CURS DE FOLCLOR

Ce înseamnă ritul ?

Definiţie : rit – ritual – confesiune religioasă, religie sau veche credinţă religioasă
(pe rit vechi, este de rit vechi).
Observaţie : cuvântul rit este legat de domeniul religios.
Ritual – adjectiv care vine de la rit. Rânduială a unei slujbe religioase, ceremonie.
Ceremonial desfăşurat după reguli tradiţionale cu prilejul naşterii, căsătoriei, morţii sau
semănatului, culesului etc.
În limba română pentru cuvintele de rit respectiv ritual există două domenii de
referinţă :
- religios – realitatea creştină
- tradiţional – realitatea populară
Există o a treia categorie de rituri, cea pe care C. Riviere o defineşte ca rituri profane,
categorie care include practicile vieţii cotidiene, care beneficează de o repetitivitate
(începutul anului şcolar) este rit dar tip profan, practicile de încheiere a studiilor de tip
profan.
În bibliografia de specialitate utilizarea conceptelor de rit şi ritual cu referire la
domeniul credinţelor non-creştine ci populare sau arhaice, debutează în jurul anilor 1970
în primul rând o dată cu publicarea volumului lui M. Eliade Aspecte ale mitului.
Traducerea în limba română a apărut în 1978 la Bucureşti.
Pentru Eliade mitul este o istorie adevărată şi mai mult încă, foarte preţioasă dat fiind
că este sacră, exemplară şi semnificativă – mitul noţiune care spune adevărul.
Deşi are această perspectivă asupra mitului M. Eliade sublinează că pentru o bogată
bibliografie din sec. XIX şi în special pentru studiile de istoarie a creştinismului, cuvântul
mit este utilizat şi în accepţiunea de ficţiune sau iluzie. Totuşi pentru istoria religiilor ca şi
pentru antropologie, mitul este o tradiţie sacră, o revelaţie primordială, un model
exemplar.
- ideea de sacru
- ideea de început
- noţiunea de mit are efecte asupra educaţiei morale
După acelaşi autor Mitul relatează un eveniment care a avut loc în timpul
primordial, în timpul fabulos al începuturilor. Este ceea ce se numeşte timp mitic sau
illiud tempus (acel timp). Se mai foloseşte o expresie illo tempore (pe vremea aceea).
Reţinem că mitul este povestea unei faceri. Mitul nu vorbeşte decât despre ceea ce s-a
întâmplat realmente.
Din punctul de vedere al lui M. Eliade, mitul este adus în actualitate prin participarea
membrilor comunităţii la ritualuri.

1
 - mitul – poveste sacră, adevăr
- ritul – succesiune de acte prin care oamenii participă la povestea sacră
După Eliade : În timp ce un om modern deşi se consideră produsul desfăşurării
istoriei univesale, nu se crede dator să o cunoască în realitatea ei, omul societăţilor
arhaice este nu doar obligat să-şi rememoreze istoria mitică a tribului său, dar el
reactualizează periodic o parte destul de importantă din ea. Şi anume prin intermediul
ritului se repetă ceea ce zeii, eroii sau strămoşii au făcut.
Ritualul din acest punct de vedere reprezintă o succesiune de posturi, acte, faze care
se pun în schemă la timpi tari mituri. Ritualul se petrece într-un timp tare.
ATENŢIE punctul de vedere a lui Eliade nu formulează singura perspectivă validă
asupra ritului şi asupra relaţiilor sale cu mitul. Un punct de vedere distinct este formulat
de către reprezentantul şcolii sociologice franceze care defineşte ritul : Ritul se
caracterizează prin proceduri a căror aplicare o prescrie cu scopul de a marca situaţia
pe care însăşi intervenţia sa o defineşte în bună parte.
Riturile sunt proceduri mai mult paradoxale decât semnificative. Legăturile ritului cu
alte concepte şi realităţi denumite de acestea pentru cazul concret al culturii populare
româneşti poate fi sintetizat astfel :
- ritul are o relaţie cu mitul (mit, poveste, o punere în scenă)
- ritul are o relaţie cu ceremonialul (sobru, spectaculos, amplu, sacru, magic)
- relaţia mit-obicei, relaţie parte-întreg.

Conceptul de rituri de trecere

Arnold van Gennef unul dintre reprezentanţii importanţi ai tipologiei franceze de la

începutul sec. XX. Lui îi datorăm un manual de folclor francez care este absolut
substanţial. În anul 1909 a publicat un volum care se numeşte Les rites de passage în care
el conceptualizează ideea de trecere (pasaj).
Orice schimbare în viaţa unui individ comportă acţiuni şi reacţiuni între sacru şi
profan, acţiuni şi reacţiuni care trebuie reglementate şi supravegheate astfel încât
societatea generală să nu sufere nici lezări, nici deteriorări. Sau : Însuşi faptul de a trăi
necesită pasaje succesive.
După van Gennef riturile de trecere presupun trei segmente :
- separare de vechea stare
- trecere propriu-zisă
- integrare în noua stare
sau
- rituri preliminale
- rituri liminale (limen-inis – graniţă)
- rituri post-liminale
Ex : preliminal – logodna, peţitul, tot ce înseamnă pregătirea nunţii, cum se îmbracă, ce
fel de mâncare ş.a.
liminal – nunta propriu-zisă
post-liminal – nunta de a doua zi, nunta de argint

2
 Nunta : este un ceremonial care are caracter de potlach.
Potlach – concept pentru anumite ritualuri din societăţile tradiţionale, ritualuri al căror
scop este acela de a impresiona prin risipă. Ritualurile pe bază de potlach au şi caracter
agonic sau de întrecere.
Van Gennef explică utilitatea conceptului de rit de trecere în felul următor : Din
punct de vedere material şi magico-religios, oricine trece de la un teritoriu la altul se
află pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat într-o situaţie specială-el pluteşte
între două lumi.
Observaţii importante despre rit face şi Claude Riviere în volumul Socio-
antropologia religiilor.
Ritualurile trebuie considerate ca un ansamblu de conduite şi de acte repetitive şi
codificate adesea solemne de ordin verbal gestual şi pastoral cu o puternică încărcătură
simbolică întemeiate pe credinţa în capacitatea de a acţiona a unor fiinţe sau puteri
sacre cu care omul încearcă să comunice în scopul obţinerii unui efect anume.
Structura riturilor
- secvenţă temporală de acţiuni
- ansamblu de roluri
- structură a valorilor
- ansamblu de mijloace subordonate unor scopuri
- un sistem de comunicare

Ceremoniile naşterii

Bibliografie :
1. Simion Florea Marian – Naşterea la români 1890; Simion F. Marian este unul
dintre cei mai harnici culegători de practici tradiţionale de la sfârşitul sec. XIX
începutul sec. XX şi lui îi datorăm o mare parte dintre textele cu caracter
monografic referitoare la obiceiurile tradiţionale româneşti. (Nunta la români,
Înmormântarea la români – colecţii de documente).
2. Mihai Pop – Obiceiuri tradiţionale româneşti 1970, puţin mai interpretativă.
3. Narcisa Ştiucă – Cartea naşterii 2000, sinteză asupra practicilor tradiţionale,
respectiv asupra bibliografiei.
4. Mircea Eliade – Naşteri mistice Paris 1958, carte care trece în revistă valoarea
oricărui ritual iniţiatic.
Observaţie : spre deosebire de restul practicilor tradiţionale, ceremoniile naşterii
ocupă o bibliografie destul de restrânsă, iar punctul de vedere încetăţenit este acela că :
Obiceiurile legate de naştere nu sunt spectaculoase – Mihai Pop.
Se mai pot adăuga alte două cauze referitoare la acesata :
1. Până în anul 1990 etnologia românească a fost una dominant masculină, iar
subiectele referitoare la naştere ca subiecte care ţin de secretele societăţii feminine
nu puteau să ajungă la cercetător.
2. .

3
 Ceremonialul naşterii este ceea ce Iuri Lotman definea drept text cu marcă minus.
Ideea fiind aceea că spre deosebire de nuntă sau de funeralii care sunt marcate intens,
vizibil chiar exuberant, riturile naşterii ţin de sfera secretelor şi a trăirii interiorizate.

Structura riturilor din perioada naşterii

a) Rituri preliminale – este vorba despre riturile din perioada sarcinii care fac parte
din categoria interdicţii şi tabu-uri.
b) Rituri liminalii – naşterea propriu-zisă.
c) Rituri post-liminale – sau de integrare, prima scaldă, ursitorile, rituri de protecţie
a copilului, practicile din perioada lăuziei, botezului.

Interdicţii din perioada naşterii

1. Să nu dea nimănui apă de băut din pumn fiindcă nu poate naşte până când cel în
cauză nu-i dă apă de băut.
2. Să nu sufle în cuptorul de pâine fiindcă face copilul cu limba prinsă, nu va putea
vorbi.
3. Să nu fure fiindcă de fură rămâne semn pe copil.
4. Să nu lovească în câine sau pisică fiindcă face copilul păros.
5. Să nu privească la oameni urâţi sau obiecte fiindcă face copilul urât.
Toate poziţiile simbolice pozitive : dreapta, sus, în faţă, sunt asociate cu un viitor
copil băieţel. Stânga, jos, în spate sunt asociate cu un viitor copil fetiţă. Cultural vorbind
copilul este băiat sau fetiţă când s-a născut, pentru cultura populară nu există genul
cultural. Din riturile din perioada sarcinii s-au diluat, s-au pierdut cele referitoare la
naşterea grea, deoarece naşterea este rezolvată medical. Au dispărut acele credinţe ce
implică obiecte sau practici care nu mai sunt de actualitate. Se păstrează riturile privitoare
la posibilitatea de a influenţa înfăţişarea copilului. Sunt lucruri ce ţin de sfera misterului
şi care trimit la relaţia cu transcendentul.