faţa de dependenţa la nivel somatic este mult mai severă (de care nu poţi scăpa
niciodată).
Orice dependenta prezinta concomitent ambele dimensiuni,nu este adevarat ca unele
dependenta sunt doar psihice (cum se vorbeste de LSD sau de dependentele relational-
habituale),asta pt. Ca orice dependenta se concretizeaza in dereglarea mecanismelor de
actuine a neurotransmitatorilor din creier.
De obicei o persoană care este dependentă de ceva (cu suport/fără suport substanţial)
nu recunoaşte problema sa, fiind vorba de acea rezistenţă tipică (de genul: „mă pot lăsa
oricând”), aici rolul asistentului social este acela de a-l debloca în vederea recunoaşterii şi
soluţionării problemei sale, şi cum se poate face acest lucru? Numai cu ajutorul unui grup de
egali, cu care individul dependent simte că poate împărtăşi problema, în acest sens familia
fiind un impediment, neputându-l ajuta pe cel aflat în cauză, datorită faptului că-l blamează în
loc de a încerca să-l înţeleagă.
Curs II
Planul opiniei comune are ca explicaţii următoarele: oamenii consumă alcool şi alte
droguri pentru că ar fi plictisiţi şi pentru că au nevoie de stimulare, de trăiri mai aparte, un alt
răspuns se concentrează asupra faptului că: oamenii consumă alcool şi droguri datorită
faptului că au dureri: atât la nivel somatic cât şi la nivel psihic (la baza adicţei de orice tip stau
mecanismele durerii şi plăcerii) sau că prezintă teamă, supărare, nevrozitate. O altă explicaţie
în acest sens afirmă că frustrarea, incapabilitatea de a se bucura de viaţă (în mod natural) ar fi
o cauză în acest sens, iar o ultimă opinie constă în faptul că: oamenii se orientează spre alcool
şi alte droguri, în speranţa de a obţine alinare, relaxare, pace, linişte, euforie, dorinţa de
experimentare, de ”a fi high”.
În ceea ce priveşte explicaţiile ştiinţifice, avem o serie de răspunsuri precum:
1. Oamenii în fond consumă alcool şi alte droguri, pentru că ei caută plăcerea: iar
alcoolul şi alte droguri îi pot face pe oameni să se simtă într-un anume fel, să se simtă mai
bine. Drogurile au două acţiuni asupra organismului uman: fie stimulează, dau vitalitate,
respectiv poftă de viaţă, fie deprivează la nivel neuropsihic: acţionând ca un anestezic psihic,
distorsionând la nivel psihic: senzaţii, percepţii şi reprezentări. Toate aceste trei efecte :
stimulare, anestezie şi distorsiunea perceptelor sunt asociate cu o trăire a plăcerii (dar cum
plăcerea e la pachet cu durerea, numai într-un fel ele conferă plăcere şi nu durere, până la un
anumit punct: te simţi din ce în ce mai bine, apoi din ce în ce mai rău, dacă se întrece limita se
declanşează saturaţia) dar din păcate dependenţii ajung în situaţia în care nu mai consumă ca
să simtă plăcere ci îşi iau doza pentru a evita durerea produsă de sevraj.
2. Oamenii consumă alcool şi alte droguri pentru a reduce distresul, tensiunea,
angoasa, anxietatea, ele pot produce o evadare temporară dintr-o realitate percepută ca banală,
insuportabilă, tristă (alcoolul e un drog anestezic, face viaţa mai suportabilă). Dintre cele trei
efecte ale drogurilor: stimulare, anestezie, distorsiunea percepţiei, într-o primă fază apare
stimulenţa dar apoi apare starea de anestezie.
Privind distorsionarea percepţiei, un astfel de exemplu sunt aşa numitele „droguri de
călătorie”, precum LSD-ul, ce determină senzaţia unei călătorii iar stările psihice sunt descrise
ca fiind excepţionale întrucât: senzaţiile, percepţiile sunt distorsionate, lucru ce face persoana
să se simtă ca şi cum ar fi într-o altă lume: sunetele se transformă (pentru cel aflat în starea
produsă de drog) în fascicule de lumini mişcătoare, de aceea este bine că după ce îşi ia doza
de LSD, individul să fie însoţit în ”călătorie”, întrucât senzaţiile şi percepţiile sunt denaturate
într-o aşa mare măsură încât există pericolul unei sinucideri, prin aruncarea de la etaj, pentru
cel în cauză nefiind vorba de o sinucidere, el neconştientizând acest lucru.
3. Oamenii s-au confruntat dintotdeauna cu presiunea conformităţii sociale,
modelelor de conformitate socială ce spun că nu este ilicit şi că dimpotrivă, este recomandabil
să trăieşti bucuriile sau tristeţiile şi să consumi alcool (de exemplu, în trecut războaiele erau
de neimaginat fără alcool, plus sărbătorile ca: Paşte, Crăciun, nunţi, botezuri inclusiv
înmormântări).
Datorită faptului că există această presiune socială, pentru a nu fi marginalizat prin
diferite etichete ca: „pocăitul”, „ciudatul” etc. individul se supune practicii consumului, spre
exemplu adolescenţii, tinerii în general sunt sub puterea grupului de egal (peer group) şi dacă
refuză să se conformeze grupului există riscul de a fi respinşi, excluşi. La adolescenţi şi tineri,
experimentarea consumului de droguri şi alcool face parte a unui ”ritual de trecere” ( termenul
este reprezentativ pentru societăţile arhaice, privind trecerea de la etapa de copilărie la cea de
maturitate) pentru că cel care este văzut că bea şi fumează este considerat de ceilalţi că este
cool. Plus că la acestă vârstă apare gustul penru risc, aventură, fiind vârsta la care se edifică
personalitatea (se consideră ca a fi matur înseamna a face ceea ce vrei tu, nu ce vor alţii ca tu
să faci).
4. Condiţionarea socială vine şi din partea mass mediei contemporane, care în multe
cazuri înfăţişează drogurile ca o parte a unei tehnologii ce ne poate ajuta să ne facem viaţa
mai frumoasă, mai bună decât este în realitate (de exemplu în anii ’70, ’80, ’90 eroul principal
dintr-un film era afişat cu paharul de whisky în mână, iar cocaina era prezentată în filme ca
simbol de rafinament şi distincţie socială; trupele rock din anii ’60, ’70 precum Beatles, The
doors etc. aveau mesaje sugestive de genul: „Angels dust” în traducere Praful îngerilor, în
legătură cu consumul de droguri, pe atunci ei erau idolii tinerilor.
În general mass media (toate sursele ei: presa, televizor, radio, internet) promovează
ideea cum că: plăcerea, bucuria, fericirea sunt undeva în afara noastră (n.b. adevărata fericire
nu o gasim decât în noi înşine) în nişte adjuvante, trimiţând înspre: droguri, tutun, sex.
5. Oamenii consumă alcool şi alte droguri pentru că în unele cazuri drogurile sunt
prescrise în explorarea relaţiilor mistice, în anumite triburi se consumă plante cu efect
halucinogen, utilizat de preoţi/şamani (aici avem dovada că orice cultură a consumat droguri),
explicaţia fiind acţiunea drogurilor asupra neurotransmiţătorilor, de unde rezultă ideea că:
bucuria, excitarea poate fi extrasă, atribuită fără efort propriu, aceste stări obţinându-se în
mod artificial prin consumul de droguri. (şi la unele animale s-a observat , că există consum
de droguri, de ex. urşii care consumă miere intrată în fermentaţie, sau fructe răscoapte).
După această constatare, drogurile sunt o prezenţă endemică întrucât toate culturile
au cunoscut fenomenul consumului de droguri.
O concluzie de ordin pragmatic, la cele discutate până acum e că: este nerealist ca
societatea să-şi propună să eradicheze drogurile (pentru că nu s-a putut şi nu se va putea face
acest lucru niciodată), acest lucru fiind confirmat de prohibiţia alcoolului din anii ’20, ’30 ai
secolului trecut (inclusiv în filmul ”Once upon a time in America” se tratează acest subiect) ce
a arătat efectul unei astfel de politici, adică interzicerea unui lucru duce automat la
împuternicirea mafiei, prin contrabandă, deoarece prohibiţia nu a dus la diminuarea
consumului de alcool, aşadar prin acest exemplu, am învăţat pe principiul încercării şi a erorii
că este nerealist ca o societate să-şi propună eradicarea drogurilor. Atunci ce putem face, dacă
nu putem elimina drogurile din societate? Putem căuta un mod de convieţuire cu alcoolul şi
drogurile, o modalitate de consum care să producă daune suportabile, prin promovarea unor
modele socialmente care să producă daune suportabile.
Deci trebuie găsită o manieră de convieţuire cu drogul, nu doar de a promova modele
socialmente prezentate ci şi de a dezvolta programe specializate de prevenţie, terapie şi
recuperare respectiv reabilitare în materie de adicţii, aşadar locul de muncă în acest domeniu
este asigurat pentru asistenţi sociali (în ceea ce priveşte consilierea), care trebuie să lucreze
alături de psihologi şi medici astfel încât rezultatele să fie optime.
Curs III
Drogul este în fond orice substanţă care conferă dependenţă, din punct de vedere
etimologic acest termen provine din limba engleză ”drug” însemnând medicament, de unde
ideea că şi drogul este un medicament (n.b. şi reciproca ”medicamentul este un drog” este
adevărata?), după cercetări s-a constatat că două pahare de vin pe zi ar fi chiar indicat
(deoarece menţine silueta, stimulând arderile, metabolismul) dar peste această cantitate
consumul devine dăunător organismului.
Alte concepte de bază, în lipsa cărora nu poţi înţelege fenomenul adicţiilor sunt:
1. consum de droguri
2. abuz de droguri
3. dependenţă
4. codependenţa
5. toleranţă
6. sevraj
1. Consumul de droguri
Cunoaşte diferite ipostaze: cele mai multe droguri se ingerează (prin mâncat, băut),
multe se inhalează (prin fumat- vapori), câteva se absorb prin piele (cazuri mai rare: se aplică
soluţii de piele, în perioada modernă prin aplicarea unor plasturi).
2. Abuzul/consumul abuziv
Este discutabil de la ce nivel încolo consumul normal devine abuziv: astfel se
introduce conceptul de consum de drog socialmente acceptat (uşor de vorbit când ne referim
la alcool, greu de spus când ne referim la heroină). Esenţa acestui concept este ceea ce
consideră o societate ca fiind nivelul de consum care nu este periculos respectiv dăunător şi
nu atrage după sine daune. Consumul socialmente acceptat se referă la conceptul de
”lubrifiant social”, stimulent al comuniării (de ex. alcoolul acţionează ca „dezlegător de
limbi”, oamenii devin mai comunicativi, mai puţin timoraţi).
Toate societăţile au acceptat alcoolul deşi poziţia lor vis a vis de această temă este
diferită. De exemplu, în Franţa consumul socialmente acceptat este consumul de vin: la masa
de prânz, de seară etc. dacă facem o comparaţie în plan internaţional, cel mai ridicat consum
de alcool se regăseşte în Franţa şi tot aici avem şi cea mai scăzută rată a consumului abuziv,
datorită faptului că alcoolul este consumat împreună cu alimentele, acest lucru atenuând
efectului său asupra organismului. În ceea ce priveşte Romania, alcoolul nu este prescris a fi
consumat în legătură cu alimentele, ci în legătură cu socializarea, în contextul ”hai să stăm la
un pahar de vorbă”, spre deosebire de Franţa consumul de alcool este neplanificat, pe când în
Franţa consumul de alcool, în special vin este corelat cu mesele zilei.
În Suedia, modelul social acceptat este cel nordic (începând de vineri , ei stau acasă
şi beau încontinuu până duminică, acesta fiind maniera lor de detensionare, de reorganizare
după o săptămănă de muncă: doar că ei beau în intimitate, acest model începe să se
răspândească şi în România, la workaholici), în ţările nordice există o problemă majoră cu
consumul de alcool, deoarece consumul tinde spre exces iar explicaţia în acest sens sună în
felul următor: zona, aria geografică cu climat subpolar (specific nordului Suediei, unde razele
UV sunt reduse) determină nivelul scăzut de melatonină (un hormon ce redă buna dispoziţie)
şi întrucât suedezii pot obţine dificil această stare, ei recurg la consumul de alcool pentru a
obţine în mod artificial buna dispoziţie pe care nu o pot obţine în mod natural.
În Finlanda, există o deosebit de mare stricteţe privin consumul de alcool, ce derivă
din politicile ţării prin creşterea taxelor pe alcool (în Finlanda, alcoolul având nu doar un preţ
ridicat, dar se impune şi o raţie de consum prin: cartelă şi buletin).
Important de menţionat că acest consum care se încadrează în modelul consumului
socialmente acceptat, poartă denumirea de „băutor social”.
3. Dependenţa
După consumul normal, urmează consumul abuziv (necontrolat) iar în final se ajunge
la dependenţă. Trecerea de la consumul abuziv la dependenţă nu este aceeaşi în cazul tuturor
drogurilor, uneori acestă trecere este lentă, îndelungată cu risc mai mic, pe când în cazul altor
droguri trecerea la dependenţă poate fi rigidă şi scurtă, iar riscul de a ajunge la acest stadiu
este deosebit de ridicat.
În ceea ce priveşte alcoolul şi marijuana, sunt oameni care consumă alcool de 20 de
ani şi nu sunt dependenţi, de vreme ce la alţii li se instalează dependenţa după câteva luni de
consum (6-8 luni), în cazul diferenţelor de gen trebuie amintit că: femeile care consumă alcool
riscă să devină dependente mai timpuriu decât bărbaţii, iar spre deosebire de cei din urmă care
consumă alcool în cadrul socializării de grup, femeile tind să consume alcool pe ascuns, în
singurătate, o altă diferenţă constă în faptul că motivele pentru care femeile beau sunt:
tristeţea, supărarea, depresia, necazurile în general, dar periculos este faptul că la ele
dependenţa se instalează foarte devreme (alcoolicii au o sintagmă, cum că poţi deveni alcoolic
pe nesimţite şi anume: ”poţi deveni alcoolic fără să fi beat vreodată”)
Dacă o persoană consumă alcool zilnic, acest comportament se instalează în rutina
zilnică şi apoi nu mai poate funcţiona fără acest adjuvant, explicaţia fiind următoarea: alcoolul
ia locul hormonilor naturali (n.b. producând o schimbare ireversibilă în organismul persoanei
dependente).
Toate drogurile în general şi alcoolul în particular dau dependenţă, dar există un
pericol şi mai mare de a dobândi o dependenţă atunci când persoanele consumă droguri sau
alcool atunci când sunt într-o stare de tristeţe decât atunci când sunt într-o stare de bucurie
(n.b. de aceea la femei se instalează dependenţa mai timpuriu decât la bărbaţi, datorită faptului
că ele consumă alcool pe fondul unei tristeţi, supărări). Ce înseamnă necazul? Din punct de
vedere fiziologic, reprezintă un deficit de hormoni naturali ai plăcerii şi un exces de hormoni
naturali ai durerii, iar consumul de droguri: alcool, marijuana etc. dau o fericire aparentă, falsă
(n.b mai degrabă un miraj al fericirii) mascând adevărata stare a durerii (ceea ce este şi mai
rău).
Combinaţia alcool-energizante, este periculoasă, pentru că energizantele maschează
efectul alcoolului asupra organismului (nu este resimţită starea de beţie), plus că sunt două
substanţe cu efecte total opuse: un sedativ (alcoolul) şi un energizant. Este adevărat, că în ceea
ce priveşte marijuana, acest drog conferă dependenţă însă în timp, după consum îndelungat.
Cel mai periculos drog privind riscul de dependenţă, este heroina, care dă dependenţă
după câteva săptămâni de consum continuu, aici risul adictogen este mai accentuat faţă de
alcool şi marijuana (afimaţia dată de Agenţia Naţională Antidrog: „după primul consum de
heroină se instalează dependenţa” este aşadar falsă).
4. Codependenţa
Reprezintă: dependenţa relaţională faţă de o persoană dependentă (alcoolic, dependent
de heroină, cocaină etc.), se instalează un comporatament simbiotic (fiecare se alimentează
din otrava celuilalt: dacă soţul are un comportament adictiv, soţia îşi va vărsa nervii pe el,
pentru a-şi creşte stima de sine, ea se va simţi o satisfacţie, folosind persoana dependentă ca
paratrăsnet pentru toate lipsurile familiei). Aşadar ca să tratezi dependenţa, este necesar să
tratezi codependenţa, întrucât adicţia este o boală de famile, o boală de relaţie.
5. Toleranţa
Reprezintă atitudinea organismului în raport cu drogul, reacţia sa de imunizare
(organismul se manifestă faţă de drog asemeni unui venin, otrăvi, la început apare reacţia de
respingere apoi devine obişnuit la substanţă, mai mult poate ajunge la a nu-i mai simţi
efectele), acestă imunizare apare prin faptul că organismul reuşeşte să sintetizeze tot mai
multă substanţă, organismul devine tot mai capabil să covieţuiască cu alte droguri, dar ceea ce
este şi mai grav e că organismul devine tot mai rezistent la alcool şi de fiecare dată are nevoie
de o doză mai mare pentru a obţine acelaşi efect (nu există toleranţă faţă de drog fără
dependenţă), înspre faza finală a dependenţei se ajunge la situaţii paradoxale: unii se pot
îmbăta cu cantităţi mici de alcool, sau poate apărea sindromul psihiatric: delirium tremens,
manifestată prin tremurat şi halucinaţii ce poate duce inclusiv la moarte.
6. Sevrajul
Se referă la ansamblul de simptome, asociate cu lipsa drogului la o persoană
dependentă, include atât manifestările la nivel somatic cât şi manifestările la nivel psihic. Cele
mai comune manifestări sunt: transpiraţii reci, tahicardie, insomnie, nervozitate, dureri
generalizate în întreg corpul, în oase, similar unor forme de cancer, sclerozei în plăgi.
Sevrajul diferă de la drog la drog: la tutun şi marijuana este lejer, pe când la heroină,
amfetamine, stadii avansate de alcool sevrajul este groaznic.
După gravitatea manifestării sevrajului se poate cerceta intervenţia în criză: în cazul
heroinei se recomandă chemarea imediată a ambulanţei, pentru că pericolului de deces este
iminent.
Prin manifestarea sevrajului, specialiştii pot constata cu ce dependenţă au de-a face,
plus că ştim imediat că dacă o persoană manifestă sevraj este dependentă. Nu există
dependenţă fără sevraj. În caz de dependenţă se face terapie şi reabilitare pentru ca să se
trateze manifestările sevrajului.
Până acum am vorbit de droguri (alcool, tutun etc.) şi am constatat că adicţiile se pot
instala nu doar faţă de alcool şi alte droguri ci şi faţă de relaţii interpersoanle, comportamente
repetitive, obişnuinţe, pe fond într-o clasificare a dependenţei, avem două categorii:
Există anumite dependenţe care până la un anumit moment dat au o influenţă pozitivă. O
adicţie nu poate fi în niciun fel bună.
În ceea ce priveşte rezolvarea adicţiilor există mai multe modalităţi de rezolvare şi anume:
Orice plăcere este succeptibilă să dea dependenţă. Orice activitate repetitivă nu este
dependenţă. Dependenţa este creşterea în aceeaşi proporţie a repetitivităţii şi a intensităţii
consumului. Obijnuinţele şi habitudinile nu au ajuns la pragul adicţiilor dar prezintă risc de a
devenii comportamente adictive.
Există mai multe perspective în care sunt privite adicţiile şi anume: perspectiva simţului
comun, perspectiva religiei, perspectiva juridică, perspectiva ştiinţelor bio-medicale,
perspectiva ştiinţelor sociale şi comportamentale.
Comportamentul adictiv din perspectiva religieieste explicat prin urmatorul lant concepltual:
ispită-păcat-patimă. Ispita vine prin poftă, prin dorinţa de a-ţi satisface o nevoie neîmplinită.
Păcatul este cedarea în faţa ispitei. Patima este pacatul repetat,continuu.
„Tratamentul” utilizat în tratarea adicţiilor prin prisma ascestei perspective este crediţa, care
reprezintă un factor protectiv în a interveni în învingerea comportamentelor adictive. Metoda
celor 12 paşi. Limite.
Adicţiile sunt privite precum o boală. Aici accentul cade pe manifestările de sănătate. Dar cu
toate acestea survine întrebarea Ce fel de boală este, somatică sau psihică?
„Delirium tremens” este o manifestare psihică cu implicaţii somatice. Este o boală acută, cu
pericol de moarte, care apare de regulă după un abuz îndelungat de alcool. Apar stări de
anxietate şi de nelinişte, tremurături şi halucinaţii (de ex. Şoareci albi, păianjeni, şi alte
animale mici, retrăirea unor situaţii de viaţă terifiante.)
Adicţiile la ora actuală sunt definite nu ca boli somatice,sau boli psihice sau si una si alta,ci ca
o categorie distincta de patologie umana,anume boli de adictie.
În literature de specialitate a adicţiilor, adicţiile sunt clasificate în funţie de mai multe criterii.
Este necesar să ştim faptul că fiecare drog îşi are efectelesau dominant,ce se incadreaza in
una sau alta dintre cele ttrei clase.Insa,in plan secundar si in anumite secvente temporale
ale actiunii lui in organism,are si efectele specifice celorlalte clase de droguri.. De
exemplu alcoolul la început are efect stimulator dar după aceea are efectul depresor,care
este de baza, şi apoi inclusiv efect halucinogen. Amfetaminele aparţin clasei drogurilor
stimulatoare dar după efectul stimulator apar efectele adverse şi anume starea de oboseală
şi de epuizare.
o alcoolul;
o opiacele şi opioidele;
o analgezice, sedative, hipnotice, tranchilizante;
o solvenţi volatili;
Alcoolul
Acest dorog există de foarte mult timp. Există două categorii de alcool şi anume: alcooluri
fermentate şi alcooluri distilate.
Alcoolurile fermentate nu au mai mult de 14% alcool. Bacteria de drojdie este cea care
produce alcool si care moare atunci cand se depaseste aceasta concentratie alcoolica
Temperatura ridicată determina evaporarea alcoolului care este direcţionat prin nişte ţevi in
alte ţevi care se află poziţionate in apă rece, determinând transformarea alcoolului din starea
de vapori în stare lichidă. Acest procedeu se numeşte distilare. Există şi dublu-distilare.
Se poate produce alcool distilat din diferite materii prime: grâu, porumb, secară, prune,
pufoaică).
Alcoolul industrial a început să fie produs din secolul XV astfel alcoolul a devenit mai ieftin.
Datorită insustrializării alcoolul a devenit cel mai popular drog de pe întreaga planetă.
Consumului de alcool în ţările Europene este permis dar în ţările Islamice este interzis.
Opiaceele şi opioidele
Opiaceele se produc din planta de mac iar opioidele se produc din sinteza chimică introdusă în
substanţa activă din mac.
În categoria opiaceelor intră: opiul, morfina, heroina, codeina, papaverina, fortral, endorfin.
Cultivarea macului are loc pe suprafeţe întinse în Orientul apropiat, mijlociu şi îndepărtat.
După perioada de înflorire a plantei, se formează o capsulă rotundă sau ovală, care conţine
seminţele plantei. După aproximativ 10 zile, aceste capsule sunt crestate şi o sevă albă,
lăptoasă începe să curgă. După uscare, aceasta devine maronie şi se solidifică precum
cauciucul. Din opiul crud astfel extras se formează adesea bucăţi rotunde aşa-zise "pâini".
Culoarea sa alternează între maron şi negru. Opiul crud astfel preparat poate fi mâncat, băut,
injectat sau fumat.
Opiul: a fost atestat în Mesopotamia şi Egipt în urmă cu 5000 de ani. Se utiliza adesea la
diminuarea durerii.
Chandoo este cenuşa opiului fumat şi reprezenta dorogul săracilor. După fumare cenuşa
opiului deţine o concentraţie ridicată de substanţă activă.
Morfina: în secolul XVII s-a descoperit morfina de către un chimist din armata lui Napoleon,
utilizarea ei era calmant pentru durerile provocate de rǎni, iar apoi s-a realizat cǎ aceasta duce
foarte repede la dependenţǎ fizicǎ si psihicǎ. Dependenţa dată de morfină este una dură şi
sevrajul este foare urât. Efectul consumului de morfină este de până la 12 h. Acest
medicament este unul foarte controlat iar atunci când se eliberează o reţetă pe care este
prescrisă morfină este nevoie de semnătura unui poliţist.
Heroina: la aceeaşi doză este de trei ori mai puternică decât morfina. Ea provoacă aceleaşi
efecte ca şi opiul şi morfina, dar de o factură mult mai pronunţată.
De obicei consumatorii îşi injecteazǎ heroina intravenos în braţe, gambe, glezne, sub limbǎ,
dar pot injecta şi subcutanat, intramuscular, pot fuma sau inhala.
Efectul imediat este excitarea dar efectul de fond este domolire, somnolenţă.
Barbitudicele Nonbarbitudice
Fenobarbital,
Clasa I
Ciclobarbital,
Anobarbital, Diazepam
Pentobarbital, Nitrazepan
Veronal, Rudotel
Seconal. Rohipnol
Librium
Toate acestea având rolul de somnifere.
Clasa II
Meprobamat
Hexa meprobamat
Metaqualon
Piracetam
Tranchilizantele majore şi analgezice sunt:
Fenotiazine
Reserpina
Haroperidol
Feracetina
Aspirina
Analgezicul are rolul de a înlărura durerea. Anestezicul are rolul de a înlătura simţurile.
Analgezicele nonnarcotice înlătură durerea dar nu induc somnolenţă.
Aurolac: afactează fizicul persoanei, dureri de cap puternice, stări de greaţă, distruge
organele interne. Se foloseşte în anatomia patologică.
Cloroformul: se foloseşte în ,,prepararea” cadavrelor prin injectare. Dau dependenţă
celor care lucrează cu el nu mortului.
Eterurile
Clasa vopselurilor
Voi începe prezentarea cu subclasa stimulenţilor habituali. Această subclasă este compusă
din:
Cofeină: substanţa activă din cafea
Theina: substanţa activă din ceai
Theobromina: substanţa activă din boabele de cacao
Nicotina: substanţa psihoactivă din tutun
În continuare voi prezenta câteva elemente esenţiale ale nicotinei. A fost numită iarba
diavolului, este larg raspândită în lume, are efecte dramatice asupra organismului. Sevrajul la
nicotină îl determină pe fumător să mai fumeze o ţigară. Fumătării au impresia că fumatul îi
face mai calmi în situaţiile de stres dar acest calm este dat de faptul că corpul primeşte
nicotina necesară şi depăşeşte sevrajul. Starea de agitaţie este manifestarea sevrajului.
Nicotina trece prin placenta mamei şi ajunge la făt.
Subclasa cocaidelor
Frunza de coca este elementul de bază. Columbia este cel mai important producăror de
cocaină din lume.
Cocaina: se extrage din frunza de cacao, se găseşte sub formă de pudră albă, se brizează (se
trage pe nas), se fumează, se injectează şi se mestecă.
Cocaina se produce prin macerarea şi dizolvarea frunzelor în preparate acide. Este cel mai
scump dorog. Este cel mai rafinat dintre droguri.
Efectele consumului de cocaină pe termen scurt sunt: stimulare puternică de scurtă durata,
aproxinativ 30-60 min. Consumatorul are senzaţia de bună dispoziţie, euforie, sentiment de
autocontrol, puternică stimulare sexuală.
Efectele consumului de cocaină pe termen lung sunt: stare de agitaţie, trăiri depresive,
insomnie.
Dependenţa se instalează repede. Pentru a trata această adiţie se folosesc grupurile de suport
mutual şi comunităţile terapeutice.
Crack: acesta este termenul folosit în America pentru cocaină care se fumează, fiind un
produs ce are la bază hidrocloritul de cocaină. Se prezintă sub formă de bobiţe sau bastonaşe
albe. A apărut prin anii 80 şi s-a răspîndit rapid printre consumatori datorită preţului scăzut,
pentru că se putea fuma uşor şi pentru că efectul era rapid şi puternic. Efectul este orgasm
generalizat dar efectele trec după 10 minute. Persoanele dependente trăiesc foarte dramatic
sevrajul. Are efect dramatic asupra echilibrului mental.
Subclasa amfetaminelor
Sunt substanţe de sinteză chimică. Prima substanţă din această categorie este efebrina, baza
pentru a produce antibiotice. Produc stǎri de euforie, lipsa oboselii, pot realiza performanţe în
cadrul unor acţiuni simple, mǎresc nivelul de activitate, reduc poftă de mâncare, duc la
creşterea nivelului de violenţǎ, reduc somnul, creşte tensiunea arterială, produc senzaţii de
vibraţii în corp. Consumul de amfetamine conduce la modificǎri psihologice sau
comportamentale dezadaptative, semnificative clinic, cum ar fi euforia sau aplatizarea
afectivǎ, modificarea de sociabilitate, hipervigilitatea, sensibilitatea interpersonalǎ, tensiunea
sau mânia. În asociere cu alcoolul ecstasy exacerbeaxă efectele.
Ecstasy: „pilula dragostei”, a fost denumit drogul anilor 90, era parte a culturii muzicale tehno
şi house. Pentru a controla efectul este nevoie să consumi mult lichid.
Se consumă tip tablete sau injectabile.
Sibutramina
Hormoni: cresc masa musculară, cresc puterea de muncă, la femei au efecte,
masclinizează organismul femii. Produc dereglări hormonale masive.
Steroizi
Anabolizanţi
Naposim
Khat: se extrage din coca africană, este o plantă care are efect asemănător cu cel al cocainei.
Kawa: se obţine din cactus uscat şi mărunţit şi se consumă diluat. Are renume în plan medical
pentru remediul produs în situaţiile de scleroză multiplă in plăci.
Mate: are efect mai puternic decât cafeaua şi este un dorog legal.
a. Subclasa canabinoidelor
b. Subclasa drogurilor psihedenice
c. Subclasa drogurilor psihodisleptice sintetice şi semisintetice
d. Subclasa altor droguri psihodisleptice
Halucinaţiile= percepţii greşite ale mediului în care te aflii. Cei care consumă droguri au
impresia că sunt într-o altă lume, că sunt intr-o călătorie.
Subclasa canabinoidelor
Canabisul a fost decoperit în jurul anilor 1500- 2000 î. Hr. de către vechii indieni şi stau la
baza religiei budiste. Cei care oficiau ceremonialul religios consumau canabis pentru a
desluşii viitorul. Preoţii făceau un foc şi peste foc aruncau pietre mari iar pe pietre puneau
boabe de canabis iar boabele se ardeau dând un miros care era inhalat de preoţi şi aceştia
intrau în transă.
Canabisul se întălneşte sub formă de: marijoana, haşiş, ulei de canabis, bhang.
Efectele generale sunt: toate percepţiile devin mai intense, în special percepţia culorilor şi
Marijuana: se produce din planta numită Canabis Sativa care a fost cultivată pentru
proprietăţile ei psihoactive cu mai mult de 2000 de ani în urmă. A devenit cunoscut în
mişcorile folwer-power din America. Se consumă în general în contextual petrecerilor
generaţiilor tinere. Se consumă împreună cu vodkă . Alcoolul este din clasa depresoarelor iar
canabisul este din clasa halcinogenelor, canabisul oferă halucinaţii iar alcoolul ofera
durabilitata halucinaţiilor.
Efectele fumatului se resimt în general după câteva minute, iar efectul maxim apare
cam la 10-30 de minute. Acestea includ următoarele simptome: uscarea gurii şi a gâtului,
accelerarea ritmului cardiac, coordonarea şi echilibrul, prelungeşte timpul de reacţie, şi
diminuează memoria recentă. Produce o stare de bine, însoţită de relaxare şi visare, provocând
iluzii consumatorilor mai uşor sugestivi, şi modifică percepţiile, de aceea este periculos să se
conducă maşina. Dozele mai puternice produc reacţii mai intense, alterînd puternic
percepţiile, provoacă crize de paranoia sau halucinaţii. Efectele de moment ale marijuanei
dispar după două sau trei ore. Consumul de Marijuana scade capacitatea de a învăţa.
Haşişul: numele îi vine din limba Latina în care haşiş însemna asasin.
Dă o stare de violenţă necontrolată sub imperiul halucinaţilor care apar. Se consumă sub
formă lichidă, masticabilă şi sub formă de prăjituri.
Uleiul de cannabis: se obţine din rafinarea răşinii de cannabis, sub formă de picături. Există
un risc ridicat spre supradiză. Efectul este de până la 24 h.
Bhang: se consumă în Asisa de Sud Est. Se găseşte sub formă de fiertură ce se mănâncă. Are
o mare răspândire socială, in multe comunităţi africane se consumă ca şi hrană.
Drogurile din subclasa psihodislepticelor produc halucinatii prin distorsionarea realităţii celor
care o consumă, simţurile devin confuze iar senzaţiile sunt amplificate şi amestecate. Se
produce un fenomen de sinestezie, de amestecare a senzaţiilor şi se inversează modul de
percepţie a spaţiului şi timpului, se “vad” sunete si se “aud” culori, apar distorsiuni ale
mărimilor obiectelor, subestimări sau supraestimări ale distantelor şi mărimilor.
a. LSD: este un drog hallucinogen, se produce din cornul secarei. S-a produs pentru
prima dată în Elveţia 1942. Este unu dintre cele mai consummate droguri. În anii “ 80
se traficau prin scrisori şi anume pe locul unde era lipici pentru închiderea scrisorii se
punea LSD şi cel care cumpăra plicul doar lingea acea parte li îşi lua doza de drog.
Consumul poate provoca: lipsa stării de somn, vorbeşti de unu singur, euforia poate aluneca
spre depresii, stări de spaimă, spaima urmăritului, pot fi declanşate boli psihice, încercări de
suicide (dar nu intenţionat, din cauza halucinaţiei puternice are impresia că e intr-o călătorie şi
de exemplu în loc de geam vede o câmpie cu flori), coşmar şi stări în care simţul realităţii se
pierde.
Totul este blocat, consumatorul este într-un extaz prelulgit, extaz erotic. După trecerea
efectelor apar flesh-back-uri de memorie timp de săptămâni la rând.
Persoana devine foarte comunicativă, are o dorinţă mare de socializare, poftă de râs, cel care
se află în călărorie nu luptă împotriva acestei călătorii.
Amarita muscarina: se mai numeşte şi pălăria şarpelui. Substanţa activă este mescalina.
STP: este renumit că oferă sănătate liniişte şi pace. Derivă din mescalină.
2CB
Angel dusth: se mai cunaşte şi sub denumirea de praful îngerilor. Efectul angelic constă în
faptul că diminuează simţul durerii, euforie intensă, o pierdere a controlului de sine. A Fost
produs şi utilizat în medicina veterinară.
Belladonna: se traduce frumoasă doamnă. Se produce din atropină. Are rolul de a măriii
pupila oculară. Efectul imediat este de ceaţă iar efectul mediat afectează multe dintre simţuri.
Scopolamina: se mai numeşte şi drogul adevărului. Se numeşte aşa pentru că sub imperiul
acestui drog persoana consumatoare raspunde la tot ceea ce este întrebat. Anulează puterea de
a rezista la interogatoriu. Adesea era folosit în acest scop.
Stricnina: este un drog din clasa stimulatoarelor. Tradiţional se folosea ca otravă pentru
şobolani.
Prevenţia consumului de alcool şi droguri
Situaţii care necesită programe de prevenţie: (se stabilesc în funcţie de fazele consumului de
alcool):
Consumul ca experienţă
Consumul pentru opţinerea efectelor pozitive scontate
Consumul social
Consumul pentru a limita disfuncţiile
Erapa dependenţei
1) Prevenţie primară
2) Prevenţie secundară
3) Prevenţie terţiară
Pentru a face o prevenţie eficace este nevoie să schimbi seturi de valori, norme,modele şi
stiluri de viaţă.Există anumite repere faţă de care schimbarea e posibilă.Cercetarea în Elveţia
vizează prevenţia secundară şi cea terţiară. De ce oamenii care cunosc efectele negative ale
fumatului nu se lasă? Ce trebuie să conţină un mesaj de prevenţie pentru a fi eficace? Un
astfel de mesaj trebuie sa evidenţieze un pericol ca fiind iminent şi evident.
Prevenţia are şanse să fie eficace cu cei care deja au experimentat ceva.Prin prevenţie la
nivelul societăţii nu se urmăreşte stoparea drogurilor ci controlul fenomenului adicţiei.Prin
control în acest sens se înţelege coabitarea cu acest fenomen,a putea trăi cu mediul acesta
periculos.Astfel,tot ce ţine de prevenţie vizează normele.Totuşi,pentru a face prevenţie eficace
trebuie să intervii şi asupra valorilor.
În toate ţările există reguli de limitare a vânzării alcoolului către minori. În Olanda, sunt
antenele cele care identifică cine anume a vândut alcool minorilor şi acelora care au vândut li
se încheie standul.
Lipsa educaţiei şi sărăcia sunt cele mai mari probleme din lume.Aşadar,în prevenţia
secundară accentul cade pe spaţii umane şi sociale mai strânse,unde oamenii au nevoie de o
abordare mai directă ,se apelează la comunicarea publică.Se lucrează şi cu metode de
grup(grupul de întâlnire,o metodă relaxantă în care interacţiunea merge planificat).În cea mai
mare măsură se lucrează cu grupurile de consiliere(suport emoţional de la terapeuţi sau
mutual,şinte care vizează relaxarea,preocuparea).
Prevenţia terţiară se adresează acelor persoane care deja sunt dependente.Ţinta
principală în acest caz este evitarea consecinţelor de ordin secundar.Este important să se
aducă în atenţie cel mai periculos risc şi anume cel al infectării cu HIV-SIDA.Un risc asociat
e acela de transmitere a BTS.
O altă situaţie de risc o constituie faptul că o mare parte din femeile care consumă
heroină se şi prostituează.
S-au creat centre de injectare controlată cu heroină,deoarece aceşti dependenţi îşi
procură oricum heroină,la unii dintre ei nemaifuncţionând tratamentul cu metadonă. Spre
exemplu,în Germania, s-a legalizat heroina,fiind eliberată pe bază de reţetă.
1.precontemplarea:preproblematizarea situaţiei;
Curs IX
programe de tip „warning”,de avertizare(sunt cele mai simple ,nu sunt aşa
elaborate;merg pe ideea că o prezentare dramatică a consecinţelor ar fi de natură să
determine indivizii să renunţe la respectiva practică;constau în mesaje publicitare,în
campanii,care să scoată în evidenţă efecte cât mai dramatice,spre exmplu:inscripţiile
de pe pachetele de ţigări;de aceea trebuie schimbate mesajele relativ des pentru a nu
plictisi publicul.Au efecte pe termen scurt şi pentru categorii de populaţie slab
educate,ce au o anume conştiinţă).
programe de comunicare şi de informare publică bazate pe comunicare şi
prezentarea neutrală a faptelor: insistă pe o prezentare echilibrată a consecinţelor se
scot atât implicaţiile pozitive cât şi negative(de pildă în cazul prevenţiei din şcoli le
prezentăm elevilor atât efectele pozitive cât şi cele negative ale consumului de
droguri).Rezultatele sunt cu o probabilitate mai pronunţată,efectele fiind mai lente
întrucât au natura de a-i face pe oameni să cadă pe gânduri.Însă aceste efecte sunt mai
durabile,se adresează unei arii corticale ce vizează adaptarea cognitivă la realitate
deoarece pentru a face faţă unei situaţii trebuie să o cunoşti.Aceste programe sunt mai
eficace şi mai multe practicate pe plan internaţional. În
programele de durată sunt combinate cele două,dar cu o insistare mai mare pe al
doilea tip de programe prezentate.
Sunt programe mai scumpe şi pe termen lung, necesită specialişti mult mai rafinaţi;dau
rezultate foarte bune şi se realizează în ţările cu tradiţie:Olanda,Marea Britanie,Germania.
În Olanda,sunt foarte eficiente programele „home cinema” în care familia cere familiei
acordul ca să filmeze întâlnirile ce sunt apoi vizionate împreună,membrii sunt provocaţi la
ceartă,urmând ca apoi să urmărească aceste înregistrări.Filmele obiectivizează
realitatea,dezinhibând în aşa fel încât deblochează canalele de comunicare ale familie.
Şi în cadrul acestei abordări se simte nevoia unei combinări între programele de mai
sus pentru că aici e vorba de PROGRAME NAŢIONALE pe termen lung.
Termenul de” suport mutual” evidenţiază faptul că membrii îşi acordă sprijin cognitiv unul
altuia,remarcându-se o dependenţă benignă,persoana devenind într-un fel dependent de grupul
de suport mutual( dependenţa de instituţii).
Grupul terapeutic este asemănător Alcoolicilor Anonimi,dar diferă deoarece nu este un grup
de egali ci este un grup coordonat şi organizat de specialişti.Se lucrează la schimbarea
atitudinilor,acestea odată schimbate căpătă durată,fiind întărite de cei din jur prin relaţionare.
-nivelul comunităţii( există două accepţiuni ale comunităţii:comunitatea naturală şi
comunitatea terapeutică).
Ce este astăzi adicţia, care este înţelesul ei contemporan? Este o boală, în raport cu
care persoana cu comportament adictiv îşi păstrează responsabilitatea: nefiind vorba de o
boală psihică, deorece bolnavul psihic nu este responsbil de boala sa. În acest sens trebuie
responsabilizată persoana cu comportament adictiv pentru a o însănătoşi, adică să fie în stare
să faca ceva pentru sien pentru a se trata, este nevoie de efort, acesta este perspectiva
contemporană.
Modelul premodern a funcţionat până la jumătatea secolului XX, adicţiile fiind
abordate fie pe model medical, fie la nivelul înţelegerii religioase (lanţul conceptual ispită-
păcat-patimă), ori la nivelul simţului comun, adicţia fiind definită ca: defect de caracter, viciu.
Ceea ce caracterizează acest model este că abordarea era punitivă şi nu terapeutică, pentru că
până acum 5 decenii, alcoolicul era considerat o persoană deviantă şi era fie trimis în
închisoare fie trimis la ospiciu (n.b. două instituţii totale prin excelenţă) sau o a treia abordare
în spaţiul cultural: cea a aşezâmintelor religioase/monahale (specific spaţiului asiatic) unde
tratamentul consta în: fierturi de plante (ce provoca vărsături individului aflat sub tratament),
aplicarea unei corecţii fizice atunci când se manifesta sevrajul şi în al treilea rănd ritualul de
rugăciuni ce impunea o sobrietate aparte. Deci în spaţiul european existau: închisorile şi
ospiciile (unde nu exista tratament ci pedeapsă, specifică alienaţilor mental nu bolnavilor) iar
în spaţiul asiatic: aşezăminte monahale.
Abordarea la acest model este următoarea: alcoolicul este internat pentru 12 zile, în
primele 2 zile bolnavul este pregătit să accepte cura de dezintoxicare: iar apoi în fiecare
dimineaţa pe nemâncate, pacientului i se administrează 100-200 gr de alcool (votcă) şi apoi i
se administrează antalcool (fie sub formă lichidă, fie sub formă de pastile) pentru 8 zile
consecutiv, acest tratament urmărind: instalarea unei stări de aversiune a bolnavului faţă de
alcool, apoi este ţinut încă 2 zile sub supraveghere, i se administrează tratament pentru
fortificarea organismului şi se realizează consiliere motivaţională, dar din păcate eficacitatea
acestui model este foarte redusă.
Este substanţial diferit de percepţia normală a unui spital obişnuit, acest model are
puncte comune cu grupul terapeutic, cei internaţi au statutul de rezidenţi şi nu de pacienţi
(acest lucru se observă la îmbrăcămintea pe care o au: atât pacienţii cât şi cadrul medical sunt
îmbrăcaţi obişnuit). Acest model (ex. în Bruxelles) este un mix de intervenţie între evaluare
medicală (tratament mediacal) şi psihoterapie.
O astfel de clinică, cum este cea din Bruxelles are un program foarte bine stabilit
(pentru a-i învăţa pe cei internaţi să-şi trăiască viaţa în mod organizat, pe ideea de
vectorializare):
- la ora 8.30 se aduna grupul de întălnire, fiecre dintre participanţi luând cuvântul pe rând
pentru a transmite cum se simt, primind feed-back de la liderul de grup (de obicei cineva din
personalul clinicii)
- după aceea se organizează ziua: se stabilesc ajutoarele pentru diferite activităţi: gătit, treburi
administrative ( în ideea de a da o ocupaţie pacienţilor)
- între orele 11-11.30 se convoca grupul de consiliere
- la ora 15 are loc atelierul de terapie ocupaţională (ex. atelierul de poezie)
- înspre seară programe de consiliere individuală şi psihoterapie (cu tematici comunicate
anterior, cum ar fi despre: stima de sine, managemetul agresivităţii etc.)
- apoi un grup de întâlnire de bilanţ: fiecare este invitat să spună cum s-a simţit în ziua
respectivă şi cum văd a doua zi.
Plus că la începutul unei internări controlul era foarte strict: în prima săptămănă nu îi este
permis contactul de orice natură cu exteriorul (să nu aibe contact cu persoanele care pot fi un
potenţial factor de risc), din a doua săptămănă se permite convorbirea telefonică însă sub
supraveghere, iar de abia din a patra săptămănă se organizează ieşiri în oraş: la teatru, muzeu
iar mai apoi în familie.
O astfel de internare dureză aproximativ patru luni, efiacacitatea acestui model fiind
remarcabilă: este constisitor dar eficient, pentru că accentul cade pe latura psihică a adicţiei
(deşi se numeşte clinică, în realitate este o comunitate terapeutică, similar unui campus, cu
program relaxant).
- Va urma!-