1.

Definiți ideea de literatură universală, evidențiind geneza, premisele apariției,

cristalizarea, evoluția conceptului

Cu mai bine de două secole în urmă anume În secolul 18 sau fixat premisele unui
concepută literaturii universale și comparate cum se știe marcat puternic de idee
Egalității oamenilor și a popoarelor consideri că ideea literaturii universale și comparată
a fost în secolul 18 pentru că preocuparea de comparitate este acum evidențiată.sec 18
își propune să alături toate barierele lingvistice dintre state presupunând ca e  posibil 
instituirea unei limbi universale valabile pentru toate culturile tot în acest secol  se
preconizează instruirea unui morale bazată pe rațiune care să îi facă egali pe toți
indiferent de  statutul social
Unele din condiții care au dus la apariția domeniul literaturii universale sunt:
1  încadrarea Operilor după anumite criterii și anume comoara fiecărui popor să fie
cunoscută la nivel universal
2 în literatura universală intră operele individuale serii de opere și stiluri literare modele
într-un cuvânt toate operele reprezentative ale  unei culturi iar acestea au contribuit la
formarea literaturii universale universală a lăsat trecutul prin exemple elocvente Studiul
literaturii universale ajută la o mai profundă înțelegere a naturii și a funcției opere
literare a concepției despre literatură ca fenomen extracurricular

2. Comentați, în limita unei pagini, una din marile teme ale mitologiei universale
(facerea lumii, paradisul pierdut, eroul civilizator, apocalipsa)

3. Comentați, în limita unei pagini, specificul epopeii greco-romane în limita unei

pagini jumătat
 Poem epic de mari dimensiuni, în care se povestesc în versuri fapte eroice, legendare sau istoric la baza
eposului epic eroic se afla de obicei un moment eroic transformata uneori de catre poieti anonimi eposul reda
fapte reale si rasfrangerea lor in care au fost compuse poemele prezinta soarta unui neam sau destinul unui
popor prin abordarea aspectelor precum lupta impotriva dusmanului conflictele interne

Din eposul eroic francez alcatuite din poeme

Numiți condiţiile ce au determinat apariţia genului dramati

Genul Dramatic
a) Abordare generală
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise cu scopul de a fi ulterior interpretate pe
scena unui teatru. Astfel, operele dramatice impun o delimitare clară în timp și spațiu a acțiunii
reprezentate. Acțiunea operelor dramatice se concentrează asupra unui conflict, fiind, de regulă,
bazată pe împrejurări, pasiune

 Prezintă o structură specifică;

 Operele ce aparțin genului dramatic respectă o structură specifică. Așadar, ele conțin:
replici, scene și acte (care mai sunt numite și „tablouri”). Actele reprezintă diviziuni care
structurează subiectul, reprezentând o etapă a desfășurării acțiunii. Scenele sunt
subdiviziuni care marchează intrările și ieșirile din scenă ale personajelor. Replicile
constituie modalitatea de comunicare dintre personaje și au o pronunțată valoare
expresivă;
 Replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
 Replicile corespund intervenției unui personaj care fie începe o discuție, fie îi răspunde
interlocutorului său, fie se află într-un dialog cu mai multe personaje. Replicile antite…

Noţiunea de Destin a fost formulată încă din Antichitate, pentru antici destinul
reprezentând caracterul predestinat şi implacabil al vieţii fiecărui individ. Destinul
era întruchipat într-o formă umană aflată mai presus de voinţa zeilor. Poporul grec
credea cu tărie că viaţa fiecarui om era hotărâtă de destin, întruchipat de Moire,
zeiţe neândurătare de care se temeau chiar şi zeii. Grecii considerau că durata vieţii
şi data morţii erau decise în momentul naşterii, astfel încât nimeni nu se putea
sustrage destinului. Unele expresii din literatură conduc la interpretarea că Zeus
însuşi se supunea destinului. El ştia că orice încercare de a-l modifica ar avea drept
urmare anularea legilor fundamentale ale Universului, a echilibrului şi ordinii sale
perfecte. Concepţia despre destin a generat o anumită filozofie a vieţii care tindea
spre atingerea perfecţiunii în timpul existenţei pământeşti, redescoperind sensul
religios al bucuriei de a trăi. Ei erau mai preocupaţi de viaţa pe pământ decât de
cea de după moarte, despre care aveau o imagine destul de sumbră : un întunecat
tărâm unde umbrele celor ce au fost cândva duceau o semiexistenţă lipsită de rost,
vegheaţi de  Hades. 

 
Stoicii considerau că totul este Divinitate şi Divinitatea este în tot. Prin urmare,
esenţa lucrurilor şi ordinea ce leagă lucrurile între ele într-un tot unitar  sunt de
natură divină. După stoici,  universul este un mecanism uriaş, în care nimic din
ceea ce i se înâmplă fiecăruia nu este întâmplător si tot ceea ce i se întâmplă
omului duce la desăvârşirea universului. Totodata, stoicii susţin  şi existenţa
libertăţii înscrisă în planul cosmic. În acest sens, destinul îl ghidează pe cel care i
se opune, iar refuzul acestuia nu ar schimba cu nimic ordinea cosmică. În acest
sens, Marcus Aurelius afirmă: “există o singură armonie universală şi, după cum
universul este alcătuit şi desăvârşit de toate corpurile, tot aşa şi soarta apare
întregită de către celelalte cauze particulare.”Potrivit acestei armonii, omul nu
trebuie să se opună evenimentelor, în caz contrar, armonia universală ar fi
perturbată. De asemenea, Boetius afirma că “tot ceea ce are fiinţă deţine o
ordine”.                                                                             

Conceptul de “destin” este strâns legat de cel de “liber arbitru”. Liberul arbitru este
posibilitatea sau raţiunea de a alege între bine şi rău.  Relaţia dintre destin şi liber
arbitru sunt cel mai bine ilustrate în tragedia greacă a lui Sofocle, Oedip rege.
Aceasta este o tragedie a cunoaşterii, eroul fiind stăpânit de patosul adevărului pe
care îl va afla cu preţul propriei sale distrugeri. ”, Ileana Berlogea afirmă că “Oedip
întruchipează desăvârşit lupta omului cu destinul, dar si eroul capabil sa faca orice
pentru a afla adevarul”. Prin urmare, adevărul este cel care îi conferă omului
libertatea, însă pentru a ajunge la adevăr şi la cunoaşterea lui, personajul Oedip are
nevoie de liber arbitru.            

Structura piesei lui Sofocle "Oedip rege", urmăreşte înaintarea lui Oedip spre
adevărul care îi va fi fatal, marcând loviturile pe care i le dă destinul o data cu
fiecare revelaţie. Regele Laios concepe un copil, fie din neglijenta sa, fie printr-un
siretlic al locastei, pe care sotul ei nu o prevenise asupra profetiei apolinice,
conform căreia, nou-născutul va fi ucigaşul tatălui său. Conştient de răul înfăptuit,
regele hotărăşte să-şi abandoneze băiatul pe un munte aflat între ape,  nu înainte
însă de a-i lega picioarele. Astfel,  viitorul ucigaş este îndepărtat  de centrul sacru
al cetăţii şi al familiei regale şi in acelaşi timp, el este lăsat în voia zeilor. Legarea
în sine a picioarelor, simbolizează împiedicarea destinului lui Oedip. 

Odată ajuns la vârsta maturităţii, Oedip pleacă la oracolul din Delhi, pentru a afla
dacă sunt sau nu adevărate cele spuse de un corintean, conform cărora el ar fi fiul
natural al regelui Polib. Pythia îl alungă însă din templu, din cauza impurităţii
destinului său viitor. Oedip se sperie de profetia oracolului potrivit căreia el
urmează să-şi ucidă tatăl, aşa încât decide să nu se mai întoarcă în Corint, convins
fiind că el este fiul regelui din acel ţinut. Aşadar, prin încercarea eroului de a-şi
evita soarta, el devine instrumentul
ei.                                                                                               

Datorită vinovăţiei lui Oedip care-şi ucisese tatăl, ciuma ce se abate asupra cetăţii
Theba ca o formă de manifestare a miasmei, forţa malefică infernală, secătuind
apele, distrugând holdele, decimând animalele şi provocînd sterilitatea femeilor.
Cetatea bîntuita de miasmă, trimite o delegaţie la Delhi, pentru a afla cine este
mortul care a provocat-o şi ce trebuie făcut pentru a linisti mânia acestuia. Din nou
personajele cu facultati mantice, Pythia si mai apoi Tiresias, intervin în destinul lui
Oedip, îndemnîndu-l sa-l găsească pe ucigaşul necunoscut şi indicându-l pe acesta
în Oedip însuşi. Regele nu înţelege  sensul  profeţiilor, semn că înţelegerea umană
nu este la acelaşi nivel cu cea divină.

Oedip află în cele din urmă că necunoscutul pe care cu multi ani în urma îl
omorâse era chiar tatal sau, Laios, iar Iocasta, regina văduva cu care s-a căsătorit,
este chiar mama sa. Orbit de furie o caută ca să o ucidă. Un slujitor aduce vestea
că regina s-a spânzurat, înnebunita de păcatul săvârşit. Astfel, Oedip îsi întelege
destinul aşa cum îi fusese acesta ursit de către Moire şi cum i-l prezisese Pythia. O
dovadă a liberului arbitru de care Oedip dă dovadă este acela că el nu alege
moartea, întrucât nu suporta gândul sa-şi întâlneasca parintii pe lumea
cealalta. Acesta alege să părăsească Teba după ce, reflectând la consecinţele pe
care le vor suporta fetele sale, îşi ia ramas bun de la ele.                      

Asumându-şi destinul şi în acelaşi timp vinovăţia faptelor sale, Oedip decide să se

pedepsească singur, scoţându-şi ochii. Prin orbirea fizică, Oedip obţine vederea şi
cunoaşterea interioara, profundă. De fapt, vina pe care şi-o recunoaşte eroul nu este
nici paricidul, nici incestul, ci ignoranţa în care s-a aflat, îndepărtându-se de
adevăr. Cu alte cuvinte, ochii sunt instrumentul hybrisului eroului din tragedia lui
Sofocle. Aşadar, odată cu scoaterea ochilor, Oedip îşi depăşeşte condiţia
umană,  admiţând  existenţa destinului aşa cum a fost el scris de Moire, vede lumea
aşa cum este ea făcută de zei şi este capabil să vadă cu ochi de profet, asemeni
Pythiei sau a lui Tiresias.                             

Prin urmare, superioritatea omului asupra destinului stă în cunoaşterea atât a

adevărului cât şi a propriului sine. Ucigandu-şi tatăl, Oedip execută justiţia divină.
El este practic un instrument pe care zeii îl folosesc pentru a-l pedepsi pe Laios
care nu a ascultat de spusele oracolului. Chiar dacă aparent Oedip este învins de
destin, el se ridică deasupra lui prin demnitatea cu care într-un final îl acceptă şi cu
care îl înfruntă.

Definiți poemul epic eroic medieval

 

Poemul eroic
 Poemul eroic este o specie a genului epic, in versuri, de proporti
i mai mari decit balada, dar maimici decit epopeea, cu caracter
eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar . Poemul eroic evoca
fapteleistorice sau legendare din trecutul unui popor, punând în
centrul atentiei figura unui erou exceptional,însufleit de
sentimente nobile care se detaseaza de alte personaje cu insusiri
deosebite, pe care acesta le
ț
domina.
Comentați idealul eroic medieval în Cântecul lui Roland, raportându-l la contextul
socio-cultural al epocii.

Uite in caiet
Umanism curent culturar al renasterii caracterizat prin dorinta de
verificare a traditiei culturare a antichitatii prin idealul omului
universal difinit prin libertate demnitate si armonie cu natu

Calderón de la Barca utilizează în mod frecvent

piese anterioare, din care elimină scene inutile;
reduce din numărul de personaje și din bogăția
polimetrică a teatrului lopesc. De asemenea,
sistematizează exuberanța creativă a modelului
său și construiește opera în jurul unui singur
protagonist. Calderón caută de multe ori efectul
teatral, în detrimentul celui liric.
În prima parte a operei sale, Calderón
reordonează, condensează și reelaborează
ceea ce în opera lui Lope era difuz și haotic,
stilizând realismul costumbrist și apropiindu-l
astfel de stilul curtezan. În ele sunt prezente
multe personaje reprezentative pentru epoca sa
și condiția sa socială, toate având în comun
cele trei teme ale teatrului baroc
spaniol : dragostea, religia și onoarea.
Onoarea este în mod special o temă mulțumită
căreia Calderón s-a făcut remarcat, cu opere
precum „El alcalde de Zalamea” („Primarul din
Zalamea”), în care are loc un conflict între
onoarea individuală (demnitatea umană) a unui
țăran înstărit, Pedro Crespo, a cărui fiică a fost
violată de un căpitan de orgine nobilă, și
onoarea corporativă (esprit de corps) a
căpitanului. Onoarea, ca patrimoniu al spiritului
înfruntat cu justiția, cazul P
 Lope de Vega a fost creatorul „formulei”
teatrului clasic spaniol, operele sale
reprezentându-se și în actualitate în cadrul
festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea
unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și
continuă să influențeze tineri scriitori.