CUPRINS

CAP. 7. Mișcări tranzitorii în conductele sub presiune

7.1 Generalități
7.2 Mişcări tranzitorii lent variabile
7.3 Mişcări tranzitorii rapid variabile
MIŞCĂRI TRANZITORII ÎN CONDUCTE SUB PRESIUNE
7. 1. Generalități

Mişcările tranzitorii în sistemele sub presiune se pot

clasifica astfel:
a) mişcări tranzitorii lent variabile, la care variaţia în timp a
mărimilor caracteristice (debit, viteze, presiuni) este
mică, astfel încât lichidul poate fi considerat
incompresibil;
b) mişcări tranzitorii rapid variabile, la care variaţia în timp a
mărimilor caracteristice este bruscă, iar în ecuaţiile
mişcării trebuie să se ţină seama de compresibilitatea
lichidului şi de elasticitatea materialului conductei.
7. 2. Mişcări tranzitorii lent variabile

Mişcările tranzitorii lent variabile se întâlnesc în cazurile în

care pe conducte se află rezervoare cu pernă de aer
(hidrofoare) sau castele de echilibru - constituind
acumulatoare de energie potenţială - precum şi în cazurile
în care condiţiile iniţiale ale mişcării corespund regimului
hidrostatic sau sunt foarte aproape de acesta.
Mişcările ale căror condiţii iniţiale corespund regimului
hidrostatic au un caracter aperiodic.
Exemple:
 Timpul de amorsare a unei conducte
 Oscilaţii în tuburi în forma literei U
 Oscilaţii în masă (saltul hidraulic)
7.2.1. Timpul de amorsare a unei conducte
Se consideră o conductă legată la un rezervor, iar la capătul
aval al acesteia este prevăzut robinetul R, care este deschis
brusc. Se urmăreşte determinarea timpului necesar ca,
după deschiderea robinetului, să se stabilească în conductă
regimul permanent
1
A1

l
1’
z1
A2

r
2 z2
O O’
În cazul mişcării semipermanente a unui fluid ideal se scrie
relaţia lui Bernoulli între punctele 1 şi 2 (rezervorul şi
conducta formează un tub subţire de curent)

v12 p1 v22 p2 ∂v
2
+
ρ
+ g z1 =
2
+
ρ
+ g z2 + ∫
1, 2
∂t
dr

Deoarece p1 = p 2 = p at 
v22 ∂v
v1 = v 2 ( A2 / A1 ) ≈ 0 2
− gH + ∫
1, 2
∂t
dr = 0

H = ( z1 − z 2 )

Termenul care ţine seama de caracterul tranzitoriu al

mişcării devine   
∂v ∂v ∂v
∫
1, 2
∂t
dr = ∫
1,1′
∂t
dr + ∫
1′, 2
∂t
dr
Deoarece integrarea se face la un moment dat în spaţiu, iar
derivarea este în funcţie de timp, se poate scrie

∂v  ∂   ∂   ∂   ∂  
∫
1, 2
∂t
dr =
∂t ∫
1,1′
v dr +
∂t ∫
1′, 2
v dr =
∂t ∫
1,1′
v1 dr +
∂t ∫
1′, 2
v 2 dr


∂v ∂  ∂v ∂v 2
Deci ∫
1, 2
∂t
dr =
∂t ∫
1′, 2
v 2 dr = 2
∂t ∫
1′, 2
ds = l
∂t
 
deoarece pe o linie de curent şi deci v ⋅ dr = vds v // dr
Secţiunea conductei fiind constantă şi deci ∂v / ∂s = 0 , rezultă
Dv ∂v ∂v ∂v
= +v =
Dt ∂t ∂s ∂t
iar relaţia se scrie (notând derivata totală d/dt)
v 22 dv
gH = +l 2
2 dt
Prin separarea variabilelor rezultă
dv 2
dt = 2l .
2g H − v 22
Când regimul a devenit permanent, se poate scrie relaţia lui
Bernoulli între punctele 1 şi 2
v12 p1 v 22 p 2
+ + g z1 = + + g z2
2 ρ 2 ρ
în care v1 ≈ 0
p1 = p 2 = p at v0 = 2 g H
de unde
v2 = v0
v0
dv 2
Cu aceasta relaţia devine
dv 2
dt = 2l
v02 − v 22
t = 2l ∫v
0
2
0 − v 22
 v0 dv v0  l v0 + v 2
 dv 2 =
∫ ∫
l
sau t=  v − v
2
+  v ln
v0 v + v2 v0 − v 2
0 0 2 0 0  0
Observații
Viteza de regim v2 = v0 se stabileşte pentru t → ∞ , deci
timpul de amorsare a conductei este infinit.
Practic se consideră conducta amorsată când v2 = 0,96 v0 şi
deci timpul de amorsare este
l v + 0,96 v0 l
t= ln 2 = ln 49
v0 v 2 − 0,96 v 0 v 0
Relaţia se mai poate scrie
14

12

e (v0 t ) l − 1
0,04 V
v 2 = v 0 (v t ) l 10

viteza apei în conducta V [m/s]

e 0 +1 V(t)
8

sau 6

 v0  4
v 2 = v0 th t 
 2l  2
ta
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
timpul t [s]
7.2.2. Oscilaţii în tuburi în forma literei U s
Se consideră un tub în forma literei U având
secţiunea constantă. Se urmăreşte studierea ζ B

VB
oscilaţiilor unui lichid, considerat perfect, în acest SB
tub. +ζ
Se presupune că la un moment dat
H0
-ζ
lichidul din tub este scos din starea sa de repaus
SA A
de o cauză exterioară. 
Deoarece tubul este rigid mişcarea VA

lichidului este semipermanentă şi se poate aplica

relaţia lui Bernoulli între punctele A şi B, aflate la zA
l
zB
suprafeţele libere în cele două ramuri
 O O’
v A2 pA v B2p ∂v 
2
+
ρ
+ gzA =
2
+ B + g zB +
ρ ∫
A, B
∂t
dr
 
∂v  dv
Ştiind că v A = v B = v(t ), p A = p B = p at ∫ ∂t
dr =
dt
(s B − s A ) = l dv
dt
A, B

unde ( z B − z A ) = 2 ζ v = dζ / dt 
ζ B VB

d 2ζ
SB
2g
+ ζ=0 H0
+ζ

dt 2 l -ζ
SA A

Se notează ω = 2g / l 
VA

Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale este zA

l
zB

ζ = C1 sin ωt + C 2 cos ωt O O’

în care constantele C1, C2 se determină din condiţiile iniţiale

7.2.3. Oscilaţii în masă (saltul hidraulic)
Se va considera sistemul hidraulic al unei uzine
hidroelectrice
L
z

E
h A
h
1 V,Q A0 V1
H
Hb
2
H0
Qc
P G C

T
z1 z2

V2

O F O’
Orice manevră efectuată asupra vanei V2 sau turbinei T are ca efect apariţia în
sistem a unei mişcări tranzitorii.
Se presupune că la o funcţionare în regim permanent prin sistem trece debitul Q
= const..
Dacă la un moment dat vana V2 (sau turbina T) este închisă rapid, atunci
mişcarea lichidului în circuitul hidraulic, format din conducta forţată C, galeria de
aducţiune G şi castelul de echilibru E, este tranzitorie datorită transformării,
totale sau parţiale, a energiei cinetice în lucru mecanic al forţelor de presiune,
de greutate şi de deformaţie şi are două consecinţe:
-În primul rând forţele de presiune, care apar ca urmare a închiderii vanei,
comprimă lichidul şi deformează peretele conductei. Fenomenul se numeşte şoc
hidraulic (sau lovitură de berbec) şi va fi analizat ulterior
-În al doilea rând, după închiderea vanei, lichidul din galeria de aducţiune nu
mai poate trece prin conducta forţată spre centrală şi intră în castelul de
echilibru, unde energia sa cinetică se transformă în lucru mecanic pentru
învingerea forţelor de greutate de ridicare a suprafeţei libere din castel, chiar
peste nivelul hidrostatic. Ca urmare, în galeria de aducţiune şi în castelul de
echilibru, iau naştere oscilaţii în masă
Se consideră cazul unei mişcări tranzitorii, apărute la o
închidere a vanei sau a turbinei T, şi se scrie relaţia lui
Bernoulli, în mişcare semipermanentă, între secţiunile 1 şi 2

α1V12 p1 α 2 V22 p 2 ∂v 
2
+
ρ
+ g z1 =
2
+
ρ
+ g z 2 + g h r ,1−2 + β
∂t
dr ∫
1, 2
în care se consideră L
z

α1 = α 2 ≈ 1 β ≈1
E

V1 = V2 = V
h A
h
1 V,Q A0 V1
H
Hb
2

[z 2 + p2 (ρ g )] - [z1 + p1 (ρ g )] = z
H0
Qc

P G C

şi deoarece viteza V de pe
z1 z2

V2

aducţiune nu depinde de O F O’

abscisa s ∂v ∂t = dv dt
se obține l dV
+ z + h r ,1− 2 =0
g dt
Ecuaţia continuităţii se poate scrie ,
Q = V2′ A + Q c

în care Qc este debitul preluat de conducta forţată,

iar V2′ A = A dz dt este debitul care intră în castel [A = A(z) este

aria castelului şi V2′ = dz / dt este viteza de ridicare a apei în
castel],
respectiv Q = V A0 este debitul venit pe aducţiune (A0 este
aria secţiunii aducţiunii).
Cu aceasta ecuaţia continuităţii se scrie
A dz Q c
V− − =0
A0 dt A0
Determinarea variaţiei în timp a vitezei medii din aducţiune
V = V(t) şi a nivelului apei în castelul de echilibru, z = z (t),
se face rezolvând sistemul de ecuaţii diferenţiale
dV g g
+ z + h r ,1− 2 = 0
dt l l
A dz Q c
V− − =0
A 0 dt A 0
cu condiţiile iniţiale corespunzătoare momentului producerii
perturbaţiei (t = 0):
t < 0 : A) Q c = Q 0 → V = V0 şi V2′ = 0; B) z = − z 0 = −h r0 ,1− 2
(condiţiile regimului permanent); respectiv condiţiile la limite
t ≥ 0 : C) Q c = 0 ; (
D) dz / dt = V2′ = V A0 / A )
(t = 0 este începutul regimului tranzitoriu).
 cotă
Nivel maxim

În c h i d e r e t o t a l ă

Nivel static maxim

Nivel dinamic lentă

Pierdere de
sarcină pentru
debitul instalat
Nivel static minim Amortizare
iniţial

Nivel dinamic rapidă

final
Des ch i d ere p arţ i al ă

Nivel minim

timp

conductă forţată
aducţiune

centrală
7. 3. Mişcări tranzitorii rapid variabile
În cazul în care mişcarea unui lichid într-o conductă sub presiune
este permanentă, presiunea în orice secţiune a conductei, este
constantă în timp. În cazul unor închideri, chiar parţiale, ale
organului de reglare a debitului, se produce întâi o suprapresiune,
urmată apoi de o depresiune, iar la deschidere fenomenul este
invers. Suprapresiunile şi depresiunile care se produc lângă
organul obturator se propagă în lungul conductei cu viteza
sunetului, putând solicita conducta. Fenomenul - şoc hidraulic sau
lovitură de berbec - este cu atât mai puternic, cu cât conducta este
mai lungă şi închiderea este mai bruscă. Dacă pe conductă există
rezervoare, care pot acumula lichid sau posibilităţi de ieşire a
lichidului din conductă, fenomenul este mai puţin intens.
Se consideră un rezervor, în care lichidul este menţinut la un
nivel constant. Rezervorul alimentează o conductă
confecţionată dintr-un material elastic. La un moment dat (t =
0) organul de închidere este manevrat brusc şi provoacă
închiderea totală.

s
H0
l
s

1 2 O
 l
t<0
a B
O

p0  t=0
ρg V0
b
O

p0 
∆p ρg
t=
τ
Perioada
c
ρg V0

fenomenului
c O

T = 2τ 0 = 4l / c
∆p ρg τ0
p0 t=
2
ρg
d
O
∆p ρg 3τ0
p0 t=
 4
ρg − V0
e 
−c O
p0  t=τ
ρg − V0
f
O

p0  − ∆p ρg 5τ
− V0 t=
ρg 4
g 
c O
p0 − ∆p ρg 3τ0
t=
ρg 2
h
O

p0  − ∆p ρg 7 τ0
t=
ρg V0 4
i 
−c O
p0 
ρg V0 t=2τ0
j
O
Ecuaţiile loviturii de berbec (şocului hidraulic)
Cele două ecuaţii care descriu fenomenul au fost stabilite în
1901 de Allievi. Acestea au fost obţinute prin aplicarea
teoremei cantităţii de mişcare şi a ecuaţiei continuităţii,
ţinând seama de compresibilitatea lichidului şi de
elasticitatea conductei, în cazul unei suprafeţe de control
care cuprinde un tronson de conductă.

c 2 ∂V ∂H ∂H
+ +V =0
g ∂s ∂t ∂s

∂V ∂V ∂H VV
+V +g +λ =0
∂t ∂s ∂s 2D
Pentru obţinerea unor soluţii numerice se foloseşte în
general metoda caracteristicilor, la care în locul celor două
ecuaţii c 2 ∂V ∂H ∂H F =
∂V
+V
∂V
+g
∂H
+λ
VV
=0
F1 = + +V =0 2
g ∂s ∂t ∂s ∂t ∂s ∂s 2D

se utilizează o combinaţie liniară a acestora, sub forma

F = F1 + µF2
Aceasta permite ca ecuaţia să poată fi t
P
scrisă în două moduri, câte unul pentru
fiecare soluţie ∆t C+ C-

M ∆s N

s
 dH c dV VV  dH c dV VV
 + + cλ =0  − − c λ =0
+  dt 
C  g d t 2 gD C −  dt g dt 2 gD
 ds = V + c  ds = −
 dt  dt V c
Calculul vitezei de propagare a undei de presiune

Se pleacă de la ecuaţiile de mişcare în coordonate

intrinseci, în care se neglijează forţele masice în raport cu
cele de greutate
Dv 1 ∂p v2 1 ∂ p 1 ∂p
=− + =0 =0
Dt ρ ∂s Rc ρ ∂ ν ρ ∂β

ερ
c=
1 + (ε D ) (e E )