Sunteți pe pagina 1din 3

Atenția – proces psihic reglator

(fișă de lucru)
1. Citiți cu atenție enunțurile următoare. Notați în dreptul fiecărui enunț litera A,
dacă apreciați că enunțul este adevărat, sau F, dacă apreciați că enunțul este fals.
a. Principala caracteristică a atenției o reprezintă concentrarea care constă în
alegerea sau selectarea stimulilor semnificativi prezenți în mediul înconjurător. [ ]
b. Cel mai important factor determinant al atenției îl constituie interesul,
importanța pe care o are obiectul asupra căruia ne orientăm atenția. [ ]
c. În formele complexe ale atenției este implicată gândirea ca mecanism de
activare și organizare a activității psihice. [ ]
d. Atenția involuntară este o formă superioară a atenției, reglată conștient și
intenționat. [ ]
e. Stabilirea clară a unui scop este o condiție necesară pentru favorizarea atenției
voluntare. [ ]
f. Atenția post-voluntară nu necesită încordare psihică întrucât se bazează pe
mecanisme inconștiente și deprinderi. [ ]
g. Atenția internă presupune ca obiectul asupra căruia ne concentrăm să se
găsească în afara noastră. []

2. Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre


situațiile de mai jos.
Este corectă doar o singură variantă de răspuns.
2.1. Atenția este un proces psihic care se înscrie în categoria:
a. proceselor psihice cognitive elementare
b. proceselor psihice cognitive superioare
c. proceselor psihice reglatorii
d. proceselor psihice intelectuale
2.2. Procesul prin care individul explorează la modul general mediul înconjurător
fără a defini precis obiectul căutărilor sale se numește:
a. stare de veghe
b. stare de vigilență
c. stare de concentrare
d. stare de cunoaștere
2.3. În funcție de prezența sau absența voinței, atenția poate fi:
a. emergentă și divergentă
b. intrinsecă și extrinsecă
c. externă și internă
d. voluntară și involuntară
2.4. Unul dintre factorii următori determinanți pentru atenție NU este un factor
extern:
a. interesul stimulilor
b. mobilitatea stimulilor
c. noutatea stimulilor
d. intensitatea stimulilor
2.5. Exersarea atenției timp îndelungat, până când aceasta devine un automatism,
transformându-se într-un set de deprinderi, poartă denumirea de:
a. atenție voluntară
b. atenție post-voluntară
c. atenție involuntară
d. atenție ante-voluntară
2.6. Cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta și concentra atenția
simultan reprezintă:
a. stabilitatea atenției
b. volumul atenției
c. mobilitatea atenției
d. distributivitatea atenției
2.7. Desfășurarea concomitentă a mai multor activități, mai ales în anumite
profesii sau domenii de activitate, reprezintă o calitate importantă a atenției
denumită:
a. distributivitatea atenției
b. stabilitatea atenției
c. mobilitatea atenției
d. concentrarea atenției
2.8. Deplasarea și reorientarea atenției de la un obiect la altul într-un interval de
timp solicitat de specificul unei activități reprezintă o particularitate importantă a
atenției, intitulată:
a. concentrare
b. stabilitate
c. volum
d. mobilitate
Subiectul 3
Ilustrați, printr-un exemplu concret, descris în maximum 10 rânduri, importanța
pe care o are distributivitatea atenției pentru obținerea eficienței în cadrul unei
profesii sau activități complexe.

S-ar putea să vă placă și