Metodologia cercetarii

I. Teoria cunoaşterii ştiinţifice

II. Construirea şi realizarea proiectului de cercetare
III. Documentarea în cercetarea ştiinţifică
IV. Metode şi instrumente de cercetare ştiinţifică
V. Evidenţierea rezultatelor. Redactarea unui text ştiinţific
 I. Teoria cunoasterii stiintifice
1.1. Teoria cunoaşterii. Raporturi semantice
1.2. Cunoaşterea comună şi cunoaşterea
ştiinţifică
1.3. Determinantele cercetării ştiinţifice
1.4. Formele cercetării ştiinţifice
1.5. Nivelurile cunoaşterii ştiinţifice
1.6. Verificarea cunoştinţelor ştiinţifice
 1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Teoria cunoaşterii - examinarea metodelor de testare sistematica la

care trebuie supusă orice idee, dacă este "să fie luată în serios";
pentru a raţionaliza, a explica şi stăpâni lumea (realitatea)
• Metodologia cercetării: sistemul de metode, procedee, tehnici,
reguli, postulate, principii şi instrumente precum şi know-how-ul
afarent angajete în procesul cunoaşterii ştiinţifice
• Cercetarea ştiinţifică: formularea şi testarea sistematică a unor
enunţuri şi sisteme de enunţuri; formularea de ipoteze, construirea
de sisteme teoretice şi confruntarea acestora cu experienţa, prin
observaţie şi experiment
• Logica cercetării (cunoaşterii): analiza logică a procesului de
cunoaştere, a metodei de cercetare, o teorie a metodei ştiinţei care
se ocupă de felul cum trebuie tratate enunţurile ştiinţifice în funcţie
de scopuri
• Epistemologia: studiul specificului cunoasterii, principiilor, legilor si
ipotezelor ca geneza, evolutie, valoare de cunoastere si metoda
folosita
1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Epistemologia – pozitia de pe care se realizeaza

cunoasterea (cercetarea) UNDE?
• Metodologia – mijloacele prin care se realizeaza
cunoasterea (cercetarea) CU CE?
• Cercetarea – actiunea de cunoastere – prin
inovare, descoperire, cautare de solutii CUM?
• Teoria cunoasterii: examinarea modului de
testare a ideilor, enunturilor, legilor PROBA
• Logica cercetarii: sensul cercetarii, ca mod de
tratare a enunturilor stiintifice MECANISMUL
LOGIC
 1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Testarea: deducerea de enunţuri testabile din enunţurile ce urmează a fi

testate.
• Testarea teoriei se poate realiza prin:
- compararea logică a consecinţelor una cu alta (consistenţa internă a
sistemului);
- examinarea formei logice a teoriei (să nu fie tautologică);
- compararea cu alte teorii (verificarea progresului realizat);
- aplicarea empirică a consecinţelor derivate (susţinerea practică a noilor
consecinţe)
Ştiinţa empirică se supune testelor empirice.
• Reguli metodologice ale testării:
- Toate celelalte reguli ale procedurii şiinţifice trebuie să fie astfel concepute
încât să nu împiedice o eventuală falsificare a enunţurilor ştiinţifice
(K.Popper)
- Definiţiile sunt dogme, numai consecinţele deduse din ele sunt cunoştinţe
1.1. Teoria cunoasterii. Raporturi semantice

• Scopul teoreticianului: să găsească teorii

explicative care descriu anumite proprietăţi
structurate ale lumii şi care permit
deducerea, cu ajutorul condiţiilor iniţiale,
efectelor pe care vrem să le explicăm.
• Interesul practicianului: să obtina
rezultate din acţiune, în condiţii de eficienţă
maximă.
1.2. Cunoaşterea comună şi cunoasterea
ştiinţifică
• Cercetarea stiintifica: Formularea şi
testarea sistematică a unor enunţuri şi
sisteme de enunţuri
• Pentru ştiinţele empirice, « Formularea de
ipoteze, construirea de sisteme teoretice şi
confruntarea acestora cu experienţa, prin
observaţie şi experiment"
 1.2. Cunoasterea comuna si cunoasterea
stiintifica
• Particularităţile cunoaşterii ştiinţifice:
• - forma: teoretică, sistematizată, cu organizare internă rigurosă,
coerentă şi logică; bazată pe concepte clare, pe argumente,
demonstraţii ce fac posibilă explicarea şi anticiparea logică; tinde
spre obiectivitate;
• - metodă: înregistrare, comparare şi generalizare, construire a
teoriei, măsurare, concepere, validare şi rezolvare a modelelor
teoretice;
• - procedee de verificare (testare): criterii, tehnici şi instrumente
specializate (experiment, observaţie, tehnici formale etc.);
• - limbaj: aparat conceptual bine definit, fără ambiguitate, unitar şi
comprehensibil;
• - memorie externa: mecanisme, dispozitive si elemente support de
stocare, tratare, difuzare si exploatare a cunostintelor.
 1.3. Determinantele cercetării ştiinţifice

• 1. Factorul cultural al cercetării

- ca cercetător individual sau colectiv ;
- ca organizaţie sau instituţie cu funcţie de
cercetare;
- la nivel de administraţie localä şi
naţionalä.
 1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

2. Calităţile cercetătorului
• capacitatea de mobilizare şi concentrare ;
• răbdarea şi tenacitatea în depăşirea dificultăţilor apărute;
• capacitatea de a lucra singur sau în echipă ;
• interesul pentru crcetare în raport cu obiectivele
dezvoltării în meserie, carieră, societate (motivarea
profesională şi socială) ;
• deschiderea faţă de opiniile altora, faţă de schimbul de
idei, de controversele ştiinţifice ;
• capacitatea de organizare a unei activităţi de cercetare ;
• obişnuinţa ordonării ideilor, mai ales a celora proprii ;
• scrierea clară in redactarea unui document cu caracter
ştiinţific.
 1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

3. Motivaţia: un mixaj complex între social,

cultural, politic şi individual
- Nevoia de a supravietui, nevoia de a
învăţa, nevoia de a evolua personal, în
meserie şi carieră, nevoia de recunoaştere
socială şi satisfacţia obţinută din
rezolvarea unor probleme concrete sau
imaginate ; competiţia.
 1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

4. Afecţiune şi resurse
• Faze in evolutie: entuziasm, izolare,
interes sporit, autonomie ridicată,
plictiseală, frustrare, sarcină îndeplinită.
• Cine?, ce?
- Familia şi prietenii.
- Întreprinderea sau instituţia
- Mediul social, politic şi economic
 1.3. Determinantele cercetarii stiintifice

5. Creativitate, imaginaţie, capacitate de observare şi spirit critic

• Cele patru « şanse » ale cercetării în medicină (Usunier et alii, cu
trimitere la Austin)
- Sansa 1 (lovirea mingii): cea care poate declanşa o cercetare reusită ;
constatarea unui fapt pentru care nu au fost furnizate încă
explicaţii. Cercetătorul este « pregătit » să observe acest fapt,
dispune chiar de un mic arsenal metodologic
- Sansa 2 (mişcarea): dorinţa de a satisface curiozitatea, căutarea
permanentă, observarea continuă a ceea ce este în jur ; o
sensibilitae aparte faţă de noutate, faţă de ceea ce poate constitui
element al mirării şi interogării noastre.
- Sansa 3 (spiritul de a fi pregătit): anticiparea a ceva care ar trebui să
se întâmple, să apară.
- Sansă 4 (acţiunea individuală): implicarea cercetătorului în căutarea
şanselor sale de a inova, descoperi, reuşi în demersul pe care
vrea să-l iniţieze sau să-l ducă la bun sfâr$it cu bune rezultate.
 1.4. Formele cercetarii stiintifice

A. După scopul urmărit:

• - fundamentală: generalizarea teoretica,
constructia sau reconstructia teoretica;
• - aplicativă: cautarea de solutii practice pe
baza teoriei;
• - predictivă sau de simulare: foloseste
structuri formale pentru a anticipa;
• - experimentala: pe baza de reproducere in
laborator a conditiilor reale.
 1.4. Formele cercetarii stiintifice

B. În funcţie de modul de realizare :

• descriptivă – pentru cunoaşterea elementară,
pe baza identificării şi relatării faptelor sau
evenimentelor ;
• explicativă – propunând descoperirea
relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri
avansate anterior şi a favoriza predicţia ;
• fundamentală – realizează generalizarea şi
construcţia teoretică;
• aplicativă – propusă pentru rezolvarea unor
probleme concrete ale practicii.
 1.4. Formele cercetarii stiintifice

• În funcţie de scop :
• pură –pentru dezvoltarea sau
reconstructia teoretica
• aplicată –cauta solutii concrete pentru
probleme practice
• actiune: propune o schimbare, integrata
procesului de cercetare al carui obiect
este
 1.5. Nivelurile cunoasterii stiintifice

• a) empiric: fapte şi date empirice, înregistrări, "decupaje specifice"

• Faptele ştiinţifice: prelucrări teoretice ale fenomenelor şi psoceselor reale
(faptice)
• b) teoretic: enunţurile şi teoriile ştiinţifice prin care se formulează legi ale
realităţii; componentele acestui nivel:
• - concept (noţiune): abstracţie desemnând o anumită trăsătură sau
proprietate esenţială a unei clase de obiecte sau fenomene;;
• - enunţ teoretic: o aserţiune (afirmaţie sau negaţie) referitoare la relaţia
dintre caracteristici ale faptelor ştiinţifice; legarea logică a termenilor teoretici
conceptuali; are un anumit grad de generalitate;
• - lege ştiinţifică: un enunţ teoretic prin care este surprinsă o relaţie generală,
esenţială, relativ constantă şi repetabilă dintre caracteristici ale fenomenelor
sau proceselor definite prin conceptele la care se recurge;
• - teorie; set de enunţuri teoretice de tip demonstrativ, corelate logic între ele;
explică şi anticipează desfăşurareafenomenelor dintr-un anumit domeniu;
enunţurile formează un corpus omegen, coerent şi logic; legătura dintre
enunţuri se realizează prin derivare logică;
 1.5. Nivelurile cunoasterii stiintifice

• Funcţiile teoriei ştiinţifice:

• - explicativă: evidenţierea raporturilor de
cauzalitate;
• - predictivă: anticiparea evoluţiei viitoare;
• - rezumativă: concentrarea enunţurilor de
valoare, a cunoştinţelor verificate;
• - practică: finalitatea economico-socială.
 1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• Proceduri de verificare:
• a)- proceduri empirice:
• - observarea naturală;
• - observarea ştiinţifică;
• - experimentul ştiinţific;
• b)- proceduri teoretice: concordanţa logică a
enunţului cu celelalte enunţuri ale teoriei
respective sau cu enunţurile altor teorii:
• - intrateoretice
• - interteoretice
 1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• Nivelurile validarii
• Teoretic – conceptual:
– pertinenţa şi coerenţa enunţurilor de bază din referinţele bibliografice
studiate ;
– operaţionalitatea conceptelor teoretice cu care se va opera în cercetare ;
– filosofia şi fiabilitatea măsurării ;
• calitatea proiectului de cercetare (fiabilitatea proiectului) :
– conformitatea dintre acţiunile propuse şi scopul şi obiectivele stabilite
prin proiect ;
– corelarea dintre acţiuni, etape de parcurs şi conţinutul acestora ;
– compararea cu proiecte similare sau asemănătoare realizate anterior etc.
• verosimilitatea rezultatelor realizate :
• * validarea internă a cercetării(cercetatorul);
• * validarea externă a cercetării (confruntarea cu teoria existentă şi cu
faptele reale ; analiza derulării procesului de cercetare, aplicarea de
teste statistice);
• * fiabilitatea rezultatelor obţinute: confruntarea cu alte rezultate
obţinute anterior
 1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• "Principiul îndoielii" (Descartes): a supune

orice enunţ unei analize critice, testării;
• Demersul ştiinţei:
• - creator-constructiv;
• - critic-valorizator.
 II. Construirea şi realizarea
proiectului de cercetare
• 2.1. Problema de cercetat
• 2.2. Proiectul de cercetare
• 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice
• 2.4. Testarea initiala a proiectului
 2.1. Problema de cercetat

• Dificultate, situaţie instabilă, întrebare,

îndoială etc. pentru care se caută soluţii,
răspunsuri, decizii, modalităţi de
depăşire…
• În economie: dominant o anumită
cerere şi, posibil, o anumită revelaţie
sau construcţie a spiritului
cercetătorului
 2.1. Problema de cercetat

• Problemele teoretice de rezolvat provin din unele

dileme sau incertitudini:
• - necesitatea de evaluare sau verificare prin confruntarea
cu faptele a unor teorii, enunţuri sau concepte;
• - apariţia unor dezacorduri sau paradoxuri în literatura de
specialitate a domeniului;
• - nevoia de a construi noi modele, paradigme în teoria
economică
• Cererea practică: rezultate din dezbateri ale
specialiştilor practicieni, solicitări ale întreprinderilor sau
instituţiilor.
 2.1. Problema de cercetat

• Cercetarea ştiinţifică:conexiune între

abordarea filosofică, conceptuală şi
metodologică.
• Filosofic: legitimarea şi evaluarea interesului, a
oferi o valoare proiectului; în economie şi
gestiune domină compromisul între utilitatea
teoretică şi cea practică.
• Conceptual: asigură operaţionalitatea proiectului;
corespondenţa cu realitatea.
• Metodologic: specificarea manierei de a realiza
cercetarea.
 2.2. Proiectul de cercetare

• O reflexie anticipată pornind de la o temă de

cercetare vizată (problemă teoretică sau cerere
socială). Trecerea de la un mod teoretic de a
acţiona în gândire la unul de a gândi în acţiune
• Un plan şi structurarea documentelor de cercetare:
• - problematizare ;
• - conceptualizarea problemei;
• - operaţionalizare;
- alegerea şi justificarea unei strategii;
• - planificarea operaţională ;
• - realizare ;
• - validare.
 2.1. Proiectul de cercetare

• Documentele scrise ale unei cercetări economice:

• a) document pregătitor: mai multe versiuni, adresat responsabilului
de cercetare, cu principalele idei ale teoriei şi anticipări rezonabile
ale dimensiunilor abordărilor practice;
• b) document de urmărire a cercetării: etape de parcurs, realizarea
acţiunilor, evoluţie proiect; abordare dinamică; adresat
responsabilului, personalului administrativ şi grupului de cercetare;
accent pe inducţie, întrebări, evoluţie interpretări; sub aspect practic:
trăiri cotidiene, program de realizare, mod de integrare a faptelor;
• c) Document final: redactare raport de cercetare, comunicare;
demers static, bază pentru deschideri de noi cercetări; destinatar:
responsabil şi public (specialişti); articulare între teorie şi practică
(realitate).
 2.2. Proiectul de cercetare

• Proces de cercetare : succesiune de faze pentru construirea,

rezolvarea şi comunicarea rezultatelor unei cercetări
• Etape:
• - conceperea problemei şi întrebărilor la care trebuie găsite
răspunsuri, explicaţii etc. ;
• - punerea în aplicare a proiectului : realizarea unui program,
relaţionarea dintre concepte şi fapte, stabilirea colectivităţii şi
eşantionului, culegerea datelor, prelucrarea datelor ;
• - analiza şi evaluarea rezultatelor prelucrării : obţinerea de
explicaţii corecte şi testarea validităţii acestora ;
• - elaborarea documentului final şi comunicarea rezultatelor :
redactarea textului studiului de cercetare, evidenţierea contribuţiilor
teoretice şi aplicative, precizare limitelor şi sugerarea unor direcţii
posibile de cercetare.
 2.2. Proiectul de cercetare

• Etape (Marie- Fabienne Fortin):

• - alegerea şi formularea problemei de cercetat ;
• - listarea referinţelor bibliogafice importante şi relevante în
raport cu problema ;
• - elaborarea unui cadru de referinţă teoretică ;
• - stabilirea scopului, întrebărilor sau ipotezelor ;
• - alegerea unei structuri a cercetării ;
• - stabilirea populaţiei şi eşantionului ;
• - definirea variabilelor ;
• - alegerea tehnicilor de culegere şi analiză ;
• - culegerea datelor ;
- analiza şi interpretarea datelor;
- comunicarea rezultatelor.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice
• 2.3.1. Formularea problemei
• - Problema generală: articularea proiectului cu cercetările
anterioare pentru a contura un cadru operaţional realist şi pertinent;
câteva întreţineri nedirective sau observaţii permit mai buna
specificare a problemei;
• - Activitatea cercetătorului: cercetare teoretică, întâlniri cu
practicieni competenţi, validare director sau responsabil de
cercetare;
• - Rezultate: o întrebare pentru a răspunde, o sinteză teoretică
(literatura de specialitate), alegerea unei metodologii;
• - Control: problematizare coerentă în funcţie de criteriile de
cercetare (corespondenţă cu realitatea, operaţionalisabilitatea,
posibilitatea de observare etc.); poziţionare critică.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice
• 2.3.2. Definirea obiectivelor cercetării
• - Problema generală: prestructurarea planului de cercetare pentru a
putea corela studiile empirice cu problemele sau rezultatele
aşteptate;
• - Cercetătorul: formularea de întrebări precise şi abordări ale
terenului ce va fi explorat;
• - Rezultate: subîntrebări ca elemente de ghidare în cercetare; o
unitate de analiză (organizaţie, grup, individ, problemă); stabilirea
metodologiei în funcţie de obiectivele cercetării şi de posibilităţile de
acces pe teren;
• - Control: validarea obiectivelor teoretice de către o autoritate
ştiinţifică şi discutarea deschisă cu practicieni.
• Selecţia variabilelor cercetării
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice
• 2.3.3. Pregătirea studiilor empirice şi enunţurilor referinţelor
teoretice
• - Problema generală: a cunoaşte diferitele etape prin care va trece
cercetarea pentru a găsi mereu oporunităţile metodice şi a elimina
diversiunile posibile;
• - Cercetătorul: cercetare de teren pentru observare; adaptarea
problematicii, formularea explicită a protocolului de cercetare,
pregătirea cadrului de referinţă pentru analiză;
• - Rezultate: unitatea de analiză, terenul, planul de cercetare,
referenţiale importante, confruntare între teorie şi practică prin
evaluare şi adaptare între obiect şi metodologia pusă în aplicare;
• - Control: validare prin rezultatele culegerii datelor vizate şi
redactarea părţii metodologice.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.4. Defrişarea terenului şi confruntarea cu teoria

• - Problema generală: discernerea între explicaţiile
provizorii întărite prin concepte şi propunerile care nu
găsesc răspunsuri verificate în teorie;
• - Cercetătorul: în funcţie de problemă şi teren;
înregistrare date, restabilirea lanţului de cauze;
confruntarea cu teoria; microanalize pe datele observate;
• - Rezultate: o bază organizată de date sau de informaţii
şi de referinţe teoretice explicite prin intermediul unui
dicţionar tematic şi prime analize;
• - Control: înregistrarea activităţii cercetătorului (jurnal de
cercetare), diversitatea si fidelitatea surselor, discutarea
cu specialiştii pe teren.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice
• 2.3.5. Analiza
• - Problema generală: trierea si structurarea datelor prin codificare
(dicţionar tematic definitiv), redactarea unui raport de teren (stare,
cronologie, situaţie în raport cu teoria...);
• - Cercetătorul: construcţia de instrumente de analiză şi interpretare,
realizarea de descrieri, explicaţii (locale, cauzale, globale...) şi
verificări contextuale;
• - Rezultate: propuneri de explicare a realităţii observate pe baza
întrebărilor iniţiale şi unei argumentaţii explicite (inducţie, deducţie,
recursivă) a legăturilor dintre fapte şi teorie; probleme de taxonomie:
continuitate, amplitudine, rata de schimbare, tendinţe, periodicitate;
• - Control: înregistarea tuturor operaţiilor, etica cercetătorului.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.6. Revenirea pe teren

• - Problema generală: asocierea actorilor de pe teren la
explicaţiile furnizate; libertate ca principiu esenţial în
cercetare;
• - Cercetătorul: propunerea de rezultate actorilor de
teren, înregistrarea acceptării sau criticilor acestora,
întegrarea reacţiilor acestora în analiză;
• - Rezultate: validarea de către actorii de teren şi
îmbogăţirea rezultatelor sau posibilitatea generării unei
noi problematici;
• - Controlul: discuţia, dezbaterea, confruntarea de la egal
la egal cu actorii de teren pentru a testa înţelegerea
teoretico-empirică.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.7. Revenirea la teorie

• - Problema generală: articularea explicită a teoriei şi
practicii; consolidarea componentei teoretice;
• - Cercetătorul: confruntarea rezultatelor obţinute cu
teoriile anterioare, propuneri de respingere, îmbogăţire,
experimentare;
• - Rezultate: înţelegerea contribuţiei cercetării la
problematica ştiinţifică şi la acumularea de cunoştinţe;
• - Control: discutarea criteriilor care probează caracterul
ştiinţific (pertinenţă, fecunditate, validitate, fidelitate) al
elementelor de contribuţie pentru a disocia ceea ce este
de domeniul rezultatelor, propunerile şi construcţiile
teoretice;
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.8. Redactarea finală

• - Problema generală: disocierea analizei de prezentarea
analizelor; prezentare raţionalizată (problematică,
literatură de specialitate, metodologie, analize, rezultate
şi discuţii) considerând scopul: comunicarea ştiinţifică;
• - Cercetătorul: scrierea cu rigoare şi grijă pentru a stârni
interes asupra rezultatelor cercetării;
• - Rezultate: un document comunicabil pentru
comunitatea vizată; documente explicative pentru actorii
cercetării;
• - Control: Inteligibilitatea documentelor pe baza criteriilor
ştiinţifice specifice metodologiei folosite.
 2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

• 2.3.9. Comunicarea
• - Problema generală: în funcţie de mod de prezentare
(comunicare, articol, studiu de cercetare, raport de
cercetare, monografie sintetică etc.); sistematizare,
argumentare, demonstrare; convingerea specialiştilor în
domeniu;
• - Crecetătorul: prezentare atentă, pertinentă, coerentă,
structurată şi atractivă; folosirea unor stimuli specifici de
atragere a atenţiei;
• - Rezultate: sensibilizarea sau convingerea publicului
vizat; recunoaşterea valorii rezultatelor obţinute;
• - Control: opiniile specialiştilor în domeniu; impact
asupra domeniului; utilizare practică a rezultatelor.
 2.4. Testarea initiala a proiectului

Criteriul de Testul Exemple

validare
Plauzibilitate Justificare teoretică Validitatea actuală a
sau paradox neexplicat conceptelor

Operaţionaliza- Acces la teren sau Discursurile strategice

fapte, durata şi ale conducătorilor de
bilitate amploarea muncii întreprinderi

Verificabilitate Reperarea contextelor Diferenţierea

semnificative strategiilor marilor
(legitimitatea empirică) grupuri de distrubuţie

Corespondenţa Înţelegerea de către Relaţia dintre

actorii sau specialiştii certificarea calităţii şi
cu realitatea domeniului performanţă
 III. Documentarea în cercetarea
ştiinţifică
• 3.1. Documentarea bibliografică
• 3.2. Documentarea directă asupra
realităţii
• 3.3. Cercetarea “de laborator”
 3.1. Documentarea bibliografică

• 1. Revederea principalelor lucrări

bibliografice cu caracter fundamental şi
general în domeniu;
• 2. Consultarea de lucrări cu caracter de
orientare (eseistică, popularizare, recenzii)
3. Studiul şi interpretarea literaturii
ştiinţifice propriu zise;
• 4. Raportarea la observarea continuă a
realităţii.
 3.1. Documentarea bibliografică

• Etape:
• - informarea generală asupra temei de cercetare:
identificarea surselor, realizarea accesului la surse,
procurarea materialelor bibliografice, adnotarea
superficială a materialelor şi ordonarea acestora;
• - cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea
ideilor, argumentelor, demonstraţiilor, ipotezelor,
sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor,
explicaţiilor şi concluziilor;
• - prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia
utilizată: ordonare, sistematizare, analiza comparativa si
de continut.
 3.1. Documentarea bibliografică

• Surse posibile:
• - documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare) sau
neperiodice (manuale, monografii, tratate, publicaţii aplicate,
standarde, brevete, cataloage comerciale, prospecte, rapoarte de
cercetare, teze de doctorat, evidenţe contabile, rapoarte statistice,
analize speciale etc.);
• - documente secundare - rezultate din prelucrări sistematizoare
asupra documentelor primare (reviste de referate, reviste de titluri,
enciclopedii, dicţionare, bibliografii, indexuri bibliografice, cataloage
bibliografice, sinteze documentare, ghiduri bibliografice, sinteze de
traduceri, sinteze de referate etc.);
• - microformate: filme, fotocopii, benzi şi discuri magnetice propriu
zise etc.; această ultimă sursă devine foarte puternică prin facilităţile
de comunicare informaţională oferită de diferite sisteme naţionale şi
internaţionale de computere conectate (E-mail, Internet etc.).
 3.1. Documentarea bibliografică

• Forme :
• informare directă (biblioteci, E-mail,
Internet, arhive, tezaure etc.) ;
• prin mediere (coordonator cercetare,
specialişti din domeniu, bibliografie şi
indexuri tematice ale lucrărilor deja
studiate etc.).
 3.2. Documentarea directă asupra realităţii

• Orientarea tactică în funcţie de:

• - tema (problema) asumată spre cercetare (rezolvare);
• - obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării;
• - caracteristicile sistemului real de referinţă (una sau mai
multe întreprinderi, grupuri de clienţi sau furnizori,
profesionişti sau specialişti din profesii, sectoare sau
grupuri de sectoare de activitate, zone sau regiuni
economice, sociale sau culturale etc.);
• - normele comportamentale şi atitudinile dominante ale
actorilor economici cu care se va desfăşura "jocul« ;
• - sistemul de norme şi reglementări legale în materie
(legi, decrete, ordonanţe, decizii locale sau interne etc.);
• - perioada de timp ce poate fi alocată documentării.
 3.2. Documentarea directă asupra realităţii

• Etape :
• - informarea generală (preliminară) asupra
caracteristicilor elementelor ce vor fi implicate ca
obiective ale cercetării (întreprinderi, organisme private
sau publice, clienţi sau furnizori etc.);
• - culegerea informaţiilor necesare, prin contactul direct al
documentelor primare, angajaţilor, specialiştilor şi
persoanelor de decizie din întreprindere, organizarea şi
realizarea de anchete, sondaje sau discuţii formale sau
neformale etc.
• - testarea sau experimentarea, simularea economică.
 3.3. Cercetarea “de laborator”

• Cercetarea "de laborator": operaţii,

raţionamente, calcule, prelucrări, analize şi
interpretări prin care se tinde spre
obţinerea unui ansamblu coerent sub
aspect teoretic, conceptual-metodologic şi
practic-aplicativ care va deveni, în final, o
lucrare ştiinţifică.
 3.3. Cercetarea “de laborator”

• Etape:
• a) - Incubaţia
• b) - Reformularea ipotezelor şi conceperea planului
definitiv de lucru;
• c) - Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor,
enunţurilor, tezelor, concepţiilor, definiţiilor şi dezvoltărilor
metodologice existente;
• d) - Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;
• e) - Construirea schemei cadru de cercetare;
• f) - Dezvoltarea raţionamentelor logice;
 IV. Metode şi tehnici de cercetare în
economie
• 4.1. Despre metodologie
• 4.2. Metode şi instrumente de cercetare
• 4.3. Strategia de cercetare
• 4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei
• 4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă
• 4.6. Observaţia ştiinţifică
• 4.7. Măsurarea sau cuantificarea în economie
• 4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea
• 4.9. Instrumente si unitati de masura
• 4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor
• 4.11. Construcţia modelului
• 4.12. Tehnici de tratare şi analiză a datelor
 4.1. Despre metodologie

• Metodologie (metodos + logos, grec.):

ştiinţă a metodei, a demersului raţional
întreprins de spirit pentru a afla adevărul, a
descoperi cauze sau conexiuni, a găsi
soluţii etc.; descifrarea înţelesului
conceptelor face parte din metodologie.
• Metodologie: acel know-how prin care se
poate ajunge la atingerea unui scop în
cercetare.
 4.1. Despre metodologie

• Metodologia de cercetare are preponderent

caracter normativ şi este constituită din principii
teoretice (concepţia teoretică a disciplinei),
metode şi tehnici de culegere a datelor
(suportul informaţional-faptic), metode şi tehnici
de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării
cantitative), procedee logice de analiză şi
generalizare (construcţia şi sistematizarea
teoriei) si componenta pentru punerea in
aplicarea a acestora (know-how).
 4.1. Despre metodologie

• Sistemele metodologice clasice (Churchman şi Mitroff):

• 1. Sistemul formal deductiv (Leibnitz), bazat pe reflexii teoretice
exploratorii şi construcţii logico-matematice (formale) elaborate prin
respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă.
• 2. Sistemul consensual - inductiv (Locke): culegerea de opinii şi
judecăţi ale specialiştilor în domeniu pentru formalizarea unei
problematici necesare generării de date şi informaţii.
• 3. Sistemul reprezentării sintetice (Kant): construcţia şi operarea pe
două modele alternative concurente dintre care ar trebui ales cel mai
potrivit.
• 4. Modelul dialectic - conflictual (Hegel): dezbateri menite a lămuri
caracteristicile şi natura unei probleme.
• 5. Modelul pragmatic interdisciplinar (Singer şi Churchman):
construcţii sintetice cu caracter interdisciplinar şi holistic prin care se
poate ajunge la clarificari
 4.1. Despre metodologie

• Metodologic, cercetarea poate fi holistică

sau individualizată, sincronă sau diacronă,
fenomenologică, istorică sau
experimentală.
• Prin orientările epistemologice ale
domeniului de referinţă, metodologia poate
fi pozitivă (pozitivistă), constructivista,
interpretativă sau critică
 4.2. Metode şi instrumente de cercetare

• Metoda (metodos = cale, mijloc, mod de expunere – grec.) : element care prescrie un
anumit mod de a acţiona într-o cercetare ; sistem de principii, reguli şi mijloace de
cunoaştere şi transformare a realităţii; conceptia de baza din cercetare.
• Exemple: observaţia, experimentul, statistică, istoric-comparativă, dialectică
• Tehnica (tekne = procedeu, vicleşug) : ansamblu de prescripţii
metodologice folosite pentru a realiza o acţiune eficientă, grup de procedee folosite
pentru a realiza o lucrare sau a obţine un rezultat determinat.
• Exemple: convorbirea, întreţinerea, cele mai mici pătrate, analiza factorială, ajustarea
statistică, analiza documentară, eşantionarea, aşchierea etc.
• Procedeu : element al tehnicii care permite obţinerea directă a unui anumit rezultat
sau soluţia practică la care se recurge pentru a efectua o acţiune sau lucrare.
• Exemple: gruparea statistică, estimarea varianţei, clasificarea etc.
• Instrument : unealta sau artificiul tehnic prin intermediul căruia se realizează o lucrare
sau o acţiune de cercetare.
• Exemple : tabelul, foaia de observaţie, fişa de înregistrare, ghidul interviului, indicele,
coeficientul, elasticitatea, scala de măsurare sau programul utilitar.
 4.3. Strategia de cercetare


• Mixaj între metode, tehnici, reguli, principii, instrumente şi

know-how specific, in funcţie de natura problemei de
cercetare, scop şi obiective
• Strategii de cercetare:
• - experimentală şi neexperimentală;
• - comparativă şi necomparativă;
• - studiu de caz (cazuistica sau monografica) sau pentru
fenomene de masă (statistice);
• - longitudinale (în timp sau diacrone) sau transversale (la
un moment dat sau sincrone);
• - interacţionale (cercetător- subiect) sau
noninteracţionale;
• - calitative sau cantitative;
 4.3. Strategia de cercetare

• Strategia de cercetare urmează etapizarea demersului:

căutare şi culegere date: metode, tehnici şi instrumente de observare şi
investigare a realităţii;
• tratare-prelucrare: analiza preliminară: metode, tehnici şi
instrumente de tratare a datelor, de analiză logică şi interpretare;
• formularea ipotezelor: procedee de construcţie a enunţurilor şi
soluţiilor propuse, cu caracter provizoriu, pentru a fi verificate;
• construcţie, verificare ipoteze şi testare a modelului: tehnici calitative
şi cantitative, principii formale şi logice de construcţie a modelelor;
• generalizarea şi construcţia teoretică (partea concluzivă a
cercetării): metode şi tehnici de sinteză şi generalizare, principii şi
reguli de construcţie teoretică şi aplicativă.
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inferare: operaţiune logică, prin care se

avansează o judecată provizorie (concluzie),
neprobată, pe baza unei relaţii cu alte judecăţi
considerate adevărate (premise).
• Inferarea: inductivă (realizarea analizei faptelor)
şi deductivă (sinteza în vederea construirii
concluziei); descriptivă (a distinge variaţiile
sistematice de cele nesistematice ale
fenomenului sau procesului studiat) şi cauzală (a
explica prin cauze şi efecte un fenomen sau
proces).
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inducţia: demersul de la premise individuale la concluzii generale;

prin abstractizare ştiinţifică, construcţie de modele pentru a parcurge
drumul de la ipoteză la lege (generalizare) şi teorie;
• Furnizează concluzii cu caracter relativ, probabil pentru că:
- se operează cu un număr de premise;
- informaţiile disponibile nu acoperă integral prcesul sau fenomenul
analizat.
• Formele inducţiei:
• inducţia completă: generalizarea unuei propoziţii pe baza unui
numări limitat şi finit de cazuri care nu acoperă categoria sau clasa
respectivă de fapte sau obiecte; tehnici specifice: interpolarea şi
extrapolarea;
• inducţia incompletă: asocierea unei anumite proprietati pentru
fiecare element al unei colectivităţi şi extinderea acesteia pentru
toate elementele făcând parte din respective clasă.
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Deducţia: obţinerea (deducerea) de propoziţii (enunţuri)

adevărate din alte enunţuri (propoziţii) adevărate, pe
baze logice. Inferenţa este logic-necesară şi subiectiv-
sigură:
- premisele sunt suficiente pentru a asigura cu necesitate
concluzia;
- concluzia are valoarea de adevăr furnizată de valoarea de
adevăr a premiselor;
- acceptarea premiselor este suficientă pentru impunerea
concluziei;
- acceptarea concluziei are gradul de certitudine al
acceptării premiselor.
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inferenţele obţinute prin deducţie pot fi corecte sau incorecte şi nu

adevărate sau false.
• Condiţiile inferenţei deductive:
- noncontradicţia: între axiomele teoriei nu pot exista şi nu pot fi
deduse contradicţii;
- independenţa: imposibilitatea demonstrării unei axiome din celelalte
axiome ale sistemului teoretic;
- completitudinea: axiomele din sistemul teoretic sunt suficiente
pentru a infera deductiv toate propoziţiile adevărate din domeniul
respectiv;
- identitatea: axiomele din sistem nu produc şi nu pot produce
denaturări sau sofisme;
- substitibilitatea uniformă: aceeaşi variabilă se foloseşte peste tot cu
aceeaşi valoare sau cu acelaşi simbol; două relaţii ce se pot deduce
reciproc una din alta sunt reciproc substituibile.
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Procedeele deducţiei:
• - Axiomatizarea: stabilirea de noţiuni şi enunţuri cu înţeles evident şi
universal acceptat (axiome) pe baza cărora pot fi deduse şi aplicate
toate celelalte enunţuri ale teoriei, enunţuri numite teoreme; regulile
axiomatizării: substituirea, detaşarea, prestabilirea implicaţiilor.
• - Formalizarea: recursul la simboluri abstracte şi la reguli pentru a
realiza operaţiile logice ale enunţurilor; semnele folosite au caracter
general în respectiva teorie şi au semnificaţii strict prestabilite ;
• - Modelarea : construirea şi folosirea de scheme sintetice, abstracte
şi simplificatoare care pot fi folosite în demonstrarea enunţurilor şi
care pot fi extinse în studiul altor fenomene sau fapte decât cele
considerate în explicaţiile anterioare ale respectivei teorii ; un model
este format din elemente, relaţii şi condiţii.
• Inducţia furnizează inferenţe nedemonstrabile iar deducţia
realizează inferente demonstrabile.
4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Ipoteza: enunţ cu caracter provizoriu, supoziţie consistentă, rezultată din raţionamente

logice sau pe baza unei intuiţii specifice a cercetătorului.
• Procedee de construcţie a ipotezelor :
• Concordanţei : explicarea unui fenomen în funcţie de cauzele puse în evidenţă pentru
alţi factori ;
• Diferenţei : identificarea cauzei apariţiei unui fenomen în funcţie de îndeplinirea unui
set de condiţii dar nu şi la concretizarea aceloraşi condiţii în aceeaşi configuraţie ;
• Mixtă (concordanţei şi diferenţei): efectul este produsul unor combinaţii factoriale dar
nu şi a altora cuprinzând doar unii din factorii fiecăreia din combinaţiile respective ;
• Reziduurilor : prin recurs simultan la deducţie şi inducţie ; punctul de plecare este o
lege cunoscută (factorul a determină apariţia efectului b, de exemplu) ;
• Variaţiilor concomitente : se poate avansa presupunerea că o combinaţie de factori
produce efectul analizat iar dacă acest efect este variabil în acelaşi mod doar faţă de
unul din factor, dar nu şi faţă de ceilalti atunci cauza este doar factorul initial;
• Analogiei : din concordanţa unor caracteristici a două fenomene se poate trage
concluzia că între acestea există şi alte asemănări de conţinut şi proprietăţi interne.
 4.5. Abordarea calitativă vs abordarea
cantitativă
• Abordarea cantitativă este raţională şi recurge la măsurare,
cuantificare, exprimare cifrică şi abstractizare şi dezvoltare formală.
• Avantaje ale abordării cantitative :
• - economia de timp : cercetarea poate fi sistematizată,
structurată şi dezvoltată pe baze raţionale, prin recurs la măsurare şi
elemente simbolice de exprimare, la sisteme de operatori logici şi
structuri formale anterior construite ;
• - oferă un suport puternic pentru acceptarea rezultatelor
obţinute, a concluziilor sau consecinţelor ce derivă ;
• - raportarea la teorie, la legi şi legităţi ale acesteia face posibilă
aplicarea deducţiei şi generalizarea pe această cale ;
• - face posibilă axiomatizarea şi, implicit, construcţia sau
reconstrucţia teoretică din domeniul vizat.
 4.5. Abordarea calitativă vs abordarea
cantitativă
• Abordarea calitativă : interpretare, explicaţie
naturalistă, comprehensiune. Generalizarea prin
trecerea de la individual la general, prin recurs la
inducţie; se realizează prin colectarea de fapte
diferite sau de materiale empirice (cazuri,
experienţe personale, relatări, texte sau date
etc.) din analiza cărora se poate obţine
descrierea momentelor obişnuite sau a acelora
deosebite privind starea sau evoluţia entităţilor în
cauză.
• Abordările cantitativa si calitativa sunt
complementare în aproape orice cercetare
 4.5. Abordarea calitativă vs abordarea
cantitativă
Dimensiunea Cantitativ Calitativ
Orientare generală (strategie) Pozitivist-explicativă, etica Fenomenologic, interpretativ,
emica
Realitate abordată Dominant macro, global şi formal Micro local, contextual şi concret

Poziţia faţă de domeniul cercetat Statică şi dinamică, externă în
raport cu subiectul
Discipline metodologice implicate Statistica, econometria,
matematica, fizica
Relevanţa explicării şi înţelegerii Obiectivitate ; accent pe etică
Relaţia cercetător – cercetat Neutră, distantă
Selecţia unităţilor de cercetat Eşantionare statistică sau
distribuţie naturală
Timpul de culegere Perioade scurte, la intervale
determinate
Metode şi tehnici folosite Deducţia, ancheta, analiza
cantitativă, observarea, indici
Procesuală, construită special de
subiect
Sociologia, psihologia,
antropologia, teoria comunicării
Subiectivism şi înţeles atribuit
prin interpretare
Subiectivă, dominată sentimental
şi afectiv
Eşantionare teoretică sau
distribuţie naturală
Perioade lungi de observare
continuă
Inducţia, interpretare, observaţia
Participativă si naturală, interviu
 4.6. Observaţia ştiinţifică

• “Contemplare metodică” asupra realităţii şi datelor, faptelor şi

cunoştinţelor. Realizează perceperea realităţii aşa cum este ea.
Trebuie să permită transferul informaţiilor în sistemul raţional-logic şi
interpretativ al cercetătorului printr-un limbaj specializat.
• Depinde de:
- calităţile şi performanţele organelor de simţ ale cercetătorului;
- nivelul cunoştinţelor şi experienţa acumulate de cercetător;
- nivelul de dotare şi calitatea aparaturii de cercetare disponibile;
- maniera formată de sistematizare a cercetătorului;
- receptivitatea culturală faţă de cercetare.
Este un proces continuu, realizat pe întreg parcursul cercetării.
Obligă la relaţionarea între abordarea sistemică, holistică şi
individualizat-structurată, între cea cauzal - deterministă şi cea
hermeneutic-teleologică.
 4.7. Măsurarea sau cuantificarea în
economie
• Măsurarea sau cuantificarea ştiinţifică: traducerea în
expresii calitative sau cantitative, cifrice sau simbolice a
fenomenelor şi proceselor din economie şi administrarea
afacerilor.
• Se realizează prin: indicatori, indici, relaţii, ecuaţii,
parametri cu ajutorul unor metode şi tehnici specifice
(calitative: tehnica concordanţei, a diferenţei, a variaţiilor
concomitente, a gradientului sau soldului, interferarea
prin analogie; cantitative: tehnica substituţiei în lanţ,
balanţieră, a corelaţiei, cercetări operaţionale - simularea
Monte Carlo, tehnici probabilistice, programarea
matematică etc.).
 4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi
eşantionarea
• Unitatea de observare şi analiză: prestabilita şi selectata pe baza de
criterii şi tehnici potrivite.
• Eşantion: subgrup de unităţi ale colectivităţii sau populaţiei totale,
special selectat, stabilit pe baza unor criterii şi tehnici specifice, care
urmează a fi observat, studiat şi analizat în scopul obţinerii
informaţiilor dorite asupra întregii colectivităţi.
• Conditii: reprezentativ şi sistematic.
* Elementele planului de eşantionare: concepte, raţiuni şi argumente,
referinţe la populaţia vizată, tehnici şi instrumente de eşantionare.
* Principii de bază ale eşantionării:
• selecţie aleatoare;
• reproducerea fidelă a structurii şi caracteristicilor populaţiei de bază.
 4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi
eşantionarea
1. Eşantionarea întâmplătoare simplă
2. Eşantionarea întâmplătoare stratificată
3. Eşantionarea grupată (ciorchine)
4. Eşantionarea sistematică
5. Eşantionajul accidental
6. Eşantionarea pe cote (quota sampling)
7. Eşantionarea raţională
8. Eşantionarea relaţională (în “avalanşă”)
 4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi
eşantionarea
• Estimarea mărimii eşantionului
• Factorii care influenţează mărimea şi structura
eşantionului:
- scopul şi obiectivul studiului;
- omogenitatea colectivităţilor de origine;
- gradul de verosimilitate dorit sau prestabilit;
- tipul testului de analiză ales pentru realizarea studiului.
• ε= tα cu: t = 1.96 pentru un prag de semnificatie
p (1 − p )
n α

α = 95%, p reprezentand proportia estimata pe baza

esantionului
• Sau: ε= tα
α
n
 4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• Măsura este rezultatul operaţiei de măsurare iar

unitatea de măsură este instrumentul de bază cu
ajutorul căruia se realizează măsurarea. Reperul
fizic al unităţii de măsură este un instrument de
măsură.
• Elementele masurarii:
- conceptul;
- unitatea de măsură;
- intrumentul de măsurare;
- procedeul de măsurare.
 4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• 1. Conceptul: element simbolic, al cărui conţinut

sau sens este descifrabil pe baza definiţiei
construite în condiţii determinate.
• Conceptul trebuie transformat în elemente
sigure, măsurabile şi, implicit, comparabile si
analizabile.
• Etapele operaţionalizarii conceptuale:
- precizarea explicită a conţinutului;
- specificarea dimensiunilor conceptului;
- identificarea sau construirea indicatorilor sau a
mărimilor caracteristice.
 4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

2. Unitatea de măsura: un echivalent fix, stabilit pe baze

convenţionale, în conformitate cu anumite reguli, prin
care este dimensionat pasul sau intervalul unitar care
permite trecerea de la o mărime la alta a variabilei sau
caracteristicii în cauză, în funcţie de nivel, anvergură,
intensitate etc.
• Clase sau sisteme generice de unităţi de măsură:
- sistemul unităţilor fizice sau naturale;
- sistemul unităţilor valorice;
- sistemul unităţilor de clasare subiectivă.
 4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• 3. Instrumente şi procedee de măsurare

• Scalare: procedeu prin care mărimile determinate sau estimate sunt
ordonate într-un anumit fel, crescător sau descrescător, folosind ca
etalon unitatea de măsură stabilită sau selectată pentru respectiva
variabilă sau caracteristică.
• Scala rezultată este instrument de măsurare
• Tipuri de scale:
- Scala ordinala
- Scala tipologică, nominală sau de clasă
- Scala pe intervale
- Scala proporţionala sau de raport
- Scala diferenţială semantică
- Scala grafică
- Scala Likert
 4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi
culegere a datelor
• Tehnici de culegere a datelor:
- tehnici de culegere mediată a datelor;
- tehnici de culegere prin contact direct;
- tehnici de simulare (bazate pe scenarii)
* Tehnici mediate:
• Documente de prezentare şi popularizare;
• Statistici oficiale;
• Documente curente de gestiune;
• Rapoarte, studii şi sinteze ocazionale sau periodice;
• Arhive;
• Biografii şi autobiorgrafii.
 4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi
culegere a datelor
* Tehnici de culegere directă
- Observaţia (observarea): Cercetătorul alege,
provoacă, înregistrează şi codifică după
anumite reguli, comportamente, fapte,
evenimente sau împrejurări caracteristice
colectivităţii observate şi în funcţie de scopul şi
obiectivele cercetării
- Interviul : structurat, nestructurat sau mixt
- Chestionarul : cu întrebări deschise sau
închise, cu alegere prestabilită sau cu
răspunsuri libere etc.
 4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi
culegere a datelor
* Simularea: simularea Monte-Carlo.
• Etape :
- identificarea variabilelor caracteristice şi a relaţiilor dintre acestea;
- construirea modelului de simulare;
- construirea sau selectarea distribuţiilor de repartiţie;
- fixarea zonelor de selecţie dintr-un tabel de numere aleatoare
cunoscut;
- stabilirea corespondenţei dintre numărul aleator selectat din tabel
şi valorile corespunzătoare ale variabilelor;
- introducerea în model a tuturor combinaţiilor de valori considerate
pentru a obţine valorile variabilei endogene (independente)
corespunzătoare.
Instrumentele simulării: modelul, distribuţia de repartiţie,
corelograma şi arborele de decizie.
 4.11. Construcţia modelului

• Model: instrument ştiinţific pentru reprezentarea unor

realităţi care, prin scara şi complexitatea lor, depăşesc
capacitatea de cuprindere a intuiţiei sau logicii cu care
stăpânim realitatea
• Tipuri de model:
• - imitativ (iconic): imagini mentale sau material-fizice;
• - index: menţine doar caracteristicile esenţiale, cele care
descriu componentele şi sistemele intime de relaţii;
• - simbolic (ipoteză, lege, teorie): înlocuirea elemntelor
sistemului cu simboluri definite şi relaţii logico-formale;
• - cibernetic: sistem simbolic cu feed-back (auto-reglare);
• - euristic: bazat pe un set de reguli intuitive.
 4.11. Construcţia modelului

• Etapele modelării:
• - definirea problemei;
• - conceptualizare;
• - analiza teoretică;
• - selectarea şi exprimarea variabilelor;
• - elaborarea ipotezelor;
• - stabilirea structurii generale;
• - parametrizarea (structura concretă a modelului sau estimarea);
• - testarea verosimilităţii;
• - interpretarea rezultatelor;
• - aplicarea ;
• - revizuirea şi actualizarea soluţiei
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

I. Analiza calitativă
• 1. Analiza comparativă:
- empirică (eşantioane, situaţii, cazuri, populaţii etc.) ;
- metodologică (strategii diferite de cercetare, între rezultate diferite
obţinute prin metode diferite, la momente diferite etc.);
- teoretică (validarea rezultatelor cercetării prin teorii diferite).
Sau:
- Funcţionalistă : identificarea influenţelor deterministe ale contextelor
situaţionale şi logicilor de acţiune şi a cuantifica efectele ;
- Culturalistă : evaluarea determinantelor mediului cultural asupra
practicilor şi comportamentelor şi a asura efectele respective ;
- Configuraţională : punerea în evidenţă a coerenţei sistemelor complexe;
managementul resurselor umane în diferite contexte ;
- Universalist/evoluţionistă : cercetarea unui număr finit de configuraţii,
punerea în evidenţă a convergenţelor situaţionale ;
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

• 2. Analiza biografică
• Niveluri de anliză biografică :
- cunoaşterea caracteristicilor sociale ale individului ;
- documentarea istorică prin intermediul datelor anterior neglijate;
- confruntarea trecutului individului cu reconstrucţia verbală pe care o
prezintă;
- cunoaşterea opiniilor şi convingerilor individului.
• Obiective:
- obiectivizarea trecutului actorului;
- reconstruirea parcursului studiat de viaţă ca o succesiune de etape
coerente;
- separarea aspectelor descriptive de cele explicative.
• Problema validării datelor şi rezultatelor analizei
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

3. Analiza incidentelor critice (Lupaşcu)

• Scop: înţelegerea potenţialelor interne, a schimbărilor inter sau
intra dimensiuni corporale şi a permite considerarea actelor de
către însăşi persoana în cauză ; a descoperi sau desluşi sensul
activităţilor umane ;
• Unitatea de analiză este incidentul : orice eveniment,
manifestare vizibilă etc. privitoare la individ şi presupunând o
acţiune sau reacţie din partea acestuia.
• Etape :
- recenzarea evenimentelor pe bază de interviu sau observaţie
participativă etc.
- provocarea reacţiilor indivizilor la situaţii tip ;
- analizarea reacţiilor şi formalizarea în scopul anticipării
comportamentelor sau atitudinilor în situaţii similare.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

4. Explorarea limbajului
• Direcţii ale explorării limbajului:
- identificarea caracteristicilor limbajului : analiza
conţinutului ;
- recunoaşterea regularităţilor limbajului ;
- înţelegerea semnificaţiilor acţiunii umane prin
limbaj ;
- reflecţia: descoperirea şi explicarea fenomenului
sau procesului prin analiză euristică, globală şi
holistică.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

Tehnici de explorare a limbajului

• Analiza datelor de întrevedere etnografică
• Abordare prin teoria ancorată
• Abordarea fenomenologică
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

5. Analiza conţinutului comunicării: descrierea obiectivă, sistematică şi

cantitativă a conţinutului unei comunicări; modalitate de analiză calitativă
şi cantitativă a conţinutului şi sensurilor unei comunicări ; tehnică de
cercetare prin care se pot realiza inferenţe pe baza identificării sistematice şi
obiective a caractersisticilor specifice în cadrul unui text.

• Etapele analizei :
- alegerea temei de analizat;
- fixarea materialului de analizat ;
- selecţia sau eşantionarea unităţilor de analiză ;
- analiza de conţinut a documentelor sau mesajelor selectate prin:
– analiza frecvenţelor ;
– analiza tendinţelor ;
– analiza evaluativă ;
– analiza contingenţei.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

6. Abordarea fenomenologică (Husserl, Hegel, Sartre )

• Cercetarea acţiunilor trăite, propriilor experienţe.
• Experienţa interioară ca sursă de cunoaştere a lumii, a
înţelege lucrurile pe baza sensului pe care-l are pentru
individ raportat la lume aşa cum este ea înţeleasă de
acesta.

• Etape:
- Experienţa;
- Conştientizarea experienţei;
- Raţionalizarea pe baza conştientului;
- Dialogul cu reprezentările proprii.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

7. Studiul documentelor
Documente : oficiale, personale, oficioase
Obiect, text, insemn care poartă o
informaţie ; există în măsura în care
cercetătorul devine capabil a-l folosi ca
indiciu.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

II. Analiza cantitativă

1. Sistematizarea (gruparea, seria,
tabelarea, graficul, diagrama)
Rezultatele sistematizării sunt de tip serii,
tabele, grafice, diagrame etc.
cuprinzând date ordonate după
anumite criterii
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

2. Uniformizarea şi ajustarea
• Procedee de ajustare:
- media mobilă;
- graficul de ajustare;
- sporul mediu ;
- ritmul mediu ;
- cele mai mici pătrate.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

3. Indicatori şi indici
• Indicatori: primari (privitori la volumul sau
structura de bază a unei colectivităţi) sau derivaţi
(privitori la relaţii dintre caracteristici ale unei
colectivităţi, dintre variabile sau valori
caracteristice); indicatori relativi sau în mărimi
relative (rapoarte dintre niveluri sau dintre valori
comparabile) si indicatori în mărimi absolute.
• Indicatori specifici : asimetria (coeficientul de
asimetrie), boltirea (coeficientul de boltire)
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

4. Mărimi medii: media aritmetică, geometrică, arminică,

pătratică, modul sau dominanta, mediana, mediala
• Exprimă, în mod sintetic, printr-o mărime derivată prin
calcule, starea de normalitate a unităţilor unei colectivităţi
în funcţie de o anumită caracterstică. Pot fi: fundamentale
(media aritmetică, modul, mediana) şi speciale (media
geometrică, media armonică, media pătratică, media
progresivă, mediala, media cronologică, media mobilă);
de calcul (media aritmetică, geeometrică, arminică,
pătratică etc.) şi de poziţie (identificabile prin poziţia
ocupată în seria de referinţă).
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

5. Dispersia şi indicatorii varianţei

• Dispersia sau împrăştierea caracterizează gradul de
eterogenitate al unei colectivităţi, măsura în care
valorile individuale se abat de la normalitate, de la
valoarea caracteristică (o anumită medie) din cauze
aleatoare sau mai puţin semnificative.
• Indicatori ai dispersiei : simpli (amplitudinea variaţiei,
abaterea individuală) şi sintetici (abaterea medie
liniară, varianţa sau dispersia, abaterea medie
pătratică, intervalul mediu de variaţie, coeficientul de
variaţie).
• Indicatori factoriali ai varianţei : media condiţionată,
varianţa condiţionată, varianţa mediilor condiţionate,
media marginală
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

6. Concentrarea şi diversificarea
• Concentrare : gradul de grupare sau aglomerare a
unităţilor observate sau valorilor unei distribuţii în
jurul unei valori semnificative (valoarea centrală,
media, mediana, modul)
• Indicatori ai concentrării : abaterea mediană,
coeficientul gradului de concentrare, energia
informaţională (Onicescu).
• Exprimarea grafică a gradului de concentrare :
reprezentarea grafică a valorilor unei variabile în
funcţie de valorile altei variabile.
• Complementară concentrării este diversificarea: se
exprimă prin: grad de diversificare, raort de
diversificare, indice de diversificare etc.
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

7. Corelaţia: covarianţa, coeficientul de

corelaţie Pearson, raportul de
corelaţie, corelaţia rangurilor,
coeficientul lui Fechner de
concordanţă
8. Regresia: modele liniare, parabolice,
multiple, cu ecuaţii simultane)
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

9. Tehnici statistice: evidenţiază anumite

tendinţe, influenţe sau dependenţe
normale, medii şi semnificative
Recurs la indicatori, indici, parametri şi
coeficienţi specifici (statistici)
 4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

10. Tehnici bazate pe elasticităţi

11. Triangularea: recurs simultan la două sau mai multe
tipuri de abordări: punerea în relaţie a abordărilor
calitative şi cantitative, respectând regulile de
aplicare ale fiecăreia.
• Tipuri de triangulare (M.-F. Fortin, 1996):
• triangularea datelor prin agregare, interacţionare şi
comunitate ;
• triangularea cercetătorilor;
• triangularea teoriilor;
• triangularea metodelor.
V. Construirea unui text ştiinţific
5.1. Rezultatele cercetării
5.2. Redactarea unui text ştiinţific
5.3. Prezentarea şi susţinerea rezultatelor
5.4. Reguli de redactare a textelor
ştiinţifice
5.5. Anexe si elemente suport
 5.1. Rezultatele cercetării

• Rezultate:
• - confirmarea sau infirmarea ipotezelor;
• - obţinerea de soluţii formale sau practice;
• - conturarea de recomandări, sugestii, linii de acţiune;
• - identificarea de contradicţii, neconcordanţe, lacune sau limite ale teoriei
sau soluţiilor anterior propuse;
• - sesizarea de noi direcţii de cercetare etc.
• Concluzii:
• - sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;
• - sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a
domeniului (ştiinţei, ramurii de ştiinţă), a rezultatelor obţinute;
• - marcarea diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a
contribuţiei efective a cercetătorului;
• - evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de cercetare ce ar
putea fi parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea şi
completarea soluţiilor sau găsirea altor soluţii.
 5.1. Rezultatele cercetării

• Elemente importante în concluzii:

- rezultate obţinute - pornind de la scopul propus iniţial;
- dificultăţi întâlnite, modalităţile de depăşire a acestora;
- contribuţii, sublinierea aspectelor teoretice şi aplicative, dezvoltărilor
conceptuale, metodologice sau aplicative;
- aspecte neabordate ale temei, motive, explicatii;
- recomandări pentru încadrarea rezultatelor în teoria economică sau
pentru aplicarea soluţiilor propuse în activitatea practică a întreprinderii,
organismelor publice şi private; recomandări însoţite de argumente,
evaluări ale consecinţelor, efectelor economice, sociale sau de altă
natură;
- consideraţii privind impactul posibil al cercetării intreprinse pe plan
teoretic sau aplicativ.
5.2. Redactarea unui text ştiinţific
• Condiţii în redactarea unui text ştiinţific:
- Rigurozitatea: enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în
vedere prin mesajul dorit;
- Coerenţa: logica de fond a tratării problemei şi aspectele de ordin
lingvistic ale lucrării
- Completitudinea (integralitatea): realizarea unei abordari integrale
a cercetării întreprinse
- Eleganţa stilului: combinarea între estetica textului şi caracterul
personal (original), concret, focalizat şi adaptat al acestuia;
- Corectitudinea: elementele de fond şi de formă a prezentării;
folosirea şi definirea conceptelor, scrierea şi interpretarea
simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea ideilor, tipologizarea
unor elemente structurale sau de ordine;
- Onestitatea: caracterului cercetătorului: discernământ şi buna
credinţă;
5.3. Prezentarea şi susţinerea rezultatelor unei cercetări


• Structura:
- introducerea (exordiul),
- tratarea subiectului,
- concluzia (peroraţia);
 5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.1. Abrevieri, Codificări, Simboluri

• - apud (după), pentru citatele reproduse după alţi autori sau în cazul
unor informaţii sau referinţe din autori ale căror lucrări nu au fost
direct studiate.
• - cf. sau conf. (compară sau confruntă, în latină), pentru a face o
trimitere la o sursă sau o lucrare de referinţă în care pot fi găsite
detalii şi elemente lămuritoare cu privire la aspectul avut în vedere.
• - e.g. (de exemplu), în cazul unei enumerări cu caracter
exemplificator;
• - etc. - et cetera sau et caetera = "si celelalte lucruri", si restul" sau
"si asa mai departe") - se pune dupa o enumerare de lucruri, obiecte,
fapte care poate continua implicit;
• - et al. - et alii, cu sensul de "si altii" - dupa o enumerare de nume de
persoane care poate continua in maniera implicita;
• - ibid (în acelaşi loc - ibidem) aceeaşi sursă (invocata anterior)
pentru un citat sau o informaţie folosită în text.
 5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.2. Simboluri: elemente speciale de codificare

(abreviere) cu ajutorul cărora se operează în demersurile
formale (demonstraţii logice sau formale). Reguli în
economie:
• 1. Termeni, concepte şi definiţii consacrate: simbolurile
intrate în uzul internaţional, fără precizări suplimentare
sau amendamente: K - capital (în general, ca factor de
producţie); L-factor de muncă (u.s.); i-coeficient (rată) de
actualizare; r-rentabilitate, randament;
• 2. Corectarea sensului pentru unele concepte sau definiţii
poate fi marcată printr-un asterisc ataşat simbolurilor
intrate în uz cu semnificaţia de bază;
• 3. Pentru desemnarea unor mărimi absolute:numai litere
mari din alfabetul latin etc.
 5.4. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.3. Preluări, împrumuturi (citate,

expresii, date, exemple, idei, interpretări,
argumentaţii etc.)
• 5.4.4. Bibliografia
• 5.4.5. Apendice, index, anaxa
• 5.4.6. Casete, note, comentarii
• 5.4.7. Glossar, lexicon