Student: Căucean Oana

Facultatea de Farmacie
Nutriție și Dietetică

REFERAT LA ENDOCRINOLOGIE
 REGLAREA HORMONALĂ A HOMEOSTAZIEI
CALCIULUI
Homeostazia calciului, magneziului și a fosfatului este menținută printr-un
sistem endocrin complex, bine reglat la toate vertebratele.
În acest sistem participă doi hormoni polipeptidici, parathormonul(PTH) și
calcitonina(CT) și unul cu structură steroidică hormonul D(1,25(OH)2D3).
Reglarea sintezei și secreției de PTH și CT este realizată printr-un mecanism
de feed-back negativ, datorită ionului de calciu circulant. Biosinteza 1,25(HO) 2D3
are loc la nivelul rinichiului și este reglată atât de parathormon și calcitonină, cât și
de concentrația de calciu și fosfat din sânge. Homeostazia calciului poate fi
influențată și de alți hormoni: aldosteronul, cortizolul, hormonul de creștere,
tiroxina, adrenalina, estrogenii și testosteronul.
Funcția hormonului paratiroidian este de a preveni scăderea calcemiei și creșterea
fosfatului peste limitele concentrațiilor fiziologice. Acționează prin translocarea
calciului din intestin, rinichi și os în circulație. În timp ce acțiunea PTH-ului asupra
rinichiului se realizează direct, la nivelul intestinului se acceptă în general că
acționează indirect, prin intermediul 1,25 (HO)2 D3. PTH-ul stimulează
hidroxilarea în poziția 1,25(HO)2 D3 la nivelul rinichiului, iar 1,25 (HO)2D3
format stimulează absorpția intestinală de calciu.
PTH-ul crește excreția de fosfat și scade fosfatemia. Se previne astfel o
hiperfosfatemie ce ar rezulta prin rezorpția osoasă stimulată de PTH, care
eliberează din os pe lângă calciu și fosfat.
Calcitonina are rol de a împiedica oscilațiile calcemiei peste limitele
fiziologice. Are însă ca și PTH un efect hipofosfatemiant.
Calcitonina, hormon hipocalcemiant, împiedică mobilizarea de calciu din oase și
reduce eliminarea lui prin rinichi, având o acțiune antagonică cu PTH-ul. Relațiile
cu metabolismul vitaminei D nu sunt elucidate până în prezent.
În condiții normale nivelul calcemiei oscilează foarte puțin. Scăderea calcemiei
duce la creșterea secreției de PTH și reducerea secreției de calcitonină.
Apare o stimulare a rezorbției osoase, reducerea excreției renale și creșterea
absorpției intestinale de calciu prin stimularea sintezei de 1,25(HO)2D3, de către
PTH. Creșterea calcemiei peste limitele fiziologice duce la reducerea secreției de
PTH și stimularea secreției de CT.
Calciul sanguin este unul din constituenții cei mai perfecți reglați ai sângelui,
prezentând fluctuații diurne de numai +-5%. Rolul calciului ionic în procesele
vitale fundamentale, ca activarea de enzime în permeabilitatea membranelor și în
excitabilitatea neuromusculară explică o asemenea reglare, în limite foarte strânse.
Concentrația calciului plasmatic oscilează între 9 și 11 mg%(4,5-5,5 mEq/l).
Din acesta, numai 50% este sub formă solubilă, restul este insolubil și neionizabil,
fiind legat de proteine. Când concentrația, calciului solubil și ionizabil scade sub
50%, apar semne de hiperexcitabilitate neuromusculară, tetanie și convulsii.
Concentrația calciului în plasmă și în general în lichidul extracelular depinde
de aportul digestiv, de cantitățile excretate, fiind însă menținută constantă prin
reacții adaptative rapide pe seama calciului insolubil(circa 1000g), conținut în
oase.
Concentrația calciului ionic este influențată de PH-ul sanguin. În stări de
acidoză, proteinele sanguine, care au caracter amfoter, cedează ioni de calciu, care
moderează excitabilitatea neuromusculară, pe când alcaloza face ca proteinele să
fixeze calciul ionic, producând astfel hiperexcitabilitate. Echilibrul dintre calciul
din umori și calciul scheletic labil( 3-5 grame în întregul organism), cu
posibilitatea mobilizării acestuia prin activarea circulației osului, ar reprezenta un
al doilea mecanism fizico-chimic, fără intervenția parathormonului, în reglarea
calciului.
Rolul cel mai important în homeostazia Ca++ în lichidul extracelular revine celor
doi hormoni:parathormonul, care determină mobilizarea sa din oase și calcitoninei,
cu efect antagonist de depunere a Ca ++ în os, a căror reglare e dependentă de
concentrația Ca++. Mai intervine vitamina D, cu efecte sinergice cu ale
parathormonului.
 Hor
monul paratiroidian(PTH) este un polipeptid linear format din 84 de
aminoacizi cu o greutate moleculară de 9500. Structura PTH-ului de tip
uman este cunoscută, diferă de cel bovin sau porcin. Reacția imunologică
încrucișată fiind incompletă au apărut dificultăți mari în punerea la punct
radioimunologic de dozare a PTH-ului la om. Concentrația de calciu ionic
extracelular este factorul major de reglare a secreției de PTH.
Alți factori ca fosfatemia sau PH-ul sanguin pot influența uneori indirect
secreția, prin alterarea gradului de complexare a calciului cu fosfatul, sau
prin legarea sa de albumină. Efectele magneziului seric asupra secreției de
PTH sunt similare la om cu ale calciului. Paradoxal însă, o hipomagnezemie
cronică severă poate inhiba secreția de PTH și poate fi asociată cu
hipocalcemia. Efectul major al PTH-ului este de a crește calcemia în
condițiile unei tendințe spre hipocalcemie. Aceasta se realizează prin
eliberarea de calciu din oase, prin reabsorpția calciului de către rinichi și
creșterea absorpției intestinale de calciu prin intermediul 1,25 dihidroxiD3.
La nivelul rinichiului, eliminarea crescută de bicarbonat prin acțiunea PTH-
ului, favorizează tendința spre acidoză plasmatică, ceea ce reduce
capacitatea albuminelor de a fixa calciul ionic, în acest mod crescând
fracțiunea de Ca2+ liber din plasmă.
Stimularea secreției de fosfat împiedică producerea hiperfosfatemiei.
Excesul de fosfat ar complexa calciul și ar reduce astfel acțiunea PTH-ului
de creștere a calciului ionic plasmatic.
Prin acțiunea sa hipofosfatemiantă stimulează 1-alfa hidrozilaza renală și
astfel sinteza de 1,25 dihidroxi D3 forma biologică cea mai acivă a vitaminei
D. Acest compus stimulează absorpția intestinală de calciu și crește rezorpția
osoasă de calciu. Vitamina D figurează ca un factor permisiv.
Calcitonina este o polipeptidă alcătuită din 32 de aminoacizi, cu o greutate
moleculară de 3700, secretată de celulele parafoliculare C originale din
creasta neurală. La mamiferele inferioare formează glanda ultimobranhială.
La om celulele CT secretante sunt răspândite în masa glandei tiroide.
Calcitonina sintetică este utilizată în tratamentul unor boli metabolice
osoase. Reglarea secreției de calcitonină se realizează prin modificările
calcemiei. Creșterea calcemiei stimulează eliberarea calcitoninei care prin
acțiunea sa asupra osului și rinichiului restabilește nivelul calcemiei.
Scăderea ionului de Ca2+ circulant inhibă secreția hormonului. Stimularea
calcitoninei mai poate fi realizată prin pentagestrină, glucagon, agoniști beta-
adrenergici și alcool. Aceste substanțe sunt utilizate pentru determinarea
rezervei de calcitonină. Valorile normale circulante de calcitonină sunt sub
100 pg/ml. Excesul sau deficitul de calcitonină nu produce anomalii majore
ale metabolismului mineral. Deficitul de calcitonină poate fi un factor
etiologic al osteoporozei după menopauză. Dacă ritmul de primenire al
osului este crescut administrarea de calcitonină produce hipocalcemie și
hipofosfatemie. De asemeni calcitonina crește eliminarea de calciu și fosfor
urinar dar cu efect tranzitoriu și variabil.

Vitamina D
Metaboliții activi ai vitaminei D sunt hormoni de natură steroidică cu același
metabolism și mecanism de acțiune ca alți hormoni steroizi.
Vitamina D3( colecalciferolul suferă 2 hidroxilări consecutive, prima în ficat
în poziția 25 iar a doua în rinichi în poziția 1 rezultând forma activă a
vitaminei 1, 25 dihidroxiD3). Hipocalcemia și hipofosfatemia sunt cei mai
importanți factori stimulatori pentru 1 alfa hidroxilaza renală. Mecanismul
hipocalcemic este mediat de parathormon care stimulează direct activitatea
enzimei sau indirect prin fosfatemia pe care o produce.
Valori normale circulante de 1 alfa 25 hidroxi D3 se situează în jur de
30pg/ml. Acțiunea sa este de 1000 de ori mai mare decât a 25 hidroxi D
asupra absorbției intestinale de calciu. Rolul fiziologic principal al vitaminei
D este de a crește calciul și fosforul plasmatic, pentru menținerea condițiilor
optime de mineralizare a osului. Acțiunea sa cea mai importantă este cea de
absorpție intestinală de calciu.

Bibliografie
1. Fiziologie, Prof. Dr. Doc. I. BACIU, Editura Didactică și Pedagogică
București-1977
2. Endocrinologie, Șl. Dr. Megieșan Adrian