Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Receptie Diplomatica
Receptie Diplomatica
Reguli de
protocol.Etapele organizarii receptii date.
Recepţiile organizate de lumea oamenilor de afaceri, de cultură şi artă etc. sunt şi ele
prilejuri de contacte şi de schimburi de păreri asupra diferitelor probleme de interes
pentru participanţi. Recepţiile diplomatice pot avea loc stabilit ordinii de zi a activităţii
diplomatice, în practica agenţilor şi reprezentanţilor diplomatici, aceste recepţii se
bucură de o răspândire mai largă.
De regulă, recepţiile au loc în a doua parte a zilei, cu începere de la ora 18.00 sau 19.00.
în unele cazuri, durata recepţiei este indicată pe cartonul de invitaţie, pe care se
menţionează că acţiunea se va desfăşura între orele 18.00-20.00 sau 19.00-20.30; în
alte cazuri se precizează doar ora începerii, rămânând ca încheierea manifestării să se
facă „odată cu plecarea ultimului musafir”, contându-se pe faptul că invitaţii nu vor
abuza de ospitalitate şi se vor retrage, după un timp rezonabil, care se aproximează, în
cazul unor astfel de acţiuni protocolare, la cea. două ore.
Analogică este şi recepţia de tipul cupa de vin sau vin d’honneur însă denumirea va
accentua caracterul deosebit al recepţiei diplomatice.
Vin d’honneur este o acţiune protocolară similară cocteilului, însă mai restrânsă decât
acesta în privinţa varietăţii şi cantităţii produselor oferite invitaţilor. De origine
franceză, ea era iniţial concepută ca o „mică ceremonie oferită de municipalităţi,
societăţi etc. In cursul căreia se bea vin în onoarea cuiva sau pentru a sărbători ceva”. Se
organizează, mai ales, în jurul orei 12, cu o durată, de obicei, de o oră.
Coctailul este manifestarea protocolară cu nume asemănător denumirii anglo-
americane a amestecului de băuturi care conţin alcool şi cărora li se adaugă sau nu,
după gust. sirop, suc de fructe, sifon – coincidenţa de nume explicându-se prin faptul
că, la origine, era o reuniune la care se consumau respectivele amestecuri de băuturi.
Dejunul – masa de prânz şi dineul – masa de seară sunt alte genuri de reuniuni
protocolare folosite în activităţi de relaţii oficiale, de afaceri sau private. Invitaţia la
astfel de reuniuni este considerată expresie a unei atenţii deosebite din partea gazdei,
faţă de cel căruia îi este adresată, precum şi a dorinţei de a întreţine şi dezvolta raporturi
apropiate cu invitatul. Răspunsul favorabil dat unei invitaţii reprezintă o dovadă a
disponibilităţii pentru relaţii cu respectiva gazdă. Dejunurile se organizează, de regulă,
începând cu orele 12.30/13.30 şi, pe considerentul că se desfăşoară la mijlocul zilei, ceea
ce presupune că unii invitaţi mai pot avea şi alte activităţi, de obicei au o durată de două
ore, pe când dineurile, care încep, de obicei, în jurul orei 20.00, se pot prelungi şi peste
trei ore. Dintre aceste două acţiuni protocolare, dineul este cel care are un caracter mai
solemn, semnificând un grad superior de manifestare a consideraţiei faţă de cei invitaţi.
Numărul participanţilor la un dejun sau un dineu poate varia de la o persoană la câteva
sute, în funcţie de prilejul cu care este oferit şi de posibilităţile materiale ale
organizatorilor.
În ultimul timp se constată, atât în cercurile politice, cât şi în cele de afaceri, un interes
în vădită creştere pentru organizarea de mici dejunuri de lucru. Preocupaţi să câştige
timp, oamenii zilelor noastre, din diferite domenii de activitate, sunt doritori să
folosească orice posibilitate ce li se oferă de a economisi timpul ce îl au la dispoziţie, iar
micul dejun se dovedeşte a fi un cadru potrivit, atât pentru a discuta probleme politice,
cât şi pentru soluţionarea diferitelor treburi profesionale, permiţând totodată realizarea
economiei de timp dorite.
Un mic dejun se desfăşoară la primele ore ale dimineţii, respectiv cu începere de la ora
8.00 sau 9.00, cel târziu, şi nu durează mai mult de o oră şi jumătate. Meniul se
întocmeşte luând în consideraţie tradiţiile şi obiceiurile ţării, şi ca regulă include una
sau două gustări reci, un fel de mâncare din peşte sau carne şi desertul. În timpul
dejunului se poate servi felul întâi şi bucatele fierbinţi, înainte de dejun li se oferă
oaspeţilor sucuri, în timpul dejunului se va servi vinul sec, şi la sfârşit se va propune
şampanie, cafea sau ceai. Dejunul se petrece o oră sau o oră şi jumătate, adică 45 – 60
minute se oferă pentru servirea mesei şi 15 – 30 minute pentru cafea. De obicei, se
invită un număr mic de persoane, de la una la zece-douăsprezece, pentru a permite
discuţii cu participarea tuturor comesenilor. Deşi dejunul de obicei poartă un caracter
de afaceri (excepţie fiind dejunul oficial în numele unui oaspete înalt), invitaţii vor veni
fără femei.
Dineul este considerat cel mai onorabil tip de recepţie şi începe de obicei la orele 20-21.
Durata de petrecere a dineului este de două ore sau două ore şi 30 de minute, din care
50 – 60 minute se oferă pentru servirea mesei. Meniul poate include câteva feluri de
gustare rece, supă, bucate din peşte şi carne, desert, cafea, ceai.
În timpul dineului se servesc vinuri seci, iar la sfârşit şampanie. Meniul dineului se
deosebeşte de cel al dejunului prin aceea că după gustările reci se serveşte supă.
Băuturile (vinuri, coniac, lichior, sucuri, apă minerală, etc) se servesc de barman la o
masă special amenajată.
Masa – bufet oferă posibilitatea unei mari mobilităţi. Gazda şi colaboratorii săi pot trece
de la un grup de invitaţi la altul sau de la o măsuţă la alte, luând contact cu persoanele
care îi interesează. Mai mult decât masa propriu-zisă, masa – bufet se pretează şi la
aranjarea unor programe artistice, înainte sau după servirea bufetului.
Toate aceste tipuri de acţiuni oferă posibilitatea de a primi, în acelaşi timp, multă lume
şi, pe lângă marcarea unor evenimente oficiale, de afaceri sau private, ele permit
organizatorilor să răspundă unor invitaţii anterior onorate de ei.
Ceremonialul, atât la recepţie, la cocteil, cât şi la vin d’honneur, cere ca gazda să stea
aproape de uşa de intrare în încăperea în care se desfăşoară acţiunea, pentru a saluta
invitaţii la sosire. În cazul unor recepţii / coctailuri oficiale importante, sunt ţări unde se
obişnuieşte ca numele invitaţilor sa fie anunţat, cu voce tare, de către un uşier, în
momentul intrării lor în sală. La noi, de regulă, şeful protocolului sau un asistent pe
probleme de protocol prezintă gazdei invitaţii necunoscuţi de către aceasta.
În unele cazuri, oaspeţii rămân în picioare pe toată durata acţiunii, în altele, mai ales la
recepţii, pot fi amplasate, în diferite locuri din sala de desfăşurare a acţiunii, mese mici
cu scaune, pentru ca invitaţii să se poată aşeza şi servi ceea ce aleg din preparatele
culinare oferite.
Pentru dejunuri / dineuri se poate avea în vedere fie servirea, de către chelneri, a
oaspeţilor aşezaţi la o masă sau la mai multe mese, fie organizarea de bufete, cu
preparatele expuse, de unde fiecare se serveşte şi apoi se aşază la mesele anume
pregătite, dotate cu tacâmuri şi pahare, urmând ca băutura să le fie servită de către
chelneri, la masă.