Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Jurnalism

Specialitatea: Relații Internaționale

Referat
Tema: Relațiile Uniunii Europene cu Republica
Moldova

Efectuat: Guran Anna, anul III

Verificat: Coadă Ludmila

Chișinău, 2020
CUPRINS
1
Introducere .................................................................................................................... 3

Evoluţia dialogului politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană……..…...3

Acordul de Parteneriat si Cooperare…………………………………………………….4

Consiliile de Cooperare………………………………………………………………….6

Planul Individual de actiuni între Republica Moldova și Uniunea Europeană….………7

Raportul de ţară ………………………………………………………………………….7

Cooperarea regională europeană a Republicii Moldova………………………………….8

Cooperarea Republicii Moldova în Europa de Sud – est…………………………...…….8

Concluzii…………………………………………………………………………...……..9

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................10

Introducere

2
În relaţiile internaţionale evoluţiile relaţiilor politice, economice, militare şi de altă natură între
părţile implicate sunt de obicei precedate şi ulterior susţinute de dialogul politic. Fiind lansat de
obicei după stabilirea relaţiilor diplomatice dintre state (sau dintre unul sau mai multe state şi o
structură internaţională de cooperare cu statut de subiect al dreptului internaţional), dialogul
politic creează premisele pentru colaborarea dintre părţile implicate în acest proces.

Evaluarea dialogului politic trebuie să pornească de la analiza conţinutului acestui dialog, sau a
limitelor lui. Astfel în cazul Republicii Moldova conţinutul dialogului a suferit diverse
modificări, dar limitele au rămas aceleaşi: dialogul nu s-a purtat pe marginea procesului de
aderare a Moldovei în UE, spre deosebire de ţările cu care UE a încheiat acorduri de asociere.

In rindurile politicienilor si analistilor politici exista 3 curente în legatura cu viitorul European al

RM:

1) Euroscepticii in masa lor sunt economisti care considera ca RM nu are sanse reale in
viitorul vizibil de a se integra plenar in structurile europene, fiind sortita sa fie zona de tampon
intre 2 lumi (periferia lumii civilizate).

2) Eurooptimistii, care sint constituiti din politicieni si oameni de cultura care prevad
integrarea RM in UE intr-un termen mediu. Ei identifica unitatea noastra istorico-culturala unica,
proximitatea geografica, dorinta poporului (dupa ultimile sondaje doritorii de integrare europena
variaza de la 70% la 75 %).

3) Euroobiectivii constituie personae bine informate care dispun de informatii si abilitati ce

le permite efectuarea studiilor obiective, cintarind sansele reale ale RM in procesul de integrare.
Ei prevad integrarea plenara in termini medii, dar doar cu superefortul national, prin unificarea
nationala in jurul ideii axale

1. Evoluţia dialogului politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană

Dialogul politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost iniţiat odată cu stabilirea
relaţiilor directe între cele două părţi, după destrămarea fostei URSS. Republica Moldova a
început relaţiile cu UE după 27 august 1991, în calitate de succesor al URSS, ca şi alte foste
republici sovietice. Perioada anilor 1991-1994 poate fi considerată drept primă fază – de iniţiere
– a dialogului politic între Republica Moldova şi UE.

Destrămarea URSS a pus Uniunea Europeană (Comunitatea Europeană pe atunci) în faţa

necesităţii de a adopta o poziţie faţă de noile state independente, foste republici sovietice. În
consecinţă, Consiliul European de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, a adoptat „Declaraţia
privind evoluţiile din Uniunea Sovietică”, momentele prinicipale ale căreia au fost formulate mai
detaliat la 16 decembrie 1991, în documentul „Principiile directorii stabilite de Comunitatea
Europeană pentru recunoaşterea noilor state în Europa de Est şi Uniunea Europeană”.

3
 În conformitate cu prevederile documentului, la 1 ianuarie 1992, Comisia Europeană a prezentat
Consiliului o analiză amplă a relaţiilor Comunităţii cu noile state din CSI. Pentru a aduce la zi
cadrul legislativ al relaţiilor, Comisia Europeană a propus ca Acordul de Cooperare şi Comerţ
dintre Comunitatea Europeană şi fosta URSS să fie înlocuit cu acorduri separate de parteneriat şi
cooperare cu statele ex-sovietice. Comisia a menţionat de asemenea că printre succesoarele
URSS se numără atît ţări cu trăsături comune statelor asiatice în dezvoltare, cît şi state europene
care şi-au exprimat clar dorinţa de asociere la Comunitatea Europeană.

Acest moment reprezintă, de fapt, prima recunoaştere de către Comunitatea Europeană a opţiunii
europene a Moldovei, chiar dacă această recunoaştere este indirectă şi ulterior uitată de factorii
de decizie europeni pentru un deceniu. Însă deşi negocierile noilor acorduri de cooperare au
început cu mai multe ţări ale CSI, negocierile n-au fost lansate şi cu Moldova. La 1 noiembrie
1993 şi, repetat, la 28 ianuarie 1994, Preşedintele Moldovei Mircea Snegur a adresat
preşedinţilor Consiliului şi Comisiei Europene scrisori, în care constată cu regret că Moldova
este unica ţară din spaţiul Europei Centrale şi de Est, cu care UE încă nu şi-a definit relaţiile.

Probabil insistenţa autorităţilor moldovene de atunci a făcut ca Acordul de Parteneriat şi

Cooperare (APC) să fie negociat şi semnat într-un termen destul de scurt – la 28 noiembrie 1994,
la numai 10 luni de la ultimul mesaj al preşedintelui Snegur. Din motiv că procesul de intrare în
vigoare a acordului era de lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat şi la 1 mai 1996 a
intrat în vigoare Acordul interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea
Europeană, fapt care a permis o dinamizare a schimburilor comerciale.

Semnarea APC transformă Republica Moldova în partener direct al Uniunii Europene. Mai mulţi
analişti consideră că încheierea acordului a fost foarte importantă, fiindcă acest document avea
semnificaţii care nu se conţineau în Acordul de Cooperare economico-comercială cu URSS. În
primul rând, evenimentul se înscrie în eforturile Moldovei de a-şi consolida statalitatea şi
independenţa încă fragile la acel timp. Prin APC, poziţiile Moldovei pe arena internaţională s-au
întărit, prin această acţiune Moldova cerând să-i fie acordată o mai mare pondere statutului său
de actor al vieţii internaţionale şi o mai mare credibilitate imaginii sale de stat-adept al valorilor
democratice. Acceptând să semneze APC cu Moldova, Uniunea Europeană a acordat, de fapt, o
notă pozitivă eforturilor tânărului stat moldovenesc în domeniul democratizării.

2. Acordul de Parteneriat si Cooperare

Dupa obtinerea independentei, RM era in cautare de noi parteneri. Dorea stabilirea rapoartelor
strategice cu diverse state si organizatii. Ca concept de politica externa a fost primit principiul
multivectorial, care presupunea rapoarte strategice, atit in E, cit si in V. Chear din 1992 liderii timpului
4
s-au declarat proeuropeni si gata sa infrunte greutatile pt a deveni membru deplin al UE. Insa dialogul
moldo-comunitar s-a stopat din cauza mai multor factori:

- Inexistenta unitatii politice la Chisinau;

- Inexistenta institutiilor politice democratice viabile, care ar fi fost in stare sa negocieze si
să aplice un accord moldo-comunitar;
- Inceperea si declararea razboiului de pe Nistru;
- Intrarea RM in cadrul CSI.
In ciuda acestor factori, in primavera a 1994 au inceput negocierile privind semnarea unui
accord cadru intre RM-UE, activitate ce s-a finista prin semnarea la 28 noiembrie 1994 la Bruxelles a
Acordului de Parteneriat si Cooperare (APC).Insa, pt intrarea sa in vogoare acesta trebuia sa fie
ratificat de Parlamentul national. IN 1994, in urma alegerilor parlamentare, la conducere vin: Partidul
Democrat Agrar, Biroul pro-rus Uniunea Socialista “Edinstvo”., care nu doare developarea relatiilor
moldo-comunitare.

In vara a 1994 este adoptata Constitutia RM, prin care se stabileste ca RM este un stat neutru,
care promoveaza principiul prieteniei sau colaborarii cu toate statele UE.

La 8 februarie 1995 este adoptata Conceptia Politicii Externe a RM, in care se stipuleaza ca
“RM trebuie sa dezvolte un parteneriat strategic cu partenerii istorici: Rusia, Ucraina, Bielorus.Cu
referinta la UE se specifica: “urmeaza sa I se acorda o atentie deosebita”.

Dupa schimbarea fortelor parlamentare, precum si venirea “democrailor” la putere, au ratificat

Acordul. El este prevazut pe o per de 10 ani cu posibilitatea prelungirii in cazul in care niciuna din pati
nu face o cerere in scis cu 6 luni inainte de expirarea termenului. In 2008 niciuna dintre parti nu a
prezentat astfel de cerere, astfel, APC ramine baza juridic0-politica a relatiilor moldo-comunitare.

Dupa venirea celui de-al II-lea presedinte al RM, Petru Lucinschi a dresat o scrisoare deschisa in
’96 catre oficialii europeni prin care solicita si propunea in acelasi timp sa I se ofere RM pina in 2000
statutul de stat asociat.

APC prevedea:

- Recunoasterea mutuala a celor 2 parti;

- Promovarea si facilitarea rapoartelor comerciale si economice intre UE si RM;
- Intensificarea dalogului politic prin imbunatatirea activitatii institutiilor statale,
respectarea drept-lor omului si minoritatilor;

5
 - Cooperarea in domeniul legislative cu scopul armonizarii legislatiei nationale la
standartele comunitare;
- Sustinerea proiectelor sociale si comunitare pe eritoriul RM;
- Sustinerea eforturilor RM in tendinta de aderare la UE.

3. Consiliile de Cooperare

Primul Consiliu de Cooperare (14 iulie 1998). A fost adoptat programul comun de lucru în
cadrul APC pentru perioada anilor 1998-99 şi au fost discutate regulile de procedură pentru
activitatea instituţiilor comune de cooperare stabilite în cadrul APC.
Al doilea Consiliu de Cooperare (25 ianuarie 2000). A fost discutată realizarea programului
comun de lucru, s-a recomandat extinderea validităţii programului.
Al treilea Consiliu de Cooperare (15 mai 2001). Părţile au convenit asupra importanţei cooperării
în combaterea traficului de fiinţe, contrabandei cu alcool şi droguri.
Al patrulea Consiliu de Cooperare (16 aprilie 2002). Moldovei i-a fost oferită oportunitatea de a
asigura UE despre promovarea în continuare a reformelor economice şi a politicii externe pro-
europene. A fost menţionată importanţa stabilităţii interne a Moldovei, care este membră a
Consiliului Europei. S-a subliniat importanţa climatului investiţional. UE a declarat că este gata
să asiste Moldova şi Ucraina în controlul comun al frontierei.
Al cincilea Consiliu de Cooperare (18 martie 2003). A fost evidenţiată importanţa Moldovei în
cadrul Politicii Europei de Vecinătate, iar Moldova a fost invitată să participe la Conferinţa
Europeană de la Atena din 17.04.2003. A fost exprimată îngrijorarea UE în legătură cu situaţia
economică şi socială din ţară.
Al şaselea Consiliu de Cooperare (27 februarie 2004). Consiliul a menţionat importanţa
extinderii APC asupra celor 10 noi viitori membri ai UE, a cooperării în domeniul vamal şi
grăniceresc, importanţa armonizării legislative, însoţită de reforma cadrului instituţional şi de
alocarea mijloacelor financiare necesare. S-a discutat problema transnistreană în contextl PEV.
UE a încurajat Moldova să combată fenomenul spălării banilor, să amelioreze climatul
investiţional.
Al şaptelea Consiliu de Cooperare (22 februarie 2005). A fost adoptată recomandarea de a
implementa Planul de Acţiuni Republica Moldova – UE.
Al optulea Consiliu de Cooperare (11 aprilie 2006). La primul Consiliu de după adoptarea
Planului de Acţiuni s-a menţionat că Moldova trebuie să dubleze eforturile de promovare a
reformelor democratice, mai ales în domeniul mass-media şi al justiţiei. A fost apreciată pozitiv
activitatea Misiunii UE de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene.
6
 4. Planul Individual de actiuni între Republica Moldova și Uniunea Europeană

Dupa semnarea Planului de Actiuni in RM s-a creat 2 miscari antagoniste. Primii declarau ca
Planul nu corespunde politicii moldave si ca Moldova a fost discreditata, fiind inclusa in aceeasi
grupa cu statele nord africane. Al II grup afirma ca Planul de Actiuni este un pas important spre
integararea europeana si reprezinta un “tunnel spre statutul de stat asociat. “Ni s-a acordat putin,
dar meritam oare mai mult?” Negocierile privind planul de A (PA) au inceput in primavera 2004,
insa nu a fost semnat Actul final deoarece UE a dorit semnarea simultana cu inca 5 state, ceea ce
demonstreaza inca odata ca PA este o politica generala. Oricum, Planul a fost semnat la 22
februarie 2005. Din partea UE documentul a fost semnat de Ministrul de externe a marelui regat
Luxemburg, iar din partea Moldovei de prim ministrul V Tarlev. De la bun inceput a fost usor
vizibil ca partile cunosc putin una despre alta. UE impunea RM adoptarea unor tratate si
protocale care erau deja in vigoare pe teritoriul RM. Pe de alta parte guvernarea moldava nu
cunostea cerintele de la Copenhaga si pasii necesari de intreprins pe calea integrarii. Planul putea
fi prevazut pe 3 ani sau 5 ani. RM a ales I varianta. Scopul primordial al Planului era
colaborarea in problemele cheie ce tine de interesul mutual al partilor:
-Solutionarea pasnica a Confl-lui transnistrian;
- Combatrea traficului de arme si munitii (arme cu calibrul mic);
-Combaterea traficului de stupifiante (Moldova tara de origine si tara de tranzit);
-Combaterea traficului de finite umane (femei, copii, organe) (migratie ilegala).
-Combaterea contrabandei economice

5. Raportul de ţară

Raportul de ţară a fost elaborat de Comisia Europeană, aparent fără participarea reprezentanţilor
Moldovei şi, drept urmare, reprezintă viziunea Comisiei. Documentul conţine o parte
introductivă şi două capitole – „Probleme politice” şi „Situaţia economică şi socială”.
Deşi în document se specifică, că este o analiză a relaţiilor Moldovei cu UE, acestor relaţii li s-au
consacrat doar 2 pagini, restul documentului prezentând o evaluare a ţării (7 pagini dedicate
problemelor politice şi 10 situaţiei economice şi sociale). Raportul conţine o singură frază cu
privire la dialogul politic, şi anume care informează că „... Diversele instituţii mixte şi structuri
de lucru, în special cele stabilite de APC, incluzând Comitetul Parlamentar de Cooperare, au
funcţionat fără probleme” (pag.4).
7
 6. Cooperarea regională europeană a Republicii Moldova

Actuala conjunctură internaţională de pe continentul european este puternic influenţată de

mai multe procese, printre care se evidenţiază globalizarea şi regionalismul. Cooperarea
regională (şi cea subregională) este un proces care se derulează mai rapid şi, în funcţie de
domeniu, ca regulă, mai eficient decît cooperarea la nivel mondial. Un exemplu de colaborare
regională fructuoasă, către care aspiră toate statele europene este cel al statelor ce fac parte din
Uniunea Europeană .
În Europa, cooperarea regională în cadrul structurilor din afara Uniunii Europene ca
regulă are drept obiectiv final integrarea în UE. Republica Moldova de asemenea depune eforturi
susţinute pentru a fi activă în toate structurile de cooperare europeană. În prezent, ţara noastră
este membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(OSCE), al Consiliului Europei (CE), Comisiei Economice ONU pentru Europa (CEE-ONU),
Iniţiativei Central Europene (ICE), Iniţiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI),
Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est,
Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Comisiei Dunării, Comunităţii de
Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). Cooperarea regională europeană se desfăşoară pe plan
multilateral şi în cadrul altor structuri sau programe sub egida Uniunii Europene (programele de
asistenţă tehnică PHARE, pentru statele Europei Centrale, CARDS pentru ţările din Balcani şi
TACIS - pentru noile state independente, şi altele).

7. Cooperarea Republicii Moldova în Europa de Sud - est

După cum s-a mai menţionat, lipsa unei perspective de integrare a impus autorităţile
moldoveneşti să caute noi modalităţi de a “penetra” în UE. Faptul a devenit posibil odată cu
lansarea, la 10 iunie 1999, de către UE, a iniţiativei germane de colaborare regională – Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE).

Odată cu lansarea acestei iniţiative, colaboarea Moldovei şi, mai ales, contactele
diplomatice şi politice cu ţările ESE s-au intensificat considerabil. Au fost sporite activităţile în
principalele structuri de cooperare regională în Europa de Sud-Est, una dintre primele fiind
Iniţiativa de cooperare în Europa de Sud-est.

8
 Concluzii

Dialogul politic dintre Republica Moldova şi UE a fost instituit oficial prin semnarea, la 28
noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare. Lansarea dialogului a avut loc după
intrarea în vigoare a APC (1 iulie 1998), în cadrul instituţiilor create pentru acest scop –
Consiliul de Cooperare Republica Moldova – UE, Comitetele (şi subcomitetele) de cooperare, şi
Comitetul Parlamentar de Cooperare Republica Moldova – UE.
După lansarea de către UE a Politicii Europene de Vecinătate şi semnarea Planului de Acţiuni
Republica Moldova – UE, cadrul instituţional al dialogului politic a rămas acelaşi, baza juridică
a cooperării dintre Republica Moldova şi UE rămânând, conform deciziei unilaterale a Uniunii
Europene, Acordul de Parteneriat şi Cooperare.
Pe parcursul anilor, problematica discutată în cadrul dialogului politic a cunoscut mai multe
modificări. La început, scopul dialogului politic consta în promovarea reformelor democratice
din Republica Moldova, precum şi contribuirea la asigurarea stabilităţii şi securităţii
internaţionale. Obiectivele cooperării au fost formulate, totuşi, destul de vag, mai ales în ceea ce
ţine de cooperarea pe plan internaţional. Acordul de Parteneriat şi Cooperare nu face nici o
referinţă la problematica conflictului transnistrean.
Sfera dialogului politic s-a extins considerabil în legătură cu lansarea PEV şi semnarea Planului
de Acţiuni Republica Moldova – UE. În prezent, dialogul politic include domenii precum
democraţia şi supremaţia legii, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Dialogul a fost
extins şi în legătură cu problematica conflictului transnistrean, cooperarea în domeniul politicii
externe şi de securitate, prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi cooperarea regională.
Problema principală a dialogului politic, precum şi a relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE
constă în faptul că Republicii Moldova nu i-a fost deschisă oficial perspectiva de aderare la
Uniunea Europeană. Totuşi, deşi în mod oficial, UE nu a inclus în dialogul politic perspectiva de
aderare a Moldovei, mai mulţi oficiali de la Bruxelles şi unii şefi de state-membre ale UE au
făcut, cu diverse ocazii, declaraţii despre faptul că Moldova trebuie şi poate să devină parte a
Uniunii Europene. Poziţia UE a devenit mai clară după lansarea PEV şi includerea Moldovei în
acest cadru, care nu prevede integrarea ţărilor vizate în UE.
La etapa actuală, formal, baza juridică pentru relaţiile dintre Republica Moldova şi UE, şi
respectiv pentru promovarea dialogului politic, rămâne, până la expirarea termenului de
implementare a Planului de Acţiuni (februarie 2008) sau până la 1 iulie 2008 (când expiră
validitatea APC), Acordul de Parteneriat şi Cooperare. PEV a extins dialogul politic, incluzând
astfel de subiecte ca soluţionarea conflictului transnistrean, cooperarea în Europa de Sud-est ş.a.,
9
dar colaborarea în aceste domenii nu are formal o bază juridică şi depinde de starea relaţiilor
între părţi, iar în cazul conflictului transnistrean, şi de starea şi evoluţia relaţiilor dintre UE şi
Rusia şi UE şi Ucraina.
În pofida situaţiei nedefinite din punct de vedere juridic, rezultatele cooperării şi ale dialogului
politic dintre Republica Moldova şi UE par a fi mai vizibile decât în alte domenii. Deşi acest
fapt în sine este pozitiv, cadrul actual juridic permite UE să aplice în mod neuniform criteriile de
aderare, discriminând oarecum Republica Moldova în comparaţie cu unele state din Balcani, de
exemplu. În aceeaşi ordine de idei, se vede clar tendinţa de a face criteriile de aderare pentru
viitorii membri (inclusiv Republica Moldova, dacă va fi recunoscută potenţial candidat la
aderare), mult mai stricte decât în perioadele extinderilor precedente ale UE.
Din cele de mai sus se poate ajunge la concluzia, că doar implementarea, fie şi deplină, a
Planului de Acţiuni, în cei 2-3 ani ce urmează, nu va putea sigura o nouă calitate relaţiilor în
general, şi dialogului politic în particular, între UE şi Republica Moldova, dialog care să includă
problematica aderării Republicii Moldova la UE.

Bibliografie

1. https://gov.md/europa/ro/content/rela%C8%9Bii-rm-ue Accesat 20.05.20

2. http://www.ape.md/wp-content/uploads/2019/12/Sinteza-privind-evolutia-politicii-
externe-a-Republicii-Moldova-2009-2019.pdf Accesat 20.05.20
3. Valeriu Gheorghiu. „Moldova – vecină nedorită a Uniunii Europene”. Chişinău,
aprilie 2003, http://www.ipp.md/biblioteca Accesat 20.05.20
4. Valeriu Gheorghiu, Oazu Nantoi, Nicu Popescu. „External Factors in Transnistria
Conflict Settlement: a Role for the European Union.” March 2004,
http://www.eurojournal.org Accesat 20.05.20
5. Valeriu Gheorghiu. “EU-Moldova Action Plan : Negotiations and
Implementation”. The International Experience of European Integration and
Perspectives of Neighborhood Policy for Armenia, OSI, Yerevan, 2006, pp.264 –
277.
6. “Proposed Action Plan EU – Moldova”
7. “Country Report. Moldova”. European Neighbourhood Policy, Commisssion staff
working paper. Brussels, 12.5.2004, SEC (2004) 567.
8. “European Neighbourhood Policy. Strategy paper”. Communication from the
Commission. Brussels, 12.5.2004, COM (2004), 373 final.
9. Monitorul official al Republicii Moldova (2002-2006).
10
11