Tema lecţiei: MIŞCĂRI NEPERMANENTE ÎN CONDUCTE SUB PRESIUNE

1. Generalităţi. Tipuri de mişcări nepermanente

Regimul nepermanent de mişcare este un caz frecvent întâlnit în funcţionarea instalaţiilor
hidraulice. El apare la pornirea sau oprirea unei instalaţii, la modificarea regimului de funcţionare,
la eliminarea aerului din conducte, la spargerea conductelor, la închiderea sau deschiderea vanelor,
robinetelor, palelor statorice şi rotorice ale turbinelor hidraulice. În timpul mişcării nepermanente
a lichidelor se pot produce solicitări mecanice importante ale sistemului. De exemplu, la mişcarea
lichidelor în conducte, pot apărea suprapresiuni, care să depăşească de zeci şi chiar de sute de ori
presiunea de regim, sau depresiuni importante, în ambele cazuri putându-se ajunge la distrugerea
lor.
Mişcări nepermanente frecvente se produc în sistemele de irigaţie cu conducte îngropate şi
la suprafaţă, în conductele de aspiraţie şi refulare ale staţiilor de pompare a apei, în alimentări cu
apă, în conductele de aducţiune şi forţate ale centralelor hidroelectrice, în aparatele de schimb de
căldură, reţelele termice etc. De aceea, studierii regimului nepermanent de mişcare i se atribuie un
rol important, de care depinde dimensionarea şi buna funcţionare a instalaţiilor hidraulice.
În capitolul de faţă, accentul se pune pe studierea mişcării nepermanente a lichidelor în
conducte sub presiune. În mod firesc interesează esenţa fizică a fenomenelor care însoţesc acest
tip de mişcare, timpul de amorsare a conductei, variaţia în timp a vitezei medii din conducta de
aducţiune şi a nivelului lichidului în castelul de echilibru, valoarea suprapresiunii şi viteza de
propagare a undelor de presiune.
Probleme similare se pun şi în biomecanică, la studierea presiunii exercitate de sânge asupra
pereţilor cavităţilor cardiace şi ai vaselor sangvine. Fiind condiţionată de funcţionarea inimii, de
elasticitatea şi rezistenţa pereţilor vasculari, tensiunea (sau presiunea) sangvină la om şi animale
s-a studiat la început ca o problemă a Mecanicii fluidelor şi apoi a Mecanicii biofluidelor. Nu
întâmplător printre cercetătorii mişcării nepermanente a lichidelor în conducte sub presiune şi a
fenomenelor fizice asociate întâlnim nume notorii ale fiziologiei mondiale.
Studiul tuturor acestor probleme se face în ipoteza curentului unidirecţional, luând în
considerare, după caz, proprietăţile elastice ale lichidului şi materialului pereţilor conductei.
Studiile teoretice şi experimentale demonstrează că nu se pot neglija compresibilitatea lichidului
şi elasticitatea conductei în mişcările nepermanente însoţite de fenomene de şoc sau cu desfăşurare
rapid variabilă în timp. Proprietăţile menţionate se pot neglija numai în cazul mişcărilor
nepermanente lent variabile. La studierea acestui gen de mişcări se poate adopta modelul fluidului
incompresibil.
Necesitatea sistematizării cunoştinţelor dobândite la studierea mişcărilor nepermanente ale
lichidelor în conducte sub presiune a impus clasificarea acestora în două clase mari:
1) mişcări nepermanente lent variabile, la care variaţia în timp a mărimilor caracteristice
(debit, viteze, presiuni) este atât de neînsemnată, încât lichidul poate fi considerat incompresibil.
Acest gen de mişcări sunt de tipul oscilaţiilor în mase şi se întâlnesc atunci când conductele sunt
racordate la rezervoare cu perne de aer (hidrofoare), castele de echilibru sau condiţiile iniţiale ale
mişcării corespund regimului hidrostatic;
2) mişcări nepermanente rapid variabile, la care variaţia în timp a mărimilor caracteristice
este bruscă, iar ecuaţiile mişcării trebuie să ţină seama atât de compresibilitatea lichidului, cât şi
de elasticitatea materialului conductei. Mişcările de acest gen sunt însoţite întotdeauna de variaţii
mari ale presiunii, care se propagă cu viteze excesive sub formă de unde de presiune şi care,
datorită şocurilor provocate asupra pereţilor conductelor, se pot solda cu avarii. Fenomenul se
numeşte şoc hidraulic sau lovitură de berbec şi se recunoaşte după zgomotul produs, iar uneori şi
după vibraţiile puternice ale conductei. Aşa cum se va arăta, forţele de frecare pot fi neglijate din
schema de calcul numai pentru primele oscilaţii, nu şi pentru oscilaţiile următoare, unde ele au un
rol important în amortizarea loviturii de berbec.

2. Mişcarea nepermanentă unidirecţională a fluidelor incompresibile

Se consideră un tub de curent elementar, din care se separă un element de lungime ds cu
aria secţiunii drepte dA (fig.15.1). Elementului evidenţiat i se aplică legea a doua a mecanicii
clasice, care stabileşte că forţa – cauză a mişcării – este egală cu produsul dintre masa elementului
în mişcare şi acceleraţia centrului de masă, deci
 
dv
dm =  dF , (15.1)
dt

unde  dF reprezintă suma forţelor care acţionează asupra elementului de fluid, dm − masa

dv
elementului de fluid şi − acceleraţia mişcării.
dt
Proiectată pe direcţia tangentei la axa tubului de curent elementar, ecuaţia (15.1) devine
 p  dv
pdA −  p + ds dA − gdAds cos  = dAds
 s  dt
sau
p dv
− ds − gds cos  =  ds , (15.2)
s dt
după simplificări.

dl

1 p
dz  dA
z1 p + p 2
s ds


ρgdAds 2
z2

O O

Fig. 15.1. Tub de curent elementar în mişcare nepermanentă.

În ecuaţiile de mai sus s-a scris derivata parţială de la presiune în raport cu lungimea, pentru
că presiunea, ca şi viteza, este funcţie de două variabile s şi t , iar ecuaţia (15.2) descrie mişcarea
fluidului într-un anumit moment de timp. În membrul dreapta figurează derivata substanţială
dv dt , care este egală cu suma dintre componenta locală, determinată de caracterul nepermanent
al mişcării, şi componenta convectivă, determinată de geometria fluxului, adică
dv v v s v v
= +  = +v . (15.3)
dt t s t t s
Deoarece cos  = z s , scriem ecuaţia mişcării (15.2) sub forma

1 p z   v2  v
 ds + g ds +  ds + ds = 0 (15.4)
 s s s  2  t

Integrând ultima ecuaţie între secţiunile 1-1 şi 2-2, se obţine

p z   v2  v
p2 2 z2 v s
2
1
 ds + g   d s +   ds +  ds = 0
 p1 s z1
s v1
s  2  s1
t

sau

p 2 − p1 v 22 − v12 2 v
s

+ g ( z 2 − z1 ) + +  ds = 0 . (15.5)
 2 s1
t

Dacă se împarte la acceleraţia gravitaţională g şi se grupează termenii, rezultă

v 2 1 2 v
s
p v2 p
z1 + 1 + 1 = z 2 + 2 + 2 +   ds . (15.6)
g 2 g g 2 g g s1 t

Expresia obţinută reprezintă relaţia lui Bernoulli pentru un tub de curent elementar al unui
fluid incompresibil în mişcare nepermanentă. Ea se deosebeşte de relaţia lui Bernoulli pentru un
tub elementar de fluid perfect (6.32) prin termenul al patrulea, conţinut în membrul dreapta şi
numit sarcină inerţială,

1 2 v
s

g s1 t
hin =  ds . (15.7)

Din relaţia lui Bernoulli (15.6) rezultă că sarcina inerţială reprezintă diferenţa dintre sarcinile
hidrodinamice (energiile totale ale fluidului raportate la o unitate de greutate) din secţiunile 1-1 şi
2-2 într-un moment dat, determinată de accelerarea sau frânarea curentului de fluid. Deci, sarcina
inerţială poate fi interpretată ca o mărime, care ţine seama de caracterul nepermanent al mişcării.
Relaţia lui Bernoulli (15.6) a fost obţinută din legea a doua a lui Newton, dar poate fi
demonstrată şi pe baza ecuaţiilor Navier-Stokes, aşa cum s-a procedat în cazul mişcării
permanente. Independent de metoda folosită, aplicabilitatea relaţiei obţinute se extinde asupra
oricărui regim de mişcare. Ulterior, ea se va aplica la studierea mişcărilor nepermanente, ale căror
linii de curent nu se modifică în timp. Dintre aceste mişcări face parte mişcarea fluidelor
incompresibile (lichidelor) în conducte şi canale cu pereţii rigizi (nedeformabili), mişcare pentru
care se generalizează relaţia lui Bernoulli (15.6).
Astfel, luând în considerare atât distribuţia neuniformă a vitezei în secţiune, cât şi pierderile
de sarcină hidraulică, se obţine relaţia lui Bernoulli pentru mişcarea nepermanentă a fluidelor
vâscoase incompresibile
 p1  1v12 p  v2
z1 + + = z 2 + 2 + 2 2 + hr , 1−2 + hin . (15.8)
g 2 g g 2g

Pentru o conductă cilindrică de secţiune circulară, acceleraţia a = dv dt este constantă în

lungul conductei. În acest caz, sarcina inerţială este dată de relaţia
l
1 dv 2 l dv
hin =    dl =  . (15.9)
g dt l1 g dt

în care s-a trecut de la variabila s la variabila l , mult mai comodă. Cu această precizare, relaţia
lui Bernoulli pentru mişcarea nepermanentă a fluidului incompresibil în conducte devine

p1  1v12 p  v 2 l dv
z1 + + = z 2 + 2 + 2 2 +  + hr , 1− 2 . (15.10)
g 2 g g 2g g dt

Cu toate că această relaţie nu este strictă, ea se aplică cu succes în practica inginerească.

De subliniat că sarcina inerţială poate fi atât pozitivă, cât şi negativă. Pentru mişcarea
uniform accelerată (dv dt  0) , sarcina inerţială hin  0 , iar pentru mişcarea uniform întârziată
(dv dt  0) , dimpotrivă, hin  0 . Cu toate că este inclusă în membrul drept al relaţiilor (15.8) şi
(15.10), alături de termenul hr , 1− 2 , sarcina inerţială nu reprezintă pierderile de energie din fluid,
deoarece nu este legată de acţiunea forţelor disipative. Aşa cum se va arăta, ea exprimă
transformările reversibile de energie.

3. Mişcarea nepermanentă rapid variabilă (lovitura de berbec)

3.1. Noţiuni introductive
În cazul unor variaţii mari ale vitezei lichidului, ca urmare a închiderii sau deschiderii rapide
a organului obturator, influenţa sarcinii inerţiale hin în desfăşurarea mişcării nepermanente poate
să fie dominantă în comparaţie cu ceilalţi termeni ai relaţiilor (15.8) şi (15.10). Mai mult, în multe
cazuri practice, aceste relaţii se pot dovedi chiar neaplicabile. Într-adevăr, dacă organul obturator
se închide instantaneu, atunci derivata substanţială dv dt → − , iar sarcina inerţială hin → − .
De aceea, pentru a păstra semnificaţia relaţiilor (15.8) şi (15.10), este necesar ca presiunea în lichid
să crească la infinit, deci p 2 →  , ceea ce este în contrazicere cu experienţa. Cercetările teoretice
şi experimentale efectuate demonstrează că cauza acestui paradox este admiterea aproximativă a
incompresibilităţii lichidului. În cazul unor acceleraţii mari, variaţiile de presiune pot atinge valori
exagerate, iar acest fapt impune luarea în considerare a compresibilităţii lichidului şi a elasticităţii
pereţilor conductei. Fenomenul fizic produs la închiderea sau deschiderea instantanee a organului
obturator se numeşte lovitură de berbec (şoc hidraulic), denumire care provine de la „coup de
bélier” (în limba franceză) şi „colpo d'ariete” (în limba italiană) şi care desemnează un mecanism
cu principiul de funcţionare bazat pe acest fenomen.
Aşadar, prin lovitură de berbec se înţelege fenomenul de variaţie bruscă a presiunii într-
o conductă, ca urmare a unor variaţii locale mari a vitezei. Fenomenul se caracterizează prin
apariţia lângă organul obturator mai întâi a unei suprapresiuni, urmată de o depresiune, care se
propagă în lungul conductei cu viteza sunetului (celeritatea). Fenomenul este cu atât mai puternic,
cu cât conducta cu lichid este mai lungă, iar închiderea organului obturator mai bruscă.
 Dacă energia curentului de lichid nu s-ar disipa datorită frecărilor interne şi deformaţiei
pereţilor conductei, fenomenul s-ar repeta la infinit. În realitate acest lucru nu se întâmplă,
deoarece fenomenul se atenuează în timp din cauza frecărilor.
Pentru a se evita supradimensionarea conductelor şi funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor
hidraulice în regim nepermanent rapid variabil, se caută limitarea fenomenului pe un tronson de
conductă cât mai scurt şi atenuarea efectelor acestuia prin intercalarea de acumulatoare hidraulice,
vase de expansiune, rezervoare cu suprafaţă liberă, supape de descărcare şi alte dispozitive.
În majoritatea cazurilor întâlnite în practică, fenomenul loviturii de berbec este negativ. Dar
există mecanisme, care au principiul de funcţionare bazat pe lovitura de berbec. Din aceste
mecanisme face parte berbecul hidraulic, folosit la pomparea lichidelor fără a recurge la o altă
formă de energie decât cea a lichidului dat şi aplicat, în special, în alimentarea cu apă a animalelor.
Probabil că de aici şi se trage numele mecanismului dat.

3.2. Descrierea fenomenului loviturii de berbec

Fie o conductă cilindrică orizontală de lungime l , alimentată cu lichid dintr-un rezervor cu
faţă liberă şi nivel constant (castel de echilibru) (fig. 15.10). Conducta este prevăzută la capătul
aval cu un organ obturator (vana V). Sarcina la care funcţionează conducta este H 0 , viteza medie
de curgere a lichidului în conductă V0 şi presiunea p 0 . Se consideră că pereţii conductei sunt
elastici, iar lichidul care curge prin conductă este perfect, dar compresibil. Se va analiza fenomenul
care se produce la închiderea instantanee a vanei.

2 1
p
LP g
H0 3

V0

l V
l

Fig. 15.10. Lovitura de berbec în conducte.

Dacă la un moment dat (t=0) vana se închide brusc, atunci straturile de lichid din imediata
vecinătate a organului obturator se opresc brusc pe loc. Energia lor cinetică se transformă în
energie potenţială de presiune, astfel încât presiunea în dreptul vanei creşte de la valoarea p 0 ,
corespunzătoare regimului permanent, la valoarea p 0 + p . Sub acţiunea suprapresiunii p
straturile de lichid se comprimă, iar pereţii conductei se dilată, ceea ce are ca efect generarea unor
tensiuni normale suplimentare. În intervalul de timp t de la închiderea bruscă a vanei, lichidul
îşi anulează viteza numai pe lungimea l , măsurată de la secţiunea vanei. Lichidul conţinut în
acest tronson se găseşte în repaus, în stare comprimată. Cum această stare nu poate fi localizată
numai într-o singură secţiune a conductei, ea se propagă în straturile de lichid dispuse în sus pe
conductă. În lichid starea nouă de tensiune se propagă sub formă de unde de presiune sau unde de
şoc, în timp ce în pereţii conductei sub formă de unde elastice de tensiune.
 Dacă vana se deschide instantaneu, în sus pe conductă se propagă o undă de depresiune, iar
dacă vana este montată la capătul amonte al conductei, unda de variaţie a presiunii se propagă în
jos pe conductă.
La studierea fenomenului loviturii de berbec se adoptă convenţional următoarea
terminologie. Dacă lovitura de berbec provoacă un salt al presiunii, ea se numeşte pozitivă, iar
dacă o depresiune, lovitura de berbec se numeşte negativă. Unda de presiune propagată în sus pe
conductă este o undă directă, în timp ce unda de presiune de sens opus este o undă inversă sau de
reflexie. Suprafaţa care delimitează sectorul de propagare a undei de presiune de sectorul
neperturbat al curgerii poartă numele de frontul undei. Frontul oricărei unde de presiune se
deplasează cu o viteză finită c , numită viteză de propagare a undei de presiune. Intervalul de
timp, în care unda de presiune parcurge lungimea dublă a conductei, se numeşte fază a loviturii
de berbec sau timp de reflecţie şi se notează cu  . Evident,  = 2l c .
Revenind la procesul de închidere instantanee a vanei montate la capătul aval al conductei,
se menţionează următoarele. Dacă se neglijează pierderile de energie, care au loc în mişcarea
permanentă până la închiderea vanei, atunci linia piezometrică LP se reprezintă printr-o dreaptă
orizontală (fig. 15.10). Distribuţia presiunii pe tronsonul de conductă de lungime l , apărută ca
urmare a loviturii de berbec, se ilustrează prin linia 1. Propagându-se în sus pe conductă, unda de
presiune cuprinde toată conducta (linia 2). Dar, în extremitatea amonte a conductei, presiunea nu
poate să se modifice, deoarece ea este determinată de sarcina H 0 a rezervorului. De aceea în
momentul sosirii undei de presiune, în secţiunea de intrare trebuie să ia naştere o undă de presiune
de semn invers, adică o undă de depresiune, care ar compensa unda primară. Unda de depresiune
apare datorită faptului că o parte din lichidul comprimat este forţat să intre în rezervor, ceea ce are
ca efect reducerea presiunii care se propagă în jos pe conductă (linia 3). La un moment dat, unda
reflectată ajunge în capătul aval al conductei, unde vana este închisă complet. Aici se produce o
nouă reflexie, dar fără să sufere o modificare a semnului, adică unda reflectată are acelaşi semn ca
şi unda sosită.
Dacă în momentul sosirii undei reflectate vana nu este închisă complet, atunci reflexia poate
avea loc cu şi fără modificarea semnului. Totodată, reflexia poate fi parţială, adică unda de reflexie
să aibă valoarea absolută mai mică decât unda sosită.
Prin urmare, lovitura de berbec este un fenomen ondulator, a cărui perioadă este
T = 2 = 4l c . Fenomenul se caracterizează prin apariţia lângă organul obturator mai întâi a unei
suprapresiuni, urmată de o depresiune, care se propagă din strat în strat, simultan cu oprirea
maselor de lichid, cu viteza c a sunetului. Fenomenul este cu atât mai puternic, cu cât conducta
cu lichid este mai lungă, iar închiderea organului obturator mai bruscă.

3.3. Calculul suprapresiunii la închiderea instantanee a organului obturator.

Relaţia lui Jukovski
La calculul loviturii de berbec în conducte, în mod deosebit interesează valoarea
suprapresiunii şi succesiunea în timp a undelor de presiune. Acestea depind de sistemul de
alimentare al conductei, de pierderile hidraulice, de lungimea conductei, de legea de deschidere a
organului obturator etc. Având în vedere complexitatea problemei, în continuare, se prezintă un
caz relativ simplu şi anume calculul suprapresiunii la închiderea instantanee şi totală a organului
obturator.
 Fie o conductă cilindrică înclinată de diametru constant d şi de lungime l , alimentată cu
lichid dintr-un rezervor cu suprafaţă liberă, de nivel constant (fig. 15.10). Conducta este prevăzută
la capătul aval cu un organ obturator (vană). Sarcina la care funcţionează conducta este H 0 , viteza
de curgere a lichidului în conductă V0 şi presiunea p 0 . Se consideră că pereţii conductei sunt
elastici, iar lichidul care curge prin conductă este perfect şi compresibil.

p at

l +
d (l )
p0
s H0  

d + d
l v

d
V0
p0 +
d   p
V0 l = v =0
l ct

Fig. 15.10. Conductă alimentată dintr-un Fig. 15.11. Volum de control.

rezervor de nivel constant.

Pentru a calcula valoarea suprapresiunii p , se aplică prima teoremă a impulsului (teorema

cantităţii de mişcare), conform căreia variaţia cantităţii de mişcare a unui volum de control (fig.
15.11), într-un interval de timp dat, este egală cu impulsul forţelor exterioare exercitate asupra
volumului de control, în acelaşi interval de timp, deci
  
H t + t − H t =  Fe t , (15.44)

unde H reprezintă cantitatea de mişcare a masei de lichid conţinută în tronsonul de conductă de

lungime l la momentul t + t , respectiv t , iar  Fe t − suma impulsurilor tuturor forţelor

exterioare Fe pe durata de timp t.
În momentul t , corespunzător închiderii vanei, cantitatea de mişcare a masei de lichid
conţinute în elementul de conductă de lungime l are expresia
  
H t = AlV0 = ActV0 . (15.45)

Când din momentul închiderii vanei s-a scurs timpul t , masa de lichid conţinută în
elementul de conductă considerat s-a oprit pe loc. Cantitatea de mişcare la timpul t + t este egală
cu zero, deci H t + t = 0 .
Prin urmare, variaţia cantităţii de mişcare în intervalul de timp t este
  
H t + t − H t = − ActV0 . (15.46)

Potrivit teoremei cantităţii de mişcare, această variaţie trebuie să fie egală cu suma

impulsurilor forţelor exterioare Fe exercitate asupra masei de lichid conţinute în elementul de
conductă de lungime l pe durata de timp t. Masa de lichid considerată se găseşte sub acţiunea
forţei de greutate şi forţei de presiune. Dacă cele două forţe se proiectează pe direcţia de mişcare
a lichidului, atunci forţa de greutate se anulează, rămânând integră doar forţa de presiune. Deoarece
pe faţa din stânga de arie A + A presiunea este p 0 , iar pe faţa din dreapta de arie A + A

presiunea este p 0 + p , rezultanta forţelor exterioare  Fe care acţionează pe direcţia de mişcare
este

F e = p 0 ( A + A) − ( p 0 + p )( A + A) .

Neglijând produsul pA , se obţine

F e = −pA . (15.47)

Impulsul forţelor exterioare pe intervalul de timp t este

 F t = −pAt .
e (15.48)

Proiectând ecuaţia (15.44) pe direcţia de mişcare a lichidului, se obţine

ActV0 = pAt ,
de unde rezultă relaţia lui Jukovski (1898) pentru calculul suprapresiunii p la închiderea bruscă
a vanei
p = cV0 . (15.49)

Se constată că suprapresiunea p este funcţie de viteza iniţială V0 a lichidului şi de viteza

de propagare c a undelor de presiune. Prin urmare, atenuarea parţială sau totală a efectelor loviturii
de berbec, se poate face prin reducerea vitezei de curgere a lichidului în conductă, ceea ce este
echivalent cu majorarea diametrului conductei.
Relaţia lui Jucovski poate fi obţinută mai simplu, dacă se apelează la ecuaţiile de mişcare a
fluidelor perfecte în coordonate intrinseci (6.38), în care se neglijează forţele masice exterioare
provenite dintr-un potenţial al forţelor de greutate  = gz + const cu g = const ,

v   v 2 p  v2   p    p 
+  +  = 0, +g   = 0, g   = 0. (15.50)
t s  2   Rc   g    g 

În ipoteza fluidului incompresibil, aceste ecuaţii devin

v v 1 p v 2 1 p 1 p
+v + = 0, + = 0, = 0. (15.51)
t s  s Rc    

Pentru o conductă rectilinie, raza de curbură Rc tinde spre infinit, deci Rc →  . Rezultă
ecuaţiile
v v 1 p 1 p 1 p
+v + = 0, = 0, = 0. (15.52)
t s  s    
Ultimele două ecuaţii arată că presiunea p în conductă nu depinde de variabilele intrinseci
p dp
 şi  . Cum presiunea variază numai cu abscisa curbilinie s , se poate substitui prin .
s ds
Ţinând seama de modul de prezentare a derivatei totale, se obţine ecuaţia lui Jukovski
 dv 1 dp
=− . (15.53)
dt  ds
Dacă se consideră un element de conductă de lungime ds = cdt , ecuaţia (15.53) devine
dp = − cdv . (15.54)

Integrând această ecuaţie între limitele p şi p 0 + p pentru presiune şi V0 şi 0 pentru viteză,

rezultă relaţia lui Jukovski (15.49).
Dacă viteza de curgere a lichidului scade până la o valoare finită V1  0 , atunci în conductă
se produce o lovitură de berbec incompletă. În acest caz, relaţia lui Jukovski (15.49), după un
calcul asemănător, capătă forma
p = c(V0 − V1 ) . (15.55)

Relaţiile (15.49) şi (15.55) sunt valabile în cazul în care vana se închide instantaneu sau, mai
exact, când timpul de închidere t al ei este mai mic decât timpul de reflecţie al undei de presiune
 = 2l c , deci când se satisface inegalitatea t   = 2l c . În acest caz, în conducta sub presiune,
se produce o lovitură de berbec directă.
Dacă t   = 2l c , atunci în conducta sub presiune se produce o lovitură de berbec
indirectă, pentru care unda de presiune reflectată de rezervor se întoarce înapoi la vană mai
devreme decât atunci când vana este închisă complet. Evident, în acest caz, suprapresiunea p
care apare în secţiunea vanei este mai mică decât în cazul loviturii directe. De exemplu, dacă
închiderea organului obturator se face lent, astfel încât viteza medie de curgere să se reducă liniar
după legea
 t 
V = V0  1 − ,
  
atunci valoarea suprapresiunii maxime se poate calcula cu relaţia lui Michaud (1878)
lV0
p = 2 , (15.56)
t
care coincide cu relaţia lui Jukovski (15.49) pentru t =  = 2l c .
Uneori la calculul suprapresiunii maxime care apare la lovitura de berbec indirectă se aplică
relaţia modificată a lui Jukovski

p = сV0 , (15.49*)
t
care rezultă din relaţia lui Michaud dacă se face substituţia  = 2l c .

3.4. Calculul vitezei de propagare a undei de presiune

Anterior s-a demonstrat că suprapresiunea maximă p este funcţie de viteza iniţială V0 a
lichidului şi de viteza de propagare c a undelor de presiune. Dar cum aceasta din urmă nu este
cunoscută, înseamnă că relaţia lui Jukovski (15.49) nu poate fi deocamdată aplicată, iar valoarea
suprapresiunii p trebuie calculată altfel. Stabilind pe o altă cale o altă relaţie pentru
suprapresiunea p şi comparând-o cu (15.49), se poate determina viteza de propagare c a undelor
de presiune.
La calculul suprapresiunii p şi implicit al vitezei de propagare c a undelor de presiune, se
aplică ipoteza lui Jukovski (legea conservării şi transformării energiei aplicată fenomenului
loviturii de berbec), potrivit căreia, în momentul producerii loviturii de berbec, energia cinetică
a întregii mase de lichid dintr-o conductă se transformă integral în lucru mecanic de dilatare a
pereţilor conductei şi de comprimare a lichidului. Ipoteza propusă de Jukovski reprezintă nu
altceva decât legea conservării şi transformării energiei aplicată fenomenului loviturii de berbec.
Energia cinetică a masei de lichid în mişcare permanentă printr-o conductă de diametru d
şi lungime l se poate exprima cu relaţia

mV02 d lV0
2 2

Ec  = . (15.57)
2 8
Lucrul mecanic de deformaţie al pereţilor conductei, egal cu energia potenţială a corpului
1
deformat, poate fi calculat cu produsul dintre forţa de presiune pdl , creată în interiorul
2
conductei, în momentul producerii loviturii de berbec, şi alungirea absolută a unei jumătăţi de
d
diametru , deci
2
1
Ldil = pdld . (15.58)
4
Alungirea diametrului d se exprimă prin suprapresiunea p şi dimensiunile peretelui.
Conform legii lui Hooke, între alungirea relativă a diametrului d d şi variaţia tensiunii normale
 în pereţii conductei există relaţia
d 
= , (15.59)
d E
în care E este modulul de elasticitate al materialului conductei.
Variaţia tensiunii normale  se datorează variaţiei presiunii în lichid cu mărimea p .
Legătura între ele se poate stabili, analizând echilibrul forţelor aplicate unui segment de conductă
de lungime egală cu unitatea până la închiderea instantanee a vanei şi după închiderea ei (fig.
15.12). Componenta verticală a forţei de presiune, care acţionează asupra acestui segment de
conductă până la închiderea vanei (fig. 15.12, a), are expresia
P = 2  1 , (15.60)

în care  este grosimea peretelui conductei.

  

p0  p 
O p0 d O
 d 
p(d + d )
 d + d 
 
( +  ) ( +  )
a) b)
Fig. 15.12. Starea de tensiune într-o conductă de secţiune circulară până la închiderea instantanee
a vanei (a) şi după închiderea ei (b).

Dar componenta verticală a forţei de presiune poate fi calculată şi cu integrala

2 2   2
 2
P =  dP =  p 0 sin ds  1 =  rp 0 sin d = 2rp 0  sin  d = − p 0 d cos  0
= p 0 d . (15.61)
1 1 0 0

Prin urmare, se poate scrie

2 = p 0 d ,

din care rezultă relaţia lui Mariotte (1660)

p0 d
= , (15.62)
2
cunoscută şi sub numele de relaţia cazanelor, şi valabilă pentru conducte cu pereţi subţiri.
Ţinând seama de acest rezultat, starea de tensiune în conductă după închiderea vanei este
descrisă de relaţia
( p0 + p )(d + d ) p 0 d p 0 d pd pd
 +  = = + + + .
2 2 2 2 2
pd p d pd
Termenii şi 0 sunt infiniţi mici de ordin superior în raport cu şi pot fi
2 2 2
neglijaţi. Rezultă

pd
 = . (15.63)
2
Înlocuind (15.63) în (15.59) se obţine
pd 2
d = ,
2E
cu care relaţia (15.59) devine
 p 2d 3 l
Ldil = . (15.64)
8E
Lucrul mecanic de comprimare a masei de lichid conţinute în conducta deformată se poate
calcula cu produsul dintre forţa de presiune pA şi alungirea l 2 , deci

1 1
Llich = pAl = p , (15.65)
2 2
unde  = Al este variaţia volumului de lichid.
Conform legii lui Hooke, între variaţia relativă a volumului de lichid   şi elasticitatea
lui  există relaţia (1. să se precizeze nr formulei)
 p
= ,
 
în care semnul minus s-a omis în mod justificat.
Cu aceasta, relaţia pentru lucrul mecanic de comprimare a lichidului devine

1 p 2d 2 l
Llich = . (15.66)
8 
Deoarece, în momentul producerii loviturii de berbec, energia cinetică a curentului de lichid
din conductă se consumă integral pentru deformarea pereţilor conductei şi comprimarea lichidului,
se scrie egalitatea

d 2 lV02 p 2d 3 l p 2d 2 l

= + , (15.67)
8 8E 8
din care rezultă relaţia lui Jukovski pentru suprapresiunea maximă p (15.49)

1
p = V0 = cV0 .
 d
+
 E
Prin urmare, viteza de propagare a undei de presiune este dată de relaţia


1 
c= sau c = . (15.68)
 d d
+ 1+
 E E
Astfel s-a demonstrat că viteza de propagare c a undei de şoc este direct proporţională cu
elasticitatea lichidului, cu mărimea deformaţiei pereţilor conductei, determinată prin modulul de
elasticitate E al materialului, şi cu diametrul conductei.
Această relaţie a fost propusă de Allievi (1902) în forma
9900
c= ,
d
48,3 + k

în care valoarea 9900 48,3  1425 semnifică viteza de propagare a sunetului în apă (celeritatea),
în m/s, k este un coeficient dependent de materialul conductei (k=0,5 pentru oţel, k=5 pentru plumb
sau beton şi k=10 pentru lemn), iar mărimea k 48,3 =  E − raportul celor două module de
elasticitate.
Dacă pereţii conductei sunt absolut rigizi, adică E →  , relaţia (15.68) devine


c0 = , (15.69)


identică cu celeritatea (13.4) prin legea lui Hooke a fluidelor (2.16 *). Deci, mărimea fizică c0
reprezintă viteza de propagare a sunetului într-un mediu elastic sau compresibil. În condiţii
normale de presiune şi temperatură, viteza c0 este egală cu 1435 m/s pentru apă, 1116 m/s pentru
benzină şi 1200...1400 m/s pentru ulei. Cum în cazul considerat peretele conductei nu este absolut
rigid, rezultă că mărimea c reprezintă viteza de propagare a undei de şoc în lichide compresibile
care curg în conducte elastice. Această viteză este ceva mai mică decât viteza sunetului, deci c  c 0
. În practică, pentru viteza de propagare c a undei de presiune se adoptă valori cuprinse între
800...1200 m/s.
Combinând, în baza principiului de superpoziţie, viteza de propagare c0 a undelor de
presiune în fluidul compresibil din conducta rigidă cu viteza de propagare c1 a undelor de presiune
în fluidul incompresibil din conducta elastică, Körteweg (1878) stabileşte relaţia (15.68) în forma
с0 с1
c= ,
с0 + с1
2 2

în care viteza c0 se apreciază cu relaţia (15.69), iar с1 cu relaţia dată de Résal (1876), Moens
(1877-1878) şi Körteweg (1878)
E
с1 = ,
d
care au studiat această problemă în legătură cu circulaţia sangvină. Calculul vitezei с1 se expune
în paragraful următor.
Relaţia (15.68) nu ia în considerare deformaţia longitudinală şi forma de rezemare a
conductei. O relaţie mai exactă este



c= , (15.68*)
d
1+ k
E 1
în care coeficientul k1 depinde de forma de rezemare şi de coeficientul lui Poisson  .
Un studiu nu mai puţin elegant poate fi efectuat, dacă se dispune de descrierea analitică a
fenomenului loviturii de berbec.