FLUORUL

Fluorul este un mineral destul de răspândit în natură, fiind prezent în unele surse
de apă sau de hrană. În organism, există sub forma fluorurii de calciu, o componentă de
bază a țesuturilor, implicată în formarea cartilagiilor, oaselor și dinților. Se găseşte în
cantitate foarte mică în organism (aproximativ 2.6 g) şi mare parte din această cantitate
(95%) se află în oase şi dinţi. De altfel, circa jumătate dintre fluorurile ingerate de om
sunt preluate de ţesuturile calcificate.

Fluorul este un oligoelement esenţial care se află în cantităţi foarte mici în toate
ţesuturile, dar predomină în cele osoase şi dentare. În organism, el se găseşte în
combinaţie cu alte minerale, formând complexe precum fluorura de sodiu, fluorura de
potasiu, fluorapatita (combinaţie a calciului cu fluorul şi fosfatul tricalcic).În organism
fluorul îndeplineşte mai multe funcţii. El intră în constituţia oaselor şi a dinţilor, datorită
afinității sale deosebite față de fosfatul de calciu.Fluorul participă și la asimilarea
fierului, intervine în creșterea unghiilor și a părului, participă la metabolizarea fosforului
și a calciului, provoacă eliminarea metalelor grele din organism și ia parte în procesul de
hemostază.

Principalele surse alimentare de fluor sunt: apa de băut, vegetalele cultivate pe

soluri îmbogăţite cu acest oligoelement, ceaiul negru şi produsele alimentare de origine
marină (sardinele, spre exemplu). Hrana completă asigură zilnic între 0,25 şi 0,35 mg de
fluor, iar apa de băut consumată în 24 de ore aduce o cantitate de 1,0-1,5 mg fluor.
Acest aport acoperă necesarul zilnic, cuprins între 1 şi 2 mg de fluor pe zi. În apă, fluorul
se găsește sub forma de fluoruri dizolvate sau în suspensie. În România conținutul
mediu al apelor potabile variază între 0,14 – 0,70 ppm.

De asemenea, fluorul se găseşte în pastele de dinţi în diferite cantităţi, în funcţie

de producători, şi în apele de gură. Pastele de dinţi destinate copiilor trebuie să conţină
maximum 0,03% fluor, iar cele pentru adulţi maximum 15%. Pentru a nu fi afectat
echilibrul fluorului din organism, experții recomandă următoarele doze zilnice:

 Sugarii 0-6 luni: 0,1 mg/zi

 7- 12 luni: 0,5 mg/zi

Copiii si adolescenții:

 1-3 ani: 0,7mg/zi

 4-8 ani: 1mg/zi
 9-11 ani: 2mg/zi
 14-18 ani: 3 mg/zi

Adulți:
  femei peste 19 ani: 3mg/zi
 bărbați peste 19 ani: 4 mg/zi.

Deficitul de fluor se manifestă prin dezvoltarea redusă a oaselor, scăderea

durităţii smalţului dentar, apariţia cariilor, decalcifierea scheletului, apariţia de dureri
difuze în oase şi articulaţii, rezistenţă scăzută la acţiunea factorilor traumatici etc.

Excesul de fluor este foarte toxic şi doza cea mai mică ce poate produce
simptomele otrăvirii este de 5 mg per kilogram corp, iar cea mai mică doză letală este de
15 mg/kgc.
Cele mai comune simptome sunt: greaţă, dureri abdominale, vomă, diaree, salivare,
transpirare excesivă şi oboseală. Excesul de fluor produce fluoroză dentară, afecţiune ce
se manifestă prin pătarea dinţilor. Aceasta este rezultatul unui consum ridicat de flor
înainte de ieşirea primului dinte permanent (înainte de opt ani). Pentru vârsta
noastră,doza maximă de fluor pe zi este de 10mg.

ALUMINIU
Aluminiul este un element chimic ce se găsește din abundență în natură, sub
diverse forme. Pătrunde în organismul nostru prin inhalare, ingerare (din alimentele în
care ajunge în urma migrării din apă sau sol, sau din alte surse cum ar fi vase,
ustensile sau materiale utilizate la prepararea sau depozitarea alimentelor, dar și unele
medicamente) și transdermal (de obicei din produsele cosmetice și de îngrijire).

Expunerea la un nivel minim de aluminiu ce se găsește în mod natural în alimente

și apă sau aer nu este de obicei dăunătoare. Inhalarea sau ingerarea unei cantități mai
mari de aluminiu din alimentele procesate ce conțin aditivi din aluminiu, gătirea în
vase de aluminiu sau cu folii, precum și ingestia medicamentelor ce conțin aluminiu,
toate acestea ne poate expune la efecte adverse cauzate de acest metal.

Alimentele naturale sunt cele mai importante surse de aluminiu, mai ales fructele
și legumele, care absorb din sol acest mineral. Unele alimente conțin adaos de sare de
aluminiu. În sol concentrația de aluminiu este între 7-100 g/kg. În Europa, aportul
zilnic de aluminiu din alimente este estimat la 7-9 mg/zi pentru un adult. Pentru
prepararea, conservarea și depozitarea alimentelor și a băuturilor se utilizează folii de
aluminiu, tăvi, cutii de conserve etc.

Aluminiul este un compus natural întâlnit în apă. Concentrația de aluminiu din

apele naturale este de obicei sub 0,1 mg/l, între 0,001-0,05 mg/l, însă în apele cu pH
mai acid valorile pot fi între 0,5-1 mg/l. Organizația Mondială a Sănătății
atenționează că 0,2 mg/l este doza maximă admisă de aluminiu în apa potabilă.
Apa contaminată cu aluminiu nu are miros sau gust diferit. Singura metodă de a
verifica nivelul de aluminiu este dozarea și verificarea de către firmele specializate.
 Majoritatea alimentelor neprocesate conțin mai puțin de 5 mg aluminiu/kg.
Concentrații mai mari (5-10 mg/kg) se găsesc în produsele de panificație, de patiserie,
unele legume (ciuperci, spanac, ridichi, porumb), fructe confiate, lactate, carne
procesată și afumată, organe, stridii, făini și produse făinoase. Alimentele cu
concentrații mari de aluminiu includ: Carne albă, roșie și pește cu 0,02-0,12mg/100g ;
Brânză procesată cu 29,7 mg/100g ; Pâine albă cu 0,3 mg/100g ; Brânză naturală
1,57mg/100g. Aluminiul poate fi absorbit din foliile alimentare în urma gătirii
termice, în special alimentele picante sau conținând sare, dar și acide. Cu cât un
aliment este gătit mai mult în tăvi de aluminiu sau acoperit cu folie de aluminiu, va
absorbi mai mult aluminiu. De exemplu, roșiile gătite câteva minute vor acumula
0,02-0,03 mg/100 g, în timp ce sosul de roșii gătit 3 ore va acumula 5,7mg/100 g.

La nivelul organismului aluminiul devine instabil și se transformă în forma

Al3+ care afectează metabolismul calciului, fosforului, fluorului sau fierului, motiv
pentru care se consideră că ingestia unei cantități mari de aluminiu este asociată cu
riscul de Alzheimer. Doza maximă admisă este de 1,0 mg/kg/zi, conform Agenției
pentru Substanțe Toxice și Registrul Bolilor. Unele din riscuri posibile ale aluminiului
asupra sănătății:

 Riscul de apariție a bolii Alzheimer,în urma formării a unei protein

insolubile,ce favorizează apariția bolii.
 Cancerul de sân, Sarea de aluminiu este utilizată în obținerea
antiperspirantelor cosmetice, care reduc transpirația, dar și în deodorante
(care înlătură mirosurile neplăcute). Acest compus blochează temporar
canalele sudoripare, oprind eliminarea transpirației la suprafața pielii.
Aceste substanțe pot fi absorbite și pot avea efecte negative asupra
estrogenului. Deoarece estrogenul are capacitatea de a favoriza dezvoltarea
celulelor tumorale mamare, astfel compușii de bază de aluminiu din
antiperspirante pot contribui la dezvolarea cancerului mamar.
 Expunerea la aluminiu din aerul inspirat poate afecta funcțiile pulmonare,
însă este nevoie de concentrații mari de aluminiu, mai precis din zone
ocupaționale predispuse la inhalarea aluminiului.