CLASIFICAREA

DIZABILITĂȚILOR

Masterand anul I:

Carmen Magdalena
Camenidis

poze realizate în interiorul Muzeului Nobel din Stockholm, Suedia -

10.11.2018
https://nobelcenter.se/cultures-of-creativity/
Delimitări semantice - deficienţă, infirmitate, incapacitate şi handicap

DIZABILITATE DEFICIENȚĂ
INFIRMITATE INCAPACITATE
HANDICAP

• DEFICIENŢA reprezintă “pierderea sau perturbarea cu caracter definitiv

sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihice; aceasta
desemnează o stare patologică, care afectează capacitatea de muncă,
dereglând procesul de adaptare şi integrare în mediul natural şi social”.

Terminologie de l’education speciale (edition 1983), UNESCO

http://unesdoc.unesco.org/images/0002/000299/029917mb.pdf accesat la 18.11.2018

Carmen Magdalena Camenidis
• INFIRMITATEA - corespunde unor alterări structurale sau funcţionale,
în plan anatomic, fiziologic sau psihologic, care permite însă
desfăşurarea activităţii (de exemplu, scăderea forţei musculare,
posttraumatic, redoarea articulară, scăderea vederii, pierderea de auz,
defectul de vorbire, lipsa de coordonare a mişcărilor unui/unor
segmente, etc).

Carmen Magdalena Camenidis

• INCAPACITATEA, reprezintă “pierderea, diminuarea totală sau parţială a
posibilităţilor fizice, mentale, senzoriale etc., consecinţă a unei
deficienţe care împiedică efectuarea normală a unor activităţi”.

Evident, nu orice deficienţă determină neapărat şi o incapacitate, dar orice

incapacitate are la bază o deficienţă. Incapacitatea este reversibilă sau
ireversibilă, progresivă sau regresivă.

Incapacitatea este deci, consecinţa unei infirmităţi pe care o reflectă în

termeni de performanţă funcţională şi activitate curentă; dacă infirmitatea
exprimă consecinţa locală la nivelul organului lezat, incapacitatea exprimă
rezultatul acesteia la nivelul individului, a capacităţii lui de a desfăşura
unele activităţi. În acest caz, vor exista incapacităţi legate de locomoţie, de
dexteritate, de autoîngrijire, de comunicare, de comportament, etc.
Carmen Magdalena Camenidis
 Literatura utilizează în acest sens şi termenul de dizabilitate, noţiune preluată
din limba engleză care desemnează „o limitare a abilităţilor funcţionale, fizice,
mintale sau senzoriale, având drept consecinţă diminuarea sau compromiterea
participării subiecţilor la activităţile obişnuite” (Kirby, L. - 1998).

Conceptele de deficienţă, dizabilitate şi handicap se află într-o relaţie de

condiţionare reciprocă, deficienţa determină dizabilitatea, iar dizabilitatea
creează handicapul.

Carmen Magdalena Camenidis

 • HANDICAPUL – “rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii,
determinând manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienţei şi cu
exigenţele mediului ”.

Handicapul, respectiv inadaptarea, se poate manifesta sub diverse forme:

• inadaptare propriu-zisă;

• marginalizare;

• inegalitate;

• segregare;

• excludere.

Handicapul poate fi evidenţiat atunci când aceste persoane întâlnesc bariere

culturale, fizice sau sociale, împiedicându-le accesul la diferite activităţi sau servicii
sociale.
Carmen Magdalena Camenidis
Prin urmare, handicapul este determinat de o infirmitate, respectiv
starea de incapacitate, dar numai în cazul în care aceasta intră în
“conflict “ cu mediul social – educaţional sau de muncă.

Realitatea cotidiană ne confirmă faptul că în cazul în care persoanelor

cu deficienţe li se oferă posibilităţi adecvate de autorealizare, de
autonomie existenţială, starea de handicap nu mai este resimţită. Sunt
resimţite doar ecourile subiective ale deficienţei, şi nu impactul social
major.

Deficienţele persoanelor cu nevoi speciale sunt multiple şi complexe.

Natura acestora este foarte variată, ceea ce face dificilă sistematizarea
lor.
Carmen Magdalena Camenidis
 Clasificarea deficienţelor

Având în vedere posibilitatea de recuperare, consecinţele socio – economice şi alte aspecte medico – sanitare,
putem descrie cel puţin patru categorii de deficienţe ca o sinteză a principalelor taxonomii descrise în literatura de
specialitate:

• motorii, determinate de boli ale sistemului locomotor şi nervos: de exemplu, boli reumatice, boli degenerative,
boli ale sistemului muscular, paralizie cerebrală, secţionarea totală sau parţială a măduvei spinării, amputări.

• senzoriale, se referă cu precădere la deficienţe la nivelul analizatorilor vizual şi auditiv: nevăzători, surzi şi
deficienţe senzoriale asociate.

• deficienţe morfo-funcţionale la nivelul organelor interne, de exemplu afecţiuni cardiovasculare, respiratorii,

renale, digestive, metabolice etc.

• psihice, pot fi la rândul lor de două tipuri:

- probleme şi insuficienţe de maturitate ale sistemului nervos central şi periferic la nou – născuţi;

- boli psihice dobândite în timpul vieţii.

Handicap, Readaptare, Integrare – ghid fundamental, Institutul Naţional de Studii şi Strategii privind problematica
persoanelor cu handicap, Bucureşti, 1998

Carmen Magdalena Camenidis

Housner, D.L.(2000), evidenţiază următoarea tipologie:

• autismul - tulburare de dezvoltare care apare de obicei, înaintea vârstei de 3 ani,

manifestată prin dificultăţi de comunicare verbală şi nonverbală ;

• surzenia - deficienţa aparatului auditiv datorită căreia copilul nu poate procesa

informaţia verbală, prin intermediul auzului, cu sau fără amplificare;

• hipoacuzia - diminuarea funcţiei auditive permanentă sau tranzitorie care afectează

performanţa educaţională a copilului;

• deficienţe vizuale, cecitate – diminuarea sau lipsa funcţiei vizuale care poate crea
probleme de comunicare şi educaţionale severe;

Carmen Magdalena Camenidis

• retard mintal - afectarea semnificativă a funcţiei intelectuale, de cele
mai multe ori asociată deficitului de adaptare comportamentală şi
manifestată în timpul perioadei de dezvoltare a copilului;

• deficienţe de învăţare – disfuncţie a unuia sau mai multor procese

psihice de bază, implicate în înţelegerea şi utilizarea limbajului scris sau
vorbit, care se manifestă printr-o capacitate redusă de a asculta, vorbi,
scrie, citi, gândi sau realiza operaţii matematice;

• deficienţe de vorbire sau limbaj – disfuncţie de comunicare, cum ar fi

articularea defectuoasă, un deficit de voce care afectează performanţa
educaţională a copilului;

Carmen Magdalena Camenidis

 • deficienţe emoţionale – condiţie internă a individului care evidenţiază pe
termen lung, una sau mai multe dintre următoarele aspecte:

a) dificultăţi de învăţare care nu au cauze de natură intelectuală, senzorială sau de

sănătate;

b) dificultăţi de menţinere a relaţiilor interpersonale;

c) comportamente inadecvate în situaţii normale;

d) stări profunde de depresie şi nefericire;

e) tendinţa de a acuza simptome ale fricii asociată problemelor personale sau şcolare
(acest tip de deficienţă nu priveşte subiecţii aflaţi în medii instituţionalizate);

Carmen Magdalena Camenidis

• deficienţe ortopedice - limitări severe la nivel ortopedic cauzate de
factori congenitali, afecţiuni, anomalii, alte cauze (amputări, IMC);

• infirmităţi traumatice cerebrale – leziune cerebrală provocată de

forţe fizice externe ce cauzează limitări totale sau parţiale, funcţionale
şi/sau psiho-sociale (nu include traumele provocate la naştere);

• alte probleme de sănătate – lipsa forţei, a vitalităţii, a tonusului

psihic etc., datorate afecţiunilor cronice şi acute;

• deficienţe multiple (asociate) – disfuncţii concomitente ale mai

multor aparate şi sisteme, ce reclamă strategii complexe de intervenţie.

Carmen Magdalena Camenidis

Agerholm, M. (1975) elaborează o clasificare a formelor de handicap, după criterii
simple şi operaţionale:

• handicap locomotor – a) reducerea posibilităţilor de deplasare; b) reducerea

mobilităţii posturale; c) reducerea dexterităţii manuale; d) reducerea rezistenţei la
efort.

• handicap vizual – a) pierderea totală a vederii; b) diminuarea acuităţii vizuale; c)

reducerea câmpului vizual; d) tulburări ale percepţiei vizuale.

• handicapul mijloacelor de comunicare – a) tulburări ale auzului; b) tulburări ale

limbajului; c) tulburări ale lecturii; d) tulburări ale scrisului.

Handicap, Readaptare, Integrare – ghid fundamental, Institutul Naţional de Studii şi Strategii privind
problematica persoanelor cu handicap, Bucureşti, 1998

Carmen Magdalena Camenidis

• handicapul organic - a) tulburări ale ingestiei; b) tulburări ale excreţiei;
c) orificii artificiale; d) dependenţă de aparate şi instalaţii medicale.

• handicap intelectual – a) retardare mintală congenitală; b) retardare

mintală dobândită; c) pierderea aptitudinilor dobândite; d) afectarea
capacităţii de învăţare; e) tulburări de memorie; f) tulburări ale orientării
în timp şi spaţiu; g) tulburări ale conştiinţei.

• handicap psihic – a) psihoze; b) nevroze; c) tulburări de comportament;

d) tulburări provocate de droguri; e) tulburări ale comportamentului
social; f) imaturitate emoţională.

Carmen Magdalena Camenidis

• handicap inaparent – a) tulburări de metabolism care necesită tratament
permanent; b) epilepsie şi alte pierderi imprevizibile ale cunoştinţei; c)
vulnerabilitate particulară la anumite accidente sau traumatisme; d)
tulburări intermitente şi incapacitante; e) alte tulburări algice grave.

• handicap cu caracter repulsiv – a) diformităţi sau defecte ale unor părţi

ale corpului; b) anomalii sau afecţiuni dermatologice şi cicatrici inestetice;
c) mişcări corporale necontrolate (ticuri, grimase); d) anomalii jenante
pentru privirea, auzul sau mirosul altuia.

• handicap legat de senescenţă – a) scăderea plasticităţii corporale; b)

încetinirea funcţiilor fizice sau psihice; c) diminuarea puterii de recuperare.

Carmen Magdalena Camenidis

Gallahue, D. (1993), referindu-se la problematica educaţiei fizice
adaptate la copii, evidenţiază următoarele condiţii limitante :

• deficienţe fizice ;

• mintale;

• emoţionale;

• dificultăţi de învăţare;

• alte deficienţe (astm, diabet, obezitate, hemofilie, leucemie etc.).

Carmen Magdalena Camenidis

Winnick, J. (1990) clasifică deficienţele în:

• retard mintal;

• deficienţe de atenţie şi învăţare;

• deficienţe comportamentale;

• deficienţe vizuale şi auditive;

• deficienţe neuromotorii şi motorii;

• alte deficienţe.
Carmen Magdalena Camenidis
O altă sistematizare analitică - Jean-Pierre Deschamps și Michael Manclauz (1975):

1. handicap motor: a) handicap motor pur, de origine non-cerebrală sau

chirurgicală; b) handicap motor de origine neurologică; c) maladii cronice cu
handicap motor.

2. handicap psihic: a) deficienţă mintală (uşoară, medie, profundă); b) maladii

psihice cronice invalidante; c) tulburări psihoafective grave (dizarmonii evolutive,
autism, psihoze precoce etc).

3. handicap senzorial: a) tulburări de vedere (cecitate, ambliopi, tulburări de

motricitate oculară); b) tulburări ale auzului (surditatea de transmisie, surditatea de
percepţie, hipoacuzia, cofoza, surdo-mutitatea); c) tulburări de limbaj senzorial
(audimutitatea senzorială, afazia senzorială, etc).

Carmen Magdalena Camenidis

4. persoane cu maladii cronice: a) maladii cronice invalidante (astmul,
epilepsia, diabetul); b) maladii cu simptome externe mai puţin evidente
(cardiopatia, hemofilia, insuficienţa renală cronică etc).

5. polihandicapaţi (cu handicapuri asociate)

6. persoane cu dificultăţi de integrare socială şi profesională (la limita

handicapului): a) tulburări instrumentale (de limbaj, psihomotricitate);
b) dificultăţi de adaptare.

Carmen Magdalena Camenidis

În România, anii 1900 și până în prezent persoanele cu deficiență de intelect au fost
denumiți: imbecili, idioţi, deficienţi mintali, retardaţi mintal, subiecţi cu DI

Radu, Gh.(1999) consideră că o clasificare care să răspundă cerinţelor prezente în ţara

noastră ar putea arăta astfel:

• deficienţa mintală profundă - noţiune echivalentă termenului tradiţional de idiot (C.I. ≤

29); vârstă mintală 0-2 ani

• deficienţa mintală severă – echivalentă termenului tradiţional de imbecil (30 ≤ C.I. ≤ 49);
vârstă mintală 3-7 ani

• deficienţa mintală moderată - debilitatea mintală (50  ≤ C.I. ≤ 64); vârstă mintală 7-8 ani

• deficiența mintală uşoară - (65 ≤ C.I. ≤ 74); vârstă mintală 8-11 ani

• intelect de limită - (C.I 85-90/100); vârstă mintală 11-14 ani

Carmen Magdalena Camenidis
Referințe bibliografice:

1. Handicap, Readaptare, Integrare – ghid fundamental, Institutul Naţional de Studii şi Strategii

privind problematica persoanelor cu handicap, Bucureşti, 1998

2. Teodorescu Silvia, Bota Aura, Stănescu Monica (2003) - Educație fizică și sport adaptat
pentru persoane cu deficiențe senzoriale, mintale și defavorizate social, Editura Semne,
București, ISBN: 973-624-162-9 (p.22-24; p.26-30; p.143-144)

3. Terminologie de l’education speciale (edition 1983), UNESCO -

http://unesdoc.unesco.org/images/0002/000299/029917mb.pdf accesat la 18.11.2018

4. https://nobelcenter.se/cultures-of-creativity/

Carmen Magdalena Camenidis

VĂ MULȚUMESC !

Carmen Magdalena Camenidis