ABORDAREA PSIHANALITICĂ A VISELOR

Popescu Cristina, lector – asistent catedra Psihologie

Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială

Summary:

In this article I report a few ideas about the psychoanalysis of

dreams. I started with some history about the interpretation of
dreams, how people deemed necessary of dreams’ interpretation.
I only allowed to discuss psychoanalytic theories of Sigmund
Freud and Carl Gustav Jung, because although Jung’s theory is
contrary to that of Freud, he was, at first, influenced by Freud’s
theory and being created his only theory he asserts that
dreams must be interpreted in the way Freud originally and than in
exceptional cases to apply his own theory.

Interpretarea viselor datează încă din anii 3000-4000 î.Hr.,

acestea au fost documentate pe tablete de lut. În unele societăți
primare, membrii acesteia nu au reușit încă să facă distincție între
lumea viselor și realitate. În epocile grecești și romane visele au
fost văzute într-un context religios. Ei le-au considerat a fi mesaje
directe de la zei sau de la cei decedați. Oamenii din acele timpuri
au căutat în visele lor soluții, răspunsuri, sau decizii. Credința lor în
vise era atât de puternică încât acestea dictau chiar și acțiunile
liderilor politici și militari. În perioada helenistică, accentul
principal al viselor a fost concentrat în jurul capacității lor de a
vindeca. În Egipt preoții, de asemenea, activau ca interpreți de vise.
Egiptenii înregistrau visele lor în hieroglife. Persoanele care aveau
vise neobișnuit de intense și semnificative, erau considerate
binecuvântate și speciale, iar cei care aveau puterea de a interpreta
visele se considerau oameni divin talentați. în Evul Mediu visele au
fost văzute ca răul, iar imaginile sale se credea că sunt ispite
diavolești.
Odată cu dezvoltarea gândirii științifice, toată această mitologie
s-a transformat în psihologie, și astăzi doar câțiva din oamenii
educați se îndoiesc de faptul că visele sunt fructul activității
psihologice ale celui care visează.
Studiul viselor constituie unul din cele mai vaste și mai originale
capitole ale doctrinei psihanalitice. Prin a doua jumătate a secolului
XIX, visele trec în cadrul experimentării științifice, prin lucrările
Marchizului de Hervey (de Saint – Denis 1867), Prof. Mourly-Vold
(Cristiania), Spitta. A. Maury (1878), Grote, Lemoine, Radestock,
Mandsity, Tannery, Y. Delage (1891), Dugas (1897), de Sanctis
(1899), Delboeuf, IV. Vaschide (1899), Freud (1E00, Beaunis,
Duprat,etc. Din lucrările acestor autori) reieșea importanta unui
complex de factori psihofiziologici care ar determina visul. Alfred
Adler, care  considera că visele sunt o unealtă importantă cu care
ne stăpânim viețile reale. Sunt aparate care rezolva problemele
noastre.
Mai jos îmi voi permite să mă opresc doar la doi dintre ei: cel
care a pus baza psihanalizei viselor, Sigmund Freud și unul dintre
primii săi elevi, Carl Gustav Jung.
Din punct de vedere psihologic visele erau considerate pană la
Freud ca rezultatul unei activități dezordonate (Maury, Grote, etc.)
incoerente ale psihicului, printr-un sistem nervos obosit, care
doarme, activitate produsă prin epuizarea parțială a emisferelor
cerebrale, epuizare datorită supraexcitației unor părți ale substanței
corticale. Au fost descrise ca acte psihice fără de nici un sens, a
căror imagini, condiționate de cenestezie și excitații senzoriale prin
absurditatea și jocul lor bizar s-ar apropia de halucinații. Tot astfel
Delage și Argos le considera ca o anarhie psihică". Nimeni n-a
contestat însă raportul intim între vis și evenimentele din cursul
zilei.
„Visul continuă starea de veghe; visele noastre sunt întotdeauna
atașate la reprezentări, care puțin timp înainte erau în conștient. O
observație atentă va descoperi întotdeauna firul, prin care visul este
atașat evenimentelor zilei precedenteˮ (Haffner 1884 citat de
Freud) - iar mai departe: „ experiențele probează că de obicei
visăm obiectele pasiunilor noastre cele mai arzătoare. Toți acești
adevărați precursori ai concepției psihanalitice, asupra viselor, au
bănuit ceea ce Freud a stabilit mai târziu (1900). Am putea spune
că teoria lui Freud nu constituie decât studiul factorului psihic în
geneza viselor, studiu ce completează lacuna celorlalte concepții,
ce n-au avut în vedere decât factorii fiziologici. Importanța acestor
factori, Freud nu o contestă, - după dânsul aceștia fiind factori
favorizanți ai elaborării „complexelorˮ din inconștientul nostru
(precum favorizau elaborarea instantanee a lapsusurilor).
În lucrarea sa, “Interpretarea viselor”, Freud avansează o serie
de axiome. El afirmă că visul este util atât pentru analist cât și
pentru cel care visează. Visul este considerat a fi paznicul somnului
și nu perturbator; există două tipuri de conținut ale visului,
conținutul manifest și conținutul latent. Conținutul manifest
reprezintă ceea ce subiectul își aduce aminte la trezire. Sub acest
material există însă un conținut latent care cauzează producerea
visului. Conținutul manifest este rezultatul travaliului oniric, proces
ce angrenează emoțiile și impulsurile inconștiente.
Atunci când travaliul oniric eșuează și nu mai transformă
conținutul latent în reprezentări acceptabile pentru conștient, avem
de a face cu un coșmar sau cu vise anxioase. Visele anxioase nu
trezesc subiectul așa cum o fac coșmarurile.
Freud distinge trei tipuri de vise care au la bază diferențierea în
funcție de gradul de raționalitate și de veridicitate a conținutului. În
prima categorie se situează visele simple sau visele clare care sunt
specifice copiilor și care sunt inspirate de nevoi fiziologice. În cea
de-a doua categorie sunt situate visele rezonabile care au o anumită
coerență logică iar în cea de-a treia categorie sunt situate visele
obscure, incoerente și absurde, care fac interesul psihanaliștilor.
Freud declară în “Interpretarea viselor”că “visul este o
producție patologică, primul termen dintr-o serie care cuprinde
simptomul isteric, reprezentarea obsedantă , ideea deliră dar se
deosebește de aceste manifestări morbide prin apariția sa în
circumstanțele vieții normale”. Visele reprezintă “imaginarul
conștient” deoarece producerea și dezvoltarea lor se află în afara
controlului voluntar. Apartenența viselor la imaginație se susține
prin două argumente . Primul ar fi acela referitor la conținutul lor
care vizează fenomene și evenimente ireale iar cel de-al doilea este
ca deși au origine in experiența anterioară, modul de combinare a
secvențelor e inedit, Visul este transformarea ideilor in imagini.
Visul este văzut ca o bandă desenată și comportă o succesiune de
imagini. în interpretarea visului se face trecerea de la imagine la
idee sau dorința ascunsă. în urma acestui mecanism, Freud a dat
naștere formulei visului: ( ideile onirice + resturi diurne) x travaliu
oniric = conținut manifest acestea nefiind simple reproduceri a ceea
ce s-a întâmplat.
Jung fostul elev eminent al lui Freud care, pentru o vreme, era
luptător neobosit pentru cauza freudiană, fiind influențat de poziția
lui Freud referitor la interpretarea viselor îşi dezvoltă propria teorie
care include câteva elemente de bază: planul subiectului, aspectul
prospectiv, compensaţia onirică, metoda amplificării.
Interpretarea viselor după Freud se face pe planul obiectului, adică
relația subiectului care visează și persoanele sau situațiile din
anturajul său, însă la Jung se introduce planul subiectului, adică
faptul că visul aduce la suprafaţă, într-o manieră simbolică, expresii
ale vieţii psihice a individului, ale transformărilor sale interioare.
Visul devine astfel un indicator al acestor transformări care indică
uneori derularea procesului de individuaţie. Astfel, dacă într-un
vis X o visează pe mama sa, mama nu este neapărat o aluzie la
mama reală, ci la anima visătorului, adică la sfera sa afectivă, care
este feminină. Dar mama poate fi o aluzie şi la ceea ce este
fundamental biologic în natura umană sau la suma ideilor şi
conceptelor familiare individului, care reprezintă cultura sa
moştenită, la patria-mumă, în sens cultural.
Visul este, la Freud, retrospectiv , adică se referă de obicei la
evenimentele trecute, situate în copilăria individului (traume
psihice, fixaţii de natură sexuală). La Jung, visul este prospectiv,
adică reprezintă un soi de hartă a evoluţiei ulterioare a
visătorului. Vorbind despre complexele infantile, Jung afirmă, în
spiritul orientării sale, că importante nu sunt complexele ca atare, ci
ceea ce face inconştientul cu ele. Astfel, aceste complexe devin ele
însele materie primă pentru vise, limbajul în care visul
(inconştientul) se exprimă.
Conceptul de compensaţie, la Jung, include o altă idee
forţă: visul este o tentativă de echilibrare a unei tendinţe psihice
hipertrofiate. Analiza visului trebuie să aibă, deci, ca finalitate,
dezvăluirea naturii compensaţiei. Într-o anumită situaţie clinică,
Jung trebuie astfel să-i explice pacientei, în urma analizei unui vis,
că trebuie să renunţe la atitudinea ei prea raţionalistă (determinată
de o inflaţie de animus). Visul devine astfel un mesaj al
inconştientului care atenţionează asupra unor carenţe dezastruoase
în orientarea existenţială a individului (sau societăţii).
În fine, Jung adaugă la metoda asociaţiilor libere, dezvoltată
de Freud, metoda amplificării. El susţine că există elemente ale
visului la care visătorul nu poate aduce asociaţii personale. Acestea
sunt simbolurile. În acest caz, analistul trebuie să intervină cu
erudiţia sa şi să completeze lacunele visătorului. Materialul
asociativ provine din diverse direcţii culturale: mitologie, religie,
alchimie, folclor etc.
Este de remarcat că aceste completări esenţiale la teoria
interpretării viselor nu trebuie preluate cu uşurinţă. Jung afirmă în
repetate rânduri că visele trebuie interpretate iniţial în manieră
freudiană. Numai în anumite cazuri, excepţionale, se impune
aplicarea metodei sale.

Bibliografie:

1. Aleen G. & СУ The Interpretation of dreams. London, 1913

2. Freud S.Viața mea și psihanaliza. ed. Excelsior, 2001
3. Roger P. Istoria Psihanalizei, Timișoara: Editura de Vest, 1997
4. Tomsinsky V. OCR: Специально для проекта Философия и
атеизм Фрейд З. Толкование сновидений
5. Zamfirescu V. D. Introducere în psihanaliza freudiană și
postfreudiană. Curs Universitar, București : ed. III, 2003