GRAMINEELE - PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE

• în flora ţării noastre se întâlnesc 250 specii, care aparţin la 72 genuri; cu

plasticitate ecologică largă
• Sistemul radicular: rădăcini embrionare (primare), (câteva zile - 3-4 luni);
rădăcini adventive ce formează un sistem radicular fasciculat;
• adâncimea sistemului radicular:10-15 cm - 80-85%
• unele graminee au rădăcini groase, de regulă neramificate, cu rolul de a
aproviziona planta cu apă ; la cele cu tufă deasă se întâlnesc şi rădăcini mai
groase, albicioase;
• la unele graminee, rădăcinile trăiesc în simbioză cu ciuperci, formând
micorize (Holcus lanatus, Molinia coerulea, Nardus stricta, Festuca ovina);

• Rădăcinile şi nodul de înfrăţire– asigura perenitatea; 3-8 t/ha

• Creşterea rădăcinilor - la temperatura de 150C, iar la temperatura de 26-
270C (la suprafaţa solului), creşterea sistemului radicular încetează.
• Masa de rădăcini creşte puternic primăvara şi toamna; recoltările repetate
diminuează sau uneori frânează creşterea rădăcinilor;
• ritm diferit de creştere: specie, condiţii pedo-climatice etc
• Între adâncimea sistemului radicular şi înălţimea gramineelor există o
corelaţie pozitivă.
• rădăcinile gramineelor– capacitate de solubilizare a compuşilor greu
solubili din sol de 2-3 ori < ca a leguminoaselor.
- aspecte ale cresterii si inlocuirii sistemului radicular

• Tulpina (lăstarii) gramineelor, numită pai (culm);

• Stolonii şi rizomii - tulpini modificate (metamorfozate);
• Frunzele gramineelor sunt sesile, alcătuite din teacă (vagină) şi limb
(lamină);
• Ligula este o prelungire membranoasă a epidermei interne a tecii.
• Urechiuşele (auricule) sunt prelungiri ale bazei limbului, cu rolul de a
închide teaca ;
• Prefoliaţia reprezintă modul de aşezare individuală a frunzelor în mugure;
poate fi: conduplicată (cutată), când limbul este îndoit în lungul nervurii
mediane şi cele două jumătăţi de limb se suprapun (Lolium perenne,
Dactylis glomerata) şi convolută (răsucită), când limbul este răsucit în
formă de sul spre interior (Lolium multiflorum, Festuca pratensis, Phleum
pratense).
• Inflorescenţa gramineelor : spic compus, panicul spiciform şi panicul.
- structura unui spiculet multiflor -
Particularităţile biologice ale gramineelor ce alcătuiesc gazonul
• Creşterea şi dezvoltarea gramineelor - două cicluri succesive sau
perioade: vegetativ ( germinaţia seminţelor, înfrăţirea şi formarea lăstarilor);
generativ ( alungirea lăstarilor, formarea inflorescenţelor, a fructelor şi
seminţelor).
• Pentru gazon interesează doar ciclul vegetativ în care apar lăstari primari,
secundari etc..
• Germinarea este ansamblul de fenomene fiziologice care duc la formarea
primelor structuri ale plantei pornind de la sămânţă. Are loc doar după
parcurgerea stadiului de postmaturaţie
• Seminţele conţin 12-16% apă. Ele îşi păstrează viabilitatea 2-10 ani, funcţie
de specie şi de condiţiile de conservare (u<20%).
• Pentru a germina, seminţele au nevoie de apă (40-80% din greutate) şi de o
anumită temperatură, în funcţie de specie.
• Temperatura are rol important în cazul amestecurilor de specii întrucât
poate favoriza o specie sau alta în competiţie, schimbând structura şi
aspectul covorului vegetal.
• Temperatura optimă este diferită funcţie de vârsta seminţei, de specie, de
origine, de soi; în general ea este cuprinsă între 15-35°C. Temperatura
minimă : 1-3°C
• Unele specii, pentru a germina, au nevoie de a parcurge o perioadă de
temperaturi scăzute - vernalizare.
• În timpul germinării, la început, din coleoriză apar rădăcinile embrionare şi
apoi hipocotilul şi epicotilul care formează nodurile 1 şi 2 şi apoi coleoptilul.
• Înfrăţirea - formarea de lăstari numiţi fraţi, din nodurile de înfrăţire situate
la baza lăstarilor mamă.
• Capacitatea de înfrăţire este o caracteristică importantă întrucât aceasta
asigură elasticitatea covorului vegetal şi o densitate corespunzătoare a
plantelor pentru a forma un gazon bine închegat
• Factori favorizanţi: temperatura de 10-200C; umiditatea optimă a solului ,
fertilitatea (în special conţinutul ridicat în azot); condiţiile anului precedent;
vârsta speciei; intensitatea tunderii, înălţimea la care se face prima tundere
(înlăturarea apexului) – criza înfrăţirii;

APEX

•
• prin procesul de înfrăţire gramineele perene formează lăstari scurţi, formaţi
numai din frunze (sterili, vegetativi) şi lăstari alungiţi , formaţi din frunze şi
tulpini ( fertili sau generativi);
• Diferenţierea lăstarilor este determinată de specie, condiţiile de mediu;
Arrhenatherum elatius, Lolium perenne, L. multiflorum formează lăstari
generativi chiar în primul an .
• După modul cum se formează tufa prin înfrăţire, gramineele perene se
împart în patru grupe:
• graminee stolonifere. : Bromus inermis, Agropyron repens, Glyceria
maxima, Beckmannia eruciformis, Phragmites communis, Poa compressa,
Brachypodium pinnatum ş.a. cu stoloni subterani, iar cu stoloni supratereştri:
Cynodon dactylon şi uneori Agrostis stolonifera.
• Gramineele de acest tip nu rezită la trafic ca atare au o folosire limitată şi
numai pentru anumite tipuri de gazon cum ar fi cele de fixare, placare.
• graminee cu tufă rară. : Phleum pratense, Dactylis glomerata,
Arrhenatherum elatius, Lolium perenne, Festuca pratensis, F. arundinacea,
Agropyron pectiniforme, Trisetum flavescens etc.
• Acestea formează o ţelină elastică ce se îngroaşă pe măsura trecerii
timpului. Pentru gazon aceste graminee au un rol esenţial.
• graminee cu tufă mixtă. : Poa pratensis, Alopecurus pratensis şi Festuca
rubra; Formează o ţelină forte elatică;
• graminee cu tufă deasă. : Nardus stricta, Festuca pseudovina, F.
amethystina, F. valesiaca, Stipa lessingiana, S. capillata, S. pennata, Poa
violacea, Molinia coerulea, Deschampsia caespitosa etc.
• Aceste graminee au folosinţă limitată pentru gazon şi anume în amestecuri
speciale cum ar fi pentru fixarea taluzului (Deschampsia flexuosa) sau
pentru locuri umede (Deschampsia caespitosa).
 Cynodon dactylon

• Otăvirea este însuşirea gramineelor de a-şi reface masa vegetativă după

tundere.
• procesul de otăvire se caracterizează prin viteză, energie şi capacitate de
otăvire:
• după viteza şi energia de otăvire, gramineele pot fi grupate astfel:
• - graminee cu otăvire rapidă - Arrhenatherum elatius, Dactylis glomerata,
Lolium perenne, Lolium multiflorum;
• - graminee cu otăvire moderată - Festuca pratensis, Phleum pratense,
Alopecurus pratensis, Trisetum flavescens etc.;
• - graminee cu otăvire lentă - Agrostis stolonifera, Agrostis tenuis, Bromus
erectus, Festuca ovina .
• Otăvirea depinde de: regimul de apă şi de aer din sol; cantitatea de substanţe
de rezervă, conţinutul solului în elemente nutritive (N), de însuşirile
speciilor, faza de creştere în momentul cosirii şi de modul de folosire a
gazonului.
• viteza de otăvire interesează foarte mult întrucât pentru gazon se folosesc
plante care după tuns trebuie să pornească repede în vegetaţie pentru a-şi
recăpăta imediat culoarea caracteristică.
• De asemenea, este foarte important ca un gazon să poată fi tuns de mai
multe ori (energie de otăvire). Majoritatea speciilor folosite pentru gazonul
ornamental au această insuşire (Lolium perenne, Poa pratensis, Festuca
pratensis), dar pentru gazonul de fixaţie se folosesc specii care otăvesc mai
lent (Bromus inermis, Agropyron repens).
• în situaţiile speciale când gazonul nu se doreşte a fi tuns repetat se folosesc
forme care otăvesc greu şi care trebuie tunse rar sau foarte rar.

• Ritmul de dezvoltare şi vivacitatea gramineelor

• Ritmul de dezvoltare - timpul necesar parcurgerii tuturor fenofazelor, de la
răsărire până la coacerea seminţelor.
• Durata de la semănat până la răsărit diferă funcţie de specie, soi şi condiţiile
staţionale. În condiţii climatice şi agrotehnice normale specia Dactylis
glomerata are nevoie de 10-15 zile pentru răsărire, în timp ce Lolium
perenne 5-8 zile, Festuca rubra 8-12 zile.
• Creşterea foliară se desfăşoară sub influenţa factorului lumină cu asigurarea
unei sume de grade termice.
 • Vivacitatea - durata vieţii de la germinaţie până la moartea celui din urmă
lăstar al tufei, rezultată dintr-o sămânţă.
• Corelaţie negativă între ritmul de dezvoltare şi vivacitate
• Modificări biomorfologice – odată cu vârsta

• Acumularea substanţelor de rezervă, problemă foarte importantă a

ierburile de gazon.
• orice plantă, după acumularea unui sume de temperaturi biologic active,
începe să depună substanţe de rezervă în organe speciale (stoloni, noduri
de înfrăţire, internodii bazale, baza frunzelor etc)
• Aceste substanţe sunt necesare pentru:
– perioadele de repaus
– pornirea în vegetaţie primăvara
– refacerea după tunderere
• Depunerea substanţelor de rezervă:
– la baza lăstarilor, în formaţiuni bulbiforme (Ph. p; P. b; A. e);
– la baza frunzelor (P.p; L.p; F.p; D.g);
– în internodiile scurte de la baza lastarilor;
– în stoloni şi rizomi;
– în rădăcini
• perioada: toamna şi primăvara
• influenţează puterea de regenerare

CERINTELE FATA DE FACTORII DE VEGETATIE

• gramineele perene sunt mari consumatoare de apă. Coeficientul de
transpiraţie este de 1,5-2 ori mai mare decât la cereale, oscilând între 500
şi 1000; diferenţieri – fază creştere, ritm de tundere, condiţii de creştere,
specie etc.; faze critice
• După cerinţele faţă de apă :
 • - graminee xerofile - în zonele de stepă, silvostepă şi pe coastele uscate
însorite din zona de pădure: Bothriochloa ischaemum, Festuca valesiaca,
Bromus erectus, Cynodon dactylon, Stipa sp.;
• - graminee mezofile - în zona de pădure sau în luncile râurilor din zona de
stepă şi silvostepă: Lolium perenne, Arrhenatherum elatius, Dactylis
glomerata, Festuca pratensis, Phleum pratense, Poa pratensis etc.;
• - graminee higrofile - în staţiuni umede sau foarte umede: Alopecurus
ventricosus, Glyceria maxima, G. fluitans, Poa palustris, Typhoides
arundinacea, Beckmannia eruciformis, Agrostis stolonifera, Alopecurus
pratensis
• - graminee hidrofile - cresc în mediul acvatic: Phragmites australis,
Catabrosa acquatica.
• o irigare în exces poate avea efecte negative mai grave decât lipsa de
umiditate; excesul hidric transformă gazonul în mlaştină şi apar plante
iubitoare de apă care-l degradează.

Toleranţa relativă la secetă a unor graminee de gazon

Speciile
Nivelul toleranţei
U.S.A. Franţa
(Beard, 1973) (Bourgoin, 1980)

Excelentă Cynodon dactylon Cynodon dactylon

Festuca ovina ssp.duriuscula

Festuca arundinacea
Festuca ovina
Bună Festuca ovina ssp. duriuscula
Festuca arundinacea
Festuca rubra ssp. litoralis
Festuca rubra ssp. rubra

Poa pratensis Festuca rubra ssp. rubra

Medie
Phleum sp. Poa pratensis

Lolium perenne
Mediocră Lolium perenne
Festuca pratensis

Festuca nigrescens
Lolium italicum
Agrostis stolonifera
Agrostis stolonifera
Slabă Agrostis tenuis
Agrostis canina
Poa trivialis
Poa trivialis
Phleum sp.
 • Cerinţe faţă de aerul din sol. Faţă de aerul din sol, gramineele ce alcătuiesc
gazonul au cerinţe diferite. Cele mai sensibile sunt cele stolonifere (Agrostis
stolonifera), în general prezente în gazonul de fixare şi care nu rezistă la
trafic, iar cele mai rezistente sunt cele din grupa gramineelor cu tufă deasă,
prezente în gazonul pentru locuri umede, soluri grele.
• Š Cerinţe faţă de elemente nutritive. Plantele de gazon, pentru o creştere
bună, au nevoie de cantităţi mari de elemente nutritive (NPK). Când gazonul
este tuns scurt, nevoia de elemente nutritive este amplificată. Cerinţele
principalelor specii faţă de azot, fosfor şi potasiu este diferită.
• Asigurarea cu elemente nutritive, în concordanţă cu cerinţele plantelor,
garantează realizarea unui gazon de calitate.
• Š Cerinţe faţă de reacţia solului. Gramineele de gazon prezintă o paletă
largă de cerinţe în privinţa pH-ului solului. Majoritatea speciilor au limite
largi ale pH-ului.
• Obţinerea unui pH dorit este facilă prin măsuri tehnologice curente
(amendamente, fertilizare organică).

Cerinţele faţă de N, P, K a principalelor specii de gazon

(după LEMAIRE, 1985)
Elementul nutritiv Exigenţă mare Exigenţă mijlocie Exigenţă mică
Agrostis tenuis
Azot Festuca Lolium perenne
Poa pratensis
(N) arundinacea Phleum bertolonii
Festuca rubra
Phleum bertolonii
Fosfor Agrostis tenuis
Poa pratensis Festuca arundinacea
(P) Festuca rubra
Lolium perenne
Festuca rubra
Potasiu Festuca arundinacea
Lolium perenne Poa pratensis
(K) Agrostis tenuis
Phleum bertolonii

CARACTERISTICILE PRINCIPALELOR SPECII DE GAZON

• Principalele specii folosite pentru gazon sunt: raigrasul englez (Lolium
perenne); păiuşul roşu (Festuca rubra); păiuşul înalt (Festuca
arundinacea); firuţa (Poa pratensis); timoftica (Phleum pratense); păiuşul
 (Agrostis capillaris); pirul gros (Cynodon dactylon), păiuşca (Festuca
ovina).
• Aceste specii sunt utilizate pentru gazon datorită capacităţilor lor adaptative.
• Plantele au proprietatea de a tolera coasele repetate, având următoarele
proprietăţi: meristeme bazale bine protejate în timpul tăierii, internoduri
scurte şi compacte şi un sistem radicular fasciculat bine dezvoltat.
• Alegerea speciilor pentru constituirea amestecurilor este o operaţie dificilă,
deoarece trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori: preţul seminţei, tipul
de gazon pe care dorim să-l înfiinţăm, tehnicile culturale ce urmează a fi
aplicate, zona de amplasare a gazonului etc.
• Pentru a alege varianta optimă, este necesară cunoaşterea particularităţilor
speciilor cu importanţă peisagistică, care se pretează utilizării pentru gazon.
• Raigrasul englezesc (Lolium perenne). Este o plantă perenă, cu tufă rară,
vivace, posedă frunze mai mult sau mai puţin late, glabre, cu faţa inferioară
a limbului verde strălucitoare.
• Instalarea covorului vegetal este facilă; covorul este dens, destul de fin;
perenitate bună; bună comportare hibernală. Această specie este sensibilă la
temperaturi ridicate, la rugină (Puccinia sp.) şi la „firul roşu” (Corticium
fuciforme).
• Š Păiuşul înalt (Festuca arundinacea). Plantă perenă cu tufă rară, la tipul
pentru gazon frunzele au portul aproape erect.
• Comportarea estivală este bună; rezistenţă bună la călcare şi la excesul de
umiditate; rezistenţă la numeroase boli; bună comportare hibernală; foliaj
grosier; instalare dificilă; puţin perenă, dacă tunsul se face ras; sensibilitate
la helmintosporioză.
• Š Păiuşul roşu (Festuca rubra) prezintă 3 subspecii: Festuca rubra ssp.
rubra, Festuca rubra ssp. commutata, Festuca rubra ssp. trichophylla.
Festuca rubra prezintă un foliaj fin, lucios, cu marginile fin păroase şi baza
limbului netedă.
• Această specie este extrem de diversificată. Cele trei subspecii au câteva
însuşiri comune: instalare relativ lentă, gazon dens cu foliaj foarte fin,
creştere moderată, pot fi tunse foarte scurt (0,5 – 1 cm), perenitatea este
foarte bună.

Lolium perenne

Festuca rubra commutata

• Festuca rubra ssp. commutata prezintă un aspect hibernal convenabil, dar

cel estival este dificil în condiţii de secetă.
• În funcţie de soiuri, toleranţa la călcare este mică spre medie iar rezistenţa
la diferite boli este bună, cu excepţia celei la „firul roşu” (Corticium
fuciforme) şi a ruginii negre (Puccinia graminis).
• Festuca rubra ssp. trichophylla se caracterizează printr-un aspect
convenabil, chiar în perioadele secetoase dacă nu depăşesc o lună. Iarna,
comportarea este bună.
• Toleranţa la călcare este mai bună decât cea a subspeciei commutata. Faţă
de helmintosporioză prezintă o anumită sensibilitate, iar la „firul roşu” şi
rugina neagră se comportă similar cu subspecia precedentă.
• Festuca rubra ssp. rubra. Aspectul estival este intermediar celorlalte două
subspecii iar comportamentul hibernal este convenabil.
• În condiţii de secetă prelungită s-a dovedit a fi mai puţin afectată decât
celelalte două.
• Este cea mai pretenţioasă faţă de intensitatea traficului. Manifestă
sensibilitate la „firul roşu” şi helmintosporioză, dar se comportă bine faţă de
rugina neagră.
• Păiuşcă (Festuca ovina) este o specie vivace, glabră, care în zonele
temperate formează frunze foarte fine.
• Festuca ovina are următoarele subspecii: Festuca ovina ssp. duriuscula şi
Festuca ovina ssp. tenuifolia.
• Aceste subspecii furnizează un gazon cu instalare lentă şi dificilă, foarte
dens, cu foliaj fin, creştere slabă, putând supravieţui în condiţii dificile de
sol şi climă.
• Comportamentul hibernal şi estival este mediu.
• Rezistenţa la boli este foarte bună, cu excepţia celei la helmintosporioză.
• Rezistenţa la trafic este slabă, ceea ce o face total improprie utilizării ca
peluză sportivă.
• Š Firuţa (Poa pratensis) are frunzele mai mult sau mai puţin late, glabre,
nervura principală este încadrată de „urme de schi”.
• se caracterizează printr-o instalare dificilă, fapt pentru care nu se
recomandă semănatul toamna. Gazonul care se obţine este relativ dens, cu
foliaj uşor grosier şi o creştere slabă.
• Comportamentul estival şi hibernal diferă de la un soi la altul. Rezistenţa
faţă de boli (helmintosporioză, rugina galbenă şi neagră) este slabă.
• se pretează bine pe terenurile de sport. În condiţii de irigare, firuţa este una
din cele mai bune specii pentru zonele mediteraneene, fiind adesea utilizată
în amestecuri cu Festuca şi Lolium.

• Š Timoftica (Phleum pratense) prezintă frunze late, netede, de culoare

verde pal cu aspect mat.
• Š Timoftica diploidă (Phleum bertolonii) este o specie vivace, posedă foliaj
mai bogat. Oferă un plus de interes deoarece este mai fină, mai densă şi cu
creştere mai înceată decât timoftica şi face parte din speciile de gazon cu
perenitate deosebită;
• se instalează relativ uşor, având un bun comportament hibernal, toleranţă
bună la trafic şi la boli.
• Aspectul estival este mediocru, în condiţii de secetă sau căldură.
• Iarba câmpului (Agrostis stolonifera) este o specie vivace, cu frunze relativ
fine ce au o nervaţiune evidentă.
• Se pretează la tuns des şi foarte scurt.
• Agrostis capillaris este bine adaptată la regiunile reci şi umede.
• Agrostis castellana este specia cea mai utilizată pentru instalarea gazonului
în zonele mediteraneene.
• Speciile de Agrostis posedă caractere comune, cum ar fi: instalare relativ
lentă, gazon foarte dens, foliaj destul de fin, asemănător celui de raigras şi
poate fi tuns foarte scurt (3 – 5 mm).
• Comportamentul estival şi cel hibernal este mediocru, rezistenţa la boli este,
în general, bună, iar toleranţa la trafic este mediocră. Perenitatea este bună.

• Š Pirul gros (Cynodon dactylon) este o specie rezistentă, frunzele posedă o

nervaţiune aparentă, mai mult sau mai puţin acoperită cu pilozitate.
• În condiţii de cultură pentru gazon, furnizează un covor vegetal foarte dens,
fin, cu creştere înceată şi poate fi tuns foarte scurt.
 • este foarte rezistentă la boli şi la trafic, cu perenitate excelentă şi capabilă
de a rămâne verde în timpul verii;
• are două defecte majore: o perioadă mare de latenţă hibernală, necesită
utilizarea unei tehnici de instalare costisitoare (placaj).

AMESTECURI DE SPECII PENTRU GAZON

• Alegerea speciilor şi alcătuirea amestecurilor este operaţiunea de bază
pentru reuşita lucrării
• Amestecurile se stabilesc în funcţie de cel puţin trei elemente: destinaţia
gazonului, dorinţa proprietarului, costurile de înfiinţare .
• Ultima cerinţă devine esenţială când lipsesc informaţiile privitoare la
caracteristicile ierbii de gazon (tip, însuşiri, tehnologie de întreţinere).
• Folosirea unei singure specii, în general, este evitată, cel mai adesea
folosindu-se amestecuri de specii, sau soiuri, asociindu-se două sau mai
multe graminee cu caracteristici complementare, în funcţie de tipul de
gazon.
• În general, pentru amestecuri, două specii sunt dominante şi anume
Lolium perenne şi Festuca rubra.
• Adeseori, prima opţiune a oricărei persoane care înfiinţează un gazon este de
a semăna o singură specie, pornind de la ideea că toate lucrările sunt mai
simplu de realizat.
• Cercetările şi practica au arătat că trebuie să cultivăm amestecuri, deoarece
fiecare specie, varietate sau soi posedă însuşiri bine precizate, evidente
calităţi şi defecte.
• întrucât condiţiile de mediu sunt variabile (climă, sol, trafic), fiecare specie
găseşte condiţii favorabile într-o microzonă, ceea ce face ca întreg covorul
să formeze o ţelină relativ uniformă.
• fiecare specie din amestec poate compensa eventualele defecte ale altei
specii.
• Într-un amestec de gazon intervin o serie de factori de competiţie, care pot
favoriza sau defavoriza unele specii.
• În prima fază sunt avantajate speciile cu încolţire rapidă, cele care au o
viteză mare de creştere a rădăcinilor şi ca atare ocupă un volum mai mare
de sol.
• O irigare şi o fertilizare corespunzătoare poate atenua mult deficienţele în
capacitatea de concurenţă din această primă etapă.
• Gramineea ideală pentru gazon, care să întrunească toate cerinţele, nu
există;
• în alcătuirea oricărui amestec trebuie respectate trei principii
fundamentale: esteticii, proporţiei, diversităţii
• estetica:fiecare graminee are caracteristici proprii referitor la aspectul
decorativ al covorului vegetal şi al rezistenţei la trafic (călcare). Existenţa
mai multor specii face ca defectele unor specii (soiuri) să fie compensate de
calităţile altor specii (soiuri);
• proporţia fiecărei specii, în amestec, trebuie să fie în funcţie de talia plantei,
capacitatea de concurenţă (inclusiv viteza de instalare) şi agresivitatea faţă
de alte specii;
• amestecurile trebuie să fie foarte diversificate funcţie de scop (decor, sport,
agrement), ca atare, oferta de specii, de soiuri şi amestecuri trebuie să fie
vastă (diversă).
• din aceste principii rezultă că alegerea speciilor reprezintă o etapă foarte
importantă, ce se bazează pe cunoştinţe şi nu pe hazard.
• de exemplu, în anul I, cea mai mare capacitate de concurenţă o are Lolium
perenne. De aceea, în orice amestec se recomandă ca L. perenne să nu
depăşească 50% din proporţia acestuia, deoarece, în caz contrar celelalte
specii nu se vor putea exterioriza.
• Pentru speciile cu slabă capacitate de concurenţă, în primul an, cum ar fi
Poa pratensis, pentru o instalare corespunzătoare în anii următori, proporţia
 trebuie să fie de 20- 30%, proporţie care va permite o instalare mai lentă
dar sigură.
• Criteriile generale care dau valoare de utilizare unei specii sau unui soi
sunt: uşurinţa de instalare, densitatea covorului vegetal, foliajul - cu
referire la culoare şi fineţe, comportamentul în timpul verii şi iernii,
aspectul estetic global, rezistenţa la boli (rugină, făinare etc.),
perenitate.
• se estimează că oferta mondială actuală cuprinde peste 200 de soiuri de
diferite provenienţe (Olanda, Germania, Danemarca, Anglia, U.S.A., Franţa
etc.).
• În ţara noastră, oferta de sămânţă autohtonă este neglijabilă, producerea de
sămânţă pentru gazon fiind sporadică.
• Sămânţa pentru gazon se procură, în general, de la firme care o importă din
străinătate şi fără se cunoaşte modul de comportare a acestor soiuri şi specii,
în condiţiile specifice din diferitele zone ale ţării noastre.
• În general, firmele livrează sămânţa pentru un anumit tip de gazon, cu
amestecul gata făcut.
•

Tipuri de amestecuri pentru peluze şi gazon

• Peluza. Fiind o suprafaţă mai puţin pretenţioasă, există o serie de amestecuri
mai ales, funcţie de condiţiile de climă şi sol.
• Pentru locuri însorite:
Lolium perenne (40%)
Poa pratensis (30%)
Festuca ovina (30)
• Pentru locuri însorite cu terenuri mai grele:
Lolium perenne (45%)
Poa pratensis (25%)
Agrostis tenuis (30%)
• Pentru terenuri însorite şi uscate:
Cynodon dactylon (10%)
Poa pratensis (25%)
Festuca ovina angustifolia (65%)
• Pe terenuri grele şi reci, parţial însorite:
Lolium perenne (30%)
Poa trivialis (40%)
Agrostis sp. (30%)
• gazonul ornamental - trebuie să fie fin, dens, tuns des şi scurt, cu aspect estetic
remarcabil
• amestecuri recomandate :
• Festuca rubra commutata – 33,4%
• Festuca rubra trichophylla – 33,3%
• Festuca ovina duriuscula – 33,3%

• Festuca rubra commutata – 45%

• Festuca rubra trichophylla – 45%
• Agrostis tenuis – 10%

• Festuca rubra commutata – 67%

• Lolium perenne – 33%

• Festuca rubra trichophylla – 67%

• Lolium perenne – 33%

• Festuca rubra commutata – 30%

• Festuca rubra trichophylla – 25%
• Lolium perenne – 25%
• Festuca ovina duriuscula – 15%
• Agrostis tenuis – 5%
• Gazonul de agrement este un gazon în care rolul principal îl joacă motivele estetice
foarte diverse, el acoperind o mare parte din peluzele caselor.
• pentru un astfel de gazon se recomandă o multitudine de amestecuri.
Lolium perenne – 33,4% Lolium perenne – 50%
Festuca rubra – 33,3% Festuca rubra – 50%
Poa pratensis – 33,3%

Festuca rubra trichophylla 33,4% Festuca arundinacea – 50%

Festuca ovina duriuscula 33,3% Poa pratensis – 30%
Poa pratensis 33,3% Lolium perenne – 20%

Lolium perenne – 50% Lolium perenne – 30%

Festuca arundinacea – 30% Festuca rubra rubra – 25%
Festuca rubra trichophylla 20% Festuca rubra trichophylla 25%
Festuca rubra commutata 20%
Lolium perenne – 30%
Festuca rubra – 20%
Poa pratensis – 20%
Festuca ovina duriuscula – 30%
• Gazonul pentru spaţii verzi publice este supus unui trafic foarte variat ca intensitate,
funcţie de anotimp. Un astfel de gazon este alcătuit dintr-un număr redus de specii.
• Lolium perenne – 20%
• Festuca arundinacea – 80%

• Festuca arundinacea – 60%

• Cynodon dactylon – 40%
• gazonul poate fi alcătuit şi dintr-o singură specie, dar în amestec de 2-3 soiuri.
• Speciile utilizate în acest caz sunt:
• Lolium perenne, Festuca arundinacea şi uneori Cynodon dactylon.
 • Š Gazonul pentru terenuri de sport este foarte variat şi de aceea este foarte greu de
dat reţete, datorită sportului care se practică pe el, a condiţiilor meteorologice, deseori
nefavorabile în momentul practicării sportului ş.a.m.d.
• Pentru terenurile cu jocuri colective prezintă interes speciile rezistente la călcat: Lolium
perenne, Poa pratensis, Festuca arundinacea.
• pentru terenurile de sport se pot recomanda amestecurile:
• Lolium perenne – 30%
• Poa pratensis – 70%

• Poa pratensis – 40%

• Festuca arundinacea – 60%

• Lolium perenne – 40%

• Poa pratensis – 40%
• Festuca rubra trichophylla – 20%

• Lolium perenne – 50%

• Festuca rubra trichophylla – 25%
• Poa pratensis – 25%

• există şi amestecuri pentru anumite sporturi:

• pentru fotbal:
• Lolium perenne (2 soiuri) – 35%
• Festuca pratensis (2 soiuri) – 45%
• Festuca rubra – 15%
• Phleum sp. – 5%
• Lolium perenne (2 soiuri) – 30%
• Poa pratensis (2 soiuri) – 30%
• Festuca arundinacea (2 soiuri) – 30%
• Festuca ovina 10%

• Lolium perenne (2 soiuri) – 40%

• Festuca arundinacea (2 soiuri) – 50%
• Festuca rubra – 10%

• Pentru rugby:
• Lolium perenne (2 soiuri) – 30%
• Festuca arundinacea (2 soiuri) – 40%
• Poa pratensis (2 soiuri) – 30%

• Lolium perenne (2 soiuri) – 40%

• Festuca arundinacea (2 soiuri) – 60%

• Pentru hochei:
• Lolium perenne (2 soiuri) – 30%
• Poa pratensis (2-3 soiuri) – 55%
• Festuca rubra – 15%
Pentru hipodrom se recomandă:
• Lolium perenne (Ovation) – 35%
• Festuca rubra (Novorubra + Dawson) - 65%

• Lolium perenne (Elka) – 20%

• Poa pratensis (Monopoly+Parade) - 65%
• Festuca rubra (Highlight) – 15%

• Lolium perenne (Vigor) – 20%

• Festuca arundinacea (Olga + Houndog) - 60%
• Festuca rubra (Dawson) – 10%
• Festuca ovina (Biljart) – 10%

• Pentru terenurile de schi se recomandă, în funcţie de înălţime, amestecuri de diferite

proporţii din:
• Festuca ovina duriuscula, Poa pratensis, Dactylis glomerata, Festuca arundinacea,
Bromus inermis, Lolium perenne şi Lotus corniculatus;
• Phleum pratense, Festuca rubra commutata, Agrostis stolonifera, Agrostis tenuis,
Festuca arundinacea, Festuca pratensis, Lolium perenne şi Trifolium pratense,
Trifolium repens.
• Pentru terenurile de golf situaţia este mai complexă întrucât există mai multe zone cu
caracteristici diferite. Câteva exemple de compoziţii sunt:
• Lolium perenne (2 soiuri) – 40%
• Festuca pratensis (2 soiuri) – 60%

• Lolium perenne (2 soiuri) – 40%

• Poa pratensis (2 soiuri) – 40%
• Festuca rubra – 20%

• dar sunt posibile şi combinaţii:

• soiuri de Poa pratensis
• varietăţi de Festuca rubra, sau se poate introduce în amestec şi Cynodon dactylon.
• Verdele de golf, locul prioritar de desfăşurare a jocului, are una din următoarele
compoziţii:
• Lolium perenne (2 soiuri) – 35%
• Poa pratensis (2 soiuri) – 40%
• Festuca rubra – 25%
• Poa pratensis (2 soiuri) – 40%
• Festuca rubra ssp. commutata – 30%
• Festuca rubra ssp. rubra – 30%

• Lolium perenne – 30%

• Festuca rubra ssp. rubra – 30%
• Festuca rubra ssp. commutata – 40%

• Într-un climat fără deficit hidric se recomandă:

• Lolium perenne – 30% ; Poa pratensis (2 soiuri) – 40%
• Festuca rubra rubra – 15%; Festuca rubra commutata –15%

• În cazul unui teren cu deficit hidric moderat se recomandă:

• Festuca arundinacea – 40%; Lolium perenne – 15%
• Poa pratensis – 15%; Festuca rubra rubra – 10%
• Festuca rubra commutata – 10%; Festuca ovina – 10%

• Se mai recomandă şi diferite amestecuri de Festuca rubra rubra, Festuca rubra

commutata sau Festuca rubra şi Festuca ovina în diferite
• Gazonul de fixaţie, de fapt, este o înierbare. Locurile de amplasare şi scopul fixării
fiind foarte diferite, acest gazon prezintă o foarte mare varietate de combinaţii de
specii, între care intră şi leguminoase şi uneori şi specii din alte familii botanice.
• Leguminoasele folosite sunt: Lotus corniculatus, Medicago sativa, Medicago lupulina,
Melilotus albus, Onobrychis viciifolia, Trifolium repens, Trifolium pratense, Trifolium
hybridum, Coronilla varia, Vicia sativa, Lupinus sp.
• Iată câteva exemple de astfel de gazon:
• Pentru taluzul autostrăzilor:
• Lolium perenne – 5%; Festuca rubra – 45%
• Festuca ovina – 25%; Poa pratensis – 25%

• Lolium perenne – 15%; Festuca ovina – 40%

• Festuca rubra – 35%; Agrostis tenuis – 10%
• Pentru fixarea unor deşeuri industriale:
• Lolium perenne – 25%; Festuca arundinacea – 20%
• Festuca rubra – 20%; Phleum pratense – 15%
• Dactylis glomerata – 10%
• Lotus corniculatus – 4%; Medicago lupulina – 3%
• Trifolium repens – 3%

• Lolium perenne – 20%; Festuca ovina – 30%

• Festuca rubra ssp. commutata – 25%
• Festuca rubra ssp. rubra – 20%
• Trifolium repens – 5%

• Lolium perenne – 40%; Festuca arundinacea – 50%

• Trifolium repens – 5%; Lotus corniculatus – 5%

• Un astfel de gazon trebuie: să fie rezistent la condiţiile de climă nefavorabile, la

condiţiile dificile de sol; să aibă o instalare rapidă şi să facă o bună fixare solului.