74 Îndrumător de laborator S.C.S.

Lucrarea 11
SISTEME DE ORDINUL II TRECE-JOS

11.A. OBIECTIVE

1. Comportamentul în timp al sistemelor de ordinul II TJ.

2. Comportamentul în frecvenţă al sistemelor de ordinul II TJ.

11.B. CONSIDERAŢII TEORETICE

Un sistem trece-jos de ordinul II are funcţia de transfer de forma:

ω02
H( s ) = (11.1)
s 2 + 2ξω0 s + ω02

unde ω0 este frecvenţa de rezonanţă, iar ξ este factorul de amortizare.

Polii funcţiei de transfer (rădăcinile numitorului) au expresia:

(
p1,2 = ω0 − ξ ± ξ 2 − 1 ) (11.2)

iar natura lor depinde de valoarea factorului de amortizare.

 Lucrarea 11 75

Atât comportamentul în frecvenţă, cât şi cel în timp depind de natura

polilor. Valoarea ξ = 1 este o valoare critică. În funcţie de această valoare
critică, există două cazuri:

CAZUL I : dacă ξ > 1 , amortizarea este supracritică, iar polii sunt reali şi
distincţi şi au expresia (11.2). Funcţia pondere în acest caz devine:

h( t ) =
ξ −1
ω0
2 (
⋅ e −ω0ξ t ⋅ s h ω0 ξ 2 − 1 ⋅ t ) (11.3)

iar răspunsul indicial este de forma:

⎡ ⎤
⎢
⎣
(
a( t ) = 1 − e −ω0ξ t ⋅ ⎢ch ω0 ξ 2 − 1 ⋅ t +
ξ
2 )
ξ −1
(
⋅ sh ω0 ξ 2 − 1 ⋅ t ) ⎥ (11.4)
⎥
⎦

În Figura 11.1.a sunt prezentate funcţia pondere şi răspunsul indicial,

iar în Figura 11.1.b – diagramele Bode ale caracteristicilor de frecvenţă.

h(t) AdB

p1 p2
-20dB/dec ω
-40dB/dec
t

a(t) φ

ω
-π/2
t
-π

a) b)
Figura 11.1
76 Îndrumător de laborator S.C.S.

OBSERVAŢIE: Pentru a se înţelege mai uşor modul de formare a

caracteristicilor de frecvenţă, am considerat că cei doi poli (p1 şi p2) au
valori sensibil diferite, pentru ca frecvenţele de frângere să fie sensibil
diferite, iar aproximarea prin asimptote să fie acceptabilă. Dacă am fi ales
nişte valori mai apropiate, caracteristicile s-ar fi distanţat mai mult de
asimptote (în banda cuprinsă între frecvenţele de frângere), iar palierul de
la –π/2, din caracteristica defazajului, ar fi fost mai greu – dacă nu imposibil
– de remarcat.

CAZUL II: dacă ξ < 1 , atunci amortizarea este subcritică, iar polii sunt
complex-conjugaţi şi au expresia:

(
p1,2 = ω0 − ξ ± j 1 − ξ 2 ) (11.5)

Funcţia pondere în acest caz are expresia:

h( t ) =
ω0
1−ξ 2 (
⋅ e −ω0ξ t ⋅ sin ω0 1 − ξ 2 t ) (11.6)

iar răspunsul indicial:

⎡ ⎤
⎢
⎣
(
a( t ) = 1 − e −ω0ξ t ⋅ ⎢cos ω0 1 − ξ 2 ⋅ t + ) ξ
1 −ξ2
( )
⋅ sin ω0 1 − ξ 2 ⋅ t ⎥
⎥
⎦
(11.7)

În Figura 11.2.a. sunt prezentate funcţia pondere şi răspunsul indicial,

iar în Figura 11.2.b. – caracteristicile de frecvenţă.
Se observă că in cazul amortizării subcritice, răspunsul este oscilant.
Frecvenţa oscilaţiilor (numită frecvenţă amortizată) este mai mică decât
frecvenţa de rezonanţă. Frecvenţa amortizată tinde la frecvenţa naturală
când ξ → 0 .
 Lucrarea 11 77

h(t) AdB
ξ=0.1

ω0
6dB ω
t
ξ=1 -40dB/dec

a(t) φ

ξ=0.1 ω
1 -π/2
ξ=1
-π
t
a) b)
Figura 11.2

11.C. PROBLEME PREGĂTITOARE

11.C.1. Pentru circuitul din Figura 11.3.a, determinaţi:

a) amplificarea în tensiune, considerând tensiunea de pe C1 ca fiind
tensiunea de ieşire;
b) frecvenţa de rezonanţă;
c) factorul de amortizare, în funcţie de R1.

11.C.2. Pentru circuitul din Figura 11.3.b , determinaţi:

a) amplificarea în curent, considerând curentul prin L2 ca fiind curentul
de ieşire;
b) frecvenţa de rezonanţă;
c) factorul de amortizare, în funcţie de R2.
78 Îndrumător de laborator S.C.S.

L1 1
R1
1 2
I2 C2
V1 1u C1 R2 L2
1u 1u
0.1 1u
1Vdc 1Adc
0 0 0 0 0 2 0

a) b)
Figura 11.3

11.D. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

11.D.1. Vom studia, mai întâi, comportamentul în domeniul timp al

sistemelor de ordin II TJ.
Realizaţi cele două scheme de la problemele pregătitoare.
Sursele vor fi de tipul VDC (de 1V), pentru prima schemă, respectiv IDC
(de 1A), pentru a doua schemă. Simulăm, astfel, o excitaţie în treaptă
unitate, la ieşirile circuitelor urmând să obţinem răspunsul indicial.

În continuare, vom studia cazurile în care amortizarea este subcritică

( ξ = 0.5 ), critică ( ξ = 1 ) şi supracritică ( ξ = 5 ). Determinaţi valorile
rezistenţelor R1 şi R2 pentru cele 3 valori ale lui ξ.
În continuare, pentru fiecare din cele 3 valori ale factorului de
amortizare, urmaţi următorii paşi:
1) în schemă, modificaţi R1 şi R2 la valorile corespunzătoare
factorului de amortizare respectiv;
2) creaţi, de fiecare dată, un nou profil de simulare, cu numele =
valoarea lui ξ (durata simulării = 50μs, pasul simulării = 50ns şi
bifaţi opţiunea SKIPBP); pentru al 2-lea şi al 3-lea profil, în fereatra
în care daţi numele, folosiţi Inherit From, pentru crea un profil
identic cu primul;
3) apăsaţi RUN şi afişaţi tensiunea de la ieşirea primului circuit şi
curentul de la ieşirea celui de-al doilea circuit;
4) minimizaţi fereastra cu grafice şi reluaţi de la pasul 1) pentru
următoarea valoare a factorului de amortizare.
 Lucrarea 11 79

La sfârşitul celor 3 rulări, veţi avea 3 ferestre cu grafice,

corespunzătoare celor 3 valori ale factorului de amortizare. Activând
alternativ ferestrele, observaţi că în fiecare caz tensiunea şi curentul se
suprapun, ceea ce înseamnă că cele două circuite sunt duale.
Mergeţi în prima fereastră şi lăsaţi pe grafic doar tensiunea. Apoi, cu
ajutorul butonului (APPEND FILE), afişaţi în această fereastră şi
tensiunile corespunzătoare celorlalte 2 valori ale lui ξ.

11.D.2. Să studiem acum comportamentului în domeniul frecvenţă.

Deoarece am arătat înainte că cele două circuite sunt duale, în continuare
vom lucra numai cu primul circuit (ştergeţi-l pe cel de-al doilea); înlocuiţi
sursa VDC cu o sursă de curent alternativ VAC.
În continuare, în fiecare din cele 3 profiluri de simulare schimbaţi tipul
analizei din domeniul timp, în domeniul frecvenţă, astfel:
1) modificaţi în schemă R1 la valoarea corespunzătoare;
2) în partea stânga sus, unde scrie SCHEMATIC-5, activaţi profilul
respectiv;
3) apăsaţi butonul (EDIT SIMULATION PROFILE), iar în fereastra
profilului, alegeţi: tipul analizei = AC Sweep/Noise, frecvenţa
minimă = 1Hz, cea maximă = 1GHz, cu 1000 puncte/ decadă;
4) apăsaţi RUN şi afişaţi tensiunea de la ieşirea circuitului;
5) reveniţi la pasul 1) pentru următorul profil.

La sfârşitul celor 3 rulări, afişaţi toate semnalele pe acelaşi grafic.

Pentru fiecare caz, calculaţi frecvenţa de tăiere ft (frecvenţa la care
amplificarea este –3dB).
Pentru fiecare curbă, măsuraţi frecvenţa de tăiere şi verificaţi cu cea
rezultată din calcul.

11.D.3. Afişaţi într-o altă fereastră caracteristica defazajului pentru

fiecare caz. Puneţi cele trei caracteristici pe acelaşi grafic.

11.D.4. În fiecare fereastră, treceţi la reprezentarea diagramelor Bode.

Pe caracteristicile amplificării, măsuraţi pentru fiecare curbă:
γ frecvenţa la care amplificarea este de –3dB;
γ pantele asimptotelor oblice.
80 Îndrumător de laborator S.C.S.

Lucrarea 12
SISTEME DE ORDINUL II TRECE-SUS

12.A. OBIECTIVE

1. Comportamentul în timp al sistemelor de ordinul II TS.

2. Comportamentul în frecvenţă al sistemelor de ordinul II TS.

12.B. CONSIDERAŢII TEORETICE

Un sistem trece-sus de ordinul II are funcţia de transfer de forma:

s2
H( s ) = (12.1)
s 2 + 2ξω0 s + ω02

unde ω0 este frecvenţa de rezonanţă, iar ξ – factorul de amortizare.

Polii funcţiei de transfer au aceeaşi expresie ca în cazul sistemelor de

ordinul II trece-jos:

(
p1,2 = ω0 − ξ ± ξ 2 − 1 ) (12.2)

În funcţie de valoarea critică ξ = 1 , se disting două domenii:

 Lucrarea 12 81

CAZUL I: dacă ξ > 1 , amortizarea este supracritică, iar polii sunt reali şi
distincţi, având expresia (12.2).
În Figura 12.1.a sunt prezentate variaţiile în timp ale răspunsului
indicial a(t) şi funcţiei pondere h(t), iar în Figura 12.1.b – caracteristicile de
frecvenţă în reprezentare logaritmică (diagramele Bode).

a(t) AdB
1
p1 p2
ω
-20dB/dec
-40dB/dec
t
h(t) φ
π
t
π/2

ω
a) b)
Figura 12.1
OBSERVAŢIE: Pentru a se înţelege mai uşor modul de formare a
caracteristicilor de frecvenţă, am considerat că cei doi poli (p1 şi p2) au
valori sensibil diferite, astfel ca frecvenţele de frângere să fie sensibil
diferite, iar aproximarea prin asimptote să fie acceptabilă. Dacă valorile
polilor sunt mai apropiate, caracteristicile se vor distanţa mai mult de
asimptote, în banda cuprinsă între frecvenţele de frângere, iar palierul de la
π/2, din caracteristica defazajului, va fi mai greu de remarcat.

CAZUL II: dacă ξ < 1 , amortizarea este subcritică, iar polii sunt complex-
conjugaţi şi au expresia:

(
p1,2 = ω0 − ξ ± j 1 − ξ 2 ) (12.3)

În Figura 12.2.a sunt prezentate răspunsul indicial şi funcţia pondere,

iar în Figura 12.2.b – caracteristicile de frecvenţă.
82 Îndrumător de laborator S.C.S.

a(t) AdB
ξ=0.1
1
ω0
6dB ω
t ξ=1
-40dB/dec

h(t) φ

π
ξ=0.1
π/2
t ξ=1
ω

a) b)
Figura 12.2

Se observă că în cazul amortizării subcritice, răspunsul este oscilant.

Frecvenţa oscilaţiilor (numită şi frecvenţă amortizată) este mai mică decât
frecvenţa de rezonanţă. Frecvenţa amortizată tinde la frecvenţa de
rezonanţă când ξ → 0 .

12.C. PROBLEME PREGĂTITOARE

12.C.1. Pentru circuitul alăturat, determinaţi: R1 C1

2
a) amplificarea în tensiune, considerând
V1 1u
tensiunea de pe L1 ca fiind tensiunea L1
de ieşire; 1Vdc 1u

b) frecvenţa de rezonanţă;
1
c) factorul de amortizare, în funcţie de 0 0
 Lucrarea 12 83

R1.
12.C.2. Pentru circuitul alăturat, determinaţi: 1
a) amplificarea în curent, considerând I2 C2
curentul prin C2 ca fiind curentul de R2 L2
1u
1u
ieşire; 1Adc
b) frecvenţa de rezonanţă; 2
c) factorul de amortizare, în funcţie de 0 0 0 0
R2.

12.D. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

12.D.1. Pentru a studia comportamentul în domeniul timp al sistemelor

de ordin II TJ, realizaţi cele 2 circuite de la problemele pregătitoare.
Sursele vor fi de c.c., de tipul VDC (de 1V), pentru prima schemă,
respectiv IDC (de 1A), pentru a doua schemă. Simulăm, astfel, o excitaţie în
treaptă unitate, la ieşirile circuitelor urmând să obţinem răspunsul indicial.

În continuare, vom studia cazurile în care amortizarea este subcritică

( ξ = 0.5 ), critică ( ξ = 1 ) şi supracritică ( ξ = 5 ). Determinaţi valorile
rezistenţelor R1 şi R2 pentru cele 3 valori ale lui ξ.
Pentru fiecare din cele 3 valori ale factorului de amortizare, daţi
valorile respective lui R1 şi R2, creaţi de fiecare dată un nou profil de
simulare, rulaţi simularea şi afişaţi tensiunea de la ieşirea primului circuit şi
curentul de la ieşirea celui de-al doilea circuit (1).

Observaţi că, în fiecare caz, tensiunea şi curentul se suprapun, ceea

ce dovedeşte dualitatea celor două circuite.

Mergeţi în prima fereastră şi lăsaţi pe grafic doar tensiunea, apoi afişaţi

în această fereastră şi tensiunile corespunzătoare celorlalte 2 valori ale lui ξ
(cu butonul APPEND FILE).

(1)
Vezi paşii care trebuie urmaţi în Lucrarea 11, punctul 11.D.1
84 Îndrumător de laborator S.C.S.

12.D.2. Pentru studiul comportamentului în domeniul frecvenţă, vom

lucra numai cu primul circuit (ştergeţi pe cel de-al doilea) şi înlocuiţi sursa
VDC cu o sursă de curent alternativ VAC.
În continuare, în fiecare din cele 3 profiluri de simulare schimbaţi tipul
analizei din domeniul timp, în domeniul frecvenţă(1).
La sfârşitul celor 3 rulări, afişaţi toate semnalele pe acelaşi grafic.
Pentru fiecare caz, calculaţi frecvenţa de tăiere (frecvenţa la care
amplificarea este –3dB).
Pentru fiecare curbă, măsuraţi frecvenţa de tăiere şi verificaţi cu cea
rezultată din calcul.

12.D.3. Afişaţi într-o altă fereastră caracteristica defazajului pentru

fiecare caz. Puneţi cele trei caracteristici pe acelaşi grafic.

12.D.4. În fiecare fereastră treceţi la reprezentarea diagramelor Bode.

Pe caracteristicile amplificării, măsuraţi pentru fiecare curbă:
γ frecvenţa la care amplificarea este de –3dB;
γ pantele asimptotelor oblice.

(1)
Vezi Lucrarea 11, punctul 11.D.2.
 Lucrarea 13 87

Lucrarea 13
SISTEME DE ORDINUL II TRECE-BANDĂ

13.A. OBIECTIVE

1. Comportamentul în timp al sistemelor de ordinul II TB.

2. Comportamentul în frecvenţă al sistemelor de ordinul II TB.

13.B. CONSIDERAŢII TEORETICE

Un sistem de ordinul II TB are funcţia de transfer de forma:

2ξω0 s
H( s ) = (13.1)
s + 2ξω0 s + ω02
2

unde ω0 este frecvenţa de rezonanţă, iar ξ – factorul de amortizare.

Polii funcţiei de transfer au expresia:

(
p1,2 = ω0 −ξ ± ξ 2 − 1 ) (13.2)

În funcţie de valoarea factorului de amortizare, se disting 2 domenii:

88 Îndrumător de laborator S.C.S.

CAZUL I: dacă ξ > 1 , amortizarea este supracritică, iar polii sunt reali şi
distincţi şi au expresia (13.2).
În Figura 13.1.a sunt prezentate (pentru cazul ξ = 10 ) funcţia pondere
şi diagramele Bode.

AdB

p1 p2
a(t)
ω
-20dB/dec -20dB/dec

t π/2

ω
-π/2
a) b)
Figura 13.1

CAZUL II: dacă ξ < 1 , amortizarea este subcritică, iar polii sunt complex-
conjugaţi şi au expresia:

(
p1,2 = ω0 −ξ ± j 1 − ξ 2 ) (13.3)

În Figura 13.2 sunt prezentate, ca şi exemplu, funcţia pondere pentru

cazul ξ = 0.1 , diagrama Bode pentru ξ = 1 şi caracteristicile fazelor pentru
ξ = 0.1 şi ξ = 1 .
Se observă că, în cazul amortizării subcritice, răspunsul este oscilant.
Frecvenţa oscilaţiilor (frecvenţa amortizată) este mai mică decât frecvenţa
de rezonanţă şi tinde la acesta când ξ → 0 .
 Lucrarea 13 89

AdB
ξ=1

h(t)
ω0 ω
-20dB/dec
20dB/dec

t φ

π/2
ξ=0.1
ω
ξ=1
-π/2
a) b)
Figura 13.2

13.C. PROBLEME PREGĂTITOARE

C1
13.C.1. Pentru circuitul alăturat, determinaţi: 1
L1
2
V1
a) amplificarea în tensiune, considerând 1u 1u
1Vdc R1
tensiunea de pe R1 ca fiind tensiunea de
ieşire; 0 0
b) frecvenţa de rezonanţă;
c) factorul de amortizare, în funcţie de R1.

1
13.C.2. Pentru circuitul alăturat, determinaţi:
I2 C2
a) amplificarea în curent, considerând L2
R2
1u
curentul prin R2 ca fiind curentul de 1Adc
1u

ieşire; 2
b) frecvenţa de rezonanţă; 0 0 0 0
c) factorul de amortizare, în funcţie de R2.
90 Îndrumător de laborator S.C.S.

13.D. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

13.D.1. Vom studia, mai întâi, comportamentul în domeniul timp al

sistemelor de ordin II TB. Pentru aceasta, realizaţi cele 2 scheme de la
problemele pregătitoare.
Sursele vor fi de c.c., de tipul VDC (de 1V) pentru prima schemă,
respectiv IDC (de 1A) pentru a doua schemă. Simulăm, astfel, o excitaţie în
treaptă unitate, la ieşirile circuitelor urmând să obţinem răspunsul indicial.

În continuare, vom studia cazurile în care amortizarea este subcritică

( ξ = 0.5 ), critică ( ξ = 1 ) şi supracritică ( ξ = 5 ). Determinaţi valorile
rezistenţelor R1 şi R2 pentru cele 3 valori ale lui ξ.

Pentru fiecare din cele 3 valori ale factorului de amortizare, daţi

valorile respective lui R1 şi R2, creaţi de fiecare dată un nou profil de
simulare, rulaţi simularea şi afişaţi tensiunea de la ieşirea primului circuit şi
curentul de la ieşirea celui de-al doilea circuit (1).
Observaţi că, în fiecare caz, tensiunea şi curentul se suprapun, ceea
ce dovedeşte dualitatea celor două circuite.

Mergeţi în prima fereastră şi lăsaţi pe grafic doar tensiunea, apoi afişaţi

tot aici şi tensiunile corespunzătoare celorlalte 2 valori ale lui ξ.

13.D.2. Pentru studiul comportamentului în domeniul frecvenţă, vom

lucra numai cu primul circuit. Ştergeţi-l pe cel de-al doilea, iar în primul
circuit înlocuiţi sursa VDC cu o sursă de curent alternativ VAC.
În continuare, în fiecare din cele 3 profiluri de simulare schimbaţi tipul
analizei din domeniul timp, în domeniul frecvenţă(2) (între frecvenţele 1Hz si
100megHz, cu 100 puncte / decadă).

După rularea simulărilor pentru toate profilele, afişaţi toate curbele pe

acelaşi grafic.

(1)
Vezi paşii care trebuie urmaţi în Lucrarea 11, punctul 11.D.1
(2)
Vezi Lucrarea 11, punctul 11.D.2.
 Lucrarea 13 91

Pentru fiecare caz, calculaţi frecvenţele de tăiere (inferioară şi

superioară) fi şi fs .
Pentru fiecare curbă, măsuraţi:
γ frecvenţa la care amplificarea atinge valoarea maximă;
γ frecvenţele de tăiere şi verificaţi cu cele rezultate din calcul.

13.D.3. Afişaţi într-o altă fereastră caracteristica defazajului pentru

fiecare caz. Puneţi cele trei caracteristici pe acelaşi grafic.

13.D.4. În fiecare fereastră treceţi la reprezentarea diagramelor Bode.

Pe caracteristicile amplificării, măsuraţi şi notaţi (pentru fiecare curbă):
γ frecvenţele la care amplificarea este de –3dB;
γ pantele asimptotelor oblice.