Componentele minerale ale mediului de cultură

Macroelementele (macronutrienții) sunt acele substanțe minerale (săruri) care aduc în

mediul de cultură ionii celor 6 elemente chimice fundamentale, indisponibile pentru nutriția
plantelor: N, P, K, Ca, Mg și S, la care se mai adaugă Na și Cl necesare ca microelemente.
Istoricul alcătuirii mediilor de cultură cunoaște mai multe etape.
O primă etapă a fost alcătuirea soluțiilor nutritive pentru cultura hidroponică a plantelor
Knop (1865), Hoagland (1944), White (1943), Gautheret (1939). Acești autori au elaborat
−¿¿
primele medii pentru cultura în vitro, folosind azotul sub forma ionului negativ ( NO 3 ), cu
rezultate pozitive în cultura de rădăcini libere sau și inducerea și proliferarea calusului.
În următoarea etapă, Morel (1963) a elaborat un mediu de cultură în vitro folosind azotul
+¿¿
sub forma ionului pozitiv ( NH 4 ).
Într-o a treia etapă Murashige și Skoog (1962) au elaborat un mediu de cultură care
folosește azotul sub ambele forme ionice (NH 13 , NH +4 ¿¿) și o concentrație relativ ridicată a
sărurilor.
În prezent se produc și se comercializează sub formă preparată gata peste 615 rețete
diferite de medii de cultură în vitro dintre care amintim: MS (Murashige T., Skoog F. (1962),
Anderson A., W.C. (1975)), pentru multiplicarea speciilor de Rhododendron, N6(Chu C.C.
(1978), DKW (Driver, Kuniyuki (1984))), pentru multiplicarea culturilor de țesuturi la Juglans,
SA (Schenk, Hildebrant (1972)) pentru multiplicarea orchideelor Mc Cown, Stellner (1987) au
elaborat 11 rețete de medii folosite la cultura țesuturilor in vitro la numeroase specii de arbori
forestieri.
Mediile de cultură, din punct de vedere al concentrației molare se clasifică în:
concentrate (36 - 50 mm), cu concentrație mijlocie (27-35 mm) și diluate (7-25 mm).
Dintre acestea, pentru plantele lemnoase și-au dovedit utilitatea mediile concentrate MS
(Murashige T., Skoog F. 1962) dar și cele cu concentrație foarte diluată WPM (Lloyd G.B., Mc
Cown B.H., 1981).
Dintre celelalte elemente importante pentru speciile lemnoase sunt calciul, deficiența
acestuia duce la necroza apexurilor, caulinarea sau la formarea in vitro a „măturilor de
vrăjitoare”.
Mărimea concentrației ionului Cl- peste nivelul de toxicitate poate duce la cloroza
generală a lăstarilor.
2. Microelementele (micronutrienții) sunt acele substanțe minerale, care îmbogățesc
mediul de cultură cu ionii elementelor chimice Fe, Mn, Zn, B, I, Cu, Ca și Mo.
Dintre acestea un rol deosebit îl are fierul care intră în lanțul chimic a numeroase procese
redox, al reductazei, catalazei, ferilinei, citocromilor respiratori, fiind în același timp un
component indispensabil al clorofilelor a și b care stau la baza procesului de fotosinteză.
Lipsa fierului duce la cloroză, a zincului la îngălbenire și necroza țesuturilor tinere.
Manganul intră în unele reacții biochimice logate de activitatea enzimelor la conifere (molid,
pin).
 Borul are un rol nutrițial în culturile de țesuturi, iar molibalenul și iodul intră în formula
unor enzime.
B. Componente organice ale mediului de cultură
Zaharurile (Carbohidrații sau glucidele)
Culturile in vitro de organe, țesuturi, celule, datorită nutriției lor heterotrofe au nevoie de
carbohidrați ca fiind sursa de energie.
Dintre hidrații de carbon cea mai utilizată sursă de carbon și energie este zaharoza
(sucroza).
Cu privire la micropragarea in vitro a plantelor lemnoase, respectiv pentru inducerea
formării lăstarilor la Picea, Pinus cea mai bună sursă de carbon și energie s-a dovedit a fi
zaharoza (sucroza) în concentrații de 50 - 150 mm, în timp ce la Malus cea mai bună sursă de
carbon și energie s-a dovedit a fi sorbitolul.
Principala sursă de azot organic o reprezintă aminoacizii, care nu trebuie să lipsească
dintr-un mediu de cultură bine echilibrat.
Aminoacizi precum glutamina, arginina, prolactina induc (favorizează) proliferarea
calusului la Picea, Pinus (David et al. 1984; Kirby 1982).
Vitaminele (aditivii microorganici) sunt substanțe chimice complexe cu rol catalitic în
metabolismul celular și care în cantități foarte mici stimulează creșterea și morfogeneza
apexurilor meristimatice, calusului în culturile in vitro.
Dintre vitamine cele mai utilizate în mediile de cultură sunt vitamina B1 (tiamina),
vitamina B6(piridoxina) și acidul nicotinic (niacina).
Myo - inositolul (aditiv microorganic), deși nu este o vitamină, utilizat în concentrații de
100 - 1000 mg/l stimulează diviziunea celulară și creșterea calusului in vitro.
C. Componente fitohormonale ale mediului de cultură
Substanțele regulatoare de creștere numite și hormoni vegetali sunt compuși chimici
sintetizați pe cale naturală de către plante în cantități foarte mici, dar care exercită un rol reglator
în procesele fiziologice ale creșterii și dezvoltării plantelor. Cele mai utilizate substanțe
regulatoare de creștere sunt: auxinele, citokininele, giberelinele, abcisinele și etilena.
Fitohormonii exogeni amintiți și cei endogeni produși de țesuturile și celulele cultivate
stimulează procesele de diviziune celulară, neoformare, de diferențiere și citodiferențiere,
organogeneză și embriogeneză.
Dintre substanțele regulatoare de creștere cu acțiune auxinică (analogă acidului indolil -
acetic IA/A) amintim :
- IBA (acid 3 - indolibutiric);
- 2,4 (acid 2,4 - diclorofenoxiacetic);
- NAA (acid α - naftil acetic);
- NOA (acid 2 - naftiloxiacetic);
- PCPA (acid p - clorofenoxiacetic);
- 2,4,5 - T (acid 2,4,5 - triclorofenoxiacetic);
- Dicamba (acid 3,6 - dicloroanisic);
 - Picloram (acid 4 - amino - 3,5,6 - tricloropicolinic).
În ceea ce privește substanțele regulatoare de creștere din categoria citokininelor
naturale cele mai utilizate în culturile in vitro sunt:
- zeatina (4 - hidroxi - 3 - metil - traus - 2 - butenilaminopurina);
- 2iP( N 6-(2 - isopentil)- adenina).
Din categoria citokininelor sintetice, cele mai folosite sunt:
- kitenina (6 - furfurilaminopurina);
- BAP (6 - benzilaminopurina sau 6 - benzil adenina);
- PBA (6 - (benzil amino) - 9 - (2 - tetrahidropiranil) - 9N - purina).
Giberelinele
Cea mai cunoscută și utilizată giberelină este acidul giberelic (GA3). Giberelinele
stimulează inducerea unui calus potent din punct de vedere morfogenetic la plantele lemnoase
(Coleman et Thorpe, 1978).
S-a demonstrat că acidul giberelic (GA3) în combinații chimice cu auxinele și
citokininele stimulează formarea lăstarilor în culturile de meristeme (Kartha et al., 1974), iar
asupra rădăcinilor, giberelinele acționează ca inhibitori blocând rizogeneza.
Acidul abscisic considerat de Milborow 1974, Wareing 1978 ca având un efect inhibitor
asupra creșterii plantelor, acționează în același timp ca având un efect pozitiv în procesele de
formare a calusului și în embriogeneză.
Etilena
În culturile de celule in vitro, etilena are un efect inhibitor al diviziunii celulare și al
morfogenezei (Kochba et al. 1978).
D. Caracteristici fizico - chimice ale mediilor de cultură
Reacția chimică (pH - ul) optimă a mediului de cultură este stabilită în jurul valorii de
5,8.
Brunificarea sau înnegrirea mediului de cultură mai adesea în primele faze ale
micropropagării este un fenomen neplăcut și destul de frecvent mai ales la unele specii de plante
lemnoase: fag, carpen, stejar, etc.
Fenomenul de brunificare (înegrire) a mediului de cultură în jurul explantului se
datorează producerii unor substanțe fenolice rezultate în urma rănirii țesuturilor.
Înegrirea explantului și brunificarea mediului de cultură pot fi evitate prin absorție cu
ajutorul cărbunelui activ.
Calitatea apei folosită în prepararea mediilor de cultură.
La prepararea mediilor de cultură se va utiliza apă bidistilată. Rețetele moderne cer
utilizarea unei ape purificate chimic (demineralizată, deionizată) în aparate moderne cum sunt
cele produse de firma Milipore.
Schimburile de gaze între explante și atmosfera din interiorul vasului de cultură
Asigurarea unor condiții atmosferice optime în interiorul vasului de cultură depinde de
materialul, forma, mărimea vasului, modul de închidere al acestora, raportul optim între mărimea
explantului, cantitatea de mediu și spațiul ocupat de atmosfera din interiorul vasului,
 Condițiile atmosferice cerute au fost rezolvate mai nou de către firmele producătoare de
vase din material plastic pentru culturi in vitro, sterilizate, de unică folosință, mai practice și mai
eficiente decât sticlăria clasică de laborator.