Sufixe si prefixe din limba româna

Sufixul în limba româna

Sufixul este o îmbinare de sunete (litere din alfabet) sau un singur sunet care se adaugă după
rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi

Sufixele –ărie,  -erie. Trebuie să se facă distincție între aceste sufixe, cel dintâi fiind legat de
sufixul –ar: bere – berar – berărie  (nu bererie), iar celălalt legat de sufixul –er sau
independent: frizer – frizerie, loterie  (nu frizărie, lotărie).

Sufixele  –ean,  -eală, -eață. Sufixele –ean (fem. –eană, eancă), -eală, -eață se scriu și se

pronunță cu ea după consoane, chiar după ș, j: ieșean, mureșean, blăjean, clujean  (nu ieșan,
mureșan, blăjan, clujan) ca și muscelean, greșeală, oblojeală  (nu nu greșală,
oblojală); roșeață  (nu roșață).

După vocale, sufixele –ean,  -eală se scriu și se pronunță –ian,  -ială: buzoian,

croială  (nu buzoean, croeală).

Sufixele –ământ. Sunetul ă se păstrează și derivatele de la cuvintele a căror rădăcină se

termină cu ș: îngrășământ  (nu îngrășemânt).

În limba româna se scrie și se pronunță simțământ  (nu simțimânt)

și despărțământ (nu despărțimânt), dar fiind că aceste cuvinte s-au format (cu litere din alfabet)
după modelul derivatelor de la verbele de conjugarea I: învățămâny, legământ.