Ing. Ilie Ciolac Exerciţiile Conducerii Autoturismului: Februarie 2007 Copyro Martie 2005

ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.
com 3
Este cunoscut că deprinderea conducerii autoturismului se organizează la

şcolile de şoferi. Elevii merg acolo, având deja calificări sau pregătiri diverse, şi
urmează un program de şcolarizare, controlat de autoritatea competentă. Ei nu încep
practica, decât după ce se constată că şi-au însuşit problemele cursului de legislaţie
rutieră, studiat în şcoală. Apoi, exerciţiile au loc sub îndrumarea unui instructor
autorizat, folosind un autoturism verificat periodic de organe tehnice oficiale. Această
carte, scrisă de un instructor, se ocupă de rezolvarea chestiunilor deprinderii practice.
Elementele prezentate ajută elevul să-şi formeze comportamentul cerut de
prevederile art. 35 al Ordonanţei Guvernului nr. 195 din 2002 republicată, adică un
comportament care asigură fluenţa şi siguranţa circulaţiei, nu pune în pericol viaţa sau
integritatea corporală a persoanelor şi nu aduce prejudicii. Evident că folosirea
comenzilor, aplicarea prevederilor şi găsirea soluţiei potrivite oricărei intenţii clare, se
deprind numai exersând pe drum, dar pe baza informării asupra elementelor practice.
Analizând tehnica exersării, vom vedea că începătorul are nevoie de

informaţii complete care să cuprindă:
- Răspunderea conducerii potrivit prevederilor legale, ceea ce elevul s-ar
părea că trebue să cunoască deja, când începe practica. Dar, pentru a străbate la volan,
locuri tipice cum sunt intersecţiile, trecerile pentru pietoni etc, el nu este încă format să
analizeze imediat totalitatea regulilor aplicabile fiecărei situaţii în parte. Legea rutieră,
cursurile de legislaţie ori chestionarele nu sortează astfel obligaţiile. Cartea îi oferă
această sinteză, arătându-i suma procedeelor regulamentare, în fiecare loc şi în fiecare
caz.
- Stăpânirea comenzilor şi unele date despre autoturism. Pentru formarea
aptitudinilor, adică însuşirea reglării nuanţate a mişcării autoturismului şi specializarea
atenţiei, începătorul exersează timp îndelungat. Practica începe normal numai dacă el
cunoaşte comenzile, ca funcţionare şi efect, ceea ce presupune să se documenteze
asupra lor. Documentarea trebuie să ignore însă, cele mai multe elemente constructive
şi funcţionale ale autoturismului, dacă nu au legătură cu răspunderea conducerii. Altfel
s-ar analiza informaţii nefolositoare celui de la volan, căci intervenţiile mecanice se
fac numai la service. Începătorul trebuie să dobândească abilitate prin exersare,
potrivit cu anumite norme. Instructorul cere elevului îndeplinirea obiectivelor urmărite
la exerciţii şi face aprecieri. Dacă elevul nu s-a documentat, va înregistra unele eşecuri
pe care nu le poate explica. Ce este foarte reuşit şi bine uneori, alteori e rău. Calităţile
necesare începătorului, le stabilesc persoane oficiale, conducătorii examinărilor
practice. După numai 30 de ore la volan, elevul arată competenţă, deşi timp de un an,
până câştigă experienţă, va rămâne rezervat în conducere. El rezolvă deja un număr
mare de probleme complexe ori mărunte. De exemplu, trebuie să convingă, însă este
complicat, că ştiind comenzile maşinii şi analizând împrejurările decide corect
schimbarea treptei, în funcţie de condiţii şi intenţii. La fel, este greu la început dar va
trebui să execute cu simplitate succesiunea unor faze de parcurgere a intersecţiei pe
care o străbate, oricare direcţie de mers ar alege acolo. Se poate spune că numai
documentarea cu problemele deprinderii conducerii duce la rezolvări practice
eficiente.
Februarie 2007 CopyRo martie 2005

4 ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com
Iată că exerciţiul cere o sistematizare privitoare la anumite norme practice,
necesare când ne conformăm prevederilor legale. Cartea prezintă sistematizarea şi
exerciţiile dar nu poate înlocui cursul de legislaţie rutieră. Ea urmăreşte formarea
capacităţii începătorului de a decide cu obiectivitate în orice situaţie, pregătindu-l, atât
să fie apt a evita incidentele neplăcute, cât să câştige încrederea călătorilor. Din
perspectiva acestora, se poate spune că ei cer o manieră de conducere matură, sigură,
şi că nu vor un conducător care să-şi etaleze performanţele profesionale ori sportive.
De asemenea, ei observă cu nemulţumire scăpările atenţiei începătorului spre chestiuni
care nu privesc stăpânirea parcursului. Se cere un comportament adecvat etapei de
pregătire şi apoi exerciţiu îndelungat, bazat pe sistematizarea informaţiilor. În plus, cel
bine informat nu va fi forţat să se descurce în situaţii care altfel nu i-ar fi cunoscute, şi
dobândeşte repede, potrivit cu împrejurările, capacitatea de a reacţiona nuanţat asupra
mijloacelor de comandă.
În primele trei capitole se discută atât sensul unor termeni, elementele
circulaţiei rutiere, atenţiei specializate a conducătorului, mişcării autoturismului, cât şi
folosirea mijloacelor principale de comandă care controlează direcţia, frâna,
propulsarea şi semnalizarea. Expunerea este orientată să dea începătorului imaginea
solicitărilor la care va fi supus, cum şi a solicitărilor la care poate răspunde
autoturismul.
Capitolul 4 prezintă desfăşurărarea exerciţiilor la poligon, exerciţii descrise
pas cu pas, folosind scheme succesive. Se discută noţiuni elementare, cum sunt poziţia
conducătorului la volan, reglarea oglinzilor retrovizoare, dar şi conducerea pe
traiectorii impuse sau alese după dorinţă, ori exersarea manevrelor de parcare şi garare,
într-un mod sigur de reuşită.
Ajungând la etapa exerciţiilor pe drum, începătorul va consulta capitolul 5.
Sunt selectate unele interpretări practice ale semnificaţiilor semnalizării rutiere
(indicatoare, marcaje, semnale luminoase etc), se arată scheme şi o anexă cu 54 de
indicatoare des întâlnite în localităţi. Indicatoarele sunt prezentate să stimuleze
memorarea denumirii lor exacte, fiindcă despre orice aspect al circulaţiei rutiere ar fi
vorba, voind să fie convingător, conducătorul va prefera termenii regulamentari iar
chestionarele cu teste au neajunsul că nu îl obligă să se exprime satisfăcător. La
eventualele întrebări, puse în examenul practic, se cer răspunsuri formulate corect.
Exersarea pe drum este preocuparea ultimelor două capitole. Se insistă asupra
elementelor răspunderii conducătorului aflat la volan. De pildă, conducătorul are
obligaţia de a semnaliza intenţia schimbării direcţiei de mers, indiferent dacă semnalul
serveşte sau nu, vreunui participant la trafic. Aşadar, tehnica exersării cuprinde
aplicarea strictă a prevederilor, chiar dacă s-ar zice că uneori situaţia întâlnită nu
întruneşte motivaţiile practice care au impus prevederi. Exerciţiile sunt prezentate
începând cu poziţia autoturismului în mers, viteza, reducerea vitezei, manevrele şi
terminând cu fazele parcurgerii intersecţiilor. O altă problemă dezvoltată aici este
modalitatea practică de a sesiza, interpreta şi rezolva legal oricare împrejurare creată
de întâlnirea cu pietonii, pe partea carosabilă a drumului.
Deprinderea conducerii fiind legată de disciplina personală, tineri cu diferite
niveluri de pregătire spun că devenind conducători auto şi-au schimbat felul de a fi. De
aceea, am credinţa că sistematizarea chestiunilor deprinderii de a conduce, uşurează
formarea conducătorului disciplinat.

ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului http://exercitii.ciolac.com
Cuprinsul
pag.
În loc de cuvânt înainte………………………………….....………………… 3

Capitolul 1 Elemente despre circulaţia rutieră, autoturisme şi conducere.... 5
Deprinderea conducerii…………………………………..... 14
Specializarea atenţiei - Asigurarea…..……………………. 16
Capitolul 2 Mijloacele principale de comandă………………………………. 18

Volanul. Reglajele orientării şi poziţionării autoturismului … 20
Pedala frânei……………………………………………….. 23
Pedala de acceleraţie………….………………………….… 26
Pedala ambreiajului…………………………………….….. 30
Maneta schimbătorului………………………………….…. 33
Comutatorul semnalizării schimbării direcţiei de mers….… 37
Sistemul de rulare, aderenţa, eficacitatea comenzilor. ABS. 39
Capitolul 3 Deprinderea comenzilor …………………….…….…….……... 42

Folosirea motorului (Trei reguli)…………………… …... 42
Pornirea autoturismului de pe loc. ………………….….. 48
Frânarea. Oprirea din mers. ………………………….…. 51
Reglarea vitezei. ………………………………………... 53
Schimbarea treptei ("Schimbarea vitezei")……………... 56
Executarea virajelor. ……………………………………. 63
Urcarea rampelor şi coborârea pantelor. ………………... 66
Capitolul 4 Exerciţiile la poligon………………………….……………….. 68

Conducerea autoturismului în jurul poligonului…………… 70
Mersul cu spatele…………………………………………… 72
Mersul printre jaloane……………………………………… 75
Întoarcerea din trei mişcări………………………………… 77
Aşezarea laterală lângă bordură………………………… 79
Parcarea autoturismului cu faţa……………………………. 82
Parcarea cu spatele…………………………………………. 83
Pornirea în rampă………………………………………….. 85
Capitolul 5 Semnalizarea rutieră……………………………….…………… 87

Indicatoarele de avertizare…………………….…………... 89
Indicatoarele de prioritate…………….……….…….…….. 91
Indicatoarele de interzicere sau restricţie……….…….…… 92
Indicatoarele de obligare…………….………….….……… 93
Indicatoarele de orientare şi informare………….….……... 94
Marcajele…………….…………….……………..……….. 94

Semnalele luminoase. Semnalizarea pe benzile reversibile.. 96

Semnalele poliţistului…………….…….….…….…...……. 100
Folosirea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă
ale autoturismului. Avertizările luminoase şi sonore........... 101
Capitolul 6 Exerciţiile pe drum…………….…………….…………….…. 103

Poziţia autoturismului în mers…………….……….…….. 106
Viteza…………….…………….…………….…….…….. 108
Reducerea vitezei…………….…………….………..…… 110
Schimbarea direcţiei de mers. Semnalizarea şi asigurarea.. 112
Depăşirea…………….…………….…………….….…… 114
Întoarcerea…………….…………….…………….….….. 117
Mersul înapoi…………….…………….……………..…. 119
Oprirea, staţionarea şi parcarea…………….…………… 122
Obligaţiile conducătorului când întâlneşte pietoni…….… 124
Trecerea pentru pietoni…….…………….……. 124
Aplicarea prevederilor regulamentare la întâlnirea
pietonilor…….…………….…………….…….. 127
Concluzii privind obligaţiile conducătorului faţă
de pietonii întâlniţi pe partea carosabilă a drumului. 131
Capitolul 7 Parcurgerea intersecţiilor…………….…………….………. 133

Un număr de nouă faze pentru parcurgerea oricărei intersecţii.
Poziţionarea la intersecţii….…………….……………. 134
Prioritatea de trecere…………….…………….………... 136
Parcurgerea intersecţiei, intrând de pe un drum fără
prioritate…………….…………….…….....…….....……… 139
Circulând la dreapta….…………….………...... 139
Circulând înainte …….…………….………...... 142
Circulând la stânga…….…………….……….... 145
Parcurgerea intersecţiei, intrând din drumul cu
prioritate…………….…………….....…….....……..……….....150
Circulând la dreapta…….……………..……….. 150
Circulând înainte…….……………..………...... 152
Circulând la stânga…….……………..………... 154
Parcurgerea intersecţiilor nedirijate…………….………..... 156
Parcurgerea intersecţiei semaforizate, virând la stânga…… 157
Parcurgerea intersecţiei cu sens giratoriu……………......... 160
Traversarea pe trecerea la nivel cu calea ferată…………… 162
Anexă. Conducerea demonstrativă …………...……………………………… 165
Anexă. Plansa indicatoarelor frecvent întâlnite în localităţi..…………………. 169

ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.com 5
CAPITOLUL I
ELEMENTE DESPRE CIRCULAŢIA RUTIERĂ, DESPRE
VEHICULE ŞI CONDUCERE AUTO
P oate exista părerea că circulaţia rutieră şi conducerea

autovehiculelor se discută cu ajutorul unor termeni care
nu cer precizări, fiindcă ne referim la chestiuni
cunoscute. Termenii nu au însă, pentru toată lumea,
aceiaşi semnificaţie. Îi discutăm aici adoptând un mod
uşor de prezentare, ca şi când ştim prea puţin despre circulaţia rutieră,
despre autoturisme şi conducerea lor. Capitolul de faţă apelează la câteva
chestiuni teoretice minime. Ele stau la baza relatării soluţiilor practice,
expuse în celelalte capitole.
Circulaţie rutieră
- o noţiune însumând totalitatea activităţilor care privesc amenajarea şi
organizarea drumurilor, mişcarea (traficul), controlul precum şi conducerea pe
drumurile publice. Persoanele care au atribuţii ori vin în contact cu circulaţia
rutieră ţin seamă de norme sau obligaţii stabilite de lege. Putem spune că
oricine părăseşte un imobil şi intră pe drumul public trebuie să aplice regulile
circulaţiei rutiere care îi revin.
Drum public
- orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată
pentru traficul pietonal sau rutier, fiind deschisă circulaţiei publice, ca: stradă,
şosea, uliţă, bulevard ş.a. Noţiunea „drum public” deosebeşte cele mai multe
căi rutiere, astfel arătate, de drumurile închise circulaţiei publice, semnalizate
vizibil (drumuri agricole, forestiere ori de şantier, folosite exclusiv de agregate
productive, aplicând reguli tehnologice şi ignorând, uneori, pe cele rutiere).
Părţile componente ale drumului:
- partea carosabilă este porţiunea din platforma drumului destinată
circulaţiei vehiculelor. Un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile,
complet separate una de cealaltă, printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţă
de nivel (exemple: un bulevard poate avea scuar între cele două sensuri de
circulaţie, autostrada are sensurile de circulaţie separate etc);

- acostamentul (pe şosele) este fâşia laterală cuprinsă între limita

părţii carosabile şi marginea platformei drumului. Acostamentul poate să nu
fie pavat în acelaşi fel ca partea carosabilă;
- alte părţi: trotuar, rigolă, şanţ etc diferă după locul, construcţia şi
destinaţia drumului.
Elementele geometrice ale drumului:
- aliniamentul este un segment de drum rectiliniu (pe parcursul căruia
direcţia nu i se schimbă), adică un segment fără curbe;
- curba este segmentul de drum pe al cărui parcurs direcţia drumului
este în schimbare.
Rotirea progresivă a volanului, pe parcursul intrării unui autovehicul în curbă,

fără a reduce mult viteza, realizează o traiectorie curbată din ce în ce mai strâns. Vom
constata că modul de a roti progresiv volanul este necesar pentru deplasarea liniştită a
autoturismului şi călătorilor. Astfel, curba şoselei este trasată, din construcţie, cu raza
de curbură variabilă progresiv, pentru a corespunde, atât intrării uşoare a
autovehiculelor în curbă, cât şi pentru ieşirea din curbă. În localităţi însă, curba străzii
este trasată potrivit alinierii construcţiilor din acel loc. La construirea străzii nu se
impune un traseu după modul de comandă al volanului, mai ales că viteza în localităţi
trebuie redusă mult, în nenumărate situaţii. Totuşi, în procesul modernizării
localităţilor se urmăreşte realizarea unor facilităţi, pentru deplasarea neîntreruptă a
unui număr cât mai mare de autovehicule. Din acest motiv, şi în oraşe se construiesc
căi rutiere fără intersecţii, autostrăzi ale căror curbe au forme speciale.
- Drumul în palier este porţiunea drumului care nu urcă şi nu coboară,

spre deosebire de
- drumul cu declivitate care este un segment de drum înclinat, iar
vehiculele îl parcurg
- în pantă când coboară, şi
- în rampă când urcă.
Sens de circulaţie:
- pe un drum pot fi două sensuri de circulaţie, despărţite prin axa drumului
materializată prin marcaje, prin scuaruri, ori nematerializată dar localizată la
mijlocul drumului, prin convenţie. Pe un sens se poate desfăşura deplasarea a
cel puţin unui şir de vehicule. Unele drumuri sunt cu sens unic, adică au
permisă circulaţia pe un singur sens; în celălalt, circulaţia este interzisă.

Bandă de circulaţie:
- spaţiu longitudinal al părţii carosabile materializat sau nu prin marcaje
rutiere, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru a circula cu uşurinţă un şir de
vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi. Dacă benzile
nu sunt marcate, preferăm a le numi şiruri sau rânduri de vehicule. La
intrarea în intersecţii, pe un drum lat, nemarcat, se formează maximum două
rânduri de vehicule pe un sens, plus prezenţa eventuală a şinei de tramvai,
spaţiu care la intrare în intersecţie este interzis altor vehicule.
Bandă reversibilă:
- Se poate amenaja şi marca special, una ori mai multe benzi reversibile,
situate la axa drumului. Potrivit intensităţii traficului, pe ele se circulă într-un
sens în anumite perioade de timp (de ex: dimineaţa, dumineca etc) şi în sens
invers în celelalte perioade de timp. Folosirea benzilor reversibile este dirijată
automat, într-un sens ori în celălalt, prin semnalele unui sistem de lămpi
speciale, suspendate din loc în loc, deasupra benzilor (vezi cap. 5, pag. 99).
Intersecţie:
- este orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri la acelaşi nivel,
inclusiv spaţiile formate de acestea. Circulând în intersecţii, dar şi pe alte
segmente de drum, conducătorul respectă concomitent mai multe obligaţii,
ceea ce reuşeşte după ce capătă anumite aptitudini şi îşi specializează atenţia
pentru conducerea autovehiculelor.
Dirijarea circulaţiei (circulaţie dirijată):
- reglementarea ordinii de trecere, fie cu semafoare, fie cu comenzi ale
agentului de circulaţie, sau cu indicatoare de prioritate. Oriunde nu este
circulaţie dirijată, prioritatea de trecere este stabilită potrivit unor reguli.
Vehicul:
- sistem mecanic, care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de
autopropulsare. Este utilizat pentru transportul de persoane şi/sau bunuri, ori
pentru efectuarea de servicii sau lucrări.
Autovehicul:
- vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele şi
tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se
deplasează pe şine (tramvaie), tractoarele folosite în exploatările agricole şi
forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări care se
deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate

autovehicule. Definiţia include şi termenul automobil. Astfel, troleibuzul este

considerat automobil. Tractoarele agricole nu sunt considerate automobile.
Conducător:
- persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale
de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie.
Viteză:
- termenul se referă la valoarea vitezei autoturismului ori altor vehicule în
mişcare, potrivit cu distanţa parcursă în unitatea de timp (km/oră). Folosind
termenul „viteză” nu vom ţine seama de treapta schimbătorului fixată de
conducător ("viteza 1, viteza 2” etc, cum se obişnuieşte a denumi greşit aceste
trepte, ceea ce vom vedea la „Schimbător”). Viteza de deplasare se măsoară în
km/oră dar uneori se apreciază după criterii discutabile. Exemple: „viteză
adaptată cu împrejurările”, „viteză liniştită”, „viteză excesivă”. Termenul
„viteză legală”, folosit adesea, este limita maximă a vitezei admisă de lege
pentru anumite vehicule, ţinând seamă de drumuri şi locuri.
Comandă
- este oricare acţiune a conducătorului, cu ajutorul mijloacelor de la bordul
autoturismului, în vederea unor modificări în funcţionare, de exemplu:
- aprinderea farurilor,
- accelerarea turaţiei motorului,
- oprirea autoturismului din mers etc etc.
Comandă principală
- este una ori mai multe acţiuni ale conducătorului, asupra mijloacelor de la
bord, având scopul realizării următoarelor intenţii:
1. pornirea autoturismului de pe loc,

2. oprirea din mers, ori
3. modificarea mişcării autoturismului pe drum, înţelegând prin
aceasta:
a fie schimbarea direcţiei,
a fie modificarea valorii vitezei.
Executarea unora dintre comenzile principale cere folosirea mai
multor mijloace principale de comandă, potrivit situaţiilor întâlnite pe drum,
dar şi potrivit intenţiilor conducătorului (capitolul 3).

Pentru exerciţii şi conducere nu este absolut nevoie să se cunoască
detaliat toate componentele autoturismului şi funcţionarea acestora. Minimum
datelor tehnice, elementele practic necesare deprinderii conducerii în siguranţă,
sunt prezentate la paginile:
• direcţia, pag. 20,
• frâna, pag. 23, pag. 51,
• sistemul de propulsie, pag. 26,
• instalaţia de semnalizare, pag. 37 şi pag. 101,
• norme minime privind starea tehnică, pag. 103.
Sistemul de propulsie
- dă autoturismului energia de mişcare (energia cinetică) necesară deplasării.
Mărimea forţei de propulsie (vezi pag. 11) o reglează conducătorul cu ajutorul manetei
schimbătorului, şi cu apăsarea pedalei de acceleraţie. După ce obţine energia de
mişcare şi viteza dorită, el micşorează forţa de propulsie (vezi pagina 43), păstrând
constantă valoarea vitezei. La nevoie, eliberând pedala de acceleraţie, schimbă forţa de
propulsie cu forţa frânei de motor, şi poate adăoga forţa frânei de serviciu.
Componentele importante ale sistemului sunt (vezi schiţa de la pag. 31):
motorul, comandat cu pedala de acceleraţie ( folosirea motorului, pag. 42);
transmisia, compusă din următoarele părţi comandate de conducător:
1. ambreiaj (pag. 30) şi
2. schimbător de trepte (cutie de viteze, pag. 33);
roţile propulsoare, cu pneuri, fie roţile din faţă, fie roţile din spate (pag. 39).
Elementul esenţial al sistemului de propulsie este motorul, o maşină care
transformă energia termică, în energie mecanică (mişcare de rotaţie). Puterea şi rotaţia
arborelui motorului se transmit în ansamblul sistemului, până la roţile propulsoare.
Mijloc de comandă
- este oricare sistem de la bordul autoturismului cu care se realizează comenzi.
Dintre acestea, următoarele sunt mijloacele principale de comandă:
1) volanul, (pentru direcţionare)
2) pedala frânei, (pentru frânare promptă)
3) pedala de acceleraţie, (pentru propulsare sau pentru frânare slabă)
4) pedala ambreiajului, (mai ales pentru pornirea lină)
5) maneta schimbătorului, (pentru propulsare sau pentru frânare slabă)
6) comutatorul semnalizării intenţiei de a schimba direcţia de mers.
Amplasarea lor la bord se poate vedea în schiţa de la pag. 19.
Mijloacele principale de comandă servesc pentru modificarea stării de
mişcare sau de repaus (direcţie, viteză, pornire şi oprire). Alte mijloace de
comandă au rol mai puţin semnificativ în deprinderea conducerii iar
dispunerea lor la bord este diversă, după marca şi tipul autoturismului.

Ambreiajul
- un ansamblu complicat, conceput pentru comanda cuplării progresive a
motorului cu schimbătorul, aşa încât la pornirea autoturismului de pe loc, roţile
să înceapă lin pornirea. Când conducătorul ţine pedala ambreiajului apăsată,
vezi imaginea de la pag. 31, ambreiajul este decuplat, şi motorul în funcţiune
nu acţionează roţile propulsoare. Când conducătorul ridică progresiv piciorul
de pe pedală începe cuplarea motorului cu schimbătorul, iar roţile încep
propulsarea lină. Ansamblul acesta mai are încă două utilizări. La pag. 30 se
arată principiul de funcţionare al ambreiajului iar utilizările, la pag. 32. Nu este
profitabil să se insiste, ca începătorul să ştie construcţia acestui ansamblu.
Schiţa de la pagina 31 simplifică întelegerea comandării şi funcţiunii lui.
Schimbătorul
- este denumirea cea mai potrivită cutiei de viteze, ori manetei ei de comandă.
Trebuie precizat că termenul „cutie de viteze” este înşelător pentru începători.
Cu acest ansamblu se schimbă trepte de demultiplicare a turaţiei motorului. Se
montează şi pe alte maşini, cum sunt: strungul, raboteza, macaraua ş.a care
folosesc motorul şi cutia de viteze pentru a realiza prelucrarea materialelor,
ridicarea greutăţilor etc. Dar, autoturismul realizează viteză de deplasare iar
denumirea „cutie de viteze” nu este nimerită, căci ne face să credem că aici
este controlul vitezei. Nu! Viteza se comandă, în primul rând, reglând turaţia
motorului cu pedala de acceleraţie ori frânând cu pedala frânei; ambele pedale
sunt la piciorul drept. Trebuie să ştim însă că, legat de puterea mare cerută
motorului la pornire ori în rampă, când autoturismul merge încet, schimbătorul
ne creează posibilitatea să comandăm motorul a funcţiona cu turaţie mare,
indiferent de viteza autoturismului (turaţie mare a motorului o treaptă
inferioară a schimbătorului, aleasă de conducător turaţie mică la roţile cu
pneuri). Schimbătorul facilitează motorului posibilitatea de a furniza putere,
după condiţiile parcursului şi/sau după intenţia conducătorului. Cutia de viteze
ar trebui să fie numită „schimbătorul treptelor de demultiplicare a turaţiei
motorului”, dar această denumire este prea lungă pentru a putea fi folosită.
Multe autoturisme evoluate sunt dotate cu un schimbător automat. Modul lui
de folosire este extrem de simplu la oricare model. Avantajul este că
schimbarea treptei se realizează fără decizia şi fără intervenţia conducătorului.
Autoturismele cu schimbător automat nu au pedala ambreiajului, iar
deprinderea comenzii pornirii de pe loc nu cere exerciţii numeroase.
Dezavantajele sunt preţul ridicat şi un consum de combustibil în plus. La
ambele schimbătoare, o treaptă specială realizează mersul înapoi.
Roţile propulsoare
- Dintre cele patru roţi pe care rulează autoturismul, două roţi, cele din faţă
sau cele din spate, după modelul constructiv, sunt roţi propulsoare. Motorul
antrenează roţile propulsoare, prin intermediul transmisiei, şi potrivit cu turaţia
motorului, comandată de conducător, propulsează ori frânează autoturismul.

Exemple: autoturismele Dacia au propulsia la roţile din faţă. Autoturismele
de teren au propulsia la roţile din spate, şi la nevoie se poate comanda ca şi
roţile din faţă să fie roţi propulsoare, concomitent cu cele din spate (4x4...).
Forţa de propulsie:
- forţa de propulsie pentru deplasare este prezentată aici ca forţă aplicată de
roţile propulsoare, în planul drumului, când se rotesc antrenate de motor. Altfel
spus, pneurile roţilor propulsoare aplică pe suprafaţa drumului o forţă motoare,
împingând autoturismul. Pentru a obţine forţă mare, conducătorul foloseşte
schimbătorul în treptele mici şi motorul în turaţie mare, la pornire, ori mergând
pe un drum în rampă, sau când intenţionează mărirea vitezei.
Aderenţa, forţa de aderenţă:
- Este considerată a avea însuşirile frecării dintre pneu şi drum. Apare ca
forţă de reacţie a suprafeţei drumului, la forţele aplicate de roţi, una dintre ele
fiind forţa de propulsie. Aderenţa este sprijinul comenzilor propulsării, cum şi
a celorlalte comenzi de modificare a mişcării autoturismului (frânare şi
direcţionare). Aceste forţe sunt stăpânite de conducător cu comenzile
principale. Aderenţa mare asigură conducătorul că roţile nu vor patina (derapa)
la măsurile de propulsare, frânare ori viraj, şi vor menţine autoturismul în
mişcare controlată. Dintre toate, frânarea transmite în planul drumului cea mai
mare forţă comandată. Când frânează un începător surprins de pericol, forţa de
frânare poate lua valori periculoase, fiindcă răspunsul aderenţei în acest caz,
este limitat chiar pe drum asfaltat, uscat şi curat. Frânând puternic, începe
alunecarea (deraparea) şi primejdia unui mers necontrolat. Mărimea aderenţei
depinde de starea drumului şi a pneurilor:
• drumul de asfalt bituminos sau de beton trebuie să fie curat şi uscat. Pe
drumurile asfaltate cu piatră cubică ori pe drumurile acoperite cu pietriş
comprimat, pneurile găsesc o aderenţă mică; aceste drumuri nu sunt un teren
sigur pentru conducere nici pe vreme bună;
• indiferent pe ce drumuri conducem, pneurile trebuie să aibă presiunea
prescrisă iar amprentele lor să aibă formă pronunţată; să nu fie uzate.
Străbătând un sector umed sau murdar, îngheţat ori neasfaltat, aderenţa
fiind mică, poate interveni deraparea, cu perturbarea efectului comenzilor.
Pentru astfel de condiţii, mai ales pe drumurile cu gheaţă sau zăpadă,
conducătorul trebuie să stăpânească altfel autoturismul. Va circula cu viteză
mică, folosind treptele inferioare şi frânând numai prin reducerea turaţiei
motorului. O frânare slabă, greu de realizat. Modul de a conduce se va baza pe
convingerea că folosirea frânei de serviciu este periculoasă; cum vom vedea.

Deraparea:
- este înaintarea cu alunecare a autoturismului; o deplasare nesigură,
periculoasă, când pneurile nu au aderenţă suficientă la suprafaţa drumului.
Termenul aderenţă suficientă se referă la condiţiile normale ale deplasării pe
drumuri asfaltate, curate şi uscate, unde mărimea aderenţei echilibrează forţele
aplicate de pneu în locul de contact cu drumul (forţa de propulsie, forţa de
frânare, forţa centrifugă a autoturismului care se deplasează în curbă, sau suma
unora dintre aceste forţe), forţe controlate de conducător, prin comenzi.
Traseul unui autoturism în derapare poate fi controlat numai de un conducător
specializat, adică şcolarizat şi antrenat în acest sens, un pilot de raliu.
Dificultatea este cu atât mai mare cu cât pe suprafaţa unui drum alunecos,
aderenţa mică este neuniformă, iar autoturismul poate lua direcţii imprevizibile
de la un moment la altul (pag. 54). În plus, controlul derapării se complică
având în vedere nevoia schimbării modului de a comanda, potrivit modelului
constructiv al autoturismului. Conducătorii auto evită deraparea (vezi mai sus).
Acceleraţia:
- este termenul prin care se înţelege mărirea valorii vitezei. Se foloseşte când
este vorba:
• - fie despre mărirea valorii vitezei de deplasare a autoturismului,
• - fie despre mărirea turaţiei motorului,
• - fie despre pedala de acceleraţie, un sistem care intră în acţiune prin
apăsarea ori slăbirea apăsării pedalei, comandând astfel, atât diverse
turaţii ale motorului, cât şi, implicit, mărirea ori micşorarea valorii vitezei
(micşorarea vitezei = frânarea = deceleraţie, termen teoretic).
Demarajul, demarare:
- uneori denumim astfel pornirea de pe loc, urmată de mărirea valorii vitezei,
iar alte ori, înseamnă mărirea valorii vitezei. În aceste situaţii, cum şi
parcurgând un drum în rampă pronunţată, se cere motorului un efort deosebit.
În alte situaţii, motorul satisface uşor solicitările. Demarajul se realizează
comandând turaţie mare, şi se practică, începându-l într-o treaptă inferioară
(vezi de exemplu, Depăşirea, pagina 116). Pe parcursul demarajelor, consumul
de combustibil este excesiv.
Demarorul,
- ansamblul destinat pornirii motorului. Se compune din electromotor şi
dispozitivul lui automat, pentru cuplare şi decuplare la motor. Denumirea nu
are legătură cu demarajul autoturismului. În loc de demaror se preferă
denumirea de electromotor.

Ralanti:
- turaţia arborelui motorului în timpul funcţionării, dacă pedala de acceleraţie
nu este apăsată şi autoturismul staţionează. Este turaţia minimă de mers în gol
a motorului, cca 850 rot/min. Funcţionând la ralanti, motorul dezvoltă putere
mică, prea mică pentru a folosi la propulsare. Motoarele obişnuite se opresc
dacă intră în sarcină când funcţionează la ralanti; spre deosebire de motoarele
puternice, alimentate prin injecţie şi controlate de un ordinator.
Putere:
- este mărimea cu care se apreciază, câtă energie mecanică furnizează motorul
la diferite sarcini şi turaţii, în condiţii de labotator. Vorbind despre autoturism,
ştim că el are nevoie de putere mare pentru a obţine repede viteza dorită.
Vorbind despre un autocamion, ştim că el are nevoie de putere mare pentru a
merge îndelungat în rampă, cu o încărcătură grea. Aceste două vehicule sunt
dotate cu motoare de construcţie diferită, dar puterea lor nu diferă mult.
Motorul autoturismului foloseşte puterea numai pe scurte perioade, iar motorul
camionului rezistă bine la solicitări mari şi îndelungate.
Pe de altă parte, puterea nominală este o caracteristică a motorului.
Puterea motorului se măsoară în "cai putere" (CP) ori mai rar, în kilowaţi (kw).
(Un cal putere este ca măsură, puterea necesară ridicării într-o secundă, a
greutăţii de 75 kg, la înălţimea de 1 m.) Noţiunile: putere şi turaţie, ne servesc
pentru a simplifica discuţia asupra folosirii motorului de autoturism. Acesta
este chemat rar şi pe perioade scurte să dezvolte putere mare. Solicitările mari,
care obligă la consum excesiv de combustibil sunt următoarele:
• demarajele (vezi Depăşirea, capitolul 6, paginile 114-116),
• urcarea grăbită pe drumuri în rampă (vezi Urcarea rampelor, pagina 66),
• menţinerea vitezei excesive (viteză nepermisă).
In cursul solicitărilor de mai sus, conducătorul comandă prin apăsarea
pedalei de acceleraţie, o turaţie mare de funcţionare, ceea ce mobilizează
motorul să dezvolte putere mare. Trebuie să ştim că în alte momente ale
funcţionării, chiar dacă se comandă o turaţie mare când solicitările sunt mici
(de exemplu, drum în palier şi treaptă inferioară), motorul dezvoltă automat
numai puterea necesară învingerii micilor rezistenţe de pe acel parcurs, şi
consumă numai cantitatea corespunzătoare, mică de combustibil.
Motoarele autoturismelor obişnuite au puteri nominale sub
100 CP dar multe modele, utilizate şi ele în mod frecvent, pot depăşi
250 CP. Autoturismele Dacia sunt dotate cu motoare în variante
diverse, având puteri nominale între 54 şi 90 CP. S-a lansat şi o
variantă de 105 CP. Performanţele motorului, necesare numai câteva
secunde, la demaraj, pot fi o capcană pentru toţi conducătorii, dar mai
ales pentru începători.

DEPRINDEREA CONDUCERII
Deprinderile se formează prin şcolarizare, ţintind spre două obiective:

1) - Învăţarea şi aplicarea prevederilor legislaţiei rutiere, ceea ce constituie
scopul principal al pregătirii.
Înainte de a începe exerciţiile, conducerea autoturismului poate să pară
o activitate deconectantă, dacă nu avem în vedere, mai întâi, nevoia de a
îndeplini un număr mare de obligaţii. Deprinzând conducerea, cei tineri vor
avea prilejul să-şi consolideze interesul pentru respectarea strictă a
prevederilor legii. Circulaţia rutieră (drumurile, vehiculele, traficul,
conducerea) cunoaşte un imens şir de experienţe incomode, neplăcute ori cu
urmări grave, suferite de participanţii la trafic. Astfel, privitor la conducere,
legea rutieră este un ansamblu de reguli necesar obligatorii pentru executarea
oricărei manevre şi a oricărui pas pe drumul public. Scopul principal al
instruirii este deprinderea de a aplica, fără discriminări, regulile de conducere.
2) - Stăpânirea deplasării autoturismului. Exerciţiile formează, atât atenţia
specializată pentru asigurare (pag. 16), cât şi capacitatea de a comanda:
• direcţia,
• viteza şi
• semnalizarea intenţiei de schimbare a direcţiei de mers.
Instructorul urmăreşte, în primul rând, ca începătorul să aplice strict
prevederile învăţate, iar pentru atingerea celui de al doilea obiectiv, are în
vedere:
a) Deprinderea coordonării comenzilor principale. Această
preocupare are scopul stăpânirii autoturismului pentru o deplasare lină. Pe un
drum în aliniament, dacă se folosesc comenzi nuanţate, iar execuţia lor este
îngrijită, se poate realiza uşor o deplasare confortabilă, chiar circulând cu
viteză, la limita legală maximă. Pe de altă parte, executarea manevrelor, alt
mod de mişcare, ţine de stăpânirea mersului foarte încet, cu viraje strânse, ceea
ce se deprinde cu greutate.
La fiecare pas, conducătorul coordonează comenzile pentru un mers
corespunzător soluţiei pe care a ales-o potrivit Regulamentului. Este necesar
să-şi concentreze atenţia continuu (pag. 16) pentru a regla progresiv deplasarea
autoturismului, şi a urmări permanent efectul comenzilor. El trebuie să ştie că
aprecierile favorabile sunt în legătură cu preocuparea conducătorului de a
transporta confortabil călătorii şi a le lăsa impresia deplinei siguranţe. De

aceea, nu îşi va asuma nici cele mai mici riscuri, şi nu va încerca să
demonstreze sportivitate ori profesionalism, ceea ce ar pune călătorii sub
ameninţarea unor împrejurări neplăcute.
Aşadar, este necesar să adoptăm o manieră calmă de conducere,
realizând modificări line ale mişcării autoturismului, prin "comenzi blânde"
la schimbarea direcţiei de mers, şi la reglarea vitezei, oferind astfel
călătorilor un climat de siguranţă şi confort.
Spre deosebire de modul de a conduce calm, conducerea pripită,
neglijentă ori sportivă, nelinişteşte pe oricare călător. Ştiind aceasta, vom
exersa astfel încât să asigurăm un climat confortabil în timpul deplasării, şi să
câştigăm încrederea unor însoţitori ipotetici care ne urmăresc intenţiile. In cele
mai multe cazuri, exersarea cu această orientare duce la rezultate bune.
Este evident că pentru a oferi siguranţă şi climat confortabil
călătorilor, conducătorul trebuie să-şi formeze deprinderea executării corecte a
comenzilor. Insistând însă cu aceasta, unii sunt tentaţi, până la urmă să
greşească, lăsându-se fermecaţi de plăcerea conducerii, în dauna concentrării
atenţiei la aplicarea regulilor de circulaţie. Greşeala trebuie reprimată, altfel,
conducerea devine un amuzament, ceea ce este periculos pe drumul public.
Începătorul va deprinde mijloace de a conduce care nu îngrijorează

călătorii. El nu se va implica în evenimente rutiere şi va lua măsuri mai
sigure decât cele care ar putea să-l dezvinovăţească în situaţiile cu final
neplăcut.
b) Dobândirea unor priceperi şi automatisme la folosirea mijloacelor

principale de comandă facilitează concentrarea atenţiei, atât în vederea
respectării regulilor de circulaţie, cât şi în vederea asigurării.
Datorită unei practici special orientate şi niciodată datorită
aptitudinilor începătorului, unele reacţii reuşite sunt urmarea dobândirii unor
automatisme. Totuşi, comenzile de tipul celor calificate în vorbirea curentă
drept „reflexe” pot fi nepotrivite cu situaţiile surprinzătoare întâlnite pe drum
(vezi, de pildă: „Frânarea este comanda de siguranţă a deplasării”, pag. 24). De
aceea, atenţia trebuie susţinută, atât de respectarea consecventă a legislaţiei
rutiere, cât şi de formarea unor deprinderi cu posibilităţi de prevenire, aşa cum
vom vedea.
c) Specializarea atenţiei.

SPECIALIZAREA ATENŢIEI CONDUCĂTORULUI - ASIGURAREA
Mergând la volan, conducătorul nu priveşte spaţiul drumului ca un

pieton ori ca un călător din vehicul. Atenţia lui este formată pentru a îndeplini
concomitent mai multe obligaţii care depind de situaţia existentă pe drum, şi
de deplasarea autoturismului în acel moment. El reuşeşte să nu accepte, în
acest timp, alte solicitări interesante. Pe de altă parte, se poate spune că
mergând cu un conducător care se arată preocupat de aspecte care nu privesc
circulaţia, călătorii se simt abandonaţi în nesiguranţă.
1) După cum veţi observa, pentru specializarea atenţiei se cere
formarea capacităţii conducătorului de a recepta condiţiile existente pe
drumul public, de a analiza mişcarea autoturismului propriu şi a celorlalţi
participanţi la trafic, cum şi de a anticipa efectul acestor mişcări. Începătorul
se va deprinde să-şi creeze situaţii favorabile concentrării atenţiei, de pildă,
reducând viteza în situaţiile cerute de Regulament, refuzând să urmărească
scene care nu privesc răspunderea conducerii, şi învăţând să selecteze imediat
elementele specifice locului pe care îl străbate. Analizând starea acestor
elemente, el va avea în vedere că desfăşurarea ulterioară a mişcării altor
participanţi la trafic poate avea efecte surprinzătoare. Scopul analizei este
asigurarea, o măsură permanent obligatorie. În mod deosebit, asigurarea
precede şi însoţeşte toate manevrele sau modificările mişcării.
2) La deprinderile arătate se adaogă formarea capacităţii de a aplica
prevederile legale potrivite împrejurărilor, şi a decide modul de conducere.
În cursul exerciţiilor se sistematizează din punct de vedere practic prevederile,
astfel că începătorul devine apt să selecteze pe cele ce se aplică segmentului de
traseu străbătut, şi să le asambleze în schema practică potrivită, deja exersată.
Subliniem că în legislaţie, prevederile sunt prezentate după principii juridice.
Conducătorul însă, le foloseşte sistematizate practic.
3) Se mai cere, desigur, specializarea atenţiei în mânuirea mijloacelor
principale de comandă, adică a:
1. volanului pentru modificarea direcţiei,
2. pedalei frânei pentru modificarea vitezei,
3. pedalei de acceleraţie pentru modificarea vitezei,
4. pedalei ambreiajului pentru modificarea vitezei,
5. manetei schimbătorului pentru modificarea vitezei şi, a
6. comutatorului semnalizării intenţiei schimbării direcţiei de mers.

Atenţia are calitatea de a fi distributivă. Conducând, şoferul se
concentrează, de la o clipă la alta, potrivit experienţei sale, spre o preocupare
hotărâtă de el, momentan, ca fiind cea mai activă, dar are în vedere, tot din
experienţă, alte preocupări importante legate de măsurile ce se iau potrivit cu
locul străbătut. Aceste preocupări deja le-a selectat, şi le va conecta la timp
(vezi pag. 38). Rareori condiţiile conducerii în siguranţă îi permit scurte
relaxări ori participarea superficială la discuţii iniţiate de călători. Considerăm
aici că atenţia conducătorului este distributivă numai în raport cu solicitările
conducerii, şi că se exclud alte preocupări. Interzicerea folosirii telefonului, de
către conducător în timpul mersului, este temeinic justificată, atât de limitarea
capacităţii şoferului de a comanda volanul cât vorbeşte la telefon, dar totodată,
de limitarea concentrării atenţiei specializate.
Exersând potrivit situaţiilor tipice arătate în capitolele 6 şi 7, cum şi în
alte locuri specifice localităţii, începătorul clarifică, mai întâi, sistematizarea
obligaţiilor ce îi revin în acele cazuri. Înainte de a parcurge o intersecţie cu
dificultăţi, el îşi imaginează, sau chiar desenează o schiţă sumară cu traseele
uzitate acolo. Locurile dificile se parcurg în siguranţă dacă traseul a fost
analizat anterior.
Începătorul se va mobiliza mereu la măsurile necesare pentru a nu
produce vreun prejudiciu (nici o zgârietură pe vehicule...) ori vreo atingere
integrităţii persoanelor. Spre această ţintă se vor focaliza, în cele din urmă,
atenţia şi scopul exerciţiilor.
• În primul rând, pentru formarea deprinderii de a conduce

autoturismul este necesar studiul, cum şi cunoaşterea legislaţiei
rutiere. Restul preocupărilor nu sunt studiu. Sunt informaţii generale
şi exerciţii la volan.
• Exersând conducerea, se va deprinde demonstrarea cunoaşterii şi
aplicării prevederilor la fiecare pas, indiferent de împrejurări.
• După o practică de cel puţin un an, conducătorul câştigă o sumă
de deprinderi care garantează conducerea sigură şi competentă.
Exerciţiile, şi aplicarea îndelungată a elementelor teoretice cu care s-a
informat, se concretizează acum în gesturile simple ale comenzilor
profesional executate.

18 ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului http://exercitii.ciolac.com
Capitolul II
MIJLOACELE PRINCIPALE DE COMANDĂ
Chestiuni teoretice
Stăpânirea deplasării autoturismului cu mijloacele principale de comandă

ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului http://exercitii.ciolac.com 19
S
tăpânirea deplasării maşinii se poate reprezenta într-un sistem.
Elementele schemei lui sunt ansamblele comandate principale
(mecanismul de direcţie, frâna, sistemul de propulsie şi instalaţia de
semnalizare a intenţiei schimbării direcţiei de mers), mijloacele principale de
comandă corespunzătoare, precum şi componentele atenţiei îndreptate către
comenzile de modificare a stării de mişcare, ori de oprirea maşinii. Atenţia stă
la baza sistemului. Aşadar, în ceea ce priveşte stăpânirea deplasării, dacă
atenţia are scăpări suntem îndreptăţiţi a zice că degeaba avem un autoturism
construit şi întreţinut bine, şi degeaba am deprins comenzile. Suntem mereu în
pericol. Nu se poate conduce în siguranţă mai înainte ca începătorul să câştige,
atât aptitudinea de a regla nuanţat mişcarea maşinii, cât, mai ales,
specializarea atenţiei. Însuşirea aceasta s-a discutat în capitolul 1, dar oricare
exerciţiu poate avea metode speciale pentru obişnuirea atenţiei. Pe de altă
parte, pentru începător, schema sistemului desluşeşte ansamblele esenţiale ale
autoturismului.
In cele ce urmează se descriu "instrumentele" exerciţiilor, adică
mijloacele principale de comandă ale autoturismului.
Chestiuni practice
Amplasarea mijloacelor principale de comandă, la bordul autoturismului
Conducătorul se asigură la orice pas, şi ia măsuri corespunzătoare

prevederilor legii. În ce priveşte stăpânirea mişcării autoturismului, el va trebui
să deprindă, prin exerciţii:
• modificarea direcţiei (mâinile ţin mereu volanul, gata să-l
acţioneze),
• modificarea vitezei (piciorul drept este pozţionat mereu, fie
pe pedala de acceleraţie, fie pe pedala frânei) şi
• semnalizarea corectă a intenţiei schimbării direcţiei de
mers (executată cu comutatorul semnalizării).

VOLANUL - REGLAJELE ORIENTĂRII ŞI POZIŢIONĂRII

AUTOTURISMULUI
Pe o traiectorie rectilinie, şoferul ţine drumul drept, corectând direcţia

din vreme, ori de câte ori anticipează abaterea cât de mică de la acest traseu,
sau înaintarea autoturismului către un obstacol. Astfel, mişcând foarte puţin
volanul, conducătorul aşteaptă efectul corecţiei, urmând a lua din vreme alte
măsuri potrivite, prin mişcări uşoare de volan. Călătorii nu sesizează micile
reglaje liniştite care solicită permanent atenţia conducătorului. Aşadar, dintre
canalele atenţiei destinate de conducător comenzilor, unul este ocupat tot
timpul parcursului, cu comanda direcţiei. Pe lângă asta, intervin mereu
elemente noi, mai ales în aglomeraţie, şi atenţia rezolvă totul cu uşurinţă.
Conducătorul ştie să urmărească anumite elemente, potrivit situaţiei pe care o
traversează. Nu are nici o clipă de relaxare. Călătorii sunt relaxaţi.
Rotaţia maximă a volanului, fie la dreapta sau la stânga, este folosită
numai pentru manevre la deplasare foarte înceată. Ea are 1 rotaţie şi ¾, sau
mai mult la unele modele. Conducătorul va memora poziţia volanului pentru
care autoturismul merge rectiliniu dar, fiind în repaos, va ţine seama că volanul
are aceiaşi poziţie şi când este virat 1 rotaţie. Astfel, pentru a verifica poziţia
dreaptă a direcţiei, va porni lin de pe loc (vezi pagina 48) şi va sesiza imediat
dacă roţile sunt virate.
Pentru conducere uşoară, mecanismul direcţiei este construit astfel ca
roţile din faţă, să aibă tendinţa de a menţine singure deplasarea rectilinie. Dar,
conducătorul nu are voie să lase volanul din mâini în timpul mersului sau să
conducă numai cu o mână. Nu este agreeată de călători nici măcar sprijinirea
cotului pe portieră, pentru că gestul acesta trădează dorinţa, sau obişnuinţa
(mai rău...) desconcentrării atenţiei, ceea ce întârzie comenzile.
La comanda mersului rectiliniu, mâinile ţin volanul de partea
superioară, în locurile unde pe un cadran de ceas, indicatoarele ar arăta ora 10
şi 10 minute. Pentru viraj, mai întâi, conducătorul micşorează din timp viteza,
cât este necesar pentru o deplasare lină, în curbă. In acelaşi timp, atenţia îi este
concentrată şi asupra comenzii volanului, pentru a reuşi traiectoria
reglementară din acel loc. Maniera unor comenzi sigure este următoarea:
mâinile rotesc pe rând volanul, cu mişcări liniştite şi mereu repetate, astfel:
Ambele mâini coboară concomitent, după care suie concomitent, dar numai
câte una ţine strâns volanul acţionându-l, iar cealaltă alunecă peste el
pregătind poziţia de acţiune în faza următoare.

De exemplu, virajul la dreapta:
Conducătorul trage mai întâi volanul în jos cu

mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă alunecă în jos, peste volan, fără să-l
acţioneze. Apoi, cu mâna stângă împinge volanul tot spre dreapta, de jos în
sus, în timp ce mâna dreaptă alunecă peste volan în sus fără să-l acţioneze, şi
aşa mai departe. Aşadar, el roteşte volanul din mână, în mână, spre dreapta. Cu
aceeaşi manieră comandă şi virajul spre stânga. După câteva exerciţii, îşi
însuşeşte modul de comandă arătat dacă nu are, eventual, dificultăţi de
îndemânare, caz în care trebuie să insiste mereu cu exerciţiile temei. După
deprinderea metodei se poate renunţa uneori la succesiunea mişcărilor arătate.

Avantajul deprinderii este că la comenzile virajelor, mâinile nu ajung
niciodată în poziţii improprii acţionării comode, şi stăpânirii volanului în
siguranţă - cum au ajuns în imaginea de mai sus.
Ca să comande uşor şi cu siguranţă direcţia, conducătorul trebuie să
aibă corpul relaxat şi sprijinit normal pe scaun, în loc de a-şi folosi mâinile să
stea agăţat de volan.
Mişcările de comandă vor fi liniştite. Pentru a parcurge un drum în
curbă se reduce în prealabil viteza, atât cât modificarea direcţiei să nu
schimbe climatul de confort şi siguranţă. Virajul se strânge ori cât de mult
este nevoie, pe parcursul curbei, dar volanul nu se roteşte ba într-un sens, ba
în celălalt. La ieşirea din curbă, direcţia se îndreaptă din timp, astfel ca

exact când axa longitudinală a autoturismului ajunge pe noua direcţie de

mers, volanul să ajungă şi el în poziţia pentru mers rectiliniu.
Schimbarea poziţiei pe drum, după semnalizare şi asigurare, are
dificultăţi practice pe care începătorul nu le sesizează. Exemplu: pentru a
schimba poziţia autoturismului situat între reperele A (schema 1), până în
poziţia dintre reperele N, se fac patru comenzi distincte de volan, şi anume:
1. La pornire (Schema 1) din punctul 1, dintre reperele A, conducătorul roteşte

volanul la stânga, cât consideră necesar la începutul manevrei.
2. Ajungând în punctul 2 de pe traiectorie readuce volanul în poziţie normală pentru
mers rectiliniu.
3. În punctul 3, după ce a parcurs segmentul rectiliniu, virează la dreapta.
4. Ajungând în punctul 4 readuce volanul în poziţie normală pentru mers rectiliniu.
Dintre comenzile de mai sus, poate lipsi, în anumite condiţii, comanda 2
pentru mers rectiliniu (schema 2).
Mergând în viteză, poziţia pe drum se poate schimba confortabil, numai dacă
distanţa de la reperele A până la reperele N este destul de lungă, ori dacă se reduce
corespunzător viteza.
Greşeli de comandă a volanului
1. Acţionarea pripită, oricât de scurtă a volanului, de către conducătorul
surprins de un element neprevăzut de pe drum. În loc de a vira, este
recomandat a frâna liniştit. Totuşi, dacă asigurarea permite şi dacă s-a
semnalizat schimbarea direcţiei de mers, în timp util celorlalţi participanţi la
trafic, este admis să se acţioneze fără grabă volanul, fiindcă nu se stânjeneşte
deplasarea altor vehicule. După prevederi, semnalizarea în localităţi începe cu
cel puţin 50 m înainte de locul unde se comandă schimbarea direcţiei.

2. Corectarea cu comenzi ample a devierilor de la traiectoria rectilinie,
în locul corecţiilor mici şi lente, executate din timp, potrivit unor anticipări.
3. Acţionarea volanului strângându-l concomitent cu ambele mâini. Este
greşeala celui care se ţine de volan, în loc să se sprijine relaxat pe scaun.
4. Strângerea volanului, mai ales când mâinile se află in poziţii
improprii acţionării sigure şi comode.
5. Tendinţa de a căuta o traiectorie sinuoasă printre denivelările unui
drum imperfect. În timpul deplasării pe un drum în aliniament, traiectoria
trebuie să fie rectilinie iar viteza trebuie să aibă o valoare corespunzătoare
menţinerii climatului de confort şi siguranţă al călătorilor, chiar pe un drum cu
denivelări.
Deşi unii conducători dovedesc siguranţă în comandarea direcţiei, fără
să respecte mereu indicaţiile arătate, totuşi este bine ca exerciţiile începătorului
se se desfăşoare numai potrivit orientărilor de mai sus.
PEDALA FRÂNEI
Mijlocul de comandă al frânei este o pedală pentru piciorul drept. Prin

apăsarea ei, se produce frânare promptă şi eficace. Denumirea folosită este frâna de
serviciu, spre a o deosebi de frâna de ajutor (frâna de mână) şi de frâna de motor.
Apăsând cu piciorul drept pe această pedală, intră în funcţiune frâna instalată în fiecare
dintre cele patru roţi ale autoturismului. Apăsarea mai uşoară sau mai tare pe pedală,
adică forţa cu care conducătorul comandă frâna, este amplificată mult de sistemul de
frânare. Apăsând mai puternic pedala, creşte foarte mult forţa de frânare, iar roţile tind
să se blocheze cu uşurinţă, alunecând (derapând) chiar pe un drum cu aderenţă bună.
Comanda frânei de mână nu este comandă principală. Frâna de mână

este o dotare în vederea imobilizării autoturismului la staţionare sau la
parcare, şi nu este destinată pentru micşorarea vitezei ori pentru oprire (vezi
pagina 26).
olosirea frânei de serviciu nu este nimerită pe drumuri alunecoase,

F pentru că apăsând pedala frânei, în aceste condiţii, roţile se opresc din
rotaţie, şi înaintează alunecând, fără a controla traiectoria. Comanda
cu volanul nu este eficace după blocarea roţilor, iar autoturismul este

proiectat pe o traiectorie instabilă. Blocarea sau frânarea nu se produc la fel

la fiecare roată, fiindcă aderenţa ori alunecarea nu este la fel pe suprafaţa
drumului. Din această cauză autoturismul îşi schimbă necontenit direcţia,
alunecând periculos pe o traiectorie imprevizibilă (vezi pagina 54). Aşa cum
se va arăta (pag. 25, 28, 54), pe drumurile alunecoase se circulă cu viteză
mică, şi se foloseşte exclusiv frâna de motor, căci nu blochează roţile.
Odată cu apăsarea pedalei frânei se aprind automat, în spatele
autoturismului, două lămpi roşii, strălucitoare, care semnalizează frânarea.
Potrivit Regulamentului, această semnalizare este obligatorie la reducerea
vitezei. Aşadar, frânarea cu motorul, cu scopul reducerii vitezei, se însoţeşte
necondiţionat de apăsarea uşoară a pedalei frânei, pentru a semnaliza.
Acţionarea pripită a pedalei frânei în timpul mersului, şi cu atât mai mult

bruscarea pedalei, la apăsare sau chiar la eliberarea ei, sunt greşeli de
conducere. Autoturismul va circula, pe oricare segment al traseului, cu o
viteză a cărei valoare face posibilă frânarea cu calm, în caz de nevoie.
Frânarea este comanda de siguranţă a deplasării, şi ca urmare în
cazul întâlnirii unui impediment în cale se frânează; nu se rezolvă situaţia prin
schimbarea direcţiei. Viteza trebuie să permită oricând evitarea pericolelor
prin frânare lină. Mai mult, frânarea trebuie să înceapă cu o probă uşoară a
efectului frânei (de fiecare dată când frânăm...). Schimbarea direcţiei cu scopul
deplasării în siguranţă poate avea loc abia după semnalizare, asigurare şi după
acordarea priorităţii pentru vehiculele care vin din urmă, lateral. Nu este
îngăduit, mergând cu viteză, să avem în vedere schimbarea direcţiei ca pe „un
reflex salvator” pentru evitarea unui eventual pericol surpriză, cu atât mai mult
cu cât adăogând o frână puternică, roţile se blochează şi comanda direcţiei nu
mai este eficace. Greşeala poate fi provocată numai de o viteză nepotrivită cu
împrejurarea (vezi ABS, pagina 40).
Greşeli la folosirea frânei de serviciu

• Apăsarea bruscă a pedalei, chiar şi cu o forţă mică;
• eliberarea bruscă a pedalei. Greşeala aceasta, ca şi prima, provoacă
ocupanţilor locurilor din autoturism o senzaţie de inconfort şi
nesiguranţă;
• frânarea pe drumuri alunecoase, ceea ce duce autoturismul pe o traiectorie
imprevizibilă. Lipsa de aderenţă a pneurilor la drumul alunecos este cauza
blocării roţilor de direcţie frânate care alunecă, şi nu pot asigura direcţia
comandată. In plus, neuniformitatea aderenţei pe suprafaţa drumului
provoacă neuniformitatea alunecării şi blocării roţilor în timpul frânării, şi
lipseşte, în cele din urmă, conducătorul de orice mijloc de control.

• La fel, frânarea puternică, fiind în viteză, pe un drum cu aderenţă normală,
poate bloca roţile ca pe un drum alunecos. Astfel, direcţia de mers a
autoturismului rămâne fără controlul volanului din cauza derapării.
• Este greşit a căuta pedala cu privirea, sau
• a apăsa pedala frânei cu piciorul stâng, în locul piciorului drept.
S e mai poate vorbi despre frâna de motor, precum şi despre frâna de

mână a autoturismului.
Frâna de motor nu este promptă dar este preferată în situaţii când nu se
cere o frânare pronunţată. Astfel că este folosită adesea.
• Ea este efectul comenzii de a reduce turaţia motorului în timpul deplasării.
Ca urmare, nu este posibil să frânăm în acest mod, când motorul are turaţie
mică şi nu am luat încă măsura schimbării unei trepte inferioare; în condiţii
care vor fi prezentate (Capitolul 3).
• Frâna de motor nu are mijloc de comandă propriu. Conducătorul o
realizează prin ridicarea piciorului drept de pe pedala de acceleraţie. După
reducerea turaţiei, frânarea cu motorul poate continua numai schimbând o
treaptă inferioară.
• Nu are efect satisfăcător mergând într-o treaptă superioară, adică nu este
eficace în treapta a 4-a dar poate fi folosită totuşi în treapta a 3-a, dacă motorul
are turaţie mare în acel moment. Efectul ei este mulţumitor în treptele a 1-a sau
a 2-a. Foloseşte numai în scopul micşorării vitezei, fiindcă momentul opririi pe
loc nu poate fi determinat cu frâna de motor.
• Deşi nu este o frână promptă, frâna de motor se practică pe drumuri
alunecoase căci utilizarea ei nu blochează roţile, dar în această situaţie se
circulă cu viteza mult redusă (pagina 54).
• În altă împrejurare, frâna de motor este indispensabilă la coborârea unei
pante lungi şi pronunţate, când se foloseşte treapta inferioară, potrivită la
urcarea drumului. Coborând fără a frâna astfel, energia de mişcare a
autoturismului poate lua valori ameninţătoare şi greu de controlat în curbă. La
coborârea pantelor pe distanţe mari este greşită folosirea îndelungată a frânei
de serviciu pentru că această manieră, în cele din urmă, poate influenţa
distructiv, înainte de vreme, starea tehnică a frânelor care echipează roţile.
• Pe timpul cât se foloseşte modul de a frâna cu motorul, consumul de
combustibil este infim.
• Frâna de motor, cu efectul ei lin, are rol practic la reglarea vitezei, în
oricare treaptă ar fi schimbătorul. Grăbirea reducerii vitezei şi/sau oprirea nu
se pot realiza decât folosind frâna de serviciu.

Frâna de mână comandă frânarea roţilor din spate ori a celor din faţă.
Este construită diferit, de la un model la altul. Mijlocul de comandă al acestei
aşa zisă frână „de ajutor” este o manetă care se trage pentru frânare, mult sau
puţin, după dorinţă, şi care poate rămâne trasă în una dintre poziţiile ei de
fixare. Se preferă una dintre poziţiile mai eficace. Indiferent de drum,
conducătorul nu acceptă iluzia că această frână poate înlocui frâna de serviciu,
sau că este o soluţie de a frâna pe drumuri alunecoase. Ar greşi grav având
încredere în posibilităţile ei. Frâna de mână serveşte pe timpul imobilizării în
staţionare ori în parcare. De asemenea, se foloseşte într-o situaţie particulară:
pornirea de pe loc pe un drum în rampă (vezi pagina 85).
Urmează mijloacele de comandă principale ale sistemului de propulsie:

1) pedala de acceleraţie, 2) pedala ambreiajului şi 3) maneta schimbătorului.
PEDALA DE ACCELERAŢIE ( pentru piciorul drept)

Chestiuni teoretice
Alcătuirea sistemului de proulsie al autoturismului
Ansamblul acestor componente ale sistemului de propulsie este

destinat să dea autoturismului energia mecanică necesară deplasării, şi să
regleze, potrivit comenzilor conducătorului, atât mărimea forţei de propulsie,
cât şi viteza. Puterea şi rotaţia motorului se transmit din ansamblu în ansamblu,
până la roţile propulsoare (vezi schiţa de la pagina 31).

27
Sistemul de propulsie are trei mijloace principale de comandă: (1) pedala de
acceleraţie, (2) pedala ambreiajului şi (3) maneta schimbătorului. Destinaţia lor este
pornirea, reglarea forţei de propulsie şi reglarea vitezei. Vorbind despre ultimele două
scopuri, să avem în vedere şi posibilitatea de a frâna cu motorul.
NOTĂ.
Să ne imaginăm un autoturism antrenat în viteză controlată cu pedala de
acceleraţie, potrivit drumului şi intenţiei conducătorului:
• După ce porneşte autoturismul de pe loc, în continuare, conducătorul apasă
pedala de acceleraţie, şi dacă sunt condiţii favorabile, drum neaccidentat, drum
fără rampă, sau fără noroi, zăpadă, aglomeraţie etc, sistemul de propulsie imprimă
autoturismului, în scurt timp, o viteză din ce în ce mai mare. Propria greutate a
autoturismului se „încarcă” astfel, cu tot mai multă energie de mişcare (energie
cinetică, obţinută din energie termică - arderea combustibilului). Odată cu
creşterea vitezei nu sesizăm cât de mare devine cantitatea de energie de mişcare
acumulată de întreaga greutate a autoturismului. Pentru a evalua într-un fel
energia, să ne imaginăm mărimea deformaţiei caroseriei în caz de tamponare cu
un obstacol fix, chiar dacă motorul nu mai propulsează în acel moment, şi chiar
dacă viteza nu este foarte mare. Deformaţia se produce prin descărcarea
instantanee a energiei de mişcare acumulată.
• Când viteza devine mulţumitoare, conducătorul apasă mai puţin pedala pentru ca
viteza şi totodată energia de mişcare să rămână constante. Consumul de
combustibil este acum foarte economic.
• Când conducătorul nu apasă pedala de acceleraţie, motorul frânează maşina şi
consumă, pentru a frâna, energia de mişcare acumulată. În această fază, cantitatea
de combustibil consumat este infimă. Conducătorii fără experienţă nu ştiu că este
recomandat a folosi frâna de motor, din timp, dacă nu se cere frânarea promptă
sau oprirea. Pedala frânei se apasă slab, doar pentru semnalizare, dar obişnuinţa
apăsării ei, în aceste condiţii, pregăteşte o eventuală intervenţie promptă.
Privitor la nevoia de energie pentru antrenarea autoturismului de către
sistemul de propulsie vom ţine seamă şi de influenţa a doi factori exteriori:
- panta ori rampa drumului şi
- vântul.
Reţinem aceşti doi factori căci contribuţia lor la propulsare, avantajoasă sau
nu, poate fi o surpriză. Exemple pentru astfel de situaţii:
a) Conducătorul trage obligatoriu frâna de mână, imobilizând autoturismul când îl
părăseşte, deoarece în anumite condiţii, acesta se pune în mişcare, din cauza
pantei şi/sau vântului.
b) Coborârea pantei este economică. Nu trebuie să accelerăm, mai ales că urmărim
a fi în siguranţă. Folosim astfel frâna de motor.
c) Urcarea rampei se desfăşoară cu turaţie mare, într-o treaptă inferioară. Astfel
solicităm corect motorul pentru o contribuţie deosebită.

Chestiuni practice
Comanda motorului se realizează cu pedala de acceleraţie.

In timpul deplasării, conducătorul ţine mereu piciorul drept pe pedala
de acceleraţie. Uneori, părăseşte această pedală, şi apasă pedala frânei.
Comandând pedala de acceleraţie, el poate realiza:
1. Accelerarea
Apăsând pedala, conducătorul obligă motorul să-şi mărească turaţia,
iar motorul obligă astfel autoturismul să-şi mărească viteza.
In această fază, consumul de combustibil este în exces.
Conducătorul măreşte viteza autoturismului până când valoarea ei
devine satisfăcătoare (discutând faza apăsării pedalei vom ignora deocamdată
eventuale schimbări de treaptă), şi apoi, menţinând pedala mai puţin apăsată,
fără a insista cu acceleraţia, lasă viteza să rămână constantă. Este momentul
când motorul intră într-un regim de funcţionare uşor, la turaţie constantă, şi cu
consum economic de combustibil. Deplasarea în viteză devine o stare a
autoturismului, bazată pe încărcarea cu energie de mişcare.
2. Frâna de motor
Ridicând piciorul de pe pedala de acceleraţie sau slăbind mult apăsarea
pedalei, conducătorul obligă motorul să-şi reducă turaţia, iar motorul obligă
autoturismul să-şi micşoreze viteza. Motorul produce frânarea. Consumul de
combustibil devine infim.
Oricât de lung ar fi drumul, conducătorul controlează permanent

viteza, apăsând, mai mult ori mai puţin, pedala de acceleraţie.
Frâna de motor are efect numai pe durata reducerii turaţiei, adică 3-4
secunde (dacă nu este durata coborârii unei pante, cu o treaptă inferioară, când
motorul funcţionează frânând mereu). În acest timp scurt, eficacitatea frânării
cu motorul este mai pronunţată la început şi apoi scade repede. Efectul frânei
de motor este mare în treptele inferioare: a 2-a şi mai ales, a 1-a. Pentru frânare
promptă, pe drumuri cu aderenţă bună, pe lângă frâna de motor, conducătorul
intervine cu frâna de serviciu care este, indiferent de treapta schimbătorului,
instrumentul principal şi sigur de frânare.
Anticipăm spunând că pentru a folosi frâna de motor pe drumuri alunecoase,

conducătorul reduce turaţia şi implicit viteza iar apoi, pentru a repeta frânarea poate
schimba o treaptă inferioară. Astfel creşte turaţia motorului fiindcă schimbarea nu
poate fi lină, fără a accelera. Conducătorul, slăbeşte din nou apăsarea pedalei de

29
acceleraţie, şi comandă iarăşi reducerea turaţiei, respectiv a vitezei. Subliniem că
schimbarea treptei inferioare măreşte turaţia motorului pentru a face posibilă frânarea.
După prezentarea acestor comenzi, se poate spune, pe bună dreptate,

că:
Viteza autoturismului se reglează de către conducător prin comenzile
exercitate cu piciorul drept adică, atât prin apăsarea, cât şi prin
eliberarea pedalei de acceleraţie ori pedalei frânei.
La cele mai fine apăsări sau eliberări ale pedalei de acceleraţie,
motorul răspunde cu uşurinţă acestor comenzi, schimbându-şi turaţia. De
aceea, pentru modificări line ale mişcării, pedala se comandă cu răbdare,
apăsând-o ori eliberând-o progresiv.
Uneori, pe parcurs, motorul ajunge să funcţioneze cu o turaţie prea
mare, alteori cu o turaţie prea mică, şi devine astfel necesară, după cum vom
vedea, schimbarea treptei - "schimbarea vitezei" cum se zice în mod
impropriu. Am ignorat deocamdată modul de a folosi schimbătorul treptelor de
demultiplicare a turaţiei motorului. Schimbătorul este o componentă a
transmisiei, însă comanda schimbării treptei are totdeauna rostul de a folosi
motorul cu o turaţie potrivită unor noi condiţii de parcurs, sau/şi de a realiza
optim intenţia conducătorului. După schimbarea treptei, motorul poate
funcţiona cu turaţia dorită de conducător, turaţie corespunzătoare atât
producerii puterii necesare, cât şi valorii vitezei căpătate deja de autoturism
(pagina 43, Trei reguli de folosire a motorului).
Greşeli cu comanda pedalei de acceleraţie
• Bruscarea pedalei, fie la apăsare, fie la eliberare.
• Accelerarea când autoturismul coboară o pantă.
• Folosirea piciorului stâng pentru apăsarea pedalei.
• Nu este permis a căuta pedala cu privirea.
La bord mai sunt două mijloace de comandă auxiliare, destinate motorului:

- Cheia de contact, care foloseşte pentru pornirea şi pentru oprirea motorului.
- La modelele mai vechi găsim comanda numită de şoferi şoc, destinată
pornirii motorului rece.
Acestea interesează mai puţin pentru dobândirea priceperii de a conduce pe
drum. Sunt diferite de la un model la altul dar, vom reveni parţial asupra lor.

În cele ce urmează, discutăm despre mijloacele de comandă ale transmisiei: pedala ambreiajului
şi maneta schimbătorului.
Chestiuni teoretice
Motorul acţionează roţile propulsoare ale autoturismului prin intermediul transmisiei.
Conducătorul comandă două ansambluri principale ale transmisiei:
Comandând sistemul de propulsie cu:

1) pedala de acceleraţie, mijlocul de comandă al motorului,
2) pedala ambreiajului, mijloc de comandă al transmisiei,
3) maneta schimbătorului, mijloc de comandă al transmisiei,
conducătorul stăpâneşte viteza reglând, fie valoarea forţei de propulsie, fie a forţei frânei de
motor. Pentru frânare promptă, conducătorul foloseşte, în plus, frâna de serviciu.
PEDALA AMBREIAJULUI (pentru piciorul stâng)

Chestiuni practice.
Ambreiajul autoturismului este un ansamblu de legătură prin care
schimbătorul primeşte turaţia motorului. Este un ansamblu permanent cuplat.
Însă, dacă apăsăm fără grabă pedala, el începe să se decupleze progresiv. Când
pedala este complet apăsată, motorul nu mai antrenează schimbătorul. Astfel,
roţile propulsoare nu mai au legătură cu motorul. Să reţinem o consecinţă
gravă: apasînd fără rost pedala (se întâmplă unor începători...) nu se mai poate

regla viteza cu pedala de acceleraţie. Astfel, conducătorul poate rămâne fără
controlul reducerii vitezei, dacă nu acţionează frâna, în caz de nevoie, pe un
drum cu aderenţă bună. Eliberând complet pedala, ambreiajul se cuplează rigid
şi devine iarăşi o legătură sigură, permanentă între motor şi schimbător.
NOTĂ. Putem spune că ambreiajul este construit, în principiu, din două
discuri. Tot timpul aceste
discuri sunt strânse sub
presiune, faţă în faţă. Unul
dintre discuri este asamblat
solid cu arborele motorului
şi transmite mişcarea lui de
rotaţie celuilalt disc care
este asamblat solid cu
arborele schimbătorului.
Când conducătorul apasă
progresiv pedala de
comandă a ambreiajului,
presiunea dintre discuri
slăbeşte progresiv astfel că
la un moment dat, acestea
fiind în rotaţie, se pot freca
puţin între ele. De aceea,
acum, rotaţia arborelui
motor nu se mai transmite
decât parţial roţilor
propulsoare. Apăsând şi
mai mult pedala, discurile se distanţează (vezi desenele), şi autoturismul nu
mai este propulsat de motor.
Comanda ambreiajului la pornirea de pe loc. Şirul comenzilor pentru
pornire de pe loc se referă la câteva răspunderi, şi poate să ne pară complicat.
Se arată în capitolul 3, pagina 48. Privind funcţionarea ambreiajului spunem că
la pornire, conducătorul ridică progresiv piciorul de pe pedală, ca urmare
discurile se apropie, apare presiunea de strângere a discurilor care creşte cu
slăbirea apăsării pedalei. Fiind în rotaţie, discul asamblat solid cu motorul
începe să antreneze, prin frecare, discul asamblat cu schimbătorul. Astfel,
autoturismul porneşte lin, motorul antrenează tot mai sigur roţile propulsoare,
şi în cele din urmă, când pedala nu mai este deloc apăsată, ambreiajul devine
un cuplaj rigid, datorită presiunii mari de strângere a discurilor.

În deplasare foarte înceată, de manevrare în treapta 1 ori marşarier,

conducătorul reglează viteza, opreşte sau porneşte, apăsând sau eliberând
pedala ambreiajului, în limite mici, undeva la mijlocul cursei acesteia. Se
decuplează ori se cuplează astfel, cu fineţe, motorul la transmisie şi roţi.
Dar, este greşit şi poate fi foarte periculos să apăsăm fără rost, pedala
ambreiajului în parcurs, fiindcă turaţia roţilor propulsoare rămâne necontrolată
cu pedala de acceleraţie. Nu funcţionează frâna de motor!
Pedala ambreiajului se foloseşte numai în trei cazuri:

1. La pornirea de pe loc a autoturismului, eliberând progresiv pedala. Se
va vedea pornirea (cap. III, pag. 48).
2. La stăpânirea autoturismului pentru deplasare foarte înceată, mai
înceată decât se poate realiza în treapta 1 sau în marşarier, adică în
timpul unor manevre pe o suprafaţă în palier, când maneta
schimbătorului este în treapta 1 ori în marşarier. Comanda se face, fie
prin apăsarea, ori prin eliberarea pedalei, în limite mici, undeva în
zona mijlocului cursei pedalei, aşa fel ca deplasarea autoturismului să
fie atât de înceată, cât cere realizarea corectă a manevrei (vezi, de
exemplu, Mersul printre jaloane, capitolul 4, pagina 75).
3. La orice manipulare a manetei schimbătorului, manetă care nu se
comandă până ce pedala ambreiajului nu este complet apăsată.
Cum se vede, pentru fiecare scop de folosire, comanda pedalei se face altfel.
P e lângă aceste trei cazuri, să cunoaştem o situaţie atipică. La oprirea

din mers cu frâna de serviciu, pedala de acceleraţie nu este apăsată.
Motorul frânează. Înainte de momentul stopării, se apasă complet pedala
ambreiajului. Această comandă asigură conducătorul că motorul nu se va opri
odată cu autoturismul. Dar, apăsarea pedalei ambreiajului, înainte de frânare
sau în cursul frânării este o greşeală care anulează efectul frânei de motor.
Precizarea este utilă pentru a nu crede că frânarea sau oprirea sunt condiţionate
de apăsarea pedalei ambreiajului, chiar dacă pornirea se comandă obligatoriu,
eliberând pedala. Scopul decuplării ambreiajului în situaţia descrisă aici, este,
potrivit cu cazul 3, manipularea manetei schimbătorului care se scoate la
punctul mort după oprire. Alt scop este evitarea opririi motorului. Pe drumuri
cu aderenţă normală, apăsarea pedalei frânei este comanda frânării. Pentru
executarea celei mai importante comenzi de siguranţă este necesară o
deprindere adecvată.

Nu este permis:
1. să se folosească pedala ambreiajului în alt scop, decât unul dintre cele
menţionate mai sus. Începătorii, fiind în parcurs, şi precipitându-se a rezolva
situaţii surpriză, fac eroarea să apese pedala, decuplând ambreiajul, ceea ce
suprimă frâna de motor. Ei consideră că motorul nu trebuie să mai acţioneze
către înainte roţile propulsoare, dar pierd din vedere că dacă piciorul drept ar
apăsa pedala frânei, ar funcţiona şi frâna de motor. Eroarea devine o
obişnuinţă, periculoasă, naivă care comandă de fapt eliberarea energiei de
mişcare şi forţează către înainte autoturismul.
2. Alt scop pentru care nu se permite folosirea ambreiajului este încercarea de a
regla viteza cu pedala lui de comandă, când schimbătorul este în una dintre
treptele 2, 3, 4, 5, încercare ce ar putea deveni o greşeală gravă ca aceea
arătată anterior.
3. Nu este normal să se poziţioneze piciorul stâng pe pedală, gata de acţiune, mai
înainte de momentul comandării ambreiajului.
4. Nu este permisă apăsarea pedalei cu piciorul drept şi
5. nu este permis a căuta pedala cu privirea.
Conducătorul nu trebuie să creadă că apăsarea pedalei ambreiajului ajută
siguranţa deplasării, şi potrivit acestei convingeri greşite, să ţină piciorul stâng la
pedală.
Se poate întări afirmaţia de mai sus arătând că autoturismele echipate cu
schimbător automat nu au pedala ambreiajului.
M A N E T A S C H I M BĂT O R U L U I
Rolul schimbătorului. Pornind de pe loc, roţile propulsoare au turaţie mică

dar sunt solicitate cu efort şi turaţie mare a motorului. Ulterior, schimbându-se
treaptă după treaptă, autoturismul ajunge să se mişte în viteză iar roţile
propulsoare ajung în turaţie mare, deşi motorul funcţionează în turaţie
normală. Automat, el nu mai furnizează putere mare iar roţile nu împing
autoturismul cu forţă mare de propulsie. Schimbătorul este la dispoziţia
conducătorului pentru a reuşi folosirea motorului cu turaţia potrivită puterii
necesare propulsării (pag. 44, 45), atît când autoturismul merge repede, dar şi
când merge încet. Treptele corespund unor angrenaje de roţi dinţate, având
mărimi diferite şi li se spune impropriu "viteza 1, viteza a 2-a" etc. Aceste
angrenaje se schimbă cu maneta.
Dacă pe parcurs, dintr-o cauză oarecare se cere motorului, o contribuţie
modificată, trebuie folosit cu altă turaţie şi este necesară schimbarea treptei
(vezi „Trei reguli de folosire a motorului” pag 42).

O treaptă specială a schimbătorului, comandă mersul înapoi (marşarier).

Descrierea schimbătorului. Fiecărei trepte îi corespunde o poziţie
a manetei, iar trecerea de la o treaptă la alta se face mutând maneta pe un
anumit traseu. La schimbarea treptelor, oricare traseu trece printr-o poziţie a
manetei unde nici o treaptă nu este angrenată. Această poziţie, “punctul mort”
sau „neutral” este figurată în
schemele treptelor sub forma
liniei mai groase, orizontale.
Cât timp maneta se află la
punctul mort, nu este cuplat
nici un angrenaj
corespunzător schimbărilor
de trepte, astfel că motorul
funcţionează fără a angaja
autoturismul în mers. Poziţia
reprezintă o comandă cu efect
asemănător aceleia când
pedala ambreiajului este complet apăsată. Coborârea unei pante în acest mod
duce la situaţii periculoase, deoarece roţile propulsoare se accelerează liber,
până când pot ajunge la o viteză nepotrivit de mare faţă de posibilităţile de a
frâna în siguranţă, pe un traseu imprevizibil.
Manipularea manetei. Pentru deprinderea schimbării treptelor se
exersează mai întâi, de câteva
ori, mutarea manetei dintr-o
treapta în alta. Motorul nu va fi
în funcţiune şi pedala
ambreiajului trebuie apăsată la
fiecare schimbare a treptei. Se
folosesc traseele arătate în
schema treptelor. Schema este
desenată la bord pentru că orice
model poate avea o schemă
proprie. Micile eforturi ale conducătorului, pentru comanda manetei, se
exercită orizontal, ca săgeţile din planul orizontal de pe desen. Nu se trage tija
manetei în sus şi nu se apasă în jos. Trecerea manetei dintr-o treaptă în alta se
face precis, comandând mai întâi numai scoaterea din treapta veche, şi
conducând apoi maneta pe traseul din schemă, până în poziţia treptei noi.
Exersarea va continua fără a urmări mişcarea manetei cu privirea.

Introducând maneta în marşarier, în spatele autoturismului se aprinde

automat o lampă sau două, după construcţia maşinii, avînd lumină albă, atât
pentru iluminarea pe timp de noapte a spaţiului din spate, cât şi pentru
semnalizarea mersului înapoi.
Mişcările manetei pe traseele de schimbarea treptelor trebuie exersate,

mai întâi cu motorul oprit. Comanda pedalei de acceleraţie, combinată cu
comanda pedalei ambreiajului, ceea ce este necesar la schimbare, se arată în
capitolul 3, unde discutăm momentele schimbării treptelor în timpul deplasării.

Iată în exemplele de mai jos, mişcările manetei în trei cazuri de

schimbare a treptei, la autoturismele Dacia 1300.
Greşeli la manipularea manetei schimbătorului:

1) Acţionarea manetei la întâmplare, fără hotărâre. Greşeala denotă lipsă
de concentrare sau lipsa atenţiei specializate.
2) Intenţionând mărirea vitezei, scoaterea neglijentă a manetei din treapta
2 este o greşeală care poate duce imediat la introducerea fără voie în
treapta inferioară, treapta 1, în loc de treapta 3. Astfel se frânează
brutal, ceea ce bruschează mişcarea autoturismului, provoacând
disconfort călătorilor. Poate duce chiar la tamponarea cu autovehiculul
din spate, dacă viteza descreşte mult, în timp ce din urmă demarează
alt autovehicul. Frânarea cu motorul nu comandă aprinderea lămpilor
stop şi derutează conducătorul care vine din urmă.
3) Manipularea manetei cu nesiguranţă sau cu efort.
4) Urmărirea schimbării manetei cu privirea. Privirea trebuie îndreptată
mereu înainte, la drum.

COMUTATORUL SEMNALIZĂRII INTENŢIEI SCHIMBĂRII DIRECŢIEI DE

MERS
Revenim să spunem că atenţia pentru folosirea mijloacelor principale de

comandă se concentrează pe trei „canale” şi anume:
1. pentru comanda direcţiei,
2. pentru reglarea vitezei,
3. pentru semnalizarea intenţiei de schimbare a direcţiei de mers.
Chiar dacă autoturismul se deplasează rectiliniu, conducătorul este
conştient tot timpul că va putea schimba direcţia de mers, numai dacă în
prealabil va semnaliza, se va asigura (pag. 112), şi va da prioritate potrivit
prevederilor Regulamentului. Conducătorul întrerupe semnalul imediat după
terminarea manevrei de schimbare a direcţiei.
În localităţi, folosirea semnalizatoarelor este obligatorie cu cel puţin 50 m
înainte de a ajunge la locul schimbării direcţiei de mers. Semnalizarea nu
depinde de prezenţa, ori de lipsa altor participanţi la trafic pe drum. Greşelile
de semnalizare denotă interes insuficient pentru aplicarea obligaţiilor
regulamentare, şi/sau lipsa specializării atenţiei conducătorului.
Comutatorul de semnalizare are, în conducere, tot atâta importanţă ca
volanul şi ca celelalte mijloace principale de comandă.
Poziţiile comutatorului: 1. semnalizatoarele stânga în funcţiune,

2. toate semnalizatoarele stinse,
3. semnalizatoarele dreapta în funcţiune.
Comutatorul de semnalizare de la modelele
autoturismelor Dacia 1300, dar şi de la alte mărci,
Dacia 1300 menţine semnalizatoarele în funcţiune, după ce au fost
comandate, numai cât timp volanul nu este rotit în
sens invers direcţiei urmate. Instalaţia are avantajul că după terminarea
manevrei de schimbare a direcţiei, comutatorul nu poate rămâne uitat cu
semnalul în funcţiune. Dar, dacă virajul va fi corectat, prin rotirea volanului în
sens invers, ceea ce nu este indicat dar poate fi necesar, funcţionarea
semnalului se opreşte, la unele mărci de autoturisme, înainte de sfârşitul
manevrei. Pentru a nu greşi, conducătorul trebuie să comande din nou
semnalul, ori de câte ori întreruperea se produce înainte de sfârşitul manevrei.

Greşelile comenzilor de semnalizare a intenţiei schimbării direcţiei de

mers:
• Acţionarea comutatorului prea târziu pentru ca semnalizarea să fie
considerată utilă altor participanţi la trafic. După Regulament, semnalizarea
începe în localităţi de la o distanţă mai mare de 50 m de locul schimbării
direcţiei de mers. În afara localităţilor, distanţa trebuie să fie mai mare de
100 m.
• Semnalizarea prea timpurie, ceea ce poate duce la confuzii.
• Întreruperea semnalizării înainte de sfârşitul manevrei.
• Deplasarea autoturismului cu semnalizatoarele în funcţiune, când nu se
intenţionează schimbarea direcţiei.
• Semnalizarea în direcţie inversă intenţiei. Denotă slăbiciuni în
concentrarea atenţiei, ori la unele manevre este urmarea aprecierii greşite a
sensului şi direcţiei de manevrare a autoturismului, faţă de sensul şi direcţia
drumului; vezi varianta de semnalizare la exersarea întoarcerii din trei
mişcări, pagina 77.
• Lipsa semnalizării.
Chestiuni teoretice.
Comenzile cu volanul şi pedalele sunt reglabile, progresiv. În timpul

deplasării autoturismului, conducătorul comandă modificările mişcării,
urmăreşte evoluţia lor şi schimbă, dacă este cazul, reglajele după aprecierile
sale. Se înţelege că reglajul, şi urmărirea efectului unei comenzi, durează un
timp. Pe această durată, atenţia conducătorului poate fi solicitată şi de alte
elemente ale conducerii, cărora trebuie, de asemenea, să le răspundă imediat.
Specializarea atenţiei prin exerciţii permite conducătorului să fie capabil a
selecta din timp comenzile potrivite situaţiei care urmează să o traverseze.
Modul în care se acţionează asupra

Mijloacele principale de comandă:
mijloacelor principale de comandă:
- volanul
prin reglaj permanent
- pedala de acceleraţie
- pedala frânei
prin reglaj periodic
- pedala ambreiajului
- schimbătorul
cu poziţii fixe, fără reglaj
- comutatorul semnalizării

Volanul, pedalele şi schimbătorul sunt folosite de conducător
pentru a regla, după dorinţă, modificările mişcării autoturismului pe
drum. Conducătorul reglează simultan atât direcţia, cu volanul, cât şi
viteza, cu ajutorul uneia dintre cele două pedale pentru piciorul drept.
Totodată, intensitatea acţionării comenzilor şi efectele lor trebuie
stăpânite în fiecare moment, corespunzător evoluţiei situaţiei din spaţiul
drumului. De asemenea, conducătorul nu pierde din vedere să
semnalizeze, atunci când cer obligaţiile legale, şi să se asigure înainte de
efectuarea oricărei manevre.
Numai în urma exerciţiului se poate forma atenţia complexă,
specializată, necesară pentru conducerea în condiţiile drumului public.
SISTEMUL DE RULARE - ADERENŢA - EFICACITATEA COMENZILOR.
Sistemul de rulare este compus din cele patru roţi cu pneuri. Fiind în
contact cu drumul, ele propulsează, frânează şi direcţionează autoturismul.
Asupra lor lucrează mijloacele principale de comandă. Două dintre roţi, cele
din spate sau cele din faţă, după modelul constructiv, sunt roţi propulsoare.
Ele sunt acţionate de motor prin intermediul transmisiei, şi reprezintă o
componentă a sistemului de propulsie. La toate modelele, roţile din faţă
direcţionează, fie că sunt, sau nu, roţi propulsoare. Frânele, comandate cu
pedala frânei, echipează fiecare dintre cele patru roţi şi formează un sistem de
frânare care, aşa cum am văzut, funcţionează independent de motor, de
transmisie şi de direcţie. Este evident că pe roţi se sprijină întreaga greutate.
Propulsarea, frânarea şi direcţionarea nu se pot realiza în siguranţă pe
drumurile alunecoase.
La unele modele, definite a avea "tracţiune integrală", conducătorul
poate cupla de la bord propulsarea autoturismului cu toate cele patru roţi.
Comanda tracţiunii integrale este necesară doar pe anumite porţiuni de drum
greu, unde nu este aderenţă suficientă, şi patinează măcar una dintre cele două
roţi propulsoare. La modele respective, mijlocul de comandă destinat special
pentru propulsia cu patru roţi este o manetă care cuplează "dubla tracţiune"
(4x4), cum se spune. Aceast mijloc de comandă, în dotarea unor maşini, nu
face parte dintre mijloacele principale de comandă, iar la multe modele este
automat, deci poate să nu depindă de conducător.

Conducătorul, stăpânul comenzilor, fiind răspunzător unic pentru orice

incident trebuie să ia în vedere, chiar pe drumuri bune, că:
totalitatea forţelor comandate de conducător, controlând
direcţia şi viteza, forţe aplicate în locul de contact al pneului cu
drumul, se sprijină pe aderenţa dintre pneu şi asfalt, cum
greutatea autoturismului se sprijină pe drum.
Considerăm aici aderenţa, o forţă de frecare. Pe suprafaţa drumului, ea
este „sprijinul” comenzilor şi stă la baza siguranţei deplasării. Fără aderenţă
bună se conduce cu dificultăţi deosebite. Pe drumuri alunecoase trebuie să
circulăm, aşa cum se ştie, cu viteză mult redusă.
Aderenţa depinde de starea suprafeţelor în contact, adică de:
- gradul de uzură a amprentelor pneului,
- presiunea aerului din pneu,
- materialul din care este construită suprafaţa drumului
(compactarea şi rugozitatea suprafeţei drumului),
- curăţenia drumului,
- umiditatea şi, eventual,
- umiditatea cu îngheţ.
ABS. Vom vedea că această dotare performantă a sistemului de frânare nu

măreşte forţa de frânare, ci o limitează, în anumite condiţii.
Deplasarea cu viteză nepotrivit de mare, mai ales pe drum neasfaltat
ori umed, murdar sau îngheţat, este un caz grav. De asemenea, prezenţa pe
asfalt a unui strat subţire de pământ sau nisip, umed sau chiar uscat, întâlnit
adesea, anuleză efectele condiţiilor bune de pe drumurile curate. Urmare a
aderenţei insuficiente, în timpul frânării puternice are loc blocarea învârtirii
roţilor, şi alunecarea (deraparea) autoturismului. Blocarea roţilor frânate se
produce cu uşurinţă. Aşa cum s-a arătat, când autoturismul parcurge segmente
de drum murdar şi alunecos, condiţiile nu sunt uniforme. Astfel, fiecare roată,
ori frânează, ori se blochează şi alunecă diferit, de la un moment la altul.
Direcţia de mers este instabilă şi se schimbă imprevizibil, începând cu
momentul blocării roţilor de direcţie frânate. Traiectoria autoturismului nu mai
poate fi stăpânită cu volanul. Însă, autoturismele de construcţie elevată au
sistemul de frânare asistat de ordinator; cel mai răspândit fiind ABS. La
apăsarea puternică a pedalei, acesta limitează forţa de frânare până la valori
care nu blochează roţile. Rămâne o componentă a aderenţei să favorizeze

stăpânirea direcţiei. Aşadar, sistemul ţine seamă de aderenţa existentă la
fiecare roată, şi îmbunătăţeşte controlul direcţiei în timpul frânării pe un drum
relativ alunecos. Se menţine satisfăcător traiectoria comandată. Dar, chiar
conducând aceste modele, performante şi elevate, viteza trebuie să fie
moderată deoarece performanţele acestui sistem de frânare se obţin numai în
condiţii normale de folosire, adică la viteza potrivită prevederilor legale, şi pe
drum cu aderenţă acceptabilă. Dacă apăsăm puternic pedala, sistemul limitează
frânarea pe fiecare roată, atât cât este necesar pentru a înlesni urmărirea
traiectoriei, însă este evident că nu poate adăoga mai multă aderenţă, de cât
există, practic, între pneu şi suprafaţa drumului. Beneficiind de ABS, distanţa
de frânare până la oprire rămâne cu atât mai lungă, cu cât drumul este mai
alunecos, şi cu cât viteza este mai mare. Începătorul va reţine că ABS nu
grăbeşte frânarea, indiferent de condiţiile drumului pe care îl parcurge.
x x x
Vom arăta pentru informare că în Norvegia, unde sunt drumuri
acoperite cu gheaţă, o bună parte a vremii, au drept de conducere numai
persoanele care promovează o probă de examen pe drum îngheţat, ceea ce
confirmă că se impune o anumită calificare pentru a circula în siguranţă cu
autoturismul, pe drumuri alunecoase, în vreme de iarnă.
x x x
Este bine să ştim că piloţii de raliu reuşesc, de pildă, să vireze la viteză
mare, bazându-se pe forma fizică şi experienţa câştigată prin şcolarizare
specială. Ei stăpânesc „derapajul controlat”, aplicând maniere de conducere
sofisticate, diferite, potrivit modelului constructiv al autoturismului. Dar,
pentru circulaţia rutieră, tentaţia vitezei mari este periculoasă. Potrivit legii,
conducerea pe drumul public cere siguranţă pentru viaţa şi integritatea
corporală a persoanelor, cere tuturor participanţilor la trafic să nu rişte
provocarea vreunui prejudiciu. Conducătorii auto evită deraparea şi nu se
preocupă a deprinde comenzi pentru ieşire din derapare.
x x x
Lipsa aderenţei dintre pneu şi asfalt se constată, de asemenea, când
autoturismul se deplasează cu viteză mare, în timp ce pe suprafaţa drumului
plouă intens. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de acvaplanare. Apa
abundentă de pe asfalt nu se poate evacua repede de sub roţi, în timpul
înaintării lor, în viteză, şi autoturismul alunecă "plutind", necontrolat, pe o
peliculă de apă. De aceea, pe ploaie se circulă cu viteză redusă.

CAPITOLUL III
DEPRINDEREA COMENZILOR
După însuşirea cursului de legislaţie rutieră, începe exersarea la poligon şi

pe stradă. Începătorul, asistat de instructor, conduce autoturismul, cu ajutorul
mijloacelor principale de comandă.
Este necesară formarea capacităţii conducătorului de a stăpâni elementele
mişcării autoturismului:
• modificarea direcţiei şi
• modificarea vitezei.
Pe drum, potrivit împrejurărilor, se cere şi
• semnalizarea intenţiei schimbării direcţiei de mers.
Chestiuni teoretice
Pentru a deprinde corect conducerea, şi pentru a fi scutiţi de experienţe cu
final neplăcut, trebuie să ştim de la început, ce nivele de calitate urmărim,
exersând comenzile principale. Astfel că ne vom informa despre:
1. Folosirea motorului.
2. Pornirea autoturismului de pe loc.
3. Frânarea. Oprirea din mers.
4. Reglarea vitezei.
5. Schimbarea treptei.
6. Executarea virajelor.
7. Urcarea rampelor şi coborârea pantelor.
FOLOSIREA MOTORULUI.
Fiind la volan, conducătorul foloseşte motorul:

- fie pentru propulsare (când se consumă combustibil),
- fie pentru frânare (când consumul de combustibil este infim).

Preocuparea numărul unu a începătorului este aplicarea regulilor
de circulaţie pe drum. Apoi, în scopul de a oferi călătorilor un climat de
siguranţă şi confort, sunt necesare comenzi potrivite pentru a nu brusca
mişcarea autoturismului.
Pe de altă parte însă, este dificilă folosirea motorului, mai ales
dacă are putere mică, sub 100 CP. Această dificultate se va depăşi
exersând timp îndelungat, şi cunoscând câteva elemente deosebite,
prezentate în cele ce urmează. La început, comenzile stângace vor fi
greşeli atribuite lipsei de experienţă.
s ă ne imaginăm din nou autoturismul deplasându-se pe un drum în

palier, şi să cercetăm evoluţia propulsării când creşte viteza. Care
sunt comenzile motorului adoptate de conducător?
1) După pornirea de pe loc (pag. 48-49), conducătorul apasă mai
departe pedala de acceleraţie, turaţia creşte şi odată cu ea creşte valoarea vitezei.
Presupunem deocamdată că autoturismul are schimbător automat, şi ignorăm astfel
în discuţie, necesitatea schimbării succesive a câtorva trepte, a 2-a, a 3-a etc. Cu
pedala de acceleraţie apăsată în acest mod, motorul funcţionează dezvoltând
putere mare, şi consumând combustibil în exces. Energia de mişcare creşte mult,
acumulându-se mereu, potrivit greutăţii maşinii, dar mai ales potrivit vitezei
câştigate.
2) Când consideră că viteza a ajuns la o valoare satisfăcătoare, conducătorul
slăbeşte întru câtva apăsarea pedalei de acceleraţie, până viteza autoturismului şi
turaţia motorului rămân constante. Acum motorul dezvoltă putere mai mică şi
consumul de combustibil este economic. Energia de mişcare acumulată nu mai
creşte, rămâne şi ea constantă. Deplasarea în viteză a ajuns să fie o stare a
autoturismului, a greutăţii lui, încărcată cu energie de mişcare. Această stare nu
mai depinde prea mult de efortul motorului (vezi Nota de la pag. 27 şi pag. 45).
Totuşi, dacă apăsarea menţionată a pedalei de acceleraţie determină, de acum
înainte, păstrarea valorii vitezei spunem că propulsarea continuă, dar
3) dacă viteza scade, ca urmare a slăbirii apreciabile a apăsării pedalei,
spunem că mergem cu frână de motor. Consumul de combustibil devine infim, şi
efortul frânării consumă energia de mişcare. Pentru reducere promptă a vitezei, ori
pentru semnalizare, conducătorul apasă pedala frânei. Atenţie! În această fază, el
nu se preocupă de comanda ambreiajului, până nu intervine, eventual, oprirea.
Urmărind propulsarea corectă a autoturismului, conducătorul
respectă trei reguli de folosire a motorului:
1. Regula turaţiei.
2. Regula utilizării treptei potrivite.
3. Regula economisirii energiei.

1. Regula turaţiei.
Turaţia motorului comandată cu pedala de acceleraţie, trebuie
potrivită cu puterea necesară propulsării, atât după condiţiile drumului
străbătut, cât şi după intenţiile conducătorului. Turaţiile mari de
funcţionare mobilizează mai bine motorul să dezvolte putere.
Criteriul alegerii turaţiei optime permite două posibilităţi:
a) Dacă nu se cere putere mare (motorul consumă puţin combustibil):
În aceste cazuri nu se folosesc turaţii mari, mai ales la exerciţii. Se
recomandă folosirea turaţiilor mici: 1000-2000 rot/min. Dacă întâmplător, regimul
turaţiei ar fi mai mare, consumul de combustibil nu ar creşte.
Aprecierea mărimii turaţiei se face cu uşurinţă (vezi pag. 47).
Când nu se cere putere mare pentru propulsare?
• În condiţii de drum uşor, asfaltat, în palier, sau de drum care coboară lin;
• în condiţiile încărcăturii mici: persoane puţine, fără bagaje;
• în împrejurări cu rezistenţă mică a aerului (fără vânt din faţă);
• intenţionând a mări lin viteza, ori pornind liniştit;
• menţinând viteza liniştită, maximum la limita vitezei legale.
Când deplasarea decurge în aceste condiţii se pot folosi turaţii
mici, dar când unele condiţii nu se îndeplinesc, energia furnizată
şi consumul vor creşte iar turaţia trebuie mărită.
b) Dacă se cere putere mare, (motorul consumă mult combustibil).
Se folosesc turaţii mai mari: 2000-3000 rot/min. Acest regim de turaţii,
indicat pentru exerciţii se poate depăşi, însă consumul de combustibil, pe
perioada creşterii turaţiei, ar fi în exces.
Dece se cere putere mare la propulsare? Pentru învingerea
rezistenţelor arătate mai jos. Se va folosi turaţie mare, fiind
potrivită condiţiilor de drum şi/sau intenţiilor conducătorului,
după cum urmează:
• drum în rampă, drum neasfaltat, drum cu strat gros de nisip, ori cu zăpadă
moale, sau drum moale, cu suprafaţa deformabilă sub greutatea roţilor;
• încărcătură mare: persoane multe, bagaje;
• vânt din faţă (rezistenţa aerului), dislocarea aerului la viteză mare;
• mărirea grăbită a vitezei (intenţia demarării), pornirea grăbită de pe loc;
• menţinerea unei viteze excesive (ceea ce este interzis).

2. Regula utilizării treptei potrivite.
(Sintagma "schimbarea vitezei", adoptată în vocabularul curent, poate lua înţeles greşit.)
Aşadar, conducătorul decide în anumite momente, alt regim de turaţie al
motorului, după puterea necesară propulsării optime, indiferent dacă deplasarea
decurge repede sau încet. Dar nu va reuşi să modifice prompt turaţia, când are
nevoie, dacă nu schimbă într-o treaptă potrivită cu turaţia mare ori mică a roţilor
propulsoare, sau să spunem şi noi, potrivită cu valoarea vitezei realizată în acel
moment. Schimbătorul este ansamblul care demultiplică turaţia motorului (în
trepte), şi o transmite modificată roţilor propulsoare. Schimbarea treptei face
posibilă schimbarea turaţiei motorului, comandată cu pedala de acceleraţie.
Regula:
Regimul de turaţie al motorului, decis după criteriul regulii
turaţiei, se pune de acord cu turaţia roţilor propulsoare, utilizând
schimbătorul într-o treaptă potrivită. Numai astfel, motorul poate
funcţiona optim, în acord cu valoarea vitezei autoturismului.
În mers, datorită schimbării condiţiilor de drum, sau datorită intenţiilor,
hotărând folosirea motorului cu alt regim de turaţii, conducătorul va schimb a
într-o treaptă care corespunde, atât vitezei roţilor propulsoare, cât şi turaţiei dorite.
În rampe sau/şi la demaraje, mobilizând din plin motorul cu turaţii mari
(pentru putere mare), se poate obţine forţă de propulsie mare (forţa aplicată
suprafeţei drumului de pneurile roţilor propulsoare) dacă se folosesc treptele
inferioare (1 sau 2). Pe drumuri în palier, la viteză de peste 45 km/oră, dacă nu
demarăm, beneficiem de energia de mişcare acumulată, şi putem folosi turaţie
mică (pentru putere mică) şi trepte superioare (3 sau, uneori chiar 4), cu care roţile
propulsoare aplică forţă mică de propulsie la suprafaţa drumului. Se va urmări la
pagina 57, „Momentul schimbării treptei”.
3. Regula economisirii energiei.
Solicitând motorul prin apăsarea pedalei de acceleraţie, el furnizează
energie multă şi are un consum excesiv de combustibil. Regula cere un echilibru,
astfel că pune în discuţie aspectele economiei de combustibil şi solicitării maşinii
numai cât de mult este nevoie. Înainte de a cunoaşte cum se aplică regula, să avem
în vedere că în timpul creşterii vitezei, pe un drum în palier, combustibilul ars
(energia termică), consumat de motor, devine o cantitate tot mai mare de energie
de mişcare (cinetică) a autoturismului în viteză. Această energie de mişcare
acumulată nu se pierde până nu frânăm, sau mai bine zis, dacă nu frânăm se
pierde abia pe parcursul unei distanţe lungi. Mărimea energiei se cunoaşte după
viteza câştigată, potrivit cu greutatea autoturismului, şi este influenţată de
pantă/rampă, acolo unde drumul nu este în palier.

Regula:
Maniera de conducere se va adapta mereu intenţiei de a folosi
motorul cât mai economic:
• se va mări viteza fără grabă; se preferă demarajele uşoare;
• deplasarea va decurge cu viteză liniştită, pe cât posibil constantă;
• după realizarea unei viteze satisfăcătoare, se poate valorifica energia de
mişcare acumulată. În acest scop, pe drumuri aglomerate, nu se
accelerează mult fiindcă în scurt timp va trebui să se folosească frâna,
dar nu se pune, sub nici un motiv, maneta schimbătorului la punctul
mort, în timp ce autoturismul este în mişcare. Este o măsură obligatorie
de siguranţă! Este, de asemenea, un mod corect de a folosi motorul.
• Se va comanda turaţia motorului după nevoia de a-l mobiliza sau nu, în
vederea propulsării (ori frânării, pag. 54), şi se va alege treapta
corespunzătoare după viteza obţinută.
NOTĂ:
Care sunt aspectele favorabile economiei de energie prin limitarea
valorii vitezei de deplasare, la o viteză liniştită?
• - Viteza liniştită se obţine cu un consum de energie mai mic de cât cel
necesar pentru a obţine o viteză mare, şi mergând astfel, se favorizează
consumul economic de combustibil;
• - rezistenţa la înaintare (să numim aşa, suma forţelor care se opun
deplasării autoturismului) este mai mică la o viteză liniştită, de cât la o
viteză mare. Se consumă astfel, pe tot parcursul, mai puţină energie
pentru învingerea rezistenţelor;
• - utilitatea frânei de serviciu apare mai rar (frânarea consumă energia de
mişcare câştigată - piesele componente ale frânei se înfierbântă);
• când se cere regulamentar reducerea vitezei (vezi pagina 110), se poate
folosi frâna de motor (piciorul drept părăseşte pedala de acceleraţie şi
apasă foarte slab pedala frânei), fiind posibilă astfel, o frânare lină şi mai
puţin activată.
Pe autostrăzi se circulă cu viteză sporită fiindcă nu se intersectează
alte direcţii de mers, şi astfel, acolo se organizează circulaţia unui flux mare de
vehicule. Nu înseamnă că circulând cu viteză mare, în aceste condiţii, se
ignoră regula economisirii energiei. Pe autostradă se frânează extrem de rar, nu
se opreşte şi nu se porneşte, de cât o dată la multe zeci de kilometri, ceea ce
este nu numai o economie de timp dar şi de energie.

Chestiuni privind practica.
Comenzile unor instalaţii sau maşini sunt considerate simple, dacă modul
lor de lucru se schimbă uşor, apasând un buton sau două. La autoturism însă,
conducătorul reglează fără încetare modificările deplasării, cu ajutorul mijloacelor
principale de comandă. Începătorul are nevoie de exerciţii îndelungate pentru a
deprinde comenzi complicate, a-şi forma atenţia specializată şi a se perfecţiona.
Exerciţiile decurg fără grabă, astfel ca execuţiile să fie cât mai corecte.
Aşa cum cel care învaţă să scrie, caligrafiază la început fiecare literă şi apoi, cu
timpul, îşi formează un scris propriu, la fel începătorul îşi formează cu răbdare
maniera conducerii, pentru a reuşi manevre precise şi a conduce cu uşurinţă -
atunci când este posibil. De subliniat că nu sunt agreaţi conducătorii care au
tendinţă să-şi etaleze „performanţele”, întrucât această preocupare nelinişteşte
călătorii, şi duce la situaţii surprinzătoare, adesea periculoase.
Legea admite începătorului să exerseze, potrivit programului şcolii, sub
îndrumarea unui instructor autorizat, şi conducând un autoturism cu „comandă
dublă”; adică având pedale suplimentare de frână şi de ambreiaj, instalate în faţa
locului din dreapta pentru instructor. Uneori, pentru siguranţă, instructorul
intervine cu pedalele sale. Mai rar, el trebuie să corecteze chiar comanda
volanului, aflat în mâinile elevului.
Exerciţiile se desfăşoară întâi la poligon, după o informare privind
mijloacele de comandă. Apoi, fiind cu autoturismul în repaus dar cu motorul în
funcţiune, începătorul apasă cu piciorul drept pedala de acceleraţie pentru a obţine
diverse valori ale turaţiei motorului la mers în gol. Apăsând pedala se pot deosebi
valorile mari ale turaţiei, de valorile mici, în limite largi, aşa cum rezultă din cele
două condiţii de la pag. 44. Nu sunt pretenţii mari la aprecierea turaţiei folosite.
Valoarea turaţiei motorului se poate măsura exact, cu ajutorul turometrului
(tahometrului) de la bordul autoturismului. Cele mai multe autoturisme sunt dotate
cu acest aparat de măsură. Turometrul indică în fiecare moment, turaţia arborelui
motorului, în rotaţii pe minut (ori în mii rot/min, cu diviziuni). Fără turometru,
turaţia se apreciază potrivit celor două condiţii, a şi b, arătate la regula turaţiei: fie
“turaţie mică”, fie “turaţie mare”. Este satisfăcător şi este chiar recomandat să nu
se suplimenteze, la exerciţii, solicitarea atenţiei, cu analiza indicaţiilor
turometrului. Urmează că vom comanda şi menţine turaţie mare, când mobilizăm
motorul pentru a dezvolta putere, potrivit celor arătate la pag 44, şi vom apăsa mai
puţin pedala de acceleraţie, în celelalte situaţii.
Spre deosebire de funcţionarea ralanti a motorului, adică în turaţie
minimă, fără deplasare, când putem obţine imediat turaţii mari, apăsând slab pe
pedală, vom vedea că atunci când motorul propulsează autoturismul în deplasare,
se obţine o turaţie mare numai dacă se apăsă adânc pedala, într-o perioadă mai
lungă de timp, necesară pentru acumularea energiei de mişcare şi creşterea vitezei.

Turaţia minimă de mers în gol, denumită ralanti, cca 850 rot/min, este
valoarea turaţiei de funcţionare a motorului când autoturismul staţionează iar
pedala de acceleraţie nu este apăsată. Funcţionând astfel, motorul dezvoltă o
putere prea mică pentru a folosi la propulsare. Motoarele obişnuite se opresc când,
fiind la ralanti, sunt comandate a intra în sarcină. Trebuie să ştim, de asemenea că,
utilizând turaţie mică, de exemplu 1200 rot/min, când ar trebui 2500 rot/min,
motorul suprasolicitat nu ajunge să dezvolte toată puterea cerută propulsării, şi în
plus, această manieră de folosire, timp îndelungat, este dăunătoare stării tehnice.
Dacă cerem motorului să dezvolte putere, trebuie să-i asigurăm
posibilitatea de a funcţiona cu turaţie mare.
Anticipând, vom spune că în astfel de cazuri, cum sunt: intenţia demarării
grăbite, urcarea rampei etc, apare necesitatea folosirii unei trepte inferioare. De
aceea, la pornirea de pe loc şi în multe alte cazuri se foloseşte treapta 1.
Fiind la volanul unui autoturism cu schimbător automat, conducătorul nu
se preocupă de regula utilizării treptei potrivite. Automatismul schimbătorului este
condiţionat de această regulă.
PORNIREA AUTOTURISMULUI DE PE LOC
Exersând pornirea de pe loc, la poligon, se insistă mult pentru însuşirea

unor faze tehnice. Totuşi, exerciţiile se vor desfăşura şi pentru a deprinde aplicarea
prevederilor legale, cum sunt asigurarea şi semnalizarea. Fazele tehnice se deprind
anevoios, dar vor rămâne, în cele din urmă, o preocupare secundară.
Mai înainte, trebuie exersată cu atenţie specială, comanda de pornire a motorului,
cu ajutorul electromotorului, adică:
Până a porni motorul, maneta schimbătorului va fi pusă la punctul mort, pentru ca
rotirea arborelui motor, comandată cu cheia de contact, să nu propulseze, involuntar,
autoturismul la începerea funcţionării motorului (aceasta este o primă măsură de
siguranţă). Dacă maneta nu va fi pusă la punctul mort, şi motorul porneşte imediat
după răsucirea cheii în contact, autoturismul va fi propulsat necontrolat, ceea ce poate
deveni extrem de grav, numai din cauza uitării manetei schimbătorului în una dintre
trepte.
In plus, din acelaşi motiv, se va apăsa complet pedala ambreiajului, ceea ce va
decupla transmisia încă într-un ansamblu al ei (a doua măsură de siguranţă), pentru
cazul că din greşeală, schimbătorul a rămas "în viteză".
Cu piciorul drept se va apăsa pedala frânei (a treia măsură de siguranţă).
Se roteşte complet cheia în contact la poziţia "funcţionarea electromtorului".
Imediat după pornirea motorului, cheia se eliberează din mână. Ea îşi revine automat
la poziţia "contact pentru funcţionarea motorului".

49
Se cuplează cu grijă ambreiajul, ridicând încet piciorul stâng de pe pedală, pentru a
satisface convingerea că autoturismul nu porneşte de pe loc, şi că într-adevăr,
schimbătorul nu este "în viteză".
Potrivit modelului constructiv al autoturismului şi/sau reglajelor lui, la
pornirea motorului ar putea fi necesară apăsarea pedalei de acceleraţie. În plus faţă de
cele arătate mai sus, pentru acest caz trebuie trasă frâna de mână. Astfel, cu piciorul
drept se va apăsa pedala de acceleraţie în locul pedalei frânei. De asemenea, pornirea
motorului rece poate fi o problemă specifică modelului constructiv sau o problemă
datorată stării tehnice, ceea ce nu este obiectul exerciţiilor prezentate aici.
Pentru pornirea de pe loc se procedează cu răbdare, după cum urmează:
1) – Ne vom asigura şi vom semnaliza (vezi pag. 113). Motorul fiind în
funcţiune la ralanti (cca 850 rot/min), se apasă complet pedala ambreiajului.
2) - Pentru mers înainte se introduce schimbătorul în treapta 1. Sub nici un
motiv nu vom folosi în momentul pornirii, altă treaptă de demultiplicare. În
treapta 1, roţile propulsoare aplică forţa de propulsie cea mai mare. Pentru
mers înapoi, schimbătorul se introduce în marşarier.
3) – Se eliberează frâna de mână.
4) - Se apasă pedala de acceleraţie, uşor şi egal, pe toată perioada pornirii.
Turaţia motorului în timpul pornirii trebuie sa fie de cca. 2000 rot/min. Nu se
va omite niciodată accelerarea înainte de pornire şi pe tot timpul pornirii.
5) - Se slăbeşte fără grabă apăsarea pedalei ambreiajului, ridicând piciorul
stâng, până ce începe pornirea, după care, piciorul stâng rămâne cu pedala în
această poziţie de pornire, undeva la mijlocul cursei pedalei.
6) - Se menţine aici pedala ambreiajului un timp (cca 3 secunde), până
porneşte autoturismul. Dacă la începutul pornirii de pe loc turaţia tinde să
descrească, mai trebuie apăsată puţin pedala de acceleraţie pentru ca turaţia
motorului să rămână constantă sau chiar să crească.
7) - După ce s-a imprimat autoturismului o mişcare sigură, şi s-a acumulat în
scurt timp energie de mişcare, se lasă liberă pedala ambreiajului, fără nici o
grabă, iar piciorul stâng se plasează alături, în stânga pedalei. Ridicarea
piciorului stâng de pe pedală se face cu grijă, pentru a nu provoca
neuniformităţi în deplasarea autoturismului.
Totdeauna, cu un moment înainte de pornirea de pe loc a oricărui model

de autoturism, motorul trebuie pregătit să dezvolte putere, deci trebuie
apăsată pedala de acceleraţie continuu, tot timpul pornirii pentru ca motorul
să nu tindă a se opri, şi nici măcar a-şi micşora turaţia din cauza efortului de
pornire.

Dacă pornind de pe loc se schimbă direcţia de mers (vezi schema), se va

comanda viteză înceată şi constantă
pe această traiectorie curbă, pentru a
controla calm volanul, şi pentru a nu
supune călătorii unei mişcări
accelerate pe parcursul curbei.
Viteza se menţine înceată şi
constantă, ţinând cu răbdare pedala
ambreiajului în poziţia de pornire,
undeva la mijlocul cursei pedalei,
unde se poate regla viteza apăsând
ori slăbind puţin apăsarea cu piciorul
stâng. Turaţia se menţine mai mare de cât turaţia minimă de mers în gol. Cazul
acesta apare deseori la început de parcurs, la pornire de lângă bordura trotuarului,
unde autoturismul staţionează într-un şir de vehicule. Astfel, încă de la început,
oricare călător îşi formează o părere asupra modului în care conducătorul reuşeşte
să-şi controleze intenţiile, şi îi poate acorda sau nu, încrederea sa. Se vor avea în
vedere mereu, chiar şi la exersarea în poligon, asigurarea şi semnalizarea. Acestea
fac parte din tehnica pornirii.
În localităţi, împrejurările obligă la opriri şi porniri frecvente. Pentru a nu
greşi pe drum, începătorul trebuie să exerseze la poligon un număr mare de
porniri. Este potrivită proba dificilă a "aşezării laterale", fiindcă cere mai multe
porniri de pe loc, mergând în câteva etape distincte, pe sensul mersului înapoi al
direcţiei trasată cu alb în schema de mai sus. Se realizează cinci porniri succesive
la fiecare probă de aşezare laterală. Dacă se fac 25-30 de probe, înseamnă că se
vor executa în acest timp, 125-150 de porniri, ceea ce este suficient pentru un
început bun. Fazele "aşezării laterale" se arată la cap. 4, pag. 79. Este un exerciţiu
complex pentru formarea conducătorului, căci în acest timp, el îşi concentrează
atenţia, pentru respectarea reperelor exerciţiului, pentru executarea primelor faze
ale pornirii de pe loc şi pentru mers foarte încet.
Începătorul îşi formează cu răbdare, prin exerciţiu îndelungat, atenţia şi
imaginaţia care sunt diferite de cele ale pietonului. De aceea, este necesar să
rămână circumspect când îşi analizează primele succese.
Greşeli posibile la pornirea de pe loc, exersând la poligon
a) - Cuplarea ambreiajului fără a accelera motorul.
b) - Oprirea motorului ori scăderea pronunţată a turaţiei în timpul pornirii de pe
loc, pentru că nu s-a accelerat destul, sau/şi pentru că s-a cuplat fără răbdare
ambreiajul. Oprirea motorului la/în intersecţie este o greşeală mai gravă.
c) - Accelerarea exagerată a turaţiei motorului.

d) - Pornirea în altă treaptă decât treapta 1, în caz că mergem înainte. (Greşeala
este posibilă după opririle involuntare din parcurs. De exemplu, la intersecţie sau
la trecerea pentru pietoni, când maneta schimbătorului poate rămâne uitată, din
greşeală, în altă treaptă decât treapta 1.)
e) - Pornirea într-o mişcare mult accelerată, necontrolată a autoturismului, mai
ales pe o traiectorie în curbă.
f) - Pornirea neuniformă, cu trepidaţii, urmare a accelerării insuficiente a
motorului, şi a cuplării fără răbdare a ambreiajului.
FRÂNAREA. OPRIREA DIN MERS A AUTOTURISMULUI.
(Pe drum cu aderenţă bună.)

Prevederile legii privind oprirea pe drum se arată la pag. 122. Aici se arată
ce cuprinde tehnica opririi din mers, preocupare mai puţin importantă de cât
respectarea strictă a prevederilor privind oprirea; aprecierea fiind raportată la
pretenţiile conducerii pe drum când, de exemplu, oprirea într-un loc nepermis, fără
a fi constrânşi de împrejurări, poate fi sancţionată. (Dar, oprirea trebuie comandată
şi în împrejurări nedorite care pot impune oriunde această măsură.) Se poate spune
că este mai dificil a se decide corect locul opririi voluntare pe drum, de cât să se
aplice tehnica frânării şi opririi din mers, aşa cum se arată în cele ce urmează.
1) - Conducătorul se va asigura şi va semnaliza ieşirea din rând, în timp ce
autoturismul se deplasează spre un sector unde este permisă oprirea.
2) - Va ridica piciorul drept de pe pedala de acceleraţie. Eliberarea bruscă a
pedalei poate avea ca efect, un moment de frânare brutală.
3) - Va apăsa apoi pedala frânei, până la oprire din mers. Astfel, atât frâna de
serviciu, cât şi frâna de motor lucrează concomitent, ceea ce este recomandat.
4) - In timpul opririi, forţa de comandă a frânei este controlată cu piciorul drept,
pentru o frânare lină, cofortabolă pentru călători, până ce autoturismul se opreşte
exact în locul dorit. Conducătorul începe frânarea din timp, urmărind mai întâi
eficienţa frânei. El frânează apoi mai puternic, şi în ultima fază, mergând încet,
poate hotărî cu uşurinţă, locul şi momentul opririi. În momentul opririi,
conducătorul mai eliberează frâna, pentru a stopa liniştit autoturismul.
5) – Aproape de oprire din mers, când scade turaţia motorului, efectul frânei de
motor dispare iar conducătorul trebuie să apese pedala ambreiajului pentru a nu se
opri motorul odată cu autoturismul şi cu roţile propulsoare. Această comandă este,
să zicem, auxiliară căci nu are scopul de a frâna ori de a opri din mers.
6) - După oprire, el va pune schimbătorul la punctul mort. Pe timpul opririlor la
intersecţii, pedala frânei se va apăsa continuu, pentru a nu înainta autoturismul
peste alţi participanţi la trafic, în cazul unei tamponări din spate, ori pe pantă.
7) - Conducătorul eliberează pedala ambreiajului, şi plasează piciorul stâng
alături de pedală, în stânga ei. Această fază decurge astfel numai dacă este sigur că
o vreme, autoturismul nu va trebui să pornească de pe loc, de exemplu, la oprirea

la semafor, dar dacă în momentele următoare va trebui să plece (când autoturismul

s-a oprit pentru a acorda prioritate altor participanţi la trafic), nu se mai eliberează
pedala ambreiajului, se introduce schimbătorul în treapta 1, şi se aşteaptă clipa
pornirii, ţinând pedala ambreiajului apăsată.
T ehnica de oprire arătată trebuie schimbată la punctul 3, dacă în momentul

apăsării pedalei frânei, motorul merge cu turaţia minimă. In ce constă, în
acest caz, modificarea tehnicii arătată la punctul 3?
3 b) - Nu putem profita de efectul frânei de motor dacă frânarea începe
la o turaţie mică a motorului. În acest caz vom apăsa pedala ambreiajului,
concomitent cu pedala frânei. Dacă nu vom comanda decuplarea ambreiajului,
frânarea va forţa oprirea motorului, iar acesta se va opri trepidând, odată cu
autoturismul. Totuşi, dacă frânăm în acest mod defectuos dar ne punem astfel în
siguranţă faţă de un pericol neaşteptat, neîndemânarea ar putea conta mai puţin ca
greşeală.
Modificarea de la punctul 3 nu va influenţa începătorul să rămână cu
iluzia că apăsarea pedalei ambreiajului contribuie la oprire. Eroarea ar duce la
instalarea unui obicei nepotrivit, în situaţii cum sunt: drumul alunecos, defecţiuni
ale frânei de serviciu, contracţii musculare ale piciorului drept etc, în timp ce am
suprimat frâna de motor, apăsând pedala ambreiajului, iar frâna de serviciu este
fără eficacitate normală. Un conducător neavizat ar putea să greşească în acest fel,
apreciind că dacă pornirea a făcut-o prin eliberarea pedalei ambreiajului, urmează
că pentru oprire va apăsa, din timp ( ... ), necondiţionat această pedală.
Frâna este instrumentul de oprire pe loc şi apăsarea pedalei frânei este
comanda evitării pericolelor. Subliniem însă necesitatea de a circula cu o viteză
adaptată împrejurărilor (vezi în capitolul 6, Viteza şi reducerea vitezei).
Schimbarea direcţiei de mers nu este o hotărâre admisibilă în cazul unui

pericol imediat, când nu ar fi timp pentru semnalizare şi asigurare. Totodată, dacă
frânăm puternic, comanda volanului nu mai este eficace fiindcă roţile de direcţie
se opresc şi schimbarea cu volanul a orientării lor nu virează autoturismul. In acest
caz, el alunecă pe o direcţie întâmplătoare (vezi ABS, pagina 40).
Oprirea din mers pe drumuri alunecoase este arătată la Reglarea vitezei
pe drumuri alunecoase (pagina 54).
Greşeli posibile la frânare şi la oprire din mers

(Pe drum cu aderenţă bună)
1. Lipsa semnalizării şi/sau asigurării.

2. Apăsarea pedalei ambreiajului în timpul frânării, înainte ca motorul să fi ajuns la
turaţia minimă. Este o greşeală frecventă. Trădează atât un obicei care poate duce la
situaţii periculoase, cât şi naivitate în folosirea comenzilor.
3. Greşeala devine foarte periculoasă dacă după apăsarea pedalei ambreiajului cu
piciorul stâng, piciorul drept părăseşte pedala frânei deşi intenţia este micşorarea
vitezei, sau chiar oprirea cu frâna, oprire care nu se poate face cu pedala ambreiajului.
Aşa fac începătorii care cred în ideea greşit preconcepută că nu trebuie apăsate două
pedale în acelaşi timp (!..) şi astfel, lasă autoturismul să-şi continue nestăpânit
deplasarea, în loc să se oprească.
4. Oprirea mai aproape sau mai departe de cât locul vizat pentru oprire.
5. Întârzierea apăsării pedalei ori a unei opriri cerute de împrejurări imperative.
6. Punerea schimbătorului la punctul mort, înainte de oprirea din mers. Această
greşeală, ca aceea de la punctul 1, este o eroare gravă care anulează efectul frânei de
motor şi poate deveni o obişnuinţă nepotrivită în împrejurări deosebite.
7. Neuniformitatea frânării.
8. Brutalizarea mersului autoturismului prin:
• ridicarea bruscă a piciorului de pe pedala de acceleraţie sau prin
• forţarea şi bruscarea pedalei de frână, fie la apăsare sau la eliberare.
REGLAREA VITEZEI
Dintre cele trei „canale” ale concentrării

Pe drumuri cu atenţiei destinată comenzilor, atenţia pentru
aderenţă normală modificarea vitezei ocupă al doilea canal; primul fiind
destinat atenţiei pentru direcţia de mers.
Potrivit aprecierilor asupra situaţiei de pe
drum, conducătorul reglează viteza autoturismului
prin comenzile executate cu piciorul drept.
Viteza autoturismului se comandă:
atât cu pedala de acceleraţie,
• fie pentru creşterea vitezei, prin apăsarea pedalei, accelerând motorul, ori
• pentru micşorarea vitezei prin ridicarea piciorului de pe pedală, realizând
frâna de motor,

cât şi cu pedala frânei,

• fie pentru micşorarea rapidă a vitezei, prin apăsarea pedalei cu piciorul drept,
realizând frânarea cu frâna de serviciu, care se adaogă frânei de motor, ori
• pentru încetarea reducerii grăbite a vitezei, slăbind apăsarea pedalei frânei, sau
ridicând piciorul de pe pedala frânei.
Indiferent de aderenţa drumului, reglând viteza prin apăsarea sau
slăbirea pedalei de acceleraţie, se cere uneori schimbarea treptei ("schimbarea
vitezei" cum se obişnuieşte greşit a zice). Să nu pierdem din vedere însă, că
schimbarea treptei are totdeauna scopul folosirii raţionale a motorului şi nu este
comanda reglării valorii vitezei (vezi schimbarea treptei în paginile următoare).
Deprinderea executării mişcărilor foarte încete, de manevrare, se arată la
pagina 50 şi în capitolul 4 (vezi Mersul cu spatele şi Mersul printre jaloane).
Pe drumuri
alunecoase Modificarea vitezei se face cu pedala de
acceleraţie, adică:
• pentru creşterea vitezei se apasă pedala, şi
• pentru reducerea vitezei se ridică piciorul de pe pedală. Nu se foloseşte
pedala frânei ori maneta frânei de mână. În cursul acestei reduceri a vitezei, dacă
mai este necesară forţa de frânare iar turaţia motorului s-a micşorat, se impune
schimbarea într-o treaptă inferioară.
Reducerea valorii vitezei pe drumuri alunecoase nu se poate face cu
frâna de serviciu pentru că apăsând pedala:
• roţile autoturismului vor aluneca, nu se vor roti iar motorul se va opri, odată
cu blocarea roţilor,
• viteza nu se va micşora,
• alunecând cu roţile blocate nu se poate controla direcţia, şi
• autoturismul se va orienta la întâmplare, alunecând (derapând).
Se va evita deraparea, astfel că pe drumurile alunecoase se circulă cu
viteză mică. Începătorul asigură un mers controlat cu pedala de acceleraţie pentru
a nu provoaca deraparea. El nu exersează măsuri pentru cazul că a intrat în
derapare. Căutând valoarea optimă a vitezei de mers, va avea în vedere că
folosirea frânei de serviciu ori a frânei de mână este periculoasă şi că frâna de
motor este mai puţin eficientă.

Acţionând frâna de serviciu, pe un drum alunecos, apare pericolul
schimbării poziţiei autoturismului. Mai jos: roţile din stânga, ajungând pe o zonă
nealunecoasă, frânează mai pronunţat de cât cele din dreapta care derapează.
Chiar pe drum cu aderenţă normală, mergând cu viteză mare şi frânând

puternic, autoturismul se comportă, de multe ori, ca pe drumul alunecos. Aderenţa
se înrăutăţeşte mult prin murdărirea ori umezirea asfaltului sau chiar prin prezenţa
pe asfalt a unui strat subţire de praf ori nisip, umed sau chiar uscat.
Condiţiile necesare pentru a comanda în siguranţă autoturismul pe
drumurile alunecoase:
• Se evită deraparea, mergând cu viteză mică şi frânând cu motorul. Astfel,
• motorul trebuie să funcţioneze cu turaţie mare,
• schimbătorul se foloseşte în treptele inferioare: în treptele 1, 2 şi mai rar, cu
multă grijă, în treapta 3,
• este interzisă utilizarea frânei de serviciu sau a frânei de mână.
• Conducătorul va fi conştient că frâna de motor este mult mai puţin eficace
de cât frâna de serviciu şi că este neeficace în treapta 4. Reducerea vitezei
(pagina 110), în toate cazurile, se va face potrivit cu această dificultate.
Funcţionarea motorului cu turaţie mare, în deplasarea cu o treaptă mică,
pe un drum alunecos, asigură posibilitatea de a frâna cu motorul prin reducerea
turaţiei. Reducând turaţia, se reduce viteza autoturismului, însă totodată, efectul
frânei de motor dispare repede. Dacă mai este încă necesară frâna de motor, se
trece într-o treaptă inferioară (schimbarea într-o treaptă inferioară: pag. 58), cu
turaţie mare, şi se slăbeşte apoi din nou apăsarea pedalei de acceleraţie pentru a
reduce turaţia şi pentru a frâna. O variantă privind frânarea, în cazul dotării cu
ABS, se discută la pag. 40.

Oprirea din mers pe drumuri alunecoase nu se poate face numai cu

frâna de motor. Pentru oprirea autoturismului se micşorează mai întâi viteza
foarte mult cu frâna de motor, schimbând treptele până în treapta 1, ceea ce
durează un timp, şi după micşorarea turaţiei, până la stopare se apasă uşor pe
pedala frânei, cu grijă pentru a nu bloca roţile. Dar mai întâi, pentru oprirea din
mers, ca pe oricare drum, se vor respecta prevederile legale potrivite situaţiei
existente pe acel segment de drum (vezi pag. 122).
Pentru a conduce pe drumuri alunecoase, oricare conducător trebuie să-şi formeze

o abilitate! Faţă de conducerea pe un drum cu aderenţă normală, pentru a fi în
siguranţă, acum trebuie să circule cu viteză mică, în treptele inferioare, şi cu turaţie
mare a motorului. El va evita deraparea, folosind numai frâna de motor, a cărei
eficacitate este mult mai mică de cât eficacitatea frânei de serviciu, şi va avea mereu
în vedere că nu poate controla totdeauna direcţia. Trebuie să anticipeze cu mai
multă grijă posibilitatea apariţiei unor surprize pe drum.
SCHIMBAREA TREPTEI ("Schimbarea vitezei", după vocabularul şoferului.)
S
treaptă.
ă ne imaginăm din nou, un autoturism deplasându-se pe un drum în
palier. Să urmărim acum evoluţia propulsării cu motorul, şi
împrejurările care determină conducătorul să utilizeze schimbările de
Cazul 1. După pornirea de pe loc a autoturismului, conducătorul apasă din

ce în ce mai mult pedala de acceleraţie, şi turaţia motorului creşte mereu. Astfel
creşte viteza. În următoarele momente, conducătorul care doreşte creşterea vitezei în
continuare constată că dacă ar exagera accelerarea nu ar putea obţine mărirea
vitezei după dorinţă (vezi pag 43, Regula turaţiei). Este momentul când trebuie să
schimbe treapta, în treapta imediat superioară. După schimbare, turaţia motorului
se micşorează iar conducătorul apasă din nou pedala de acceleraţie, mărind astfel
viteza, şi poate va repeta faza schimbării treptei, până la obţinerea unei valori
satisfăcătoare a vitezei.
Cazul 2. Cînd se reduce viteza dintr-o cauză oarecare, în rampă ori
comandând reducerea vitezei potrivit prevederilor legale, se reduce şi turaţia
motorului iar noua turaţie mică nu mai este favorabilă dacă apare necesitatea
propulsării. Astfel, totdeauna când trebuie folosită o turaţie mai mare pentru a
mobiliza motorul, conducătorul schimbă treapta în una dintre treptele inferioare.
Schimbarea într-o treaptă superioară se execută într-un anumit
moment ales de conducător şi comanda schimbării este, de fapt, o succesiune
de comenzi. De asemenea, şi momentul schimbării într-o treaptă inferioară
trebuie ales, iar comanda este o altă succesiune de comenzi.

1
Momentul potrivit schimbării în treapta superioară
apare în timpul propulsării, când turaţia motorului, comandată de
conducător cu pedala de acceleraţie, creşte şi devine prea mare.
Aprecierea “turaţie prea mare” este înţeleasă aici ca o funcţionare
exagerată, o creştere inutilă a mobilizării motorului pentru a furniza
putere, căci viteza nu mai creşte în aceeaşi măsură.
Momentele când se cere schimbarea în treapta superioară:
1. Când se comandă creşterea vitezei cu pedala de acceleraţie şi turaţia a ajuns prea
mare; vezi la pagina 44 exemplele cazurilor când nu este necesar a depăşi turaţia de
cca. 2000 rot/min.
2. Când se schimbă împrejurările ori intenţia conducătorului, iar viteza se poate
menţine constantă cu o putere mică, deci cu funcţionare mai liniştită a motorului.
3. La sfârşitul acţiunii unor forţe care se opuneau insistent deplasării autoturismului;
de exemplu, la terminarea parcurgerii unei rampe, ori la sfârşitul unui drum greu,
fiindcă nu mai sunt forţe rezistente mari, şi nu se cere putere mare.
Schimbările în treptele superioare se succed, din treaptă în treaptă.
2
Momentul potrivit schimbării într-o treaptă inferioară
Apare în timpul mersului, după o micşorare a turaţiei motorului,
adică cel mai des:
• după reducerea vitezei cu frâna de serviciu sau/şi cu motorul,
• urcând o rampă, ori
• circulând un timp în urma unui vehicul care are viteză mică.
Dacă este necesară propulsarea puternică a autoturismului pentru urcarea
rampei, ori pentru mărirea grăbită a vitezei la depăşire, sau frânarea cu motorul pe
un drum alunecos, cum şi pe o pantă, în acel moment trebuie folosit regimul
turaţiilor mari de funcţionare a motorului, pe care conducătorul îl adaptează,
schimbând cu una dintre treptele inferioare. Dar cum se apreciază care este treapta
inferioară corespunzătoare atât turaţiei optime a motorului, cât şi valorii vitezei
căpătată de autoturism? Sau, după expresia curentă, adoptată însă greşit, ce „viteză
să schimbăm” când turaţia motorului a scăzut prea mult?
I. - Dacă mişcarea autoturismului a ajuns să fie foarte înceată, astfel că
propulsarea în continuare este asemănătoare cu demarajul la pornirea de pe
loc, se schimbă în treapta 1, indiferent din care treaptă se face trecerea;
II. - dacă viteza a ajuns să fie mică şi sunt condiţii grele pentru propulsare în
continuare (exemple: drum greu ori în rampă, intenţia demarării, persoane
multe, bagaje grele, vezi pagina 44) este necesară schimbarea în treapta 2;
III. - dacă pentru propulsare în continuare, motorul nu trebuie să învingă
rezistenţe mari, chiar când viteza este redusă, cca. 35 km/oră se alege treapta
3. Aceasta se alege şi pentru demaraj grăbit, începând cu cca 45 km/oră.

Comenzile schimbării treptei
1
Schimbarea în treapta superioară
este cerută în timpul propulsării autoturismului. Turaţia motorului
ajungând prea mare, conducătorul face următoarea succesiune de
comenzi - timp în care propulsarea se întrerupe după decuplarea
ambreiajului, pe când autoturismul îşi păstrează viteza datorită inerţiei:
a) - Imobilizează volanul cu mâna stângă.
b+c) - Apasă complet pedala ambreiajului. } se execută concomitent
- Nu mai apasă deloc pedala de acceleraţie.
d) - Cu mâna dreaptă scoate maneta schimbătorului din treapta "veche".
e) - Conduce maneta pe traseul din schema treptelor de viteză de la bordul
autoturismului, spre locul unde este treapta imediat superioară.
f) - Introduce maneta în locul unde este treapta imediat superioară.
g) - Ridică piciorul stâng de pe pedala ambreiajului şi îl aşează în stânga
pedalei.
h) - Începe din nou să apese pedala de acceleraţie.
2
Schimbarea într-o treaptă inferioară
este necesară, atât la propulsare dacă turaţia motorului a scăzut, cât şi la
frânare cu motorul, dacă se impune acest mod de a frâna pe un drum
alunecos ori pe o pantă. Turaţia fiind redusă, conducătorul face
următoarea succesiune de comenzi, în timp ce autoturismul, după
decuplarea ambreiajului, îşi continuă mersul datorită inerţiei:
a) - Imobilizează volanul cu mâna stângă.
b) - Apasă complet pedala ambreiajului.
c) - Cu mâna dreaptă scoate maneta schimbătorului din treapta "veche".
d) - Conduce maneta spre treapta inferioară pe care a ales-o (alegere relatată mai
sus [2, Momentul potrivit schimbării într-o treaptă inferioară]).
e) - Apasă puţin pedala de acceleraţie, mărind astfel turaţia motorului.
f) - Introduce maneta schimbătorului în treapta inferioară, motorul fiind
accelerat.
g) - Ridică piciorul de pe pedala ambreiajului, motorul fiind în continuare
accelerat.
h) - Când doreşte propulsarea, el va continua să apese pedala de acceleraţie.
Dacă doreşte frânarea, va reduce accelerarea.
Indiferent de valoarea vitezei, în timpul deplasării, schimbătorul trebuie
să fie totdeauna în una dintre trepte şi nu va fi la punctul mort. Prin această
legătură permanentă între motor şi roţile propulsoare, comandând mereu turaţia
adecvată cu pedala de acceleraţie, se asigură controlul vitezei.

59
La schimbarea treptei, volanul trebuie imobilizat bine cu mâna stângă
pentru a nu se produce nici măcar o mică deviere întâmplătoare a direcţiei, şi a
lăsa astfel impresia nesiguranţei pe volan. Conducătorul nu trebuie să-şi propună
efectuarea nici unei manevre a volanului, cu mâna stângă, în timp ce schimbă
treapta cu mâna dreaptă.
Analizând succesiunea comenzilor la schimbarea treptei, constatăm că nu
se precizează ce valori ale turaţiilor se recomandă a folosi, ceea ce ar trebui să ştim
pentru executarea exerciţiilor. Conducătorul va ţine seama, bine înţeles, de regula
turaţiei. De aici rezultă însă că se pot justifica mai multe maniere de schimbare a
treptei pentru că turaţiile alese pot fi întru câtva diferite, după împrejurare ori/şi
după intenţia conducătorului. Astfel:
y un conducător care nu se grăbeşte şi merge pe un drum uşor, asfaltat, în
palier, schimbă treptele până în treapta 4, fără a ajunge la turaţii mari, numai
2000 rot/min, pe când
y alt conducător, grăbit, dacă are condiţii de a circula în siguranţă pe un
drum uşor, ajunge la turaţii mari, înainte de a schimba treptele;
y conducătorul unui autoturism care întâmpină un drum greu, în rampă, va
fi nevoit să folosească turaţii mari, şi trepte mici.
Începătorul va conduce autoturismul în mod demonstrativ (vezi pag. 165).
Lui i se potriveşte maniera liniştită a conducătorului de la punctul 1 şi va ţine
seama să conducă:
1. - respectând cu stricteţe regulile de circulaţie, indiferent dacă
împrejurările întrunesc sau nu toate motivaţiile practice de aplicare a
prevederilor; vezi pag. 166, exemplul 2, şi
2. - într-un mod care să asigure călătorilor, un climat de relaxare şi
confort, câştigându-le încrederea datorită unor modificări lente ale
mişcării autoturismului, adică schimbării direcţiei de mers, şi
modificării valorii vitezei. Va accelera fără grabă. Va reduce viteza
din timp, progresiv, fără să intenţioneze etalarea performanţelor frânei.
De asemenea, începătorul îşi propune să nu lase impresia nesiguranţei
sau asumării unor riscuri cât de mici din partea sa.
Pentru deprinderea conducerii nu ne va preocupa ce putere nominală are

motorul. Maşinile uşoare sunt dotate cu motoare de putere mică, iar maşinile mai
grele au motoare puternice. Ce-i drept, un motor puternic este mai rezistent la
greşeli, dar din principiu, nu se montează pe o maşină cu ansamble uşoare, pentru
că i le distruge. Pe de altă parte, două motoare de construcţie diferită, dar cu
aceiaşi putere nominală, pot fi destinate a funcţiona normal, fie la turaţie mai
mare, fie la turţie mai mică. Schimbătoarele de trepte pot fi, de asemenea, cu
diverse rapoarte de transmisie etc. Conducătorul unui model de maşină va exersa o
oră sau două, pentru a se obişnui cu altă maşină. La schimbarea vitezelor, să avem
în vedere regula turaţiei care institue criteriul alegerii unui regim de turaţie, din
două. Se recomandă folosirea unor turaţii moderate. Obişnuindu-ne cu turaţii ceva

mai mari, apreciem că nu este greşit. Consumul va creşte întru câtva, numai la
demaraj, dar vom profita astfel, atât de timpul mai scurt pentru creşterea valorii
vitezei, cât şi de asigurarea unei exploatări raţionale a motorului. Se evită folosirea
unor turaţii mici, în momentele de efort; ceea ce se deprinde cu timpul.
Deprinderea schimbării în treapta superioară la exerciţii va avea o
orientare legată de condiţiile folosirii motorului pentru conducere demonstrativă,
când:
• - mărirea valorii vitezei este liniştită (demaraj mic),
• - drumul este uşor, în palier şi asfaltat.
Turaţiile motorului vor fi deci, aproximativ după reţetă. Adică:
− După pornirea de pe loc, schimbătorul fiind în treapta 1, se
accelerează până la cca 2000 rot/min, când autoturismul
câştigă o mică viteză, apoi se schimbă treapta 2.
Cum?
− Se respectă succesiunea următoarelor comenzi:
Se apasă pedala ambreiajului la maximum, şi tot atunci nu se mai

apasă deloc pedala de acceleraţie, se scoate schimbătorul din treapta 1, pauză
scurtă, se introduce în treapta 2, se ridică fără grijă piciorul de pe pedala
ambreiajului, se pune piciorul stâng alături, în stânga pedalei, şi se începe din
nou accelerarea progresivă a turaţiei motorului.
− După ce s-a accelerat destul (2000 rot/min), se schimbă în

treapta 3.
Cum?
Se apasă pedala ambreiajului la maximum, şi chiar atunci nu se mai

scurtă pentru micşorarea turaţiei motorului, se introduce în treapta 3, se ridică
piciorul de pe pedala ambreiajului, se pune piciorul stâng alături, în stânga
pedalei şi se începe din nou accelerarea progresivă.
− Dacă sunt împrejurări favorabile, după prevederile legale şi

după condiţiile existente, trebuie mărită viteza până aproape de
50 km/oră, accelerând puţin şi apoi schimbând în treapta 4.
Cum?

Se apasă pedala ambreiajului la maximum, şi chiar atunci nu se mai
scurtă, se introduce în treapta 4, se ridică fără grijă piciorul de pe pedala
ambreiajului şi se pune alături, în stânga pedalei. Se accelerează în continuare,
cât este necesar pentru a menţine viteza până la 50 km/oră.
La demaraj în rampă (accelerarea pe un drum care urcă), schimbarea

treptei nu se aplică sub forma prezentată mai sus. In acest caz, înaintea schimbării
este necesar a accelera motorul mai mult de cât s-a arătat (minim 3000 rot/min).
Ştiind că unele modele de motoare funcţionează normal cu turaţii mai
mari, vom avea în vedere, când este cazul, să mărirm turaţiile arătate.
De asemenea, schimbarea treptelor pe şosele, unde se urmăreşte a se
ajunge cu uşurinţă la limita de viteză maximă admisă, se execută la turaţii mai
mari, cca 3000 rot/min, în loc de 2000 rot/min, cât s-a arătat.
În condiţiile obişnuite de desfăşurare a exerciţiilor în localitate, folosim
treptele 1, 2, 3 dar este bine să găsim ocazii pentru a executa schimbarea în treapta
4. Schimbăm în treapta 4, dacă circulăm pe un segment de drum unde conducerea
cu viteză până la limită (50 km/oră) poate fi acceptată, ştiind că în multe situaţii,
Regulamentul obligă la reducerea vitezei, vezi pagina 111. De asemenea, folosim
treapta 4 numai dacă drumul oferă condiţii uşoare de deplasare, astfel că rezistenţa
la înaintare fiind mică, motorul poate funcţiona cu turaţie mică (am denumit
rezistenţa mică la înaintare, suma rezistenţelor pe drum uşor, asfaltat, în palier, sau
poate chiar pe un drum coborând lin în pantă).
Exerciţiile schimbării într-o treaptă inferioară
Exemplu: după reducerea vitezei. Se ţine seama de reţeta 2 (care priveşte
schimbarea treptelor, pagina 57) şi de regula utilizării treptei potrivite. Scopul
schimbării este ridicarea turaţiei, dar nu se va exagera mai mult de cât regimul
2000-3000 rot/min. Se repetă mai jos cum se alege practic o treaptă inferioară:
I. - dacă mişcarea autoturismului a ajuns să fie foarte înceată, astfel că
propulsarea în continuare este asemănătoare cu demarajul la pornirea de pe
loc, se schimbă în treapta 1, indiferent din care treaptă se face trecerea;
II. - dacă viteza este mică, precum şi dacă sunt condiţii grele pentru propulsare în
continuare (exemple: drum în rampă, intenţia demarării grăbite, persoane
multe, bagaje grele; vezi pagina 44), este necesară schimbarea în treapta 2;
III. - dacă pentru propulsare în continuare, motorul nu trebuie să învingă
rezistenţe mari, când viteza este redusă, cca 35 km/oră se alege treapta 3.
Aceasta se alege pentru demaraj grăbit, începând cu cca 45 km/oră.
Alt exemplu: urcarea rampelor. După ce începe să scadă turaţia şi viteza,

din cauza încărcării motorului la urcarea rampei, trebuie schimbată treapta, în

treapta imediat inferioară (pag. 58). În cazul unei rampe lungi, dacă descreşte din
nou turaţia motorului se schimbă apoi treapta inferioară următoare.
Dacă poligonul nu are suprafaţă mare, primele exerciţii de schimbare a

treptelor se fac pe drum, după ce s-a terminat exersarea la poligon. Este preferabil
un drum în palier, mai puţin aglomerat, fără intersecţii, lung de cca 1 km, pe un
sector unde este permisă întoarcerea autoturismului, ceea ce face posibilă
practicarea schimbării treptelor circulând şi pe sensul opus.
Urmărind abilitatea în materie de conducere, câştigată de un începător,

călătorii pot considera, justificat sau nu, că modul în care acesta schimbă
trepta este elocvent. Aprecierea se referă la priceperea dobândită prin exerciţii,
dar este un bun exemplu şi când vorbim despre formarea atenţiei specializate.
Despre greşeli la schimbările de treaptă

Vom urmări posibilităţile de a nu greşi, răspunzând mai întâi la
întrebarea: - Ce obiective urmăreşte schimbarea treptelor?
- Schimbarea treptelor se execută numai când apare necesitatea folosirii
motorului cu un alt regim de turaţii, adică:
- La propulsare,
• schimbarea treptei urmare depăşirii turaţiei convenabile (atingerea unei
turaţii prea mari), sau
• urmare micşorării turaţiei, la o valoare care nu mobilizează motorul pentru
a dezvolta puterea necesară învingerii rezitenţelor;
- ori la utilizarea frânei de motor,
• schimbarea treptei când se preferă turaţie mare şi treaptă mică.
Greşelile posibile:
1) La propulsare, alegerea greşită a momentului schimbării treptei adică:
• schimbarea într-o treaptă superioară când turaţia motorului este încă mică;
• schimbarea într-o treaptă inferioară când turaţia motorului este mare;
• turaţia este prea mare şi nu s-a schimbat treapta superioară;
• turaţia este prea mică şi încă nu s-a schimbat treapta inferioară.
2) Nu s-a apăsat complet pedala ambreiajului în timpul schimbării.
3) La schimbarea în treapta superioară s-a întârziat ridicarea piciorului drept de
pe pedala de acceleraţie, faţă de momentul apăsării pedalei ambreiajului cu
piciorul stâng. Astfel, se aude accelerarea în gol, fără rost, a motorului.

4) La schimbarea în treapta superioară s-a ridicat piciorul drept de pe pedala de
acceleraţie, înainte de a decupla ambreiajul cu piciorul stâng. Această greşeală
comandă o scurtă frână de motor, brutală şi nepotrivită cu intenţia de a creşte
valoarea vitezei. Greşeala este mai gravă decât aceea de la pct. 3 care, cel
puţin, nu schimbă uniformitatea deplasării.
5) Se scoate neglijent schimbătorul din treapta veche şi acesta intră, fără control,
în altă treaptă.
6) Încheind comanda de schimbare a treptei, se poate greşi cuplarea ambreiajului
fie prin ridicarea brutală a piciorului stâng, ceea ce poate brusca mersul, ori
prin ridicarea prea lentă a piciorului stâng, accelerând concomitent cu piciorul
drept, aşa cum s-ar cere la pornirea de pe loc.
7) La schimbarea în treapta inferioară, în vederea urcării rampei sau în vederea
unui demaraj rapid se poate greşi dacă nu se accelerează înainte de a ridica
piciorul stâng de pe pedala ambreiajului. Greşeala duce la brutalizarea
deplasării autoturismului printr-o frână bruscă de motor, tocmai când este
necesară o schimbare calmă a treptei, pentru economisirea energiei de mişcare
în rampă.
8) Se roteşte involuntar volanul, oricât de puţin, în timpul schimbării treptei.
Greşeala aparţine de drept celui care, în loc să stea relaxat şi bine sprijinit în
scaun, se ţine de volan cu mâna stângă iar cu dreapta manevrează
schimbătorul.
9) Manipularea manetei cu nesiguranţă sau prin forţare.
10) Manipularea la întâmplare a manetei schimbătorului, datorită neatenţiei
conducătorului.
11) Urmărirea mişcării manetei cu privirea.
Treapta a 5-a nu este nimerită pentru a mări viteza, ca celelalte trepte.
Ea este o dotare specială pentru menţinerea unei viteze mari, în mers liniştit al
motorului. Exemplu: pe un drum uşor, schimbăm treapta a 5-a când am
câştigat o viteză de min. 80 km/oră şi vrem să menţinem valoarea vitezei
constantă. Dacă ulterior drumul este liber şi dorim o viteză mai mare,
schimbăm treapta 4, accelerăm până la 90-100 km/oră şi apoi, schimbând în
treapta a 5-a, menţinem viteza constantă. Reducerea vitezei, dacă se cere în
această fază, se execută în treapta 5. Apoi, reluând propulsarea, se schimbă o
treaptă inferioară (vezi paginile 57, ori 61). Când urmează din nou, mărirea
vitezei, treapta 4 se schimbă numai la peste 60 km/oră. Mergând în oraş, cu
maximum 50 km/oră, preferăm treapta 3. Astfel nu se consumă mult
combustibil iar turaţia este optimă unei exploatări normale a motorului.

EXECUTAREA VIRAJELOR
Virajul este considerat o schimbare a direcţiei de mers, fie în deplasare

pe un drum în curbă strânsă (când nu semnalizăm), fie în intersecţie, dacă
autoturismul nu merge pe direcţia înainte, ori la intrare sau ieşire dintr-o
incintă situată lateral cu drumul. Schimbarea benzii, ieşirea dintr-un rând de
vehicule sau intrarea într-un rând se consideră, de asemenea, viraje. În vederea
realizării virajelor sunt necesare două modificări ale mişcării, comandate de
conducător prin reglaje:
- 1) reducerea vitezei, în foarte multe cazuri, şi
- 2) schimbarea direcţiei de mers.
După ce ne asigurăm şi semnalizăm intenţia de a vira (pag. 113),
reducem viteza, din timp, atât de mult cât este necesar unei deplasări calme în
curbă. Totodată, conducătorul trebuie să se concentreze şi asupra comenzii
volanului, pentru a reuşi traiectoria cerută, fie de reglementările legale
aplicabile în acel loc, ori de traseul curbei.
1) Reducerea vitezei se execută frânând, şi anume, uneori cu frâna de
motor, alteori solicitând în plus, cât de mult este necesar, frâna de serviciu. Se
frânează înainte de viraj, dar începând cu primul moment al rotirii volanului se
accelerează puţin, atât cât cere menţinerea constantă a vitezei de-a lungul
curbei. În vederea acestui moment se schimbă uneori o treaptă inferioară.
Alegerea treptei va corespunde celor arătate la pag. 57, „Momentul schimbării
într-una din treptele inferioare”. În intersecţii aglomerate sau în intersecţii
strâmte este preferată treapta 1, potrivită şi în alte locuri unde poate interveni
necesitatea opririi.
In concluzie, în ce priveşte stăpânirea vitezei pentru viraj:
- se frânează până în locul unde începe virajul şi apoi,
- se propulsează uşor pe tot parcursul virajului.
Dacă viteza trebuie micşorată mult înainte de viraj, de exemplu, în
intersecţia unde se virează la dreapta, venind de pe un drum cu prioritate:
• se frânează pe o distanţă mare, înainte de viraj;
• chiar înainte de a vira se schimbă în cea mai potrivită treaptă
inferioară (treapta 1), cuplându-se apoi ambreiajul;
• se virează şi se accelerează uşor.
Unele drumuri în curbă sunt construite astfel ca la parcurgerea lor să
nu fie necesară reducerea vitezei. În aceste curbe uşoare, fără pericole şi cu
vizibilitate bună nu este obligatorie reducerea vitezei pe motivul parcurgerii
curbei.

2) Modificarea direcţiei de mers. Începutul schimbării direcţiei are loc
la intrarea în curbă, când viteza este deja potrivită. Se va roti volanul
progresiv, atât cât este necesar, încât traiectoria să nu ajungă la o curbură prea
mare, şi să fie nevoie de o corecţie; rotindu-l până la urmă, ba într-un sens, ba
în altul. Această nesiguranţă în mânuirea volanului poate îngrijora pe călători.
După viraj, mai ales la intersecţii, înainte ca autoturismul să termine virajul şi
să intre în aliniament, conducătorul începe din timp îndreptarea volanului şi
astfel, când volanul ajunge în poziţia pentru direcţia înainte, axa longitudinală
a autoturismului ajunge paralelă cu axa drumului. Geometria reuşită a
traiectoriei şi exactitatea executării acestor viraje face călătoria confortabilă.
Virajele în intersecţii au complicaţii deosebite, potrivit celor arătate în

capitolul 7, unde problemele parcurgerii oricărei intersecţii, indiferent de
direcţia urmărită sunt grupate în nouă faze. Despre virajele în aceste condiţii se
anticipează, pe scurt, următoarele:
Pentru virajul la dreapta se va semnaliza la dreapta, înainte de
intersecţie, se va micşora foarte mult viteza, se va asigura şi se va poziţiona
autoturismul cât mai pe dreapta. Dacă este permisă intrarea în intersecţie,
potrivit dirijării ori priorităţii (capitolul 7, pagina 136), se va schimba în
treapta 1, conducând apoi în viraj, pe lângă bordura trotuarului, fără a o atinge.
La nevoie se va opri şi se va menţine pedala frânei apăsată pe toată durata
opririi. Se vor lăsa pietonii să traverseze potrivit prevederilor (capitolul 6,
pagina 127, 131). După viraj, conducătorul trebuie să îndrepte volanul la timp,
astfel ca exact când axa longitudinală a autoturismului ajunge paralelă cu axa
drumului să ajungă şi volanul în poziţia pentru direcţia înainte.
Virând la stânga, intersectăm, atât alt drum, cât şi sensul opus al
direcţiei de mers înainte. În prima etapă, autoturismul intră în intersecţie
semnalizând la stânga, după ce conducătorul l-a poziţionat, din timp, pe banda
sau rândul din stânga al sensului de mers, şi s-a asigurat că poziţionând, nu
stânjeneşte mersul altor vehicule. Dacă banda este specială pentru vehiculele
care virează la stânga, intrarea în intersecţie are loc în momentul când la
semafor se aprinde lampa verde pentru vehiculele de pe această bandă. Se
virează prin stânga, fără a ocoli centrul intersecţiei (sau vezi pagina 95) apoi,
autoturismul condus de începător se îndreaptă spre banda 1 a noii direcţii de
mers. În locuri aglomerate, dacă nu sunt semafoare speciale pentru virajul la
stânga, ori măcar benzi de stocare pentru virajul stânga, atunci circulaţia pe
direcţia înainte din ambele sensuri, şi oprirea circulaţiei la dreapta a
vehiculelor din cauza fluxului pietonilor, ar putea împiedeca urmărirea
traiectoriei reglementare, şi pentru a nu bloca intersecţia se ocoleşte centrul
prin dreapta (vezi capitolul 6, pag. 95 şi capitolul 7, pagina 158, poz. 2 din
schema a 2-a). Dar, mai întâi se va opri, acordând prioritate vehiculelor din
sens contrar. Oprind, nu se vor vira roţile căci la o tamponare nefericită din

spate, autoturismul ar fi împins în faţa vehiculelor cu prioritate. Pe durata

scurtă a opririi, pedala frânei se menţine apăsată. După acordarea priorităţii se
virează spre stânga. La ieşirea din intersecţie se vor lăsa pietonii să traverseze
(sau vezi capitolul 6, paginile 127-128). Semnalizatoarele stânga vor fi în
funcţiune pe toată durata schimbării direcţiei de mers.
Schimbarea direcţiei şi semnalizarea la intersecţii se arată în capitolul
6, pag. 112, iar poziţionarea la intersecţii se arată în capitolul 7, pag. 134.
URCAREA RAMPELOR ŞI COBORÂREA PANTELOR.
Pentru urcarea unei rampe lungi sau/şi înclinată mult, motorul

trebuie să dezvolte putere mare, funcţionând tot timpul cu turaţie mare (3000-
3500 rot/min).
Să ne imaginăm un exerciţiu pe o rampă mai lungă de 400 m, pe care
autoturismul intră cu viteza de 50 km/oră (treapta 3 sau 4):
Ò Energia de mişcare acumulată de autoturismul în viteză, îl ajută să străbată
prima parte a rampei fără ca motorul să-şi micşoreze turaţia, şi fără ca pentru
aceasta conducătorul să apese mai mult pedala de acceleraţie.
Ò Când turaţia tinde să descrească, deşi conducătorul a mai apăsat pedala,
trebuie schimbată treapta de demultiplicare a turaţiei motorului, în treapta
inferioară următoare. Dacă autoturismul nu are turometru se apreciază
micşorarea turaţiei după zgomotul motorului. Nu sunt probleme deosebite în
cazul lipsei turometrului. Să reţinem că funcţionarea cu turaţie mare este
condiţia necesară motorului când i se cere să dezvolte putere, astfel că
micşorându-se turaţia trebuie să pregătim schimbarea în treapta inferioară.
Ò Mergând pe rampă ne propunem, de exemplu, să folosim turaţia de 3000
rot/min. Potrivit înclinării drumului, lungimii rampei, cum şi altor împrejurări
(vezi pag. 44 şi 57-58) vom alege treapta astfel ca să asigurăm motorului o
funcţionare cu această turaţie mare, dar cu o valoare redusă a vitezei,
convenabilă efortului urcării rampei. Turaţia de 3000 rot/min asigură
funcţionarea uşoară şi răcirea motorului, necesară pe timpul urcării prelungite
dar, în treapta 3, viteza corespunzătoare turaţiei arătate este mare, şi ar putea
depăşi posibilităţile motorului de a urca uşor rampa, sau poate să apară nevoia
reducerii vitezei (implicit a turaţiei), potrivit prevederilor regulamentare. În
aceste împrejurări, va fi necesară schimbarea a încă o treaptă inferioară,
fiindcă turaţia ridicată trebuie menţinută.

Ò Pentru urcarea unei rampe foarte mult înclinată, puterea dezvoltată de
motor şi mai ales forţa de propulsie, aplicată de roţile cu pneuri suprafeţei
drumului, trebuie să fie deosebit de mare, ceea ce se obţine uşor, în treapta 1,
la turaţia de 3000 rot/min, dar acolo, aderenţa drumului trebuie să permită
propulsarea fără patinare. Încă de la baza rampei se va porni în treapta 1, care
menţine o viteză mică, la turaţie ridicată.
Ò În ultimul caz discutat, conducând un autoturism cu schimbător automat
vom accelera, începând de la baza pantei, tot parcursul. Dacă se întâmpină
împrejurări care cer reducerea vitezei, şi slăbim prea mult apăsarea pedalei de
acceleraţie, suntem în pericol ca autoturismul să se oprească, şi în cele din
urmă să meargă înapoi, pe pantă. Dar, cele mai multe schimbătoare automate
au o poziţie a manetei, destinată pentru drum greu. Punând maneta în această
poziţie de comandă este mai puţin posibil să intrăm în regimul menţionat,
fiindcă putem realiza o viteză foarte mică cu turaţie mare a motorului.
Coborârea pantelor pune probleme speciale pe pante cu înclinaţii
sau/şi cu lungimi mari, şi cu segmente de drum în curbă. Dar, nu trebuie să ne
surprindă pericolul ca la coborârea oricărei pante să crească ameninţător viteza
autoturismului. Pentru siguranţă, la coborâre se aplică o regulă care cere să se
folosească aceiaşi treaptă necesară urcării. Acest mod asigură frânarea
constantă cu motorul. La coborâre, consumul de combustibil este infim. De
aceea, oprirea motorului şi/sau punerea manetei schimbătorului la punctul
mort, în cursul coborârii pantelor nu este doar o soluţie fără sens, ci este şi o
greşeală gravă care pune în pericol parcurgerea pantei.
Ô La coborâre, schimbarea în treptele inferioare se face din treaptă în
treaptă (paginile 57-58), frânând de fiecare dată cu motorul şi adăogând frâna
de serviciu dacă este nevoie. Un caz special care cere schimbarea treptei
inferioare pe pantă este apropierea de o curbă strânsă, unde valoarea vitezei
trebuie micşorată mult.
Ô Nu se accelerează motorul pe pantă. Nu vom accelera nici după ce
drumul iese din curbă sau când panta mare se termină şi este necesară
schimbarea în treapta superioară. În acest caz, succesiunea comenzilor pentru
schimbarea treptei nu cuprinde accelerarea:
1. Se apasă pedala ambreiajului,
2. se schimbă treapta superioară şi,
3. se ridică fără grijă piciorul stâng de pe pedala ambreiajului.

CAPITOLUL IV
EXERCIŢIILE LA POLIGON
Exerciţiile de conducere încep obligatoriu la poligon, unde se deprinde

mersul foarte încet, folosit la manevre, ceea ce este mai greu de realizat decât
mersul pe drum. Aici începătorul se familiarizează cu reacţiile maşinii la
comanda volanului, pedalei de acceleraţie şi pedalei frânei. De aceea, pe un
poligon obişnuit ca mărime se preferă folosirea treaptei 1 ori marşarier.
Este necesară descrierea desfăşurării următoarelor probe:
1. pornirea motorului, 7. întoarcerea din trei mişcări,
2. pornirea autoturismului de pe loc, 8. aşezarea laterală lângă bordură,
3. oprirea din mers, 9. parcarea cu faţa,
4. conducerea în jurul poligonului, 10. parcarea cu spatele,
5. mersul cu spatele, 11. pornirea în rampă,
6. mersul printre jaloane, 12. schimbarea treptelor 1-2 în mers.
Elementele primelor trei exerciţii au fost prezentate în capitolul
precedent. La fel, schimbarea treptelor în mers.
Conducătorul se aşează la volan, căutând o poziţie comodă şi cu
vizibilitate bună. Dacă este necesar, scaunul poate fi reglat mai aproape sau
mai departe de volan iar spătarul poate fi înclinat după dorinţă. Pentru
vizibilitate bună, spre spaţiul vehiculelor ce vin din urmă, se reglează
înclinarea oglinzilor retrovizoare, aşa cum se arată la pagina următoare.
Depărtarea scaunului de volan şi înclinarea spătarului le reglăm, de
fiecare dată când începem exerciţiile, pentru a putea apăsa cu uşurinţă şi
complet pedala ambreiajului, şi pentru a nu
întinde prea mult mâinile, până să prindem
volanul în locul "ora 12". La modelele de
autoturisme moderne, scaunul se poate ridica
sau coborî, şi chiar poziţia volanului se poate
modifica. La Dacia 1300 (vezi desenul),
conducătorul fiind aşezat poate avansa ori
poate împinge scaunul înapoi, cât îi este
necesar, dacă deplasează mai întâi levierul
pentru deblocare A spre stânga. Spătarul este
înclinabil, răsucind după dorinţă, înainte sau
înapoi, butonul B.

Înclinarea oglinzilor retrovizoare
Imaginile din oglinzile exterioare, stânga şi dreapta ne informează
dacă putem schimba direcţia de mers, fără a stânjeni deplasarea eventuală a
unor vehicule care vin din urmă, pe banda din stânga sau din dreapta.
Conducătorul trebuie să acorde prioritate acestor vehicule, înainte de a
schimba direcţia. De exemplu, dacă doreşte să vireze spre stânga, şi în oglinda
din stânga vede, fie şi parţial, imaginea unui vehicul, el nu virează până ce nu
îi dă prioritate. Dacă asigurându-se, nu vede nici în oglinda exterioară şi nici
alături de autoturism vreun vehicul, şi dacă a semnalizat intenţia, el poate
modifica direcţia de mers. Când autoturismul a început modificarea direcţiei,
imaginile din oglinzile retrovizoare se schimbă spre alte direcţii şi devin
nefolositoare. Deci înainte de a vira, conducătorul se va asigura în oglinda
exterioară şi va întoarce capul pentru a vedea dacă lângă autoturism nu circulă
alt vehicul. Gestul lui poate fi sesizat de călători.
La asigurare, imaginea din oglinda interioară nu este utilă, fiindcă

vehiculul care se vede în oglindă şi care circulă chiar în spate nu creează
probleme. El va păstra o distanţă potrivită cu viteza pe care o impune vehiculul
din faţă. În prima schemă, spaţiul de culoare gri, din urma primului autoturism
este spaţiul pe care îl poate vedea conducătorul în oglinda interioară. El nu
poate vedea aici vehiculele care vin din urmă, pe banda din stânga ori pe aceea
din dreapta. În schema a doua, spaţiile de pe benzile laterale, sub forma altor
unghiuri gri arată ceea ce vede conducătorul în imaginile oglinzilor exterioare.
Începând exerciţiile, mai întâi vom înclina oglinzile exterioare, astfel ca
imaginile care le putem vedea să nu cuprindă porţiuni de cer iar în fiecare
oglindă să se vadă, la o margine, mânerul de afară al portierei. Oglinda
interioară o vom înclina ca să cuprindă imaginea spaţiului de drum care se
poate observa prin geamul din spate (lunetă).

După reglarea înclinării oglinzilor vom fixa centura de siguranţă, ceea

ce se insistă la poligon pentru a ne obişnui. Folosirea centurii este obligatorie
numai pe drum.
CONDUCEREA AUTOTURISMULUI ÎN JURUL POLIGONULUI

Traiectoria executării exerciţiului se alege cât mai aproape de
marginea din dreapta a poligonului, ocolindu-l invers sensului orar.
Începătorul trebuie să se obişnuiască a conduce cât mai pe dreapta drumului.
Geometria sistemului de rulare (poziţiile şi orientările de montaj ale
roţilor) face ca volanul să revină oricând, cu uşurinţă, la drumul rectiliniu dar
conducătorul urmăreşte mereu să nu aibă loc devieri întâmplătoare de la
drumul drept. Devierile le corectează lin, acţionând volanul foarte puţin şi
mergând astfel, până autoturismul îşi modifică direcţia de mers pe traiectoria
normală. Apoi, aduce volanul în poziţia pentru mers drept, şi urmează să
corecteze, dacă este necesar, alte devieri întâmplătoare. Va evita să mişte
oricât de puţin volanul, fără un scop justificat. Pentru viraj, rotirea volanului va
fi progresivă, apoi trebuie limitată, aşteptând în mers până se realizează
schimbarea direcţiei după dorinţă. In ultima fază a virajului, volanul se readuce
în poziţie dreaptă. Conducătorul va observa şi memora poziţia volanului pentru
care autoturismul merge în linie dreaptă; ceea ce îi va folosi la manevre.
Reglând viteza, conducătorul acţionează puţin, câte puţin, fie pedala
de acceleraţie, apăsând sau slăbind apăsarea ei, fie frâna. Frâna se controlează
apasând, sau alteori slăbind pedala frânei, până la reducerea vitezei, după
dorinţă, ori până autoturismul se opreşte din mers, când intenţia este de a opri.
Deci, reglarea vitezei şi virajele se execută acţionând câte puţin comenzile şi
aşteptând realizarea modificărilor dorite. Atenţia este mereu conectată la
parcurs. Altfel, călătorii (ipotetici) capătă motive de nelinişte şi neîncredere.
La colţurile poligonului se virează astfel:
• Înainte de a ajunge la locul de intrare în curbă, se micşorează viteza
ridicând uşor piciorul de pe pedala de acceleraţie, atât cât este nevoie pentru a
reduce lin turaţia motorului. Deplasarea trebuie să rămână confortabilă pentru
călători.
• După micşorarea vitezei, pentru a intra în curbă se roteşte volanul cu
ambele mâini, realizând mişcările succesive arătate în capitolul 2, pagina 21.
Se roteşte o rotaţie completă, sau după dorinţă şi se urmăreşte, pe măsura
strângerii virajului, ca rotirea volanului să fie suficientă. În acest timp, se poate

curba traiectoria mai mult, după necesitate, dar nu se comandă volanul, când
într-un sens, când în altul.
• Odată cu începutul virajului se apasă uşor pedala de acceleraţie.
• Pentru a intra din nou în linie dreaptă trebuie îndreptat din timp volanul,
progresiv, astfel ca în momentul când linia imaginară care trece prin mijlocul
şi de-a lungul autoturismului (axa longitudinală) ia aceiaşi direcţie cu noua
direcţie de mers, volanul să ajungă în poziţia pentru mers rectiliniu. Nici la
ieşirea din viraj nu se roteşte volanul, când într-un sens, când în celălalt.
Se vor deprinde fazele de schimbare a direcţiei aşa cum au fost arătate
aici, pentru a realiza cu uşurinţă, la exerciţiile pe drum, mersul încet, pe
traiectorii corecte, în intersecţiile unde se execută viraje.
După un timp de ocolire într-un sens, se poate schimba mersul în sens
invers.
După cca 15 minute, exerciţiul se modifică, adică în loc de a continua
mersul numai în lungul laturilor poligonului, cu viraje la colţuri, se vizează din
când în când câte un obiectiv fix, indiferent care anume, şi se dirijează
autoturismul către el:
• Se virează în timpul mersului spre direcţia aleasă rotind
volanul 1/2 de rotaţie.
• Se continuă drumul cu acest viraj, aşteptând până când direcţia
de mers se apropie de direcţia aleasă;
• apoi se aduce din nou volanul în poziţie dreaptă şi se continuă
drumul rectiliniu spre obiectiv.
Orientarea autoturismului pe o anumită traiectorie. Conducătorul
apelează la imaginaţie, atât pentru a anticipa evoluţia pe drum a altor
participanţi la trafic, în apropierea cărora trebuie să circule, dar mai ales,
pentru a analiza poziţia autoturismului său în parcurs ori în manevră. De la
locul lui, conducătorul nu poate să vadă pe unde calcă roţile şi nici nu poate
aprecia exact, cum va folosi spaţiul îngustat, pe unde are loc să treacă
autoturismul în momentele următoare. Vede în faţă, pe unde trebuie să treacă
dar nu are o metodă perfectă de orientare, cu volanul spre acel spaţiu. O
metodă cu rezultate acceptabile pentru multe persoane, metodă care cere
exerciţiu, constă în a potrivi volanul, în timpul mersului, astfel ca mijlocul
autoturismului, aflat la maneta schimbătorului, în dreapta conducătorului, să
fie orientat, a se îndrepta spre mijlocul spaţiului liber pe unde trebuie să treacă.
Vom exersa mai întâi, astfel ca în deplasare, mijlocul autoturismului să treacă
exact pe deasupra unui marcaj (o tuşă). După aceste exerciţii vom poziţiona
autoturismul între două jaloane A, ca în schemă şi apoi vom conduce astfel ca
maneta schimbătorului să treacă pe deasupra traiectoriei imaginată, ajungând

odată cu autoturismul la mijlocul spaţiului dintre cele două jaloane N.

Jaloanele se pot aranja, pentru început, astfel ca între ele să fie o distanţă de
2,20 – 2,50 m. Pe drum, când avem disponibilitate să exersăm metoda, vom
conduce, la 30 - 40 m după alt autoturism, orientându-ne traiectoria, cât mai
exact, în urma mijlocului acelui
autoturism. În sfârşit, vom exersa pentru a
ne pregăti să conducem bine în locuri
aglomerate, nemarcate, exersând la
poligon şi pe stradă, în urma unui
autoturism pe care ni-l imaginăm că trece
printr-un spaţiu disponibil, existent în
faţă; ceea ce ne va ajuta suficient de bine
să orientăm poziţia mijlocului maşinii
noastre. Oricâtă experienţă am câştiga însă, va trebui să lăsăm totdeauna loc de
siguranţă, în stânga şi în dreapta, loc a cărui lăţime nu se poate aprecia, fără să
reducem mult viteza (capitolul 6, pagina 111, punctul 8).
MERSUL CU SPATELE
Însuşirea tehnicii executării acestui exerciţiu la poligon, ne ajută să

putem realiza mersul cu spatele pe lângă bordura trotuarului de pe dreapta
drumului; un mers periculos, a cărui desfăşurare nu se poate urmări şi controla
decât cu stăruinţă.
Semnalizarea mersului cu spatele se face, atât automat cu lămpile
speciale, spate, cu lumină albă, cât şi concomitent, cu luminile de avarie
(capitolul 5, pagina 101). Se va concentra în mod deosebit atenţia pentru
asigurare.
În cazul discutat aici, exerciţiul mersului cu spatele este :
un mers rectiliniu şi
un mers încet.
Conducând în mers cu spatele, vom avea în vedere că pentru a corecta
direcţia de deplasare, volanul se comandă la fel ca mergând înainte. Mai exact,
urmărind de exemplu să schimbăm direcţia deplasării spre dreapta, mergând cu

spatele vom roti volanul tot spre dreapta. De asemenea, pentru a vira la stânga
vom roti volanul la stânga.
Pentru exersare la poligon, autoturismul se poziţionează paralel şi în
apropiere de o tuşă rectilinie, în stânga ei, la capăt, ca să fie loc în spatele
autoturismului pentru desfăşurarea exerciţiului (vezi schema). Distanţa de la

marginea din dreapta autoturismului, până la tuşă va fi de cca 30 cm, astfel ca,
în oglinda exterioară din dreapta, tuşa să se vadă bine, de la un capăt la altul.
Exersând pe drum, bordura trotuarului se va vedea în oglindă, în acelaşi fel.
Exerciţiul începe din poziţia figurată în schemă.
Comenzile pentru mers rectiliniu, cu spatele:

Í Conducătorul pune în funcţiune semnalizarea de avarie, apasă complet
pedala ambreiajului şi introduce schimbătorul în marşarier.
Í Aşează volanul pentru mers drept. Apoi, cu mâna stângă prinde volanul în
poziţia "ora 12"; mâna dreaptă poate să nu o ţină pe volan (este singura
dată când se recomandă conducerea volanului cu o mână).
Í Asigurarea: Îşi roteşte capul şi corpul, atât cât să poată vedea bine, prin
geamul din spate, spaţiul pe care urmează să-l parcurgă autoturismul
mergând cu spatele. În acest spaţiu ar putea apare ceva de natură să-l
determine a comanda neîntârziat, oprirea. De asemenea, trebuie să-şi
creeze posibilitatea de a urmări periodic, în oglinda din dreapta dacă
autoturismul se apropie sau se depărtează ori cât de puţin de tuşă.
Í Porneşte încet, ţinând motorul accelerat, uşor (1500 rot/min), eliberând
puţin pedala ambreiajului, fără să mărească viteza. Dacă viteza este prea
înceată, conducătorul eliberează foarte puţin pedala ambreiajului, iar dacă
viteza creşte, mai apasă foarte puţin pedala. Continuă acest reglaj până la
terminarea exerciţiului, adică un parcurs mai scurt de 50 m, cât este limita

regulamentară pentru mers cu spatele pe drum. Cu pedala de acceleraţie,

conducătorul menţine turaţia motorului mereu mai mare de cât turaţia
minimă de mers în gol, indiferent de posibilităţile motorului, pentru că:
In cazul mersului foarte încet, pedala acceleraţiei nu serveşte
pentru reglarea vitezei. Apăsarea ei asigură permanent turaţia necesară
motorului pentru o funcţionare corectă la propulsare.
Í Mergând înainte, „geometria” sistemului de rulare tinde spre a menţine
drumul rectiliniu, chiar dacă mâinile nu ar ţine volanul. Mergând înapoi,
deşi volanul este în mână, conducătorul va constata, în oglinda exterioară
din dreapta, că autoturismul poate devia de la direcţia paralelă cu tuşa.
Atunci intervine neîntârziat pentru a corecta fin traiectoria astfel:
Í Când vrea să apropie autoturismul de tuşă, conducătorul roteşte foarte
puţin volanul spre dreapta; mâna stângă care ţine volanul, ajunge de la
poziţia "ora 12", la poziţia "ora 1" de pe cadranul volanului. Continuă
drumul astfel, aşteptând efectul corecţiei. Dacă vrea să se depărteze de
tuşă, roteşte puţin volanul spre stânga, până mâna stângă ajunge de la
poziţia "ora 12" la poziţia "ora 11". Numai când începătorul reuşeşte ca
devierile şi corecţiile lor să fie foarte mici, se pot tolera aceste mărunte
erori ale traiectoriei de la linia dreaptă.
Greşeli posibile mergând rectiliniu, cu spatele (la poligon)

• - Lipsa asigurării sau/şi semnalizării cu lumina intermitentă de avarie.
• - Oprirea motorului sau a autoturismului în timpul mersului.
• - Mersul grăbit. Din cauza slăbirii prea mult a apăsării pedalei
ambreiajului.
• - Mersul în zigzag. Din cauza unor corecţii prea ample de la drumul
rectiliniu deşi este indicat să se mişte volanul numai între reperele "ora 11
şi ora 1".
• - Distanţarea faţă de tuşă a autoturismului în timpul deplasării, mai mult
de 60 - 70 cm sau, atingerea tuşei cu una dintre roţile din dreapta.
• - Înclinarea autoturismului faţă de direcţia tuşei.
• - Zgârierea sau lovirea autoturismului.

MERSUL PRINTRE JALOANE

In cursul acestui exerciţiu, conducătorul reglează tot timpul mişcarea
autoturismului, prin comenzi executate simultan, cu ambele mâini şi ambele
picioare. Mersul printre jaloane este un exerciţiu pentru dobândirea aptitudinii
de a corela comenzile de menţinere a unei viteze foarte mici, cu comenzile de
modificare a direcţiei. Exersând astfel, începătorul se acomodează în
continuare cu mijloacele principale de comandă şi cu modul autoturismului de
a reacţiona la comenzi.
Suprafaţa pe care desfăşurăm mersul printre jaloane este necesar a fi
amenajată. Pe o lungime de cca. 40 m sunt marcate trei tuşe paralele la distanţe
de 3,5 m între ele, formând astfel două culoare ca două benzi de circulaţie. Pe
tuşa din mijloc se pun cinci jaloane din 7 în 7 m. Jaloanele vor avea suporţi; nu
se fixează în pământ. Înălţimea lor va fi mai mare de 1 m. Se va conduce
autoturismul de la start la sosire (vezi schema), ocolind cu viraje succesive, la
stânga şi la dreapta, cele cinci jaloane.
Nu este permisă oprirea pe parcurs. Viteza pentru a reuşi virajele,
trebuie să fie mică, mergând în treapta 1, dar nu cu turaţia minimă a motorului
căci aceasta nu-l mobilizează pentru a învinge uşor rezistenţa la înaintare, şi
este posibil să se oprească. Pe parcursul exerciţiului, începătorul va ţine pedala
de acceleraţie apăsată, încât motorul să funcţioneze cu cca 1500 rot/min. Dar,
chiar în treapta a 1-a, viteza va fi mare. De aceea, se reglează mereu viteza cu
pedala ambreiajului, eliberând puţin pedala pentru a propulsa, ori apasând-o
pentru a nu alerga. Realizarea vitezei mici este posibilă, fără a apăsa pedala
ambreiajului, dacă avem un motor puternic, cu alimentare prin injecţie, căci nu
se opreşte în sarcină la ralanti. Deprinderea de a merge cu motorul la ralanti
nu este însă profitabilă, fiindcă evităm exersarea stăpânirii vitezei foarte mici,
şi fiindcă motorul solicitat cu turaţie mică nu are un viitor de folosire
îndelungată. Vom admite aceasta numai pentru scurte momente.
Plecarea este de pe culoarul din dreapta. Autoturismul trece pe lângă
primul jalon. Când conducătorul ajunge cu umărul în dreptul jalonului, el

virează spre stânga o rotaţie de volan şi continuă drumul astfel, urmărind cum
autoturismul îşi schimbă progresiv direcţia, în curbă spre stânga.

În momentul când axa

longitudinală a autoturismului s-a
înclinat aproximativ 450, faţă de
direcţia tuşei, conducătorul roteşte
invers volanul, o rotaţie. Îl aduce
astfel în poziţia pentru mers rectiliniu
şi continuă drumul spre stânga,
mergând scurt timp în linie dreaptă.
Înainte de a ajunge în dreptul

celui de al 2-lea jalon, conducătorul
roteşte complet volanul spre dreapta
(o rotaţie şi ¾ sau mai mult, după
construcţia mecanismului de direcţie).
Autoturismul
î n a i n t e a z ă , modificându-şi direcţia
spre dreapta şi când axa lui
longitudinală s-a înclinat 450, faţă de
direcţia tuşei, conducătorul îndreaptă
volanul, rotindu-l spre stânga. Apoi
merge drept, pentru scurt timp.
Înainte de a ajunge la al 3-lea

jalon, conducătorul roteşte din nou
volanul spre stânga, complet, adică o
rotaţie şi ¾ sau mai mult.
În continuare, manevrele sunt

asemănătoare, până autoturismul trece
de al 5-lea jalon. După mai multe
exerciţii, dacă viteza este puţin mai
mare se pot realiza viraje succesive,
maximum la stânga şi maximum la
dreapta, fără a mai parcurge scurte
segmente de drum rectiliniu.
Se cere să se exerseze un
timp, trei zile diferite, câte cca. 15 minute, alternativ cu exerciţiul de "mers cu
spatele" pe culoarul din dreapta, până se consideră că execuţiile sunt

mulţumitoare. Nu se vor urmări cu stricteţe greşelile. Proba ne ajută să
deprindem comenzile mersului foarte încet, comenzi profesionale, mai greu de
realizat decât cele pentru mersul în viteză.
Greşelile pot fi următoarele:
- Atingerea sau răsturnarea unui jalon (jaloanele nu sunt fixate).
- Oprirea motorului sau a autoturismului în timpul mersului.
- Călcarea tuşei din dreapta sau a tuşei din stânga cu una dintre roţi.
Exerciţiile mersului foarte încet, realizat cu pedala ambreiajului în
timp ce pedala de acceleraţie este apăsată constant, nu trebuie să tulbure
exerciţiile obişnuite de însuşire a reglării vitezei cu pedala de acceleraţie şi cu
pedala frânei. Exersând la poligon probele recomandate se deprinde mersul
foarte încet, de manevrare. Se asigură astfel, cu volanul şi cu pedala
ambreiajului, controlul precis al intenţiilor, iar cu pedala de acceleraţie,
controlul folosirii corecte a motorului.
ÎNTOARCEREA DIN TREI MIŞCĂRI
Dacă drumul este suficient de larg şi întoarcerea este permisă, după ce

respectă şi condiţiile prevederilor legale, conducătorul poate vira mult spre
stânga, întorcând autoturismul dintr-o mişcare, pe sensul opus (pagina 118).
Dar la nevoie, dacă drumul este strâmt, se execută întoarcerea din trei mişcări.
Acest exerciţiu contribuie la deprinderea comenzilor de a obţine o viteză foarte
mică. Pe drum, se va acorda mai întâi atenţie regulilor privind întoarcerea, cum
sunt: semnalizarea, asigurarea şi acordarea priorităţii, atât înainte de a începe
manevra, cât şi înainte de fiecare mişcare.
Vom pregăti la poligon, executarea manevrei pe drum. Se va marca
prin jaloane sau alte semne, un spaţiu din poligon, de cca 8 m lăţime şi 20 m
lungime, care se poate folosi drept un drum strâmt de 8 m. Se pot folosi,
eventual, alte dimensiuni pentru suprafaţa de exersare.
Cum se execută întoarcerea din trei mişcări?
Mişcarea 1) Pornind înainte, de pe sensul din dreapta drumului, dar mergând
cu viraj maxim la stânga,
- oprind cu faţa autoturismului la marginea din stânga drumului,
- virând la dreapta maximum.

Mişcarea 2) pornind din nou şi mergând cu spatele până la cealaltă margine a

drumului,
- oprind, virând din nou la stânga, maximum şi apoi,
Mişcarea 3) pornind şi mergând înainte; poziţionând autoturismul pe dreapta

noului sens de mers.
Manevra are probleme legate de respectarea regulilor de circulaţie. Se
semnalizează cu luminile de avarie. Semnalizarea intenţiei de schimbare a

direcţiei de mers prezintă interes pentru orientare, la exerciţii. Începând cu
mişcarea a 2-a, autoturismul capătă o nouă poziţie pe drum şi va merge pe
sensul celălalt. Se va exersa acest mod de semnalizare în trei faze:
1. - încă înainte de prima mişcare se semnalizează la stânga;
(viraj cu volanul la stânga)
2. - înainte de a doua mişcare se semnalizează tot la stânga;
(viraj cu volanul la dreapta)
3. - înainte de a treia mişcare se semnalizează la dreapta
(viraj cu volanul la stânga).
Greşeli posibile întorcând din trei mişcări, la poligon:

• Oprirea motorului, bruscarea comenzilor, mersul neuniform sau repezit.
• Pătrunderea dincolo de spaţiu marcat, spaţiu reprezentând un loc de pe
drum care nu este destinat vehiculelor.
• Greşirea semnalizării (în plus, pe drum: lipsa asigurării ori începerea
manevrei când se incomodează intenţia altui participant la trafic).
• Zgârierea sau lovirea autoturismului.
Exerciţiile care urmează se execută, de asemenea, în mers încet.
Poziţionarea autoturismului depinde de dimensiunile lui.

AŞEZAREA LATERALĂ LÂNGĂ BORDURĂ
Este o metodă specială cu

ajutorul căreia conducătorul poate
alinia autoturismul, într-un loc liber
al unui rând în staţionare, de-a
lungul bordurii trotuarului din
dreapta, unde fiecare autoturism stă
unul după altul, fără să atingă
bordura cu roţile. Autoturismul
notat C s-a manevrat astfel şi a
ajuns lângă bordură, în poziţia dintre autoturismele A şi B (figura IV. 8). Aici,
lungimea spaţiului liber dintre A şi B este necesar a fi de minim 7,0 m.
Mişcările acestei metode se deprind greu, astfel că sunt necesare exerciţii
îndelungate la poligon şi pe drum.
Se manevrează foarte încet (controlând ambreiajul), mergând înapoi,
pe faze (se opreşte după fiecare fază), şi se folosesc numai viraje maxime.
Corectările cu ajutorul mersului înainte sunt considerate greşeli.
La poligon se exersează în stânga unei tuşe, ocupând iniţial o poziţie

asemănătoare cu aceea pentru mers cu spatele. Se vor monta două jaloane aşa
ca în schemă. Poziţia lor marchează locul unde va fi aşezat autoturismul C.
Jalonul 1 reprezintă colţul stânga spate al autoturismului A (fig. 4.9) iar jalonul
2 este limita din spate a locului de parcare liber. Relatările de mai jos
(următoarele patru faze), se referă la exersarea pe drum, urmând să fie adaptate
la poligon, potrivit cu schema.

Faza 1. Conducătorul poziţionează autoturismul C (figura IV. 9) lângă

autoturismul notat cu A, astfel ca privind de la volan spre colţul din stânga
spate al autoturismului A (la poligon, jalonul 1), mijlocul uşii din dreapta spate
(C1) să fie pe direcţia privirii. Distanţa între autoturisme, în prima fază nu
trebuie să fie mai mică de 0,5 m dar poate fi mai mare. Axa longitudinală a
autoturismului C poate să nu fie absolut paralelă cu axa drumului. În poziţia
arătată, conducătorul opreşte autoturismul, ţine piciorul drept pe pedala frânei,
apasă complet pedala ambreiajului şi introduce schimbătorul în marşarier.
Autoturismul fiind încă oprit, conducătorul roteşte volanul la dreapta complet.
Apoi, el se asigură, ştiind că roţile din faţă, în viraj spre dreapta-spate, se vor
deplasa mult, către stânga (vezi Fig. IV 10), semnalizează şi comandă pornirea
cu pedalele acceleraţiei şi ambreiajului. Astfel, virează cu spatele către dreapta,
mergând încet şi schimbând progresiv direcţia axei longitudinale.
Faza 2. C â n d d i r e c ţ i a
axei longitudinale a autoturismului
ajunge să facă un unghi de 45O cu
direcţia bordurii, conducătorul opreşte
autoturismul din mers (figura IV. 10).
Este bine ca aprecierea unghiului
acestei direcţii să fie cât mai corectă.
De la volan se va verifica acest unghi,
astfel ca direcţia privirii de control,

care s-a arătat, de pildă, în fig. IV 9, să treacă de această dată prin colţul de
geam C2. După oprire, conducătorul îndreaptă volanul, rotindu-l spre stânga,
timp în care ţine apăsate pedalele ambreiajului şi frânei.
La poligon, pentru a realiza cu uşurinţă un unghi de 45°, conducătorul
opreşte din mersul cu spatele - viraj la dreapta, în momentul când vede de la
locul său, imaginea jalonului 2 în mijlocul oglinzii exterioare stânga. Deci,
reperul care se poate fixa la poligon cu acest scop nu ajută execuţia pe drum,
unde se exersează fără un jalon prestabilit.
Faza 3. Conducătorul porneşte
apoi autoturismul, mergând
rectiliniu, cu spatele, încet, pe
această direcţie înclinată cu 450,
până unde direcţia privirii de
control ajunge să treacă prin
colţul de geam ori de parbriz C3
(fig. IV 11). Aici opreşte din nou.
Roteşte apoi volanul la stânga
complet, în timp ce autoturismul
este oprit, iar pedalele frânei şi
ambreiajului sunt apăsate. Cele trei repere, C1, C2, C3, depind de pozitia la
volan a conducătorului şi de modelul autoturismului. De aceea, li se vor aduce
mici modificări de către cel care le foloseşte, dacă găseşte că sunt necesare.
Faza 4. Se comandă iarăşi pornirea de pe loc şi se deplasează autoturismul tot
cu spatele, încet, în viraj stânga, maxim, până când se aliniază între
autoturismele A şi B (figura IV. 8). Se va proteja în timpul manevrei, colţul
stânga spate al autoturismului A (jalonul 1). Alinierea se poate verifica în
oglinda exterioară dreapta, unde trebuie să se vadă că marginea din dreapta a
autoturismului a ajuns paralelă cu bordura trotuarului. Roţile nu trebuie să
atingă bordura. În final, dacă lăsăm autoturismul lângă bordură vom îndrepta
obligatoriu roţile din faţă, înainte de a opri motorul.
Se vor evita următoarele greşeli la executarea aşezării laterale:
• - Lipsa semnalizării sau/şi asigurării.
• - Alinierea greşită, fie prin înclinarea autoturismului faţă de bordură,
ori prin aşezarea lui la mai mult de 35-40 cm de bordură (dar poate fi
apropiat chiar la 5 cm).
• - Corectări în timpul manevrei, prin mersul înainte.
• - Atingerea bordurii, zgârierea sau lovirea autoturismului.
• - Oprirea motorului în timpul exerciţiului.

PARCAREA AUTOTURISMULUI CU FAŢA
Spre deosebire de aşezarea laterală, unde poziţia finală este între două
autoturisme aşezate "unul după altul", pentru parcare, poziţionarea se face într-
un loc liber al unui şir de autoturisme
situate "unul lângă altul" (fig. IV 12).
În poligon se vor pune jaloane pentru a
marca anumite repere, în punctele
unde se consideră necesar, potrivit
celor arătate mai jos. Autoturismul
notat C trebuie parcat între
autoturismele A şi B. „Parcarea cu
faţa” se execută mergând numai
înainte şi cu viraj la dreapta, în cazul
din fig. IV 12-13-14. Pentru a parca în stânga se virează la stânga iar
poziţionarea este asemănătoare. Exersând, nu este voie să facem corecţii prin
schimbarea mersului înainte cu marşarier. Modul de a nu schimba sensul
mersului complică exerciţiul, aşa cum se va vedea, dar se poate opri ori de câte
ori este necesar a se analiza poziţia şi a se modifica virajul. Spaţiul liber dintre
autoturismele A şi B nu poate avea o lăţime mai mică de 3 m, pentru că după
parcare se impune a fi suficient loc la deschiderea uşilor autoturismului C, atât
în stânga, cât şi în dreapta.
1. Autoturismul C se aduce
spre poziţia arătată în fig. IV.
13, mergând astfel încât direcţia
axei lui longitudinale să fie
perfect perpendiculară pe
direcţia axelor autoturismelor
parcate, iar distanta dintre
autoturismele A si C să nu fie
mai mică de 2,00 m (dar poate fi
mai mare).
Unde începe virajul?
Conducătorul, venind cu autoturismul dinspre stânga (vezi fig. IV. 13)
se apropie de locul C de pe schiţă, semnalizând dreapta şi înaintând până este
în măsură să privească prin geamul portierei, în direcţia săgeţii rectilinii adică,
opreşte înainte de a repera mijlocul autoturismului A. Cu piciorul drept pe
pedala frânei şi cu stângul ţinând pedala ambreiajului apăsată, virează cu
volanul la dreapta maximum. Apoi se asigură şi porneşte, îndreptându-se spre
locul său de parcare.

2. Poziţia C, de la punctul 1 trebuie să fie cât mai corectă, astfel ca să
faciliteze trecerea fără pericol pe lângă B, a aripei stânga, faţă a lui C (fig. IV.
14a) şi, totodată, roata lui dreapta, din spate să nu rămână prea aproape de A.
Se pregăteşte astfel, o poziţie finală care să permită deschiderea uşilor din
dreapta. Pentru a obţine această poziţie, după ce virajul nu mai pune în pericol
marginea lui B, se va renunţa la curbura maximă a virajului (fig. IV. 14a),
îndreptând întru câtva volanul şi înaintând cu aripa stânga din faţă, în
apropiere de B. Pentru aliniere, cu cca 0,5 m înainte de a termina manevra (fig.
IV. 14b) se va vira din nou la dreapta maximum. Todeauna va rămâne spaţiu în
dreapta pentru deschiderea uşilor, astfel că nu ne va preocupa acest lucru.
În multe situaţii, intenţiile de poziţionare ne cer să folosim manevre
exagerate ale roţilor din faţă pentru a duce roţile din spate spre poziţia finală.
PARCAREA CU SPATELE
Parcarea cu spatele este mai simplă, mai sigură şi mai practică. După
ce se parchează cu spatele, vizibilitatea la plecare este bună şi nu sunt
dificultăţi la asigurarea ieşirii din parcare. Nici la parcarea cu spatele nu este
permis a se corecta mişcările, schimbând sensul de mers, adică mergând ba
înapoi, ba înainte, întrucât aceasta este o nesiguranţă în execuţie.
1. Autoturismul C, mergând cu spatele trebuie parcat între
autoturismele A şi B (fig. IV. 15). Spaţiul dintre A şi B este de cel puţin 3,00
m şi va permite astefel, deschiderea uşilor autoturismului C, atât în stânga, cât
şi în dreapta. Distanţa între B şi C nu va fi mai mică de 1,20 m dar poate fi mai
mare. Ajungând aici, conducătorul semnalizează la dreapta. În această poziţie
a autoturismului C:
- axa lui longitudinală este perfect perpendiculară pe direcţia de parcare.
Limita lui din spate ajunge până în dreptul mijlocului autoturismului B

(săgeata 1). Se poate controla

poziţia şi după alt reper: aici,
marginea de jos a lunetei ajunge
până la prelungirea marginii lui
B (săgeata 2);
- oprind aici, conducătorul
virează la dreapta complet, timp
în care ţine piciorul drept pe
frână,
- el se asigură, ştiind că roţile
din faţă se vor deplasa mult spre
stânga, şi apoi porneşte încet, cu spatele, în viraj maxim, la dreapta.
2. Conducătorul opreşte când axa longitudinală a autoturismului C este
paralelă cu direcţia de parcare (fig. IV. 16), ceea ce se poate verifica în
imaginile oglinzilor exterioare. El îndreaptă volanul şi apoi porneşte din nou,
mergând rectiliniu, cu spatele, şi
aliniind pe C între A şi B.
Aşezarea laterală şi parcările
se vor executa, oprind la sfârşitul
fiecărei faze, cum s-a arătat, şi
executând viraje maxime. Numai
astfel se obţin totdeauna aceleaşi
poziţionări şi aceleaşi rezultate.
Greşeli posibile la parcări

• Lipsa asigurării sau/şi semnalizării.
• Corectarea manevrelor prin schimbarea sensului de mers.
• Oprirea motorului.
• Alinierea greşită la sfârşitul manevrei, fie că axa autoturismului este
înclinată faţă de direcţia de parcare, ori că poziţia nu este potrivită şi
nu se pot deschide toate uşile.
• Pătrunderea pe spaţii interzise, zgârierea ori lovirea autoturismului.
Notă.
Cele trei manevre descrise mai sus erau cunoscute cu alte denumiri înainte de
intrarea în vigoare a OUG 195 [(Art. 63 (4) şi (5)] care defineşte termenul „parcare” şi
aşezarea vehicolelor staţionate pe partea carosabilă. Denumirile noi sunt folosite aici,
în sensul acestor prevederi.
Spre a simplifica explicarea manevrelor, reperele arătate se referă la
dimensiunile autoturismelor Dacia 1300. Conducând alte maşini, având alte
dimensiuni trebuie să exersăm cu mici modificări aduse practic unor repere.

PORNIREA ÎN RAMPĂ
Este o probă uşoară dar se recomandă exersarea ei, numai după ce

începătorul stăpâneşte comenzile, adică după cel puţin 20 ore de exerciţii la
volan. Pornirea în rampă se exersează, fie la poligon, fie chiar pe un drum în
rampă, mai puţin aglomerat şi suficient de mult înclinat.
Una dintre împrejurările care fac necesară exersarea aceastei probe
este următoarea: Presupunem că autoturismul se află oprit în rampă, aşteptând
într-un şir de vehicule, lumina verde a semaforului. Condiţia impusă este ca
aprinzându-se lampa verde, comenzile pornirii de pe loc să nu permită
mişcarea autoturismului spre spate, nici măcar 1-2 centimetri. Evident că
pentru exerciţiu nu se cere semafor.
Exerciţiul începe pe un drum în rampă, autoturismul este oprit,
motorul funcţionează şi schimbătorul este la punctul mort. Conducătorul
aşteaptă momentul pornirii, apăsând tot timpul cu piciorul drept, pedala
frânei, pentru a nu lăsa autoturismul să meargă înapoi, pe pantă.
Care sunt comenzile necesare pentru pornire în rampă?

1) - Conducătorul se asigură. În unele împrejurări trebuie să semnalizeze.
2) - Apasă pedala ambreiajului şi introduce schimbătorul în treapta 1.
3) - La pornirea de pe loc trebuie apăsată pedala acceleraţiei cu piciorul drept,
pentru a mobiliza motorul să dezvolte putere. In acest scop:
a. se trage mai întâi maneta frânei de mână, ţinând-o în poziţia frânat, fără
a o asigura (la Dacia 1300 şi la multe alte modele se ţine butonul siguranţei
apăsat continuu, cât timp se ţine maneta trasă);
b. se eliberează apoi pedala frânei, iar autoturismul rămâne frânat,
deoarece conducătorul ţine maneta frânei de mână trasă, cu mâna dreaptă;
c. se apasă pedala acceleraţiei pentru ca motorul să funcţioneze în turaţie
(cca 2000 rot/min).
4) - Se eliberează pedala ambreiajului, câte puţin, până ce turaţia motorului
scade întru câtva, pentru că acum trebuie să înceapă propulsarea, dar
autoturismul este frânat cu frâna de mână. Pedala ambreiajului se menţine de
acum, pentru un timp, în această poziţie, unde ambreiajul cuplează parţial
motorul la transmisie. Pedala acceleraţiei rămâne mereu apăsată.
5) - Se eliberează complet frâna de mână, fără nici un reglaj, după care mâna
dreaptă se pune pe volan. Autoturismul porneşte din loc, progresiv. Pedala
ambreiajului rămâne încă în aceiaşi poziţie, sau se mai eliberează foarte puţin,
dacă pornirea este prea înceată.

6) - După ce autoturismul capătă o mişcare sigură, câştigând o oarecare

energie de mişcare se eliberează complet, cu grijă, pedala ambreiajului. Apoi
se accelerează mai mult turaţia motorului, mărind valoarea vitezei
autoturismului.
Exersând de câteva ori vom căpăta îndemânare, iar comenzile arătate
se vor succeda într-un timp convenabil.
Greşeli la pornirea în rampă:

Ò - Lipsa asigurării la pornire, sau a semnalizării dacă era necesară.
Ò - Pornirea autoturismului înapoi, pe o distanţă oricât de scurtă.
Ò - Oprirea motorului. La o pornire bună, nu ar trebui nici măcar să
scadă turaţia.
Ò - Accelerarea excesivă a motorului.
Ò - Pornirea neuniformă, cu trepidaţii (lipsă de răbdare cu comanda
ambreiajului şi accelerare insuficientă).
Schimbarea treptelor s-a arătat în capitolul 3.

CAPITOLUL V
SEMNALIZAREA RUTIERĂ
P ersoanele hotărâte să înveţe conducerea se vor pregăti, după cum

am văzut, pentru a îndeplini două grupe de condiţii:
1) cunoaşterea şi aplicarea corectă a legislaţiei rutiere;
2) stăpânirea comenzilor. Trebuie spus că începătorul nu va
încerca în nici o împrejurare să "demonstreze deprinderea unei maniere
profesionale". El se va strădui să reuşească executarea corectă a comenzilor.
Începătorul nu poate arăta experienţă în conducere. El va „demonstra”
todeauna aplicarea întocmai a prevederilor legale. Chiar dacă găsim uneori că
ar fi inutil, aplicarea regulilor este obligatorie în oricare situaţie legal
prevăzută. Nu se poate înlocui aplicarea prevederilor legale cu atitudini
subiective. Iată un exemplu:
- Sunt mulţi conducători care la întâlnirea indicatorului de avertizare
"Copii" nu aplică prevederea de a micşora viteza sub 30 km/oră, motivând că
nu se văd copii în apropiere. Pentru a demonstra respectarea obligaţiilor, chiar
când nu sunt copii în preajmă, conducătorul trebuie să ridice piciorul drept de
pe pedala acceleraţiei şi să apese pedala frânei, până reduce viteza sub 30
km/oră.
Începătorii trebuie să adopte „conducerea demonstrativă”. Adică, fiind
la volan, nu vor ignora nici o prevedere regulamentară, şi cu atât mai mult, nici
o prevedere impusă de semnalizarea rutieră. Ei sunt încă în situaţia de a nu
stăpâni aplicarea cunoştinţelor dobândite.
Spre a facilita exerciţiile începătorului, evidenţiem cele ce urmează:

Semnalizarea rutieră se realizează prin următoarele mijloace:
a) sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;
b) indicatoarele;
c) marcajele;
d) alte dispozitive speciale: semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată,
semnalizarea limitelor laterale ale platformei drumului şi a lucrărilor,
semnalele poliţiştilor şi ale altor persoane care dirijează circulaţia,
semnalele autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară.

Dispozitivele de semnalizare luminoasă sunt:

1. Semafoarele pentru dirijarea circulaţiei.
2. Semnalele luminoase la trecerile la nivel cu calea ferată.
3. Dispozitivele luminoase pentru dirijarea circulaţiei pe benzi;
- inclusiv pe benzile reversibile.
Alte dispozitive emit diverse semnale speciale de avertizare luminoasă şi se
montează pe autovehicolele cu regim de circulaţie prioritară ale unor autorităţi ori
pe vehicule speciale. Aceste semnale pot fi însoţite de semnale sonore.
Indicatoarele sunt:
1. Indicatoare de avertizare.
2. Indicatoare de reglementare, dintre care:
de prioritate,
de interzicere sau restricţie,
de obligare,
3. de orientare şi informare.
4. Panouri adiţionale.
5. Indicatoare rutiere şi mijloace de semnalizare a lucrărilor în zona drumului public:
a. indicatoare rutiere temporare,
b. mijloace auxiliare de semnalizare a lucrărilor.
Marcajele sunt:
a. longitudinale,
b. transversale,
c. diverse,
d. laterale.
Denumirile indicatoarelor din planşa anexă
Pentru a învăţa denumirea exactă a indicatoarelor este bine ca planşa pe care
se exersează memorarea (în Anexă), să nu cuprindă denumirile indicatoarelor.
Identificarea se face astfel, potrivit numerelor de poziţie din tabelul de mai jos:
1) Cedează trecerea. 10) Oprirea interzisă.
2) Accesul interzis autovehiculelor, cu 11) Oprire.
excepţia motocicletelor fără ataş. 12) Drum îngustat pe ambele părţi.
3) Depăşirea autovehiculelor, cu 13) Trecere la nivel cu linii de tramvai.
excepţia motocicletelor fără ataş, 14) Curbă la dreapta.
interzisă. 15) Accesul interzis bicicletelor.
4) Biciclişti. 16) Limitare de viteză diferenţiată pe
5) Presemnalizare intersecţie cu sens categorii de autovehicule.
giratoriu. 17) La dreapta.
6) Circulaţia interzisă în ambele 18) Viteză minimă obligatorie.
sensuri. 19) Sfârşitul interzicerii de a depăşi.
7) Accesul interzis vehiculelor cu masa 20) Zonă de staţionare cu durată limitată.
mai mare de ...t. 21) Presemnalizare trecere pietoni.
8) Staţie de autobuz. 22) Copii.
9) Trecere pentru pietoni. 23) Accesul interzis.

24) Înainte. 41) Sfârşitul zonei de acţiune a
25) Prioritate faţă de circulaţia din sens indicatorului.
invers. 42) Sensul sau sensurile de circulaţie
26) Sens unic. pentru care este valabilă semnificaţia
27) Începutul zonei de acţiune a semnalelor luminoase ale semaforului.
indicatorului. 43) Curbă la stânga.
28) Direcţia drumului cu prioritate. 44) Drum cu prioritate.
29) Ocolire. 45) Depăşirea interzisă autovehiculelor
30) Curbă dublă sau o succesiune de mai destinate transportului de mărfuri.
mult de două curbe, prima la stânga. 46) Distanţa până la locul la care se
31) Lucrări. referă indicatorul de presemnalizare sau
32) Trecere la nivel cu o cale ferată fără informare.
bariere. 47) Alte pericole.
33) Categoria de autovehicule la care se 48) Presemnalizarea unui loc periculos,
referă indicatorul o interzicere sau restricţie pe un drum
34) Staţionare alternantă. lateral.
35) Trecere la nivel cu calea ferată 49) Confirmarea zonei de acţiune a
industrială completând semnificaţia indicatorului.
indicatorului „Alte pericole”. 50) Limitare de viteză (indicator rutier
36) Circulaţie în ambele sensuri. temporar).
37) Prioritate pentru circulaţia din sens 51) Selectarea circulaţiei pe direcţii de
invers (mijloc auxil. de semnaliz. lucrări). mers în apropierea intersecţiei.
38) Interzis a vira la stânga. 52) Distanţa între indicator şi începutul
39) Întoarcerea interzisă. locului periculos.
40) Presemnalizarea traseului de urmat 53) Staţionare alternantă.
în vederea efectuării virajului la stânga. 54) Staţionarea interzisă.
Nu prezintă încredere conducătorul care nu recunoaşte, nu ştie bine

denumirile sau nu interpretează corect semnificaţiile indicatoarelor.
Ne ocupăm îndeosebi de semnalizarea rutieră din localităţi, fiindcă aici
se desfăşoară exerciţiile complicate.
INDICATOARELE DE AVERTIZARE.
Montarea pe drum a indicatoarelor de avertizare, cum şi a altor

indicatoare are scopul de a mări răspunderea conducătorilor.
Un conducător, circulând pe o porţiune de drum astfel
semnalizată, dacă nu ia măsurile potrivite şi este angajat într-un
accident produs de cineva care a încălcat prevederile legale poate
fi răspunzător, în multe cazuri, alături de făptuitor.

Indicatoarele de avertizare sunt montate înainte de locurile unde se cer

măsuri de precauţie, pe partea dreaptă a drumului dar uneori pe stânga ori
deasupra benzii la care se referă sau de cealaltă parte a intersecţiei. Obligaţia
de a lua măsurile respective începe din dreptul sectorului periculos şi încetează
imediat după acesta. Indicatoarele de avertizare au formă de triunghi
echilateral cu unul dintre vârfuri în sus, au fondul de culoare albă, marginile
roşii, şi înscrierile sau simbolurile cu semnificaţia pericolului, negre. Cele care
au fondul galben sunt indicatoare temporare, cerând precauţii legate de lucrări
pe drum. Au aceleaşi semnificaţii ca cele cu fondul de culoare albă.
Obligaţii:
La întâlnirea indicatoarelor de avertizare, se măreşte atenţia iar
începătorii sunt obligaţi, să reducă viteza, indiferent care este situaţia pe drum,
în acel moment (vezi pag. 110). Oprirea pentru asigurare, indiferent de situaţia
din acel moment, este obligatorie la întâlnirea indicatorului "trecere la nivel cu
o cale ferată fără bariere " şi la indicatoarele "trecere la nivel cu o cale ferată
(simplă sau dublă)”, însoţite de indicatorul „Oprire” (afară de cazul că au în
funcţiune semnal luminos care permite trecerea, vezi pagina 163).
Indicatoarele de avertizare întâlnite frecvent în localităţi:

Indicatorul "Copii", la întâlnirea căruia se reduce viteza sub 30 km/oră şi
se măreşte atenţia. Indicatorul nu arată un loc de trecere.
Indicatoarele "drum îngustat", la întâlnirea cărora se reduce viteza, se
circulă cu atenţie şi cât mai pe dreapta.
Indicatorul "alte pericole", la întâlnirea căruia se reduce viteza şi se
măreşte atenţia.
Indicatorul "trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere" şi indicatoarele
"trecere la nivel cu o cale ferată (simplă sau dublă)" (pag 163) cer oprire
obligatorie. Conducătorul se asigură că nu trece vreun tren sau alt vehicul
feroviar, după care porneşte autoturismul, când poate traversa calea ferată în
siguranţă. Sunt interzise toate manevrele. Atenţie: la o astfel de trecere, în
localităţi aglomerate, sunt puţini conducătorii care opresc. Vom greşi grav
dacă trecem împreună cu ei fără a opri!
Indicatorul "presemnalizare trecere pietoni" nu indică unde se află
trecerea şi nu se va confunda cu indicatorul "trecere pentru pietoni" de
culoare albastră şi de formă pătrată.
Indicatorul „Lucrări” obligă conducătorul la mărirea atenţiei şi la
reducerea vitezei.

INDICATOARELE DE PRIORITATE.
Vom discuta utilitatea cea mai frecventă a indicatoarelor de

prioritate adică, aceea de a înlocui în unele intersecţii, prioritatea de dreapta
cu o altă reglementare a priorităţii. Astfel, circulaţia va fi dirijată aici,
potrivit intensităţii mai mari a traficului pe unul dintre drumuri şi necesităţii de
a asigura fluenţa circulaţiei pe acest drum.
Aplicarea priorităţii este relatată în tot capitolul 7 (vezi întâi pagina 136).
Indicatoarele de prioritate au forme inconfundabile. Astfel, le
deosebim repede, chiar dacă din locul de unde sunt observate nu li se vede faţa
inscripţionată (vezi de exemplu, nota de pe pagina următoare).
∇ Indicatorul "Cedează trecerea" este cel mai des întâlnit dintre toate
indicatoarele de semnalizare rutieră şi el pune probleme deosebite, uneori
complicate (vezi pag. 136-139, 144 şi următoarele). Cu toate dificultăţile
existente la unele intersecţii astfel semnalizate, conducătorii auto sunt
preocupaţi în mod deosebit de respectarea priorităţii. Se poate sublinia că:
∇ ¦ Nerespectarea priorităţii se sancţionează foarte aspru.

∇ ¦ Nerespectarea priorităţii se constată inevitabil în cazul unor tamponări,
ori cât de uşoare, când este obligatoriu necesar să se obţină cel puţin o
constatare amiabilă de accident, dacă nu o autorizaţie de reparaţie.
¦ Indicatorul "Oprire" se instalează în locul indicatorului "Cedează trecerea",

pentru acordarea priorităţii acolo unde vizibilitatea nu permite asigurarea fără a
opri vehiculul. Se va insista pentru respectarea obligatorie, strictă a
semnificaţiei acestui indicator, oprind efectiv autoturismul în faţa marcajului
transversal şi din nou, în poziţia cu o vizibilitate mai bună, dacă este necesar şi
dacă nu incomodează trecerea eventuală a unui vehicul cu prioritate. De aceea,
vom constata că la unele intersecţii sunt necesare opriri succesive, potrivit
vizibilităţii ori obligaţiilor faţă de pietoni. Oprirea efectivă este necondiţionată,
şi astfel, nu depinde de modul cum se desfăşoară circulaţia pe moment. Abia
după oprire, obligaţiile conducătorului sunt aceleaşi ca la indicatorul "Cedează
trecerea". Exersând pentru acordarea priorităţii, începătorul trebuie să oprească
obligatoriu chiar şi la indicatorul "Cedează trecerea", până când îşi formează
atenţia specializată (pag. 142). Pe de altă parte, el nu trebuie să fie nehotărât,
renunţând la prioritatea faţă de alte vehicule şi încurcând astfel fluxul normal.

Notă. Unde drumul cu prioritate este în aliniament şi are circulaţie

intensă (vezi schema alăturată), cele mai multe intersecţii au indicatorul
"Cedează trecerea" la intrările
fără prioritate şi nu au instalat
indicatorul "Drum cu prioritate"
( ) pe drumul principal.
Absenţa acestui indicator se
justifică prin aceea că nu este
stabilită necesitatea montării lui
în fiecare intersecţie a
drumului cu prioritate.
Conducătorii care circulă pe
drumul cu prioritate pot observa
cu uşurinţă forma
indicatoarelor "Cedează
t r e c e r e a " ori „Oprire” pe
celelalte drumuri şi îşi pot
continua deplasarea fără să acorde prioritate de dreapta.
INDICATOARELE DE INTERZICERE SAU RESTRICŢIE
Au formă circulară, sunt de culoare albă, cu marginile roşii şi cu

înscrisul sau desenul negru, în afară de cele referitoare la oprire sau staţionare
care au fondul albastru şi, de indicatorul "accesul interzis" care are fondul
roşu.
Indicatoarele de interzicere sau restricţie se referă la condiţiile impuse
pe porţiunea de drum până la prima intersecţie sau la interzicerile din
intersecţia care urmează, după locul unde sunt montate. Când interdicţiile sau
restricţiile, la care se referă indicatoarele, sunt destinate unui sector de drum
mai lung, indicatoarele sunt însoţite de semnalizarea lungimii sectorului ori se
repetă după fiecare intersecţie sau/şi se instalează pe celelalte drumuri, la
fiecare intrare în intersecţie, informând conducătorii care vin din acele
drumuri, asupra interdicţiilor şi restricţiilor instituite pe drumul în care intră.

Indicatoarele de interzicere a staţionării sau opririi au semnificaţie
numai pentru partea de drum pe care sunt instalate. Se va reţine că timp de
staţionare înseamnă o perioadă mai lungă de cca 5 minute. Timpul de oprire,
mai puţin de 5 minute, este determinat de urcarea sau coborârea unor persoane,
încărcarea sau descărcarea unor bunuri etc (vezi pagina 122).
INDICATOARELE DE OBLIGARE.
Forma indicatoarelor de obligare este rotundă iar culoarea este

albastră. Aceste indicatoare creează obligaţii participanţilor la trafic, şi anume:
privind direcţia de deplasare a vehiculelor în intersecţii, folosirea unor piste
special destinate, sau respectarea unor condiţii
de deplasare cu viteză minimă ori, echiparea
pneurilor cu lanţuri pentru zăpadă.
Indicatorul "Înainte" nu se va confunda
cu indicatorul de informare „Sens unic”, având
forma pătrată. De asemenea, indicatorul
"Viteză minimă obligatorie", albastru nu se va
confunda cu indicatorul de interzicere
"Limitare de viteză", având fondul alb cu
marginea roşie.
Cele mai multe indicatoare de obligare
se presemnalizează, ca şi alte indicatoare,
privitor la felul vehiculului căruia îi este
adresat, ori la locurile unde se cere mărirea
atenţiei în vederea respectării unor obligaţii. De
pildă, aici, indicatorul "Înainte" are semnificaţie
numai pentru autocamioane. Presemnalizarea
schimbării direcţiei „la dreapta” este un
exemplu de folosire a indicatorului, însoţit de
un panou adiţional, albastru, având înscrisă cu alb, distanţa până la locul la
care se referă indicatorul (vezi panourile adiţionale arătate în OUG 195). Spre
deosebire de acestea, distanţa între indicatorul de avertizare şi începutul unui
loc periculos se scrie cu negru pe un panou adiţional alb.

INDICATOARELE DE ORIENTARE ŞI INFORMARE
Au forme şi culori diverse.

Această categorie cuprinde şi panourile adiţionale care se adaogă
altor indicatoare cu scopul de a face referiri la distanţe, direcţii, delimitările
unor zone, categorii de vehicule, condiţii de deplasare sau perioade de timp.
MARCAJELE
Marcajele obişnuite sunt liniile aplicate pe asfalt. Ele servesc pentru

organizarea circulaţiei şi avertizarea sau îndrumarea participanţilor la trafic.
Pot fi folosite singure sau împreună cu alte mijloace de semnalizare rutieră, pe
care le completează, le întăresc sau le precizează semnificaţia.
Regulamentul pentru aplicarea OUG 195 prevede (extras):
Art. 77. (2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice
încălcarea acestuia.
Art. 78. - Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă permite
trecerea peste acesta, dacă manevra sau reglementările instituite impun acest lucru.
Art. 79. (2) Linia continuă se foloseşte în următoarele situaţii:
a) linia continuă simplă, pentru separarea sensurilor de circulaţie, a benzilor de acelaşi
sens la apropierea de intersecţii şi în zone periculoase;
b) linia continuă dublă, pentru separarea sensurilor de circulaţie cu minimum două
benzi pe fiecare sens, precum şi la drumuri cu o bandă pe sens sau în alte situaţii
stabilite de administratorul drumului respectiv, cu acordul poliţiei rutiere.
(3) În cazul marcajului longitudinal format dintr-o linie continuă şi una discontinuă
alăturate, conducătorul de vehicul trebuie să respecte semnificaţia liniei celei mai
apropiate în sensul de mers.
(4) Pe drumurile cu circulaţie în ambele sensuri prevăzute cu o singură bandă pe sens,
pe distanţa cuprinsă între indicatoarele de avertizare "Copii", aferente celor două
sensuri, marcajul de separare a sensurilor se execută cu linie continuă.
Art. 83. - (4) Marcajul aplicat în afara benzilor, format din linii paralele, înconjurate sau
nu cu o linie de contur, delimitează spaţiul interzis circulaţiei.
Manevrele arătate de OUG 195 se vor executa numai după ce
conducătorul de vehicul a semnalizat şi s-a asigurat, că nu periclitează
siguranţa celorlalţi participanţi la trafic care îl urmează sau îl preced.
Aceleaşi obligaţii revin conducătorului şi atunci când pe drumul public nu
sunt aplicate marcaje.

Pornind de la realitatea că
marcajele se şterg cu uşurinţă,
când nu se foloseşte o vopsea
eficace, şi că nu sunt refăcute la
timp, mulţi conducători, contrar
obligaţiilor, se dezobişnuiesc a
respecta semnificaţiile marcajelor.
Aceasta este o capcană pentru
începător întrucât însuşirea
deprinderii de a conduce nu
permite greşeli în nici o situaţie.
Discutăm aici marcajele
de ghidare pentru viraje la stânga,
cu scopul de a arăta semnificaţia
lor, impusă de Regulament, chiar
şi acolo unde nu sunt trasate.
Marcajele (prima schiţă) arată
trasee care trec prin stânga
centrului, fără a se intersecta şi a
pune asfel, problema priorităţii. În
intersecţiile astfel marcate sunt
„benzi speciale” pentru vehiculele
care virează la stânga. Specific
benzilor speciale este că au
semafoare separate pentru aceste
vehicule. Două sensuri opuse de
circulaţie au un timp lumină verde
doar pentru trecerea vehiculelor
poziţionate pe benzile spre stânga.
Traseul arătat, trebuie urmat chiar
dacă lipsesc marcajele.
Dacă lipsesc semafoarele
separate pentru viraj la stânga (a
doua schiţă), vehiculele care
circulă la stânga urmează traseul
unor marcaje de ghidare, fie
imaginare, dar opresc pentru a da
prioritate celor care circulă pe
direcţia înainte din sens contrar.
În locuri aglomerate (a treia
schiţă), dacă nu sunt nici benzi de stocare pentru aceste vehicule, atunci
circulaţia pe direcţia înainte din ambele sensuri şi oprirea circulaţiei la dreapta
a vehiculelor, din cauza fluxului pietonilor, obligă pe cei care virează la stânga

să înainteze în intersecţie pentru a nu o bloca, şi astfel, ei execută virajul prin

dreapta centrului intersecţiei. Până la amenajarea corespunzătoare a tuturor
intersecţiilor aglomerate se tolerează acest traseu, în împrejurări nepotrivite
virajului prin stânga, adică: prezenţa unor obstacole, lipsa benzilor speciale şi
aglomeraţia, sau, altă orientare a
drumurilor în intersecţie decât aceea
perpendiculară.
Virând la stânga în oricare
intersecţie de drumuri în aliniament
(schiţele 1, 2 şi 4) vom urma un traseu
potrivit unor marcaje de ghidare, fie doar
imaginare, pentru a nu intersecta traseul
la stânga al vehiculelor din sens contrar.
Obligaţiile pentru virajul la stânga sunt
arătate la pagina 113.
SEMNALELE LUMINOASE
(semafoare, lampa cu lumină galbenă intermitentă ş.a.)
Pentru dirijarea circulaţiei se folosesc următoarele semnale luminoase:

• - Semnalele semafoarelor electrice, date de către:
1) semafoare pentru vehicule,
2) semafoare pentru pietoni,
3) semafoare pentru biciclete, şi,
4) semafoare pentru tramvaie.
• - Semnalele de avertizare ale lămpilor cu lumină galbenă intermitentă nu
dirijează circulaţia. Sunt date de către:
Ï lămpi speciale cu lumină galben-intermitentă;
Ï lămpile cu lumină galbenă ale semafoarelor pentru vehicule folosite
însă cu lumină galben-intermitentă, pe timpul când nu funcţionează
luminile roşii şi verzi, fiind defecte ori întrerupte.
• - Semnalele luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată păzită (însoţite
de semnal sonor), date de către lămpi speciale.
• - Semnalele dispozitivelor luminoase pentru dirijarea circulaţiei pe benzi
(inclusiv pe benzi reversibile).
Semnificaţiile culorilor semnalelor luminoase ale semafoarelor
electrice sunt următoarele:
* Culoarea roşie interzice intrarea în intersecţie a participanţilor la trafic.
* Culoarea galbenă a luminii continue, neintermitente a semaforului
interzice, de asemenea, pătrunderea în intersecţie a participanţilor la trafic,

indiferent dacă acest semnal urmează după lumina roşie sau după lumina
verde. Aprinderea luminii de culoare galbenă după lumina verde tolerează
trecerea vehiculelor care nu mai pot să oprească în condiţii de siguranţă, şi,
concomitent cu lumina roşie atenţionează conducătorii vehiculelor să se
pregătească de plecare, urmând aprinderea luminii de culoare verde.
Lumina galbenă intermitentă are rolul de a avertiza, pe toţi participanţii la

trafic, să-şi mărească atenţia, iar pe conducătorii de vehicule să circule cu viteză
redusă. O intersecţie nu este "intersecţie dirijată" pentru că funcţionează lampa cu
lumină galbenă intermitentă. Dintre semnalele luminoase, numai luminile roşii, verzi
şi galben-continue ale semafoarelor în funcţiune dirijează circulaţia în intersecţii.
Semnalul cu lumină galbenă intermitentă, al lămpilor speciale sau al semafoarelor
pentru vehicule, permite trecerea cu prudenţă sporită, respectându-se regulile
aplicabile în acel loc. De exemplu, în intersecţiile unde semafoarele pentru vehicule
funcţionează la un moment dat emiţând numai lumina galbenă intermitentă se vor
respecta semnificaţiile indicatoarelor de prioritate. Dacă aceste indicatoare lipsesc se
va acorda prioritate de dreapta vehiculelor întâlnite. De asemenea, dacă nu
funcţionează semafoarele cu lumină roşie şi verde, care sunt corelate cu semafoarele
pentru pietoni, aceştia trebuie lăsaţi să traverseze oricând pe trecerea pentru pietoni. În
acest scop, vehiculele opresc (vezi pagina 131). Se poate remarca în acest caz,
posibilitatea pietonilor de a trece oricând, după ce s-au asigurat, deoarece nu se
aprinde lampa roşie de interzicere a traversării străzii.
• Culoarea verde permite pătrunderea în intersecţie a participanţilor la

trafic. Vehiculele oprite la semafor nu pornesc de pe loc, decât după ce se
constată că s-a aprins lumina de culoare verde.
În toate intersecţiile semaforizate, în timpul când un drum are lumină
verde, drumul cu care acesta se intersectează are lumină roşie. Unele intersecţii
sunt complicate, dacă acolo se întâlnesc mai multe drumuri, ori sunt mai multe
direcţii de interes. De aceea, la intrările în unele intersecţii, unde este
organizată selectarea vehiculelor după direcţiile de mers, se montează
semafoare care funcţionează separat pentru anumite benzi. Direcţiile de mers,
pentru care sunt destinate lămpile, se arată cu săgeţile semnelor adiţionale care
le însoţesc, şi/sau cu săgeţile aplicate pe fiecare dispozitiv luminos.
Unele semafoare cu trei culori au o lumină verde suplimentară,
montată în dreapta, la acelaşi nivel cu lampa verde. Ea are formă de săgeată
verde pe fond negru, cu vârful spre dreapta. Funcţionarea acestei lumini
intermitente semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în
direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea luminii semaforului, cu
condiţia acordării priorităţii de trecere, vehiculelor si pietonilor care au drept
de circulaţie.

Semafoarele pentru pietoni au două lămpi de formă pătrată, mai rar

formă rotundă, una cu lumină verde şi alta cu lumină roşie. Pe suprafaţa
dispozitivului luminos al lămpii roşii este figurat un pieton oprit, iar pe
suprafaţa lămpii verzi este figurat un pieton în mers. Luminile acestor lămpi se
aprind corelat cu semafoarele pentru vehicule, astfel ca fluxul principal al
vehiculelor care intersectează trecerea pentru pietoni să fie oprit când se
aprinde lampa verde a semaforului pentru pietoni. Când semnalul verde pentru
pietoni începe să funcţioneze intermitent, timpul afectat traversării drumului se
epuizează, şi urmează a se aprinde semnalul roşu. Unele semafoare arată câte
secunde mai rămân până la schimbarea culorii.
Trecând prin intersecţie, conducătorul autoturismului, care ajunge

la o trecere pentru pietoni, trebuie să ştie ce culoare are în acel
moment, lumina semaforului pentru pietoni, spre a adopta un
comportament potrivit prevederilor (vezi capitolul 6, pagina 125).
Dispozitivele luminoase de la trecerile la nivel cu calea ferată.

Semnalul luminos care anunţă apropierea trenurilor constă din două lumini
roşii care funcţionează intermitent - alternativ. Acesta interzice traversarea căii
ferate. În cazul trecerilor la nivel prevăzute cu bariere sau semibariere,
semnalul anunţă din timp, apropiata coborâre a acestora. Semnalul luminos
pentru anunţarea apropierii trenurilor poate fi însoţit de un semnal sonor. În
timpul cât semnalul cu lumini roşii este stins, trebuie să funcţioneze permanent
un semnal de control cu lumină albă, intermitentă având cadenţa lentă. Acest
semnal semnifică permisiunea de trecere. Toate semnalizările instalate la
trecerile la nivel cu calea ferată sunt discutate în capitolul 7, pagina 162-164.

Semnalele luminoase pentru benzi reversibile
Lămpile pentru semnale sunt suspendate, din loc în loc, de-a lungul
drumului, deasupra benzilor reversibile marcate special, între sensurile de
mers. Potrivit unui orar sau comutatorului de comenzi al unui politist rutier,
benzile sunt destinate circulaţiei pe un sens, în anumite perioade ale zilei ori
săptămânei, iar în celelalte perioade sunt destinate circulaţiei pe sensul invers.
Lămpile montate, atât pe o parte, cât şi pe cealaltă a suporţilor din scheme, au
fiecare un dispozitiv luminos
pentru trei semnale:
• Un semnal reprezintă X roşu,
strălucitor, care fiind aprins pe
unul dintre sensurile benzii
reversibile, interzice circulaţia în
acel sens (prima schemă).
• În acest timp, pe sensul
contrar, este aprins alt semnal, ca
cel figurat în schema a doua, o
săgeată verde strălucitoare,
verticală, cu vârful în jos care
fiind aprinsă permite circulaţia în
acel sens, pe banda reversibilă.
• Când se apropie momentul
schimbării sensului admis pe
banda reversibilă, se aprind de-a
lungul ei, pentru scurt timp, în
locul săgeţilor verzi, alte semnale
intermitente, cu săgeţi galbene
sau albe, înclinate şi îndreptate
spre benzile din dreapta (a treia
schemă). Vehiculele care trebuie
să elibereze banda reversibilă,
fiindcă pe aici intră vehicule din
sens contrar, vor semnaliza, se
vor asigura şi îndrepta imediat
spre benzile din dreapta. Apoi,
apropiindu-se fluxul vehiculelor
din sens contrar, aceste semnale
cu săgeţi înclinate se sting, şi se
aprind semnalele cu X roşu (schema 1). Pe sensul celălalt al benzii reversibile
sunt aprinse acum luminile care permit circulaţia adică, cele cu săgeata verde
verticală, având vârful în jos (schema 2).

SEMNALELE POLIŢIŞTILOR şi ale altor persoane care dirijează circulaţia

Art. 88. - (1) din Regulament (26.10.2006). „ Semnalele poliţistului care
dirijează circulaţia au următoarele semnificaţii:
a) braţul ridicat vertical semnifică .atenţie, “oprire” pentru toţi participanţii la
trafic care se apropie, cu excepţia conducătorilor de vehicule care nu ar mai
putea opri în condiţii de siguranţă. Dacă semnalul este dat într-o intersecţie,
aceasta nu impune oprirea conducătorilor de vehicule care se află deja
angajaţi în traversare;
b) braţul sau braţele întinse orizontal semnifică .”oprire” pentru toţi
participanţii la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din
direcţia sau direcţiile intersectate de braţul
sau braţele întinse. După ce a dat acest
semnal, poliţistul poate coborî braţul sau
braţele, poziţia sa însemnând, de
asemenea, “oprire” pentru participanţii la
trafic care vin din faţă ori din spate.
Dacă agentul se află în centrul
unei intersecţii, pe un drum fără sens
unic, întinderea braţului drept opreşte pe
cei din spate iar a braţului stâng, pe cei
din faţă. Pietonilor li se pot adresa, în
acelaşi timp, semnale suplimentare, aşa cum se arată la aliniatul (2).
c) balansarea cu braţul, pe timp de noapte în plan vertical, a unui
dispozitiv cu lumină roşie ori a bastonului fluorescent-reflectorizant
semnifică “oprire” pentru participanţii la trafic spre care este
îndreptat;
d) balansarea pe verticală a braţului, având palma orientată către
sol semnifică reducerea vitezei;
e) rotirea vioaie a braţului semnifică mărirea vitezei şi
grăbirea traversării drumului de către pietoni.
(2) Poliţistul care dirijează circulaţia poate efectua semnal cu
braţul ca vehiculul să avanseze, să depăşească, să treacă
prin faţa ori prin spatele său, să îl ocolească prin partea sa
stângă sau dreaptă, iar pietonii să traverseze drumul ori să
se oprească.
(3) La efectuarea comenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2),
poliţistul poate folosi şi fluierul.”
Comenzile agentului de circulaţie primează, atât faţă de semnificaţia

mijloacelor de semnalizare rutieră (semafoare, indicatoare, marcaje) şi
semnalele autovehiculelor speciale, cât şi faţă de regulile de circulaţie.

Folosirea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ale
autoturismului
Potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei 195/2002 (26.10.2006):
Art.114. - (1) Conducătorii de autovehicule, tramvaie şi mopede sunt obligaţi să folosească
instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, dupa cum urmează:
a) luminile de poziţie sau de staţionare pe timpul imobilizării vehiculului pe partea carosabilă în
afara localităţilor, de la lăsarea serii şi până în zorii zilei, ziua când plouă torenţial, ninge abundent
sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drumul public;
b) luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, după gradul
de iluminare a drumului public;
c) luminile de întâlnire şi cele de ceaţă pe timp de ceaţă densă;
d) luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însoţesc coloane militare sau cortegii, transportă
grupuri organizate de persoane şi cele care tractează alte vehicule sau care transportă mărfuri ori
produse periculoase, în timpul zilei;
e) luminile de întâlnire atunci când plouă torenţial, ninge abundent ori în alte condiţii care reduc
vizibilitatea pe drum;
f) luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat către înapoi;
g) luminile indicatoare de direcţie pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, inclusiv la
punerea în mişcare a vehiculului de pe loc.
(2) Pe timpul nopţii, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii
acestora sunt obligaţi ca de la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească luminile de întâlnire
concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul
care circulă în faţa sa, acesta este obligat să foloseasca luminile de întâlnire de la o distantă de
cel puţin 100 m.
(3) Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă conducătorii de autovehicule şi tramvaie
care se apropie de o intersecţie nedirijată prin semnale luminoase sau de către poliţişti sunt
obligaţi să semnalizeze prin folosirea alternantă a luminilor de întâlnire cu cele de drum dacă nu
încalcă astfel prevederile alin. (2).
(4) Pe timpul nopţii sau în conditii de vizibilitate redusă autovehiculele sau remorcile cu defecţiuni
la sistemul de iluminare şi semnalizare luminoasă nu pot fi conduse sau remorcate fără a avea în
funcţiune pe partea stângă, în faţă o lumină de întâlnire şi în spate una de poziţie.
Cele patru lămpi semnalizatoare cu lumină galbenă intermitentă pot

semnala toate, concomitent, ca lumini de avarie. Mijlocul de comandă este
un întrerupător, separat de comanda semnalizării schimbării direcţiei de
mers. Poziţia lui la bord diferă, după modelul autoturismului.
(5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:

a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi
participanţi la trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
Încă se folosesc farurile galbene de ceaţă la unele modele. Atenţie: noaptea,

aprinderea luminii albe a farurilor anulează efectul de străbatere prin ceaţă a luminii
galbene de ceaţă! Nu este eficientă folosirea luminii galbene pe vreme cu ceaţă dacă
sunt aprinse şi lumini albe, fie ale autoturismului, fie ale altor surse, dar, folosirea
unor ochelari de sticlă colorată galben îmbunătăţeşte şi ziua vizibilitatea pe ceaţă.
Pe de altă parte, este indicat să se evite conducerea pe vreme cu ceaţă densă.

Folosirea mijloacelor de avertizare sonoră şi luminoasă ale autoturismului

Aceste mijloace sunt:
e claxonul (avertizor sonor),
e farurile, folosite ca avertizor (spunem: claxon luminos sau apel luminos),
e avertizorul de avarie (arătat mai sus ca lumini de avarie) şi
e lămpile de semnalizare a intenţiei de schimbare a direcţiei (pag. 37).
"Claxonul luminos" are o comandă separată, la blocul comutatoarelor
de lumini. Ea aprinde farurile ori le schimbă lumina (faza), numai atât timp
cât este acţionată, şi se foloseşte astfel în locul claxonului.
1. Folosirea avertizorului sonor (claxonul). Regulamentul obligă pe
conducători să nu abuzeze de avertizorul sonor. În cele mai multe localităţi,
claxonatul este interzis. De multe ori, claxonatul trădează iritarea
conducătorului faţă de grutăţile traficului precum şi convingerea greşită că
folosirea claxonului poate fi un mijloc de a cere cale liberă. Adoptarea acestei
deprinderi denotă lipsă de disponibilitate pentru conducera pe drumul public,
duce la asumarea unor riscuri şi la renunţarea de a aplica răbdător, măsurile
eficiente. Claxonatul nu este recomandat începătorilor. Ori de câte ori
întâmpină dificultăţi, ei trebuie să deprindă măsuri eficiente, fără a se baza pe
cooperarea ori pe sporirea atenţiei altor participanţi la trafic.
Un exemplu: Dacă întâlnim pe partea carosabilă o persoană care are
intenţia de a traversa într-un loc fără trecere semnalizată şi care nu ţine seama
de apropierea autoturismului nu vom claxona ci vom micşora viteza şi la
nevoie vom opri (vezi „Aplicarea prevederilor regulamentare la întâlnirea
pietonilor”, capitolul 6, pagina 127).
. Începătorul poate claxona în afara localităţilor dar,
◄ numai acolo unde nu este indicator pentru interzicerea claxonatului,
şi
◄ numai dacă persoana avertizată nu este mai aproape de 25 m,
distanţă minimă obligatorie şi pentru claxonare în localităţi.
Chiar acolo unde claxonarea este interzisă, avertizarea cu claxonul este
totuşi obligatorie dacă apare un pericol imediat şi este imposibil a se lua o
măsură eficace.
Începătorul va folosi avertizorul luminos în locul celui sonor, dar nu
va abuza nici de acest mijloc discret de atenţionare.
Pentru a nu se obişnui cu o măsură ineficientă, adesea interzisă,

începătorul nu va claxona în timpul exerciţiilor şi pe perioada
primului an de conducere, decât acolo sau când este obligat de
prevederile regulamentare.

CAPITOLUL 6
EXERCIŢIILE PE DRUM
E xistând posibilitatea unor accidente pe drum, răspunderea celui de la

volan poate ajunge la sancţiuni penale. Atenţie! Unii începători, fiind
foarte tineri îşi însuşesc repede stăpânirea comenzilor dar nu
valorifică învăţămintele legislaţiei prin decizii obiective. S-ar putea zice că ei
sunt ca cei care au învăţat bine o limbă străină dar nu pot vorbi fluent, fiindcă
nu găsesc în timp util, forma de exprimare acceptabilă. Conducătorul începător
va aplica răbdător prevederile legale, indiferent de împrejurări.
Exerciţiile pe drum trebuie orientate potrivit scopului de a respecta cu
stricteţe prevederile legislaţiei rutiere. Astfel, se adoptă maniera conducerii
demonstrative, ceea ce se discută la pag. 165. Alte preocupări la exerciţii
sunt episodice, şi depind de treapta formării deprinderilor la care a ajuns
începătorul.
Se foloseşte un autoturism special pregătit pentru şcolarizare, testat

periodic de către un organ tehnic oficial. Autoturismul are casetă "Şcoală",
montată deasupra şi comandă dublă. Începătorul exersează comenzile
autoturismului aşa ca deplasarea să decurgă după prevederile legale.
Instructorul autorizat, de pe locul său din dreapta, îndrumează şi urmăreşte
exerciţiile tot timpul, pregătit să intervină la nevoie.
Înainte de a merge la volan pe drumul public, conducătorul cu
experienţă se convinge de buna stare tehnică a autoturismului, adică:
- frâna: să fie promptă şi eficace, egală pe toate roţile, astfel ca în
timpul frânării, autoturismul să-şi menţină direcţia comandată cu volanul;
- mecanismul de direcţie: volanul nu trebuie să aibă joc. O verificare
simplă: autoturismul fiind oprit se acţionează foarte puţin volanul, când într-un
sens, când în celălalt şi se urmăreşte dacă roţile din faţă sunt acţionate
alternativ, fără joc al volanului. În mersul rectiliniu al autoturismului, volanul
nu trebuie să tragă într-o parte;
-instalaţia de semnalizare: toate lămpile să fie în bună funcţiune;
- instalaţiile de iluminare şi avertizare: toate lămpile să funcţioneze
bine; la fel şi claxonul;
- să funcţioneze bine instalaţia de climatizare iar parbrizul, luneta,
geamurile laterale şi numerele de înmatriculare să fie curăţate.

- Oricare altă verificare, de exemplu: verificarea nivelelor lichidelor şi

remedierea scurgerilor (combustibil, uleiuri, antigel, lichid de frână, electrolit,
lichid pentru instalaţia de spălare a parbrizului), verificarea presiunii în pneuri
(după marcă şi model), verificarea funcţionării ştergătorului de parbriz etc.
Conducătorul are în vedere starea tehnică a tuturor ansamblelor de a căror

bună funcţionare depinde siguranţa deplasării şi, prezintă maşina în service la reviziile
periodice, planificate. Defectele mici trebuie grabnic remediate pentru a nu se agrava.
Ambreiajul. La apăsarea pedalei ambreiajului, prima parte a cursei pedalei,
2-3 cm, este cursă liberă. Apăsând atât de puţin pedala, ambreiajul nu se decuplează
deloc. Continuând apăsarea pedalei începe decuplarea, astfel că ajungând dincolo de
jumătatea cursei pedalei, ambreiajul este complet decuplat. Cum se poate proba
ambreiajul? La pornirea de pe loc a autoturismului, funcţionarea trebuie să fie liniştită:
nu trebuie să se audă zgomote ori să aibă loc bruscări în transmisie. Ne putem face o
părere, atât despre reglarea comenzii ambreiajului, cât şi a comenzii frânei de mână, cu
următoarea probă: se comandă o pornire, dar cu frâna de mână acţionată. În acest mod,
autoturismul ar putea să pornească, deşi cu oarecare greutate. Reuşita pornirii arată
buna funcţionare a ambreiajului. Dacă şi comanda frânei de mână funcţionează bine,
în loc să pornească autoturismul astfel frânat, motorul trebuie să tindă a se opri, înainte
ca pedala ambreiajului să fie complet eliberată.
Schimbătorul. Maneta de comandă trebuie să intre cu uşurinţă în toate treptele
şi să nu iasă din vreuna dintre trepte, în timpul mersului, fără să fi fost comandată în
acest sens.
Motorul să nu se oprească, fiind reglat greşit, ori având defecţiuni sau uzuri.
Mergând în gol, după apăsarea pedalei de acceleraţie, motorul să-şi mărească imediat
turaţia pentru a se mobiliza să dezvolte putere. La ridicarea piciorului de pe pedala de
acceleraţie, turaţia să scadă repede, iar turaţia de ralanti să nu fie mai mare de 900
rot/min. Îndeplinirea ultimelor condiţii favorizează un efect bun al frânei de motor, şi
facilitează schimbarea treptelor. Motorul nu trebuie să se supraîncălzească.
Anvelopele să nu prezinte fisuri. Forma amprentelor va fi pronunţată.
Unele oobligaţii ale conducătorului, şi recomandări:

• Va avea actul de identitate, certificatul de înmatriculare şi permisul.
• Va comanda funcţionarea ştergătoarelor de parbriz, dacă vremea cu
precipitaţii o cere.
• Nu va lăsa liber volanul din mână.
• Dacă întâmplător pe drum este apă sau noroi, va conduce aşa fel încât să
nu stropească pe ceilalţi participanţi la trafic.
• Nu va încălca prevederile OUG 195 şi ale Regulamentului. În anumite
împrejurări este obligat totuşi să rezolve chestiuni complicate. Într-un
asemenea caz, conducătorul încearcă o soluţie care să fie legal acceptabilă.
Însă, orice măsură şi-ar propune, aceasta nu trebuie să ignore drepturile altor

participanţi la trafic. Justificările „acceptabile” sunt discutabile. Ele pot fi
formulate, de exemplu, în legătură cu cerinţa de a nu afecta fluenţa şi siguranţa
circulaţiei (Art. 35 (1) OUG 195). Pentru a găsi rezolvarea corectă, într-o
situaţie ce a devenit problemă provocată de greşeala altui participant la trafic,
conducătorul nu se descurcă greşind, la rândul său. Un exemplu cunoscut:
Circulând pe un drum care are numai o bandă pe sens, marcată cu linie
continuă între cele două sensuri, şi ajungând în spatele unui vehicul staţionat
într-o poziţie care nu permite înaintarea vehiculelor din urmă, fără trecerea pe
sensul opus al drumului, el nu depăşeşte, socotind că greşeala conducătorului
din faţă de a staţiona incorect nu poate justifica o depăşire neregulamentară.
Dacă segmentul de drum nu este un loc cu oprirea interzisă, el încearcă
următoarea soluţie. Opreşte şi analizează situaţia. Îşi propune să depăşească
vehiculul staţionat, invocând prevederea Art. 35 (1) OUG 195 care cere un
comportament, astfel încât vehiculul pe care îl conduce să nu devină, la rândul
lui, un obstacol în fluenţa circulaţiei. Dar, dacă acolo este un loc unde pot
interveni pericole, fiind o curbă fără vizibilitate, un vârf de rampă, ori dacă
vizibilitatea este sub 50 m, atunci depăşirea este interzisă în mod expres, astfel
că va opri în afara părţii carosabile, sau dacă astfel nu este posibil, cât mai
aproape de marginea drumului.
Înainte de a porni motorul, conducătorul
1) verifică închiderea portbagajului, capotei motorului şi uşilor.
2) Reglează poziţia scaunului şi spătarului (pag. 68),
3) reglează oglinzile retrovizoare,
4) îşi pune centura de siguranţă, la fel şi ceilalţi călători.
5) Apoi, pune în funcţiune motorul, eliberează frâna de ajutor,
semnalizează, se asigură că manevra de pornire nu stânjeneşte circulaţia altor
participanţi la trafic şi porneşte de pe loc.
Repetăm aici, comenzile pornirii autoturismului de pe loc:
¿ Motorul este în funcţiune. Semnalizăm. Ne asigurăm pe toată perioada pornirii.
¿ Apăsăm pedala ambreiajului, introducem schimbătorul în treapta 1 şi eliberăm
frâna de ajutor.
¿ Accelerăm motorul, egal şi continuu indiferent ce model de motor avem,
¿ eliberăm cu atenţie pedala ambreiajului, până autoturismul începe pornirea de pe
loc, şi menţinem mereu accelerarea motorului;
¿ reţinem pedala ambreiajului în această poziţie, până realizăm pornirea, apoi,
¿ ridicăm piciorul de pe pedală şi îl aşeazăm alături, în stânga ei.
Conducătorul, fiind la volan, stăpâneşte cu ajutorul mijloacelor
principale de comandă, trei elemente ale deplasării autoturismului:

P- poziţia autoturismului în mers,

V- viteza şi
S- semnalizarea intenţiei schimbării direcţiei de mers.
Exersând pe drum, începătorul şi instructorul au, pentru început,
solicitări crescute deoarece începătorul nu poate face faţă conducerii.
Instructorul nu împiedecă oricare greşeală, dacă aceasta nu ignoră drepturile
altui participant la trafic, dar arată elevului, care este soluţia legală.
POZIŢIA AUTOTURISMULUI ÎN MERS
Pentru primele exerciţii este preferabilă o zonă mare din localitate,

unde nu este aglomeraţie intensă, zonă care se poate înconjura într-un circuit
de străzi, spre dreapta. Este mai uşor astfel pentru că pe de o parte, virajele în
intersecţii se execută numai la dreapta, ceea ce se execută simplu, şi pe de alta,
exerciţiile de început nu decurg sub presiunea aglomeraţiei.
La plecare, după asigurare şi semnalizare (vezi pag. 112), se porneşte
de pe loc, iar în mers, pentru a poziţiona corect autoturismul se conduce
totdeauna cât mai pe dreapta drumului, dacă acest spaţiu nu este o bandă
destinată numai autovehiculelor transportului în comun. Până la bordură nu se
lasă loc altor vehicule, decât locul acelora devansate, fiindcă merg cu viteză
mai mică, decât autoturismul şcoală (biciclete, tractoare), ori locul vehiculelor
staţionate lângă bordură. Mergând în apropierea bordurii avem şi avantajul de
a câştiga abilitatea conducerii într-un spaţiu foarte limitat. Pe drumul cu
tramvai la mijloc, dacă este spaţiu în dreapta liniei de tramvai se evită folosirea
liniei ca pe o bandă de circulaţie. Dacă sunt două benzi pe sens, plus linia
tramvaiului la mijloc nu vom alege să folosim spaţiul liniei de tramvai; doar pe
drumul cu o bandă se poate merge, ocazional, pe linie.
În zona de preselecţie, adică 50 m până la intersecţie, respectăm
poziţionarea cerută de Regulament, potrivită acelui loc. Pe drumurile marcate
(pag. 94) respectăm marcajele şi preferăm banda 1, dacă nu devansăm alte
vehicule sau dacă nu ne revin alte obligaţii, potrivit marcajelor, pe acel
segment de drum. În zona de preselecţie, în intersecţie şi în staţia de tramvai
nu se foloseşte spaţiul liniei de tramvai.
Pe drumurile fără marcaje vom circula cât mai pe dreapta dar,

• nu vom conduce pe spaţiile unde, motivat nu conduce nimeni. De
exemplu: nu vom merge chiar pe lângă bordură dacă acolo sunt denivelări ale
pavajului, guri de canal rău întreţinute etc;
• dacă este loc pe sensul
străbătut ne vom imagina
benzile ce s-ar putea marca, şi
la nevoie, acolo unde rândul 1
nu este liber, putem trece în
rândul 2, dar nu ne strecurăm
niciodată p r i n t r e două
rânduri de vehicule,
p u n â n d î n dificultate alţi
participanţi la trafic, (vezi
prima schemă). Astfel, dacă
circulăm cu viteză mică în
rândul 1, rând unde putem
întâlni un vehicul staţionat
care împiedică circulaţia
fluentă şi, dacă în rândul 2
circulă alt vehicul sau un şir
de vehicule, trebuie să
aşteptăm în rândul 1 (schema
a 2-a), în spatele vehiculului
staţionat. Nu ne vom strecura
niciodată printre două şiruri
de vehicule. Numai după ce
acordăm prioritate
vehiculelor din rândul din
stânga (vezi OUG 195, art.
106 pentru cazul drumului
marcat şi art. 118 privind
depăşirea), vom porni şi vom
depăşi vehiculele staţionate în rândul 1 (pag. 114).
• Pe distanţa de 50 m înainte de intersecţie, în cazul unui drum nemarcat,
oricât de lat, nu vom forma mai mult de două rânduri de vehicule.
Unde drumul este în aliniament se urmăreşte o traiectorie rectilinie.
Conducătorul fixează volanul drept, dar ori de câte ori anticipează, fie abaterea
cât de mică de la drumul rectiliniu sau orientarea către un obstacol, el trebuie
să corecteze direcţia din timp. Când direcţia de mers este îndreptată către un
obstacol, chiar unul mai puţin apropiat, călătorii pot fi încercaţi de nelinişte.
Corectând puţin direcţia, conducătorul aşteaptă în mers efectul, şi anticipează

revenirea autoturismului pe traiectoria impusă apoi, ia eventual altă măsură

potrivită. Călătorii nu sesizează aceste reglaje liniştite care solicită permanent
atenţia conducătorului. În altă situaţie, vom avea în vedere că schimbarea
direcţiei de mers poate urma numai după asigurare şi semnalizare.
La trecerea pe lângă obstacole, pe lângă alţi participanţi la trafic, şi
mai ales, pe lângă pietonii nevoiţi să folosească partea carosabilă, distanţa
dintre autoturism şi aceştia trebuie să fie suficient de mare pentru a nu
interveni un pericol. De asemenea, valoarea vitezei autoturismului trebuie
adaptată acestor împrejurări, după cum se arată la pagina 111, punctul 8.
La intersecţii, vehiculele se poziţionează potrivit art. 107 din
Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. Pentru aplicarea uşoară a
prevederilor se exersează aşa cum se arată la pagina 134, precum şi potrivit
relatărilor pentru situaţii tipice diferite, prezentate în capitolul 7.
VITEZA
Spunem că viteza de deplasare a autoturismului în localităţi este de

maximum 50 km/oră. Vorbind despre limita de viteză maximă admisă
înţelegem că nu se va exersa, la început, cu viteza maximă, adică 50 km/oră,
chiar dacă pe drumul străbătut sunt realizate condiţiile necesare pentru a merge
în viteză. Putem considera că viteza de 45 km/oră este viteza utilă, fără să
riscăm a depăşi, din greşeală, 50 km/oră dar,
conducătorul adaptează mereu viteza după împrejurări, adică
uneori o va reduce potrivit cu:
• intensitatea circulaţiei şi nevoile concentrării atenţiei,
• restricţiile obligatorii şi starea drumului,
• încărcătura din autoturism şi
• condiţiile atmosferice.

Condiţiile cerute pentru a se circula în viteză, pe segmentul de drum
unde se recomandă valoarea maximă (45-50 km/oră) sunt următoarele:
• - să nu fie necesară micşorarea vitezei potrivit indicatoarelor sau
situaţiilor pentru care se impune reducerea vitezei,
• - starea drumului să permită deplasarea confortabilă în viteză.
Întrebând: - cu ce viteză să circulăm în timpul exerciţiilor? faţă de
precizările de mai sus, nu greşim răspunzând:
- să circulăm, la fiecare pas, cu valoarea vitezei potrivită împrejurărilor
şi restricţiilor regulamentare (vezi pag. 111). În condiţii favorabile
preferăm o viteză apropiată de limita legală, maxim admisă pe acel drum.
Executarea comenzilor pentru modificarea valorii vitezei se exersează
potrivit celor arătate în cap. 3, la „Reglarea vitezei” pagina 53.
Conducătorul nu-şi poate permite să fie grăbit sau să circule într-o
manieră sportivă, creându-şi astfel situaţii periculoase pe care să le rezolve în
ultimul moment. Conducerea pe drumul public nu permite această manieră. Pe
de altă parte, se interzice deplasarea cu o viteză redusă, sub limita minimă
admisă ori reducerea bruscă a vitezei sau efectuarea unei opriri neaşteptate,
fără motiv întemeiat. Orice variaţie bruscă a vitezei, fie prin accelerare, fie prin
frânare pune traficul în pericol şi este inconfortabilă, chiar supărătoare pentru
călătorii din autoturism. Se recomandă menţinerea unei viteze constante. În
localităţi însă nu se poate realiza această recomandare şi vom fi pregătiţi să
adaptăm continuu viteza, potrivit diversităţii situaţiilor şi traficului.
Veţi constata că este uşor să conduceţi în viteză, mergând pe un drum
unde este admis să se circule cu viteză şi pe unde nu este aglomeraţie. Dar
pentru cei care nu se pot obişnui să meargă repede este necesar să exerseze cu
insistenţă, în afara localităţii, într-o viteză mai mare de 50 km/oră. Rămâne
grija de a încetini mersul, imediat ce se întâlnesc locuri şi împrejurări unde
prevederile Regulamentului obligă la reducerea vitezei.
Distanţa de siguranţă până la vehiculul care merge în faţă
De păstrarea acestei distanţe este nevoie pentru cazul că vehiculul din
faţă reduce brusc viteza sau opreşte în mod neaşteptat. În cazul unei tamponări,
răspunderea este a conducătorului din urmă (vezi OUG 195/2002, art. 51).
Distanţa depinde de: viteza cu care se circulă, experienţa conducătorului şi
preferinţele sale, fie de a conduce concentrat ori relaxat, fie de a frâna lin ori
pronunţat, şi depinde de intensitatea traficului.

Mergând cu o viteză de
¿ 40 km/oră se va lăsa o distanţă minimă de 30-40 m între autovehicule;
¿ la 50 km/oră se va lăsa o distanţă de 40-50 m între autovehicule;
¿ la 80 km/oră se va lăsa o distanţă de 70-80 m între autovehicule;
¿ la 100 km/oră se va lăsa o distanţă de 80-100 m între autovehicule.
Respectarea distanţei asigură conducerea în siguranţă. Distanţele
arătate aici sunt informaţii pentru începător, întrucât în situaţii surpriză el nu
poate reacţiona ca un conducător cu experienţă, aşa cum poate fi conducătorul
autovehiculului care merge în faţă.
Distanţa între vehicule pe drum este o noţiune deosebită faţă de
distanţa minimă de frânare, potrivit vitezei şi condiţiilor de drum, când este
necesară oprirea autoturismului. Pentru începători, distanţele arătate mai sus
sunt recomandate şi în vederea opririi, deşi este evident că pentru ambele
scopuri, performanţa cerută începătorului depinde de împrejurări.
REDUCEREA VITEZEI
Începătorul este obligat să reducă viteza, potrivit semnalizării rutiere,

prevederilor legale, schimbării condiţiilor favorabile care admit parcurgerea
drumului cu viteza maximă admisă, precum şi în situaţiile arătate mai jos.
Pentru începător, unele pericole sunt imprevizibile şi în faţa lor este lipsit de
capacitatea de a reacţiona prompt, având în vedere că nu are formată încă
atenţia specializată şi îndemânarea necesară.
Conducătorul circulă cu viteza maximă admisă în locurile unde se
poate şi unde nu are rost să stânjenească drumul, dar în alte locuri merge
surprinzător de încet, având motive legate de respectarea prevederilor legale,
sau de eventuale pericole previzibile, şi de asigurarea confortului în deplasare.
Reducerea vitezei, hotărâtă astfel, influenţează pozitiv aprecierea însoţitorilor,
relativ la stadiul însuşirii conducerii şi este înţeleasă drept consecvenţă pentru
respectarea îndatoririlor conducătorului.
Conducând autoturismul în una dintre împrejurările arătate mai jos,

chiar când viteza este deja destul de mică şi începătorul nu sesizează
existenţa unui pericol real, sau nu consideră utilă reducerea vitezei, el
va ridica totuşi piciorul de pe pedala de acceleraţie şi va apăsa pedala
frânei, numai pentru a aplica astfel, cerinţele reducerii vitezei.

111
Se reduce viteza potrivit aprecierii conducătorului în următoarele situaţii:
1. la semnalul lămpii cu lumină galbenă intermitentă,
2. noaptea, la întâlnirea altui autovehicul care circulă din sens contrar, încă de la cel
puţin 200 m distanţă,
3. la trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să
circule cu viteză redusă şi să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu
se apropie un vehicul feroviar.
4. la semnalele speciale de avertizare, luminoasă de culoare albastră şi sonoră, a
autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară (când circulă fără avertizare sonoră,
acestea pierd prioritatea specială),
5. la balansarea pe verticală a braţului, având palma ortentată către sol, de către
poliţistul care dirijează circulaţia.
6. La apropierea de o staţie pentru mijloace de transport public de persoane
prevazută cu alveolă, din care conducătorul unui astfel de vehicul semnalizează
intenţia de a ieşi, conducătorul vehiculului care circulă pe banda de lângă acostament
sau bordură este obligat să reducă viteza, şi la nevoie, să oprească pentru a-i permite
reintrarea în trafic.
7. Când mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi
la trafic, ceea ce impune trecerea pe sensul opus, se reduce viteza, şi la nevoie se
opreşte pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus.
8. Interpretând prevederile articolelor nr. 35 şi 48 din OUG 195, conducătorul este
obligat să se comporte pe drum astfel încât să prevină orice pericol şi să nu constituie
un obstacol pentru circulaţie. După această interpretare, chiar dacă prezenţa
autoturismului a fost semnalizată, în vreun fel, de către conducător, valoarea vitezei
trebuie adaptată obligatoriu împrejurării de a trece prin dreptul unor obstacole, de
exemplu: persoane, animale, vehicule în mişcare sau staţionate. De asemenea, unde
lăţimea spaţiului disponibil pentru trecere este mică, se reduce viteza din timp, în mod
corespunzător, pentru a străbate cu multă grijă spaţiul ori pentru a opri, la nevoie. Un
caz semnificativ când se cere o astfel de anticipare este trecerea pe lângă unele
persoane care circulă în mod greşit pe partea carosabilă, pe lângă copii, persoane în
vârstă ori pe lângă bolnavi. S-ar putea ca aceştia să-şi schimbe imprevizibil poziţia, să
fugă sau să cadă pe stradă, şi să fie loviţi de un vehicul. Adăogăm că întâlnind pietoni
nu vom face aprecieri asupra prezenţei lor nejustificate pe carosabil şi nu vom formula
reproşuri.
Art. 123 (Regulamentul aplicare a OUG 195). - Conducătorul de vehicul
este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50
km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este
mai mică de 50 m;

c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent

dacă acestea se află în mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o
singură bandă de circulaţie pe sens;
d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe
acostament;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau
piatră cubică umedă;
f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
g) în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-
22,00, precum şi a indicatorului "Accident";
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje,
când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în
imediata apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
i) la schimbarea direcţiei de mers prin viraje;
j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori
abundente.
Suplimentar, începătorii vor reduce viteza şi în următoarele situaţii:
atunci când circulă din direcţie opusă tramvaielor, troleibuzelor sau autobuzelor
oprite în staţii, pe drumurile cu o singură bandă pe sens;
la depăşirea troleibuzelor şi autobuzelor oprite în staţii, precum şi a tramvaielor
aflate în staţii prevăzute cu refugiu;
atunci când autovehiculul care circulă înaintea sa semnalizează intenţia de a
schimba banda de circulaţie sau direcţia de deplasare.
Se va reduce viteza şi se va mări atenţia la întâlnirea indicatoarelor de avertizare,
în afară de cele a căror semnificaţie implică măsura de a opri.
Se va reduce viteza la întâlnirea indicatorului „cedează trecerea”, şi
la trecerile pentru pietoni.
SCHIMBAREA DIRECŢIEI DE MERS - SEMNALIZAREA ŞI

ASIGURAREA
Schimbarea direcţiei de mers se execută numai dacă necesitatea ei este

conştientizată la timp de conducător. Altfel, el va renunţa deoarece nu va putea
lua toate măsurile obligatorii. Schimbarea direcţiei de mers poate fi precedată
de schimbarea poziţiei pe drum. Vorbind despre aceste schimbări nu ne
referim la virajul pe un segment de drum în curbă, când nu se semnalizează. Se
pot deosebi unele aspecte ale schimbărilor arătate:

1) modificarea poziţiei autoturismului pe drum, virând spre altă bandă ori alt
rând de vehicule, sau modificarea poziţiei la pornire / oprire lângă acostament,
şi
2) schimbarea direcţiei de mers prin viraj la dreapta sau la stânga, în
intersecţie ori într-un loc unde intrăm sau ieşim dintr-o incintă vecină
drumului.
Înainte de a porni, de a opri, de a schimba direcţia ori de a manevra,
conducătorul este obligat să semnalizeze intenţia şi să se asigure că mişcarea
autoturismului nu va stânjeni circulaţia altor vehicule, acestea având prioritate
pe direcţia lor de mers. Semnalizarea începe în localităţi, cu cel puţin 50 m
înainte de locul schimbării direcţiei de mers, ori în afara localităţilor, cu cel
puţin 100 m înainte de acest loc. Se va semnaliza chiar când nu se constată
prezenţa altor participanţi la trafic pe drum. Nu se vor stinge semnalizatoarele
decât imediat după ce schimbarea a fost efectuată (pag. 37). La unele manevre
se preferă semnalizarea cu luminile de avarie (parcare, mers înapoi, întoarcere
din trei mişcări ş.a.).
Îndeplinirea obligaţiei de a semnaliza nu scuteşte conducătorul de a se

asigura înaintea schimbării direcţiei de mers şi de a acorda prioritate
celor îndreptăţiţi.
Pentru specializarea atenţiei şi satisfacerea necondiţionată a asigurării,

începătorul va renunţa să cerceteze pe drum, subiecte care nu interesează
siguranţa conducerii. Va ignora astfel de subiecte chiar dacă s-ar spune că
merită să le observe. Pe măsura acumulării unei anumite experienţe, el va
privi, atât înainte, cât şi alternativ la stânga şi la dreapta iar alteori în oglinzile
retrovizoare, pentru a surprinde evoluţia subiectelor (vehicule, pietoni,
semnalizări etc) de care depinde asigurarea temeinică.
Înainte de a schimba direcţia de mers spre stânga, pentru a se angaja
pe alt drum ori pentru a intra într-o incintă, şoferul semnalizează la stânga şi se
asigură. Apoi urmăreşte traseul la stânga, fără a ocoli centrul intersecţiei:
« Mai întâi se va apropia de axul drumului sau chiar de marginea din stânga,
când se află pe un drum cu sens unic, ori va folosi banda pentru viraj la stânga,
acolo unde este această bandă. Pentru modul de poziţionare în locurile strâmte,
aglomerate şi nemarcate, vezi Capitolul 7, pagina 135.
« Încă înainte de zona de preselecţie va lăsa liberă calea tramvaiului.

« Pe drumuri marcate, dacă este semafor separat pentru vehiculele care

virează la stânga, va intra în intersecţie la semnalul verde al acestui semafor.
Traiectoria virajului este aceea cerută de marcajele de ghidare pentru viraj la
stânga, potrivit prevederilor, chiar dacă nu sunt trasate marcaje.
« Pe un drum în aliniament, marcat, dacă nu este semafor separat pentru
viraj la stânga, va intra în intersecţie odată cu celelalte vehicule, la semnalul
verde al semaforului şi va urma traseul unor marcaje de ghidare, fie imaginare
dar, va opri pentru a da prioritate vehiculelor care circulă pe direcţia înainte,
din sens contrar (Capitolul 5, Marcaje de ghidare, pag 95, schema 2).
« Un caz deosebit apare în locuri aglomerate, unde sunt numai două benzi,
fără bandă de stocare pentru vehiculele care virează la stânga. Atunci, la
semnalul verde, circulaţia pe direcţia înainte din ambele sensuri şi pietonii care
opresc circulaţia spre dreapta a vehiculelor, ar putea obliga vehiculele care
virează la stânga să înainteze în intersecţie pentru a nu o bloca, şi să execute
apoi virajul prin dreapta centrului. Se poate tolera acest traseu numai în
împrejurări nepotrivite virajului prin stânga centrului (vezi schema 3, pag 95).
« Unde drumurile nu sunt marcate, conducătorul intră în intersecţie când este
permis regulamentar, şi urmăreşte traiectoria prin stânga centrului. Unghiul de
orientare al drumului în intersecţie, obstacolele, aglomeraţia, lipsa benzilor
speciale etc ar putea obliga, de asemenea, la ocolirea centrului prin dreapta.
În aceleaşi condiţii, conducătorul care urmează să schimbe direcţia de
¬ mers spre dreapta este obligat să semnalizeze, să se asigure şi să circule
cât mai aproape de marginea din dreapta. Dacă trebuie să ocupe şi
banda a doua, ceea ce interesează mai rar pe conducătorul de autoturism, el
este obligat să se asigure în prealabil că nu stânjeneşte mersul altor vehicule.
Dacă există o bandă specială pentru virajul la dreapta sau o „bretea” este
obligat să o folosească. Acolo unde semaforul are o lampă suplimentară cu
lumină verde intermitentă pentru vehiculele care virează la dreapta, se poate
vira la acest semnal, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi
pietonilor care au drept de circulaţie.
DEPĂ Ş IREA
Potrivit OUG 195, art. 45: „Depăşirea este manevra prin care un
vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi
sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de
circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.”

Art. 47. Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să
păstreze între vehicule o distanţă laterală suficientă şi să circule cât mai
aproape de marginea bezii de circulaţie respective.
Û Depăşirea se face prin stânga, cu următoarele excepţii:
Ü Când vehiculul care urmează să fie depăşit semnalizează la stânga şi
se poziţionează corespunzător schimbării direcţiei de mers la stânga,
depăşirea lui se face prin dreapta, dacă este spaţiu suficient.
Ü Û Tramvaiele cu linia la mijlocul drumului se depăşesc prin dreapta
dar dacă drumul strâmt nu permite sau dacă drumul este cu sens unic,
tramvaiele în mers pot fi depăşite şi prin stânga.
Regulamentul de aplicare a OUG 195:
Art. 118. Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
a) să se asigure că cel care îl urmează sau îl
precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei
manevre similare şi că poate depăşi fără a pune
în pericol sau stânjeni circulaţia din sens opus;
b) să semnalizeze intenţia de efectuare a
depăşirii;
c) să păstreze în timpul depăşirii o distanţă
laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
d) să reintre pe banda de circulaţie iniţială după
ce s-a asigurat că poate efectua această manevră
în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit,
şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Art. 119. Conducătorul de vehicul care
urmează să fie depăşit este obligat:
a) să nu mărească viteza de deplasare (nu este
obligat să o reducă…);
b) să circule cât mai aproape de marginea din
dreapta părţii carosabile sau a benzii pe care se
deplasează.
Art 120 (1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
a) în intersecţii cu circulaţia nedirijată;
b) în apropierea vârfurilor de rampă, când
vizibilitatea este redusă sub 50 m;
c) în curbe şi în oricare alte locuri unde
vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi
în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în

aceste locuri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi

bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de
20 m, iar lăţimea drumului, de cel puţin 7 m;
e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m de acestea;
g) în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este
prevăzută cu refugiu pentru pietoni;
h) în zona de acţiune a indicatorului “Depăşirea interzisă”;
i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu,
care desparte sensurile de mers, iar autovehiculele circulă, chiar şi parţial, pe sensul
opus, ori se îcalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere (schema 1);
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să
efectueze manevre de evitare a coliziunii (schemele 2 şi 3);
k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin
aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
Nu constituie depăşire, circulaţia pe benzi diferite, cu viteze diferite.
Depăşirea, mergând în viteză pe lângă vehicule mai lente, cum şi
devansarea vehiculelor care circulă pe acelaşi sens se execută :
Ñ semnalizând în prealabil intenţia schimbării poziţiei autoturismului;
Ñ asigurându-ne, atât înainte, lateral, cât şi în urmă cu ajutorul oglinzii exterioare
că nu stânjenim prin această manevră, mersul altor vehicule;
Ï circulând apoi grăbit, pe lângă vehiculele depăşite dar, cu atenţie şi viteza sub
limita vitezei maxime admise pe acel segment de drum.
Ï Creşterea "grăbită" a valorii vitezei se recomandă a se obţine

schimbând într-o treaptă inferioară (aleasă potrivit cap. III, pag. 57), folosind
astfel o turaţie mare de funcţionare a motorului pentru a-l mobiliza să dezvolte
putere. Într-o treaptă inferioară, turaţia se dublează în cca 3 secunde. De
exemplu: de la 2000 până la 4000 rot/min. Astfel se dublează şi valoarea vitezei.
Aceiaşi viteză dublă s-ar obţine, într-o treaptă superioară, în cca 10 secunde,
potrivit creşterii turaţiei de la cca 1000 până la 2000 rot/min; solicitare
nepotrivită cu intenţia demarării grăbite şi nici cu exploatarea normală a
motorului.
Ï Apoi, după ce creşte viteza, turaţia devenind prea mare (peste
4000 rot/min) se schimbă în treapta superioară următoare.
Ò Se semnalizează în cele din urmă revenirea pe rândul iniţial;

Ò Se revine apoi pe rândul iniţial, când este posibil şi numai după ce conducătorul
s-a asigurat că imaginea ultimului vehicul depăşit a apărut complet în oglinda
exterioară din dreapta sau când imaginea lui incompletă a ajuns să se vadă la
marginea oglinzii interioare.

ÎNTOARCEREA
Întoarcerea pe drum este interzisă în următoarele împrejurări:
• În locuri cu indicator ”Întoarcerea interzisă“ care se întâlneşte unde este
special hotărât şi nu în locurile arătate în continuare;
• pe marcajul pietonal;
• în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
• pe drumurile cu sens unic;
• în locurile unde oprirea voluntară este interzisă, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art. 142 lit. f, a Regulamentului (vezi pag 122);
• în intersecţiile în care este interzis virajul la stânga, precum şi în cele care,
pentru efectuare, este necesară manevrarea înainte şi înapoi a vehiculului.
Modul de a întoarce depinde de lărgimea drumului.

Conducătorul se va orienta după cum urmează:
Dacă drumul este destul de larg, având peste 15 m lăţime (prima
1
schemă) şi dacă acolo întoarcerea este permisă iar cele două
sensuri nu sunt despărţite prin marcaj cu linie continuă, manevra
se va executa pe suprafaţa jumătăţii din stânga drumului, indiferent
dacă sunt sau nu linii de tramvai la mijloc.
Pe un bulevard cu scuar la mijloc, dacă întoarcerea este permisă,

manevra se va executa asemănător, pe suprafaţa jumătăţii din
2
stânga drumului, în oricare loc unde scuarul este întrerupt de o
zonă a carosabilului. Atenţie! Nu se întoarce pe suprafaţa unei
"treceri pentru pietoni" sau într-o intersecţie unde este interzis
virajul la stânga.
În aceste două cazuri, manevra începe după ce conducătorul:
/ a semnalizat intenţia de a ocupa rândul stânga al sensului de mers şi,
/ s-a asigurat că această poziţie nu
stânjeneşte mersul altor
vehicule.
/ El va poziţiona autoturismul la
dreapta axei drumului ori la
dreapta scuarului sau liniei de
tramvai pentru a fi sigur că nu
afectează, eventual, mersul

tramvaiului din urmă, şi va semnaliza în continuare la stânga.

/ Începătorul opreşte necondiţionat pentru asigurare. Vehiculele care se
apropie din urmă îl depăşesc prin dreapta. În cazul al 2-lea, el intră mai
întâi la stânga, în spaţiul unde scuarul este întrerupt, oprind până când
întoarcerea nu stânjeneşte vehiculele care vin din sens contrar.
/ Apoi, va porni, virând complet la stânga şi va întoarce potrivit schemei
de mai sus.
Mersul în viraj va fi încet, motorul va fi accelerat iar pedala ambreiajului se va
elibera numai atât cât mişcarea autoturismului să nu fie grăbită.
Pe un drum mai puţin larg, unde este permisă întoarcerea dar nu
3
este loc pentru a întoarce numai pe suprafaţa jumătăţii din stânga
drumului, conducătorul
opreşte autoturismul lângă
marginea din dreapta
drumului, pentru a se asigura. După ce
întoarcerea autoturismului nu mai este
stânjenitoare pentru mersul altor
participanţi la trafic, el semnalizează la
stânga şi apoi porneşte încet, executând
manevra cu viraj maxim, potrivit schemei
alăturate.
4
Pe un drum strâmt, cu două sensuri se executată întoarcerea din trei
mişcări. Manevra s-a descris şi la exerciţiile în poligon. Nu se va
întoarce autoturismul într-un loc unde potrivit prevederilor,
întoarcerea este interzisă. Se opreşte cât mai pe dreapta pentru
asigurare temeinică. Se poate semnaliza, pentru iniţiere, aşa cum se arată mai
jos dar este indicată semnalizarea cu luminile de avarie.
Cum se execută întoarcerea din trei mişcări ? (vezi schemele la pagina 78)
Mişcarea 1. Pornind înainte, de pe sensul din dreapta drumului, dar mergând
cu viraj maxim la stânga,
- oprind autoturismul, cu faţa la marginea din stânga drumului,
- virând la dreapta maximum,
mişcarea 2, pornind din nou, şi mergând cu spatele, până la cealaltă margine a
drumului,
- oprind, virând din nou la stânga maximum, şi apoi,
mişcarea 3, pornind şi mergând înainte; poziţionând autoturismul pe dreapta
noului sens de mers al drumului.

Manevra pune probleme la asigurare, înainte de fiecare mişcare, şi la
acordarea priorităţii. Se semnalizează cu luminile de avarie. Semnalizarea
intenţiei de schimbare a direcţiei de mers prezintă interes pentru orientare, la
exerciţii. Începând cu mişcarea a 2-a, autoturismul capătă o nouă poziţie pe
drum şi va merge pe sensul celălalt. Nu se cere, dar se exersează, pentru
orientare, semnalizarea schimbării direcţiei de mers care are şi ea trei faze:
1. - încă înainte de prima mişcare se semnalizează la stânga
(viraj cu volanul la stânga);
2. - înainte de a doua mişcare se semnalizează tot la stânga (viraj
cu volanul la dreapta);
3 - înainte de a treia mişcare se semnalizează la dreapta (viraj
cu volanul la stânga).
Greşeli posibile la întoarcere.
• Executarea manevrei într-un loc unde este interzisă întoarcerea.
• Lipsa semnalizării. Poziţionarea greşită.
• Lipsa opririi pentru asigurare, asigurare greşită ori lipsa asigurării,
înainte de oricare dintre mişcări.
• Bruscarea comenzilor şi mersul neuniform.
• Atingerea bordurii trotuarului cu una dintre roţile autoturismului.
• Pătrunderea pe un loc de pe drum care nu este destinat vehiculelor.
• Zgârierea sau lovirea autoturismului.
MERSUL ÎNAPOI
Mersul înapoi este interzis:

a) în locurile unde este interzisă întoarcerea, mai puţin drumurile cu
sens unic;
b) parcurgând o distanţă mai mare de 50 m;
c) la ieşirea de pe proprietăţi alăturate drumurilor publice.
În cazul în care vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul
poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat
de cel puţin o persoană aflată în afara vehiculului.
Fiind o manevră periculoasă, mersul înapoi nu se execută decât în
situaţii fără altă soluţie.
Mersul înapoi, exersat pe drum, este rectiliniu şi se desfăşoară cu
viteză foarte redusă. Se poate exersa mersul înapoi, spre stânga sau spre
dreapta în condiţiile arătate pe pagina următoare.

Pe timpul mersului înapoi conducătorul poate să nu poarte centura de

siguranţă. Prima sa preocupare este asigurarea în spatele autoturismului.
Pentru exerciţii, pe traseul ales trebuie să fie permis mersul înapoi
(implicit, oprirea şi întoarcerea). Se opreşte autoturismul pe dreapta părţii
carosabile, în apropierea bordurii, la 20-30 cm de aceasta, poziţionându-l astfel
ca axa lui longitudinală să fie paralelă cu axa drumului iar spaţiul din spate să
fie liber pentru manevră. Apoi se va semnaliza mersul înapoi, atât automat,
prin aprinderea luminii albe din spate, comandată la introducerea
schimbătorului în marşarier, cât şi prin avertizorul de avarie, adică
funcţionarea concomitentă a celor patru lămpi semnalizatoare.
Mişcările se execută asemănător exerciţiului din poligon:
Æ Conducătorul apasă complet pedala ambreiajului şi introduce maneta
schimbătorului în marşarier,
Æ aşează volanul pentru mers drept. Cu mâna stângă prinde volanul în
poziţia "ora 12" de pe cadranul volanului iar mâna dreaptă poate să nu o ţină
pe volan (este singura dată când se recomandă conducerea cu o mână).
Æ Pentru asigurare îşi roteşte capul şi corpul, atât cât să poată vedea bine,
prin geamul din spate, spaţiul pe care îl va parcurge autoturismul mergând
înapoi, spaţiu unde poate apare ceva de natură să-l determine a comanda
oprirea. De asemenea, trebuie să-şi creeze posibilitatea de a urmări intermitent,
în oglinda din dreapta, dacă autoturismul se apropie sau dacă se depărtează ori
cât de puţin de bordură.
Æ Porneşte încet, accelerând continuu motorul şi eliberând puţin pedala
ambreiajului, fără să mărească viteza. Dacă viteza este prea înceată,
conducătorul eliberează foarte puţin pedala iar dacă viteza creşte, apasă foarte
puţin pedala. Continuă acest reglaj până la terminarea probei. Cu pedala de
acceleraţie, conducătorul menţine turaţia motorului mereu mai mare de cât
turaţia minimă de mers în gol. Deşi la un autoturism echipat cu motor puternic,
cu injecţie, reglajul vitezei se poate face numai cu pedala de acceleraţie
(motorul nu se opreşte în sarcină dacă pedala nu este apăsată), totuşi este bine,
cum am mai arătat, a nu se utiliza frecvent acest mod de folosinţă. Este util să
exersăm mersul foarte încet, adică modul profesional de comandă cu ajutorul
pedalei de acceleraţie şi a pedalei ambreiajului. Serveşte conducătorului la
manevre deosebite, la mişcarea pe teren accidentat ş.a..
Æ Mecanismul de direcţie este construit să menţină rectiliniu numai mersul
înainte, astfel că deşi volanul este fixat în poziţie dreaptă, conducătorul va
constata în oglinda retrovizoare din dreapta că autoturismul, mergând înapoi,

începe să nu se mai deplaseze paralel cu bordura. Conducătorul va interveni, să
corecteze fin traiectoria, cu volanul. Astfel, când vrea să apropie autoturismul
de bordură, roteşte foarte puţin volanul spre dreapta, până ce mâna stângă
ajunge cu volanul din poziţia "ora 12", în poziţia "ora 1". Va continua drumul
astfel, aşteptând efectul acestei mici corecţii. Dacă vrea să se depărteze de
bordură, el roteşte volanul spre stânga, până mâna stângă ajunge de la poziţia
"ora 12" la poziţia "ora 11". Când reuşeşte ca aceste abateri mărunte ale
traiectoriei de la linia dreaptă să fie cât mai mici, se poate spune că a reuşit un
mers rectiliniu.
Æ Înainte de a parcurge 50 m, distanţa maximă regulamentară, se opreşte din
mers cu spatele, şi se întrerupe funcţionarea avertizorului de avarie.
Mersul înapoi, spre stânga sau dreapta, pe un drum în aliniament se

poate exersa doar într-un loc mai puţin circulat, un loc cu vizibilitate bună pe o
rază de 50 m, dacă în apropiere nu este o „trecere pentru pietoni” semnalizată
sau o staţie pentru mijloace de transport în comun. Pentru a opri, imobilizarea
de scurtă durată nu trebuie să fie de natură a împiedica circulaţia celorlalţi
participanţi la trafic, şi oprirea să nu fie interzisă în mod expres. Locul
exerciţiului se alege la intrarea într-o proprietate alăturată drumului sau la o
intersecţie puţin circulată. Pentru mersul cu spatele în aceste condiţii se ţine
seama de exerciţiul parcării cu spatele, relatat în Cap. 4, pag. 83. Reperele pot
fi asemănătoare, în unele situaţii.
Greşeli posibile mergând înapoi

• - Exersarea într-un loc unde mersul înapoi (oprirea, întoarcerea) este
interzis.
• - Lipsa asigurării sau/şi semnalizării cu avertizorul de avarie.
• - Oprirea motorului sau a autoturismului în timpul probei.
• - Bruscarea comenzilor.
• - Mersul grăbit.
• - Mersul în zigzag, când corecţiile de la drumul rectiliniu au fost prea
ample, deşi trebuia să se comande volanul cu mâna stângă, numai între
reperele „ora 11” şi „ora 1”.
• - Distanţarea autoturismului în timpul deplasării rectilinii mai mult de 0,7
m. faţă de bordură ori atingerea bordurii cu una dintre roţi.
• - Înclinarea autoturismului faţă de direcţia bordurii.
• - Zgârierea autoturismului. Lovirea unor obstacole.

OPRIREA, STAŢIONAREA ŞI PARCAREA
Se consideră oprire, imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public,

pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se
consideră staţionare. Durata scurtă a imobilizării vehiculului pentru
coborârea sau urcarea unor persoane nu este considerată oprire dacă prin
aceasta nu s-a perturbat circulaţia. La fel, durata descărcării mărfurilor
alimentare la magazine.
Se consideră parcare, staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate.
Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în
paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de
semnalizare nu se dispune altfel.
Potrivit Regulamentului de aplicare a OUG 195:
Art.142. - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mică de 50 m
înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona
de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o
distanţă mai mica de 25 m de colţul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai
puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, dacă prin aceasta se
stânjeneste circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în
dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule
care circulă în acelasi sens ar fi obligaţi, din aceasta cauză, sa treacă peste
acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal
luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile
"Drum îngustat", "Prioritate pentru circulaţia din sens invers" sau "Prioritate
faţă de circulaţia din sens invers";
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclisti ori pe benzile rezervate
unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;

l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m
de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau
împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale
europene (E);
n) pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel putin 1 m pentru circulaţia
pietonilor;
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăsirea.
Art. 143. - Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia "Staţionarea interzisă" şi a
marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor
publice;
e) în pante şi în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia "Staţionare alternantă",
în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia "Zonă
de staţionare cu durată limitată" peste durata stabilită.

OBLIGAŢIILE CONDUCĂTORULUI CÂND ÎNTÂLNEŞTE PIETONI
Nu se poate conduce în siguranţă acreditând părerea că toţi pietonii

ştiu, înţeleg şi respectă regulile care le sunt adresate. Capacitatea lor de a
înţelege şi de a respecta legea este diferită. Interpretând art. 35 (1) al OUG
195, şi cunoscând că unii pietoni greşesc cu uşurinţă, preocuparea
conducătorului de vehicul care îi întâlneşte pe partea carosabilă a drumului
este de a nu îi pune în pericol şi de a nu îi stânjeni când vor să-şi continue
drumul. Dacă pietonii nu se află pe „trecerea pentru pietoni” semnalizată,
conducătorul autoturismului nu le analizează greşelile, nu formulează reproşuri
şi respectă regulile impuse conducătorilor auto, inclusiv interpretarea de mai
sus. Pe de altă parte, potrivit O.U.G. 195, art. 72 (4), pietonii sunt răspunzători
de încălcarea normelor rutiere la traversare, sau la folosirea părţii carosabile,
când conducătorul vehiculului a respectat prevederile legale.
Esenţa obligaţiilor pietonilor constă în următoarele prevederi:
Pietonii sunt obligaţi să folosească numai trotuarul, sau în lipsa
acestuia să circule pe partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers, cât mai
aproape de marginea părţii carosabile, conformându-se regulilor de circulaţie.
Ei traversează perpendicular pe axul drumului, şi numai prin locurile cu
marcaje ori/şi cu indicatoare, iar în localităţi, în lipsa acestor semnalizări, pe la
colţul străzii, după ce s-au asigurat că o pot face în siguranţă pentru ei şi pentru
ceilalţi participanţi la trafic.
Pietonilor le este interzis:
y să circule pe partea carosabilă a drumului public dacă există
amenajări rutiere destinate circulaţiei acestora;
y să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, ori
prin locurile permise dar în fugă şi/sau fără să se asigure;
y să prelungească timpul de traversare a drumului public şi să
întârzie ori să se oprească fără motiv;
y să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.
Trecerea pentru pietoni

Este semnalizată cu indicatoare sau/şi marcaje în vederea delimitării
locului de traversare a părţii carosabile de către pietoni. Circulaţia
vehiculelor şi pietonilor prin acest loc este reglementată special.

Chiar dacă nu funcţionează semafoarele pentru pietoni, prezenţa lor
confirmă existenţa „trecerii pentru pietoni”, acolo unde lipseşte indicatorul şi
marcajul. Semafoarele permit pietonilor, traversarea pe lumina verde.
Cel puţin una dintre următoarele semnalizări arată locul „trecerii
pentru pietoni”:
Dacă trecerea pentru pietoni se află într-un loc cu vizibilitate redusă,

ea este presemnalizată de la distanţă cu indicatorul „Presemnalizare trecere
pietoni”. Acesta recomandă conducătorilor de vehicule să reducă viteza din
timp şi să mărească atenţia, dar
nu indică pietonilor, locul
"trecerii". Indicatorul de
avertizare „Copii” obligă
conducătorii vehiculelor să
micşoreze viteza sub 30
km/oră şi să circule cu atenţie
dar, nici acest indicator nu stabileşte un loc de trecere.
(A) Conducătorul care se apropie de o trecere pentru pietoni
semnalizată, nedirijată cu semafoare, trebuie să oprească obligatoriu când pe
"trecere” s-au angajat pietoni în traversare. Unde drumul are numai câte o
bandă pe sens, dacă pe trotuar sunt pietoni care vor să traverseze,
conducătorul va reduce viteza obligatoriu sub 30 km/oră.
Oprirea efectivă este obligatorie pentru că mulţi pietoni nu găsesc a fi
normal să continue traversarea când se apropie vehicule. Dacă un vehicul se
apropie de o trecere pentru pietoni şi ei îşi întrerup, din această cauză,
traversarea regulamentară a drumului (pe suprafaţa marcată etc), conducătorul
este obligat, după ce opreşte vehiculul, să invite pietonii a traversa. Se
consideră că pietonii sunt în traversare dacă cel puţin unul dintre ei a păşit pe
suprafaţa trecerii pentru pietoni. După ce opreşte, conducătorul poate porni
vehiculul dacă astfel, pietonii angajaţi pe „trecere” nu îşi întrerup traversarea,
fiindcă nu sunt în pericol şi mersul nu le este stânjenit.

(B) Conducătorul care se apropie de o trecere semnalizată, dirijată

cu semafoare, loc aflat de obicei la intersecţie, va proceda astfel:
a) dacă semnalul interzice trecerea vehiculului, la lumina roşie sau galbenă
neintermitentă a semaforului pentru vehicule, va opri înainte de marcajul
pentru pietoni sau înainte de marcajul transversal pentru oprire care îl
precede, indiferent dacă traversează ori nu pietoni;
b) dacă semnalul permite trecerea, fiind lumină verde (sau săgeată verde cu
lumina intermitentă), virând în intersecţie, nu va merge stânjenind ori
oprind pietonii aflaţi în traversare, pe lumina verde a semaforului pentru
pietoni. În acest scop trebuie să oprească autoturismul.
În prima fotografie, două autoturisme, virând la dreapta opresc pentru
a da prioritate pietonilor de pe „trecerea” cu lumină verde la semafor. Pietonul

P este ultimul care trece. Apoi, în fotografia a doua, autoturismele pornesc,
fiecare separat, dacă nu pun în pericol pietonul R, nu îi stânjenesc intenţia de a
traversa, şi au satisfăcut obligaţia de a opri.
Conducătorii intră în intersecţii potrivit semnalizării semafoarelor
pentru vehicule, dar dacă virează, la ieşirea din intersecţie, ei ţin seamă de
culoarea semaforului pentru pietoni, fiindcă trebuie să le acorde prioritate.

Când instalaţia de semafoare nu funcţionează, conducătorii dau totdeauna
prioritate pietonilor pentru a traversa drumul pe trecerea pentru pietoni.
Dacă pietonii au lumină roşie la semafor, conducătorii nu vor acorda
prioritate de trecere celor care greşesc traversând, dar nu îi vor pune în pericol,
şi oprind la nevoie, nu vor formula reproşuri. Mai precis, în această
împrejurare, conducătorii nu vor ajunge în situaţia să oprească cu scopul de a
invita pietonii să traverseze. La pagina 128 se pune în discuţie totuşi adoptarea
unei soluţii alternative la ceea ce înseamnă acordarea priorităţii după
Regulament, soluţie care poate fi aplicată uneori, dar care interesează mai
puţin pe începători. Ei adoptă „conducerea demonstrativă”, înţelegând prin
aceasta, aplicarea îndelungată a prevederilor, indiferent de situaţie, în scopul
formării atenţiei specializate şi stimulării unor deprinderi corecte.
Aplicarea prevederilor regulamentare la întâlnirea pietonilor
Conducătorul este obligat să ţină seama că deplasarea autoturismului

nu trebuie să devină un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic (pagina 111,
punctul 8). În acest sens, va avea permanent în vedere că din mulţimea
pietonilor sunt unii care nu au cunoştinţă despre obligaţiile lor, ştiu numai
drumul spre casă şi trecerea pentru pietoni pe care o folosesc. Mai rău, alţii au
părerea greşit preconcepută că vehiculele trebuie să-i ocolească sau să
oprească în cazul că ei nu traversează pe la trecerea pentru pietoni. Unii cad pe
carosabil, alţii îşi întrerup traversarea, se întorc din drum în fugă etc. În
locurile aglomerate, unde trecem cu viteză redusă, greşim dacă nu ţinem
piciorul pe frână, căci este posibil să fim surprinşi de pietoni care pornesc prin
faţa vehiculelor fără să se asigure.
La trecerea pentru pietoni semnalizată

² - începătorul va reduce din timp viteza indiferent de situaţie dar,
² - când sunt pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a drumului
(semaforul pietonilor fiind cu lumina verde în funcţiune şi măcar un
pieton păşind pe suprafaţa marcată), conducătorul va opri, lăsând astfel
pietonii să constate că sunt în deplină siguranţă pentru traversare.
² - Oprirea din mers va avea loc în faţa "trecerii".
² - După ce a oprit, dacă pe "trecere" rămân pietoni care ezită să traverseze
ori care renunţă la traversare şi se întorc pe trotuar, conducătorul îi va
invita să treacă.

² - Tot numai după oprire, conducătorul poate înainta pe "trecere" când nu

stânjeneşte astfel siguranţa pietonilor de a traversa. El va ţine seamă, de
asemenea, că există cazuri imprevizibile, când fără a se asigura, pietonii
se întorc din drum ori încep să alerge, deşi le este interzis.
Când întâlneşte pietoni, conducătorul va adopta o atitudine
potrivită prevederilor regulamentare, astfel că va avea în
vedere următoarele:
Á - Trebuie să evite orice comportament care poate pune în pericol, sau poate
ameninţa cât de puţin impresia de siguranţă a pietonilor.
Á - Pe "trecerile” semnalizate sunt interzise manevrele: depăşirea,
întoarcerea, oprirea, staţionarea şi mersul înapoi.
Á - La "trecerile" marcate sunt consideraţi a fi pe trecere, pietonii care
traversează pe suprafaţa marcajului.
Á - La "trecerile" nemarcate, suprafaţa trecerii pentru pietoni poate fi
considerată o zonă cu lăţimea mai mare de cât a „trecerii” marcate,
obişnuite.
Á - Acolo unde drumul are cel puţin două benzi pe sens, la „trecerea”
semnalizată, conducătorul acordă prioritate, pe porţiunea sensului lui de
mers, pietonilor angajaţi în traversarea drumului (art. 135 lit. h din
Regulament).
Á - Pe drumurile nemarcate şi pe cele care au o singură bandă de circulaţie
pe sens, conducătorul va opri, acordând prioritate, oriunde s-ar găsi
pietonii în traversare pe „trecerea” semnalizată.
La „trecerile” fără semafor este greşit a opri când nici măcar un pieton
nu a păşit pe carosabil. Apropiindu-ne vom reduce viteza, atât de mult cât să
putem opri lin dacă vreun pieton păşeşte pe suprafaţa "trecerii", înainte de a
ajunge acolo autoturismul. Dar, reducând viteza, începătorul poate sugera
unora dintre pietonii aflaţi pe trotuar că sunt invitaţi să traverseze. Ei păşesc pe
suprafaţa marcată. Atunci, autoturismul trebuie oprit în faţa "trecerii". Nu se
opreşte însă, când nici un pieton nu a păşit pe "trecere". Pentru informare se
poate urmări, în cele ce urmează, o interpretare alternativă.
Când autoturismul a schimbat direcţia de mers, la stânga sau
la dreapta, într-o intersecţie, intrând pe un drum fără trecere
pentru pietoni semnalizată:
² - se reduce viteza şi
² - se opreşte dacă mersul autoturismului stânjeneşte pietonii care au început
traversarea. Conducătorul nu invită pietonii să traverseze, dar nu îi va
ameninţa cu vreun pericol. Totuşi, dacă nu este în situaţia de a stânjeni traficul
altor vehicule, el poate decide să renunţe la demonstrarea cunoaşterii
prevederilor, şi să invite pietonii la traversare; scop pentru care trebuie întâi să
oprească (pag 132, punctul i).

În alte locuri de pe carosabil, decât cele admise pietonilor
La apropierea autoturismului de pietonii care se află pe carosabil se va
avea în vedere că pot interveni surprize, ca în exemplul din fotografiile
succesive de mai jos. De aceea, conducătorul este obligat să reducă viteza şi
chiar să oprească dacă este nevoie.
Întâlnind pietoni pe carosabil în alte locuri decât „trecerea pentru

pietoni”, conducătorul ţine seama:
² să nu claxoneze,
² să reducă imediat viteza şi apoi,
² fie să oprească, dacă faţă de poziţia pietonilor este cazul a opri,
² fie să continue mersul, dacă nu îi pune în pericol.
Când conducătorul decide să ocolească pietonii aflaţi pe carosabil, deşi
de obicei, soluţia aceasta nu este recomandată, el va lua măsura semnalizării şi
asigurării, înainte de schimbarea direcţiei de mers.

Pentru protejarea pietonilor, începătorul va reduce viteza în

următoarele situaţii:
a) la trecerea pe lângă grupuri şi coloane, indiferent dacă acestea se află în
mers sau staţionează;
b) când se circulă în direcţie opusă tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor
c) la depăşirea troleibuzelor şi a autobuzelor oprite în staţii, precum şi a
tramvaielor aflate în staţii prevăzute cu refugii;
d) în zona de acţiune a indicatorului „Copii” (o viteză sub 30 km/oră);
e) la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcate,
indiferent de situaţia de pe trecere;
f) Interpretând prevederile articolelor nr. 35 şi 48 din OUG 195,
conducătorul este obligat să se comporte pe drum astfel încât să prevină orice
pericol şi să nu constituie un obstacol pentru circulaţie. După această
interpretare, chiar dacă prezenţa autoturismului a fost semnalizată de către
conducător în vreun fel, valoarea vitezei trebuie adaptată obligatoriu
împrejurării de a trece prin dreptul unor persoane. De asemenea, unde lăţimea
spaţiului disponibil pentru a trece este mică, se va reduce viteza din timp, în
mod corespunzător, pentru a străbate cu multă grijă spaţiul ori pentru a opri la
nevoie. Un caz când se impune o astfel de măsură este trecerea pe lângă copii,
persoane în vârstă, bolnavi şi alţii care greşind, se deplasează pe partea
carosabilă a drumului. S-ar putea ca aceştia să-şi schimbe imprevizibil
poziţia, să cadă sau să fugă pe drum şi să fie loviţi de un vehicul. Adăogăm că
nu se vor face aprecieri asupra prezenţei nejustificate a pietonilor pe carosabil
şi nu se vor formula reproşuri.
Conducătorul este obligat să permită pietonului nevăzător să
traverseze drumul pe oriunde, dacă acesta ridică un baston alb, în direcţie
verticală. Conducătorul nu îşi va semnala prezenţa claxonând.
Când pietonii fac greşeala de a traversa pe suprafaţa intersecţiei, se
reduce viteza şi chiar se opreşte, în caz de nevoie.

Concluzii privind obligaţiile conducătorului faţă de pietonii întâlniţi pe
partea carosabilă a drumului
Întâlnind pietoni, ori prevăzând posibila lor apropiere, conducătorul
trebuie să aplice prevederile legale, creându-şi posibilităţi de a-i proteja.
a) Indiferent pe unde traversează pietonii, conducătorul trebuie să admită
trecerea lor în siguranţă, chiar dacă pentru aceasta reduce mult viteza, ori
în ultimă instanţă, opreşte autoturismul.
b) La "trecerile" semnalizate începătorul reduce viteza indiferent de situaţie
dar nu opreşte special pentru prioritatea pietonilor, decât dacă cel puţin
unul dintre ei s-a angajat în traversare, păşind pe "trecere". Procedeul
arătat se practică:
- în oricare moment, la "trecerile" fără semnal de semafor pentru pietoni,
fie că nu sunt semafoare, fie că nu funcţionează;
- la ieşire din intersecţie, după viraj, în timpul funcţionării luminii verzi a
semaforului pentru pietoni, dacă autoturismul are drept de trecere.
c) Oprirea în alte locuri decât la "trecerea" semnalizată, aşa cum s-a arătat, se
impune numai dacă măsura se ia cu intenţia de a nu pune pietonii în
pericol. Normal, nu se opreşte cu scopul de a invita un pieton sau mai
mulţi să traverseze, decât dacă pietonul s-a angajat în traversare potrivit
prevederilor. De pildă, exemplul de mai sus, ieşind cu autoturismul din
intersecţie dacă este semnal verde la semaforul pentru pietoni şi un pieton
începe cel puţin un pas pe spaţiul trecerii pentru pietoni, se opreşte
autoturismul şi se invită pietonul, când el ezită să treacă sau când a decis
că e mai sigur să se întoarcă pe trotuar.
d) După oprirea la trecerea pentru pietoni, plecarea autoturismului poate avea
loc imediat ce nu stânjeneşte siguranţa pietonilor de a traversa iar ei nu
sunt provocaţi astfel a se opri din mers.
e) Se ţine seamă că există posibilitatea ca un pieton, fiind pe „trecere”, să-şi
schimbe mersul normal, să se întoarcă din drum sau să înceapă a alerga,
deşi conform Regulamentului nu îi este îngăduit. Anticipând orice situaţie,
trebuie să se ia măsurile potrivite evitării unor incidente ori discuţii cu
pietonii.
f) Aplicând prevederile, vom considera că spaţiul trecerii pentru pietoni este
delimitat de suprafaţa marcajului şi că străbate ambele sensuri ale părţii
caroasabile dar,

g) acolo unde drumul are cel puţin două benzi marcate pe sens vom avea în
vedere să acordăm prioritate pietonilor aflaţi pe segmentul "trecerii" de pe
sensul nostru de mers (art. 135 lit. h din Regulament).
h) Acolo unde "trecerea" este semnalizată dar nu este marcată, spaţiul ei
poate fi considerat o zonă mai lată de cât al unei "treceri" marcate.
i) Pot fi situaţii când pietonii încearcă să traverseze neregulamentar şi un
conducător amabil admite să-i invite la traversare. În acest scop, numai
dacă nu stânjeneşte astfel traficul altor vehicule, conducătorul va opri mai
întâi autoturismul din mers şi apoi va invita pietonii.
j) Nu se ocoleşte pietonul întâlnit pe carosabil, decât după semnalizare,
asigurare, şi numai când schimbarea direcţiei de mers a autoturismului nu
stânjeneşte deplasarea altor vehicule.
k) Se reduce viteza în situaţiile arătate la pagina 130.
l) Pe drumuri aglomerate, întâlnind pe partea carosabilă cel puţin un pieton
care împiedică traficul vehiculelor:
² - nu se claxonează,
² - se reduce imediat viteza,
² - se opreşte dacă este necesar potrivit situaţiei şi,
² - se aşteaptă în apropierea pietonului ca acesta să elibereze spaţiul de
pe carosabil. În nici o împrejurare nu se vor formula reproşuri la
adresa pietonilor. Conducătorii au obligaţia respectării normelor civice
de comportament faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

133
CAPITOLUL VII
o
PARCURGEREA INTERSECŢIILOR
ricât de bine am evolua la exerciţii, vom conduce în siguranţă numai după
ce reuşim parcurgerea corectă a intersecţiilor. Situaţiile întâlnite sunt
dificile, dar se rezolvă toate, exersând potrivit unor modele. Pe de altă parte,
pentru că unul dintre obiectivele exersării este de a nu lua măsuri greşite,
exerciţiile se execută fără grabă. Conducătorul nu îşi propune niciodată să se
grăbească.
La început, până câştigăm experienţă pe drum, vom exersa într-o singură
zonă a localităţii. De asemenea, este bine să ne intereseze întâi locurile puţin
circulate, căci aici fazele parcurgerii unei intersecţii sunt asemănătoare cu cele din
locurile largi sau/şi cu trafic intens. Vom exersa apoi pe drumuri mai aglomerate,
cunoscute a avea unele complicaţii. Înainte de a parcurge o intersecţie complicată,
din câteva direcţii diferite, îi vom face o schiţă sumară.
UN NUMĂR DE NOUĂ FAZE PENTRU PARCURGEREA ORICĂREI

INTERSECŢII – POZIŢIONAREA LA INTERSECŢII
La intersecţie se pun probleme care ţin, atât de direcţia spre care

urmează a se îndrepta autoturismul, cât şi de dirijarea ori prioritatea aplicabilă
aici. Înaintând către acest loc, vehiculele se poziţionează pe drum după direcţia
urmărită.
Apropiindu-ne de intersecţie, vom lua totdeauna următoarele măsuri
grupate în trei faze:
faza 1) Semnalizarea. Dacă este necesară, va fi potrivită cu intenţia

schimbării direcţiei de mers în intersecţie şi cu poziţionarea în zona de
preselecţie (pagina 113 şi 134). Pentru poziţionare pe altă bandă ne vom
asigura în prealabil. Noaptea, ajungând la o intersecţie nesemaforizată ori
nedirijată de un agent vom semnaliza şi prin schimbarea luminii fazei farurilor.
faza 2) Reducerea vitezei se cere în multe situaţii; vezi şi pagina 110.
a) - Încă înainte cu cca 200 m de o intersecţie dificilă sau înainte de a ajunge
la lampa roşie aprinsă a semaforului, drumul se parcurge fără a mai propulsa
autoturismul, adică nu se mai apasă pedala acceleraţiei, deoarece energia de
mişcare este excesivă şi accelerarea lasă impresia unei comenzi naive. Astfel,
b) - se va micşora viteza ridicând piciorul drept de pe pedala de acceleraţie şi
apoi, indiferent care treaptă a schimbătorului ar fi folosită în acel moment se
va îndrepta piciorul spre pedala frânei, apăsând-o atât cât este necesar.
c) - Când turaţia motorului scade la ralanti şi dispare astfel efectul frânei de
motor, se va apăsa complet pedala ambreiajului pentru a nu se opri motorul
odată cu autoturismul, dacă există sau apare necesitatea de a opri.

134
d) - Cu piciorul drept se va continua comanda frânării, mai puternic sau mai
slab, potrivit cu graba de a reduce viteza sau de a opri, când există necesitatea
opririi.
faza 3) La apropierea de intersecţie, conducătorul trebuie să observe prezenţa
mijloacelor de reglementare a circulaţiei în acel loc (semnalizările rutiere)
pentru a interpreta şi respecta semnificaţiile acestora.
După cum vom vedea, la intersecţii, conducătorul satisface şi cerinţele
fazelor arătate mai jos. Măsurile adoptate sunt în continuare potrivite cu
direcţia urmărită în intersecţie, cu dirijarea circulaţiei şi/sau reglementarea
priorităţii în acel loc:
faza 4) - poziţionarea autoturismului (concomitent cu primele trei faze),
faza 5) - oprirea (în unele cazuri),
faza 6) - schimbarea treptei,
faza 7) - asigurarea,
faza 8) - pornirea (în cazurile când a fost necesară oprirea),
faza 9) - ieşirea din intersecţie pe direcţia dorită.
Pentru că la intersecţii traversează pietoni, problemele întâlnirilor cu
aceştia se vor rezolva (pagina 124) concomitent cu exersarea fazelor arătate.
Poziţionarea vehiculelor la intersecţii, se face potrivit art. 107 din

Regulament, după cum urmează:
La intersecţiile drumurilor din localităţi, conducătorii de vehicule se
încadrează pe rânduri sau pe benzi, corespunzător direcţiei lor de mers prin
intersecţie, încă de la 100-150 m înainte de colţ, având obligaţia de a parcurge
măcar ultimii 50 m în poziţia stabilită de regulile ori semnificaţiile
indicatoarelor şi marcajelor de poziţionare pe direcţii de mers. Înainte de
intersecţiile fără marcaje, vehiculele ocupă în mers, următoarele poziţii:
a) cele care schimbă direcţia de mers spre dreapta, rândul din dreapta;
b) cele care schimbă direcţia de mers la stânga, rândul din stânga;
c) cele care merg înainte vor alege unul dintre rânduri.
În acelaşi fel sunt repartizate benzile pe direcţii de mers şi la cele mai
multe intersecţii cu marcaje, dar pe drumuri cu lăţime mare se pot marca mai
mult de două benzi, pe când la intrarea în intersecţiile fără marcaje, se
recomandă formarea a maximum două rânduri de vehicule. De aceea, pe un
drum fără marcaje, conducătorul dirijează autoturismul pe rândul de lângă
bordura din dreapta, afară de cazul că trebuie să vireze la stânga, când va
ocupa un loc în rândul din stânga. Apropiindu-se de intersecţie, el nu va începe

135
formarea unui nou rând, decât acolo unde fiind loc pentru două rânduri
găseşte un singur rând de vehicule, format în poziţia altei direcţii de mers
decât aceea pe care o urmăreşte.
Dacă în zona de preselecţie circulă tramvaie, iar între şină şi trotuar nu
este loc decât pentru un rând, conducătorii, indiferent de direcţia de mers,
poziţionează vehiculele pe acel rând, lăsând liber traseul tramvaiului. Unde
drumul nu este mai lat decât spaţiul liniei de tramvai, toate vehiculele circulă
la rând, pe acest spaţiu.
Poziţionarea în cele mai multe intersecţii, dirijate sau nu, pe drumuri
nemarcate, fără linie de tramvai, unde lăţimea drumului sau împrejurările nu
permit formarea a două
rânduri de vehicule pe fiecare
sens, va avea loc după cum
urmează:
• Pentru a vira la stânga: la
apropierea de intersecţie ori
de locul unde se virează către
o proprietate, se va ocupa din
timp, o poziţie spre mijlocul
drumului astfel ca să rămână,
atât loc în dreapta unde se
poziţionează vehiculele care
virează la dreapta ori merg înainte, cât şi loc în stânga pe unde trec, din sensul
opus, vehiculele care vin din intersecţie (vezi schema). Dacă oprim, poziţia
autoturismului sau roţile de direcţie nu se vor orienta virând spre stânga. Se
virează la pornire, după ce se acordă prioritate.
• Poziţionarea pentru a vira la dreapta are loc pe rândul din dreapta şi virajul
se va executa chiar pe lângă colţul bordurii trotuarului fără a-l atinge.
• Poziţionarea pentru direcţia înainte va fi după cum urmează:
⇑ - se preferă aceiaşi poziţie ca pentru virajul la dreapta, autoturismul
circulând de obicei în rândul 1 dar,
⇑ - dacă în faţă circulă un vehicul care semnalizează la dreapta este
preferabil a ocupa, încă înainte de a intra în zona de preselecţie, o
poziţie la fel ca aceea arătată pentru cazul virajului la stânga.

136
PRIORITATEA DE TRECERE
Este dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la

trafic cu care se intersectează.
Dintre problemele priorităţii, aici discutăm despre prioritatea vehiculelor care se
întâlnesc la intersecţii.
Prioritatea la intersecţiile nedirijate
Potrivit OUG 195:
Art. 57.- (1) La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de
vehicul este obligat să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea
dreaptă (şi, tramvaielor care nu virează la stânga, Art. 59).
Art. 134. - La ieşirea din zonele rezidenţiale sau pietonale, conducătorii de
vehicule sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu care se
intersectează.
Art. 135. - Conducatorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în
următoarele situaţii:
la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe
un drum judeţean, comunal sau local;
la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum judeţean venind de
pe un drum comunal sau local;
la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de
pe un drum local;
când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o
proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public,
indiferent de direcţia de deplasare;
Prioritatea de trecere la intersecţiile dirijate
Regulamentul de aplicare a OUG 195, Art. 129:

(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul
dintre indicatoarele având semnificaţia: “Drum cu prioritate”, “Intersecţie cu un
drum fără prioritate” sau “Prioritate faţă de circulaţia din sens invers” are prioritate
de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie
dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate
indicatoare cu aceeaşi semnificaţie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Rezolvarea peoblemelor parcurgerii intersecţiilor presupune, mai întâi,
cunoaşterea sintezei practice a chestiunilor privind prioritatea.

137
A) La intersecţiile cu semafoare, în timp ce un drum are lumină verde
pentru cale liberă, drumul cu care se intersectează are lumină roşie. Unele
intersecţii sunt complicate şi pot avea trasee speciale dacă acolo se întâlnesc
mai multe drumuri la acelaşi nivel. La intrări şi uneori în interiorul
intersecţiilor, unde este organizată selectarea vehiculelor după direcţii de mers,
se montează semafoare separate pentru anumite benzi. Direcţiile de mers
pentru care sunt destinate semafoarele se arată cu semne adiţionale sau cu
săgeţi aplicate pe fiecare culoare a lămpilor. Intrarea în intersecţia cu
semafoare este permisă la lumina verde, dar pătrunzând în intersecţie vom
acorda prioritate:
a) vehiculelor care se apropie din dreapta, când le intersectăm traseul;
b) vehiculelor întâlnite într-un loc din intersecţie unde găsim indicator de
pierdere a priorităţii care ni se adresează;
c) când virăm la stânga, vehiculelor care circulă din sensul opus, pe direcţia
înainte;
d) Dacă în interiorul intersecţiei găsim semafoare pentru vehicule, oprim în
dreptul lor, la lumina roşie sau galben-continuă. Pot fi instalate, de asemenea,
lămpi cu lumină galben-intermitentă, în dreptul cărora reducem viteza; oprim
numai dacă se apropie vehiculele cu prioritate arătate mai sus ori pietoni care
traversează pe lumina verde a semaforului pentru pietoni.
e) Art. 133 din Regulament. - În cazul prevazut la art. 51 alin. (2) (Când
semaforul este însoţit de una sau mai multe lămpi care emit lumina
intermitentă de culoare verde sub forma uneia sau unor săgeţi pe fond negru
către dreapta, acestea permit trecerea numai în directia indicată, oricare ar fi
în acel moment semnalul în funcţiune al semaforului), conducătorii vehiculelor
sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere participanţilor la trafic cu care se
intersectează şi care circulă conform semnificaţiei culorii semaforului care li
se adresează.
B) La intersecţiile dirijate cu indicatoare
Indicatoarele cu semnificaţie privind prioritatea în intersecţiile din localităţi

138
Câte un indicator asemănător celui din ultima figură, potrivit cu traseul
drumului cu prioritate însoţeşte celelalte trei indicatoare de la intersecţiile unde
virează traseul cu prioritate.
O.U.G. 195 prevede la art. 57 (3), iar Regulamentul la art. 105, că
pătrunderea unui vehicul, chiar dacă are dreptul, într-o intersecţie, este
interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecţiei. Începătorul trebuie
să fie apt a aprecia urmările, în aceste împrejurări.
La intersecţiile dirijate cu indicatoare vom considera că urmând traseul
drumului cu prioritate, chiar dacă îşi schimbă direcţia, circulăm pe lumina
verde a unui semafor imaginar, pe când întâlnind la intrarea în intersecţie un
indicator de pierdere a priorităţii nu vom intra, ştiind că trebuie să treacă întâi
vehiculele care se află pe traseul cu prioritate. Pentru a facilita aplicarea
prevederilor vom avea în vedere două concluzii practice:
1). Ajungând la intersecţie de pe un drum fără prioritate şi găsind
indicatorul „cedează trecerea”, fiind începători vom opri pentru asigurare chiar
când nu constatăm imediat circulaţia unor vehicule pe drumul cu prioritate.
Intersectând traseul unor vehicule, le acordăm prioritate, cu excepţia celor
care:
∇ vin dinspre stânga, tot de pe un drum fără prioritate;
∇ vin din sensul opus, de pe un drum fără prioritate şi virează la
stânga, fiind în situaţia că circulăm înainte sau la dreapta.
2) Venind de pe un drum cu prioritate putem pătrunde în intersecţie.
După ce intrăm, când urmăm traseul drumului cu prioritate vom continua
parcursul fără a acorda prioritate altor vehicule a căror direcţie de mers o
intersectăm. Dacă nu urmăm traseul cu prioritate vom intra cât să nu stânjenim
mersul vehiculelor cu prioritate. Vom trece înaintea vehiculelor care:
vin din oricare direcţie dar au indicator de pierdere a priorităţii la

intrarea în intersecţie;
vin dinspre stânga, nu au indicator de pierdere a priorităţii, dar nu
urmează traseul cu prioritate;
vin din sensul opus şi virând la stânga nu au traseul drumului cu
prioritate, fiind în situaţia că circulăm la dreapta.
Prioritatea la intersecţii urmează să fie unul dintre obiectivele acestui
capitol, care abordează toate cazurile parcurgerii intersecţiilor.
La intersecţii vom rezolva, de asemenea, chestiunile speciale privind
prioritatea la întâlnirea cu pietonii, potrivit celor arătate în cap. 6, pag. 124.

139
PARCURGEREA INTERSECŢIEI , INTRÂND DE PE UN DRUM
FĂRĂ PRIORITATE
Mai jos se arată indicatoarele de pierderea priorităţii care se montează la

intersecţiile dirijate, chiar şi la intersecţiile cu semafoare, ştiind că se poate ca
instalaţia semafoarelor să nu fie uneori în funcţiune şi astfel, rămâne valabilă
dirijarea cu indicatoarele privind prioritatea, montate la semafor.
Circulând spre dreapta

Urmărim cele nouă faze. Desfăşurarea primelor trei s-a arătat la pag. 133.
faza 4) - Poziţionarea
se face pe dreapta, aproape de bordură, dacă este loc, atât pe drumurile
marcate, cât şi pe drumurile nemarcate. O poziţie la fel de corectă, înainte de
intersecţie este cea care păstrează cca 1,20 m până la bordură (vezi schemele),
astfel ca în viraj, roata dreapta din spate să nu atingă colţul nerotunjit al
bordurii.
faza 5) – Oprirea
este obligatorie pentru începător la indicatorul "cedează trecerea" (şi
bineînţeles, la intrarea în intersecţia unde este indicatorul "oprire"). El opreşte

140
fiindcă nu stăpâneşte modul cum se face asigurarea în timpul mersului (vezi
pag. 142). Poate fi necesară încă o oprire pentru a lăsa, de pildă, pietonii să
traverseze ori pentru a nu îi pune în pericol (pag. 131).
Oprirea pentru asigurare are loc după ce autoturismul:
• s-a poziţionat avansat, pentru a avea vizibilitate bună în stânga, trecând de

indicator cât este nevoie, dar fără a trece de un eventual marcaj transversal
pentru oprire. Astfel că, de multe ori poate fi necesară încă o oprire. Poziţia nu
trebuie să fie atât de înaintată încât să stânjenească fluxul vehiculelor de pe
drumul cu prioritate (vezi schemele de mai sus).
• Autoturismul este orientat astfel spre dreapta, poziţie realizată printr-o
deplasare scurtă în viraj, rotind la dreapta volanul cca o rotaţie, în timpul
stopării autoturismului. Pe timpul opririi, pedala frânei va fi mereu apăsată.
• Dacă autoturismul merge într-un şir de vehicule, oprirea în siguranţă, în

spatele vehiculului precedent nu se face mai aproape de locul de unde acestuia
i se mai pot vedea încă roţile din spate întregi. Distanţa ne va permite să-l
depăşim, în caz că nu mai poate porni de pe loc.
Se recomandă ca traiectoria virajului la dreapta să treacă chiar pe
lângă colţul bordurii pe care roţile nu-l vor atinge. Localizarea „chiar pe lângă
colţul bordurii” nu trebuie să ducă în eroare pe începător.
Înainte de intersecţie, el nu va conduce chiar pe lângă bordură,

141
deoarece unde colţul trotuarului nu este rotunjit ar fi pus în situaţia să înainteze
nepermis de mult în drumul cu prioritate, pe o traiectorie greşită.
Se poate renunţa la oprire în cazul că intersecţia este largă şi degajată,

astfel că se poate observa din mers, departe, că pe drumul cu prioritate nu se
apropie nici un vehicul.
Dacă se poate renunţa la oprire, după poziţionare pe dreapta drumului,
înaintând spre intersecţie, comenzile privind reglarea vitezei continuă astfel:
Ò - se micşorează viteza, frânând atât cât este necesar pentru o deplasare
confortabilă în viraj;
Ò - înainte de a intra în viraj, dacă valoarea vitezei nu mai este potrivită cu
propulsarea în aceiaşi treaptă se apasă pedala ambreiajului,
Ò - se accelerează uşor şi,
Ò - se schimbă o treaptă inferioară, a 1-a sau a 2-a, care se alege potrivit cu
„Momentul 2” - pagina 57. De cele mai multe ori este preferată treapta 1-a
care este bună în cazul că intervine necesitatea opririi pe drumuri
aglomerate, dar treapta 1-a nu este necesară în intersecţiile foarte largi,
având colţul trotuarului, mult rotunjit.
Ò - Se ridică piciorul stâng de pe pedala ambreiajului şi se aşează alături.
Ò - Apoi, potrivit situaţiei se reglează valoarea vitezei cu pedala de
acceleraţie, mărind turaţia ori reducând-o.
Ò - În timp ce autoturismul înaintează, conducătorul roteşte volanul, virând
spre dreapta.
Ò - La sfârşitul virajului, se îndreaptă volanul, în mers, până axa
longitudinală a autoturismului ajunge paralelă cu axa drumului, când
totodată, volanul trebuie să ajungă în poziţie dreaptă.
faza 6) Schimbarea în treapta 1

După oprire, se va pregăti autoturismul de pornire, schimbând în
treapta 1. Apoi, până la plecare, pedala ambreiajului se menţine apăsată.
Numai după ce a schimbat în treapta a 1-a, conducătorul se poate
ocupa de
faza 7) asigurare (vezi şi pag. 138, punctul 1).
Atenţie la pietoni !
I se dă întâietate numai pietonului îndreptăţit (pag. 131). Este un
mod de a arăta cunoaşterea prevederilor Regulamentului.
Se evită însă, chiar dacă pentru aceasta este necesar a opri din nou,
crearea situaţiilor susceptibile a pune pietonii în pericol.

142
Dacă pe drumul cu prioritate se vede apropiindu-se un vehicul, oprirea
la intrare în intersecţie, pentru a acorda prioritate, este obligatorie nu numai
pentru începător, ci pentru oricare conducător. Vehiculul care se apropie ar
putea să se deplaseze lent, fiind o bicicletă, un tractor, o căruţă sau chiar un
autoturism obligat să circule cu viteză redusă pentru că virează în intersecţie,
ori pentru că are în faţă pietoni care traversează etc. Atunci:
numai după ce conducătorul a oprit, el poate eventual să constate,
din această poziţie, că pornind nu va stânjeni deplasarea nici unui
vehicul care se apropie pe drumul cu prioritate. Astfel, poate pleca
fără să mai aştepte; dacă nu împiedecă circulaţia normală a
vehiculelor şi nici a pietonilor.
Începătorul îşi specializează atenţia pentru a satisface obligaţiile sale
regulamentare. În legătură cu concentrarea atenţiei la asigurarea din mers:
după o perioadă de exerciţii, pe măsură ce se apropie de o intersecţie, el
priveşte scurt, de mai multe ori, în stânga şi în dreapta, interesându-l dacă pe
drumul cu prioritate nu se apropie participanţi la trafic pentru trecerea cărora
trebuie să oprească. În acest timp, nu urmăreşte aspectele diverse ale străzii şi,
chiar dacă ar fi curios, trebuie să le ignoreze, refuzându-şi dorinţa de a cerceta
subiecte care nu privesc obligaţiile sale. Apoi, dacă opreşte la intersecţie,
conducătorul aşteaptă momentul când nu mai vine nici un vehicul din stânga.
După ce constată încă o dată că în faţa autoturismului, ori spre dreapta dacă
acolo cele două sensuri ale drumului cu prioritate nu sunt separate cu linii de
tramvai, scuar sau nu au cel puţin câte două benzi, nu a apărut nimic de natură
să-i schimbe hotărârea, comandă neîntârziat:
faza 8) pornirea şi
faza 9) ieşirea din intersecţie după cum urmează:
În timpul pornirii, accelerând motorul şi eliberând uşor pedala
ambreiajului, conducătorul virează la dreapta, cât este necesar pentru a rămâne
în banda 1, lângă bordură. Înainte de sfârşitul virajului, îndreaptă volanul astfel
ca în momentul în care axa longitudinală a autoturismului ajunge paralelă cu
axa drumului, volanul să ajungă în poziţie dreaptă. Este necesară o manevră
atentă pentru a nu corecta direcţia, rotind volanul când într-un sens, când în
altul, şi a nu lăsa astfel impresia nesiguranţei pe volan.
Circulând pe direcţia înainte

Primele trei faze sunt cunoscute de la pag. 133. Să urmărim aici:

143
faza 4) Poziţionarea
a) are loc cu 100 - 150 m înainte de a ajunge în intersecţie.
b) Pe drumurile nemarcate, ca şi pe cele marcate care nu au indicaţii de
selectare, autoturismul se poziţionează pe banda sau rândul 1, cât mai aproape
de bordură.
c) Banda 2 (sau rândul 2) se poate folosi dacă în faţă, pe banda 1, s-a
poziţionat un vehicul care semnalizează virajul la dreapta. Astfel, pentru a
poziţiona autoturismul în rândul 2, este necesară semnalizarea şi asigurarea
înainte de a ajunge în zona de preselecţie. Schimbarea poziţiei autoturismului
pe acest rând nu trebuie să stânjenească deplasarea altui vehicul care circulă
deja aici. La ieşire din intersecţie, se poziţionează din nou pe dreapta, după altă
semnalizare şi asigurare.
d) Indiferent cum se circulă până la intersecţie, pe drumurile cu linie de
tramvai la mijloc, chiar dacă nu este loc între şină şi bordura trotuarului de cât
pentru un rând de vehicule, poziţionarea nu se face pe linie ci la dreapta ei,
astfel că poziţia autoturismului nu va afecta spaţiul destinat tramvaiului.
e) Pe drumurile nemarcate, fără linie de tramvai, dacă este aglomeraţie şi dacă
lăţimea drumului nu permite
formarea a două rânduri de
vehicule pe fiecare sens,
poziţionarea pentru a circula pe
direcţia înainte ori spre stânga se
poate face astfel ca să rămână,
atât loc în dreapta
autoturismului pentru a nu
stânjeni vehiculele care virează
la dreapta, cât şi loc în stânga,
pe unde vor trece din sensul
opus, vehiculele care vin din
intersecţie (vezi schema).
faza 5) Oprirea
Chiar dacă nu este indicatorul "oprire", oprirea este obligatorie pentru
începător la indicatorul "cedează trecerea". El nu stăpâneşte modul cum se
face asigurarea în mers şi, oricum nu va intra când pe drumul cu prioritate
circulă vehicule. Va opri, poziţionând autoturismul avansat pentru a avea
vizibilitate bună, fiind permisă trecerea de indicator atât cât este nevoie dar,
fără a încălca un eventual marcaj transversal pentru oprire şi fără a stânjeni
mersul vehiculelor cu prioritate. Altfel, apare necesitatea de a opriri din nou,
mai convenabil pentru asigurare, ceea ce se practică adesea. Dacă autoturismul
merge într-un şir de vehicule, oprirea în siguranţă, în spatele vehiculului
precedent nu se face mai aproape de locul de unde acestuia i se pot vedea încă
roţile din spate întregi (pag. 140). De asemenea, pentru a lăsa pietonii să

144
traverseze, ori pentru a nu-i pune în pericol, poate fi necesară o altă oprire
(pag. 131). Pe timpul opririi, pedala frânei va fi mereu apăsată.
Se poate renunţa la oprire în cazul când intersecţia este largă şi
degajată astfel că se poate observa din mers, departe, că pe drumul cu
prioritate nu se apropie nici un vehicul. Însă, pentru a nu opri trebuie să nu fie
indicatorul „oprire” şi nici pietoni îndreptăţiţi a traversa. Dacă se poate renunţa
la oprire, comenzile se desfăşoară asemănător celor arătate la pag. 141. Se
continuă apoi succesiunea fazelor.
faza 6) Schimbarea în treapta 1.
După oprire, prima preocupare este schimbarea în treapta 1, pentru a fi
gata de plecare imediat după asigurare. Până la pornire, pedala ambreiajului se
menţine apăsată.
faza 7) Asigurarea.
În legătură cu specializarea şi concentrarea atenţiei, vezi pag. 142.
Dacă pe drumul cu prioritate se vede apropiindu-se un vehicul, oprirea
pentru a-i acorda prioritate este obligatorie nu numai pentru începător, ci
pentru oricare conducător. Vehiculul care se apropie s-ar putea deplasa lent,
fiind o bicicletă, un tractor, o căruţă sau chiar un autoturism obligat de
împrejurări să circule cu viteză redusă. Atunci,
numai după ce conducătorul a oprit, el poate eventual să constate,
din această poziţie, că pornind nu va stânjeni deplasarea nici unui
vehicul care se apropie pe drumul cu prioritate. Astfel, pleacă fără să
mai aştepte, dacă nu împiedecă circulaţia normală a altor vehicule şi
nici a pietonilor.
NOTĂ
Nu se poate intra în intersecţie dacă circulă vehicule pe drumul cu
prioritate însă, în aglomeraţie, dacă avem vizibilitate şi dacă în urmă sunt alte
vehicule nu vom bloca intrarea în intersecţie, ci:
⇑ - după oprire, în momentul când din stânga nu se mai văd venind vehicule,
cărora trebuie să le acordăm prioritate
putem înainta, cât să nu stânjenim
traficul din dreapta.
⇑ - Oprind aici, vom aştepta din nou
până nu mai vin nici din dreapta
vehicule cărora trebuie să le acordăm,
de asemenea, prioritate, şi apoi, vom
porni în direcţia înainte.

145
⇑ - Dacă în timp ce aşteptăm să trecem prin intersecţie, pe drumul cu prioritate
apar din nou vehicule din stânga, acestea vor trebui să circule, fie prin faţa ori
prin spatele autoturismului nostru, sau dacă nu este loc trebuie să aştepte la
intrarea în intersecţie, justificat de aceea că au găsit intersecţia ocupată, şi este
oprit să pătrundă în intersecţie.
În cazul în care traseul drumului cu prioritate este în curbă,
ceea ce trebuie să fie arătat cu indicatorul „Direcţia drumului cu prioritate”,
montat sub indicatoarele cu semnificaţie privind prioritatea
Atenţie la pietoni! I se dă întâietate numai pietonului îndreptăţit (pag. 131).

Se evită însă, crearea situaţiilor susceptibile să pună pietonii în pericol,
chiar dacă pentru aceasta este necesar a opri din nou.
faza 8) Pornirea. Înainte de a porni, concentrarea privirii poate fi spre
dreapta sau spre stânga. Trebuie să ne convingem încă o dată că în faţa
autoturismului nu a apărut nimic care să stânjenească pornirea.
faza 9) Ieşirea din intersecţie pe direcţia înainte.
Circulând la stânga
Deşi în această situaţie, multe măsuri care se vor lua în fazele 4 - 9
diferă de cele arătate până aici, fazele urmărite de conducător sunt aceleaşi:
faza 1) Semnalizarea,
faza 2) reducerea vitezei,

146
faza 3) constatarea semnalizării rutiere pentru a respecta
semnificaţiile ei,
faza 4) poziţionarea,
faza 5) oprirea,
faza 6) schimbarea în treapta a 1-a,
faza 7) asigurarea,
faza 8) pornirea şi
faza 9) ieşirea din intersecţie.
faza 4) Poziţionarea (fazele 1 – 3 se pot urmări la pag. 133)

a) Pe drumurile prevăzute cu indicatoare de selectare a direcţiilor de mers
şi/sau marcaje, poziţionarea are loc potrivit acestor semnalizări.
b) Pe alte drumuri marcate se impune folosirea benzii din stânga de pe sensul
de mers.
c) Pe drumurile nemarcate, autoturismul se va poziţiona chiar în dreapta axei
imaginare a drumului, adică pe rândul 2 sau, într-o poziţie asemănătoare celei
din schema de la pag. 135 dacă lăţimea drumului nu permite formarea a două
rânduri de vehicule pe fiecare sens.
d) Pe drumul cu linii de tramvai la mijloc, poziţionarea nu se face pe linie ci la
dreapta ei. Astfel, dacă nu este loc între şină şi bordura trotuarului, de cât
pentru un rând de vehicule, poziţia autoturismului, în rând cu alte vehicule nu
va afecta spaţiul destinat tramvaiului.
faza 5) Oprirea
Chiar dacă la intrarea în intersecţie nu este indicatorul "oprire", oprirea
este obligatorie pentru începător la indicatorul "cedează trecerea". El nu
stăpâneşte încă asigurarea din mers, şi oricum, nu ar putea intra când pe
drumul cu prioritate circulă vehicule. Pentru a lăsa pietonii să traverseze sau
pentru a nu îi pune în pericol poate fi necesară o altă oprire (pag. 131). Pe
timpul opririi, pedala frânei va fi mereu apăsată.
Se opreşte, poziţionând avansat autoturismul, atât cât trebuie pentru a
avea vizibilitate suficientă, fiind permisă trecerea de indicator dar fără a
stânjeni mersul vehiculelor cu prioritate, ori a încălca un eventual marcaj
transversal, destinat special opririi. Altfel, poate fi necesară încă o oprire. Dacă
autoturismul circulă într-un şir de vehicule, oprirea în siguranţă, în spatele
vehiculului precedent nu se face mai aproape de locul de unde acestuia i se
mai pot vedea încă roţile din spate întregi (pag. 140).

147
S e poate renunţa la oprire, acolo unde intersecţia este largă şi degajată

astfel că se poate observa din mers, departe, cum din nici o altă direcţie
nu se apropie vreun vehicul. De asemeni, pentru a renunţa la oprire nu trebuie
să fie indicatorul „oprire”, şi nici pietoni în situaţia de a fi îndreptăţiţi să
traverseze. Când se poate renunţa la oprire, comenzile continuă asemănător
celor arătate la pag. 141-142, dar vom avea în vedere de această dată şi
măsurile potrivite pentru a vira la stânga în intersecţie (pag. 95, 113).
faza 6) Schimbarea în treapta 1.
Imediat după oprire, preocuparea conducătorului este pregătirea
autoturismului pentru pornire, schimbând în treapta 1.
faza 7) Asigurarea. (vezi pag. 142: Specializarea atenţiei)
Dacă pe drumul cu prioritate se apropie un vehicul, oprirea pentru a-i
acorda prioritate este obligatorie nu numai pentru începător ci pentru oricare
conducător. Vehiculul care se apropie ar putea fi o bicicletă, un tractor, o
căruţă sau un autoturism aflat în împrejurări care îl obligă să circule lent. În
aceste situaţii, numai după ce conducătorul opreşte, el poate eventual să
constate, din această poziţie, că plecând nu va stânjeni deplasarea vehiculului
care are prioritate. Astfel, poate pleca fără să-l aştepte, dacă nu împiedecă nici
circulaţia regulamentară a altor vehiculele sau a pietonilor.
Vom ţine seama de nota de la pag. 145, cu unele modificări:

• Nu se poate intra în intersecţie dacă circulă vehicule pe drumul cu prioritate
însă, în aglomeraţie, dacă avem vizibilitate, şi dacă din urmă vin vehicule, nu
vom bloca drumul. Astfel, după
oprire, în momentul când din stânga
nu se mai văd venind vehicule pe
traseul cu prioritate, putem înainta
cât să nu stânjenim traficul.
• Oprind din nou, vom aştepta până
nu se mai apropie nici din dreapta
vehicule, cărora trebuie să le
acordăm prioritate, şi apoi, vom
porni, virând prin stânga centrului.
• Intenţionând să virăm la stânga,
când drumul cu prioritate devine liber vom acorda prioritate autoturismului 1,
figurat în schema A, care se află şi el la un indicator de pierdere a priorităţii,
şi care circulă pe direcţia înainte, din sens opus. Este un caz când vehiculul
care virează la stânga cedează trecerea celui care circulă din sens opus. Dacă
vehiculul 1 semnalizează şi virează la stânga nu se pune problema priorităţii;

148
nu vom intersecta traseul lui, iar ambele vehicule vor vira prin stânga
centrului intersecţiei, ca în cazul existenţei unor marcaje de ghidare pentru
viraj la stânga (pag. 95).
În cazul în care traseul drumului cu prioritate schimbă direcţia, ceea ce
trebuie să fie arătat cu indicatorul „Direcţia drumului cu prioritate” de
sub indicatorul privind prioritatea:
• Vom acorda prioritate vehiculelor de pe traseul cu prioritate, precum şi celor
care vin din dreapta (vezi schema B), chiar dacă nu circulă pe traseul cu
prioritate.
• Apoi vom lăsa să treacă vehiculele care circulă din sens opus, pe direcţia
înainte (autoturismul 2 din schema C, intră din drumul cu prioritate, ori
autoturismul 1 din schema A).
• Tramvaiul care vine dinspre stânga şi are indicator de pierdere a priorităţii
pleacă după vehiculele care circulă pe traseul cu prioritate. Acordă prioritate
de dreapta (asemănător schemei B) iar dacă intră de pe drumul cu prioritate
(asemănător schemei C) nu cedează trecerea celor care vin din stânga şi celor
care au indicator de pierdere a priorităţii, chiar dacă vin din dreapta.
faza 8) Pornirea. Înainte de a porni, concentrarea privirii poate fi spre

dreapta sau spre stânga, astfel că ne vom convinge încă o dată că în faţa
autoturismului nu a apărut nimic care să stânjenească pornirea. Vom vira spre
stânga, ca în intersecţiile cu marcaje de ghidare adică, prin stânga centrului.
faza 9) Ieşirea din intersecţie.
Încheind virajul la stânga, se îndreaptă volanul către banda sau rândul
1, pe unde circulă autoturismul în continuare, asigurându-ne şi semnalizând,
după caz. La ieşirea din intersecţie, dacă nu este trecere pentru pietoni
semnalizată nu se va opri pentru a invita pietonii să treacă, dar cei angajaţi în
traversare nu vor fi puşi în pericol, şi vor fi lăsaţi să meargă, chiar dacă pentru
aceasta este necesară oprirea autoturismului.

149
O situaţie deosebită:
Dacă înaintăm în rampă uşoară, pe un drum fără prioritate, spre o
intersecţie, după oprire vom evita complicaţiile folosirii frânei de mână. Fiind
în treapta 1 şi accelerând puţin, fără a frâna, vom cupla parţial ambreiajul cu
scopul de a menţine autoturismul oprit în rampă, până prindem timpul când nu
se apropie vehicule pe drumul cu prioritate. Asigurându-ne, putem porni în
rampă accelerând şi slăbind pedala ambreiajului. Apare însă o dificultate în
plus, acolo unde pentru vizibilitate bună trebuie să intrăm în intersecţie, ceea
ce se întâlneşte uneori. Dacă înaintând, observăm că drumul nu este încă liber
avem posibilitatea să ne asigurăm în urmă, să apăsăm puţin pedala
ambreiajului şi să retragem astfel autoturismul înapoi pe pantă. Apoi vom
repeta manevra de pornire. Cuplarea parţială a ambreiajului pentru a menţine
autoturismul oprit cere câteva exerciţii.

150
PARCURGEREA INTERSECŢIEI , INTRÂND DE PE DRUMUL CU
PRIORITATE
Intersecţia se parcurge potrivit celor nouă faze:

faza 1) Semnalizarea, potrivită cu schimbarea direcţiei sau/şi poziţionării,
faza 2) reducerea vitezei potrivit celor arătate la pag. 133. Pentru cazul că se
circulă pe direcţia înainte vezi şi cele relatate la pag. 152.
faza 3) Observarea semnalizării rutiere pentru a-i respecta semnificaţiile.
Ne vom convinge dacă suntem ori nu, pe drumul cu prioritate. Cum?
Este necesară observaţia că intersectând un drum cu prioritate, în aliniament,
drumul fără prioritate are instalat indicatorul "Cedează trecerea" ori "Oprire" iar
drumul cu prioritate (Nota de la pagina 92) nu are, în fiecare dintre aceste intersecţii,
indicatoare "Drum cu prioritate".
Conducătorii care circulă pe drumul cu prioritate pot observa cu uşurinţă forma
indicatoarelor "Cedează trecerea" ori „Oprire” pe celelalte drumuri şi îşi pot continua
deplasarea fără să acorde prioritate de dreapta.
De asemenea (vezi precizările Art. 134 şi 135 din Regulament), la intersecţia
nedirijată nu au prioritate vehiculele care ies din drumul zonei rezidenţiale ori drumul
local, comunal, judeţean, faţă de vehiculele care circulă pe drumul de categorie
superioară, întâlnit, şi care în această intersecţie devine traseu cu prioritate.
Având în vedere cele de mai sus, dacă ne apropiem de o intersecţie şi nu
întâlnim semafor sau indicator cu semnificaţie privind prioritatea vom fi îndreptăţiţi să
credem că suntem, fie pe drumul cu prioritate, fie la o intersecţie nedirijată. Ne vom
lămuri observând dacă pe celelalte drumuri de la intersecţie se află indicatoarele
„cedează trecerea” ori „oprire”, cu formele lor inconfundabile. Prezenţa acestora
confirmă că ne aflăm pe drumul cu prioritate iar dacă lipsesc, vom şti că ne aflăm la o
intersecţie nedirijată, şi că este posibil să avem prioritate dacă circulăm pe drumul de
categorie superioară precizat în Art. 134 ori 135 din Regulament.
În următoarele şase faze vom lua măsuri potrivite cu direcţia care o
vom urma în intersecţie şi cu prioritatea; ceea ce se arată în continuare.
Circulând la dreapta
se face pe dreapta, aproape de bordură, atât pe drumurile marcate, cât şi pe
cele nemarcate. O poziţie la fel de corectă înainte de viraj este aceea care
păstrează cca 1,20 m până la bordură astfel ca în viraj, roata dreapta din spate
să nu atingă colţul bordurii (vezi schemele pentru drumuri fără prioritate, pag.
140 - 141).

151
faza 5) Oprirea
este necesară uneori, pentru a lăsa pietonii să traverseze şi mai rar, pentru
situaţiile când intersecţia este foarte aglomerată, dar nu vom fi obligaţi să
oprim pentru a acorda prioritate altor vehicule, indiferent de traseul drumului
cu prioritate. Începătorul nu se va arăta nehotărât, nu va renunţa la prioritate
însă, va fi prudent şi va anticipa situaţiile ce se vor desfăşura. Se întâmplă, ce
este drept, extrem de rar să întâlnim conducători care greşesc, fie pentru că nu
şi-au format încă atenţia specializată, sau pentru că circulă abuziv ori
imprudent. Pe timpul opririi, pedala frânei va fi mereu apăsată.
se face înainte de viraj. Se poate schimba chiar şi în treapta 2 dacă locul este
larg, cu bordura din dreapta în curbă, şi dacă nu a fost necesar să se reducă
mult viteza. După ce turaţia motorului a scăzut, conducătorul execută
următoarea succesiune de comenzi, în timp ce autoturismul îşi continuă mersul
datorită inerţiei:
a) -imobilizează volanul cu mâna stângă,
b)-apasă complet pedala ambreiajului,
c) -cu mâna dreaptă scoate maneta schimbătorului din treapta "veche",
d)-conduce liniştit maneta spre locul unde este treapta 1 sau 2,
e) -apasă puţin pedala acceleraţiei, mărind astfel turaţia motorului,
f) -introduce maneta schimbătorului în treapta 1 (2), motorul fiind accelerat,
g)-ridică piciorul de pe pedala ambreiajului, motorul fiind în continuare
accelerat.
faza 7) Asigurarea
Începătorul îşi specializează atenţia pentru a satisface obligaţiile sale
regulamentare. În legătură cu concentrarea atenţiei pentru asigurare din mers:
după o perioadă de exerciţii, pe măsură ce se apropie de intersecţie, el priveşte
alternativ în stânga şi în dreapta, interesându-l dacă pe drumul fără prioritate se
apropie sau nu, participanţi la trafic care circulă periculos. El nu trebuie să
urmărească, în acest timp, aspecte diverse ale străzii, şi chiar dacă ar fi curios,
trebuie să-şi refuze dorinţa de a cerceta subiecte care nu privesc obligaţiile
sale. Este interesat să nu pună pe alţii în dificultate şi să nu piardă prioritatea.
faza 8) Pornirea
are loc dacă a fost necesară oprirea.
faza 9) Ieşirea din intersecţie.

152
Se recomandă ca traiectoria virajului să treacă pe lângă colţul bordurii,
pe care roţile să nu-l atingă. Localizarea „pe lângă colţul bordurii” nu trebuie
să ducă în eroare pe începător. Înainte de colţul intersecţiei, el nu va conduce
autoturismul chiar pe lângă bordură, fiindcă ar fi pus uneori în situaţia de a
înainta nepermis de mult în intersecţie (vezi schemele de la pag. 140-141).
Circulând pe direcţia înainte
Fazele 1 şi 3 se execută aşa cum
se arată la pag. 133.
faza 2) Reducerea vitezei.
Începătorul va avea în vedere că deşi
prevederile Regulamentului nu obligă
conducătorul care merge înainte, pe
drumul cu prioritate să reducă viteza
pentru că trece prin intersecţie totuşi, el
trebuie să aprecieze dacă se impune
această măsură, ştiind celelalte
prevederi regulamentare de reducere a
vitezei. Circulând pe traseul cu prioritate, dificultăţile întâlnite (vezi Reducerea
vitezei, pag. 110 şi 111 pct. 8) obligă la reducerea vitezei în intersecţie. De
asemenea, mergând înainte, dar traseul drumului cu prioritate schimbându-şi
direcţia, potrivit schemei indicatorului „direcţia drumului cu prioritate”,
conducătorul va reduce viteza sau chiar va opri pentru a acorda prioritate unor
vehicule.
Conducătorul care circulă în sensul 1 (B), din schema de mai sus, va
aprecia dacă trebuie să reducă viteza în anumite situaţii, iar cel care merge în
sensul 2 (§) va constata de obicei că această măsură este inutilă.
Începătorul nu poate să sesizeze pericolele în timpul optim, şi dacă ar
fi nevoie, nu poate interveni prompt asupra comenzilor. Potrivit cu obligaţiile
speciale menţionate va reduce viteza şi se va asigura temeinic, pe măsură ce
înaintează spre intersecţie. El nu trebuie să fie tentat a greşi, profitând că, pe de
o parte, nu este obligat să reducă viteza. Pe de altă parte, atenţie însă:
reducerea nejustificată a vitezei, de către un conducător format, poate stânjeni
circulaţia fluentă, ceea ce nu este permis.
Se execută potrivit celor arătate la apropierea de intersecţie venind de pe
un drum fără prioritate, când intenţia este de a merge înainte (pag. 143).

153
faza 5) Oprirea
este necesară, fie pentru a lăsa pietonii să traverseze, sau pentru că intersecţia
este aglomerată. Unde drumul cu prioritate îşi schimbă direcţia (exemplele din
scheme), oprirea în intersecţie (vezi şi pag. 137-138, punctul B2) poate fi
necesară pentru a ne asigura temeinic, şi a lăsa să treacă vehiculele care
urmează traseul drumului cu prioritate (1), ori vehiculele care nu au indicator
de pierdere a priorităţii şi se apropie din dreapta (asemănător poziţiei 2).
Pentru a da prioritate autoturismului, oprirea tramvaiului care nu are un
indicator de pierdere a priorităţii, şi a care a intrat în intersecţie venind din
stânga, este obligatorie. Conducătorul nu va renunţa la prioritate (pag. 138), nu
se va arăta a fi nehotărât, va anticipa mişcarea altor vehicule, dar va conduce
cu prudenţă. Pe durata opririi va apăsa continuu pedala frânei.
se execută asemănător modului arătat în cazul de la pag. 151.
faza 7) Asigurarea.
Dacă drumul cu prioritate are traseul pe direcţia înainte, conducătorul
nu va acorda prioritate vehiculelor a căror direcţie de mers o intersectează dar
dacă traseul drumului cu prioritate schimbă direcţia, el va intra în intersecţie şi
va da prioritate vehiculelor:
• care urmează traseul drumului cu prioritate,
• iar dintre cele care nu au un indicator de pierdere a priorităţii, celor
care se apropie din dreapta.
faza 8) Pornirea (se comandă dacă a fost necesară oprirea).
faza 9) Ieşirea din intersecţie va fi pe direcţia înainte.
Atenţie la pietoni! I se dă întâietate numai pietonului îndreptăţit
(pag. 131). Este un mod de a arăta cunoaşterea prevederilor Regulamentului.

154
Se evită însă, chiar dacă pentru aceasta este necesară altă oprire, crearea
situaţiilor susceptibile să pună pietonii în pericol.
Circulând la stânga
Primele trei faze decurg după cum a fost arătat la pag. 133. Urmează:
Se execută potrivit celor arătate la apropierea de intersecţie venind de
pe un drum fără prioritate şi având intenţia de a vira la stânga (pag. 146).
faza 5) Oprirea
Unde drumul cu prioritate nu schimbă direcţia la stânga, oprirea poate
fi necesară pentru asigurarea şi acordarea priorităţii vehiculelor (schemele
alăturate) care circulă pe drumul cu prioritate, poziţia 1, şi acelora care se
apropie din dreapta, poziţia 2. Dacă drumul cu prioritate are traseul pe direcţia
înainte, oprim pentru prioritatea vehiculelor arătate de poziţia 3. Vom pătrunde
în intersecţie, eliberând traseul cu prioritate pentru vehiculele din urmă (poziţia

4). Pe durata opririi se apasă continuu pedala frânei.
se execută asemănător cazului de la pag. 151.
faza 7) Asigurarea
Dacă intenţionând a vira la stânga părăsim drumul cu prioritate, vom
înainta în intersecţie numai cât să rămână loc pentru a acorda prioritate:
• vehiculelor care urmează drumul cu prioritate,
• vehiculelor care nu au un indicator de pierdere a priorităţii la intrarea în
intersecţie şi se apropie din dreapta,
Privitor la alte vehicule care se pot întâlni: nu se renunţă la prioritate,
nici nu se arată nehotărîre, dar se anticipează mişcarea lor în momentele
următoare şi se conduce cu prudenţă.

155
faza 8) Pornirea are loc în cazurile când a fost necesară oprirea. Se
virează spre stânga, potrivit traseului unor marcaje de ghidare, fie ele
imaginare, adică fără a ocoli centrul intersecţiei prin dreapta. Astfel, nu se va
intersecta traiectoria vehiculului din poziţia 3 (pagina precedentă), dacă
virează şi el la stânga (vezi şi pag. 95, şi 113), şi nu se pune problema
priorităţii. Dar în aglomeraţie, dacă pe direcţiile înainte şi/sau la stânga, atît din
urmă, cât şi din sens contrar circulă mai multe vehicule, se ocoleşte centrul
prin dreapta pentru a nu bloca intersecţia (situaţie asemănătoare, pagina 157).
faza 9) Ieşirea din intersecţie. Încheind virajul la stânga, se îndreaptă
direcţia către banda sau rândul 1, pe unde circulă autoturismul în continuare,
asigurându-ne şi semnalizând, după caz. La ieşirea din intersecţie, dacă nu este
trecere pentru pietoni semnalizată, nu se opreşte pentru a invita pietonii să
treacă, dar cei angajaţi în traversare nu vor fi puşi în pericol, şi vor fi lăsaţi să
meargă, chiar dacă pentru aceasta este necesară oprirea autoturismului.
Se evită însă, chiar dacă pentru aceasta este necesară o altă oprire, crearea

156
PARCURGEREA INTERSECŢIILOR NEDIRIJATE
Tematica exersării în intersecţiile dirijate cu indicatoare se poate

adapta, atât exerciţiilor în intersecţii nedirijate, cât şi exerciţiilor în intersecţii
semaforizate.
Exersând în intersecţii nedirijate vom urmări:
1. desfăşurarea celor nouă faze ale parcurgerii intersecţiilor, potrivit cu
direcţia în care intenţionăm să mergem şi,
2. aplicarea prevederilor legale la întâlnirea pietonilor.
Problemele parcurgerii intersecţiilor dirijate cu indicatoare rezolvă
aproape toate chestiunile care interesează aici. Dar,
privind prioritatea: ajungând la o intersecţie nedirijată se aplică
prevederea priorităţii de dreapta. Suntem îndreptăţiţi să observăm că:
a) dacă intersecţia are un drum spre dreapta
ne aflăm într-un moment asemănător intrării de pe un drum fără prioritate,
pentru că pierdem prioritatea faţă de vehiculele care vin din dreapta,
b) ori dacă intersecţia nu are un drum spre dreapta,
suntem ca în situaţia de a parcurge intersecţia venind din drumul cu prioritate,
fiindcă avem prioritate.
c) În plus, menţionăm că nu se acordă prioritate:
1) vehiculelor care venind din faţă virează la stânga, inclusiv tramvaiele şi,
2) vehiculelor care se apropie din stânga, excluzând tramvaiul care merge pe
direcţia înainte [OUG art. 59 (1)] ori vehiculele cu prioritate specială.
Urmează că problemele parcurgerii intersecţiei nedirijate le putem
rezolva aplicând măsurile potrivite celor nouă faze, descrise anterior, la
parcurgerea intersecţiilor dirijate cu indicatoare. Vom ţine seamă obligatoriu
de cele câteva măsuri prevăzute regulamentar, adică:
3 Se abordează problemele priorităţii aşa cum s-a arătat, şi se ţine seama
de Regulamentul de aplicare a OUG 195, Art. 134 şi Art. 135 (vezi pagina
136), privind anumite intersecţii nedirijate;
3 se reduce viteza iar noaptea vom semnaliza cu lumina farurilor,
3 nu se depăşesc alte vehicule (fie biciclete ori căruţe sau tractoare).
Pentru că la oricare intersecţie traversează pietoni, vom rezolva
problemele întâlnirii cu pietonii, aşa cum se arată în capitolul 6, începând cu
pagina 124.

157
PARCURGEREA INTERSECŢIEI SEMAFORIZATE, VIRÂND LA STÂNGA
Parcurgând o intersecţie cu semafoare nu se întâmpină dificultăţile
intersecţiilor dirijate cu indicatoare. Numai unde virăm la stânga, în
aglomeraţie, de pe un drum fără benzi cu semafoare separate se cere o
pregătire specială care să faciliteze parcurgerea corectă a intersecţiei.
Pentru iniţiere să urmărim exemplul de la intersecţia bd. Nicolae
Grigorescu cu str. Liviu Rebreanu din Bucureşti, un loc bun pentru exerciţiu în
aglomeraţie căci geometria simplă a intersecţiei este favorabilă.
Se urmăreşte rezolvarea aceloraşi probleme puse de:

1. desfăşurarea celor nouă faze ale parcurgerii intersecţiei potrivit cu
direcţia pe care o vom urma şi,
2. aplicarea prevederilor legale când întâlnim pietoni (pag. 124).
faza 1) Semnalizarea. Semnalizăm stânga (pag. 133), înainte de a poziţiona,
în zona de preselecţie, şi în continuare, până la sfârşitul virajului în intersecţie.
faza 2) Reducerea vitezei. Aplicăm măsurile arătate la pag. pag. 133.
faza 3) Constatarea prezenţei semnalizării rutiere pentru a-i respecta
semnificaţiile: culoarea luminii semaforului pentru vehicule şi a semaforului
pentru pietoni, cum şi eventuale indicatoare privind direcţia de urmat, ori
îndrumări pentru unele categorii de vehicule etc.
Încă de la 100-150 m înainte de a ajunge la colţul intersecţiei, vom
poziţiona autoturismul pe banda 2, adică pe banda din stânga sensului de mers.
Zona de preselecţie o vom parcurge necondiţionat pe această bandă, chiar dacă
din cauza aglomeraţiei, pentru a intra aici, trebuie să oprim din timp
autoturismul şi să aşteptăm, semnalizând la stânga.

158
Spaţiul din zona de preselecţie, cum şi cel din intersecţie, se poate
împărţi imaginar, potrivit direcţiilor de mers, aşa cum se vede în schemă.
În aglomeraţie, fiind aprinsă lumina verde la semafor, vom ocupa

poziţia 2 din schema următoare, pentru a nu bloca vehiculele din urmă, când
oprim pentru a acorda prioritate tramvaielor, din ambele sensuri, sau oricăror
vehicule care circulă din sens contrar. Deci această poziţie se impune deoarece
fluxul din sens contrar al vehiculelor care nu virează la stânga, cum şi
tramvaiul circulând din acelaşi sens cu autoturismul, au prioritate şi schimbă
împrejurările favorabile virajului prin stânga centrului. Unde sunt benzi
speciale, cu semafor pentru viraj stânga, sau unde nu este aglomeraţie şi nu
întâlnim vehiculele arătate, traiectoria la stânga nu ocoleşte centrul intersecţiei
şi, virajul începe din poziţia 1 (vezi şi capitolul 5, pagina 95-96).
În situaţia discutată, poziţia 2 este favorabilă din două motive:

159
1) autoturismul începătorului va circula, după viraj, în banda 1 din bd. N.
Grigorescu; astfel, ocupă de la început un loc spre această bandă şi,
2) poziţia nu este utilizată de alţi conducători. Locul îl vom găsi liber chiar
dacă înaintea noastră se poziţionează spre stânga alte vehicule.
faza 5) Oprirea are loc la semaforul pentru vehicule, dacă este aprinsă lumina
roşie sau galbenă. Când autoturismul merge într-un rând de vehicule, oprirea
în siguranţă, în spatele vehiculului precedent, nu se face mai aproape de locul
de unde acestuia i-se pot vedea încă roţile din spate întregi (pag. 140). Când
autoturismul este primul vehicul care opreşte, nu va depăşi marcajul
transversal pentru oprire. Dacă acest marcaj lipseşte, oprirea va avea loc la
trecerea pentru pietoni ori la semafor. După oprire, conducătorul pune
schimbătorul la punctul mort şi apasă continuu pedala frânei. În intersecţie va
mai fi necesară o oprire sau două pentru a da prioritate oricărui tramvai şi
vehiculelor care se deplasează din sens contrar pe direcţia înainte. Pentru
intersecţia în discuţie, poziţia 1 nu este pentru oprire ci, reprezintă locul unde
începe virajul la stânga, dar numai în situaţia că nu sunt vehicule care circulă
din sens contrar pe direcţia înainte, şi nici tramvaie din scelaşi sens; situaţie rar
întâlnită într-o intersecţie aglomerată, fără benzi speciale pentru virajul la
stânga. Când intersecţia este prea aglomerată, oprirea are loc la intrare, chiar
dacă nu s-a stins lumina verde la semafor.
faza 6) Schimbarea în treapta 1 se execută numai la stingerea luminii roşii a
semaforului pentru vehicule, dacă am oprit din cauza acestei semnalizări. În
cazul că găsim lumină verde la semafor, nu vom opri, ci vom schimba o
treaptă inferioară. Turaţia motorului o vom alege potrivit cu satisfacerea
propulsării în continuare, ori intenţiei de a reduce viteza (vezi pagina 44).
faza 7) Asigurarea constă în a observa dacă nu sunt participanţi la trafic care
circulă imprudent. Apoi, în timp ce parcurgem intersecţia, înainte de a vira la
stânga, vom opri şi ne vom asigura pentru a acorda prioritate:
• tramvaielor care circulă din urmă,
• tuturor vehiculelor care circulă din sens contrar.
Se evită însă, chiar dacă pentru aceasta este necesară o altă oprire crearea
faza 8) Pornirea spre intersecţie se comandă numai după aprinderea luminii
verzi a semaforului. Cum am arătat, mai pot fi necesare şi alte porniri, din
locurile unde trebuie să oprim în intersecţie.
faza 9) Ieşirea din intersecţie are loc spre banda 1, după executarea virajului
la stânga, şi acordarea priorităţii pentru vehicule şi pietoni.

160
PARCURGEREA INTERSECŢIEI CU SENS GIRATORIU
Ca în toate intersecţiile, şi aici se iau măsuri potrivite cu cele nouă
faze discutate, cum şi măsurile impuse la întâlnirea pietonilor pe carosabil
(pag. 124). Regula de prioritate pentru vehicule este următoarea:
În intersecţiile cu sens giratoriu, vehiculele care circulă în
interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmeză să
pătrundă în intersecţie. ( art. 57 (4) din OUG 195)
• Intersecţia are în centru o zonă interzisă circulaţiei vehiculelor şi,
• la intrările în intersecţie, pe fiecare drum este montat câte un indicator
„Sens giratoriu”.
faza 1. Semnalizarea
Exemplul din schiţă, intrând din sensul A:
1. semnalizăm la dreapta dacă
vom vira în intersecţie pentru
a merge pe primul drum la
dreapta (vezi poz. 1 din
schemă) sau,
2. semnalizăm la stânga dacă
urmărim să mergem în oricare
altă direcţie (vezi poz. 2 din
schemă şi faza 4,
„Poziţionarea”). Apoi, înainte de a ne îndrepta dinspre centru către drumul
dorit vom semnaliza la dreapta (poz. 3 din schemă).
faza 2. Reducerea vitezei. La intersecţiile cu sens giratoriu, se reduce
viteza, aplicând măsurile arătate la pag. 133, iar în vederea creării posibilităţii
de a respecta prevederile privind prioritatea, vezi OUG 195, art. 56.
faza 3. Observarea semnalizării rutiere. Vom respecta semnalizările.
faza 4. Poziţionarea. În zona de preselecţie, poziţionarea se face, fie în
banda 1, cât mai pe dreapta dacă dorim să virăm în intersecţie pe primul drum
la dreapta sau, dacă intenţionăm să ne îndreptăm spre oricare alt drum, vom
poziţiona în oricare bandă de pe sensul de mers.
Dacă dorim să virăm pe primul drum la dreapta (vezi poz. 1 din
schemă), vom înainta cât mai pe dreapta, virând după ce acordăm prioritate
vehiculelor care circulă deja în intersecţie, dacă le intersectăm traseul. În cazul
că urmărim să ieşim pe oricare alt drum (vezi poz. 2 din schemă), după ce vom
acorda prioritate vehiculelor care circulă în interiorul intersecţiei, ne vom

161
îndrepta spre centru, în dreapta rondoului nefolosit de vehicule, urmând a
continua parcursul spre drumul pe care trebuie să ieşim din intersecţie.
faza 5. Oprirea. Oprim unde trebuie să acordăm prioritate, fie pietonilor
(vezi pag 131), sau vehiculelor care circulă în interiorul intersecţiei. Pe timpul
opririi, pedala frânei se ţine apăsată.
faza 6. Schimbarea treptei 1. Este obligatorie imediat după oprire. Dacă
nu suntem nevoiţi să oprim, vom alege şi vom schimba o treaptă inferioară
potrivită (pag. 57), în momentul când turaţia redusă a motorului nu mai este
corespunzătoare satisfacerii propulsării în continuare.
faza 7. Asigurarea constă, pe de o parte, în a observa dacă nu sunt
participanţi la trafic care circulă imprudent, şi pe de alta, în a acorda prioritate
vehiculelor care circulă deja în intersecţie.
faza 8. Pornirea. Dacă s-a cuvenit să oprim, atunci, înainte de a porni,
concentrarea privirii poate fi spre dreapta sau spre stânga, astfel că trebuie să
ne convingem încă o dată că în faţa autoturismului nu a apărut nimic de natură
să stânjenească pornirea.
faza 9. Ieşirea din intersecţie pe direcţia dorită. Pentru a ieşi pe primul
drum la dreapta (vezi poz. 1 din schemă), nu vom merge spre centrul
intersecţiei. Pentru a ieşi pe oricare alt drum (vezi poz. 3 din schemă), ne vom
îndrepta mai întâi spre centrul intersecţiei, şi apoi vom ieşi pe drumul ales, fără
a acorda prioritate de dreapta altor vehicule.
Adăogăm că sunt intersecţii semaforizate care au forma interscţiei cu
sens giratoriu. Acestea pot avea la semafoare indicatorul „Sens giratoriu”
montat cu scopul ca semnificaţia lui să înlocuiască dirijarea cu semnale
luminoase, când instalaţia semafoarelor nu este în funcţiune.

162
TRAVERSAREA PE TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATĂ
Trecerea la nivel cu calea ferată este locul de pe drumul public,

amenajat pentru traversarea căii ferate, de către vehicule şi pietoni. Întrucât în
aceste locuri foarte periculoase, trenul circulă de obicei fără oprire este
necesară însuşirea obligaţiilor conducătorului auto, mobilizarea deosebită a
atenţiei şi respectarea disciplinei în vederea aplicării regulilor de traversare a
căii ferate.
Calea ferată poate fi curentă ori industrială.
Calea ferată curentă poate fi păzită (fie cu bariere ori semibariere
sau/şi semnalizare luminoasă automată) sau cale ferată curentă nepăzită.
Semnalizările trecerilor la nivel păzite sunt arătate în schema de mai jos.

Art. 136. - (1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de
vehicul este obligat să circule cu viteză redusă şi să se asigure că din stânga sau din
dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.
Art. 137. - (1) Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă
prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase
şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadenţă lentă
este în funcţiune.
(2) Când circulaţia la trecerea la nivel cu calea ferată curentă este dirijată de
agenţi de cale ferată, conducătorul de vehicul trebuie să respecte semnalele acestora.
Art. 138. -(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

163
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
c) întâlneşte indicatorul “Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără
bariere”, “Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau “Oprire”.
(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există
vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin.
(1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau
semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
Semnalizările trecerilor la nivel nepăzite (unde avem obligaţia de a opri)
Art. 139. - (1) În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul
acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma
căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa vehiculului cu orice mijloc
adecvat.
(2) Participanţii la trafic, care se găsesc în apropierea locului unde un vehicul
a rămas imobilizat pe calea ferată, sunt obligaţi să acorde sprijin pentru scoaterea
acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezenţei lui.
Dacă un şir de vehicule traversează calea ferată pe la o trecere la nivel
nepăzită, fiecare conducător în parte are obligaţia de a opri pentru a se asigura.
Atenţie: La aceste treceri din localităţi, mulţi conducători nu opresc pentru a se
asigura şi riscăm, să traversăm astfel, după ei, fără a opri! Oprirea trebuie să
fie efectivă, adică autoturismul va rămâne cel puţin un moment în repaus, în
timp ce ne asigurăm.

164
Excepţia de la regula opririi obligatorii, pentru asigurare, înainte de a
traversa pe trecerea la nivel nepăzită, se întâlneşte numai la calea ferată
industrială. Pentru asigurare, vehiculele reduc obligatoriu viteza.
Art. 140. - (1) La intersectarea unui drum public cu o cale ferată industrială, accesul
vehiculelor feroviare se face numai după semnalizarea corespunzătoare, şi din timp, de
către cel puţin un agent de cale ferată.
- (2) În cazul prevăzut la alin. (1), conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se
conformeze numai semnificaţiei semnalelor agenţilor de cale ferată.
Prezenţa unuia dintre primele două indicatoare, însoţit de semnul
adiţional „trecere la nivel cu cale ferată industrială”, al cărui desen reprezintă o
locomotivă într-un dreptunghi, confirmă că suntem la o cale ferată industrială,
şi că ne putem asigura din mers, având însă obligaţia de a reduce viteza,

indiferent care ar fi situaţia în acel moment, cum şi obligaţia de a ne conforma
semnificaţiei agentului de cale ferată. Totuşi, dacă este montat suplimentar
(vezi figura de mai jos) indicatorul „trecere la nivel cu o cale ferată (simplă
sau dublă) fără bariere”, avem obligaţia de a opri la acest indicator, în vederea
asigurării temeinice.
La trecerile la nivel cu calea ferată, unde este montat măcar unul dintre
indicatoarele arătate mai jos, este obligatorie oprirea pentru asigurare.

165
ANE XĂ
CONDUCEREA DEMONSTRATIVĂ
D
intre câţi conducători circulă pe drum, începătorul are
statutul special, prevăzut de art. 25 al Ordonanţei
Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia el respectă timp
de un an, reguli suplimentare de circulaţie, şi poartă la
autoturism, semnul distinctiv cunoscut. Putem spune că,
deşi a obţinut permis, este necesar să conducă tot ca la exerciţii, şi nu trebuie
să accepte alte tentaţii. Fiind la volan, conducătorul cu experienţă îşi ia
răspunderea de a selecta, în raport cu normele rutiere, unele situaţii când
prevede inexistenţa oricărui risc şi poate simplifica, justificat, deplasarea în
trafic. Vom urmări mai jos câteva exemple. Un începător însă, îşi propune altă
abordare. El va folosi fiecare prilej, oferit de împrejurările parcursului în
scopul aplicării consecvente a prevederilor. Astfel, îşi perfecţionează continu
atenţia specializată, potrivit obligaţiilor hotărâte de lege pentru fiecare caz, şi
dobândeşte experienţă. În primul an, indiferent ce observaţii are ocazia să
facă, asupra modului altora de a conduce, nu părăseşte maniera de conducere
demonstrativă. Trebuie să deprindă bine aplicarea regulilor. Nu este suficient
să le ştie. Dacă nu le aplică în totalitate, timp îndelungat, le va uita repede, va
face confuzii şi rămâne expus unor incidente cu final neplăcut. Exerciţiile nu
sunt profitabile când se acceptă ignorarea deliberată a prevederilor.
Aşa cum am văzut în ultimele capitole, conducătorul începător,
datorită statutului său şi nevoiei de a câştiga încredere, trebuie să convingă pe
cei cu care călătoreşte, că ştie toate regulile şi că le aplică în totalitate. El
conduce totdeauna cu atenţia mobolizată pentru siguranţă, creează o atmosferă
de relaxare, şi este bine apreciat. Dacă ar crede că a deprins conducerea înainte
de vreme, rămâne să fie etichetat drept naiv. Fără experienţă, nu poate arăta
profesionalism iar însoţitorii evită să meargă cu el, fiindu-le ameninţată
siguranţa. Profesionalismul cere grijă pentru liniştea călătorilor.
Din poziţia sa de la volan, conducătorul determină cu ajutorul
comenzilor principale, trei elemente ale deplasării:
P - poziţia autoturismului în mers,

V - viteza şi,
S - semnalizarea intenţiei schimbării direcţiei de mers.

Relativ la determinarea elementelor deplasării, să analizăm câteva

obişnuinţe ale conducătorilor experimentaţi, care conduc preventiv, am putea
zice, dar încalcă uneori prevederile regulamentare. Începătorul nu adoptă
aceleaşi obişnuinţe.
Exemplul 1. Unii conducători greşesc pentru că nu circulă mereu cât
mai pe dreapta drumului. Astfel, ei nu respectă adesea obligaţia elementară de
poziţionare a autoturismului în mers. Aceşti conducători pretextează:
• fie că pe marginea din dreapta pot întâlni vehicule staţionate pe care
trebuie, din când în când, să le depăşească,
• fie că, folosind o traiectorie apropiată de mijlocul drumului, sesizează
mai uşor unele pericole ce pot să apară pe parcurs.
Această manieră are două dezavantaje importante pentru începător:
a. El încalcă astfel Regulamentul mai tot timpul conducerii şi,
b. pe drumuri nemarcate, rămâne lipsit de posibilitatea exersării continue
a poziţionării autoturismului pe un spaţiu delimitat (vezi pag. 71 – 72).
Exemplul 2. Să reluăm aici discuţia de la pag. 87:
- Sunt mulţi conducători care la întâlnirea indicatorului de avertizare
"Copii" nu aplică prevederea de a micşora viteza sub 30 km/oră, motivând că
nu se văd copii în apropiere. Pentru a demonstra respectarea obligaţiilor, chiar
când nu sunt copii în preajmă, conducătorul trebuie să ridice piciorul drept de
pe pedala acceleraţiei şi să apese pedala frânei, până reduce viteza sub 30
km/oră.
Se aminteşte că în acest caz, cum şi în altele asemănătoare, greşelile
frecvente ale începătorilor sunt următoarele:
• la întâlnirea indicatorului, nu respectă obligaţia expresă de a circula cât
mai pe dreapta şi apoi,
• nu reduce viteza, sub pretextul că în situaţia arătată nu este motivaţie
practică de a aplica Regulamentul.
• Montarea pe drum a unor indicatoare, vezi mai ales indicatoare de
avertizare măreşte răspunderea conducătorilor. Un conducător circulând
pe o porţiune de drum semnalizată, dacă nu ia măsurile potrivite şi este
angajat într-un accident produs de cineva care a încălcat prevederile
legale, poate fi răspunzător, în multe cazuri, alături de făptuitor.

167
Exemplul 3. Privitor la măsura de a reduce viteza, cu scopul aplicării
întocmai a prevederilor (arătate complet la pagina 110-111), vom sublinia
următoarele:
Chiar dacă pe anumite segmente ale traseului, viteza fiind deja destul
de mică, începătorul nu consideră utilă o încetinire potrivit Regulamentului, el
reduce totuşi viteza demonstrativ, ridicând piciorul de pe pedala acceleraţiei
şi apăsând pedala frânei. Astfel, aplică mereu prevederile regulamentare
privitoare la reducerea vitezei.
La intersecţie, fiind pe traseul cu prioritate şi mergând pe direcţia
înainte, deşi legea nu-l obligă la reducerea vitezei pe motivul trecerii prin
intersecţie, începătorul nu se va grăbi să aplice această permisiune pentru a
demonstra cunoaşterea regulii. Sunt alte recomandări pentru începători şi alte
obligaţii care cer reducerea vitezei:
când se circulă din direcţie opusă tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor
la depăşirea troleibuzelor şi autobuzelor oprite în staţii, precum şi a
tramvaielor aflate în staţii prevăzute cu refugii;
pe timp de ceaţă, ploaie torenţială sau ninsoare abundentă;
pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare, precum şi pe cele acoperite cu
polei, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă;
la trecerile pentru pietoni.
Atunci când autovehiculul care circulă înaintea sa semnalizează intenţia de a
schimba banda de circulaţie sau direcţia de deplasare.
Conducătorul care circulă în acelaşi sens cu autovehiculele din serviciile
regulate de transport public de persoane, la apropierea de o staţie semnalizată
(chiar fără alveolă de staţionare), este obligat să reducă viteza, şi la nevoie să
oprească pentru a permite conducătorilor acestor vehicule să efectueze
manevrele necesare punerii în mişcare din staţie.
Se va reduce viteza şi se va mări atenţia la întâlnirea indicatoarelor de
avertizare, în afară de cele a căror semnificaţie implică măsura de a opri.
Se va reduce viteza la întâlnirea indicatorului „cedează trecerea”.
Interpretând prevederile articolelor nr. 35 şi 48 din OUG 195, conducătorul
este obligat să se comporte pe drum astfel încât să prevină orice pericol şi să
nu constituie un obstacol pentru circulaţie. După această interpretare, chiar
dacă prezenţa autoturismului a fost semnalizată de către conducător în vreun
fel, valoarea vitezei trebuie adaptată obligatoriu împrejurării de a trece prin

dreptul unor obstacole, de exemplu: persoane, animale, vehicule în mişcare sau

vehicule staţionate. De asemenea, unde lăţimea spaţiului disponibil pentru
trecere este mică, se reduce viteza din timp, în mod corespunzător, pentru a
străbate cu multă grijă spaţiul ori pentru a opri la nevoie. Un caz semnificativ
când se cere o astfel de anticipare este trecerea pe lângă unele persoane care
greşesc deplasându-se pe partea carosabilă, pe lângă copii, persoane în vârstă
sau bolnavi. S-ar putea ca aceştia să-şi schimbe imprevizibil poziţia, să fugă
sau să cadă pe stradă şi să fie loviţi de un vehicul. Adăogăm, că nu trebuie
formulate reproşuri la adresa altor participanţi la trafic.
Exemplul 4. Analizând obligaţia de a semnaliza intenţia schimbării
direcţiei de mers, mulţi consideră că semnalizarea nu are rost dacă pe moment
nu se constată, în spaţiul drumului, prezenţa unor participanţi la trafic cărora să
le servească semnalul. S-ar spune că este logic, fiindcă asigurarea
conducătorului este obligatorie, totuşi, adoptând obişnuinţa de a selecta
împrejurările când semnalizarea foloseşte altor participanţi la trafic, instalăm
în maniera noastră de conducere cerinţa unei nefolositoare concentrări
suplimentare a atenţiei, ceea ce poate duce la apariţia unor surprize.
Semnalizarea este obligatorie indiferent de împrejurări.
Călătorind cu un începător, oricine îşi va permite să-i pună întrebări

asupra deciziilor adoptate. De aceea, el va fi pregătit să răspundă pe scurt la
chestiunile discutate şi să îndepărteze astfel, oricare motiv de neîncredere.
Încheind, trebuie subliniat din nou că, deşi descrierea amănunţită a

exerciţiilor insistă asupra unui mare număr de elemente, exersarea
conştiincioasă rezolvă cu succes problemele începutului. După o practică de
cel puţin un an, conducătorul îşi formează atenţia specializată, şi câştigă
îndemânare, ceea ce garantează conducerea sigură. Exerciţiul şi elementele
teoretice cu care s-a informat se vor concretiza în gesturile simple ale
comenzilor profesional executate.

ANEXĂ LA CAPITOLUL 5 – PLANŞA INDICATOARELOR FRECVENT ÎNTÂLNITE

Ing. Ilie Ciolac Exerciţiile Conducerii Autoturismului: Februarie 2007 Copyro Martie 2005

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ing. Ilie Ciolac Exerciţiile Conducerii Autoturismului: Februarie 2007 Copyro Martie 2005

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ing. Ilie Ciolac Exerciţiile conducerii autoturismului exercitii@ciolac.

Este cunoscut că deprinderea conducerii autoturismului se organizează la

Analizând tehnica exersării, vom vedea că începătorul are nevoie de

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

În loc de cuvânt înainte………………………………….....………………… 3

Capitolul 2 Mijloacele principale de comandă………………………………. 18

Capitolul 3 Deprinderea comenzilor …………………….…….…….……... 42

Capitolul 4 Exerciţiile la poligon………………………….……………….. 68

Capitolul 5 Semnalizarea rutieră……………………………….…………… 87

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Semnalele luminoase. Semnalizarea pe benzile reversibile.. 96

Capitolul 6 Exerciţiile pe drum…………….…………….…………….…. 103

Capitolul 7 Parcurgerea intersecţiilor…………….…………….………. 133

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

P oate exista părerea că circulaţia rutieră şi conducerea

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

- acostamentul (pe şosele) este fâşia laterală cuprinsă între limita

Rotirea progresivă a volanului, pe parcursul intrării unui autovehicul în curbă,

- Drumul în palier este porţiunea drumului care nu urcă şi nu coboară,

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

autovehicule. Definiţia include şi termenul automobil. Astfel, troleibuzul este

1. pornirea autoturismului de pe loc,

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Deprinderile se formează prin şcolarizare, ţintind spre două obiective:

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Începătorul va deprinde mijloace de a conduce care nu îngrijorează

b) Dobândirea unor priceperi şi automatisme la folosirea mijloacelor

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

SPECIALIZAREA ATENŢIEI CONDUCĂTORULUI - ASIGURAREA

Mergând la volan, conducătorul nu priveşte spaţiul drumului ca un

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

• În primul rând, pentru formarea deprinderii de a conduce

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Conducătorul se asigură la orice pas, şi ia măsuri corespunzătoare

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

VOLANUL - REGLAJELE ORIENTĂRII ŞI POZIŢIONĂRII

Pe o traiectorie rectilinie, şoferul ţine drumul drept, corectând direcţia

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Conducătorul trage mai întâi volanul în jos cu

deprinderea metodei se poate renunţa uneori la succesiunea mişcărilor arătate.

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

exact când axa longitudinală a autoturismului ajunge pe noua direcţie de

1. La pornire (Schema 1) din punctul 1, dintre reperele A, conducătorul roteşte

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Mijlocul de comandă al frânei este o pedală pentru piciorul drept. Prin

Comanda frânei de mână nu este comandă principală. Frâna de mână

olosirea frânei de serviciu nu este nimerită pe drumuri alunecoase,

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

proiectat pe o traiectorie instabilă. Blocarea sau frânarea nu se produc la fel

Acţionarea pripită a pedalei frânei în timpul mersului, şi cu atât mai mult

Greşeli la folosirea frânei de serviciu

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

S e mai poate vorbi despre frâna de motor, precum şi despre frâna de

Februarie 2007 CopyRo martie 2005

Urmează mijloacele de comandă principale ale sistemului de propulsie: