În literatura de specialitate sunt prezentatecirca 50 de definiții ale personalității.

În linii
mari, personalitateaeste ceea ce caracterizează un individ. Noțiunile de unitate, de diversitate și
de stabilitate se regăsesc în cea mai mare parte a definițiilor. Personalitatea ar putea fi definită ca
o identificare a variabilelor care permit descrierea diferențelor individuale.

Mai exact, personalitatea poate fi văzută ca o unitate stabilă și individuali-zată a unui

ansamblu de conduite și descrisă ca o regrupare exhaustivă a invariantelor personale. Ea a fost
concepută ca un ansamblu de trăsături sau dimensiuni fundamentale care permit caracterizarea
individului. Acestetrăsături latente sunt considerate ca fiind permanente și suficient de largi
pentru a permite diferențierea indi-vizilor.

Astfel, în opinia lui Cattell, personalitatea permite de a prezice ce va face individul într-o
situație dată. În prezențaunui stimul comun, mai mulți indivizi vor avea reacții specifice și stabile
în timp. Pentru Eysenck, personalitatea este o organizare relativ stabilă de dispoziții
motivaționale ale individului care survin din interacțiunea dintre pulsiunile biologice și anturajul
social și fizic.

În opinia autorului, termenul „personalitate”se referă, de regulă, la trăsături afective și

conative, la sentimente, atitudini, complexe și mecanisme incon-știente, la interese și idealuri
care determină comportamentul și gândirea caracteristică omului.

Astfel, perso-nalitatea este stabilă, componentele sale interacționează, fiind rezultatul

factorilor ereditari și aimediului. După Aiken,o definiție a personalității trebuie să cuprindă
variabile afective, cognitive și comportamentale care diferențiază indivizii. Ea nu trebuie să se
limiteze la trăsături temperamentale și trebuie să includăintere-sele și atitudinile.

Cu alte cuvinte, personalitatea acoperă un domeniu destul de larg și polemic în măsura în

care nimeni nu poate aduce probe definitive. Ținând cont de cele expuse, Bouvard evidențiază
trei grupe de dimensiuni ale personalității: dimensiunifundamentale, dimensiuni patologice și
dimensiuni secundare, cunoașterea cărora este esențială pentru eva-luarea personalității și,
implicit, pentru elaborarea instrumentelor psihodiagnostice.

Numele lui George Kelly este legat de psihologia constructelor personale, perspectivă
pe care cercetătorul o iniţiază şi dezvoltă pentru a explica personalitatea şi comportamentul
uman. Pentru a descrie structura şi funcţionarea sistemului de constructe al personalităţii,
 Kelly redă 1 postulat fundamental şi 11 corolare,sub forma unor afirmaţii esenţializate
privind personalitatea umană.Postulatul fundamental în psihologia constructelor
personalesubliniază caracterul activ al evoluţiei personalităţii, direcţia activismului fiind
determinată de modalitatea personală de anticipare a evenimentului. Clonninger (1993)
constată că viziunea lui Kelly privind personalitatea nu semnalizează explicit existenţa unei forţe
motivaţionale,aşa cum o fac majoritatea teoriilor asupra personalităţii, deoarece
acestaconsideră inutilă precizarea suportuluimotivaţional, atâta timp cât persoana se
raporteazădejaactiv la realitate.

Acest postulat afirmă că (Kelly, 1955, p. 46):

“Personalitatea umană, prin sistemul de constructe, satisface trebuinţa fundamentală a

individului uman de a prezice sau anticipa desfăşurarea unor evenimente”.Acest postulat
subliniază ideea că personalitatea poate fi construită şi re-construită prin modificarea grilei de
reprezentări asupra realităţii, modificare ce presupune fie adăugarea de noi elemente în
sistemul de constructe personale, fie remanierea celor existente, reaşezarea lor, atunci când
realitatea nu le mai poate confirma validitatea.

După dezvoltarea a numeroase teorii cu privire la personalitate și decenii de cercetări

în domeniu, comunitatea științifică internațională se apropie de un consens cu privire la o
teorie generală asupra trăsăturilor de personalitate: Modelul Celor Cinci Factori (Five
FactorModel / Big Five). Sinteza realizată de John, Naumann și Soto (2008) asupra
Modelului celor Cinci Factori și a istoriei acestuia scoate în evidențã un interes tot mai crescut
al comunității științifice din ultimii 30 de ani, în defavoarea modelelor dezvoltate de Catell
și Eysenk.

Popularitatea Modelului celor Cinci Factoria dus la dezvoltarea unui număr mare de
instrumente pentru evaluarea psihologicã. În acest moment în România existã o serie de
intrumente pentru evaluarea psihologicã din perspectiva acestui model atestate de Colegiul
Psihologilor. Deși instrumentele la care s-a fãcut referire respectă standarde ridicate privind
validitatea și fidelitatea, accesul cercetătorilor sau a studenților la acestea este condiționat de
drepturile de autor și de aspectele economice ce țin de utilizarea lor în scop de cercetare.
 O alternativă la metodele consacrate de evaluare psihologică este reprezentată de
proiectul International Personality Item Pool (Goldberg, 1999). Acest proiect își propune
dezvoltarea de itemi pentru evaluarea psihologică a unei game foarte largi de variabile specifice
studiului personalității. IPIP-50 este una din scalele care poate fi descărcată gratuit. Cei 50
de itemi sunt prezentați sub forma unor afirmații scurte (câte 10 itemi pentru fiecare din
cele cinci dimensiuni). IPIP-50 este construit pentru identificarea markerilor de
personalitate așa cum au fost ei prezentați de Goldberg în 1992, fără a surprinde diferențele
interindividuale la nivel de fațete. Deși utilizarea IPIP-50 este gratuită, transferul acestuia în
cultura românească rămâne însă un demers încă nerealizat. Studiul de față își propune
verificarea validității factoriale și fidelității, a validității convergente și predictivea IPIP-50
pe un eșantion de studenți români. Un obiectiv secundar al cercetării este de a dezvolta un
indicator de dezirabilitate socială pentru protocoalele IPIP-50.

Modelul celor Cinci Factori a fost descoperit pe bază empirică de Tupes și Christal
(1961) prin reanalizarea datelor lui Catell cuprinzând seturi de adjective bipolare. Cei cinci
mari factori identificați au fost denumiți Extraversiune ,Conștiinciozitate, Stabilitate
Emoþională (Neuroticism), Agreabilitate și Cultură (Intelect /Deschidere). După descoperirea
celor cinci factori, numeroase cercetări au confirmat identificarea acestora în seturi de date
din cele mai diverse (pentru o sinteză, John și colab.,2008). Această abordare ”lexicalã”
este cunoscută sub numele de Modelul ”Big Five”. Unii autori fac deosebirea între modelul
Big Five și Modelul Celor Cinci Factori, acesta din urmă fiind atribuit abordării utilizate
în construcția inventarelor de personalitate (Saucier & Gol-berg, 1996). Pe de altă parte, alți
autori, consideră că nu există diferențe calitative importante între cele două denumiri
(Hendriks, Hofstee &De Raad, 2002).

În prezent, unul din cele mai utilizate instrumente de evaluare a personalității din
perspectiva Modelului Celor Cinci Factori este cel dezvoltat de Costa și McCrae (1992).
Pornind de la datele lui Catell, aceștia au dezvoltat un chestionar (NEO Personality Inventory)
care să evalueze trei dimensiuni ale personalității: neuroticismul, extraversiunea și deschiderea.
Observând că acesta se suprapune cu trei dincele cinci dimensiuni ale modelului Big
Five, cei doi autori au început revizuirea chestionarului pentru a cuprinde și evaluări ale
celorlalte două dimensiuni: agreabilitate și conștiinciozitate. Astfel, în 1992, Costa și McCrae
au publicat NEO Personality Inventory Revised (NEO-PI-R). Acest inventar de
personalitate cuprinde 240 de itemi și evaluează cei cinci mari factori și câte șase fațete pentru
fiecare din aceștia.

Chestionarul Nonverbal de Personalitate (Nonverbal Personality Questionnaire, NPQ)

este un instrument nonverbal structurat, de tip omnibus, centrat pe măsurarea unor trăsături
ale personalităţii normale. Chestionarul este scorat pe un număr total de 16 scale de bază, la care
se adaugă o scală de validitate. Fiecare din cele 17 scale conţine un număr de 8 itemi,
ceea ce totalizează aşadar pentru întregul chestionar un număr de 136 de itemi. Efortul de
dezvoltare a NPQ a început încă în 1979, când doi dintre autorii săi (Paunonen &
Jackson, 1979) au realizat un studiu pentru testarea gradului în care autoevaluarea
de personalitate este dependentă de vehiculul semantic prin care este fabricat stimulul
(itemul); studiul a demonstrat la acel moment perfecta congruenţă între rezultatele
instrumentelor verbale şi ale celor nonverbale utilizate. Instrumentul a fost publicat în
versiune de cercetare în anul imediat următor, dar prima versiune comercială protejată a
apărut abia în anul 2002. NPQ este dezvoltat pentru a măsura constructe ale personalităţii
umane normale şi se înscrie în rândul abordărilor clasice din psihodiagnoza personalităţii.
Din punct de vedere conceptual NPQ se bazează pe teoria trebuinţelor construită de
Murray (1938), care este o teorie clasică în personologie, stând la baza unor instrumente
psihometrice celebre, precum Testul de Apercepţie Tematică (TAT, Morgan & Murray,
1935) sau Personality Research Form (PRF, Jackson, 1964). Din punct de vedere
psihometric, se înscrie în abordarea personalităţii ca un sistem de trăsături, abordare care a
generat în psihologia aplicată cele mai multe instrumente psihometrice de măsurare şi
evaluare a personalităţii. NPQ a fost construit pentru a măsura un număr de 16 dintre
trăsăturile de personalitate descrise de Murray (1938) în teoria sa sistemică dedicată
trebuinţelor umane. Astfel, scalele NPQ se adresează prin itemii lor unor constructe foarte bine
delimitate.
 Bibliografie

Constantin, T. (2004). Evaluarea psihologica a personalului. Polirom.

Dafinoiu, I. (2016). Personalitatea. Metode de abordare.
Iliescu, D., Nedelcea, C., & Minulescu, M. (2006). NOI ALTERNATIVE ÎN EVALUAREA
PERSONALITĂŢII NPQ: CHESTIONARUL NONVERBAL DE PERSONALITATE.
ADAPTARE ŞI ETALONARE LA POPULAŢIA ROMÂNIEI. Psihologia Resurselor Umane,
4(1), 49-61.
Macsinga, I. (2010). Evaluarea personalităţii în activitatea de consiliere. Metode alternative.
Romanian Journal of Applied Psychology, 12, 42-47.
Rusu, S., Maricuțoiu, L. P., Macsinga, I., Vîrgă, D., & Sava, F. A. (2012). Evaluarea
personalității din perspectiva modelului Big Five. Date privind adaptarea chestionarului
IPIP-50 pe un eșantion de studenți români. Psihologia resurselor umane, 10(1), 39-56.