Metodologie-Totalitatea metodelor de cercetare sau de cunoaștere

Cercetare-Activitatea de studiere, de observare și descoperire de noi cunoștințe despre lumea

materială
Știință-Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de
cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii)
Cercetarea – proces sistematic de colectare şi analiză a informaţiei (rezultatelor) pentru
îmbunătăţirea înţelegerii noastre asupra unui aspect al mediului natural sau al
activității umane
 Metoda ştiinţifică:
 Instrumentul utilizat de cercetător pentru rezolvarea unei probleme
 Proces de prefigurare a unor posibile soluţii la o problemă
 Testarea fiecărei soluţii pentru a selecta varianta cea mai bună
 Presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. Identificarea problemei
2. Formularea unor ipoteze
3. Decizia asupra procedurii (rationament deductiv)
4. Colectarea datelor şi analiza
5. Formularea concluziilor

 Metodologia cercetării:
 Metoda cea mai generală de cunoaştere
 Abordarea generală asumată de cercetător în procesul de investigaţie
 Strategia de cercetare, felul in care se dobandeste cunoasterea.
 ansamblul de tehnici si metode prin care teoria existenta este verificata,
pentru a dobandi o mai buna cunoastere a acesteia (continutului conceptelor,
relatiilor), a utilitatii sale (verificarea aplicabilitatii) și a dezvoltarii de noi
intelesuri, noi utilitati, noi directii de aprofundare.
Procesul cercetării ştiinţifice presupune:
 Selectarea ariei de interes
 Formularea de ipoteze
 Studiul bibliografic de specialitate
 Conturarea unei metodologii de lucru
 Colectarea şi analiza datelor experimentale
 Interpretarea rezultatelor
Categoriile și tipurile cercetării științifice:
A. După scopul urmărit, există 2 mari categorii:
 Cercetarea fundamentală: realizează generalizarea teoretică, construcția sau
reconstrucția teoretică;
 Cercetarea aplicativă: elaborarea de soluții practice bazate pe argumente științifice
teoretice; propusă pentru rezolvarea unor probleme concrete ale societății umane
 Ambele categorii pot include 2 tipuri de cercetare:
 descriptivă – pentru cunoaşterea elementară, pe baza identificării şi a relatării faptelor
sau evenimentelor ;
explicativă – propunând descoperirea relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri avansate
anterior şi a favoriza predicţia 
B. În funcţie de modul de realizare, cercetarea științifică poate fi:
 - predictivă sau de simulare: folosește structuri formale pentru anticiparea
rezultatelor;
 - experimentală: se bazează pe testarea în laborator (in vitro) a proceselor sau
fenomenelor studiate în condiții artificiale pentru a fi ulterior validate la scară naturală
Factorii determinanți ai cercetării ştiinţifice :
Factorul individual (Calităţile cercetătorului)
 capacitatea de mobilizare şi concentrare ;
 răbdarea şi tenacitatea în depăşirea dificultăţilor apărute;
 capacitatea de a lucra individual sau în echipă  ;
 interesul pentru cercetare în raport cu obiectivele dezvoltării în meserie, carieră,
societate (motivarea profesională şi socială) ;
 deschiderea faţă de opiniile altora, faţă de schimbul de idei sau față de controversele
ştiinţifice  ;
 capacitatea de a organiza o activitate de cercetare
 obişnuinţa ordonării ideilor, mai ales a celor personale
 exprimarea clară în redactarea unui document cu caracter ştiinţific.
Factorul social al cercetării- Echipe de cercetători; Organizaţia sau instituţia cu funcţie de
cercetare;
Factorul economic (resursele financiare):
- Mediul economic de stat sau privat
- Întreprinderea sau instituţia cu statut de cercetare
- Familia şi prietenii
Nivelurile cunoașterii științifice:
 a) empiric: fapte şi date empirice, înregistrări, "decupaje specifice"
 b) teoretic: enunţurile şi teoriile ştiinţifice prin care se formulează legi ale realităţii;
componentele acestui nivel:
 concept = abstracţie desemnând o anumită trăsătură sau proprietate esenţială a unei
clase de obiecte sau fenomene;
 noţiune = prelucrări teoretice ale fenomenelor şi proceselor reale
enunţ teoretic: o aserţiune (afirmaţie sau negaţie) referitoare la relaţia dintre caracteristici ale
faptelor ştiinţifice; utilizarea logică a termenilor teoretici conceptuali; are un anumit grad de
generalitate
 lege ştiinţifică = un enunţ teoretic prin care este surprinsă o relaţie generală,
esenţială, relativ constantă şi repetabilă dintre caracteristici ale fenomenelor sau
proceselor definite prin conceptele la care se recurge;
 ● teorie științifică = set de enunţuri teoretice de tip demonstrativ, corelate logic între
ele; explică şi anticipează desfăşurarea fenomenelor dintr-un domeniu; enunţurile
formează un corpus omogen, coerent şi logic; legătura dintre enunţuri se realizează
prin derivare logică;
 Funcţiile teoriei ştiinţifice:
 - explicativă: evidenţierea raporturilor de cauzalitate;
 - predictivă: anticiparea evoluţiei viitoare;
 - rezumativă: concentrarea enunţurilor de valoare, a cunoştinţelor verificate;
 practică: finalitatea economico-socială
Verificarea cunoștințelor științifice:
 Proceduri de verificare:
 a)- proceduri empirice:
 - observarea naturală;
 - observarea ştiinţifică;
 - experimentul ştiinţific;
 b)- proceduri teoretice: concordanţa logică a enunţului cu celelalte enunţuri ale
teoriei respective sau cu enunţurile altor teorii
 - intra-teoretice
 - inter-teoretice
  Validare teoretică – d.p.d.v. conceptual:
- pertinenţa şi coerenţa enunţurilor de bază din referinţele bibliografice studiate ;
- operaţionalitatea conceptelor teoretice ;
 Validarea calității (fiabilității) proiectului de cercetare:
- conformitatea dintre acţiunile propuse şi scopul şi obiectivele stabilite prin
proiect ;
- corelarea dintre acţiuni, etape de parcurs şi conţinutul acestora, fiabilitatea
rezultatelor;
- compararea cu proiecte asemănătoare realizate anterior
 Verosimilitatea rezultatelor obținute :
 * validarea internă a cercetării (cercetatorul);
 * validarea externă a cercetării (confruntarea cu teoria existentă şi cu rezultatele
internaționale; analiza derulării procesului de cercetare, aplicarea de teste statistice);
* fiabilitatea rezultatelor obţinute: confruntarea cu alte rezultate obţinute anterior
Cercetarea este un proces ciclic, care se desfășoară in următoarele etape:

Cercetarea începe cu o problemă: o întrebare fără răspuns. Este important sa intelegem

problema (raspunzand la intrebari precum: Care este necunoscuta ? Care sunt datele
problemei ? Care sunt condiţiile de lucru?) si, ulterior, intocmind un plan de lucru
facand legatura între datele problemei şi necunoscută si raspunzand la intrebari precum:
În ce măsură se cunoaşte o problemă înrudită şi rezolvată anterior ?
- Cum s-ar putea utiliza rezultatul acesteia ?
- Se poate întocmi un plan al rezolvării sau al soluţiei?
Se realizează planul şi se derulează rezolvarea problemei. Se verifică fiecare pas pentru a
controla corectitudinea fiecărei etape de rezolvare.
Se analizează rezultatul obţinut prin gasirea unui raspuns la intrebari precum: Cum s-ar putea
verifica rezultatul obţinut? Cum se poate verifica argumentarea? Se poate obţine rezultatul şi
pe altă cale? S-ar putea folosi rezultatul sau metoda la o altă problemă?
Definirea scopului prin precizarea clară a problemei
Cercetarea divide problema în subprobleme adecvate
Cercetarea dă soluţii posibile la problemă prin ipoteze
Analiza datelor în funcţie de ipoteze 
Interpretarea datelor rezolvă problema:confirma/respinge ipotezele
Operaţii mentale specifice Întrebări şi recomandări în parcurgerea operaţiilor
Înţelegerea – Ce spune problema ?
sensului problemei - Ce trebuie aflat ?
- Care ar fi o altă formulare a problemei?
- Există o legătură cu o problemă anterioară rezolvată
sau care se poate rezolva mai simplu ?
Analiza – - Enunţarea relaţiei (relaţiilor) dintre necunoscută şi
găsirea căii de la necunoscută la date.
date - Rezolvarea parţială a problemei
Sinteza –
Verificarea corectitudinii fiecărui pas, cu păstrarea
realizarea ideii asupra soluţiei
numai a ceea ce se concepe cu maximă claritate şi cu
deplină certitudine.
Verificarea – - Este rezultatul plauzibil? De ce ?
rezultatului - Se poate face o verificare ?
şi aprecierea critică - Există o altă cale care să ducă la acelaşi rezultat ?
 - Ce rezultate se mai pot obţine pe această cale ?
„Metoda științifică” reprezintă un set complet de principii și tehnici care ajută cercetătorii
din toate disciplinele științifice pentru obținerea unor rezultate valide ale studiilor și
cercetărilor experimentale și care include furnizarea de orientări clare și universal acceptate
pentru dobândirea, evaluarea și comunicarea de informații în cadrul unui proiect de cercetare.
Elementele unei Metode ștințifice:
Abordarea empirică- Datele rezultate din observarea și experimentarea directă, sistematică și
atentă (spre deosebire de speculații, intuiție, opinii, bănuieli
 Observația-cale prin care conștientizam lumea reala / fizica / sociala în care existăm. Acest
lucru, la rândul său, dă naștere la întrebări ca bază pentru studii de cercetare sau investigații
ulterioare
 Întrebările- A pune o întrebare pentru a răspunde printr-o idee de cercetat
La întrebare trebuie să se răspundă folosind tehnici de cercetare științifică și proceduri bine
stabilite.
Analiza științifică nu ar trebui să fie bazată pe întrebări la care nu se poate răspunde, încă.
Exemplu de întrebare la care se poate răspunde:
Poate fi reglat nivelul de colesterol al unui individ uman?
 Ipotezele- Ipotezele încearcă să explice fenomenele de interes.
O ipoteză este o propunere verificabilă empiric.
De obicei, se încearcă explicarea relațiilor dintre variabile, și prezice modul lor de evoluție
Structuri tipice ipotezelor:
Condițională - Dacă starea “X” este îndeplinită, atunci aceasta va avea rezultatul “Y”
Corelațională - valoarea variabilei “A” se observă a fi condiționată de modificări ale valorii
unei variabile “B”
Cauzală - Valoarea variabilă “α” determină valoarea “β” variabilă dependentă de “α”

 Experimentele efectuate-Experimentele sunt activități practice, cu privire la măsurarea

fenomenelor și colectarea de date precise și fiabile, care sunt utilizate apoi pentru analiza și
evaluarea rezultatelor obținute

 Analiza rezultatelor obținute- Analiza se referă la utilizarea unor instrumente și tehnici pentru
a prelucra datele calitative sau cantitative
Instrumentele și tehnicile cantitative sunt considerate mai obiective decât instrumentele și
tehnicile calitative
Analiza statistică este de obicei folosită pentru analiza cantitativă a datelor obținute în
experimentele de cercetare
 Concluziile- Pe baza analizei rezultatelor obținute se extrag concluziile necesare pentru a
susține sau a respinge o ipoteză
Atunci când se desfășoară activități de cercetare, concluziile trebuie să se bazeze numai pe
datele disponibile și nu se extind prin afirmații care nu sunt susținute de date reale
Exemplu: În cazul în care analiza de cercetare arată că 2 variabile sunt corelate, nu se poate
afirma în același timp că există o relație de cauzalitate între ele

Repetarea- Scopul repetării experimentelor este de a se asigura faptul că dacă același proiect
de cercetare se realizează cu diferiți participanți (ex. cercetători, subiecți de cercetare), atunci
se vor obține aceleași rezultate
Repetarea unor experimente stabilește fiabilitatea concluziilor unui studiu
Greseli frecvente in aplicarea metodelor stiintifice:
Etapa preliminară:
 minimizarea influenţei active a altor cercetători în derularea sau rezultatele
experimentelor iniţiale
Testarea ipotezei sau teoriei – preferinţă pentru anumite rezultate sau interpretări
Formularea greşită a unei ipoteze în vederea explicării unui fenomen, fără derularea testelor
experimentale.
Concluzii de tipul: “De bun simţ” sau “logic” - SUNT EXCLUSE și pot influenţa
comportamentul de a nu efectua anumite teste.
 Ignorarea sau eliminarea datelor care nu se încadrează în ipoteza formulată
(presiuni interne sau externe pentru obţinerea unui rezultat specific, “ceva nu
merge”). Datele care convin ipotezei nu sunt atent verificate.
 Estimarea incorectă, cantitativă a erorilor sistematice (sau a tuturor erorilor).
Rezultate adevărate interpretate ca “zgomote de fundal” şi invers.
 Ignorarea importanţei experimentării repetate de către mai multi cercetători
(anularea reciprocă a erorilor sistematice) şi a comunicării

Activitatea de cercetare presupune parcurgerea unor etape, care se refera la urmatoarele

aspecte majore:
Alegerea temei de cercetare
Derularea cercetarii
Redactarea lucrarii științifice pe baza rezultatelor cercetarii (articol, referat, raport, lucrare
de licenta, dizertatie de master, teza de doctorat.
ETAPE PROIECT DE CERCETARE:
 1.Stabilirea TEMEI (PROBLEMA) de cercetat
 2. Derularea STUDIULUI BIBLIOGRAFIC
 3. Formularea IPOTEZEI / IPOTEZELOR
 4. Proiectarea experimentelor (PROGRAM EXPERIMENTAL) – statistic
 5. Derularea experimentelor. Achiziţia DATELOR
 6. INTERPRETAREA rezultatelor
 7. Formularea CONCLUZIILOR
Elaborarea şi realizarea proiectului de cercetare:
 2.1. Problema de cercetat-problemele teoretice de rezolvat provin din unele dileme
sau incertitudini pentru care se caută soluţii, răspunsuri, decizii, modalităţi de depăşire
prin :
- necesitatea de evaluare sau verificare prin confruntarea cu faptele a unor teorii,
enunţuri sau concepte;
 - apariţia unor dezacorduri sau paradoxuri în literatura de specialitate a domeniului;
- nevoia de a construi noi modele, paradigme în teoria științifică
Cererea practică: rezultate din dezbateri ale specialiştilor practicieni, solicitări ale
întreprinderilor sau instituţiilor.

 2.2. Proiectul de cercetare- o reflecție anticipată pornind de la o temă de cercetare

vizată (problemă teoretică sau cerere socială).
Trecerea de la un mod teoretic de a acţiona în gândire la unul de a gândi în acţiune
Structurarea documentelor de cercetare presupune:problematizare; conceptualizarea
problemei; operaţionalizare; alegerea şi justificarea unei strategii; planificarea
operaţională; realizare proiectului si validarea sa.
Documentele scrise ale unei cercetari sunt:
a). document pregătitor:
 Se elaboreaza mai multe versiuni,
 Este adresat responsabilului de cercetare, cu principalele idei ale teoriei şi anticipări
rezonabile ale abordărilor practice;
b) document de evidență a cercetării efectuate:
 etapele parcurse, realizarea acţiunilor, evoluţia proiectului;
 adresat responsabilului, personalului administrativ şi grupului de cercetare;
 accent pe inducţie, întrebări, evoluţie interpretări;
 sub aspect practic: program de realizare, mod de integrare a experimentelor;
c) document final de raportare:
 redactare raport de cercetare, comunicare;
 demers static, bază pentru deschideri de noi cercetări;
 destinatar: responsabilul de cercetare şi publicul (specialişti); articulare între teorie şi
practică (realitate)
Proiectul de cercetare= succesiune de faze pentru construirea,
rezolvarea şi comunicarea rezultatelor si presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
 1 - conceperea problemei şi a întrebărilor la care trebuie găsite răspunsuri, explicaţii
etc;
 2 - punerea în aplicare a proiectului : realizarea unui program, relaţionarea dintre
concepte şi fapte, stabilirea colectivităţii şi eşantionului, culegerea și prelucrarea
datelor;
 3 - analiza şi evaluarea rezultatelor prelucrării : obţinerea de explicaţii corecte şi
testarea validităţii lor;
 4 - elaborarea documentului final şi comunicarea rezultatelor: redactarea textului
studiului de cercetare, evidenţierea contribuţiilor teoretice şi aplicative, precizarea
limitelor şi sugerarea direcţiilor posibile de cercetare.

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

 2.3.1. Formularea problemei
 - Problema generală: articularea proiectului cu cercetările anterioare pentru a contura
un cadru operaţional realist şi pertinent; câteva întreţineri nedirective sau observaţii
permit mai buna specificare a problemei;
 - Activitatea cercetătorului: cercetare teoretică, întâlniri cu practicieni competenţi,
validare director sau responsabil de cercetare;
 - Rezultate: o întrebare pentru a răspunde, o sinteză teoretică (literatura de
specialitate), alegerea unei metodologii;
- Control: problematizare coerentă în funcţie de criteriile de cercetare (corespondenţă
cu realitatea, operaţionalisabilitatea, posibilitatea de observare etc.); poziţionare critică
 2.3.2. Definirea obiectivelor cercetării
 - Problema generală: prestructurarea planului de cercetare pentru a putea corela
studiile empirice cu problemele sau rezultatele aşteptate;
 - Cercetătorul: formularea de întrebări precise şi abordări ale terenului ce va fi
explorat;
 - Rezultate: întrebări colaterale cu rol de elemente de ghidare în cercetare; o unitate
de analiză (organizaţie, grup, individ, problemă); stabilirea metodologiei în funcţie de
obiectivele cercetării şi de posibilităţile de acces pe teren;
 - Control: validarea obiectivelor teoretice de către o autoritate ştiinţifică şi discutarea
deschisă cu practicieni.
 Selecţia variabilelor cercetării
 2.3.3. Pregătirea studiilor empirice şi a enunţurilor referinţelor teoretice
 - Problema generală: a cunoaşte diferitele etape prin care va trece cercetarea pentru a
găsi mereu oporunităţile metodice şi a elimina diversiunile posibile;
 - Cercetătorul: cercetare de teren pentru observare; adaptarea problematicii,
formularea explicită a protocolului de cercetare, pregătirea cadrului de referinţă pentru
analiză;
 - Rezultate: unitatea de analiză, terenul, planul de cercetare, referenţiale importante,
confruntare între teorie şi practică prin evaluare şi adaptare între obiect şi metodologia
pusă în aplicare;
 - Control: validare prin rezultatele culegerii datelor vizate şi redactarea părţii
metodologice.
2.3.4. Inițierea cercetării în teren şi confruntarea
cu teoria
 - Problema generală: discernerea între explicaţiile provizorii întărite prin concepte şi
propunerile care nu găsesc răspunsuri verificate în teorie;
 - Cercetătorul: în funcţie de problemă şi teren; înregistrare date, restabilirea lanţului
de cauze; confruntarea cu teoria; microanalize pe datele observate;
 - Rezultate: o bază organizată de date sau de informaţii şi de referinţe teoretice
explicite prin intermediul unui dicţionar tematic şi prime analize;
- Control: înregistrarea activităţii cercetătorului (jurnal de cercetare), diversitatea si
fidelitatea surselor, discutarea cu specialiştii pe teren.
 2.3.5. Analiza
 - Problema generală: trierea si structurarea datelor prin codificare (dicţionar tematic
definitiv), redactarea unui raport de teren (stare, cronologie, situaţie în raport cu
teoria...);
 - Cercetătorul: construcţia de instrumente de analiză şi interpretare, realizarea de
descrieri, explicaţii (locale, cauzale, globale...) şi verificări contextuale;
 - Rezultate: propuneri de explicare a realităţii observate pe baza întrebărilor iniţiale şi
unei argumentaţii explicite (inducţie, deducţie, recursivă) a legăturilor dintre fapte şi
teorie; probleme de taxonomie: continuitate, amplitudine, rata de schimbare, tendinţe,
periodicitate;
 - Control: înregistarea tuturor operaţiilor, etica cercetătorului.
 2.3.6. Revenirea pe teren
 - Problema generală: asocierea actorilor de pe teren la explicaţiile furnizate; libertate
ca principiu esenţial în cercetare;
  - Cercetătorul: propunerea de rezultate actorilor de teren, înregistrarea acceptării sau
criticilor acestora, întegrarea reacţiilor acestora în analiză;
 - Rezultate: validarea de către actorii de teren şi îmbogăţirea rezultatelor sau
posibilitatea generării unei noi problematici;
- Controlul: discuţia, dezbaterea, confruntarea de la egal la egal cu actorii de teren
pentru a testa înţelegerea teoretico-empirică.
 2.3.7. Revenirea la teorie
 - Problema generală: articularea explicită a teoriei şi practicii; consolidarea
componentei teoretice;
 - Cercetătorul: confruntarea rezultatelor obţinute cu teoriile anterioare, propuneri de
respingere, îmbogăţire, experimentare;
 - Rezultate: înţelegerea contribuţiei cercetării la problematica ştiinţifică şi la
acumularea de cunoştinţe;
 - Control: discutarea criteriilor care probează caracterul ştiinţific (pertinenţă,
fecunditate, validitate, fidelitate) al elementelor de contribuţie pentru a disocia ceea ce
este de domeniul rezultatelor, propunerile şi construcţiile teoretice;
 2.3.8. Redactarea finală
 - Problema generală: disocierea analizei de prezentarea analizelor; prezentare
raţionalizată (problematică, literatură de specialitate, metodologie, analize, rezultate şi
discuţii) considerând scopul: comunicarea ştiinţifică;
 - Cercetătorul: scrierea cu rigoare şi probitate pentru a stimula interesul asupra
rezultatelor cercetării;
 - Rezultate: un document comunicabil pentru comunitatea vizată; documente
explicative pentru actorii cercetării;
 - Control: Inteligibilitatea documentelor pe baza criteriilor ştiinţifice specifice
metodologiei folosite
 2.3.9. Comunicarea
 - Problema generală: în funcţie de mod de prezentare (comunicare, articol, studiu de
cercetare, raport de cercetare, monografie sintetică etc.); sistematizare, argumentare,
demonstrare; convingerea specialiştilor în domeniu;
 - Crecetătorul: prezentare atentă, pertinentă, coerentă, structurată şi atractivă;
folosirea unor stimuli specifici de atragere a atenţiei;
 - Rezultate: sensibilizarea sau convingerea publicului vizat; recunoaşterea valorii
rezultatelor obţinute;
 - Control: opiniile specialiştilor în domeniu; impact asupra domeniului; utilizare
practică a rezultatelor

 2.4. Testarea inițială a proiectului in functie de criterii precum:

Plauzibilitate-pentru a justifica partea teoretica si pentru a valida conceptele teoretice.
Operationalizabilitate-presupune acces pe teren/la fapte/date.
Verificabilitate-legitimitate empirica.
Corespondenta cu realitatea-intelegerea de catre specialisti a faptelor/datelor.
Documentarea in cercetarea stiintifica presupune:
 3.1. Documentarea bibliografică- 1
 1. Revederea principalelor lucrări bibliografice cu caracter fundamental şi general în
domeniu;
 2. Consultarea de lucrări cu caracter de orientare (eseistică, popularizare, recenzii)
 3. Studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice propriu zise;
 4. Raportarea la observarea continuă a realităţii.
 Etape:
  - informarea generală asupra temei de cercetare: identificarea surselor, realizarea
accesului la surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea superficială a
materialelor şi ordonarea acestora;
 - cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor,
demonstraţiilor, ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor,
explicaţiilor şi concluziilor;
 - prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia utilizată: ordonare, sistematizare,
analiza comparativa si de continut.
 Surse posibile:
 - documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare) sau neperiodice
(manuale, monografii, tratate, articole publicate, standarde, brevete, cataloage
comerciale, rapoarte de cercetare, teze de doctorat, rapoarte statistice, analize
speciale);
 - documente secundare - rezultate din prelucrări sistematice asupra documentelor
primare (reviste de referate, reviste de titluri, enciclopedii, dicţionare, bibliografii,
indexuri bibliografice, cataloage bibliografice, sinteze documentare, ghiduri
bibliografice, sinteze de traduceri sau de referate etc.);
 - microformate: filme, fotocopii, discuri magnetice; această ultimă sursă devine foarte
utilă prin facilităţile de comunicare informaţională oferită de diferite sisteme naţionale
şi internaţionale de computere conectate (E-mail, Internet etc.)
 Forme :
 informare directă (biblioteci, E-mail, Internet, arhive, tezaure etc.) ;
 prin mediere (coordonator cercetare, specialişti din domeniu, bibliografie şi indexuri
tematice ale lucrărilor deja studiate etc.).

 3.2. Documentarea directă asupra realităţii

 Orientarea specifica in functie de:
- tema (problema) asumată spre cercetare (rezolvare);
- scopul și obiectivele şi propuse pentru a fi atinse;
- caracteristicile sistemului real de referinţă (unul sau mai multe modele, grupuri de
elemente cu evoluție constantă, factori de mediu cu evoluție variabilă etc.);
- normele comportamentale şi atitudinile dominante ale partenerilor din colectivul de lucru
cu care se va efectua cercetarea;
- sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe,
decizii locale sau interne etc
- perioada de timp ce poate fi alocată documentarii.
3.3. Cercetarea “de laborator”-operaţii, raţionamente, calcule, prelucrări, analize şi
interpretări prin care se tinde spre obţinerea unui ansamblu coerent sub aspect teoretic,
conceptual-metodologic şi practic-aplicativ care va deveni, în final, o lucrare ştiinţifică.

Etape:
 a) - Incubaţia
 b) - Reformularea ipotezelor şi conceperea planului definitiv de lucru;
 c) - Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor, enunţurilor, tezelor, concepţiilor,
definiţiilor şi dezvoltărilor metodologice existente;
 d) - Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;
 e) - Construirea schemei cadru de cercetare;
f) - Dezvoltarea raţionamentelor logic
Structura unei lucrari stiintifice:
Coperta
 Pagina de titlu
Cuprinsul
Introducerea
Conținutul lucrării
Concluziile
Bibliografia și Anexele

- Coperta lucrarii: Denumirea instituţiei de învăţământ superior:

ex.: UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI;
- Denumirea facultăţii sau a departamentului;
- Programul de studii: ex.: Program de Masterat: “Aplicații ale biotehnologiilor în
protecția mediului”;
- Tipul lucrării: teză de doctorat, lucrare de disertaţie, lucrare de seminar etc.;
- Prenumele şi numele autorului;
- Gradul didactic, prenumele şi numele conducătorului ştiinţific;
- Locul, luna şi anul susţinerii lucrării (ex: Pitești, iulie 2014)

- Pagina de titlu: va conţine, în plus faţă de elementele de pe copertă, titlul complet şi

subtitlul lucrării.
Cuprinsul (Sumarul)
- va apărea imediat după pagina de titlu;
- se va utiliza regula structurării pe niveluri (capitole, subcapitole, paragrafe), regăsită
apoi în conţinutul propriu-zis al lucrării.

 Introducerea: va apărea la începutul lucrării, nefiind nevoie să fie intitulată într-un

anume fel; i se poate spune simplu „Introducere”. În “Introducere” se vor menţiona:
 - motivaţia alegerii temei;
 - importanţa şi actualitatea temei;
 - prezentarea pe scurt a conţinutului lucrării;
 - metodologia de lucru;
 - eventualele dificultăţi întâmpinate în procesul de documentare.

Continutul lucrarii:
 Reprezintă partea cea mai importantă a unei lucrări ştiinţifice şi de aceea va fi foarte
riguros structurată pe unităţi de text: capitole, subcapitole, paragrafe, în funcţie de
specificul acestuia. Titlurile de capitol vor fi tehnoredactate cu corp 16 bold de rând,
vor fi paginate de preferat pe o pagină nouă, urmate fiind de două rânduri albe
despărţitoare faţă de textul propriu-zis. Titlurile de subcapitol vor fi tehnoredactate cu
corp 14 bold de rând, urmate fiind de un rând alb despărţitor faţă de textul propriu-zis.
Capitolul va fi numerotat cu cifre arabe, începând cu 1, urmate de punct şi de titlul său:
Capitolul 1. Titlul capitolului. Subcapitolele vor fi numerotate astfel: 1.1. Titlul subcapitolului
1, 3
Rezultatele cercetarii:
 Rezultate:
 - confirmarea sau infirmarea ipotezelor;
 - obţinerea de soluţii formale sau practice;
 - conturarea de recomandări, sugestii, linii de acţiune;
 - identificarea de contradicţii, neconcordanţe, lacune sau limite ale teoriei sau
soluţiilor anterior propuse;
 - sesizarea de noi direcţii de cercetare etc.
  Concluzii:
 - sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;
 - sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a domeniului
(ştiinţei, ramurii de ştiinţă), a rezultatelor obţinute;
 - marcarea diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a contribuţiei efective
a cercetătorului;
 - evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de cercetare ce ar putea fi
parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea şi completarea soluţiilor sau
găsirea altor soluţii.
 Elementele importante în concluzii:
- rezultate obţinute - pornind de la scopul propus iniţial;
- dificultăţi întâlnite, modalităţile de depăşire a acestora;
- contribuţii, sublinierea aspectelor teoretice şi aplicative, dezvoltărilor
conceptuale, metodologice sau aplicative;
- aspecte neabordate ale temei, motive, explicatii;
- recomandări pentru încadrarea rezultatelor în teoria economică sau
pentru aplicarea soluţiilor propuse în activitatea practică a întreprinderii,
organismelor publice şi private; recomandări însoţite de argumente,
evaluări ale consecinţelor, efectelor economice, sociale sau de altă
natură;
- consideraţii privind impactul posibil al cercetării intreprinse pe plan
teoretic sau aplicativ.

 Conditii în redactarea unui text ştiinţific:

- Rigurozitatea: enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în vedere prin
mesajul dorit;
- Coerenţa: logica de fond a tratării problemei şi aspectele de ordin lingvistic ale
lucrării
- Completitudinea (integralitatea): realizarea unei abordari integrale a cercetării
întreprinse
- Eleganţa stilului: combinarea între estetica textului şi caracterul personal (original),
concret, focalizat şi adaptat al acestuia;
- Corectitudinea: elementele de fond şi de formă a prezentării; folosirea şi definirea
conceptelor, scrierea şi interpretarea simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea
ideilor, tipologizarea unor elemente structurale sau de ordine;
- Onestitatea: caracterului cercetătorului: discernământ şi buna credinţă;

Reguli de redactare a textelor stiintifice:

1. Abrevieri, Codificări, Simboluri
 - apud (după), pentru citatele reproduse după alţi autori sau în cazul unor informaţii
sau referinţe din autori ale căror lucrări nu au fost direct studiate.
 - cf. sau conf. (compară sau confruntă, în latină), pentru a face o trimitere la o sursă
sau o lucrare de referinţă în care pot fi găsite detalii şi elemente lămuritoare cu privire
la aspectul avut în vedere.
 - e.g. (de exemplu), în cazul unei enumerări cu caracter exemplificator;
 - etc. - et cetera sau et caetera = "si celelalte lucruri", si restul" sau "si asa mai
departe") - se pune dupa o enumerare de lucruri, obiecte, fapte care poate continua
implicit;
 - et al. - et alii, cu sensul de "si altii" - dupa o enumerare de nume de persoane care
poate continua in maniera implicita;
 - ibid (în acelaşi loc - ibidem) aceeaşi sursă (invocata anterior) pentru un citat sau o
informaţie folosită în text.

 2. Simboluri: elemente speciale de codificare (abreviere) cu ajutorul cărora se

operează în demersurile formale (demonstraţii logice sau formale). Reguli în
economie:
  Termeni, concepte şi definiţii consacrate: simbolurile intrate în uzul internaţional, fără
precizări suplimentare sau amendamente: K - capital (în general, ca factor de
producţie); L-factor de muncă (u.s.); i-coeficient (rată) de actualizare; r-rentabilitate,
randament;
 Corectarea sensului pentru unele concepte sau definiţii poate fi marcată printr-un
asterisc ataşat simbolurilor intrate în uz cu semnificaţia de bază;
 Pentru desemnarea unor mărimi absolute:numai litere mari din alfabetul latin etc.