Moldovan Marina-Magdalena.

LLR 2

Fișă Eminescologică

Marin Tarangul "Intrarea în infinit sau Dimensiunea Eminescu"

a) Date esențiale:

Marin Tarangul, Intrarea în infinit sau Dimensiunea Eminescu, editura

Humanitas, București, 1992 (eseu).

b) Tipul și structura:

Studiu de crtică aplicată. Studiul este compus din patru capitole: "Spintecarea
Dimensiunii" ; "Intrarea în Infinit: Particula. "Stra” ; Despre Cel Mai Mare Vers
al Literaturii Române și Mica artă poetică.

Primul și al doilea capitol au fiecare cinci subcapitole:

Capitolu 1: "Înainte cuvântare: Mânia, din ce se naște ea", "Despre artificiul

legendei sau cum ne situăm sus și departe", "Ce este o cădere înăuntru", și
"Cum se măsoară dimensiunea ei", "Dureroasa știință" și "Spațiul fară fund".

Capitolul 2: "Regimul cantităților", "Cuprinderea necuprinsului" și "Dincolo de

specii".

c) Domeniul de încadrare a studiului:

Eminescologie estetică. Aceasta cuprinde o analiză de tip heideggeria care pune

accentul pe meditația aspura esenței ființei, ajungând la definirea poziției
creației eminesciene.

d) Idei și concepte de bază:

Timpul care crește nu mai este unul istoric, obiectiv ci este o "vârstă a lumii",
un timp al lucrurilor care cresc în paralele. În capitolul :Înainte cuvântare:
Mânia, din ce se naște ea", Marin Tarangul se axează pe ideea că nu suntem
vrednici că popor de moștenirea lăsată de Mihai Eminescu, deoarece nu am știut
să o valorificăm, acordând importanța și atenția cuvenită poetului, așa cum au
făcut alte popoare, printre care rușii cu poeții lor, care au "Însămânțat destinul
rus dincolo de granițele rusești. "Eminescu este cel puțîn atât de mare pentru cel
crescut și ținut în sânul limbii române." Timpul care crește nu este unul istoric,
obiectiv ci este o "vârstă a lumii", un timp al lucrurilor care cresc în paralel.

În capitolul "Întrarea în infinit. Particula Stră" se vorbește despre cele trei

drumuri care dau mersul poeziei lui Eminescu: "Regimul cantităților,
Străbaterea adâncimilor și Figura infinitului".

Putem afirma că dimensiunea este o adâncime a infinitului, iar infinitul este o

adâncime a cantității. Drumul dimensiune se exprimă printr-un regim al
cantităților, cantitatea fiind legată de starea de mărime.

De altfel, volumul "Străbaterea adâncimilor" este asemănător cu cel al

"Dimensiunii cantităților". Particula "Stră" are o forță însăși a conținutului.
Gândul neînțeles al poeziei este unul suprem și versul cel mai ascuns al
conștiinței. În cuprinderea necuprinsului aflăm că puterea lui "stră" este aceea
de a străbate cu gândul având valoarea de axă.

Acțiunea lui "Stră" cuprinde trei tautologii ale infinitului: crezul în sine a
infinitului, intrarea în sine și izvorârea în sine a infinitului. În ultimul
subcapitol, Marin Tarangul susține că poezia e o formă de orbire pe care o ia
intensitatea maximă a văzului. Pe când la poetul Leopardi, infinitul nu are
infinire, la poetul Eminescu, viziunea conține infinirea infinitului. Așadar,
poetul nu are nevoie de infinit, deoarece poetul este "o forma a infinitului". În al
treilea capitol, însăși titlul este unul sugestiv. Poetul Marin Tarangul
comentează și critică poemul "Odă în metru antic". Întreagă, oda este o poezie
aleasă și totuși simplă, primul ei vers fiind considerat cel mai profund din
literatura română, "Nu credeam să învăț a muri vreodată".

În versul întâi al odei, realitatea invocată este una a morții, "figura" acesteia nu
este pur și simplu o reprezentare oarecare a faptului de a muri, ci este o stare de
asimilare a acestui fapt: A învață a muri. Ceea ce numeam la un moment dat
"Figura", adică centrul versului: "să-nvat a muri", se con-figurează organic în
propria să unitate având două laturi: "Nu credeam" și "vreodată".

În "Nu credam să-nvat a muri vreodată" avem marea conversiune a vieții.

Versul capătă sensul unei adânciri în necunoscut. Venind din urmă, "vrodata"
încuie versul cu o cheie ca și cum știința ultimă cu care se încarcă acest vers ar
trebui să stea încuiată. Ca și cum viitorul ar fi intrat în trecut, asemeni "unei
lame într-o teacă", așa stă "vrodata", oriunde l-ai așeza în curgerile timpului. În
ultimul capitol criticul Marin Tarangul vorbește despre poezia mai puțin
cunoscuta a lui Eminescu, cum "Negustorii din Constantinopol". Concepte de
bază folosite: "gând neînțeles", "particula stră", "trecutul vieții".

Poezia lui Eminescu "Cum negustorii din Constantinopol" reprezintă o invitație

la un ospăț al privirii. "Cum negustorii din Constantinopol /Întind în piață
diferite mărfuri,/ Să ieie ochii la efenzi și popol,...". Poezia începe cu anunțul
felului de a fi, cu apartenența ei de spectacol: Constantinopolul ca expresie a
târgului cu mărfuri înșirate la nesfârșit. Poezia are totodată un circuit dublu.
Acel al narațiunii și celalalt, al transformării cuvântului în metaforă.

e) Materialul de investigare: Analizele lui Marin Tarangul sunt centrate pe

poeziile: "Trecut-au anii", "Luceafărul", "Ibedim", "Povestea magului călător în
stele", "Scrisoarea I", "Scrisoarea a III-a", "Printre sute de catarge", "Odă în
metru antic".

f) Materialul de referință: Resurse filosofice: Platon, Analogii comparatiste și

"Infinitul" de Leopardi.