Pregătirea scroafelor în vederea fătării

Scroafele gestante se pregătesc special pentru a fi transferate în maternitate, rolul

acestor operaţiuni fiind evitarea unor accidente şi eliminarea transmiterii unor agenţi patogeni.
Perioada de gestaţie la scroafe este în medie de 114 zile, însă fătarea poate avea loc cu 1-2 zile
înainte, la care se mai adaugă 1-2 zile pentru acomodare, fapt pentru care animalele se
transferă la maternitate cel târziu în a 111-a zi de gestaţie.
Animalele sunt dirijate (mânate) cu foarte mare grijă, după furajarea şi adăparea
acestora, pe alei nealunecoase, uscate şi fără denivelări.
Mai întâi sunt conduse la camera de spălare, unde se efectuează dezinfecţia şi
deparazitarea, de unde, după uscarea completă, mai ales pe timp de iarnă, se vor dirija la
maternitate. Spălarea se face, indiferent de sezon, cu apă călduţă în care s-au introdus doze
reduse de detergenţi şi de insecticide specifice, urmate obligatoriu de zvântare cu aer cald.
Lotul de animale este introdus în maternitate, în compartimentul pregătit pentru fătare,
având grijă ca scroafele adulte să fie cazate pe un rând de boxe, iar scrofiţele pe altul, pentru
favorizarea furajării diferenţiate, în funcţie de vârstă.
Manevrarea femelelor în boxe se face cu multă calmitate şi numai de către îngrijitorul
permanent, care preia lotul. Obligatoriu se începe popularea boxelor din partea opusă uşii de
acces din camera de legătură, având grijă ca portiţa boxei să se deschidă spre aleea de serviciu
şi să se direcţioneze scroafa în ultima boxă, urmând apoi celelalte.
După odihna animalelor (cca. 30 de minute) se face adăparea lor, după care îngrijitorul
execută toaleta trenului posterior şi separat a ugerului, cu cârpe foarte curate şi uscate.
În multe situaţii, se face examinarea scroafelor suspecte de fătare, marcându-se boxa
în cauză, iar uneori se completează cu proba mulsului.
La plecare se inspectează starea de sănătate a animalelor, buna funcţionare a
adăpătorilor şi a instalaţiei de încălzire a zonei purceilor.
În această perioadă, îngrijitorul permenent nu se schimbă, iar în sistem gospodăresc
proprietarul nu părăseşte locul de muncă. Se elimină toate sursele de apă care ar putea duce la
creşterea umidităţii în adăpost şi chiar a inundaţiilor în boxă. Se păstrează liniştea şi nu se
permite accesul în adăpost a altor animale (în special a câinilor şi pisicilor etc.).

11.2.3. Microclimatul din maternitate

Microclimatul din maternitate este optimizat, atât prin încălzirea interiorului
adăpostului şi a patului purceilor, cât şi prin ventilarea acestuia (pasivă sau forţată),
asigurându-se parametrii prevăzuţi în tehnologie cu privire la temperatură, umidităte şi
primenirea aerului.
Scopul funcţionării instalaţiilor din maternitate este asigurarea unor parametri cât mai
constanţi, indiferent de sezon, şi încadrarea între valorile optime, pentru fiecare categorie de
suine
Principalul factor de microclimat este temperatura, care este optimă între 18-20°C
pentru scroafe imediat după fătare şi între 30-32°C pentru purcei, urmând ca valorile termice
pentru aceştia să scadă cu cca. 2°C pe săptămână, dar nu mai puţin de 24°C la înţărcare.
Trebuie menţionat că la purcei sistemul de termoreglare este deficitar în prima
perioadă de viaţă. Mai mult, dacă imediat după fătare nu se asigură o căldură corespunzătoare
(fie de către mamă, fie de către om) trecerea de la organism poichiloterm la cel homeoterm se
face într-o peroadă mai îndelungată şi care, de regulă, se soldează cu animale tarate pe toată
perioada vieţii (indivizi sensibili la boli şi neeconomici pentru creştere).
În mod pratic, în unităţile industriale interiorul adăpostului se încălzeşte la cca. 20°C,
cu ajutorul aerotemelor şi uneori cu a caloriferelor, iar zona de odihnă a purceilor se
încălzeşte, la nivelul patului, cu ajutorul rezistenţelor electrice (încorporate în pardoseală sau
fixate în microeleveuze), a becurilor cu raze infraroşii etc. În unele unităţi, patul purceilor se
încălzeşte cu ajutorul serpentinelor cu apă caldă, însă acestea sunt greu de exploatat şi
neeconomice deoarece se degradează în scurt timp.
În general, pentru purcei nu este suficientă o temperatură ridicată a mediului ambiant,
ci trebuie să fie optimă la nivelul patului de odihnă, mai ales în lipsa aşternutului.
Temperatura pentru purcei trebuie să fie locală şi nu difuză, deoarece scroafele
lactante suferă foarte mult la valorile de peste 22°C, afectându-se producţia de lapte, care
induce reducerea dezvoltării purceilor.
În literatura de specialitate se arată că, neasigurarea temperaturii optime pentru purceii
sugari determină pierderi prin mortalitate, în primele 5 zile, de până la 60%; deci practic se
face o selecţie naturală, ce nu se justifică. Mai mult, animalele rămase în viaţă înregistrează,
pe perioadele creşterii şi îngrăşării, rezultate foarte slabe în ceea ce priveşte sporul de creştere
şi valorificarea hranei.
În concluzie, temperaturile optime sunt de 30-32°C în primele 4-5 zile de viaţă, între
30-28°C în săptămâna a II-a , între 28-26°C în săptămâna a III-a şi între 26-24°C în
săptămânile următoare, până la înţărcare. Când se încălzeşte pardoseala şi nu există aşternut,
temperaturile, la nivelul acesteia, pot fi cu 2-3°C mai ridicate.
În condiţiile unei boxe de tip gospodăresc purceii cresc şi se dezvoltă suficient de bine
şi la temperatura de 18°C, cu condiţia asigurării unui aşternut uscat şi bogat, exceptând
primele zile de viaţă când se impune o încălzire suplimentară a cuibului de purcei (în lădiţe
sau coşuri capitonate cu aşternut).
În aceste condiţii este bine ca purceilor să li se facă injecţii cu glucoză, iar peste zona
de odihnă a acestora să se instaleze o ladă prevăzută cu o mică deschidere pentru circulaţia
liberă a purceilor spre scroafă. Se preferă şi boxe de tip gospodăresc prevăzute cu balcoanaşe
şi incinte pentru purcei, deoarece la înălţime temperatura este ceva mai ridicată şi umezeala
mai redusă.
Umiditatea relativă în maternitate trebuie reglată în aşa fel încât să se încadreze între
60-65% în primele zile de viaţă şi între 60-70% în ultima săptămână, valori care corespund şi
cerinţelor purceilor şi scroafelor lactante. În general, se limitează pierderile de apă ale
adăpătorilor, se evită spălatul pardoselilor compacte şi existenţa unei ventilaţii
necorespunzătoare. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate când s-au utilizat adăpătorile
tip pipă, faţă de cele tip suzetă.
În toate tipurile de construcţii se impune o hidroizolaţie corespunzătoare, facilitată
de terenurile în pantă, sau cu apă freatică la peste 2 m adâncime. Fundaţia va fi formată din
mai multe straturi bine tasate, însă primul de jos va fi alcătuit din pietriş pentru a întrerupe
capilaritatea, următorul din pământ galben, bine tasat (recunoscut ca impermeabil şi
termoizolant), peste care se toarnă o şapă de beton (7-12 cm) şi se termină cu cărămidă pe
cant sau dulapi din lemn de esenţă tare (50% din pardoseală, opus la aleea de serviciu).
Curenţii de aer trebuie să aibă o viteză de 0,1-0,2 m/s, valori realizabile prin
amplasarea, deasupra boxelor, de tubulaturi cu orificiile înspre partea posterioară a
animalelor. Distribuirea uniformă a aerului încălzit pe timp de iarnă se face executând orificii
mai rare spre ventilator şi mai dese în partea opusă. Bune rezultate se obţin când sistemul de
tuburi este confecţionat din material plastic transparent (pentru a nu limita luminozitatea), cu
diamentrul între 30-40 cm şi orificiile de 3-4 mm. Pe timp de vară se deschid şi ferestrele, dar
pe partea opusă vânturilor dominante, închizându-se noaptea sau pe timp de ploaie şi grindină.
Gazele nocive se sesizează mai ales în zonele cele mai poluate, respectiv deasupra
canalelor sau foselor de colectare a dejecţiilor. Pentru aceasta, sub grătare, se instalează ţevi
din material plastic cu diametrul de cca. 10 cm, cu orifcii pe partea inferioară, prin care se
aspiră aerul viciat cu ajutorul unui exhaustor, montat în camera de legătură. Aerul viciat este
dirijat, prin camera de legătură în afara adăpostului, la înălţimea coamei acoperişului.
Dioxidul de carbon trebuie să fie în doze cât mai reduse, de cel mult 0,3%, amoniacul- 0,03%,
iar hidrogenul sulfurat de 0,001%.
Se impune, deci, funcţionarea ireproşabilă atât a instalaţiilor de introdus aer
proaspăt, cât şi a celor de eliminat noxele. Pentru aceasta se prevede, vara, introducerea
3 3
zilnică a cca. 200 m / scroafă şi oră, iar iarna cca 40 m .
În unităţile de tip industrial cu compartimente mari şi cu multe rânduri de boxe, se
impune numai o ventilaţie mecanică, cu o funcţionalitate de 2-3 reprize/zi. Instalarea de
ventilatoare axiale, în coşuri verticale, nu este recomandată. Aspirarea aerului curat se face
vara direct de afară, iar iarna din camerele de legătură, deoarece poate duce la îngheţarea
celulelor bateriilor de încălzire.

11.2.4. Desfăşurarea fătărilor

Fătarea sau parturiţia este un act fiziologic normal care, la femelele de suine decurge
în mod obişnuit fără inconveniente, atât pentru scroafă cât şi pentru purcei.
Semnele apropierii actului fătării sunt, în principal, următoarele: edemul vulvar,
turgescenţa şi sensibilitatea mamelelor, apariţia secreţiei colostrale (de obicei cu cca. 12 ore
înainte de fătare), instalarea unei stări de agitaţie (caracterizată prin culcări şi sculări repetate),
identificarea unor manifestări de amenajare a cuibului de fătare cu ajutorul râtului şi a
memebrelor anterioare.
În unităţile gospodăreşti, scroafele caută locuri mai izolate, ferite de accesul
persoanelor străine şi a altor animale de fermă, lipsite de umezeală şi de curenţi reci de aer.
După parcurgerea acestor manifestări de agitaţie, scroafa se culcă în decubit lateral,
începând eforturile pentru expulzarea purceilor. Prezenţa îngrijitorului permanent, sau a unei
persoane cunoscute, stimulează aceste eforturi, femela devenind ulterior mai blândă şi chiar
recunoscătoare celui care o asistă..
Având în vedere că în unităţile de tip industrial, montele s-au efectuat grupat şi fătările
au loc tot grupat, aşa încât echipa de mamoşi trebuie să fie prezentă pe tot parcursului nopţii şi
zilei în compartimentul în cauză.
Pentru buna desfăşurare a actului fătării se spală partea posterioară a scroafei, se usucă
bine zona, se dezinfectează vulva cu o soluţie de hipermanganat de potasiu 1‰ (culoare roz-
deschis) şi se pregătesc cârpele uscate şi foarte curate (sau rumeguş uscat şi nemucegăit).
Fătarea se poate produce pe tot parcurusl celor 24 de ore, însă s-a constatat o frecvenţă
mai sporită înspre orele dimineţii când, în general, este mai multă linişte în adăpost. Dacă în

240
2402
 compartiment este zgomot în timpul zilei, fătările au loc în timpul nopţii spre dimineaţă, până
la 60% din efectiv.
Perioada normale de expulzare a fetuşilor variază între 2-4 ore, în unele situaţii
putând ajunge până la 8 ore, întâlnindu-se cazuri cu 30 de minute, dar şi altele cu 14 ore. De
regulă, la scroafele tinere perioada de expulzare este mai redusă, însă fătarea este efectuată cu
eforturi mari din partea mamei.
Fetuşii sunt expulzaţi pe rând, la intervale de 5-10 minute, dar nu mai scurte de 2
minute, după care urmează pauze de 30 minute. Aşezarea în boxă a scroafei trebuie dirijată şi
controlată, astfel încât distanţa de la vulvă la peretrele despărţitor sau portiţă să fie de cel
puţin 25 cm.
În unităţile industriale acest lucru se realizează prin prinderea a două elemente din
ţeavă în formă de “U” cu braţele sudate la portiţa boxei, prima la 25 cm faţă de pardoseala, iar
a doua pe rama superioară a portiţei (la 50 cm faţă de prima).
Învelitorile fetale sunt eliminate, de regulă, după expulzarea tuturor fetuşilor, indicând
terminarea fătării. Uneori, eliminarea învelitorilor fetale se face în mai multe reprize, indicând
şi o prolificitate mai slabă.
În boxele în care pardoseala este din grătar se aşează peste aceasta un covor de cauciuc
sau material plastic, pe direcţia părţii posterioare a scroafei, pentru a uşura mişcarea purceilor
şi a evita prinderea membrelor în fantele grătarului. Covorul împiedică şi trecerea înveliorilor
fetale în canal, evitându-se obturarea acestuia şi emanarea unor mirosuri dezagrabile, ca
urmare a alterării lor.

Tehnica acordării îngrijirilor nou- născuților

În perioada fătării şi în următoarele 2-3 zile, echipa de mamoşi şi îngrijitorul

permanant vor efectua următoarele acţiuni:
 asistă la fătarea fiecărui purcel, îl şterge cu tifon curat debarasându-i orificiile nazale şi
gura de mucozităţi (împiedicându-se asfixierea). Fricţionarea corpului purcelului pentru
activarea circulaţiei sângelui şi intensificarea respiraţiei. Cu ajutorul unui foarfece se taie
ombilicul la 4-8 cm faţă de abdomen şi îl tamponează cu o soluţie de alcool iodat cu
glicerină. În unităţile gospodăreşti purceii se pun într-o lădiţă sub becul infraroşu sau pe
pardoseala încălzită.
În unităţile industriale patul purceilor este prevăzută cu rumeguş foarte curat, în
grosime de 4-5 cm aşternut peste covoraşul de cauciuc sau pe placa încălzită.
 la încheierea actului fătării ugerul scroafei se tamponează cu soluţie de hipermanganat de
potasiu 1‰, apoi se storc şi se îndepărtează primele picături de lapte (acestea sunt
infestate cu diverşi agenţi patogeni);
 după cel mult 2 ore de la fătare a primilor purcei, aceştia se repartizează pe sfârcuri,
dirijându-i pe cei mai slabi la sfârcurile pectorale. Se urmăreşte ca toţi purceii să sugă
eficient colostru, şi chiar se ajută fiecare individ, în momentul ejecţiei laptelui;
 după parcurgerea perioadei colostrale (după cca. 36 ore) se trece la redistribuirea purceilor
pe mame: la o scroafă se lasă 10-11 purcei, iar la o scrofiţă 8-9. La rasele materne numărul
poate fi mai mare cu 1-2 purcei, în funcţie de lactaţie şi de dezvoltarea corporală a scroafei.
Această operaţiune nu se face în unităţile care au ca sarcină de producţie livrarea de
scrofiţe sau vieruşi de reproducţie;
 în primele 24 de ore se procedează la retezarea colţilor la purcei pentru evitarea rănirilor
între ei sau a sfârcurilor mamei. Retezarea este foarte necesară la purceii scrofiţelor -
mame, făcându-se cu un cleşte special, de către un personal instruit în acest sens (se evită
 rănirile gingiilor şi ingerarea fragmentelor de colţi). În cazul în care în adăpost este frig
se indică injectarea purceilor cu glucoză pentru completarea necesarului de glucoză în
sânge;
 în cel mult 24 de ore se înregistrează purceii în evidenţele primare, reţinându-se la mame
numai cei viabili (cu greutatea mai mare de 900 g la scroafe şi 800 g la scrofiţe).
În unităţile gospodăreşti cei sub aceste greutăţi se pot menţine în lot, cu condiţia unei
îngrijiri separate. Se procedează apoi la aplicarea numărului matricol în unităţile de
selecţie şi testare.
 în următoarele 2-3 zile se injectează fierul, sub forma unor preparate pe bază de fier
(intramuscular în doze de 1-1,5 ml/purcel). Concomitent, în unităţile industriale, se poate
face şi amputarea codiţelor, la nivelul celei de-a doua vertebre caudale, cu ajutorul unui
foarfece cu lamă activă încălzită electric;
Prin urmare, în primele 3 zile, în maternitate se desfăşoară o activitate foarte susţinută
şi deosebit de importantă. Se examinează fiecare scroafă în parte şi se observă dacă în timpul
ejecţiei laptelui toţi purceii au ocupat sfârcuri; în caz contrar se dirijează la alte
scroafe, numite doici.
Dacă unele scroafe nu acceptă purceii la supt aceştia vor fi trecuţi la scroafe-doici,
fătate în aceeaşi perioadă, pentru a beneficia de colostru. În mod similar se va proceda şi cu
scroafele care au contactat mamite. La aceste animale se efectuează un masaj uşor la nivelul
ugerului însoţit de aplicarea unor comprese reci.
La scroafele unde nu s-a produs ejecţia laptelui, după actul fătării, în cel mult 6 ore, se
fac tratamente hormonale pe bază de oxitocină şi vitaminele A+D.
De menţionat că, şi după fătare, pe o perioadă de 12 ore, scroafele nu trebuie
hrănite cu furaje combinate, ci doar cu un barbotaj din tărâţe de grâu şi apă, în proporţie de
1/1 care este laxativ şi dezintoxicant.